Mari compozitori clasici

Alecu George-Cristian

Wolfgang Amadeus Mozart

Wolfgang Amadeus Mozart (n. 27 ianuarie 1756, Salzburg, d. 5 decembrie 1791, Viena) a fost
un compozitor austriac, unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice.
Anul 2006, cu ocazia jubileului a 250 de ani de la nașterea compozitorului,
în Austria și Germania a fost cunoscut ca „Anul Muzical Mozart”.

Biografie
Wolfgang Amadeus Mozart (născut Johannes Chrysostomus Wolfgangus Teophilus Mozart) s-a
născut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg, pe atunci capitala unui principat-arhiepiscopat
(germ. Fürstbistum) ce făcea parte din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (după 1804
devenit Imperiul Austriac). Tatăl lui,Leopold Mozart, era un talentat violonist în orchestra de la
curtea prințului arhiepiscop din Salzburg, și era apreciat pentru aptitudinile sale pedagogice. În
registrul de botez, Mozart a fost înregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolfgangus
Theophilus. Mai târziu, în Italia, și-a luat numele de "Amadeus", traducerea latină a lui
„Theophilus” („Iubitorul de Dumnezeu”).

Încă de mic copil, Wolfgang dă dovada geniului său muzical. La vârsta de 5 ani, înainte de a ști să
scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. În ianuarie 1762,
Leopold Mozart obține de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru
"a arăta lumii acest miracol". Acest turneu va dura 9 ani! Prima apariție are loc la München, unde
Wolfgang execută muzică la clavecin în fața prințului elector de Bavaria, după care familia Mozart
pleacă la Viena, tânărul Wolfgang concertând în fața familiei imperiale. Urmează un lung turneu
european:Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris și Versailles. Rămâne un an la Londra, apoi se
întoarce în Austria, trecând prin Franța, Elveția și Bavaria. Între decembrie 1769 și martie 1771
întreprinde un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Florența, Roma și Napoli au fost principalele
stațiuni de concerte. Peste tot publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp
devenit adolescent.

În serviciul curților princiare

Familia Mozart revine la Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang împlinește 16 ani și pleacă
pentru câteva luni la Bologna, unde studiază cuGiovanni Battista Martini (1706-1784), renumit
pedagog în arta compoziției. La întoarcere este angajat ca maestru de concert (Konzertmeister)
de către noul arhiepiscop din Salzburg, contele Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an,
ceea ce constituia o sumă apreciabilă. În această funcție rămîne timp de șase ani, deși relațiile cu
noul arhiepiscop nu sunt din cele mai bune, acesta tratându-l de servitor și interzicându-i să
părăsească orașul Salzburg. Nemaiputând suporta umilințele, Wolfgang își dă demisia în 1777 și
pleacă, însoțit de mama sa, la München, unde solicită un angajament la curtea prințului elector
Maximilian III. Acesta însă îl refuză. După o altă tentativă nereușită la Mannheim, se hotărăște să-
și încerce soarta la Paris, unde - în timpul turneului din 1763 - avusese mult succes. Publicul
parisian nu-și mai amintea însă de copilul minune de atunci și Mozart se lovește de multe
greutăți. La toate acestea se adaugă moartea mamei, care îl însoțise peste tot. Starea lui morală
se ameliorează cu greu, compozițiile sale încep să fie apreciate la curtile domnesti. Lipsurile
materiale îl constrâng totuși să părăsească Parisul și iată-l la 15 ianuarie 1779 din nou la
Salzburg, unde rămâne doi ani. Între timp compune opera Idomeneo, cu care înregistrează un
mare succes. Se decide totuși în 1781 să plece la Viena, capitala imperiului.

Viena era în acea epocă capitala mondială a muzicii clasice. Mozart se simte în sfârșit
independent și își creează un cerc de relații, conștient de faptul de a fi un virtuos fără egal al
pianului. Înregistrează primul mare succes cu opera Răpirea din serai, fiind felicitat de însuși
împăratul Iosif II cu cuvintele: o muzică prea frumoasă pentru urechile noastre. Mozart dă
numeroase concerte publice și private, executând din propriile compoziții, improvizează spontan
pe teme date, aplauzele nu contenesc, publicul este în extaz. Redescoperă operele
lui Bach și Händel, pe care le face cunoscute publicului vienez.

La 4 august1782 se căsătorește cu Constanze Weber. La 1785 este vizitat de tatăl său, Leopold,
care - până atunci foarte reticent - constată cu satisfacție reușita lui Wolfgang. Este încântat să
audă din gura lui Joseph Haydn: "Fiul Dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care l-am
cunoscut". La sfârșitul unui concert în Burgtheater, după interpretarea concertului nr. 20 pentru
pian, împăratul Iosif - prezent în sală - se ridică în picioare agitându-și pălăria și strigând "Bravo
Mozart !". În această perioadă Mozart compune într-un ritm neobișnuit, lucrează cu obstinație la
splendidele cvartete dedicate lui Haydn și la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a
lui Beaumarchais, operă revoluționară, ca muzică și conținut istoric, reușind să depășească
dificultățile din partea nobilimii

Ultimii ani
În timp ce Mozart termină compoziția operei Don Giovanni, tatăl său se îmbolnăvește și moare la
28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important în educația muzicală a fiului său, instruindu-l încă
din copilărie și contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.

Între 1784 și 1786, Mozart realizează în medie o compoziție la fiecare două săptămâni, cele mai
multe adevărate capodopere. Premiera operei Don Giovanni are loc la Praga și este primită de
public cu entuziasm. Urmează opera Così fan tutte, reprezentată cu mai puțin succes. Mozart
pierde treptat din popularitate, între timp murise și protectorul său, împăratul Iosif II, care îl
numise compozitor al curții imperiale.

În martie 1790 dă ultimul său concert public, interpretând concertul pentru pian KV595. Compune
încă opera Flautul fermecat, cu care obține un succes enorm. Începând din luna noiembrie 1791,
sănătatea lui Mozart se degradează însă progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală
recurentă cu insuficiență renală.

Cauza decesului nu este clară. Diagnosticul medicului constatator era: hitziges

Frieselfieber („febră cu eczemă”). Alte cauze pomenite erau: reumatism, febră reumatică (infecție
streptococică), sifilis,trichineloză, Purpura Schönlein-Henoch („hiperemie
generalizată”), congestie renală, insuficiență cardiacă și venisecție. Probabil cauza morții lui
Mozart trebuie căutată într-o boală în timpul copilăriei lui. Medicina modernă tinde spre o infecție
cu streptococi, care nu a fost tratată în mod adecvat, și ca urmare s-a produs o insuficiență
cardiacă și care a antrenat și afectarea altor organe.

Speculațiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio
Salieri. La 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la compoziția Requiem-lui,
pe care nu va reuși să-l termine. Există mărturii că Requiemul a fost comandat compozitorului de
o persoană necunoscută, care i-a venit în vizită fiind îmbrăcată în straie de culoare neagră.
Persoana a fost mai tîrziu identificată. Acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe
numele Welsegg, avea intenția de a se interpreta Requiem-ul compus de Mozart cu ocazia
încetării din viață a soției sale, reclamând creația drept o compoziție proprie. Despre această
întîmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica și-o scrie pentru propria sa moarte. În
ziua de 5 decembrie 1791, viața scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru
totdeauna. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la catedrala Sfântul Ștefan
(„Stefansdom”) din Viena, trupul neînsuflețit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoțitori
(se pare că așa era tradiția la Viena), la cimitirul Sankt Marx. Mottoul lui a fost " Mă simt cuprins
de muzică. Muzica este in mine"

Opera muzicală a lui Mozart

În scurta sa viață, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere muzicale, cele
mai multe neegalate în frumusețe sau profunzime. În 1862 Ludwig von Köchel a clasificat și
catalogat compozițiile lui Mozart, fiind numerotate cu mențiunea KV (Köchel-Verzeichnis =
catalogul Köchel). Ultima sa creație, Requiem-ul, are numărul 626.

Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menționat Simfonia nr. 35 Haffner, nr.
36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter.

A compus 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru vioară și orchestră, concerte
pentru clarinet, pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2 simfonii concertante,
divertismente, serenade.

În domeniul muzicii de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui
Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, trios pentru vioară, violoncel și pian,
cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă muzicală etc.

Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele
tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi
fan tutte, Flautul fermecat.

A mai compus 19 mise, cantate, motete pentru soprană și orchestră, oratoriul "Die Schuldigkeit
des ersten Gebots" și, în fine, "Requiem"-ul în re minor.

Ciprian Porumbescu

Ciprian Porumbescu (n. 14 octombrie 1853, Șipotele Sucevei, Bucovina - d. 6

iunie 1883[1], Stupca, azi Ciprian Porumbescu, județul Suceava) a fost un compozitor român.

Originea și numele
Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Iraclie Golembiovski,
acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881.

Studiile
A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, apoi a continuat la "Konservatorium für Musik
und darstellende Kunst" în Viena, cu Anton Bruckner și Franz Krenn. În această perioadă îl
frecventează, la Viena, pe Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean, cu care se
perfecționează, în particular, la teoria muzicii.[2] Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la
Cernăuți.

A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt:
"Balada pentru vioară si orchestră" op.29, opereta "Crai nou" pusă în scenă pentru prima dată în
sala festiva a Gimaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde
pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).
În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”,
muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De
asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, Trei culori.

A murit la 29 de ani în Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa "Ciprian Porumbescu".
Scurtă prezentare a vieții compozitorului
Ciprian Porumbescu se naște la 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de
țară, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început
numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi,
Porumbescu.

Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și
completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conduce corul Societății Culturale
"Arboroasa". În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități,
alături de Mihai Eminescu,Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul
Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară.

Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la "Konservatorium fur Musik" din Viena, unde
dirijează corul Societății Studențești "România Jună". Aici va scoate, în anul 1880, colecția de
douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în "Colecțiune de cântece sociale pentru
studenții români" ("Cântecul gintei latine", "Cântecul tricolorului", "Imnul unirii - Pe-al nostru
steag"), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.

După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882
are loc premiera operei sale "Crai nou", piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul
poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23
martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița.

Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris piesele sale
cele mai valoroase. Printre lucrările sale se numără "Rapsodia română pentru orchestră",
"Serenadă", "la malurile Prutului", "Altarul Mănăstirii Putna", "Inimă de român", "Gaudeamus
Igitur", "Odă ostașilor români" și altele.

Mult prea devreme, la doar 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză, Ciprian Porumbescu, se stinge
din viață, în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor,
sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara, la 6 iunie 1883.

Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de

altarul Bisericii "Sf. Dumitru". El a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Suceava
din anul 2004, având codul SV-IV-m-B-05697.