Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
4Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Untitled

Untitled

Ratings: (0)|Views: 150 |Likes:
Published by Costelgrecu

More info:

Published by: Costelgrecu on Feb 14, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as TXT, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/27/2013

pdf

text

original

 
Jean-Jacques RobrieuxRETORICĂ ŞI ARGUMENTARETraducerea cărŃiiÉléments de Rhétoriqueet d’Argumentation(DUNOD, Paris, 1993)Timişoara2000INTRODUCERECuvântul “retorică” este folosit azi adesea în expresii peiorative, în acelaşi fel ca “cin“circ”. Dar dacă în cazul acestor ultimi doi termeni limbajul ne ajută să recunoaştem disdintre sensul originar şi sensul metaforic perceput cu uşurinŃă ca impropriu, nu acelaşi lucru se întâmplă cu primul termen. Se vorbeşte despre “discursuri retorice” aşa cum se vordespre “muzică retorică” sau despre “artă retorică”, pentru a deprecia modurile de exprimactate, bombastice sau artificiale. Dacă acest cuvânt suferă de conotaŃii negative şi persistente, acest lucru se întâmplă întrucât el aminteşte de practici ale limbajului considerasuspecte încă de pe vremea lui Platon şi a sofiştilor. Aproape în toate epocile şi sub toe regimurile, puterea limbajului a inspirat teamă, mai ales celor care n-o posedau. Activitatea cu limbajul a fost întotdeauna considerată subversivă şi periculoasă, chiarîn epocile (în general democratice) în care retorica făcea parte din instituŃiile oficiale şi de învăŃământ. Cu toate acestea, chiar proscrisă, chiar clandestină, ea n-a încetat s
 
ub o formă sau alta. ÎnvăŃământul public francez din secolul al XIX-lea, reluând în mare programele colegiilor iezuite, a menŃinut multă vreme clasa de “retorică”, echivalentă cu auala clasă primară, înlăturând pentru o vreme tabú-ul acestei denumiri. Dar acum, când litura şi filosofia constituie partea esenŃială a claselor superioare ale liceelor moderne, se resimte un gol care se umple puŃin câte puŃin cu termenul mai flatant – dar cu cât mai bogat! – de “comunicare”. Cu toate acestea, cuvântul “retorică” a reapărut: Ce desemneafapt? Care este domeniul său? Pentru ce s-a reintrodus această disciplină? La ce serveşte ea? Cum trebuie ea studiată?DefiniŃiile retoricii abundă în momentul în care se trece la studierea acestei materii.Ele se nuanŃează şi se precizează unele pe altele, dar se revine mereu la aceleaşi definiŃ, care ar putea fi rezumate foarte simplu astfel: retorica este arta de a ne exprima şi de a persuada. Această definiŃie dualistă nu întruneşte probabil unanimitatea, căacă toată lumea este de acord cu privire la ideea de tehnici formale şi stilistici aleexpresiilor, unii vor neglija câmpul argumentativ în studiul discursului. Noi credem, dimpotrivă, că a venit timpul reconstituirii ansamblului disciplinei, nu numai pentru că ea era unificată încă de pe vremea AntichităŃii greceşti, dar şi pentru că nici oserioasă a fenomenelor de limbaj şi de comunicare nu poate separa astăzi sensul discursului de procedeele sale, altfel spus, fondul şi forma. O retorică ce n-ar avea drept finalitate să persuadeze, adică, în sens pascalian, să convingă (aspectul raŃional) şică (aspectul iraŃional sau afectiv) şi, într-un sens mai general, să comunice idei şi să pcă emoŃii, ar echivala cu o medicină care n-ar avea ca obiectiv vindecarea. Acesta este motivul pentru care noi vom înclina să punem accentul pe studiul argumentării, adesea mult mai puŃin tratat decât stilistica.Dar este oare evidentă prezenŃa retoricii în orice discurs? O propoziŃie de genul “oricărucondamnat la moarte i se va tăia capul” în mod incontestabil nu relevă nici un fel de retorică, afară de cazul în care, la rigoare, Fernandel o refuză pe toate tonurile pentrua produce efecte asupra publicului spectator. Nu există retorică decât atunci când finalitatea discursului este de a transmite un mesaj. Aceasta deoarece trebuie excluse unele forme literare şi, în mod deosebit, poezia “pură” în măsura în care ea impresioneace să persuadeze, chiar şi într-un sens mai larg. În operele narative, şi cu atât mai multteatru, numeroase pasaje sunt retorice. Nu este, de aceea, de mirare, că în această lucrare se vor găsi numeroase referinŃe literare. În schimb, textele sau comunicările carese mărginesc să informeze (legile, regulamentele, pancartele…) sunt, în principiu, nonretorice. La fel stau lucrurile cu discursul ştiinŃific, nu numai pentru că este pur raŃional, ci şi pentru că se bazează pe realităŃi certe, în timp ce domeniul retoricii este ceal verosimilului.Revenirea retoricii înseamnă redescoperirea tradiŃiilor antice. După literatura beletristică, pozitivismul, formaliştii ruşi şi lingvistica structurală, care au negat complet saunumai parŃial retorica, în cele din urmă oamenii şi-au dat seama că fenomene atât de impoante ca dezbaterea politică, discursul mediatic, publicitatea şi atâtea altele relevă procedee cunoscute şi stăpânite de secole de către oratori. De ce să nu fie ele studiate înd riguros? Şi mai ales de ce să nu se introducă în programele oficiale principiile pe care se bazează ele? Această lacună este acum umplută în învăŃământul universitar prin “tehnrimare şi comunicare”, “comunicarea publicitară” sau “audio-vizuală” etc. În pofida caractlor specifice ale acestor diverse discipline, ele au în mod firesc un numitor comun: arta de a comunica.Care este deci utilitatea retoricii azi? Coexistă şi se completează două preocupări. Mai î, o nevoie de exprimare şi, apoi, necesitatea de a decodifica mesaje din ce în ce mai complexe. Desigur, elita oratorilor şi a decidenŃilor nu se aşteaptă decât ca cercetărilsă se orienteze spre practicile discursului; dar aprofundarea teoretică a noŃiunilor şia tehnicilor pe care le folosesc trebuie să-i conducă la diversificarea cunoştinŃelor lor, reflectând mai ales asupra datelor psihologice, sociologice, logice şi lingvistice ale comunicării. Ei ar trebui de fapt să conceptualizeze tehnicile pe care le folosesc, să se întrebe cui se adresează, în ce stil şi cu ce tipuri de argumente. Dar cel maigreu este, fără îndoială, să stăpânească dialectica: Cum să răspundem la o întrebare capcpunem unui argument de rea credinŃă? Aceasta este soarta cotidiană a tuturor actorilor
 
unei democraŃii, dar şi a tuturor celor care discută şi care negociază. Dimpotrivă, numerdestinatari ai unor mesaje persuasive nu se pot mulŃumi cu o lectură sau cu o audiere inocentă, fără care ei ar rămâne pe gânduri într-un univers de cuvinte şi de imagini alchei nu le deŃin. Retorica le aduce elementele indispensabile unei analize critice. Tocmai învăŃând cum este produs un mesaj, din punctul de vedere al stilului, argumentelor şi structurilor, se poate sesiza cu adevărat sensul care se află dincolo de aparenŃe.Abordarea în acest mod nu este uşoară căci trebuie să compunem sau să citim un mesaj Ńinânîn acelaşi timp de conŃinutul său, de stilul său, de planul său şi de modul în care estet dacă este vorba de un mesaj oral. Retorii antici divizau această activitate în etapesuccesive dintr-o comoditate pedagogică, cum se va vedea în primul capitol. Aceastava fi şi metoda noastră, cu două variante apropiate. Pe de o parte, figurile discursului vor fi studiate înaintea argumentelor şi planurilor, căci pare preferabil să pornimde la observarea concretă a fenomenelor textuale înainte de a analiza într-un studiu mai teoretic şi mai direct valoarea lor argumentativă; pe de altă parte, aspectele purorale sau nonverbale ale elocinŃei (dicŃia, gesticulaŃia etc.), în ciuda interesului pecare-l prezintă analiza lor, nu vor fi abordate în această lucrare.Precizăm, în fine, că conceptele retoricii sunt numeroase, au fost multă vreme utilizateşi sunt încă în mare măsură necunoscute. Cititorul să nu se aştepte deci să găsească aicie popularizare care l-ar scuti de orice dificultate – a pretinde contratiul înseamnă a-l înşela –, ci, mai curând, o operă de referinŃă care-l informează cât se poate de compleguros.CAPITOLUL 1RETORICA: ISTORIE ŞI MIZEÎn acest prim capitol, vom încerca mai curând să trasăm în liniile lor mari principalele epe ale istoriei retoricii, pentru a înŃelege mai bine ce poate însemna în zilele nostreaceastă disciplină complexă. A rezuma în câteva pagini două milenii şi jumătate de artă ornstituie fără nici o îndoială un pariu, şi totuşi această abordare este cu atât mai necesaunele lucrări uşor accesibile, mai ales în limba franceză, ne informează asupra acestei probleme. Tocmai acest lucru îl constatase Roland Barthes în anii şaizeci, când trebuia să Ńun curs despre “retorica antică”, curs pe care cu modestie l-a publicat după multe ezitări(Communications 16, Seuil, 1970) căci nu era decât un “aide-mémoire” incomplet, totuşi fote util încă şi azi. Zece ani mai târziu, apărea L’Age de l’éloquence a lui Marc Furmaroli, 1980), lucrare inspirată, printre altele, de o vie înflorire a interesului intelectualilor pentru o disciplină prea discreditată până atunci. Studiul nostru foarte sumaral istoriei şi cadrelor retoricii antice şi clasice nu pretinde, evident, ca cititorul să se dispenseze de consultarea lucrărilor erudite menŃionate în bibliografie.I. Retorica din Antichitate până în zilele noastreO istorie rapidă a retoricii, de la Corax până la cercetările contemporane din ştiinŃele lbajului, ne va permite să marcăm mai bine conceptul de retorică, aşa cum evoluŃia sa i-a modificat definiŃia şi obiectivele, atât intelectuale cât şi ideologice şi instituŃionale.1. De la Antichitate la Evul MediuSofiştii, Isocrate, Platon

Activity (4)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
derory liked this
derory liked this
marysper liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->