Aproape

Cum ni se aseamănă scrisul,

E ceva aproape mistic,
Nu deosebesc mâna mea de a ta.
Iată, trec pe curat curentul iscat atunci
Între cele doua pahare din care-am băut niţel soc,
Eu parcă stăteam pe un câine-manşon, din greşeala,
Cuminte manşon,
Dar mereu mă temeam c-o sa mă muşte scaunul.

Primeam mesajele tale ca din străinătate,

Când aştepţi poşta sa-ti aducă veşti
Şi parca eram într-un vis,
Când vezi pe cel care-ţi scrie scrisoarea,
Ba chiar dacă vrei, poţi să-i atingi genunchiul,
Dar numai atât.

N-am fost învăţat cu răsfăţul

Şi nici nu mi s-au spus multe,
Din câte aş fi meritat,
Pentru că nici eu n-am spus multe,
Am mers pe subînţelesuri,
Am trăit din subînţelesuri
Şi cuvintele tale îmi veneau atât de bine,
Aş fi vrut să le probez în oglindă,
Ca pe o haină scumpă, cu care nu-s deprins.

Cu tine am renunţat şi eu la reţinere,

Am dat drumul la băierile sufletului.
Da, şi pe mine mă dor rărunchii de dor
(Tu ai scris asta, eu am scris-o?)
Şi conjugările verbelor tale
Îmi încărcau şi-mi descărcau ochii.
Unde suntem noi? Şi unde o să ajungem?

În cimitir există coşuri de gunoaie,

Ca şi când cei de dedesubt,
De sub noi,
Ar avea ore fixe, când vin să arunce resturile de viaţă.

Dumnezeu să-i odihnească şi pe ei

Şi pe cei care caută în calupurile cimitirului
Liniştea unui foc lăuntric.