STUDIUL SOLUTIILOR DE APLICARE A OTELURILOR DE INALTA

REZISTENTA IN STRUCTURA CLADIRILOR MULTIETAJATE

AMPLASATE IN ZONE SEIMICE CU RISC
RIDICAT
Dan DUBINĂ1, Florea DINU1, Raul ZAHARIA1, Daniel GRECEA2, Viorel UNGUREANU1

Rezumat
Oţelurile de înaltă rezistenţă (HSS) au o gama larga de întrebuinţare în industria
constructoare de maşini şi echipamente, aeronautică, automobile, etc. Utilizarea acestor
oţeluri la realizarea de construcţii este destul de redusă, cele mai multe aplicaţii fiind în
domeniul construcţiei de poduri, platforme marine, etc. În cadrul programului de cercetare
aflat în curs de desfăşurare la Universitatea “Politehnica” din Timişoara, Departamentul
CMMC, a fost studiată aplicarea oţelurilor de înaltă rezistenţă la structuri pentru clădiri
multietajate amplasate în zone seismice. În lucrare sunt prezentate rezultatele studiilor
numerice efectuate şi sunt evidenţiate avantajele folosirii otelurilor HSS
Abstract
High strength steels HSS have been available for many years, with many applications in
machinery and automotive industries. There are many applications of HSS in bridge
construction, but only a few in buildings. Application of HSS for steel building frames in
seismic areas is studied in a research program at the “Politehnica” University of Timişoara.
The paper presents the results of the numerical studies and some possible applications of
HSS in steel buildings.

1. INTRODUCERE
Utilizarea oţelurilor de înaltă performanţă (denumite HPS) la realizarea structurii de rezistenţă
a construcţiilor reprezintă una dintre principalele direcţii de dezvoltare din domeniu şi
constituie o provocare, deopotrivă pentru industria metalurgică, pentru fabricanţii de structuri,
pentru cercetători şi proiectanţi. Extinderea utilizării acestor oţeluri, dinspre construcţia de
maşini, aeronautică şi automobile către sectorul de construcţii este stimulată, în primul rând,
de necesitatea de a creşte capacitatea de răspuns în condiţiile unor acţiuni extreme: cutremure
puternice, vânturi puternice, temperaturi scăzute, foc şi forţe de impact care induc deformaţii
cu viteze ridicate, etc. Problemele utilizării unor asemenea materiale în aplicaţii practice se
referă, pe de o parte, la proprietăţile materialului de bază - rezistenţă, rezilienţă şi ductilitate,
iar pe de altă parte la sudabilitate. O problemă aparte este comportarea la acţiuni repetate,
numită oboseală în domeniul elastic sau cea în domeniul post-elastic numită oboseală plastică.
Studiile au arătat (Galambos et al. 1997) că există numeroase avantaje în utilizarea oţelurilor
de înaltă performanţă:
- greutatea totală a structurii mai redusă, ceea ce conduce la economii la transport şi montaj
dar şi la mase inerţiale mai mici;
- datorită limitei de curgere mai ridicate, structurile vor avea un răspuns elastic sub
acţiunea unor cutremure de intensitate medie;
- prin creşterea rezistenţei, elementele pot fi realizate cu secţiuni mai reduse, cu avantaje
estetice evidente;
- avantajele oţelurilor de înaltă rezistenţă au fost deja demonstrate în cazul structurilor
mixte oţel-beton utilizate la poduri.

1
Universitatea „Politehnica” din Timişoara, Facultatea de Construcţii, Departamentul de Construcţii Metalice şi
Mecanica Construcţiilor
2
Universitatea „Politehnica” din Timişoara, Facultatea de Arhitectură, Departamentul de Arhitectură
Folosirea acestor oţeluri poate însă să aducă şi unele dezavantaje, cum ar fi:
- deoarece modulul de elasticitate nu se majorează cu creşterea limitei de curgere,
asigurarea cerinţelor de serviciu poate să devină dificilă (săgeţi la elementele orizontale,
deplasări de nivel, vibraţii);
- datorită creşterii rezistenţelor elementelor şi folosirea unor elemente mai zvelte,
problemele de stabilitate devin foarte importante;
- experienţa, deocamdată limitată, în ceea ce priveşte utilizarea oţelurilor de înaltă
rezistenţă.
Sunt, de asemenea, şi alte probleme care pot să apară şi care nu sunt încă pe deplin rezolvate:
- in general, aceste oţeluri au un raport între limita de curgere şi rezistenţa la întindere mai
mare decât oţelurile normale pentru construcţii;
- limitele de zvelteţe pentru clasele de secţiuni (ex. clasa 1 de secţiuni) pot să conducă la o
folosire neeconomică;
- ductilitatea redusă poate împiedica folosirea lor în zonele plastice potenţiale în care se pot
produce deformaţii plastice însemnate.
Din gama otelurilor de înaltă performanţă (High Performance Steel - HPS) fac parte mai
multe tipuri de oteluri, cele mai des întâlnite fiind otelurile de înaltă rezistenţă, denumite HSS.
Folosirea otelurilor HSS a cunoscut dezvoltare susţinută în ultimii ani, în special în SUA şi
Japonia, dar şi în Europa. Oţelurile de înaltă rezistenţă HSS, cu proprietăţi de ductilitate şi
sudabilitate care să satisfacă cerinţele corespunzătoare aplicaţiilor la structuri pentru
construcţii, au limita de curgere (fy) în domeniul valorilor de 460-690N/mm2, cu alungiri la
rupere de 15-20%. Aceste oţeluri, tratate termic, sunt de regulă oţeluri slab aliate cu un
conţinut de carbon variind între 0.06% şi 0.1%, fără a depăşi 0.2%. Conţinutul de crom se
limitează la 0.7%. Se mai utilizează ca elemente de aliere, în procente mici, magneziu,
molibden, vanadiu, colombiu, cupru, nichel. În aceste oţeluri, conţinutul de sulf şi fosfor nu
depăşeşte 0.01% şi respectiv 0.015%. Rezilienţa Charpy la 5C trebuie să fie de minim 27J
(Bjorhovde, 2004). În Tabel 1 se prezintă câteva din oţelurile de înaltă rezistenţă utilizate în
structuri de construcţii, cu valorile minime ale proprietăţilor caracteristice.

Tabel 1: Proprietăţile caracteristice ale oţelurilor de înaltă rezistenţă (după Chan şi Badu)
Limita de Rezistenţa la
Alungirea la
Marca Sursa curgere, fy rupere, fu
2 2 rupere
(N/mm ) (N/mm )
60 500 590-730 20%
Bisplate 70 Australia 600 690-830 20%
80 690 790-930 18%
HT690 70 590 690 ----
Japonia
HT780 80 685 780 ----
601 620 690-850 ----
ROT UK (CORUS)
701 690 790-930 ----
HPS 485W USA 485 - ----
A514 USA 620-690 690-895 16-18%
S460 Europe 430-460 530-720 17%
HISTAR 460 (Arcelor) 450-460 550-720 17%

În Figura 1 se prezintă curba experimentală - pentru un oţel australian de marca 690
(Rasmussen, 2005). Pentru acest oţel se remarcă diferenţa mică între limita de curgere şi
rezistenţa rupere, respectiv ductilitatea scăzută (8%). Faţă de oţelurile carbon utilizate în
construcţii S235 (OL37), S275 (OL44) şi S355 (OL52), ductilitatea scade cu cca. 30%.
Ductilitatea redusă este de natură să ridice probleme la utilizarea acestor oţeluri la structuri
amplasate in zone seismice. Tratamentele termomecanice (AFPC/OTUA), aplicate pe linia de
laminare (călire şi revenire) pot însă îmbunătăţi substanţial ductilitatea.

Figura 1: Curbe caracteristice efort unitar - deformaţie specifica pentru oţel marca 690,
călit şi revenit (Rasmussen, 2005)

Oţeluri de înaltă performanţă pot fi şi cele cu limita de curgere redusă şi capacitate de

deformaţie plastică mare. În Japonia sunt în curs de desfăşurare studii şi există aplicaţii pilot
vizând combinarea în aceiaşi structură a oţelurilor de înaltă rezistenţă, în componentele
structurale care sunt destinate să lucreze preponderent în domeniul elastic, cu oţeluri cu limita
de curgere redusă în elementele structurale disipative (Takanashi et al, 2005). Ideea folosirii
unor oţeluri cu limite de curgere diferite pentru elementele disipative şi nedisipative a fost
aplicată şi la proiectarea clădirii TCI din Bucureşti (Dubina et al, 2006). Structura de
rezistenta a clădirii are o alcătuire duală, îmbinând cadre necontravântuite cu cadre
contravântuite centric. Contravântuirile au fost alcătuite ca elemente disipative şi au fost
realizate dintr-un oţel S235, restul structurii fiind alcătuit dintr-un oţel cu limita de curgere
mai ridicata S355 (Figura 2).

Figura 2: Clădirea TCI amplasata în Bucureşti

Recent au fost introduse în SUA aşa-numitele Advanced High-Strength Steels (AHSS) şi
Ultra-High Strength High Toughness Steels, cu rezistenţa la rupere fu>1000N/mm2, destinate
construcţiei de automobile, sub forma de table subţiri. De aici şi până la profilele din pereţi
subţiri formate la rece pentru construcţii distanţa nu este mare. De altfel, în Australia se
foloseşte curent oţelul G550 (fy=550 N/mm2) pentru a produce profile cu secţiuni C şi U, cu
grosimi de 0.4-0.9 mm, care se folosesc la construcţia de case cu structură metalică
(Rasmussen, 2005).
În Europa se produc profile laminate la cald, IPE, HEA, HEB, HEM din S460. HISTAR
460, produs de firma ARBED, se caracterizează printr-o foarte bună energie de rupere la
temperaturi scăzute (Kv=45J la 0C şi 40J la -20C). Se produc totodată ţevi pentru
construcţii din S420 şi S460. În România nu se produc oţeluri de înaltă rezistenţă pentru
construcţii. Se produc însă oţeluri cu rezistenţa ridicată pentru alte tipuri de aplicaţii
(construcţii de maşini, vase de presiune, etc.).
Oţelurile cu performanţă ridicată sunt cerute pentru aplicaţii în structuri de rezistenţă ale
construcţiilor cu dimensiuni şi încărcări mari - clădiri multietajate, poduri, platforme marine,
etc. - supuse la acţiuni severe - cutremure cu intensitate mare, vânturi puternice, explozii,
încărcări utile mari, forţe de impact, etc. Laminatele utilizate în structurile unor asemenea
construcţii au grosimi apreciabile, trebuie să posede rezistenţe mecanice ridicate, tenacitate,
rezistenţă la oboseală, rezistenţă la coroziune, sudabilitate. Aceste oţeluri sunt cunoscute şi ca
"oţeluri termomecanice" (AFPC/OTUA). În ceea ce priveşte proprietăţile cerute pentru clădiri
multietajate şi poduri, acestea pot fi sintetizate după cum urmează (Fukumoto, 1996):
- rezistenţe ridicate cu un raport redus între limita de curgere şi rezistenţa la rupere (LYR:
Low Yield to tensile strength Ratio), asociat cu alungiri la rupere mari (>15%), pentru a
permite deformaţii postelastice în cazul structurilor solicitate la acţiuni seismice;
- variaţie redusă a limitei de curgere pentru a se asigura istoria apariţiei articulaţiilor
plastice prevăzute prin analiza pushover şi time-history care au stat la baza proiectării,
respectiv un nivel relativ constant al valorii tensiunilor de curgere ( = fy) în elemente
structurale cu grosimi medii şi mari;
- oţeluri cu limita de curgere scăzută, mai mică decât oţelurile carbon obişnuite, respectiv
mai mică decât oţelurile de înaltă rezistenţă, cu care se pot combina formând structuri
hibride sau structuri cu alcătuire duală;
- un modul de elasticitate mai ridicat decât al oţelurilor normale (dovedit experimental)
menit să conducă la creşterea rigidităţii şi reducerea deformaţiilor - rezistenţe sporite la
pierderea stabilităţii şi limitarea efectelor de ordinul II.
În construcţia de poduri, grinzile hibride, cu tălpi din oţel de înaltă rezistenţă şi inima din oţel
cu rezistenţă mai redusă şi-au dovedit deja eficienţa, nu numai din punct de vedere al
performanţelor tehnice, dar şi din punct de vedere economic (Johansson şi Coilin 1999).
Aceste grinzi pot fi utilizate cu succes atât la poduri cat şi pentru alte construcţii cu deschideri
mari. De asemenea, se pot realiza grinzi cu zăbrele din ţevi sau profile cu tălpi din HSS şi
diagonalele şi montanţii din oţel carbon obişnuit. În structurile pentru clădiri multietajate se
întrevăd mai multe variante de alcătuire bazate pe utilizarea HPS şi /sau HSS:
- pentru înălţimi mari (> 11 etaje), cadre duale care combină deschideri MR (moment-
resisting) necontravântuite cu deschideri contravântuite cu contravântuiri disipative sau cu
panouri realizate din oţel cu limita de curgere redusă; există aplicaţii pilot realizate în
Japonia (Takanashi et al, 2005);
- pentru înălţimi medii (< 11 etaje), cadre MR, cu stâlpi cu secţiune mixtă oţel (HSS) şi
beton, parţial înglobaţi în beton, cu disipare controlată prin intermediul grinzilor cu
secţiune redusă (dog-bone RBS) şi/sau panourile de inimă a stâlpilor.
În Europa, aplicaţiile HSS la construcţia de clădiri sunt destul de puţine, comparativ cu SUA
şi Japonia. In plus, aceste aplicaţii nu cuprind clădiri in zone seismice:
- Turnul Mapre din Barcelona, cu 42 de etaje şi 150m, unde s-au folosit stâlpi H din
S460M, rezultând o reducere de greutate de 24% comparativ cu soluţia S355;
- Turnul Europa de la Madrid, care are o înclinaţie de 14, la care toate elementele
structurale sunt din S460M;
- Turnul Pleiade de la Bruxelles, cu stâlpi din S460N, cu o economie de 20% faţă de soluţia
cu S355J0;
- Centrul de conferinţe "Espace Leopold" din cadrul complexului Parlamentului European
din Bruxelles, la care stâlpii sunt din S420M, iar grinzile din S355;
- Centrul Sony din Berlin, având acoperişul reticulat realizat din oţel S460 şi S690.
În cazul clădirilor cu structura metalică amplasate în zone seismice, elementele şi îmbinările
sunt proiectate să satisfacă atât cerinţele de rezistenţă şi rigiditate cât şi cele de ductilitate,
prin luarea în considerare a capacităţii de deformare plastică a zonelor plastice. Acest lucru
face ca, prin proiectare, să se accepte un anumit nivel de avariere al elementelor, ceea ce se
traduce de cele mai multe ori prin deformaţii plastice remanente. Dacă nivelul deformaţiilor
plastice remanente depăşeşte o anumita valoare, clădirea nu mai poate fi utilizata şi trebuie
demolată. Aceste zone plastice potenţiale sunt dirijate în anumite elemente (ex. grinzile
cadrelor necontravântuite), în funcţie de consecinţele asupra siguranţei şi stabilităţii
construcţiei, în timp ce altele trebuie să rămână în domeniul de comportare elastică (ex. stâlpii
cadrelor necontravântuite). De altfel, normele actuale de calcul seismic (P100/2006, EN1998,
AISC2005) conţin cerinţe deosebite referitoare la suprarezistenţa minimă a stâlpilor, necesară
pentru a se asigura o comportare elastică. Această suprarezistenţa poate fi asigurată prin
mărirea secţiunii sau prin creşterea limitei de curgere, adică prin folosirea unui oţel HSS.

2. CERCETĂRI EUROPENE ÎN DOMENIUL OŢELURILOR DE ÎNALTĂ

REZISTENŢĂ
Folosirea oţelurilor HSS a cunoscut şi în Europa o dezvoltare continuă în ultimii ani. Într-un
raport întocmit de Sedlacek & Mueller (2005) şi prezentat în cadrul Convenţiei Europene de
Construcţii Metalice ECCS, se arată că oţelurile moderne de înaltă rezistenţă şi ultra înaltă
rezistenţă au, pe lângă rezistenţe ridicate şi rezilienţe şi sudabilitate foarte bune. De aceea, o
parte dintre aceste oţeluri (S460) au fost deja incluse în norma europeană EN1993 - Partea 1-1
iar altele urmează să fie introduse în capitolul dedicat prevederilor adiţionale pentru calculul
elementelor din oţel cu limita de curgere de până la 700N/mm2 (EN1993 - Partea 1-12). Acest
lucru va conduce la creşterea utilizării acestora la realizarea clădirilor multietajate. Cercetările
desfăşurate în ultimii în ani în Europa au cuprins atât studii pe materialul de bază cât şi studii
pe subansamble şi îmbinări şi au vizat în special posibilitatea folosirii prevederilor din
normele actuale la calculul elementelor şi îmbinărilor realizate din oţeluri HSS.
În cadrul cercetărilor intreprinse de o echipa comună de la Universităţile din Delft
(Olanda) si Coimbra (Portugalia) (Girao Coelho et al. 2004(a), 2004(b), Girao & Bijlaard,
2006(a), 2006(b)), s-a studiat experimental şi numeric comportarea îmbinărilor cu şuruburi şi
placă de capăt pentru elemente realizate din HSS. Studiul a vizat în special problema
deformabilităţii şi a ductilităţii componentelor îmbinării. Rezultatele cercetărilor au arătat că
folosirea prevederilor de calcul din norma EN1993-1-8 conduce la valori suficient de precise
ale capacităţii portante dar şi la o supraestimare a rigidităţii iniţiale.
La Universitatea din Ljubljana (Moze et al. 2005), studiile experimentale au vizat în
special modul de cedare al îmbinărilor cu şuruburi ale elementelor realizate din HSS. Pe baza
rezultatelor obţinute, s-au corectat valorile rezistenţelor de calcul la presiune pe gaură din
EN1993-1-12.
La Universitatea din Coimbra este în curs de desfăşurare un amplu program experimental
care urmăreşte comportarea nodurilor sudate grindă-stâlp ale cadrelor necontravântuite
realizate din oţel S690 (Jordao et al. 2006). Pe baza rezultatelor cercetării, se vor verifica
posibilităţile şi condiţiile de aplicare ale prevederilor din EN1993-1-8 la calculul acestor
noduri.
În cadrul Universităţii “Politehnica” din Timişoara, Departamentul de Construcţii
Metalice şi Mecanica Construcţiilor a demarat la sfârşitul anului 2005 un program de
cercetare ce are ca scop utilizarea otelurilor HSS la clădiri metalice în zone seismice. Program
este finanţat de Ministerul Educaţiei si Cercetării si se va finaliza în 2008. În continuare se
prezintă rezultatele obţinute până în prezent şi cercetările care urmează să se desfăşoare în
continuare.

3. COMPORTAREA CADRELOR DIN OŢELURI DE ÎNALTĂ REZISTENŢĂ

AMPLASATE ÎN ZONE SEISMICE
Pentru realizarea clădirilor metalice multietajate, se folosesc diferite sisteme constructive,
care diferă în principal prin sistemul folosit la preluarea încărcării seismice:
- cadre necontravântuite (MRF);
- cadre contravântuite centric (CBF);
- cadre contravântuite excentric (EBF);
- cadre necontravântuite combinate cu cadre contravântuite (structuri duale).
Aceste sisteme structurale disipează o parte din energia seismică indusă în structură prin
deformaţii plastice în anumite elemente, denumite disipative (ex. grinzi la MRF,
contravântuiri la CBF, link-uri la EBF). Celelalte elemente trebuie să aibă un răspuns elastic,
deoarece ar putea pune în pericol stabilitatea şi siguranţa clădirii (ex. stâlpi, îmbinările
elementelor disipative). Pentru a se evita formarea articulaţiilor plastice în elementele
nedisipative, acestea trebuie să posede suficientă suprarezistenţă. În normele seismice actuale
(P100/2006, EN1998, AISC2005) această suprarezistenţă se obţine prin majorarea eforturilor
de calcul din stâlpi cu valoarea 1,1γov  , în care coeficientul 1,1 ţine seama de ecruisarea
materialului, γov este un factor care ia în considerare posibilitatea ca în elementele să aibă o
limită de curgere reală mai mare decât cea luată în calcul, iar  reprezintă rezerva de
rezistenţă din elementele disipative adiacente. Această majorare a eforturilor de calcul în
elementele nedisipative poate fi însă dificil de aplicat, în special în cazul în care rezultă valori
mari ale factorului  . În acest caz, soluţia constă fie în folosirea unui oţel cu limita de
curgere mai redusă în elementele disipative (ceea ce conduce la scăderea valorii factorului  )
fie la creşterea rezistenţei elementelor nedisipative. Această creştere poate fi făcută prin
mărirea secţiunii sau prin utilizarea unui oţel cu limita de curgere mai ridicată, adică folosirea
unui oţel HSS. Soluţia măririi secţiunilor elementelor nedisipative (ex. stâlpi) este eficientă în
special în cazul structurilor în cadre necontravântuite (MRF), deoarece acest lucru asigură şi o
creştere a rigidităţii laterale. În schimb, în cazul structurilor contravântuite (CBF, EBF), la
care rigiditatea laterală este mult mai mare, utilizarea unui oţel cu limita de curgere mai
ridicată (HSS) poate fi mai economică (Takanashi et al, 2005). În continuare se prezintă
studiile numerice desfăşurate în cadrul programului de cercetare şi concluziile privind
oportunitatea folosirii oţelurilor HSS la clădiri multietajate în zone seismice.

4. STUDIUL PERFORMANŢELOR SEISMICE ALE CADRELOR METALICE

REALIZATE DIN OŢELURI HSS
4.1 Calculul şi alcătuirea cadrelor studiate
Au fost proiectate şi studiate următoarele tipuri de cadre (Figura 3):
- cadre necontravântuite cu 5 şi 11 etaje (MRF5, MRF11);
- cadre duale obţinute din cadre necontravântuite şi cadre contravântuite centric, având 8 şi
 15 etaje (CBF8, CBF15);
- cadre duale obţinute din cadre necontravântuite şi cadre contravântuite excentric, având 8
şi 15 etaje (EBF8, EBF15).
Au fost folosite trei tipuri de otel: S235, S355 şi S460. Îmbinările dintre elemente au fost
considerate rigide si de rezistenţă completă.

a) b) c)

d) e) f)
Figura 3: Caracteristicile geometrice ale cadrelor
Calculul structurilor in gruparea fundamentala s-a făcut la acţiunea următoarelor încărcări:
- permanenta (P): etaje curente 4 kN/m2,
terasa 3.5kN/m2,
- utila (L): etaje curente 2 kN/m2,
terasa 1.5kN/m2.
Calculul seismic al cadrelor s-a făcut în conformitate cu normativul (P100/2006), pe baza unei
analize spectrale elastice. Spectrul de calcul este cel corespunzător Bucureştiului şi este
caracterizat de o acceleraţie seismica ag=0.24g şi o perioada de colt Tc =1.6 secunde. Pentru
structurile necontravântuite MRF şi cele duale alcătuite din cadre necontravântuite şi cadre
contravântuite excentric EBF, s-a utilizat un factor de comportare q egal cu 6, iar pentru cele
duale alcătuite din cadre necontravântuite şi cadre contravântuite centric CBF s-a utilizat un
factor de comportare q egal cu 4.8. Combinaţiile de încărcări s-au realizat în conformitate cu
prevederile din codul de proiectare CR 0-2005:
- ULS: gruparea fundamentală: 1.35 P + 1.5 L;
gruparea specială: P + 0.4L + S;
- SLS: gruparea fundamentală: P + L;
gruparea specială: P + 0.4L + S.
La proiectarea cadrelor s-a luat în considerare şi respectarea condiţiei de deplasare sub acţiuni
seismice, valoarea limita a deplasării relative de nivel luata în calcul fiind egală cu 0.008h, în
care h este înălţimea de nivel.
Deoarece la proiectarea cadrelor necontravântuite criteriul de limitare a degradărilor
(asociat SLS) a fost mai sever decât cel de evitare a colapsului (ULS), cadrele au fost realizate
din oţel S235. Pentru cadrele duale EBF şi CBF s-au folosit oţeluri cu diferite limite de
curgere, rezultând structuri cu alcătuire mixtă. În Tabelul 2 sunt prezentate calităţile oţelurilor
folosite la cadrele studiate şi valorile factorilor  folosiţi la dimensionarea elementelor
nedisipative.

Tabel 2: Calităţile oţelurilor folosite şi valorile factorilor de multiplicare 

Tip Elemente disipative Elemente nedisipative nr. etaje min
cadru
MRF grinzi S235 stâlpi S235 5 1.36
11 1.03
CBF contravântuiri S235 stâlpi nivele S355, 8 1.57
CBF inferioare CBF S460 15 1.5
grinzi MRF S235 alţi stâlpi S235
EBF link-uri S235 stâlpi nivele S460 8 1.96
inferioare EBF S460 15 1.45
grinzi in EBF
grinzi MRF S235 alţi stâlpi S235

Deoarece la proiectarea cadrelor necontravântuite criteriul de limitare a degradărilor

(asociat SLS) a fost mai sever decât cel de evitare a colapsului (ULS), cadrele au fost realizate
din oţel S235. Pentru cadrele duale EBF şi CBF s-au folosit oţeluri cu diferite limite de
curgere, rezultând structuri cu alcătuire mixtă. În Tabelul 2 sunt prezentate calităţile oţelurilor
folosite la cadrele studiate şi valorile factorilor  folosiţi la dimensionarea elementelor
nedisipative.
4.2 Calculul neliniar al structurilor
Pentru evaluarea răspunsului structurilor în domeniul inelastic, s-a utilizat atât un calcul static
neliniar, folosind metoda N2 cât şi un calcul dinamic neliniar, folosind accelerograme
înregistrate.
Metoda N2 a fost dezvoltata la Universitatea din Ljubljana de către Fajfar (Fajfar, 2000)
şi poate fi utilizată pentru verificarea performanţelor seismice ale construcţiilor proiectate prin
metode curente de proiectare (ex. prin analiza spectrală). Metoda combină analiza statică
neliniară (push-over) a unui sistem cu mai multe grade de libertate MDOF cu o analiză bazată
pe spectrul de răspuns al unui sistem cu un grad de libertate SDOF.
Analiza statică neliniară s-a realizat cu ajutorul programului Etabs, vers. 9. În calcul s-a
folosit o distribuţie pe verticală a forţelor laterale rezultată din analiza modală pentru modul
predominant de vibraţie, normalizată astfel încât valoarea încărcării la vârf să fie egală cu
unitatea. Cerinţele de deplasare ale sistemului SDOF echivalent, pentru starea limită ultimă
(ULS), se obţin din spectrul de calcul din normativul P100/2006 pentru zona Bucureşti
(acceleraţia terenului egală cu 0.24g).
În conformitate cu metoda N2, cerinţa de deplasare este exprimată prin spectrul de
deplasare al răspunsului seismic, determinat pentru sistemul echivalent cu un grad de libertate
iar răspunsul structurii printr-o curba forţa-deplasare determinata pentru sistemul real MDOF.
Această curbă stabilită pentru structura reală se converteşte apoi într-o relaţie forţă – deplasare
pentru sistemul echivalent cu un grad de libertate pentru ca parametrii acesteia să poată fi puşi
în relaţie directă cu spectrele răspunsului seismic, construite pentru sisteme SDOF.
Performanţa sistemului echivalent SDOF este marcată prin intersecţia dintre spectrul de
deplasare şi curba forţă – deplasare, Sd (vezi Figura 3). După determinarea cerinţelor de
deplasare ale sistemului SDOF, acestea se convertesc în cerinţele de deplasare Dt ale structurii
reale (Tabelul 3).
0.80

0.70 Sae
 =1 (elastic)
0.60

0.50
Sa, g

0.40
Say
0.30

0.20

0.10
Sde
0.00
0.00 0.10 0.20 0.30 0.40 0.50 0.60
Sd, m

Figura 3: Determinarea performanţelor structurii (MRF5)

Tabel 3: Deplasarea ţintă Dt, pentru sistemul MDOF

Structura MRF10 MRF5 EBF15 EBF8 CBF15 CBF8
Dt, [m] 0.752 0.414 0.786 0.412 0.676 0.337

Corespunzător acestei deplasări ţintă Dt, se determină mecanismul de cedare, eforturile în

elemente, deplasările relative de nivel şi se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru
starea limită considerată. În Figura 4 se prezintă curbele forţă tăietoare de baza – deplasare la
vârf şi distribuţia articulaţiilor plastice în structurilor analizate, până la atingerea deplasării
ţinta Dt.
 1800

1600

1400

Base shear force, KN

1200
MRF 10
1000 MRF 5
EBF 15
800 EBF 8
CBF 15
600 CBF 8
400 target point

200

0
0.00 0.20 0.40 0.60 0.80 1.00 1.20
Top displacement, m

MRF5 EBF8 CBF8 MRF10 EBF15 CBF15

a) b)
Figura 4: Rezultatele obţinute cu metoda N2: a) curba forţa tăietoare de baza – deplasarea la
vârf; b) distribuţia articulaţiilor plastice la atingerea deplasării ţintă Dt

Rezultatele prezentate în Figura 4 arată că atât structurile necontravântuite MRF cât şi cele
duale contravântuite excentric EBF au o comportare ductilă şi stabilă şi prezintă o anumita
rezervă faţa de atingerea colapsului. De asemenea, se poate observa că suprarezistenţa folosită
la calculul elementelor nedisipative asigură o comportarea elastică a acestora. Aceste
observaţii nu sunt însă valabile pentru structurile duale contravântuite centric CBF, la care s-a
observat o comportare fragilă, iar cerinţa de deplasare nu a fost respectată. În cazul structurii
cu 8 etaje, acest lucru se datorează cedării stâlpilor realizaţi din oţel S235 datorită formării
unor articulaţii plastice. Acest lucru arată că cerinţele de suprarezistenţă folosite la
dimensionarea acestora nu garantează o comportare elastică.

3000

2500
Base shear force, KN

2000

CBF 15
1500 CBF 8
CBF 15*
CBF 8*
1000
target point

500

0
0.00 0.20 0.40 0.60 0.80 1.00 1.20
Top displacement, m CBF15* CBF8*
Figura 5: Comportarea structurilor contravântuite centric după reproiectare
CBF 15*, CBF 8* - structurile reproiectate
 Pentru structura cu 15 etaje, comportarea fragila se datorează cedării premature a
contravântuirilor de la partea superioara. Pentru îmbunătăţirea performanţelor seismice, cele
doua structuri au fost reproiectate. În cazul structurii cu 8 etaje, stâlpii de la partea superioară
din zona contravântuită au fost întăriţi prin schimbarea oţelului din S355 în S460. În cazul
structurii cu 15 etaje, au fost întărite contravântuirile de la partea superioara prin mărirea
secţiunilor acestora. Rezultatele prezentate în Figura 5 arată că, după reproiectare, cele două
structuri au o comportare îmbunătăţita şi verifică condiţiile pentru starea limită ultimă, iar
apariţia articulaţiilor plastice în stâlpi este evitată.
Pentru analiza dinamică neliniară s-a folosit înregistrarea mişcării seismice Vrancea 1977:
Vrancea, 4 martie 1977, INCERC Bucureşti, componenta N-S. În Error! Reference source
not found. este prezentată accelerograma şi spectrul de răspuns al acceleraţiei. Analiza
dinamică neliniară s-a realizat cu programul ETABS, versiunea 9. Comportarea inelastică a
materialului a fost modelată prin articulaţii plastice introduse în secţiunile plastice potenţiale
ale elementelor.

Vrancea, 04.03.1977, INCERC (B), NS 0.7

2
0.6
acceleratie, m/s 2

0.5
1
0.4

Se ,(g)
P100-2004
0 0.3 Vrancea 1977, N-S

0.2
-1
0.1

-2 -1.95 0
0 5 10 15 20 25 0 1 2 3 4 5

timp, s T [sec]

(a) (b)
Figura 6: Accelerograma (a) şi spectrul de răspuns al acceleraţiei (b) pentru înregistrarea
seismică Vrancea, 4 martie 1977, INCERC Bucureşti, componenta N-S

Nivelul forţelor seismice folosite la proiectarea structurilor corespunde unui cutremur cu

intervalul mediu de recurenţă de referinţă IMR = 100 ani. Nivelul de deformare structurală
din apropierea prăbuşirii se asociază de regulă cu un cutremur mai rar având de regula un
interval mediu de recurenţă de referinţă IMR = 475 ani (P100/2006). De aceea, în studiul
efectuat accelerograma a fost scalată la două nivele ale acceleraţiei. Primul nivel corespunde
acceleraţiei orizontale a terenului folosită la proiectarea structurii ag=0.24g (IMR=100 ani). Al
doilea nivel corespunde unei acceleraţii ag=0.35g şi se asociază unui cutremur având IMR =
475 ani. Analiza dinamică neliniară a confirmat rezultatele obţinute cu metoda N2 şi anume o
comportare bună a structurilor necontravântuite MRF şi a celor contravântuite excentric EBF.
Mecanismul plastic a evidenţiat formarea articulaţiilor plastice doar în elementele disipative.
În cazul structurilor contravântuite centric CBF, au fost înregistrate articulaţii plastice şi în
elementele nedisipative (stâlpii intermediari din zona contravântuită). Pentru îmbunătăţirea
răspunsului seismic acestea au fost reproiectate (CBF8 şi CBF15), prin folosirea unui oţel
S460 în locul oţelului S355 ceea ce a asigurat o comportare elastică a stâlpilor. Acest lucru
confirmă faptul că, în cazul structurilor la care cerinţele de rezistenţă impuse secţiunilor
elementelor nedisipative sunt mari (structuri CBF), utilizarea unui oţel de înaltă rezistenţă
conduce la performanţe seismice superioare. În cazul structurilor necontravântuite cu un nivel
mediu de înălţime, proiectarea se face de regulă din condiţia de rigiditate astfel că folosirea
unui oţel HSS nu aduce beneficii. Pentru un nivel al acceleraţie ag=0.35g, analiza dinamică
neliniară a evidenţiat formarea articulaţiilor plastice în stâlpii de la nivelele intermediare
(Figura 7), astfel ca suprarezistenţa de proiectare nu mai asigură comportarea elastică. Acest
lucru face ca cerinţele de prevenire a colapsului asociate cu un cutremur mai rar (IMR = 475
ani) să nu mai fie satisfăcute. De aceea, şi în cazul structurilor necontravântuite, folosirea unui
oţel de înaltă rezistenţă poate conduce la obţinerea unor performanţe seismice superioare.
Rezultatele preliminare arată că este posibil ca la deschideri mai mari ale cadrelor şi pentru un
număr mediu de etaje, condiţia de limitare a deplasărilor să nu fie hotărâtoare în proiectare
astfel ca soluţia cu stâlpi din oţel HSS să fie benefică pentru cadrele MRF, atât din punct de
vedere al siguranţei cât şi din punct de vedere al costurilor.

a) b)
Figura 7: Distribuţia articulaţiilor plastice in structura necontravântuită
MRF5: a) ag=0.24g; b) ag=0.35g

5. CONCLUZII
Utilizarea oţelurilor de înaltă rezistenţă cu limita de curgere cuprinsă între 420 şi 690MPa la
construcţia de clădiri a cunoscut o dezvoltare continuă (IABSE, 2005). Aceste oţeluri prezintă
o sudabilitate şi o rezilienţă foarte bune. În cadrul programului de cercetare aflat în curs de
desfăşurare la Universitatea “Politehnica” din Timişoara, Departamentul de Construcţii
Metalice şi Mecanica Construcţiilor, a fost studiată aplicarea oţelurilor de înaltă rezistenţă la
structuri pentru clădiri multietajate amplasate în zone cu risc seismic mediu şi ridicat. Studiile
efectuate au arătat că aceste oţeluri pot fi folosite şi la clădiri situate în zone seismice, în
special dacă sunt combinate cu oţelurile normale de construcţii, rezultând astfel o structură
mixtă. Rezistenţa ridicată a acestor oţeluri le recomandă în special pentru realizarea
elementelor nedisipative, pentru care normele de calcul seismic impun asigurarea unei
suprarezistenţe suficiente pentru a evita formarea articulaţiilor plastice în aceste elemente.
Analizele neliniare efectuate au arătat că suprarezistenţa cerută de normele seismice pentru
elementele nedisipative nu le asigură întotdeauna o comportare elastică, fiind necesară
întărirea acestora. Folosirea unui oţel HSS poate asigura acestor elemente o rezistenţă
suficientă pentru a garanta o comportare elastică. De asemenea, au fost subliniate beneficii şi
în cazul folosirii oţelurilor HSS la structuri necontravântuite, prin îmbunătăţirea
performanţelor seismice în stadiul asociat prevenirii colapsului.

BIBLIOGRAFIE
1. AFPC/OTUA 1997. Office technique pour l'utilisation de l'acier: les aciers
thermomecaniques – une nouvelle generation d'aciers a haute performances.
2. AISC 341-05, 2005. Seismic provisions for structural steel buildings. American Institute
for Steel Construction, 2005.
3. Bjorhovde, R. 2004. Development and use of high-performance steel, Journal of
Constructional Steel Research: No. 60: 393-400.
4. Chan, W.T. & Badu, S.K. 2005. Use of high-strength structural steel in Hong-Kong. Proc.
 of the 4th Int. Conf. of Advances in Steel Structures: Shanghai, 13-15 June 2005. Late
Papers Volume: 25-36.
5. Dubina, D., Dinu, F., Stratan, A., Ciutina A., 2006. Analysis and design considerations
regarding the project of Bucharest Tower International Steel Structure. ICMS 2006 “Steel
a new and traditional material for building, Brasov, Romania, 2006.
6. EN1993-1-1 Eurocode 3 Design of Steel Structures. Part 1-1: General rules and rules for
buildings, CEN, Brussels, 2003.
7. EN1993-1-8 Eurocode 3 Design of Steel Structures. Part 1-8: Design of joints, CEN,
Brussels, 2003.
8. EN1993-1-12 Eurocode 3 Design of Steel Structures. Part 1-12: Additional rules for the
extension of EN1993 up to steel grades S700, CEN, Brussels, 2005.
9. Fajfar, P. A non linear analysis method for performance based seismic design, Earthquake
Spectra, vol.16, no. 3, pp. 573-592, August 2000.
10. Fukumoto, Y. 1996. New constructional steels and structural stability, Engineering
Structures: Vol. 18, No. 10: 786-791.
11. Galambos, T.V. Hajjar, J.F. Earls, C.J. & Gross, J.L. 1997. Required Properties of High-
Performance Steels. National Institute of Standards and Technology. May 1997.
12. Girao Coelho, A.M. Bijlaard, F.S.K. & Gresnigt, N. 2004. Simoes da Silva L.
Experimental assesment of the behaviour of bolted T-stub connections made up of welded
plates. Journal of Constructional Steel Research Vol. 60, 269-311.
13. Girao Coelho, A.M. Bijlaard, F.S.K. & Simoes da Silva, L. 2004. Experimental assesment
of the ductility of extended end plate connections. Engineering Structures 26, 1185-1206.
14. Girao Coelho, A.M. & Bijlaard, F.S.K. 2006. Experimental behaviour of high strength
steel moment connections Part I: S690 end plates. TU Delft Internal Report. Document
ECCS-TC10-06-593. Porto, March 2006.
15. Girao Coelho, & A.M. Bijlaard, F.S.K. 2006. Experimental study of high strength steel
web shear panels, Document ECCS-TC10-06-596, Porto, March 2006.
16. Gresnight, A.H. & Steenhuis, C.M. 1997. High-strength steels. Progress in structural
engineering and materials. Vol. 1 (1): 31-41.
17. IABSE, 2005. Use and application of high performance steels for steel structures. Chapter
5: High performance steels in Europe. IABSE Structural Documents, No. 8, International
Association for Bridge and Structural Engineering, Zurich, Switzerland, 2005
18. Johansson, B. & Coilin, P. 1999. High-strength steel - the construction material of the
future. ECCS TC10 report WG5-129.
19. Jordao, S. Simoes da Silva, L. & Simoes R. 2006. Behaviour of Steel Welded Joints in
Internal Node with beams of unequal heights. Document ECCS-TC10-06-598, Porto,
March 2006.
20. Moze, P. Beg, D. & Lopatic, J. 2005. Bolted Connections made of High Strength Steel
S690, Document ECCS-TC10-06-587, Paris, October 2005.
21. P100-1/2006, 2006. Cod de proiectare seismică – Partea 1: Prevederi de proiectare pentru
clădiri, Indicativ P100-1/2006, Buletinul Construcţiilor.
22. Rasmussen, K.J.R. 2005. High strength steel structures, in Light gauge metal structures,
recent advances (ed. Rondal, J. and Dubina, D.) CISM Courses and lectures no. 455: 121-
142, Springer, Wien, New-York.
23. Sedlacek, G. & Mueller Chr. 2005. The use of very high strength steels in metallic
construction. ECCS Repport.
24. Takanashi, K. Aburakawa, M. & Hamaguchi H. 2005. Utilization of high performance
steels in urban structures. Advances in Steel Structures – ICASS'05, Vol. 2: 1827-1835,
Elsevier, London.