1

Cuprins
1)Realismul..............................................................................2
a) Aparitia...........................................................................................................................................2
b) Ideologie si reprezentanti.........................................................................................3
2)Elemente biografice.............................................................6
3)Opere....................................................................................8
4)Elemente de inovatie............................................................9
5)Elemente caracteristice operei ibseniene...........................11
6)Tipologia personajului principal........................................17
7)Repere critice.....................................................................18
8)Fisa de citate......................................................................18
9) BIBLIOGRAFIE................................................................19
 Realismul
Aparitia.
Termenul "realism" defineste curentul artistic ce ia nastere in Franta, in a doua jumatate
a secolului al XIX-lea. Acest curent literar apare ca reactie impotriva romantismului.
Trasaturile estetice ale realismului au ca principiu de baza obiectivitatea si luciditatea,
individul fiind infatisat in dimensiunea lui sociala. Scriitorii realisti considera ca trebuie
sa dea o reprezentare verosimila realitatii, sa prezinte cu obiectivitate adevarul, sa
observe existenta reala si sa adopte un stil sobru, impersonal. Acestia se indreapta spre
viata sociala, prezentand personajul in stransa legatura cu aceasta, ca un produs al
mediului in care traieste. Proza realista foloseste in special analiza psihologica si
reflectia morala ca mijloace de caracterizare a personajului.

Cadrul social-istoric în care s-a cristalizat aceasta manifestare culturala a conjugat

circumstante dintre cele mai diverse, care au schimbat dinamica societatii: marile
evenimente din istoria moderna a Frantei si atmosfera ulterioara creata de acestea
(Revolutia de la 1789, Imperiul napoleonian, Restauratia, Revolutia burgheza de la
1848); formarea unor clase noi, burghezia, consolidata în urma revolutiei industriale,
care acapareaza puterea economica  si  politica în spatiul european; dezvoltarea stiintelor
naturii, afirmarea filososfiei materialiste si pozitiviste   (Auguste Conte), care
canalizeaza interesul catre societate si om.

2
Ideologie si reprezentanti

Honore de Balzac este exponentul realismului, iar opera sa a avut un rol extrem de
important in literatura europeana. De asemenea un anumit tip de realism poarta numele
de "balzacianism" si are trasaturile ce se regasesc in celebra "Comedie umana".

Operele cu caracter programatic ale acestei manifestari culturale sunt prefata din 1842 la
Comedia Umana, redactata de însusi autorul cartii, Honore de Balzac, si studiul
Realismului, scris de Champfleury, în 1857. Astfel, în cuprinsul acestor texte, este
cristalizata ideologia curentului, ale carui principii estetice se regasesc în operele literare
ale epocii si în cele de mai târziu:
- reprezentarea veridica a realitatii, surprinderea exclusiva si cu detasare a vietii prin
observarea existentei reale;
- observatia asupra tipurilor umane caracteristice pentru societatea vremii, astfel încât sa
rezulte personaje tipice în împrejurari tipice;
- alegerea, ca zona de inspiratie, a vietii sociale, prezentând fiinta umana ca produs al
mediului în care traieste;
- lipsa de idealizare în  prezentarea  mediului  social  si  a personajelor, rezultând din
impartialitatea totala a scriitorului;
- atitudinea critica fata de societatea prezentata;
- acordarea unei importante majore descrierilor minutioase, realizate prin cultul
detaliului semnificativ;
- tendinta de a prelua metode din stiintele exacte, în vederea realizarii impresiei de
verosimil si a valorii documentare;
- cultivarea, cu  precadere, a genului epic (desi este reprezentat si cel dramatic prin
comedie si drama), în cadrul caruia sunt abordate, în special, schita, nuvela si romanul.
- impunerea preciziei si a sobrietatii ca marci ale stilului impersonal, impus de tematica
sociala;
- aportul substantial al limbajului la caracterizarea personajelor (selectarea eroilor din
toate categoriile sociale impune utilizarea tuturor registrelor limbii).

Principalii reprezentati ai realismului ("secretari ai realitatii" - cum îi numeste Balzac),

în literatura europeana si americana, sunt: Stendhal (Rosu si Negru), Honore de Balzac

3
(Comedia umana), G. Flaubert (Doamna Bovary), Charles Dickens (Marile sperante),
W. Thackeray (Bâlciul desartaciunilor), N. V. Gogol (Mantaua), F. M. Dostoievski
(Crima si pedeapsa), L. N. Tolstoi (Razboi si pace), A.P. Cehov (Livada cu visini), H.
Ibsen (O casa de papusi), M. Twain (Print si cersetor) si altii. In ceea ce priveste
literatura româna, patrunderea realismului s-a realizat treptat, dupa cum atesta diferitele
momente din evolutia prozei noastre: romanul social al lui Nicolae Filimon (Ciocoii
vechi si noi), nuvelele lui Ioan Slavici (Moara cu Noroc), ale lui Barbu Stefanescu-
Delavrancea (Hagi Tudose) sau Ion Luca Caragiale (In vreme de razboi); romanele din
ciclul Comanestenilor, publicate de Duiliu Zamfirescu, proza memorialistica a lui Ion
Creanga; elementele realiste reperabile în proza interbelica reprezentata de Hortensia
Papadat-Bengescu {Concert din muzica de Bach}, G. Calinescu {Enigma Otiliei}, Liviu
Rebreanu {Rascoala}; metodele specifice realismului existente în romanele postbelice
ale lui Marin Preda {Morometii}, Z. Stancu {Descult}, Eugen Barbu {Groapa}, Fanus
Neagu {Ingerul a strigat}; analiza unor fenomene sociale, propusa de literatura
contemporana de introspectie, apartinând unor scriitori ca A. Buzura {Vocile noptii}, C.
Toiu {Galeria cu vita salbatica}, G. Balaita {Lumea în doua zile}.

Fara a exista vreodata în stare pura, realismul coincide, în literatura româna, cu vigoarea
artistica si izbânda romanului. Acest fapt devine explicabil prin definirea speciei, pe care
o opera George Calinescu, anume ca "romanul este o scriere tipic realista, demonstrarea
unei idei printr-o experienta", efortul romancierului fiind acela "de a face inteligibila si
vie aparenta incoerenta pentru altii, într-un cuvânt, de a crea fictiune stabila care sa
încifreze experienta".

In concluzie, romancierul realist este "un om între oameni", care scrie despre "o padure a
spânzuratilor", sperând ca cititorul sa regaseasca, în paginile oferite, un "concert din
muzica de Bach".

4
Elemente biografice

5
 Primul mare dramaturg modern a fost Henrik Ibsen, un norvegian. Piesele sale
arătau o mare varietate de stiluri, de la realismul din Hedda Gabler până la fantezia din
Peer Gynt. El este admirat pentru măiestria tehnică, simbolism şi adânca psihologie.
Ibsen, născut pe data de 20 martie 1828, în micul oraş-port Skien, Norvegia, a
mai avut 5 fraţi. Când a ajuns la vârsta de 8 ani tatăl său a dat faliment. Pentru următorii
8 ani familia sa a trăit într-o mică fermă de lângă Skien. La 15 ani Ibsen era ucenicul
unui farmacist din Grimstadt. Avea o viaţă singuratică şi băiatul s-a apucat de scris, în
special poezie.
În 1849 Ibsen a intrat la universitatea din Christiania (actualul Oslo), dar a
renunţat repede datorită lipsei de bani. Viaţa sa a fost grea pentru mulţi ani. A scris
pentru ziar şi s-a îngrijit de un mic teatru. A călătorit în Germania şi Danemarca ca să
studieze designul de scenă. A mai scris în această perioadă poezie şi piese fără succes.
În 1864, ajutat de un mic guvernator şi de prietenii săi, Ibsen a părăsit
Norvegia şi s-a stabilit la Roma. Prima sa piesă de succes, Brand, a fost scrisă prima
oară în 1865 ca un poem narativ. Refăcută ca o dramă, a fost pentru prima oară pusă în
scenă în 1885. În ea se povesteşte aspra viaţă a unui ministru care renunţă la
compromisurile favorurilor pe care le putea obţine, pentru o viaţă sinceră. Următoarea sa
piesă a fost Peer Gynt (1867), povestea unui călător prin lume implicat într-o serie de
aventuri remarcabile. Punctul de vedere al autorului este clar: o viaţă fără ritm are puţin
sens şi menire.
A urmat Liga Tinereţii (1868), despre corupţia în politică, şi Împărat şi
Galilean (1873), o pledoarie pentru un nou tip de Creştinism. Stâlpul societăţii (1877) şi
O casă de păpuşi (1879) se ocupă de reformele sociale bazate pe principii de onestitate
şi libertate. Fantomele (1881), despre tragedia bolilor care afectează mintea, este
probabil cea mai mare piesă a lui Ibsen.
Printre ultimele sale piese se găsesc Un inamic al oamenilor (1882), o
comedie cu serioase sub-sensuri; Raţa sălbatică (1884) combină realitatea cu poezia şi
Rosmersholm (1886), se ocupă de conflictul dintre conştiinţă şi dorinţa de libertate.
Hedda Gabler (1890) este o puternică tragedie domestică ce se termină prin sinucidere.
Printre ultimele sale piese au fost The Master Builder (1892) şi Când noi morţi ne
trezim (1899).
Respins şi neînţeles în propria ţară, Ibsen a trăit timp de 27 de ani în
străinătate, în Italia şi Germania, în principal la Roma, revenind la Oslo în anii 1890.
Paradoxal, după o viaţă petrecută în exil, a primit funeralii de stat.
Faima sa este aceea a unui realist care a înlocuit restricţiile pieselor „bine
făcute” ale epocii sale cu drame „naturaliste” scrise în limbajul cotidian, cum ar fi O
casă de păpuşi (1879).
A inaugurat în literatura universală teatrul de idei. Creaţia lui Ibsen se impune
prin adâncimea viziunii, simplitatea intrigii, gravitatea temei, acuitatea conflictului,
vigoarea dialogului şi pasiunile personajelor. După ani de trai alternant la Roma sau
Dresden şi Munich, Ibsen se întoarce în Norvegia în 1892. Era bogat, onorat de către
6
lume şi iubit de către conaţionalii săi. Piesele sale erau traduse în multe limbi şi s-au pus
pe scene din ţări de prin toată lumea. A murit în Christiania, pe 23 mai 1906.

7
 Opere
 Catilina (1850)
 Kjæmpehøjen (Tumulul) ((1850)
 Sancthansnatten (Noaptea solstiţiului de vară)(1852)
 Fru Inger til Østeraad (Doamna înger din Ustraat) (1854)
 Gildet paa Solhoug (Banchetul la Solhoug) (1855)
 Olaf Liljekrans (1856)
 Hærmændene paa Helgeland (Războinicii din Helgeland) (1857)
 Kjærlighedens Komedie (Comedia iubirii) (1862)
 Kongs-Emnerne (Pretedenţii la tron)(1863)
 Brand (1865)
 Peer Gynt (1867)
 De unges Forbund (Asociaţia tineretului) (1869)
 Kejser og Galilæer (Împărat şi galileeni)(1873)
 Samfundets støtter (Stâlpii societăţii) (1877)
 Et dukkehjem (Nora, O casă de păpuşi) (1879)
 Gengangere (Strigoii) (1881)
 En Folkefiende (Un duşman al poporului) (1882)
 Vildanden (Raţa sălbatică) (1884)
 Rosmersholm (1886)
 Fruen fra havet (Femeia mării) (1888)
 Hedda Gabler (1890)
 Bygmester Solness (Constructorul Solness) (1892)
 Lille Eyolf (1894)
 John Gabriel Borkman (1896)
 Når vi døde vågner (Când noi, morţii, vom învia) (1899)

8
 Elemente de inovatie

Prin activitatea sa literara,prin conceptia si tehnica sa dramatic noua,este fondatorul

teatrului modern,un deschizator de drumuri in dramaturgia universala.Opera sa este
expresia majora a realismului norvegian.Ibsen combate formula teatrului “cu teza”,care
combina schematic,fortat,faptele si creeaza personaje si situatii artificial,optand pentru
viata surprinsa in autenticitatea ei,cu intrebarile si problemele asupra carora te obliga sa
te opresti.Personajele create de Ibsen se deosebesc si de cele din teatrul de intriga : ele
traiesc problemele vietii lor,mediteaza asupra relatiei individ-societate,asupra conditiei
umane,a dezacordului existent intre viata sociala si cea psihologica.Conflictul dramatic
este interior,el se declanseaza in constiinta,nu in actiuni exterioare.Atentia autorului se
concentreaza pe dezbaterea morala sustinuta cu tensiune dramatica . “Conceptia
dramatica a lui Ibsen a rasturnat o prejudecata care domnea pana la el in teatru :
anume,se credea ca o piesa este cu atat mai buna,cu cat prezinta o gradatie mai savanta a
elementelor de <<surpriza>>,spre a crea o situatie mai neobisnuita.Ibsen a demonstrat
ca,dimpotriva,cu cat situatia este mai obisnuita,cu atat piesa este mai interesanta,cu
conditia ca aceasta situatie sa fie trecuta printr`o constiinta”(Ovidiu Dramba).In teatrul
Ibsenian apar situatii obisnuite,nu accidentale,autorul urmarind ecoul acestor trairi in
constiinte stapanite de anumite idealuri.Creator al dramei “de idei”.Ibsen exprima,intr`o
scrisoare din 1890,intentia sa permanenta de a “zugravi oameni,atmosfera omeneasca si
destine omenesti pe baza unor relatii sociale reale si a anumitor intuitii sociale.In piesele
sale,transfigureaza artistic intamplari ,situatii,fapte diverse,caractere din viata zilnica,din
mediul social familial,din observatia atenta a unei diversitati de tipuri reale,un material
concret si viu.Constiinte framantate,traind in lumina unor valori morale absolute ,a unui
ideal,personajele teatrului realist ibsenian sunt complexe,interiorizate,profunde.

In bogata activitate de dramaturg a lui Ibsen,retinem mai multe perioade,care marcheaza

evolutia teatrului sau,de la o coloratura romantic la poemele dramatice si la marile
drame realiste.

Dramele istorice din prima faza a creatiei Ibseniene reinvie stravechi legende,povestiri
istorice si readuc in prezent ambianta trecutului,pentru a trezi elanul patriotic in
constiinta contemporanilor.Si in aceste piese ca si in cele inspirate din folclorul
norvegian,sunt evidente atitudinile sale realiste in tratarea personajelor,lipsite de
9
grandilocventa si idealizarea romantica,precum si in interpretarea miturilor sau a
lementelor supranaturale.Aceasta etapa din activitatea de dramaturg a lui Ibsen fixeaza
unele dominante ale conceptiei sale estetice,si anume : sobrietatea si detasarea in
comunicarea ideilor si a sentimentelor,rigoarea in selectarea faptelor,reflectarea
pasiunilor in actiune,valoarea gestului si a cuvantului simplu,bogat in intelesuri si
sugestii.

Etapa urmatoare din evolutia teatrului ibsenian ,aceea a poemelor dramatice,cuprinde

doua valoroase opere : “Brand” si “Peer Gynt”.Prima se evidentiaza prin densitatea
gandirii,intensitatea dramatica si aspiratiile eroului spre un ideal moral
superior,integritatea caracterului si a vointei sale.Brand ,pastor fanatic,crede cu fermitate
in regenerarea morala a poporului,slujind acest tel cu abnegatie.Simbol al vointei
neinduplecate,apologie a sacrificiului de sine in numele unui ideal moral absolute.Brand
este o ipostaza a eului ibsenian,cum insusi o marturiseste : “Brand sunt eu in cele mai
bune moment ale mele”.Complexa prin structura,amestec de umor si colorit folkloric,de
fantastic si real,de feerie cu satira si viziune realista.Peer Gynt adduce un erou din
aceeasi familie spiritual cu Till Eulenspiegel si baronul Munchhausen.Opusa lui
Brand,prin eroul sau,piesa Peer Gynt,este o satira a unei existente lipsite de ideal,cu
aluzii la situatii concrete din Norvegia epocii.

10
 Elemente caracteristice operei ibseniene

In perioada marilor drame realiste,Ibsen este prezent in mijlocul evenimentelor sociale

ale epocii si isi largeste tematica trecand de la problemele morale ale individului la cele
sociale.

Continutul acestor piese,structura morala a personajelor exprima atitudinea protestatara

a lui Ibsen impotriva societatii contemporane lui,a oportunismului,a conventionalismului
social,a minciunii si egoismului.

“Niciodata nu m-am inspirat din ideile altora si nu m-am condus dupa parerile
nimanui.Totdeauna am recurs la propria mea gandire si simtire.Iar ceea ce m`a facut sa
scriu cele ce am scris a fost impresia puternica pe care mi-a produs-o contradictia dintre
destinele omului si organizarile sociale actuale,formate de oameni.Aceasta a fost vocatia
mea.”,marturiseste Ibsen intr`o scrisoare.Dramaturgul are convingerea,care se resimte in
psihologia eroilor sai,ca schimbarea sociala trebuie sa fie precedata de schimbari
radicale in caracterul omului.

Piesele “Stalpii societatii”,,O casa de papusi (Nora),Strigoii,Un dusman al poporului

,reprezinta realizarile cele mai importante pe linia teatrului realist,Ibsen devenind unul
dintre cei mai valorosi autori dramatici in plan universal.

In “O casa de papusi” actiunea se dezvolta in jurul personajului central,Nora,nume sub

care este cunoscuta piesa,si abordeaza tema emanciparii femeii.

Falsificand iscalitura tatalui ei,Nora obtine un imprumut de la Krogstad,pentru a-si salva

sotul,pe Torvald Helmer,grav bolnav.

Ea restituie,cu mari eforturi,o parte din suma,dar Krogstad ii cere sa intervina pe langa
sotul ei,numit director al bancii,pentru a nu fi concediat,in caz contrat,denuntand-o si
declansand un scandal public.Neinduplecat,Helmer nu admite cererea Norei si numeste
in postul ramas liber,dupa concedierea lui Krogstad,pe doamna Linde,o veche prietena a
Norei.Helmer afla ,printr-o scrisoare a santajistului Krogstad,cauza zbuciumului
Norei,dar nu se schimba in hotararea lui.Cand,la staruinta doamnei Linde,dragostea de
11
odinioara a lui Krogstad,acesta ii inapoieaza chitanta si Helmer redevine afectuos,Nora
traieste zguduitoarea revelatie a adevarului ca nu a fost iubita cu adevarat.Drama falsei
ei fericiri o transforma pe Nora,care paraseste casa ei,o casa “cu papusi”,si pe omul
conventional,pe Torvald Helmer.Dincolo de obligatiile de mama si sotie,ea se indreapta
de acum inainte spre indatoririle fata de ea insasi.

12
 O casa de papusi (Nora)
O casă de păpuşi (1897) de Henrik Ibsen a fost scrisă cât timp dramaturgul se
afla la Roma şi Amalfi, în Italia, într-o vreme în care Europa era cuprinsă de revoluţii. O
perspectivă modernă asupra literaturii atât epice, cât şi dramatice apărea, provocând
tradiţia romantică. Ibsen este cel care a popularizat drama realistă, derivată din această
nouă perspectivă. Piesele lui erau jucate în toată Europa şi traduse în foarte multe limbi.
O casă de păpuşi a fost publicată la Copenhaga unde a şi avut loc premiera. A fost a
doua dintr-o serie de piese realiste ale lui Ibsen. Prima, Stâlpul societăţii (1877), a creat
vâlvă în toată Europa şi a fost repede adoptată de teatrele avangardiste ale continentului.
Se spune că intriga piesei este bazată pe un eveniment din viaţa lui Ibsen. În 1870, Laura
Kieler i-a trimis lui Ibsen o continuare a piesei Brand, numită Fiicele lui Brand şi Ibsen
a fost atras de fata frumoasă şi vioaie, poreclind-o „Ciocârlia”. A invitat-o acasă la el şi
timp de două luni din vara anului 1872 ea îi vizita casa frecvent. Când s-a căsătorit, doi
ani mai târziu, soţul ei a căzut bolnav şi a fost sfătuit să-şi ia un concediu şi să plece într-
un climat cald, iar Laura, aşa cum şi Nora face în piesă, a împrumutat în secret bani
pentru a putea pleca în excursie. Laura a falsificat o bancnotă, banca a refuzat plata, iar
ea i-a spus soţului ei întreaga poveste. Soţul a intentat divorţ, i-a luat copiii şi a primit-o
înapoi doar după ce ea a petrecut o lună într-un azil public. Laura şi Nora au nume ce
seamănă, dar poveştile lor au un punct de cotitură. În piesa lui Ibsen, Nora nu se mai
întoarce acasă, nici nu-i spune soţului de banii împrumutaţi. Mai mult, Nora este cea
care divorţează de soţul ei.
O casă de păpuşi urmăreşte trezirea Norei Helmer de la viaţa confortabilă pe
care o ducea. Fiind condusă toată viaţa ori de tatăl ei, ori de soţul Torvald, Nora ajunge
să îşi schimbe părerea despre fundamentele în care ea credea, odată ce căsătoria ei este
pusă la test. Împrumutând bani de la Krogstad, falsificând semnătura tatălui ei, ea a
putut să plătească o călătorie în Italia pentru a-l salva pe soţul ei bolnav, el neştiind de
împrumut, crezând că banii vin de la tatăl Norei. De atunci, ea a trebuit să găsească
moduri în care să plătească împrumutul. Din expoziţiune aflăm că acţiunea se petrece
iarna, în ajunul Crăciunului şi aflăm că Torvald tocmai a fost promovat manager al
băncii, unde va primi un salariu uriaş şi va fi foarte puternic. Nora este încântată, fiindcă
se gândeşte că va putea să plătească împrumutul. Bucuria ei este însă stricată când
Krogstad, furios deoarece tocmai a aflat că poziţia lui la bancă a fost promisă doamnei
Linde, o veche colegă de şcoală a Norei care a venit recent în oraş în căutare de lucru, şi
o ameninţă pe Nora că va dezvălui secretul ei dacă nu-l convinge pe soţul ei să îi
păstreze poziţia. Această ameninţare constă în intriga piesei. Nora încearcă să îl facă pe
Torvald să îi menţină postul lui Krogstad folosindu-se de trucurile feminine, dar este
13
lipsită de succes. Torvald îi spune că natura coruptă a lui Krogstad îi este repulsivă şi îi
este imposibil să lucreze cu el. Nora devine foarte îngrijorată.
Ziua următoare, Norei îi este frică de faptul că Krogstad ar putea apărea în
orice moment. Agitaţia ei este redusă de preocuparea pentru balul care va avea loc seara
următoare în apartamentul unui vecin. Când Torvald se întoarce de la bancă, Nora iar
pledează pentru Krogstad. De data aceasta, Torvald nu doar refuză, ci şi trimite
înştiinţarea de concediere pe care deja o pregătise pentru Krogstad, asigurând-o pe Nora
că va lua asupra sa toate lucrurile rele ce vor rezulta din asta. Nora este mişcată profund
de spusele lui. Ea începe să ia în considerare posibilitatea ca acest episod să transforme
în bine căsnicia lor, dar şi varianta sinuciderii.
Între timp ea conversează şi flirtează cu Doctorul Rank. Aflând că el este pe
moarte, are o conversaţie intimă cu el care culminează cu doctorul mărturisindu-şi
dragostea chiar înainte ca ea să îşi ceară ajutor financiar. Vorbele lui o opresc, iar
conversaţia lor este întreruptă de anunţul sosirii lui Krogstad. Nora îi cere doctorului
Rank să plece şi îl primeşte pe Krogstad.
Krogstad îi spune că deşi va menţine împrumutul el nu vrea să mai facă
publice faptele, în schimb vrea să ăi dea lui Torvald o scrisoare explicând în aşa fel încât
Torvald să fie presat să îi păstreze postul la bancă. Nora protestează împotriva implicării
lui Torvald, dar Krogstad pune scrisoarea în cutia poştală a lui torvald spre oroarea
Norei. Totuşi ea încearcă să-şi folosească farmecele pentru a-l preveni pe Torvald să
citească scrisoarea, atrgându-l de la afaceri, rugându-l să o ajute să se pregătească pentru
petrecerea din seara următoare. El este de acord să amâne lucrul, iar scrisoarea rămâne
în cutia poştală.
Noaptea următoare, înainte ca Torvald şi Nora să se întoarcă de la bal, doamna
Linde şi Krogstad, care sunt vechi iubiţi, se reîntâlnesc în sufrageria lui Helmer.
Doamna Linde cere să aibă grijă de Krogstad şi de copiii lui şi să îl ajute să devină omul
care ea ştie că poate deveni. Soţii Helmer se întorc de la bal şi doamna Linde pleacă,
Krogstad fiind deja plecat. Singuri, Torvald îi mărturiseşte Norei cât de mult o doreşte,
dar este întrerupt de doctorul Rank. Doctorul venise să îţi ia rămas bun, după cum îi
spuen pe ascuns Norei. Văzând că Torvald şi-a luat scrisorile ea se resemnează la a se
sinucide.
Înainte să plece, Torvald o opreşte. Tocmai a citit scrisoarea lui Krogstad şi
este înfuriat de conţinut. O acuză pe Nora de ruinarea vieţii sale. Îi spune că vrea să o
părăsească, contrar spuselor de adineaori, cum că ar lua totul asupra sa. Punctul
culminant al pisesi se petrece când în timpul tiradei sale, Torvald este întrerupt de
slujnică ce poartă o altă scrisoare de la Krogstad adresată Norei. Torvald o citeşte şi
devine copleşit de bucurie. Krogstad a avut parte de o schimbare fericită în viaţa sa şi îi
trimite înscrisul înapoi. Torvald îi spune Norei că o iartă şi că încercarea ei duioasă de a-
l ajuta a făcut-o mai afectuoasă ca niciodată.
Nora, văzând caracterul adevărat al lui Torvald pentru prima dată îi spune
soţului ei că îl părăseşte. După ce el protestează, ea motivează că îl părăseşte, deoarece
14
el nu o iubeşte, iar după noaptea aceasta nici ea nu-l mai iubeşte. Îi spune că după viaţa
sufocantă pe care a trăit-o până acum îşi datorează să devină independentă şi să-şi
exploreze propriul caracter şi lumea de una singură. În timp ce pleacă îi mărturiseşte lui
Torvald că speră ca un miracol să se întâmple: că poate într-o zi vor putea să se
reunească într-o căsnicie adevărată. Piesa se încheie cu uşa trântindu-se la plecarea ei.
Importanţa piesei constă în mesajul feminist care a zguduit scenele europene
la premiera piesei. Respingerea căsătoriei şi a maternităţii de către Nora a scandalizat
audienţele din acel timp. De fapt, primele producţii germane ale piesei din anii 1880 au
folosit sfârşituri alternative, scrise de Ibsen la cererea producătorilor.
Spiritul revoluţionar şi modernismul l-au influenţat pe Ibsen să îţi aleagă un
erou neobişnuit, o casnică, în atacul său asupra valorilor clasei de mijloc. Devenind
rapid subiect de bârfă în europa, piesa areuşit în încercarea de a provoca discuţii. De
fapt, numeroasele feluri în care piesa poate fi interpretată fac din O casă de păpuşi o
piesă atât de interesantă. Fiecare nouă generaţie a avut o versiune diferită asupra cărţii,
de la a o vedea ca pe o critică asupra feminităţii, la a o lua ca pe o alegorie Hegeliană a
istoricului spirit al evoluţiei.
Sfârşitul piesei nu are o concluzie stabilă. Finalul este lăsat deschis: nu se
întâmplă niciun eveniment brutal, niciun catarsis, doar ambiguitate. Aceasta este o piesă
ce defineşte graniţele.
Cele patru piese de teatru pe care Ibsen le-a publict între 1877 şi 1882, Stâlpii
societăţii, Nora, Strigoii şi Un duşman al poporului sunt caracterizate ca fiind drame
contemporane realiste sau drame de probleme. În principal sunt patru aspecte ale acestor
piese care justifică o astfel de descriere.
În dramele sale realiste, Ibsen a fost fără milă în încercarea sa de a dezvălui
aspectele negative ale societăţii, ipocrizia şi disimularea, utilizarea forţei şi
comportamentul manipulator, cerând neobosit sinceritate şi libertate. Adevărul,
emanciparea, realizarea de sine şi libertatea personală sunt termeni cheie. În Stâlpii
societăţii, Lona Hessel are ultimul cuvânt şi încheie spunând că „spiritul adevărului şi
spiritul dreptăţii – aceştia sunt stâlpii societăţii”. În Strigoii, Ibsen aruncă o lumină
critică asupra stâlpilor care psijină societatea burgheză, căsătoria şi creştinismul, şi
scoate în evidenţă tabu-uri tipice, incestul, bolile venerice şi eutanasia. Aceasta l-a
transformat pe el şi pe cei care îi împărtăşeau ideile în figuri controversate pentru
vremea lor. Operele lor au creat controverse sau furie absolută. Înţelegând ulterior toate
acestea, se poate observa importanţe enormă pe care aceste opere au avut-o pentru
diverse mişcări sociale. Prea puţine opere literare au însemnat atât de mult pentru
eliberarea femeilor în toate culturile din întreaga lume, precum Nora.
Primele însemnări făcute pentru Nora (datate 19 octombrie 1878) poartă titlul
Însemnări pentru o tragedie contemporană. Termenul „tragedie contemporană” este
ilustrativ. Proiectul lui Ibsen în această piesă este să aplice forma clasică a tragediei pe
un material modern. La nivel formal, Ibsen nu se angajează în experimentele radicale în
piesa Nora. De exemplu, se păstrează cele trei unităţi clasice, unitateade timp, spaţiu şi
15
acţiune. Ceea ce este nou este materialul modern în ceea ce priveşte conflictul,
caracterul actual al acţiunii care are loc pe scenă.
Limbajul trebuie să fie natural şi forma expresiei trebuie să fie caracteristică
pntru fiecare individ din piesă. O persoană cu siguranţă nu se exprimă la fel ca o alta.
Astfel, foarte multe lucruri se pot îmbunătăţii în timpul repetiţiilor; atunci se poate auzi
ceea ce sună natural şi neforţat şi astfel, ceea ce trebuie schimbat şi schimbat din nou
până când replicile au o formă credibilă şi realistă. Efectul piesei depinde în mare
măsură de sentimentul publicului că stă şi ascultă ceva ce se petrece în viaţa reală.

16
 Tipologia personajului principal

In galeria de personaje feminine din dramaturgia lui Ibsen,Nora este un personaj

complex original,cu o structura psihologica bogata,interiorizata.Victima unei casatorii
de convenient,ea traieste o zbatere adanca de-a lungul dramei,manifestandu-se ca o
mama devotata,care isi paraseste sotul,meditand asupra drepturilor sale de om.Ca
majoritatea personajelor lui Ibsen,atrasa de himera absolutului,Nora pleaca spre zari ale
caror lumini autorul nu ne lasa sa ne intrevedem.Dupa “Strigoii”,piesa cu unele accente
naturaliste,Ibsen creeaza dramele in care interesul se concentreaza asupra psihologiei
unor eroi preocupati de a se realiza pe ei insisi.”Rata salbatica,Rosmerholm,Hedda
Gabler”,impung mai pregnant pe marele dramaturg realist,prin realizarea lor artistic si
prin dimensiunile morale ale personajelor.Ibsen contribuie la dezvoltarea dramaturgiei
realiste si prin reinnoirea tehnicii dramatice.Maxima concentrare,restrangerea numarului
de personaje,densitatea dialogului,tehnica retrospectiva,in naratiune,rezerva fata de
monologul care da tenta declamatorie,finalul adeseori neconclusiv sau anuntat de
atmosfera piesei sunt elemente care exprima aportul lui Ibsen la modernizarea genului.El
anunta sirul marilor dramaturgi : Shaw,Cehov,Pirandello,Camil Petrescu,care-i sunt,in
mare parte,tributari.

17
 Repere critice

„  Acesta e Ibsen,dramaturgul genial care poate fi comparat cu Shakespeare.Opera lui

sta pe un paradox,contrazicand toate traditiile,eliminand tipologia conventionala a
teatrului,fiind realista,enigmatica si mitica ,familiar si speculative,incruntand fruntile de
ganduri,nu mai putin spectaculoasa si zguduitoare ”

(G.Calinescu)

„ Fapt este ca prin ideologia,prin conceptia sau prin tehnica sa dramatica – Ibsen a
exercitat o influenta considerabila asupra teatrului european si American de mai tarziu si
chiar din timpul sau. ”

(O.Drimba)

Fisa de citate

„Această înaltă societate contemporană nu-i decât un cavou sinistru bine spoit. ”

„Toată această faţadă aurită şi sulemenită, pe care înalta societate o etalează, ascunde
goliciune şi putregai. ”

„Important este să ne apărăm societatea, respingând valul de schimbări, de noutăţi, pe

care epoca noastră nestatornică şi precipitată încearcă să ni le impună. ”

Henrik Ibsen , Stâlpii societăţii

„Singurul lucru care-mi place la libertate este lupta pentru ea. ”

„Dacă ai dat tot, dar nu şi viaţa, să ştii că nu ai dat nimic. ”

18
 BIBLIOGRAFIE

 Ion Vartic, Ibsen şi teatrul modern, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1995
 Henrik Ibsen – O casă de păpuşi, Editura ESPLA, 1956
 Honore de Balzac,Eugenie grandet,Mos Goriot,Bucuresti,Editura
Tineretului,1968
 L.N Tolstoi,Razboi si pace,editia a Iva,vol I-IV,Bucuresti,Editura Univers,1971
 G.Calinescu,Lew Tolstoi,in volumul Scriitori straini,Bucuresti,Editura pentru
Literatura Universala,1967,p.552-580
 Henrick Ibsen,Teatru,Vol II,Bucuresti,Editura pentru Literatura Universala,1966
 http://autori.citatepedia.ro/

19