Cuvînt înainte
Moldovenii reprezintă probabil cea mai puţin cunoscută naţionalitate din-tre cele existente în republicile fostei Uniuni Sovietice. Această carte este uni-
сul studiu complet pe
această temă. Asupra Moldovei s-a îndreptat atenţia tutu-ror în scurta perioadă a luptei sale pentru independenţă şi a războiului cuseparatiştii transnistreni, în 1991 şi 1992, iar după aceea Moldova a dispărutcu totul din primele pagini ale ziarelor. Ca şi în cazul altor state mici de laperiferia Rusiei, odată încheiat războiul, interesul occidentalilor a dispărut,chiar dacă acele conflicte care au generat violenţele de la începutul anilor '90nu s-au stins. Autorul plasează destinul Moldovei în contextul său istoric, urmărind isto-ria teritoriilor actualului stat moldovenesc - în principal, regiunea Basarabiei,controlată de-a lungul celei mai mari părţi a istoriei moderne - de la mijloculsecolului al XIV-lea pînă la sfîrşitul celui de-al XX-lea - fie de către Rusia, fiede către România. Acest volum studiază mai întîi originile principatului medi-eval al Moldovei, locul Basarabiei în Imperiul Rus din 1812 pînă în 1918,perioada în care s-a aflat sub conducere romînească, din 1918 pînă în 1940, şicrearea republicii sovietice moldoveneşti după cel de-al doilea război mondial.Capitolele ulterioare se concentrează asupra Moldovei după obţinerea inde-pendenţei şi mai ales asupra problemelor controversate ale unor minorităţi cacea găgăuză turcească sau transnistreană slavă. Nici un alt specialist occidental
nu a reuşit să întreprindă cercetări de o asemenea amploare în istoria regiunii.
Secţiunile referitoare la evenimente mai recente sînt rezultatul unui deceniu deobservare atentă a problemelor româneşti şi moldoveneşti. Autorul a folosit, deasemenea, numeroase interviuri şi discuţii cu personalităţi politice şi culturaleimportante din regiune.Tema centrală a cărţii este politica culturală şi impulsul căutării identităţiinaţionale la graniţele Europei. In cea mai mare parte a acestui secol, ideea cămoldovenii sînt o naţiune istorică distinctă a servit evident interesele politiciiexterne sovietice. Deşi înrudiţi cu românii prin limbă şi cultură, moldovenii aufost totuşi consideraţi o naţiune separată, care evolua între graniţele UniuniiSovietice. La Bucureşti şi Chişinău se vorbea aceeaşi limbă, dar pretenţia căcele două popoare sînt diferite devenise o adevărată dogmă a istoriografiei şietnografiei sovietice. O dată ce moldovenii locuiau un teritoriu românesc carefusese anexat în mod forţat în 1940, politica culturală sovietică făcea tot po-sibilul pentru a susţine achiziţiile teritoriale ulterioare celui de-al doilea războimondial. Cu toate acestea, deşi mulţi observatori prevedeau că moldovenii sevor arunca în braţele românilor o dată ce ficţiunea diferenţelor culturale
dispăruse o dată cu Uniunea Sovietică, nu s-a întîmplat nimic de genul acesta. îndemnurile la unire ale intelectualilor moldoveni şi români au rămas fărăecou, majoritatea moldovenilor recunoscîndu-şi originile româneşti, dar înacelaşi timp apărîndu-şi cu hotărîre noua existenţă ca stat independent. Această carte ridică şi probleme mai generale cum ar fi identitatea naţio-nală şi capacitatea elitelor politice de a manipula cultura, în ce măsură pot ficreate naţiunile în mod artificial - se întreabă autorul - fără ca falsul să devinăevident ? De ce unele încercări de creare a naţiunilor reuşesc în timp ce altelenu ? Pînă unde pot istoricii, etnografii, scriitorii şi alţii modela şi folosi cultura în scopuri politice ? Autorul sugerează că răspunsurile la aceste întrebări se aflănu atît în conţinutul formării culturale - măsura în care formele culturale sîntautentice sau potrivite în mod obiectiv - cît la formatorii culturali înşişi. Capa-citatea elitelor politice şi culturale de a-şi lua sarcina în serios, de a adopta noialfabete, limbi literare, simboluri naţionale şi alte accesorii ale naţiunii este ocomponentă critică a formării unei culturi. Cînd elitele însele au îndoieli cuprivire la culturile pe care le creează - ca în cazul moldovenesc - succesulschimbării culturale plănuite este foarte puţin probabil.Lucrarea de faţă este extrem de binevenită. Autorul este un cercetător demare valoare, cu o vastă educaţie şi cu o abordare interdisciplinară. Cunoaşteun număr mare de limbi mai mult sau mai puţin răspîndite, unele vorbite depuţini europeni. De asemenea, un volum de o astfel de substanţă şi calitatemerită atenţia celor mai importanţi cercetători din domeniu şi poate servi foar-
te bine ca punct de plecare pentru un seminar dedicat problemei naţionalis-
mului şi identităţii naţionale.
Wayne S. Vucinich
Prefaţă
Faptul că Moldova şi-ar fi schimbat numele care era, de fapt,
Moldavia, e
un mit. în 1990, noi cei din Occident am devenit doar mai bine informaţi cuprivire la modul în care localnicii înşişi au numit-o dintotdeauna. Regiunea afost mereu cunoscută de majoritatea localnicilor sub numele de Moldova sauBasarabia, chiar dacă a fost uneori numită
Moldavia
de către vorbitorii de en-gleză sau rusă. Eu voi folosi termenii
Moldova
sau
moldovenesc
în tot textul meuo dată ce chiar şi în perioada sovietică republica a fost numită de majoritatea
populaţiei
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Date fiind frecventele schimbări de pronunţie, în Moldova sovietică nu afost făcut nici un efort de standardizare a pronunţiei în documente originalesau publicaţii. Fragmente româneşti scrise iniţial în alfabet chirilic (moldo- venesc) au fost transliterate folosind convenţiile românei moderne, ce alcătuiescun sistem mai simplu de citit decît complicata variantă slavă. Cu cîteva ex-cepţii, toponimele curente româneşti sînt preferate variantelor lor ucrainenesau ruseşti. Pentru regiunea de la est de Nistru se foloseşte numele românesc,
Transnistria.
Hibrizi latino-slavi ca
Trans-Dniester
sau
Trans-dniestria
s-au impus în engleză, dar
Transnistria
este o denumire mai corectă şi mai uşor de pro-nunţat. Mă voi referi la statul separatist nerecunoscut din estul Moldovei subdenumirea de Republica Moldovenească Nistreană, căci aceasta este denumireafolosită atît în română, cît şi în rusă.Termenul de
limbă moldovenească
este adeseori folosit în text, chiar dacădupă 1989 nu mai există nimic care să diferenţieze limba moldovenească înforma ei standard de ceea ce majoritatea oamenilor cunosc drept limba româ-nă, în acele părţi ale cărţii care se referă la evenimente petrecute după 1989este folosit în general termenul
românesc.
Cum a devenit această problemă apa-rent minoră o importantă problemă politică este unul din principalele subiecteale acestui studiu.Pronunţia limbii române este regulată şi simplă. Echivalentele sunetelor româneşti sînt următoarele:
a
ca în
tată;
; u
t
•>
e
ca în
elev;i ca în inimă;o
ca în
ochi;u
ca în
uşă;â
ca în
pătrat;â
(acest sunet nu există în limba engleză şi este produs ca un
i
pronunţat velar; este sunetul din cuvinte ca
România
şi variantele sale);
г la fel ca
â.
Search History:
Result 00 of 00
00 results for result for
p.
Recommended
More From This User
Notes
Load more
