Definirea traficului de persoane ca problemă socială

Traficul de persoane reprezintă o problemă socială majoră, națională și

transnațională iar amploarea acestuia este greu de cuantificat atât la nivel național cât
și la nivel internațional, nu numai datorită naturii infracționale, ascunse a traficului, ci
și datorită politicilor imigraționiste laxe după aderarea României la spațiul comunitar.
Conform definiției lui Rubington și Weinberg, o problemă socială există atunci când
”un număr semnificativ de indivizi consideră că o anumită situație socială este
incompatibilă cu valorile lor și ar trebui acționat pentru a înlătura situația respectivă”
(Rubington, Weinberg, 2002). Cei doi autori au teoretizat caracteristicile definirii unei
probleme sociale ca fiind următoarele (Rubington, Weinberg, 2002):
1. Situația presupusă a fi problematică; lipsa de concordanță a estimărilor
diferitelor organizații internaționale și europene în ceea ce privește numărul de
persoane traficate la nivel internațional împiedică autoarea acestei lucrări în redarea
unui număr exact sau aproximativ al victimelor traficului. Estimările variză de la
800.000 de persoane la 2.5 milioane de persoane traficate anual în lume. În ceea ce
privește România, se manifestă din nou dezacordul statisticilor din domeniu, astfel,
deși Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane realizează statistici conform
cărora numărul victimelor este în scădere începând cu anul 2005 (de la 2551 de
victime în 2005 la 780 de victime în 2009), Uniunea Europeană plasează România ca
fiind unul dintre principalele state sursă în traficul de ființe umane. Traficul de
persoane reprezintă la nivel internațional a treia sursă de venit ilicit după traficul de
droguri și cel de arme, cumulând anual sume cuprinse între 30 și 40 de miliarde de
dolari (Morehouse, 2009). În contextul traficului de persoane, articularea acestui
subiect ca problemă socială majoră, împotriva căreia trebuie depuse eforturi
guvernamentale, inter-guvernamentale, neguvernamentale și individuale susținute,
este realizată de experți, la nivelul politicilor naționale și regionale, de activiști
(lucrători în organizații neguvernamentale și voluntari), jurnaliști etc.
2. Incompatibilitatea situației cu anumite valori; prin Convenția
Consiliului Europei privind Lupta Împotriva Traficului de Ființe Umane (2005), în
articolul 4 traficul de persoane este definit ca fiind ”recrutarea, transportul, transferul,
cazarea sau primirea persoanelor, prin ameninţarea cu sau utilizarea forţei sau altor
forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o
situaţie de vulnerabilitate, sau prin oferirea sau acceptarea de plăţi sau avantaje pentru

1
obţinerea consimţământului unei persoane având autoritate asupra altei persoane, în
scopul exploatării. Exploatarea cuprinde, cel puţin, exploatarea prostituţiei celorlalţi
sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau servicii forţate, sclavia sau practicile
similare acesteia, aservirea sau prelevarea de organe”. În concordanță cu cel de-al
doilea element al definirii problemelor sociale, putem observa că traficul de persoane
este incompatibil cu drepturile fundamentale ale omului care stau la baza valorilor
fundamentale și universal definite ale umanității (dreptul la sănătate, la educație – în
cazul victimelor minore-, la libertate, de a nu fi supuse unor tratamente crude și
degradante, la demnitate, la muncă, la egalitate, la viață).
3. Un număr semnificativ de indivizi definesc situația respectivă ca problemă
socială; lupta împotriva traficului de persoane nu reprezintă emblema
contemporaneității. Începând cu 1904, prin Acordul Internațional pentru Suprimarea
Comerțului cu Sclavi Albi, au fost depuse eforturi internaționale pentru combaterea
acestui flagel. Până în 2000, legislația din domeniul traficului de persoane includea
referințe doar la traficarea persoanelor în vederea exploatării sexuale, cinci din cele
şase tratate internaționale importante făcând referire la acest lucru iar în plus, treptat,
pe parcursul celor peste o sută de ani, la nivel internațional s-a analizat în profunzime
atât natura transnațională cât și cea națională (traficarea persoanelor în țara lor de
proveniență) a traficului de persoane, precum și acordul victimei în astfel de cazuri.
Numărul semnificativ de persoane care au definit problema traficului de ființe umane
este reprezentat așadar de reprezentanții Organizației Națiunilor Unite, Uniunii
Europene, guvernelor statelor semnatare ale convențiilor, ministerelor și instituțiilor
publice însărcinate cu combaterea și prevenirea traficului de persoane, precum și cu
asistența acordată victimelor, de reprezentanții societății civile (naționale și
internaționale), jurnaliști, dar și de către cetățeni.
4. Apelul la acțiuni pentru remedierea problemei; acel ceva ce ”trebuie făcut”
s-a concretizat în dezvoltarea cadrului juridic internațional și național care prevede
pedepsirea infracțiunilor asociate cu traficul de ființe umane. Pe parcursul a peste o
sută de ani, şase acorduri și convenții internaționale importante au fost adoptate în
domeniul traficului de ființe umane: Acordul Internațional pentru suprimarea
traficului cu Sclavi Albi (1904), Convenția Inernațională pentru suprimarea traficului
de sclavi albi (1910), Convenţia pentru suprimarea traficului de femei și copii (1921),
Convenţia Internaţională pentru suprimarea traficului de femei care au atins vârsta
majoratului (1933), Convenţia de la Geneva pentru suprimarea traficului de persoane

2
și a exploatării altor persoane (1949), Convenţia Naţiunilor Unite împotriva
criminalităţii transnaţionale organizate (2000 – România este stat semnatar) și cele
două protocoale aferente convenției (Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi
pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor; Protocolul
împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional
la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate).
În Uniunea Europeană, Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva
traficului de ființe umane (2005) reprezintă principalul instrument juridic în domeniul
menționat; alte acte adiționale care pot fi citate în acest domeniu sunt Convenția
împotriva torturii și a altor forme de tratament și pedepse inumane sau degradante
(1984) şi Convenția pentru eliminarea discriminării împotriva femeii (1979). România
este stat semnatar al Convenției Consiliului Europei din 2005; principala lege
referitoare la traficul de persoane este Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi
combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare, dar
putem adăuga și legislația din domeniile auxiliare precum drepturile și protecția
copilului, egalitatea de șanse între femei și bărbați, legislația din domeniul muncii, a
migrației, protecției victimei etc.
Planurile de acțiune ale guvernelor naționale, colaborarea cu organizațiile
neguvernamentale abilitate în domeniu și campaniile de prevenire și combatere a
traficului de persoane desfășurate de acestea se înscriu tot în sfera apelului la acțiune
în soluționarea sau diminuarea problemelor sociale. Unele dintre cele mai cunoscute
campanii de prevenire a traficului de persoane sunt: ”Liber sub soare! Informează-te!
Traficul de persoane nu iartă!” (Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane –
ANITP- în colaborare cu Fundația World Vision Romania – 2010) și ”Omul cu două
fețe” - campanie de prevenire a exploatării sexuale a femeilor (Inspectoratul General
al Poliţiei Române prin ANITP în colaborare cu 3 ong-uri europene). Aceste campanii
au fost desfășurate în parteneriat cu instituții media pentru creșterea vizibilității și
abordarea unui număr cât mai extins de persoane.

Concluzii și limitele lucrării

Traficul de ființe umane reprezintă un domeniu de studiu foarte complex,
cercetările din acest domeniu putându-se încadra în sferele dreptului național,
dreptului internațional, antropologiei, sociologiei, psihologiei, asistenței sociale,
științelor politice, criminologiei, drepturilor omului, feminismului, etică etc. O

3
abordare integrată a tuturor acestor sfere ar reprezenta, în opinia mea, un demers
extrem de dificil și probabil incoerent din punct de vedere teoretic, iar limitarea la
anumite subiecte aferente traficului de persoane (precum exploatarea sexuală a
victimelor femei sau cerșetoria) se datorează opțiunii autorului/autoarei în vederea
explorării în profunzime a particularității studiate. Prezenta lucrare, prin aplicarea
teoriei dezorganizării sociale și teoriei etichetării în traficul de persoane, reprezintă un
demers unic în România și ar putea sta la baza elaborării unei lucrări mai ample;
totodată, întrebările de cercetare propuse alături de metodele de cercetare ar putea fi
utilizate nu doar în realizarea unei lucrări de cercetare în sine, ci și în realizarea
ulterioară a unui document care să fie folosit în procesul de negociere (colaborare)
dintre organizațiile neguvernamentale și instituțiile publice în vederea îmbunătățirii
practicilor din domeniu, dar și pentru identificarea campaniilor de combatere a
traficului de persoane și sensibilizare a populației care să răspundă într-adevăr nevoii
de informare a acestora.
Inconsistenţele şi limitările prezentei lucrări sunt raportate la complexitatea
subiectului cercetat, informațiile nefiind filtrate prin intermediul unui studiu propriu,
din lipsa timpului și a resurselor necesare. Consider că o abordare de tip feminist a
problemei traficului de ființe umane ar fi reflectat complementar cu cele două teorii
propuse problema explorată.

Perspective teoretice în analiza problemei traficului de ființe umane

Autoare: drd. Alis Costescu