UNIVERSITATEA DANUBIUS – GALATI

FACULTATEA DE RELATII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE

REFERAT LA ISTORIA RELATIILOR

INTERNATIONALE

TEMA:CONGRESUL DE LA VIENA

(1814 - 1815)

STUDENT: BUTUNOI C. DANIELA ( VULTUR )

PROFESOR COORDONATOR:PROF.UNIV.,DR.ANISOARA POPA

GALATI 2009

1
 Congresul de la Viena

Congresul de la Viena (septembrie 1814 - iunie 1815), conferinţă a statelor europene

desfăşurată la sfârşitul războaielor napoleoniene* cu scopul de a restaura ordinea conservatoare
existentă înaintea izbucnirii Revoluţiei Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste şi
de a înlătura, prin stabilirea de noi graniţe, urmările ocupaţiei franceze în Europa. Preocupările
majore au fost:

• realizarea unui echilibru al relaţiilor de forţe între state, fără a ţine seama de
particularităţile lingvistice, religioase, de tradiţii ale teritoriilor pe care şi le împărţeau;
• favorizarea autorităţii tradiţionale, adică forţele feudale, conservatoare şi clericale.

Cuvintele cheie ale Congresului au fost "restauraţie" şi "legitimism". Restauraţia consta

în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră îndepărtate în urma unor revoluţii sau a altor
evenimente cu rezonanţă, iar legitimismul era o teorie monarhică ce considera drept principiu
fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime şi puterea absolută a acestora.
Şedinţele oficiale au început la 1 noiembrie 1814, fiind purtate între cancelarul Austriei,
Klemens von Metternich-Winnerburg, lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al
Franţei, Talleyrand, ţarul Alexandru I al Rusiei şi baronul prusac von Stein, cel care avea să
transfome Prusia într-o mare putere europeană

* rarboaie napoleoniene – succesiune de razboaie purtate de francezi sub comanda lui Napolen Bonaparte,
prim consul, imparat si unic conducator al Frantei in perioada apogeului

2
 Participanţi şi obiective

La Congresul de la Viena au participat delegaţii din aproape toate statele europene, însă
deciziile cele mai importante s-au luat de către marile puteri. Aşadar, soarta Europei a fost
hotărâtă de către delegaţii marilor puteri, aşa cum se va repeta de două ori în secolul următor,
XX, la marile conferinţe de pace de la Paris, din 1919/1920 şi 1946/1947, care au schimbat harta
geo-politică a Europei şi a întregii lumii, după Primul şi, respectiv, Al Doilea Război Mondial ...
Rolul principal îl are britanicul Castlereagh, spirit flexibil şi subtil, sub o aparenţă glacială,
temperament practic care nu se împiedica de rigiditatea protocolară a diplomaţilor de modă
veche. El vroia ca vocea Angliei să se facă auzită în concertul marilor puteri şi nu aştepta vreo
mărire teritorială, ci numai refacerea echilibrului european, care fusese pus în pericol de
ambiţiile hegemonice ale lui Napoleon Bonaparte. Acelaşi obiectiv îl urmărea şi delegatul
Austriei, prinţul Metternich, diplomat abil şi prudent, însă viziunea sa despre echilibrul european
diferă de cea engleză prin faptul că el vedea echilibrul european numai într-o Europă
conservatoare, a vechilor regimuri absolutiste. Ambii delegaţi au un adversar puternic: ţarul
Alexandru I, care, de cele mai multe ori, conduce personal delegaţia rusă, aflată sub autoritatea
ministrului afacerilor străine Nesselrode. Alexandru se considera, şi nu chiar fără motiv,
principalul autor al coaliţiei antinapoleoniene. Numai că, paradoxal, îşi însuşise ambiţiile
hegemonice ale învinsului. Dorinţa lui era să realizeze o federaţie a statelor europene condusă de
el. Rol secundar are regele Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea , şi ministrul său, Hardenburg,
care devin simple unelte ale ţarului, în schimbul unor promisiuni teritoriale. Trimis de regele
Ludovic al XVIII-lea, abilul Talleyrand are şi el un rol secundar în cadrul congresului. Totuşi,
reuşeşte să se facă purtătorul de cuvânt al statelor mici şi să facă uitat faptul că Franţa era o
putere învinsă. În cele din urmă, obiectivele britanice şi austriece au învins, iar Congresul de la
Viena va redesena harta Europei pe baza principiului echilibrului european.

3
 Deciziile Congresului

După lungi tratative, la 9 iunie 1815, a fost semnat Actul final al Congresului de la Viena,
cel care a reorganizat Europa pe baza unui sistem de tratate. Deciziile cele mai importante luate
în cadrul Congresului au fost:

• Franţa îşi vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789; în plus, are obligaţia de a plăti
despăgubiri de război şi de a primi trupele străine, care să staţioneze pe teritoriul ei;
• Regatul Unit al Ţărilor de Jos reuneşte Provinciile Unite şi Ţările de Jos Austriece şi
trebuie să constituie o barieră utilă împotriva redeşteptării dorinţelor franceze de
expansiune;
• Regatul Prusiei câştigă, la vest, Westfalia şi Renania, iar la est, Pomerania, şi devine unul
dintre membrii cei mai importanţi ai Confederaţiei Germane;
• Austriei i se restituie teritoriile pierdute, Tirolul, Salzburgul - până la graniţa cu Bavaria -
şi primeşte provinciile ilirice, Lombardia şi Veneţia; poziţia sa se consolidează prin
venirea pe tronul Toscanei a arhiducelui Ferdinand, iar în ducatul de Parma, a Mariei
Luiza, a doua soţie a lui Napoleon I;
• Rusia obţine 2/3 din Polonia, inclusiv Varşovia, constituite într-un regat autonom al
Poloniei, ţarul Rusiei obţinând şi titlul de rege al Poloniei; Rusia mai obţine Finlanda şi i
se recunoştea stăpânirea asupra Basarabiei, anexată în 1812;
• Regatul Unit primeşte Colonia Capului, Malta, Ceylon, Insulele Ionice şi insula
Hellgoland; în plus, i se recunoaşte suveranitatea asupra Gibraltarului
• în Spania şi Regatul celor Două Sicilii se produce restauraţia Bourbon-ilor;
• Statele germane (39) vor fi reunite în Confederaţia Germană, condusă de o Dieta de la
Frankfurt*.
• Suedia primeşte Norvegia, ca urmare a sprijinului acordat alianţelor antinapoleoniene;
• Elveţiei i se recunosc independenţa şi neutralitatea perpetuă.

*Dieta de la Frankfurt-dieta federative prezidata de Austria

4
 Consecinţe

Relaţiile dintre statele europene

Congresul de la Viena a instituit o nouă ordine, în care Europa era sub controlul unui
ansamblu de patru mari puteri: Austria, Prusia, Rusia şi Anglia. Pentru a păstra vechile regimuri
dinastice, neluând în seamă dorinţele şi aspiraţiile naţiunilor care doreau să-şi creeze state
proprii, naţionale, monarhii Prusiei, Austriei şi Rusiei creau, în 1815, Sfânta Alianţă, un pact de
asistenţă mutuală între monarhii absoluţi europeni, îndreptată împotriva frământărilor
revoluţionare, şi care, până în 1823, a permis împiedicarea tuturor mişcărilor liberale sau
naţionale europene. La 26 septembrie 1815, s-a semnat Tratatul "Sfintei Alianţe“, la originea
căruia se află ţarul Alexandru I al Rusiei şi care i-a reunit şi pe împăratul Francisc I al Austriei şi
pe regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. Chiar dacă textul "Sfintei Alianţe“ este ambiguu
şi nu aduce precizări practice, care să asigure prevenirea unui nou conflict european, fiind doar
un îndemn la sprijin reciproc - bazat pe dogmele creştine de iubire de oameni şi existenţa unui
singur Dumnezeu pentru toate popoarele - , însemnătatea acestui tratat este deosebită, deoarece
marchează încercarea Marilor Puteri europene de a înceta conflictele majore. "Aerul mistic" al
tratatului a fost sugerat de ţarul Alexandru I, însă rolul practic, foarte important, l-a avut
cancelarul Austriei, Metternich, a cărui operă este „Noua Europă“, care se întemeiază pe marile
principii ale legitimităţii, dar este şi o încercare de raţionalizare a hărţii Europei şi de organizare
a Concertului European*. Marile puteri victorioase îşi arogă dreptul de a interveni pentru
menţinerea pseudo-echilibrului european realizat la Viena şi să pună sub observaţie Franţa, acea
„peşteră de unde suflă vântul ce răspândeşte moartea asupra corpului social“.
Congresul de la Viena a deschis o nouă eră în istoria „Continentului“, prin care s-a pus
capăt ultimei încercări a Franţei de a-şi impune hegemonia asupra Europei. Din punct de vedere
al securităţii europene, Congresul de la Viena, din 1814-1815, reprezintă o noutate absolută,
constituindu-se într-o primă încercare de alcătuire a unui organism politic de securitate.
Fără a încheia un tratat formal, prin instituţia Congresului, marile puteri europene au
ajuns la un consens, în sensul de a-şi respecta reciproc interesele, fiecare în interiorul propriilor

*Concertul European-consensul marilor puteri, respectiv Marea Britanie, Rusia,Austria si Prusia

5
graniţe şi în zonele adiacente de interes, adică a sferelor de influenţă în accepţiunea modernă a
sintagmei. Consensul marilor puteri, respectiv, Marea Britanie, Rusia, Austria şi Prusia, avea să
fie consemnat de istorie ca fiind „Concertul european“, având rolul de a asigura menţinerea
echilibrului de forţe în Europa şi, pe acest fond, asigurarea stabilităţii şi păcii.

Structura socială a statelor

Hotărârile Congresului de la Viena au reprezentat ultima răbufnire a feudalităţii în

Europa. Luptele ulterioare care au avut loc în statele acestui continent s-au dat între vechiul
regim aristocratic şi noul regim democratic. Aceste lupte au impus principiul egalităţii în locul
privilegiilor şi vechilor ierarhii, iar dogmatismul clerical şi regal a fost înlocuit cu libertatea de
gândire şi de exprimare. imobilismului economic i-a luat locul libera concurenţă.
În fruntea numeroaselor mişcări sociale revoluţionare s-a situat burghezia,
care era interesată în toate aceste schimbări.
După 1848, ca urmare a dezvoltării industriei, o nouă clasă socială îşi face simţită
prezenţa pe scena politică: muncitorimea. Nemulţumită de condiţiile ei de existenţă, aceasta
începe să se organizeze, la început în sindicate şi apoi în partide, pentru a dobândi drepturi
economice şi politice, opunându-se de multe ori intereselor burgheziei.

• Anglia era o monarhie parlamentară în care drepturile şi libertăţile individuale erau în

mare măsură respectate.
• Franţa aflată din 1814 în perioada Restauraţiei Bourbonilor* nu a revenit la vechea
formulă absolutistă: Ludovic al XVIII-lea a domnit pe baza Chartei din 1814, ce
cuprindea multe principii constituţionale.
• Prusia: Influenţat de experienţa Revoluţiei franceze, Frederic Wilhelm al III-lea se
angajează într-un amplu proces de reformare.

*Restauratia Bourbonilor- perioada care a avut o contributie incontestabila la modernizarea politica a Frantei

6
• Austria, în schimb, rămâne un imperiu absolutist, ce reunea multe popoare sub autoritatea
dinastiei de Habsburg. În lipsa unor monarhi puternici, adevăratul conducător al
Imperiului Habsburgic a fost la început de secol cancelarul Klemens Metternich
Winnenburg. Acesta, prin hotărârile impuse congresului de la Viena, încalcă principiul
naţionalităţilor, aflat în plină afirmare.
• Rusia ţarului Alexandru I era o ţară înapoiată şi feudală, deşi conducătorul său absolut se
considera "salvatorul Europei".
• Europa de Sud-est era puternic rămasă în urmă şi sub controlul unui alt stat despotic,
Imperiul Otoman, care, în diferite forme de dominaţie, stăpânea mai multe popoare:
români, sârbi, greci, bulgari.

7
 BIBLIOGRAFIE

• Diplomatia Europeana . Autor : Dumitru Mazilu Editura Lumina Lex

2008

• Viata si opera lui Cuza Voda. Autor : Giurescu, Constantin, C. Editura

Cartea Veche 2000

• Introducerea in Istoria Relatiilor Internationale. Autor : Di Nolfo,

Ennio Editura All
•

8
 CUPRINS

PARTICIPANTI SI OBIECTIVE…………………………………………1

DECIZIILE CONGRESULUI………………………………………………2

CONSECINTE-RELETIILE DINTRE STATELE EUROPENE………...3

STRUCTURA SOCIALA A STATELOR…………………………………4

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………..6