High Quality
Open the downloaded document, and select print from the file menu (PDF reader required).
MIHAIL DRUMEŞ
INVITATE LA VALS
PARTEA ÎNTÎI1
Totul s-a sfîrşit: nu-mi rămîne decît să mă sinucid. Sînt fermconvins că orice aş face de aici înainte nu rezolv nimic. Aşa că,neavînd încotro, mă văd silit să-mi plec steagul în faţa morţii.Sinuciderea se dovedeşte a fi un imperativ peste înţelegerea şivoinţa mea, un imperativ aş zice organic ― împotriva căruia oricerezistenţă pare lipsită de sens, ridicolă chiar. Nu exagerez deloc; înmine e viu numai un singur gînd: acela de a muri. În faţa lui,celelalte gînduri au amuţit, paralizate de înfricoşata luiatotputernicie. Niciodată n-a fost în mintea mea atîta rînduialăcuminte, pentru că nu mi s-a întîmplat să făptu-iesc ceva cu acordulatît de unanim al gîndurilor. Mereu m-am izbit de împotriviri dîrzesau în cel mai bun caz de îndoieli, reticenţe sau ezitări...Ce s-a întîmplat? Piaza rea, care m-a păscut din leagăn, sădind înmine buruiana trufiei, a fost germenul nenorocirilor de mai târziu?Sau eu însumi mi-am creat orbeşte, de-a lungul anilor, situaţiilenefaste care m-au îmbrîncit în coasta morţii?Nu ştiu, nu-mi dau seama... Ceea ce ştiu e că mîna destinului aaruncat cu o savantă preciziune, un laţ, care mi s-a strîns concentric în jurul gîtului, şi
samt
cum mă sugrumă. Dar de-acum încolo, ce-mipasă? Navighez pe apele resemnării şi ştiu foarte bine încotro măduce corabia neagră.Doamne, ce frică-mi era odinioară de lumea umbrelor! Măzguduiau spaime teribile, nu era chip să văd un mort fără să mi sezbîrlească părul. Acum această împărăţie subpămînteană mi-adevenit dragă. ("Dragă" e o exagerare, mai degrabă "suportabilă".)Şi aşa-zisa unanimitate a gîndurilor de care vorbeam mai sus etot o exagerare, însă prea mică, aproape neglijabilă.Pentru că mereu înregistrez opoziţii lăuntrice, mereu . ascultglasuri care mă cheamă înapoi la viaţă. Dar sînt atît de şovăielnice şifirave că nici n-ar trebui să le pomenesc. Aşa am auzit-o pe mama(obsesia ei încă persistă), pe soţia mea, Cecilia, şi pe alţi emisari aifiinţei mele aflate în primejdie. Tuturor leram deschis poarta auzului,dar am rămas surd cînd era vorba de îndemnuri, poveţi ori mustrări. Ţărmul lumii pe care l-am părăsit e mult prea departe şi chiar dacăm-ar ademeni calea întoarsă tot degeaba-i: nu mai am putere săvreau.
Adineauri
mi-a făcut o vizită imaginară fostul meu profesor de lafacultate, Ion Tîrnoveanu, decedat anul trecut. Era titularul catedreipe care o ocup eu astăzi. I-am oferit un scaun să şadă ― acelaşi
scaun pe care mă poftea să mă aşez ori de cîte ori veneam la el. Măpreţuia acest venerabil savant cu faimă europeană, doctor
honoris causa
al cîtorva universităţi apusene, şi această preţuire mi-acrescut aripi şi mi-a înlesnit biruinţa. Cum i-aş fi îmbrăţişat umbra pecare o simţeam prezentă în cancelarie şi în sălile de cursuri ca şicînd s-ar fi aflat încă în funcţiune.Am stat mult de vorbă. Cea dintîi frază care a precedat discuţia afost: "Tudor Petrican, ştii cît te preţuiesc; dumneata eşti cel maiinteligent student din toate seriile pe care le-am avut în ultimiitreizeci de ani." (Odinioară îmi mai spusese asta de două sau de treiori.) M-a descusut ce-i cu mine? Mă frămîntă probleme atît de graveşi de nerezolvat încît trebuie să (recurg la un act deznădăjduit? Dar― conchidea ― e o nebunie să mă sinucid
în
primăvara vieţii?
(Aveaexpresii de-astea, uzate). Se sinucide cineva ajuns în vîrful piramideisociale după oe a găsit cheia care descuie uşa tuturor demnităţilor şionorurilor? Nu, niciodată! Ce face în schimb? Luptă! Luptă! Luptă!Din clipa cînd nu onai ţine la viaţă are toate şansele să devină erou.Numai că eroismul de acest gen s-a stins astăzi din lipsă de idealuri.A mai spus că, întorcînd spatele vieţii şi bunurilor ei cînd aş fiputut să mă bucur din plin de ele, înseamnă că atentez odios împot
riva propriei mele persoane.
Banalităţi, locuri comune, vorbe de clacă! Unde era elocinţa caremă entuziasmase cîndva? Frazele maestrului sunau calp deastădată, le lipseau căldura şi forţa.Ce rost ar fi avut să-i înşir tot ce s-a întîmplat, că am răpus viaţaunei femei, că această femeie era unica mea iubită şi că modulinedit cum am ucis-o m-a scăpat de rigorile legii penale, darconştiinţa ― tribunalul meu suprem ― nu putea trece cu vedereaacest lucru şi m-a condamnat la pedeapsa capitală...
Nu, nu-i a
devărat! Mint! M-am lăsat ademenit de o idee justiţiară. Nici vorbă n-ar fi de autopedepsire şi de aşa-zisele im-perative ale conştiinţei dacă n-aş iubi pe această femeie. Acum oiubesc mai mult, necuprins mai mult decît atunci cînd trăia. Şifiindcă m-a chemat, sînt gata să mă duc la ea. Ştiu, i-e frică şi n-olas singură. Amîndoi înfruntăm mai bine veşnicia!...Am pomenit mai sus de un fost profesor (căruia i-am pus îngură vorbele mele), de o femeie necunoscută care a fost iubita mea,de o crimă bizară care nu intră în prevederile codului penal şi deiminenţa sinuciderii mele.
Cine pricepe ceva din toate astea?
Citeşte mai întîi, cititorule, istoria acestei iubiri şi după aceea îţivei da seama de tot ce s-a întîmplat şi dacă cineva, în locul meu, arfi procedat altfel. O aştern în aceste pagini fierbinţi, scrise la maretemperatură. Să nu crezi că-mi trag spuza pe turtă ca să mă arăt înochii domniei tale altfel de cum sînt, pentru a-ţi capta simpatia. Nu.Voi povesti faptele cu o sinceritate nudă, dezolantă, exact cum s-aupetrecut în realitate. Ştiu că nimeni n-are să mă întâlneascăvreodată ca să arunce cu pietre în mine. Nu mă preocupă emoţiaestetică, nici morala, nici mesajul generos. Nu fac literatură, ci
aştern în aceste file o mare pasiune care altfel ar fi rămasnecunoscută, pentru bunul motiv că pasiunile fug de lumină ―lumina le omoară....Şi acum să iau povestea de la început.Pînă cînd am intrat în cursul superior de liceu, viaţa mi s-a scursliniştită, fără zguduiri, ca o apă molcomă de şes.. Nici o în-tîmplaredeosebită n-a intervenit ca să-i modifice cursul. Aş zice că tot ceeace am trăit eu, în linii mari, au trăit şi ceilalţi colegi ai mei. Aşadar, oViaţă anonimă, ca aceea a regnului vegetal sau animal. Abia maitîrziu am început să mă diferenţiez de ceilalţi, să merg pe propria-mimatcă, în sfîrşit, să posed elemente pentru o biografie.Firea mea avea o mulţime de ciudăţenii, pe care uneori leascundeam cu grijă. Eram ceea ce se cheamă în mod curent, unelev bun. Profesorii mă apreciau, nu numai prin operaţia rece anotării în catalog, ci arătîndu-mi încredere, chiar afecţiune. La dreptvorbind acestea le atrăgeam nu atît prin sîrguinţă la învăţătură, cîtmai ales prin anumite artificii de conduită pe care mi le sugerainteligenţa.
A
m fost însă elev bun, aş zice, numai în zona strict şcolară.Îndată ce ieşeam pe poarta liceului, deveneam altul, intram într-onouă piele. Şi atunci nimeni nu m-ar fi recunoscut. Pentru că înaceste două aspecte contradictorii nu exista nici un punct de con-tact. Nu vreau să spun că la şcoală jucam doar rolul unui elev bun cuprefăcătoria unui actor precoce şi abia în afară de şcoală izbucneaadevărata mea fire. Nu... Şi într-o parte, şi într-alta eram firesc,sincer cu mine însumi. Ceea ce făceam acasă nu-mi stîrnea nici oumbră de remuşcare, după cum nici strălucirea la învăţătură nu măumfla de auto-admiraţie. Întotdeauna am fost egal cu mine, întreconştiinţă şi faptele mele a existat un deplin acord.La şcoală, aveam îndatoriri precise: trebuia să învăţ lecţiile, săfiu ascultător, sîrguincios, disciplinat. Şi îndeplineam corect toateaceste comandamente. Acasă nu mi se părea că fac rău dacă mă încurcam la un joc de cărţi, uneori noaptea, dacă trăgeam un chef latoartă sau dacă întreţineam legături de dragoste cu fete. (Pe atunci,de obicei mai în vîrstă decît mine.) Principalul era să trec clasa. Şi otreceam. De altfel pentru asta fusesem trimis la învăţătură. Cui ce-ipăsa de conduita mea extra-şcolară?Prin clasa a VII-a mă încurcasem cu o văduvioară de 35 de ani,care ţinea un restaurant, cel mai bun din oraş. Se prăpădea dupămine, mai precis după tinereţea mea. Nu cred că o iubeam, era preamare diferenţa de vîrstă, dar ea întruchipa în ochii mei
femeia.
Aavut mult de îndurat din pricina pasiun
ii ei nefericite pentru unadolescent atît de crud şi de capricios. Suferinţelor ei morale li seadăugau şi serioase pagube materiale. Nu numai că luam masa într-o cameră a restaurantului special rezervată, dar aduceam cu mine oşleahtă de prieteni flămînzi şi însetaţi, care se înfruptau pe seamaiubitei mele. Cînd, uneori, îmi făcea imputări din cauza vieţiidestrăbălate, mă supăram foc. Cîteva zile nu mai călcam cu piciorulpe la restaurant. Tot ea venea învinsă ca să mă împace.
Sections
« prev | next »- II
- III
- Cînd am trecut pe acolo nici n-a întors capul
- IV
- VI
- VII
- La rîndu-mi m-am adresat unud personaj imaginar:
- A confirmat din cap foarte serios. Apoi mi-a propus:
- Am zvîcnit ca la atingerea unui curent electric
- Alexa a confirmat plecînd capul
- Mihaela coborî ochii
- Eram din ce în ce mai uluit
- Reluînd tonul serios am întrebat-o:
- VIII
- M-am adresat comisarului:
- I-am trecut Alexei gazetele:
- Sînt obosit!
Add a Comment
Madalina Mihaelaleft a comment
Mihai Oanaleft a comment
Adina-Cristinela Ghinesculeft a comment
Aubrey de Vere replied:
Adina-Cristinela Ghinesculeft a comment
Aubrey de Vere replied:
Adina-Cristinela Ghinesculeft a comment