Literatura rococo

Evul mediu (sec. XII-XIV)

Originile  Charles Perrault

 Le Serment de Strasbourg Secolul XVIII

 Séquence de Sainte Eulalie
 La Chanson de Roland
 Le Roman de Renart
 Le Roman de la Rose
Literatura de curte
 Béroul
 Chrétien de Troyes
 Marie de France
Iluminiştii - Enciclopediştii
 Charles de Secondat, baron de Montesquieu
 François Marie Arouet zis Voltaire
 Jean-Jacques Rousseau
 Denis Diderot
 Luc de Clapiers de Vauvenargues
Literatura critică şi galantă

Secolul XIV-XV  Bernardin de Saint-Pierre

 Choderlos de Laclos
 Pierre Marivaux
 Guillaume de Marchaut
 Pierre Augustin de Beaumarchais
 Eustache Deschamps
 André Chenier
 François Villon
 Antoine Rivarol
 Jean Froissart

Secolul XVI Secolul XIX

Preromanticii
 François Rabelais
 Clément Marot
 Benjamin Constant
 Pierre de Ronsard
 Madame de Staël
 Joachim du Belay
 François-René de Chateaubriand

Perioada barocă (1575-1650) Romantismul

 Agrippa d'Aubigné  Alphonse de Lamartine

 Saint-Amant  Alfred de Vigny
 Paul Scarron  Alfred de Musset
 Honoré d'Urfé  Victor Hugo
 Michel Montaigne  Stendhal (Henri-Marie Beyle)
 Prosper Mérimée
Secolul XVII  Gérard de Nerval
 George Sand
 Alexandre Dumas père
Literatura "preţioasă" (1610-1650)

Şcoala Parnassiană
 Marie Le Roy de Gomberville
 Madeleine de Scudéry
 Leconte de Lisle
 Théophile Gautier
Clasicismul (1660-1720)
 Sully Prudhomme
 François Coppée
 François de Malherbe
 José-Maria de Heredia
 Pierre Corneille
 Nicolas Boileau
Dandism
 Jean de La Fontaine
 Jean Racine
 Charles Baudelaire
 Jean-Baptiste Poquelin, zis Molière
 Jules Barbey d'Aurevilly
 Jacques-Bénigne Bossuet
 Bernard le Bovier de Fontenelle
Realismul
 Jean de La Bruyère
  Edmond şi Jules Goncourt  Louis-Ferdinand Céline
 Gustave Flaubert  André Gide
 Honoré de Balzac  André Malraux
 Eugène Labiche  Jean Cocteau
 Alexandre Dumas fiul  Henri de Montherlant
 Octave Mirbeau  Jean Anouilh
 Jean Giraudoux
Simbolismul
Existenţialismul
 Stéphane Mallarmé
 Paul Verlaine  Jean-Paul Sartre
 Arthur Rimbaud  Simone de Beauvoir
 Jean Moréas  Albert Camus
 Henri de Régnier  Boris Vian

Naturalismul Literatura de după război

 Émile Zola "Noul" roman

 Guy de Maupassant
 Alphonse Daudet  Michel Butor
 Pierre Loti  Nathalie Sarraute
 Jules Renard  Alain Robbe-Grillet
 Georges Penac
Secolul XX  Marguerite Duras
 Roger Vaillant
Reacţia împotriva naturalismului
Poezie
 Anatole France
 Marcel Proust  Pierre Garnier
 Paul Claudel  Henri Chopin
 Romain Rolland  Raymond Queneau
 Guillaume Apollinaire  Jacques Roubaud
 Paul Valéry  Henri Michaux
 Alain Fournier
Teatru
Dadaismul
 Jean Genette
 Tristan Tzara  Jacques Audiberti
 Philippe Soupault  Albert Camus
 Samuel Beckett
Suprarealismul  Eugène Ionesco (Eugen Ionescu)
 Jean-Paul Sartre
 André Breton
 Paul Eluard Critica literară
 Max Jacob
 Louis Aragon  Saint-Beuve
 Roland Barthes
Perioada dintre cele două războaie mondiale  Jean Starobinski
 Julia Hristeva
 Jean Supervieille
 Roger Martin du Gard Literatură contemporană
 Georges Duhamel
 Jules Romains  Amelie Nothomb
 François Mauriac  Michel Houellebecq
 Daniel Pennac
Literatura rusa

Începuturile

Secolele XI - XIII (Cnezatul Kievului)Începuturile unei tradiții literare rusești coincid cu

activitatea misionară a călugărilor Kiril și Metodiu în secolul al X-lea, care au creștinat popoarele slave din răsăritul
Europei și au introdus limba veche slavă în scrierile bisericești. Prin creștinarea slavilor a pătruns și influența culturii
bizantine. În limba slavă veche s-au scris evangheliare (Evanghelia din Ostromir, 1056-1057), liturghii, predici,
"Viețile sfinților", și s-a tradus epopeea populară "Alexandria". În secolul al XI-lea apare colecția de predici ale
mitropolitului Ilarion (1037-1050) și primul codice de legi (1019-1054). În această perioadă începe să circule "Cântec
despre oastea lui Igor", o admirabilă epopee eroică anonimă despre lupta cneazului Igor Sviatoslavici împotriva
nomazilor polovțieni.După invazia tătarilor, la începutul secolului al XIII-lea, centrul cultural se deplasează la
Novgorod. Din jurul anului 1300 datează povestea vieții lui Aleksandr Nevski cu tema luptelor împotriva cavalerilor
teutoni.

Secolele XIV - XVII (Statul moscovit)La mijlocul secolului al XIII-lea cea mai mare parte a
teritoriilor rusești era sub ocupația tătarilor "Hoardei de Aur", iar timp de două secole producția literară stagnează. Din
aceast timp se poate menționa povestea călugărului Sofronie "Zadonscina" (cca. 1393), în care se descrie victoria
prințului moscovit Dimitrie Donskoi asupra tătarilor (1380).În secolul al XV-lea, Moscova avansează ca metropolă
culturală. Apar scrieri hagiografice și compilații ale unor cronici mai vechi, precum și o culegere de reguli ale vieții
sociale, politice și bisericești redactate de protopopul Silvestru. În secolul al XVI-lea se realizează o traducere integrală
în limba slavă a Bibliei. În 1575, prințul A.M. Kurbski scrie o cronică a cnezatului Moscovei. În scrieri pătrunde treptat
și limba rusă vorbită, ca în "Viața protopopului Avacum" (1672-1675), scrisă cu mult realism.

Secolul al XVIII-leaO dată cu "europeizarea" Rusiei de către Petru cel Mare, pătrund elementele culturii
apusene, care se reflectă și în producția literară. Figuri centrale sunt scriitorii satirici A.D. Kantemir și A.P.
Sumarokov, precum și teoreticianul Vasili Trediakovski. Foarte prețuit este teatrul, sprijinit de țarina Ecaterina a II-a,
ea însăși autoarea unor drame. Ca reprezentant important al comediei clasice este de menționat Denis Ivanovici
Fonvizin, inspirat din piesele lui Molière adaptate la societatea rusă, ca în piesa Brigadierul (1786). Poetul liric G.R.
Derșavin creează în genul odei.Sub influența ideilor iluministe, Mihail Lomonosov elaborează "teoria celor trei stiluri"
cu caracter normativ pentru limba literară rusă. După Marea Revoluție Franceză, Ecaterina a II-a îngrădește libertatea
producțiilor literare. N.I. Novicov, redactor al unei reviste satirice, este arestat, scriitorul A.N. Radiscev este deportat în
Siberia.Către sfârșitul secolului, pe prin plan se situează așa-zisa "literatură sentimentală", în mare vogă și în vestul
Europei. Reprezentant important al acestei tendințe este Nicolai Karamzin, autor de povestiri și impresii de călătorie în
țările Europei occidentale, prin care face cunoscute în Rusia ideile epocii respective. În scrierile sale, limba literară rusă
se eliberează definitiv de elementele literaturii bisericești, făcându-se purtătorul de cuvânt al așa zișilor "înnoitori" în
conflict cu purtătorii tradțiilor arhaicizante.

Secolul al XIX-leaÎn secolul al XIX-lea literatura rusă cunoaște o deosebită înflorire. Principalele tendințe
din această perioadă sunt romantismul și realismul. Operele lui Aleksandr Pușkin marchează începutul literaturii ruse
moderne.Aleksandr Sergheievici Pușkin (1799-1837)După începuturi, în tradiția clasică, Pușkin devine cel mai
important reprezentant al romantismului în toate genurile literaturii ruse: poezie lirică, dramă (Boris Godunov, 1831),
roman în versuri (Evghenii Oneghin, 1833).

Scriitori contemporani cu Pușkin:- Ivan Andreevici Krîlov, autor de fabule.- Aleksandr Griboiedov, autor dramatic.-
Vladimir Odoievski, autor de nuvele (Nopți ruse).-Mihail Iurievici Lermontov (1814-1841), remarcabil în proză cu
romanul Un erou al timpului nostru (1840).

În domeniul teoriei și criticii literare:- Vissarion Belinski- Nikolai Dobroliubov

Nicolai Vasilievici Gogol (1809-1852)Gogol se îndepărtează de patosul romantic și își găsește propriul stil în
povestiri, piese de teatru și satire, cu un accentuat caracter de critică socială, dintre care se remarcă nuvela Mantaua
(1842), comedia Revizorul (1836), romanul Suflete moarte (1842).

Scriitori contemporani cu Gogol, în special autori de schițe, nuvele și romane:- Nicolai Nekrasov- Mihail Saltîkov-
Șcedrin, autor satiric (Cronică de familie, 1846-1856).- Ivan Goncearov, autorul romanului Oblomov (1857), în care
creează tipul personajului superficial, inutil într-o societate în transformare.

Realismul criticA doua jumătate a secolului al XIX-lea se caracterizează prin dezvoltarea romanului realist,
gen în care excelează Ivan Turgheniev, Lev Tolstoi și Fiodor Dostoievski.

Ivan Sergheievici Turgheniev (1818-1883)Ivan Turgheniev pledează în romanele sale pentru o europenizare a Rusiei.
Cel mai important roman al său, Părinți și copii (1862), prezintă conflictul dintre viziunea idealistă și umanitară a
generațiilor vechi și nihilismul tineretului, problemă controversată în cercurile intelectualității ruse din acea epocă.

Lev Nicolaievici Tolstoi (1828-1910)În vasta sa operă literară, temele predominente sunt căutarea unui sens al
existenței omenești și rolul individului în societate. Astfel, în monumentalul roman Război și pace (1865-1869), pe
fundalul perioadei războaielor napoleoniene, omul este confruntat cu problema rolului individului în determinarea
cursului istoriei. Romanul Anna Karenina (1875-1877) reprezintă o critică inovativă a relațiilor sociale, în special din
cadrul tradițional al familiei, prin exemplul destinului tragic al eroinei. Problema relațiilor de familie revine în romanul
Sonata Kreuzer (1889). O temă curentă a literaturii ruse, purificarea spirituală prin ispășire, este tratată în romanul
Învierea (1889).

Fiodor Mihailovici Dostoevski (1821-1881)Fiodor Dostoevski a îmbogățit literatura rusă și universală prin subtila sa
analiză psihologică, uneori deschis impulsivă, a caracterelor umane, plină de sensuri absconse și cu semnificații
contradictorii. Aceeași „polifonie” stilistică se întâlnește și în reprezentarea societății ruse contemporane lui. În timp ce
în Crimă și pedeapsă (1866), protagonistul romanului comite un omor din considerații filosofice, pentru ca apoi să
caute purificarea prin căință și ispășire, eroul romanului Idiotul (1868-1869) își vede distruse idealurile creștine în
confruntarea cu materialismul predominent în societate. Romanul Demonii (1871-1872) este o vastă frescă critică a
tezelor distructive ale mișcărilor anarhiste. În Frații Karamazov (1880) se descrie tabloul oscilant al Rusiei, între
tradiție și tendințele înnoitoare ale timpului.

Alți reprezentanți ai realismului critic:- Aleksandr Nicolaievici Ostrovski, autor dramatic.- Vladimir Galaktionovici
Korolenko- Gleb Ivanovici Uspenski

Literatura impresionistă și simbolistăCătre sfârșitul secolului al XIX-lea apar noi tendințe în literatură, în special
impresionismul și simbolismul.

Anton Pavlovici Cehov (1860-1904)Deși scrie în tradițiile realismului, cu un caracter satiric și humoristic în același
timp, datorită descrierilor nuanțate ale stărilor sufletești, Anton Cehov este încadrat în literatura impresionistă.
Elementele centrale ale creației lui sunt banalitatea vieții cotidiene, singurătatea, pasivitatea sau dorința de afecțiune,
ca în piesele Pescărușul (1896), Unchiul Vania (1899), Trei surori (1901) sau Livada cu vișini (1904).

În perioada de trecere spre secolul al XX-lea, simboliștii ruși reiau tema „artei pure”, sub impulsul scrierilor teoretice
ale lui Vladimir Sergheievici Soloviov, și se îndepărtează de temele sociale în favoarea înnoirii formei. Teme preferate
sunt ocultismul, teozofia, antropozofia

- Andrei Belîi, pseudonimul literar al lui Boris Nikolaevich Bugaev, este unul din fondatorii școlii simboliste ruse și
autorul romanului Petersburg.- Valeri Iakovlevici Briusov scrie poeme inspirate de simbolistul francez Stéphane
Mallarmé.- Dmitri Sergheievici Merejkovski, autor de scrieri cu conținut mistic și filozofic.- Aleksandr Blok, autor de
poezii lirice pline de muzicalitate.- Fiodor Sologub, autor de romane cu descrieri macabre, fantasic-demoniace
(romanul trilogie Vrăjitorul morților, 1908-1913; romanul Mai dulce ca otrava, 1908).

Secolul al XX-leaDupă anul 1910 se înregistrează o mare varietate de curente, stiluri și

experimente:Futurism- Vladimir Maiakovski- Velimir Hlebnikov- Aleksei Ieliseievici Krucionâh
Acmeism- Nikolai Gumiliov- Anna Ahmatova- Osip Mandelștam

Imagism- Serghei Aleksandrovici Esenin

Alți scriitori rămân credincioși tradiției marii literaturi ruse din secolul al XIX-lea:- Aleksandr Ivanovici
Kuprin- Ivan Alekseievici Bunin, Premiul Nobel pentru literatură, 1933.

Maksim Gorki (1868-1936)După o tinerețe aventuroasă, începe să scrie povestiri romanțioase. Întâlnirea cu Lenin, în
anul 1905, marchează trecerea la angajarea socială și revoluționară, devenind mai târziu exemplu și purtător de cuvânt
al realismului socialist. Dintre operele sale remarcabile sunt de menționat drama Azilul de noapte (1903) și romanul
Mama (1907).

Perioada postrevoluționară (1922-1929)Primii ani după revoluție sunt caracterizați prin apariția diverselor curente de
avangardă, nu rareori rivalizând între ele. Futuriștii, grupați în jurul lui Maiakovski, pledau în revista lor "LEF" pentru
o sinteză între experimentele verbale și idealurile revoluționare. Dimpotrivă, A.A. Bogdanov împreună cu grupul numit
Proletkult cerea o orientare structurală radicală a literaturii în serviciul clasei muncitoare. Alături de aceștia,
tradiționaliștii denumiți Popuciki și grupul Frații Serapion (după titlul unui volum de povestiri ale scriitorului german
E.T.A. Hoffmann) din Petrograd, acceptând noul sistem politic, pledau totuși pentru o autonomie a fenomenelor
culturale față de agitația politică și pentru o reluare a tradiției marii literaturi ruse a secolului al XIX-lea. De menționat
sunt:- A.K. Voronski- L.M. Leonov- N.S. Tihonov- Konstantin Fedin- W.W. Ivanov- M.M. Zoșcenko Unul din cei mai
remarcabili scriitori ai epocii a fost

Boris Leonidovici Pasternak (1890-1960), autor de poezii lirice în tradiția lui Rainer Maria Rilke și Aleksandr Pușkin
și al romanului Doctor Jivago, publicat abia în 1957 în afara Uniunii Sovietice. Apariția cărții a declanșat o campanie
critică și polițienească din partea oficialităților, Pasternak este obligat să refuze Premiul Nobel, care i s-a decernat în
1958, în același an este exclus din Uniunea scriitorilor sovietici, pentru a fi "reabilitat" în 1987.Și alți scriitori, care nu
s-au încadrat în ideologia oficială, suferă persecuții: Anna Ahmatova este exlusă în 1946 din Uniunea Scriitorilor, Osip
Mandelștam moare în 1938, într-un lagăr de concentrare din Siberia, autoarea de poezii lirice Marina Țvetaeva trăiește
între anii 1927 și 1939 în emigrație, întoarsă în Uniunea Sovietică se sinucide (majoritatea biografilor afirmă că, de
fapt, a fost asasinată de NKVD) în 1941.Numeroase romane apărute în anii '20 au ca teme principale evenimente din
timpul revoluției sau din războiul civil.- Dmitri Furmanov în romanul Ceapaev (1923), scris cu patetism "revoluționar",
evită, totuși, idealizarea eroilor, cum va fi cazul, mai târziu, în realismul socialist.- Konstantin Fedin, autor al
romanului Orașe și ani (1924)- Leonid Leonov, Viezurii (1924)- Aleksandr Fadeev, Cei nouăsprezece (1927), mai
târziu Tânăra gardă (1946). Secretar al Uniunii scriitorilor sovietici (1936-1944 și 1946-1954), reprezentant tipic al
stalinismului, pradă alcoolismului, se sinucide (1956) după moartea lui Stalin.

Perioada așa zisei "Noii Politici Economice" (NEP), se caracterizează printr-o relativă liberalizare, care se reflectă și în
producția literară. Scriitorii grupați în "Asociația pentru o artă reală" (OBERIU) își permit experimentări în stil și
conținut, în contradicție cu ideologia oficială, și vor avea de suferit represiunile regimului:- A.I. Vvedenski descrie
absurditățile societății socialiste. În 1932 este deportat la Kurskși moare în 20 decembrie 1942, într-un tren cu deținuți
politici, în timpul transportului.- Daniil Harms, autor liric și dramatic. Moare în 1942 în spitalul unui lagăr de muncă.
Este "reabilitat" în 1956.

De succes se bucură scriitorii Ilia Ilf și Evghenii Petrov, autori ai romanelor satirice Douăsprezece scaune (1928) și
Vițelul de aur (1931).Alți autori scriu în spiritul partidului comunist și se bucură de aprecierea criticii oficiale:-
Valentin Kataev, autor al romanului Iarba uitării.- Leonid Leonov, în romanul Hoțul (1927), descrie problemele de
conștiință ale unui soldat al Armatei Roșii, deziluzionat de evenimentele haotice ale anilor '20, pentru ca, în final, să
redevină un militant al regimului comunist.

Realismul socialist (1930-1953)O dată cu începutul primului plan cincinal în anul 1928, oficialitățile sovietice nu mai
tolerează diversitatea curentelor literare sau a stilurilor individuale, ținta atacurilor este, în special, așa zisul formalism
"burghez". În 1932 se constituie, ca singură organizație admisă, Uniunea Scriitorilor Sovietici, deja pregătită de
"Asociația scriitorilor proletari" (RAPP). Apar romane cu un conținut conform liniei partidului comunist, în care se
idealizează figuri ale muncitorilor din fabrici și ale activiștilor de partid, precum și lupta împotriva scepticismului
țăranilor față de proiectata colectivizare a agriculturii. De menționat sunt romanele lui Leonid Leonov, Fluviul sovietic
(1930) și Profesorul Skutarevski (1932) sau, mai ales, romanul Pământ desțelenit (1932, ediție revăzută în 1959) al lui
Mihail Șolohov.
Mihail Aleksandrovici Șolohov (1905-1984), cu un excepțional talent literar de povestitor, descrie criza satului din
Rusia post-revoluționară, trecând, totuși, sub tăcere represiunile la care au fost supuși în special țăranii ucraineni în
cursul colectivizării forțate. Romanul-epopee Pe Donul liniștit (1928-1940), de mai multe ori revizuit, descrie în figura
tragică a eroului principal, cazacul Grigori Melehov, dispariția "stanițelor" de sine stătătoare ale cazaculor de pe Don în
cursul războiului civil și în perioada ce i-a succedat. Primește Premiul Nobel pentru literatură în anul 1965.La primul
congres al Uniunii scriitorilor sovietici din 1934, Andrei Jdanov, membru al Biroului politic al partidului comunist,
proclamă "realismul socialist" ca singură doctrină admisă în artă și literatură. Din acest moment, "eroi pozitivi" sunt
numai personajele care se identifică cu programul și metodele partidului comunist. Doctrina realismului socialist a dus
la schematizarea și unilateralitarea literaturii ruse. Puțini scriitori depășesc, datorită talentului lor, cu tot conformismul
ideologic, mediocritatea dominantă din perioada 1934-1939. În afară de romanele lui Mihail Șolohov, mai sunt de
menționat romanul Lui Leonid Leonov, Drumul spre ocean (1935), în care se redau gândurile unui comisar politic aflat
pe patul de moarte, precum și unele din cărțile lui Aleksei Tolstoi.

Aleksei Nicolaevici Tolstoi (1883-1945), de origine nobiliară. Scrie povestiri elogioase la adresa lui Stalin și romanul-
fluviu Calvarul (1922-1941), cunoscut și cu numele de Drumul spre Golgota, în care se redau evenimentele din timpul
revoluției și ale războiului civil, respectând punctul de vedere partinic. Reușește să aibă mai multă libertate de creație,
într-un fel de "emigrație internă", recurgând la teme istorice (Petru cel Mare, 1929-1945) sau în genul "științifico-
fantastic" (Hiperboloidul inginerului Garin, 1927).Scriitorii care nu se încadrează în acest concept rămân nepublicați și
suferă persecuțiile regimului, cum a fost cazul scriitorilor Isaak Babel și Osip Mandelștam, care mor în lagărele de
concentrare.

Mihail Afanasievici Bulgakov (1891-1940), autor de povestiri satirice și piese de teatru, în cea mai mare parte
nepublicate și nereprezentate în timpul vieții scriitorului. Remarcabil prin romanul Maestrul și Margareta, scris între
1929 și 1939, publicat postum în 1966.În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial intervine o relativă liberalizare în
politica culturală, în prim plan situându-se evenimentele războiului cu pronunțat accent patriotic: Zile și nopți (1944)
de Konstantin Simonov, drama Invazia (1942) de Leonid Leonov. Anul 1946 marchează sfârșitul acestei liberalități
artistice, Andrei Jdanov, în Raportul asupra revistelor "Zvezda" și "Leningrad", înăsprește mai mult doctrina
realismului socialist după criteriul "partinității" (partiinost): o operă artistică sau literară este "valoroasă" doar în
măsura în care corespunde ideologiei marxist-leniniste și servește programului partidului comunist. Exemplu tipic
pentru această categorie de scriitori este

Ilia Ehrenburg (1891-1967), scriitor și ziarist, pe cât de prolific (a publicat peste o sută de cărți!), pe atât de
controversat. Între 1908 și 1917 trăiește la Paris, după care revine în Rusia sovietică, pentru ca în anii 1921-1940 să
trăiască din nou în Occident (Praga, Berlin și Paris). Revenit în Uniunea Sovietică, în 1940, publică romanul Căderea
Parisului (1940-1941). În timpul războiului se face cunoscut în special prin cronicile la radio Moscova, în care face
apel la uciderea a tot ce este "neamț", fără nici o deosebire. În 1949, îi apare romanul Furtuna pe tema evenimentelor
din război. Deși căzut în dizgrația oficialităților, se bucură însă de aprecierea și protecția personală a lui Stalin și
primește de două ori (1942 și 1948) "Premiul Stalin" pentru literatură. După moartea lui Stalin, publică romanul
Dezghețul (1957), în care se face campionul liberalizării vieții sociale.

Perioada anilor 1953-1991După moartea lui Stalin în 1953 și denunțarea stalinismului de către Nikita
Hrușciov la al XX-lea Congres al Partidului Comunist, în perioada de așa-zis "dezgheț" (după titlul romanului lui Ilia
Ehrenburg), profită într-o oarecare măsură și literatura de relativa liberalizare. Realismul socialist rămâne, totuși,
doctrina oficială. Un important roman din această perioadă este Nu numai pâine (1956) de V.D. Dudințev. În poezia
lirică se remarcă Evghenii Evtușenko, Andrei Vosnesenski, Bella Ahmadulina și R.I. Rojdestvenski. Cu toate acestea,
până la inițierea de către Mihail Gorbaciov a politicii de destindere (Perestroika), o parte a scriitorilor își publică
operele în străinătate sau le difuzează în Uniunea Sovietică, în mod clandestin, sub forma manuscriselor multiplicate
(Samizdat). Scriitorii A.D. Siniavski și J.M. Daniel sunt condamnați, în 1966, la internare într-un lagăr de muncă, sub
acuzarea că ar fi defăimat statul sovietic prin faptul de a-și fi publicat cărțile în străinătate.

Alexandr Soljenițîn (n. 1918), internat între 1945 și 1953 într-un lagăr de muncă, apoi deportat până în 1956 în Asia
Centrală, publică în 1963, cu aprobarea expresă a lui Hrușciov, romanul O zi din viața lui Ivan Denisovici, în care
descrie viața deținuților în lagărele de concentrare sovietice. Următoarele sale romane Primul cerc al iadului (1968) și
Pavilionul canceroșilor (1968-1969) sunt însă interzise de cenzură și apar în străinătate, după ce circulaseră clandestin
în Uniunea Sovietică ca "Samizdat". În 1970 obține Premiul Nobel pentru literatură, dar nu i se acordă pașaport pentru
a primi personal premiul. Protestele sale repetate împotriva cenzurii și a internării persoanelor dizidente în servicii de
psihiatrie îi atrag excluderea din Uniunea scriitorilor și în 1974 expulzarea din URSS. Cartea sa Arhipelagul Gulag ( în
trei volume) - o amplă lucrare documentară asupra prigonirii a milioane de cetățeni sovietici în anii 1918 până în 1956 -
apare între anii 1973 și 1975 la Paris. Se întoarce în Rusia, în 1994.

Alexandr Trifonovici Tvardovski (1910-1971) a fost redactor șef al revistei "Novîi Mir" între 1950 și 1970, cu o
întrerupere de patru ani în anii '50. Încurajează tonurile critice în literatura sovietică, fără a se situa pe poziții anti-
comuniste. În poemul Tiorkin în infern (1954-1963) descrie într-un stil ironico-satiric realitățile vieții cetățenilor
sovietici din timpul lui Stalin.

Tot sub forma literaturii "Samizdat" circulă poeziile lui Iosif Brodski, expulzat în 1972 din URSS.- V. Tarsis scrie
romanele satirice Musca albastră (1963), Mesaj din casa de nebuni (1965) și Combinatul plăcerilor (1967). În anul
1966 este expulzat din URSS.

Proza literară a acestor ani cunoaște două orientări:- Tematizarea vieții la țară sau în provincieV.G. Rasputin, V.M.
Șukșin, Vasili Afonin

- Literatura zisă "urbană", cu descrierea problemelor din marile orașe,A.G. Bitov,W.S. Makanin,Vladimir
Krupin,Viktor Astafiev

La mijlocul anilor '80, o dată cu politica de transparență în viața publică ("Glasnost"), inițiată de Mihail Gorbaciov, are
loc și un proces de reînnoire a literaturii ruse. Mulți scriitori se întorc din emigrație și sunt reprimiți în Uniunea
Scriitorilor, trecutul poate fi analizat și prezentat în mod critic, fără imperativul ideologiei comuniste. În 1987 apare
romanul Copiii din Arbat al lui Anatoli Rîbakov, în care stalinismul este stigmatizat într-o formă neobișnuită până
acum. Cărțile lui A.I. Pristavkin și dramele lui Mihail Șatrov prezintă evenimentele tragice ale epurărilor staliniste din
anii '30. În scrierile altor autori, ca Cinghiz Aitmatov și V.P. Astafiev, sunt tratate teme, până atunci tabù, privind
consumul de stupefiante sau creșterea criminalității.

Literatura rusă contemporanăDupă dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991, începe o nouă eră în
literatura rusă, care se deschide tot mai mult ideilor și stilului postmodern. De un deosebit succes se bucură romanele
polițiste ale Dariei Donțova, traduse și în mai multe limbi europene. Romanul O sagă moscovită de Vasili Axionov
relatează supraviețuirea familiei Gradov sub stalinism. Alți scriitori ruși contemporani:- Victor Pelevin, autor de nuvele
și romane (Mitraliera de lut, Săgeata galbenă, 1999; Generația P, 2001), distins în 2001 de către Fundația culturală
din Hamburg cu Premiul "Richard Schönfeld" pentru literatură satirică.- Vladimir Sorokin, romancier (Șarpele, 1985;
Banchetul, 2000; Gheața, 2002) și autor dramatic.- Tatiana Tolstoia- Liudmila Ulițkaia- Vladimir Makanin, autor de
poezii, nuvele și romane (Adâncuri sau un erou al timpului nostru, 1998, ce amintește titlurile unor romane de Fiodor
Dostoevski și Mihail Lermontov)- Nina Gorlanova

literatura comerciala de masa:

- Boris Akunin
- Alexandra Marinina
- Daria Donțova

Literatura romana

Decăderea Imperiului Otoman şi Fanarioţii

Secolul al XVIII-lea în Ţările Române a fost dominat de Imperiul Otoman, care a decis să nu mai numească boieri
locali în postul de domnitor al Ţării Româneşti şi al Moldovei, ci negustori greci din Istanbul, numiţi fanarioţi.

Astfel, cultura greacă a influenţat dezvoltarea literaturii române[1]. De exemplu, unul dintre marii poeţi români ai
acestui secol a fost Alecu Văcărescu, care a scris cântece de dragoste în stilul poetului antic grec Anacreon. Tatăl lui,
Ienăchiţă, a fost şi el poet, dar a scris şi prima gramatică a limbi române, iar fiul său, Iancu, a fost poate unul din cei
mai mari poeţi ai generaţiei sale. O comedie umană a fost dezvoltată de anecdotele lui Anton Pann, care a încercat să
ilustreze puţin din spiritul şi folclorul balcanic adus de otomani în ţările române.

Totuşi, următoarea generaţie de scriitori români s-a inspirat din Iluminismul european. Reprezentanţi ai acestei
generaţii au fost Gheorghe Asachi, Ion Budai Deleanu şi Dinicu Golescu.

Renaşterea naţională

Ideile revoluţionare ale naţionalismului, care se răspândeau în Europa, au fost adoptate şi de români, care îşi doreau
propriul lor stat naţional, dar trăiau pe teritoriul unor mari imperii străine. Mulţi scriitori români ai vremii făceau parte
din mişcarea naţională şi au participat la revoluţiile din anii 1821 şi 1848. Originea românilor a constituit un subiect de
discuţie, şi în Transilvania, a apărut o mişcare latinistă, Şcoala Ardeleană, producând studii filologice despre originea
romanică a limbii române şi deschizând şcoli în limba română.

Românii care au studiat în Franţa, Italia şi Germania, au adus cultura franceză şi filosofia germană în literatura română
modernă, reducând influenţele greceşti şi orientale de-a lungul timpului. În Ţara Românească, o figură importantă a
fost Ion Heliade Rădulescu, care a fondat prima publicaţie în limba română şi Societatea Filarmonică, societate care
mai târziu a înfiinţat Teatrul Naţional Bucureşti.

Nicolae Bălcescu dă primul model de monografie istorică, Alecu Russo creează poemul patriotic în proză iar Dimitrie
Bolintineanu legenda istorică. Se pun bazele romanului românesc prin: Dimitrie Bolintineanu, Pantazi Ghica, V.A.
Urechia. Nicolae Filimon scrie primul roman realist românesc, B.P. Hasdeu afirmă drama romantică în versuri,
Alexandru Odobescu nuvela istorică şi eseul.

Cei mai importanţi scriitori ai celei de-a doua jumătăţi a secolului au fost Vasile Alecsandri şi mai târziu Mihai
Eminescu. Alecsandri a fost un scriitor prolific, care a contribuit la literatura română cu poezie, proză, câteva piese de
teatru şi colecţii de folclor românesc. Eminescu este considerat de majoritatea criticilor ca cel mai important şi mai
influent poet român. Poezia sa lirică avea rădăcinile în tradiţiile româneşti, dar a fost influenţată de filosofia germană şi
de tradiţiile hinduse.

Cercul literar Junimea al lui Titu Maiorescu, fondat în 1863 şi frecventat de mulţi scriitori români, a jucat un rol
important în literatura română. Mulţi scriitori valoroşi, inclusiv Ion Luca Caragiale, care a scris unele din cele mai bune
comedii româneşti, povestitorul Ion Creangă şi Barbu Ştefănescu Delavrancea, şi-au publicat lucrările în această
perioadă. Astfel au coexistat curente literare diverse, de la Romantism, la Poporanism sau chiar Sămănătorism.

Literatura interbelică

După înfaptuirea unităţii naţionale în 1918, în literatura română a debutat ceea ce se poate numi o adevărată epocă de
aur, caracterizată prin dezvoltarea romanului. Societatea tradiţională şi recentele evenimente politice au influenţat opere
precum Răscoala lui Liviu Rebreanu publicată în 1932 şi inspirată de revolta ţărănească din 1907 şi Pădurea
Spânzuraţilor publicată în 1922 şi inspirată de participarea României la Primul Război Mondial. Începuturile romanului
modern pot fi observate în proza unor scriitori precum Hortensia Papadat Bengescu (Concert din muzică de Bach,
Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război). George Călinescu reprezintă o altă personalitate
complexă a literaturii româneşti: romancier, dramaturg, poet, istoric şi critic literar, eseist, jurnalist. A publicat
monografii consacrate lui Eminescu, Creangă, precum şi o monumentală Istorie a literaturii române de la origini pâna
în prezent (1941, aproape 1000 pagini in quatro).

Un important scriitor realist a fost Mihail Sadoveanu, care a scris mai ales romane a căror acţiune se desfăşura în
diferite perioade ale istoriei Moldovei. Dar poate cei mai importanţi autori ai acestei perioade au fost Tudor Arghezi,
Lucian Blaga, Mircea Eliade, Ion Barbu şi George Bacovia. Tudor Arghezi a revoluţionat poezia la 50 de ani după
Eminescu, creând noi baze pentru poezia română modernă. Lucian Blaga, una din cele mai mari personalităţi artistice a
dezvoltat prin scrierile sale un sistem filosofic complex, încă neînţeles suficient. Mircea Eliade este astăzi considerat
cel mai mare istoric în domeniul religiilor. Romanele lui dezvăluiesc un simbolism mistic, de factură pre-creştină,
păgînă.

Născut în România, Tristan Tzara, un poet şi eseist francez, este fondatorul dadaismului, o mişcare revoluţionară
nihilistă din artă. Mai târziu, el a abandonat nihilismul pentru suprarealism şi marxism. S-a stabilit la Zürich unde a
fondat Cabaret Voltaire. Pentru prima oară în istoria ei, cultura română era complet conectată la cultura occidentală, în
timp ce dadaismul este primul curent artistic şi literar mondial iniţiat de un român. Dadaismul şi suprarealismul sunt
componente fundamentale ale avangardismului, cea mai revoluţionară formă de modernism. Avangardiştii români sunt
reprezentaţi de: Urmuz, Tristan Tzara, H. Bonciu, Grigore Cugler, Benjamin Fundoianu, Aurel Baranga, Gellu Naum,
Ilarie Voronca, Ion Vinea.

Curente literare Marii scriitori interbelici

 Romantismul  Tudor Arghezi

 Expresionismul  George Bacovia
 Suprarealismul  Lucian Blaga
 Semănătorismul  Mircea Eliade
 Modernism  Ion Barbu
 Postmodernism  Vasile Voiculescu

Perioada comunistă

Marin Preda este adesea considerat cel mai important romancier român de după al doilea război mondial. Romanul său
Moromeţii descrie viaţa şi dificultăţile unei familii obişnuite de ţărani din Câmpia Română din România de dinainte de
război şi mai târziu din perioada de început a comunismului în România. Cea mai importantă carte a sa rămâne însă Cel
mai iubit dintre pământeni, o crudă descriere a societăţii comuniste. Unii din cei mai importanţi poeţi ai perioadei sunt
Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana.

În afara ţării, Eugene Ionescu este unul din cei mai de seamă dramaturgi ai teatrului absurd. Dincolo de ridiculizarea
celor mai banale situaţii, piesele lui Ionesco prezintă în mod tangibil singurătatea oamenilor şi insignifianţa existenţei
individului. În acelaşi timp, Emil Cioran a fost un strălucit filosof şi scriitor.

Literatura engleza
Evul mediu  John Gower (1330?-1408?)
 Geoffrey Chaucer (1340?-1400)
Literatura anglo-saxonă și anglo-normandă
Literatura secolului al XV-lea
Literatura anglo-saxonă include literatura scrisă în
dialectele limbii engleze vechi începînd cu secolul al
 Thomas Malory (1395-1471)
V-lea pînă la invaziunea normană din 1066. Ea include
poeme epice, lirică, hagiografie (viețile șfinților),
predici, parafrazări biblice, lucrări gnomice, cronici și Epoca Renașterii
altele. S-au păstrat peste 400 de manuscrise din
această perioadă, care includ corpusul cel mai valoros Poezia Renașterii engleze
al literaturii anglo-saxone. Cel mai important
monument literar al perioadei este poemul epic
Beowulf. Cronica Anglo-Saxonă este un document  Sir Thomas Wyatt
istoric ce descrie evenimentele între anii 500 și 1200.  Henry Howard (Earl of Surrey) (1516-1547)
Majoritatea autorilor din această perioadă, cu unele  Philip Sidney (1554-1586)
excepții, sînt anonimi.  Edmund Spencer (1552-1599)

 Poeți cântăreți [Drama în epoca Renașterii

 Poezia cavalerească: Romanele despre
Regele Arthur și Cavalerii Mesei Rotunde  John Lyly (1554-1606)
 Robert Greene (1558-1592)
Literatura secolului al XIV-lea  Christopher Marlowe (1564-1593)
 William Shakespeare (1564-1616)
 William Langland (1330?-1400?)  Ben Jonson (1572-1637)
Literatura secolului al XVII-lea
Perioada revoluției lui Cromwell
 John Milton (1608-1674)
Perioada Restaurației
 John Dryden (1631-1700)
 William Congreve (1670-1729)
 John Bunyan (1628-1688)
Literatura secolului al XVIII-lea
Perioada Iluminismului
 Alexander Pope (1688-1744)
 Daniel Defoe (1659-1731)
 Jonathan Swift (1667-1745)
 Samuel Richardson (1689-1761]]
 Henry Fielding (1707-1754)
 Tobias George Smolett (1721-1771)
Pre-romantismul
 Oliver Goldsmith (1728-1774)
 Laurence Sterne (1713-1768)
 Richard Brinsley Sheridan (1751-1816)
 Edward Young (1683-1765)
 William Cowper (1731-1800)
 William Blake (1757-1827)
 Robert Burns (1759-1799)
Literatura secolului al XIX-lea
Romantismul
 William Godwin (1756-1836)
 William Wordsworth (1770-1850)
 Samuel Taylor Coleridge (1772-1834)
 Robert Southey (1774-1843)
 George Gordon Byron (Lord Byron) (1788-
1824)
 Percy Bysshe Shelley (1792-1822)
 John Keats (1795-1821)
 Thomas Moore (1779-1852)
 Walter Scott (1771-1832)
Realismul critic
 Thomas Carlyle (1795-1881)
 Charles Dickens (1812-1870)
 William Makepeace Thackeray (1811-1863)
 Elisabeth Gaskell (1810-1865)
 Charlotte Brontë (1816-1855)
 Emily Brontë (1818-1848)
 George Eliot (1819-1880)
 George Meredith (1828-1909)
 Samuel Butler (1835-1902)
 Thomas Hardy (1840-1928)
Poeții victorieni
 Alfred Tennyson (1809-1902)
 Robert Browning (1812-1889)
Critica estetică
 John Ruskin (1819-1900)
Poeții prerafaeliți
 Dante Gabriel Rossetti (1828-1882)
 Algernon Charles Swinburn (1837-1909)
Literatura neoromantică
 Robert Louis Stevenson (1850-1894)
 William Morris (1834-1896)
Estetismul
 Oscar Wilde (1856-1900)
Literatura secolului al XX-lea și epoca
contemporană
 Joseph Rudyard Kipling (1865-1936)
 John Galsworthy (1867-1933)
 Charles Langbridge Morgan (1894-1958)
 Herbert George Wells (1866-1946)
 George Bernard Shaw (1856-1950)
 James Joyce (1882-1941)
 Aldous Huxley (1894-1963)
 Richard Aldington (1894-
 John Boynton Pristley (1894-
 Sean O'Casey (1886-1964)
 James Aldridge (1918-
 Virginia Woolf (1882-1941)
 John Osborne (1929- 1994)
 David Herbert Lawrence (1885-1930)
 Katherine Mansfield (1888-1923)
 Graham Greene (1904-1991)
 Alan Sillitoe (1928-
 Lawrence Durell (1912-1990)  Harold Pinter (1930-
 William Golding (1911-1993)