Dezvoltare umană .

Psihologia Vâ rstelor

TEMA 1

PRBLEME INTRODUCTIVE ÎN DOMENIU

1. Definiție
Psihologia Vârstelor este o disciplină ramură a psihologiei , cu un specific aparte. Ea studiază
legile dezvoltării psihice ale persoanei pe parcursul întregii vieți.
Există și alte psihologii evolutive cum ar fi psihologia copilului, adolescentului, adultului sau
psihologia vârstelor târzii, Psihologia dezvoltării umane și Zoopsihologia. Psihologia vârstelor acoperă
toate aceste tipuri de psihologii caracterizându-se prin integralitate.
Psihologia vârstelor încearcă să ofere un tablou cât mai complet al fiecărui stadiu de vârstă
dar și să evidențieze cum se influențează progresiv unele pe altele mecanismele psihice dezvoltate în
fiecare dintre perioade.

2. Caracteristici
- Cercetează mecanismele dezvoltării și încearcă să elaboreze teorii ale dezvoltării
- Caută relațiile dintre ceea ce este ereditar (înnăscut) și ceea ce este dobândit (asimilat
prin învățare)
- Este interesată de descoperirea unor noi fenomene și de explicarea lor, pentru a
îmbogăți acest domeniu al psihologiei
- Caută legi cu caracter general în ceea ce privește dezvoltarea psihică.
- Este o disciplină cu largi aplicații practice
- Este în legătură cu toate celelalte psihologii.
- Metodele de cercetare folosite sunt aceleași cu ale celorlalte tipuri de psihologie doar că
sunt folosite selectiv în funcție de problematica studiată.

3. Principii metodologice
Acestea sunt folosite în interpretare și sunt utile când se face o dezbatere pe o anumită
temă. Nu există un punct de vedere comun în ceea ce privește numărul lor. Unii le
restrâng la 2 – 3 principii iar alții folosesc mai multe, împrumutând din biologie și fizică.
- Principiul dezvoltării și al istorismului. Acesta este un principiu comun tuturor
disciplinelor psihologice. Principiul se referă la drumul parcurs de procesele psihice în
dezvoltarea lor calitativă și cantitativă. Procesul psihic este o transformare de la structuri
simple la structuri complexe rezultând la fiecare etapă de evoluție un produs. Fiecare
etapă a dezvoltării este un rezultat al acțiunilor precedentei și totodată o premisă, sau un
punct de plecare, pentru apariția următoarei etape. Structurile care au fost create nu
dispar odată cu apariția celor noi și se integrează în ele și li se subordonează.
- Principiul diferențierii și integrării. Pornind de la anumite structuri, premise și achiziții
existente se observă evoluția unor elemente ce se diferențiază de restul dar care totuși
se integrează în structură
- Principiul structuralității. Componentele psihice sunt organizate ierarhic. Piaget a pus
bazele structuralismului genetic în psihologie, el arătând cum dezvoltarea se bazează pe
organizare și cum organizarea duce la dezvoltare.
- Specificitatea fiecărui stadiu de dezvoltare. Stadiile de dezvoltare psihică sunt guvernate
de legi generale și particulare.

4. Dinamism psihic și evoluție umană

a. Reperele psihodinamice sunt acele criterii prin care dezvoltarea psihică este împărțită
în perioade, cicluri și stadii de dezvoltare. În identificarea acestor repere contribuții
importante au avut specialiștii din domeniul psihologiei copilului. Exemple de astfel
de repere psihodinamice sunt: creșterea în înălțime și în greutate, schimbarea și
deteriorarea danturii, evoluția și regresia vieții sexuale.

Câteva idei din sfera teoriilor evolutive:

- Arnold Gesell afirmă despre dezvoltarea psihică umană că este animată de o forță
comparabilă cu cea nucleară, în sensul că odată declanșată nu mai poate fi oprită.
Deasemenea vorbind despre comportamentele din timpul vârstei maturizării le
consideră mai importante decât achizițiile ce se produc în perioadele timpurii din
viața unui om. El a mai spus despre procesul dezvoltării că este dictat de
mecanismele genetice deși recunoaște că și condițiile de mediu au o oarecare
influență în acest proces.
- Eduard Claparade spune că până la vârsta de 12 an la copil se dezvoltă planul mental-
intelectual. Între 12 și 18 ani se dezvoltă planul emoțional-afectiv, cel moral și cel
 social. După această vârstă omul matur este călăuzit în dezvoltarea sa de aspirațiile și
idealurile pe care le are.
- Jean Piaget vine cu o teorie unică în care spune că structurile psihice și relațiile cu
mediu se dezvoltă pe plan psihologic în mod dinamic. Un neajuns al teoriei lui este că
încheie planul de dezvoltare psihică odată cu încheierea adolescenței, dar chiar și cu
acest neajuns, Piaget, rămâne un nume de referință.
- Freud.Teoriile freudiene pun accentul pe energia instinctuală, cea biologică, care se
exprimă prin sexualitate (libido), pe instinctul de conservare a vieții (foame, sete) și
pe instinctul morții. Freud a lansat conceptul de Sine, ce conține tot ce este ereditar,
cu precădere instincte. Sub influența lumii reale o parte din sine – Eu-l – suferă o
transformare și devine intermediară între cele două. Perioada copilăriei în care
copilul este dependent și supus părinților creează în jurul Eu-lui o altă structură
numită Supraeu. Eu-l defineşte omul aşa cum este, dar Freud mai aduce o noţiune de
Eu idealcare defineşte omul aşa cum ar trebuii să fie.

b. Reperele psihogenetice reprezintăcaracteristicile stadiilor delimitate după criteriile

acceptate. Sunt trei criterii minimale:
- Tipul fundamental de activitate. Aceasta se referă la anumite activităţi spre care
copilul se orientează, în care investeşte energii şi pe care le dezvoltă odată cu
trecerea timpului.
- Tipul de relaţii ce influenţează adaptarea şi integrarea socială. Cele mai frecvente
sunt cele de comunicare şi sociale (protejare, simpatie, empatie, dependenţă,
respingere, frustrare)
- Conflictul dintre cerinţele socio-culturale şi posibilităţile individului de a le
satisface; cerinţele subiective ale persoanei (dorinţe, aspiraţii, idealuri) şi
posibilitatea societăţii de a le satisface. În cadrul acestor opoziţii coerenţa este
dată de tendinţa naturală spre echilibru.
5. Ereditatea
Ereditatea este însușirea oricărei materii vi prin care se transmit de la o generație la alta
factorii ereditari sau genele. Ereditatea a fost studiată cu mare interes pentru a se vedea cum
influențează caracteristicile ce definesc trăsături fizice și psihice ale unei ființe.
Pachetul de gene este conținut de cei 46 de cromozomi proveniți în egală măsură de la ambii
parteneri. Aceștia își combină materialul genetic prim procedura numită în termeni de specialitate
crossing-over și astfel rezultă o celulă cu 23 de cromozomi. Un genom uman conține după unele
surse 30 000 de gene. După altele 35 000 de gene. Oricum, numărul de combinații este incredibil de
mare, nici chiar la nivel teoretic nu există posibilitatea ca să apară două ființe identice. Doar prin
clonare au fost obținute două organisme cu aceeași informație genetică. Și chiar dacă obținem doă
organisme identice la nivel biologic, dezvoltarea lor în planul psihologic va fi diferit deoarece fiecare
ființă trăiește o experiență de viață diferită.
În ceea ce privește omul toți sunt deacord asupra faptului că dezvoltarea lui psihică depinde
de ambii factori: ereditari și ambientali. În ce procente influențează fiecare dintre acestea două,
rămâne o întrebare la care cu greu se poate da un răspuns. S-a observat că unii oameni adoptă unele
atitudini și practici într-un mod foarte ușor (parcă ar fi născuți pentru aceasta). Sunt persoane care
reușesc să învețe lucruri, dintr-un domeniu oarecare, cu foarte mare lejeritate, iar aceasta se poate
explica doar prin dotarea lor genetică care le facilitează această abilitate.
Genele creează pentru reprezentanții speciei umane o serie de caracteristici generale care
definesc fiecare individ. Aici este vorba de poziția bipedă, numărul de membre, capacitățile
intelectuale de a învăța, vorbi, compoziția chimică identică (ca tipuri de elemente constitutive) etc.
Dar tot genele creează în fiecare persoană un model unic de ființă umană cu caracteristicile ei proprii:
numărul, mărime, și dispoziția neuronilor, reacția organismului la diferite substanțe, diferențele de
aspect fizic dintre persoane etc.
Doi cercetători timp de 12 ani au făcut un studiu de creștere în înălțime la 3000 de copii. Nu
au găsit nici măcar două cazuri identice care pentru o perioadă să fi avut același indice de creștere.
6. Mediul

Mediul integrează totalitatea condițiilor de viață ce își aduc aportul al dezvoltarea omului pe
toate planurile. Acești factori, componenți ai mediului, sunt: climatici, economici, sociali,
educaționali, culturali și istorici.

Mediul mai înglobează componenta demografică. Etnii care vorbesc aceeași limbă, au aceeași
cultură, și alte trăsături specifice, transmit urmașilor lor aceste trăsături. Dar apartenența de un loc
fizic și o etnie nu este un factor suficient de puternic pentru a reține individul. Din cele mai vechi
timpuri oamenii au căutat locuri mai bune unde ar putea trăii și dacă a fost cazul au părăsit locurile
natale și ținuturile de baștină pentru a se muta într-un loc mai fertil, sau într-o societate care le
oferea mai multă siguranță. Astăzi numim acest proces emigrare iar factorul principal este cel
economic.

7. Educația

Ritmul social este tot mai alert. Cultura și știința evoluează spre culmi tot mai înalte și aceasta
presupune un nou tip de adaptare a individului (acumularea de cât mai multe informații) pentru a
face față exigențelor societății în care trăiește.
 Astfel a luat amploare sistemul educațional. S-au creat instituții de învățământ și programe
graduale care ajută omul să-și dezvolte capacitățile intelectuale.

Mass-Media are un rol aparte în societate prin faptul că prezintă informații de ultimă
actualitate. Dar odată cu trecerea evenimentului și informația respectivă este în cele mai multe
cazuri dată uitării. Ideile se nasc și mor cu o efemeritate ce nu poate concura cu altceva. Este o
diferență mare între informațiile oferite de sistemul de învățământ și cel oferit de mass-media.
 TEMA 2

Stadialitate și evoluție umană

Stadiile dezvoltării psihice

Referitor la acest subiect nu toți cercetătorii sunt deacord asupra unei singure scheme
precise. Fiecare a încercat să compună o schemă proprie în funcție de cercetările efectuate.

Freud, de exemplu spune că primii 5 ani din viață sunt cei mai importanți în formare, timp în
care relația copil părinte este cea mai strânsă. Toate celelalte etape ale vieții sunt doar o reeditare a
unor procese din această perioadă a copilăriei.

În teoria sa fiecare persoană trece de-a lungul vieții prin diferite stadii de dezvoltare
diferențiate între ele în mod calitativ. Aceste stadii corespund concentrării energiei sexuale în jurul
diferitelor părți ale corpului.

Astfel avem în primele luni de viață stadiul oralcând copilul are plăcerea adusă de hrană,
stadiul anal(anul II și III de viață), în acest caz energia psihică este canalizată spre procesele de
retenție și spre eliminare, stadiul falic reprezentat de descoperirea în jurul vârstei de 5-6 ani a
plăcerii oferită de organele genitale, urmează un stadiu latent de ”adormire sexuală” în care copilul
se poate ocupa în liniște de acumularea de cunoștințe, stadiul genital caracteristic perioadei de
pubertate.

Erick Erickson este o altă personalitate care vine cu un model al său de dezvoltare a
personalității, plecând în elaborarea acestuia de la fazele psihosexuale din teoria lui Freud. La fel ca și
Jung, Erickson este de părere că personalitatea individului se dezvoltă pe parcursul întregii vieți, iar în
plus față de Freud, el mai aduce în discuție, și admite, faptul că factorii istorici, sociali și culturali,
influențează personalitatea individului.

Erickson structurează evoluția umană în 8 etape:

1. Naștere - > 1 an. Perioadaîncredere / neîncredere

Este perioada definită de Freud ca fiind cea oralăși este cea mai lipsită de ajutor a individului.
Acordând asistență copilului prin satisfacerea nevoilor sale fizice, mama dezvoltă în copil un
simțământ de încredere în lumea din jurul său. În opoziție cu aceasta, lipsa mame sau chiar neglijența
ei, va genera în copil un sentiment de neîncredere.

2. 1 an - > 3ani. Autonomie / rușine

Aceasta este etapa anală la Freud și este o perioadă în care copii dezvoltă o serie de abilități
fizice și psihice. Comunicarea este mult mai ușoare că ceilalți. Se mândresc cu noile capacități
achiziționate, în special cu procesul de ținere și apoi scăparea unui obiect.
 Copii la acest stadiu încep să-și ceară ”drepturile” prin anumite dorințe pe care vor să le
impună. Cu această ocazie apar primele conflicte deoarece nu pot primi tot ce vor și trebuie să învețe
de la părinți anumite reguli.

3. 3 ani - > 5ani. Inițiativă / vină

Analoagă etapei falice din teoria lui Freud această etapă cunoaște o dezvoltare accentuată a
unor abilități mentale și motrice și în același timp se dezvoltă o preferință pentru părintele de sex
opus iar pentru cel de același sex o oarecare rivalitate. Rolul părinților în această perioadă este de a
manevra cu grijă dezvoltarea copilului, mai ales la partea ce ține de complexul lui Oedip, pentru a-l
suprimam lucru esențial în punerea bazelor pentru principiile morale. Pedepsele în această perioadă
vor genera un simțământ de vinovăție , inhibându-l.

4. 5/6 ani - > 11ani. Activism / inferioritate

Stadiul latenţelor la Freud. Perioada în care copilul merge la şcoală este cea în care acesta
cunoaşte plăcerea de a împlini unele sarcini cu succes. Atât şcoala cât şi casa vor deyvolta acum în
copil noi capacităţi printre care şi aceea de a respecta regulile.

Atitudinea şi comportamentul inadecvat atât a părinţilor cât şi a profesorilor faţă de copil vor
naşte în acesta un sentiment de inferioritate în ce priveşte capacitatea sa de a rezolva anumite
sarcini.

În aceste 4 stadii prezentate până acum dependenţa faţă de părinţi este foarte mare. Abia în
următoarele 4 stadii individul se eliberează de sub tutela lor luându-şi treptat viaţa în mâini.

5. 12 ani - > 18ani. Identitate/ confuzie

Este o perioadă crucială în care se ridică problema identităţii Eu-lui care trebuie rezolvată.
Acceptarea propriei identităţi este o perioadă dificilă şi plină de anxietăţi (temeri) care trebuie
depăşite. Tânărul va încerca diferite modele, diferite ideologi, până se va opri asupra uneia care
crede că i se potriveşte. Este necesar ca la ieşirea din adolescenţă individul să aibă un simţ al
identităţii deoarece acesta-i va da siguranţă în alegerile pe care trebuie să le facă în noua perioadă de
viaţă în care intră. Lipsa unei identităţi va crea confuzie în anii următori, individului fiindu-i grea
integrarea.

6. 18 ani - > 35ani. Intimitate/ izolare

Perioadă definită ca fiind pasionalăpentru individ, este caracterizată de obţinerea
independenţei faţă de părinţi sau alt tip de protector. Individul devine productiv pentru el şi pentru
societate, se leagă relaţii cu ceilalţi de la nivelele de simplă prietenie la nivelul de intimitate sexuală.
Intimitatea nu se rezumă la nivelul de sexualitate ci capătă şi o latură protectoare de care beneficiază
partenerul. Un aspect interesant este cel prin care identitatea proprie fuzionează cu identitatea
celuilalt (în special în relaţia cu partenerul de viaţă). Cei care nu sunt capabili să stabilească relaţii de
diferite grade cu semenii, devin izolaţi. O cauză a acestor situaţii este teama unora de a nu deveni
vulnerabili în faţa semenilor.
7. 35 ani - > 55ani. Creştere/ stagnare
În această perioadă apare nevoia interioară de a acorda sfat, îndrumare, celor mai tineri
(generaţilor următoare) în orientarea vieţii. Această preocupare nu se limitează doar la proprii copii
ci cercul este mai extins. Dacă acest comportament nu este manifestat, individul este cuprins de o
senzaţie de stagnare şi împovărare.
8. 55 ani - >….. IntegrareaEu-lui/ depresie

Expresia se referă la acceptarea trecutului şi a locului pe care l-ai avut în lume. Aceasta este
vârsta când copii pleacă fiecare la casele lor şi individul ajuns la capătul eforturilor majore depuse în
viaţă, are timp pentru a privi retrospectiv.

Dacă persoana îşi rememorează viaţa cu un sentiment de frustrare pentru că a rata unele
oportunităţi, sau din alte motive, gradul de risc pentru depresie este extrem de mare antrenând
odată cu ea dezgustul faţă de viaţă şi dispreţul faţă de ceilalţi.

În perioada adolescenţei , unii autori sub influenţa teoriei lui Erickson, au afirmat că la fete
perioada de formare a Eu-lui se prelungeşte până după căsătorie.

Jung, un mare psihanalist, este de părere că vârsta adultă este cea importantă deoarece
omul este modelat atât în funcție de trecutul său cât și în funcție de viitorul al care aspiră. Perioada
copilăriei nu are o așa mare importanță ca la Freud, deoarece Jung e de părere că Egu-l se formează
odată cu capacitatea copilului de a face diferența dintre Sine și ceilalți. Abia la pubertate psihicul ia
formă și conținut. Jung lansează conceptul de individuare, c a proces ce durează toată viața
aducându-și aportul al dezvoltarea psihicului. Tot prin individuare se face ți trecerea de la o perioadă
a vieții la late (copilărie – tinerețe).

Jung este de părere că între 35-40 de ani omul trece prin așa numita ”criza de identitate”.
Chiar dacă o mare parte din problemele vieții au fost rezolvate, omul începe să se gândească la
partea sa interioară (religie, filosofie...)

Donald Super are o altă împărţire a cicluri vieţi:

Copilăria – 0-15 ani. Perioada de creştere şi instruire cu ajutorul sistemelor educaţionale

Adolescenţa – 15-25 ani. Maturizare biologică

Tinereţea – 25-44 ani. Maturitate biologică deplină. Încadrare profesională.

Maturitatea – 44-65 ani. Încadrare profesională la capacitate maximă

Vârsta înaintată – 65-... Dezangajare profesională.

După cum se observă criteriul lui Super este pregătirea şi raportul faţă de angajarea lui
profesională.
 Ciclurile dezvoltării psihice

A. Ciclul de creştere şi dezvoltare. (0 – 20/25 ani)

- Copilăria (primii 10 ani). Este etapa de maximă importanţă pentru dezvoltarea
ulterioară. Se pun bazele personalităţii, bazele intelectuale şi multe deprinderi.
- Adolescenţa. Perioada de la 10 ani la 20 şi uneori chiar după.
B. Ciclul adult. (se extinde până la 65 de ani)
- Tinereţea
- Etapa adultă timpurie
- Etapa adultă medie
- Etapa adultă prelungită
Ciclul adult este caracterizat de responsabilităţile faţă de familie şi societate (muncă).
Este o perioadă în care apare „criza de timp”.
C. Ciclul vârstei de regresie. (după 65 de ani).
- Bătrâneţe timpurie
- Bătrâneţea propriuzisă
- Perioada marii bătrâneţi. Ciclul terminal

Conceptul de vârstă cronologică/biologică/psihologică

Vârsta cronologică este dată de sistemul internaţional de măsură a timpului. Practic două
persoane care s-au născut la aceeaşi dată şi oră au constant aceeaşi vârstă cronologică (facem
abstracţie aici de teoria relativităţii timpului care permite, în anumite condiţii speciale, ca între aceste
două persoane să existe diferenţe de timp cronologic).

Vârsta biologică face referire la modul în care organismul se dezvoltă biologic. Acest tip de
vârstă diferă de la individ la individ. Exemple ar putea fi procesul de maturizare sexuală sau procesul
de îmbătrânire.

Vârsta psihologică nu este nici ea identică la toate persoanele deoarece ţine de capacitatea
lor de a se dezvolta pe acest plan. În funcţie de mulţi factori (să amintim aici unul singur - educaţia),
capacităţile psihologice se dezvoltă la fiecare persoană într-un anumit ritm specific.
 TEMA 3

Debutul vieții

1. Embriologia umană

Funcția de reproducere asigură (ca la majoritatea organismelor) perpetuarea speciei umane,

specie cunoscută ca fiind cea mai extinsă pe suprafața globului terestru. Dar până să ajungă o ființă
umană suficient de dezvoltată pentru a se descurca singură în viață, este de parcurs un drum
anevoios. Acest drum începe dinainte de momentul nașterii.

În perioada intrauterină au loc cele mai intense dezvoltări. Psihanaliștii consideră această
perioadă, precum și pe cea a copilăriei mici, ca fiind cea mai importantă pentru evoluția normală a
omului. Nașterea este importantă pentru sănătatea copilului și pentru o mai ușoară adaptare în noul
mediu.

După cum menționam în tema 1, sunt 23+23 de cromozomi care conțin gene de le ambii
părinți. După momentul fecundării oului, la 3 ore, acesta începe să se dividă iar apoi să avanseze spre
uter.

Timp de 2-3 zile, oul, se hrănește din resurse proprii, dar ajuns în uter procesul de divizare a
celulelor este destul de rapid și o parte din celulele se atașează de peretele uterului creând linkul
dintre mamă și viitorul embrion.

A. În așa numita fază germinală, embrionul ajunge să crească în volum de 8000 de ori și în
diametru de 20 de ori.
B. În perioada foetală timpurie se dezvoltă cele trei tipuri de membrane (ectoderma,
mezoderma, endoderma) din care apoi apar trei tipuri de țesuturi
- Ectoderma -> piele, păr, unghii, sistem glandular, sistem nervos și organe senzoriale
- Mezoderma ->sistem muscular, circulator, excretor
- Endoderma-> organelle interne

Tot în această perioadă foetală, se dezvoltă placenta care are funcție de protecție a
embrionului, oxigenare și hidrolizare. Prin cordonul ombilical sângele din organismul mamei trece și
prin organismul embrionului.

În a doua etapă a perioadei foetale, cea tardivă, se remarcă o creștere intensă a fătului și se
dezvoltă organele de simț.

2. Nașterea

Etapa de formare intrauterină a fetusului se termină în 267 – 280 de zile. Nașterea este
formată din 4 etape:
 - Dilatarea canalului și angajarea fetusului cu capul înainte pentru a fi expulzat
- Etapa expulzării fetusului
- Expulzarea placentei și a membranelor
- Contractări și expulzări ulterioare nașterii

O naștere normală este cea în care fetusul este angajat cu capul înainte și canalul este4
suficinet de mult dialtat. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, și sunt cazuri în carere fetusul este
poziționat transversal, sau are capul și unul dintre picioare înainte, precum și o dilatare insuficientă a
canalului, se poate ajuge la diferite complicații, Dacă nașterea nu este posibilă pe calle naturală se
recurge la cezariană.

Gemenii.

Sunt două tipuri de gemeni:

- Monozigoți, care s-au format din aceeași celulă ou și sunt biologici aproape identici.
Asemănarea este atât de mare încât membrii familiei nu-i pot deosebii unul de altul în
primele perioade de viață. Asemănările sunt de la cele fizice la cele comportamentale.
Chiar și amprenta digitală poate fi foarte apropiată. Programul de creștere este
asemănător, cei doi întrând în diferitele stadii de viață cam în aceeași perioadă. Pe plan
psihologic asemănările sunt destul de multe. Pe lângă faptul că au temperamente
identice în majoritatea cazurilor, ceea ce dovedește că temperamentul poate avea și
factori genetici, monozigoții se bucură de prea puțin cunoscuta legătură dintre ei în care
chair dacă sunt la distanțe mari unul față de celălalt, simt care este starea de spirit a
celuilalt sau dacă trece prin perioade mai dificile.
- Dizigoți, care s-au dezvoltat concomitent dar din două ovule fecundate diferit. În mod
normal este eliberat un singur ovul pentru a fi fecundat de spermatozoid, însă apar și
excepții de la regulă. Acești gemeni se dezvoltă în placente diferite.

Recordul de gemeni este în prezent în număr de 9.

Sunt cazuri nedorite în care cei doi gemeni sunt siamezi. Medicina modernă încearcă să
găsească soluții la această problemă.

3. Primii ani de viață

Orice nou născut are caracteristici aproape identice. Are tendința de a se plia în poziția pe
care a avut-o în timpul perioade intrauterine, proporțional privind capul este mare în raport cu restul
corpului, membrele sunt scurte, pielea roșiatică și cu pliuri. Capul prezintă 6 porțiuni cartilaginoase,
oase mai moi.

În primele 3-5 zile greutatea de la naștere scade cu 150-300g. Dar greutatea trebuie să fie
recuperată în primele 14 zile, dacă nu se întâmplă aceasta înseamnă că sunt probleme de ordin
medical.
 Capacitatea senzorială este destul de bine dezvoltată, dar capacitatea de a reacționa
coordonat la stimuli este aproape nulă. Activitatea electrică a creierului este și ea destul de scăzută.
Cauza orelor multe pe care nou-născutul le petrece dormind sunt datorate epuizării energiei
necesare digestiei, a eforturilor de a se acomoda în noul mediu și solicitarea intensă a sistemului
nervos central care primește un flux de informații și impresii despre noul mediu

Dezvoltarea generală

Sunt o serie de parametrii ce trebuie urmăriți pentru a vedea dacă dezvoltarea copilului este
normală. Dintre aceștia amintim greutatea (există o formulă legată de numărul de luni prin care se
calculează automat care trebuie să fie greutatea), un alt factor este perimetrul craniului și perimetru
toracelui.

Trebuințele de bază ale copilului mic

- Somnul. Până la vârsta de 1 an copilul doarme aproximativ 80% din timpul celor 24 de
ore. În această perioadă somnul este de două tipuri: somn REM, tip în care se observă
mișcări scurte ale ochilor. Somnul nonREM este adânc și reprezintă al doilea tip de somn.
Calitatea somnului este influențată negativ de factori de mediu (zgomot).
- Foamea si setea. În primele 12 zile bebelușule este alăptat de 6-8 ori, apoi alimentația
scade la de 5 – 6 ori pe zi. Setea este satisfăcută prin apă fiartă și răcită ceaiuri sau sucuri
de fructe. Nesatisfacerea acestor trebuințe declanșează o reacție de agitație, tensiune și
țipete.
- În paralel cu nevoia de hrana este și cea de eliminare. La început aceasta este reflexă și e
exercitată de aproximativ două ori pe zi și odată după ce începe să meargă (ne referim
aici la scaun). Obișnuința cu curățenia va genera un control al excreției , copilul devenind
sensibil pe acest plan.
- Nevoia de afecțiune. Este satisfăcută în mod special de mama care are grijă de copil în
această perioadă a trebuințelor. Copilul manifestă o bucurie aparte în interacțiunea sa cu
mama. Aici putem vorbi despre o nevoie psihologică primară în care copilul pentru a-și
satisface și trebuința de securitate ”cere” prezența adultului.

Mișcarea

Mișcările cele mai elaborate sunt legate de încercarea de a merge. Această încercare apare
undeva în ultimul trimestru al primului an. Copilul încearcă să se folosească de alte obiecte în acest
scop – grilajul de la pătuț. Eșuarea în a parcurge distanțe av genera o teamă de cădere iar copilul
abandonează pentru o perioadă această activitate. La sfârșitul primului an apare o mare dorință de
mișcare. Eforturile în acest sens sunt consumatoare de energie așa că reprizele de mișcare sunt
alternate cu reprize de ședere și uneori solicitări de a fi luat în brațe.

Comunicarea

În prima perioadă de la naștere nu există comunicare aproape deloc, acest aspect putând
îngrijora tinerele mame care sunt la prima sarcină. Primul care apare este zâmbetul în special atunci
când sugarul este alăptat. Uneori el întrerupe sesiune de alăptare pentru o perioadă scurtă în care
zâmbește ca semn al satisfacției –acest tip de reacție se produce undeva în jurul vârstei de două luni.
 Ulterior sunt dezvoltate gestica mâinilor, zâmbetul ca răspuns la zâmbetul mamei. Un alt tip
de comunicare care se dezvoltă în paralel cu cele amintite mai sus este privirea. Aceasta, odată cu
trecerea timpului devine tot mai precisă și încărcată de semnificații. Prin modul cum te privește,
copilul transmite anumite nevoia de i se împlini anumite necesități.

Pe plan vocal, gânguritul este cel care apare primul, apoi lalațiunea (după 5 luni) ce constă în
expresii articulate cu repetiții de silabe, urmează cuvinte importante în procesul de comunicare

Ca litere pronunțate primele sunt desigur vocalele. Aceste la început sunt imprecis
pronunțate dar apoi sunetul lor se clarifică tot mau mult. Consoanele intră în pronunție ulterior,
ultima dintre consoanele reproduse cu exactitate fiind ”R”

Distanța afectivă

Copilul preferă distanța intimă, cea de atingere atunci când este mic. În acest sens leagă
relația foarte apropiată de mamă. Aceste distanță intimă dispare (dar nu detot) atunci când el începe
să meargă solicitând-o doar atunci când vrea în brațe. Ea va fi reluată mult mai târziu în relația
intimă cu partenerul de viață. De timpuriu apare complexul de intruziune prin care copilul manifestă
gelozie față de o a altă persoană care se interpune în relația dintre el și mamă.
 TEMA 4

Prima copilărie: de la 1 la 3 ani

1. Date generale

Definită ca fiind și etapa antepreșcolară, aceasta este perioada în care copilul învață limba
maternă și i se implementează aspectele socio-culturale a mediului în care trăiește. Copil ia contact
cu stilul de viață al familiei, cu interdicțiile, regulile, orarul acesteia, trăind atât confortul psihic oferit
ce aceasta cât și conflictele care intervin.

Deasemenea aceasta este perioada în care copilul învață să vorbească. Așa cum mia
aminteam în temele anterior prezentate, pronunția începe dificil, vocalele fiind primele reproduse
dar până la vârsta de trei ani, copilul învață să vorbească destul de fluent și are un vocabular suficient
pentru a întreține comunicarea verbală cu adultul.

Această perioadă este una în care copilul încearcă să consolideze ”autonomia” pe care a
primit-o odată cu puterea de a se deplasa de unul singur. Se observă o ușoară retragere a sa de sub
tutela mamei atunci când e vorba de întreprinderea unor activități de unul singur. În ceea ce privește
planul afectiv, el, rămâne la fel de legat de adult, cu precădere de mamă. Se observă deasemenea
încercarea copilului de a atrage atenția adulților asupra activităților sale pe care le face singur. Aceste
activități sunt din registrul jocurilor, a deplasărilor sau mânuirea unor obiecte.

Dintre toate organismele se pare că omul are cea mai lungă perioade de copilărie. După unii
autori se pare că 60% din experiența fundamentală de viață, este acumulată în această primă
perioadă a copilăriei.

Această perioadă poate fi împărțită în 3 sub-perioade:

- 12 – 18 luni perioada în care copilul învață meargă și percepția mediului înconjurător

devine mai solidă
- 18 – 28 luni perioada în care copilul învață să vorbească
- După 2 ani și jumătate apare o perioadă de nervozitate care este contrabalansată. Devine
sensibil cu cei din jur cu care încearcă să lege relații prin jocuri în care simte nevoia de un
partener.

În ceea ce privește dezvoltarea biosomatică se remarcă o creștere intensă ce se diminuează

doar spre sfârșitul perioadei. Oasele cutiei craniene și ale coloanei, precum și metacarpienele devin
mai puternice. Până la trei ani perimetrul toracelui este mai mare cu 2 cm decât cel cranian. Dentiția
provizorie se completează și ea.

La nivel de sistem nervos se continuă dezvoltarea corpului neuronilor prin creșterea

numărului de sinapse. Se dezvoltă cele două emisfere cu circumvoluțiunile specifice astfel încât la 3
structura creierului este la fel ca a unui om matur. Odată cu acestea și centri nervoși responsabili de
anumite activități sunt stimulați tot mai des – centrul vorbirii (ex.).
 Bioritmurile se modifică și ele. Numărul orelor de somn scade și crește cel al orelor de veghe.
În aceste condiții copilul devine agitat dacă stă într-un loc unde nu se simte stimulat. Apariția primilor
dinți este un proces care creează disconfort și o stare a sănătății destul de fragilă.

Dezvoltarea mișcărilor este una la fel de activă ca și celelalte procese. Animat de dorința de a
cunoaște mediul înconjurător. Astfel treptat el învață să țină în mâne ceva de mâncare și să se
servească singur, ulterior poate mânca cu furculița. Învață să urce scările ajutându-se de bară și le
coboară (mai întâi cu spatele, fiind atent la fiecare treaptă). Aproximativ la 2 ani învață să ceară la
toaletă și deasemenea se poate ține o perioadă scurtă până ajunge acolo.

La 3 ani deja știe să se îmbrace/dezbrace de unele accesorii vestimentare simple, răsfoiește

cărți și folosește culorile pentru colorat.

Aproape toate mișcările sunt imitații ale celor adulte. Copilul distruge lucruri (ceea ce de cele
mai multe ori este supărător pentru adulți), din curiozitate, descoperirea lumii pentru el este
fascinantă.

În aceastăperioadă copilul este însoțit în cea mai mare parte a timpului de un adult. Sunt
momente totuși în care acesta lipsește. În aceste situații copilul interiorizează prezența adultului și se
comportă ca și cum acesta ar fi lângă el pentru a-l îndruma și pentru a participa la acțiunile copilului.
Cercetătorii în domeniu spun că aici ar fi bazele conștiinței. Din acest mecanism va lua mai târziu
naștere conștiința.

2. Cunoașterea și învățarea

Copilul este capabil să înțeleagă anumite cuvinte de la vârsta deun an. Aceasta este și
perioada când poate pronunța deja aprox. 100 de cuvinte, suficiente pentru a se face înțeles la
această vârstă. Deasemenea el descoperă că pentru fiecare obiect din lumea reală există un cuvânt,
un nume. După vârsta de un an, sub călăuzirea părintelui, copilul este învățat să formeze propoziții
din mai multe cuvinte. Prima dată folosește două cuvinte, apoi trei și tot așa mai departe. Treptat
acumulează termeni noi care îl vor ajuta să exprime în cuvinte starea sa, impresii despre lucruri (dacă
este cald, sau rece, bun sau rău, curat sau murdar, etc.). la sfârșitul acestei perioade (3 ani) copilul
are deja un vocabular de aprox. 1100 de cuvinte.

De la vârsta de 3 ani înainte copilul este deja capabil să asculte povestiri scurte, care se
termină de fiecare dată cu bine, și este capabil să le repovestească în câteva propoziții. Deoarece
limbajul se perfecționează este timpul ca să învețe formulele de politețe și să le aplice.

Tot în jurul acestei vârste copilul trece de la simpla întrebare ”ce este aceasta?” la ”de ce?”
Aceasta arată interesul său major pentru cunoaștere.

Piaget consideră inteligența ca fiind o formă superioară de adaptare la situațiile noi

problematice care necesită o restructurarea a datelor experienței de viață. În teoria lui Piaget,
inteligența parcurge 4 stadii:

a) Inteligența senzoriomotorie. Este specifică vârstei de până la 2 ani. Copilul nu dispune

nici de gândire nici de afectivitate, așa că toate acțiunile sale au în spate așa numitele
scheme senzorii-motorii, bazate pe acte de reflex. În pofida acestei stări de fapt,
 aceasta este perioada în care se dezvoltă sub-structuri cognitive ce vor sta la baza
construcţiilor intelectuale, de percepţie şi afective ulterioare.
b) Stadiul preoperațional.Cuprins în grupa de vârstă 2-6 ani este o perioadă de intensă
dezvoltare. Copilul este capabil în această perioadă să folosească simbolurile pentru
diferite lucruri din realitate. Piaget numește acest fenomen Joc simbolic. S-a observat
în comportamentul unei fetiţe că poate simula somnul în poziţia şezut, doar aplecând
capul puţin într-o parte, închizând ochii şi ţinând în mână colţul cearşafului ce
simbolizează perna. Ulterior poate pune să doarmă o jucărie de pluş sau , imită o
pisică ce trece pe lângă un perete folosind o scoică şi o cutie spunând ``miau``, scoica
si cutia fiind simbolurile pisicii şi a peretelui.
Jocurile simbolice cu funcții de asimilare a realului pot lua diferite forme. O fetiță ce
a observat și a pus întrebări despre o clopotniță de la țară, stătea într-o zi nemișcată
și făcea un zgomot asurzitor. Întrebată ce face, a răspuns că ea este o biserică. Cu
altă ocazie un copil ce văzuse o rață jumulită pe masa din bucătărie sta apoi pe
canapea nemișcat. Întrebat dacă este bolnav, el a răspuns că nu, ci este rața moartă.
Dezvoltarea vocabularului și structurilor gramaticale elementare este un pas mare
pentru dezvoltarea inteligenței. Deasemenea acum copilul este capabil să aloce cifrei
ca simbol, grupul de element corespunzător.
c) Stadiul operaților concrete. Cuprinde grupa de vârstă 6-12 ani. Se fac progrese în
ceea ce privește capacitatea de a crea clase de obiecte, La vârsta de 8 ani copilul deja
își dă seama care este cauza și va spune că este aceeași cantitate de apă. Tot la
această vârstă este descoperită și conservarea substanței (cocoloșul de argilă), la
vârsta de 9-10 ani copilul realizează conservarea greutății iar la 12 ani conservarea
volumului (corpul scufundat în apă ce dislocă un volum identic de lichid).
Pe la vârsta de 7 ani deja procesul de seriere este mai complex prin faptul că
subiectul poate aloca unor omuleți de mărimi diferite rucsaci de mărimi diferite, sau
poate faci serieri ținând cont de două dimensiuni – mărimea și culoarea unor frunze.
d) Stadiul operaților formale. Caracteristică grupei de vârstă 12-15 ani. Subiectul se
poate desprinde de lumea obiectelor și poate raționa în lumea interioară a
gândurilor. În planul comunicării există acum posibilitatea de a crea discursuri și
chiar de a emite unele raționamente logice proprii. Spre finalul acestei perioade,
adolescentul ajunge să posede capacitatea de a gândi abstract, nu doar în planul real,
acest lucru fiind considerat vârful construcției intelectuale.

Dincolo de aceste stadii este doar o continuă specializare și avansare a structurilor create
până acum, în funcție de domeniul de activitate al individului.

3. Dezvoltarea afectivității și a comunicării afective

După 18 luni de viață sensibilitatea cu care un copil percepe stările de spirit ale celorlalți, în
special a mami, crește. Tot acum este momentul când apar sentimentele de geloziile față de cei care
vor să se interpună în relația dintre el și mamă. Deasemenea apr sentimente de simpatie, sau
fenomenul de timiditate, față de diferite persoane străine.
 La vârsta de 2 ani copilul agreează umorul și păcăleala, iar dacă i se fac complimente surâde.
Este de remarcat și faptul că acum apar primele accese de generozitate. Tot în jurul vârstei de 2 ani,
tatăl devine modelul admirat de către copil.

Imediat după vârsta de 2 ani se instalează o perioade dificilă în care copilul este adeseori
iritat, predomină un negativism, iar acțiunile lui sunt destul de ciudate. Adeseori vrea cu orice preț
jucăria altui copil, iar după ce o primește o abandonează.

Anxietatea este un fenomen prezent la această vârstă ante-preșcolară. Teama de necunoscut

sau de persoanele necunoscute, întărește și mai mult relația dintre copil și mama lui. Adesea el vrea
în brațe sau nu acceptă ca mama să se îndepărteze de el. Studiile arată că sunt mai multe tipuri de
anxietate în copilăria timpurie: anxietatea față de persoane și situații străine, anxietatea de separație
și chiar anxietatea morală ce se poate definii ca fiind o teamă de pedeapsă sau trăirea sentimentului
de vinovăție.

Atașamentul copilului se manifestă nu doar față de mamă ci și față de o jucărie pe care o

poartă tot timpul cu el și într-un mod mai selectiv față de unii membrii ai familiei. După vârsta de 2-3
ani, acest atașament poate fi manifestat și față de persoane străine atunci când mama încurajează
acest lucru prin promisiuni de genul ieșirii la plimbare sau joacă. Copilul prin atașament cere multă
afecțiune (mângâieri, zâmbete), dar când este certat sau nu i se îndeplinește o dorință el rupe acest
atașament prin gestul de abandon, dar după foarte puțină vreme revine pentru a primi în continuare
afecțiune ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
 TEMA 5

A doua copilărie: de la 3 la 6 ani

În această perioadă copilul ia contact cu diferite structuri ale societății. Cea mai importantă
dintre ele este grădinița. Prin ieșirile sale la grădiniță, pe stradă, în magazine, vizite acasă la alte
familii, comportamentul său se ajustează la cerințele sociale, observând diversitatea lumii.

Dezvoltarea fizică este accentuată. Copilul crește destul de mult în înălțime, pielea devine
elastică și densă iar țesutul adipos se diminuează. Toate acestea sunt însoțite în interiorul corpului
de procese de osificare și secreții ale glandei tiroide și timusului (glanda responsabilă cu creșterea în
înălțime).

În ce privește adaptarea deprinderilor în alimentație se observă începerea folosirii

tacâmurilor, ținuta în timpul mesei și relațiile cu ceilalți participanți. Sunt cazuri în care această
adaptare este dificilă, vorbindu-se aici despre o psihopatologie alimentară. Fie copilul are reacții
nedorite la unele alimente (voma este una dintre ele) fie intră într-o stare de nervozitate. De
asemenea mânuirea tacâmurilor poate fi grosolană sau copilul nu ține cont de ceilalți meseni. Se
mai remarcă obsesia pentru dulciuri. Un alt fenomen observat este stocarea bolurilor alimentare în
cavitatea bucală și imposibilitatea de a le înghiți.

În ceea ce privește tabieturile legate de îmbrăcăminte apar preferințe legate de

îmbrăcămintea sezonieră sau chiar variațiile zi / noapte (o anumită pijama în timpul nopții). Deși
copilul la trei ani este încă dependent de părinte în procesul de îmbrăcare, acesta tinde spre
independență. Între trei și patru ani buzunarele copilului sunt relativ goale dar după ce acesta ajunge
la 5 – 6 ani începe să strângă în ele tot felul de ambalaje colorate, bomboane, pietricele, cioburi etc.

Gradul de dezvoltare a deprinderilor igienice crește. Copilul învață că trebuie să se spele pe

mâini înainte și după masă, spălarea pe dinți, conduita la toaletă. Aceste lucruri ajută mult la
stabilirea unei imagini de sine bune. Însă și aici sunt variații deoarece unii ignoră pur și simplu
murdăria și nu sunt deranjați de aceasta. Oricum se observă tendința băieților de a avea o ținută
îngrijită și la fete cochetăria.

Aspectele legate de somn se modifică. Copilul nu dorește să meargă la culcare devreme

deoarece așa vede la adulți și din interes pentru alte persoane care sunt prezente în acea casă la un
moment dat. S-a observat dorința copilului de a merge însoțit la culcare de un adult, în alte cazuri să
fie o lumină de veghe și de asemenea unii manifestă dorința de a avea un fetish. Somnul diferă de la
copil la copil. Unii dorm dezveliți, alții acoperiți, unii au somn zbuciumat iar alții liniștit. Stările imediat
următoare somnului sunt și ele variate, de la vesel la plângăcios.

Caracteristici psihice generale

Ca urmare la stimulilor această perioadă este deosebită în dezvoltarea copilului pe plan

psihic. În primul rând trebuie menționat faptul că el ia contact cu lumea exterioară familiei și acest
lucru se realizează în mod deosebit în cadrul grădiniței. În cadrul acestui program de grădiniță
sociabilitatea și comunicabilitatea copilului cresc semnificativ.

Această perioadă este împărțită în mod convențional în alte trei subperioade:

- Etapa preșcolară mică 3 – 4 ani. Dependenta de mamă este încă destul de puternică fapt
pentru care integrarea în grădiniță se face cu o oarecare dificultate. Legat de grădiniță
poate să apară și o oarecare anxietate, fenomen generat și de posibilitatea relativ scăzută
de a se exprima sau de a înțelege bine anumite lucruri ce i se cer.
- Etapa preșcolară mijlocie 4 – 5 ani. Limbajul se dezvoltă ajungând la o rată de 50 de
cuvinte noi / lună. De asemenea și autonomia crește și odată cu aceasta dorința copilului
de a atrage atenția asupra sa. Jocul este activitatea de bază iar în acesta sunt folosite și
investite toate capacitățile și achizițiile copilului. Până la vârsta de 5 ani copilul își
însușește reguli de conviețuire în societate, reguli privind respectarea unui orar sau cele
legate de adresări. Interesul față de desen, cărți cu imagini, modelaj, desene animate,
etc, este mare.
- Perioada preșcolară mare 5 – 6 ani. Sunt prezenteagilitatea și inteligența dar și o
reticență în cazul unor situații penibile sau jenante. Este prezentă o opoziție spontană
față de adult, aceasta și din dorința de autonomie. Apar de asemenea sentimente de
teamă, antipatie sau nesiguranță față de unele persoane (negativism). Activitatea
creatoare se manifestă în activități ca muzica, colajul, pictura in special activitățile de
grup cum sunt scenetele sau cântecele în grup.

Adaptarea în instituțiile educative - grădinița

Au fost scoase în evidență 6 tipuri de adaptare ale copilului la mediul educațional (grădiniță).

1. Adaptare foarte bună. În acest caz despărțirea de persoana care a adus copilul este
foarte bună, fără nici o problemă. Aceasta denot spiritul de explorare și curiozitatea pe
care copilul o are in ce privește noul mediu social. Acest tip de copii vor lega foarte
repede relații sociale c ceilalți (copii și cu educatoarea).
2. Adaptare bună. Este foarte asemănătoare cu prima, doar spiritul de explorare și
curiozitatea noului mediu nu este atât de pronunțat manifestată.
3. Adaptare dificilă. Copilul manifestă o curiozitate față de noul mediu dar nu vrea să se
despartă de adultul însoțitor. Sunt momente de tensiune și reținere tacită a mâinii
adultului.
4. Adaptare tensionată continuă. Nervozitate de fond, reținere insistentă prin plâns și fizică
a adultului, relații foarte slabe cu educatoarea sau ceilalți copii.
5. Adaptare dificilă cu refuz. Copilul refuză cu orice preț să se despartă de adult, nu
vorbește cu nimeni și nu manifestă nici un semn de curiozitate față de noul mediu.
6. Neadaptarea. Intervine agresivitatea în refuzul copilului de a se despărții de adult

Adaptarea la mediul de grădiniță este dificil și poate dura de la 4 la 8-10 săptămâni. Chiar și
copii cu un grad ridicat de integrare cad într-o perioadă de nervozitate datorită oboselii de adaptare.
Uneori părinții nu mai dau copilul la grădiniță în urma observării acestor fenomene.

Dezvoltarea cognitivă
 Planul cunoașterii se extinde înafara căminului în care a crescut copilul spre mediile sociale și
naturale în care acestea intră. Cunoaște noi persoane și comportamentul acestora, înfață sensuri de
termeni și denumiri ale obiectelor, începe să înțeleagă sensul diferitelor mărimi ca lung, lat, înalt,
departe, aproape etc. Memoria se dezvoltă un rol deosebit avândul limbajul. Acum copilul reproduce
cu satisfacție unele cântecele sau poezioare pe care le-a memorat.

Atenția unoaște o creștere semnificativă de la 5-7 minute la preșcolarul mic până la 20-25
minute la preșcolarul mare și chiar aproape de o oră (45-50 min) în cadrul activităților de joacă sau
vizionarea unor imagini video.

Comunicarea și formele ei

La vârsta de 3 ani copilul are maxim 1000 de cuvinte, mediu 700-800 sau minim 400. La
vârsta de 6 ani aceste cifre sunt 2500, 2000, 1500. În creștere copilul simte nevoie de a acumula cât
mai mulți termeni ca să poată exprima ceea ce dorește. Legat de exprimare se mai poate spune că în
comunicarea cu adultul acesta nu folosește aproape deloc limbajul nonverbal, spre deosebire de
comunicarea cu ceilalți copii de aceeași vârstă sau cu copii de vârste mai mici.

Aceasta este o perioadă în care pot apărea diferite disfuncții ale vorbirii, probleme la
pronunțarea unor sunete (ș, r) iar acestea necesită intervenția unui logoped.

Jocul

Este activitatea de bază pentru un copil, activitate prin care el se dezvoltă psihic. Printre TOP
Games ale acestei perioade se numără și jocul de-a familia, în care copilul imită situații observate de
el în cadrul familiei. Tot loc de frunte ocupă și jocuri ce imită diverse acțiuni sau situații din societate
– jocul de-a medicul și pacientul, jocul de-a vânzătorul la piață sau la magazin. După vârsta de 4 ani
copilul solicită un partener de joc căruia îi dă indicații despre cum trebuie să-și interpreteze rolul dacă
este necesar. Tot după această vârstă apar jocurile cu mingea, cercul, tricicleta, jocul cu păpuși la
fete, iar după vârsta de 6 ani jocul cu apă și pământ (tunele, turnuri, castele de nisip sau după cum
îmi aduc eu aminte făceam nave din Star Trek si dinozauri).

Regulile jocului constau în asumarea și păstrarea rolului luat de către un copil. Dacă acest rol
este părăsit sau nu respectă regulile stabilite copilul în cauză este marginalizat și nu mai este primit în
următoarele jocuri, fiind considerat neserios. Jocul are un rol și în descoperirea primelor legi ale
naturii cum ar fi gravitația sau acționarea pârghiilor sau legea lui Arhimede.

Adultul are rol de a repara jucăriile  stricate fie în urma unor crize de nervi, fie din
neîndemânare fie din curiozitate. Este bine de știut acre este cauza stricării unei jucării pentru ca
adultul să poată lua măsuri corecte în vederea îndreptării unui comportament neadecvat.

Prin jocul cu roluri (personaje) copilul își menține viu interesul pentru oameni. Prin desen,
pictură sau cascultarea unor povestiri el face contact cu partea culturală a universului uman.

Aptitudini

Pentru că copilul este deja capabil de desen, colaj, pictură, modelaj, muzică se poate observa
înclinația acestuia și apoi îndruma pentru dezvoltarea acestor aptitudini care vor determina succesul
în viață. De asemenea mari pictori și compozitori s-au făcut remarcați cu talentul lor din această
etapă a preșcolarității. În ceea ce privește jocul și arta, se poate observa că dacă la 3 ani liniile într-un
desen sunt imprecis trase, după vârsta de 4 - 5 ani lucrurile devin mult mai ordonate. Omul este
reprezentat de exemplu intr-o formă cefalopodică cu cap și membre (fără trunchi, sau cu el foarte
slab reprezentat). Dar cu înaintarea în vârstă desenele devin tot mai clare. Aranjarea jucăriilor în
spațiul de joacă este mai exigentă, copilul poate face structuri tridimensionale cu o rigoare demnă de
apreciat pentru această vârstă.

Afectivitatea

La vârsta de 3 ani stările afective sunt instabile. Se trece foarte ușor de la plâns în hohote la
râs puternic, de la explozii de afecțiune (pozitivă) la stări de repulsie și abandon. Dar spre vârsta de 4-
5 ani aceste stări se stabilizează și copilul învață conduitele sociale acceptate și în ce privește acest
aspect. La 6 ani copilul se abține să mai plîngă atunci când cade și dacă este vorba să nu i se satisfacă
o dorință în mod normal nu mai acționează virulent.

Se dezvoltă tot în perioada de 4-5 ani anumite conduite pe care le împrumută de la părinți.
Dacă este vorba de băiat el va acționa ca tatăl, încercând să-l imite pe acesta. Acesta este un lucru
extrem de benefic deoarece pune bazele asumări rolurilor sociale pe care el, ca viitor bărbat trebuie
să și le asume. Față de frați, cu precădere față de frații mai mici se exercită o oarecare invidie care
poate persista destul de mult.
 TEMA 6

A doua copilărie: de la 6 la 10-11 ani

Integrarea în instituția școlară este una dificilă pentru individ și este destul de aglomerată. Ea
este considerată o perioadă distincăă a vieții deși e integrată în copilărie, totuși ea este consioderată
și un debut pentru adolescență.

Copleșitrea cu sarcini este destul de obositoare pentru copil. Pot apărea stări de somnolență
sau iritație. Acest factor modifică și programul de casă al copilui, care și-l schimbă pentru a putea face
față cerințelor școlare. Învățarea capătă acum eficiență. Școala învață mecanisme și strategii de
învățare.

Viața copilului in aceastîă perioada este plina de conflicte, frustratii.

Realizând temele școlare el va fi recompensat, acest fapt fiind stimulator pentru a reliza
performanțe mai mari pe viitor. Școala învață și sistemul de autoritate și subordonare față de el.

Din disciplinele școlare va descoperii spre ce materii are înclinație.

La sfârșitul clasei a IV-a se consideră că perioada copilăriei ia sfârșit.

Descrierea acestei perioade este centrată pe procesele de învățare și adaptare la mediul

școlar. Învățarea devine procesul fundamental de activitate, luând locul jocului care însă nu dispare.

Influența școlii asupra copilului:

- În școală se face alfabetizarea. Aceasta este o unealtă indispensabilă pentru apropierea

copilui de toate celelate discipline care necesită acumularea de informații.
- Școala impune un regim de activitate și un orar destul de precis care trebuie respectat.
- Asigură copilului un volum minim de cultură, indispensabil trăirii normale în societate.
- În plan intim ea vine în întâmpinarea dorinței copilului de a fi ca cei mari.
- Desoperă structurile planurilor sociale și a ierarhiilor.Sistemul de recompense și sancțiuni
arată copilului că trebuie să facă un efort pentru a învăța. Faptul că un copil este
recunoscut ca fiind bun la un domeniu aduce o imagine de sine pozitivă. Astfel un copil
poate ajunge chiar meditator pentru ceilalți colegi care nu sunt atât de buni la materia
respectivă.
- Aici se antrenează memoria, imaginația și creativitatea. Până la 10 ani reproducerea unor
informații nu sunt fidele dar după 10 ani, acest lucru se îndreaptă.

Dezvoltarea biofiziologică:

- În jurul vârstei de 6-7 ani creșterea se temperează, apoi va reveni. La această vârstă
copilul are undeva la 20 de Kg (fetele cu puțin mai puțin).
- Dentiția provizorie este treptat înlocuită de cea permanentă. Cresterea primilor molari
poate aduce unele disconforturi in ce priveste alimetarea, cu aceasta ocazie se observa si
scăderea poftei de mâncare, și se mai remarcă uneori dificultăți în pronunție.
- Metabolismul calciului se intensifică și au loc procese de osificare accentuate în special în
zona toracelui , claviculele și coloana. La fete se osifică bazinul.
- Crește în volum musculatura.
- Sportul joacă un rol deosebit în aceste procese ajutând la dezvoltarea organismului în
paramentrii optimi.
- La 7 ani creierul cântărește aprioximativ 1200 de grame iar lobii friontali ocupă cam 27%
din volumul total de substanță cerebrală.
- La vârsta de 6 ani copilul este mai sensibil la alergii dar în ceea ce privește bolile
contagioase are imunitatea destul de bună, aceasta și datorită vacicurilor care se fac în
perioada copilăriei.
- La 8-10 ani apare preferința și sensibilitatea la anumite mirosuri fine pe care le poate
distinge prin simțul olfactiv.
- Forța musculară crește, se evidențiaza caracterul stângaci sau dreptaci. Copilul ănsă nu
devine de la această vârstă foarte îndemânatic.

Alte particularități

- Atracția pentru coșlecții de diferite feluri, nu cu mare valoare in ele dar cu valoare pentru
copil Adeseori părintii nu inteleg acestă valoare pentru copil si fac curatenie prin
sertarele lui dar acest lucru provoacă supăraare pentru copil
- Varsta de 7 ani este ”varsta gumei”. Copilul nu este mulțumit de realizarile sale și revine
asupra muncii sale pentru a o perfecționa.
- Se remarcă înclinația spre explorare de locuri necunoscute în vecinătatea casei sau
crearea unor locuri speciale în care nu primesc pe oricine.
- Creșet interesul pentru lectura, științele naturii, computer, film.
- Se dezvolta interesul pentru colectii de timbre, porumbei, plante, insecte
- În domeniul creativității se remarcă spre 10 ani capacitatea copilului de a crea compuneri
sau mici descrieri. În ce ptivește desenul acum acesta este realizat în mod mai
complex.Devine mai încărcat de atmosferă și este redat din perspectivă cu imagini
suprapuse în diferite planuri
- În ce privește învățarea, succesul atrage după sinte o imagine pună de sine și motivația
de a continua în procesul de învățare. Astfel se remarcă unii ca fiind cei mai buni la
matematică sau la limba română etc…
- Problema copiilor nonconformiști care nu sunt apreciați de învățător.
- Problemele legate de limbaj: neînțelegerea unor termeni știițifici, confuzii ăntre
antonime, paronime, sinonime, dificultăți în exprimare, crearea de noi termeni pentru a
înlocuii termenii neștiuți. Școala are rolul de a ordona aceste lucruri și de a cizela limbajul
cuc are copilul vine de-acasă.
- Copilul întră în școală cu un vocabular maxim de 2500 de cuvinte și termină la acest ciclu
primar cu un total de maxim 4500 de cuvinte.

În plan social și afecitv

- Copilul ia contact cu alte familii, vede cum se comportă ele și-și face o imagine mai amplă
la acest capitol. Vede care este standardul de viață a altor familii și care este standardul
de viață al altor familii.
- Există o grabă ce caracterizează această perioadă. Copilul se spală repede, mănâncă
repede, face repede regulile și fuge repede la joacă cu prietenii. (formă de socializare).
Sunt preferate jocurile cu mingea pentru băieți pe terenuri libere, vaste.
- Dacă copilul este stimulat e capabil să îndeplinească multe sarcini în familie.

Pe plan afectiv părinții pot fi plini de afectivitate și foarte îngăduitori sau plini de afectivitate
dar impunând mai multe restricții. În cel ce-al doilea caz copilul devine dependent de părinte
mai mult timp, autonomia sa dezvoltându-se lent.

Părinții ostili și cu autoritate dezvoltă în copil sentimente de teamă și supunere care nu sunt
benefice în dezvoltarea sa.