ENERGIA NUCLEARĂ Ş I EFECTELE SALE

ASUPRA OMULUI Ş I MEDIULUI

Vreme de decenii, radiaţiile ionizate au constituit doar o

curiozitate de laborator, cunoscută numai câtorva iniţiaţi. Descoperirea
radioactivităţii artificiale şi apoi aceea a fisiunii uraniuli, în deceniul al
patrulea al acestui secol, au dat un puternic imbold cercetărilor de
fizică nucleară. Pentru marele public, energia nucleară a ieşit însă din
anonimat abia după aruncarea celor două bombe atomice în 1945
asupra Japoniei.
Constuirea reactorilor nucleari şi
posibilitatea de a utiliza aceste instalaţii pentru a
produce energie electrică în cantitate mare, au
transferat apoi problema cercetării radiaţiilor, şi
odată cu aceasta şi problema protecţie contra
radiaţiilor, în plin domeniu industria şi economic.
Creşterea necontenită a numărului de
reactori nucleari şi a puterii acestora necesită
aplicarea unor măsuri de securitate pentru a evita
eventualele accidente şi consecinţele lor ca de
exemplu cel de la Windscale, Anglia în octombrie 1957 când au fost
eliminate în mod accidental în atmosferă importante substanţe
radioactive care au produs contaminarea solului, a producţiei agricole
şi a apei potabile din întreaga regiune.
Prin poluare, sau contaminare, radioactiva, se înţelege prezenţa
nedorită sau accidentală, a materialelor radioactive, în interiorul sau la
suprafaţa unor factori de mediu (cum sunt apa, aerul, alimentele) sau
în organisme vii situaţie în care se depăşeşte conţinutul radioactiv
natural propriu al produsului respectiv.
Una din principalele surse de poluare radioactivă a globului
pământesc îşi avea provenienţa în exploziile nucleare din atmosferă.
Dacă la 16 iulie 1945 în deşertul Alamogordo, statul New Mexico
a avut loc prima explozie experimentală a unei bombe atomice
lucrurile nu s-au oprit aici şi la 6 august 1945 ora 8:15 la Hiroshima în
Japonia explodează prima bombă aruncată asupra populaţiei, ca
măsură militară de distrugere, pentru ca în 9 august 1945 să
explodeze cea de-a doua bombă atomică la Nagasaki. În urma acestor
două explozii bilanţul a fost:

Hiroshima Nagasaki
Morţi 78.150 23.753
Dispăruţi 13.983 2.924
Răniţi 37.425 23.345
Atinşi de arsuri 235.650 89.025

În 1956 existau în evidenţa spitalelor 6000 de bolnavi la

Hiroshima şi 3000 de bolnavi la Nagasaki cu sechele după iradiere,
care necesitau diferite tratamente, la momentul actual în lume
existând aproximativ 300000 de persoane ca victime ale exploziilor
nucleare.
La 22 ianuarie 1954 marinarii vasului “Fukuriumarii no.5” au
sesizat un fenomen neobişnuit, globul de foc al exploziei
termonucleare de pe atolul Bikini. Drept urmare toţi membrii
echipajului şi peştele prins au fost afectaţi de cenuşa radioactivă atât
la suprafaţă cât şi în interiorul organismului.
Altă urmare a acestei explozii a fost căderea ploilor radiactive în
luna mai a aceluiaşi an, radioactivitatea menţinându-se la un nivel
măsurabil până în septembrie1954.
Imediat după 1954 L. Pauling a demonstrat că izotopul C14 apare
în mod artificial cu o frecvenţă crescândă, depunându-se pe sol. Tot el
a atras atenţia asupra prezenţei izotopului Sr90 în depunerile
atmosferice de pe teritoriul S.U.A.
Poluarea radioactivă a atras atenţia pentru prima oară în mod
deosebit în anul 1965 la Salt Lake City în Statele Unite ale Americii,
când nouă adolescenţi au fost internaţi în spital datorită unor noduli
anormali ai glandei tiroide. Anchetarea cazurilor a condus la
constatarea că aceşti copii, cu 15 ani în urmă (1950), au suferit
consecinţele unor depuneri atmosferice radioactive provenite de la
poligonul din Nevada, aceste depuneri conţinând izotopul I-131.
Studii recente au arătat că datorită tuturor cauzelor de poluare
radioactivă, doza de radiaţii pe cap de locuitor a crescut în ultimii 20
de ani de 5 până la 10 ori.
 Iradierea îndelungată, chiar cu doze mici, poate produce
leucopenii, la malformaţii congenitale, pe când iradierea cu doze mari
duce la accentuarea leucopeniei, la eriteme, la hemoragii interne,
căderea părului, sterilitatea completă iar în cazurile extreme produce
moartea.
Printre principalele surse de poluare radioactivă se numără:
a) Utilizarea practică în industrie, medicină, cercetare a
diferitelor surse de radiaţii nucleare, care, ca materiale
radioactive, se pot răspândi necontrolate în mediu
b) Exploatări miniere radioactive, la extragere, prelucrare
primară, transport şi depozitare, pot contamina aerul, prin gaze
şi aerosoli, precum şi apa prin procesul de spălare
c) Metalurgia uraniului sau a altor metale radioactive şi
fabricarea combustibilului nuclear, care prin prelucrări
mecanice, fizice, chimice, poate cuprinde în cadrul procesului
tehnologic şi produşi reziduali gazoşi, lichizi sau soliziŞ
stocarea, transportul eventual evacuarea lor pot determina
contaminarea mediului
d) Instalaţiile de rafinare şi de retratare a combustibilului
nuclear
e) Reactorii nucleari experimentali sau de cercetare, în care
se pot produce industrial noi materiale radioactive
f) Centralele nuclearoelectrice care poluează mai puţin în
cursul exploatării lor corecte, dar mult mai accentuat în cazul
unui accident nuclear
g) Exploziile nucleare experimentale, efectuate îndeosebi în
aer sau în apă şi subteran, pot contamina vecinătatea
poligonului cât şi întregul glob, prin depunerea prafului şi
aerosolilor radioactivi, generaţi de către ciuperca exploziei
h) Accidentele în transportul aerian, maritim, feroviar sau
rutier a celor mai felurite materiale radioactive.
Principalele elemente ce contribuie la poluarea radioactivă sunt
clasificate şi după gradul de radioactivitate după cum urmează:
a) Grupa de radiotoxicitate foarte mare: 90Sr, 226Ra, 210Po, 239Pu
b) Grupa de radiotoxicitate mare: 45Ca, 89Sr, 140Ba, 131I, U
natural
c) Grupa de radiotoxicitate medie: 24Na, 32P, 60Co, 82Br, 204 Tl,
22
Na, 42K, 55Fe
d) Grupa de radiotoxicitate mică: 3H, 14C, 51Cr, 201Tl
 Clasificarea
efectelor
biologice
Precoce Eritem, leucopenie, epilaţie
Efectele
Întârziată Cancer de piele, osteosarcom
somatice
bine
conturate
Precoce Tulburări neuro-vegetative
Efectele
somatice Întârziată Leucemie, cancer tiroidian
stochastice
Prima Malformaţii ereditare şi congenitale;
generaţie reducerea natalităţii
Efecte
genetice Generaţiile Malformaţii recesive, diminuarea
următoare capacităţii imunobiologice

Dublarea necesităţilor de energie electrică, la fiecare 12-13 ani,

a făcut să crească brusc interesul pentru reactorii nucleari, impunând
dezvoltarea centralelor nuclearoelectrice, creştere competitivităţii
energiei electrice de origine nucleară şi ridicarea continuă a
performanţelor atinse de reactorii acestor centrale, ca temperatura şi
presiunea agentului transportor de căldură, a puterii instalate pe
unitatea de masă a zonei active a reactorului. Însă fără măsuri de
radioprotecţie corespunzătoare, reactorii nucleari pot produce şi:
a) contaminarea parţială a mediului ambiant şi anume
- a atmosferei, prin produsele de fisiune volatile ca 131I, 133Xe
- a apei folosită ca agent de răcire
- a solului din vecinătatea care se contaminează cu produse
de fisiune
b) o mare cantitate de deşeuri radioactive, a căror evacuare
pune probleme grele
pentru a evita contaminarea mediului în care se face evacuarea.
Această sursă de energie - energia nucleară – a fost adusă la
cunoştinţă omenirii prin forţa distructivă şi va fi multă vreme privită
cu teamă şi suspiciune, întâmpinând destule obstacole în drumul
dezvoltării ei în scopuri paşnice. De aceea se impune familiarizarea
maselor largi cu probleme nucleare, întrucât aplicaţiile paşnice ale
energiei nucleare se dovedesc esenţiale pentru progresele şi evoluţia
societăţii umane.

Efectele biologice ale radiatiilor - radioprotectia

„Fara radiatii nu am fi fost si nu am putea fi, dar cu prea multe radiatii

nu putem trai”

Activitatea vitala a tuturor sistemelor organizate biologic si in special a

omului, se desfasoara intr-un univers supus actiunii unei multiple si
variate game de radiatii, de la cele sesizabile direct cu simturile
noastre, pana la cele sesizabile doar prin intermediul unei aparaturi,
uneori foarte complicate.

Mediul inconjurator contine surse naturale de radiatii, existente de

miliarde de ani pe planeta Pamant inca de la formarea acestuia,
insotind aparitia si evolutia vietuitoarelor, inclusiv a omului. Prin
activitatea sa economica si sociala de-a lungul timpului, omul a
modificat si modifica sursele naturale de radiatii, creand astfel o
radioactivitate naturala suplimentara.

Radiatiile sunt de origine si natura foarte variate, clasificandu-le

astfel:

u radiatii electromagnetice, X sau g de inalta frecventa, avand

aceiasi natura ca lumina

v radiatii corpusculare incarcate electric: a, b, ioni accelerati

w radiatii corpusculare neutre electric: neutroni.

Radiatiile nucleare pot actiona asupra organismului in trei moduri:

actiune directa, actiune indirecta si actiune la distanta.

Prin actiune directa sunt lezate macromoleculele de mare importanta,

chiar vitala (proteine, acizi nucleici) care sufera transformari datorita
ionizarii sau excitarii directe.

Actiunea indirecta este datorata elementelor care apar in urma

proceselor radiochimice. Mediul principal in care se desfasoara
procesele biologice fiind apa, efectele apar datorita ionizarii acesteia
(apar ioni sau radicali) care actioneaza ca agenti oxidanti si reducatori
asupra unor componente esentiale celulare, perturband functionarea
normala a acestora.
 Efectele biologice care apar in urma iradierii, sunt dependente de:
doza de radiatii si debitul dozei. Efectele biologice ale radiatiilor pot
fi grupate astfel:

N Efecte somatice – care apar la nivelul celulelor somatice si

actioneaza asupra fiziologiei individului expus, provocand distrugeri
care duc fie la moartea rapida, fie la reducerea semnificativa a
sperantei medii de viata. Leziunile somatice apar in timpul vietii
individului iradiat si pot fi imediate sau tardive – efectele somatice
imediate sau pe termen scurt, se manifesta la cateva zile , saptamani
sau luni de la iradiere. Aceste efecte sunt de regula nestochastice
(nealeatorii) adica se produc la toti indivizii expusi la o doza superioara
dozei de prag. Efectele somatice tardive sunt cele care apar dupa o
perioada mai lunga de timp, de ordinul anilor, numita perioada de
latenta si se manifesta in special sub forma de leucemie sau cancer.
Aceste efecte sunt de natura stochastica (intamplatoare) in sensul ca
este imposibil de evidentiat o relatie cauzala directa – probabilitatea
producerii unui efect este proportionala cu doza de iradiere.

N Efecte genetice – care apar in celulele germinale sexuale din

testicule sau ovare – aceste mutatii letale sau subletale la descendenti
se datoreaza unor efecte imediate ale radiatiilor cum ar fi: alterarea
cromozomilor (translocatii, aparitia de extrafragmente) ruperea unor
segmente de cromatina, alterarea chimica a codului genetic, fie prin
actiunea radicalilor liberi asupra bazelor azotate ale acizilor nucleici, fie
prin ruperea lantului acelorasi acizi. Gravitatea efectelor mutagene
apare prin transmiterea la descendenti a unor translocatii
cromozomiale, efect biologic, care apare si la doze mai mici.

Dozele de radiatii care pot produce aparitia unui minim de mutatii intr-
o generatie de indivizi, intr-un ecosistem, daca sunt mentinute in
permanenta pot conduce la adevarate catastrofe ecologice in
generatiile urmatoare.

Dozimetrie si radioprotectie

Dozimetria – reprezinta totalitatea metodelor de determinare

cantitativa a dozelor de radiatii in regiunile in care exista sau se
presupune ca exista un camp de radiatii, cu scopul de a lua masuri
adecvate pentru protectia personalului ce isi desfasoara activitatea in
acea zona.

Radioprotectia = totalitatea metodelor si mijloacelor de reducere a

efectelor nocive ale radiatiilor. Sursele de iradiere pot fi: ¨ surse
externe – aflate in afara organismului si ¨ surse interne – aflate in
interiorul organismului.
Ø Protectia impotriva efectelor nocive ale radiatiilor, produse de
sursele externe, poare fi:

· protectie fizica – realizata prin mijloace de reducere a dozei de

expunere, ca: distanta, ecranarea, timpul de expunere; ·protectie
chimica – prin folosirea unor substante chimice (cistamina, gamofos,
etc.), care se administreaza inainte sau dupa iradierea persoanei;
· protectie biochimica – realizata prin folosirea unor preparate sau
macromolecule biologice (sange, plasma, etc.) care administrate
imediat dupa iradiere, ajuta la refacerea celulara; · protectie
biologica – se realizeaza prin transplantul de celule viabile in maduva
(hematoformatoare).

Ø Reducerea gradului de contaminare radioactiva se poate realiza prin:

· decontaminare – indepartarea izotopilor radioactivi din tubul digestiv
(cu alginat de sodiu, fosfat de aluminiu, etc.) si din arborele
traheobronsic (prin spalari cu ser fiziologic; · decorporare – eliminarea
izotopilor radioactivi fixati in diferite organe (cu sare de Zn sau Ca a
acidului dietilen – triamino – pentaacetic); · dilutie izotopica –
administrarea iodurii de potasiu impotriva Iodului – 131, consumarea
unor cantitati mari de apa pentru reducerea fixarii tritiului in organism,
etc.

Masurile de radioprotectie, pot fi grupate in: J masuri

preventive; J masuri de supraveghere; J masuri de limitare si lichidare.

Efectul nociv al radiatiilor asupra materiei vii este datorat proprietatii

de a ioniza mediul prin care trec, ionizarea fiind modul dominant de
pierdere a energiei de catre radiatii cand traverseaza mediul material.
Materia vie este caracterizata prin existenta unor molecule deosebit de
mari ale caror proprietati si functionalitate biochimica pot fi ireversibil
perturbate. Astfel, un act de ionizare, de trecere a unui electron pe un
alt nivel in acest ansamblu, sau de smulgere a lui, provoaca mari
schimbari in caracteristicile moleculei respective, schimbari care
acumulate la nivelul celulei se pot traduce prin grave dereglari ale
metabolismului, culminand cu moartea celulei sau cu erori de structura
si functionare a aparatului genetic celular, de tip cancerigen sau
mutagen.

Marimi si unitati legate de efectul biologic al radiatiilor

Doza de iradiere – este cantitatea de energie cedata unitatii de masa D

= dW/dm;
< D >SI = 1Grey = 1Gy = 1J/kg; < D >tot = 1rad (rad-ul) = 10-2J/kg; (rad
= Radiation Absorbed Doze = doza de radiatii absorbita) ; 1 rad = 10-
2
Gy

Expunerea (dQ/dm) – sarcina electrica totala a ionilor de un semn

produsa in urma iradierii in unitatea de masa. Unitatea de masura este
röntgen-ul R

Echivalentul de doza H = Q.D, unde Q este factorul de calitate al

radiatiei

< H >SI 1Sv (Sievert); < H >tot = 1Rem; (rem = Röntgen Equivalent Man
= röntgenu echivalent pentru om); 1 rem = 10-2Sv

Marimile dozimetrice mentionate se refera la un timp de expunere

oarecare. Daca se raporteaza efectul la unitatea de timp se definesc:
Debitul dozei d = dS/dt; < d >SI = J/kg.s

Debitul echivalentului de doza h = dH/dt < h >SI = 1Sv/s

Doza permisa pentru o persoana in functie de varsta, se calculeaza cu

formula:

Dmax = 5(N – 18)rem, unde N – numarul de ani ai persoanei.

Metodele de protectie contra radiatiilor se impart in:

© Metode active – cand sursa radioactiva este inconjurata cu ecrane

absorbante, care reduc mult intensitatea radiatiilor emergente, deci
asigura securitatea celor ce se afla la limita exterioara a ecranelor.

© Metode pasive – cand se iau masuri de genul:

V persoanelor li se fixeaza durate limitate de lucru in spatiul respectiv

V li se dau alimente, medicamente antidot, mijloace de protectie

individuala, etc.

Din cercetari medicale rezulta ca:

Q doza minima de iradiere globala a intregului organism este sub 20

Rem

Q intre 75 – 150 Rem apare boala actinica, cu riscul cazurilor mortale

la doza superioara

Q peste 700rem au efect letal.

Datorita efectului cumulativ al iradierii, normele prevad ca o persoana

care la o singura iradiere a acumulat toata doza permisa, sa zicem intr-
un an, nu mai are voie sa suporte alta iradiere in acel an. Iradierea
accidentala cumulata maxima admisa este de 25Rem. Datorita
efectelor genetice, pentru femeile gravide, dozele admise sunt mai
mici fata d cele aratate mai sus. Deoarece nu toate partile
organismului sunt la fel de rezistente la iradiere, s-au stabilit doze
maxime pentru diferite organe si parti ale organismului, precum si
cazul in care radiatia nu atinge intregul organism, ci doar portiuni din
el.

) pentru organe izolate, exceptand cristalinul si gonadele, doza

este de 15Rem/an

) pentru oase, tiroida, pielea intregului organism, cu exceptia

extremitatilor, doza este de 30Rem/an
) pentru maini, antebrate, picioare si glezne doza este de
75Rem/an.

Sunt cazuri cand unele elemente radioactive pot ajunge sa fie

integrate de oameni prin apa de baut sau alimente, sau inhalate odata
cu aerul. Elementul radioactiv poate intra in circuitul metabolic si in
aceste cazuri insasi sursa radioactiva se afla in organism si singura
protectie posibila este folosirea de substante care elimina si
insolubilizeaza elementul respectiv. Poate aparea situatia ca un
element radioactiv, cu toate ca este cantitativ sub limita admisa pentru
intregul organism, concentratia sa intr-un anume organ sa fie suficient
de ridicata pentru ca doza de radiatie permisa pentru organul respectiv
sa fie depasita. Astfel de organe care concentreaza preferential un
anume element se numesc organe critice, ca de exemplu: glanda
tiroida pentru iod, sau sistemul osos pentru strontiu, care este omolog
clinic pentru calciu. Pentru a exclude astfel de cazuri, normele de
protectie admit concentratia limita ale acestor substante in apa si aer.

RADIATII ELECTROMAGNETICE

După proprietâţile pe care le au radiaţiile emise de

substanţele naturale ,sunt de trei tipuri : alfa,beta, şi
gama, denumite altfel dupa primele trei litere din
alfabetul grec.
a) Radiaţia alfa are putere de pătrundere foarte
mică ,fiind formată din particule cu sarcină pozitivă
şi masă ;experienţele efectuate de Rutherford au
arătat că particulele alfa sunt nuclee de
heliu.Radiaţiile alfa sunt formate din grupuri de
particule cu energii bine determinate .
b)Radiaţia beta are putere de pătrundere mai
mare decât radiaţiile alfa. El sunt formate din
electroni sau pozitroni . Radiaţiile beta sunt emise cu
toate energiile posibile cuprinse într-un interval larg ;
zicem că spectrul energetic al radiaţiilor beta este un
spectru continuu. Radiaţiile beta au un spectru discret
nu sunt emise de nucleu ci provin din învelişul de
electroni care înconjoară nucleul.
c)Radiaţia gama are cea mai mare putere de
pătrundere şi nu este deviată de câmpuri electrice sau
magnetice.Această radiaţie este de natură
electromagnetică şi are lungimea de undă foarte
mică.De regulă ,radiaţia gama însoţeşte radiaţia alfa
şi beta.
Radioactivitatea naturală se întâlneşte mai
ales la elementele de la sfârşitul tabloului periodic.
Există doar câteva elemente cu masă atomică
mijlocie care emit radiaţii(40K ,82Rb ,152Sm ,176Lu ,
187
Re ) ;toate acestea emit radiaţii beta , excepţie
făcând samariul care emite radiaţii alfa.
Radiaţiile electromagnetice interacţionează
cu substanţa pierzând energia prin numeroase
procese. Dintre toate acestea doar trei sunt mai
importante din punctul de vedere al pierderii de
energie de către un fascicol. Aceste procese
sunt :efectul fotoelectric ,efectul Compton şi procesul
formării de perechi.
Reactorul nuclear este instalaţia complexă
în care se realizează reacţia de fisiune în lanţ
controlată . El este alcătuit din :zona activă, protecţie
biologică ,schimbătorul de căldură , aparatura de
măsură şi control.
Zona activă este partea pincipală a
reactorului în care se realizează reacţia de fisiune în
lanţ şi există dispozitivele de bază ce permit controlul
şi reglarea acesteia.
Protecţia biologică reprezintă ansamblul de
mijloace utilizate pentru reducerea până la nivel
nepericulos a radiaţiilor emise în zona activă de
materialele structurale şi agentul de răcire , de către
însuşi materialul fisionabil, care prin puternica
iradiere din zona activă pot deveni şi ele radioactive
şi mai ales de produsele de fisiune , care sunt puternic
radioactive , cât şi de reducerea numărului de
neutroni ce se “scurg “în afara zonei active. În
realizarea acestei protecţii se au în vedere
următoarele aspecte :
• protecţia directă a personalului împotriva
radiaţiilor emise de reactor şi împotriva
izotopilor radioactivi ce se formează în el ;
 • protecţia împotriva infectării atmosferei şi a
terenurilor înconjurătoare cu substanţe
radioactive ;
• protecţia faţă de radioactvitatea „deşeurilor”
rezultate , tratarea şi depozitarea acestora .

Această protecţie se realizează prin înconjurarea

zonei active cu un perete gros de beton greu şi oţel
sau fontă .
Schimbătorul de căldură realizează
preluarea căldurii degajate în zona activă şi
transferarea ei în exteriorul reactorului.
Sistemul de reglaj şi control are mai multe
destinaţii . Sistemul de reglaj trebuie să asigure
modalitatea de pornire şi oprire a reactorului şi să
stabilească nivelul de putere calorică dorit . Sistemul
de control are menirea de a măsura în permanenţă
nivelul reacţiei de fisiune şi a declanşa oprirea
reactorului în caz de avarie precum ţi de a măsura şi
avertiza la creşterea nivelului de radiaţii în diferite
puncte din jurul reactorului , a sistemului de răcire , a
schimbătorului de căldură etc , în vederea menţinerii
în limittele admise.