You are on page 1of 8

Controlul administrativ in activitatea administratiei publice

Activitatea adm publice presupune nu numai respetarea legilor ci si a actelor normative


emise de organelor administrative in limitele competentelor lor.

Asigurarea legalitatii presupune un control exterior obiectiv, dar si existenta unor forme
de control in cadrul organelor administrative insasi. Astfel Guvernul exercita conducerea
generala a adm publice ceea ce implicit presupune un drept de control asupra actelor
organelor subordinate ierahic. Tot asa primul ministru conduce Guvernul si coordoneaza
activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin. La fel prefectul numir de
Guvern vegheaza, in teritoriu, la respectarea legalitatii actelor emise de consiliul
judetean, consiliul local sau primar.

Specific acestui control consta in faptul ca este infaptuit in cadrul structurii si ierarhiei
adm.

Dupa natura autoritatii care il infaptuieste, controlul adm poate fi savarsit, fie de
autoritatile adm publice, fie de anumite structuri din sistemul acestora.
Controlul adm exercitat in propriile structuri poate fi un control intern sau un control
extern.

Controlul administrativ intern in activitatea administratiei publice

Controlul intern se exercita din interiorul organului adm fie din oficiu, fie la sesizare,
de conducatorul acesteia sau de functionarii desemnati de acesta, fie la cerere.
Controlul intern este definit ca fiind ansamblul formelor de control exercitat de
exercitat la nivelul autoritatilor publice , inclusive auditul intern , stabilite de conducere in
asigurarea administrarii fondurilorin mod economic, eficient si eficace, acesta include, de
asemenea, structurile organizatorice, metodele si procedurile.
Controlul intern poate fi unul general sau specializat.
A. Controlul intern general se caracterizeaza astfel:
 Este o consecinta a subordonarii ierarhice
 Se exercita asupra actelor fi faptelor subordonatilor
 Controlul se efectueaza atat din punct de vedere al legalitatii cat si al
oportunitatii activitatii
 Functionarii ce efectueaza controlul pot lua urmatoarele masuri:
- anularea sau suspendarea actelor functionarilor subordonati sau se pot
substitui acestora
- emiterea de dispozitii obligatorii
- aplicarea de sanctiuni disciplinare

Privind statutul functionarilor publici, conducatorul unitatii sau al compartimentului,


poate da dispozitii obligatori subordonatilor. Functionarii publici subordonati au
onligatia sa se conformeze dispozitiilor date de functionarii publici cu functie de
conducere, cu exceptia cazurilor in care apreciaza ca acestedispozitii sunt vadit ilegale.
Refuzul executarii dispozitiei superiorului se motiveaza in scris, situatie in care doar
dispozitia scrisa a superiorului il mai poate oblige pe subordonat in executarea unei
masuri.

Un particular, persoana fizica sau juridical, poate determina efectuarea acestui control in
interiorul organului administrative pe calea recursului gratios care nu este altceva decat
plangere adresata autoritatilor adm care a emis actul adm si prin care solicita revocarea
modificarea sau revenirea asupra acestuia. Autoritatile adm au dreptul de a reveni si
retracta actele adm daca acestea au fost date cu incalcarea dispozitiilor legale ori nu mai
corespund intereselor sociale care au stat la baza emiterii lor.

B. Controlul intern specializat acest control a fost structurat e un control


preventive, de audit intern sip e un control de gestiune.
a.Controlul financiar preventive propriu
consta in activitatea prin care se verifica legalitatea si regularitatea operatiunilor
efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, inainte de aprobarea
acestora.
Controlul financiar preventiv este un control de delegatie , de regularitate si bugetar.
Controlul financiar preventiv nu este un control de oportunitate.
Controlul financiar preventile poate fi un control preventiv propriu ce se organizeaza de
conducatorii autoritatilor publice, in cadrul compartimentului de specialitate financiar-
contabil si are ca obiect toate operatiunile cu impact financiar asupra fondurilor publice si
a patrimoniului publicsau un control financiar preventv delegate.
Acest control se exercita prin viza , de persoanele desemnate in acest sens de
conducatorul entitatii publice. Viza are drept obiect semnatura persoanei desemnate si
aplicarea sigiliului personal. Documente vizate se inscriu intr-un registru special.
Cheltuielile din bugetul de stat, din bugetul asigurarilor sociale de stat, din bugetul
asigurarilor pentru somaj, din bugetele locale precum si din bugetelefondurile speciale se
vor face numai pe baza documentelor justificative, intocmite in conformitate cu
dispozitiile legale, care sa confirme primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor,
achitarea salariilor si a altor drepturi banesti, plata obligatiilor catre buget, precum si a
altor obligatii, potrivit dispoz legale.
In toate cazurile in care, in urma unui refuz de viza de control financiar propriu,
conducatorul entitatilor publice dispune printr-un act de decizie interna efectuarea
operatiunii pe propria raspundere. Copia deciziei se va comunica persoanei care a
refuzat viza, compartimentului de audit public intern si, dupa caz controlului
delegate.
Persoanele in drept care sa exercite controlul financiar preventive propriu raspund solidar
pentru legalitate, regularitatea si incadrarea in limitele angajamentului bugetar aprobat, in
ceea ce priveste operatiunile pentru care au acordat viza.

In afara de controlul financiar preventiv se mai poate desfasura in cadrul organului


administrativ, un control financiar concomitent denumit si simultan, operativ sau
current,si un control financiar posterior, dupa ce actele sau operatiunile economico-
financiare au fost executate ambele cu un rol preventive.

b. Auditul intern
este cuprin s in ansamblul formelor de control intern exercitat la nivelul entitatii publice .
Auditul public intern se exercita asupra tutturor actvitatilor desfasurate intr-o entitate
publica inclusive asupra activitatilor entitatilor subordinate, cu privire la formarea si
utilizarea fondurilor publice precum si la administrarea patrimoniului public.
Tipuri de audit: auditul de sistem, auditul performantei, auditul de regularitate
Activitatea de audit public intern se organizeaza si functioneaza in compartimente anume
specializate in cadrul unei autoritati publice la decizia conducatorilor sau a organului de
conducere colectiva.
La institutile publice subordinate auditul sepoate desfasura de compartimentul specializat
al entitatii ierarhic superioare, iar la entitati publice mici fara subordonare se efectueaza
numai auditul de regularitate de catre compartimentele de audit public intern ale
Ministerului Finantelor Publice.

c. Controlul intern de gestiune se efectueaza periodic si are in vedere verificarea organul


adm sau institutia publica comparative cu evidentele scriptice contabile.
Un astfel de control poate sa atraga raspunderea civila a persoanei vinovate de neregulile
constatate si de pagubele cauzate prin neindeplinirea atributiilor de serviciu cu intentie
sau culpa.
Ministerele, departamentele, ale organelor centrale de stat, prefecturile si primaria
municipiului Bucuresti sunt obligate sa asigure organizarea si functionarea controlului
financiar de gestiune privind patrimonial propriu.

Controlul administrativ extern al activitatii administratiei publice

Controlul administrative extern poate fi un control ierarhic de tutela administrative, un


control extern specializat, sau un control de supraveghere generala.
Acest tip de control se caracterizeaza in general prin faptul ca se exercita de organel sau
functionari din afara organelor controlate.
Controlul administrativ ierarhic se defineste prin urmatoarele carecateristici:
1. este exercitat de organele superioare ierarhic fara a fi necesar sa fie anume
prevazute in legi si se face din oficiu sau la sesizare
2. presupune un raport de subordonare deci nu intalnim un astfel de control in
cazul autoritatilor adm autonome centrale si nici in cazul autoritatilor adm
publice locale
3. se exercita asupra intregii activitati atat asupra actelor cat si asupra faptelor
si vizeaza atat legalitatea cat si oportunitatea acestora
4. controlul ierarhic poate fi anterior, concomitent sau posterior
5. orice masura ilegala sau inoportuna poate fi anulata, revocata, modificata sau
suspendata
6. actele adm adoptate in exercitarea atributiilor de control ierarhic nu mai sunt
sustrase de la controlul judecatoresc

Controlul de tutela administrative este un control special exercitat de autoritatile


centrale sau reprezentantii acestora asupra organelor adm publice
descentralizate, deconcentrate si autonome.
Controlul de tutela se deosebeste de controlul ierarhic deocarece:
1. controlul de tutela se poate exercita numai intre autoritati publice intre
care nu exista raporturi de subordonare ierarhica
2. trebuie reglelmentat expres prin lege
3. organul de control tutelar poate doar sesiza organul emitent asupra
legalitatii sau oportunitatii actelor controlate, dra nu poate revoca sau
anula actele organului controlat si nici nu se poate substitui acesteia
Controlul de tutela poate fi exercitat de govern, prin prefect asupra legalitatii
actelor, de corpul de control al guvernului si ministerul adm si internelor in
domeniul adm publice locale, serviciilor comunitare pentru evidenta persoanelor,
sericiilor publice pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor, serviciilor comunitare
pentru situatiilor de urgenta.
Nici o autoritate a adm publice centrale Guvern, minister nu are competenta sa
anuleze, sa modifice, sau sa suspende un act adoptat sau emis de consiliul local,
judetean sau de primar chiar daca actul este ilegal. Este posibil insa ca guvernul sa
modifice sa anuleze sau sa suspende un act emis de un minister sau de catre prefect.
Ministerul poate sa procedeze identic cu actul emis de conducatorul serviciului
deconcentrat al ministerului.
Guvernul este in masura sa atace in contencios adm acte normative si individuale
considerate nelegale ale cons locale judetene si ale primarilor.
Prefectul
Controlul efectuat de prefect nu este un control ierarhic deoarece intre acesta si
cons judetean, local si primar nu exita raport de subordonare si ca in acest caz ne-
am afla in prezenta unui control de tutela administrativa.
Prefectul exercita controlul cu privire la legalitatea actelor adm ale autoritatilor
administratiei publice locale organizate la nivel de unitate administrative-
teritoriala.
Prefectul poate ataca in fata instantei de contencios adm actele normative ale
administratiei publice locale, precum si actele presedintelui consiliului judetean si
al deegatiei permanente, dispozitiile emise de primar daca le considera ilegale.
Actul adm atacat este suspendat ope legis.
Inainte de a cere pe calea instantei de contencios adm anularea actului administrativ
prefectul poate cere autoritatii adm locale emitente sa reanalizeze actul considerat
illegal si ca atare sa- l modifice sau sa-l retracteze.
Corpul de control al primului ministru
Este o institutie publica cu pesonalitate juridica sub directa conducere a primului
ministru.
Are printre alte atributii si competente, si pe cea privind controlul adm intern prin
care verifica respectarea prevederilor legale in cadrul aparatului de lucru al
Guvernului in ministere institutii publice centrale si locale sau alte organe de
specialitate din subordinea sau conducerea primului ministru sau al guvernului.
Controlul adm intern se realizeaza prin verificarea legislatiei privind reforma
economica si administrative a modurilor de construire si de administrare a
stocurilor rezerva de stat, a modurilor de utilizare a creditelor guvernamentale a
celor garantate de guvern verificarea alocatiilor si a subventiilor bugetare, controlul
realizarii investitiilot, verificarea modurilor de administrare a patrimoniului
institutiilor publice.
Controalele sunt efectuate direct de autoritatea de control sau in colaborare cu
institutiile de specialitate, iar rezultatele sunt consemnate in note de control, nota de
informare si sinteze.
Corpul de control face parte din structura puterii executive dar colaboreaza si cu
autoritatile legislative si judecatoresti fara insa a se substitui in activitatile specifice
acestora.
Ministerul Administratiei si Internelor
A fost infiintat pentru stabilirea unor masuri privind infintarea, organizarea,
reorganizarea sau functionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al
guvernului, a ministerelor, a organelor de specialitate din administratia publica
centrala si a unor institutii publice, iar organizarea si functionarea organului de
specialitate a adm publice centrale.
Dintre atributille ministerului Adm si internelor retinem:
- monitorizarea aplicarii prevederilor cuprinse in strategiile programelor de reforma
si restructurarea adm publice centrale si locale
- indruma si controleaza autoritatea prefectului pentru indeplinirea programului de
guvernare
- indruma si sprijina autoritatile publice locale si aparatul propriu al acestora in
aplicarea corecta si unitara a prevederilor legale si in indeplinirea atributiilor ce le
sunt conferite de lege
- avizeaza proiectele de acte normative elaborate de ministere si alte organe de
specialitate referitoare la adm publica locala
- monitorizeaza acorfurile si conventiile de cooperare pe care autoritatile adm
publice locale le incheie cu autoritatile ale adm publice locale din alte tari

Desi Guvernul a delegate acestor autoritati ale adm publice atributii de control in
domenii importante ale adm publice locale, acestea nu au competenta de a aplica
sanctiuni administrative sau de alta natura atunci cand constata savarsirea unor
abateteri sau a unor ilegalitati putand numai sa propuna anularea unor acte,
suspenndarea sau demiterea din functie sau sa sesizeze organele abilitate de lege
pentru luarea altor masuri.

C. Contolul administrative extern specializat

Se exercita de catre organe specializate, autoritati ale adm publice, insitutii publice
cu atributii de control.
Acest control se exercita doar daca este prevazut de lege si numai in limita
atributiilor stabilite pentru desfasurarea activitatii organului investit cu acest tip de
control.
Aceste control poate fi efectuat de organe cu atributii dintr-un domeniu sau ramura
sau de catre organe constituite in mod special cu atributii de control:
a. Controlul exercitat de organe ce isi desfasoara activitatea intr-un domeniu
sau ramura este definit ca un control infaptuit de inspectii si inspectorate de
stat organizate in cadrul ministerelor sau a altor organe de specialitate ale adm
publice.
Acest control se caracterizeaza prin urmatoarele:
- se efectueaza conform si in limitele atributiilor
- organele controlate u sunt subordonate organelor de control
- organele de control nu pot anula doar constata, sesiza ori aplica
propriile sanctiuni adm
Aceste organe poarta denumiri diferite cum ar fi inspectii, inspectorate, directii si
pot fi organizate pe plan central, territorial, actionand in diverse domenii:
economic, sanitar, protectia municii etc.
b. Controlul exercitat de organe speciale de control

1. Autoritatea Nationala de Control


Pentru stabilirea unor masuri privind infintarea organizarea, reorganizarea sau
functionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a
ministerelor si a altor organe de specialitate ale adm publice centrale si a unor
instit publice s-a infiintat Autoritatea Nationala de Control, organ de specialitate
al adm publice centrale, cu personalitate juridica in subordinea Guvernului
condusa de un ministru delegate pentru coordonarea autoritatilor de control.
Autoritatea nationala de control avea in subordine: Corpul de control al
Guvernului, Garda nationala de mediu, Inspectoratul de stat in constructii, Garda
financiara, Autoritatea nationala a vamilor.

2. Garda Nationala de Mediu


Este o institutie publica si functioneaza ca organ de specialitate al adm publice
centrale cu personalitate juridica avand in structura Comisariatului general al
garzii nationale de mediu, Comisariatul municipal Bucuresti al garzii nationale de
mediu, Comisariatul de mediu al adm rezervatiei biosferei Delta Dunarii,
Inspectoratele teritoriale de regim silvic si cinegetic.
Se constituie intr-un corp specializat de control si inspectie cu status specific si
atributii in aplicarea politicii Guvernului in material prevenirii constatarii si
sanctionarii incalcarii prevederilor legale in domeniu protectiei mediului,
silviculturii, pisciculturii, cinegeticii, apelor, solului, aerului, biodiversitatii
precum si cele prevazute in legile specifice domeniului controlului poluarii
industriale si managementului riscului fondului de mediu si alte domenii
prevazute de legislatia in vigoare.

3. Garda Financiara
Este o institutie publica de control cu personalitate juridical si functioneaza pe
intreg teritoriu tarii prin Comisariatul general, Comisariatele generale si
Comisariatul municipal Bucuresti.

Exercita un control operativ si inopinant privind prevenirea, disciplinarea si


combaterea oricarei acte si fapte din domeniul economic, financiar si vamal care au
ca efect evaziunea si frauda fiscala, insa nu poate desfasura actiuni de control fiscal
de natura celui privind stabilirea, urmarirea si incasarea veniturilor bugetare.
Controlul desfasurat de aceasta poate fi un control current sau un control thematic.
In executarea atributiilor incheie actul de control si procese verbale de contraventie
care pot fi atacate potrivit proceduri specifice contenciosului administrativ sau
regimului juridic al contraventiilor.
4. Autoritatea Nationala a Vamilor
Se constituie ca organ de specialitate al adm publice centrale cu perosnalitate
juridica.
Exercitand acest control urmareste si supravegheaza pe teritoriul tarii, respectarea
legislatiei vamale prin directiile regionale vamale si birourile vamale.
5. Curtea de Conturi
Functioneaza pe langa Parlamentul Romaniei desfasurandu-si activitatea
independent.
A fost reorganizata ca organ administrative si jurisdictional, Curtea de Casatie fiind
competenta in a judeca recursurile date in condtra deciziilor Curtii de Conturi.
Reprezinta institutia suprema de control financiar asupra modului de formare,
administrare si de intrebuintarea resurselor financiare ale statului si ale sectorului
public precum si asupra modului d egestionare a resurselor publice a patrimoniului
public si privat al statului si al unitatilor adm teritoriale.
Se compune din sectiile de control financiar preventive ulterior, Sectia
juridictionala, Colegiul jurisdictional al Curtii de Conturi si Camerele de Conturi
judetene si a municipiului Bucuresti. Are un secretariat general.
Membrii Curtii de Conturi erau consilieri de conturi ce alcatuiau plenul Curtii de
Conturi. Conducerea CC se exercita de catre plen, de comitetul de comitetul de
conducere, de presedinte si vicepresedinte.
In cadrul controlului CC are ca principala atributie verificarea:
a. contul annual de executie a bugetului de stat
b. contului annual de executie a bugetului asigurarilor sociale de stat
c. conturile anuale de executie a bugetelor locale
d. conturile anuale de executie a bugetelor fondurilor speciale
e. conturile fondurilor de tezaur
f. contul annual datoriei publice a statului si situatiei garantiilor
guvernamentale pentru credite interne si externe primate de catre
persoane juridice

Prin verificarea conturilor,curtea constata daca conturile supuse verificarii sunt


conforme cu realitatea, daca inventarierea patrimoniului public a fost facuta la
termenele si in conditiile stabilite de lege, daca veniturile statului, unitatilor adm
teritoriale, asigurarile sociale au fost legal stabilite si incasate, la termenele stabilite
de lege, daca cheltuielile au fost angajate, lichidate, ordonantate, platite si
inregistrate conform reglementarilor legale si in concordanta cu prevederile legii
bugetare etc.
De asemenea curtea analizeaza legalitatea concesionarii sau inchirierii de bunuri
proprietate publica, calitatea gestiunii financiare, utilizarea fondurilor provenite din
asistenta financiara acordata romaniei de UE si din alte surse de finantare
internationala.
Investirea instantelor judecatoresti se realizeaza prin actul de sesizare facut de CC.

You might also like