You are on page 1of 68

UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" IAŞI

FACULTATEA DE DREPT

PROGRAMA ANALITICĂ

STUDII DE LICENłĂ

ANUL IV

Anul universitar
2010-2011
2
Dragi studenŃi,

ÎnvăŃământul universitar se află într-un amplu proces de restructurare, de


compatibilizare cu principiile de la Bologna, cu învăŃământul modern european,
astfel încât să se asigure echivalarea studiilor, prin creditele transferabile. Cu unele
particularităŃi, învăŃămîntul juridic face parte integrantă din acest proces.
Pentru toŃi studenŃii (ZI, IFR) sunt aplicabile prevederile Regulamentului
privind desfăşurarea activităŃii didactice, regulament elaborat şi adaptat în
conformitate cu standardele procesului de la Bologna, regulament aprobat prin
Hotărârea Senatului UniversităŃii « Alexandru Ioan Cuza » Iaşi nr. 2/22.07.2009.
În acest sens, din punct de vedere didactic, toŃi studenŃii FacultăŃii de Drept
au aceleaşi drepturi şi obligaŃii, indiferent de faptul că sunt înmatriculaŃi la cursuri
de zi sau cu frecvenŃă redusă. Planurile de învăŃămînt conŃin aceleaşi discipline
obligatorii, discipline opŃionale şi discipline facultative, cu acelaşi număr de credite
(240), durata standard de studiu a unei discipline fiind de un semestru. Creditul este
o unitate convenŃională care măsoară volumul de muncă al studentului, necesar
pentru a asimila cunoştinŃele necesare în vederea promovării unei discipline.
Fiecare activitate didactică cuprinsă în planul de învăŃămînt al unei
specializări se încheie cu o evaluare.
Atât pentru studenŃii de la cursuri de zi cât şi pentru studenŃii înmatriculaŃi
la cursuri cu frecvenŃă redusă, datele de evaluare vor fi afişate la avizier şi pe site-ul
facultăŃii, în timp util.
În perioada 31 ianuarie - 13 februarie, se poate organiza (timp de o
săptămână), o sesiune de restanŃe în vederea promovării sau măririi notei.

Pentru informaŃii complete vă recomandăm să consultaŃi:


- regulamentul privind desfăşurarea activităŃii didactice în Universitatea
„Al.I.Cuza” Iaşi;
- pagina de internet a FacultăŃii de Drept, aflată la adresa http://laws.uaic.ro
precum şi www.uaic.ro
Pentru orice nelămurire nu ezitaŃi să contactaŃi secretariatul sau conducerea
facultăŃii.
PLAN DE ÎNVĂłĂMÂNT 2010-2011

Cod Semestrul 7 Semestrul 8


Nr FV CR FV CR
crt disciplină Denumirea disciplinei Nr.ore/sem Nr.ore/sem
S L P S L P

DISCIPLINE OBLIGATORII
1. D.D.4.7.71 Drept comercial 28 E 5
Trade Law
2. D.D.4.7.72 Drept internaŃional privat 14 E 5
International Private Law
3. D.D.4.7.73 Drept procesual civil I 28 E 5
Civil Procedure I
4. D.D.4.7.74 Practica de specialitate (Judecătorie) 56 C 5
Specialised Practice
5. D.D.4.8.80 Dreptul comerŃului internaŃional 14 E 5
International Trade Law
6. D.D.4.8.81 Drept procesual civil II 28 E 5
Civil Procedure II
7. D.D.4.8.82 Dreptul muncii 28 E 5
Labor Law
8. D.D.4.8.83 Criminalistică 14 E 5
Forensics Sciences
9. D.D.4.8.84 Practică în vederea elaborării lucrării de 56 C 5
licenŃă
Bachelor Thesis Practice
DISCIPLINE OPTIONALE (la alegere 2
discipline pe semestrul I şi 1 la alegere pe
semestrul al II-lea)
1 D.D.4.7.75 Psihologie judiciară 14 C 5
Judicial Psychology
2. D.D.4.7.76 Medicină legală 14 C 5
Forensic Medicine
3. D.D.4.7.77 Organizarea sistemului judiciar (organizarea 14 C 5
magistraturii, avocaturii, notariatului public şi
activităŃii executorilor)
Organisation of the judicial system (the
organisation of the magistracy body, of bars,
of public notaries body and officers of court
body)
4. D.D.4.7.78 ProtecŃia juridică a drepturilor omului 14 C 5
Legal Protection of Human Rights
5. D.D.4.7.79 ConvenŃia europeană a drepturilor 28 C 5
omului.Practica CEDO
European Human Rights Convenient. EHRC
Case Law
6. D.D.4.8.85 Drept penal - InfracŃiuni prevăzute în legile 14 C 5
speciale
Criminal Law – Crimes in Special Law
7. D.D.4.8.86 Informatică juridică 14 C 5
Juridicial Computer Science
8. D.D.4.8.87 Dreptul concurenŃei 14 C 5
Anti-trust Law
9. D.D.4.8.88 Drept funciar şi publicitate imobiliară 14 C 5
Real Estate Law and Real Estate Survey
System
10. D.D.4.8.89 JurisprudenŃa CEDO 28 C 5
ECHR Case Law
11 D.D.4.8.90 Executarea silită 14 C 5
Forced execution Law
30 30
EXAMENUL DE LICENTA 5
*StudenŃii au obligaŃia să facă dovada efectuării unui stagiu de practică (56 ore) la Judecătorie, adeverinŃa fiind însoŃită
de o caracterizare şi un calificativ.

4
FACULTATEA DE DREPT
ÎNVĂłĂMÂNT FRECVENłĂ REDUSĂ

STRUCTURA ANULUI UNIVERSITAR 2010-2011

ANII I, II, III, IV ŞI MASTER

Semestrul I

27 septembrie – începerea anului universitar


27 septembrie – 19 decembrie – cursuri (vineri, sâmbătă şi duminică)
20 decembrie – 2 ianuarie – vacanŃă de iarnă
17 ianuarie - 30 ianuarie – sesiune de examene (vineri, sâmbătă şi duminică)
31 ianuarie – 13 februarie – vacanŃă
In perioada 31 ianuarie - 13 februarie – o săptămână de restanŃe în vederea
promovării sau măririi notei.

Semestrul al II-lea

14 februarie – 29 mai – cursuri (vineri, sâmbătă şi duminică)


30 mai - 12 iunie – sesiune de examene (vineri, sâmbătă şi duminică)
27 iunie - 1 octombrie – vacanŃă de vară
În perioada 27 iunie – 3 iulie- o săptămână de restanŃe în vederea promovării sau
măririi notei.

Semestrul al II-lea pentru anii terminali

14 februarie – 29 mai – cursuri (vineri, sâmbătă şi duminică)


30 mai - 12 iunie – sesiune de examene (vineri, sâmbătă şi duminică)
In perioada 13 iunie - 26 iunie - o săptămână de restanŃe în vederea promovării sau
măririi notei.
27 iunie - 3 iulie - susŃinerea examenului de licenŃă/disertaŃie

D E C A N,

Prof. univ. dr. Tudorel TOADER

5
Media generală în sistem credite se calculează astfel:
- nota x numãrul de credite = numãrul de puncte;
- se calculează numărul total de puncte (suma punctelor tuturor disciplinelor
studiate);
- se calculează media ca fiind raportul între numărul total de puncte şi numărul total de
credite pe semestru.

Exmatricularea are loc atunci când studentul se află în una din următoarele situaŃii
(Extras din Regulamentul de activitate didactică):
a) studentul nu a promovat, la încheierea ultimului an de studiu, toate
disciplinele obligatorii şi opŃionale înscrise în planul de învăŃământ al
specializării pe care o urmează;
b) studentul nu a achitat taxele şcolare în termenele stabilite;
c) studentul a fost dovedit că a încercat să promoveze examenele prin fraudă;
d) studentul nu s-a înscris la cursuri înaintea începerii semestrului;
e) studentul a săvârşit abateri grave de la disciplina universitară.
Procedura de exmatriculare se declanşează la propunerea Biroului Consiliului
FacultăŃii şi se finalizează prin decizia Biroului Senatului.

Reînmatricularea studenŃilor se poate efectua la începutul fiecărui semestru, într-o


perioadă determinată, stabilită de Senatul UniversităŃii (Extras din Regulamentul de
activitate didactică):
a) un student exmatriculat care are cel mult 5 discipline nepromovate în anii de
şcolarizare parcurşi va fi reînmatriculat într-un an de studiu superior celui din care a fost
exmatriculat. El va achita taxa anului în care este reînmatriculat şi taxa pentru
disciplinele nepromovate anterior;
b) un student exmatriculat care are mai mult de 5 discipline nepromovate pe
întreaga perioadă de şcolarizare parcursă va fi reînmatriculat în acelaşi an de studiu din
care a fost exmatriculat. Studentul aflat în situaŃia de reînmatriculare în acelaşi an de
studii are obligaŃia de a achita taxele pentru disciplinele la care se înscrie în anul
respectiv.

VIZUALIZAREA SITUAłIEI ŞCOLARE

Notele pot fi vizualizate pe noul site http://simsweb.uaic.ro .


Pentru a-şi crea cont, studenŃii trebuie să parcurgă următoarele etape:

1. Creare cont (Login->Creare cont nou)


Primul lucru pe care trebuie să îl faceŃi este să vă creaŃi un cont. DaŃi click pe “Login” în
dreapta sus şi vă duceŃi într-o altă pagină unde apăsaŃi pe ”Creare cont nou”. Acest cont îl
creaŃi folosind numărul matricol pe care îl găsiŃi în carnetul dv. de student, iar parola trebuie
să fie de minimum 7 caractere din care cel puŃin unul trebuie să fie caracter special gen:
“,” “.” “;” etc.
6
AtenŃie: adresa e-mail trebuie să fie corect scrisă şi validă.
AtenŃie: pentru nr. matricole scurte cu mai puŃin de 10 caractere gen: FD1234567 crearea
contului va fi făcută de către d-na Ştefanache Cristina stefc@uaic.ro (veŃi scrie un e-mail la
această adresă)
AtenŃie: Răspunsul la întrebarea de securitate trebuie să îl ŃineŃi minte în cazul în care veŃi
avea probleme cu contul dv.
1.1 Introducere numar matricol, parola, e-mail, întrebare de securitate etc.
1.2 Nume, Prenume, adresă, telefon.
2. Activare cont (primiŃi link-ul pe e-mail)
După ce aŃi urmat pasul 1.1 şi pasul 1.2 veŃi primi un e-mail unde aveŃi un link de activare
(confirmare a contului) pe care il accesaŃi.
AtenŃie: dacă aŃi creat contul cu paşii 1.1, 1.2 dar nu aŃi primit e-mail-ul de activare e posibil
să fi scris adresa e-mail greşit. Vă rugăm să scrieŃi un e-mail către d-na Ştefanache Cristina
stefc@uaic.ro în care scrieŃi datele dv de identificare şi solicitaŃi să vi se trimită datele pe e-
mail-ul corect.
3. Cu numărul matricol şi parola vă conectaŃi
AtenŃie: dacă nu merge parola scrieŃi şi în clar parola (chiar pe câmpul superior apoi
stergeŃi) e posibil dacă aveŃi activată tastatura românească de exemplu, să tastaŃi alte caractere
decât cele dorite.
4. StudenŃi->Note,taxe->Create and connect
După conectare urmaŃi link-urile:
StudenŃi
Note, taxe
Create and Connect
5. Pe fiecare an -> detalii pentru conŃinut
După "create and connect" implicit este afisat anul I, pentru ceilalŃi ani apăsaŃi detalii în
dreptul anului de studiu dorit.
6. Dacă aŃi uitat parola -> Recuperare parolă
FolosiŃi butonul Recuperare parolă doar după 2-3 încercări de conectare şi după ce ştiŃi sigur
ca parola este scrisă corect(de exemplu la setarea tastaturii în limba română tastele pot să nu
mai corespundă cu ce scrie pe ele)
Aici aveŃi suplimentar intrebarea de securitate de aceea e bine să ştiŃi ce aŃi scris la pasul 1.
AtenŃie: dacă aŃi uitat parola dar şi întrebarea de securitate:
a) consultati e-mail-ul initial primit după crearea contului, aveŃi şi intrebarea de securitate.
b) dacă aŃi sters e-mail-ul iniŃial vă rugăm să scrieŃi un e-mail către d-na Ştefanache
Cristina stefc@uaic.ro în care scrieŃi datele dv. de identificare (contul vechi va fi şters şi
puteŃi să vă creaŃi contul cu datele pe care le doriŃi - date pe care ar trebui să le memoraŃi să nu
fie necesar să reluaŃi procedura).

7
SEMESTRUL I

Discipline obligatorii

DREPT COMERCIAL

CONSIDERAłII INTRODUCTIVE
CAPITOLUL I. FAPTELE (ACTELE) DE COMERł
I.1. GeneralităŃi
Terminologie
Reglementerea faptelor de comerŃ
Definirea actelor (faptelor) de comerŃ
I. 2. Clasificarea actelor ( faptelor ) de comerŃ
Criterii de clasificare
Actele (faptele) de comerŃ obiective
a) Acte( fapte) de comerŃ de interpunere în schimb sau circulaŃie
b)Întreprinderile
c) Acte( fapte) de comerŃ conexe ori accesorii
Actele (faptele) de comerŃ subiective
Actele (faptele) de comerŃ unilaterale sau mixte
CAPITOLUL II. SUBIECTELE DREPTULUI COMERCIAL
II. 1 Precizări prealabile
II. 2 Interesul practic al definirii noŃiunii de comerciant
II. 3 Categorii de comercianŃi
II. 4 Dobândirea calităŃii de comerciant persoană fizică
II. 5 Statutul juridic al comerciantului
Drepturile şi obligaŃiile comerciantului
Dovada calităŃii de comerciant
Încetarea calităŃii de comerciant
Fondul de comerŃ
II. 6 CondiŃiile de exercitare ale activităŃii comerciale
8
Precizări prealabile
IncapacităŃi
IncompatibilităŃi
Decăderi
InterdicŃii
CAPITOLUL III. SOCIETĂłILE COMERCIALE
III.1 DefiniŃie
III.2 Natură juridică
III.3 Clasificarea societăŃilor comerciale
III.4 Formele societăŃilor comerciale
III.5 Contractul de societate
DefiniŃia. natura juridică. caracterele contractului de societate
CondiŃii generale (de fond) ale contractului de societate
Elementele specifice contractului de societate
CondiŃiile de formă ale contractului de societate
Cuprinsul contractului de societate
III. 6 Constituirea societăŃilor comerciale
III. 7 FuncŃionarea societăŃii în nume colectiv
Deliberările. deciziile asociaŃilor
Drepturile şi obligaŃiile asociaŃilor
Administrarea
Cesiunea părŃilor de interes
Retragerea asociatului din societate
Excluderea asociatului din societate
III. 8 FuncŃionarea societăŃii pe acŃiuni
AcŃiunile
ObligaŃiunile
Drepturile şi obligaŃiile acŃionarilor
Adunările generale
Administrarea societăŃii pe acŃiuni
9
Cenzorii societăŃii
Registrele societăŃii
Fondul de rezervă
III. 9 FuncŃionarea societăŃii cu răspundere limitată
Drepturile şi obligaŃiile asociaŃilor
Adunarea asociaŃilor
Administrarea . controlul societăŃii
Transmiterea părŃilor sociale.
Retagerea. Excluderea.
S.R.L. cu asociat unic
III. 10 Dizolvarea. lichidarea societăŃilor comerciale
Dizolvarea
Lichidarea
III. 11 Modificarea societăŃilor comerciale
III.12 Societatea europeană
CAPITOLUL IV. PROBELE SPECIFICE DREPTULUI COMERCIAL
IV.1 Facturile acceptate;
IV.2 CorespondenŃa comercială;
IV.3 Telegramele
IV.4 Registrele comerciale
IV.5 Înscrisurile sub formă electronică
CAPITOLUL V. OBLIGAłII COMERCIALE
V.1Reguli speciale privind fomarea obligaŃiilor comerciale
V.2 Reguli speciale privind executarea obligaŃiilor comerciale. Regimul
dobânzilor;
PreŃul şi locul în obligaŃiile comerciale;
InterdicŃia acordării termenului de graŃie;
InterdicŃia retractului litigios;
Solidaritatea codebitorilor;

10
CAPITOLUL VI. CONTRACTELE COMERCIALE
VI.1 Contractul de vânzare–cumpărare comercială
NoŃiune şi caractere juridice; CondiŃii de validitate; Efecte; Încetarea
contractului.
VI.2 Contractul de mandat comercial
NoŃiune şi caractere juridice; CondiŃii de validitate; Efecte; Încetarea
contractului.
VI.3 Contractul de comision
NoŃiune şi caractere juridice; CondiŃii de validitate; Efecte;
Încetarea contractului;
VI.4 Contractul de consignaŃie
NoŃiune şi caractere juridice; condiŃii de validitate; Efecte;
Încetarea contractului;
VI.5 Contractul de agenŃie
NoŃiune şi caractere juridice; condiŃii de validitate; Efecte;
Încetarea contractului
VI.6 Contractul de cont curent
NoŃiune şi caractere juridice; CondiŃii de validitate; Efecte;
Încheierea contului curent ; Încetarea contractului.
VI.7 Contractul de report
NoŃiune şi caractere juridice; CondiŃii de validitate; Efecte;
Încetarea contractului;
VI. 8 Contractul de depozit
NoŃiune şi caractere juridice; CondiŃii de validitate; Efecte;
Încetarea contractului;
VI. 9 Contractul de asociere in participaŃiune
NoŃiune şi caractere juridice; CondiŃii de validitate; Efecte;
Încetarea contractului;
VI.10 Contractul de leasing
NoŃiune şi caractere juridice; CondiŃii de validitate; Efecte;
11
Încetarea contractului;
VI. 11 Contractul de franciză
NoŃiune şi caractere juridice; CondiŃii de validitate; Efecte;
Încetarea contractului;
VI. 12 Contractul de garanŃie reală mobiliară
NoŃiune şi caractere juridice; CondiŃii de validitate; Efecte;
Încetarea contractului;
CAPITOLUL VII. TITLURILE DE CREDIT
VII.1NoŃiune;
VII.2 Clasificări;
VII.3 Cambia;
VII. 4 Biletul la ordin;
VII.5 Cecul.
CAPITOLULVIII. ROCEDURA INSOLVENłEI
COMERCIANłILOR
VIII.1NoŃiune.Caractere.CondiŃii
VIII.2 ParticipanŃii la procedura insolvenŃei
VIII.3 ConŃinutul şi desfăşurarea procedurii insolvenŃei
VIII.4.Răspunderea membrilor organelor de conducere

BIBLIOGRAFIE:

1. Angheni Smaranda, Volonciu Magda, Stoican Camelia, Drept comercial,


EdiŃia a III a, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2004;
2. Cărpenaru Stanciu D., Drept comercial român, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2009
3. Cărpenaru Stanciu D., Predoiu Cătălin, David Sorin, Pipera Gheorghe,
Legea societăŃilor comerciale. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2009;

12
4. Dominte Nicoleta Rodica, Organizarea şi funcŃionarea societăŃilor
comerciale, Editura C.H.Beck Bucureşti, 2008;
5. Chera Nicolae, ObligaŃiile comerciale, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2008;
6.Corsiuc Olia Maria, Drept comercial, Editura Lumina Lex, Bucureşti
2007
7. Piperea Gheoghe, Drept comercial, vol.1, vol.2, Editura C.H.Beck
Bucureşti, 2008, 2009
8. Schiau Ioan, Drept comercial, Editura Hamangiu , Bucureşti, 2009;
9. Schiau Ioan, Titus Prescure, Legea societăŃilor comerciale nr.31/1990,
Analize şi comentarii pe articole, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007.

Asist. univ. drd. Marina Gabriela POPA

13
DREPT INTERNAłIONAL PRIVAT

Cap.I. ConsideraŃii generale asupra dreptului internaŃional privat


1. NoŃiunea dreptului internaŃional privat
2. Obiectul dreptului internaŃional privat
3. Metoda de reglementare
Cap.II. Autonomia dreptului international privat
1. Natura dreptului international privat
2. CorelaŃia dreptului internaŃional privat cu alte ramuri de drept
Cap. III - ConŃinutul dreptului international
1. Normele conflictuale
2. Normele materiale
3. Normele de aplicare imediată
Cap.IV. Conflictele de legi
1. NoŃiune, denumire
2. Forme ale conflictelor de legi
3. SoluŃionarea conflictelor de legi
Cap.V. EvoluŃia dreptului internaŃional privat
1. NoŃiuni generale
2. Conflictele de legi în antichitate
3. Personalitatea legilor
4. Teritorialismul feudal al cutumelor
5. Şcoala statutarilor italieni
6. Şcoala franceză a statutelor
7. Şcoala olandeză
8. Şcoala germană
9. Şcoala italiană a personalităŃii legilor
10. Şcoala anglo-americană
Cap.VI. Izvoarele dreptului internaŃional privat
1. NoŃiuni generale
14
2. Izvoarele interne
3. Izvoarele internaŃionale
4. Raportul dintre izvoarele interne si internaŃionale
Cap.VII. Calificarea
1. NoŃiune, apariŃie, importanŃă, feluri
2. Legea după care se face calificarea
3. Calificarea şi conflictele între legi naŃionale
Cap.VIII. Retrimiterea
1. NoŃiunea retrimiterii
2. ApariŃie, forme, limite
3. Retrimiterea şi conflictele între legi naŃionale
Cap.IX. Ordinea publică în dreptul international privat
1. NoŃiune, condiŃii
2. Caracterele ordinii publice
3. Efectele ordinii publice
4. Ordinea publică şi conflictele între legi naŃionale
Cap.X. Frauda la lege
1. NoŃiune, apariŃie
2. CondiŃiile fraudei la lege
3. SancŃionarea fraudei la lege
Cap.XI. Conflictele de legi în timp şi în spaŃiu
1. NoŃiune, evoluŃie
2. Recunoaşterea drepturilor câştigate
3. Conflictele mobile
4. Conflictele decurgând din succesiunea statelor
Cap.XII. Aplicarea legii străine
1. NoŃiunea, temeiul aplicării
2. Titlul cu care se aplică legea străină
3. Aplicarea din oficiu a legii străine
4. Proba legii străine
15
5. Interpretarea legii străine
6. Controlul aplicării legii străine
PARTEA SPECIALĂ
Cap.I. CondiŃia juridică a străinilor
1. NoŃiuni generale
2. Forme ale condiŃiei juridice a străinilor
3. Regimul juridic al străinilor în România
Cap.II. Regimul persoanelor juridice străine
1. NoŃiune, clasificare
2. Recunoaşterea persoanei juridice străine
3. NaŃionalitatea persoanei juridice străine
4. Drepturile persoanelor juridice străine
Cap.III. Starea şi capacitatea persoanelor
1. Legea aplicabilă stării şi capacităŃii persoanelor în dreptul
internaŃional privat.
2. Starea persoanelor
3. Capacitatea persoanelor fizice
Cap.IV. Bunurile şi drepturile reale
1. Regula lex rei sitae
2. Domeniul de aplicare a regulii lex rei sitae
3. Bunuri sustrase regulii lex rei sitae
Cap.V. Forma actelor juridice
1. NoŃiuni generale
2. Legea aplicabilă formei actului juridic
3. Alte forme ale actului juridic
Cap.VI. Contractele
1. Rolul voinŃei părŃilor în determinarea legii aplicabile contractului
2. Domeniul de aplicare a legii contractului
3. Autonomia de voinŃă în practica internaŃională
Cap.VII. Familia
16
1. NoŃiuni generale
2. Căsătoria
3. FiliaŃia
4. ObligaŃia de întreŃinere
5. AdopŃia
Cap.VIII. Succesiunea
1. NoŃiuni generale
2. Determinarea legii aplicabile succesiunii
Cap.IX. CompetenŃa si procedura civilă în dreptul internaŃional privat
1. Problemele de competenŃă în dreptul internaŃional privat
2. Problemele de procedură civilă internaŃională
Cap.X. Arbitrajul internaŃional
1. NoŃiuni generale
2. Comisia de Arbitraj Comercial InternaŃional de pe lângă Camera
de ComerŃ şi Industrie a României
3. Recunoaşterea şi executarea sentinŃelor arbitrale străine.
BIBLIOGRAFIE:
1. Ion P. Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de drept internaŃional privat,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007.
2. Mihail Vasile Jakotă, Drept internaŃional privat, 2 vol., Editura
FundaŃiei "Chemarea", Iaşi, 1997.
3. Ioan Macovei, Drept international privat, Editura Ars Longa, Iaşi, 1999.
4. Ioan Macovei, Drept international privat, Editura Ars Longa, Iaşi, 2001.
5. Tudor R. Popescu, Drept internaŃional privat, Editura Romfel, Bucureşti,
1994.
6. Dragoş Alexandru Sitaru, Drept internaŃional privat, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2001.
Prof. univ. dr. Ioan MACOVEI

17
DREPT PROCESUAL CIVIL I

Tema I - NoŃiunea si sistemul procesului civil şi ale dreptului procesual


civil
1. NoŃiunea de activitate jurisdicŃională
2. NoŃiunea procesului civil. Procesul civil, mijloc pentru realizarea
pe calea justiŃiei a drepturilor si intereselor pe care legea le recunoaşte
persoanelor fizice si juridice
3. DefiniŃia dreptului procesual civil
4. Izvoarele dreptului procesual civil
Tema a II-a - Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil
1. NoŃiunea si importanta principiilor fundamentale ale dreptului
procesual civil
2. Analiza principiilor fundamentale. Principiul legalităŃii. Principiul
independentei judecătorilor si supunerii lor numai legii. Principiul
adevărului; importanta lui pentru justa soluŃionare a cauzelor. Dreptul
justiŃiabililor de a folosi în justiŃie limba maternă. Egalitatea părŃilor în fata
justiŃiei. Publicitatea judecăŃii si publicitatea dezbaterilor. Principiul rolului
activ al judecătorului. Contradictorialitatea si dreptul de apărare.
Disponibilitatea. Nemijlocirea si continuitatea procesului civil.
Tema a III-a - ParticipanŃii la procesul civil
1. Determinarea sferei participanŃilor la procesul civil
2. InstanŃa de judecată: noŃiune, rolul si poziŃia instanŃei în procesul
civil, compunerea si constituirea instanŃei în procesul civil
3. PărŃile în procesul civil. Caracterul necesar participării părŃilor.
PoziŃia si rolul reclamantului si pârâtului în desfăşurarea procesului.
Drepturile si obligaŃiile procesuale ale părŃilor. Abuzul de drept în procesul
civil. CondiŃiile cerute pentru a fi parte în procesul civil: a) capacitatea de
folosinŃă si de exerciŃiu a drepturilor; b) calitatea părŃilor, sancŃiunea lipsei
18
calităŃii; c) justificarea unui drept care se valorifică prin acŃiune; drepturile
prescrise: drepturi eventuale cu termen si sub condiŃie si protecŃia lor
juridică; d) justificarea unui interes
4. Coparticiparea în procesul civil
5. TerŃele persoane care pot lua parte la judecată si poziŃia lor în proces.
Formele în care terŃele persoane participă la proces; a) intervenŃia; b) chemarea
în judecată a altei persoane; c) chemarea în garanŃie; d) arătarea titularului
dreptului
Tema a IV-a -Competenta în procesul civil
1. DefiniŃia noŃiunii de competentă. Competenta generală si
competenta jurisdicŃională.
2. Competenta jurisdicŃională: a) materială; b) teritorială.
3. Competenta absolută si competenta relativă.
4. Prorogarea de competentă.
5. ExcepŃia de necompetentă. Conflictele de competentă.
6. Incompatibilitatea, abŃinerea si recuzarea judecătorilor,
strămutarea procesului. Delegarea instanŃei.
Tema a V-a - AcŃiunea în procesul civil
1. AcŃiunea. NoŃiunea de mijloc procedural pentru apărarea
drepturilor subiective. Legătura dintre acŃiune si dreptul subiectiv material.
Trăsăturile caracteristice ale acŃiunii civile.
2. Elementele acŃiunii: subiectele, obiectul si cauza
3. Categoriile acŃiunilor: a) acŃiuni în realizarea dreptului, în
constatarea dreptului si constitutive de drepturi; b) acŃiuni personale, reale si
mixte; c) acŃiuni mobiliare si imobiliare; d) acŃiuni petitorii si posesorii.
Critica ultimelor trei categorii de acŃiuni.
4. Asigurarea acŃiunii. Scopul măsurilor asiguratorii. Sechestrul
asigurator, poprirea asiguratorie, sechestrul judiciar.
Tema a VI-a - Probele în procesul civil

19
1. NoŃiunea probelor. ImportanŃa probelor si rolul în aflarea
adevărului. EvoluŃia sistemului probator în procesul civil.
2. Subiectul si obiectul probatiunii.
3. Admisibilitatea probelor. Concludenta si pertinenta probelor
4. Sarcina probatiunii. Rolul activ al judecătorului în această privinŃă
5. Aprecierea probelor (reguli generale)
6. Clasificarea probelor
a) Probele scrise. Diferite feluri de înscrisuri si forŃa lor probantă
(acte autentice, acte sub semnătură privată), scrisori, telegrame, răboaje etc.
Administrarea dovezii prin înscrisuri. SancŃiunea neprezentării înscrisurilor.
Verificarea de scripte si procedura falsului
b) Proba cu martori. Admisibilitatea acestei probe. Obligativitatea de
a fi martor si cazurile când o persoană nu poate fi ascultată ca martor.
Procedura de audiere a martorilor
c) Expertiza. NoŃiunea si felurile ei. Caracterul juridic al expertizei si
forŃa ei probantă. Recuzarea experŃilor. Contraexpertiza.
d) Cercetarea la fata locului
e) Recunoaşterea părŃii (mărturisirea ca probă în justiŃie). Cazurile
când proba este admisibilă. Procedura interogatoriului. Efectele mărturisirii
f) PrezumŃiile ca mijloc de probă
g) Asigurarea probelor. Competenta si procedura.
Tema a VII-a - Actele de procedură
1. NoŃiune. Obligativitatea pentru părŃi si pentru instanŃă de a
respecta condiŃiile impuse de lege la îndeplinirea actelor de procedură
2. SancŃiunea nerespectării acestor condiŃii. Nulitatea actului.
ConsecinŃele procedurale ale anulării actelor de procedură.
3. Principalele acte de procedura: cererea de chemare în judecată;
întîmpinarea; cererea reconvenŃională; citaŃia.

20
4. Citarea părŃilor si îndeplinirea actelor de procedură. Cuprinsul
citaŃiei. Îndeplinirea procedurii citării. DispoziŃii speciale în materie de
citare.
Tema a VIII-a - Termenele procedurale si sancŃiunea nerespectării lor
1. Definirea si funcŃiile termenelor procedurale
2. Diferite categorii de termene: a) termenele legale judecătoreşti si
convenŃionale; b) termene imperative si prohibitive; c) termene absolute si
relative
3. Modul de calcul al termenelor
4. SancŃiunea nerespectării termenelor; decăderea si nulitatea în
termen.
Tema a IX-a - Cheltuielile de judecată si amenzile judecătoreşti
1. NoŃiunea cheltuielilor de judecată.
2. Cine suportă cheltuielile de judecată si procedura de obŃinere a
acestora.
3. SituaŃii speciale în legătură cu acordarea cheltuielilor de judecată.
4. Amenzile judecătoreşti ca sancŃiune civilă a abuzului de drept
procesual si a încălcării diverselor obligaŃii procesuale sau de serviciu.

BIBLIOGRAFIE:

1. G.Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă adnotat,


Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;
2. Ciobanu, V.,M., G Boroi G,Drept procesual civil, Curs selectiv – teste
grilă, Editia a IV-a, Editura CH Beck, Bucureşti, 2009;
3. I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol.I, EdiŃia a II-a, Editura CH
Beck, Bucureşti, 2007;
4. Gh. Durac, Drept procesual civil, Editura FundaŃiei Academice AXIS,
Iaşi, 2010;

21
5. Gh. Durac, Judecata în primă instanŃă în procesul civil, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2006;
6. Gh. Durac, Drept procesual civil. Actele de dispoziŃie ale părŃilor în
procesul civil, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
7. I. Leş, Tratat de drept procesual civil, EdiŃia a V-a, Editura CH Beck,
Bucureşti, 2010;
8. I. Leş, Participarea părŃilor în procesul civil, Editura CH Beck,
Bucureşti, 2008;
9. I. Leş, Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole, Editura CH
Beck, Bucureşti, 2008;
10. I. Leş, SancŃiunile procedurale în materie civilă, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2008.
Prof. univ. dr. Gheorghe DURAC

22
SEMESTRUL I

Discipline opŃionale

PSIHOLOGIE JUDICIARĂ

I. Obiectivele disciplinei
Cursul şi seminarul de psihologie judiciară îşi propune următoarele
obiective:
 Familiarizarea studenŃilor cu specificul manierei în care psihologia
ca ştiinŃă şi psihologul ca specialist pot ajuta juriştii în activitatea lor
profesională;
 Relevarea manierei în care poate fi conturată psihologic şi psihiatric
personalitatea infractorului;
 Explicarea manierei în care se conturează şi funcŃionează universul
psihologic al minŃii infractorului, în speŃă a criminalilor deosebit de
periculoşi;
 IniŃierea cu privire la afectivitatea umană şi rolul acesteia în contexte
cu relevanŃă legală şi judiciară;
 Explicarea manierei în care emoŃiile se transpun în comportamente
ce pot fi relevante în stabilirea dacă o persoană minte sau nu;
 Introducere în biodetecŃia veridicităŃii declaraŃiilor prin folosirea
poligrafului;
 Arătarea aspectelor psihologice prezente în timpul anchetării şi a
erorilor judiciare ce pot apărea prin folosirea unor tactici şi tehnici
de interogare improprii.
II. Tematica cursurilor
1. Ce este psihologia judiciară? Abordarea psihologică şi legală a dramei
judiciare.
2. EmoŃiile şi detectarea minciunii (I).

23
3. Infractorul din perspectivă psihologică.
4. EmoŃiile şi detectarea minciunii (II).
5. Infractorul din perspectivă psihiatrică.
6. EmoŃiile şi detectarea minciunii (III).
7. InfracŃiunea de omor şi criminalul ce comite mai multe omucideri.
8. Criminalii în serie. Prezentare de caz (I).
9. Alcătuirea profilului infractorului.
10. Criminalii în serie. Prezentare de caz (II).
11. Aspectele psihologice ale mărturiei judiciare.
12. Falsa confesiune. Prezentare de caz.
13. Detectarea disimulării prin observarea conduitei şi folosirea poligrafului.

BIBLIOGRAFIE:

 Bogdan, T., şi Sântea, I., Psihologie judiciară, Ed. Themis Cart.,


Bucureşti, 2010.
 Bruno Ş., Mediul penitenciar românesc. Cultură şi civilizaŃie carcerală,
Ed. Institutul European, Iaşi, 2006.
 Buş, I., şi David, D., Psihologie judiciară. Poligraf şi hipnoză, Ed.
Tritonic, Bucureşti, 2003.
 Butoi, T., Butoi, I.-T., Tratat universitar de psihologie judiciară. Teorie
şi practică, Ed. Phobos, Bucureşti, 2003.
 Butoi, T. (coord.)., Victimologie. Curs universitar. Perspectiva
psihologiei victimale asupra cuplului penal victimă-agresor, Ed. Pinguin
Book, Bucureşti, 2004.
 Edwards, M., Crime şi criminali celebri, Ed. M.A.S.T, Bucureşti, 2008.
 Florian, G., Psihologie penitenciară, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1996.
 Florian, G., Dinamică penitenciară. Reforma structurilor interne, Ed.
Oscar Print, Bucureşti, 1998.

24
 Lopez, E., Manual de psihologie juridică, Ed. Oscar Print, Bucureşti,
2005.
 Mitrofan, N., Zdrenghea, V., şi Butoi, T., Psihologie judiciară, Ed.
Şansa, Bucureşti, 1992, 1997, 2003.
 Petcu, M., DelincvenŃa. Repere psihosociale, Ed. Dacia, Cluj, 1999.
 Prună, T., Prelegeri de psihologie judiciară. Note de curs., Ed.
Chemarea Iaşi, 1992.

Conf. dr. Dorin NASTAS

25
MEDICINĂ LEGALĂ
Curs 1
a. DefiniŃia, obiectul de studiu al medicinei legale, istoricul specialităŃii în
funcŃie de evoluŃia sistemului probativ şi cunoştiiŃelor medicale
b. Reglementarea legalã a activitãŃii medicinei legale, rolul şi valoarea
probei medico-legale în justiŃie
c. Organizarea medicinei legale în România
d. Legãtura medicinei legale cu ramuri ale dreptului
e. Responsabilitatea juridică a medicului
Curs 2
a. Leziuni de violenŃã: definiŃie, clasificãri, evoluŃie, timp şi modalitate de
vindecare, efecte asupra vieŃii şi sãnãtãŃii.
b. Modalitatea de descrierea şi interpretarea a leziunilor de violenŃă.
c. Leziuni contuze ale pãrŃilor moi, sistemului osteoarticular, organelor
interne, dinŃi.
d. Plãgi tãiate, înŃepate, despicate ale Ńesuturilor moi şi organelor interne
e. Plãgi împuşcate
f. Plaga muşcatã
g. Leziuni locale produse prin căldură, frig, radiaŃii ionizante, acizi, baze,
substanŃe corozive
Curs 3 – Expertiza medico-legală a persoanei vii. Expertiza medico-
legalã traumatologicã
a. Criterii medicale de apreciere a gravităŃii leziunilor de violenŃă,
infirmitatea, invaliditatea, punerea în primejdie a vieŃii prin leziuni de
violenŃă, pierderea de organ, pierderea de funcŃie
b. Copilul maltratat – acoperire legislativã
c. PTSD
d. Simulare, disimulare, sinistrozã, pathomimie, automutilare

26
Curs 4 - Expertiza medico-legală a persoanei vii. Expertiza medico-
legală psihiatrică
a. Obiective în cauze penale, obiective în cauze civile: noŃiunea de
„discernămînt”, noŃiunea de „capacitate de exerciŃiu”
b. Probleme medico-legale în oligofrenie, epilepsie, schizofrenie, PMD,
alcoolism cronic, tulburãri de conduitã la minori, psihozã puerperalã
Curs 5 - Expertiza medico-legală a persoanei vii. Expertiza medico-
legală sexologică
a. Sexualizare defectuoasă: disgenezii gonadice, hermafroditism,
transsexualism
b. Abateri cantitative şi calitative de la sexualitatea normală: disfuncŃia
erectilă, incapacitatea de procreere a bărbatului, incapacitatea de
coabitare a femeii, hipersexualitatea
c. Perversiunile sexuale şi homosexualitatea, incriminări juridice
d. Violul incriminare juridică, obiectivare medico-legală; actul sexual cu
un minor, incriminarea juridică a modificării genomului, a clonării şi a
ingineriei genetice
e. Sexualizare defectoasă– transsexualism
Curs 6 - Expertiza medico-legală a filiaŃiei, problematica medico-legală
în avort şi pruncucidere
a. Expertiza medico-legalã a filiaŃiei
- etape ale expertizei, participare medico-legalã în rezolvarea fiecãrei
etape
- profilul AND în stabilirea filiaŃiei faŃă de mamă sau filiaŃiei faŃă de tată
b. Avortul – incriminare juridică, obiectivare medico-legală, expertiza
medico-legală în avortul ilegal şi avortul traumatic
c. Pruncucidere – definiŃii, expertiza medico-legală pe cadavru a copilului,
expertiza medico-legală a mamei (aprecierea semnelor şi datelor naşterii,
aprecierea stării de sănătate în timpul şi imediat după naştere)
Curs 7 - Identificarea în medicina legală
27
a. Identificarea odontostomatologică, profilul genetic, identificarea pe
schelet, pe cadavru, identificarea produselor biologice
b. Aplicarea metodelor de identificare medico-legală în catastrofe
c. Îmbinarea metodelor de identificare medico-legală cu metodele
criminalistice în omor
Curs 8 – Expertiza medico-legală pe cadavru. Tanatologia medico-legală
- DefiniŃiile şi diagnosticul morŃii, agonia şi etapele morŃii,
- sindroamele tanato-generatoare,
- leziuni de violenŃă tanatogeneratoare în traumatismele cranio-cerebrale,
traumatisme toracice şi ale organelor toracice, traumatisme ale
membrelor, abdomenului şi bazinului osos, traumatisme vertebro-
medulare, traumatisme BMF.
- legătura de cauzalitate în tanatogeneză
Curs 9 - Expertiza medico-legală pe cadavru. Tanatologia medico-
legală
a. Tipuri de moarte
b. Modificări cadaverice, reacŃii vitale, semne vitale, reacŃii supravitale,
supravieŃuirea, importanŃa medico-legală a stărilor agonale
c. Aprecierea datei morŃii în medicina legală
d. Autopsia medico-legală, exhumarea (reglementare juridică, obiective ale
expertizei medico-legale pe cadavru). IntervenŃia expertului parte.
Curs 10 – Expertiza medico-legală pe cadavru în moartea violentă prin
factori mecanici
Mecanismele de producere şi leziuni specifice în:
a. cãdere şi precipitare
b. accidente de circulaŃie
c. alcoolul în accidentele de circulaŃie: metabolizarea alcoolului etilic,
determinarea alcoolemiei şi efectul intoxicaŃiei etilice în momentul
accidentului

28
Curs 11 - Expertiza medico-legală pe cadavru în moartea violentă prin
factori mecanici
a. Asfixii mecanice: fizipatologie, clasifiare, leziuni specifice în spînzurare,
ştrangulare, obstrucŃia orificiilor şi căilor respiratorii, comprimare
toraco-abdominală. Înecul.
b. Împuşcarea noŃiuni de balisticã, leziuni produse prin împuşcare,
probleme medico-legale în moartea prin împuşcare, identificarea
criminalistică a urmelor împuşcării
Curs 12 - Expertiza medico-legală pe cadavru în moartea violentă prin
factori fizici
a. Arsuri, hipertermie
b. Degerãturi, hipotermie
c. ElectocuŃie – expertiza tehnică, leziuni şi cauze tanatogeneratoare în
electrocuŃie
d. Tanatogeneza în modificãrile presiunii atmosferice
e. Leziuni şi tanatogeneza prin acŃiunea diverselor radiaŃii
Curs 13 - Expertiza medico-legală în moartea prin intoxicaŃii. Moartea
violentă prin factori biologici, psihici, terorism, tortură
a. DefiniŃii: intoxicaŃie, toxic, drog, dependenŃã, obişnuinŃã, abuz de
substantã, sevraj, toleranŃã
b. IntoxicaŃia mortală cu CO, substanŃe methemoglobinizante, alcool etilic,
metilic, barbiturice, morfinã, cocainã, haşiş, amfetamine, LSD, acid
cianhidric, arsen şi produşi de arsen, organoclorurate, organofoforate,
mercur
c. IntoxicaŃia mortală cu ciperci
d. Tanatogeneza în înŃepătura de albine şi viesi, paianjeni, muşcătura de
reptile
e. Moartea violentă prin factori psihici
f. Leziuni după actele de terorism, tortură – exemplificări.

29
COMPETENłE
- cunoaşterea rolului şi scopurilor medicinei legale
- stabilirea diagnosticului de moarte în clinică şi în sala de necropsie
- descrierea adecvată a leziunilor de violenŃă corporale
- cunoaşterea situaŃiilor în care se solicită efectuarea necropsiei medico-
legale precum şi a management-ului cazurilor care se încadrează în
această categorie
- cunoaşterea sindroamelor tanatogeneratoare; cunoaşterea modului de
completare a certificatului de deces
- cunoaşterea principalelor aspecte medico-legale în variate tipuri de
traumatisme, la persoana vie şi la cadavru
- cunoaşterea modului şi a situaŃiilor de solicitare a expertizelor medico-
legale la persoana vie: traumatologică, psihiatrică, de filiaŃie etc

BIBLIOGRAFIE:
1. Gheorghe Scripcaru, Vasile Astarăstoae, Călin Scripcaru,
Medicină legală pentru jurişti, Ed. Polirom 2005;
2. Virgil Tiberiu Dragomirescu, Expertiza medico-legală în
psihiatria judiciară, Ed. Viata Medicală;
3. Scripcaru Gh., Astărăstoae V., Principii de bioetică, deontologie
şi drept medical, Ed. Omnia Iaşi;
4. Călin Scripcaru, Beatrice Ioan, Medicină Legală pentru jurişti,
Ed. Polirom, Iaşi;
5. Gheorghe Scripcaru, Medicină legală, Ed. Didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1993;
6. Călin Scripcaru, Beatrice Ioan, Medicina Legală în justiŃie, Ed.
Cugetarea, Iaşi, 2001;
7. Ionel Groza, Vasile Astărăstoae, Curs de medicină-legală pentru
jurişti, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007.
Prof. dr. Vasile ASTĂRĂSTOAE
30
ORGANIZAREA SISTEMULUI JUDICIAR

1. Organizarea magistraturii
NoŃiuni generale privind magistraŃii şi categoriile profesionale asimilate
acestora
Dobândirea calităŃii de magistrat
Drepturile şi îndatoririle magistraŃilor
Desfăşurarea activităŃii de magistrat – promovarea, transferul, detaşarea,
suspendarea, încetarea calităŃii de magistrat.
Răspunderea magistraŃilor
Consiliul Superior al Magistraturii – organizare, atribuŃii, activitate
Elemente de drept comparat privind organizarea magistraturii
2. Organizarea profesiei de avocat
ConsideraŃii generale privind profesia de avocat. ModalităŃi de exercitare
a profesiei de avocat
Dobândirea calităŃii de avocat
Drepturile şi îndatoririle avocaŃilor
Răspunderea avocaŃilor
Organele de conducere ale profesiei de avocat
Elemente de drept comparat privind organizarea profesiei de avocat.
3. Organizarea profesiei de consilier juridic
ConsideraŃii generale privind profesia de consilier juridic. ModalităŃi de
exercitare a profesiei de consilier juridic
Dobândirea calităŃii de consilier juridic
Drepturile şi îndatoririle consilierilor juridici
Răspunderea consilierilor juridici
Organele de conducere ale profesiei de consilier juridic

31
Elemente de drept comparat privind organizarea profesiei de consilier
juridic.
4. Organizarea profesiei de notar public
ConsideraŃii generale privind profesia de notar public. ModalităŃi de
exercitare a profesiei de notar public
Dobândirea calităŃii de notar public
Drepturile şi îndatoririle notarilor publici
Răspunderea notarilor publici
Organele de conducere ale profesiei de notar public
Elemente de drept comparat privind organizarea profesiei de notar
public.
5. Organizarea profesiei de executor judecătoresc
ConsideraŃii generale privind profesia de executor judecătoresc.
ModalităŃi de exercitare a profesiei de executor judecătoresc
Dobândirea calităŃii de executor judecătoresc
Drepturile şi îndatoririle executorilor judecătoreşti
Răspunderea executorilor judecătoreşti
Organele de conducere ale profesiei de executor judecătoresc
Elemente de drept comparat privind organizarea profesiei de executor
judecătoresc.

BIBLIOGRAFIE:

1. Ion Popa, Tratat privind profesia de magistrat în România, Universul


Juridic, Bucureşti, 2007;
2. Liliana Crângaşu, Dan Lupaşcu, Culegere de hotărâri ale Consiliului
Superior al Magistraturii privind independenŃa, imparŃialitatea şi
reputaŃia profesională a judecătorilor şi procurorilor, Universul Juridic,
Bucureşti, 2006;

32
3. Florea Măgureanu, Organizarea sistemului judiciar, Universul Juridic,
Bucureşti, 2006;
4. Ioan Leş, Organizarea sistemului judiciar românesc, Editura All Beck,
Bucureşti, 2004;
5. Ioan Leş, Organizarea sistemului judiciar în dreptul comparat, Editura
All Beck, Bucureşti, 2005;
6. Ligia Dănilă, Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Editura CH
Beck, Bucureşti, 2007.

Asist. univ. drd. Nicolae Horia łIł

33
PROTECłIA JURIDICÃ A DREPTURILOR OMULUI

Titlul I: Sistemul internaŃional de protecŃie a drepturilor omului


Capitolul I: Sistemul O.N.U. de protecŃie a drepturilor omului
Capitolul II: Sisteme regionale de protecŃie a drepturilor omului
Sectiunea I: Sistemul european de protecŃie a drepturilor
omului
Sectiunea II: Sistemul interamerican de protecŃie a
drepturilor omului
Sectiunea III: Sistemul african de protecŃie a drepturilor
omului
Sectiunea IV: Sistemul asiatic de protecŃie a drepturilor
omului
Titlul al II-lea: Recursuri internaŃionale
Capitolul I: Caracteristici generale ale recursului internaŃional
Capitolul II: CondiŃiile de introducere ale unui recurs internaŃional
Capitolul III: Tipuri de recursuri internaŃionale
Sectiunea I: Sistemul ONU
SecŃiunea II: Sisteme regionale
Titlul III: Alte mijloace de acŃiune în domeniul protecŃiei dreptului omului
Capitolul I: Rapoarte statale
SecŃiunea I: Proceduri universale
SecŃiunea II: Proceduri regionale
Capitolul II: InspecŃii şi anchete internaŃionale
SecŃiunea I: Nivel universal
SecŃiunea II:Nivel regional
Titlul IV: OrganizaŃii nonguvernamentale
Capitolul I: Nivel universal
Capitolul II: Nivel regional
34
BIBLIOGRAFIE:

1. Jean Francois Renucci, Tratat de drept european al drepturilor


omului, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2009

2. Frederic Sudre, Droit international et droit européen des droits de


l'homme, Polirom, Iasi, 2006

3. Raluca Miga Besteliu, Catrinel Brumar, Protectia internationala a


drepturilor omului : note de curs, Pro Universitaria, Bucuresti,
2006

4. Bianca Selejan-Gutan, Protectia europeana a drepturilor omului,


Ed. CH Beck, Bucuresti, 2008

5. Aurora Ciuca, Protectia internationala a drepturilor omului, Ed.


a 2-a rev. si adaug., Editura Fundatiei Axis, Iaşi, 2004

6. Corneliu Liviu Popescu, ProtecŃia internaŃională a drepturilor


omului – surse, instituŃii, proceduri, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2000;

7. Irina Moroianu Zlătescu, ProtecŃia juridică a drepturilor omului,


Institutul Român

Lect. univ. dr. Alina Mirabela GENTIMIR

35
CONVENłIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

1. ConsideraŃii generale
1.1. Drepturile garantate de ConvenŃia europeană a drepturilor omului şi
protocoalele sale adiŃionale
1.2. Principiile sistemului ConvenŃiei europene a drepturilor omului
1.2.1. Principiile convenŃionale
1.2.1. 1. Principiul solidarităŃii
1.2.1. 2. Principiul suveranităŃii
1.2.2. Principiile jurisprudenŃiale ale ConvenŃiei Europene a Drepturilor
Omului
1.2.2.1. Principiul efectivităŃii dispoziŃiilor ConvenŃiei
1.2.2.2. Principiul subsidiarităŃii mecanismului ConvenŃiei
2. Dreptul la viaŃă – art. 2 din ConvenŃie
2.1. ObligaŃiile statelor privind dreptul la viaŃă
2.2. Frontierele dreptului la viaŃă
2.3. Restrângeri ale dreptului la viaŃă prevăzute de art. 2 par. 2 din
ConvenŃie
2.4. Restrângeri ale dreptului la viaŃă prevăzute de art 15 par. 2 din
ConvenŃie
3. Dreptul de a nu fi supus torturii şi altor tratamente sau pedepse
inumane sau degradante – art. 3 din ConvenŃie
3.1. Caracterul interdicŃiei
3.2. ObligaŃiile statelor privind protecŃia împotriva torturii şi a
tratamentelor inumane ori degradante
3.2.1. ObligaŃia negativă a statelor
3.2.2. ObligaŃii pozitive ce cad în sarcina statului
3.3. Tortura

36
3.3.1. DefiniŃie. Trăsături ale actelor de tortură
3.4. Tratamentele şi pedepsele inumane
3.4.1. Acte ce constituie tratamente inumane
3.4.2. Tratamentele aplicate deŃinuŃilor şi bolnavilor
3.4.3. Tratamentul străinilor. Extrădarea şi deportarea
3.5. Pedeapsa cu moartea
3.6. Tratamente şi pedepse degradante
3.6.1. Discriminările
3.6.2. Pedepsele corporale
4. Dreptul de a nu fi supus sclaviei, servituŃii şi muncii forŃate sau
obligatorii – art. 4 din ConvenŃie
4.1. Sclavia
4.2. Servitutea
4.3. Munca forŃată sau obligatorie – definiŃie
4.4. SituaŃii exceptate de la domeniul de aplicare a interdicŃiei muncii forŃate
sau obligatorii – art. 4 par. 3 din ConvenŃie
5. Dreptul la libertatea şi siguranŃa persoanei –art. 5 din ConvenŃie
5.1. Caracterul dreptului la libertatea şi siguranŃa persoanei
5.2. NoŃiunea de libertate
5.3. Cazurile permise de privare de libertate - art. 5 par. 1 lit.a-e din
ConvenŃie
5.4. Cazuri de privare de libertate ca nu intră sub incidenŃa art. 5
5.5. GaranŃiile instituite pentru persoanele private de libertate – art. 5 par.
2-5 din ConvenŃie
5.5.1. Dreptul de a fi informat - art. 5 par. 2 din ConvenŃie
5.5.2. Dreptul de a fi adus de îndată în faŃa unui judecător, de a fi trimis în
judeactă într-un termen rezonabil sau eliberat – art. 5 par. 3 din ConvenŃie
5.5.3. Dreptul la recurs - art. 5 par. 4 din ConvenŃie
5.5.4. Dreptul la despăgubiri pentru detenŃia ilegală – art. 5 par. 5 din
ConvenŃie
37
6. Dreptul la un proces echitabil - art. 6 din ConvenŃie
6.1. Caracterele dreptului la un proces echitabil
6.2. Aplicabilitatea art. 6 din ConvenŃie
6.2.1. Plângerile privind „drepturile şi obligaŃiile cu caracter civil”
6.2.1.1. NoŃiunea de „plângere”
6.2.1.2. NoŃiunea de „drepturi şi obligaŃii cu caracter civil”
6.2.2. NoŃiunea de „acuzaŃie în materie penală”
6.2.2.1. Materie penală
6.3. GaranŃiile generale ale dreptului la un proces echitabil - art. 6 par. 1
din ConvenŃie
6.3.1. Dreptul de a fi judecat de un tribunal independent şi imparŃial prevăzut
de lege
6.3.2. Dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil
6.3.2.1. Modul de calcul al termenului rezonabil în materie civilă şi
în materie penală
6.3.3. Publicitatea procedurii
6.4. GaranŃiile speciale ale dreptului la un proces echitabil în procesele
penale – art. 6 par. 2 şi 3 din ConvenŃie
6.4.1. PrezumŃia de nevinovăŃie – art. 6 par. 2 din ConvenŃie
6.4.2. Dreptul la apărare – art. 6 par. 3 lit. a-e din ConvenŃie
6.4.2.1.Dreptul de a fi informat asupra naturii şi cauzei acuzaŃiei
6.4.2.2. Dreptul de a dispune de timpul şi facilităŃile necesare
apărării
6.4.2.3. Dreptul de a se apăra în mod eficient
6.4.2.4. Dreptul la martori
6.4.2.5. Dreptul la interpret
6.5. GaranŃiile implicite ale dreptului la un proces echitabil
6.5.1. Dreptul de acces la un tribunal
6.5.2. ObligaŃia de motivare a hotărârilor
6.5.3. Principiul egalităŃii armelor
38
6.5.4. Dreptul de a nu se autoacuza
7. Dreptul de a nu fi supus unor unor legi şi pedepse ex post facto – art.
7 din ConvenŃie
7.1. Principiul legalităŃii incriminării şi pedepselor
7.1.1. Sfera de aplicare a principiului legalităŃii incriminării şi pedepselor
7.2. Principiul neretroactivităŃii legii penale
8. Dreptul la viaŃă privată şi de familie
8.1. ConŃinutul noŃiunii de viaŃă privată
8.1.1. Dreptul la intimitatea vieŃii private
8.1.2. Dreptul la libertatea vieŃii sexuale
8.1.3. Dreptul la imagine
8.1.4. Dreptul la căsătorie
8.1. 5. Dreptul la un mediu înconjurător sănătos
8.2. NoŃiunea de viaŃă de familie
8.2.1. RelaŃiile care se includ în sfera relaŃiilor de familie
8.3. Dreptul la respectarea corespondenŃei
8.4. Dreptul la respectarea domiciliului
8.5. GaranŃii ale dreptului la viaŃă privată şi de familie – art. 8 par. 2 din
ConvenŃie
9. LibertăŃile gândirii
9.1. Libertatea de gândire, de conştiinŃă şi a religiei – art. 9 din ConvenŃie
9.1.1. Dreptul de a avea o convingere
9.1.2. Dreptul individului de a-şi manifesta convingerile
9.1.2.3. ObiecŃia de conştiinŃă
9.1.2.4. Dreptul la instruire şi dreptul părinŃilor de a li se respecta
convingerile în privinŃa educaŃiei
9.1.2.4.1.P rincipiul pluralismului educativ
9.2. Libertatea de expresie – art. 10 din ConvenŃie
9.2.1. Specificitatea dreptului
9.2.2. ConŃinutul dreptului la libertatea de expresie
39
9.2.3. Domeniul de aplicare a libertăŃii de expresie
9.2.4. RestricŃii aduse libertăŃii de expresie

BIBLIOGRAFIE:
• -C. Bîrsan, ConvenŃia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe
articole, vol. I, Drepturi si libertăŃi, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2010
• - Jean Francois Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed.
Hamangiu, Bucuresti, 2009
• - C. Bîrsan, ConvenŃia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe
articole, vol. I, Drepturi si libertăŃi, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2005;
• - C. Bîrsan, ConvenŃia Europeană a Drepturilor Omului. Vol. II – Procedura
în faŃa CurŃii. Executarea hotărârilor, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2006;
• - C. Bîrsan, M. Eftimie, ConvenŃia europeană a drepturilor omului.
Protocoale adiŃionale, la ConvenŃie. Regulamentul CurŃii Europene.
Formulare şi note explicative, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006;
• - Radu ChiriŃa, ConvenŃia europeană a drepturilor omului. Comentarii şi
explicatii, Ed. CH. Beck, Bucuresti, 2008
• - D. Bogdan, M. Selegean, Drepturi şi libertăŃi fundamentale în
jurisprudenŃa CurŃii Europene a Drepturilor Omului, Editura ALL Beck,
Bucureşti, 2005;
• - C. -L. Popescu, Drepturile de procedură in jurisprudenŃa CurŃii Europene
a Drepturilor Omului (2001-2002), Editura ALL Beck, Bucureşti, 2003;
• - O. Predescu, ConvenŃia europeană a drepturilor omului şi implicaŃiile ei
asupra dreptului penal român, Editura Lumina Lex., Bucureşti, 1998.

Lect. univ. dr. Radu Răzvan HORAłIU

40
SEMESTRUL II

Discipline obligatorii
DREPTUL COMERłULUI INTERNAłIONAL

Cap. I - NoŃiunea de drept al comerŃului internaŃional


1. Denumirea de drept al comerŃului internaŃional
2. DefiniŃia dreptului comerŃului internaŃional
3. Obiectul dreptului comerŃului internaŃional
Cap. II - EvoluŃia dreptului comerŃului internaŃional
1. NoŃiuni generale
2. ComerŃul internaŃional în antichitate
3. Dreptul comerŃului internaŃional în evul mediu
4. Dreptul comerŃului internaŃional în epoca modernă
5. Dreptul comerŃului internaŃional în epoca contemporană
Cap. III - Izvoarele dreptului comerŃului internaŃional
1. NoŃiuni generale
2. Izvoarele interne
3. Izvoarele internaŃionale
Cap. IV - ComercianŃii persoane fizice
1. NoŃiunea de comerciant persoană fizică
2. ObligaŃiile profesionale ale comercianŃilor
3. Întreprinderea şi fondul de comerŃ
Cap. V - ComercianŃii persoane juridice
1. ConsideraŃii generale
2. SocietăŃile de persoane
3. SocietăŃile de capitaluri
4. Societatea cu răspundere limitată
Cap. VI - Falimentul
1. NoŃiune, elemente, condiŃii

41
2. Procedura şi efectele falimentului
3. Administrarea falimentului
4. Suspendarea şi încetarea falimentului
Cap. VII - OperaŃiuni pregătitoare încheierii contractelor comerciale
internaŃionale
1. Studierea pieŃei externe
2. Publicitatea comercială
3. Alegerea partenerului extern
Cap. VIII - Negocierile contractelor comerciale internaŃionale
1. Tratativele comerciale
2. Cererea de ofertă
3. Oferta
4. Răspunderea părŃilor în perioada negocierilor
Cap. IX - Încheierea contractelor comerciale internaŃionale
1. Momentul încheierii contractului
2. Locul încheierii contractului
3. Forma încheierii contractului
4. ConŃinutul contractului
Cap. X - Contractele internaŃionale de vânzare de mărfuri
1. Vânzarea comercială internaŃională
2. Vânzarea prin burse
3. Vânzarea prin licitaŃie
Cap. XI - Contractele de intermediere în comerŃul internaŃional
1. Contractul de mandat comercial
2. Contractul comercial de comision
3. Contractul de agency
Cap. XII - Contractele de concesiune în comerŃul internaŃional
1. Contractul de concesiune exclusivă
2. Contractul de franchising

42
Cap. XIII - Contractele de transfer de tehnologie în comerŃul
internaŃional
1. Contractul de licenŃă
2. Contractul de know-how
3. Contractul de consulting-engineering
Cap. XIV - Contractele de finanŃare în comerŃul internaŃional
1. Contractul de leasing
2. Contractul de factoring

Cap. XV – Contractele de transport internaŃional de mărfuri


1. Contractul internaŃional de transport rutier de mărfuri
2. Contractul internaŃional de transport de mărfuri pe calea ferată
3. Contractul internaŃional de transport de mărfuri pe mare
4. Contractul internaŃional de transport fluvial de mărfuri
5. Contractul internaŃional de transport aerian de mărfuri
6. Contractul internaŃional de transport multimodal de mărfuri
Cap. XVI - Titlurile de valoare în comerŃul internaŃional
1. NoŃiune, clasificare, rol
2. Cadrul juridic al titlurilor de valoare
3. Principalele titluri de valoare
Cap. XVII –ModalităŃile de plată internaŃionale
1. Acreditivul documentar
2. Incaso documentar
3. Ordinul de plată
4. PlăŃile prin compensaŃie
Cap. XVIII- Arbitrajul comercial internaŃional
1. NoŃiune, caractere, feluri
2. ConvenŃia de arbitraj
3. Forme ale arbitrajului ad-hoc
4. Forme ale arbitrajului instituŃional
43
5. Recunoaşterea şi executarea hotărîrilor străine

BIBLIOGRAFIE:

1. Octavian CăpăŃână, Brânduşa Ştefănescu, Tratat de drept al comerŃului


internaŃional, 2 vol., Ed. Academiei, Bucureşti, 1985, 1987.
2. Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul comerŃului internaŃional, 2
vol., Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1994, 1995.
3. Ioan Macovei, Dreptul comerŃului internaŃional, Ed. Junimea, Iaşi, 1980.
4. Ioan Macovei, InstituŃii în dreptul comerŃului internaŃional, Ed. Junimea,
Iaşi, 1987.
5. Ioan Macovei, Dreptul comerŃului internaŃional, 2 vol. Editura All Beck,
Bucureşti, 2006, 2009.
6. D. Mazilu, Dreptul comerŃului internaŃionale, 2 vol., Ed. Lumina Lex,
Buc., 1999, 2000.
7. Tudor R. Popescu, Dreptul comerŃului internaŃional, E.D.P., Bucureşti,
1983.
8. Dragoş Alexandru Sitaru, Dreptul comerŃului internaŃional, 2 vol.,
Editura Universul juridic, Bucureşti, 2009.

Prof. univ. dr. Ioan MACOVEI

44
DREPT PROCESUAL CIVIL II

Tema I - Procedura prealabilă şedinŃei de judecată


1. Depunerea cererii de chemare în judecată. Cuprinsul si anexele ei.
Fixarea primului termen de judecată. Comunicarea cererii şi citarea părŃilor.
2.Efectele introducerii cererii de chemare în judecată.
Tema a II-a - Dezbaterea procesului civil în şedinŃa de judecată
1. DefiniŃia şedinŃei de judecată si importanta ei. Principiile
procedurale aplicabile în această fază a procesului civil.
2. Prima zi de înfăŃişare si funcŃia ei procedurală
3. Lista proceselor. Ordinea în care se dă cuvântul părŃilor.
DispoziŃii procedurale menite să faciliteze judecata. Judecata în lipsă.
Concluziile orale si scrise ale părŃilor. Închiderea dezbaterilor
4. Exceptiile procedurale. Clasificarea si importanta lor. Principalele
excepŃii reglementate de Codul de procedură civilă: necompetenta, lipsa de
capacitate si calitate, litispendenta si conexitatea
5. Incidente în desfăşurarea procesului civil care întârzie judecata în
fond a cauzei. Suspendarea judecăŃii si perimarea
6. Actele procesuale ale părŃilor: desistarea; achiesarea; tranzacŃia
judiciară
7. Contractele judiciare
Tema a III-a - Hotărârile judecătoreşti
1. ÎnŃelesul noŃiunii de hotărâre judecătorească
2. Importanta si natura juridică a hotărârii judecătoreşti
3. Procedura dării hotărârii. Închiderea dezbaterilor. Minuta
(dispozitivul). PronunŃarea hotărârii.
4. Elemente constitutive ale hotărârii judecătoreşti: practicaua,
considerentele si dispozitivul. Norme legale cu privire la redactarea în scris a
hotărârii.
45
5. Clasificarea hotărârilor: sentinŃe si decizii; hotărâri de primă
instanŃă, definitive, irevocabile, provizorii etc.
6. Încheierile judecătoreşti
7. Efectele hotărârilor judecătoreşti: modificarea prescripŃiei,
curgerea dobânzilor etc. Efectele constitutive si efectele declarative de
drepturi. Puterea lucrului judecat. CondiŃiile în care operează puterea
lucrului judecat.
8. Îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârilor judecătoreşti
9. Executarea vremelnică a hotărârilor.
Tema a IV-a - Căile legale de atac
1. Importanta căilor de atac. Controlul judiciar ca mijloc pentru
repararea erorilor judiciare
2. Clasificarea căilor de atac; ordinare si extraordinare de reformare
si retractare
3. Regulile generale pentru exercitarea căilor de atac.
Tema a V-a - Apelul. Elementele apelului. Competenta instanŃelor
judecătoreşti de soluŃionare a apelului. Procedura de soluŃionare a apelului.
Tema a VI-a - Recursul. Importanta recursului pentru exercitarea
controlului judiciar. Hotărârile care pot fi atacate cu recurs. Termenul de
recurs. CondiŃiile de fond si de formă. Competenta. Motivele de recurs.
Procedura judecării recursului. SoluŃiile pe care le poate da instanŃa de
recurs. Efectele recursului si ale hotărârilor de casare.
Tema a VII-a - ContestaŃia în anulare. Felurile contestaŃiei în anulare:
obişnuită si specială. Obiectul contestaŃiei în anulare. Competenta. Procedura
de judecată a contestaŃiei în anulare
Tema a VIII-a - Revizuirea. Reglementare. Obiectul revizuirii. Cererile si
procedura de judecată. Competenta. Efectele hotărârii.

46
Tema a IX-a - Recursul în interesul legii. Motive pentru declararea
recursul în interesul legii. Competenta privind declararea si soluŃionarea
recursului în interesul legii.

BIBLIOGRAFIE:

1. G.Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă adnotat, Editura


CH Beck, Bucureşti, 2007;
2. Ciobanu, V.,M., G Boroi G,Drept procesual civil, Curs selectiv – teste
grilă, Editia a IV-a, Editura CH Beck, Bucureşti, 2009;
3. I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. al II-lea, Editura CH Beck,
Bucureşti, 2007;
4. Gh. Durac, Drept procesual civil, Editura FundaŃiei Academice AXIS,
Iaşi, 2010;
5. Gh.Durac, Judecata în primă instanŃă în procesul civil, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2006;
6. Gh.Durac, Drept procesual civil. Actele de dispoziŃie ale părŃilor în
procesul civil, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
7. I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Edişia a V-a, Editura CH Beck,
Bucureşti, 2010;
8. I. Leş, Participarea părŃilor în procesul civil, Editura CH Beck,
Bucureşti, 2008;
9. I. Leş, Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole, Editura CH
Beck, Bucureşti, 2008;
10. I. Leş, SancŃiunile procedurale în materie civilă, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2008.

Prof. univ. dr. Gheorghe DURAC

47
DREPTUL MUNCII

Cap. I – NOłIUNI INTRODUCTIVE


§1. DefiniŃia şi obiectul dreptului muncii
§2. Trăsături caracteristice ale raporturilor juridice de muncă
§3. Izvoarele dreptului muncii
§4. Principiile dreptului muncii
Cap. II - DREPTUL INDIVIDUAL AL MUNCII
I. Contractul individual de muncă
§1. NoŃiune şi reglementare
§2. Trăsăturile caracteristice ale contractului individual de muncă
§3. Încheierea contractului individual de muncă
3.1. CondiŃiile generale de validitate a contractului
individual de muncă
3.1.1. Capacitatea părŃilor
3.1.2. ConsimŃământul
3.1.3. Obiectul şi cauza contractului individual de muncă
3.2. CondiŃii speciale de validitate a contractului individual
de muncă
3.2.1. Examenul medical
3.2.2. CondiŃii de studii şi de vechime
3.2.3. Verificarea aptitudinilor profesionale şi personale
3.2.4. Perioada de probă
§4. Forma, înregistrarea şi evidenŃa contractului individual de
muncă
§5. Cumulul de funcŃii
§6. Durata contractului individual de muncă
§7. ConŃinutul contractului individual de muncă

48
A. Partea legală
B. Partea convenŃională (clauze esenŃiale obligatorii şi
clauze facultative)
§8. Executarea contractului individual de muncă
§9. Modificarea contractului individual de muncă
A. Delegarea
B. Detaşarea
C. Alte cazuri de modificare unilaterală şi temporară a
locului şi a felului muncii
§10. Suspendarea contractului individual de muncă
A. Trăsăturile specifice ale suspendării (caracterul
temporar şi caracterul parŃial)
B. Cauzele de suspendare ale contractului individual de muncă
a) Suspendarea de drept
b) Suspendarea contractului de muncă din iniŃiativa
salariatului
c) Suspendarea contractului de muncă din iniŃiativa
angajatorului
d) Suspendarea contractului de muncă prin acordul
părŃilor
C. Efectele suspendării contractului individual de muncă
§11. Nulitatea contractului individual de muncă
§12. Încetarea contractului individual de muncă
12.1. Încetarea de drept a contractului individual de muncă
12.2. Concedierea
A. InterdicŃii la concediere
B. Concedierea pentru motive care Ńin de persoana
salariatului
C. Concedierea pentru motive care nu Ńin de
persoana salariatului (individuală şi colectivă)
49
D. Decizia de concediere
12.3. Demisia
§13. Contractul individual de muncă cu timp parŃial
§14. Munca prin agent de muncă temporară
§15. Munca la domiciliu
II. Timpul de muncă şi timpul de odihnă
§1. Timpul de muncă
1.1. NoŃiuni introductive (definiŃie, clasificare, repartizare)
1.2. Munca de noapte
1.3. Munca suplimentară
1.4. Norma de muncă
§2. Timpul de odihnă. Formele timpului de odihnă
§3. Concediile pentru formare profesională
III. Salarizarea
§1. NoŃiuni introductive (salariul, cadrul normativ aplicabil)
§2. Sistemul de salarizare (principii şi elemente)
§3. Plata salariilor
IV. Sănătatea şi securitatea în muncă
§1. Reguli generale
§2. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă
§3. ProtecŃia salariaŃilor prin servicii medicale
V. Formarea profesională a salariaŃilor
§1. Obiectivele principale şi formele formării profesionale
§2. Accesul salariaŃilor la formare profesională şi realizarea
acesteia
§3. Contractul de calificare profesională
§4. Contractul de adaptare profesională
§5. Contractul de ucenicie la locul de muncă
VI. InspecŃia Muncii
VII. Răspunderea disciplinară
50
§1. Abaterea disciplinară
§2. Cercetarea abaterii disciplinare şi stabilirea sancŃiunii
disciplinare
§3. SancŃiunile disciplinare generale
VIII. Răspunderea patrimonială
§1. Răspunderea patrimonială a angajatorului faŃă de salariat
§2. ObligaŃia de restituire
§3. CondiŃiile răspunderii patrimoniale a salariatului faŃă de
angajator
§4. Răspunderea conjunctă
§5. Procedura de stabilire si recuperare a prejudiciilor
§6. Executarea silită a despăgubirilor
IX. Conflictele de drepturi şi jurisdicŃia muncii
§1. NoŃiunea de conflict de drepturi
§2. PărŃile conflictelor de drepturi
§3. CompetenŃa instanŃei care soluŃionează conflictele de drepturi
§4. Cererile în vederea soluŃionării unui conflict de muncă
§5. Procedura de soluŃionare a conflictelor de muncă
Cap. III - DREPTUL COLECTIV AL MUNCII
I. Sindicatele şi patronatele – parteneri de dialog social
§1. Sindicatele
A. Reglementare B. Dreptul la asociere în sindicate
C. ProtecŃia si garantarea libertăŃii sindicale
D. AtribuŃiile organizaŃiilor sindicale
§2. Patronatele
A. NoŃiunea de patron
B. AtribuŃiile patronatelor
II. Contractul colectiv de muncă
§1. NoŃiune, reglementare, natură juridică
§2. Categorii de contracte colective de muncă
51
§3. PărŃile contractelor colective; condiŃii de reprezentativitate
§4. Încheierea contractelor colective (negocierea colectivă)
§5. ConŃinutul contractelor colective de muncă
§6. Forma, înregistrarea şi publicitatea contractului colectiv de
muncă
§7. Efectele contractului colectiv de muncă
III. Conflictele de interese
§1. Declanşarea conflictelor de interese
§2. SoluŃionarea conflictelor de interese prin conciliere, mediere şi
arbitraj
§3. Greva
3.1. Exercitarea dreptului la grevă
A. CondiŃii de declarare a grevei
B. Tipuri de grevă
C. Hotărârea de declarare a grevei
D. Categorii de personal care nu pot declara grevă
E. Declararea grevei cu condiŃia asigurării
serviciilor esenŃiale
F. Suspendarea începerii sau continuării grevei
3.2. Desfăşurarea grevei
A. Participarea la grevă
B. Continuarea activităŃii salariaŃilor ce nu
participă la grevă
C. ObligaŃii pentru organizatorii grevei şi
conducerea unităŃii pe timpul desfăşurării grevei
3.3. Încetarea grevei
3.4. Răspunderea juridică

52
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Ion Traian Ştefănescu, Tratat teoretic şi practic de drept al muncii, Ed.


Universul Juridic, Bucureşti, 2010;
2. Alexandru łiclea, Tratat de dreptul muncii, ed. a IV-a, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2010;
3. Dan łop, Tratat de dreptul muncii, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti,
2008(-2009);
4. Şerban Beligrădeanu, Studii de drept român al muncii, Ed. C. H. Beck,
Bucureşti, 2007;
5. Alexandru Athanasiu, LuminiŃa Dima, Dreptul muncii, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2005;
6. Andrei Popescu, Dreptul internaŃional şi european al muncii, ed. a II-a,
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
7. Nicolae Voiculescu, Dreptul muncii. Reglementări interne şi
comunitare, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2007;
8. Alexandru łiclea (coord.), Codul muncii - comentat şi adnotat cu
legislaŃie, doctrină şi jurisprudenŃă, vol. I şi II, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2008;
9. Costel Gâlcă, Codul muncii adnotat, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
10. Alexandru Athanasiu ş.a., Codul muncii. Comentariu pe articole, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2007;
11. Andrei Săvescu ş.a., Codul muncii adnotat: doctrină şi jurisprudenŃă,
Ed. Indaco, Bucureşti, 2005;
12. Veronica Pribac, Abuzul de drept şi contractele de muncă, Ed. Wolters
Kluwer, Bucureşti, 2007;
13. Radu Răzvan Popescu, Dreptul penal al muncii, Ed. Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2008;

53
14. Mischie Beatrice, Conflicte de muncă. Culegere de practică judiciară,
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010;
15. Lucia UŃă, Florentina Rotaru, Simona Cristescu, JurisdicŃia muncii.
Contractele colective. Conflictele de muncă. Practică judiciară, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2010;
16. Lucia UŃă, Florentina Rotaru, Simona Cristescu, Dreptul muncii.
Salarii, sporuri şi concedii, formare profesională. Practică judiciară, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2010;
17. Lucia UŃă, Florentina Rotaru, Simona Cristescu, Dreptul muncii.
Răspunderea disciplinară. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2009;
18. Lucia UŃă, Florentina Rotaru, Simona Cristescu, Dreptul muncii.
Răspunderea patrimonială, contravenŃională şi penală. Practică judiciară,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009;
19. Lucia UŃă, Florentina Rotaru, Simona Cristescu, Încetarea contractului
individual de muncă. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009;
20. Lucia UŃă, Florentina Rotaru, Simona Cristescu, Contractul individual
de muncă. Încheiere, executare, modificare, suspendare. Practică judiciară,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009;
21. Carmen-Georgiana Comşa, Bianca-Antoaneta Scrob, Litigii de muncă.
JurisprudenŃa relevantă a CurŃii de Apel Bucureşti pe semestrul I 2010, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2010;
22. Alexandru Cornescu, Drept sindical, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010;
23. Gabriela Georgiana Schmutzer, Dreptul muncii: practică judiciară, Ed.
Moroşan, Bucureşti, 2008;
24. Dan Lupaşcu (coord.), Curtea de apel Bucureşti. Culegere de practică
judiciară în materie de litigii de muncă 2005-2006 (semestrul I), Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2006;
25. Septimiu Panainte, Contractul individual de muncă. Practică judiciară,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006;
54
26. Şerban Beligrădeanu, LegislaŃia muncii comentată, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 1992-2002;
27. Revista Română de Dreptul Muncii, Ed. Rosetti/Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2003-2008;
28. Revista de dreptul muncii şi dreptul securităŃii sociale, disponibilă la
http://costelgilca.wordpress.com/revista-de-dreptul-muncii-si-
dreptul-securitatii-sociale-nr12008.

Lect. univ. dr. Vasile Septimiu PANAINTE

55
CRIMINALISTICĂ

I. NoŃiuni introductive privind obiectul, caracterele şi principiile


criminalisticii
Sistemul cursului – A. Tehnică criminalistică
B. Tactică criminalistică
C. Metodologie criminalistică
II. Elemente de tehnică criminalistică
II.1. Identificarea criminalistică
- noŃiune
- principii
- metode şi mijloace tehnico-ştiinŃifice destinate investigării
criminalistice
II.2. Tehnici de identificare a persoanelor după urmele lăsate de
corpul uman
II.3. Identificarea persoanelor prin alte metode – după
semnalmente exterioare, după voce
II.4. Cercetarea urmelor lăsate de obiecte şi a altor categorii de
lucru
III. Elemente de tactică criminalistică
III.1. Tactica efectuării cercetării la faŃa locului
III.2. Tactica ascultării învinuitului sau inculpatului
III.3. Tactica ascultării martorilor
III.4. Tactica ascultării părŃii vătămate, părŃii civile şi părŃii
responsabile civilmente
III.5. Reguli tactice aplicate în efectuarea unor acte de urmărire penală
IV. Metodologie criminalistică – vizând cercetarea unor categorii de
infracŃiuni
IV.1. InfracŃiuni contra vieŃii
IV.2. InfracŃiuni contra patrimoniului
56
IV.3. Alte infracŃiuni
IV.4. Cercetarea accidentelor de circulaŃie; accidentelor de muncă

BIBLIOGRAFIE:

1. A. Ciopraga, I. IacobuŃă, Criminalistică, Editura Junimea, Iaşi, 2001;


2. A. Ciopraga, Criminalistica – tratat de tactică, Editura Gama, Iaşi, 1996;
3. Ion Mircea, Criminalistica, Editura FundaŃiei “Chemarea”, Iaşi,1992;
4. Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, ediŃia a 2-a revăzută şi
adăugată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002.

Lect. univ. dr. Daniel ATASIEI

57
SEMESTRUL II
Discipline opŃionale

DREPT PENAL - INFRACłIUNILE PREVĂZUTE ÎN LEGILE


SPECIALE

Capitolul I - Aspecte generale privind incriminările din legile speciale.


CorelaŃii cu partea specială a Codului penal. ParticularităŃi.
Capitolul al II-lea – InfracŃiuni privind siguranŃa naŃională, ordinea şi
liniştea publică.
Capitolul al III-lea – InfracŃiuni în legătură cu alegerile şi iniŃiativa
legislativă.
Capitolul al IV-lea – InfracŃiuni în legătură cu protecŃia atributelor
fundamentale ale persoanei şi exercitarea unor profesii.
Capitolul al V-lea – InfracŃiuni privind sănătatea publică.
Capitolul al VI-lea - InfracŃiuni în legătură cu protecŃia patrimoniului.
Capitolul al VII-lea – InfracŃiuni în legătură cu activitatea economică.
Capitolul al VIII-lea – InfracŃiuni privind agricultura.
Capitolul al IX-lea – InfracŃiuni privind silvicultura.
Capitolul al X-lea – InfracŃiuni în legătură cu mediul înconjurător.
Capitolul al XI-lea – InfracŃiuni privind contabilitatea şi activitatea
financiar-contabilă.
Capitolul al XII-lea – InfracŃiuni privind transporturile.
Capitolul al XIII-lea – InfracŃiuni privind relaŃiile de muncă, protecŃia
muncii şi protecŃia socială.

58
BIBLIOGRAFIE:

1. A. Ungureanu, A. Ciopraga, DispoziŃii penale din legi speciale române,


vol. I-IX, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996-1998;
2. G. Antoniu, C. Bulai (coord.), Practica judiciară penală, vol. V, Ed.
Academiei Române, Bucureşti, 1998;
3. T. Toader, Gh. Popescu, InfracŃiunile prevăzute în legile speciale, Editura
All Beck, Bucureşti, 2003;
4. T. Toader, A. Stoica, N. Cristuş, Codul penal şi Legile speciale, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2007.
5. Mh. A. Hotca, M. Dobrinoiu, InfracŃiuni prevăzute în legi speciale,
Comentarii şi explicaŃii, EdiŃia 2-a, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2009.
Prof. univ.dr. Tudorel TOADER

59
INFORMATICĂ JURIDICĂ

1. Rolul statisticii în cunoaşterea juridică


a) Principii de bază ale observării statistice
b) Surse de date statistice juridice
2. Sistematizarea şi prezentarea datelor statistice juridice cu ajutorul
programului Microsoft EXCEL
a) Formatarea şi tipărirea foilor de lucru EXCEL
b) Utilizarea formulelor şi funcŃiilor
c) Crearea şi modificarea diagramelor
3. Prezentarea distribuŃiilor statistice unidimensionale
a) Fenomene colective, lege stochastică
b) Variabile, unităŃi, serii statistice
c) Reprezentarea grafică a distribuŃiilor statistice
unidimensionale
- poligonul şi curba frecvenŃelor
- curba frecvenŃelor cumulate
- histograma (comanda HISTOGRAM din EXCEL)
- diagrama de structură
d) Indicatori ai intervalului de variaŃie
- comenzile: MIN, MAX, FREQUENCY din EXCEL
- comenzile: QUARTILE şi PERCENTILE din EXCEL
e) Indicatori ai tendinŃei centrale:
în EXCEL
- media artimetică ----------- > AVERAGE
- media geometrică ---------- > HYPGEOMDIST
- media armonică ---------- > HARMEAN
- modul ---------- > MODE
- mediana ----------- > MEDIAN
60
f) Indicatori ai împrăştierii (în EXCEL comenzile STDEV şi
DEVSQ), asimetriei (comanda SKEW) şi boltirii (comanda KURT)
4. Prezentarea distribuŃiilor statistice bidimensionale
a) FrecvenŃele relative marginale, parŃiale şi condiŃionate
b) Prezentare tabelară şi grafică
c) CorelaŃie şi covarianŃă (comenzile CORRELATION şi
COVARIANCE)
d) Regresia simplă (comanda REGRESSION)

BIBLIOGRAFIE:

1. Elisabeta Jaba, Statistica – ediŃia a treia, Editura economică – 2002;


2. Patrick Blatner, Microsoft EXCEL 2002, Editura TEORA – 2003.

Conf. univ. dr. Silvia LUCHIAN

61
DREPTUL CONCURENłEI

Tema I. DREPTUL CONCURENłEI COMERCIALE


1. DefiniŃie
2. Obiect de reglementare
3. Caractere juridice
4. InterferenŃa dreptului concurenŃei cu alte ramuri de drept
a) Drept comercial
b) Drept administrativ
c) Drept civil
d) Dreptul consumatorilor
e) Dreptul proprietăŃii intelectuale
f) Drept penal
5. Izvoare formale
a) Izvoare interne
b) Izvoare internaŃionale
Tema II. CONCURENłA LOIALĂ
1. NoŃiuni introductive
2. Istoricul reglementărilor comunitare în domeniul concurenŃei
3. Alinierea legislaŃiei româneşti la acquis-ul comunitar
a) Comunitatea Europeană
b) Acordurile de asociere la Uniunea Europeană
Tema III. CONCURENłA NELOIALĂ
1. NoŃiuni introductive
2. Reglementarea concurenŃei neloiale
A. Cadrul general
a) ConvenŃia Uniunii de la Paris
b) Acordul TRIPS

62
B. Aspecte de drept comparat privind reglementarea concurenŃei
neloiale
3. Acte şi fapte de concurenŃă neloială
a) Clasificare
b) Confuzia
c) Denigrarea
d) Dezorganizarea
TEMA IV. CONCURENłA NELOIALĂ PE PIAłA TERNAłIONALĂ
1. DispoziŃii comune
2. Dumping-ul
3. SubvenŃiile
Tema V. CADRUL INSTITUłIONAL: CONSILIUL CONCURENłEI
1. Rolul Consiliului ConcurenŃei
2. Structura Consiliului ConcurenŃei
3. AtribuŃiile Consiliului ConcurenŃei

BIBLIOGRAFIE:

1. Octavian CăpăŃînă, Dreptul concurenŃei comerciale. ConcurenŃa


onestă, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1992;
2. Octavian CăpăŃînă, Dreptul concurenŃei comerciale. ConcurenŃa
patologică. Monopolismul, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993;
3. Yolanda Eminescu, ConcurenŃa neleală. Drept comparat,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993;
4. Octavian CăpăŃână, Dreptul concurenŃei comerciale.
ConcurenŃa neloială pe piaŃa internă şi internaŃională, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1994;
5. Octavian Manolache, Regimul juridic al concurenŃei în dreptul
comunitar, Editura All Beck, Bucureşti, 1997;

63
6. Emilia Mihai, Dreptul concurenŃei. Drept comunitar şi drept
românesc, Editura Mirton, Timişoara, 2001;
7. Paul Mircea Cosmovici, Roxana Munteanu, Dreptul european
an concurenŃei, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2001;
8. Emilia Mihai, Dreptul concurenŃei, Editura All Beck, Bucureşti,
2004;
9. Titus Prescure, Curs de dreptul concurenŃei comerciale, Editura
Rosetti, Bucureşti, 2004.

Lect. univ. drd. Lucia IRINESCU

64
DREPT FUNCIAR ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

I. Fondul funciar şi proprietatea asupra terenurilor


1. NoŃiunea de fond funciar şi clasificarea terenurilor.
2. Domeniul public şi domeniul privat.
3. Delimitarea domeniului public şi a domeniului privat al statului şi
al unităŃilor administrativ-teritoriale.
4. Dobândirea proprietăŃii private asupra terenurilor potrivit Legii
fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi completările
aduse prin Legea nr. 1/2000 si Legea nr. 247/2005.
5. Regimul juridic al terenurilor
II. Exploatarea terenurilor agricole în România
1. DesfiinŃarea şi lichidarea formelor de organizare existente până în
anul 1990 (cooperativele agricole de producŃie şi întreprinderile agricole de
stat), ca urmare a aplicării Legii nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi
completările aduse prin Legea nr. 1/2000 si Legea nr. 247/2005.
2. Formele de asociere potrivit Legii nr. 36/1991.
3. Contractul de arendare.
4. Renta viageră agricolă.
III. Sistemele de publicitate imobiliară aplicabile până la intrarea în
vigoare a Legii cadastrului funciar şi publicităŃii imobiliare nr. 7/1996
1. Sistemul registrului de transcripŃiuni şi inscripŃiuni.
2. Sistemul cărŃii funciare potrivit Legii nr. 115/1938.
3. CărŃile de publicitate funciară.
4. CărŃile de evidenŃă funciară.
IV. Publicitatea imobiliară potrivit Legii nr. 7/1996
1. Cadastrul funciar.
1.1. NoŃiune, obiective, funcŃii.
1.2. Organizarea şi realizarea activităŃii de cadastru.

65
1.3. Procedura elaborării documentaŃiei cadastrale pentru înscrierea
în cartea funciară.
1.4. DocumentaŃia cadastrală.
1.5. Numerotarea cadastrală.
2. CărŃile funciare
2.1. NoŃiunea, obiectul şi funcŃiile cărŃilor funciare.
2.2. EntităŃile de bază ale evidenŃei cadastrale şi publicităŃii
imobiliare.
2.3. Cuprinsul cărŃii funciare.
2.4. Principiile de carte funciară.
2.5. Înscrierile în cartea funciară.
2.6. Reguli referitoare la înscrierea drepturilor reale imobilare.
2.7. Notarea drepturilor personale, faptelor juridice şi acŃiunilor de
carte funciară.
2.8. AcŃiunile de carte funciară.
2.9. Procedura în materie de carte funciară.

BIBLIOGRAFIE:
1. Marian Nicolae, Publicitatea imobiliară şi noile cărŃi funciare, Edit Press
Mihaela S.R.L., Bucureşti, 2000;
2. Liviu Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, Editura
LUMINA LEX, Bucureşti, 2001;
3. Corneliu Bârsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura ALL
Beck, Bucureşti, 2001;
4. Radu I. Motica, Anton Trăilescu, Manual de drept funciar şi publicitate
imobiliară, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2001;
5. Nicolae Boş, Cadastru general, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003;
6. Marian Nicolae, Tratat de publicitate, vol I-II, Edittura Universul Juridic,
Bucureşti, 2006.
Lector univ. dr. Dan Constantin TUDURACHE
66
EXECUTARE SILITĂ

1. ParticipanŃii la executarea silită


2. Titlurile executorii
3. Cererea de executare silită şi incidente în cursul executării
4. Procedurile de executare silită
5. ContestaŃia la executare
BIBLIOGRAFIE:

1. S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, Tratat de executare silită, Editura


Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
2. Evelina Oprina, Executarea silită în procesul civil, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2007;
3. Gabriela Raducan, Dreptul executării silite, Titlul executoriu
european, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2009;
4. Dan Constantin Tudurache, ContestaŃia la executare, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2009.

Asist.univ.drd. Nicolae Horia łIł

67
68

You might also like