EG White - Credinta Prin Ca

CREDINŢA
PRIN CARE TRĂIESC
CREDINŢA
PRIN CARE
TRĂIESC
Texte biblice inspiratoare

şi doctrinale
cu un comentariu inspirat
de Ellen G. White
singura ei carte dedicată

în exclusivitate
studiului doctrinelor biblice
CREDINŢA PRIN CARE TRĂIESC
PREFAŢA
Prin publicarea acestui volum devoţional, va fi satisfăcută o cerere exprimată adesea, de a se efectua o grupare de texte
alese din comentariile sorei E. G.White, asupra adevărurilor de bază ale creştinismului. Doctrinele principale ale credinţei
creştine, susţinute prin texte alese cu grijă din Scriptură şi Spiritul Profeţiei, sunt prezentate aici, nu ca şi declaraţii
teologice, ci ca adevăruri spirituale cu privire la lucrarea de mântuire îndeplinită pentru noi de Isus Hristos, Domnul şi
Mântuitorul nostru.
Trebuie să remarcăm faptul că acest volum oferă mult mai mult decât inspiraţie. În el se găsesc informaţii vitale
pentru tinerii noştri şi pentru toţi cititorii acestei cărţi. O credinţă pe care n-o cunoaştem şi n-o înţelegem nu poate fi
împărtăşită altora. A spune altora ceva presupune a cunoaşte mai întâi tu însuţi acel lucru.
În această carte devoţională a E. G.White, textele din Scriptură sunt prezentate ca autoritate de bază. Biblia vorbeşte
lămurit despre adevărurile fundamentale. Comentariile autoarei vorbesc pe larg despre adevărurile Sfintei Scripturi şi le
înalţă , făcându-le mai personale şi aducând învăţăturile în inimă. În acest volum auzim Sfânta Scriptură vorbind şi
deasemenea auzim vorbind Spiritul Profeţiei. Cele două se află pe locul şi în relaţia cuvenită, Biblia exprimând
adevărurile doctrinale, iar Spiritul Profeţiei oferind comentariul.
Pentru găsirea unor expuneri potrivite ale E. G.White, cu privire la doctrina biblică, redactorii au consultat lucrările
publicate de autoare, în care apar afirmaţii reprezentative scrise de ea. Reţineţi totuşi faptul că, pe lângă binecunoscutele
comentarii, sunt prezentate aici şi altele mai puţin cunoscute, dar nu mai puţin convingătoare. Sunt incluse în materialul
suplimentar al sorei E. G.White, folosit în Comentariile Biblice ale Adventiştilor de Ziua a Şaptea, porţiuni din articole
apărute în “Instructorul tineretului”, ”Semnele timpului”, ”Review and Herald”, şi un număr de expuneri anterioare,
nepublicate.
Deoarece fiecare lectură zilnică este limitată la o singură pagină tipărită, mult material foarte valoros tratând subiecte
apropiate n-a putut fi folosit şi din când în când au fost necesare omisiuni din textele citate. Omisiunile sunt marcate prin
semnele de punctuaţie obişnuite. Deseori, se citează pe o singură pagină, cinci sau şase lucrări din care s-au extras
fragmentele. În unele locuri, acolo unde o afirmaţie se face numai printr-o frază sau două, redactorii au respectat cu
credincioşie gândurile exprimate în context şi le-au prezentat într-o astfel de formă, încât să reprezinte cu fidelitate ideile
comunicate sorei White, de către Spiritul Sfânt.
“Credinţa prin care trăiesc” a fost compilată sub conducerea Consiliului de administraţie a publicaţiilor E. G.White,
care răspunde de îngrijirea şi publicarea scrierilor E. G.White. Lucrarea a fost efectuată în armonie cu instrucţiunile sorei
White, date administratorilor care se îngrijesc de tipărirea unor compilaţii din scrierile ei.
Dorinţa sinceră a editorilor şi a administratorilor proprietăţii E. G.WHITE este ca scurtele solii zilnice privitoare la
adevărurile pline de inspiraţie ale credinţei creştine, să servească drept călăuză zilnică şi ca o încurajare pentru fiecare
cititor.
CUPRINS
Ianuarie: ........................ Cuvântul şi lucrările lui Dumnezeu

Februarie: ............................ Cei trei reprezentanţi ai cerului
Martie: .............................................. Satan şi marea amăgire
Aprilie: ........................................... Remediul lui Dumnezeu
Mai: ................................................... Pocăinţă şi viaţă nouă
Iunie: ................................................ Aici şi în viaţa veşnică
Iulie: ............................................. Sanctuarul lui Dumnezeu
August: .............................................. Umblând ca şi Hristos
Septembrie: .. Căminul care-L are în mijlocul său pe Hristos
Octombrie: .............................................. O biserică curăţită
Noiembrie: ................................ Înfruntând ultima încercare
Decembrie: .......................................... Biruinţa Evangheliei
IANUARIE
CUVÂNTUL ŞI LUCRĂRILE LUI DUMNEZEU
Biblia - o călăuză desăvârşită 1 Ianuarie
O LUMINĂ PE CĂRAREA MEA
“Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.” Ps. 119:5
Noi toţi avem nevoie de o călăuză prin multele stâmtorări în viaţă, întocmai cum şi marinarul are nevoie de un cârmaci
iscusit, care să-l treacă peste bancuri de nisip sau peste locuri stâncoase. Dar unde să găsim o astfel de călăuză? Iubiţi fraţi
eu vă îndrept atenţia către Biblie. (1)
Dumnezeu ne-a dăruit Cuvântul Său ca să fie o candelă pentru picioarele noastre, o lumină pe cărarea noastră.
Învăţăturile pe care le găsim aici, sunt strâns legate de prosperitatea noastră în toate relaţiile vieţii...
Biblia ne prezintă cel mai mare standard al dreptăţii şi nedreptăţii, definind în mod clar păcatul şi sfinţenia. Numai
principiile ei de viaţă, străbătând ca un fir de aur întreaga noastră viaţă, ne păzesc de încercări şi ispite. Biblia este o hartă,
pe care ne sunt trasate pietrele kilometrice ale adevărului. Acei care sunt familiarizaţi cu această hartă vor fi în stare să
păşească cu siguranţă pe calea datoriei, oriunde ar fi chemaţi să meargă. (2)
Dacă credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu este pierdută, atunci sufletul nu mai are nici o siguranţă, nici o călăuză.
Tineretul apucă pe căile care îl îndepărtează de Dumnezeu şi de viaţa veşnică.
Nelegiuirea care se răspândeşte pretutindeni în zilele noastre, se datoreşte în mare parte tocmai acestei cauze. Dacă
Cuvântul lui Dumnezeu este dat la o parte, atunci, odată cu acesta se leapădă şi puterea acestuia de a ţine în frâu patimile
murdare ale inimii fireşti. (3)
Atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este făcut sfătuitorul nostru, când cercetăm Scripturile pentru a găsi lumină,
îngerii cereşti vin lângă noi pentru a ne impresiona mintea şi pentru a ne lumina priceperea, astfel încât se poate spune cu
adevărat: ”Descoperirea Cuvintelor Tale dă lumină...” Ps.119:130 (4)
Cuvântul lui Dumnezeu este lumină şi adevăr. El este în stare să călăuzească fiecare pas pe cărarea care duce la cetatea
lui Dumnezeu. (5)
SCUTUL MEU ÎN FAŢA ISPITEI
“Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” Ps.119:11
Dacă nu vrem să fim călăuziţi greşit de eroare şi minciună, inima trebuie să fie preocupată cu adevărul. Cuvântul lui
Dumnezeu va înzestra mintea cu armele puterii divine, pentru a birui pe vrăjmaşi. Fericit este omul care, atunci când este
ispitit, îşi dă seama că mintea sa este bogată în cunoaşterea Scripturilor, care găseşte în făgăduinţele lui Dumnezeu
adăpost. ”Strâng Cuvântul Tău”, zice psalmistul, ”în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.”(6)
Acest cuvânt trebuie să fie veşnic în inima noastră şi pe buzele noastre. “Stă scris” trebuie să fie ancora noastră. Acei
care fac din Cuvântul lui Dumnezeu sfetnicul lor, înţeleg slăbiciunile inimii omeneşti şi puterea harului lui Dumnezeu de
a supune orice pornire rea şi nesfinţită. Inimile lor sunt neîncetat stăpânite de spiritul rugăciunii, şi sunt ocrotiţi de îngerii
cei sfinţi. Când vrăjmaşul năvăleşte asupra lor ca un potop, Spiritul lui Dumnezeu ridică pentru ei o stavilă împotriva lui.
În inima lor este armonie, pentru că influenţa preţioasă şi puternică a adevărului îi călăuzeşte. (7)
Cuvântul lui Dumnezeu este un canal de comunicare cu Dumnezeul Cel viu. Cel care se hrăneşte cu acest Cuvânt, va
ajunge rodnic în toate faptele bune. El... va fi descoperitorul minelor bogate ale adevărului; el va trebui să lucreze cu
siguranţă pentru a descoperi comoara ascunsă. Când el este înconjurat de ispite, Duhul Sfânt îl va inspira cu acele cuvinte
de care are nevoie chiar în acel moment, iar El le va putea folosi în avantajul său. (8)
Trebuie să fim şi mai familiarizaţi cu Biblia. Vom putea închide uşa multor ispite, dacă vom memora versete din
Scriptură. Să barăm calea ispitelor cu un ‘stă scris’. Vom fi confruntaţi cu lupte care încearcă credinţa şi curajul nostru,
dar ele ne vor întări dacă vom birui prin harul pe care Isus vrea să ni-l dea. Dar noi trebuie să credem; trebuie să apucăm
făgăduinţele, fără a ne îndoi de ele. (9)
FĂGĂDUINŢELE BIBLIEI SUNT PENTRU MINE
“În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt “da”; de aceea şi “amin” pe care-l
spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu." 2 Cor. 1:20
Biblia este preţioasa grădină a lui Dumnezeu, iar făgăduinţele sale sunt crinii, trandafirii şi garoafele. (10)
Cât de mult doresc ca noi toţi să credem făgăduinţele lui Dumnezeu... Nu trebuie să privim în inima noastră pentru
vreo senzaţie de bucurie ca dovadă că suntem acceptaţi de cer, ci trebuie să luăm făgăduinţele lui Dumnezeu şi să
spunem: ”Ele sunt ale mele, Domnul lasă Duhul Său să locuiască în mine. Eu primesc lumină; pentru că făgăduinţa Lui
spune: ‘Crede că vei primi lucrurile pentru care te-ai rugat şi le vei avea.’ Prin credinţă ajung dincolo de val şi mă sprijin
de Hristos, puterea mea. Mulţumesc lui Dumnezeu că am un Mântuitor." (11)
Scripturile trebuie să fie primite ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu către noi, nu numai scris, ci şi rostit. Când cei
năpăstuiţi veneau la Hristos, El a privit nu numai la acei care i-au cerut ajutorul, ci şi la toţi acei, care de-a lungul
secolelor, vor veni la El, fiind şi ei în necaz şi având aceeaşi credinţă. Când El i-a spus paraliticului: ”Fiule, bucură-
te, iertate îţi sunt păcatele”, când i-a spus femeii din Capernaum: ”Fiică, fii liniştită, credinţa ta te-a vindecat, mergi în
pace", El a vorbit şi altor necăjiţi şi altor împovăraţi de păcat, care aveau să caute ajutorul Său.
La fel stau lucrurile cu toate făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu. Prin ele, El ne vorbeşte fiecăruia personal,
adresându-ni-se tot atât de direct ca şi când am asculta chiar glasul Său. Prin aceste făgăduinţe Hristos ne dă har şi putere.
Ele sunt frunze din pomul care este “pentru vindecarea neamurilor." Primite, asimilate, ele trebuie să fie puterea
caracterului, inspiraţia şi sprijinul vieţii. (12)
Să prindă tinerii braţul puterii infinite. Credinţa creşte prin exersare. Hrăniţi-vă cu făgăduinţele; fiţi mulţumiţi de a vă
sprijini pe făgăduinţele simple ale Cuvântului lui Dumnezeu. (13)
Păstraţi în cămăruţele memoriei, cuvintele preţioase ale lui Hristos. Ele trebuie să fie socotite, ca fiind mai valoroase
decât aurul şi argintul. (14)
O carte de inspiraţie divină 4 Ianuarie
CARTE CU ÎNVĂŢĂTURI PENTRU ÎNTREAGA OMENIRE
“Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit dela Dumnezeu, mânaţi de Duhul
Sfânt” 2 Petru 1:21
Dumnezeu a încredinţat omului mărginit scrierea Cuvântului Său divin, inspirat. Acest Cuvânt, redactat sub forma
Vechiului şi a Noului Testament, este cartea de călăuză pentru locuitorii lumii căzute, lăsat lor prin testament, pentru ca,
studiindu-L şi ascultând de preceptele Sale, nici unul să nu se rătăcească în drumul către cer. (15)
Biblia ne spune că ea vine de la Dumnezeu; şi totuşi ea a fost scrisă de mâini omeneşti; diversitatea stilurilor diferitelor
cărţi, relevă individualitatea diferiţilor săi scriitori. Adevărurile descoperite sunt toate “insuflate de Dumnezeu”(2
Tim.3:16); şi totuşi ele sunt exprimate în limbajul oamenilor. Adică Fiinţa Supremă şi Infinită a iluminat prin Duhul Său
mintea şi inima servilor Săi; El le-a dat vise şi viziuni; El le-a arătat simboluri şi chipuri; la rândul lor, aceştia din urmă au
îmbrăcat gândurile lui Dumnezeu în cuvântul omenesc. (16)
Domnul vorbeşte fiinţelor omeneşti într-un limbaj imperfect, pentru ca simţurile degenerate, percepţia pământească,
greoaie a fiinţelor pământeşti, să poată înţelege cuvintele Sale. Astfel se dovedeşte bunăvoinţa lui Dumnezeu. El
întâmpină fiinţele omeneşti decăzute acolo unde se află ele. Biblia, desăvârşită în simplitatea ei, nu răspunde măreţelor
idei ale lui Dumnezeu, pentru că ideile infinite nu pot fi redate perfect prin mijloacele mărginite ale gândirii omeneşti. În
loc ca exprimările Bibliei să fie exagerate, aşa cum susţin mulţi oameni, expresiile puternice se pleacă înaintea măreţiei
gândurilor, deşi pana scriitorului a ales limbajul cel mai expresiv prin care să redea adevărurile educaţiei mai înalte. (17)
Dumnezeu a destinat Biblia să fie o carte de învăţături pentru întreaga omenire, în copilărie, în tinereţe şi la maturitate,
şi să fie studiată în toate timpurile. El a dat oamenilor Cuvântul Său ca o revelaţie a Sa... Acesta este mijlocul de
comunicare între Dumnezeu şi om. (18)
BIBLIA DIN CER
“Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi
nu de la noi." 2 Cor.4:7
Astfel a plăcut lui Dumnezeu să comunice adevărul Său lumii prin unelte omeneşti; şi El totuşi, a pregătit prin Duhul
Său oameni pentru această datorie, şi în acelaşi timp i-a făcut capabili de a o împlini. El le-a călăuzit duhul în alegerea a
ceea ce trebuiau să spună şi să scrie. Încredinţate vaselor de lut, aceste comori au rămas totuşi dumnezeieşti... Copilul lui
Dumnezeu care ascultă, care crede, găseşte în ea [ în mărturia lui Dumnezeu] ocazia de a admira măreţia unei puteri
divine, pline de har şi adevăr. (19)
Scriitorii Bibliei au trebuit să-şi exprime gândurile într-un limbaj omenesc. Ea a fost scrisă de fiinţe omeneşti. Aceşti
oameni au fost inspiraţi de Duhul Sfânt. Din cauza imperfecţiunii înţelegerii omeneşti a limbajului sau a îndărădniciei
minţii omeneşti, pricepută în a ocoli adevărul, mulţi citesc şi înţeleg Biblia, după plăcerea lor. Aceasta nu se explică prin
aceea că Biblia ar fi dificilă...
Scripturile au fost date oamenilor, nu într-o formă continuă de exprimări neîntrerupte, ci fragment cu fragment, de-a
lungul generaţiilor, după cum Dumnezeu, în Providenţa Sa, a văzut ocazia potrivită pentru a impresiona omul în vremuri
şi locuri diferite. Oamenii au scris aşa cum au fost îndemnaţi de Duhul Sfânt...
Nu totdeauna există o ordine perfectă sau o unitate aparentă în Scripturi... Adevărurile Bibliei sunt ca nişte mărgăritare
ascunse. Ele trebuie să fie căutate, trebuie dezgropate cu eforturi obositoare. Acei care privesc numai la suprafaţa
Scripturilor, cu cunoştinţa lor superficială despre care ei cred că este foarte profundă, vorbesc despre contradicţii în
Biblie, şi se îndoiesc de autoritatea Scripturilor. Dar acei ale căror inimi sunt în armonie cu adevărul, şi-şi fac datoria, vor
cerceta Scripturile cu o inimă pregătită de a primi inspiraţiile divine. Sufletul iluminat, vede o unitate spirituală, un fir
maiestuos de aur străbătând întrega Biblie; dar aceasta cere răbdare, meditaţie şi rugăciune pentru a putea descoperi firul
preţios de aur. (20)
TOATĂ BIBLIA ESTE INSPIRATĂ
“Toată Biblia este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune şi
neprihănire." 2 Tim.3:16.
Cuvântul lui Dumnezeu cuprinde atât Scripturile Vechiului Testament cât şi ale Noului Testament. Una nu este
completă fără cealaltă. (21)
Vechiului Testament, nu mai puţin decât Noului Testament, trebuie să i se acorde atenţie. În timp ce studiem Vechiul
Testament, vom găsi revărsându-se izvoare vii, acolo unde cititorul neatent nu va găsi decât deşert. (22)
Nu există nici o contradicţie între Vechiul şi Noul Testament. În Vechiul Testament găsim prezentată Evanghelia
Mântuitorului care avea să vină; în Noul Testament Îl găsim pe Mântuitorul revelat, aşa cum au prezis profeţiile. În timp
ce Vechiul Testament îndreaptă atenţia către Jertfa adevărată, Noul Testament arată că Mântuitorul, simbolizat prin jertfe
tipice, a venit. Slava puţin luminoasă a dispensaţiunii iudaice, a fost urmată de slava mai strălucitoare, mai clară, a
dispensaţiunii creştine. (23)
Hristos, aşa cum a fost făcut cunoscut patriarhilor, cum a fost simbolizat prin serviciul jertfelor, cum a fost arătat în
Lege şi descoperit de profeţi, este comoara Vechiului Testament. În viaţa, moartea şi învierea Sa, şi cum a fost descoperit
de Spiritul Sfânt, Hristos este comoara Noului Testament. Mântuitorul nostru, strălucirea măririi Tatălui este atât vechi
cât şi nou... Vechiul Testament aruncă lumină asupra Noului Testament, iar Noul asupra Vechiului Testament. Fiecare
dintre ele este descoperirea măririi lui Dumnezeu în Hristos. Amândouă conţin adevăruri, a căror însemnătate mai adâncă
este descoperită din ce în ce mai mult, pentru cercetătorul serios. (24)
Domnul Isus spune despre Scripturile Vechiului Testament şi cu atât mai mult este aceasta valabilă pentru cele ale
Noului Testament - că “ele mărturisesc despre Mine”(Ioan 5:39).. Da, întrega Biblie ne vorbeşte despre Hristos. De la
primul raport cu privire la creaţiune -”căci, nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El”- şi până la făgăduinţa cea mai
de pe urmă, ”Iată, Eu vin curând”, citim despre lucrările Sale şi ascultăm vocea Sa (Ioan 1:3; Ap.22:12.) Dacă dorim să
cunoaştem bine pe Mântuitorul, atunci să studiem Sfintele Scripturi. (25)
O DESCOPERIRE INFAILIBILĂ
“Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ, curăţit de şapte ori." Ps.12:6
În Cuvântul Său, Dumnezeu a dat oamenilor cunoştinţele necesare mântuirii. Sfintele Scripturi trebuie să fie primite ca
având o autoritate absolută, ca o descoperire infailibilă a voinţei Sale. Ele sunt măsura de atins în ce priveşte caracterul;
sunt descoperitorul învăţăturilor şi încercarea experienţei. (26)
Întunecimea spirituală a acoperit pământul şi un întuneric gros pe oameni... Mulţi, foarte mulţi pun la îndoială
autenticitatea şi adevărul Scripturilor. Motivele omeneşti şi închipuirile inimii omeneşti răstălmăcesc inspiraţia
Cuvântului lui Dumnezeu şi ceea ce trebuie să fie primit ca sigur, este învăluit într-un nor de misticism. Nimic nu este
întemeiat în mod clar şi limpede, pe o temelie solidă. Acest fapt este unul din semnele deosebite ale zilelor din urmă.
Sunt oameni care se străduiesc să fie originali, care se cred mai înţelepţi decât ce stă scris; de aceea înţelepciunea lor
este nebunie... Căutând să tălmăcească tainele ascunse din veşnicii de omul muritor, ei sunt ca un om care se zbate în
mocirlă, neînstare să scape, dar care le spune altora cum să iasă din mocirla în care se găsesc şi ei înşişi. Aceasta este o
reprezentare potrivită pentru oamenii care spun că ei se apucă să corecteze erorile din Biblie. Nici un om nu poate
îmbunătăţi Biblia, sugerând ceea ce spune sau vrea să spună Domnul...
Eu primesc Biblia exact aşa cum este, ca fiind Cuvântul Inspirat. Eu cred în afirmaţiile Lui, aşa cum le găsesc în toată
Biblia. (27)
Această Carte Sfântă a rezistat atacurilor lui Satan, care s-a unit cu oamenii răi pentru a face ca orice trăsătură a
divinităţii să fie învăluită în nori şi întunecime. Dar Domnul a ocrotit această Carte Sfântă prin puterea Sa dumnezeiască,
păstrând-o în forma aceasta - o hartă sau o carte de călăuză pentru familia omenească pentru a le arăta calea către cer...
Noi mulţumim lui Dumnezeu pentru că Biblia este întocmită atât pentru omul sărac, cât şi pentru cel bogat. Ea se
potriveşte pentru toate vârstele şi clasele sociale. (28)
TAINELE NU LE PUTEM ÎNŢELEGE
“O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de
neînţelese sunt căile Lui." Rom. 11:33
Cuvântul lui Dumnezeu ca şi caracterul divinului lor Autor, cuprinde taine ce niciodată nu vor putea fi pe deplin
înţelese de către fiinţele mărginite... Dacă ar fi fost posibil pentru fiinţele create să ajungă la o completă înţelegere a lui
Dumnezeu şi a lucrării Lui, atunci, odată ajunşi la acest punct, pentru ei n-ar mai exista posibilitatea unor noi descoperiri
ale adevărului, nici ale creşterii cunoştinţei şi nici o mai mare dezvoltare a minţii şi a caracterului. Atunci Dumnezeu n-ar
mai fi fost nicidecum Fiinţa Supremă; iar omul, ajungând la limitele cunoaşterii şi ale dezvoltării, ar fi încetat să mai
progreseze. Să mulţumim lui Dumnezeu că lucrurile nu stau astfel. Dumnezeu este de necuprins; “în El sunt ascunse toate
comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.”(Col.2:3) Şi în veacurile nesfârşite, cei mântuiţi vor cerceta continuu, vor învăţa
întruna, şi totuşi niciodată comorile înţelepciunii, ale bunătăţii şi puterii Sale nu se pot epuiza. (29)
În lumea naturală suntem în permanenţă înconjuraţi de taine pe care nu le putem aprofunda... Ne mai mirăm atunci
văzând că şi în lumea spirituală sunt taine pe care de asemenea nu le putem cuprinde? (30)
Tainele Bibliei... sunt printre cele mai puternice dovezi ale inspiraţiei Sale divine. Dacă ea n-ar fi conţinut nimic din
nepătrunsul caracter al lui Dumnezeu, ci numai ceea ce am putea noi înţelege, dacă măreţia şi maiestatea Sa ar fi putut fi
înţelese de minţile limitate, atunci Biblia, aşa cum există, n-ar purta dovezile clare ale divinităţii Sale... Cu cât cercetăm
mai mult Biblia, cu atât mai adâncă este convingerea noastră că ea este Cuvântul Viului Dumnezeu, iar înţelepciunea
omenească se proşterne în faţa maiestăţii descoperirii divine. (31)
Hristos îi va călăuzi pe cei mântuiţi la râul de viaţă, şi le va descoperi ceea ce n-ar fi putut înţelege când erau pe
pământ. (32)
În lumina care străluceşte de la tron, tainele vor dispărea, iar sufletul va fi umplut cu uimire în faţa simplităţii
lucrurilor pe care niciodată, înainte, nu le-a înţeles. (33)
CARTEA CARE DĂINUIE
“Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece." Mat. 24:35
El [Hristos] îndrepta atenţia la Sfânta Scriptură ca la o autoritate indiscutabilă, iar noi trebuie să facem la fel. Biblia
trebuie prezentată ca fiind Cuvântul Veşnicului Dumnezeu, ca sfârşit al tuturor problemelor şi ca temelie a toată credinţa.
(34)
Necredinciosul Voltaire zicea: ”Am obosit să aud spunându-se mereu că doisprezece oameni au pus temeliile religiei
creştine. Voi dovedi că ajunge un singur om pentru a o răsturna...” Milioane de oameni s-au unit în lupta contra Bibliei,
dar n-au putut-o distruge. Acolo, unde în timpul lui Voltaire se găseau numai o sută de exemplare, se găsesc astăzi zece
mii, ba chiar o sută de mii de Biblii, Cartea lui Dumnezeu. Sau, folosind cuvintele unui reformator din primele veacuri,
referitor la Biserica creştină, ”Biblia este o nicovală de care s-au sfărâmat multe ciocane." Domnul zice: ”Orice armă
făurită împotriva Ta va fi fără putere şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva Ta, o vei osândi”(Is.54:17).
(35)
În acest timp, înainte de marea criză finală, ca şi înainte de prima nimicire a lumii, oamenii sunt captivaţi de plăceri şi
de urmărirea satisfacerii poftelor senzuale. Absorbiţi de cele văzute şi trecătoare, ei au pierdut din vedere pe cele nevăzute
şi veşnice. Pentru cele pieritoare, ei sacrifică bogăţiile nepieritoare... Ei trebuie să înveţe din experienţa înălţării şi căderii
naţiunilor, aşa cum este prezentată clar pe paginile Sfintelor Scripturi, cât de fără valoare este slava lumească. (36)
Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru neclintit, din câte cunoaşte lumea. El este temelia sigură. ”Cerul şi
pământul va trece” a zis Isus, dar “cuvintele Mele nu vor trece.” (37)
“Cuvântul lui Dumnezeu, rămâne în veac." Lucrările mâinilor Lui sunt credincioşie şi dreptate; toate poruncile Lui
sunt adevărate, întărite pentru veşnicie, făcute cu credincioşie şi neprihă-nire”(Is.40:8; Ps.117:7,8).
Tot ce este clădit pe autoritatea omenească se va prăbuşi, dar tot ce este zidit pe Stânca neclintită a Cuvântului lui
Dumnezeu, va rămâne în veci. (38)
DOVADA EXPERIENŢEI
“Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul; ferice de omul care se încrede în El." Ps. 34:8
Există o dovadă care este la îndemâna tuturor - atât a celor mai cultivaţi, cât şi a celor mai neînvăţaţi - şi anume,
dovada experienţei. Dumnezeu ne invită să experimentăm pentru noi, realitatea Cuvântului Său, adevărul făgăduinţelor
Sale. El ne îndeamnă să “gustăm şi să vedem ce bun este Domnul." În loc de a ne baza pe cuvântul altora, noi trebuie,
personal, să încercăm toate acestea... Pe măsură ce ne apropiem de Domnul Hristos, şi ne bucurăm de plinătatea iubirii
Sale, îndoielile şi întunericul vor dispărea în lumina prezenţei Sale. (39)
Creştinul ştie în cine şi-a pus încrederea. El nu numai că citeşte Biblia, el experimentează puterea învăţăturii ei. El nu
numai că a auzit de neprihănirea lui Hristos; el şi-a deschis ferestrele sufletului pentru lumina Soarelui Neprihănirii. (40)
Şi oricine a trecut de la moarte la viaţă este în stare să adeverească faptul “că Dumnezeu spune adevărul." (Ioan 3:33)
Unul ca acesta poate mărturisi în mod sigur: ”Eu am avut nevoie de ajutor şi l-am găsit în Domnul Hristos. Orice nevoie
mi-a fost împlinită şi foamea sufletului meu a fost satisfăcută. Acum Biblia este pentru mine, în adevăr descoperirea
Domnului Hristos. Mă întrebi de ce cred eu în Domnul Hristos? Pentru că el este pentru mine un Mântuitor Divin. De ce
cred eu în Sfânta Scriptură? Pentru că în ea am găsit glasul lui Dumnezeu vorbind sufletului meu." Noi putem să avem în
noi înşine dovada că Biblia este cu adevărat - Cuvântul lui Dumnezeu şi că Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Noi
trebuie să fim siguri că nu urmăm nişte poveşti născocite de iscusinţa omenească. (41)
Tineretul să facă din Cuvântul lui Dumnezeu, hrană pentru minte şi suflet... Astfel, prin credinţă, ei vor ajunge să
cunoască pe Dumnezeu, printr-o cunoştinţă experimentală. Ei au experimentat pentru ei înşişi realitatea Cuvântului Său,
adevărul făgăduinţelor Sale! Ei au gustat şi ştiu că Domnul este bun... Este privilegiul nostru de a ajunge mai sus şi tot
mai sus pentru descoperiri mai clare ale caracterului lui Dumnezeu... În lumina Sa vedem lumină până când mintea, inima
şi sufletul vor fi transformate după chipul sfinţeniei Sale. (42)
Puterea de viaţă a Cuvântului 11 Ianuarie
HRISTOS, CUVÂNTUL VIU
“Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă
întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” Ioan 1:14
Isus este numit Cuvântul lui Dumnezeu. El aprobă Legea Tatălui, pune în practică principiile ei în viaţă, dă pe faţă
spiritul ei şi arată puterea ei binefăcătoare în inimă. Evanghelistul Ioan zice: ”Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre
noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Sa, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. (43)
Tot ceea ce omului îi este necesar să cunoască, sau poate cunoaşte despre Dumnezeu a fost descoperit în viaţa şi în
caracterul Fiului Său...
Îmbrăcând natura omenească, Isus Hristos a venit pentru a fi una cu omul, şi în acelaşi timp ca să-L descopere pe Tatăl
nostru Ceresc, fiinţelor omeneşti decăzute. El a fost făcut în toate privinţele, la fel ca şi fraţii Săi. El a devenit carne chiar
aşa cum suntem şi noi. El a flămânzit, a însetat şi a obosit. El a fost întreţinut prin hrană şi întărit prin somn. El a fost
părtaş la soarta oamenilor şi totuşi a fost Fiul fără prihană al lui Dumnezeu...
Blând, compătimitor, milos, totdeauna atent cu alţii, El reprezenta caracterul lui Dumnezeu şi fără încetare era angajat
în slujba lui Dumnezeu şi a omului. (44)
Urmaşii lui Hristos trebuie să fie părtaşi ai experienţelor Sale. Ei trebuie să-şi însuşească Cuvântul lui Dumnezeu. Ei
trebuie să se schimbe după asemănarea Sa, prin puterea lui Hristos şi să reflecte însuşirile dumnezeieşti... Spiritul şi
lucrarea lui Hristos trebuie să devină spiritul şi lucrarea ucenicilor Săi. (45)
Prin studierea Bibliei, sufletul convertit mănâncă carnea şi bea sângele Fiului lui Dumnezeu, fapt pe care El Însuşi îl
socoteşte ca primirea şi împlinirea Cuvintelor Sale, care sunt duh şi viaţă. Cuvântul este făcut trup şi locuieşte printre noi,
în acei care primesc principiile sfinte ale Cuvântului lui Dumnezeu. Mântuitorul lumii a lăsat un exemplu sfânt, curat
pentru toţi oamenii. El luminează, înalţă şi aduce nemurire tuturor acelora care ascultă de pretenţiile divine. (46)
SECRETUL PUTERII
“Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” Ps.119:9
Este una a trata Biblia ca pe o carte de precepte morale bune, a i se acorda atenţie în măsura în care este în de acord cu
spiritul vremii şi cu poziţia noastră în lume; dar este cu totul altceva a o considera ceea ce este în realitate - Cuvântul
Viului Dumnezeu, Cuvântul care este viaţa noastră, Cuvântul care trebuie să modeleze faptele, cuvintele şi cugetele
noastre. A considera Cuvântul lui Dumnezeu mai puţin decât aceasta, însemnează a-L lepăda. (47)
Cuvântul lui Dumnezeu este un cercetător al caracterului şi al motivelor. Trebuie să citim acest Cuvânt cu inima şi cu
mintea deschise pentru a primi soliile pe care Dumnezeu ni le va da. Nu trebuie să gândim că citirea Cuvântului poate
realiza pentru noi ceea ce numai Acela, care ne descoperă Cuvântul, care se află în spatele acestui Cuvânt, poate realiza.
Unii sunt în pericol, grăbindu-se să concluzioneze că, deoarece ei se ţin cu statornicie de doctrinele adevărului, sunt deja
în posesia binecuvântărilor despre care aceste doctrine spun că se revarsă peste cel ce primeşte adevărul. Mulţi ţin
adevărul în curtea din afară. Principiile sfinte ale adevărului nu au o influenţă care să controleze cuvintele, gândurile,
faptele. (48)
În aceste primejdioase zile de pe urmă când ispita viciului şi ale corupţiei se află la tot pasul, să se înalţe către cer
strigătul serios din toata inima: ”Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea?” Iar tânărul să-şi plece urechea şi să-şi modeleze
inima pentru a asculta sfatul care este dat ca răspuns: ”Îndreptându-se după Cuvântul Tău.”
Singura siguranţă pentru tineretul care trăieşte în aceste vremuri de corupţie, este de a-L lua pe Dumnezeu ca Sfătuitor.
Fără ajutorul Divin ei nu vor fi în stare de a stăpâni patimile omeneşti şi pofta. În Hristos se află tocmai ajutorul de care
au nevoie. (49)
Adevărul trebuie să pătrundă până în cele mai adânci locuri ale sufletului şi să îndepărteze tot ce este străin de spiritul
lui Hristos, iar apoi golul trebuie să fie umplut cu trăsăturile caracterului Său, care a fost curat, sfânt, nepătat, pentru ca
toate izvoarele inimii să poată fi ca florile pline de parfum, un miros plăcut, un miros de viaţă spre viaţă. (50)
NĂSCUT PRIN CUVÂNT
“Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin
Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi rămâne în veac” 1 Petru 1:23
Schimbarea inimii prin care devenim copii ai lui Dumnezeu în Biblie, este numită naştere. Ea mai este comparată şi cu
încolţirea seminţei bune, semănate de gospodar. În acest fel se iau ilustraţii din viaţa naturală, ca să ne ajute la o mai bună
înţelegere a adevărurilor ascunse ale vieţii spirituale. Toată înţelepciunea şi iscusinţa omului nu este în stare să dea viaţă
nici chiar celui mai mic lucru din natură. Numai prin viaţa pe care o dă Dumnezeu pot trăi plantele şi animalele.
Tot astfel, numai prin viaţa ce vine de la Dumnezeu, poate lua fiinţă viaţa spirituală în inimile oamenilor. (51)
Când adevărul devine un principiu durabil în viaţă, atunci sufletul va fi “născut a doua oară”, ”nu din sămânţă
pieritoare, ci din sămânţă nepieritoare”, adică prin Cuvântul lui Dumnezeu, viu şi “care rămâne în veac”. Această nouă
naştere, este urmarea primirii lui Hristos ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu. Când adevărurile dumnezeieşti sunt întipărite în
inimă prin Spiritul Sfânt, atunci vor fi trezite idei noi, iar puterile adormite până aici, vor fi deşteptate spre a conlucra
împreună cu Dumnezeu... Hristos era pentru lume, Descoperitorul Adevărului. Prin El a fost semănată în inimile
oamenilor sămânţă nepieritoare a adevărului - Cuvântul lui Dumnezeu. (52)
Cuvântul nimiceşte natura firească, pământească şi împărtăşeşte o nouă viaţă în Hristos Isus. Duhul Sfânt vine la om
ca un Mângâietor. Prin transformarea săvârşită prin harul Său, chipul lui Dumnezeu este întipărit în ucenici; el devine o
nouă creatură. Iubirea ia locul urii, iar inima primeşte asemănările divine. (53)
De aici înainte noi nu mai suntem ai noştri pentru că am fost cumpăraţi cu un preţ. ”Că ştiţi că nu cu lucruri pieritoare,
cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi, ci cu sângele scump al lui Hristos.” (1 Petru 1:18,19) Prin acest simplu act al
credinţei noastre în Dumnezeu, Duhul Sfânt a dat naştere unei vieţi noi în inima noastră. Noi suntem ca nişte copii născuţi
în familia lui Dumnezeu, şi El ne iubeşte aşa cum iubeşte pe Fiul Său. (54)

HRANĂ PENTRU SUFLETUL MEU
“Isus i-a răspuns: ”Este scris, omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui
Dumnezeu.” Luca 4:4
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie hrana noastră spirituală. (55)

Viaţa lui Hristos care dă viaţă lumii, este în Cuvântul Său. Numai prin Cuvântul Său, Hristos a vindecat bolile şi a
alungat demonii; prin Cuvântul Său a liniştit marea şi a înviat morţii...
După cum viaţa fizică este susţinută prin hrană, tot aşa şi viaţa spirituală este susţinută prin Cuvântul lui Dumnezeu. Şi
orice suflet trebuie să primească viaţă din Cuvântul lui Dumnezeu. După cum trebuie să mâncăm pentru noi înşine ca să
fim hrăniţi, tot astfel trebuie să primim Cuvântul pentru noi înşine...
Isus îmi adresează mie făgăduinţele şi avertismentele Sale... Experienţele arătate în Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să
devină experienţele mele. Rugăciunea şi făgăduinţa, învăţătura şi avertismentul sunt ale mele. (56)
Energia creatoare care a chemat lumile la viaţă, se află în Cuvântul lui Dumnezeu. Acest Cuvânt împărtăşeşte putere;
el dă viaţă. Fiecare poruncă este o făgăduinţă; acceptat de conştiinţă, primit în suflet, el aduce cu sine viaţa celui Infinit...
Viaţa, astfel împărtăşită, la fel este şi întreţinută. Omul va trăi ”cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.
(Matei 4:4)
Mintea, sufletul, sunt clădite din hrana care ni se dă. Depinde numai de noi cu ce le vom hrăni. Este lăsat în puterea
fiecăruia de a alege subiectele care să ocupe cugetele şi să formeze caracterul. (57)
Tinerilor, în numele lui Isus, vă adresez un apel, vouă, celor pe care curând îi voi întâlni în jurul tronului lui
Dumnezeu, de a studia Biblia. Făcând astfel, ea se va dovedi nu numai stâlp de nor ziua, ci şi stâlp de foc noaptea. Ea
deschide înaintea voastră o cărare, care duce sus şi tot mai sus, invitându-vă să mergeţi înainte. Biblia - voi nu-i
cunoaşteţi valoarea! Ea este o carte pentru minte, pentru inimă, pentru conştiinţă, voinţă şi viaţă. Ea este solia lui
Dumnezeu către voi, prezentată într-un mod atât de simplu încât o înţelege şi un copilaş. Biblia - preţioasă carte! (58)
VIAŢĂ ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
“Duhul este acela care dă viaţă; carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus sunt Duh şi Viaţă.”
Ioan 6:63
Orice sămânţă are în sine germenul vieţii, în care se află ascunsă viaţa plantei. În acelaşi chip se află viaţă şi în
Cuvântul lui Dumnezeu. Hristos zice: ”Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă...” În fiecare poruncă şi în fiecare
făgăduinţă a Cuvântului lui Dumnezeu se află putere; se află viaţa lui Dumnezeu Însuşi, prin care poate fi adusă la
îndeplinire porunca şi împlinită făgăduinţa. Cel ce primeşte prin credinţă Cuvântul, primeşte în mod direct viaţa şi
caracterul lui Dumnezeu. (59)
Prin părtăşia cu acest Cuvânt, puterea noastră spirituală creşte; creştem în har şi în cunoştinţa adevărului. Se formează
şi se consolidează obiceiuri de stăpânire de sine. Slăbiciunile copilăriei - irascibilitatea, încăpăţânarea, egoismul, cuvintele
pripite, patimile - dispar, iar în locul lor se dezvoltă bună-cuviinţa maturităţii creştine a bărbaţilor şi femeilor. (60)
În puterea Sa bărbaţii şi femeile au sfărâmat lanţurile obiceiurilor păcătoase. Ei au îndepărtat egoismul. Profanul a
devenit evlavios, beţivul a devenit un om serios, iar desfrânatul un om curat. Sufletele care s-au născut după asemănarea
lui Satana, au fost transformate după chipul lui Dumnezeu. (61)
Vreţi să fiţi transformaţi după chipul Divin? Vreţi să beţi din apa pe care Hristos v-o va da, care va deveni în voi un
izvor de apă care curge în viaţa veşnică? Vreţi să aduceţi roade spre slava lui Dumnezeu? Vreţi să aduceţi la viaţă şi pe
alţii? Atunci, cu inima flămânzind după pâinea vieţii, Cuvântul lui Dumnezeu, cercetaţi Scripturile şi trăiţi prin fiecare
cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Îndreptăţirea şi sfinţirea sufletului vostru se va face prin credinţa în Cuvântul lui
Dumnezeu, care călăuzeşte la ascultarea de poruncile Sale. Lăsaţi ca Biblia să fie pentru voi glasul lui Dumnezeu, care vă
învaţă, şi spune: ”Iată drumul, mergeţi pe el” (Is.30:21) Hristos S-a rugat: ”Sfinţeşte-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău
este adevărul”. (Ioan 17:17) (62)
O MASĂ PUSĂ ÎNAINTEA MEA
“Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţă veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul
Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.”
Ioan 6:54-55
Viaţa veşnică însemnează a primi elementele de viaţă din Sfânta Scriptură, însemnează a face voia lui Dumnezeu.
Aceasta se înţelege prin a mânca trupul şi a bea sângele Fiului lui Dumnezeu. Este privilegiul tuturor de a se împărtăşi de
pâinea din cer, prin studierea Cuvântului, dobândind astfel putere spirituală. (63)
Fiecare trebuie să-şi însuşească binecuvântările pentru propriul său suflet, sau dacă nu, nu va fi hrănit... Ştiţi bine că nu
sunteţi hrăniţi privind doar la o masă bogată şi la alţii cum mănâncă. Vom muri de foame dacă nu ne vom hrăni cu hrana
fizică şi vom pierde puterea şi vitalitatea spirituală dacă nu ne hrănim cu pâinea spirituală...
“Masa a fost pregătită iar Hristos vă invită la ospăţ. Vom sta de-o parte, refuzând darurile Sale, şi zicând: ”El nu
pregăteşte aceasta pentru mine?” Obişnuiam să cântăm un imn care descria un ospăţ, unde o familie fericită se adunase, la
invitaţia tatălui binevoitor, spre a se împărtăşi din darurile puse la masă. În timp ce copiii fericiţi s-au adunat în jurul
mesei, un copil cerşetor, flămând, stătea în pragul casei. El a fost invitat să intre în casă; dar, trist, el s-a întors înapoi,
zicând: “Eu nu am nici un tată acolo." Vreţi să luaţi această poziţie, atunci când Isus vă invită? Oh! dacă aveţi un Tată în
curţile cereşti de sus, vă rog fierbinte să credeţi cu toată inima aceasta. El doreşte să vă facă părtaşi ai darurilor şi
binecuvântărilor Sale. Toţi acei care vin cu inima sinceră a unui copilaş, vor afla că au un Tată acolo sus. (64)
Veniţi la apa de viaţă şi beţi. Nu staţi deoparte să suferiţi de sete. Apa vieţii este fără plată pentru toţi. (65)
Acei care se hrănesc cu acest Cuvânt făcând din el o parte a oricărei fapte şi a oricărei trăsături de caracter, cresc
puternici în puterea lui Dumnezeu. Acesta dă sufletului vigoare nemuritoare, desăvârşeşte experienţa şi aduce bucurie
care va dăinui veşnic. (66)
UNIŢI CU DIVINITATEA
“Prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti,
după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” 2 Petru 1:4
Mântuitorul a luat asupra Sa slăbiciunile omeneşti şi a trăit o viaţă fără de păcat, pentru ca oamenilor să nu le fie teamă
că nu vor putea birui din cauza neputinţelor firii omeneşti. (67)
“Vine stăpânitorul lumii acesteia”, a spus Isus, “el n-are nimic în Mine.”(Ioan 14:30) În El nu se găsea nimic care să
răspundă la amăgirile lui Satan. El nu S-a lăsat ademenit de păcat. Nici chiar printr-un gând nu S-a supus ispitei. Tot
astfel putem fi şi noi. Făptura omenească a lui Hristos era unită cu aceea dumnezeiească; El era pregătit de luptă prin
locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt. Iar El a venit să ne facă părtaşi de natura lui dumnezeiască. Câtă vreme suntem legaţi
de El prin credinţă, păcatul nu mai are putere asupra noastră. (68)
Nu trebuie să mai existe în noi nici o înclinaţie spre păcat... Dacă devenim părtaşi de fire dumnezeiască, înclinaţiile
moştenite şi cultivate spre rău sunt îndepărtate din caracter, iar noi suntem făcuţi o putere vie spre bine. Învăţând
totdeauna de la Învăţătorul divin, împărtăşindu-ne în fiecare zi din natura Sa, conlucrăm cu Dumnezeu în biruirea ispitelor
lui Satana. (69)
Hristos ne-a arătat cum se realizează aceasta. Prin ce mijloc a biruit El în lupta cu Satana? Prin Cuvântul lui
Dumnezeu. El n-a putut să se împotrivească ispitei decât prin Cuvânt.”Stă scris” a spus El. Nouă ne-au fost date
“făgăduinţe nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti." Nouă ne aparţine fiecare
făgăduinţă din Cuvântul lui Dumnezeu... Când sunteţi atacaţi de ispite, nu priviţi la împrejurări sau la slăbiciuni
personale, ci la puterea Cuvântului. Toată puterea vi se va da vouă. (70)
Luaţi făgăduinţele Sale, ca pe nişte frunze din pomul vieţii. “Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi da afară”. (Ioan 6:37) În
timp ce veniţi la El, credeţi că El vă primeşte, deoarece a făgăduit aceasta. Nu puteţi pieri niciodată, în timp ce faceţi
aceasta, niciodată. (71)
Cuvântul lui Dumnezeu şi Creaţiunea 18 Ianuarie
LUMILE ADUSE LA VIAŢĂ PRIN CREAŢIUNE
“Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din
lucruri care se văd.” Ev. 11:3
Numai Cuvântul lui Dumnezeu ne dă un raport autentic despre creaţiunea lumii noastre. (72)
Teoria că Dumnezeu nu a creat materia atunci când a creat lumea, este lipsită de orice temei. În crearea lumii noastre,
Dumnezeu nu a depins de o materie preexistentă. Dimpotrivă, toate, atât cele materiale, cât şi cele spirituale, au apărut
înaintea Domnului Dumnezeu, la glasul Lui şi au fost făcute pentru propriul Său scop. Cerurile şi toată oştirea lor,
pământul şi toate lucrurile de pe el, nu sunt numai opera mâinilor Sale, ci au luat fiinţă prin suflarea gurii Sale. (73)
În timp ce există o individualitate şi varietate în natură, există unitate în diversitatea lor; pentru că toate lucrurile îşi
primesc utilitatea şi frumuseţea lor din acelaşi izvor. Marele Maestru Arhitect scrie numele Său pe tot ce a creat, de la cel
mai falnic cedru din Liban şi până la isopul de pe zid. Ele toate mărturisesc despre lucrarea mâinilor Sale de la semeţul
munte şi măreţul ocean şi până la micuţa scoică de pe ţărmul mării. (74)
El a făcut noaptea, rânduind stele strălucitoare pe firmament. La toate le-a dat un nume. Cerurile spun slava lui
Dumnezeu şi firmamentul arată lucrarea mâinilor Sale, dovedind omului că această unică lume nu este decât o fărâmă din
creaţiunea lui Dumnezeu. (75)
Cercetătorii cei mai zeloşi ai ştiinţei sunt constrânşi să recunoască în natură lucrarea puterii infinite. Dar pentru mintea
neajutorată a omului învăţăturile naturii nu pot să însemne decât contradicţie şi confuzie. Numai în lumina revelaţiei poate
fi înţeleasă natura cu adevărat “prin credinţă înţelegem."
“La început Dumnezeu” (Gen.1:1) Dornică de a găsi răspuns la întrebările sale, zburând ca porumbelul la corabie,
numai aici poate mintea să găsească odihnă. Deasupra, dedesupt, în spate şi pretutindeni se află Iubirea Infinită, făcând ca
toate lucrurile să împlinească “orice dorinţă de bunătate.”(2 Tes. 1:11) (76)
NATURA VORBEŞTE DESPRE DUMNEZEU
“Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii; ei nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici Solomon, în toată
slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei.” Luca 12:27
În desăvârşirea lor originală, toate cele create erau o expresie a cugetării lui Dumnezeu. Pentru Adam şi Eva în
căminul lor din Eden, natura era plină de cunoştinţa lui Dumnezeu şi le oferea plinătatea învăţăturii divine. Înţelepciunea
vorbea ochiului lor şi era primită în inima lor; căci ei comunicau cu Dumnezeu în lucrările creaţiunii Sale... Pământul de
acum este desfigurat şi mânjit de păcat. Totuşi, chiar în această stare desfigurată şi profanată, i s-a lăsat încă multă
frumuseţe. (77)
De ce, n-a îmbrăcat Tatăl nostru ceresc, pământul cu culoarea maro sau gri? El a ales culorile care erau cele mai
odihnitoare, cele mai plăcute simţurilor. Cât de mult se bucură inima şi cât de mult se reînviorează spiritul împovărat
privind pământul înveşmântat în veşminte de culoare verde viu... Fiecare fir de iarbă, fiecare mugur care se deschide şi
fiecare floare care înfloreşte, este o dovadă a iubirii lui Dumnezeu şi trebuie să ne înveţe o lecţie de credinţă şi încredere
în El. (78)
Frumuseţile naturii au un limbaj care ne vorbeşte neîncetat. Inima deschisă poate fi impresionată cu dragostea şi slava
lui Dumnezeu, în timp ce priveşte la lucrările mâinilor Sale. Urechea care ascultă poate auzi şi înţelege soliile lui
Dumnezeu prin lucrările din natură. Există o lecţie în raza de soare, şi în diferitele lucruri din natură pe care Dumnezeu
le-a arătat ochiului nostru. Câmpurile verzi, pomii falnici, mugurii şi florile, norii care trec, căderea ploii, râul care
clocoteşte, soarele, luna şi stelele de pe cer - toate ne invită să le acordăm atenţie şi să medităm la ele. (79)
Voi care tânjiţi după frumuseţi artificiale pe care numai bogăţia le poate plăti, după picturi costisitoare, după mobilă şi
îmbrăcăminte, ascultaţi la glasul Învăţătorului Divin. El vă îndreaptă atenţia spre florile de pe câmp, a căror frumuseţe, în
simplitatea lor, nu poate fi egalată de măiestria omenească. (80)
El este un iubitor al frumosului, şi mai presus de tot ce este atractiv în lumea din afară, El iubeşte frumuseţea
caracterului; El vrea ca noi să cultivăm puritatea şi simplitatea adevăratului farmec al florilor. (81)
CERURILE VORBESC
“Ridicaţi-vă ochii sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr în şir oştirea lor?
El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.” Is. 40:26
Marea carte a lui Dumnezeu, cartea naturii, este deschisă pentru ca noi s-o studiem; din ea vom dobândi idei mai
înălţătoare despre maiestatea, slava şi iubirea Lui nemărginită... El doreşte ca copiii Săi să preţuiască lucrările Sale şi să
se desfăteze în simplitatea frumuseţii cu care a împodobit căminul lor pământesc. (82)
Dumnezeu cheamă fiinţele create de El să-şi întoarcă atenţia de la confuzia şi învălmăşeala din jurul lor, şi să
contemple lucrarea mâinilor Sale. Corpurile cereşti sunt vrednice a fi contemplate. Dumnezeu le-a făcut pentru binele
omului; în timp ce noi studiem lucrările Sale, îngerii lui Dumnezeu vor sta lângă noi pentru a ne lumina minţile şi a le
păzi de înşelătoriile satanice. (83)
Ieşiţi afară într-o noapte, iubiţi tineri, şi priviţi la măreţia firmamentului. Priviţi la nestematele de lumină care, ca şi
aurul preţios, strălucesc pe cer. Acolo există bogăţie de slavă, dar milioane de minţi sunt atât de limitate încât nu pot
preţui această comoară. O părticică din cer este descoperită simţurilor noastre, pentru a le da mărturie despre slava
infinită. (84)
Nu trebuie doar să privim cerurile; trebuie să le considerăm ca fiind lucrarea lui Dumnezeu. El doreşte ca noi să
cercetăm lucrările infinite, iar din acest studiu să învăţăm să iubim, să venerăm şi să ascultăm pe Dumnezeu. (85)
Fiecare stea strălucitoare pe care Dumnezeu a pus-o pe cer ascultă de porunca Sa şi răspândeşte o anumită măsură de
lumină pentru a face minunate cerurile noaptea; tot astfel fiecare suflet convertit să mărturisească despre măsura luminii
care i-a fost încredinţată lui, şi pe măsură ce răspândeşte lumina, aceasta va creşte şi va deveni din ce în ce mai
strălucitoare. Lăsaţi lumina voastră să strălucească... răspândiţi razele de lumină pe care le-aţi primit din cer. O, fiică a
Sionului “scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine. (Isaia 60:1) (86)
CREAŢIUNE ŞI NU EVOLUŢIE
“Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui.” Ps. 33:6
Deoarece cartea naturii şi cartea revelaţiei poartă semnătura autentică a aceleaşi minţi maestre, ele nu pot vorbi decât
în armonie...
Deducţiile, în mod greşit făcute, pornind de la fenomene observate în natură, au condus totuşi la un presupus conflict
între ştiinţă şi revelaţie...
Se pretinde că au fost necesari milioane de ani, pentru ca pământul să evolueze din haos; şi cu scopul de a adapta
Biblia la această presupusă descoperire a ştiinţei, se consideră că zilele Creaţiunii au fost perioade de timp nedefinit... O
astfel de concluzie este eronată în întregime. (87)
Raportul Sfânt declară referitor la fiecare zi succesivă a creaţiunii, că aceasta a constat dintr-o seară şi o dimineaţă, la
fel ca toate celelalte zile care au urmat. (88)
În ceea ce priveşte, însăşi lucrarea de creaţiune, mărturia divină este: ”Căci El zice şi se face, porunceşte şi ce
porunceşte, ia fiinţă”(Ps.33:9). Cât de mult timp era necesar pentru evoluţia pământului din haos, în faţa lui Dumnezeu,
care astfel putea chema la existenţă lumi nenumărate?...
Este adevărat că vestigiile găsite în pământ dovedesc existenţa de oameni, animale şi plante mult mai mari decât cele
cunoscute acum... Dar referitor la aceste lucruri istoria biblică oferă explicaţii ample. Înainte de Potop, dezvoltarea florei
şi faunei, era incomparabil superioară, aceleia care a fost cunoscută după aceea. La Potop, s-a distrus suprafaţa
pământului, au avut loc mari modificări, şi odată cu reorganizarea scoarţei terestre, s-au conservat multe dovezi ale
existenţei vieţii anterioare... Aceste lucruri... sunt astfel multe mărturii tăcute dovedind adevărul Cuvântului lui
Dumnezeu. (89)
Dumnezeu nu a descoperit oamenilor niciodată modul exact în care a săvârşit lucrarea creaţiunii; ştiinţa omenească nu
poate descoperii tainele Celui Prea Înalt. Puterea Lui creatoare este tot atât de nepătrunsă ca şi existenţa Sa. (90)
TOATĂ NATURA SUSŢINUTĂ DE DUMNEZEU
“El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.” Col. 1:17
În ceea ce priveşte acest pământ, Scriptura declară că lucrarea de creaţiune a fost isprăvită, măcar că lucrările Lui
fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.”(Ev. 4:3) Dar puterea lui Dumnezeu se manifestă încă prin aceea că
susţine lucrurile create de El... Fiecare respiraţie, fiecare pulsaţie a inimii, este o dovadă a purtării Sale de grijă, în El
trăim, ne mişcăm şi avem fiinţă. (91)
Nu prin propria sa energie produce pământul belşugul său, şi an de an îşi continuă mişcarea sa de rotaţie în jurul
Soarelui. O mână nevăzută călăuzeşte planetele în mişcarea lor pe cer. (92)
Dumnezeul cerului este continuu la lucru. Prin puterea Sa este făcută vegetaţia să crească, să apară frunzele şi să
înflorească fiecare floare. Fiece picătură de ploaie şi fiecare fulg de zăpadă, fiecare fir de iarbă, fiecare frunză, fiecare
floare şi fiecare copăcel, mărturisesc despre Dumnezeu. Aceste neînsemnate lucruri, atât de obişnuite în jurul nostru, ne
învaţă lecţia că nu există nimic de care Dumnezeul Infinit să n-aibă ştire, că nimic nu este prea neînsemnat pentru atenţia
Sa. (93)
Mulţi învaţă că materia posedă puterea vitală... şi că fenomenele din natură sunt guvernate în armonie cu legi fixe, în
care nici chiar însuşi Dumnezeu nu se poate amesteca. Aceasta este o ştiinţă falsă şi nu este susţinută de Cuvântul lui
Dumnezeu. Natura este serva Creatorului ei. Dumnezeu nu anulează legile Sale şi nici nu lucrează contrar lor, ci El le
foloseşte continuu ca unelte ale Sale. (94)
Lucrarea mâinilor lui Dumnezeu în natură nu însemnează că trebuie să considerăm natura drept Dumnezeu... În timp
ce natura este o expresie a gândului lui Dumnezeu nu natura, ci Dumnezeul naturii trebuie să fie preamărit. (95)
În natură se desfăşoară continua lucrare a Tatălui şi a Fiului. Hristos zice: ”Tatăl meu lucrează până acum; şi Eu de
asemeni lucrez”(Ioan 5:17). (96)
Mâna care susţine lumile în spaţiu, mâna care păstrează rânduirea lor ordonată şi lucrarea neobosită a tuturor lucrurilor
din întregul Univers al lui Dumnezeu, este mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi. (97)
OPERA DE ÎNCORONARE A CREAŢIUNII
“Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu.” Gen. 1:27
Aici este arătată în mod lămurit originea neamului omenesc; iar raportul dumnezeiesc este atât de simplu redat, încât
nu oferă nici o ocazie pentru vreo concluzie greşită. (98)
După ce pământul cu toată diversitatea de plante şi animale de pe el a fost chemat la existenţă, omul, opera de
încoronare a Creatorului şi acela pentru care pământul era pregătit atât de minunat, a fost adus pe scena de activitate...
Când omul ieşi din mâna Creatorului Său, el era maiestos în statură şi desvârşit în simetrie. Faţa sa radia de sănătate şi
strălucea de viaţă şi bucurie. Înălţimea lui Adam era mult mai mare decât aceea a oamenilor care locuiesc azi pământul.
Eva era cu ceva mai mică la statură; totuşi chipul ei era nobil şi plin de frumuseţe. (99)
Nu există nici un motiv care să ne determine să credem că omul ar proveni din formele inferioare ale regnului animal
sau vegetal, şi că s-ar fi dezvoltat încet prin diferite etape ale evoluţiei... El care a întins cerul înstelat deasupra noastră şi
care, cu cea mai nobilă măiestrie, a colorat florile câmpului, care a umplut cerul cu minunile puterii Sale, a fost în stare să
creeze şi o fiinţă demnă de mâna care îi dădu viaţă, când veni spre a-şi încorona opera Sa măreaţă, şi să pună în mijlocul
ei pe unul ca domn al frumosului pământ în tinereţea sa. Genealogia familiei noastre omeneşti, aşa după cum ne-o redă
inspiraţia divină, nu se coboară cu originea ei la o serie de germeni, moluşte şi patrupede în dezvoltare, ci merge înapoi la
Marele Creator. Deşi făcut din ţărâna pământului, Adam era, totuşi, “un fiu al lui Dumnezeu. (100)
După fiinţele îngereşti, familia omenească, făcută după chipul lui Dumnezeu”, este cea mai nobilă dintre lucrurile
create de El. (101)
Când Adam ieşi din mâna Creatorului, el era în natura sa fizică, mentală şi spirituală, asemenea Făcătorului Său... Era
scopul lui Dumnezeu ca omul, cu cât avea să trăiască mai mult, cu atât mai mult să descopere chipul Său - cu atât mai pe
deplin să reflecte slava lui Hristos. (102)
CE ESTE VIAŢA TA?
“Viaţa este mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea.” Luca 12:23
Viaţa noastră ne-a fost dată de Dumnezeu, şi depinde de El, tot aşa cum frunza depinde de ramură, pentru a trăi. (103)
Viaţa este o manifestare a iubirii lui Dumnezeu. Este un dar pe care Dumnezeu ni l-a încredinţat spre păstrare, este un
dar foarte preţios, aşa după cum se poate vedea în lumina jertfei Fiului lui Dumnezeu. Noi suntem ai Lui prin Creaţiune
şi, fără îndoială şi prin răscumpărare. Avem viaţa de la El. El este Creatorul şi Izvorul vieţii. El este Autorul vieţii de sus,
pe care au dorit s-o aibă fiinţele create după asemănarea Sa. (104)
Fiecare trebuie să se gândească la solemna întrebare: Ce înseamnă viaţa mea pentru Dumnezeu şi pentru semenii mei?
Nici un om nu trăieşte pentru sine. Nici o viaţă nu rămâne fără rezultat...
Fiecare suflet se află sub obligaţia de a trăi o viaţă de creştin. Individualitatea noastră, talentele noastre, influenţa
noastră, facultăţile noastre, toate date nouă de Dumnezeu, trebuie să-I fie înapoiate Lui într-o servire bucuroasă. Scopul şi
idealul vieţii nu este de a ne asigura avantaje temporare, ci veşnice. Dumnezeu pretinde sufletul tău, trupul tău, facultăţile
tale; pentru că El le-a răscumpărat prin propriul Său sânge preţios şi toate-I aparţin. A nu te preda lui Dumnezeu înseamnă
hoţie... Întrebarea esenţială pentru noi este: Este viaţa noastră întreţesută cu viaţa lui Isus? (105)
Ce este viaţa creştină? Ea este o viaţă salvată, o viaţă smulsă dintr-o lume a păcatului şi alipită de viaţa lui Hristos.
(106)
Dacă viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, atunci vom sta cu El în slavă, atunci când va reveni. Şi în
timp ce suntem încă în această lume, Îi vom preda lui Dumnezeu, într-o servire sfântă, toate facultăţile pe care El ni le-a
încredinţat. (107)
Ce este viaţa voastră? Trebuie cândva, să vă puneţi această întrebare şi să-i daţi şi răspunsul. (108)
Sabatul lui Dumnezeu 25 Ianuarie
INSTITUIT LA CREAŢIUNE
“În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea
Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit
de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.” Gen. 2:2-3
Marele Iehova puse temeliile pământului. El îmbrăcă întreaga lume în veşmântul frumuseţii şi o umplu cu lucruri
folositoare pentru oameni; El cree toate minunile uscatului şi ale mării. În şase zile, marea operă a Creaţiunii fu terminată.
Şi Dumnezeu ”S-a repauzat în ziua a şaptea de toate lucrările pe care le-a făcut...” Dumnezeu privi cu satisfacţie la
lucrarea mâinilor Sale. Toate erau desăvârşite, demne de Autorul lor dumnezeiesc; El nu S-a repauzat pentru că ar fi fost
obosit, ci pentru că El simţi bună plăcere în roadele înţelepciunii şi bunătăţii Sale şi în descoperirile măririi Sale.
După ce Dumnezeu se odihni în ziua a şaptea, El o sfinţi, adică o deosebi ca zi de odihnă pentru om. Tot astfel şi omul,
urmând exemplul dat de Creator, trebuia să se repauzeze în această zi sfântă, pentru ca, privind cerul şi pământul, să
mediteze la marea operă a creaţiunii lui Dumnezeu; şi pentru ca inima sa, văzând dovezile înţelepciunii şi bunătăţii lui
Dumnezeu, să fie umplută de iubire şi adorare pentru Creatorul Său...
Dumnezeu văzu că Sabatul era necesar pentru om chiar în Paradis. El avea de trebuinţă să dea la o parte interesele şi
năzuinţele sale proprii într-o zi din cele şapte, pentru ca să poată medita la puterea şi bunătatea Sa. El avea nevoie de un
Sabat care să-i amintească în mod viu de Dumnezeu, şi să trezească în el recunoştinţă, deoarece toate lucrările de care se
bucura veneau din mâna Creatorului. (109)
Când au fost puse temeliile pământului... atunci a fost pusă şi temelia Sabatului. Pe bună dreptate, această instituţie,
poate să pretindă veneraţie din partea noastră; ea nu a fost rânduită de autoritate omenească, şi nu se bazează pe tradiţii
omeneşti; ea a fost întocmită de Cel Îmbătrânit de zile, şi poruncită prin Cuvântul Său veşnic. (110)
O SFÂNTĂ ADUCERE AMINTE
“El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui, şi dreptatea Lui ţine în veci.” Ps. 111:4
În Eden, Dumnezeu institui o amintire a operei Sale creatoare, punând binecuvântarea Sa pe ziua a şaptea. Sabatul a
fost încredinţat lui Adam, ca tată şi reprezentant al întregii familii omeneşti. Respectarea lui trebuia să fie, din partea
tuturor celor ce locuiesc pe pământ, o faptă de recunoştinţă şi plină de mulţumire faţă de Dumnezeu, că El este Creatorul
şi Stăpânitorul lor legitim, iar ei sunt lucrarea mâinilor Sale şi supuşii autorităţii Sale. Această întocmire era deci, în totul
o sărbătoare de amintire şi a fost dată întregii omeniri. Nu era nici o umbră ceremonială într-însul şi nimic din ceea ce ar
da a se înţelege că el ar fi fost restrâns numai asupra unui singur popor. (111)
Toate lucrurile au fost create prin Fiul lui Dumnezeu. “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu... Toate
lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El”(Ioan 1:1-3) Şi deoarece Sabatul este o
amintire a lucrării creaţiunii, el este o dovadă a iubirii şi puterii lui Hristos.
Sabatul atrage gândurile noastre la natură, şi ne aduce în legătură cu Creatorul. În cântecul păsărelelor, în foşnetul
pomilor, în melodia mării, putem încă auzi glasul Lui, care a vorbit cu Adam în Eden, în răcoarea zilei. Când admirăm
puterea Lui în natură, găsim mângâiere, deoarece Cuvântul care a creat toate lucrurile, dă viaţă şi sufletului. (112)
Dumnezeu... a dat omului şase zile în care să lucreze. Dar El a sfinţit ziua în care S-a odihnit, şi a încredinţat-o omului
pentru a o păstra, fără a face în această zi nici o lucrare lumească. Deosebind astfel Sabatul, Dumnezeu a dat lumii un
semn de aducere aminte. El nu a pus de-o parte o zi oarecare din cele şapte zile, ci o zi specială, şi aceasta este ziua a
şaptea. Iar noi, respectând Sabatul, dovedim că recunoaştem pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul cel Viu, Creatorul Cerului
şi al pământului. (113)
Dacă Sabatul ar fi fost întotdeauna păzit cu sfinţenie, atunci n-ar mai exista nici un ateu sau idolatru. (114)
UN SEMN SPECIAL
“Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul care-i
sfinţesc.”Ezech. 20:12
După cum Sabatul a fost un semn care deosebea pe Israel când a ieşit din Egipt ca să intre în Canaan, tot astfel este el
şi acum, semnul care deosebeşte pe poporul lui Dumnezeu când iese din lume şi intră în odihna cerească. (115)
Respectarea Sabatului este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentru a păstra cunoaşterea de El şi pentru a deosebi pe
supuşii Săi loiali de călcătorii Legii Sale. (116)
Acesta [Sabatul] aparţine lui Hristos... Deorece El a făcut toate lucrurile, El a făcut şi Sabatul. El l-a pus la o parte ca
un semn de aducere aminte a Creaţiunii. Sabatul arată spre El, dovedindu-L că este Creator şi Sfinţitor. El declară că
Acela care a creat toate lucrurile, în cer şi pe pământ, şi prin care sunt ţinute toate lucrurile, este conducătorul Bisericii, şi
că prin puterea Lui noi suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Deoarece vorbind către Israel, El a zis: ”Le-am dat şi Sabatele
Mele, să fie un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul care-i sfinţesc”, “îi fac sfinţi”(Ezech. 20:12),
prin urmare, Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinţi. El este dat tuturor acelora pe care îi sfinţeşte Hristos.
Ca semn al puterii Sale sfinţitoare, Sabatul este dat tuturor acelora care prin Hristos devin o parte a Israelului lui
Dumnezeu...
Pentru toţi acei care primesc Sabatul ca un semn al puterii creatoare şi mântuitoare a lui Hristos, el va fi o desfătare.
Văzând pe Hristos în Sabat, ei se desfată în El. Sabatul îi îndrumă către lucrările creaţiunii ca o dovadă a marii Lui puteri
de a mântui. În timp ce ne atrage atenţia către pacea Edenului care a fost pierdută, el ne vorbeşte despre pacea restabilită
prin Mântuitorul. Fiecare lucru din natură, repetă chemarea Lui: ”Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi
da odihnă”(Matei 11,28). (117)
Sabatul este brăţara de aur care uneşte pe Dumnezeu cu poporul Său. (118)
PREGĂTIRE PENTRU ZIUA SFÂNTĂ
“Adu-ţi aminte de ziua Sabatului ca s-o sfinţeşti.”Exod. 20:8
Chiar la începutul poruncii a patra, Domnul declară: “Adu-ţi aminte." El ştia că în mijlocul multor griji şi greutăţi
oamenii vor fi ispitiţi să caute scuze pentru neîndeplinirea tuturor cerinţelor legii, sau îi vor uita însemnătatea ei sfântă.
De aceea El zice: ”Adu-ţi aminte de ziua Sabatului ca s-o sfinţeşti.”(Exod. 20,8)
În tot timpul săptămânii trebuie să păstrăm în minte Sabatul şi să facem pregătiri ca să-l respectăm conform poruncii...
Când Sabatul este păstrat astfel în amintire, lucrurile trecătoare nu vor fi lăsate să înăbuşe pe cele spirituale. Nici o
datorie care va aparţine celor şase zile de lucru, nu va fi lăsată pentru Sabat. În cursul săptămânii, energiile noastre nu vor
fi epuizate în munca pentru cele vremelnice, astfel în ziua în care Domnul S-a odihnit şi desfătat, noi să fim prea obosiţi,
pentru a lua parte la serviciul Său...
Vineri să fie terminată toată pregătirea pentru Sabat. Vedeţi ca toată îmbrăcămintea să fie gata şi toată mâncarea
pregătită...
Sabatul să nu fie folosit pentru a ne repara îmbrăcămintea, pentru a pregăti mâncarea, pentru a umbla după distracţii
sau a ne îndeletnici cu orice altă ocupaţie lumească. Înainte de apusul soarelui, orice lucrare obişnuită trebuie lăsată la o
parte şi toate ziarele lumeşti să dispară din faţa ochilor. Părinţilor, explicaţi copiilor voştri lucrarea voastră şi scopul ei, şi
puneţi-i să ia parte şi ei la pregătirea de a ţine Sabatul conform poruncii. (119)
Încă unei probleme trebuie să i se acorde atenţie în ziua de pregătire. În această zi toate neînţelegerile dintre fraţi, din
familie sau din comunitate, trebuie să fie date la o parte. Îndepărtaţi orice amărăciune, mânie şi răutate din suflet. Într-un
spirit umilit, ”mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi”. (Iac.5:16)
Înainte de apusul soarelui, membrii familiei să se adune ca să citească Cuvântul lui Dumnezeu, să cânte şi să se roage.
(120)
Trebuie să păzim cu gelozie hotarele Sabatului. Nu uitaţi că orice clipă din această zi, este un timp sfânt şi consacrat.
(121)
SFINŢIT PENTRU ÎNCHINARE
“Mă bucur când mi se zice: ”Haidem la Casa Domnului.” Ps. 122:1
Dumnezeu ne-a dat toate cele şase zile în care să ne facem lucrarea noastră, dar Şi-a păstrat o singură zi pentru Sine.
Această zi trebuie să fie pentru noi o zi de binecuvântare, o zi când trebuie să lăsăm de-o parte toate problemele lumeşti şi
să ne îndreptăm cugetele spre Dumnezeu şi cer. (122)
Tot cerul serbează Sabatul, dar nu într-un mod nepăsător şi fără a face nimic. În această zi trebuie trezită orice energie
a sufletului, căci nu trebuie să ne întâlnim oare cu Dumnezeu şi cu Hristos, Mântuitorul nostru? Putem privi la El prin
credinţă. El doreşte să învioreze şi să binecuvinteze orice suflet. (123)
În Sabat, dimineaţa, familia trebuie să se scoale devreme. Dacă se scoală târziu, se dă naştere la confuzie şi grabă,
zăpăceală şi nerăbdare. În felul acesta se dă naştere la sentimente nesfinţite în familie. Astfel, Sabatul este profanat,
devine o povară şi ajunge să fie mai mult de temut decât iubit. (124)
Sabatul este timpul lui Dumnezeu. El a sfinţit şi binecuvântat ziua a şaptea. El l-a pus de-o parte pentru om, ca să-l
serbeze ca o zi de adorare. (125)
Trebuie să nutrim şi să cultivăm un spirit de adevărată adorare, un spirit de consacrare pentru ziua sfântă,
binecuvântată a Domnului. Trebuie să ne adunăm împreună, crezând că vom primi odihnă şi nădejde, lumină şi pace de la
Isus Hristos. (126)
Întreg cerul mi-a fost înfăţişat privind şi urmărind Sabatul la acei care recunosc pretenţiile poruncii a patra şi păzesc
Sabatul. Îngerii dovedeau interes şi o deosebită veneraţie pentru această instituţie divină. Pe acei care sfinţeau în inimile
lor pe Domnul Dumnezeu, printr-o strictă consacrare a spiritului şi care se străduiau să facă cât mai plăcute orele sfinte,
serbând Sabatul potrivit celor mai bune facultăţi ale lor şi să onoreze pe Dumnezeu, considerând Sabatul desfătarea lor -
îngerii îi binecuvântau în mod deosebit cu lumină şi sănătate şi le dădeau putere deosebită. (127)
CEA MAI FERICITĂ ZI DIN SĂPTĂMÂNĂ

“Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea Sfântă; dacă Sabatul va
fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-L vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu
treburile tale, şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te
voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.” Is. 58:13-14
Iubirea lui Dumnezeu a aşezat un hotar necesităţilor de a munci. El aşeză asupra Sabatului mâna Sa plină de îndurare.
În propria Sa zi, el păstrează pentru familie ocazia pentru comuniunea cu El, cu natura şi unul cu altul. (128)
Sabatul şi familia au fost la fel instituite în Eden, iar în planul lui Dumnezeu ele sunt strâns legate împreună. În această
zi, mai mult decât în oricare alta, ne este cu putinţă să trăim viaţa din Eden. A fost planul lui Dumnezeu ca membrii
familiei să fie asociaţi la muncă şi studiu, în adorare şi recreaţie. (129)
Ziua sfântă de odihnă a lui Dumnezeu a fost făcută pentru om, şi faptele de milă sunt în desăvârşită armonie cu scopul
acesteia. (130)
A alina durerea celor suferinzi, a încuraja pe cei trişti, este o lucrare a iubirii care onorează ziua sfântă a lui Dumnezeu.
(131)
Deoarece Sabatul este o aducere aminte a puterii creatoare, el este mai presus de toate celelalte zile, ziua când trebuie
să ne familiarizăm cu Dumnezeu prin lucrările Sale. (132)
O parte din timpul acestei zile, toţi trebuie să aibă ocazia de a petrece în natură. Cum pot primi copiii o cunoştinţă mai
dreaptă despre Dumnezeu... decât petrecând o parte din acestă zi în aer liber, nu jucându-se, ci în compania părinţilor lor?
Lăsaţi ca minţile lor tinere să mediteze la Dumnezeu în minunatul decor al naturii... În timp ce privesc la minunatele
lucruri pe care El le-a creat pentru fericirea omului, vor fi călăuziţi a-L considera ca pe un Tată iubitor şi plin de
bunătate... În timp ce caracterul atrăgător al lui Dumnezeu dă pe faţă iubire, bunăvoinţă şi gingăşie, ei sunt determinaţi să-
L iubească. (133)
Sabatul, - o - faceţi ca el să fie ziua cea mai plăcută, cea mai binecuvântată din toată săptămâna. (134)
SERBAT ÎN VEŞNICIE
“În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat va veni orice făptură să se închine, înaintea Mea - zice Domnul.” Is.
66:23
Cât de minunat a fost pământul când a fost făcut de mâna Creatorului! Dumnezeu a prezentat în faţa Universului o
lume în care nici chiar ochiul Său atotvăzător nu putea găsi o pată sau o mânjitură. Fiecare parte a creaţiunii îşi ocupa
locul destinat ei şi răspundea scopului pentru care a fost creată. Pacea şi bucuria sfântă umplea pământul. Nu exista nici o
confuzie, nici o disarmonie. Nu exista nici o boală care să afecteze omul sau animalul, iar lumea vegetală era fără pată sau
stricăciune. Dumnezeu a privit la lucrarea mâinilor Sale, realizată prin Hristos, şi a declarat că este “foarte bună”. (135)
Sabatul a fost sfinţit la creaţiune. Fiind rânduit pentru om, originea sa se află în timpul acela când “stelele dimineţii
izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie”(Iov 38:7).
Sabatul n-a fost numai pentru Israel, ci pentru lumea întreagă. El a fost făcut cunoscut omului în Eden. Şi asemenea
celorlalte precepte ale Decalogului, este veşnic obligatoriu. Despre Legea aceasta din care face parte porunca a patra,
Hristos zice: ”Câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să
se fi întâmplat toate lucrurile”(Mat. 5:18). Atâta vreme cât există cerul şi pământul, Sabatul va fi şi mai departe, un semn
al puterii Creatorului. Şi atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, ziua sfântă de odihnă a lui Dumnezeu va fi
onorată de toată suflarea de sub soare. În fiecare Sabat, locuitorii pământului nou, slăvit... se vor închina înaintea Mea,
zice Domnul. (136)
Dumnezeu ne învaţă să ne adunăm în Casa Sa ca să ne împărtăşim de însuşirile dragostei Sale desăvârşite. Aceasta va
pregăti pe locuitorii pământului pentru locuinţele pe care Hristos S-a dus să le pregătească pentru acei care-L iubesc.
Acolo, ei se vor aduna în Sanctuar, din Sabat în Sabat, şi de la o lună nouă la alta, spre a se uni cu toţii în cântări de laudă
şi de mulţumire, spre onoarea Aceluia care şade pe tron, şi a Mieluşelului, în vecii vecilor. (137)
FEBRUARIE
CEI TREI REPREZENTANŢI AI CERULUI
Minunatul Părinte 1 Februarie
IUBITUL NOSTRU TATĂ CERESC
“Totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi
noi; şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.” 1 Cor.8:6
Dumnezeu este Tatăl nostru, milos şi compătimitor şi fiecare copil care crede în El, este obiectul grijii Sale deosebite.
(1)
El [Isus]... Se referea la Conducătorul Universului, folosind un nume nou, Tatăl nostru. (2)
Folosirea acestui nume când vorbim cu Dumnezeu sau despre El, este un semn al încrederii noastre faţă de El şi o
garanţie a raportului şi a înrudirii Sale cu noi. Folosind acest Nume, când rugăm pe Dumnezeu pentru binecuvântarea Sa,
răsună ca o muzică în urechile Sale...
El ne invită să avem o mai mare încredere în El, decât are un copil în tatăl său pământesc. Părinţii iubesc pe copiii lor,
dar iubirea lui Dumnezeu este mult mai mare, mai largă şi mai profundă decât poate fi vreodată iubirea omenească. (3)
O astfel de descriere a lui Dumnezeu nu a fost dată lumii niciodată, de nici o religie, decât de cea din Biblie.
Păgânismul învaţă pe oameni să privească Fiinţa Supremă, mai mult ca pe un obiect de groază decât de iubire - ca pe o
fiinţă înfiorătoare, care trebuie îmblânzită prin jertfe, în loc să o vadă ca pe un Tată, care revarsă asupra copiilor Săi darul
iubirii Sale...
Nu poziţia pământească, nici naşterea sau naţionalitatea, nici privilegiile religioase, nu ne recomandă pe noi ca
membrii ai familiei divine, ci numai iubirea - o iubire care îmbrăţişează întreaga omenire... A fi amabili faţă de cei
nemulţumitori şi răi, a face bine în mod dezinteresat, acestea sunt semnele de recunoaştere ale familiei împărăteşti a
cerului, dovezi sigure prin care fiii Celui Prea Înalt îşi dau pe faţă poziţia lor solemnă. (4)
MAIESTATEA ŞI MĂREŢIA LUI
“A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a
Ta Doamne este Domnia, căci Tu Te înalţi ca un Stăpân mai presus de orice!” 1 Cron. 29:11
Dumnezeu este Tatăl nostru, care ne iubeşte şi ne poartă de grijă ca şi copiilor Săi; El este deasemenea, marele Împărat
al Universului. (5)
Dumnezeu nu poate fi comparat cu lucrurile făcute de mâna Sa. Acestea sunt simple lucruri pământeşti, care suferă
sub blestemul lui Dumnezeu, datorită păcatelor omului. Tatăl nu poate fi descris prin lucrurile de pe pământ. Tatăl este
plinătatea dumnezeirii şi este nevăzut privirii muritoare. (6)
Nu trebuie să îndrăznim cu încumetare a întinde mâna pentru a da la o parte vălul în spatele căruia este ascunsă
Maiestatea Sa. Apostolul exclamă: ”Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile
Sale.”(Rom.11:33) Este o dovadă a milostivirii Sale că El Îşi ascunde puterea Sa, învăluind-o în nori înfricoşaţi, plini de
mister şi de întunecime; căci a ridica vălul care acoperă prezenţa dumnezeiască, însemnează moarte. Nici o minte
muritoare nu poate pătrunde taina în care locuieşte şi lucrează Cel Atotputernic. Despre procedurile Sale cu noi şi despre
motivele care-L determină la aceasta, nu putem înţelege decât atât cât găseşte El cu cale să ne descopere. El rânduieşte
orice lucru în dreptate şi noi nu trebuie să fim nemulţumiţi şi neîncrezători, ci să ne plecăm înaintea Lui, în supunere şi
adorare. El ne va descoperi prin planurile Sale atât cât El găseşte de bine ca să ştim; dincolo de aceasta, trebuie să ne
încredinţăm braţului Său atotputernic, acelei inimi care este plină de iubire. (7)
Iehova este temelia a toată înţelepciunea, a tot adevărul, a toată ştiinţa... Acum omul poate doar să năzuiască spre
marginile acelei vaste întinderi şi să dea frâu liber imaginaţiei sale. Omul cu capacităţile lui finite, nu poate pătrunde
adâncimea lucrurilor lui Dumnezeu. (8)
Adevărata reverenţă faţă de Dumnezeu este inspirată de un simţ al măreţiei Lui infinite, de conştienţa prezenţei Lui.
Cu acest sentiment despre Cel Nevăzut, orice inimă trebuie să fie adânc impresionată. (9)
UN DUMNEZEU PERSONAL
“Dumnezeu... La sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul Său... El care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea
Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi
în locurile prea înalte.” Ev. 1:1-3
Dumnezeu este Spirit; cu toate acestea, este o Fiinţă personală, pentru că aşa se descoperă. (10)
Ca fiinţă personală, Dumnezeu S-a descoperit în Fiul Său. Strălucirea Slavei Tatălui “şi întipărirea Fiinţei Lui”, Isus a
venit în lumea aceasta ca Mântuitor personal. Ca Mântuitor personal S-a şi înălţat la ceruri şi tot ca Mântuitor personal,
mijloceşte în curţile cereşti. (11)
Văzui un tron pe care stătea Tatăl şi Fiul. Priveam la înfăţişarea lui Isus şi admiram persoana Sa iubitoare. La persoana
Tatălui n-am putut privi deoarece era acoperit de un nor de lumină de slavă. L-am întrebat pe Isus dacă Tatăl Său
este ca şi El. El mi-a spus că este ca şi El dar că eu nu puteam privi persoana Sa, deoarece, zise El, “dacă ai privi o
singură dată slava Sa, ai muri într-o clipă." (12)
Teoria că Dumnezeu este o esenţă care umple întreaga natură, este primită de mulţi dintre cei care pretind a crede
Scripturile; dar oricât de frumos ar fi îmbrăcată, teoria aceasta este una dintre cele mai primejdioase înşelăciuni... Dacă
Dumnezeu este o esenţă care umple întreaga natură, atunci El locuieşte în toţi oamenii; şi pentru a ajunge la sfinţenie,
omul nu are altceva de făcut, decât să dezvolte puterea din interiorul său. Aceste teorii (Panteism etc.) urmărite până la
concluzia lor logică,... desfiinţează necesitatea ispăşirii şi fac din om propriul său Mântuitor... Acei care le primesc sunt în
mare pericol de a fi aduşi în cele din urmă să privească întreaga Biblie ca fiind o închipuire...
Descoperirea lui Isus pe care Dumnezeu a dat-o în Cuvântul Său, este pentru noi, ca să o cercetăm. Putem căuta să
pricepem aceasta cu mintea, dar mai departe nu trebuie să pătrundem... Nimeni nu trebuie să se avânte în speculaţii, cu
privire la natura Sa. Aici tăcerea este elocventă. Cel Atotştiutor este mai presus de orice discuţie. (13)
SFÂNT ŞI VENERABIL ESTE NUMELE LUI
“A trimis poporului Său izbăvirea, a aşezat legământul Său în veci; Numele Său este sfânt şi înfricoşat.”Ps. 111:9
Niciodată, în nici un fel, noi nu trebuie să întrebuinţăm cu uşurinţă titlul sau numele lui Dumnezeu... Îngerii îşi acoperă
feţele lor înaintea prezenţei Sale. Heruvimii şi serafimii strălucitori şi sfinţi se apropie de tronul Său cu adoraţie sfântă. Cu
cât mai mult noi, fiinţe mărginite, păcătoase, trebuie să ne prezentăm cu adoraţie în faţa Domnului şi Creatorului nostru.
(14)
Am văzut că numele sfânt al lui Dumnezeu, trebuie să fie întrebuinţat cu reverenţă şi teamă. (15)
Unii consideră umilitor a se ruga lui Dumnezeu într-un mod obişnuit... Ei profanează numele Lui rostind inutil şi
ireverenţios în rugăciunile lor cuvintele: “Dumnezeule Atotputernic”- cuvinte sublime şi sfinte care nu trebuie să iasă
de pe buzele noastre decât pe un ton supus şi cu un sentiment de teamă. (16)
Acei care îşi dau seama de măreţia şi maiestatea lui Dumnezeu vor rosti numele Lui cu o teamă sfântă. El locuieşte
într-o lumină de care nu te poţi apropia; nici un om nu poate să-L vadă şi să trăiască. (17)
Dacă Hristos ar fi astăzi pe pământ, înconjurat de aceia care poartă titlul de “Sfinţitul” sau “Prea Sfinţitul”, n-ar repeta
El cuvintele: ”Să nu vă numiţi Învăţători, căci Unul Singur este Învăţătorul vostru: Hristos”? (Mat.23:10) Scriptura
mărturiseşte despre Dumnezeu: ”Sfânt şi înfricoşat este numele Lui." Cărei fiinţe omeneşti i se potriveşte acest titlu? Cât
de puţin din înţelepciunea şi neprihănirea pe care o arată titlu, dă pe faţă omul! Câţi din cei care îşi iau titlul acesta,
reprezintă rău numele şi caracterul lui Dumnezeu! Vai, de câte ori ambiţia lumească, despotismul şi păcatele cele mai
josnice au fost ascunse sub veşmintele brodate ale unei slujbe înalte şi sfinte. (18)
Numele Domnului este plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie... iertând
fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul.”(Ex.34:6,7) Despre Biserica lui Hristos, stă scris: ”Şi iată cum Îl vor numi: ”Domnul
neprihănirea noastră”(Ier.33:16) Acest nume este dat oricărui urmaş al lui Hristos. (19)
CREDINCIOS ŞI ADEVĂRAT
“Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.” Mal. 3:6
În ceea ce priveşte personalitatea şi prerogativele lui Dumnezeu, unde este El, cine este El, acestea sunt subiecte pe
care nu trebuie să ne încumetăm sau să îndrăznim a le atinge... Cel care în viaţa de fiecare zi păstrează cea mai strânsă
comuniune cu Dumnezeu şi care are cea mai profundă cunoştinţă despre El, îşi dă seama cel mai bine de incapacitatea
fiinţelor omeneşti de a explica natura Creatorului...
Dumnezeu există din totdeauna, El este Marele Eu Sunt. Psalmistul declara: ”Înainte ca să se fi născut munţii şi
înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu” (Ps.90:2). El este Cel Prea Înalt şi
Minunat care locuieşte în veşnicie. ”Eu Sunt Domnul, Eu nu mă schimb” zice El. La El nu este schimbare şi nici umbră
de mutare. El este “acelaşi ieri, azi şi în veci”(Ev.13:8). El este infinit şi omniprezent. Nici unul din cuvintele noastre nu
poate descrie splendoarea şi maiestatea Sa. (20)
Mai presus de nebunia de pe pământ, El stă pe tronul Său. Toate lucrurile sunt deschise privirii Sale divine; din
splendoarea Sa şi din liniştea eternităţii, El ordonă ceea ce Providenţa Sa vede ca fiind cel mai bine. (21)
Dumnezeu nu vrea să I se ceară socoteală pentru căile şi lucrările Sale. Existenţa tainelor în planurile Sale,
mărturiseşte despre slava Sa; dar treptat, ele vor fi relevate în adevărata lor importanţă. El nu şi-a ascuns dragostea Sa cea
mare, care stă la temelia întregii Sale proceduri cu copiii Săi. (22)
Curcubeul din jurul tronului Său este o asigurare că Dumnezeu este credincios... Noi am păcătuit împotriva Lui şi nu
merităm favoarea Sa; ba încă El însuşi a pus pe buzele noastre cea mai minunată rugăminte: ”Pentru numele Tău, nu
nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale. Nu uita, nu rupe legământul Tău cu noi.”(Ier.14:21) El Însuşi a
făgăduit că va lua seama la strigătul nostru, atunci când vom veni la El mărturisindu-ne păcatul şi nevrednicia noastră.
Onoarea tronului Său este pusă ca şi garantă pentru împlinirea Cuvântului Său faţă de noi. (23)
MINUNATA SA DRAGOSTE ARĂTATĂ

“Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Şi suntem! Lumea nu ne cunoaşte
pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” 1 Ioan 3:1
Dragostea este principiul care stă la temelia guvernării lui Dumnezeu, în cer şi pe pământ; această dragoste trebuie să
fie strâns întreţesută în viaţa creştinului... Inima care este influenţată de acest principiu sfânt, va fi înălţată deasupra
oricărui lucru egoist. (24)
Când căutăm un limbaj potrivit, prin care să scriem dragostea lui Dumnezeu, găsim cuvinte prea slabe, prea lipsite de
vlagă, prea departe de natura acestui subiect; şi atunci punem jos pana şi zicem: ”Nu, aceasta nu poate fi descrisă." Putem
face numai aşa cum au făcut apostolii, să spunem: ”Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl să ne numim copii ai lui
Dumnezeu.”(1 Ioan 3:1) În străduinţa de a descrie această dragoste, simţim că suntem nişte copilaşi care gânguresc
primele lor cuvinte. În tăcere, putem să ne rugăm, pentru că în această problemă, tăcerea singură este elocventă. Această
dragoste este dincolo de posibilităţile oricărei limbi de a o descrie. (25)
Toată dragostea părintească care s-a revărsat din generaţie în generaţie prin canalul inimilor omeneşti, toate izvoarele
duioşiei care au pornit din sufletele oamenilor, nu sunt decât o picătură de apă faţă de oceanul nemărginit, când sunt puse
alături de dragostea nemărginită şi de nesecat a lui Dumnezeu. Limba n-o poate rosti, condeiul n-o poate descrie. Voi
puteţi cugeta la ea în fiecare zi din viaţa voastră, puteţi cerceta cu sârguinţă Scripturile ca să o înţelegeţi, puteţi să vă
adunaţi orice putere şi destoinicie pe care v-a dat-o Dumnezeu, în străduinţa voastră de a înţelege dragostea şi milostivirea
Tatălui Ceresc; şi totuşi ea va rămâne nemărginită. Voi puteţi studia această dragoste veacuri de-a rândul şi totuşi
niciodată nu veţi pătrunde pe deplin lungimea şi lăţimea, adâncimea şi înălţimea dragostei lui Dumnezeu manifestată prin
oferirea Fiului Său ca să moară pentru lume. Nici chiar veşnicia n-o va putea descoperi vreodată pe deplin . Totuşi când
studiem Biblia şi medităm asupra vieţii lui Hristos şi a planului de răscumpărare, aceste mari teme se vor descoperi
priceperii noastre din ce în ce mai mult. (26)
DESĂVÂRŞIT ÎN TOATE CĂILE LUI
“Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Mat.5:48
Lucrarea lui Dumnezeu este desăvârşită ca întreg, pentru că ea este desăvârşită în fiecare parte a ei, oricât de mică. El
dă formă firicelului de iarbă cu o grijă tot atât de mare ca şi când ar face o lume. Dacă dorim să fim desăvârşiţi, după cum
şi Tatăl nostru din ceruri este desăvârşit, trebuie să fim credincioşi în săvârşirea lucrurilor mici. Dacă un lucru merită să
fie făcut, atunci merită să fie făcut cu toată inima. (27)
Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât cel mai înalt gând la care poate ajunge o minte
omenească...
Planul de Mântuire urmăreşte refacerea noastră integrală, de sub puterea lui Satan. Totdeauna Hristos îndepărtează
sufletul zdrobit de la păcat. El a venit să nimicească lucrările diavolului şi a luat măsuri ca Duhul Sfânt să fie dat oricărui
suflet care se pocăieşte, pentru a-l feri de păcat.
Lucrarea ispititorului nu trebuie să fie socotită ca o scuză pentru vreo faptă rea. Satan jubilează când aude că aşa
numiţii urmaşi ai lui Hristos aduc scuze pentru nedesăvârşirile caracterului lor. Tocmai scuzele acestea conduc la păcat.
Nu există scuză pentru păcat. Pentru fiecare copil pocăit şi credincios al lui Dumnezeu, este la îndemână un caracter sfânt
şi o viaţă asemănătoare cu a lui Hristos.
Idealul caracterului creştin este asemănarea cu Hristos. După cum Fiul omului a fost desăvârşit în viaţa Sa, aşa şi
urmaşii Lui trebuie să fie desăvârşiţi în viaţa lor... El ne invită ca prin credinţă în El să ajungem la slava caracterului lui
Dumnezeu. (28)
Un caracter bine echilibrat este format din diferite fapte, aparte, dar toate bine făcute. Un cusur, dacă este cultivat în
loc să fie învins, face pe om nedesăvârşit şi îi închide în faţă poarta sfintei cetăţi... În toată oastea celor mântuiţi nu se va
vedea nici un cusur...
Orice aţi face, faceţi cu credincioşie... Dacă lucraţi în felul acesta, Dumnezeu va pune aprobarea Sa asupra voastră, iar
Hristos vă va spune într-o zi: ”Bine rob bun şi credincios.”(Mat. 25:21) (29)
Fiul cel veşnic 8 Februarie
DARUL LUI DUMNEZEU PENTRU NEAMUL OMENESC
“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să
nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Ioan 3:1
Inima lui Dumnezeu tânjeşte după copiii Săi pământeşti, cu o dragoste mai puternică decât moartea. Dându-L pe
singurul Său Fiu ne-a dat întreg cerul într-un singur dar. (30)
Prin acest dar, zi de zi, se revarsă asupra noastră nesecatul râu al bunătăţii lui Dumnezeu. Fiecare floare cu culorile şi
parfumul ei plăcut, este dată pentru a ne încânta sufletul, prin acel unic dar. Soarele şi luna au fost create de El; nu există
o stea care împodobeşte firmamentul, pe care să n-o fi creat El. Nu există hrană pe masa noastră pe care El să n-o fi făcut
pentru întreţinerea vieţii noastre. Emblema lui Hristos există pe orice lucru din natură. Totul este oferit omului, prin acel
nemărginit dar, unicul Fiu născut al lui Dumnezeu. El a fost răstignit pe cruce, pentru ca toate aceste binecuvântări să
poată să se reverse din plinătatea lui Dumnezeu. (31)
Luând natura noastră asupra Lui, Mântuitorul S-a legat de omenire printr-o legătură care niciodată nu se va rupe; El
este legat de noi pentru veşnicie. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu.”(Ioan
3:16) El L-a dat nu numai pentru a purta păcatele noastre, ci şi să moară ca jertfă pentru noi; El L-a oferit neamului
omenesc decăzut. Ca să ne asigure de planul Său imutabil de pace, Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu, să devină un
membru al familiei omeneşti şi să păstreze pentru totdeauna natura Sa omenească. Aceasta era garanţia că Dumnezeu va
împlini Cuvântul Său. ”Căci un copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui”(Is.9:6).
Dumnezeu a adoptat natura omenească în persoana Fiului Său, şi a dus-o în cerul prea înalt... Cerul este învelit în
haina omenească, iar neamul omenesc este strâns la sânul Iubirii Infinite. (32)
Hristos S-a coborât într-o neasemuită umilinţă, pentru ca prin înălţarea Sa la tronul lui Dumnezeu să-i poată
deasemenea ridica pe acei care cred în El, la un loc cu El pe tronul Său. (33)
EXISTENŢA SA, DIN VEŞNICIE
“Şi acum Tată, proslăveşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.” Ioan 17:5
Hristos a fost una cu Tatăl înainte de a fi conceput planul de creaţiune al lumii. El este lumina care străluceşte în
întuneric făcând acest plan plin de splendoarea măreţiei divine, de la început. (34)
Hristos este din totdeauna, Însuşi Fiul lui Dumnezeu... Vorbind despre existenţa Sa veşnică, Hristos aminteşte
sufletului de vremurile nesfârşite. El ne asigură că n-a existat niciodată un timp când El să nu fi fost într-o strânsă legătură
cu Dumnezeul cel veşnic...
Viaţa lui dumnezeiască n-ar putea fi socotită printr-un calcul omenesc. Existenţa lui Hristos, înainte de întruparea Lui,
nu se evaluează cu ajutorul cifrelor. (35)
Hristos a fost mai presus de toate Dumnezeu, în cea mai înaltă accepţiune a cuvântului. El a fost cu Dumnezeu din
veşnicii, Dumnezeu a toate, binecuvântat pe vecie. Domnul Isus Hristos, Fiul divin al lui Dumnezeu, a existat din veşnicie
ca o persoană distinctă, şi totuşi una cu Tatăl. El a fost splendoarea de nespus a cerului. El a fost comandantul fiinţelor
inteligente cereşti şi a primit omagiul adoraţiei îngerilor ca un drept al Său. (36)
El a fost egal cu Dumnezeu, infinit şi omniprezent. (37)
Dar S-a umilit şi a luat asupra Lui natura muritoare. Ca membru al familiei omeneşti, El a fost o fiinţă supusă morţii;
dar ca Dumnezeu El a fost temelia vieţii în lume. În natura Sa divină, putea să înfrunte puterea morţii şi să refuze să
ajungă sub stăpânirea ei, dar El de bună voie Şi-a jerfit viaţa, pentru ca făcând astfel, să poată da viaţa şi să poată să
aducă nemurirea la lumină. El a purtat păcatele lumii, şi a îndurat pedeapsa care s-a abătut ca un munte, peste sufletul Lui
divin. El şi-a jertfit viaţa pentru ca omul să nu moară pentru veşnicie. El a murit, fără a fi obligat să moară; El S-a jertfit
de bună voie. (38)
Această taină minunată, întruparea lui Hristos şi ispăşirea pe care a făcut-o trebuie să fie vestită oricărui fiu şi fiice a
lui Adam. (39)
MARELE “EU SUNT”
“Dumnezeu a zis lui Moise: ”Eu sunt Cel ce sunt." Şi a adăugat: ”Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ”Cel ce
se numeşte “Eu Sunt”, m-a trimis la voi.” Ex. 3:14
În Hristos este viaţa originală, prin Sine, neîmprumutată. ”Cine are pe Fiul are viaţă.”(1 Ioan 5:12) Dumnezeirea lui
Hristos este o asigurare pentru credincios că va avea viaţa veşnică." (40)
Toată comunicaţia dintre cer şi neamul omenesc decăzut nu era întreţinută decât prin Hristos. Fiul lui Dumnezeu, dădu
primilor noştri părinţi făgăduinţa răscumpărării. El a fost Acela care S-a descoperit patriarhilor. Adam, ... înţelegea
Evanghelia...
Isus era lumina poporului Său - lumina lumii - încă mai înainte de a fi venit în haina omenească, pe pământ. Prima
rază de lumină care pătrunse prin întunericul în care păcatul învăluise lumea, veni de la Hristos. Şi de la El a venit orice
strălucire a măririi cereşti, care a strălucit peste locuitorii pământului. În planul de mântuire, Hristos este Alfa şi Omega,
Cel dintâi şi Cel de pe urmă. (41)
“Hristos a fost Cel care, din rugul aprins de pe Muntele Horeb, a vorbit lui Moise zicând: ”Eu sunt Cel ce sunt... Vei
răspunde copiilor lui Israel astfel: ”Cel ce se numeşte “Eu Sunt”, m-a trimis la voi." Aceasta a fost garanţia eliberării lui
Israel. De aceea, când a devenit “asemenea oamenilor”, El S-a declarat ca fiind: “Eu Sunt” Pruncul din Betleem, blândul
şi umilul Mântuitor, este Dumnezeu “arătat în trup.”(1 Tim.3:16) (42)
Acest Prunc neştiutor era sămânţa făgăduită, către care arăta primul altar de pe poarta Edenului. Acesta era Silo,
Pacificatorul... Era Acela despre care proorociseră proorocii cu mult mai înainte. El era dorinţa tuturor naţiunilor de pe
pământ, Rădăcina şi Vlăstarul lui David şi Luceafărul strălucitor de dimineaţă. (43)
Şi nouă ne zice El: ”Eu sunt Păstorul Cel Bun." ”Eu sunt Pâinea vieţii.” ”Eu sunt calea, adevărul şi viaţa." ... Eu sunt
chezăşia fiecărei făgăduinţi. “Eu sunt; nu te teme,” “Dumnezeu cu noi” este garanţia eliberării noastre din păcat. (44)
Fiul Cel veşnic 11 Februarie
CREATORUL ÎNTRUPAT
“Şi fără îndoială mare este taina evlaviei... Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost
văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.”1 Tim.3:16
Întruparea lui Hristos este taina tainelor. (45)

Hristos a fost una cu Tatăl... Totuşi El era bucuros să se coboare de la înălţimea unuia care era egal cu Dumnezeu.
(46)
Pentru a putea duce la bun sfârşit intenţia Sa de iubire pentru neamul omenesc decăzut, El a devenit os din oasele
noastre şi carne din carnea noastră. (47)
Cât de mare este contrastul între divinitatea lui Hristos şi neajutoratul prunc din ieslea Betleemului! Cum putem noi
cuprinde distanţa între Dumnezeul Atotputernic şi acest prunc neputincios! Şi totuşi Creatorul lumilor, El în care a fost
plinătatea dumnezeirii, S-a manifestat prin neajutoratul copilaş din iesle. Mult mai presus decât orice înger, egal cu Tatăl
în demnitate şi măreţie, şi totuşi purtând haina omenească! Divinitatea şi omenescul s-au întrepătruns într-un mod tainic,
iar omul şi Dumnezeu, au devenit una. (48)
Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini ca să ia natura omului chiar şi atunci când Adam
se afla inocent în Eden. Dar Isus S-a întrupat în corp omenesc, atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani
de păcat. Ca şi oricare copil al lui Adam, El a primit urmările marii legi a eredităţii. Care erau aceste urmări, se poate
vedea în istoria strămoşilor săi pământeşti. El a venit cu o ereditate ca aceasta, ca să împartă cu noi grijile şi ispitele şi să
ne dea pildă de o viaţă fără de păcat. (49)
Acei care pretind că n-a fost posibil pentru Hristos să păcătuiască, nu cred că El a luat într-adevăr asupra Lui natura
omenească. Dar, n-a fost oare Hristos ispitit de Satana nu numai în pustie, dar şi în întreaga Sa viaţă, din copilărie, până
la vârsta bărbăţiei? (50)
Hristos Mântuitorul nostru, a luat asupra Sa natura omenească, cu toate responsabilităţile ei. El a îmbrăcat haina
omenească, cu posibilitatea căderii în ispită. Nimic n-avem noi de suportat pe care să nu-l fi îndurat El. (51)
VIAŢA LUI NEPRIHĂNITĂ
“Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine.”Ioan 14:30
N-ar trebui să avem nici o îndoială, în ce priveşte neprihănirea naturii umane a lui Hristos. (52)
El este Fratele nostru supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi, dar fără a avea patimile pe care le avem noi. Ca singurul fără
prihană, natura Lui S-a depărtat de rău. El a îndurat luptele şi tortura sufletului într-o lume de păcat. Natura lui
omenească, a făcut rugăciunea o necesitate şi un privilegiu. (53)
El putea să păcătuiască; El putea să cadă; dar în El n-a existat nici măcar pentru o clipă, vreo intenţie rea. (54)
Luând asupra Lui natura omului în starea lui decăzută, Hristos n-a luat parte câtuşi de puţin la păcatele ei. El a fost
supus slăbiciunilor şi neputinţelor de care este înconjurat omul... El a fost atins de sentimentul slăbiciunilor noastre şi a
fost ispitit în toate împrejurările, după cum şi noi suntem. Şi totuşi “El n-a cunoscut păcatul." El a fost “Mielul fără cusur,
şi fără pată." Dacă Satana ar fi putut să-L ispitească pe Hristos să păcătuiască, câtuşi de puţin, el ar fi vătămat viaţa
Salvatorului. Dar aşa după cum era profeţit, el putea să atingă doar călcâiul Său. Dacă viaţa lui Hristos ar fi fost atinsă de
păcat, speranţa neamului omenesc ar fi pierit. Mânia divină s-ar fi abătut asupra lui Hristos, tot aşa cum s-a abătut şi
asupra lui Adam. Hristos şi Biserica ar fi fost fără speranţă. (55)
Hristos n-a putut fi adus în situaţia de a ceda puterii ispitei nici măcar cu un cuget... Hristos a afirmat despre Sine:
”Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine. (56)
Isus n-a îngăduit vrăjmaşului să-L târască în mocirla necredinţei sau să-L împingă în mizeria deznădejdii sau
disperării. (57)
Natura omenească a lui Hristos a fost unită cu divinitatea, şi în această putere a putut El să suporte toate ispitele pe
care Satana le-a adus asupra Lui, şi totuşi să-şi păstreze sufletul nealterat de păcat. Această putere de a birui, El o dă
oricărui fiu şi fiice a lui Adam, care acceptă prin credinţă, trăsăturile drepte ale caracterului Său. (58)
EL A MURIT PENTRU NOI
“Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit
pentru noi.” Rom.5:8
Există un mare adevăr central care trebuie întotdeauna păstrat în minte, atunci când cercetăm Scripturile - Hristos şi El
crucificat. Orice alt adevăr este înzestrat cu influenţă şi putere, în raport cu relaţia sa cu acest subiect... Sufletului paralizat
de păcat i se poate dărui viaţă prin lucrarea săvârşită pe cruce de Autorul Mântuirii noastre. (59)
Când Hristos Şi-a plecat capul şi a murit, El a luat stâlpii împărăţiei lui Satan cu El în pământ. El l-a biruit pe Satan.
(60)
Hristos S-a supus crucificării, deşi oastea cerului putea să-L salveze. Îngerii au suferit cu Hristos. Dumnezeu Insuşi a
fost crucificat cu Hristos, pentru că Hristos a fost una cu Tatăl. Acei care-l leapădă pe Hristos, acei care nu doresc să-L
aibă pe acest Om care să guverneze viaţa lor, aleg să se aşeze pe ei înşişi sub stăpânirea lui Satana, să-i facă lucrarea ca
nişte sclavi ai lui. Şi totuşi pentru ei Şi-a jertfit Hristos viaţa, pe Calvar. (61)
El care a murit pentru păcatele lumii, avea să rămână în mormânt un timp hotărât. El a fost în acea închisoare de piatră
ca un prizonier al justiţiei divine. El dădea socoteală în faţa Judecătorului Universului. El purta păcatele lumii şi numai
Tatăl Lui putea să-L elibereze. (62)
El S-a identificat pe Sine cu interesele noastre, Şi-a dezvelit pieptul pentru lovitura morţii, a luat vina şi pedeapsa
omului şi a oferit în favoarea omului, un sacrificiu desăvârşit în faţa lui Dumnezeu. În virtutea acestei ispăşiri, El are
puterea de a oferi omului îndreptăţirea şi mântuirea deplină. Acel care va crede în El ca într-un Mântuitor personal, nu va
pieri, ci va avea viaţa veşnică. (63)
Preţul mântuirii omului a fost plătit şi orice are el şi este stropit cu sângele Lui Hristos, e consacrat lui Dumnezeu,
pentru că îi aparţine Lui. (64)
ÎNVIEREA LUI ISUS ŞI NOUA VIAŢĂ
“Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din
belşug.” Ioan 10:10
Învierea lui Isus a fost un model al învierii finale a tuturor celor care au adormit în El. (65)
El care a spus: ”Îmi dau viaţa ca s-o iau înapoi” a ieşit din mormânt la viaţa care era în El Însuşi. Omenescul a murit;
dar divinitatea n-a murit. În divinitatea Sa, Hristos avea puterea de a nimici legăturile morţii. El declară că are viaţă în El
Insuşi ca să învie pe cine vrea El...
El este izvorul, fântâna vieţii. Numai El care are nemurirea locuind în lumină şi viaţă putea spune: ”Am putere să-mi
dau viaţa şi am putere să o iau înapoi...”
Hristos a fost învestit cu dreptul de a da nemurirea. Viaţa pe care El şi-a dat-o, pe când era îmbrăcat cu natura
omenească, El a luat-o înapoi şi o dă oamenilor. “Eu am venit” a zis El,”ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (66)
Hristos este viaţa însăşi. El care a trecut prin moarte pentru a nimici pe cel care are puterea morţii, este izvorul de
viaţă. Este un balsam în Galaad, este un Mare Doctor acolo. Hristos a suferit agonia morţii în cele mai umilitoare
împrejurări pe care ni le poate oferi viaţa. El şi-a dat preţioasa Lui viaţă, ca să poată birui moartea. Dar El s-a ridicat din
mormânt, iar miliardele de îngeri care au venit să vadă cum îşi ia înapoi viaţa pe care Şi-a dat-o, au auzit cuvintele Sale de
biruinţă, pe când stătea deasupra mormântului cumpărat de Iosif, declarând: ”Eu Sunt învierea şi viaţa." (67)
Învierea şi înălţarea Domnului nostru, este o dovadă sigură a triumfului sfinţilor lui Dumnezeu, asupra morţii şi
mormântului, dar şi o garanţie că cerul este deschis pentru acei care îşi spală veşmintele caracterului şi le albesc în
sângele Mielului. Isus S-a înălţat la Tatăl, ca reprezentant al neamului omenesc, iar Dumnezeu îi va aduce pe acei care
reflectă chipul Său, să vadă şi să împărtăşească cu El slava Sa. (68)
Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu 15 Februarie
A TREIA PERSOANĂ A DUMNEZEIRII
“Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt, să fie cu voi toţi.
Amin.”2 Cor.13:14
Noi trebuie să fim conştienţi de faptul că Spiritul Sfânt... este tot atât de mult o persoană, după cum este şi
Dumnezeu...
Spiritul Sfânt are o personalitate, altfel el n-ar putea dovedi spiritelor noastre şi cu spiritele noastre, că noi suntem
copiii ai Lui Dumnezeu. El trebuie să fie deasemenea o persoană divină, altfel El n-ar putea cerceta tainele care stau
ascunse în mintea lui Dumnezeu. (69)
Spiritul Sfânt este un lucrător liber, activ şi independent. Dumnezeul cerului foloseşte Spiritul Său după buna Sa
plăcere; iar raţiunea omenească, judecata şi metodele omeneşti nu pot stabili margini lucrării Sale, sau să propună căi prin
care acesta să lucreze, mai mult decât pot spune vântului: ”Îţi ordon să baţi într-o anumită direcţie şi să sufli aşa sau aşa.
(70)
De la început, Dumnezeu a lucrat prin Spiritul Său Sfânt prin intermediul mijloacelor omeneşti pentru împlinirea
scopului Său, în favoarea neamului omenesc căzut... Aceeaşi putere care i-a susţinut pe patriarhi care a dat credinţă şi
curaj lui Caleb şi Iosua şi care a făcut folositoare, lucrarea bisericii apostolice, va sprijini credinţa copiilor lui Dumnezeu
prin toate epocile. (71)
Spiritul Sfânt a fost cel mai înalt dintre toate darurile pe care El [Isus] îl putea cere de la Tatăl Său, pentru proslăvirea
poporului Său. Spiritul Sfânt trebuia să fie dat ca un mijloc de înviorare, iar fără acesta, jerfa lui Hristos ar fi fost fără
folos. Puterea răului a crescut de-a lungul secolelor, iar supunerea oamenilor sub această captivitate satanică, era
uluitoare. Păcatul putea fi respins şi biruit numai prin puterea celei de-a treia persoane a Dumnezeirii care n-a venit cu
energie diferită, ci în plinătatea puterii divine. (72)
Spiritul Sfânt este un ajutor eficient în restabilirea chipului lui Dumnezeu în sufletul omenesc. (73)
DARUL LUI DUMNEZEU PENTRU VOI
“Pocăiţi-vă” le-a zis Petru,”şi fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor
voastre, apoi veţi primi darul Duhul Sfânt”. Fap. 2:38
Hristos a promis darul Duhului Sfânt bisericii Sale, iar promisiunea aceasta ne aparţine nouă tot atât de mult ca şi
primilor ucenici. (74)
Noi ar trebui să ne rugăm pentru revărsarea Duhului Sfânt tot atât de serios cum s-au rugat ucenicii în Ziua
Cincizecimii. Dacă ei au avut nevoie de aceasta atunci, noi avem şi mai mare nevoie astăzi. (75)
Măsura Duhului Sfânt pe care o vom primi, va fi proporţională cu dorinţa şi credinţa noastră dată pe faţă pentru
aceasta, precum şi cu felul în care vom folosi lumina şi cunoştinţa ce ne va fi dată. (76)
Sunt mulţi care cred şi mărturisesc a pretinde promisiunea Domnului, ei vorbesc despre Hristos şi despre Spiritul Sfânt
şi totuşi fără nici un folos. Ei nu-şi predau sufletul pentru a fi călăuziţi de solii divini. Noi nu putem pune Spiritul Sfânt în
slujba noastră. Noi trebuie să fim în slujba Domnului. Dumnezeu lucrează prin Duhul în poporul Său “şi voinţa şi
îndeplinirea după buna Lui plăcere”(Fil.2:13). Dar mulţi nu vor să se supună la aşa ceva. Ei doresc să se conducă singuri.
Din cauza aceasta, nici nu primesc darul ceresc. Duhul Sfânt este dat numai acelora care caută pe Dumnezeu cu umilinţă
şi se lasă conduşi şi luminaţi de El. Puterea lui Dumnezeu aşteaptă să fie cerută şi primită. Această binecuvântare
făgăduită, dacă este cerută prin credinţă, aduce cu sine toate celelalte binecuvântări. Ea se dă cu bogăţiile harului lui
Hristos şi El este gata să dea fiecărui suflet atât cât poate el să primească. (77)
Când Duhul Sfânt locuieşte în inimă, el va conduce pe om, acolo încât să-şi vadă propriile defecte de caracter, să
compătimească pe alţii pentru slăbiciunile lor, să fie milos, amabil, şi să ierte pe alţii după cum el însuşi vrea să fie iertat.
(78)
Duhul Sfânt dăruieşte dragoste, bucurie, pace, putere şi îmbărbătare; este ca un izvor de apă care se revarsă spre viaţa
veşnică. Această binecuvântare toţi pot s-o aibă. (79)
O PREZENŢA TAINICĂ
“Vântul bate încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu şti de unde vine şi nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este
născut din Duhul.” Ioan 3:8
Bunătatea lui Dumnezeu este de neînţeles pentru noi. ”Tronul Domnului este în ceruri”(Ps.11:4), şi totuşi prin Duhul
Său El este omniprezent. El are o cunoştinţă profundă şi un interes personal în toată lucrarea mâinilor Lui...
El, Făcătorul tuturor lucrurilor, ... a creat sufletul omului cu capacitatea de a cunoaşte şi a iubi. El nu poate lăsa
neîmplinite dorinţele sufletului. Nici un principiu intangibil, nici o esenţă impersonală sau o simplă abstracţie, nu poate
satisface necesităţile şi dorul fiinţelor omeneşti în această viaţă de tristeţe, durere şi luptă cu păcatul. Nu este suficient a
crede în Lege şi în puterea ei, în lucruri care nu simt mila şi niciodată nu aud strigătul după ajutor. Avem nevoie să
cunoaştem un braţ atotputernic care ne va ridica, să cunoaştem un Prieten veşnic căruia îi este milă de noi. Trebuie să
strângem o mână caldă, să ne încredem într-o inimă plină de gingăşie. Dar tocmai în acest mod ni S-a descoperit
Dumnezeu în Cuvântul Său. (80)
Lucrurile spirituale trebuie gândite spiritual. Mintea omenească nu poate înţelege aceste taine... Înţelepciunea
lumească a încercat să explice, pe baza unor principii ştiinţifice, influenţa Duhului Sfânt asupra inimii. Cel mai mic
progres în acest sens, va conduce sufletul în labirintul scepticismului. Religia Bibliei este, în mod simplu, haina evlaviei;
nici o minte omenească nu poate înţelege pe deplin aceasta; iar pentru inima nerenăscută este cu neputinţă de înţeles. (81)
Natura Duhului Sfânt este o taină. Oamenii nu o pot explica pentru că Domnul nu le-a descoperit-o. Oamenii având
vederi fanteziste pot alătura pasaje din Scriptură, dându-le o interpretare omenească, dar acceptarea acestor vederi nu va
consolida biserica. Referitor la astfel de taine, care sunt prea adânci pentru a fi accesibile înţelegerii omeneşti, tăcerea este
de aur. (82)
UNEALTĂ ÎN LUCRAREA DE MÂNTUIRE
“Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea Lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin
Duhul Sfânt care ne-a fost dat.” Rom. 5:5
Prin natura ei, inima este rea, şi “cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici
unul.”(Iov 14:4) Nici o invenţie omenească nu poate găsi remediu pentru sufletul păcătos... Izvorul inimii trebuie să fie
curăţit înainte, ca să poată curge apa curată. Cel care încearcă să dobândească cerul prin străduinţele lui de a ţine legea,
încearcă o imposibilitate. Nu există nici o siguranţă pentru cineva care are doar o religie după lege, o formă a evlaviei.
Viaţa creştină nu înseamnă o modificare sau o îmbunătăţire a celei vechi, ci o transformare a naturii omeneşti. Viaţa
creştină este aceea în care mori faţă de eul personal şi faţă de păcat, este o viaţă cu desăvârşire nouă. Această schimbare
poate fi înfăptuită numai prin lucrarea activă a Duhului Sfânt. (83)
Duhul este acel care face eficace, ceea ce a fost săvârşit de către Mântuitorul lumii. Numai prin Duhul, inima este
curăţită. Prin Duhul Sfânt credinciosul devine un părtaş al naturii divine. Hristos a dat Duhul Său ca o putere divină, de a
birui toate pornirile moştenite şi cele cultivate spre rău şi de a imprima caracterul Său asupra bisericii Sale. (84)
Ca şi vântul care este invizibil, dar ale cărui efecte sunt văzute şi simţite în mod clar, aşa este Duhul lui Dumnezeu în
lucrarea Sa asupra inimii omeneşti. Acea putere regeneratoare, pe care nici un ochi omenesc nu o poate vedea, zămisleşte
o nouă viaţă în suflet; crează o nouă fiinţă după chipul lui Dumnezeu. (85)
Nechibzuitul şi îndărătnicul devine serios. Cei împietriţi se căiesc de păcatele lor, iar necredinciosul crede.
Mizerabilul, beţivul, imoralul devine serios, cumpătat, curat. Răsculătorul şi încăpăţânatul devine umilit şi asemenea lui
Hristos. Când vedem aceste schimbări în caracter, putem avea certitudinea că puterea transformatoare a lui Dumnezeu a
transformat omul dinăuntru. (86)
Cel care priveşte la Hristos cu o credinţă naturală ca a unui copil, este făcut părtaş al naturii divine prin puterea
Duhului Sfânt. (87)
MÂNGÂIETOR ŞI ÎNVĂŢĂTOR
“Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt pe care-l va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă
va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Ioan 14:26
Duhul Sfânt este reprezentantul lui Hristos, dar fără trup omenesc şi independent de acesta. Împiedicat de corpul
omenesc, Hristos nu putea fi personal, în orice loc. De aceea, era spre binele lor [al ucenicilor] să meargă la Tatăl şi să
trimită Duhul Sfânt ca Înlocuitor al Său pe pământ. Nimeni nu mai putea spune că are un avantaj, găsindu-se într-un
anumit loc sau pentru că avea legătură personală cu Hristos. Prin Duhul, Mântuitorul putea fi în legătură cu toţi...
Oricând şi în orice loc, în toate întristările şi în toate necazurile, când împrejurările sunt întunecoase şi viitorul plin de
tulburări, iar noi ne simţim fără putere şi singuri, Mângâietorul va fi trimis ca răspuns la rugăciunea credinţei.
Împrejurările ne pot despărţi de orice prieten pământesc; dar nici împrejurarea nici depărtarea nu ne pot despărţi de
Mângâietorul ceresc. Oriunde am fi, oriunde am merge, El se află totdeauna la dreapta noastră, ca să ne sprijine, să ne
ajute, să ne înalţe şi să ne îmbărbăteze...
Mângâietorul este numit “Duhul Adevărului". Lucrarea Lui este să lămurească şi să susţină adevărul. La început, El
locuieşte în inimă ca Duh al adevărului, iar după aceea, ajunge Mângâietor. Adevărul aduce mângâiere şi pace, care
niciodată nu pot fi găsite în neadevăr... Duhul Sfânt vorbeşte oamenilor prin Scripturi şi întipăreşte adevărul în inimă. (88)
Acei care sunt sub influenţa Duhului lui Dumnezeu, nu vor fi fanatici, ci calmi, statornici, iar gândurile, cuvintele şi
faptele lor vor fi lipsite de făţărnicie. În mijlocul confuziei create de doctrina amăgitoare, Spiritul lui Dumnezeu va fi o
călăuză şi un adăpost pentru acei care nu s-au împotrivit dovezilor evidente ale adevărului. (89)
Orice bărbat, orice femeie şi orice copil care nu se află sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, este sub influenţa
vrăjilor lui Satana şi prin cuvintele şi exemplul lor, vor duce şi pe alţii în rătăcire. (90)
DUHUL CARE LOCUIEŞTE ÎN SUFLET
“Cine păzeşte poruncile Lui, rămâne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-
a dat.” 1 Ioan 3:24
Duhul Sfânt este respiraţia vieţii spirituale în suflet. A te împărtăşi de Duhul, înseamnă a te împărtăşi de viaţa lui
Hristos. El umple pe cel care-L primeşte cu trăsăturile lui Hristos. (91)
Duhul Sfânt va intra în inima care nu se mândreşte. Iubirea lui Hristos va umple golul ce apare după înlăturarea eului.
(92)
Cei care-L văd pe Hristos în adevăratul Său caracter, şi-L primesc în inimă, au viaţă veşnică. Prin Duhul, Hristos
locuieşte în noi; iar Duhul lui Dumnezeu primit în inimă prin credinţă, este începutul vieţii veşnice. (93)
Noi nu-L vedem pe Hristos şi-I vorbim, dar spiritul Său Sfânt este aproape de noi în orice loc. El lucrează în şi prin
oricine îl primeşte pe Hristos. Acei în care locuieşte Duhul, dau pe faţă roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea,
îndelunga răbdare, gingăşia, bunătatea, credinţa. (94)
Duhul Sfânt trebuie să fie totdeauna prezent cu cel credincios. Dându-ne seama că Mângâietorul locuieşte în noi, noi
avem nevoie de mai multă seriozitate. Dacă în mod individual am înţeles acest adevăr, niciodată nu ne vom simţi singuri.
Când suntem asaltaţi de vrăjmaş, când suntem copleşiţi de ispite, noi trebuie să ne punem încrederea în Dumnezeu; pentru
că avem garanţia cuvântului Său, că niciodată nu vom fi lăsaţi singuri în luptă. Orice suflet iertat de păcat, este preţios în
ochii Săi - mai preţios decât o lume întreagă. A fost plătit un preţ infinit, iar Hristos niciodată nu va părăsi sufletul pentru
care a murit. (95)
Hristos este reprezentat prin Duhul Sfânt, când acest spirit este apreciat, când acei stăpâniţi de Spiritul Sfânt comunică
şi altora energia cu care au fost umpluţi, o coardă invizibilă este atinsă care electrizează totul. Procedând astfel, putem
înţelege pe deplin, cât de nemărginite sunt rezervele divine. (96)
NU ÎNTRISTAŢI DUHUL
“Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Ef.
4:30
“Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu, auzit în mijlocul luptei dintre plăcerile omeneşti, şi când este respins, Duhul lui
Dumnezeu este întristat. (97)
Oamenii au puterea de a stinge Duhul lui Dumnezeu, care avertizează; ei au liberul arbitru. Le este permis să acţioneze
liber. Ei pot fi ascultători prin numele şi harul Mântuitorului nostru, sau pot fi neascultători şi în acest caz vor suferi
consecinţele. (98)
Păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt nu este orice cuvânt sau faptă pripită; el este o împotrivire hotărâtă, fermă faţă
de adevăr şi dovezile Sale. (99)
Nu este în intenţia lui Dumnezeu ca vreun om să piară. El nu îngăduie să vină vreo întunecime în faţa ochilor omului,
care să nu poată fi străpunsă. Dar prima dată omul se opune invitaţiei Duhului Sfânt, şi existând un precedent, este mai
uşor a repeta aceasta a doua oară, şi mai uşor a treia oară şi mult mai uşor a patra oară...”
Apoi urmează a secera roadele răsărite din sămânţa necredinţei şi a opunerii. Oh, ce recoltă a păcatelor îngăduite, este
pregătită pentru seceră...
Pe de altă parte, orice rază de lumină preţuită, va aduce lumină şi mai mare. O ispită odată biruită, va da naştere la o şi
mai mare putere de biruinţă a doua oară. Orice nouă victorie câştigată asupra eului, va netezi calea pentru biruinţe mai
înalte, mai nobile. Orice victorie este o sămânţă semănată pentru viaţa veşnică. (100)
Dumnezeu nu vrea să piară nimeni. Păcătosul se distruge singur prin propria-i lipsă de căinţă. (101)
Nimeni n-are voie să privească la păcatul împotriva Duhului Sfânt, ca la ceva misterios, nedefinit. Păcatul împotriva
Duhului Sfânt este păcatul refuzului continuu de a răspunde la invitaţia de căinţă. (102)
Nu există nici o speranţă pentru o viaţă mai curată, decât prin supunerea sufletului lui Hristos. (103)
Caracterul şi providenţa lui Dumnezeu 22 Februarie
DUMNEZEU ESTE IUBIRE

“Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este dragoste.” 1 Ioan 4:8
Dumnezeu este iubire. Natura Lui, legea Sa, sunt iubire. Aşa a fost şi va fi totdeauna.
Orice manifestare a puterii creatoare este o expresie a iubirii infinite. (104)
Prin puterea Lui, vara şi iarna, semănatul şi seceratul, ziua şi noaptea, urmează una alteia într-o perfectă succesiune.
Prin Cuvântul Lui creşte vegetaţia, se ivesc frunzele, iar florile înfloresc. Orice lucru bun pe care-l avem, orice rază de
soare sau torent de ploaie, fiecare bucată de hrană, fiecare moment din viaţă, este un dar al iubirii. (105)
Istoria marelui conflict între bine şi rău, din momentul când acesta a început prima dată în cer şi până la înfrângerea
finală a răsculării şi a îndepărtării totale a păcatului, este deasemenea, o mărturie a iubirii neschimbătoare a lui
Dumnezeu. (106)
Prin dăruirea lui Hristos, s-a descoperit inima Tatălui. (107)
Dumnezeu a dăruit lumii noastre, nepreţuitul dar - dându-L pe Unicul Său Fiu născut. În lumina acestui fapt, niciodată
nu se va putea spune de către locuitorii lumilor necăzute, că Dumnezeu ar fi putut face mai mult decât a făcut pentru a-Şi
arăta dragostea Lui faţă de fiii oamenilor. El a făcut un sacrificiu care depăşeşte orice calcul. (108)
Mii de oameni au o concepţie falsă despre Dumnezeu şi caracterul Său. Ei servesc unui dumnezeu fals, tot aşa cum
făceau şi servii lui Baal. Ne închinăm noi Dumnezeului adevărat aşa cum este El descoperit în Cuvântul Său, în Hristos,
în natură, sau ne închinăm unui idol pe care l-am ales în locul lui? Dumnezeu este un Dumnezeu al adevărului. Dreptatea
şi mila sunt caracteristicile guvernării Sale. El este un
Dumnezeu al iubirii, al milei şi al compasiunii gingaşe. Astfel El este descoperit în Fiul său, Mântuitorul nostru. El este
un Dumnezeu îngăduitor şi îndelung răbdător. Dacă aşa este fiinţa pe care noi o adorăm şi cu al cărei caracter vrem să ne
asemănăm, atunci ne închinăm Dumnezeului adevărat. (109)
NICI O PĂRTINIRE
“Apoi Petru a început să vorbească şi a zis: ”În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor; şi că în orice neam,
cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El.” Fap.10:34,35
Dumnezeu este nepărtinitor... Acei care au lumină şi nu-i urmează, ci desconsideră pretenţiile lui Dumnezeu, vor afla
că binecuvântările lor vor fi schimbate în blesteme, iar mila în judecată. (110)
Dumnezeu nu consideră toate păcatele de aceeaşi gravitate; ca şi la om, în aprecierile Sale există diferite grade de
vinovăţie; dar deşi în ochii oamenilor nu există deosebire între un lucru uşuratic sau o faptă rea, nici un păcat nu este mic
în faţa lui Dumnezeu. Judecata omului este părtinitoare, imperfectă; dar Dumnezeu apreciază toate lucrurile aşa cum sunt
ele în realitate. Beţivul este dispreţuit, şi se spune că păcatul lui îl va exclude din cer, în timp ce mândria, egoismul,
invidia trec prea adesea fără să fie mustrate. Dar acestea sunt păcatele care sunt jignitoare în faţa lui Dumnezeu; pentru că
ele sunt contrare caracterului Său mărinimos, acelei dragoste neegoiste care constituie atmosfera universului necăzut.
(111)
Gravitatea păcatului poate fi apreciată numai în lumina crucii. Când oamenii pretind că Dumnezeu este prea bun
pentru a-l lepăda pe păcătos, îndreptaţi-le privirea spre Calvar. Evenimentul de pe Calvar a avut loc, pentru că nu exista
alt mod în care omul putea fi salvat, deoarece fără acest sacrificiu era imposibil pentru neamul omenesc de a scăpa de sub
puterea ruinătoare a păcatului şi de a fi restabilită comuniunea cu fiinţele sfinte - imposibil pentru ei de a deveni din nou
părtaşi ai vieţii spirituale; deaceea Hristos a luat asupra Lui păcatul neascultării şi a suferit în locul păcătosului.
Dragostea, suferinţa şi moartea Fiului lui Dumnezeu, toate confirmă ticăloşia păcatului, şi declară că nu este nici o
scăpare de sub puterea acestuia, nici o speranţă pentru o viaţă mai bună, decât prin predarea sufletului lui Hristos. (112)
Lăsaţi sufletul să fie ridicat de pe pământul plin de păcat să contemple pe Dumnezeul a toată bunătatea, mila şi
dragostea, dar care în nici un fel nu va lăsa nepedepsit păcatul. (113)
NESFÂRŞITA ÎNŢELEPCIUNE ŞI BUNĂTATE
“Domnul este bun. El este un loc de scăpare în ziua necazului, şi cunoaşte pe cei ce se încred în El.” Naum 1:7
Dumnezeu este un Dumnezeu a toată înţelepciunea. El este nemărginit în înţelepciune, dreptate şi bunătate. În afară
de Hristos, nimeni nu-L poate înţelege... Dacă oamenii ar putea privi, pentru o clipă dincolo de sfera viziunii sfinte, dacă
ei ar putea prinde o ima-gine a Eternităţii, atunci orice gură ar fi oprită în lauda ei. Oamenii, trăind în acest mic atom al
unei lumi, sunt limitaţi; Dumnezeu are nenumărate lumi care ascultă de legile Lui şi care sunt călăuzite spre slava Sa.
(114)
Nimic nu se poate întâmpla în Univers fără ştirea Lui, care e omniprezent. Nici o faptă din viaţa omului nu este
necunoscută Făcătorului nostru. În timp ce Satana născoceşte tot timpul răul, Domnul Dumnezeul nostru guvernează
toate, aşa încât nimic nu-i va vătăma pe copiii Săi ascultători şi încrezători. Aceeaşi putere care supune valurile furioase
ale mării, poate ţine în frâu toate puterile rebeliunii şi crimei. Dumnezeu spune unuia ca şi celuilalt: ”Până aici să vii şi să
nu treci mai departe."
“Ce lecţii de umilinţă şi credinţă putem învăţa, urmărind procedura lui Dumnezeu cu creaturile Sale. Dumnezeu nu
poate face decât puţin pentru copiii oamenilor, deoarece ei sunt atât de plini de mândrie şi orgoliu. Ei se înalţă pe sine,
preamărind puterea, învăţătura şi înţelepciunea lor. Este de folos lui Dumnezeu de a dezamăgi speranţele lor şi a zădărnici
planurile lor, pentru ca astfel ei să înveţe să se încreadă numai în El. Toate puterile noastre sunt de la Dumnezeu. Noi nu
putem face nimic, independent de puterea pe care ne-o dă El. Unde este acel om sau femeie sau copil căruia Dumnezeu să
nu-i poarte de grijă? Unde este locul pustiu pe care Dumnezeu să nu-l umple? Unde este dorinţa pe care altcineva decât
Dumnezeu o poate împlini?”(115)
“Noi suntem la fel de ignoranţi faţă de Dumnezeu ca şi copiii, dar ca şi copiii noi putem să-L iubim şi să-L ascultăm.
În loc de a face speculaţii cu privire la natura sau principiile Sale, să luăm aminte la cuvintele pe care Le-a rostit: ”Opriţi-
vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.”(Ps.46:10) (116)
PREZENŢA DIVINĂ VEŞNIC CU NOI
“Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti
acolo, dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo” Ps.139:7-8
Psalmistul înfăţişează prezenţa celui Infinit, pătrunzând tot Universul! Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă
voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo." Nu vom găsi niciodată un loc unde să nu fie prezent şi Dumnezeu." (117)
Domnul Dumnezeu, omnipotent, care domneşte în ceruri, zice: ”Eu sunt cu tine." El asigură poporul Său, că acei care
sunt ascultători, se află într-o poziţie în care îi poate binecuvânta, spre slava numelui Său. El va fi un ajutor prezent pentru
toţi acei care-I servesc în loc de a-şi servi lor. (118)
Deşi Dumnezeu nu locuieşte în locaşuri făcute de mâna omului totuşi El onorează cu prezenţa Sa adunările poporului
Său. El a promis că atunci când ei vin împreună Să-L caute, să-şi mărturisească păcatele şi să se roage unul pentru
celălalt, El va fi în mijlocul lor, prin Duhul Său. (119)
Când Hristos s-a înălţat la cer, sentimentul prezenţei Sale era încă cu urmaşii Săi. Era o prezenţă personală, plină de
iubire şi lumină.
De aici înainte, prin Duhul Său, Hristos avea să rămână întotdeauna în inimile copiilor. Unirea lor cu El era mai
strânsă decât atunci când era personal cu ei. Lumina, dragostea şi puterea lui Hristos, strălucea prin ei astfel încât oamenii
zărindu-i se minunau; “şi au priceput că fuseseră cu Hristos”(Fap.4:13) Tot ceea ce a fost pentru ucenicii Săi, Hristos
doreşte şi astăzi să fie pentru copiii Săi. (120)
Noi putem fi tari în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Primindu-L pe Hristos, vom fi îmbrăcaţi cu putere. Când
Mântuitorul locuieşte în noi, puterea Lui devine proprietatea noastră... Prezenţa lui Hristos în inimă este o putere de viaţă
întărind întreaga fiinţă. (121)
Să nu simţi niciodată că Hristos este departe. El este totdeauna lângă tine. Prezenţa Lui iubitoare te înconjoară. (122)
GRIJA LUI GINGAŞĂ ŞI IUBITOARE
“Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” 1 Petru 5:7
Dumnezeu poartă de grijă tuturor creaturilor Sale. El le iubeşte pe toate şi nu face nici o deosebire, dar El
compătimeşte cel mai mult pe acei care sunt chemaţi să poarte cele mai grele poveri ale vieţii. Copiii lui Dumnezeu
trebuie să se lovească de încercări şi situaţii dificile. Ei ar trebui să accepte cu un spirit de bucurie soarta lor, amintindu-şi
că lucrurile pe care lumea le desconsideră, El însuşi le-a rânduit pentru ei, fiind de fapt cel mai mare favor al lor.
Atunci când ajungem în situaţii dificile, El îşi descoperă puterea şi înţelepciunea, ca răspuns la rugăciunea umilă. Ai
încredere în El, ca într-un Dumnezeu care şi aude rugăciunea dar şi răspunde rugăciunii. El ţi se va descoperi ca Unul care
poate să te ajute în orice situaţie critică. El care l-a creat pe om, care l-a înzestrat cu minunatele facultăţi fizice, mentale şi
spirituale, nu va opri nimic din ceea ce îi este necesar pentru menţinerea vieţii, pe care i-a dăruit-o. El care ne-a dat
Cuvântul Lui - frunzele pomului vieţii - nu va ascunde de noi cunoştinţele de care avem nevoie pentru a procura hrana
pentru nevoile copiilor Săi. (123)
Unii totdeauna anticipează răul, sau exagerează greutăţile, existente, astfel încât ochii lor sunt orbiţi în faţa multor
binecuvântări, care pretind recunoştinţa lor. Obstacolele pe care le întâlnesc, în loc de a-i conduce să caute ajutorul lui
Dumnezeu, singurul izvor de putere, îi despart de El deoarece ei se trezesc tulburaţi şi nemulţumiţi.
Facem noi bine când suntem neîncrezători? De ce să fim nerecunoscători şi neîncrezători? Isus este prietenul nostru;
tot cerul este interesat pentru fericirea noastră; şi frica noastră întristează Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Noi n-ar trebui să
stăruim într-o grijă de încercări care ne supără şi ne istoveşte, dar care nu ne ajută să trecem prin ele. El invită pe cel
obosit şi împovărat de griji: ”Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. "Lăsaţi la o parte jugul
grijilor şi a preocupărilor lumeşti pe care vi l-aţi pus pe gâtul vostru, şi luaţi jugul Meu şi învăţaţi de la Mine; pentru că Eu
sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”(Mat.11:28-29) Noi putem găsi odihnă şi pace la
Dumnezeu. (124)
PROVIDENŢA SALVATOARE A LUI DUMNEZEU
“De altă parte ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre
binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Rom.8:28
Faptul că noi suntem chemaţi să trecem prin încercări, dovedeşte că Domnul Isus vede ceva preţios în noi, pe care El
doreşte să-l dezvolte. Dacă El nu vedea în noi ceva bun prin care să poată să-şi proslăvească numele Său, El nu şi-ar fi
petrecut timpul şlefuindu-ne. El nu modelează pietre nepreţioase în cuptorul Lui. El şlefuieşte numai piatra preţioasă.
(125)
Dumnezeu nu conduce pe copiii Săi altfel de cum ei ar alege să fie conduşi, dacă ar putea vedea sfârşitul de la început
şi dacă ar putea înţelege măreţia scopului pe care au fost chemaţi să-l ducă la bun sfârşit, ca şi conlucrători cu El. (126)
Tot ceea ce ne face să fim nedumeriţi, în ceea ce priveşte providenţa lui Dumnezeu în lume va fi lămurit. Lucrurile
greu de înţeles îşi vor găsi explicaţia. Taina îndurării se va desfăşura înaintea noastră. Acolo unde minţile noastre
descopereau numai confuzie şi promisiuni neîmplinite, vom vedea cea mai perfectă şi mai minunată armonie. Vom şti că
dragostea infinită a rânduit experienţele care păreau cele mai chinuitoare. (127)
Cel care este umplut cu Duhul lui Hristos, rămâne în Hristos. Nenorocirea care caută să-l lovească, cade asupra
Mântuitorului, care-l înconjoară cu prezenţa Lui. Orice vine peste el, vine de la Hristos. El nu are nevoie să reziste în faţa
răului, deoarece Hristos este apărătorul lui. Nimic nu-l poate atinge decât ceea ce este îngăduit de Domnul, şi toate
lucrurile care sunt îngăduite “lucrează împreună pentru binele acelora care iubesc pe Dumnezeu. (128)
Tatăl nostru cel Ceresc are o mie de căi de a se îngriji de noi, despre care noi nu ştim nimic. Acei care acceptă unicul
principiu de a servi lui Dumnezeu mai presus de orice, vor găsi că nedumeririle dispar lăsând să se vadă o cărare curată
înaintea picioarelor lor. (129)
Ca un copilaş, încrede-te în călăuzirea Lui care va păzi paşii prea iubiţilor Săi. (1 Sam.2:9) (130)
În măsura în care noi încredinţăm Lui căile noastre, El va călăuzi paşii noştri. (131)
IUBITOR AL TUTUROR OAMENILOR
“Iată de ce zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care îşi trage numele orice
familie, în ceruri şi pe pământ.” Efes.3:14
Principiul dragostei lui Dumnezeu determină renunţarea la egoism. Numindu-L pe Dumnezeu Tatăl nostru, noi
recunoaştem ca fraţi ai noştri pe toţi copiii Săi. Noi toţi suntem o parte din marea ţesătură a omenirii, toţi membrii ai unei
singure familii. (132)
Nici o deosebire de naţionalitate, rasă sau castă, nu e recunoscută de Dumnezeu. El este Făcătorul întregii omeniri.
Toţi oamenii sunt o singură familie, prin creaţiune, şi toţi sunt una prin mântuire. Hristos a venit pentru a dărâma orice zid
de despărţire, pentru a desfiinţa orice încăpere din curtea templului, pentru ca orice suflet să poată avea acces liber la
Dumnezeu. (133)
El a venit ca să arate că darul milei şi al dragostei Lui este tot atât de neîngrădit ca şi aerul, lumina sau ploile torenţiale
care ne împrospătează pământul. (134)
Dragostea Lui e atât de întinsă, atât de adâncă, atât de deplină încât pătrunde oriunde. Aceasta îi scoate de sub
influenţa lui Satana pe toţi acei care au fost dezamăgiţi prin înşelăciunile lui şi-i aşează în apropierea tronului lui
Dumnezeu, tron care e înconjurat de curcubeul făgăduinţei. (135)
Dumnezeu este Tatăl şi Conducătorul. Principiile care domnesc în cer, trebuie să domnească şi pe pământ, aceeaşi
dragoste care animă îngerii, aceeaşi puritate şi sfinţenie care domneşte în cer, trebuie atât cât e posibil, să fie reprodusă şi
pe pământ. (136)
Dacă voi Îl numiţi pe Dumnezeu Tatăl vostru, recunoaşteţi că sunteţi copiii Lui, acceptând să fiţi călăuziţi de
înţelepciunea Lui şi să ascultaţi în toate lucrurile, ştiind că dragostea Lui e neschimbătoare. Veţi accepta planul Lui
pentru viaţa voastră ca şi copii ai lui Dumnezeu, veţi apăra onoarea Lui, caracterul Lui, familia Lui, lucrarea Lui ca şi
pe lucrurile de cel mai mare interes pentru voi. Va fi bucuria voastră de a recunoaşte şi a onora legătura voastră cu Tatăl şi
cu orice membru al familiei Sale. Vă veţi bucura să faceţi orice lucru, oricât de umilitor, dacă acesta va duce la
proslăvirea Sa, sau la prosperitatea semenilor voştri. (137)
MARTIE
SATAN ŞI MAREA RĂSCOALĂ
Păcatul şi primul răsculător 1 Martie
ÎNCEPUTUL RĂSCOALEI
“Ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui
şi-L împiedică să vă asculte.” Is. 59:2
Păcatul îşi are originea în Satan care s-a răsculat împotriva guvernării lui Dumnezeu. Înainte de căderea lui, era un
heruvim acoperitor, distins prin desăvârşirea sa. Dumnezeu l-a făcut bun şi minunat, aproape ca El Însuşi. (1)
Nimic nu este mai clar în Scriptură decât faptul că Dumnezeu, în nici un caz, n-a fost răspunzător de apariţia păcatului,
că n-a existat o retragere arbitrară a harului divin, nici o greşeală în guvernarea divină, care să fi dat ocazie începerii
răscoalei. Păcatul este un intrus, a cărui apariţie nu poate fi explicată. Este misterios, inexplicabil; a-l scuza înseamnă a-l
apăra. Dacă s-ar putea găsi o scuză, sau dacă s-ar putea arăta o cauză pentru existenţa lui, atunci ar înceta a mai fi păcat.
(2)
Primul păcătos a fost acela pe care Dumnezeu l-a onorat mai mult. El este simbolizat prin prinţul luminii prosperând în
putere şi splendoare. Cu timpul Satana a ajuns să dorească preamărirea de sine. Deşi toată slava sa era de la Dumnezeu,
acest puternic înger a ajuns să pretindă că aceasta i-ar aparţine lui însuşi. Nemulţumit de poziţia lui, deşi era onorat mai
presus de oştile cereşti, el a îndrăznit să râvnească la onoarea care se cuvenea numai lui Dumnezeu. În loc de a-L face pe
Dumnezeu să fie cel mai de preţ în sentimentele şi credinţa tuturor fiinţelor create, el s-a străduit să-şi asigure serviciul şi
loialitatea lor... Nu este Satan primul mare apostat? (3)
Orice lucru rău îşi găseşte originea şi sprijinul pe tronul lui Lucifer. (4)
AMBIŢIA ADUCE ÎNTRISTARE
“Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de nici un necaz.”Prov.10:22
Lucifer... înainte de răscoala sa, a fost un înger înălţat şi preamărit, al doilea în onoare după Fiul lui Dumnezeu. Chipul
lui, la fel ca al celorlalţi îngeri, era blând având întipărită pe el fericirea. Fruntea lui era înaltă şi lată, arătând o puternică
inteligenţă. Înfăţişarea lui era perfectă. Ţinuta lui era nobilă şi maiestuoasă. O lumină deosebită radia de pe chipul său,
fiind mai strălucitoare şi mai minunată în jurul său decât în jurul celorlalţi îngeri; totuşi Hristos, Fiul iubit al lui
Dumnezeu, avea întâietatea peste toate cetele îngereşti. El era una cu Tatăl, înainte ca îngerii să fie creaţi.
Lucifer era invidios şi gelos pe Isus Hristos. Totuşi, când toţi îngerii s-au închinat lui Isus, recunoscându-I supremaţia,
înalta autoritate şi dreptul la guvernare, el s-a închinat împreună cu ei; dar inima îi era plină de invidie şi ură. De ce să fie
Hristos onorat mai presus de el? (5)
În cer, Lucifer dorea să fie primul în putere şi autoritate; el dorea să fie Dumnezeu, să deţină conducerea cerului, şi în
acest plan, el a câştigat mulţi îngeri de partea sa. Când, împreună cu oastea sa apostaziată, a fost exclus din curţile lui
Dumnezeu, lucrarea apostaziei şi a înălţării de sine a continuat pe pământ. Prin ispita poftei şi a ambiţiei, Satana a reuşit
să determine căderea primilor noştri părinţi, şi de atunci şi până astăzi, satisfacerea ambiţiei omeneşti şi îngăduirea
dorinţelor şi a speranţelor egoiste, au determinat ruina omenirii. (6)
Cel care face din preamărirea de sine scopul său, se va găsi că este îndepărtat de la harul lui Dumnezeu, prin a cărui
putere sunt câştigate, adevăratele comori şi bucurii. Dar cel care dă tot şi face totul pentru Hristos, va cunoaşte împlinirea
deplină a făgăduinţei.”Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu va lăsa să fie urmată de nici un necaz.” (7)
MÂNDRIA MERGE ÎNAINTEA CĂDERII
“Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii.” Prov.16:18
Satana a căzut datorită ambiţiei sale de a fi egal cu Dumnezeu. El dorea să intre în sfaturile şi planurile divine de unde
a fost exclus datorită propriei sale incapacităţi ca fiinţă creată de a înţelege înţelepciunea Celui Infinit. Această mândrie
ambiţioasă a dus la apostazia lui, şi prin aceleaşi mijloace caută el să-l nimicească pe om. (8)
Păcatul îşi are originea în egoism. Lucifer, heruvimul acoperitor, a dorit să fie primul în cer. El a căutat să câştige
stăpânirea asupra fiinţelor cereşti, să le depărteze de la Creatorul lor şi să primească închinarea lor. Astfel, el L-a
prezentat pe Dumnezeu într-o lumină nefavorabilă, atribuindu-I Lui dorinţa pentru preamărire de sine. El a căutat să
atribuie iubirii Creatorului, propriile sale cusururi. (9)
Dacă Lucifer ar fi vrut să fie într-adevăr ca Cel Prea Înalt, n-ar fi părăsit poziţia pe care o avea în cer, pentru că
spiritul Celui Prea Înalt se manifestă într-o slujire neegoistă. Lucifer dorea să aibă puterea lui Dumnezeu, dar nu şi
caracterul Lui. El a căutat pentru sine locul cel mai înalt, şi orice fiinţă care e animată de spiritul lui, va face la fel. (10)
Ori de câte ori mândria şi ambiţia sunt îngăduite, viaţa este distrusă; pentru că mândria, fiind nesimţitoare, închide
inima, înaintea binecuvântărilor infinite ale Cerului. (11)
Mândria din inimă este o trăsătură de caracter îngrozitoare. ”Mândria merge înaintea pieirii." Acesta este un adevăr
valabil în familie, biserică şi naţiune. (12)
Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie supuşi unul altuia. Ei trebuie să se sfătuiască unul cu altul, pentru ca golul unuia să
fie completat de plinătatea celuilalt. (13)
Dumnezeu urăşte mândria şi... toţi cei mândri şi cei care săvârşesc nelegiure, vor fi scoşi din rădăcini şi arşi în ziua de
apoi. (14)
Învăţăţi de la Mine,” a zis Hristos, pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele
voastre. (Mat.11:29) (15)
PAVĂZĂ ÎMPOTRIVA NEADEVĂRULUI
“Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul.” Efes.6:14
Dumnezeu a îngăduit lui Satan să-şi continue lucrarea până ce spiritul nemulţumirii s-a maturizat într-o răscoală pe
faţă. Era necesar ca planurile lui să fie pe deplin dezvoltate, pentru ca adevărata lor natură şi tendinţă să poată fi văzută de
toţi... Puterea lui de a înşela era foarte mare. Ascunzându-se într-o manta a neadevărului, el a câştigat un mare avantaj.
Toate faptele sale erau atât de îmbrăcate în mister, încât era dificil a dezvălui îngerilor adevărata natură a lucrării lui... Era
strategia lui de a uimi cu argumente subtile, referitoare la planurile lui Dumnezeu. Orice lucru simplu el îl învăluia în
mister şi printr-o denaturare vicleană arunca îndoială asupra celor mai clare afirmaţii ale lui Iehova. (16)
Complotul era atât de subtil încât nu putea fi dezvăluit în faţa oastei cereşti în adevăratul său caracter; şi astfel a fost
război în cer, iar Satana a fost exclus împreună cu acei care nu au rămas loiali guvernării lui Dumnezeu. (17)
Mi-a fost poruncit să avertizez pe toţi acei care fac afirmaţii mincinoase că ei îi servesc celui care a fost un mincinos
de la început. Să ne ferim de neadevăr care se dezvoltă în acela care-l cultivă. Eu vă spun la toţi, încingeţi-vă cu
adevărul... Daţi la o parte toate minciunile şi exagerările; să nu faceţi niciodată o afirmaţie falsă. (18)
Orice intenţie de a înşela constituie neadevăr. Printr-o privire, un gest al mâinii, o expresie a feţei se poate spune o
minciună, tot atât de bine ca şi prin cuvinte. Orice afirmaţie intenţionat echivocă, orice aluzie sau insinuare premeditată
pentru a exprima o impresie eronată sau exagerată, chiar prezentarea faptelor reale într-o asemenea manieră ca să ducă în
eroare constituie o minciună. (19)
Ar trebui să ne străduim continuu a imita societatea căreia curând dorim să ne alăturăm; adică societatea îngerilor lui
Dumnezeu care niciodată n-au păcătuit. Caracterul ar trebui să fie sfânt, manierele frumoase, cuvintele fără intenţie rea şi
astfel vom progresa pas cu pas până ce vom fi pregătiţi pentru preschimbare. (20)
PĂCATUL - CEVA FOARTE IMORAL
“Pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.”Rom.7:13
În marea Sa îndurare, potrivit caracterului Său divin, Dumnezeu l-a suportat multă vreme pe Lucifer. Spiritul de
necredinţă şi nemulţumire niciodată n-a fost cunoscut înainte în cer. Acest spirit era ceva nou, straniu, misterios, ceva
inexplicabil.
Însuşi Lucifer n-a fost la început pe deplin conştient de natura adevărată a sentimentelor sale; la început i-a fost teamă
să-şi dezvăluie intenţiile şi presupunerile minţii sale; totuşi, el n-a renunţat la ele. El n-a văzut încotro se îndreaptă. Dar au
fost făcute eforturi pe care numai dragostea şi înţelepciunea infinită le putea face, ca să-l convingă de eroarea lui. I-a fost
dovedit că nemulţumirea lui nu-şi găsea justificare şi el a fost lăsat să vadă care era consecinţa dacă persista în apostazie.
Lucifer era convins că a greşit. El a văzut că “Domnul este drept în toate căile Lui şi milostiv în toate faptele
Sale”(Ps.145:17), că legile divine sunt drepte, că el trebuie să le recunoască, aşa cum făcea tot cerul... El a ajuns în
momentul în care aproape că luă hotărârea de a se reîntoarce. Dar mândria îl ţinea pe loc. El a continuat să-şi apere
propria sa opinie şi în final s-a compromis în marea luptă împotriva Creatorului Său.
Apostazia lui Satan avea să fie o lecţie pentru Univers prin toate veacurile viitoare - o mărturie continuă despre natura
păcatului şi consecinţele îngrozitoare ale acestuia. Urmările domniei lui Satana, efectele sale asupra oamenilor şi îngerilor
aveau să arate care sunt roadele depărtării de autoritatea divină. Această experienţă avea să dovedească faptul că de
existenţa lui Dumnezeu este legată bunăstarea tuturor fiinţelor create de El. Astfel, istoria acestei teribile experienţe a
apostaziei avea să rămână o veşnică mărturie - pentru toate fiinţele necăzute, de a nu se lăsa amăgite cu privire la natura
păcatului, de a evita păcatul şi pedeapsa acestuia. (21)
Valoarea infinită a sacrificiului cerut pentru mântuirea noastră descoperă faptul că păcatul este un rău înspăimântător.
(22)
VIAŢA SAU MOARTEA?
“Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Domnul
nostru Isus Hristos.” Rom. 6:23
Dumnezeul cel Infinit şi Atotştiutor, vede sfârşitul de la început, iar în ce priveşte procedura cu păcatul, planurile Lui
erau departe de a fi pătrunse şi înţelese. A fost scopul Lui nu numai de a înfrânge revolta, ci şi de a demonstra întregului
Univers natura apostaziei... Se va vedea că toţi acei care leapădă principiile divine se aşează de partea lui Satana în lupta
împotriva lui Hristos. Când prinţul acestei lumi va fi judecat şi toţi acei care s-au unit cu el vor împărtăşi soarta lui,
întregului Univers, ca martor la sentinţă, va declara: ”Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al
neamurilor.”(Apoc.15:3) (23)
La execuţia finală a judecăţii, se va vedea că nu există nici o cauză pentru păcat. Când Judecătorul întregului pământ îi
va cere socoteală lui Satana: ”De ce te-ai revoltat împotriva Mea şi Mi-ai răpit supuşii împărăţiei Mele?”, autorul
păcatului nu va putea invoca nici o scuză. Orice gură va fi închisă şi toate oştile răzvrătirii vor fi aduse la tăcere... Întregul
univers va fi martor la natura şi consecinţele păcatului. Nimicirea totală a acestuia, care la început a adus teamă îngerilor
şi dezonoare lui Dumnezeu, va apăra dragostea lui Dumnezeu şi va restabili onoarea Lui înaintea Universului...
Niciodată nu va mai fi păcatul. Cuvântul lui Dumnezeu spune: ”Nenorocirea nu va veni de două ori.”(Naum 1:9) O
creaţiune probată şi încercată, niciodată nu va mai părăsi credincioşia faţă de Acela al cărui caracter a fost pe deplin
dezvăluit înaintea lor. (24)
Cel care-şi alege o cale de neascultare faţă de Legea lui Dumnezeu îşi hotărăşte singur soarta viitoare; el seamănă în
fire pământească şi va secera plata păcatului, chiar o moarte veşnică. Supunerea faţă de Dumnezeu şi ascultarea de Legea
lui sfântă aduce un rezultat sigur: ”Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat şi
pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3) (25)
RĂZVRĂTIREA VA FI NIMICITĂ
“Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie
cu voi. Amin.” Rom. 16:20
De când Adam şi-a predat mintea planului lui Satan, s-a dezvăluit lupta între bine şi rău, între Dumnezeu şi Satan.
Uniţi fiind cu dreptatea, avem o putere pe care Satan nu o poate birui. Dreptatea are o putere divină. Adevărul va triumfa
la sfârşit asupra minciunii, iar Dumnezeu va nimici vrăjmaşul. (26)
Hristos l-a biruit pe Satana în favoarea noastră. El este mai puternic decât Satan şi curând îl va zdrobi sub picioarele
noastre. (27)
Din îndurare pentru Univers, Dumnezeu va distruge la sfârşit pe toţi cei care au respins harul Său. (28)
Peste cei răi, plouă cărbuni, foc şi pucioasă, un vânt dogoritor: iată paharul de care au ei parte.”(Ps.11:6) (29)
În timp ce viaţa este moştenirea celor drepti, moartea este partea celor răi. Moise a zis lui Israel: ”Iată îţi pun astăzi
înainte viaţa şi binele, moartea şi răul” (Deut.30:15) Moartea la care se face referire în aceste citate, nu este cea rostită
asupra lui Adam, pentru ca toată omenirea să sufere pedeapsa păcatului său. Aici se vorbeşte despre a doua moarte care
este pusă în contrast cu viaţa veşnică. (30)
În focul mistuitor de la sfârşit sunt distruşi cei răi, rădăcina şi ramura - Satan fiind rădăcina şi urmaşii săi ramurile.
Toată pedeapsa legii a fost ispăşită; pretenţiile dreptăţii au fost satisfăcute; iar cerul şi pământul rostesc dreptatea lui
Iehova.
Lucrarea de ruină a lui Satan s-a sfârşit pentru totdeauna. Şase mii de ani a lucrat după dorinţa lui, umplând pământul
cu durere şi cauzând întristare prin tot Universul. Întreaga creaţiune a gemut şi a trecut prin valea plângerii. Acum
creaturile lui Dumnezeu sunt salvate pentru totdeauna de prezenţa şi ispitele lui. (31)
Scopul vieţii tale ar trebui să fie pregătirea ta pentru a fi gata să te uneşti cu mântuiţii, îngerii sfinţi şi cu Isus,
Mântuitorul lumii. (32)
Căderea omului şi mântuirea 8 Martie
ÎNDĂRĂTNICIA OMULUI
“O, de-ar rămânea ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi
pe vecie, ei şi copiii lor.” Deut.5:29
După ce Satana a fost exclus din cer, împreună cu cei care au căzut cu el, şi-a dat seama că a pierdut pentru totdeauna
curăţia şi slava cerului...
El s-a sfătuit cu îngerii răi şi au întocmit un plan de a lupta împotriva guvernării lui Dumnezeu. Când Adam şi Eva au
fost aşezaţi în minunata grădină, şi-a făcut planul de a-i distruge...
Satan şi-a început lucrarea cu Eva, determinând-o să nu asculte de Creator. Prima dată ea a greşit depărtându-se de
soţul ei, apoi zăbovind în jurul pomului, plecând urechea la şoaptele ispititorului, şi chiar îndrăznind să se îndoiască de
ceea ce a zis Dumnezeu: ”În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit." Ea s-a gândit, poate, că nu este chiar aşa
cum a zis Domnul. Ea a cutezat să n-asculte. Ea a întins mâna, a luat fructul şi a mâncat... A dat apoi fructul
soţului ei, ispitindu-l în acest fel...
Am văzut cum o întristare a venit peste chipul lui Adam. El părea surprins şi speriat. O luptă părea că se desfăşoară în
mintea lui. El a simţit că soţia lui trebuia să moară. Ei trebuiau să fie despărţiţi. Dragostea lui pentru Eva era puternică.
Cuprins de o cumplită descurajare, el a hotărât să împărtăşească soarta ei. El a luat fructul şi repede a mâncat din el.
Atunci Satan s-a bucurat foarte mult...
Adam, datorită dragostei pe care i-o purta Evei, a călcat legea lui Dumnezeu şi a căzut împreună cu ea. (33)
În ciuda sofistăriilor lui Satan care ne sugerează contrariul, este totdeauna un dezastru a nu asculta de Dumnezeu. Noi
trebuie să ne plecăm inimile noastre pentru a şti care este adevărul. Toate lecţiile pe care Dumnezeu le-a lăsat să fie
înregistrate în Cuvântul Lui, sunt pentru învăţătura şi avertizarea noastră. Ele au fost lăsate pentru a ne salva de la
dezamăgire. Neglijarea lor va aduce ruinarea noastră. Orice contrazice Cuvântul lui Dumnezeu, putem fi siguri că vine de
la Satana. (34)
CALEA CELOR STRICAŢI
“O minte sănătoasă câştigă bunăvoinţă, dar calea celor stricaţi este pietroasă.” Prov. 13:15
Vestea despre căderea omului străbătu cerul. Toate harfele amuţiră. Îngerii fură cuprinşi de mâhnire şi îşi aruncară
coroanele de pe cap. Întreg cerul a fost tulburat. Se întruni un sfat pentru a hotărî ce era de făcut cu perechea vinovată.
Îngerilor le era teamă că oamenii vor mânca din pomul vieţii, ajungând în acest fel păcătoşi nemuritori. Dar Dumnezeu a
zis că îi va alunga pe păcătoşi din grădină. Imediat au fost însărcinaţi îngeri care să păzească drumul ce ducea la pomul
vieţii. A fost planul premeditat al lui Satana ca Adam şi Eva să n-asculte de Dumnezeu, să atragă asupra lor mânia Lui, iar
apoi să-i determine să se împărtăşească şi din pomul vieţii pentru ca ei să poată trăi veşnic în păcat şi neascultare, şi astfel
păcatul să fie veşnic. Dar îngeri sfinţi au fost trimişi ca să-i alunge din grădină, în timp ce o altă ceată de îngeri a primit
porunca să păzească drumul către pomul vieţii...
Satana era foarte bucuros. Făcuse şi pe alţii să sufere prin căderea lui. El a fost exclus din cer, iar ei au fost excluşi din
Paradis. (35)
Din cauza păcatului, Adam pierdu Edenul. Călcând poruncile lui Dumnezeu, omul va pierde cerul şi o veşnicie de
fericire. Acestea nu sunt poveşti stupide, ci adevăruri... Eu întreb de care parte staţi voi? (36)
Este adevărat, calea lui Satana pare atractivă, dar este numai o amăgire; pe calea celui rău nu este decât remuşcare
amară şi grijă apăsătoare. Pe calea largă, poarta poate că e împodobită cu flori dar sunt spini pe cărare...
“Calea celor stricaţi este pietroasă, dar căile înţelepciunii sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări
paşnice” (Prov.3:17) Fiecare faptă de ascultare faţă de Hristos, fiecare faptă de lepădare a eului, de dragul Lui, orice
încercare suportată, orice biruinţă câştigată asupra ispitei, este un pas către slava finală a biruinţei. Dacă noi îl acceptăm
pe Hristos ca şi călăuză a noastră, El ne va conduce cu siguranţă. (37)
PRIMA FĂGĂDUINŢĂ DE MÂNTUIRE
“Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei
zdrobi călcâiul.” Gen. 3:15
Prima asigurare de mântuire i-a fost comunicată omului în declaraţia rostită asupra lui Satan în grădină. Domnul a zis:
”Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi
călcâiul." Această declaraţie, rostită în prezenţa primilor noştri părinţi, a fost o făgăduinţă pentru ei. În timp ce prezicea
război între om şi Satana, aceasta mărturisea de asemenea că la sfârşit puterea marelui adversar avea să fie zdrobită...
Adam şi tovarăşa lui de viaţă au fost asiguraţi că în ciuda păcatului lor mare totuşi nu erau la dispoziţia lui Satan. Fiul lui
Dumnezeu S-a oferit să ispăşească, cu propria Sa viaţă, păcatul lor. O perioadă de probă avea să fie îngăduită pentru ei şi
prin căinţă şi credinţă în Hristos, ei puteau deveni din nou copiii lui Dumnezeu. (38)
În clipa când omul a acceptat ispitele lui Satan şi a făcut chiar lucrurile pe care Dumnezeu îi spusese să nu le facă,
Hristos, Fiul lui Dumnezeu a stat între vii şi morţi, zicând: “Să cadă asupra Mea pedeapsa. Voi sta în locul omului. El va
mai avea o şansă." (39)
Tot atât de repede cum a apărut păcatul, a venit şi un Mântuitor. Hristos ştia că trebuia să sufere, şi totuşi acceptă să ia
locul omului. Tot atât de repede cum a păcătuit Adam, Fiul lui Dumnezeu s-a oferit pe Sine ca garanţie pentru neamul
omenesc, cu aceeaşi putere de a înfrunta condamnarea rostită asupra vinovatului, cu care a murit pe crucea de pe Calvar.
(40)
Deşi tristeţea şi întunericul atârnau ca un văl al morţii, peste viitor, totuşi în făgăduinţa Mântuitorului, Luceafărul
speranţei lumina întunecatul viitor. Evanghelia a fost predicată întâi lui Adam de către Hristos. Lui Adam şi Evei
le-a părut rău şi s-au căit pentru vina lor. Ei au crezut în făgăduinţa preţioasă a lui Dumnezeu şi au fost salvaţi de la
pierzare veşnică. (41)
UN MÂNTUITOR DIN VEŞNICIE
“Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de
binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca
să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, în dragoste.” Efes. 1:3-4
Încă de la căderea în păcat, Domnul şi-a manifestat voinţa Sa în planul de mântuire, un plan prin care El caută să-l
restabilească pe om în starea lui de neprihănire de la început. Moartea lui Hristos pe cruce a făcut cu putinţă lui
Dumnezeu să accepte şi să ierte orice suflet care se căieşte. (42)
În timp ce Ispăşitorul divin era pe cruce, îngerii s-au adunat în jurul Lui şi privindu-L şi auzind strigătul Lui, au
întrebat foarte emoţionaţi: ”Nu-L va salva Domnul Iehova?” Apoi cineva a zis: ”Domnul a jurat şi nu se va căi." Tatăl şi
Fiul S-au învoit să satisfacă pretenţiile legământului veşnic. Dumnezeu atât de mult a iubit lumea încât a dat pe unicul
Său Fiu născut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Hristos n-a făcut singur marele
sacrificiu. Acesta a fost împlinirea legământului făcut între El şi Tatăl Lui înainte de întemeirea lumii. Cu mâinile strânse
Ei S-au angajat în legământul solemn ca Hristos să devină o garanţie pentru neamul omenesc, dacă oamenii vor fi biruiţi
de sofistăria lui Satan. (43)
Mântuirea neamului omenesc a fost mereu tema sfaturilor cereşti. Legământul harului a fost făcut înainte de
întemeierea lumii. El a existat din veşnicii şi este numit legământul veşnic. Aşa cum Dumnezeu a existat din totdeauna,
tot atât de sigur e şi faptul că totdeauna manifestarea harului Său pentru omenire a fost o desfătare a Înţelepciunii
veşnice. (44)
Cu cât studiem mai mult acest subiect, cu atât mai profund îl vom înţelege şi totuşi sunt taine pe care nu le vom putea
pătrunde studiind slava Mântuitorului. Este slava Prinţului vieţii şi cele mai puternice eforturi ale omului nu pot pătrunde
aceasta. Însăşi îngerii doresc să înţeleagă această temă minunată şi misterioasă, mântuirea neamului omenesc. (45)
PLANUL LUI DUMNEZEU PENTRU RĂSCUMPĂRAREA OMULUI
“Voi pune legământul Meu între Mine şi tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic în puterea
căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţiei tale după tine.” Gen.17:7
Aşa după cum Biblia prezintă două legi, una neschimbătoare şi veşnică, cealaltă provizorie şi temporară, tot aşa există
şi două legăminte. Primul a fost legământul harului făcut cu omul în Eden, când după căderea în păcat, a fost dată
promisiunea divină că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Tuturor oamenilor, acest legământ le aduce iertare şi
ajutorul harului lui Dumnezeu pentru ascultarea viitoare prin credinţă în Hristos. Acesta de asemenea, le-a făgăduit viaţa
veşnică, cu condiţia credincioşiei faţă de Legea lui Dumnezeu. Astfel patriarhii au primit speranţa mântuirii.
Acelaşi legământ a fost înnoit lui Avraam, în făgăduinţa: ”Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa
ta.”(Gen.22:18) Această promisiune indica spre Hristos. Astfel Avraam a înţeles aceasta şi s-a încrezut în Hristos pentru
iertarea păcatelor. Această credinţă i-a fost socotită lui ca neprihănire. Legământul cu Avraam a păstrat de asemenea
autoritatea Legii lui Dumnezeu. Domnul s-a arătat lui Avraam şi a zis: ”Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic; umblă
înaintea Mea şi fii fără prihană. "Mărturia lui Dumnezeu faţă de servul lui credincios a fost: ”Avraam a ascultat de
porunca Mea şi a păzit ce i-am poruncit, a păzit poruncile Mele, orânduielile Mele şi Legile mele.”(Gen.17:1; 26:5)..
Legământul cu Avraam a fost întărit prin sângele lui Hristos, şi este numit al doilea sau “noul legământ”, deoarece
sângele prin care acesta a fost întărit a fost vărsat după sângele primului legământ. (46)
Legământul harului nu este un adevăr nou, pentru că a existat în mintea lui Dumnezeu din veşnicii. De aceea el este
numit legământul veşnic. (47)
Pentru noi există speranţă numai dacă ne punem sub legământul avraamic, care este legământul harului prin credinţă în
Hristos Isus. Evanghelia propăvăduită lui Avraam prin care el a avut speranţă este aceeaşi Evanghelie care este predicată
pentru noi astăzi... Avraam a privit la Isus care este autorul şi desăvârşitorul credinţei noastre. (48)
NEPUTINŢA OMULUI DE A SE SALVA SINGUR
“Totuşi pentru că ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos,
am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim neprihăniţi prin credinţă în Hristos, iar nu prin faptele Legii, pentru că
nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.” Gal.2:16
O altă înţelegere - numită în Biblie vechiul legământ - a fost stabilită între Dumnezeu şi Israel la Sinai, şi a fost întărită
prin sângele jertfei...
Dumnezeu le-a dat [israeliţilor] legea Sa, făgăduindu-le mari binecuvântări dacă o vor respecta: ”Acum, dacă veţi
asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele pământului. Căci tot pământul
este al Meu." ..”Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi, un neam sfânt.”(Ex.19:5-6) Poporul nu şi-a dat seama de starea păcătoasă
a propriilor lor inimi, şi că fără Hristos era cu neputinţă pentru ei a păstra Legea lui Dumnezeu; şi repede au încheiat
legământul cu Dumnezeu. Simţindu-se în stare a-şi dobândi propria lor îndreptăţire, ei au zis: ”Vom face şi vom asculta
tot ce a zis Domnul.”(Ex.24:7) Ei au fost martori la proclamarea legii în acea teribilă spendoare şi au tremurat de groază
înaintea muntelui; şi cu toate acestea numai câteva săptămâni au trecut, până când au călcat legământul lor cu Dumnezeu,
şi s-au închinat adorând un chip cioplit. Ei nu puteau nădăjdui în graţia lui Dumnezeu prin legământul pe care l-au
nesocotit; şi acum, văzându-şi păcătoşenia lor şi nevoia lor de iertare, ei au fost aduşi acolo, încât să simtă nevoia
Mântuitorului, descoperit în legământul avraamic, şi prezentat mai târziu prin serviciul jertfelor...
Principiile vechiului legământ erau: ”ascultă şi trăieşte”, ”omul care le va împlini va trăi prin ele”, dar “blestemat să
fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia şi nu le va face.”(Ezech.20:11; Lev.18:5; Deut.27:26) Noul legământ a fost
întemeiat pe făgăduinţe mai bune - promisiunea iertării păcatelor şi a harului lui Dumnezeu care să reînnoiască inima şi s-
o aducă în armonie cu principiile legii lui Dumnezeu. (49)
Singurul mijloc de salvare e dat prin legământul avraamic. (50)
ÎNGERII - PRIETENII ŞI PĂZITORII NOŞTRI
“Nu sunt toţi oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?”
Ev. 1:14
Planul, singurul prin care putea fi asigurată mântuirea omului, a implicat tot cerul în acest sacrificiu infinit. Îngerii nu
s-au putut bucura când Hristos le-a expus planul de mântuire pentru că au văzut că mântuirea omului trebuie să-L coste pe
Conducătorul lor iubit dureri inexprimabile. Cu durere şi uimire ascultau la cuvintele Lui, când le spunea cum trebuia să
coboare din curăţia şi pacea cerului... şi să vină în legătură cu degradarea pământului, să sufere tristeţea, ocara şi moartea
pe pământ...
Îngerii s-au oferit să se jertfească ei pentru om. Dar viaţa unui înger nu putea plăti datoria; numai El, care L-a creat pe
om, avea puterea de a-l mântui. Totuşi, îngerii aveau şi ei partea lor de făcut în planul de mântuire. Hristos a fost făcut
“pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii din pricina morţii pe care a suferit-o”(Ev.2:9) Deoarece El trebuie să ia
asupra Lui natura omenească, puterea Lui nu era egală cu a lor şi ei trebuia să-i slujească, să-L întărească şi să-L aline în
suferinţele prin care avea să treacă. De asemenea, ei aveau să fie duhuri slujitoare trimise ca să slujească pe acei care vor
moşteni mântuirea. Ei aveau să păzească pe robii harului de puterea îngerilor răi şi de întunericul pe care Satana mereu îl
arunca în jurul lor. (51)
Îngerii sunt totdeauna prezenţi acolo unde este mai mare nevoie de ei, lângă acei care au cele mai grele lupte de dus
cu eul şi ale căror împrejurări sunt cele mai descurajatoare. Sufletele slabe şi tremurânde care au multe defecte de caracter
sunt ţinta lor deosebită. Ceea ce inimile egoiste ar privi ca un serviciu umilitor - de a sluji acelora care sunt nenorociţi şi
inferiori la caracter în toate privinţele, este lucrarea fiinţelor curate şi fără păcat din curţile de sus. (52)
Toţi îngerii cerului sunt uniţi în lucrarea de a aduce omului comorile nemărginite din lumea mai bună. (53)
Dumnezeu şi Hristos şi îngerii cereşti se luptă cu tine... În puterea Mântuitorului tu poţi fi mai mult decât biruitor. (54)
A murmura împotriva Legii lui Dumnezeu 15 Martie
PORUNCILE LUI DUMNEZEU SUNT ADEVĂRATE
“Lucrările mâinilor Lui sunt credincioşie şi dreptate; toate poruncile Lui sunt adevărate pentru vecie, făcute cu
credincioşie şi neprihănire.” Ps. 111:7-8
Legea lui Dumnezeu a existat înainte de a fi creat omul, altfel Adam n-ar fi putut păcătui. După căderea lui Adam,
principiile Legii n-au fost schimbate ci au fost pentru totdeauna rânduite şi clar formulate, adaptate pentru om în starea sa
decăzută. (55)
Îngerii erau călăuziţi de Lege. Satana a căzut deoarece a călcat principiile guvernării lui Dumnezeu. După ce Adam şi
Eva au fost creaţi, Dumnezeu le-a făcut cunoscută Legea Sa. Aceasta n-a fost scrisă numai atunci, dar le-a fost repetată de
Iehova. (56)
Din dragoste, cu dorinţa de a ne înălţa şi a ne înnobila, Dumnezeu ne-a oferit un etalon de ascultare. Într-o spendoare
teribilă în mijlocul tunetelor şi fulgerelor, El a rostit pe Muntele Sinai cele zece porunci sfinte ale Lui. Această Lege
dezvăluie toată datoria familiei omeneşti; primele patru porunci definesc datoria noastră faţă de Dumnezeu, iar ultimele
şase - datoria noastră faţă de semenul nostru. (57)
“Legea lui Dumnezeu, fiind o descoperire a voinţei Sale, o copie a caracterului Său, trebuie să existe pentru veşnicie,
ca o mărturie plină de credincioşie în cer. Nici o poruncă n-a fost desfiinţată; nici o iotă, nimic n-a fost schimbat.
Psalmistul zice: ”Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri”. (Ps.119:89) (58)
De la început marea luptă s-a dat asupra legii lui Dumnezeu. Satana a căutat să demonstreze că Dumnezeu era nedrept,
că Legea lui Dumnezeu nu era desăvârşită şi că binele universului, pretindea schimbarea ei. Subminând Legea, el urmărea
să răstoarne autoritatea Autorului ei. (59)
Prin ispitirile lui Satana, întreaga familie omenească a devenit călcătoare a Legii lui Dumnezeu; dar prin jerfa Fiului
Său, s-a deschis o cale prin care să ne reîntoarcem la Dumnezeu. Prin harul lui Hristos ei pot fi în stare să asculte de
Legea Tatălui. (60)
Când ne încredem pe deplin în Dumnezeu, când ne spijinim pe meritele lui Hristos, ca un Mântuitor care iartă păcatul,
noi vom primi tot sprijinul pe care-l dorim. (61)
SCHIMBAREA PORUNCILOR
“El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt şi se va încumeta să
schimbe vremile şi Legea.” Dan.7:25
Satana nu putea împiedica planul de mântuire. Isus a fost crucificat şi a înviat a treia zi. El [Satana] a spus îngerilor răi
că va face chiar răstignirea şi învierea să fie în avantajul lui. El dorea ca acei care mărturiseau credinţa în Isus şi credeau
că legile care reglementau servicul jerfelor la evrei au încetat la moartea lui Hristos, să creadă că Legea celor zece porunci
a încetat de asemenea la moartea lui Hristos...
El [Satana] le-a zis îngerilor răi... că cele zece porunci erau aşa de clare că mulţi ar crede că sunt încă legaţi în
ascultare faţă de ele; de aceea el trebuia să caute să strice porunca a patra care îndreaptă privirea la Viul Dumnezeu.
Satana i-a condus pe slujitorii săi să încerce să schimbe Sabatul, să strice singura poruncă din cele zece care îndrumă spre
adevăratul Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului. Satana le-a prezentat înaintea lor învierea măreaţă a lui Isus şi
le-a spus că prin învierea Lui în prima zi a săptămânii, El a schimbat Sabatul din ziua a şaptea în prima zi a săptămânii.
Astfel Satana a folosit învierea pentru a servi scopului său. El şi ai lui s-au bucurat că greşelile pe care ei le-au pus la cale
au fost atât de bine primite, între cei care mărturiseau a fi prietenii lui Hristos. (62)
Satana, lucrând prin conducătorii neconsacraţi ai bisericii, a schimbat porunca a patra... şi a încercat să îndepărteze
vechiul Sabat, ziua pe care Dumnezeu a binecuvântat-o şi a sfinţit-o (Gen.2: 2-3) şi în locul lui să onoreze sărbătoarea
ţinută de păgâni ca “ziua venerabilă a soarelui”. (63)
Domnul a stabilit în mod clar drumul care duce la cetatea lui Dumnezeu; dar marele apostat a schimbat semnul,
ridicând în locul lui unul fals - un sabat fals... Vrăjmaşul a tot binele a schimbat semnul, astfel încât acesta indica spre
calea neascultării ca şi când aceasta ar fi calea spre fericire... El s-a gândit să schimbe vremile şi legea. (64)
OMUL, O PERSOANĂ CU CONŞTIINŢA LIBERĂ
“Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască, dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu
vorbesc de la Mine.” Ioan 7:17
Omul a fost creat ca persoană cu conştiinţa liberă. La fel ca locuitorii tuturor celorlalte lumi, el trebuie să fie supus la
proba ascultării; dar el niciodată nu este adus într-o asemenea situaţie încât cedarea la rău să devină o necesitate. Nici o
ispită, nici o încercare nu e îngăduit să vină peste el, la care să nu poată rezista. Dumnezeu a pregătit suficiente resurse
pentru ca omul niciodată să nu fie învins în lupta cu Satana. (65)
Satan este marele autor al păcatului, totuşi aceasta nu scuză pe nici un om de a păcătui; pentru că el nu-l poate
constrânge pe om să păcătuiască. El îi poate ispiti şi face păcatul să pară ademenitor şi plăcut; dar el trebuie să lase la
latitudinea lor dacă vor face sau nu... Omul este liber, să accepte sau să refuze.
Convertirea este o lucrare pe care cei mai mulţi n-o preţuiesc. Nu e un lucru neînsemnat să transformi un suflet
pământesc, căruia îi place păcatul şi să-l aduci acolo încât să înţeleagă dragostea de nepătruns a lui Hristos, puterea de
atracţie a harului Său, desăvârşirea lui Dumnezeu, astfel încât sufletul să fie umplut cu dragostea divină. (66)
Totul a fost pregătit; în planul lui Dumnezeu totul a fost pregătit ca omul să nu fie sub influenţa propriilor lui porniri,
sub propriile lui puteri limitate, să ducă lupta împotriva puterilor întunericului în propria lui putere finită; deoarece, cu
siguranţă că el ar fi căzut dacă ar fi fost lăsat astfel. (67)
Ca fiinţă mântuită, cu conştiinţa liberă răscumpărată cu un preţ infinit, Dumnezeu te cheamă să-ţi afirmi libertatea, să
foloseşti puterile date de Dumnezeu, ca un supus liber al împărăţiei cereşti... Tu poţi să refuzi să fii supus puterii răului.
(68)
Lasă ca un scop măreţ şi consecvent să te călăuzească şi hotărăşte în puterea şi harul lui Dumnezeu că de aici înainte tu
vei trăi pentru El, şi că nici un motiv pământesc nu te va convinge să nu recunoşti Legea divină a celor zece porunci. (69)
ÎN ARMONIE CU CERUL
“Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta, şi nu li se întâmplă nici o nenorocire.”Ps.119:165
Adam i-a învăţat pe urmaşii lui Legea lui Dumnezeu, şi aceasta s-a transmis din tată în fiu generaţii de-a rândul. Dar...
puţini au fost cei care au acceptat-o şi au ascultat-o. Prin păcat, lumea a ajuns atât de decăzută încât era necesar să fie
curăţată de corupţie, prin potop. Legea a fost păstrată de Noe şi familia lui, iar Noe i-a învăţat pe urmaşii lui cele zece
porunci. Deoarece oamenii din nou s-au depărtat de Dumnezeu, Domnul l-a ales pe Avraam, despre care El zice:
“Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile
Mele.”(Gen.26:5)
Referitor la Legea rostită pe Sinai, Neemia zice: ”Te-ai pogorât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerului şi
le-ai dat porunci drepte, legi adevărate şi orânduiri minunate.”(Neem.9:13)
Iar Pavel spune: ”Legea este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă şi bună.”(Rom.7:12) (70)
Întreaga lume va fi judecată după Legea morală, după ocaziile pe care le-au avut de a o cunoaşte prin înţelepciune,
prin tradiţie sau prin Cuvântul scris. (71)
Noi vedem în aceasta bunătatea lui Dumnezeu, care, descoperind omului principiile neschimbătoare ale dreptăţii,
caută să-i apere de relele care sunt consecinţa păcatului...
Legea este o mărturie a înţelepciunii lui Dumnezeu. Când o acceptăm în Hristos, aceasta devine înţelepciunea noastră.
Ea ne înalţă deasupra puterii dorinţelor şi tendinţelor fireşti, deasupra ispitelor care ne conduc la păcat. ”Multă pace au cei
ce iubesc Legea Ta, şi nu li se întâmplă nici o nenorocire." Nu există pace în nedreptate, cei păcătoşi se luptă cu
Dumnezeu. Dar cel care primeşte dreptatea Legii în Hristos este în armonie cu cerul. (72)
Primită în Hristos, Legea lui Dumnezeu lucrează în noi desăvârşirea caracterului care ne va aduce bucurie în veşnicii.
(73)
MINUNATE LUCRURI ÎN LEGEA LUI DUMNEZEU
“Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale.” Ps.119:18
Isus Hristos este slava legii. Razele strălucitoare ale Soarelui dreptăţii trebuie să fie răspândite de misionarii Lui peste
minţile păcătoşilor, pentru ca ei să poată fi conduşi acolo încât să zică: ”Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate
ale Legii Tale." Mulţi... nu discern lucrurile minunate care pot fi văzute în legea lui Dumnezeu. Ei n-au văzut ce i-a fost
descoperit lui Moise când el s-a rugat: ”Arată-mi slava Ta”(Ex.33:18) Lui Moise i-a fost descoperit caracterul lui
Dumnezeu. (74)
În Lege fiecare detaliu reprezintă caracterul Dumnezeului infinit." (75)
Legea cerului totdeauna este plină de îndurare, amabilitate, gingăşie, ajutor, înnobilând pe alţii. (76)
Legea lui Dumnezeu trebuie să fie preamărită înaintea oamenilor. Curând după ce se întorc cu respect şi seriozitate la
sfintele Scripturi lumina din cer le va descoperi minunatele lucruri ale Legii lui Dumnezeu... Adevărurile care au
constituit lucruri prea grele pentru a fi înţelese de marii înţelepţi sunt înţelese de copiii lui Hristos. (77)
Legea celor zece porunci nu trebuie privită la fel de mult prin prisma interdicţiilor, cât prin cea a milei. Interdicţiile ei
reprezintă garanţii sigure pentru fericire, dacă sunt ascultate...
Noi nu trebuie să-L privim pe Dumnezeu ca şi când El ar aştepta să-l pedepsească pe păcătos pentru păcatul lui.
Păcătosul îşi atrage singur pedeapsa asupra lui. Propriile lui fapte generează situaţii care au adus un rezultat sigur. Orice
faptă păcătoasă se răsfrânge asupra păcătosului, lucrează în el o schimbare a caracterului şi face mult mai uşor să
păcătuiască a doua oară. Alegând păcatul, oamenii se despart de Dumnezeu închizându-şi canalul binecuvântărilor, iar
consecinţa sigură este ruina şi moartea. (78)
Prin ascultare de această Lege, spiritul este întărit, iar conştiinţa este luminată şi făcută sensibilă. Tinerii au nevoie de
o clară înţelegere a Legii lui Dumnezeu. (79)
EXEMPLUL LUI ISUS ÎN PĂZIREA LEGII
“Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămânea în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi
rămân în dragostea Lui.”Ioan 15:10
Legea lui Dumnezeu este singurul etalon adevărat al desăvârşirii morale. Legea a fost exemplificată practic în viaţa
lui Hristos. El a zis despre Sine: ”Eu am păzit poruncile Tatălui Meu." (80)
Legea este o expresie a gândului lui Dumnezeu; când o primim în Hristos, aceasta devine gândul nostru... Dumnezeu
doreşte ca noi să fim fericiţi şi El ne-a dat învăţăturile Legii Sale, pentru ca ascultându-le să putem fi fericiţi. Când la
naşterea lui Hristos îngerii cântau: ”Slavă lui Dumnezeu în locurile prea Înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi
Lui”(Luca 2:14) ei mărturiseau principiile legii pe care El a venit s-o proslăvească şi s-o preamărească...
Câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi
întâmplat toate aceste lucruri. (Mat.5:18)
Soarele care străluceşte în ceruri, pământul solid pe care locuiţi, sunt martorii lui Dumnezeu că Legea lui Dumnezeu
este neschimbătoare şi veşnică. Deşi acestea pot dispărea, învăţăturile divine vor dăinui. ”Este mai lesne să treacă cerul şi
pământul, decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege.”(Luca 16:17)
Din moment ce Legea lui Dumnezeu este sfântă, orice schimbare făcută în ea este o greşeală. Acei care n-ascultă de
poruncile lui Dumnezeu şi învaţă şi pe alţii să facă la fel, sunt condamnaţi de Isus. Viaţa de ascultare a Mântuitorului a
păstrat pretenţiile Legii, a dovedit că Legea poate fi ţinută de om şi a arătat desăvârşirea caracterului prin cultivarea
ascultării. Toţi cei care ascultă ca El, declară deasemenea că Legea este “sfântă, dreaptă şi bună.” (Rom.7:29) (81)
Când prin credinţă în Isus Hristos, omul, după puterile sale, face tot ce poate mai bine şi caută să păstreze calea
Domnului, păzind cele zece porunci, desăvârşirea lui Hristos este atribuită păcătosului, pentru a acoperi păcatul sufletului
pocăit şi ascultător. (82)
MARELE PRINCIPIU AL LEGII
“Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.”Ioan 14:15
Legea n-a fost dată... excusiv ca un favor evreilor. Dumnezeu i-a onorat făcându-i păzitorii şi depozitarii Legii Sale,
dar acesta avea să rămână un adevăr sacru pentru întreaga lume. Învăţăturile Decalogului sunt pentru toată omenirea, ele
au fost date pentru instruirea şi conducerea tuturor. Zece învăţături scurte, cuprinzătoare şi autoritare, cuprind datoria
omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semenul său; toate se întemeiază pe marele principiu fundamental al dragostei. El a
răspuns: ”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul
tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”(Luca 10:27) (83)
Legea lui Dumnezeu nu este ceva nou. Nu este sfinţenia creată, ci sfinţenia făcută de cunoscut. Este un cod de
principii, exprimând milă, bunătate şi dragoste. Ea prezintă neamul omenesc decăzut, caracterul lui Dumnezeu şi
stabileşte clar toată datoria omului. (84)
În instrucţiunile Legii Sale sfinte, Dumnezeu a dat un mod desăvârşit de a trăi; El a declarat că până la încheierea
timpului această lege, neschimbată în nici o iotă sau frântură de slovă, îşi păstrează pretenţiile asupra fiinţelor omeneşti.
Hristos a venit să proslăvească şi să preamărească Legea... În propria Lui viaţă, a dat un exemplu de ascultare faţă de
Legea lui Dumnezeu. În predica de pe munte, El a arătat cum cerinţele Legii se extind dincolo de fapte şi vizează
gândurile şi intenţiile inimii. (85)
Azi Dumnezeu dă ocazie oamenilor să arate dacă iubesc pe aproapele lor. Cel care îl iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu
şi pe aproapele său este acela care arată milă celui sărac, celui suferind, celui vătămat, acelora care sunt gata să moară.
Dumnezeu cheamă pe fiecare om să-şi reia lucrul neglijat, să caute să restabilească în omenire chipul moral al lui
Dumnezeu. (86)
Cele zece porunci, sunt zece făgăduinţe, garantate nouă, dacă ascultăm de Legea care guvernează universul. ”Dacă Mă
iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” (Ioan 14:15) (87)
Credinţa şi Evanghelia 22 Martie
STAREA NOASTRĂ NEAJUTORATĂ ÎN PĂCAT
“Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi; dacă Mă veţi căuta cu toată inima voastră; Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice
Domnul.” Ier. 29:13-14
Prin păcat, noi am fost despărţiţi de Dumnezeu. Sufletele noastre sunt neputincioase... Simţul păcatului a otrăvit
izvoarele vieţii. (88)
Prin natura noastră suntem înstrăinaţi de Dumnezeu. Duhul Sfânt descrie starea noastră astfel: ”Morţi în greşeli şi în
păcate”, ”tot capul e bolnav şi toată inima suferă de moarte”, ”nimic nu-i sănătos." Noi suntem prinşi în cursa lui Satana;
”de care au fost prinşi ca să-i facă voia.”(Efes.2:1; Is.1:5-6; 2 Tim.2:26) Dumnezeu doreşte ca să ne vindece, să ne pună
în libertate. Dar pentru că acesta pretinde o transformare completă, o reînnoire a întregii noastre naturi, noi trebuie să ne
predăm în totul Lui.
Lupta împotriva eului este cea mai mare luptă care s-a dat vreodată. Predarea eului, supunându-l în totul voinţei lui
Dumnezeu, cere luptă; dar înainte de a fi schimbat în neprihănire, sufletul trebuie supus lui Dumnezeu. (89)
Mulţi îşi dau seama de neajutorarea lor; ei tânjesc după acea viaţă spirituală, care să-i conducă în armonie cu
Dumnezeu şi se străduiesc s-o obţină. Dar în zadar... acei luptători descurajaţi să privească sus...
Când păcatul se luptă pentru stăpânire... priviţi spre Mântuitorul. Harul Lui e suficient pentru a supune păcatul. Lasă
ca inima ta recunoscătoare care bâjbâie cu nesiguranţă să se întoarcă la El. Nu-ţi pierde speranţa. Puterea Lui va ajuta
slăbiciunii tale. Dă-I mâna şi lasă-L să te călăuzească. (90)
El îl va elibera pe cel robit care este ţinut în această stare de slăbiciune, nenorocire şi de lanţurile păcatului...
Totdeauna El este aproape. Prezenţa Lui iubitoare te înconjoară. Caută-L ca pe Acela care doreşte să fie găsit de tine.
(91)
Făgăduinţa lui Dumnezeu este: ”Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima voastră." (92)
EVANGHELIA PENTRU AMBELE DISPENSAŢIUNI
“Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici
schimbare, nici umbră de mutare.”Iac.1:17
De la căderea lui Adam a fost un obicei al lumii de a păcătui; şi este pentru binele nostru să ştim ce este păcatul. Ioan
zice: ”Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3:4)
Scopul lui Dumnezeu este de a ne salva din păcat... Sufletul deformat trebuie să fie transformat, purificat. (94)
Prin Evanghelie, suflete ruinate şi robite de Satana, vor fi mântuite pentru a împărtăşi slava libertăţii fiilor lui
Dumnezeu. (95)
Evanghelia este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. (96)
Hristos a fost trimis pe pământ pentru a reprezenta pe Dumnezeu în caracter... El Însuşi a fost Evanghelia. (97)
Mulţi care pretind a crede şi predica Evanghelia, leapădă Vechiul Testament despre care Hristos a zis: ”Tocmai ele
mărturisesc despre Mine.”(Ioan 5:39)
Lepădând Vechiul Testament, de fapt leapădă Noul Testament; pentru că amândouă sunt părţi inseparabile ale
aceluiaşi întreg. Nici un om nu poate prezenta Legea lui Dumnezeu, fără Evanghelie, sau Evanghelia fără Lege. Legea
este întruchiparea Evangheliei, iar Evanghelia este dezvăluirea Legii. Legea este rădăcina, iar Evanghelia este floarea
înmiresmată şi fructul pe care-l poartă. (98)
Acela care a dat Legea pe Sinai, şi a transmis lui Moise învăţăturile Legii ceremoniale, este acelaşi care a rostit predica
de pe munte... Învăţătorul e acelaşi în ambele dispensaţiuni. Pretenţiile lui Dumnezeu sunt aceleaşi. Principiile guvernării
Sale sunt aceleaşi. Pentru că toate pornesc de la El “în care nu este nici o schimbare nici umbră de mutare." (99)
Evanghelia Noului Testament nu este standardul Vechiului Testament coborât pentru a satisface plăcerile păcătosului
şi a-l mântui în păcatele lui. Dumnezeu pretinde ascultare de la toţi copiii Săi, o deplină ascultare faţă de toate poruncile
Sale. (100)
MULT HAR PENTRU ASCULTARE

“Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub lege, ci sub har.”Rom.6:14
Este sofistăria lui Satana că moartea lui Hristos a înlocuit Legea cu harul. Moartea lui Hristos n-a schimbat, sau anulat
Legea sau să micşoreze în vreun fel Legea celor zece porunci. Acel har preţios oferit oamenilor prin sângele
Mântuitorului, statorniceşte Legea lui Dumnezeu. De la căderea omului guvernarea morală a lui Dumnezeu şi a harul Său,
sunt inseparabile. Acestea merg mână în mână prin toate dispensaţiunile. ”Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea
şi mila se sărută.”(Ps.85:10). (101)
Fiecare poruncă a lui Dumnezeu este o hotărâre a harului dragostei şi a puterii salvatoare. Aceste porunci, ascultate,
sunt viaţa noastră, mântuirea noastră, fericirea noastră, pacea noastră. (102)
Ascultarea de orânduirile şi poruncile Lui, este viaţa şi prosperitatea poporului Său. (103)
Influenţa speranţei Evangheliei nu-l va conduce pe păcătos acolo încât să vadă mântuirea lui Hristos ca o problemă a
harului gratuit, în timp ce el continuă să trăiască în neascultare faţă de Legea lui Dumnezeu... El îşi va reforma căile lui,
va deveni loial lui Dumnezeu prin puterea primită de la Mântuitor şi va duce o viaţă nouă şi curată. (104)
Aşa după cum jertfa dată pentru noi a fost desăvârşită, aşa şi salvarea noastră din murdăria păcatului este desăvârşită.
Legea lui Dumnezeu nu va scuza nici o faptă rea; nici o nedreptate nu va scăpa necondamnată. Morala Evangheliei nu
cunoaşte nici un alt etalon decât desăvârşirea caracterului divin. Viaţa lui Hristos a fost o perfectă împlinire a oricărei
învăţături din Lege. El zice: ”Eu am păzit poruncile Tatălui Meu.”(Ioan 15:10) Viaţa lui reprezintă pentru noi un exemplu
de ascultare şi servire. Numai Dumnezeu poate reînnoi inima. ”Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă
după plăcerea Lui şi voinţă şi înfăptuire." Dar noi suntem rugaţi stăruitor: ”Duceţi până la capăt mântuirea voastră cu frică
şi cutremur.”(Fil.2:12-13)(105)
“Pentru copilul ascultător al lui Dumnezeu poruncile sunt o desfătare." (106)
CREDINŢA CARE LUCREAZĂ
“Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El
este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” Ev.11:6
Credinţa nu este numai o anumită cunoaştere, ci este esenţa lucrurilor nădăjduite, mărturia lucrurilor nevăzute. (107)
Credinţa este încredere în Dumnezeu - crezând că El ne iubeşte şi ştie ce este cel mai bine pentru noi. Astfel, în loc de
a alege propriul nostru drum, credinţa ne conduce să alegem calea Lui. În locul ignoranţei noastre, ea acceptă
înţelepciunea Lui, în locul slăbiciunii noastre, tăria Lui, în locul păcătoşeniei noastre, dreptatea Lui. Vieţile noastre, noi
înşine, suntem deja ai Lui. Credinţa recunoaşte stăpânirea Lui şi acceptă binecuvântările acesteia. Adevărul, cinstea,
curăţia sunt subliniate ca fiind secretele succesului vieţii noastre. Credinţa este aceea care ne aduce în posesia acestora.
Orice îndemn bun, orice aspiraţie este darul lui Dumnezeu; credinţa primeşte de la Dumnezeu viaţa care singură poate
produce o adevărată creştere şi eficienţă. (108)
Când vorbim de credinţă, există o deosebire la care trebuie să ne gândim. Există un fel de încredere care este total
deosebită de credinţă. Existenţa şi puterea lui Dumnezeu, adevărul Cuvântului Său, sunt lucruri pe care chiar şi Satana şi
oştile lui nu le pot nega. Biblia zice: ”Şi dracii cred şi se înfioară”; dar aceasta nu e credinţa adevărată. Credinţa nu este
numai o încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, ci o supunere a voinţei Lui; acolo unde inima este predată Lui, sentimentele
îndreptate spre El, acolo e credinţă - credinţa care lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. Prin această credinţă, inima
este reînnoită după chipul lui Dumnezeu. Iar inima care în starea ei nerenăscută nu e supusă Legii lui Dumnezeu şi nici
nu poate să se supună, acum se desfată în învăţăturile sfinte, exclamând împreună cu psalmistul: ”Cât de mult iubesc
Legea Ta, toată ziua mă gândesc la ea”(Ps.119:97) Iar dreptatea Legii, este împlinită în cei care nu trăiesc după
îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”(Rom.8:1) (109)
Credinţa nu câştigă nimic pentru noi; ea este darul lui Dumnezeu pe care îl putem primi şi împărtăşi, făcându-L pe
Hristos Mântuitorul nostru personal. (110)
CUM ESTE FĂCUTĂ CREDINŢA DESĂVÂRŞITĂ
“Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte este moartă în ea însăşi.” Iac. 2:17
Lepădarea păcatului este o faptă a sufletului însuşi. În marea lui nevoie, sufletul strigă după o putere din afară şi mai
presus de el; şi prin lucrarea Duhului Sfânt puterile nobile ale sufletului sunt reumplute cu tărie, pentru a rupe legăturile
păcatului.
Când omul se supune lui Hristos, sufletul este adus sub controlul Legii, dar aceasta este Legea divină care liberează
orice captiv. Oamenii pot ajunge liberi, numai devenind una cu Hristos. Supunerea faţă de voinţa lui Hristos, înseamnă
restabilirea desăvârşită a omului. Păcatul poate triumfa numai prin... distrugerea libertăţii sufletului.
Îţi dai seama de păcătoşenia ta? Dispreţuieşti tu păcatul? Atunci aminteşte-ţi că dreptatea lui Hristos e a ta dacă tu o
vei prinde cu toată puterea ta. Nu poţi tu să vezi ce temelie tare e sub puterile tale când îl primeşti pe Hristos? Dumnezeu
a acceptat jertfa Fiului Său ca o ispăşire deplină pentru păcatele lumii. (111)
Credinţa adevărată, care se sprijină în întregime pe Hristos se va manifesta prin ascultare faţă de toate pretenţiile lui
Dumnezeu... În toate timpurile au existat oameni care au pretins a avea dreptul la favorul lui Dumnezeu, chiar în timp ce
ei nesocoteau o parte din poruncile Lui. Dar Scriptura declară că prin fapte este făcută desăvârşită credinţa şi că “fără
fapte de ascultare, credinţa e moartă." (112)
Satan crede şi se cutremură. El lucrează. El ştie că timpul lui e scurt şi el a coborât cu mare putere pentru a face
lucrarea răului în de acord cu credinţa lui. Dar pretinsul popor al lui Dumnezeu nu-şi sprijină credinţa lor pe faptele lor. Ei
cred că timpul e foarte scurt, totuşi se prind cu atâta lăcomie de bunurile acestei lumi ca şi când lumea ar ţine o mie de
ani cum e acum. (113)
Crezi tu că sfârşitul tuturor lucrurilor e aproape, că scenele istoriei pământului sunt pe sfârşite? Dacă este aşa, arată-ţi
credinţa prin faptele tale. Omul îşi va arăta toată credinţa pe care o are. (114)
NE CONTRAZICEM CU MĂRTURIA NOASTRĂ?
“Tu care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? Căci din pricina voastră este
hulit numele lui Dumnezeu între neamuri după cum este scris.”Rom.2:23-24
“Toţi acei care se unesc cu Biserica, dar nu şi cu Domnul, vor dezvolta în timp, adevăratul lor caracter. ”Îi veţi
cunoaşte după roadele lor”(Mat.7:16) Roadele preţioase ale evlaviei: cumpătarea, răbdarea, amabilitatea, dragostea şi
mila, nu apar în vieţile lor. Ei rodesc numai spini şi mărăcini. Dumnezeu este dezonorat înaintea lumii, prin toţi acei care
sunt astfel mărturisitori... ei sunt, şi aceasta Satana o ştie, cele mai bune unelte ale sale în timp ce ei sunt neschimbaţi în
inimă şi viaţă, şi faptele lor sunt într-un atât de evident contrast cu credinţa lor încât ei sunt o piatră de poticnire pentru
necredincioşi şi piatra de încercare pentru credincioşi...”
“Ce socoteală vor trebui să dea la ziua finală a judecăţii, acei care pretind a păstra legile lui Dumnezeu, în timp ce
vieţile lor contrazic mărturisirea lor, pentru că ei nu aduc nici un rod preţios." (115)
“Mulţi care ezită cu groază să facă vreun păcat mare, sunt conduşi acolo încât privesc păcatul în lucrurile mici ca fiind
nesemnificativ. Dar aceste mici păcate ruinează viaţa de evlavie din suflet. Picioarele care păşesc pe o cărare ce se
depărtează de calea cea adevărată, nimeni nu poate spune unde ajung." (116)
Un ucenic adevărat al lui Hristos va căuta să imite Modelul divin. Dragostea Lui va conduce la ascultare desăvârşită.
El va învăţa să facă voia lui Dumnezeu pe pământ, aşa cum este făcută în cer. Cel a cărui inimă este încă pângărită de
păcat, nu poate fi zelos în fapte bune şi nu este atent de a se abţine de la rău... Nu este grijuliu cu limba lui nesupusă, nu
este prudent în a-şi lepăda eul şi a înălţa crucea lui Hristos...
Roadele lui Dumnezeu, dominând în inimă şi dirijând viaţa, sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelung răbdarea,
gingăşia, inima miloasă şi sufletul umil. Adevăraţii credincioşi umblă după Duhul, iar Duhul lui Dumnezeu locuieşte în
ei. (117)
CREDINŢA ANULEAZĂ ASCULTAREA?
“Deci prin credinţă desfiinţăm noi legea? Nicidecum. Dimpotrivă întărim Legea.”Rom.3:31
“Credinţa nu este un narcotic, ci un stimulent. Privirea îndreptată spre Calvar nu va linişti sufletul în neîndeplinirea
datoriei, ci va da naştere la credinţa care va lucra, purificând sufletul de orice egoism." (118)
Credinţa în Hristos care salvează sufletul nu este cea pe care o întâlneşti la mulţi. ”Crede, crede”, este strigătul lor;
“crede numai în Hristos şi vei fi salvat. Aceasta e tot ce ai de făcut." În timp ce adevărata credinţă se încrede pe deplin în
Hristos, pentru mântuire, ea va conduce la o desăvârşită ascultare faţă de Legea lui Dumnezeu. (119)
Există două erori faţă de care copiii lui Dumnezeu - mai ales acei care abia au ajuns să se încreadă în harul Lui, trebuie
să se păzească în mod deosebit. Prima este aceea de a se uita la propriile lor fapte încrezându-se în ceea ce pot face ei,
pentru a se pune în armonie cu Dumnezeu. Cel care încearcă să devină desăvârşit prin propriile lui fapte de ţinere a Legii,
încearcă imposibilul... Numai harul lui Hristos prin credinţă, ne poate face desăvârşiţi.
Cealaltă extremă nu mai puţin periculoasă, este aceea că credinţa în Hristos eliberează pe om de ţinerea Legii lui
Dumnezeu; că din moment ce numai prin credinţă ajungem părtaşi ai harului lui Hristos, faptele noastre n-au nimic a face
cu mântuirea noastră.
Dar contează aici, că ascultarea nu este o simplă conformare exterioară, ci un serviciu din dragoste. Legea lui
Dumnezeu este o expresie tocmai a naturii lui Dumnezeu; este o întruchipare al marelui principiu al iubirii şi este deci,
temelia guvernării Lui, în cer şi pe pământ... În loc de a elibera pe om de ascultare, credinţa, este aceea care ne face
părtaşi ai harului lui Hristos, care ne dă posibilitatea să fim ascultători. (120)
Aşa cum a fost Isus în natura omenească, aşa vrea Dumnezeu să fie urmaşii Săi. În puterea Lui, noi trebuie să ducem o
viaţă curată, nobilă, cum a trăit Mântuitorul. (121)
Caracterul lui Dumnezeu descoperit 29 Martie
MARELE ELEMENT AL PUTERII MÂNTUITOARE
“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin
fapte, ca să nu se laude nimeni.”Ef.2:8-9
Harul este un atribut al lui Dumnezeu manifestat faţă de fiinţele omeneşti care nu-l merită. Noi nu l-am căutat, dar
acesta a fost trimis în căutarea noastră. (122)
Harul divin este marele element al puterii salvatoare; fără acesta tot efortul omului este zadarnic. Sunteţi în Hristos?
(123)
Sunteţi voi în Hristos? Nu sunteţi, dacă nu recunoaşteţi greşeala, neputinţa voastră, starea voastră de păcătoşi
condamnaţi. Nu sunteţi, dacă preamăriţi şi glorificaţi eul. Dacă există ceva bun în voi, se datoreşte pe deplin harului unui
Mântuitor milos. Naşterea voastră, averea voastră, evlavia voastră, talentele voastre, altruismul vostru, sau orice altceva
din voi, sau legat de voi, nu va forma o legătură de unire între sufletul vostru şi Hristos. Legătura voastră cu biserica,
modul în care fraţii voştri vă privesc, nu vor fi de nici un folos dacă nu credeţi în El. Voi trebuie să vă sprijiniţi în totul pe
harul Său mântuitor. (124)
O, de aţi putea pricepe bogăţia peste măsură a harului şi a puterii care aşteaptă ca voi s-o cereţi. (125)
În darul nemărginit al Fiului Său, Dumnezeu a învăluit întreaga lume cu o atmosferă a harului, tot atât de reală ca şi
aerul care se mişcă în jurul globului pământesc. Toţi acei care aleg să respire această atmosferă dătătoare de viaţă, vor trăi
şi vor creşte la statura de bărbaţi şi femei în Isus Hristos. (126)
Hristos a murit pentru noi. El nu ne tratează după meritele noastre. Deşi păcatele noastre au meritat să fie condamnate,
El nu ne-a condamnat. An după an El a fost îngăduitor cu slăbiciunea şi îndărătnicia noastră. Fără a ţine seama de
rătăcirile noastre... mâna Lui este încă întinsă. (127)
Prin harul lui Hristos noi putem duce la bun sfârşit orice cere Dumnezeu. (128)
A FACE RUGĂCIUNI PENTRU

O EXPERIENŢĂ MAI MARE
“Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg.” Ps.119:32
Cele zece porunci sfinte, rostite de Hristos pe muntele Sinai... au făcut de cunoscut lumii faptul că El a avut putere
asupra întregii moşteniri omeneşti. Acea Lege a celor zece porunci, a celei mai mari iubiri care poate fi arătată omului
este vocea lui Dumnezeu din ceruri vorbind sufletului în făgăduinţa: “Fă aceasta, şi vei nu ajunge sub stăpânirea şi
controlul lui Satana. "Nu există nimic rău în Lege, deşi poate părea astfel. Aceasta sună: ”Fă şi trăieşte." (129)
Dumnezeu din cer a pus o binecuvântare peste acei care ţin poruncile Lui Dumnezeu. Vom sta ca şi popor deosebit al
lui Dumnezeu, sau vom călca în picioare Legea lui Dumnezeu şi nu vom zice că e obligatorie?
Legea Lui este ecoul propriei Sale voci, oferind tuturor invitaţia: ”Vino mai sus. Fii sfânt, tot mai sfânt." În fiecare zi
noi putem progresa în desăvârşirea caracterului creştin. (131)
După cum stelele ne spun că există o mare lumină în cer cu a cărei mărire ele sunt făcute strălucitoare, aşa creştinii
trebuie să dovedească faptul că există un Dumnezeu pe tronul Universului, al cărui caracter este vrednic de laudă şi de
urmat. (132)
Razele strălucitoare ale luminii cereşti, strălucesc pe calea voastră, dragi tineri, şi eu mă rog, ca voi să folosiţi cel mai
bine ocaziile voastre. ”Primiţi şi cultivaţi orice rază trimisă din cer şi calea voastră va fi tot mai strălucitoare până în ziua
desăvârşirii. (133)
Noi câştigăm putere umblând în lumină ca să putem avea energie de a umbla pe calea poruncilor lui Dumnezeu. Putem
dobândi o creştere a puterii, la fiecare pas înaintând spre cer. (134)
Avem nevoie în continuu de o descoperire mereu nouă a lui Hristos, de o experienţă zilnică care armonizează cu
învăţăturile Lui. Realizări măreţe şi sfinte ne sunt accesibile. Progresul continuu în cunoştinţe şi virtute, este scopul lui
Dumnezeu pentru noi. (135)

PUTEREA MÂNTUITOARE A LUI ISUS
“Şi El mi-a zis: Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită." Deci mă voi
lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în Mine”. 2 Cor.12:9
Scumpul nostru Mântuitor ne-a invitat să ne unim cu El, să unim slăbiciunile noastre cu puterea Lui, neştiinţa noastră
cu înţelepciunea Lui, ruşinea noastră cu meritul Lui. (136)
Fanatismul în ascultarea Legii nu va îngădui nici unui om să intre în împărăţia cerului.
Trebuie să aibă loc o nouă naştere, o reînnoire a minţii prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu, care purifică viaţa şi
înnobilează caracterul. Această legătură cu Dumnezeu îl face pe om potrivit pentru împărăţia măreaţă a cerului. Nici o
invenţie omenească nu poate găsi un remediu pentru sufletul păcătos. (137)
Înainte ca oamenii să poată fi schimbaţi din păcat în neprihănire, trebuie să existe o putere lucrătoare dinăuntru, o
nouă viaţă de sus. Acea putere este Hristos. Numai harul Său poate însufleţi facultăţile moarte ale sufletului, şi a le atrage
la Dumnezeu, la neprihănire... Ideea că e necesar a dezvolta numai ceea ce e bun în om de la natură, este o amăgire fatală.
”Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege,
pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte”. (1 Cor.2:14)
Despre Hristos stă scris: ”În El era viaţa; şi viaţa era lumina oamenilor." ”Căci nu este sub cer alt nume dat oamenilor,
în care trebuie să fim mântuiţi.”(Ioan 1:4; Fap.4:12)
Apostolul Pavel tânjea după neprihănirea şi dreptatea, pe care era neputincios în sine a le obţine şi a strigat: ”O
nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?”(Rom.7:24)
Acesta este strigătul care porneşte din inimile împovărate din toate locurile şi în toate timpurile. Pentru toţi există
numai un răspuns: ”Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii.” (Ioan 1:29) (138)
APRILIE
REMEDIUL LUI DUMNEZEU PENTRU PĂCAT
Hristos este suficient 1 Aprilie
MÂNTUITORUL OAMENILOR
“Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pace, a
căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”Is.53:5
Sângele lui Hristos este antidotul veşnic pentru păcat. (1)

Moartea lui Hristos pe cruce a fost un act de supunere voioasă, altfel, în aceasta n-ar fi existat nici un merit; pentru că
dreptatea n-ar fi pedepsit în locul păcătosului, o fiinţă inocentă care ar fi fost gata să poarte pedeapsa. (2)
Isus... a devenit un “om al durerilor” pentru ca noi să putem fi făcuţi părtaşi ai bucuriei veşnice. Dumnezeu a îngăduit
Fiului Său iubit, plin de har şi adevăr, să vină dintr-o lume de o măreţie de nedescris, într-o lume murdărită şi ruinată de
păcat, întunecată de umbra morţii şi de blestem. El I-a îngăduit să părăsească sânul iubirii Sale, adoraţia îngerilor pentru a
suferi ruşine... şi moarte. (3)
Priviţi crucea şi jerfa înălţată pe ea... pe Hristos care a purtat păcatele noastre în propriul Său trup. Acea suferinţă, acea
agonie este preţul mântuirii voastre. (4)
Paharul amar, nouă ne-a fost pregătit ca să-l bem. Păcatele noastre erau amestecate în el. Dar scumpul nostru
Mântuitor a luat paharul de la buzele noastre şi l-a băut El Însuşi şi în locul acestuia ne-a dat paharul... mântuirii. (5)
Noi nu putem măsura cât de mult mai adânci ar fi chinurile noastre, cât de mult mai mari durerile noastre, dacă Isus,
nu ne-ar fi înconjurat cu braţul Său omenesc de simpatie şi dragoste şi nu ne-ar fi ridicat.
Putem să ne bucurăm în speranţă... Prin meritele Lui (ale Apărătorului nostru) avem iertare şi pace. El a murit ca să
poată spăla păcatele noastre, ca să ne poată îmbrăca cu dreptatea Lui, şi să ne facă potriviţi pentru societatea din cer,
unde să putem locui în lumină. (6)
PRIETENUL PĂCĂTOSULUI
“Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine la tine mai mult decât un
frate.” Prov.18:24
Isus este prietenul păcătosului, inima Lui oricând e deschisă, oricând simţitoare la durerea omenească; El are toată
puterea, atât în cer cât şi pe pământ. (7)
În persoana lui Hristos zărim pe Dumnezeul veşnic angajat într-o acţiune de nemărginită milă pentru omul căzut. (8)
Hristos a venit în acestă lume pentru a arăta că primind putere de sus, omul poate duce o viaţă nepătată...
El a putut spune oricui a vrut: ”Urmează-Mă” şi Cel căruia i s-a adresat, s-a ridicat şi L-a urmat. Farmecul lumii
vrăjite a fost rupt. La sunetul glasului Său, spiritul lăcomiei şi al ambiţiei a părăsit inima, iar oamenii s-au ridicat, gata
pentru a-L urma pe Mântuitorul...
El n-a trecut pe lângă nici un suflet, oricât de fără valoare ar fi fost el, fără să caute să folosească remediul vindecător
pentru oricare suflet... El a căutat să trezească speranţă în cele mai aspre şi nepromiţătoare suflete, aşezându-le înainte
asigurarea că pot deveni nevinovate şi inocente, ajungând la un asemenea caracter, care ar dovedi că sunt copii ai lui
Dumnezeu.
Adesea El a întâlnit pe acei care au ajuns sub stăpânirea lui Satan şi care n-aveau nici o putere pentru a scăpa din cursa
lui. Unui astfel de om, descurajat, bolnav, ispitit şi căzut, Isus i-a adresat cuvinte de o mai gingaşă compasiune, cuvinte de
care avea nevoie şi care puteau fi înţelese. Alteori i-a întâmpinat pe cei care duceau o luptă strânsă cu vrăjmaşul
sufletelelor. Pe aceştia i-a încurajat să persevereze, asigurându-i că vor birui, pentru că îngerii lui Dumnezeu erau de
partea lor şi aveau să le dea biruinţă. (9)
Singurul fără păcat compătimeşte slăbiciunea păcătosului...
Oamenii urăsc păcătosul în timp ce iubesc păcatul. Hristos urăşte păcatul, dar iubeşte pe păcătos. Acesta va fi spiritul
tuturor celor care-L urmează. Dragostea creştină este înceată la mânie, repede se căieşte, gata să ierte, să încurajeze, să
aşeze pe cel rătăcit pe calea sfinţeniei, şi să-i călăuzească paşii pe ea. (10)
UN IZVOR DE VIAŢĂ
“Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va
preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţă veşnică.” Ioan 4:14
Mulţi suferă de boli ale sufletului mai mult decât de boli ale trupului şi nu vor mai găsi alinare până ce nu vor veni la
Hristos, izvorul vieţii... Hristos este puternicul vindecător al sufletului bolnav de păcat. (11)
Dacă-i dăm drumul lui Isus, nu mai avem nimic altceva de care să ne putem ţine...
Harul fără sfârşit ce se revarsă continuu în torente îi binecuvintează pe cei care, dacă însetează, vor veni la Hristos şi
vor bea. (12)
Cel care caută să-şi potolească setea din izvorul acestei lumi, va bea, dar numai ca să înseteze iar. Pretutindeni oamenii
sunt nesatisfăcuţi. Ei tânjesc după ceva care să satisfacă nevoia sufletului. Numai Unul singur poate împlini această
dorinţă. Necesitatea lumii, ”lumina tuturor popoarelor”este Hristos. Harul divin pe care numai El singur îl poate împărţi,
este ca apa de viaţă, care curăţă, împrospătează şi înviorează sufletul...
Cel care a gustat din dragostea Lui Hristos va dori în continuu mai mult aceasta; dar nu va mai căuta nimic altceva.
Bogăţiile, onorurile, plăcerea lumii, nu-l vor mai atrage. Strigătul constant al inimii sale este: Mai mult din Tine!” Iar
Acela care descoperă sufletului această necesitate, aşteaptă să satisfacă foamea şi setea acestuia.. Orice izvor, orice
dependenţă omenească va dispare. Rezervorul se va goli, fântâna va seca. Dar Mântuitorul nostru este o fântână de
nesecat. Putem bea şi iar bea, şi veşnic vom găsi apă proaspătă. Cel în care locuieşte Hristos are în el însuşi fântâna de
binecuvântare, “un izvor de apă curgând în viaţă veşnică." Din această sursă el poate trage putere şi har, suficient pentru
toate nevoile sale. (13)
Cel care bea din apa vieţii, devine o fântână a vieţii. Primitorul devine dătător. Harul lui Hristos în suflet este ca un
izvor în deşert curgând să reîmprospăteze pe toţi şi făcând pe acei care sunt gata să piară, dornici de a bea din apa vieţii.
(14)
ÎNDRUMĂTORUL ŞI CĂLĂUZA MEA
“Eu - zice Domnul - te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea
îndreptată asupra ta.” Ps. 32:8
Adesea viaţa creştină este asaltată de pericole şi datoria pare greu de îndeplinit. Imaginaţia zugrăveşte ruina
ameninţătoare, înainte, iar robia şi moartea înapoi. Cu toate acestea vocea lui Dumnezeu spune clar: ”Mergi înainte" ...
Credinţa priveşte dincolo de necazuri şi se prinde tare de cele nevăzute, chiar de Cel Atotputernic, de aceea nu poate fi
zădărnicită. Credinţa este prinderea de mână a lui Hristos, în orice situaţie neprevăzută. (15)
Orice corabie, navigând pe marea vieţii, are nevoie de Cârmaciul Divin pe vas; dar când apare furtuna, când ameninţă
uraganul, mulţi oameni renunţă la Pilotul lor, şi încredinţează corabia lor în mâinile omului neputincios, sau încearcă ei
înşişi să o cârmuiască. Apoi de cele mai multe ori urmează dezastrul şi naufragiul, iar Cârmaciul este învinuit pentru că i-
a lăsat în voia apelor atât de periculoase. Nu vă încredinţaţi în grija oamenilor, ci ziceţi: ”Domnul este ajutorul meu”;
”voi căuta sfatul Lui, voi fi un împlinitor al voinţei Lui...” Este tot atât de imposibil pentru noi de a primi pricepere de la
om, fără luminarea divină, cum a fost pentru dumnezeii din Egipt de a apăra pe cei care se încredeau în ei... Nu vă
încredeţi în oameni. Lucraţi sub călăuzirea divină.
Voi aţi fost aleşi de Hristos. Voi aţi fost mântuiţi prin sângele preţios al Mielului. Stăruiţi înaintea lui Dumnezeu
pentru a vă fi de folos acel sânge. Spuneţi-I: ”Sunt al Tău pentru că m-ai creat; sunt al Tău pentru că m-ai mântuit.
Respect autoritatea omenească şi sfatul fraţilor mei, dar eu nu pot depinde în totul de ei. Eu Te vreau pe Tine, o
Dumnezeule, să mă înveţi. Am făcut un legământ cu Tine, de a primi etalonul divin al caracterului, şi de a Te face
sfătuitorul şi călăuzitorul meu - o, poate în orice plan al vieţii mele, de aceea, învaţă-mă. ”Lăsaţi ca slava Domnului să fie
prima voastră consideraţie... Lăsaţi ca fiecare faptă a vieţii voastre să fie sfinţită printr-o străduinţă sfântă de a face voia
Domnului, pentru ca influenţa voastră să nu conducă pe alţii pe căi oprite. (16)
SÂNGELE DE SACRIFICIU AL LUI HRISTOS
“Căci ştiţi că nu cu lucruri preţioase, cu argint sau cu aur aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-
l moşteni-serăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos - “Mielul fără cusur şi fără prihană.” 1 Petru
1:18-19
Asupra lui Hristos, ca Înlocuitor şi Garant al nostru a fost pusă vina noastră, a tuturor. El a fost socotit un călcător,
pentru ca să ne poată mântui de condamnarea legii. (17)
Urând păcatul cu o ură nespusă, totuşi El şi-a luat asupra sufletului Său păcatele întregii lumi. Nevinovat, El a purtat
pedeapsa celui vinovat, Neprihănit, şi totuşi oferindu-Se pe Sine ca înlocuitor pentru păcătos. Vina oricărui păcat apăsa
asupra sufletului divin al Mântuitorului lumii. Gândurile rele şi faptele păcătoase ale fiecărui fiu şi fiice a lui Adam au
adus pedeapsa asupra Lui, pentru că El a devenit înlocuitorul omului. (18)
Priviţi-L în pustie, în grădina Ghetsimani, pe cruce! Fiul fără cusur al lui Dumnezeu a luat asupră-Şi povara păcatului.
El, care a fost una cu Dumnezeu, a simţit în sufletul Său teribila despărţire pe care o face păcatul între Dumnezeu şi om.
Aceasta a smuls de pe buzele Lui, strigătul de durere: ”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”(Matei
27:46) Povara păcatului, simţul proporţiilor sale uriaşe, al despărţirii pe care o produce între suflet şi Dumnezeu, sunt cele
care au zdrobit inima Fiului lui Dumnezeu. (19)
“Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi.”(1 Petru 1:18) Oh, dacă ar fi acestea
suficiente pentru a câştiga mântuirea omului, cât de uşor ar fi putut fi obţinute prin El, care zice: ”Al Meu este argintul şi
al Meu este aurul.”(Hagai 2:8) Dar păcătosul nu putea fi răscumpărat decât prin sângele preţios al lui Dumnezeu. (20)
Revărsând întreaga comoară a cerului în această lume, dându-ne prin Hristos tot cerul, Dumnezeu a câştigat voinţa,
sentimentele, mintea, sufletul, oricărei fiinţe omeneşti. (21)
ÎNDREPTĂŢIŢI PRIN SÂNGELE SĂU
“Deci cu atât mai mult, acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia
Lui Dumnezeu.”Rom. 5:9
Dumnezeu cere credinţă în Hristos, ca jertfă ispăşitoare a noastră. Sângele Lui este singurul remediu pentru păcat. (22)
Nu e voinţa lui Dumnezeu ca voi să fiţi neîncrezători şi să vă chinuiţi sufletele cu teama că Dumnezeu nu vă va primi
pentru că sunteţi păcătoşi şi necredincioşi... Voi puteţi spune: ”Ştiu că sunt un păcătos şi acesta e motivul pentru care am
nevoie de un Mântuitor...” N-am nici o valoare sau bunătate în virtutea căreia să pot pretinde mântuirea, dar eu aduc
înaintea lui Dumnezeu sângele atotispăşitor al Mielului neprihănit al lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Acesta este
singurul meu apărător. (23)
La Dumnezeu găseşti intrare prin Hristos Isus, Mijlocitorul, singurul prin care iartă El păcatele. Dumnezeu nu poate
ierta păcatele cu preţul dreptăţii, neprihănirii şi adevărului Său, dar El iartă păcatele şi aceasta pe deplin. Nu există păcate
pe care nu le va ierta în şi prin Domnul Hristos. Aceasta e singura speranţă a păcătosului. Dacă păcătosul se sprijină aici
cu o credinţă sinceră, el e sigur de iertare şi aceasta pe deplin şi fără plată. Există numai un singur canal care e accesibil
tuturor şi prin acel canal o bogată şi abundentă iertare aşteaptă pe cel pocăit şi căit, iar păcatele cele mai întunecate sunt
iertate. Aceste învăţături au fost predate cu mii de ani în urmă poporului ales al lui Dumnezeu şi repetate în diferite
simboluri şi forme, că lucrarea adevărului poate fi întărită în inima fiecăruia, că fără vărsare de sânge nu există iertare de
păcate... Dreptatea pretinde suferinţele omului, dar Hristos a suferit ca Dumnezeu. El n-a avut nevoie de nici o suferinţă
expiatoare pentru Sine; toate suferinţele Lui au fost pentru noi; toate meritele şi neprihănirea Lui au fost făcute accesibile
omului căzut şi oferite ca un dar. (24)
Hristos ne cheamă să lăsăm păcatele noastre asupra Lui, Purtătorul de păcat... Dar dacă noi refuzăm să facem aceasta,
luând asupra noastră responsabilitatea, vom fi pierduţi. Putem cădea pe Hristos, piatra vie şi să ne zdrobim, dar, dacă
acea piatră cade peste noi ne va nimici. (25)
Spălat în sângele Mielului 7 Aprilie
PACE PRIN INTERMEDIUL CRUCII
“Acum nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti,
ci după îndemnurile Duhului.” Rom. 8:1
Dacă păcătoşii pot fi conduşi, astfel încât să privească în modul cel mai serios la cruce, dacă ei pot să-şi formeze o
viziune clară despre Mântuitorul crucificat, atunci ei vor înţelege profunda milă a lui Dumnezeu şi păcătoşenia păcatului.
(26)
Deoarece cugetul vostru a fost însufleţit de Duhul Sfânt, aţi văzut ceva din răul păcatului, din puterea, vina şi
nenorocirea lui şi priviţi asupra lui cu dezgust... Voi vreţi să fiţi iertaţi, să fiţi curăţaţi, să fiţi eliberaţi. Armonia cu
Dumnezeu, asemănarea cu El, - ce puteţi voi face pentru a le obţine?
Voi aveţi nevoie de pacea şi iubirea Cerului în suflet. Banii nu o pot cumpăra, raţiunea nu o poate procura,
înţelepciunea nu poate ajunge la ea; niciodată nu puteţi spera, să vi-o asiguraţi prin propriile voastre eforturi. Dar
Dumnezeu v-o oferă în dar; ”fără bani şi fără plată.” (Is.55:1)
Mergeţi la El şi cereţi ca El să vă spele de păcate şi să vă dea o inimă nouă. Apoi credeţi că El face aceasta deoarece a
promis. Este privilegiul nostru să mergem la Isus şi să fim curăţiţi şi să stăm înaintea Legii fără ruşine sau remuşcare. (27)
Când la piciorul crucii păcătosul priveşte la Cel care a murit pentru a-l mântui, el poate tresălta de bucurie deplină,
pentru că păcatele lui sunt iertate. Îngenunchind în credinţă la cruce, el a ajuns la cel mai înalt loc pe care-l poate atinge
omul. (28)
Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru darul Fiului Său iubit, şi rugaţi-vă ca El să nu fi murit în zadar pentru voi. Duhul vă
invită astăzi: ”Veniţi cu întreaga voastră inimă la Isus, şi puteţi pretinde binecuvântarea Lui."
Aşa după cum aţi citit promisiunile amintiţi-vă că ele sunt expresia dragostei şi milei nemărginite... Cu siguranţă,
credeţi numai că Dumnezeu este ajutorul vostru. El vrea să restabilească în om chipul Său moral. După cum voi vă
apropiaţi de El cu credinţă şi căinţă, aşa se va apropia El de voi cu milă şi iertare. (29)
O MINUNATĂ ÎNLOCUIRE
“Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi fiindcă este scris: ‘Blestemat este
oricine e atârnat pe lemn’.” Gal. 3:13
Este de competenţa Legii să condamne, dar în ea nu există putere de a ierta sau mântui. (30)
Fără Hristos, Legea prin ea însăşi, a fost doar condamnare şi moarte pentru păcătos. Aceasta n-are nici o calitate de a
mântui - nici o putere de a apăra pe vinovat de pedeapsă...
Călcarea Legii lui Dumnezeu a făcut moartea lui Hristos esenţială pentru mântuirea omului, şi păstrarea în acelaşi timp
a demnităţii şi onoarei legii. El S-a oferit să suporte durerile omului, El, care n-a cunoscut păcatul, a devenit păcat pentru
noi. (31)
Vinovăţia oamenilor a fost atribuită lui Hristos Ca înlocuitor şi Garant pentru om. El a fost socotit ca şi călcător,
pentru ca să poată să-i răscumpere din blestemul legii... El îndură pedeapsa judecătorească pentru vinovăţie şi deveni El
Însuşi păcat pentru om. (32)
Păcatul, atât de urât privirii Sale, a fost aruncat asupra Lui, până când a gemut sub greutatea lui. Agonia deznădăjduită
a Fiului lui Dumnezeu a fost în aşa măsură mai mare ca durerea lui fizică, încât ultima abia a fost simţită de El. (33)
Dumnezeu îngădui Fiului Său, de a fi purtătorul pedepsei pentru păcatele noastre. El Însuşi Şi-a asumat caracterul de
judecător pentru purtătorul de păcat, dezbrăcându-se pe Sine, de trăsăturile iubitoare ale unui tată. În această situaţie
dragostea Lui se prezintă neamului răsculat în cel mai minunat mod. (34)
Păcatul întregii lumi a fost pus asupra lui Isus, iar divinitatea a dat cea mai mare valoare suferinţei omenescului în
Isus pentru ca întreaga lume să poată fi iertată prin credinţa în Înlocuitorul. Celui mai mare vinovat nu trebuie să-i fie
teamă că Dumnezeu nu-l va ierta, pentru că datorită plinătăţii jertfei divine, pedeapsa Legii va fi achitată. Prin Hristos
păcătosul se poate reîntoarce la credinţa în Dumnezeu. (35)
O ISPĂŞIRE DESĂVÂRŞITĂ
“Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat
împăcare.” Rom. 5:11
Plinătatea jerfei lui Hristos este dovedită prin purtarea de către El a păcatelor întregii lumi. El joacă un rol dublu de
dătător şi de dar, de preot şi de jertfă. (36)
În ispăşirea făcută pentru el, credinciosul vede o eficacitate atât de largă, întinsă, înaltă şi adâncă, vede o mântuire atât
de desăvârşită, câştigată cu un preţ atât de mare, încât sufletul lui este umplut cu laudă şi mulţumire. El vede ca într-o
oglindă slava Domnului, şi este schimbat în acelaşi chip prin Duhul Domnului. (37)
Preotul Cel Prea Înalt a făcut singurul sacrificiu care va fi de nepreţuit. Tămâia care este adusă astăzi de către oameni,
liturghiile care se rostesc pentru salvarea sufletelor din purgatoriu, nu au nici cea mai mică importanţă pentru Dumnezeu.
Toate altarele şi jertfele, tradiţiile şi născocirile prin care oamenii speră să câştige mântuirea, sunt erori... Hristos este
singurul purtător de păcat, singura jertfă pentru păcat...
Preoţii şi conducătorii nu au nici un drept de a se interpune între Hristos şi sufletele pentru care a murit, ca şi când ar
avea însuşirile Mântuitorului şi ar fi în stare să ierte călcarea şi păcatul. Ei înşişi sunt păcătoşi. Ei nu sunt decât oameni.
(38)
Rugăciunea şi destăinuirea trebuie aduse numai Aceluia, care a intrat odată pentru toţi în Locul Sfânt. Hristos a zis:
”Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos Cel neprihănit.”(1 Ioan 2:1) El îi va mântui pe
deplin pe toţi acei care vin la El în credinţă. (39)
Fratele mai mare al neamului nostru stă pe tronul cel veşnic. El priveşte la fiecare suflet care-şi întoarce faţa spre El ca
Mântuitor. (40)
Cea mai grea povară pe care o purtăm este povara păcatului... El va lua greutatea de pe umerii noştri istoviţi. El ne va
da odihnă. El va purta deasemenea povara de griji şi tristeţi. El ne invită să punem toată grija noastră asupra Lui, pentru
că El ne poartă la inima Lui. (41)
TIPUL ÎNTÂLNEŞTE ANTITIPUL
“Dar acum în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos.” Efes.
2:13
Poporul lui Dumnezeu, pe care El îl numeşte comoara Lui deosebită a fost privilegiat cu două sisteme de legi: cele
morale şi cele ceremoniale...
De la creaţiune, Legea morală a constituit o parte esenţială din planul divin al lui Dumnezeu şi a fost tot atât de
neschimbătoare ca El însuşi. Legea ceremonială corespundea unui scop particular în planul lui Hristos pentru mântuirea
neamului omenesc. Sistemul tipic de jertfe şi daruri a fost stabilit pentru ca prin aceste servicii, păcătosul să poată desluşi
marea jertfă, Hristos... Legea ceremonială a fost măreaţă. Întreaga organizare a sistemului tipic a fost întemeiată pe
Hristos. Adam l-a văzut pe Hristos în animalul fără cusur, suferind pedeapsa pentru călcarea de către el a Legii lui Iehova.
(42)
Necesitatea serviciului de jertfe şi daruri, a încetat când tipul a întâlnit antitipul, în moartea lui Hristos. În El, umbra a
ajuns realul. Legea lui Dumnezeu îşi va menţine caracterul ei solemn atât cât va dura tronul lui Iehova. Această Lege este
expresia caracterului lui Dumnezeu... Tipurile şi umbrele, darurile şi jertfele, nu mai păstrează nici o virtute după
moartea lui Hristos pe cruce. Dar Legea lui Dumnezeu n-a fost crucificată cu Hristos... Astăzi el [Satan] amăgeşte fiinţele
omeneşti în ce priveşte Legea lui Dumnezeu. (43)
Legea celor zece porunci trăieşte şi va trăi de-a lungul veşniciei. Dumnezeu n-a făcut infinitul sacrificiu, dându-L pe
unicul Său Fiu născut, lumii noastre, pentru a îngădui omului de a desfiinţa poruncile Sale în această viaţă şi în viaţa
viitoare veşnică. (44)
El [Isus] Şi-a dat viaţa Sa preţioasă şi neprihănită, pentru a salva fiinţele omeneşti, vinovate, de la ruina veşnică,
”pentru ca prin credinţa în El, ele să poată sta nevinovate înaintea tronului lui Dumnezeu.” (45)
RĂSCUMPĂRARE ŞI IERTARE
“În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său.” Efes. 1:7
Harul lui Hristos poate îndreptăţi pe păcătos fără nici un merit sau pretenţie, cât priveşte partea lui. Îndreptăţirea este o
deplină şi desăvârşită iertare a păcatului. În momentul în care un păcătos îl primeşte pe Hristos prin credinţă, în acel
moment el este iertat. Dreptatea lui Hristos este atribuită lui, iar el nu mai trebuie să se îndoiască nici o clipă de iertarea
harului lui Dumnezeu.
Nu există nimic în credinţă, care să-i confere puterea de a ne mântui. Credinţa nu poate îndepărta vina noastră. Hristos
este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor acelora care cred. Îndreptăţirea vine prin meritele lui Isus Hristos. El
a plătit preţul pentru răscumpărarea păcătosului. Cu toate acestea, numai prin credinţa în sângele Lui, poate Isus să-l
îndreptăţească pe credincios.
Păcătosul nu se poate sprijini pe propriile sale fapte bune, ca modalitate de îndreptăţire. El trebuie să ajungă acolo
încât să renunţe la toate păcatele lui şi să primească treptat lumină, aşa cum aceasta va străluci pe calea sa. Simplu, el
apucă prin credinţă asigurarea mare şi fără plată, făcută prin sângele lui Hristos. El crede în făgăduinţele lui Dumnezeu,
care prin Hristos sunt făcute pentru el sfinţire, îndreptăţire şi răscumpărare. Iar dacă el urmează pe Isus, va umbla cu
umilinţă în lumină şi răspândind lumină şi altora. (46)
Să-şi aţintească ochii păcătosul pocăit asupra “Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii.”... Când Îl vedem pe
Isus, Omul durerilor, obişnuit cu suferinţa, lucrând pentru a-l mântui pe cel pierdut, dispreţuit, batjocorit, luat în râs,
mergând din cetate în cetate până ce misiunea lui a fost îndeplinită; când privim la El în Ghetsimani, transpirând cu
picături mari de sânge, şi pe cruce murind în agonie - când vedem aceasta, eul nu va mai striga nici o clipă pentru a fi
recunoscut. Privind la Isus, vom fi ruşinaţi de răceala, letargia şi egoismul nostru. Vom dori să fim orice sau nimic, aşa
încât să putem face un serviciu din inimă pentru Stăpân. Ne vom bucura să purtăm crucea ca şi Isus, să îndurăm
încercarea, ruşinea sau persecuţia, de dragul Lui." (47)
Îndreptăţiţi prin dreptatea Lui 12 Aprilie
INDREPTĂŢIREA DE SINE ESTE INSUFICIENTĂ
“Căci vă spun că dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu nici un chip
nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Mat. 5:20
Cea mai mare amăgire a raţiunii omeneşti în vremea lui Hristos, a fost aceea că o simplă acceptare a adevărului,
constituie îndreptăţire. În toată experienţa omenească o cunoaştere teoretică a adevărului s-a dovedit a fi insuficientă
pentru mântuirea sufletului. Aceasta nu aduce cu sine roadele neprihănirii... Fariseii pretindeau că sunt copiii lui Avraam
şi se lăudau că ei cunoşteau profeţiile lui Dumnezeu; cu toate acestea, avantajele acestea nu i-au păzit de egoism, răutate,
lăcomie de câştig şi cea mai josnică ipocrizie...
Încă mai există acelaşi pericol. Mulţi consideră o garanţie, faptul că ei sunt creştini pentru simplul fapt că sunt de
acord cu anumite dogme teologice. Dar ei nu au pus adevărul în viaţa practică. Ei n-au crezut şi n-au iubit adevărul, de
aceea n-au primit puterea şi harul care vin prin sfinţirea adevărului. Oamenii pot pretinde credinţă în adevăr; dar dacă
aceasta nu-i face sinceri, amabili, răbdători, abstinenţi, pioşi, este o cursă pentru cei ce cred astfel, prin influenţa lor este o
cursă pentru lume.
Dreptatea pe care a vestit-o Hristos este conformarea inimii şi a vieţii cu voinţa descoperită a lui Dumnezeu. Oamenii
păcătoşi devin drepţi numai dacă au credinţă în Dumnezeu şi păstrează o vie legătură cu El. Apoi adevărul divin va înălţa
gândurile şi va înnobila viaţa. Atunci formele exterioare ale religiei vor armoniza cu curăţenia interioară a creştinului.
Atunci ceremoniile cerute în serviciul lui Dumnezeu nu vor fi ceremonii fără înţeles, ca acelea ale fariseilor ipocriţi. (48)
Mântuirea este darul fără plată al lui Dumnezeu pentru credincios, dat lui numai de dragul lui Hristos. Sufletul tulburat
poate găsi pace prin credinţa în Hristos, iar pacea lui va fi pe măsura credinţei şi a încrederii lui. El nu poate prezenta
faptele lui bune ca un argument pentru mântuirea sufletului său. (49)
SĂTURAŢI CU NEPRIHĂNIREA LUI
“Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire căci ei vor fi săturaţi.” Mat.5:6
Neprihănirea este sfinţenie, ca şi Dumnezeu, iar “Dumnezeu este iubire.”(1 Ioan 4:16) Aceasta e în de acord cu Legea
lui Dumnezeu, pentru că “toate poruncile Sale sunt drepte.” (Ps.119:172) iar, ”dragostea este împlinirea
Legii.”(Rom.13:10) Dreptatea este iubire, iar iubirea este lumina şi viaţa lui Dumnezeu. Dreptatea lui Dumnezeu este
întruchipată în Hristos. Noi primim dreptatea primindu-L pe El.
Nu prin lupte grele sau trudă obositoare, nu prin daruri sau jertfe, se obţine dreptatea, ci ea este dată fără plată, fiecărui
suflet care flămânzeşte şi însetează să o primească. ”Voi toţi cei însetaţi, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără
plată”. (Is.55:1) ”Dreptatea lor este a Mea, zice Domnul”, şi ”iată Numele pe care i-l voi da: ”Domnul Neprihanirea
noastră”. (Is.54:17; Ier.23:6)
Nici un sol omenesc nu poate asigura ceea ce va sătura foamea şi setea sufletului. Dar Isus zice: ”Eu sunt Pâinea
Vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată”. (Ioan.6:35)
Cu cât îl cunoaştem mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai înalt va fi idealul nostru de caracter şi cu atât mai serioasă va
fi dorinţa noastră de a reflecta chipul Lui. Un element divin conlucrează cu cel omenesc când sufletul tinde după
Dumnezeu, iar inima doritoare poate zice: ”Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea”.
(Ps.62:5)
Strigătul continuu al inimii este: ”Mai mult din Tine”, iar răspunsul Duhului totdeauna este: ”Mult mai mult.” (Rom.
5:9-10) A fost buna plăcere a Tatălui ca în Hristos “să locuiască toată plinătatea” şi “în El voi aveţi totul deplin”.
(Col.1:19; 2:10)(50)
Hristos este Marele depozitar al neprihănirii care îndreptăţeşte şi al harului care sfinţeşte. Toţi pot veni la El şi să
primească din plinătatea Lui. (51)
Îndreptăţiţi prin dreptate 14 Aprilie
PRIMII PAŞI ÎN ÎNDREPTĂŢIRE
“Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţă
şi iertarea păcatelor.” Fap. 5:31
Mulţi nu înţeleg care sunt primii paşi în lucrarea de mântuire. Se crede că pocăinţa este o lucrare pe care păcătosul
trebuie s-o facă pentru el însuşi, cu scopul de a veni la Hristos. Ei cred că păcătosul trebuie să-şi procure pentru sine un
caracter potrivit, cu scopul de a obţine binecuvântarea harului lui Dumnezeu. Dar în timp ce e adevărat că pocăinţa
trebuie să preceadă iertarea, pentru că doar inima frântă şi căită e primită de Dumnezeu, totuşi păcătosul nu se poate
aduce pe sine la pocăinţă, sau să se pregătească pe sine pentru a veni la Hristos... Primul pas spre Hristos este făcut la
chemarea Duhului lui Dumnezeu; în măsura în care omul răspunde la această chemare, el se va apropia de Hristos cu
scopul de a se putea pocăi...
Când era în faţa mai marilor preoţi şi a saducheilor, Petru a prezentat în mod clar faptul că pocăinţa este darul lui
Dumnezeu. Vorbind despre Hristos, el zice: ”Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi
Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor." Pocăinţa nu e mai puţin darul lui Dumnezeu, decât iertarea
şi îndreptăţirea şi ea nu poate fi pusă în practică decât dacă e dată sufletului prin Hristos. Dacă noi suntem atraşi la
Hristos, aceasta este prin puterea şi meritul Lui. Harul pocăinţei vine prin El şi de la El vine îndreptăţirea. (52)
Cine doreşte să devină pocăit cu adevărat? Ce trebuie să facă el? El trebuie să vină la Isus, aşa cum este, fără
întârziere. El trebuie să creadă că cuvântul lui Hristos este adevărat, şi crezând în făgăduinţă, să o ceară, ca să o poată
primi. Când dorinţa sinceră îi trezeşte pe oameni să se roage, nu se vor ruga în zadar. Domnul va împlini cuvântul Său şi
va da Duhul Sfânt ca să conducă la pocăinţă... Cu rugăciunea el [păcătosul pocăit] va uni credinţa şi nu numai că va crede,
ci va şi asculta de poruncile Legii... El va renunţa la toate obiceiurile şi tovărăşiile care încearcă să-i depărteze inima de
Dumnezeu. (53)
DREPTATEA LUI HRISTOS ESTE ÎNDESTULĂTOARE
“Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără Lege, despre ea mărturisesc Legea şi proorocii şi
anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi cei ce cred în El. Nu este
nici o deosebire.” Rom. 3:21-22
Ce este îndreptăţirea prin credinţă? Este lucrarea lui Dumnezeu de a arunca slava omului în noroi şi a face pentru om
ceea ce nu e în puterea lui să facă pentru sine. Când oamenii văd propria lor nimicnicie, sunt pregătiţi pentru a fi îmbrăcaţi
cu dreptatea lui Hristos. (54)
Acei pe care cerul îi recunoaşte ca neprihăniţi, nu se laudă cu propriile lor fapte bune. Apostolul Petru a devenit un
slujitor credincios al lui Hristos şi a fost onorat într-o mare măsură cu lumină şi putere divină; el a participat în mod activ
la înălţarea bisericii lui Hristos; dar Petru nu a uitat niciodată experienţa teribilă a umilinţei sale; păcatul lui a fost iertat;
totuşi el a ştiut bine, că pentru slăbiciunea caracterului care a cauzat căderea lui, numai harul lui Hristos poate fi de
ajutor. El n-a găsit nimic în el cu care să se laude. Niciunul dintre apostoli sau profeţi, n-a pretins vreodată a fi fără păcat.
Oamenii care au trăit cel mai aproape de Dumnezeu, oamenii care mai repede şi-ar fi jerfit viaţa decât să facă în mod
conştient o faptă rea, oamenii pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu lumină şi putere divină, şi-au mărturisit păcătoşenia
propriei lor naturi. Ei nu şi-au pus nici o încredere în carne, n-au pretins dreptatea lor proprie, dar s-au încrezut pe deplin
în dreptatea lui Hristos: aşa va fi cu toţi acei care privesc la Hristos. (55)
Dreptatea lui Hristos, ca un mărgăritar alb, pur, n-are nici un cusur, nici o pată, nici o vină. Această dreptate poate fi a
noastră. Mântuirea cu sângele ei răscumpărător, comoară inestimabilă, este mărgăritarul de mare preţ. (56)
Gândul că dreptatea lui Hristos ne este atribuită nouă, nu pentru vreun merit al nostru, ci ca dar de la Dumnezeu, este
un gând preţios. Duşmanul lui Dumnezeu şi al omului nu doreşte ca acest adevăr să fie prezentat în mod clar; pentru că el
ştie că dacă oamenii îl primesc pe deplin, puterea lui va fi sfărâmată. (57)
NEPRIHĂNIREA LUI
DOBÂNDITĂ PRIN CREDINŢĂ
“Pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are îi este
socotită ca neprihănire.” Rom. 4:5
Credinţa care este spre mântuire nu e o credinţă ocazională, nu e o simplă încuviinţare a raţiunii, ea este credinţa
înrădăcinată în inimă, care îmbrăţişează pe Hristos ca pe un Mântuitor personal, încredinţată că El poate mântui pe deplin
pe toţi care vin la Dumnezeu prin El...
Păcătosul pieritor poate zice: ”Sunt un păcătos pierdut; dar Hristos a venit să-l caute şi să-l mântuiască pe cel care era
pierdut. El zice: ”Eu am venit să chem nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi, să se pocăiască." Eu sunt un păcătos, iar
El a murit pe crucea de pe Golgota, pentru a mă mântui pe mine. Eu nu am nevoie să mai rămân nici o clipă nemântuit. El
a murit şi a înviat pentru îndreptăţirea mea şi El mă va mântui acum. Eu accept iertarea pe care El a făgăduit-o.
Marea lucrare care este săvârşită pentru păcătosul care e murdărit şi pângărit de păcat, este lucrarea de îndreptăţire. De
către Acela care spune adevărul, el e declarat neprihănit. Domnul atribuie credinciosului îndreptăţirea lui Hristos şi îl
socoteşte neprihănit înaintea universului. El transferă păcatele sale lui Isus, reprezentantul păcătosului, înlocuitorul şi
garantul lui. El pune asupra lui Hristos fărădelegea oricărui suflet care crede. ”El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim
neprihănirea Lui Dumnezeu în El.”(2 Cor. 5:21)
Prin pocăinţă şi credinţă scăpăm de păcat şi privim la Domnul, dreptatea noastră. Isus a suferit “Cel drept pentru cei
nedrepţi”.
Făcându-ne drepţi prin dreptatea lui Hristos care ne-a fost atribuită, Dumnezeu ne consideră îndreptăţiţi şi ne tratează
ca atare. El priveşte la noi ca la copiii Săi dragi. Hristos lucrează împotriva puterii păcatului, iar unde păcatul s-a înmulţit,
harul s-a înmulţit şi mai mult. “Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin
Domnul nostru Isus Hristos. Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne
bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.”(Rom.5:1-2) (58)
“Dumnezeu a făcut mari provizii pentru ca noi să putem sta neprihăniţi în harul Său, nelipsindu-ne nimic, aşteptând
venirea Domnului nostru." (59)
ÎMBRĂCAŢI ÎN DREPTATEA LUI
“Mă bucur în Domnul şi sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu, căci M-a acoperit cu haina izbăvirii,
ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.” Is.61:10
Numai haina pe care Hristos Însuşi a pregătit-o poate să ne facă potriviţi pentru a sta în prezenţa lui Dumnezeu. Acest
veşmânt, care este haina propriei Sale dreptăţi, Hristos îl va pune asupra fiecărui suflet pocăit şi credincios. “Te sfătuiesc,
zice El să cumperi de la Mine... haine albe ca să te îmbraci cu ele”. (Ap.3:18)
Acest veşmânt, ţesut în atelierul ceresc, n-are în El nici un fir de aţă, inventat de om. Hristos, în natura Sa omenească,
a clădit un caracter neprihănit, şi acest caracter El se oferă să ni-l împărtăşească nouă. ”Toate faptele noastre bune sunt ca
o haină mânjită”(Is.64:10)
Tot ceea ce putem face noi înşine, este mânjit de păcat. Dar Fiul lui Dumnezeu “S-a arătat ca să ia păcatele noastre; şi
în El nu este păcat." Păcatul e definit ca fiind “călcarea Legii”(1 Ioan 3:54). Dar Hristos a păzit fiecare pretenţie a legii...
Prin ascultarea Sa desăvârşită, El a făcut cu putinţă pentru fiecare fiinţă omenească să păzească poruncile lui
Dumnezeu. Când ne supunem pe noi înşine lui Hristos, inima noastră e unită cu inima Lui, voinţa se contopeşte cu voinţa
Lui, raţiunea devine una cu raţiunea Lui, gândurile sunt aduse sub controlul Său, noi trăim viaţa Lui. Aceasta e ceea ce
înseamnă a fi îmbrăcat cu haina dreptăţii lui Hristos. Atunci privind la noi, Domnul vede nu haina din frunze de smochin,
nu goliciunea şi diformitatea păcatului, ci propria Sa haină a dreptăţii, care e ascultarea desăvârşită de Legea lui Iehova.
(60)
Acei care îl primesc pe Hristos, sunt văzuţi de Dumnezeu nu ca fiind în Adam, ci ca fiind în Isus Hristos, ca pe fii şi
fiice ale lui Dumnezeu. (61)
Noi nu trebuie să fim preocupaţi de ceea ce crede despre noi Hristos şi Dumnezeu, ci de ceea ce crede Dumnezeu
despre Hristos, Înlocuitorul nostru. (62)
Indreptăţiţi prin dreptatea Lui 18 Aprilie
VOIA LUI DUMNEZEU
“Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi
bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.” Rom.12:2
Hristos a venit în lume pentru a contracara minciuna lui Satan, că Dumnezeu a creat o Lege pe care oamenii nu o pot
respecta. Îmbrăcând haina omenească, El a coborât pe acest pământ şi printr-o viaţă de ascultare, a arătat că
Dumnezeu n-a făcut o lege pe care omul să n-o poată respecta. El a arătat că e posibil pentru om de a asculta de lege, într-
un mod desăvârşit. Acei care îl primesc pe Hristos ca pe Mântuitorul lor, devenind părtaşi ai naturii Sale divine, sunt
făcuţi capabili a urma exemplul Lui, trăind în ascultare faţă de fiecare precept din Lege. Prin meritele lui Hristos, omul va
arăta prin ascultarea lui, că el poate fi socotit un om de încredere al cerului şi că nu e un răsculător. (63)
În toate faptele Sale dumnezeieşti, Mântuitorul lumii zice: ”Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi." Aceasta este
porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”(Ioan 5:30; 10:18) Tot ce fac este îndeplinirea sfatului şi voinţei Tatălui
Meu ceresc. Istoria vieţii pământeşti de fiecare zi a lui Isus, este o mărturie fidelă a îndeplinirii scopurilor lui Dumnezeu
pentru om. Viaţa şi caracterul Său, sunt o dezvăluire sau o reprezentare a desăvârşirii de caracter pe care omul o poate
atinge, devenind părtaş al naturii divine şi biruind lumea prin luptele de fiecare zi. (64)
Tinerii au nevoie să păstreze veşnic înaintea lor calea pe care a urmat-o Hristos... În studiul vieţii Sale, vom învăţa cât
de mult va face Dumnezeu pentru copiii Săi, prin El şi vom mai învăţa, că oricât de mari ar fi încercările noastre, ele nu
pot depăşi ceea ce a suferit Hristos. (65)
Acei care umblă chiar aşa cum a umblat Hristos, care sunt răbdători, gingaşi, amabili, blânzi şi umili cu inima, acei
care se înjugă cu Hristos şi ridică poverile Lui, acei care plâng pentru suflete cum a plâns El pentru ele, vor intra în
bucuria Domnului lor. Ei vor vedea cu Hristos munca sufletului Său şi vor fi mulţumiţi. Cerul va triumfa, pentru că golul
făcut în cer prin căderea lui Satan şi a îngerilor săi va fi umplut de mântuiţii Domnului. (65)
Sfinţiţi prin viaţa Lui 19 Aprilie
CREDINŢA DOVEDITĂ PRIN FAPTE
“Dar va zice cineva: ”Tu ai credinţa şi eu am faptele." Arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta credinţa
mea din faptele mele.” Iac. 2:18
Partea pe care trebuie s-o facă omul în mântuirea sufletului este a crede în Isus Hristos ca într-un Mântuitor desăvârşit,
nu pentru alţi oameni, ci pentru el însuşi. (67)
Hristos atribuie neprihănirea şi dreptatea Lui păcătosului care crede, când el nu mai continuă să trăiască în păcat, ci se
întoarce de la neascultare la ascultare faţă de porunci. (68)
În timp ce Dumnezeu poate fi drept şi totuşi să îndreptăţească pe păcătos, prin meritele lui Hristos, nici un om nu-şi
poate acoperi sufletul cu hainele dreptăţii lui Hristos, în timp ce în mod conştient păcătuieşte sau îşi neglijează datoriile
cunoscute. (69)
Apostolul Iacov a văzut pericolul care va apare în urma prezentării acestui subiect al îndreptăţirii prin credinţă, şi s-a
străduit să arate că adevărata credinţă nu poate exista fără faptele corespunzătoare. Este prezentată experienţa lui Avraam:
”Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi prin fapte credinţa a ajuns desăvârşită.”(Iac.2:22) Astfel, credinţa
adevărată săvârşeşte o lucrare adevărată în credincios. Credinţa şi ascultarea, aduc o experienţă trainică şi de valoare. (70)
Credinţa şi faptele sunt două vâsle pe care trebuie să le folosim la fel, dacă vrem să ne continuăm drumul împotriva
curentului, împotriva necredinţei. (71)
Aşa numita credinţă care nu face fapte prin dragoste şi nu curăţă sufletul, nu va îndreptăţi nici un om. ”Vedeţi dar, cum
omul e socotit neprihănit prin fapte şi nu prin credinţă.”(Iacov 2:24) Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. Cum ştim că el a
crezut? Faptele lui dovedesc caracterul credinţei lui, iar credinţa lui i-a fost socotită ca neprihănire. Noi avem nevoie de
credinţa lui Avraam în zilele noastre, pentru a lumina întunericul care se adună în jurul nostru, oprind lumina plăcută a
dragostei lui Dumnezeu şi împiedicând creşterea spirituală. Credinţa noastră trebuie să fie roditoare prin fapte bune,
pentru că credinţa fără fapte este moartă. (72)
SFINŢIREA - LUCRARE DE O VIAŢĂ ÎNTREAGĂ
“Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.” Ioan 17:19
Dreptatea prin care suntem îndreptăţiţi ne este atribuită, dreptatea prin care suntem sfinţiţi ne este împărtăşită. Prima
este recomandarea noastră către cer, a doua este potrivirea noastră pentru cer. (79)
Mulţi comit greşeala de a încerca să definească în amănunt punctele subtile ale deosebirii între îndreptăţire şi sfinţire.
În definirea acestor doi termeni, ei încearcă adesea să aducă propriile lor idei şi speculaţii. De ce încercăm să fim mult
mai pretenţioşi decât Inspiraţia divină asupra problemei vitale a îndreptăţirii prin credinţă?(74)
După cum păcătosul căit, pocăit înaintea lui Dumnezeu, discerne jertfa lui Hristos în favoarea lui şi acceptă această
jertfă ca unica lui speranţă în această viaţă şi în viaţa viitoare, aşa păcatele lui sunt iertate. Aceasta este îndreptăţirea prin
credinţă. (75)
Sfinţirea nu este o lucrare de o clipă, o oră, o zi, ci de-o viaţă întreagă. Aceasta nu este câştigată printr-un sentiment de
fericire, ci este rezultatul unei permanente muriri faţă de păcat, şi al unei trăiri continue pentru Hristos. Greşelile nu pot
fi îndreptate şi nici reformarea caracterului nu poate fi făcută prin eforturi slabe şi intermitente. Numai prin efort
îndelungat şi perseverent, disciplină severă şi luptă serioasă vom birui. (76)
Aceasta [sfinţirea] nu e o simplă teorie, o emoţie sau înşiruire de cuvinte, ci este un principiu viu, activ care e prezent
în viaţa de fiecare zi. Aceasta presupune că obiceiurile noastre de a mânca, a bea, a ne îmbrăca să fie de aşa fel încât să
păstreze sănătatea fizică, mentală şi morală pentru ca să putem aduce lui Dumnezeu trupurile noastre - nu ca pe o jertfă
pângărită prin obiceiuri greşite, ci ”ca pe o jertfă vie, neprihănită, plăcută lui Dumnezeu." (77)
Biblia este marea putere în transformarea caracterului. Dacă studiem şi îl ascultăm, Cuvântul lui Dumnezeu lucrează în
inimă supunând orice trăsătură nesfinţită. (78)
Nu există sfinţire spontană. Adevărata sfinţire este o lucrare zilnică, care ţine atât cât durează viaţa. (79)
A URÎ PĂCATUL
“Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea; de aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu undelemn de
bucurie mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi.” Ev.1:9
Viaţa creştină abia a început, atunci când prin pocăinţă, păcătosul găseşte pace cu Dumnezeu prin sângele jertfei. (80)
Harul pe care Hristos îl sădeşte în suflet... inspiră omului duşmănie faţă de Satan. Fără acest har al pocăinţei şi această
putere reînnoitoare, omul ar căuta să fie în captivitatea lui Satan; un sclav gata oricând a împlini ordinele lui. Dar noul
principiu din suflet crează luptă acolo unde până acum era pace. Puterea pe care Hristos o împărtăşeşte, îl face pe om
capabil de a rezista tiranului şi uzurpatorului. Oricine e văzut că urăşte păcatul în loc de a-l iubi, oricine rezistă şi supune
acele pasiuni care-l stăpânesc, scoate în evindenţă faptul că e sub influenţa unui principiu care vine în întregime din cer.
(81)
Nu există conformare faţă de lume şi armonie cu Hristos. Învăţăturile şi obiceiurile lumeşti sărăcesc spiritualitatea din
inimă şi viaţă. Conformarea cu lumea înseamnă asemănarea cu lumea în păstrarea modelului lumesc... Nici un om nu
poate servi în acelaşi timp lumii şi lui Isus Hristos. Există un antagonism de neîmpăcat între Hristos şi lume. (82)
Cât de puţini sunt cei ce pot spune: ”Eu sunt mort faţă de lume; viaţa pe care o trăiesc acum este prin credinţă în Fiul
lui Dumnezeu... În timp ce acei din jurul nostru pot fi neroditori şi angajaţi în căutarea de plăceri şi nebunie, noi
comunicăm cu cerul, de unde-L aşteptăm pe Mântuitorul; sufletul caută pe Dumnezeu pentru iertare şi pace, pentru
neprihănire şi sfinţire adevărată. Conversaţia cu Dumnezeu şi contemplarea lucrurilor de sus transformă sufletul după
chipul lui Hristos. (83)
Lăsaţi inima voastră să fie modelată şi înduplecată sub influenţa divină a Duhului lui Dumnezeu. N-ar trebui să vorbiţi
atât de mult despre voi înşivă pentru că aceasta nu va întări pe nimeni... Vorbiţi despre Hristos şi lăsaţi eul să vă
părăsească; lăsaţi-l să fie ascuns în Hristos. (84)
“DACĂ CINEVA A PĂCĂTUIT...”
“Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos Cel neprihănit.” 1 Ioan 2:1
Când suntem îmbrăcaţi cu dreptatea lui Hristos, nu vom mai avea plăcere pentru păcat, pentru că Hristos va lucra cu
noi. Noi putem face greşeli, dar vom urî păcatul care a pricinuit chinurile Fiului lui Dumnezeu. (85)
Dacă cineva care, fiind într-o legătură zilnică cu Dumnezeu, se abate de la calea dreaptă, dacă uită pentru moment a
privi continuu spre Hristos, nu este datorită faptului că el păcătuieşte intenţionat, pentru că atunci când el vede greşeala
lui, el se întoarce din nou şi-şi aţinteşte privirea spre Isus şi faptul că el a greşit nu-l face mai puţin drag inimii lui
Dumnezeu. El ştie că el are legătură cu Mântuitorul; iar când este mustrat pentru păcatul lui, el nu umblă supărat şi să se
plângă de Dumnezeu, ci schimbă greşeala în biruinţă. (86)
Există cazuri, când acei care au gustat dragostea iertătoare a lui Hristos şi care în realitate doresc să fie copiii lui
Dumnezeu, totuşi, dându-şi seama de imperfecţiunea caracterului lor, de faptul că viaţa lor e greşită, sunt gata să se
îndoiască dacă inimile lor au fost într-adevăr reînnoite de Duhul Sfânt. La aceştia eu le-aş zice: ”nu vă întoarceţi în
deznădejde." Adesea va trebui să ne plecăm şi să plângem la picioarele lui Isus datorită defectelor şi greşelilor noastre;
dar nu trebuie să ne descurajăm. Chiar dacă suntem biruiţi de vrăjmaş, nu suntem proscrişi, nu suntem lepădaţi şi respinşi
de Dumnezeu. Nu, Hristos este la dreapta lui Dumnezeu şi intervine pentru noi. Iubitul apostol Ioan zicea: “Vă scriu
aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos Cel neprihănit."
”Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte.”(Ioan 16:27) El doreşte să vă împace cu El, să vedeţi neprihănirea şi sfinţenia Lui reflectată
în voi. Iar dacă voi vă veţi supune Lui, El care a început o lucrare bună în voi, o va desăvârşi până în ziua lui Isus Hristos.
(87)
Toate păcatele... pot fi biruite prin puterea Duhului Sfânt. (88)
ÎNCERCAREA CARACTERULUI
“El va şedea, va topi şi va curăţi argintul, va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri, cum se lămureşte aurul şi argintul,
şi vor aduce Domnului daruri neprihănite.” Mal. 3:3
Mulţi care pretind sfinţirea, sunt complet ignoranţi de lucrarea harului asupra inimii... Ei lasă la o parte raţiunea şi
judecata şi se sprijină în totul pe sentimentele lor, bazându-şi pretenţia lor la sfinţire pe emoţiile pe care le-au
experimentat în diferite situaţii... Sfinţirea biblică nu constă într-o emoţie puternică. Aici e punctul în care mulţi sunt duşi
în eroare. Ei fac emoţiile, criteriul lor de apreciere. Când se simt în culmea fericirii, pretind că sunt sfinţiţi. Sentimentele
de fericire sau absenţa bucuriei, nu sunt o dovadă că o persoană este sau nu sfinţită... Acei care se luptă cu ispitele de
fiecare zi, biruind propriile lor tendinţe păcătoase şi care caută sfinţirea din inimă nu au nici o pretenţie lăudăroasă de
sfinţenie. Ei însetează şi flămânzesc după neprihănire. Ei văd păcatul ca fiind foarte păcătos. (89)
Vara, când privim departe copacii din pădure, toţi îmbrăcaţi cu o minunată manta verde, nu suntem capabili să facem
deosebirea între cei veşnic verzi şi alţi copaci. Dar când se apropie iarna şi când gerul îi înfăşoară în haina lui de gheaţă,
dezgolind unii copaci de minunatul lor frunziş, cei veşnic verzi sunt repede de deosebit. Astfel se va întâmpla cu toţi acei
care umblă în umilinţă, neîncrezători în sine, dar agăţându-se tremurător de braţul Lui. În timp ce acei care sunt
încrezători în sine şi se încred în propria lor neprihănire a caracterului, îşi pierd haina falsă a neprihănirii lor când sunt
supuşi la furtuna încercării, adevăratul neprihănit, care iubeşte sincer şi se teme de Dumnezeu, poartă haina dreptăţii lui
Hristos atât în situaţii de prosperitate cât şi în vremuri grele. (90)
E nevoie de proba timpului pentru a descoperi aurul curat al iubirii şi al credinţei în caracter. Când încercările şi
încurcăturile vin asupra bisericii, abia atunci zelul statornic şi afecţiunile fierbinţi ale adevăraţilor urmaşi ai lui Hristos
sunt date pe faţă. (91)
SCARA CE DUCE LA NEPRIHĂNIRE
“Dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui care ne-a chemat prin
slava şi puterea Lui.” 2 Petru 1:3
Isus este scara către cer... iar Dumnezeu ne cheamă să urcăm această scară. Dar noi nu putem face aceasta în timp ce
ne împovărăm cu comorile pământeşti. Noi înşine greşim când punem convenienţele şi avantajele personale înaintea
lucrurilor lui Dumnezeu. Nu există mântuire în stăpânirile şi împrejurările pământeşti. Un om nu este înălţat în ochii lui
Dumnezeu, sau socotit de El ca având bunătate pentru că are bogăţii pământeşti. Dacă vrem să dobândim o experienţă
curată în a ne urca... trebuie să părăsim orice piedică din spate. Acei care urcă trebuie să-şi pună cu tărie picioarele pe
treptele scării. (92)
Noi suntem mântuiţi, urcând treaptă după treaptă pe scară, privind spre Hristos, agăţându-ne de Hristos, urcând pas cu
pas la înălţimea lui Hristos, astfel că El este făcut pentru noi înţelepciune şi neprihănire, sfinţire şi mântuire. Credinţa,
virtutea, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea frăţească şi iubirea de oameni sunt treptele scării. (93)
Curajul, tăria sufletească, credinţa şi implicit încrederea în puterea de a mântui a lui Dumnezeu, sunt necesare. Aceste
daruri cereşti nu vin într-un moment, ele sunt dobândite prin ani de experienţă dar orice căutător cinstit şi sincer, va
deveni părtaş al naturii divine. Sufletul lui va fi umplut cu un dor nespus de a cunoaşte plinătatea acelei iubiri care întrece
cunoştinţa. În măsura în care progresează în viaţa divină, el va fi tot mai capabil a înţelege adevărurile măreţe şi
înnobilatoare ale Cuvântului lui Dumnezeu, până când, contemplându-le, va fi schimbat şi va fi în stare să reflecte chipul
Mântuitorului Său. (94)
Copil al lui Dumnezeu, îngerii urmăresc dezvoltarea caracterului tău, ei cântăresc cuvintele şi faptele tale; de aceea fii
atent la căile tale... dovedeşte că eşti în dragostea lui Dumnezeu. (95)
A iubi pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine, aceasta e adevărata sfinţire. (96)
BUCURIE ŞI PACE ÎN DUHUL SFÂNT
“Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.”
Rom.14:17
Făgăduinţele sunt: ”Vă voi da o inimă nouă”; ”Voi pune Duhul Meu în voi." Această asigurare e făcută pentru noi
prin meritul dreptăţii lui Hristos. Lucrarea neprihănirii va fi pacea; roada neprihănirii, odihna şi liniştea pe vecie”
(Is.32:17). Acei care vor experimenta schimbarea rostită în aceste cuvinte, vor afla că neliniştea şi frământarea sunt toate
îndepărtate, iar ei vor găsi odihnă pentru sufletele lor, în Hristos. Meritul Lui, neprihănirea Lui, sunt atribuite sufletului
care crede, iar credinciosul are în el pace şi bucurie în Duhul Sfânt. (97)
Domnul doreşte ca toţi fiii şi fiicele Sale să fie fericiţi, plini de pace şi ascultători...
Fericirea care e găsită în motive egoiste, în afară de calea datoriei este dezechilibrată, schimbătoare şi trecătoare; ea
trece, iar sufletul e umplut de singurătate şi tristeţe; dar în serviciul lui Dumnezeu este bucurie şi satisfacţie; creştinul nu e
lăsat să umble pe căi nesigure, el nu e lăsat pradă regretelor zadarnice şi dezamăgirilor. Chiar dacă nu avem parte de
plăcerile acestei vieţi, putem totuşi să ne bucurăm privind viaţa de dincolo. Dar chiar aici, creştinii pot avea bucuria
comuniunii cu Hristos. Ei pot avea lumina dragostei Lui, mângâierea continuă a prezenţei Lui. Fiecare pas în viaţă poate
să ne apropie de Isus, poate să ne dea o mai profundă experienţă a dragostei Lui şi poate să ne aducă un pas mai aproape
de binecuvântatul cămin al păcii. (98)
Este pace în credinţă şi bucurie în Duhul Sfânt. Credinţa aduce pace, iar încrederea în Dumnezeu aduce bucurie.
Crede! Crede! zice sufletul meu, crede! Odihneşte-te în Dumnezeu. El e în stare să păstreze ceea ce ai încredinţat
încrederii Lui. El va realiza pentru tine mai mult decât un cuceritor, prin Acela care te-a iubit. (99)
Credinţă, nu sentiment 26 Aprilie
CE ESTE CREDINŢA?
“Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se
văd.” Ev.11:1
Nu e esenţial pentru manifestarea credinţei, ca sentimentele să fie aduse la un înalt nivel de excitaţie şi nici nu e
necesar, ca pentru a ne face auziţi de Domnul, rugăciunile noastre să fie zgomotoase sau însoţite de gesticulaţii.
E adevărat că Satan de multe ori, cu îndoiala şi ispita, trezeşte în inima rugătorului un aşa conflict, încât strigăte
puternice şi lacrimi apar involuntar la el; şi de asemenea, e adevărat că sentimentul de vinovăţie al celui căit este adeseori
atât de mare încât o căinţă pe măsura păcatului său îi cauzează o stare de agonie din care găseşte scăpare în strigăte şi
gemete, pe care îndurătorul Mântuitor le aude cu milă. Dar Isus nu uită să răspundă la tăcuta rugăciune în credinţă. Cel
care, în mod firesc crede pe Domnul pe Cuvânt şi reuşeşte să se unească cu Mântuitorul, va primi binecuvântarea Lui ca
răspuns. (100)
Credinţa nu e o emoţie... Adevărata credinţă în nici un fel nu e înrudită cu încumetarea. Numai acel care are o credinţă
adevărată este ferit de încumetare, fiindcă încumetarea este credinţa falsă a lui Satan.
Credinţa pretinde făgăduinţele lui Dumnezeu şi aduce roade în ascultare. Încumetarea, de asemenea pretinde
făgăduinţele, dar le foloseşte aşa cum a făcut Satan, pentru a-şi scuza păcatul. Credinţa i-ar fi condus pe primii noştri
părinţi să se încreadă în dragostea lui Dumnezeu şi să asculte de poruncile Sale. Încumetarea a condus la călcarea Legii
Sale, crezând că marea Lui dragoste îi va salva de consecinţele păcatului lor. Aceasta nu e credinţa care pretinde favorul
cerului fără a se supune condiţiilor pe baza cărora e asigurat harul. Credinţa adevărată îşi are temelia în promisiunile şi
asigurările Bibliei. (101)
A rămâne în credinţă înseamnă a înlătura emoţia şi dorinţele egoiste, a umbla umil cu Domnul, a vă însuşi făgăduinţele
Lui şi a apela la ele în orice ocazie, crezând că Dumnezeu va duce la bun sfârşit planurile şi intenţiile Lui în inima şi viaţa
voastră. (102)
CREDINŢA VINE PRIN FĂGĂDUINŢE
“Astfel credinţa vine în urma auzirii, dar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” Rom.10:17
Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu corespund marii necesităţi practice a omului, convertirea sufletului prin
credinţă. Aceste principii nobile nu trebuie socotite prea curate şi sfinte pentru a fi trăite în viaţa de fiecare zi. Ele sunt
adevăruri care ajung până la cer şi ating veşnicia, totuşi influenţa lor vitală trebuie împletită în experienţa omenească. Ele
trebuie să pătrundă în toate lucrurile mici din viaţă. (103)
Ce departe suntem de a reprezenta caracterul lui Hristos. Dar trebuie să ne însuşim meritele Lui printr-o credinţă vie şi
să-L considerăm ca Mântuitor al nostru. El a murit pe Calvar pentru a ne mântui. Fiecare ar trebui să facă aceasta ca pe o
lucrare personală între Dumnezeu şi propriul său suflet, ca şi când numai el singur ar fi în această lume. Când practicăm o
credinţă personală, inimile noastre nu vor fi la fel de reci ca gheaţa; vom fi în stare să înţelegem semnificaţia cuvintelor
psalmistului, care zice: ”Ferice de cel cu fărădelegea iertată”(Ps.32:1). (104)
Dumnezeu ne invită să ne convingem de realitatea Cuvântului Său, de adevărul făgăduinţelor Sale. El ne roagă:
”Gustaţi şi vedeţi ce bun e Domnul.”(Ps.34:8) El zice: ”Cereţi şi veţi căpăta”(Ioan 16:24) Făgăduintele Lui vor fi
împlinite. Totdeauna s-au împlinit. Totdeauna se împlinesc." (105)
Mântuitorul nostru vrea ca noi să păstrăm o legătură strânsă cu El, pentru ca El să ne poată face fericiţi. Când Hristos
lasă binecuvântările Sale asupra noastră, noi ar trebui să înălţăm mulţumiri şi laude scumpului Său nume. Dar tu zici:
”Dacă aş şti numai că El e Mântuitorul meu! Bine, ce dovadă vrei? Doreşti un sentiment sau o emoţie deosebită care să-ţi
dovedească că Hristos este al tău? E aceasta mai demnă de încredere decât credinţa curată în făgăduinţele lui Dumnezeu?
N-ar fi mai bine să iei făgăduinţele binecuvântate ale lui Dumnezeu şi să ţi le aplici ţie, lăsând întreaga ta povară pe ele?
Aceasta e credinţa. (106)
LUPTA BUNĂ A CREDINŢEI
“Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea
frumoasă mărturisire înaintea multor martori.” 1 Tim. 6:12
Sfatul serios dat lui Timotei, de către apostolul Pavel, pentru a nu se abate de la împlinirea datoriei, ar trebui dat şi
tinerilor de azi: ”Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea, ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în
dragoste, în credinţă, în curăţie” (1 Tim. 4:12). Păcatele care tind să pună stăpânire pe om trebuie combătute şi biruite.
Trăsăturile de caracter nesfinţite, moştenite sau cultivate, ar trebui analizate fiecare şi comparate cu marele etalon al
neprihănirii şi în lumina reflectată de Cuvântul lui Dumnezeu, ei ar trebui să reziste în mod hotărât şi să biruiască, prin
puterea lui Hristos.
Zi de zi, oră de oră, trebuie să existe un proces viguros de renunţare la eu în paralel cu un proces de sfinţire; şi prin
aceasta faptele vor dovedi că Isus locuieşte în inimă, prin credinţă. Sfinţirea nu barează căile sufletului spre cunoaştere; ci
dezvoltă mintea şi o inspiră să caute adevărul ca pe o comoară ascunsă; iar cunoştinţa voinţei lui Dumnezeu duce la
progresul lucrării de sfinţire. Există un cer şi o, cât de serios ar trebui să ne străduim să ajungem acolo! Eu vă sfătuiesc,
credeţi în Isus ca Mântuitor al vostru... Credeţi că El este gata să vă ajute prin harul Său, când veniţi la El cu sinceritate.
Voi trebuie să vă luptaţi lupta bună a credinţei. Trebuie să fiţi luptători pentru coroana vieţii. Străduiţi-vă că puterea lui
Satan e peste voi; iar dacă nu vă smulgeţi de sub puterea Lui, veţi fi paralizaţi şi ruinaţi. Duşmanul e la dreapta şi la
stânga, înaintea şi înapoia voastră; şi voi trebuie să-l călcaţi în picioare. Străduiţi-vă pentru că aveţi de câştigat o coroană.
(107)
Curând vom fi martorii încoronării Împăratului nostru. Acei ale căror vieţi au fost ascunse cu Hristos, acei care pe
acest pământ s-au luptat lupta bună a credinţei, vor străluci alături de slava Mântuitorului, în Împărăţia lui Dumnezeu.
(108)
CEL DREPT VA TRĂI PRIN CREDINŢĂ
“Astfel, după cum aţi primit pe Isus Hristos, Domnul, aşa să şi umblaţi în El”. Col. 2:6
Creşterea noastră în har, bucuria noastră, toate depind de unirea noastră cu Hristos. Prin comuniunea cu El, în fiecare
zi, în fiecare oră, rămânând în El - vom creşte în har. El nu e numai autorul ci şi desăvârşitorul credinţei noastre. Hristos
este primul şi ultimul, în veci. El trebuie să fie cu noi nu numai la începutul şi sfârşitul căii noastre, ci la fiecare pas de pe
cale...
Întrebi: ”Cum trebuie să locuiesc în Hristos?” În acelaşi fel cum L-ai primit la început. ”Astfel cum aţi primit pe Isus
Hristos, Domnul, aşa să şi umblaţi în El.”(Col.2:6) “Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”(Ev.10:38) Tu te-ai predat lui
Dumnezeu, pentru a fi al lui în întregime, pentru a-I servi şi a-L asculta, şi l-ai luat pe Hristos ca pe Mântuitorul tău. Tu
însuţi nu poţi ispăşi păcatele tale sau să-ţi schimbi inima; dar predându-te lui Dumnezeu, tu crezi că el va face toate aceste
lucruri pentru tine, de dragul lui Hristos. Prin credinţă devii al lui Hristos şi prin credinţă trebuie să creşti în El - dând şi
luând. Tu trebuie să dai totul - inima ta, voinţa ta, serviciul tău - predă-te Lui ca să asculţi de toate cerinţele Lui şi tu
trebuie să iei tot - pe Hristos, plinătatea tuturor binecuvântărilor, să locuiască în inima ta, să fie puterea ta, neprihănirea
ta, ajutorul tău veşnic - să-ţi dea putere să asculţi.
Consacră-te lui Dumnezeu dimineaţa; fă ca aceasta să fie prima ta preocupare. Rugăciunea ta să fie: ”Ia-mă, o
Doamne, la Tine, cu totul. Eu pun toate planurile mele la picioarele Tale. Foloseşte-mă azi în slujba Ta. Locuieşte cu
mine şi lasă ca toată lucrarea mea să se împlinească în Tine." Aceasta e o problemă de fiecare zi. Spune-I Lui toate
planurile tale, pentru a fi îndeplinite sau pentru a renunţa la ele, după cum providenţa Lui îţi va descoperi. Astfel zi cu zi
tu poţi să-ţi predai viaţa în mâinile lui Dumnezeu şi în acest mod viaţa ta va fi modelată din ce în ce mai mult după viaţa
lui Hristos. (109)
CREDINŢA ESTE BIRUINŢĂ

“Pentru că oricine e născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa
noastră.” 1 Ioan 5:4
Viaţa creştinului ar trebui să fie o viaţă de credinţă, de biruinţă şi bucurii în Dumnezeu. ”Oricine e născut din
Dumnezeu biruieşte lumea, şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră." Adevărat vorbeşte Neemia,
servul lui Dumnezeu: ”Bucuria Domnului este tăria noastră.”(Neem.8:10) Pavel zice: ”Bucuraţi-vă totdeauna în
Domnul, iarăşi zic bucuraţi-vă”(Fil.4:4) ”Bucuraţi-vă totdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru
toate lucrurile...”(1 Tes.5:16.18) (110)
Dumnezeu e în stare şi doreşte să împartă servilor săi toată puterea de care au nevoie şi să le dea înţelepciunea
necesară diferitelor lor trebuinţe. El va împlini, mai mult decât suficient, aşteptările acelora care îşi pun încrederea în El.
Isus nu ne cheamă să-L urmăm, pentru ca apoi să ne părăsească. Dacă predăm vieţile noastre în slujba Sa, niciodată nu
vom fi în vreo situaţie pentru care Dumnezeu să nu fi făcut asigurare. Oricare ar fi situaţia noastră, avem o Călăuză care
să ne îndrume pe drumul nostru; oricare ar fi încurcătura noastră, avem un Sfătuitor sigur, ori care ar fi necazul nostru,
pierderea grea sau singurătatea în care am fi, avem un Prieten compătimitor. Dacă în ignoranţa noastră, facem un pas
greşit, Hristos nu ne părăseşte... Căci El va izbăvi pe săracul care strigă şi pe nenorocitul care n-are ajutor.”(Ps.72:12)
(111)
Credinţa... ne face în stare să lăsăm de-o parte prezentul, cu poverile şi grijile sale şi să privim la minunata viaţă de
apoi, unde toate lucrurile care acum ne pun în încurcătură, vor fi lămurite. Prin credinţă Îl vedem pe Isus, stând ca
Mijlocitor al nostru, la dreapta lui Dumnezeu. Prin credinţă zărim locurile pe care Isus s-a dus să le pregătească pentru cei
care-L iubesc. Prin credinţă vedem haina şi coroana pregătită pentru biruitor şi auzim cântecul celor mântuiţi. (112)
Putem cere mult de la Bunul nostru Părinte ceresc... Putem crede în Dumnezeu, putem să avem încredere în El şi astfel
să preamărim numele Său. (113)
Puterea acelora care în credinţă, iubesc pe Dumnezeu şi îi servesc va fi reînnoită zi de zi. (114)
MAI
POCĂINŢĂ ŞI VIAŢĂ NOUĂ
Căinţa şi mărturisirea 1 Mai
ADEVĂRATA CĂINŢĂ PENTRU PĂCAT
“Pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă la Dumnezeu pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de

înviorare.” Fap. 2:19
Condiţiile pentru a avea mila lui Dumnezeu sunt simple, drepte şi echitabile. Domnul nu ne cere să facem lucruri grele
pentru a ni se ierta păcatele. Nu e nevoie să facem lungi şi obositoare pelerinaje sau să îndurăm penitenţe groaznice
pentru a ne recomanda sufletele Dumnezeului din cer, sau să ispăşim păcatele noastre; ci cel care mărturiseşte şi părăseşte
păcatul lui va găsi milă. (1)
Pocăinţa înseamnă părere de rău pentru păcat şi lepădarea acestuia. Noi nu vom renunţa la păcat dacă nu vedem
păcătoşenia lui; până ce nu am lepădat păcatul din inimă, nu va fi o schimbare adevărată în viaţă. (2)
O rază din slava lui Dumnezeu, o licărire din curăţia lui Hristos, pătrunzând în suflet, descoperă în mod distinct orice
pată de murdărie şi lasă descoperite nedesăvârşirile şi defectele caracterului omenesc; scoate în evidenţă dorinţele
nesfinţite, infidelitatea inimii, necurăţia buzelor. Faptele de neascultare ale păcătosului, prin care el desconsideră Legea
lui Dumnezeu, sunt arătate vederii sale, iar spiritul lui este copleşit şi umilit sub influenţa Duhului pătrunzător al lui
Dumnezeu. (3)
Lacrimile de pocăinţă nu sunt altceva decât picăturile de ploaie care preced strălucirea soarelui sfinţeniei. Această
tristeţe anunţa o bucurie care va fi un izvor viu în suflet. ”Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost
necredincioasă Domnului Dumnezeului tău”. Nu voi arunca privire întunecoasă asupra voastră, căci sunt
milostiv.”(Ier.3:13) ”Celor întristaţi din Sion”, El s-a hotărât să le dea o “cunună împărătească, în loc de cenuşă, un
untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit.”(Is.61:3) (4)
Căinţa şi mărturisirea 2 Mai
MĂRTURISIREA SINCERĂ E ESENŢIALĂ
“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice
nelegiuire.” 1 Ioan 1:9
Apostolul zice: ”Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi curăţiţi.”(Iac.5:16) Mărturisiţi-
vă păcatele lui Dumnezeu, singurul care le poate ierta şi greşelile voastre unul altuia. Dacă ţi-ai jignit prietenul sau
aproapele, tu trebuie să-ţi recunoşti greşeala, iar datoria lui este de a te ierta cu mărinimie. Apoi tu trebuie să cauţi iertarea
lui Dumnezeu, deoarece fratele pe care l-ai rănit este proprietatea lui Dumnezeu şi jignindu-l pe el, ai păcătuit împotriva
Creatorului tău...
Adevărata mărturisire, are totdeauna un caracter specific, şi recunoaşte păcatele particulare. Ele pot avea o astfel de
natură, încât trebuie aduse numai înaintea lui Dumnezeu; ele pot fi greşeli care ar trebui mărturisite persoanelor care au
fost jignite prin ele; sau pot avea un caracter public, situaţie în care ar trebui mărturisite în public. Dar toate mărturisirile
ar trebui să fie clare şi la obiect, recunoscând toate păcatele de care sunteţi vinovaţi. (5)
Multe, multe mărturisiri n-ar trebui spuse niciodată în auzul muritorilor, pentru că rezultatul este aşa cum judecata
luminată a fiinţelor finite nu poate prevedea... Dumnezeu va fi mai bine preamărit dacă mărturisim corupţia interioară şi
tainică din inimă, numai lui Isus decât dacă ne destăinuim omului finit care greşeşte, care nu poate judeca în mod corect,
până când inima lui nu e continuu umplută de Duhul lui Dumnezeu... Nu vă destăinuiţi urechilor omeneşti, povestea pe
care numai Dumnezeu ar trebui s-o audă. (6)
Mărturisirea care este destăinuirea cămăruţelor tainice ale sufletului, îşi găseşte drum către Dumnezeul milei infinite.
(7)
Păcatele pot să pară cât munţii înaintea ta; dar dacă îţi umileşti inima şi-ţi mărturiseşti păcatele încrezându-te în
meritele Mântuitorului crucificat şi înviat, El te va ierta şi te va curăţa de toate nelegiuirile. Doreşte după plinătatea
harului lui Hristos. Lasă ca inima ta să fie umplută cu nemărginită dorinţă după neprihănirea Lui. (8)
Iertare şi primire 3 Mai
SEMNIFICAŢIA IERTĂRII
“Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi
ţine mânia pe vecie, ci îi place îndurarea.” Mica 7:18
Iertarea lui Dumnezeu nu este numai un simplu act judiciar prin care ne absolvă de condamnare. Aceasta nu e numai
iertare pentru păcat, ci recâştigare din păcat. Este revărsarea iubirii mântuitoare care transformă inima. David a avut o
viziune corectă a iertării, când s-a rugat: ”Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi
statornic.”(Ps.51:10)
Dacă tu faci chiar acum un pas spre El în căinţă, El se va grăbi să te îmbrăţişeze în braţele iubirii Sale infinite. Urechea
Lui e deschisă la strigătul sufletului căit. Chiar prima sforţare din inimă de a-L atinge pe Dumnezeu, este ştiută de El.
Niciodată nu e înălţată o rugăciune, chiar şovăitoare, niciodată nu e vărsată o lacrimă chiar în taină, niciodată nu e nutrită
o dorinţă sinceră după Dumnezeu, chiar plăpândă, fără ca Duhul lui Dumnezeu să n-aibă ştire de aceasta. Chiar înainte ca
rugăciunea să fie înălţată, sau tânguirea din inimă să fie făcută cunoscută, îndurarea lui Hristos merge să se unească cu
harul care lucrează asupra sufletului omenesc.
Tatăl Tău cel ceresc te va dezbrăca de hainele murdărite de păcat. În minunata profeţie simbolică a lui Zaharia, marele
preot Iosua, stând îmbrăcat în veşminte murdare înaintea îngerului Domnului, reprezintă pe păcătos. Iar cuvântul rostit de
Domnul este: ”Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el." Apoi a zis lui Iosua: “Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi
te îmbrac cu haine de sărbătoare... Şi i-au pus o mitră curată pe cap şi l-au îmbrăcat în haine.”(Zaharia 3:4-5) Chiar aşa te
va îmbrăca Dumnezeu cu hainele mântuirii şi te va acoperi cu “mantaua izbăvirii.”(Is.61:10)
“Dar dacă vei umbla pe căile Mele” zice Domnul,”te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici.”(Zaharia 3:7) - chiar
printre îngerii sfinţi care înconjoară tronul Lui. (10)
FIII ŞI FIICELE LUI DUMNEZEU
“Dar tuturor celor ce L-au primit adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui
Dumnezeu.”Ioan 1:12
Prin credinţă în Isus Hristos, adevărul e primit în inimă, iar omul este purificat şi curăţat... El are un principiu care
locuieşte în suflet şi care-l face în stare pe cel care-l acceptă, să biruiască ispita. ”Oricine rămâne în El, nu păcătuieşte.”(1
Ioan 3:16) Dumnezeu are putere de a păzi sufletul care este în Hristos şi care e ispitit...
O simplă mărturisire a evlaviei e fără importanţă. Doar cel care rămâne în Hristos este un creştin... Până când gândul
lui Dumnezeu nu devine gândul oamenilor, orice efort de a se curăţi pe sine va fi fără folos, pentru că e imposibil a-l
ridica pe om altfel decât prin cunoştinţa de Dumnezeu. (11)
Întrebarea pe care trebuie să v-o puneţi este: ”Sunt eu creştin?” A fi creştin înseamnă a fi mult mai mult decât înţeleg
mulţi. Aceasta înseamnă mai mult decât simplul fapt de a fi înregistrat în cartea bisericii. Înseamnă a fi unit cu Hristos.
Înseamnă a avea o credinţă simplă, o statornică încredere în Dumnezeu. Înseamnă a avea o încredere de copil în Tatăl
vostru ceresc, prin numele şi meritele iubitului Său Fiu. Găseşti plăcere în păzirea poruncilor lui Dumnezeu, fiindcă sunt
preceptele lui Dumnezeu, reprezentarea caracterului Său şi nu pot fi modificate aşa cum nu poate fi modificat nici
caracterul lui Dumnezeu? Respecţi tu şi iubeşti Legea lui Iehova? (12)
Ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu, creştinii ar trebui să se străduiască să atingă înalta ţintă pusă înaintea lor în
Evanghelie. Ei nu trebuie să se mulţumească cu mai puţin decât neprihănirea. (13)
Celor care-L primesc, le dă putere de a deveni fiii şi fiicele lui Dumnezeu pentru ca la sfârşit Dumnezeu să-i poată
primi, să locuiască împreună cu El în toată veşnicia. Dacă în timpul acestei vieţi ei sunt credincioşi lui Dumnezeu, la
sfârşit vor vedea faţa Lui; ”iar numele Lui va fi pe frunţile lor.”(Ap.22:4) Şi care e fericirea cerului decât a vedea pe
Dumnezeu? Ce bucurie mai mare poate avea păcătosul mântuit prin harul lui Hristos decât a privi chipul lui Dumnezeu şi
de a-L cunoaşte ca Tată?”(14)
IERTAŢI ÎN MĂSURA ÎN CARE IERTĂM
“Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” Mat. 7:2
“Putem primi iertarea lui Dumnezeu, numai dacă şi noi iertăm altora. Dragostea lui Dumnezeu este aceea care ne
conduce la El, iar acea dragoste nu poate atinge inima noastră, fără a naşte dragostea pentru fraţii noştri."
“După ce a terminat de rostit rugăciunea “Tatăl nostru”, Isus a adăugat: ”Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor şi Tatăl
vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta
greşelile voastre.”(Mat.6:14-15) Cel care e neiertător, întrerupe prin aceasta singurul canal prin care poate primi îndurare
de la Dumnezeu. N-ar trebuie să credem că până când acei care ne-au jignit nu-şi mărturisesc greşeala, noi suntem
îndreptăţiţi să nu le acordăm iertarea noastră. Este partea lor, fără îndoială, să-şi umilească inimile prin căinţă şi
mărturisire, dar noi trebuie să avem un spirit de compasiune faţă de acei care ne-au greşit, chiar dacă şi-au mărturisit sau
nu greşeala lor. (15)
Nimic nu poate justifica un spirit neiertător. Cel care este nemilos faţă de alţii dovedeşte prin acesta că nu este părtaş la
harul iertător al lui Dumnezeu. În iertarea lui Dumnezeu inima celui păcătos este condusă foarte aproape de inima
nemărginită a dragostei infinite. Valurile îndurării divine se revarsă în sufletul păcătosului şi de la el spre sufletele altora...
Noi nu suntem iertaţi pentru că noi iertăm, ci după cum iertăm. Temelia întregii iertări se găseşte în dragostea
nemeritată a lui Dumnezeu, dar prin atitudinea noastră faţă de alţii, dovedim dacă ne-am însuşit pentru noi înşine acea
dragoste: “De aceea, Hristos zice: ‘Cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi’." (16)
Lăsaţi pe Hristos, viaţa divină, să locuiască în voi şi prin voi să descopere dragostea renăscută de sus, care va inspira
speranţă în cei fără speranţă, şi care aduce pace cerească inimii zdrobite de păcat.
Dacă ne apropiem de Dumnezeu, primim iertare numai cu condiţia ca şi noi să fim voioşi să dăm pe faţă iertare faţă de
alţii. (17)
RESTITUIREA ESTE NECESARĂ
“Dacă cel rău dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile care dau viaţă şi nu săvârşeşte nici o
nelegiuire va trăi negreşit, nu va muri.” Ezech. 33:15
Nici o pocăinţă nu este adevărată dacă nu determină în viaţă o reformaţiune...

Creştinul, în afacerile vieţii sale, trebuie să reprezinte în faţa lumii modul în care Domnul nostru ar conduce
problemele de afaceri. În orice tranzacţie el trebuie să dovedească faptul că Dumnezeu este Învăţătorul său. ”Sfinţire lui
Dumnezeu” trebuie să fie scris pe jurnalele de fiecare zi şi în registre şi pe poliţele de schimb. Acei care pretind că sunt
urmaşii lui Hristos, şi care tratează aceste probleme într-o manieră nedreaptă, poartă o mărturie mincinoasă împotriva
caracterului unui Dumnezeu sfânt, drept şi încrezător... Dacă am vătămat pe alţii prin vreo chestiune de afaceri nedreaptă,
dacă am înşelat în meserie sau am păgubit pe cineva, chiar dacă ar fi în limitele legii, trebuie să ne mărturisim greşeala, şi
să înapoiem ce am luat atât cât ne stă în putere. Este corect pentru noi să restituim nu numai ce am luat, ci şi ceea ce s-ar
fi acumulat dacă am fi utilizat corect şi înţelept acel lucru, cât timp a fost în posesia noastră. (18)
Dacă am păgubit sau vătămat pe fratele nostru în vreun fel, trebuie să restituim. Dacă am depus fără voie o mărturie
falsă, dacă am contrafăcut cuvintele lui, dacă am lezat influenţa lui în orice fel, noi trebuie să ne ducem la acei cu care am
vorbit despre el şi să retragem declaraţiile calomnioase. (19)
Nu va mai dura mult până la încheierea timpului de încercare. Dacă nu serviţi cu fidelitate lui Dumnezeu acum, cum
veţi sta în faţa dosarului cu ocupaţia voastră necredincioasă?... Dacă aţi refuzat să trăiţi în mod cinstit cu Dumnezeu, vă
sfătuiesc să cugetaţi la greşeala voastră, iar dacă e posibil să o corectaţi. Dacă nu se poate face acesta în căinţă umilă să
rugaţi pe Dumnezeu ca pentru meritele lui Hristos, să vă ierte datoria. Începeţi chiar acum să lucraţi ca nişte creştini. Nu
căutaţi scuze pentru faptul că nu aţi dat lui Dumnezeu ce se cuvenea. Acum până ce nu e prea târziu, a îndepărta greşelile,
atât timp cât se spune astăzi, nu vă împietriţi inimile. (20)

VENIŢI AŞA CUM SUNTEŢI
“Poate un etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa aţi putea să faceţi binele, voi
care sunteţi deprinşi să faceţi răul?.” Ier.13:23
Dumnezeu nu consideră toate păcatele ca fiind la fel de mari, după aprecierea Lui există grade de vinovăţie, aşa cum
este şi la noi, dar oricât de neînsemnat pare în ochii omului un păcat sau altul, nici un păcat nu este mic în ochii lui
Dumnezeu. Judecata omului este parţială, imperfectă, dar Dumnezeu apreciază toate lucrurile aşa cum sunt ele în
realitate. Beţivul e dispreţuit şi se spune că păcatul lui va face imposibilă intrarea lui în cer; în timp ce mândria, egoismul
şi zgârcenia prea adesea trec nemustrate. Dar acestea sunt păcatele care în mod deosebit sunt dezgustătoare lui
Dumnezeu, pentru că ele sunt contrare bunăvoinţei caracterului Său, acelei iubiri neegoiste care este tocmai atmosfera
universului necăzut. Cel care cade în păcate mai ordinare, poate avea sentimentul ruşinii sau al sărăciei sale şi poate simţi
nevoia sa de harul lui Hristos, dar mândria nu simte nici o necesitate şi în acest fel închide inima în faţa lui Hristos şi a
binecuvântărilor infinite pe care El a venit să le dea...
Dacă îţi vezi păcătoşenia, nu aştepta ca tu însuţi să te faci mai bun. Cât de mulţi sunt acei care cred că nu sunt suficient
de buni pentru a veni la Hristos. Te-aştepţi să devii mai bun prin propriile tale eforturi?...
Pentru noi, ajutor există numai în Dumnezeu. Nu trebuie să aşteptăm pentru convingeri mai puterince pentru ocazii
mai bune, sau pentru caractere mai evlavioase. Nu putem face nimic pentru noi înşine. Noi trebuie să venim la Hristos aşa
cum suntem. (24)
Predă-te lui Hristos, fără întârziere; numai El, prin puterea harului Său, poate aduce într-o stare de sănătate puterile
tale morale şi intelectuale. Inima ta poate fi încălzită cu dragostea lui Dumnezeu; înţelegerea ta, poate fi curăţită şi
maturizată; cugetul tău, luminat şi făcut ager şi curat, voinţa ta făcută dreaptă şi sfinţită, supusă controlului Duhului lui
Dumnezeu. Tu poţi să faci ce vrei. Dacă acum doreşti să te hotărăşti, renunţă la a face răul şi învaţă să faci bine, apoi vei
fi într-adevăr fericit; vei fi biruitor în lupta vieţii şi te vei ridica la slavă şi mărire în viaţa mai bună decât aceasta." (22)
O IERTARE PERSONALĂ
“Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea ta. După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele.” Ps. 51:1
Să ne amintim că toţi facem greşeli; chiar bărbaţii şi femeile care au avut ani de experinţă, greşesc adesea; dar
Dumnezeu nu-i leapădă datorită greşelilor lor; fiecărui fiu şi fiice a lui Adam, care greşeşte, El îi dă privilegiul unei alte
încercări. (23)
Isus doreşte să venim la El, chiar aşa cum suntem, păcătoşi, neajutoraţi, dependenţi. Putem veni cu toată slăbiciunea,
nebunia, păcătoşenia noastră, şi să cădem la picioarele Lui în căinţă. E slava Sa să ne înconjoare cu braţele iubirii Sale, să
ne lege rănile noastre, să ne curăţescă de orice murdărie.
Aici greşesc mii de oameni; ei nu cred că Isus îi iartă personal, individual. Ei nu-L cred pe Dumnezeu pe cuvânt. Este
privilegiul tuturor acelora care se supun condiţiilor, de a şti că iertarea este fără plată, şi se referă la orice păcat.
Îndepărtaţi suspiciunea că făgăduinţele lui Dumnezeu n-au semnificaţie pentru voi. Ele sunt pentru orice păcătos pocăit.
Puterea şi harul au fost asigurate prin Hristos, de a fi aduse de către solii îngereşti fiecărui suflet care crede. Nimeni nu e
atât de păcătos încât să nu poată găsi putere, curăţie şi neprihănire în Isus, care a murit pentru el. El aşteaptă să-i
dezbrace de hainele lor pătate şi murdărite cu păcat, şi să-i îmbrace cu hainele albe ale neprihănirii; El le oferă viaţa şi nu
moartea...
Puteţi crede că atunci când păcătosul amărât tânjeşte să se reîntoarcă să-şi lepede păcatele, Dumnezeu îl opreşte cu
asprime de a veni la picioarele Sale, în căinţă? Îndepărtaţi astfel de gânduri. Nimic nu poate răni mai mult sufletul vostru,
decât a nutri o astfel de idee despre Tatăl nostru ceresc... Veniţi cu toată inima voastră la Hristos şi puteţi cere
binecuvântarea Lui. (24)
El, care prin propria Sa ispăşire a asigurat omului un depozit de putere morală, nu va ezita să folosească toată această
putere spre binele lor. (25)
UNIREA CU HRISTOS
“Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămânea în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne
în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce roadă dacă nu rămâneţi în Mine.” Ioan 15:4
Fiecare persoană, prin propriile sale fapte sau îndepărtează pe Hristos de la ea, refuzând să nutrească spiritul Său şi să
urmeze exemplul Său, sau intră într-o legătură personală cu Hristos prin renunţare la eu, prin credinţă şi prin ascultare.
Noi trebuie fiecare pentru sine, să alegem pe Hristos pentru că El ne-a ales mai întâi pe noi. Această unire cu Hristos
trebuie să fie făcută de acei care din fire sunt în vrăjmăşie cu Hristos. Aceasta e o relaţie de o totală dependenţă ce trebuie
sădită în inima îngâmfată. E o lucrare tainică şi mulţi care pretind a fi urmaşii lui Hristos nu ştiu nimic despre aceasta. Ei
Îl acceptă în mod convenţional pe Mântuitorul, dar nu ca pe singurul conducător al inimilor. (26)
Tendinţele rele ale omenirii sunt greu de biruit. Luptele sunt obositoare. Orice suflet care luptă ştie cât de aspre, cât de
amare sunt aceste conflicte. Orice, referitor la creşterea în har, este dificil, deoarece standardul şi preceptele lumii se
interpun în mod constant între suflet şi etalonul sfânt al lui Dumnezeu. Domnul ne vrea înălţaţi, înobilaţi, curăţiţi,
respectând principiile de bază ale marelui Său etalon moral, care va încerca fiecare caracter în marea zi a judecăţii finale.
(27)
Trebuie să câştigăm biruinţa asupra eului, să crucificăm înclinaţiile şi poftele trupeşti şi apoi începe unirea sufletului
cu Hristos... După ce această unire e formată, aceasta poate fi conservată numai printr-un efort continuu, serios,
sârguincios.
Fiecare creştin trebuie să vegheze continuu, urmărind fiecare cale a sufletului unde Satan ar putea găsi acces. El
trebuie să se roage pentru ajutor divin şi în acelaşi timp, cu hotărâre să se împotrivească oricărei înclinaţii spre păcat. Prin
curaj, prin credinţă, printr-o osteneală continuă, el poate câştiga biruinţa. Hristos trebuie să rămână în el şi el în Hristos...
Numai printr-o unire personală cu Hristos, printr-o legătură zilnică, în fiecare clipă, putem aduce roadele Duhului Sfânt.
(28)
Născut de sus 10 Mai
AJUTOR PENTRU CEI SĂRACI ÎN DUH
“Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor.” Mat.5:3
Toţi acei care simt profunda lor sărăcie din suflet, care simt că n-au nimic bun în ei, pot găsi neprihănire şi putere
privind la Isus. (29)
Jertfele plăcute lui Dumnezeu, sunt un duh zdrobit. ”Dumnezeule Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi
mâhnită.”(Ps.51:17) Omul trebuie să fie golit de eu, înainte ca el să poată fi un credincios în Isus, în cel mai deplin înţeles
al cuvântului. Când eul este îndepărtat, atunci Domnul îl poate face pe om o creatură nouă. (30)
Când omul a păcătuit împotriva unui Dumnezeu sfânt şi îndurător, nu poate găsi nici o cale atât de nobilă ca aceea de a
se căi în mod sincer, şi a-şi mărturisi greşelile cu lacrimi şi amărăciune în suflet. Aceasta cere Dumnezeu de la el. El nu
primeşte nimic mai puţin decât o inimă zdrobită şi un duh mâhnit. (31)
Inima mândră se străduieşte să câştige mântuirea, dar atât demnitatea noastră pentru cer, cât şi caracterul potrivit
pentru cer, se găsesc în neprihănirea lui Hristos. Domnul nu poate face nimic pentru restabilirea omului, până când
convins de propria lui slăbiciune şi dezbrăcat de încrederea de sine, se predă controlului lui Dumnezeu. Apoi el poate
primi darul pe care Dumnezeu aşteaptă să i-l dea. Nimic nu e reţinut de la sufletul care simte nevoia sa. El are deplin
acces la Acela, în care locuieşte toată plinătatea. (32)
Singurul motiv pentru care noi nu putem avea iertarea păcatelor trecute, este că noi nu suntem bucuroşi să ne umilim
inimile noastre mândre şi să ne supunem condiţiilor. (33)
Dumnezeu este foarte milos, pentru că El înţelege slăbiciunile noastre şi ispitele noastre; iar când noi venim la El cu
inimile zdrobite şi cu Duhul mâhnit, El primeşte căinţa noastră, şi promite că dacă luăm din puterea Lui pentru a face
pace cu El, vom face pace cu El. Ah, ce recunoştinţă, ce bucurie trebuie să simţim pentru că Dumnezeu este milos. (34)
Jertfa cea mai scumpă şi mai plăcută în ochii lui Dumnezeu este o inimă umilită prin renunţarea la eu, prin înălţarea
crucii, şi urmarea lui Isus. (35)
O SCHIMBARE A INIMII E NECESARĂ
“Drept răspuns Isus i-a zis: ”Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea
Împărăţia lui Dumnezeu.” Ioan 3:3
Nicodim a avut o poziţie de mare încredere în naţiunea iudaică... Asemenea altora el a fost tulburat de învăţătura lui
Isus... Învăţăturile care cădeau de pe buzele Mântuitorului, l-au impresionat foarte mult şi el a dorit să înveţe mai mult din
aceste minunate adevăruri.
Nicodim a venit la Domnul cu intenţia de a intra în discuţie cu El, dar Isus i-a etalat simplu, principiile de bază ale
adevărului. El i-a zis lui Nicodim, tu nu ai nevoie atât de mult de cunoştinţe teoretice, cât de o renaştere spirituală. Tu n-
ai nevoie să-ţi satisfaci curiozitatea, cât să ai o lumină nouă. Tu trebuie să primeşti o inimă nouă de sus, înainte să poţi
aprecia lucrurile cereşti. (36)
Schimbarea inimii, simbolizată prin naşterea din nou, poate fi înfăptuită numai prin lucrarea efectivă a Duhului Sfânt...
Mândria şi iubirea de sine se împotrivesc Duhului lui Dumnezeu; orice înclinaţie firească a sufletului se opune schimbării
din încrederea în sine şi mândrie, în blândeţea şi umilinţa lui Hristos. Dar dacă dorim să mergem pe calea ce duce la viaţa
veşnică, trebuie să nu ascultăm la şoaptele eului. În umilinţă şi căinţă, trebuie să-l rugăm fierbinte pe Tatăl nostru ceresc:
”Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic.”(Ps.51:10) În măsura în care primim
lumina divină şi conlucrăm cu inteligenţele cereşti, suntem “născuţi din nou”, eliberaţi de murdăria păcatului, prin puterea
lui Hristos. (37)
Puterea deosebită a Duhului Sfânt, lucrează o întreagă transformare în caracterul fiinţei umane, făcându-o o creatură
nouă în Isus Hristos... Cuvintele şi faptele exprimă dragostea Mântuitorului. Nu există nici o strădanie pentru locul cel
mai înalt. Eul este lepădat. Numele lui Isus este scris pe tot ce e spus şi făcut. (38)
Nu este renaşterea omului, cea mai mare minune care se poate întâmpla? Ce nu poate face omul, care prin credinţă
apucă puterea divină? (39)
BINECUVÂNTĂRI ASUPRA OMULUI UMIL
“Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: ”Adevărat vă spun că dacă nu vă veţi întoarce la
Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Mat. 18:2-3
Cel mai neajutorat păcătos, trebuie să se prindă de Hristos ca de unica sa speranţă. Dacă pentru o clipă uită de
influenţa sa, îşi pune în pericol propriul suflet şi sufletele altora. Numai prin exercitarea unei credinţe vii suntem în
siguranţă. Dar comiterea conştientă a oricărui păcat, neglijarea datoriilor cunoscute, acasă sau altundeva, va distruge
credinţa şi va despărţi sufletul de Dumnezeu.
Nimic nu e mai dezgustător pentru Dumnezeu decât un duh îngâmfat. În viaţa lui Petru găsim o lecţie tristă care ar
trebui să fie o învăţătură pentru toţi care pretind a fi urmaşi ai lui Hristos. Mântuitorul l-a avertizat cu credinţă de
pericolul care-l pândeşte, dar, încrezut în sine şi îngâmfat, el şi-a susţinut fidelitatea şi zelul său constant, declarând el
însuşi că este gata să-L urmeze pe Maestrul său la închisoare şi la moarte. Încercarea a venit pentru Petru când pe
neaşteptate s-a ivit vijelia peste ucenici prin umilirea Conducătorului lor. Dureroase sunt cuvintele scrise de pana
inspiraţiei: ”Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.”(Matei 26:56) Iar înflăcăratul, zelosul şi îngâmfatul Petru, repede
L-a lepădat pe Domnul său. El s-a căit amar după aceea; dar acest exemplu ar trebui să-i avertizeze pe toţi de a se feri de
încredere în sine şi de făţărnicie. (40)
Oamenii care se umilesc pe sine, ca un copilaş sunt oameni care vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Domnul nu se bazează
pe talentele omului; pentru că El este izvorul tuturor darurilor desăvârşite. Cel mai umil om, dacă-l iubeşte pe Dumnezeu
şi are teamă de El , este posesorul darurilor cereşti. Domnul poate folosi un astfel de om deoarece el nu se străduieşte să
se modeleze pe sine după propriul său etalon. El lucrează cu teamă şi tremurând, ca nu cumva să-şi dezonoreze modelul.
Viaţa lui este o expresie a vieţii lui Hristos. (41)
În mod constant, el trebuie să nutrească blândeţe şi umilinţă, dacă vrea să aibă duhul lui Hristos. (42)
O VIAŢĂ CU TOTUL NOUĂ
“Cu privire la felul vostru de viaţă din trecut să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele
înşelătoare, şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou făcut după chipul lui Dumnezeu,
de o neprihănire şi o sfinţenie pe care o dă adevărul.” Efes. 4:22.24
Convertirea este o lucrare pe care cei mai mulţi nu o apreciază. Nu e un lucru uşor să transformi o minte pământească,
iubitoare de păcat şi s-o aduci acolo încât să înţeleagă dragostea de nespus a lui Dumnezeu, astfel ca sufletul să fie pătruns
de dragostea divină, şi captivat de tainele cereşti. Când înţelege aceste lucruri, viaţa lui dinainte îi apare dezgustătoare şi
de nesuferit. El urăşte păcatul şi zdrobindu-şi inima înaintea lui Dumnezeu, îmbrăţişează pe Hristos ca viaţa şi bucuria
sufletului său. El renunţă la plăcerile lui dintâi. Are o minte nouă, noi sentimente, un nou interes, o nouă voinţă; regretele
lui, dorinţele lui şi dragostea, toate sunt schimbate... Cerul, care prima dată nu-l atrăgea, este văzut acum în splendoarea şi
slava sa şi el îl contemplă ca pe viitorul său cămin, unde îl va vedea, iubi şi slăvi pe Cel care l-a mântuit prin sângele Său
preţios. Faptele de sfinţenie care îi apăreau ca obositoare sunt acum desfătarea sa. Cuvântul lui Dumnezeu, care era
neînţeles şi neinteresant este ales acum ca studiu al său, ca sfătuitor al său... Acesta reprezintă o scrisoare scrisă lui de la
Dumnezeu, purtând pecetea veşniciei. Gândurile sale, cuvintele sale, faptele sale, sunt subordonate acestei reguli şi
etalon. El tremură în faţa poruncilor şi a avertizărilor pe care le conţine, în timp ce, cu hotărâre apucă făgăduinţele lui şi-şi
întăreşte sufletul apropiindu-se de ele. (43)
Când harul transformator al lui Hristos este asupra inimii, o indignare adevărată va cuprinde sufletul, deoarece
păcătosul a neglijat atât de mult timp marea mântuire pe care Dumnezeu a asigurat-o pentru el. Apoi se va preda pe sine,
corpul, sufletul şi duhul lui Dumnezeu şi se va retrage din compania lui Satan, prin harul dat lui de Dumnezeu. (44)
Toţi au nevoie să înţeleagă procesul de convertire. Roadele sunt văzute într-o viaţă schimbată. (45)
SFINŢIREA VIEŢII
“Urmăriţi pacea cu toţii şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.” Ev.12:14
Nu oricine pretinde a fi sfânt, este într-adevăr sfânt. Acei care sunt înregistraţi ca sfinţi în cărţile cerului, nu-şi dau
seama de acest lucru şi sunt ultimii care se laudă cu propria lor bunătate. (46)
Faptul că cineva manifestă exaltare spirituală în ocazii deosebite, nu e o mărturie concludentă că este un creştin.
Sfinţirea nu este o stare de extaz, ci este o deplină supunere a voinţei lui Dumnezeu; înseamnă a trăi cu orice cuvânt rostit
de Dumnezeu; înseamnă a face voia Tatălui nostru ceresc; înseamnă a ne încrede în Dumnezeu în încercări, în întuneric
ca şi la lumină; înseamnă a te bizui pe Dumnezeu plin de încredere şi a te repauza în dragostea Lui. (47)
Nimeni nu poate fi omnipotent dar toţi pot să se curăţească de ticăloşia cărnii şi a duhului, desăvârşindu-şi sfinţirea în
frica de Dumnezeu. Domnul cere fiecărui suflet să fie neprihănit şi sfânt. Noi avem tendinţe înnăscute spre rău. Aceasta e
o parte a eului care nu e de folos nimănui. E o slăbiciune a omenirii de a-şi răsfăţa egoismul, deoarece e o trăsătură
firească de caracter. Dar până când nu îndepărtăm tot egoismul, până când eul nu este răstignit, niciodată nu putem fi
sfinţiţi aşa cum Dumnezeu este sfânt.
Există în omenire o tendinţă spre o imaginaţie suspicioasă, care în diferite ocazii, prinde repede viaţă. Dacă această
trăsătură de caracter este îngăduită, înjoseşte caracterul şi ruinează sufletul. (48)
Dumnezeu cere de la toţi desăvârşire spirituală. Acei cărora le-a fost dată lumină şi ocazii, ca şi reprezentanţi ai lui
Dumnezeu, trebuie să năzuiască spre desăvârşire şi niciodată, niciodată să nu micşoreze etalonul desăvârşirii pentru a
scuza tendinţele spre rău moştenite şi cultivate. Hristos a luat asupra Lui natura noastră omenească, şi a trăit viaţa noastră
pentru a ne arăta că putem fi ca şi El... S-ar cuveni să fim sfinţi, chiar aşa cum Dumnezeu e sfânt; iar când înţelegem
deplina semnificaţie a acestei stări şi ne supunem inima pentru a face lucrarea lui Dumnezeu pentru a fi sfinţi, aşa cum El
este sfânt, ne vom apropia de ţinta care a fost arătată fiecăruia în Hristos Isus. (49)
ÎNTĂRIŢI PRIN DUHUL
“Şi-L rog, ca potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui în omul din
lăuntru.” Efes. 3:16
Isus zice: ”De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea.”(Marcu
11:24) Pentru această făgăduinţă, există o condiţie - ca să ne rugăm potrivit voinţei lui Dumnezeu. Dar este voia lui
Dumnezeu să ne curăţească de păcat, să ne facă copiii Săi şi să ne facă în stare a trăi o viaţă sfântă. Astfel putem să ne
rugăm pentru aceste binecuvântări să credem că le primim şi să mulţumim lui Dumnezeu că le-am primit. Este privilegiul
nostru să mergem la Isus să fim curăţiţi şi să stăm înaintea legii fără ruşine, sau mustrări de cuget...
Prin acest simplu act de a crede pe Dumnezeu, Duhul Sfânt naşte o nouă viaţă în inima ta. Tu eşti ca un copil născut în
familia lui Dumnezeu, iar El te iubeşte cum îl iubeşte şi pe Fiul Său.
Acum că te-ai predat lui Isus, nu te retrage, nu te îndepărta de El, ci zi de zi spune: ”Sunt al lui Hristos, m-am predat
Lui”, şi cere-i Lui să-ţi dea Duhul Său şi să te ţină prin harul Său. După cum, predându-te lui Dumnezeu şi crezându-L
pe El, devii copilul Lui, aşa trebuie să şi trăieşti în El. Apostolul zice: ”Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, aşa
să şi umblaţi în El.”(Col.2:6)
Unora li se pare că ei trebuie să fie încercaţi şi trebuie să dovedească lui Dumnezeu că sunt reformaţi înainte ca să
poată cere binecuvântarea Lui. Dar ei pot cere chiar acum binecuvântarea lui Dumnezeu. Ei trebuie să aibă harul Său,
Duhul lui Hristos, pentru a le ajuta neputinţelor lor, altfel nu vor rezista răului. (50)
Duhul dă puterea care sprijină sufletele perseverente, luptătoare, în orice situaţie neprevăzută, în mijlocul răutăţii din
lume şi le face cu putinţă să-şi vadă propriile lor neajunsuri şi greşeli. În tristeţe şi nenorocire, când perspectiva pare
întunecată, iar viitorul încurcat, iar noi ne simţim neajutoraţi şi singuri - acestea sunt momentele când, ca răspuns la
rugăciunea prin credinţă, Duhul Sfânt aduce pace în inimă. (51)
UIMITOAREA TRANSFORMARE DE CARACTER
“Dar eu în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta, cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.” Ps.7:15
Isus a venit să restabilească în om chipul Făcătorului său. Numai Hristos poate modela din nou caracterul care a fost
ruinat prin păcat. El a venit pentru a îndepărta demonii care au stăpânit voinţa. (52)
Domnul Isus face încercări asupra inimii omeneşti prin manifestarea milei şi a abundenţei harului Său. El săvârşeşte
transformări atât de uimitoare încât Satana cu toate laudele lui de victorie, cu toată confederaţia lui unită împotriva lui
Dumnezeu şi a legilor guvernării Sale, stă privindu-le ca pe nişte cetăţi de necucerit în faţa sofistăriilor şi a amăgirilor lui.
Ele sunt pentru el taine de neînţeles. Îngerii lui Dumnezeu, serafimii şi heruvimii, puteri trimise pentru a coopera cu
oamenii, privesc cu uimire şi bucurie cum oamenii odată căzuţi, copii ai urgiei, sub îndrumarea lui Isus, dezvoltă
caractere după asemănarea divină, pentru a fi fii şi fiice ale lui Dumnezeu, pentru a juca un rol important în îndeletnicirile
şi plăcerile cerului. (53)
Ei au fost curăţiţi în cuptorul durerii. De dragul lui Isus au îndurat împotrivire, ură, calomnie. Ei L-au urmat prin lupte
chinuitoare; ei au suportat renunţarea la eu şi au experimentat dezamăgiri amare. Prin propria lor experienţă dureroasă au
învăţat ce înseamnă răul păcatului cu dezgust. Sentimentul sacrificiului infinit făcut pentru îndepărtarea lui, îi umileşte în
proprii lor ochi şi le umple inimile cu recunoştinţă şi laudă pe care acei care n-au căzut niciodată, nu le pot pricepe. Ei
iubesc mult pentru că li s-a iertat mult. Pentru că au fost părtaşi ai suferinţelor lui Hristos, sunt potriviţi pentru a fi părtaşi
cu El, ai slavei Sale. (54)
În curăţenia lor nealterată şi în desăvârşirea lor nepătată, Hristos priveşte asupra poporului Său ca la recompensa
tuturor suferinţelor Sale, a umilinţei şi dragostei Sale şi ca la adaosul slavei Sale - Hristos, marele nucleu de la care
radiază toată slava. (55)
Îngropaţi cu El în botez 17 Mai
EXEMPLUL DOMNULUI NOSTRU
“Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, după cum Hristos, a înviat din morţi,
prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” Rom.6:4
Isus nu a primit botezul ca o mărturisire a vinovăţiei Sale proprii. El s-a identificat cu păcătoşii, făcând lucrurile pe
care trebuie să le facem noi şi făcând lucrarea pe care trebuie să o facem noi. Viaţa Lui de suferinţă şi suferinţa Lui
răbdătoare după botezul Lui, au fost de asemenea un exemplu pentru noi. (56)
Hristos ca şi cap al omenirii, a trebuit să facă aceleaşi lucruri pe care trebuie să le facem noi. Deşi fără păcat, El a fost
exemplul nostru în împlinirea tuturor cerinţelor pentru mântuirea neamului păcătos. El a purtat păcatele întregii lumi.
Botezul trebuia să cuprindă întreaga lume păcătoasă care prin căinţă şi credinţă avea să fie iertată. ”Dar când s-a arătat
bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în
neprihănire, ci pentru îndurarea Lui prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a
vărsat din belşug peste noi prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru pentru ca odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne
facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice. Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să spun apăsat aceste lucruri,
pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru
oameni.”(Tit 3:4-8)
“Omul a fost adus din nou în graţia lui Dumnezeu prin spălarea reînnoirii. Spălarea a fost îngroparea cu Hristos în apă,
asemănătoare cu moartea Sa, simbolizând că toţi acei care se căiesc de călcarea Legii lui Dumnezeu, primesc limpezirea,
curăţirea prin lucrarea Duhului Sfânt. Botezul simbolizează adevărata convertire prin reînnoirea Duhului Sfânt." (57)
“Acei care au fost îngropaţi cu Hristos în botez şi au fost ridicaţi în chip asemănător cu învierea Lui, au făgăduit să
trăiască o viaţă nouă. ”Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus unde Hristos şade la
dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.”(Col.3:12)
“ACESTA ESTE FIUL MEU PREA IUBIT”
“Şi îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi din clipa aceea cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul
lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: ”Acesta
este Fiul Meu prea iubit în care Îmi găsesc plăcerea.” Mat. 3:16-17
Deoarece Isus a cerut să fie botezat, Ioan s-a dat înapoi exclamând: ”Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la
mine?” Drept răspuns Isus i-a zis: ”Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.”(Mat.3:14-15) Iar
Ioan, cedând. L-a condus pe Mântuitor în Iordan şi L-a îngropat sub apă “şi îndată când ieşea Isus din apă, El a văzut
cerurile deschise şi Duhul pogorându-Se peste El ca un porumbel.”(Marcu 1:10) Solemnitatea prezenţei divine a repauzat
asupra adunării. Poporul stătea tăcut, privind pe Hristos. Înfăţişarea Lui a fost scăldată în lumina care înconjoară chiar
tronul lui Dumnezeu. Faţa Lui înălţată a fost glorificată cum n-au mai văzut ei niciodată înainte. Din cerurile deschise, o
voce s-a auzit zicând: ”Acesta e Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea...”(Mat.3:17)
Cuvântul care a fost rostit de Isus la Iordan... îmbrăţişează omenirea. Dumnezeu a vorbit lui Isus ca reprezentant al
nostru. Cu toate păcatele şi slăbiciunile noastre, noi nu suntem lepădaţi ca fiind fără valoare. ”El ne-a înfiat, în Prea
Iubitul Lui”(Efes. 1:6)
Slava care repauza pe Hristos este o garanţie a dragostei lui Dumnezeu pentru noi... Dragostea Lui a îmbrăţişat omul şi
a ajuns în înălţimile cerului. Lumina care a căzut prin porţile deschise peste capul Mântuitorului nostru, va cădea şi asupra
noastră, dacă ne rugăm pentru ajutor pentru a rezista ispitei. Vocea care a vorbit lui Isus, spune fiecărui suflet credincios:
“Acesta este copilul Meu prea iubit în care Îmi găsesc plăcerea...
Mântuitorul nostru a deschis calea, astfel încât cel mai păcătos, cel mai nevoiaş, cel mai asuprit şi dispreţuit poate găsi
intrare la Tatăl. Toţi pot avea un cămin în locaşurile pe care Isus S-a dus să le pregătească. (59)
NĂSCUT DIN APĂ ŞI DIN DUH
“Drept răspuns Isus a zis: ”Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea
Împărăţia lui Dumnezeu.” Ioan 3:5
Hristos se referea aici la botezul cu apă şi reînnoirea inimii de Duhul lui Dumnezeu. (60)
Pocăinţa, credinţa şi botezul sunt treptele necesare în convertire. După ce creştinii se supun ritualului solemn al
botezului, El înregistrează jurământul pe care l-au făcut de a fi devotaţi Lui. Acest jurământ este legământul lor de
credinţă. (61)
Hristos a făcut botezul un semn al intrării în Împărăţia Sa spirituală. El l-a făcut o condiţie absolută la care trebuie să
se conformeze toţi care doresc să fie cunoscuţi ca fiind sub autoritatea Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Înainte ca omul să
poată găsi un cămin în biserică, înainte de a intra pe poarta împărăţiei spirituale a lui Dumnezeu, el trebuie să primească
sigiliul numelui divin: ”Domnul Neprihănirea Noastră.” (Ier. 23:6) Acei care sunt botezaţi în întreitul nume al Tatălui,
Fiului şi Duhului Sfânt, chiar la intrarea lor în viaţa de creştin, declară public că ei au lepădat serviciul lui Satan şi au
devenit membrii ai familiei împărăteşti, copii ai Împăratului ceresc. Ei au ascultat porunca: ”De aceea: “Ieşiţi din mijlocul
lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi." Şi pentru ei a fost îndeplinită
făgăduinţa: “Vă voi primi, Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic”. (2 Cor. 6:17-18)
(62)
De aici înainte, credinciosul trebuie să-şi amintească mereu că el este consacrat lui Dumnezeu, lui Hristos şi Duhului
Sfânt. El trebuie să considere toate problemele lumeşti, secundare acestei noi relaţii.
Obligaţiile cuprinse în înţelegerea spirituală făcută la botez, sunt mutuale. Dacă fiinţele omeneşti îşi fac partea lor
printr-o ascultare din toată inima, ele au dreptul să se roage: ”Lasă să fie cunoscut, Doamne, că eşti Dumnezeu în Israel."
Faptul că aţi fost botezaţi în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, este o asigurare că dacă veţi cere ajutorul lor, aceste
puteri vă vor ajuta în orice situaţie neprevăzută. (63)
BOTEZAŢI ÎN MOARTEA ŞI ÎNVIEREA SA
“Nu ştiţi că toţi câţi au fost botezaţi în Isus Hristos, au fost botezaţi în moartea Lui?” Rom. 6:3
Acei care au luat parte la ritualul solemn al botezului au făgăduit să caute lucrurile care sunt sus, unde Hristos stă la
dreapta lui Dumnezeu, au făgăduit să lucreze cu toată seriozitatea pentru mântuirea păcătoşilor. Dumnezeu întreabă pe
acei care au luat numele Său: Cum folosiţii puterile care au fost răscumpărate prin moartea Fiului Meu? Faceţi voi tot ce
vă stă în putinţă de a vă ridica la o treaptă mai înaltă înţelegerea spirituală? Vă potriviţi voi interesele şi acţiunile în
armonie cu pretenţiile importante ale veşniciei? (64)
Botezul este cel mai solemn act de renunţare la lume. Eul, prin mărturisire este mort faţă de viaţa de păcat. Apa
acoperă pe cei ce se botează şi în prezenţa întregului univers ceresc este făcută făgăduinţa reciprocă. În numele Tatălui, al
Fiului şi al Duhului Sfânt omul este pus în mormântul său de apă, îngropat cu Hristos în botez şi se ridică din apă pentru a
trăi o viaţă nouă de credincioşie faţă de Dumnezeu. Cele trei mari puteri din cer sunt martore; ele sunt nevăzute, dar
prezente. (65)
Noi am murit faţă de lume... Am fost îngropaţi în asemănarea morţii lui Hristos şi am fost înviaţi în asemănarea
învierii Sale şi trebuie să trăim o viaţă nouă. Viaţa noastră trebuie să fie strâns unită cu viaţa lui Hristos. (66)
În primul capitol din a doua epistolă a lui Petru, este prezentată lucrarea progresivă în viaţa de creştin. Întregul capitol
este o lecţie de importanţă deosebită. Dacă omul, pentru a dobândi favorurile creştine, lucrează în planul adunării,
Dumnezeu S-a pus garant de a lucra în favoarea lui în planul înmulţirii. “Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin
cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos.”(2 Petru 1:2) Lucrarea este arătată înaintea fiecărui suflet
care şi-a mărturisit credinţa în Isus Hristos, prin botez. (67)
Dacă suntem fideli legământului nostru, ni s-a deschis o uşă de comunicare cu cerul - o uşă pe care nici o mână de om
sau putere satanică n-o poate închide. (68)
PĂŞIND PE URMELE SALE

“Dacă deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui
Dumnezeu”. Col. 3:1
Toţi care încep o viaţă nouă, trebuie să înţeleagă, înainte de botez, că Domnul cere dragoste neîmpărţită... Trăirea
adevărului este esenţială. Roadele aduse mărturisesc despre caracterul pomului. Este nevoie de o convertire desăvârşită
faţă de adevăr. (69)
Sunt copii... care au învăţat să respecte Sabatul din tinereţe. Unii din aceştia sunt copii foarte buni, credincioşi datoriei,
cât privesc lucrurile vremelnice; dar ei nu simt nici o convingere profundă de păcat şi nici o nevoie pentru căinţă faţă de
păcat... Deoarece, în vieţile lor nu sunt păcate prea mari, ei se amăgesc pe sine că sunt aproape cum trebuie. La aceşti
tineri, eu sunt împuternicită să le spun: ”Căiţi-vă şi fiţi convertiţi, ca să vi se şteargă păcatele." .. Vi se cere să vă pocăiţi,
să credeţi şi să fiţi botezaţi. Hristos a fost cu totul neprihănit; El, Mântuitorul lumii, a dat omului un exemplu, umblând pe
căile pe care pretinde de la păcătos să meargă pentru a deveni copil al lui Dumnezeu şi moştenitor al cerului.
Dacă Hristos, Mântuitorul nepătat şi neprihănit al omului, S-a coborât pentru a umbla pe căile pe care e necesar să
umble păcătosul pentru convertire, de ce ar ezita cineva să-şi predea inima lui Dumnezeu, având lumina adevărului,
strălucind pe cărarea sa şi în umilinţă, să mărturisească că este un păcătos şi să-şi arate credinţa sa în jertfa ispăşitoare a
lui Hristos, prin vorbe şi fapte, unindu-se cu acei care pretind a fi urmaşii Lui?(70)
Toţi acei care studiază viaţa lui Hristos şi practică învăţăturile Sale vor deveni asemenea lui Hristos. Influenţa lor va fi
ca a Lui. Ei vor da pe faţă trăinicia caracterului. Deoarece umblă cu umilinţă pe calea ascultării făcând voia lui
Dumnezeu, ei exercită o influenţă care pledează pentru cauza lui Dumnezeu şi pentru desăvârşirea lucrării Sale. (71)
CÂND ESTE POTRIVITĂ REBOTEZAREA
“Şi acum ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.” Fap.
22:16
Sunt mulţi în ziua de azi, care au călcat fără voie, una din poruncile Legii lui Dumnezeu. Când înţelegerea este
luminată, iar cerinţele poruncii a patra se descoperă conştiinţei, ei se văd pe sine păcătoşi faţă de Dumnezeu. ”Păcatul
este călcarea Legii”, şi cel care va “greşi într-o singură poruncă, se va face vinovat de toate” (1 Ioan 3:4; Iac.2:10)
Cel care caută sincer după adevăr, nu va invoca necunoaşterea Legii, ca scuză pentru păcat. Lumina a fost la îndemâna
lui. Cuvântul lui Dumnezeu este clar, iar Hristos l-a rugat să cerceteze Scripturile. El respectă Legea lui Dumnezeu, ca
fiind sfântă, dreaptă şi bună şi se pocăieşte de păcatul său... Prin credinţă invocă sângele ispăşitor al lui Hristos şi apucă
făgăduinţa iertării. Primul lui botez nu-l satisface acum. El s-a văzut un păcătos, condamnat de Legea lui Dumnezeu. El a
experimentat o nouă moarte faţă de păcat, şi doreşte din nou să fie îngropat cu Hristos, prin botez, ca să poată învia
pentru a trăi o viaţă nouă. Aceasta este o problemă faţă de care fiecare, pe deplin conştient, trebuie să ia o poziţie în
temere de Dumnezeu. Datoria de a îndemna la aceasta aparţine numai lui Dumnezeu; daţi ocazia lui Dumnezeu de a lucra
cu Duhul Sfânt al Său, asupra sufletelor, astfel că omul va fi perfect convins şi satisfăcut în ce priveşte acest pas mai
departe...
Aceasta este [rebotezarea] o chestiune care trebuie să fie gândită ca un favor şi o binecuvântare, şi toţi care sunt
rebotezaţi dacă au o idee clară despre această problemă, o vor considera ca atare. (72)
Este privilegiul şi datoria fiecărui creştin de a avea o bogată şi abundentă experienţă în lucrurile lui Dumnezeu. ”Eu
sunt Lumina lumii, cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”(Ioan 8:12) Fiecare pas
de credinţă şi ascultare, aduce sufletul într-o mai strânsă legătură cu Lumina lumii, în care nu există întunecime. (73)
PORUNCA DOMNULUI NOSTRU
“Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”
Mat.28:19
Astfel le-a dat Hristos împuternicire, ucenicilor Săi. El a făcut asigurări depline, pentru îndeplinirea lucrării, şi a luat
asupră-şi răspunderea pentru reuşita ei. Atât timp cât ascultăm cuvântul Său şi lucrăm în legătură cu El, nu putem cădea.
El le-a poruncit: ”Mergeţi la toate neamurile. Mergeţi la cele mai îndepărtate locuri locuite de pe glob. Lucraţi în
credinţă... Pentru că niciodată nu vă voi părăsi.
Împuternicirea Mântuitorului pentru ucenici se referea la toţi credincioşii. Aceasta include toţi credincioşii în Hristos
până la sfârşitul timpului. Este o greşeală fatală a presupune că lucrarea de salvare a sufletelor depinde numai de persoane
cu răspundere în comunitate. Toţi care au inspiraţia divină sunt persoane de încredere ale Evangheliei. Toţi care au
acceptat viaţa lui Hristos sunt meniţi să lucreze pentru salvarea semenilor lor. Pentru această lucrare a fost consacrată
biserica, şi toţi care iau asupra lor acest legământ sfânt sunt astfel angajaţi să fie conlucrători cu Hristos. (74)
Noi trebuie să fim canale consacrate prin care viaţa cerească să curgă spre alţii. Duhul Sfânt trebuie să însufleţească şi
să umple toată biserica, să cureţe şi să întărească inimile. Acei care au fost îngropaţi cu Hristos în botez trebuie să se
trezească la o viaţă nouă, dând o mărturie vie despre viaţa lui Hristos. Sunteţi consacraţi lucrării de a face cunoscută
Evanghelia mântuirii, desăvârşirea cerului trebuie să fie puterea voastră. (75)
Ducele de Wellington a fost odată prezent într-un loc unde o parte din creştini discutau posibilitatea de succes în
lucrarea misionară printre păgâni. Ei au apelat la duce pentru a spune dacă, după părerea lui, astfel de eforturi ar fi putut
aduce succes pe măsura eforturilor. Bătrânul soldat a replicat: “Domnilor, care este ordinul ce vi s-a dat? Succesul nu este
pentru voi o întrebare ce se discută. Dacă citesc poruncile voastre, ele sună astfel: ‘Mergeţi în toată lumea şi predicaţi
Evanghelia la fiecare făptură’. Domnilor, ascultaţi de porunca dată!”(76)
Consacrarea şi experienţa creştină 24 Mai
SCHIMBAŢI PRIN CONTEMPLARE
“Noi toţi privim cu faţa descoperită ca într-o oglindă slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui,
din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” 2 Cor.3:18
În timp ce mintea stăruie asupra lui Hristos, caracterul este modelat după asemănarea divină. Cugetele sunt pătrunse de
un sentiment al bunătăţii Lui, al dragostei Lui. Noi contemplăm caracterul Său şi astfel El este în toate gândurile noastre.
Dragostea Lui ne înconjoară. Dacă privim doar un moment soarele când străluceşte mai tare, când ne întoarcem privirea,
imaginea soarelui va apare în oricare lucru pe care îl privim. Tot astfel se întâmplă când privim la Isus: orice lucru pe
care-l privim reflectă chipul Său, Soarele Dreptăţii. Noi nu mai putem vedea altceva sau să vorbim despre altceva. Chipul
Lui este imprimat pe ochiul sufletului şi influenţează fiecare clipă din viaţa noastră, de fiecare zi, domolind şi îmblânzind
întreaga noastră natură. Prin contemplare suntem armonizaţi cu asemănarea divină, chiar cu chipul lui Hristos. Vom
reflecta strălucirea şi voioşia razelor dreptăţii Sale, la toţi cei cu care ne însoţim. Am ajuns schimbaţi în caracter, pentru
că inima, sufletul, mintea sunt luminate de chipul Său, care ne iubeşte şi care S-a jertfit pentru noi.
Isus Hristos este totul pentru noi, Cel dintâi, Cel din urmă, Cel mai bun din tot. Isus Hristos, Duhul Său, caracterul
Său, înfrumuseţează orice lucru; este urzeala şi bătătura, ţesătura întregii noastre fiinţe. Cuvintele lui Hristos sunt duh şi
viaţă. Noi nu putem astfel, să ne centrăm gândurile asupra eului, noi nu mai trăim, ci Isus trăieşte în noi, şi El este
nădejdea slavei. Eul este mort, dar Hristos este un Mântuitor viu. (77)
Dacă ne păstrăm minţile îndreptate spre Hristos, El va veni la noi “ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă
pământul”. (Osea 6:3)
“Ca soare al Dreptăţii, El va răsări asupra noastră,”cu tămăduirea sub aripile Lui.”(Mal.4:2) Vom “înflori ca crinul."
Vom “înflori ca via şi vom avea faima vinului din Liban.”(Osea 14:5.7)
Încrezându-ne mereu în Hristos, ca în Mântuitorul nostru personal, vom creşte în El, care e capul nostru, în toate lucrurile.
(78)
LUÂNDU-NE CRUCEA
“Apoi a zis tuturor: ”Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să
Mă urmeze.” Luca 9:23
Temelia planului de Mântuire a fost pusă pe jertfă. Isus a părăsit curţile regeşti şi a devenit sărac, pentru ca prin sărăcia
Lui să putem fi făcuţi bogaţi. Toţi care împărtăşesc această mântuire, câştigată pentru ei printr-o jertfă infinită, prin Fiul
lui Dumnezeu, vor urma exemplul adevăratului Model. Hristos a fost piatra din capul unghiului, iar noi trebuie să zidim
pe acestă temelie. Fiecare trebuie să aibă un spirit de abnegaţie şi sacrificiu de sine. Viaţa lui Hristos pe pământ a fost
neegoistă, ea a fost caracterizată de umilinţă şi sacrificiu. Părtaşi fiind la măreaţa mântuire, pe care Isus a venit din cer ca
să le-o aducă, vor refuza oamenii să-L urmeze pe Domnul lor şi să împărtăşească abnegaţia şi sacrificiul Său?... Este
robul mai mare decât Domnul? ...
Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: ”Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de Sine, să-şi ia crucea şi să Mă
urmeze.”(Mat.16:24) Eu sunt călăuza pe calea ce duce la renunţare de sine. Nu vă cer nimic altceva, urmaşii Mei, decât
ceea ce Eu, Domnul vostru, vă dau un exemplu în propria Mea viaţă. (79)
Lepădarea eului şi crucea se află în calea oricărui urmaş al lui Hristos. Crucea este cea care răstigneşte înclinaţiile
fireşti şi voinţa. (80)
Isus este modelul nostru. Dacă El ar pune la o parte umilinţa şi suferinţele Lui, şi ar striga: ”Dacă cineva voieşte să
vină după Mine, să se mulţumească pe sine, şi să se înveselească în lume, şi va fi ucenicul Meu”, mulţimea ar crede şi L-
ar urma. Dar Isus nu voieşte să vină la noi decât având caracterul celui blând şi răstignit. Dacă vrem să fim cu El în cer,
trebuie să fim ca El pe pământ. (81)
Să-L urmăm pe Mântuitor în simplitatea şi abnegaţia Sa. Să-L preamărim pe omul de pe Calvar prin cuvinte şi printr-o
viaţă sfântă. (82)
Şi tuturor care-L preamăresc şi se ţin după Hristos, crucea este o garanţie a coroanei nemuririi pe care o vor primi. (83)
CULTIVÂND OBICEIURI SĂNĂTOASE
“Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvântul Tău.” Ps.119:101
Ne apropiem de sfârşitul timpului şi dorim acum nu să satisfacem gusturile şi obiceiurile lumeşti, ci să cunoaştem voia
Lui Dumnezeu; să vedem ce spun Scripturile iar apoi să umblăm în de acord cu lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu. (84)
Tinerii cultivă obiceiuri care, în 9 din 10 cazuri, vor hotărî asupra viitorului lor. Influenţa companiei pe care o întreţin,
anturajele pe care şi le formează şi principiile adoptate îi vor însoţi în viaţă. (85)
Fiecare vom fi, pentru timp şi veşnicie, aşa cum ne-am format obiceiurile. Vieţile acelora care şi-au format obiceiurile
drepte şi sunt credincioşi în îndeplinirea oricărei datorii, vor fi asemeni luminii strălucitoare, revărsând raze de lumină pe
cărarea altora. (86)
Nu vom fi mici, din punct de vedere spiritual, dacă mintea noastră se ocupă cu lucrurile spirituale. Dar numai să ne
rugăm pentru aceasta şi legat de aceasta, nu va fi suficient. Trebuie să vă deprindeţi mintea să mediteze la lucrurile
spirituale. Exerciţiul va aduce putere. Mulţi pretinşi creştini urmează un aşa drum încât pierd amândouă lumile. A fi pe
jumătate creştin şi pe jumătate lumesc vă face să fiţi a suta parte creştin, iar 99% lumeşti. (87)
Mintea trebuie educată şi disciplinată pentru a iubi curăţenia. O dragoste pentru lucrurile spirituale trebuie să fie
încurajată, dacă vreţi să creşteţi în har şi în cunoştinţa adevărului. Voinţa trebuie exercitată pe drumul drept. Vreau să fiu
al lui Hristos cu toată inima. Vreau să cunosc lungimea şi lăţimea, înălţimea şi adâncimea dragostei desăvârşite. Ascultaţi
la cuvintele lui Isus: ”Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează după neprihănire; pentru că ei vor fi săturaţi.”(Mat.5:6) Prin
Hristos sunt făcute asigurări mari, pentru a satisface sufletul care flămânzeşte şi însetează după neprihănire. (88)
A NU-ŢI FI RUŞINE DE ISUS
“Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea
fiecăruia care crede, întâi a Iudeului apoi a Grecului.” Rom.1:16
Mulţi dintre tineri nu au spiritul lui Isus. Dragostea lui Dumnezeu nu este în inimile lor. De aceea, toate înclinaţiile
fireşti dobândesc biruinţa în loc să câştige Duhul lui Dumnezeu şi mântuirea. Acei care într-adevăr au credinţa lui Isus,
nu se vor ruşina şi nici nu se vor teme să poarte crucea înaintea acelora care au mai multă experienţă decât ei. Dacă în
mod serios voiesc să fie drepţi, vor cere tot ajutorul pe care-l pot primi de la creştinii mai cu experienţă. Bucuros vor fi
ajutaţi de ei; inimile care sunt încălzite de dragostea lui Dumnezeu nu vor fi împiedicate în calea creştină, de fleacuri. Ei
vor vorbi despre ceea ce Spiritul lui Dumnezeu le va insufla. Ei o vor manifesta în cântare, în rugăciune. Lipsa de
credinţă, de o vieţuire sfântă, este cea care-i face pe tineri să decadă. Viaţa lor îi condamnă. Ei ştiu că nu trăiesc aşa cum
trebuie să trăiască creştinii, de aceea nu au încredere în Dumnezeu sau în biserică. (89)
Noi trebuie să discutăm despre mila şi dragostea amabilă a lui Dumnezeu, despre adâncurile de nepătruns ale iubirii
Mântuitorului. Cuvintele noastre trebuie să fie cuvinte de laudă şi mulţumire. Dacă mintea şi inima sunt pline de
dragostea lui Dumnezeu, acest fapt se va da pe faţă în conversaţii. Nu va fi o problemă dificilă a împărtăşi ceea ce face
parte din viaţa noastră spirituală. (90)
Niciodată să nu vă fie ruşine de credinţa voastră; niciodată să nu fiţi găsiţi de partea vrăjmaşului. “Voi sunteţi lumina
lumii.”(Mat.5:14)
Credinţa voastră trebuie să fie descoperită ca un adevăr preţios, pe care toţi ar trebui să-l aibă dacă sunt mântuiţi. Noi
trebuie să ne luptăm lupta bună a credinţei şi să fim găsiţi “neclintiţi, totdeauna sporind în lucrurile Domnului.”(1
Corinteni 15:58) (91)
Influenţa naturală, firească a unei vieţi sfinte, este cea mai convingătoare predică ce poate fi adusă în favoarea
creştinismului. Argumentul chiar când e incontestabil, poate da naştere la contradicţie, dar un exemplu evlavios, are o
putere înaintea căreia este imposibil să te împotriveşti. (92)
EXERCITAREA DREAPTĂ A VOINŢEI
“Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea.” Fil. 2:13
Făgăduinţa lui Dumnezeu este: ”Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”(Ier. 29:13)
Întreaga inimă trebuie supusă lui Dumnezeu, sau altfel, niciodată nu se va putea realiza în voi acea schimbare, prin
care trebuie să fim făcuţi după asemănarea Lui. (93)
Credinţa adevărată trebuie să lucreze cu voinţa. Voinţa este puterea guvernantă în natura omului, aducând toate
celelalte facultăţi sub conducerea ei. Voinţa nu este un simţ sau o înclinaţie, ci este puterea de decizie care lucrează în
copiii oamenilor spre ascultare de Dumnezeu sau spre neascultare. (94)
Mântuitorul zice: ”Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.” (Luca
14:33) Trebuie renunţat la orice lucru care îndepărtează inima de Dumnezeu. Mamona este idolul multora. Iubirea de
bani, dorinţa de îmbogăţire, este lanţul de aur care-i leagă de Satan. Reputaţia şi onoarea lumească sunt adorate de o altă
clasă. Viaţa de egoism, comodă şi liberă de responsabilitate este idolul altora. Dar aceste legături de sclavie trebuie rupte.
Nu putem fi pe jumătate ai Domnului şi pe jumătate lumeşti. Nu suntem copii ai lui Dumnezeu, până nu suntem cu totul
ai Lui...
Dorinţele pentru bunătate şi sfinţenie sunt drepte în măsura în care sunt manifestate; dar dacă vă opriţi aici, nu vă vor
folosi la nimic. Mulţi vor fi pierduţi în timp ce nădăjduiesc şi doresc să fie creştini. Ei nu se ridică la acel nivel la care să
supună voinţa lor lui Dumnezeu. Ei nu aleg acum să fie creştini. (95)
Domnul n-are un scop să ne mântuiască cu grămada. Noi, în mod individual trebuie să facem alegerea. Unul câte unul
trebuie să ne însuşim în suflet, harul lui Dumnezeu, iar unul nu poate horărî pentru altul ce cale va alege. (96)
O viaţă curată şi nobilă, o viaţă de biruinţă asupra apetitului şi a poftelor trupeşti, este cu putinţă oricui, care-şi va uni
slăbiciunea lui, voinţa omenească şovăitoare cu voinţa omnipotentă, neşovăitoare a lui Dumnezeu. (97)
TIMPUL DE SEMĂNAT AL VIEŢII
“Nu vă înşelaţi; Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” Gal. 6:7
În legile lui Dumnezeu din natură, efectul urmează cauzei cu o siguraţă fără greş. Seceratul va da mărturie despre ceea
ce a fost semănat...
Fiecare sămânţă semănată dă naştere unei culturi, după soiul ei. La fel este şi în viaţa omenească. Toţi avem nevoie să
semănăm seminţele compasiunii, simpatiei şi dragostei, deoarece vom secera ceea ce semănăm. Orice trăsătură de
egoism, iubire de sine, respect faţă de sine, orice faptă de indulgenţă faţă de eu, va aduce o recoltă asemănătoare. Cel care
trăieşte pentru eu, seamănă în fire pământească şi din aceasta va secera puterezirea. Dumnezeu nu distruge nici un om.
Oricine îşi înăbuşă mustrările de conştiinţă seamănă sămânţa necredinţei şi aceasta va produce o recoltă sigură. Refuzând
primul avertisment de la Dumnezeu, Faraon semănă seminţele îndărătniciei şi a secerat îndărătnicie. (98)
Orice om în istorie, îşi are soarta şi locul lui pentru că marea lucrare a lui Dumnezeu după planul Său, va fi dusă la
capăt de către oameni care s-au pregătit să umple locurile pentru bine şi rău. În contrast cu dreptatea, oamenii au devenit
instrumentele nedreptăţii. Dar ei nu sunt constrânşi să urmeze această cale. Ei n-au nevoie să devină instrumente ale
nedreptăţii mai mult decât avea nevoie Cain. (99)
Oamenii îşi exercită liber propria lor voinţă în deacord cu caracterul aflat sub modelarea lui Dumnezeu, sau cu
caracterul aflat sub conducerea clară a lui Satana. (100)
Orice faptă, orice cuvânt este o sămânţă care va rodi. Orice faptă de profundă amabilitate, de ascultare sau de lepădare
a eului se va transmite şi altora şi prin ei la alţii de asemeni. Astfel fiecare faptă de invidie, răutate sau neînţelegere, este o
sămânţă care va răsări într-o rădăcină a amărăciunii, (Ev.12:15), de aceea mulţi vor fi pângăriţi. (101)
Dragi prieteni tineri, ceea ce semănaţi, aceea veţi şi secera. Acum e timpul semănatului pentru voi. Care va fi recolta?
(102)
NU VĂ PIERDEŢI NĂDEJDEA
“Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ”Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci
Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” Iosua 1:9
După trecerea timpului din 1844 un număr de fraţi şi surori au fost adunaţi într-o întrunire. Toţi erau foarte trişti,
pentru că dezamăgirea a fost amarnică. Curând un om veni, strigând: ”Îmbărbătaţi-vă în Domnul, fraţilor, îmbărbătaţi-vă
în Domnul." Aceste cuvinte el le repetă mereu, mereu, până când orice obraz deveni îmbujorat şi orice voce se înălţă să
laude pe Dumnezeu.
Azi eu spun fiecărui lucrător pentru Stăpân: ”Îmbărbătează-te în Domnul." ..
Unii privesc la aparenţele neplăcute şi descurajatoare şi de aceea descurajarea pune stăpânire pe ei. Ei uită că
universul ceresc aşteaptă să-i facă soli ai binecuvântărilor asupra lumii; şi că Domnul Isus este o sursă inepuizabilă din
care fiinţele omeneşti pot să-şi tragă putere şi bărbăţie. Nu e nevoie de disperare şi teamă. Niciodată nu va fi astfel încât
umbra lui Satan să nu fie de-a curmezişul căii noastre. Astfel vrăjmaşul caută să ascundă lumina strălucind de la Soarele
Dreptăţii. Dar credinţa noastră trebuie să răzbată prin această umbră. (103)
Nădejdea şi curajul sunt esenţiale unui serviciu desăvârşit pentru Dumnezeu. Acestea sunt roadele credinţei.
Disperarea este păcătoasă şi neînţeleaptă. Dumnezeu este capabil şi bucuros să reverse din belşug asupra slujitorilor Săi,
puterea de care au nevoie pentru probă şi încercare...
Pentru cei întristaţi există un remediu sigur - credinţa, rugăciunea şi lucrul. Credinţa şi activitatea vor aduce încredere
şi satisfacţie care vor spori zi de zi. În zilele cele mai întunecoase, când aparenţele par cele mai neplăcute, nu vă temeţi.
Aveţi credinţă în Dumnezeu. (104)
Hristos n-a căzut nici nu S-a descurajat, iar urmaşii Săi trebuie să manifeste o credinţă de aceeaşi natură răbdătoare...
Ei nu trebuie să se descurajeze pentru nimic, ci trebuie să nădăjduiască pentru orice. Hristos i-a legat de tronul lui
Dumnezeu, cu lanţul de aur al iubirii Sale nemărginite. (105)
Ţinta ce trebuie atinsă 31 Mai
UN MOD DE ASIGURARE AL VIEŢII PENTRU NOI
“De aceea fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci dacă faceţi lucrul
acesta, nu veţi aluneca niciodată.” 2 Petru 1:10
În consiliul din cer a fost luată măsura ca oamenii, deşi păcătoşi, să nu piară în neascultarea lor, ci prin credinţa în
Hristos, ca înlocuitor şi garant al lor, să poată deveni aleşii lui Dumnezeu, hotărâţi mai dinainte spre a fi înfiaţi ca şi copii
prin Isus Hristos, pentru El, după buna plăcere a voinţei Sale. Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi; deoarece
au fost făcute mari asigurări, dându-şi pe Unicul Său Fiu născut pentru a achita răscumpărarea omului. Acei care pier, vor
pieri pentru că refuză să fie înfiaţi ca şi copii ai lui Dumnezeu prin Hristos Isus...
Nu există în Cuvântul lui Dumnezeu, alegere fără condiţii, odată în har şi totdeauna în har. În capitolul doi din
epistola a doua a lui Petru, acest subiect este explicat în mod clar şi lămurit. După istoria unora care au urmat o cale
greşită, este dată şi explicaţia: ”După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui
Bosor, care a iubit plata fărădelegii.”(2 Petru 2:15) Aici e o clasă pe care apostolul o avertizează: ”Ar fi fost mai bine
pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o să se întoarcă de la primirea sfântă care le
fusese dată.” (2 Petru 2:21)
Adevărul trebuie acceptat, dacă sufletele vor să fie mântuite. Păzirea poruncilor lui Dumnezeu înseamnă viaţa veşnică,
pentru cel care le păzeşte. Dar Scripturile lămuresc faptul că, acei care au cunoscut odată calea vieţii şi s-au bucurat în
adevăr, sunt în pericol de a cădea prin apostazie şi să fie pierduţi. De aceea este nevoie de o hotărâre, de convertire zilnică
a lui Dumnezeu.
Toţi care caută să susţină doctrina predestinării, conform căreia ajunşi odată în har, rămân totdeauna în har, fac aceasta
împotriva unui lămurit: ”Aşa zice Domnul." (106)
Depinde de cursul vostru de acţiune dacă vă veţi asigura sau nu binecuvântările revărsate asupra acelora care, ca aleşi
ai lui Dumnezeu, primesc o poliţă de asigurare a vieţii veşnice. (107)
IUNIE
AICI ŞI ÎN VIAŢA VEŞNICĂ
Talanţi pentru toţi 1 Iunie
TIMPUL, UN TALANT VALOROS
“Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă.” Ps.90:12
Timpul nostru aparţine lui Dumnezeu. Fiecare clipă este a Lui, şi suntem sub cea mai solemnă obligaţie de a o folosi
spre slava Sa. Pentru nici un dar pe care l-a dat, nu va cere socoteală mai amănunţită, decât pentru timpul nostru.
Valoarea timpului depăşeşte orice calcul. Hristos a privit fiecare clipă ca fiind preţioasă şi noi ar trebui s-o privim la
fel. Viaţa este prea scurtă pentru a fi risipită. Avem doar câteva zile de probă în care să ne pregătim pentru veşnicie. Nu
avem timp de irosit, nici timp pentru plăcerile egoiste, nici pentru a tolera păcatul. Acum este timpul să ne formăm
caracterele pentru viaţa viitoare, nemuritoare. Acum trebuie să ne pregătim pentru judecata amănunţită.
Familia omenească abia a început să trăiască când a şi început să moară. Omul care apreciază timpul ca fiind ziua sa
de lucru, se va pregăti pentru o viaţă care este veşnică. Pentru un astfel de om, este bine că s-a născut. Suntem avertizaţi
să răscumpărăm timpul. Dar timpul risipit niciodată nu mai poate fi recuperat. Nu putem chema înapoi nici măcar o clipă.
Singura cale prin care putem răscumpăra timpul este de a face cel mai mult din ceea ce rămâne, de a fi conlucrători cu
Dumnezeu în marele Său plan de mântuire.
Fiecare clipă este purtătoare de consecinţe veşnice. Trebuie să stăm ca oameni minuţioşi, gata pentru datorie, dintr-o
clipă în alta. Ocazia pe care o avem acum de a vorbi sufletelor nevoiaşe, poate că niciodată nu se va mai ivi. Dumnezeu
poate zice aceluia: ”Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul”, şi datorită neglijenţei noastre, el poate nu e
pregătit.”(Luca 12:20) Cum vom da socoteală lui Dumnezeu, în marea zi a judecăţii? (1)
UN REMEDIU PENTRU TRÂNDĂVIE
“În sârguinţă fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu Duhul. Slujiţi Domnului.” Rom. 12:11
Viaţa lui Hristos din primii Săi ani a fost o viaţă de activitate serioasă. El a trăit nu pentru a-Şi plăcea Lui, El a fost
Fiul Dumnezeului infinit, totuşi a lucrat în meseria de dulgher cu tatăl său, Iosif. Meseria lui a fost semnificativă. El a
venit în lume ca şi arhitect al caracterelor şi în acest mod toată lucrarea Lui a fost desăvârşită. În toată lucrarea Sa laică,
El a adus aceeaşi desăvârşire ca în caracterele pe care le-a transformat prin puterea Sa divină. El este modelul nostru. (2)
Este datoria fiecărui creştin de a-şi forma obiceiuri de ordine, promptitudine şi perfecţiune. Nu există nici o scuză
pentru lucru de mântuială, oricare ar fi caracterul muncii. Când cineva este la lucru, iar lucrul niciodată nu e făcut, aceasta
este pentru că mintea şi inima nu sunt puse în lucrare. Exercitarea puterii voinţei va face ca mâinile să se mişte cu
dexteritate. (3)
Biblia nu dă nici o împuternicire trândăviei. Aceasta e cel mai mare blestem care chinuie lumea noastră. Fiecare bărbat
sau femeie care este cu adevărat convertit, va fi un lucrător sârguincios.
De folosirea corectă a timpului nostru depinde succesul nostru în dobândirea cunoştinţelor şi a culturii spirituale.
Cultivarea spiritului nu trebuie să fie împiedicată de sărăcie, origine modestă sau împrejurări nefavorabile. Lasă numai
clipele să fie preţuite ca o comoară. Puţine clipe aici, puţine acolo, ce pot fi irosite în discuţii fără scop; orele de dimineaţă
adesea sunt pierdute în pat, timpul petrecut în călătorii cu tramvaiul sau cu trenul, sau aşteptând în staţie; clipele de
aşteptare pentru masă, sau pentru cei întârziaţi la întâlnire - dacă se lua o carte în mână şi aceste perioade de timp erau
folosite pentru studiu, citit sau gândite atent, câte nu se puteau realiza. Un scop hotărât, hărnicie stăruitoare şi o atentă
economie a timpului, îi va face pe oameni capabili să dobândească cunoştinţe şi disciplină spirituală, care-i va pregăti
pentru aproape orice situaţie de influenţă şi utilitate. (4)
ADEVĂRATA VALOARE A BANILOR
“Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot avutul tău, căci atunci grânarele îţi vor fi pline
de belşug şi teascurile tale vor geme de must” Prov.3:9-10
Acest verset ne învaţă că Dumnezeu, ca dătător al tuturor favorurilor are o pretenţie de la toţi; că pretenţia Sa trebuie
să fie prima noastră consideraţie; şi că o binecuvântare specială va însoţi pe toţi acei care onorează această pretenţie.
Aici este explicat un principiu care este evident în toate procedurile lui Dumnezeu cu oamenii. Domnul a aşezat primii
noştri părinţi în grădina Eden. El i-a înconjurat cu orice lucru care putea să le servească spre fericirea lor şi i-a rugat să-L
recunoască ca posesor al tuturor lucrurilor. În grădină El a făcut să crească orice pom care era plăcut la vedere şi bun de
mâncat; dar între pomi, El a făcut unul deosebit. Din oricare Adam şi Eva puteau mânca liberi , dar despre acest singur
pom, Dumnezeu a zis: ”Să nu mâncaţi din acesta”. Aici era încercarea recunoştinţei şi a loialităţii lor faţă de Dumnezeu.
Astfel Domnul ne-a dat cele mai bogate comori ale cerului, dându-ni-L pe Isus. Cu El, ne-a dat toate lucrurile care să
ne bucure pe deplin. (5)
Dumnezeu le-a dat oamenilor resurse. El le dă putere să câştige bogăţie...
Banii noştri nu ne-au fost daţi pentru ca să putem să ne onorăm şi să ne preamărim pe noi înşine. Ca administratori
credincioşi, trebuie să-i folosim pentru onoarea şi slava lui Dumnezeu. Unii cred că numai o parte din bunurile lor sunt
ale lui Dumnezeu. Când au pus separat o parte pentru scopuri religioase şi de caritate, ei privesc ceea ce a rămas, ca
aparţinându-le lor, pentru a fi folosită după cum cred ei. Dar aici e o greşeală. Tot ceea ce avem este al Domnului şi
suntem răspunzători faţă de El pentru felul în care folosim ceea ce ne-a încredinţat. În folosirea fiecărui ban, se va vedea
dacă iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Banii au mare valoare deoarece pot
face lucruri bune. În mâinile copiilor lui Dumnezeu, aceştia sunt hrană pentru flămânzi, băutură pentru cei însetaţi şi
haine pentru cei goi... Dar banul nu este mai de valoare decât nisipul exceptând cazurile când e oferit pentru necesităţile
vieţii, pentru binecuvântarea altora şi pentru înaintarea cauzei lui Hristos. (6)
O CONŞTIINŢĂ TREZITĂ
“Veniţi-vă în fire cum se cuvine şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu, spre
ruşinea voastră o spun.” 1 Cor.15:34
Un progres hotărât s-a făcut în biserică în ceea ce priveşte spiritualitatea, evlavia, dragostea creştină şi activitatea. Au
fost rostite discursuri despre păcatul de a jefui pe Dumnezeu în zecimi şi daruri... Mulţi au mărturisit că ei n-au achitat
zecimea de mulţi ani; şi noi ştim că Dumnezeu nu poate binecuvânta pe cei care-L înşeală şi că biserica trebuie să sufere
datorită păcatului acestor membri...
Un frate a zis că doi ani de zile n-a plătit zecimea şi era disperat; dar după ce şi-a mărturisit păcatul, a prins curaj: ”Ce
trebuie să fac?” Eu i-am zis: ”Dă o notă casierului bisericii; aceasta va fi un lucru practic." El credea că era o pretenţie
cam ciudată; dar s-a aşezat şi a început să scrie: ”Pentru valoarea primită, promit să plătesc." Şi-a ridicat privirea ca şi
cum ar zice: ”Este acesta modul potrivit în care să scrii un angajament lui Dumnezeu?”
“Da” a continuat el, pentru valoarea primită. N-am primit eu binecuvântări de la Dumnezeu zi după zi? Nu m-au păzit
îngerii? Nu m-a binecuvântat Domnul pe mine cu toate binecuvântările spirituale şi vremelnice? Pentru valoarea primită,
promit să plătesc suma de 571,50 dolari, casierului bisericii." După ce a făcut tot ce a putut cât îl privea pe el, era un om
fericit. În câteva zile, şi-a luat nota de plată şi şi-a plătit zecimea casierului bisericii. De asemenea a făcut de Crăciun o
donaţie de 125 dolari.
Un alt frate a dat notă pentru 1000 de dolari, aşteptând să-i achite în câteva săptămâni; iar un altul a dat o notă de plată
de 300 de dolari.
Dacă L-aţi jefuit pe Domnul, daţi-I înapoi. Cât de repede posibil, reparaţi trecutul, iar apoi rugaţi-L pe Mântuitorul să
vă ierte. Nu vreţi să restituiţi Domnului ceea ce este al Lui, înainte ca acestea, cu povara lor să treacă în veşnicie? (7)
O BUNĂVOINŢĂ VIE
“În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi
aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: ”Este mai ferice să dai decât să primeşti.”Fap. 20:35
Trebuie să ne vedem pe noi înşine ca pe nişte administratori ai Domnului, iar pe Dumnezeu ca pe proprietarul absolut
căruia trebuie să-I predăm ceea ce este al Lui, atunci când va cere...
Servii lui Dumnezeu trebuie să-şi manifeste voinţa lor, în fiecare zi, în fapte bune şi jertfe dezinteresate pentru
Dumnezeu. (8)
Moştenirile trecătoare, reprezintă un înlocuitor mizerabil faţă de binecuvântările veşnice. (9)
Averea adunată nu este numai nefolositoare, ci este un blestem. În acestă viaţă, averea este o cursă pentru suflet,
îndepărtând simţămintele de la comoara cerească. În marea zi a lui Dumnezeu, mărturia acesteia despre talanţii nefolosiţi
şi ocaziile neglijate va condamna pe cel ce o are... Cel care îşi dă seama de faptul că talantul lui este un dar de la
Dumnezeu, îl va folosi cu economie şi va simţi ca o datorie să economisească pentru a putea da. (10)
Este de-a dreptul o nebunie să amâni să faci pregătiri pentru viaţa viitoare, până aproape de ultima oră a vieţii. Este de
asemenea o mare greşeală a amâna să răspunzi pretenţiilor lui Dumnezeu pentru dăruirea faţă de cauza Sa, până când vine
timpul când trebuie să încredinţezi altora funcţia de administrator. Acei cărora le încredinţezi talanţii tăi, poate nu-i
folosesc aşa de bine cum i-ai folosi tu. Cum cutează cei bogaţi să-şi asume un aşa mare risc. Acei care aşteaptă până la
moarte, înainte ca să cedeze averea lor, mai degrabă predau morţii decât lui Dumnezeu... Procedând astfel mulţi lucrează
chiar împotriva planului lui Dumnezeu lămurit în mod clar în Cuvântul Său. Dacă vor să facă bine, trebuie să folosească
clipele de aur şi să lucreze cu toată puterea lor, ca şi când le-ar fi teamă că pot pierde ocazia favorabilă...
Toţi trebuie să fim bogaţi în fapte bune, în această viaţă, dacă vrem să ne asigurăm viaţa viitoare, nemuritoare. Când
va începe judecata, iar cărţile vor fi deschise, fiecărui om i se va plăti după faptele sale. (11)
CREDINCIOŞI ÎN LUCRURI MICI
“El i-a zis: ”Bine rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.” Luca
19:17
Talanţii folosiţi sunt înmulţiţi. Succesul nu este rezultatul şansei sau a destinului; este lucrarea providenţei lui
Dumnezeu, răsplata credinţei şi a precauţiei, a virtuţii şi a efortului perseverent. Domnul doreşte ca noi să folosim fiecare
dar pe care-l avem; iar dacă procedăm astfel, vom avea daruri mai mari spre a le folosi. El nu ne înzestrează în mod
supranatural cu aptitudini care ne lipsesc; dar în timp ce noi le folosim pe cele pe care le avem, El va conlucra cu noi
pentru a spori şi întări fiecare talent...
Prin credinţă în puterea lui Dumnezeu este uimitor cât de puternic poate ajunge un om slab, cât de hotărâte pot deveni
strădaniile lui, cât de bogate în rezultate mari. Cel care începe cu puţină cunoştinţă, pe o cale umilă şi spune ceea ce ştie,
în timp ce caută cu sârguinţă după cunoştinţe mai mari, va găsi întreaga comoară cerească, aşteptând cererea sa. Cu cât
caută mai mult să răspândească lumină, cu atât va primi mai multă lumină.
Omul [din parabolă] care a primit un talant s-a dus şi l-a îngropat în pământ, ascunzând banii stăpânul Său.
Acesta a fost cel cu darul cel mai mic, care şi-a lăsat talantul neroditor. Aici este dat un avertisment tuturor celor care
simt că micimea talentelor lor îi scuză de la serviciul pentru Hristos. Dacă ar putea face un lucru mare, cât de bucuros l-ar
face; dar pentru că ei pot servi numai în lucrurile mici, ei se cred îndreptăţiţi să nu facă nimic. Aici ei greşesc. În
împărţirea darurilor, Domnul probează caracterele. Omul care a neglijat să-şi valorifice talantul său, s-a dovedit a fi un
serv necredincios. Dacă ar fi primit cinci talanţi, i-ar fi îngropat la fel ca şi pe primul.
Oricât de mic ar fi talantul tău, Dumnezeu are un loc pentru acesta. Acel singur talant, folosit cu înţelepciune, va
îndeplini lucrarea stabilită. Prin credincioşie în datoriile mici, trebuie să lucrăm pentru întregirea lor, iar Dumnezeu va
lucra pentru noi, pentru înmulţirea lor. Aceste mici datorii vor ajunge de cea mai preţioasă influenţă în lucrarea Lui. (12)
Divinul Dătător de viaţă 7 Iunie
IZVORUL VIEŢII
“Căci la Tine este izvorul vieţii, prin lumina Ta vedem lumina.” Ps. 36:9
Toate fiinţele create trăiesc prin voia şi puterea lui Dumnezeu. Ele sunt vase dependente de viaţa lui Dumnezeu. De la
serafimul cel mai măreţ, la fiinţa cea mai umilă, toţi se adapă din Izvorul vieţii. (13)
Tinerii trebuie să înţeleagă adâncimea adevărului fundamental al afirmaţiei Biblice, care spune că Dumnezeu “este
izvorul vieţii." Nu numai că El este originea a tot, dar El este viaţa oricărui lucru care trăieşte. Viaţa Lui este cea pe care o
primim în strălucirea soarelui, în aerul plăcut şi curat în hrana care zideşte trupurile noastre şi susţine puterea noastră.
Prin viaţa Lui existăm noi, oră de oră, clipă de clipă. Dacă nu sunt pervertite prin păcat, toate darurile Lui tind spre viaţă,
spre sănătate şi voioşie. (14)
O însufleţire misterioasă pătrunde în toată natura - o viaţă care susţine lumile nenumărate, prin toată veşnicia, care
trăieşte în micuţa gâză ce pluteşte în briza verii, care zoreşte zborul rândunicii şi hrăneşte puii de corb care ţipă, care face
mugurul să înflorească iar floarea să rodească.
Aceeaşi putere care susţine natura, lucrează de asemenea în om. Legile care guvernează bătăile inimii, reglând
curgerea fluxului vieţii în organism sunt legi ale puternicei Inteligenţe care are autoritate asupra sufletului. De la El
porneşte toată viaţa. Numai în armonie cu El poate fi găsit domeniul adevărat de lucru. Pentru toate creaturile Sale,
condiţia este aceeaşi - o viaţă susţinută prin primirea vieţii lui Dumnezeu, o viaţă manifestată în armonie cu voinţa
Creatorului. A călca legea Sa fizică, spirituală sau morală înseamnă a ieşi din armonia cu universul..
Celui care învaţă astfel să înţeleagă aceste învăţături, toată natura îi va apare lămurită; lumea este o carte de lecţii, o
viaţă de şcoală. Unirea omului cu natura şi cu Dumnezeu, stăpânirea universală a legii, consecinţele păcatului, nu pot să
nu impresioneze mintea şi să nu modeleze caracterul. (15)
EL NE POARTĂ DE GRIJĂ ÎN FIECARE CLIPĂ
“Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut ai Lui suntem; noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui."
Ps.100:3
Lucrarea creaţiunii nu poate fi explicată prin ştiinţă. Ce ştiinţă poate explica misterul vieţii?(16)
Viaţa este un dar al lui Dumnezeu. (17)
Viaţa naturală este ocrotită clipă de clipă prin puterea divină; totuşi nu e susţinută printr-un miracol direct, ci prin
utilizarea binecuvântărilor accesibile nouă. (18)
Mântuitorul în minunile Sale, a revelat puterea care lucrează continuu în favoarea omului, pentru a-l sprijini şi a-l
vindeca. Prin solii din natură, Dumnezeu lucrează zi de zi, oră de oră, clipă de clipă, pentru a ne păstra în viaţă, a ne zidi
şi a ne restabili. Când, vreuna din părţile organismului suferă o vătămare, imediat începe un proces de vindecare, solii
naturii lucrează pentru a restabili starea de sănătate. Dar puterea care lucrează prin aceşti soli, este puterea lui Dumnezeu.
Toată puterea dătătoare de viaţă este de la El. Când cineva se vindecă de o boală, Dumnezeu este Acela care îl vindecă.
Boala, suferinţa şi moartea, sunt lucrări ale unei puteri opuse. Satan este distrugătorul; Dumnezeu este reparatorul. (19)
O măreaţă lecţie se învaţă, când înţelegem relaţia noastră cu Dumnezeu şi relaţia Lui cu noi. (20)
Avem o individualitate şi o identitate care ne este proprie. Nimeni nu-şi poate înlocui identitatea cu a altuia. Toţi
trebuie să lucreze pentru ei înşişi, în de acord cu ceea ce le dictează propria lor conştiinţă. În ceea ce priveşte
responsabilitatea şi influenţa noastră, suntem răspunzători în faţa lui Dumnezeu, deoarece de la El avem viaţa. Aceasta n-
o avem de la oameni, ci numai de la Dumnezeu. Suntem ai Lui prin creaţiune şi prin mântuire. Nici chiar trupurile noastre
nu sunt ale noastre proprii de a face ce voim cu ele, de a le schilodi prin obiceiuri care duc la ruină, făcând imposibil de
a închina lui Dumnezeu un serviciu desăvârşit. Vieţile noastre şi toate facultăţile noastre Îi aparţin Lui. El ne poartă de
grijă în fiecare clipă; El păstrează vie maşinăria vieţii; dacă eram lăsaţi să o conducem noi doar un moment, am fi murit.
Suntem cu totul dependenţi de Dumnezeu. (21)
MAREA PROBLEMĂ A VIEŢII
“Alerg spre ţintă pentru premiul chemării cereşti, a lui Dumnezeu în Hristos Isus”. Fil.3:14
După ce a fost creat, Adam purta în natura sa fizică, mintală şi spirituală, chipul Făcătorului Său. Dumnezeu a făcut pe
om după chipul Său”(Gen.1:26), şi a fost scopul Său ca omul, cu cât trăia mai mult, cu atât mai mult să dea pe faţă chipul
Său - cu atât mai pe deplin să reflecte slava Creatorului. Toate facultăţile sale erau apte de a fi dezvoltate. Capacitatea şi
vigoarea lor trebuiau continuu să sporească. Vast era orizontul oferit pentru folosirea lor, măreţ era câmpul deschis
cercetării lor. Misterele universului văzut - minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvârşită”(Iov 37:16) a stârnit
cercetarea omului.
Comuniunea strânsă cu Făcătorul său faţă-n faţă, a fost privilegiul lui. Dacă rămânea loial lui Dumnezeu, această
comuniune ar fi fost pentru vecie. Prin toată veşnicia, el ar fi continuat să dobândească noi comori de cunoştinţe, să
descopere izvoare proaspete de fericire şi să aibă o tot mai clară idee despre înţelepciunea, puterea şi dragostea lui
Dumnezeu. Din ce în ce mai mult ar fi reflectat slava Creatorului.
Dar prin neascultare acest privilegiu a fost pierdut. Prin păcat, chipul divin a fost pătat, şi aproape şters. Puterile fizice
ale omului au fost slăbite, capacitatea lui intelectuală a fost redusă, vederea lui spirituală întunecată. El a ajuns supus
morţii, dar totuşi omul n-a fost lăsat fără speranţă. Prin dragostea şi harul infinit a fost pus la cale planul mântuirii şi a
fost asigurată o viaţă de probă.
A restabili în om chipul Făcătorului Său, a-L readuce la desăvârşirea în care a fost creat, a sprijini dezvoltarea trupului,
a minţii şi a sufletului pentru a putea fi realizat scopul divin prin crearea lui - aceasta trebuia să fie lucrarea mântuirii.
Aceasta este problema educaţiei, marele obiectiv al vieţii. (22)
A-L onora pe Hristos, a deveni asemenea cu El, a lucra pentru El, este cea mai măreaţă năzuinţă a vieţii, cea mai mare
bucurie a ei. (23)
O SINGURĂ VIAŢĂ
“Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii,
când vei zice: ”Nu găsesc nici o plăcere în ei.” Ecl. 12:1
Viaţa este tainică şi sfântă. Este manifestarea lui Dumnezeu Însuşi, izvorul a toată viaţa. Comorile sunt situaţiile
favorabile care cu toată seriozitatea trebuie valorificate. Odată pierdute, sunt pe vecie pierdute.
Dumnezeu ne aşează înainte veşnicia, cu realităţile ei solemne şi ne dă pricepere asupra temelor nemuritoare,
nepieritoare. El prezintă adevărul valoros, înnobilator, ca să putem înainta pe o cale neprimejdioasă şi sigură, în căutarea
unui lucru vrednic, de angajarea serioasă a tuturor capacităţilor noastre.
Dumnezeu priveşte în micuţa sămânţă pe care El Însuşi a întocmit-o şi vede tăinuită în ea minunata floare, arbustul
sau falnicul copac. Astfel, El vede toate posibilităţile în fiecare fiinţă umană. Suntem aici pentru un scop. Dumnezeu ne-a
dat planul Său pentru viaţa noastră şi El doreşte să atingem cel mai înalt grad de perfecţiune.
El vrea ca noi să creştem continuu în sfinţire, în fericire şi rodnicie. Toţi au aptitudini pe care trebuie să fie învăţaţi să
le considere ca trăsături sfinte şi să le aprecieze ca daruri ale lui Dumnezeu, şi să le folosească în mod corect. El doreşte
ca tinerii să dezvolte fiecare putere a fiinţei lor şi să folosească fiecare facultate. El doreşte ca ei să se bucure de tot ce
este util şi valoros în această viaţă, să fie buni şi să facă binele, asigurându-şi o comoară cerească pentru viaţa viitoare.
Trebuie să fie ambiţia lor de a se distinge în toate lucrurile neegoiste, măreţe şi nobile. Lăsaţi-i să privească la Hristos,
ca la modelul după care trebuie să fie şlefuiţi. Râvna sfântă pe care a revelat-o El în viaţă, trebuie să o nutrească ei - o
dorinţă de a face mai bună lumea în care trăiesc ei. Aceasta e lucrarea la care sunt chemaţi. (24)
Numai o viaţă ne este acordată, iar întrebarea pe care trebuie să şi-o pună fiecare este: ”Cum pot să-mi folosesc mai
bine viaţa, astfel încât să aducă cel mai mare câştig? Ce pot face mai mult pentru slava lui Hristos şi pentru avantajul
semenilor mei? (25)
DINCOLO DE SCENELE VIEŢII
“Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în
lumină înaintea lor şi locurile strâmbe în locuri netede; iată ce voi face şi nu-i voi părăsi.” Is. 42:16
În ananele istoriei omeneşti creşterea naţiunilor, înălţarea şi căderea imperiilor, apar ca fiind dependente de voinţa şi
dibăcia omului. Aspectul evenimentelor, pare în mare măsură să fie determinat de puterea, ambiţia sau capriciul lui. Dar
în Cuvântul lui Dumnezeu cortina e dată la o parte şi atunci vedem, înapoia, deasupra şi în toată întinderea oricărei
înaintări sau dări înapoi a intereselor, puterii şi pasiunilor omeneşti, cum trimişii Celui Atotmilostiv împlinesc în mod
tăcut şi liniştit, toate îndrumările voinţei Lui...
În mijlocul luptei şi freamătului naţiunilor, Acela care tronează deasupra fiecărui individ conduce întâmplările de pe
pământ. Fiecărei naţiuni şi fiecărui individ Dumnezeu i-a stabilit un loc în marele Său plan.
Oamenii şi naţiunile sunt măsuraţi cu firul cu plumb în mâinile Aceluia care nu greşeşte. Toţi îşi decid soarta prin
propria lor alegere, iar Dumnezeu îi conduce pe toţi pentru îndeplinirea scopurilor Sale.
Istoria pe care marele Eu Sunt a însemnat-o în Cuvântul Său, unind inel după inel în lanţul profetic, de la veşnicia din
trecut la veşnicia din viitor, ne spune unde suntem azi în scurgerea veacurilor şi la ce ne putem aştepta în timpul ce
urmează.
Tot ce profeţia a prezis că se va întâmpla, până acum, a fost însemnat pe paginile istoriei şi putem fi siguri că tot ce a
fost prezis pentru timpul viitor se va împlini cu exactitate.
Avem nevoie să cercetăm împlinirea scopurilor lui Dumnezeu în istoria naţiunilor şi să putem aprecia la adevărata lor
valoare lucrurile văzute şi lucrurile nevăzute, ca să putem învăţa care este adevăratul scop al vieţii; pentru ca, văzând
lucrurile prezentului în lumina veşniciei, să le dăm cea mai valoroasă şi mai nobilă utilizare. (26)
TRĂIEŞTE CÂT TIMP MAI AI O ŞANSĂ
“Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în locuinţa mortilor în care mergi, nu mai este nici
lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune.” Ecl. 9:10
E un lucru solemn să mori, dar, un lucru mult mai solemn este să trăieşti. Vom fi confruntaţi cu fiecare gând, vorbă sau
faptă din viaţa noastră. Ceea ce facem din noi în timpul de probă, aceea vom rămâne pentru toată veşnicia. Moartea
aduce dezintegrarea corpului, dar nu determină nici o schimbare în caracter. Venirea lui Hristos nu schimbă caracterele
noastre, aceasta doar le fixează pentru totdeauna, mai presus de orice schimbare.
Mă adresez la membrii bisericii să fie creştini, să fie ca şi Hristos. Hristos a fost un lucrător nu pentru Sine, ci pentru
alţii. Dacă sunteţi creştini, veţi imita exemplul Lui...
Vă rog fierbinte, treziţi-vă din somnul vieţii. Este prea târziu ca să mai consacraţi puterea creierului, a oaselor şi a
muşchilor, servirii de sine. Să nu vă găsească ultima zi lipsiţi de comoara cerească. Căutaţi să sprijiniţi biruinţa crucii, să
luminaţi sufletele, să lucraţi pentru mântuirea semenilor voştri şi lucrarea voastră va suporta cercarea focului. (27)
Să ne amintim că, în timp ce lucrarea pe care trebuie să o facem, poate nu e alegerea noastră, trebuie să o acceptăm,
deoarece este alegerea lui Dumnezeu pentru noi. Plăcută sau neplăcută trebuie să împlinim datoria care e cea mai
apropiată. ”Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci în locuinţa morţilor în care mergi nu mai este nici
lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune.
Dacă Domnul doreşte ca noi să ducem un mesaj la Ninive, nu-i va face plăcere să mergem la Iope sau Capernaum. El
are motive să ne trimită spre locul spre care au fost îndreptate picioarele noastre. În fiecare loc se poate găsi cineva care
are nevoie de ajutorul pe care-l putem da. (28)
Oricare ar fi soarta lucrării în care ne-am angajat, Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă să fim: ”În sârguinţă fiţi fără
preget! Fiţi plini de râvnă, cu duhul! Slujiţi Domnului.”(Rom. 12:11) ”Ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul
răsplata moştenirii, voi slujiţi Domnului Hristos.”(Col. 3:26) (29)
CĂUTÂND COMOARA CEREASCĂ
“Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” Col. 3:2
Domnul descoperă aprecierea relativă a omului, în ce priveşte timpul şi veşnicia, pământul şi cerul. El ne-a avertizat:
”Când cresc bogăţiile nu vă lipiţi inimile de ele.”(Ps.62:10) Ele au valoare când sunt folosite pentru binele altora şi slava
lui Dumnezeu; dar nici o comoară pământească nu trebuie să fie partea voastră dumnezeul vostru sau mântuitorul vostru.
(30)
Dumnezeu încearcă pe oameni, pe unii într-un fel pe alţii în alt fel. El încearcă pe unii dându-le darurile Sale bogate,
iar pe alţii privându-i de favorurile Sale. El îi încearcă pe bogaţi, să vadă dacă Îl vor iubi pe Dumnezeu, Dătătorul, şi pe
aproapele lor ca pe ei înşişi. Când omul foloseşte în mod util aceste daruri Dumnezeu e mulţumit. Atunci El poate să-i
încredinţeze responsabilităţi mai mari. (31)
Omul lumesc pofteşte lucrurile care nu le are. În virtutea obişnuinţei, el îşi îndreaptă orice gând, orice scop în direcţia
de a-şi face provizii pe viitor, şi pe măsură ce îmbătrâneşte, devine mai dornic ca oricând de a dobândi tot ce se poate
câştiga...
Toată această energie, acestă stăruinţă, această fermitate, această hărnicie după putere pământească, este rezultatul
pervertirii puterilor sale spre un scop greşit. Oricare facultate ar putea fi cultivată la cel mai înalt nivel posibil, prin
exersare pentru viaţa cerească, nemuritoare, şi pentru importanţa mult mai mare şi veşnică a slavei. Obiceiurile şi
practicile omului lumesc în stăruinţa şi puterile lui, şi de a-şi folosi pentru sine orice ocazie de a-şi înmulţi bogăţia, trebuie
să fie o lecţie pentru cei care pretind a fi copiii lui Dumnezeu, căutând slava, onoarea şi nemurirea. Fiii acestei lumi sunt
mai înţelepţi în lucrul lor decât fiii luminii, şi aici se vede înţelepciunea lor.Ţinta lor e pentru câştig pământesc, şi în acest
scop îşi îndreaptă toate puterile lor. Oh, acest zel trebuie să caracterizeze truditorii pentru bogăţiile cereşti. (32)
Răstimpul de linişte 14 Iunie
SĂGEATA MORŢII
“Dacă ar fi înţelepţi, ar înţelege şi s-ar gândi la ce li se va întâmpla.” Deut. 32:29
“Domnul “nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.”(Plângeri 3:33) “Cum se îndură un
tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El.”(Ps.103:13) ”Căci El ştie din ce suntem făcuţi, Îşi aduce
aminte că suntem ţărână.”(Ps.103:14) El cunoaşte inima noastră, pentru că El citeşte fiecare secret al sufletului. El
recunoaşte sfârşitul de la început. Mulţi vor fi lăsaţi să doarmă înainte ca încercarea de foc a timpului strâmtorării să vină
asupra lumii...
Dacă Isus, Mântuitorul lumii, S-a rugat: ”Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta”, şi a
adăugat, ”totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”(Matei 26:39), cât de potrivit este pentru muritorii de rând să se
supună la fel înţelepciunii şi voinţei lui Dumnezeu. (33)
Avem doar un scurt timp de viaţă aici şi nu ştim cât de curând săgeata morţii, poate lovi inimile noastre. Nu ştim cât
de curând putem fi chemaţi să renunţăm la lume şi la toate avantajele ei. Veşnicia se derulează înaintea noastră. Perdeaua
e gata să fie ridicată. Doar câţiva ani scurţi, şi pentru oricine, acum socotit în viaţă, va suna porunca: ”Cine este nedrept să
fie nedrept şi mai departe, cine este întinat să se întineze şi mai departe, cine este fără prihană să trăiască mai departe fără
prihană şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe.”(Ap.22:11)
Suntem pregătiţi? Ne-am familiarizat cu Dumnezeu, Conducătorul cerului şi Dătătorul Legii şi cu Isus Hristos, pe care
L-a trimis în lume ca reprezentant al Său? Când se încheie viaţa noastră vom fi în stare să spunem, ce a spus Hristos,
exemplul nostru: ”Eu Te-am proslăvit pe pământ; am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac... Am făcut cunoscut
Numele Tău”? (Ioan 17:4-6)
Îngerii lui Dumnezeu caută să ne atragă de la eul nostru şi de la lucrurile pământeşti. Să nu-i lăsăm să lucreze în zadar.
(34)
LUMINĂ ÎN ÎNTRISTĂRI
“Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăş de el, după îndurarea Lui cea mare: căci El nu necăjeşte cu plăcere,
nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.”Plângeri 3:32-33
Când fiul meu cel mai mare a avut 16 ani, a fost afectat de o boală.
Cazul său a fost considerat critic şi el ne-a chemat la patul său şi ne-a zis: “Tată şi mamă, va fi greu pentru voi să vă
despărţiţi de fiul vostru cel mai mare. Dacă Domnul vede de bine să-mi cruţe viaţa, de dragul vostru, voi fi bucuros. Dacă
e spre binele meu şi slava Numelui Său ca viaţa mea să se încheie aici, voi spune că e bine sufletului meu. Tată, mergi Tu
însuţi şi mamă, mergeţi şi rugaţi-vă. Apoi veţi primi un răspuns în de acord cu voinţa Mântuitorului meu, pe care-L iubiţi
şi pe care-L iubesc." Lui îi era teamă, că dacă ne-am pleca genunchii împreună, mila noastră ar fi mai mare şi am cere
ceea ce n-ar fi cel mai bine pentru Domnul să ne dea. N-am primit nici o dovadă că fiul nostru s-ar vindeca. El a murit,
punându-şi toată încrederea în Isus, Mântuitorul nostru. Moartea lui a fost o grea lovitură pentru noi, dar a fost o biruinţă
chiar în moarte, pentru că viaţa lui a fost ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
Înainte de moartea băiatului meu cel mai mare, copilaşul meu a fost bolnav, pe moarte. Ne-am rugat şi am crezut că
Domnul ne-ar cruţa dragul nostru copilaş; dar a murit şi a fost lăsat să se odihnească în Isus, până ce Dătătorul de viaţă
va veni să-i trezească pe iubiţii lui scumpi, la o slavă nemuritoare.
Apoi soţul meu, serv credincios al lui Isus Hristos, care a trăit alături de mine 36 de ani, mi-a fost luat şi-am fost lăsată
să lucrez singură. El se odihneşte în Isus. Nu am lacrimi să vărs deasupra mormântului său. Dar ce dor îmi este de el...
Domnul adesea ne-a înştiinţat că mulţi din cei micuţi sunt puşi la odihnă, înaintea timpului strâmtorării. Ne vom vedea
copiii din nou. Îi vom întâlni şi-i vom cunoaşte în curţile cereşti. Puneţi-vă încrederea în Domnul şi nu vă fie teamă. (35)
(Experienţa personală a sorei White, în necazuri, este prezentată aici pentru încurajarea tuturor acelora care trebuie să sufere pierderea celor
dragi)
(Redactorii)
MORŢII NOŞTRI BINECUVÂNTAŢI
“Şi am auzit un glas din cer, care zicea: ”Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul; Da, zice
Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează.”Ap.14:13
Aproape că nu ştiu ce să-ţi spun.*) Vestea morţii soţiei tale m-a copleşit. Mi-a fost greu să cred şi mi-e greu să cred
şi acum. Dumnezeu mi-a dat o viziune în noaptea Sabatului trecut, pe care o voi scrie...
Am văzut că ea a fost pecetluită şi s-a ridicat la glasul lui Dumnezeu, a stat în picioare pe pământ şi a fost cu cei
144.000. Am văzut că nu trebuie să ne necăjim pentru ea; ea se va odihni în timpul strâmtorării şi tot ce puteam jeli era
faptul că am fost privaţi de compania ei. Am văzut că moartea ei era spre bine.
Îl înştiinţez pe fratele F... şi pe ceilalţi copii să se pregătească să-L întâlnească pe Isus şi atunci vor întâlni iarăş pe
mama lor şi niciodată nu vor mai fi despărţiţi. O, copii, veţi ţine voi seama de avertismentul ei credincios pe care vi l-a dat
cât timp a fost cu voi şi nu veţi lăsa toate rugăciunile pe care le-a înălţat lui Dumnezeu pentru voi, să fie ca apa care udă
pământul? Fiţi gata să-L întâlniţi pe Isus şi totul va fi bine. Predaţi-vă inima lui Dumnezeu şi să nu aveţi linişte până ce nu
ştiţi că-l iubiţi pe Isus. Dragă frate, ne-am rugat lui Dumnezeu să te ocrotească şi să te întărească ca să rezişti în faţa
pierderii. Dumnezeu va fi cu tine şi te va sprijini. Să ai numai credinţă...
Întristează-te nu ca cei care n-au nici o speranţă. Mormântul o poate păstra doar puţin timp. Nădăjduieşte în Dumnezeu
şi bucură-te, frate dragă, şi o vei întâlni peste puţină vreme. Noi nu vom înceta să ne rugăm pentru ca binecuvântările lui
Dumnezeu să fie asupra familiei tale şi asupra ta. Dumnezeu va fi soarele şi adăpostul tău. Dumnezeu va fi alături de tine
în adânca ta nenorocire şi încercare. Suportă încercarea bine şi vei primi o cunună a slavei, cu tovarăşa ta, la arătarea lui
Isus. Păstrează adevărul şi împreună cu ea vei fi încununat cu slavă, onoare, nemurire şi viaţă veşnică. (36)
*) Cuvinte adresate unui soţ şi copiilor la pierderea celei ce le-a fost soţie şi mamă.
OMUL UN SIMPLU MURITOR
“Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?”Iov 4:17
Omul este doar un muritor şi deşi se simte prea înţelept pentru a-l accepta pe Isus, el va rămâne doar un muritor. (37)
Viaţa fizică nu este veşnică sau nemuritoare, pentru că Dumnezeu, Dătătorul vieţii o ia din nou. Omul nu are putere
asupra vieţii lui. (38)
Niciunde, Cuvântul lui Dumnezeu nu învaţă că, sufletul omului e nemuritor. Nemurirea este o caracteristică doar a lui
Dumnezeu. (39)
Pe greşeala fundamentală a nemuririi naturale se bazează doctrina care propagă conştienţa după moarte - o doctrină,
care ca şi chinul veşnic, s-a opus învăţăturilor din Scriptură, ordinelor raţiunii şi sentimentelor noastre de umanitate... Ce
spune Scriptura, referitor la aceste lucruri? David declară că omul nu este conştient în moarte: ”Suflarea lor trece, se
întorc în pământ şi în aceeaşi zi le pier şi planurile”(Ps.146:4)
Când ca răspuns la rugăciunea lui, viaţa lui Ezechia a fost prelungită 15 ani, împăratul recunoscător a înălţat lui
Dumnezeu un tribut de rugăciune pentru marea Sa milă şi îndurare: ”Căci nu locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te
măreşte şi cei ce s-au pogorât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta. Ci cel viu, da cel viu Te laudă ca mine
astăzi.”(Is. 18:19) Teologia populară îi prezintă pe cei morţi neprihăniţi, ca fiind în cer, intraţi în fericire şi lăudând pe
Dumnezeu cu o limbă nemuritoare, dar Ezechia n-a putut vedea nici o perspectivă glorioasă în moarte.
Petru, în ziua Cincizecimii, a declarat că patriarhul David ”a murit şi a fost îngropat, şi mormântul lui este în mijlocul
nostru până în ziua de astăzi." ”Căci David nu s-a suit în ceruri” (Fap. 2:29.34) Faptul că David rămâne în mormânt până
la înviere, dovedeşte că neprihăniţii nu merg în cer după moarte. Numai prin înviere şi în virtutea faptului că Hristos a
înviat, poate David să stea la sfârşit la dreapta lui Dumnezeu. (40)
STAREA OMULUI ÎN TIMPUL MORŢII

“Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă şi
pomenirea li se uită. Şi dragostea lor şi ura lor şi pizma lor, de mulţi ani au pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de
tot ce se face sub soare.” Ecl. 9:5-6
Teoria nemuririi sufletului a fost una din acele doctrine false pe care Roma, împrumutându-le de la păgâni, le-a
introdus în religia creştină. Martin Luther le-a numit cu termenul de “fabule monstruoase care fac parte din gunoiul de
decrete papale ale Romei." Comentând cuvintele lui Solomon din Eclesiastul, care spun că cel mort nu mai ştie nimic,
Reformatorul zice: "... Solomon a judecat că morţii sunt adormiţi şi nu mai simt nimic. Pentru că morţii stau acolo
necunoscând nici zilele, nici anii, dar când sunt treziţi li se va părea că au dormit doar o clipă. (41)
Martirul Tyndale, referindu-se la starea morţilor, a declarat: ”Mărturisesc deschis că eu nu sunt convins că ei sunt deja
în starea deplină în care e Hristos, sau în care sunt îngerii aleşi ai lui Dumnezeu. Acesta nu e un punct al credinţei mele;
pentru că dacă ar fi aşa, eu nu văd decât că predicarea învierii trupului ar fi un lucru în zadar. (42)
În deacord cu credinţa populară, mântuiţii din cer ştiu tot ce se petrece pe pământ şi în mod deosebit ştiu tot ce se
petrece cu vieţile prietenilor lor pe care i-au lăsat în urmă. Dar cum ar putea fi pentru cei morţi, un izvor de fericire, să
ştie necazurile celor vii, să-i vadă îndurând toate tristeţile şi dezamăgirile şi chinul vieţii? Şi cât de neînchipuit de
revoltătoare este credinţa că, curând după ce suflarea de viaţă părăseşte trupul, sufletul celui nepocăit este încredinţat
flăcărilor iadului! La ce chinuri groaznice trebuie să fie supuşi acei care văd pe prietenii lor intrând în mormânt
nepregătiţi şi păşind într-o veşnicie de durere şi păcat? (43)
Hristos înfăţişează moartea copiilor Săi credincioşi, ca un somn. Viaţa lor e ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi până
ce ultima trâmbiţă va suna, acei care mor, vor dormi în El. (44)
O GENEROZITATE ÎN DREPTATEA LUI DUMNEZEU
“Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de cel ce poate să
piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” Mat.10:28
Cât de respingătoare oricărui sentiment de dragoste şi milă şi chiar simţului nostru de dreptate este doctrina că morţii
cei răi sunt chinuiţi cu foc şi pucioasă într-un iad care arde veşnic; că pentru păcatele unei vieţi pământeşti scurte, trebuie
să îndure chinul atât timp cât va trăi Dumnezeu...
Unde se găsesc astfel de învăţături, în paginile Cuvântului lui Dumnezeu? Vor fi lăsaţi mântuiţii din cer, pradă
sentimentelor de milă şi compasiune şi chiar sentimentelor omeneşti obişnuite? Trebuie să fie aceştia schimbaţi pentru
indiferenţa celor nepăsători sau pentru cruzimea celor sălbatici? Nu, nu! aceasta nu e o învăţătură din cartea lui
Dumnezeu...
Teoria chinului veşnic este una din doctrinele false care constituie vinul ticăloşiei din Babilon. (45)
Când privim în ce culori false a zugrăvit Satan caracterul lui Dumnezeu, ne mai putem mira că milosul nostru Creator
e privit cu groază şi chiar şi urât? (46)
Principiile bunătăţii, milei şi dragostei, învăţate şi exemplificate de Mântuitorul nostru sunt o copie a voinţei şi
caracterului lui Dumnezeu... Dumnezeu judecă drept pe cei răi, pentru binele universului şi chiar pentru binele acelora
care sunt pedepsiţi de judecăţile Lui.
Acei care l-au ales pe Satana ca şi conducătorul lor şi care au fost stăpâniţi de puterea lui, nu sunt pregătiţi a intra în
împărăţia lui Dumnezeu.
Ar putea ei suporta slava lui Dumnezeu şi a Mielului? Nu, nu; le-au fost asiguraţi ani de probă, pentru ca să-şi poată
forma caractere pentru cer; dar ei niciodată nu şi-au educat mintea să iubească curăţenia; niciodată n-au învăţat limbajul
cerului; iar acum este prea târziu. (47)
Pentru păcat, oriunde ar fi, Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.”(Ev. 12:29) În toţi acei care se supun puterii Sale,
Duhul lui Dumnezeu va mistui păcatul. Dar dacă oamenii se ţin de păcat, ei vor deveni una cu el. Atunci, slava lui
Dumnezeu, care distruge păcatul, trebuie să-i distrugă şi pe ei. (48)
PARTEA CELOR RĂI
“Iată, că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al
Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.” Ezech. 18:4
În timp ce viaţa este moştenirea celor neprihăniţi, moartea este partea celor răi. (49)
Sufletul care păcătuieşte va suferi o moarte veşnică - o moarte care va dura în veci, din care nu va mai exista speranţa
de înviere; iar apoi mânia lui Dumnezeu se va potoli. (50)
A fost o minune pentru mine faptul că Satan a reuşit atât de bine să-i facă pe oameni să creadă că cuvintele lui
Dumnezeu: ”Sufletul care păcătuieşte acela va muri”, înseamnă că sufletul care păcătuieşte nu va muri, ci va trăi veşnic în
suferinţă. Îngerul a zis: ”Viaţa este viaţă; fie în durere fie în fericire. Moartea este fără durere, fără bucurie, fără ură." (51)
Hristos a îndurat o moarte chinuitoare în cele mai umilitoare împrejurări pe care le-am putea avea în viaţă. El a
renunţat la viaţa Lui scumpă, pentru ca să poată birui moartea. El S-a înălţat din mormânt, iar miliardele de îngeri, care au
venit să-L vadă, luându-şi viaţa pe care a predat-o, au auzit cuvintele Lui de bucurie trium-fătoare, pe când stătea
deasupra mormântului lui Iosif, proclamând: “Eu sunt învierea şi viaţa”. (Ioan 11:25)
S-a răspuns la întrebarea: ”Dacă un om moare, va trăi el din nou?” Purtând pedeapsa pentru păcat, coborându-Se în
mormânt, Hristos a luminat mormântul pentru toţi cei care mor în credinţă. Dumnezeu în haina omenească a adus viaţa şi
nemurirea să lumineze prin Evanghelie. Prin moarte Hristos a asigurat viaţa veşnică pentru toţi acei care cred în El. Prin
moarte a condamnat pe autorul păcatului şi al necredinţei, să sufere pedeapsa păcatului - moartea veşnică.
Posesorul şi dătătorul vieţii veşnice, Hristos a fost singurul care a putut birui moartea. El este Mântuitorul nostru. (52)
Hristos este însăşi viaţa. El, care a trecut prin moarte, ca să distrugă pe cel ce are puterea morţii, este Izvorul a toată
vitalitatea. Este un balsam şi un medic în Galaad. (53)
Nemurirea prin Hristos 21 Iunie
NEMURIREA NATURALĂ - O MINCIUNĂ
“Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte.” Prov. 21:6
Marea minciună originală pe care Satan i-a spus-o Evei în Eden: ”Cu siguranţă nu veţi muri”, a fost prima predică
despre nemurirea sufletului. Această predică a fost încununată de succes, iar apoi au urmat consecinţele îngrozitoare. El a
adus minţile acolo încât să accepte lecţia ca adevăr, iar preoţii o predică, o cântă şi se roagă pentru ea. (54)
După cădere, Satan i-a rugat pe îngerii săi să depună eforturi deosebite pentru a insufla credinţa în nemurirea naturală
a omului; şi reuşind să-i determine pe oameni să accepte această eroare, ei trebuiau să-i conducă pe oameni acolo încât să
ajungă la concluzia că păcătosul va trăi într-o mizerie veşnică. Acum, prinţul întunericului, lucrând prin solii săi, Îl
prezintă pe Dumnezeu ca pe un tiran răzbunător declarând că El îi aruncă în iad pe toţi acei care nu-L iubesc şi-i face să
simtă totdeauna mânia Lui...
O numeroasă clasă care este revoltată de doctrina chinului veşnic, sunt conduşi la eroare în cealaltă extremă. Ei văd că
Scripturile Îl prezintă pe Dumnezeu ca pe o fiinţă iubitoare şi îndurătoare şi nu pot crede că El va încredinţa creaturile
Sale flăcărilor unui iad care arde veşnic. Dar, susţinând că sufletul este în mod firesc nemuritor, ei nu văd o altă
alternativă decât aceea că toată omenirea, în final, va fi mântuită. Mulţi privesc ameninţările din Biblie, ca fiind
desemnate numai pentru a-i face pe oameni să asculte de teamă, neputând fi împlinite în mod literal.
Astfel păcătosul poate trăi în plăcere egoistă, ignorând pretenţiile lui Dumnezeu şi totuşi aşteptând ca în final să
primească favorul Lui.
“Dumnezeu a dat oamenilor o declaraţie despre caracterul Său şi despre modul Lui de a proceda cu păcatul." ..”Pe toţi
cei răi îi va nimici.”(Ps.145:20) Totuşi toate manifestările dreptăţii recompensatoare vor fi în concordanţă perfectă cu
caracterul lui Dumnezeu, ca o fiinţă plină de îndurare, îndelung răbdătoare, binevoitoare...
Şi toţi care au o idee dreaptă despre aceste calităţi, Îl vor iubi, deoarece sunt atraşi spre El, în admiraţie faţă de
trăsăturile Sale. (55)
ACUM ESTE TIMPUL LUI DUMNEZEU
“Căci El zice: ”La vremea potrivită te-am ascultat, în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea
potrivită, iată că acum este ziua mântuirii.” 2 Cor. 6:2
Dumnezeu a ordonat legi pentru guvernare, nu numai pentru fiinţele ce au viaţă, ci pentru toate fenomenele din natură.
Toate lucrurile sunt guvernate de legi fizice, ce nu pot fi desconsiderate.
Ca şi îngerii, locuitorii din Eden au fost puşi la încercare; starea lor fericită putea fi păstrată numai cu condiţia de a
rămâne credincioşi legilor Creatorului. Ei puteau să asculte şi să trăiască, sau să nu asculte şi să piară. Dumnezeu i-a făcut
depozitarii binecuvântărilor bogate dar dacă nu ţineau seama de voinţa Lui, El care nu a cruţat nici îngerii care au
păcătuit, nu poate să-i cruţe nici pe ei; păcatul va aduce pierderea dreptului la darurile Sale şi va aduce asupra lor mizeria
şi ruina. (56)
Adam şi Eva au călcat legea lui Dumnezeu. Acest fapt a adus cu sine necesitatea de a fi excluşi din Eden şi de a fi
izolaţi de pomul vieţii pentru că a mânca din acesta, după păcătuirea lor, ar fi însemnat perpetuarea veşnică a păcatului.
Moartea a intrat în lume datorită păcatului. Dar Hristos Şi-a dat viaţa pentru ca omul să poată avea un alt timp de
probă. El n-a murit pe cruce pentru a desfiinţa Legea lui Dumnezeu, ci pentru a asigura omului o a doua perioadă de
probă. El n-a murit pentru a face păcatul nemuritor, ci pentru a-Şi asigura dreptul de a-l distruge pe cel care are puterea
morţii, care este diavolul. (57)
Este imposibil oamenilor să-şi asigure mântuirea sufletului după moarte. Această viaţă este singura perioadă acordată
omului în care să se pregătească pentru veşnicie. (58)
Timpul de probă este garantat tuturor pentru ca toţi să-şi poată forma caractere pentru viaţa veşnică. Tuturor le va fi
dată o ocazie pentru a se hotărî pentru viaţă sau moarte.
Timpul de probă al acelora care aleg să trăiască o viaţă de păcat şi neglijează marea mântuire oferită lor, se termină
când serviciul lui Hristos se încheie, chiar înainte de venirea Lui pe norii cerului. (59)
Acum este ora de încercare. Acum este ziua mântuirii. Acum, acum este timpul lui Dumnezeu. (60)
HRISTOS, PRIMUL ROD
“Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre oameni.
Dar acum Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.”1 Cor.15:19-20
Hristos a înviat din morţi ca pârgă a celor adormiţi. El a fost antitipul snopului de legănat, iar învierea Lui a avut loc
chiar în ziua în care snopul de legănat trebuia prezentat înaintea Domnului. Timp de mai mult de o mie de ani a fost
serbat acest rit simbolic. De pe câmpurile de recoltă, primele spice ale grânelor coapte erau adunate, iar când poporul
mergea la Ierusalim la Paşti, snopul primelor roade era legănat ca o jertfă de mulţumire, înaintea Domnului. Numai după
serbarea acestui rit putea începe secerişul, iar grânele să fie adunate în snop; snopul consacrat lui Dumnezeu simboliza
recolta. Astfel Hristos - pârga, simboliza marea recoltă spirituală ce trebuia adunată pentru împărăţia lui Dumnezeu.
Învierea Lui este Modelul şi garanţia învierii tuturor celor drepţi, care au murit. (61)
Învierea lui Isus a fost un model a învierii finale a tuturor celor adormiţi în El. Trupul înviat al Mântuitorului,
comportarea Lui, accentul vorbirii Sale, toate erau familiare urmaşilor Săi. De o manieră asemănătoare, vor învia şi acei
care dorm în Isus. Vom cunoaşte pe prietenii noştri, chiar aşa cum ucenicii L-au cunoscut pe Isus. Deşi puteau fi
deformaţi, bolnavi, desfiguraţi în această viaţă muritoare, totuşi în trupurile lor înviate şi slăvite, identitatea lor
individuală va fi perfect conservată, iar noi vom recunoaşte în feţele ce radiau lumina strălucitoare de la faţa lui Isus,
trăsăturile celor pe care-i iubim. (62)
La a doua Sa venire, toţi morţii cei drepţi vor auzi vocea Lui şi vor învia la viaţa măreaţă, nemuritoare. Aceeaşi putere
va înălţa biserica Lui şi o va slăvi cu El deasupra tuturor împărăţiilor, deasupra tuturor puterilor deasupra oricărui nume
ştiut, nu numai în această lume, ci deasemenea, în lumea viitoare. (63)
El ne va primi cu cinste. Ni se va da o cunună de slavă care nu se veştejeşte niciodată. (64)
MOARTEA, ÎNGHIŢITĂ DE BIRUINŢĂ
“Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu
trupul celalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă.” 2 Cor.5:4
Dătătorul de viaţă vine să rupă lanţurile mormintelor. El îi va învia pe captivi şi va proclama: ”Eu sunt învierea şi
viaţa." (65)
Niciunde în sfintele Scripturi nu se găseşte afirmaţia că la moarte cei drepţi îşi primesc răsplata sau că cei răi îşi
primesc pedeapsa. Patriarhii şi profeţii n-au lăsat o astfel de asigurare. Hristos şi apostolii Săi n-au făcut nici o aluzie la
aceasta. Biblia învaţă în mod clar că cei morţi nu merg imediat în cer. Ei sunt înfăţişaţi ca dormind până la înviere. Chiar
în ziua în care sfoara de argint e desfăcută iar vasul de aur spart, gândurile omului pier. Cei care se coboară în mormânt
nu mai ştiu nimic din ce se petrece sub soare. Binecuvântată odihnă pentru drepţii osteniţi. Timpul, fie el lung sau scurt,
lor li se va părea doar o clipă. Ei dorm şi sunt treziţi de trâmbiţa lui Dumnezeu la slava nemuritoare. “Trâmbiţa va suna,
morţii vor învia nesupuşi putrezirii. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire, iar trupul acesta
muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: ‘Moartea a fost înghiţită de biruinţă.’ (1
Cor.15:52-54) Deoarece ei sunt treziţi din somnul lor adânc, ei încep să gândească chiar din clipa în care s-au oprit.
Ultima senzaţie a fost durerea morţii, ultimul gând că se coboară sub puterea mormântului. Când ei învie din mormânt,
primul gând de bucurie va fi repetat în strigătul tulburător: ”Unde îţi este biruinţa moarte? Unde îţi este boldul moarte?”(1
Cor.15:55) (66)
Chinurile morţii au fost ultimele lucruri pe care le-au simţit. Când se trezesc, toate durerile au dispărut. Porţile cetăţii
lui Dumnezeu se răsucesc din balamalele lor, iar răscumpăraţii lui Dumnezeu intră printre heruvimi şi serafimi. Hristos le
urează: ”Bun venit”, şi pune asupra lor binecuvântarea Lui: ”Bine rob bun şi credincios, intră în bucuria stăpânului
tău.”(Mat.25:21)(67)
O ÎNVIERE SPECIALĂ
“Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţă veşnică, alţii pentru ocară şi ruşine
veşnică.” Daniel 12:2
La miezul nopţii, Dumnezeu îşi manifestă puterea pentru salvarea poporului Său. Soarele se iveşte şi străluceşte în
toată puterea lui. Semne şi minuni urmează repede în succesiune. Cei răi privesc cu groază şi uimire asupra scenei în timp
ce cei drepţi privesc cu bucurie solemnă semnele mântuirii lor. Totul din natură pare că şi-a schimbat mersul. Fluviile au
încetat să mai curgă. Norii negri, grei, apar şi se izbesc unul de altul. În mijlocul cerurilor învolburate există un singur loc
luminos de o slavă de nespus, de unde vine glasul lui Dumnezeu ca zgomotul mai multor ape, zicând: ”S-a
isprăvit.”(Ap.16:17)
Acel glas cutremură cerurile şi pământul. E un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum de când este omul pe
pământ, n-a fost cutremur aşa mare.”(Ap.16:18) Întregul pământ se înalţă şi se umflă ca valurile mării. Suprafaţa lui este
deschisă. Chiar temeliile sale par să fie date la o parte.
Mormintele sunt deschise şi “mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se trezesc, unii pentru viaţă veşnică, alţii
pentru ruşine şi ocară veşnică.”(Dan.12:2) Toţi care au murit în credinţa soliei îngerului al treilea ies glorificaţi din
morminte, să audă legământul de pace al lui Dumnezeu cu acei care au păstrat Legea Sa. (68)
Acei care au murit în credinţă sub solia îngerului al treilea, ţinând Sabatul, ies din aşternuturile lor de ţărână. (69)
Şi cei ce L-au străpuns (Ap.1:7) acei care au jignit şi au batjocorit chinurile morţii lui Hristos şi cei mai înverşunaţi
adversari ai adevărului Său şi ai poporului Său, sunt înviaţi pentru a-L vedea în slava Sa şi a vedea onoarea aşezată asupra
celor credincioşi şi ascultători.
Glasul lui Dumnezeu este auzit din cer, vestind ziua şi ora venirii lui Hristos şi proclamând legământul Său veşnic
poporului Său. Iar când binecuvântarea este rostită asupra celor care au onorat pe Dumnezeu ţinând Sabatul Său sfânt, se
aude un mare strigăt de biruinţă se aude. (70)
ÎNVIEREA SPRE NEMURIRE
“Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus, pe cei ce
au adormit în El.” 1 Tes.4:14
Pentru credincios, Hristos este învierea şi viaţa. În Mântuitorul nostru este restabilită viaţa care a fost pierdută prin
păcat; pentru că El are viaţa în Sine, şi învie pe cine doreşte El, fiind învestit cu dreptul de a da nemurirea. Viaţa pe care a
jertfit-o în haina omenească, o ia înapoi şi o dă oamenilor. (71)
Când Hristos vine să-i adune la Sine pe cei care au fost credincioşi, va suna ultima trâmbiţă şi întregul pământ de la
culmile cele mai înalte ale munţilor, la cele mai de jos ascunzişuri ale celor mai adânci galerii, o vor auzi. Drepţii morţi
vor auzi sunetul ultimei trâmbiţe şi vor ieşi din mormintele lor. (72)
Toţi ies din mormintele lor cu aceeaşi statură ca şi atunci când au intrat în mormânt. Adam, care stă printre mulţimea
înviată este foarte înalt şi are o înfăţişare impunătoare, fiind doar cu puţin mai mic ca Fiul lui Dumnezeu. El prezintă un
contrast izbitor faţă de oamenii ultimei generaţii; din acel punct de vedere este arătată marea degenerare a neamului
omenesc. Dar toţi înviază cu prospeţimea şi vigoarea veşnicei tinereţi. Corpul acesta muritor şi supus stricăciunii, lipsit de
plăcuta-i înfăţişare, mânjit altădată de păcat, se face acum perfect, frumos şi nemuritor. Toate defectele şi diformităţile
sunt lăsate în mormânt. Având din nou acces la pomul vieţii în Edenul de mult pierdut, mântuiţii vor creşte la plinătatea
staturii neamului în slava de la început. Drepţii în viaţă sunt schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi.”(1 Cor.15:52)
La glasul lui Dumnezeu au fost proslăviţi, acum ei sunt făcuţi nemuritori şi cu sfinţii înviaţi sunt răpiţi să-L întâlnească pe
Domnul lor în văzduh. Copilaşii sunt duşi de îngerii sfinţi în braţele mamelor lor. Prietenii mult timp despărţiţi prin
moarte, sunt uniţi veşnic şi cu cântece de bucurie se înalţă împreună spre cetatea lui Dumnezeu. (73)
Toţi morţii cei drepţi, de la neprihănitul Abel la ultimul sfânt care a murit, se vor trezi la viaţa glorioasă şi nemuritoare.
(74)
ÎNVIEREA SPRE OSÂNDA VEŞNICĂ
“Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul, vor stăpâni ţara.” Ps. 37:9
“La sfârşitul celor o mie de ani va avea loc a doua înviere. Atunci cei răi vor fi în viaţă şi se vor înfăţişa înaintea lui
Dumnezeu. Astfel, scriitorul Apocalipsei, după ce descrie învierea celor drepţi zice: ”Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-
au sfârşit cei o mie de ani.”(Ap.20:5) (75)
La prima înviere toţi au ieşit în haină nemuritoare, dar la a doua înviere semnele blestemului sunt evidente peste toţi.
Regi şi nobili de pe pământ, nenorociţi şi prăpădiţi, învăţaţi şi neînvăţaţi, toţi au venit împreună. Toţi privesc la Fiul
omului, chiar şi acei oameni care L-au dispreţuit şi L-au batjocorit, care au pus cununa de spini pe fruntea lui sfântă şi
care L-au bătut cu trestia, privesc la El în toată maiestatea Sa împărătească. Acei care au bătut cuie în mâinile şi picioarele
Lui privesc acum semnele răstignirii Sale. Acei care L-au împuns în coastă privesc semnele cruzimii lor pe trupul lui şi
ştiu că El este chiar Acel pe care L-au răstignit şi pe care L-au batjocorit în sfârşeala agoniei Lui. Iar apoi se înalţă un
prelung geamăt de agonie, deoarece ei fug să se ascundă de prezenţa Regelui regilor şi de Domnul domnilor.
Toţi caută să se ascundă între stânci, să se apere de slava îngrozitoare a Celui pe care ei L-au batjocorit. Şi copleşiţi şi
îndureraţi de maiestatea şi slava Sa de nespus, ei cu toţii îşi înalţă glasurile şi cu o claritate teribilă, exclamă:
“Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Domnului.”(Ps.118:26) (76)
Foc va coborî de la Dumnezeu din cer şi-i va nimici pe cei răi, se vor arde rădăcinile şi ramurile. Satana este rădăcina,
iar copiii săi sunt ramurile. (77)
Soarta celor răi este hotărâtă de propria lor alegere. Excluderea lor din cer, este de bună voie în ce-i priveşte pe ei, şi
dreaptă şi plină de îndurare, în ce-L priveşte pe Dumnezeu. (78)
Speranţa învierii 28 Iunie
VINE DĂTĂTORUL DE VIAŢĂ
“Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până când mi
se va schimba starea în care mă găsesc.”Iov 14:14
Dătătorul vieţii va deştepta posesiunea lui câştigată, la prima înviere şi până la acea oră triumfătoare, când ultima
trâmbiţă va suna şi marea oaste se va înălţa spre biruinţa veşnică, fiecare sfânt care doarme va fi păstrat în siguranţă şi va
fi păzit ca un preţios giuvaier, care e cunoscut lui Dumnezeu după nume. Prin puterea Mântuitorului care a locuit în ei pe
când erau în viaţă şi pentru că erau părtaşi ai naturii divine, au fost înviaţi. (79)
Speranţele noastre cele mai de preţ adesea sunt nimicite aici. Iubiţii noştri ne sunt smulşi de către moarte. Noi le
închidem ochii, şi-i pregătim pentru mormânt şi-i aşezăm departe de vederea noastră. Dar speranţa ne încurajează
duhurile noastre. Nu suntem despărţiţi pentru totdeauna, ci îi vom întâlni pe iubiţii noştri care dorm în Isus. Ei se vor
reîntoarce de pe terenul vrăjmaşului. Dătătorul vieţii vine. Miliarde de îngeri sfinţi Îl însoţesc în drumul Lui. El distruge
legăturile morţii, rupe lanţurile mormântului, pretinşii captivi se înalţă sănătoşi şi în frumuseţea nemuritoare. (80)
Identitatea noastră personală, este conservată în înviere, deşi nu aceleaşi particule de materie sau substanţă materială
cu care au intrat în mormânt. La înviere fiecare om va avea propriul său caracter. Dumnezeu, la timpul Său, îi va vizita pe
cei morţi, dându-le din nou suflarea vieţii şi poruncind oaselor fără viaţă să trăiască. (81)
Familia va fi reîntregită. Când privim la moartea noastră, putem să ne gândim la dimineaţa când trâmbiţa lui
Dumnezeu va suna, când: ”Morţii vor învia nesupuşi putrezirii, iar noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15:52)(82)
Ultimile urme prelungite ale blestemului păcatului vor fi îndepărtate, iar cei credincioşi în Hristos se vor ivi,”în
frumuseţea Domnului Dumnezeului nostru”, reflectând în minte, suflet şi trup chipul desăvârşit al Domnului lor. (83)
Suntem noi gata, astfel încât, dacă vom adormi să adormim cu speranţa în Isus Hristos? (84)
SPERANŢĂ ÎN ÎNTRISTARE
“Nu voim fraţilor să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să vă întristaţi ca ceilalţi care n-au nădejde”
1 Tes. 4:13
Celor năpăstuiţi, le spun să fie bine încredinţaţi în speranţa dimineţii învierii. Apele din care aţi băut sunt tot atât de
amare cum au fost apele de la Mara din pustie pentru copiii lui Israel, dar Isus poate să le facă atât de dulci prin dragostea
Lui.
Dumnezeu a pregătit un balsam pentru orice rană. Există un balsam în Galaad, există şi un medic acolo. Vreţi voi să
studiaţi acum Scripturile, aşa cum n-aţi făcut-o niciodată până acum? Căutaţi pe Domnul pentru înţelepciune în orice
situaţie critică. În orice încercare, rugaţi pe Isus să vă arate drumul pentru a ieşi din încurcăturile voastre, apoi ochii voştri
vor fi deschişi pentru a vedea remediul, şi pentru a aplica situaţiei voastre făgăduinţele vindecătoare care au fost
menţionate în Cuvântul Său. În acest fel, vrăjmaşul nu va găsi nici o ocazie de a vă conduce în întristare şi necredinţă, ci
în loc de aceasta, veţi avea credinţă, speranţă şi curaj în Domnul. Duhul Sfânt vă va da o judecată clară pentru ca să puteţi
vedea şi să vă însuşiţi fiecare binecuvântare care va lucra ca un antidot al durerii, ca o ramură a vindecării pentru fiecare
înghiţitură de amărăciune care e pusă pe buzele voastre. Fiecare înghiţitură amară va fi amestecată cu dragostea lui Isus şi
în loc de a vă plânge de amărăciune, vă veţi da seama că dragostea lui Isus şi harul Său sunt atât de amestecate cu tristeţea
încât aceasta a fost transformată într-o bucurie calmă, sfântă.
Când Henry White, fiul nostru cel mare a murit, el a zis: ”Un pat al durerii este un loc preţios când avem prezenţa lui
Isus." Când suntem obligaţi să bem apele amare, întoarceţi-vă de la amărăciune spre lucrurile scumpe şi strălucitoare. În
încercare, harul poate da sufletului omenesc asigurare, iar când stăm lângă patul morţii şi vedem cum creştinii pot îndura
suferinţa şi să treacă prin valea morţii, ne întărim, şi nu slăbim şi nici nu ne descurajăm conducând sufletele la Isus. (85)
CÂND VIAŢA VEŞNICĂ ÎNCEPE
“Şi mărturisirea este aceasta: ”Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul
are viaţă; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţă.” 1 Ioan 5:11-12
“Isus a declarat: ”Eu sunt învierea şi viaţa." În Isus este viaţa originală, neîmprumutată, nederivată. ”Cine are pe Fiul
are viaţă." Divinitatea lui Hristos este garanţia vieţii veşnice pentru credincioşi.”Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi
murit, va trăi."
Pentru credincioşi, moartea este un lucru minor. Hristos vorbeşte despre moarte ca şi cum ar fi doar o clipă. ”Dacă
păzeşte cineva Cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea, în veac nu va gusta moartea.”(Ioan 8:51-52) Pentru creştin,
moartea nu este decât un somn, o clipă de linişte şi întuneric. Viaţa e ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi “când se va arăta
Hristos viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.”(Coloseni 3:4) (87)
El care Însuşi a murit pe cruce, a stat ca un biruitor al mormântului şi Şi-a afirmat dreptul şi puterea de a da viaţă
veşnică. (88)
“Eu îl voi învia în ziua de apoi.”(Ioan 6:40) Hristos a devenit una cu noi la trup, pentru ca noi să putem deveni una cu
El în Duh. În virtutea acestei uniri, vom ieşi din mormânt - nu numai ca o manifestare a puterii lui Hristos, ci pentru că
prin credinţă, viaţa Lui a devenit viaţa noastră. Acei care-L văd pe Hristos şi adevăratul Său caracter şi-L primesc în
inimă, au viaţă veşnică. Prin Duhul, locuieşte Hristos în noi; iar Duhul lui Dumnezeu acceptat în inimă prin credinţă, este
începutul vieţii veşnice. (89)
Isus zice: ”Dacă cineva însetează să vină la Mine şi să bea." Cel însetat să vină: ”Şi oricine voieşte să ia apa vieţii în
dar." ”Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va
preface în el într-un izvor de apă, care va tâşni în viaţa veşnică." (Ioan 7:37; Ap.22:17; Ioan 4:14)(90)
IULIE
SANCTUARUL LUI DUMNEZEU
Sfinţenia preoţiei divine 1 Iulie
DOMNUL ESTE ÎN ACEST LOC
“Iacov s-a trezit din somn şi a zis: ”Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut." I-a fost frică şi a
zis: ”Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor.” Gen. 28:16-17
Adevăratul respect pentru Dumnezeu este inspirat de un simţ al infinitei Sale măreţii şi de conştienţa prezenţei Sale.
Cu acest simţ al Celui Nevăzut, orice inimă trebuie să fie adânc impresionată. Ora şi locul rugăciunii sunt sfinte,
deoarece, Dumnezeu este acolo. Şi după cum respectul este manifestat în atitudine şi comportare, sentimentul care-l
inspiră va fi aprofundat: ”Numele Lui este sfânt şi înfricoşat”, zice psalmistul." (Ps.111:9)
Îngerii îşi acopăr feţele când rostesc acel nume. Atunci cu cât respect ar trebui să rostească buzele noastre acest nume,
noi care suntem căzuţi şi păcătoşi! Bine trebuie să fie cântărite de către bătrâni şi tineri acele cuvinte ale Scripturii care
arată cum trebuie considerat locul marcat de prezenţa deosebită a lui Dumnezeu.”Scoate-ţi încălţămintea din picioare,
căci locul pe care calci este un pământ sfânt,”(Ex.3:5) i-a ordonat Domnul lui Moise din rugul arzător. (1)
Dumnezeu este preamărit şi sfânt şi pentru sufletul umil, care crede, casa Lui pe pământ, locul unde poporul Său Îl
întâlneşte pentru a-L adora, este ca poarta cerului. Cântecele de laudă, cuvintele rostite de slujitorii lui Hristos, sunt
mijloacele stabilite de Dumnezeu pentru a pregăti un popor pentru biserica de sus, pentru locul de închinare mai nobil, în
care nimic ce e necurat, nu poate intra... Dumnezeu vede orice gând sau faptă necuviincioasă, iar acestea sunt notate în
cărţile cerului. Nimic nu este ascuns dinaintea ochiului Său atotvăzător. Dacă v-aţi format într-o oarecare măsură
obiceiuri de nepăsare şi indiferenţă, în casa lui Dumnezeu, străduiţi-vă să le corectaţi. Practicaţi respectul până ce acesta
devine o parte din voi înşivă. (2)
TĂCEŢI ÎNAINTEA LUI
“Domnul este însă în templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui.”Hab. 2:20
De la caracterul sacru care a fost atribuit sanctuarului pământesc, creştinii pot învăţa felul în care ei trebuie să
privească locul unde Domnul întâlneşte pe poporul Său. A avut loc o mare schimbare, nu în mai bine, ci în mai rău, în
obiceiurile şi deprinderile oamenilor în legătură cu închinarea religioasă. Lucrurile valoroase, sfinte, care ne unesc cu
Dumnezeu, pierd repede influenţa lor asupra minţilor şi inimilor noastre şi sunt coborâte la nivelul lucrurilor obişnuite.
Respectul pe care oamenii l-au avut în trecut faţă de sanctarul unde se întâlneau cu Dumnezeu la serviciul sfânt, a fost în
mare măsură părăsit. Cu toate acestea Dumnezeu Însuşi a lăsat rânduiala serviciului Său, înălţându-l mai presus de orice
lucru trecător.
Casa este sanctuarul pentru familie, iar cămăruţa sau locul restrâns este cel mai tainic loc pentru închinarea
individuală, dar biserica este sanctuarul pentru adunare. (3)
În numele lui Isus putem veni înaintea Lui cu încredere, dar nu trebuie să ne apropiem de El cu îndrăzneala îngâmfării
ca şi cum ar fi la acelaşi nivel cu noi. Unii se adresează Marelui, Atotputernicului şi Sfântului Dumnezeu, care locuieşte
în lumina intangibilă, ca şi cum s-ar adresa unui egal sau chiar unuia inferior lor. Unii se poartă în casa Lui într-un mod
pe care nu şi l-ar permite în camera de audienţă a unui conducător pământesc. Aceştia trebuie să-şi amintească faptul că
se află în prezenţa Aceluia pe care-L adoră serafimii. (4)
Acei care se adună pentru a se închina Lui, trebuie să îndepărteze orice lucru rău. Dacă nu I se închină în duh şi în
adevăr şi în frumuseţea sfinţeniei, adunarea lor nu va avea nici un efect. (5)
Dragi prieteni tineri, este privilegiul vostru de a slăvi pe Dumnezeu pe pământ. Pentru a face aceasta trebuie să vă
depărtaţi minţile de la lucrurile ce sunt superficiale, frivole şi fără importanţă, îndreptându-le spre acelea care sunt de o
valoare veşnică. (6)
CURĂŢIREA DE PĂCAT
“Atunci am zis: Vai de mine! Sunt pierdut căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor cu
buze necurate şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor.”Isaia 6:5
Privind slava Domnului, profetul Isaia a fost uimit şi fiind copleşit de un simţ al propriei slăbiciuni şi nevrednicii, el a
strigat: ”Sunt pierdut..."
Isaia a acuzat pe alţii de păcat; dar se vede expus aceleiaşi condamnări, pe care a rosit-o asupra lor. El s-a mulţumit cu
o ceremonie rece şi fără viaţă în închinarea la Dumnezeu şi n-a ştiut aceasta până când Domnul nu i-a dat o viziune. Cât
de fără însemnătate i se păreau acum înţelepciunea şi talentele sale, privind asupra sfinţeniei şi maiestăţii sanctuarului.
Felul în care s-a văzut pe sine, poate fi exprimat în cuvintele apostolului Pavel: ”O, nenorocitul de mine! Cine mă va
izbăvi de acest trup de moarte?”(Rom. 7:24)
Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână pe care-l luase cu cleştele de pe altar! Mi-a
atins gura cu el şi a zis: ”Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău
ispăşit." (Is.6:6-7)
Viziunea dată lui Isaia reprezintă starea poporului lui Dumnezeu în ultimele zile. Ei sunt favorizaţi de a vedea prin
credinţă lucrarea care se desfăşoară în sanctuarul ceresc. Privind prin credinţă în Sfânta Sfintelor şi văzând lucrarea lui
Hristos din Sanctuarul ceresc, ei înţeleg că sunt un popor cu buze necurate, un popor ale cărui buze adesea au vorbit cu
îngâmfare şi a cărui talente n-au fost sfinţite şi întrebuinţate spre slava lui Dumnezeu. Tare disperaţi pot fi când îşi văd
propria lor slăbiciune şi nevrednicie în contrast cu neprihănirea şi frumuseţea măreţului caracter al lui Hristos. Dar dacă,
la fel ca şi Isaia, vor primi imprimarea modelului Domnului, care va influenţa inima lor, dacă îşi vor umili sufletele
înaintea lui Dumnezeu, atunci va fi speranţă pentru ei. Curcubeul făgăduinţei este deasupra tronului, iar lucrarea făcută
pentru Isaia, va fi săvârşită şi în ei. (7)
Sfinţenia prezenţei divine 4 Iulie
DUHUL, ÎN TEMPLUL SUFLETULUI
“Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?”1 Cor. 3:16
Din veşnicii, scopul lui Dumnezeu a fost ca orice fiinţă creată, de la serafimul strălucitor şi sfânt, până la om, să fie un
templu în care să locuiască Creatorul. Din cauza păcatului fiinţa umană a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu.
Întunecată şi murdărită prin păcat, n-a mai revelat slava Celui Divin. Dar prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, scopul
cerului este îndeplinit. Dumnezeu locuieşte în omenire şi prin harul Său, inima omului devine din nou templul Său.
Dumnezeu a prevăzut ca templul de la Ierusalim să fie o mărturie perpetuă pentru înaltul destin deschis oricărui suflet.
Dar evreii n-au înţeles semnificaţia locaşului pe care-l priveau cu atât de multă mândrie. Ei nu s-au predat pe sine ca
temple sfinte pentru Duhul Sfânt. Curţile templului de la Ierusalim, pline de un comerţ nesfânt, au reprezentat cu adevărat
templul inimii. Prin curăţirea templului de cumpărătorii şi vânzătorii lumeşti, Isus a vestit misiunea Sa de a curăţi inima
de murdăria păcatului, de poftele egoiste, obiceiurile rele care corup sufletul...
Nici un om nu poate să îndepărteze el însuşi, grămada de păcate care au luat în stăpânire inima. Numai Hristos poate
curăţi templul sufletului. Dar El nu va intra cu forţa; El nu vine în inimă ca în templul din vechime, dar El zice: ”Iată, Eu
stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide, voi intra la el.”(Ap.3:20) El nu va veni numai pentru o
singură zi; pentru că El zice: ”Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor... ”şi ei vor fi poporul Meu.”(2 Cor.6:16) Prezenţa
Lui va curăţi şi va sfinţi sufletul astfel încât acesta poate fi un templu sfânt pentru Domnul şi ”un locaş al lui Dumnezeu
prin Duhul.”(Efeseni 2:22) (8)
Domnul este mai bucuros să dea Duhul Sfânt acelora care-I servesc Lui, decât sunt părinţii, să dea daruri bune copiilor
lor. (9)
Sanctuarul în Vechiul Testament 5 Iulie
SCOPUL SANCTUARULUI
“Să-Mi facă un locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.”Exod. 25:8
“Eu voi locui în mijlocul copiilor lui Israel şi voi fi Dumnezeul lor, şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea.”(Exod.
29:45.43)
În clădirea Sanctuarului, ca loc de locuire pentru Dumnezeu, Moise a fost îndrumat să facă toate lucrurile în deacord
cu modelul lucrurilor din cer. Dumnezeu l-a chemat pe munte şi i-a descoperit lucrurile cereşti şi după asemănarea lor a
fost modelat Tabernacolul cu tot ce-i aparţinea.
Astfel lui Israel, pe care El a dorit să-l facă locul Său de locuire, i-a descoperit idealul măreţ al caracterului Său. Lor
le-a fost arătat pe munte modelul, când a fost dată Legea de pe Sinai...
Dar acest ideal erau neputincioşi a-l atinge, prin ei înşişi. Descoperirea de pe Sinai, putea doar să-i facă să înţeleagă
nevoia lor şi neputinţa lor. O altă lecţie, pe care tabernacolul trebuia să-i înveţe, prin serviciul jertfei - era lecţia iertării
păcatului şi puterea de ascultare spre viaţă, prin Mântuitorul.
Prin Hristos trebuia să se împlinească scopul pentru care tabernacolul a fost un simbol - acel locaş măreţ, cu pereţii lui
de aur cu heruvimii, cu mireasma tămâiei care arde veşnic umplând totul, cu preoţii îmbrăcaţi într-un alb imaculat şi în
tainicul mister din locul din interior, deasupra locului de îndurare, între chipurile îngerilor adoratori, îngenunchiaţi, slava
celui Prea Sfânt. În toate Domnul dorea ca poporul Său să citească scopul pentru sufletul omenesc. Acelaşi scop, mult
după aceea, a fost explicat de apostolul Pavel vorbind prin Duhul Sfânt: ”Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi
că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu;
căci Templul lui Dumnezeu este sfânt; şi aşa sunteţi şi voi.”(1 Cor.3:16-17) (11)
UN TEMPLU CONSTRUIT PRIN DARURI
“Vorbeşte copiilor lui Israel: ”Să-Mi aducă un dar, să-L primeşti pentru Mine de la orice om care-l va da cu
tragere de inimă.” Ex.25:2
Dumnezeu Însuşi i-a dat lui Moise planul construcţiei [sanctuarului] cu indicaţii speciale cu privire la mărime şi formă,
la materialele care trebuiau folosite şi la fiecare piesă de mobilier pe care trebuia să o conţină. Locaşurile sfinte construite
de mâini omeneşti trebuiau să fie “chipurile adevăratului locaş”(Ev.9:24), “chipurile locurilor din cer”(Ev.9:25) - o
reprezentare în miniatură a templului ceresc unde Hristos, Marele nostru Preot, după ce Şi-a oferit viaţa ca jertfă, trebuia
să mijlocească în favoarea păcătosului.
Pentru construirea sanctuarului au fost necesare mari şi îndelungi pregătiri, a fost nevoie de o mare cantitate de cel mai
preţios şi mai scump material, totuşi Domnul a acceptat numai daruri de bunăvoie. ”Să-L primiţi pentru Mine de la orice
om care-l va da cu tragere de inimă” - aceasta a fost porunca divină repetată adunării de către Moise. Devotamentul faţă
de Dumnezeu şi un spirit de sacrificiu au fost primele condiţii în pregătirea unui locaş pentru Cel Prea Înalt.
Tot poporul şi-a dat asentimentul: ”Toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă au venit şi au adus un prinos Domnului
pentru lucrarea cortului întâlnirii, pentru toată slujba lui şi pentru veşmintele sfinte. Au venit îndată bărbaţii şi femeile,
toţi cei cu tragere de inimă, şi au adus brăţări... Fiecare a adus prinosul de aur, pe care-l închinase Domnului."
(Ex.35:21.22)
Oamenii, bătrânii şi tinerii, bărbaţi, femei şi copii - au continuat să aducă darurile lor, până când acei care erau
însărcinaţi cu lucrarea au constatat că aveau suficient, ba chiar mai mult decât puteau folosi.
Toţi care iubesc închinarea la Dumnezeu şi care preţuiesc binecuvântarea prezenţei Sale sfinte, vor manifesta acelaşi
spirit de sacrificiu în pregătirea locaşului unde El se poate întâlni cu ei. (12)
Dacă a existat vreodată un timp când trebuie făcute sacrificii, acesta este acum. (13)
MĂREŢIE ŞI STRĂLUCIRE ÎN LOCAŞUL SĂU
“Strălucirea şi măreţia sunt înaintea feţei Lui, slava şi podoaba sunt în locaşul Său." Ps.96:6
De la creaţiunea şi căderea omului şi până acum a avut loc o continuă desfăşurare a planului lui Dumnezeu pentru
mântuirea prin Hristos a neamului căzut. Tabernacolul şi templul lui Dumnezeu pe pământ au fost construite după
originalul din cer. În jurul Sanctuarului şi a serviciilor sale solemne, în mod mistic s-au adunat adevăruri grandioase care
trebuiau să fie descoperite de-a lungul generaţiilor.
N-a existat nici o perioadă în care Dumnezeu să fi îngăduit dovezi mai mari despre maiestatea Sa măreaţă şi
grandioasă ca şi atunci când a fost recunoscut ca şi Conducător al lui Israel. Manifestările Împăratului invizibil au fost
măreţe şi nespus de sublime. Un sceptru a fost purtat, dar care n-a fost ţinut de nici o mână omenească. Chivotul sfânt,
acoperit de tronul îndurării şi conţinând Legea sfântă a lui Dumnezeu, a fost un simbol al lui Iehova Însuşi. Aceasta era
puterea biruitoare la luptă a Israeliţilor. Înaintea lui, idolii au fost doborâţi şi pentru modul nechibzuit în care a fost privit,
unii au pierit. Niciodată în lumea noastră n-a dat Dumnezeu dovezi mai evidente despre supremaţia Sa, ca şi atunci când
numai El a fost recunoscut ca Împărat al lui Israel. (14)
Legea lui Dumnezeu, păstrată cu sfinţenie în chivot, a fost marele etalon al neprihănirii şi judecăţii. Acea Lege a rostit
moartea asupra călcătorului, dar deasupra legii era tronul îndurării, peste care se descoperea prezenţa lui Dumnezeu, şi de
pe care, datorită ispăşirii, era asigurată iertarea păcătosului pocăit. Astfel, în lucrarea lui Hristos pentru mântuirea noastră,
simbolizată prin serviciul sanctuarului, ”bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută." (Ps.85:10)
(15)
În timp ce ne bucurăm azi că a venit Mântuitorul nostru, că jertfele primei dispensaţiuni au făcut loc jertfei neprihănite
pentru păcat, nu suntem scuzaţi, dacă dovedim dispreţ faţă de acea perioadă. (16)
MÂNTUITOR, PREOT ŞI ÎMPĂRAT
“Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: Sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai
presus de ceruri." Ev.7:26
Prin instrucţiunea divină, seminţia lui Levi a fost pusă de-o parte, pentru serviciul Sanctuarului. În vremurile de la
început, fiecare bărbat era preotul căminului său. În zilele lui Avraam, preoţia a fost recunoscută ca drept de moştenire al
fiului întâi născut. Acum, în locul întâiului născut din tot Israelul, Domnul a acceptat seminţia lui Levi, pentru serviciul
Sanctuarului. Preoţia, a fost totuşi limitată la familia lui Aaron. Numai Aaron şi fiii săi au fost îngăduiţi să fie preoţi
înaintea lui Dumnezeu; restului seminţiei le era încredinţată administraţia tabernacolului...
În deacord cu slujba lor, a fost stabilită o vestimentaţie deosebită pentru preoţi: “Fratelui tău Aaron să-i faci haine
sfinte ca să-i slujească de cinste şi podoabă.”(Ex.28:2) a fost instrucţiunea divină dată lui Moise... Orice era în legătură cu
îmbrăcămintea şi conduita preoţilor trebuia să fie de aşa natură încât să imprime privitorului un simţ al sfinţeniei lui
Dumnezeu, caracterul sacru al adorării Sale şi curăţenia pretinsă acelora care veneau în prezenţa Sa. Nu numai Sanctuarul
însuşi, ci şi slujba preoţilor trebuia să fie chipul şi umbra lucrurilor cereşti." (Ev.8:5) (17)
Oamenii erau învăţaţi în fiecare zi, prin tipuri şi umbre, marile adevăruri referitoare la a doua venire a lui Hristos ca
Mântuitor, Preot şi Împărat; şi odată în fiecare an, minţile lor erau îndreptate spre evenimentele finale ale marei lupte
dintre Hristos şi Satan, curăţirea finală a universului, de păcat şi păcătoşi. Jertfele şi darurile ritualului mozaic îndreptau
spre un serviciu mai bun chiar spre unul ceresc. (18)
Meritele jertfei Sale [a lui Isus] sunt suficiente pentru a fi aduse înaintea Tatălui, în favoarea noastră. (19)
Avem acces liber la sângele expiator al lui Hristos. Acest fapt trebuie să-l considerăm ca cel mai preţios privilegiu, cea
mai mare binecuvântare, oferită vreodată omului păcătos. (20)
O CONSACRARE ZILNICĂ LUI DUMNEZEU
“Vă îndemn dar fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă,
plăcută lui Dumnezeu, aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească." Rom.12:1
Serviciul Sanctuarului consta din două părţi, un serviciu care se făcea în fiecare zi şi unul o dată pe an. Serviciul
zilnic era făcut la altarul arderii jertfei în curtea tabernacolului şi în locul sfânt, în timp ce o dată pe an serviciul era făcut
în Sfânta Sfintelor...
Serviciul zilnic consta în darul pentru arderea de tot, dimineaţa şi seara, darul tămâierii pe altarul de aur şi daruri
speciale pentru păcate individuale. Deasemenea, existau daruri pentru Sabate, luni noi şi sărbători deosebite.
În fiecare dimineaţă şi seară era jertfit pe altar un miel de un an, împreună cu jertfa de mâncare, simbolizând astfel
consacrarea zilnică a naţiunii lui Iehova, şi dependenţa lor continuă de sângele ispăşitor al lui Hristos. Dumnezeu a
ordonat în mod deosebit ca orice jertfă adusă pentru serviciul sanctuarului trebuie să fie fără cusur... Numai o jertfă fără
cusur putea fi un simbol al neprihănirii Sale desăvârşite, care trebuia să Se ofere pe Sine “ca Miel fără cusur şi fără
prihană." (1 Petru 1:19) Apostolul Pavel indică la aceste jertfe ca o ilustrare a ceea ce trebuie să devină urmaşii lui
Hristos. El zice: ”Vă îndemn dar fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre, ca o jertfă vie,
sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească."
Orele fixate pentru jertfa de dimineaţă şi de seară erau conside-rate ca sfinte şi au ajuns să fie respectate ca moment
pentru închinare prin toată naţiunea iudaică. În acel obicei creştinii au un exemplu pentru rugăciunea de dimineaţă şi de
seară. În timp ce Dumnezeu condamnă o simplă rânduială de ceremonii, fără spirit de adorare, El priveşte cu mare plăcere
la acei care-L iubesc, îngenunchinând dimineaţa şi seara pentru a căuta iertare pentru păcatele săvârşite şi a-şi prezenta
cerinţele lor pentru binecuvântările de care au nevoie. (21)
PARFUMUL PLĂCUT AL NEPRIHĂNIRII
“Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi.”Ca un prinos şi ca o jertfă de
bun miros lui Dumnezeu." Efes. 5:2
Pâinea pentru punerea înainte era păstrată înaintea Domnului ca o jertfă continuă. A fost numită pâinea pentru
punerea înainte deoarece a fost necurmat înaintea feţei Domnului. Aceasta era o recunoaştere a dependenţei omului de
Dumnezeu atât pentru hrana trupească cât şi pentru cea spirituală şi că aceasta e primită numai prin mijlocirea Lui
Hristos... Atât mana, cât şi pâinea pentru punerea înainte, indicau la Hristos, pâinea vieţii, care se afla veşnic în prezenţa
lui Dumnezeu pentru noi. (22)
Prin serviciul arderii tămâiei, preotul era adus mai direct în prezenţa lui Dumnezeu, decât prin oricare act al serviciului
zilnic. Deoarece perdeaua dinăuntru sanctuarului nu se întindea până la partea de sus a locaşului, slava lui Dumnezeu,
care se manifesta desupra tronului de har, era parţial vizibilă din prima încăpere. Când preotul ardea tămâie înaintea lui
Dumnezeu, el privea spre chivot şi în timp ce se înălţa mirosul tămâiei, slava lui Dumnezeu cobora deasupra tronului de
har şi umplea Sfânta Sfintelor şi adesea umplea astfel ambele încăperi, încât preotul era obligat să se retragă spre uşa
sanctuarului. După cum în acest serviciu simbolic, preotul privea prin credinţă la tronul de har pe care nu-l putea zări, tot
aşa, copiii lui Dumnezeu trebuie să-şi îndrepte rugăciunile lor spre Hristos, Marele lor Preot, nevăzut de om, care
mijloceşte pentru ei în Sanctuarul ceresc.
Mirosul de tămâie, înălţându-se cu rugăciunile lui Israel, reprezintă meritele şi mijlocirea lui Hristos, neprihănirea lui
desăvârşită, care prin credinţă e atribuită poporului Său, şi este singurul care poate face ca închinarea fiinţelor păcătoase
să fie primită de Dumnezeu. Înaintea perdelei Sfintei Sfintelor, era un altar de mijlocire continuă, iar înaintea Sfintei un
altar pentru ispăşire continuă. Prin sânge şi prin tămâie, Dumnezeu trebuia să fie apropiat - simboluri indicând spre
Marele Mijlocitor prin care păcătoşii se pot apropia de Iehova, şi Singurul prin care harul şi Mântuirea pot fi asigurate
pentru sufletul pocăit, credincios. (24)
Sanctuarul din Vechiul Testament 11 Iulie
HRISTOS A MURIT PENTRU FIECARE ÎN PARTE
“O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este Cuvântul care zice: ”Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască
pe păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu." 1 Tim.1:15
Cea mai importantă parte a slujbei zilnice era serviciul făcut în favoarea fiecărei persoane. Păcătosul pocăit aducea
jertfa sa la uşa tabernacolului şi punându-şi mâinile deasupra capului victimei îşi mărturisea păcatele, transferându-le
astfel în mod simbolic, asupra jertfei nevinovate. Apoi, cu propriile sale mâini omora animalul, iar sângele era dus de
preot în Sfânta şi stropit înaintea perdelei, în spatele căreia se afla chivotul ce conţinea Legea pe care a călcat-o păcătosul.
Prin această ceremonie, prin sânge, păcatul era transferat în mod simbolic asupra sanctuarului. În unele situaţii sângele nu
era dus în Sfânta; iar carnea trebuia mâncată de preot...
Ambele ceremonii simbolizau transferul păcatului de la păcătos asupra sanctuarului.
Aşa a fost serviciul care a continuat zi de zi tot timpul anului. Păcatele lui Israel fiind astfel transferate asupra
Sanctuarului, Sfânta era pătată şi astfel a fost nevoie de o lucrare specială pentru îndepărtarea păcatelor. Dumnezeu a
ordonat să se facă ispăşire pentru fiecare din locurile sfinte ca şi pentru altar, şi astfel “să-l cureţe şi să-l sfinţească de
necurăţiile copiilor lui Israel." (Lev.16:19)
Odată pe an în marea zi a ispăşirii, preotul intra în Sfânta Sfintelor pentru curăţirea Sanctuarului. Serviciul săvârşit
acolo, completa slujba din tot timpul anului...
Sanctuarul pământesc a fost construit după modelul arătat pe munte. Acesta era “o asemănare pentru vremurile de
acum când se aduc daruri şi jertfe”; aceste două locuri sfinte erau “chipurile lucrurilor care sunt în ceruri”; Hristos,
Marele nostru Preot, este “un slujitor al locului prea sfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de om, ci de
Domnul." (Ev.9:9.23; 8.2) (24)
El Se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu... gata să primească pocăinţă şi să răspundă la rugăciunile poporului Său. (25)
Hristos în Templul original 12 Iulie
JERTFA DE BUNĂVOIE A LUI HRISTOS
“Atunci a zis: ”Iată-Mă că vin! În sulul cărţii este scris despre Mine! Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule şi Legea
Ta este în fundul inimii Mele." Ps.40:7.8
Copiii lui Israel au fost învăţaţi în vechime să aducă o jertfă pentru întreaga adunare, pentru a-i curăţi de profanarea
ceremonială. Această jertfă era o junincă roşie şi simboliza o jertfă mai bună care trebuia să-i răscumpere din murdăria
păcatului. Aceasta era o jertfă ocazională pentru curăţirea tuturor acelora care în mod necesar sau accidental au atins un
mort. Toţi care veneau în contact în orice fel cu cel mort erau consideraţi necuraţi din punct de vedere ceremonial. Acest
fapt, trebuia să imprime convingător în minţile evreilor faptul că moartea a venit datorită păcatului. Acea junincă, sau
chivotul şi şarpele de aramă indică în mod deosebit spre marea jertfă a lui Hristos.
Această junincă trebuia să fie roşie, culoare ce era un simbol al sângelui. Trebuia să fie fără prihană sau cusur şi să nu
fi tras niciodată la jug. Şi aici din nou era simbolizat Hristos, Fiul lui Dumnezeu care a venit de bunăvoie să
desăvârşească lucrarea de ispăşire. Nu exista nici un jug obligatoriu pe care trebuia să-l poarte deoarece El era
independent şi deasupra legii. Îngerii, ca soli inteligenţi ai lui Dumnezeu, erau sub acest jug al obligaţiei, nici un sacrificiu
personal al lor nu putea ispăşi de vină pe omul căzut. Numai Hristos era liber de pretenţiile Legii pentru a încerca să
mântuiască neamul păcătos...
Isus putea să rămână la dreapta Tatălui Său, purtând coroana şi mantia Lui regească. Dar El a ales să schimbe toate
bogăţiile, onoarea şi slava din cer pentru sărăcia omenirii şi poziţia Sa de mare conducător, pentru ororile din Ghetsimani
şi pentru umilinţa şi agonia de pe Calvar...
Mâinile rănite, trupul străpuns, picioarele zdrobite, pledează în mod elocvent pentru omul căzut, a cărui răscumpărare
este plătită cu un preţ infinit. O, ce coborâre fără pereche! Nici timpul nici evenimentele nu pot micşora eficacitatea jertfei
expiatoare. (26)
SÂNGELE FOLOSIT CONTINUU
“Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce
curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos... vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi
Dumnezeului celui viu." Ev. 9:13.14
Juninca [roşie] de jertfă era dusă afară din tabără şi ucisă în modul cel mai impresionant. Astfel Hristos a suferit în
afara porţilor Ierusalimului deoarece Calvarul era în afara zidurilor cetăţii. Aceasta trebuia să arate că Hristos n-a murit
numai pentru evrei, ci pentru toată omenirea. El a declarat unei lumi căzute că El a venit pentru a fi Mântuitorul lor şi-i
îndeamnă să accepte mântuirea pe care le-o oferă El. Juninca, fiind omorâtă în modul cel mai solemn, preotul, îmbrăcat în
veşmintele albe imaculate, lua sângele în mâinile lui, aşa cum curgea din corpul victimei şi stropea spre templu de şapte
ori...
Capul junincii era ars până se făcea cenuşă, ceea ce semnifica o jertfă deplină şi îmbelşugată. Apoi cenuşa era adunată
de o persoană care nu a atins corpul mort şi pusă într-un vas ce conţinea apă dintr-un loc cu apă curgătoare. Această
persoană curată şi nevinovată lua apoi o ramură de cedru îmbrăcată în pânză stacojie şi un mănunchi de isop şi stropea
conţinutul din vas asupra Cortului şi adunării poporului. Această ceremonie era repetată de şapte ori... şi era făcută ca o
curăţire de păcat.
Astfel Hristos în propria Sa neprihănire după vărsarea sângelui Său preţios, intră în locul Sfânt (Sfânta) pentru a curăţi
sanctuarul. Şi acolo, sângele este adus în serviciul reîmpăcării omului cu Dumnezeu. Unii pot privi la această jertfire a
junincii ca la o ceremonie fără importanţă, dar aceasta este făcută după instrucţiunea dată de Dumnezeu şi poartă o
profundă semnificaţie care nu şi-a pierdut aplicabilitatea până în timpul nostru...
Sângele lui Hristos este util, dar trebuie să fie aplicat continuu... Dacă în vechime era necesar ca cei necuraţi să fie
curăţiţi prin sângele stropit, cât de important este pentru ca ce trăiesc între pericolele zilelor din urmă şi sunt expuşi
ispitelor lui Satana, să aibă sângele lui Hristos folosit zilnic pentru inimile lor. (27)
ÎN LOCUL SFÂNT
“Şi a intrat odată pentru totdeauna în Locul prea Sfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său,
după ce a căpătat o răscumpărare veşnică." Ev. 9:12
În primăvara anului 31, Hristos, adevărata Jertfă, a fost jertfit pe Calvar. (28)
Când Hristos a strigat pe cruce: ”S-a sfârşit”, perdeaua din templu a fost despicată în două. Această perdea era
semnificativă pentru naţiunea iudaică. Era făcută din cel mai scump material, din purpură şi aur şi era de o lungime şi
lăţime deosebită. În momentul în care Hristos Şi-a dat duhul, în templu existau martori care au văzut materialul greu şi
tare, rupt de mâini nevăzute, de sus până jos. Acest act semnifica în faţa universului ceresc şi a unei lumi corupte prin
păcat, că o cale nouă şi vie a fost deschisă neamului căzut şi că tot serviciul jertfelor s-a încheiat în acea mare jertfă a
Fiului lui Dumnezeu. (29)
În moartea Fiului lui Dumnezeu, tipul a întâlnit antitipul... Drumul spre Sfânta Sfintelor este deschis. O cale nouă şi
vie este pregătită pentru toţi. Omenirea păcătoasă, întristată, nu mai are nevoie să aştepte venirea Marelui Preot. De aici
înainte, Mântuitorul avea să îndeplinească rolul de preot şi mijlocitor în Sfânta Sfintelor. Acolo este sfârşitul tuturor
darurilor şi jertfelor pentru păcat. Fiul lui Dumnezeu vine aşa cum zice Cuvântul Său: “Iată-Mă (în sulul cărţii este scris
despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule." ”Cu Însuşi sângele Său a intrat El” “odată pentru totdeauna în Locul Prea
Sfânt, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică pentru noi!” (Ev.10:7; 9:12)(30)
Duhul Sfânt care S-a pogorât în ziua Cincizecimii a îndreptat minţile ucenicilor de la sanctuarul pământesc la cel
ceresc, unde Isus a intrat cu propriul Său sânge, pentru a revărsa asupra ucenicilor Săi avantajele ispăşirii Sale. (31)
Ochii oamenilor au fost îndreptaţi spre adevărata jertfă pentru păcatele lumii. Preoţia pământească s-a terminat; dar noi
privim la Isus, slujitorul noului legământ. (32)
Fratele mai mare al neamului nostru se află pe tronul veşnic. (33)
CENTRUL SERVICIULUI SĂU
“Punctul cel mai însemnat al celor spuse, este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de
domnie al Măririi, în ceruri ca slujitor al Locului prea sfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de om, ci de
Domnul." Ev.8:1,2
Întrebarea: Ce este Sanctuarul? este în mod clar lămurită de Scripturi. Termenul de Sanctuar, aşa cum e folosit în
Biblie, se referă în primul rând la tabernacolul construit de Moise, ca o copie a lucrurilor cereşti; iar în al doilea rând, la
”tabernacolul adevărat” din cer, spre care indica Sanctuarul pământesc. La moartea lui Hristos, serviciul preînchipuitor s-
a sfârşit.”Tabernacolul adevărat” din cer este sanctuarul noului legământ. (34)
Locurile sfinte din Sanctuarul din cer sunt reprezentate prin două încăperi din Sanctuarul de pe pământ. Deoarece
apostolul Ioan a văzut în viziune o imagine a templului lui Dumnezeu din cer, el a zărit acolo “şapte lămpi de foc, înaintea
scaunului de domnie." (Ap.4:5) El a văzut un înger care avea o cădelniţă de aur; i s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă
împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie." (Ap.8:3) Aici
profetului i-a fost îngăduit să privească prima încăpere a sanctuarului din cer şi el a văzut acolo “şapte lămpi de foc” şi
“altarul de aur”, simbolizat de cădelniţa de aur şi altarul de tămâiere din Sanctuarul de pe pământ... Din nou “Templul lui
Dumnezeu a fost deschis” (Ap.11:19) şi el a privit înăuntru după perdea la Sfânta Sfintelor. Aici el a zărit chivotul
legământului, simbolizat de chivotul sfânt construit de Moise pentru a păstra Legea lui Dumnezeu...
Moise a făcut sanctuarul pământesc după modelul ce i-a fost arătat. Pavel învaţă că acel model era Sanctuarul adevărat
care este în cer. Iar Ioan mărturiseşte că el a văzut acesta în cer. (35)
Sanctuarul din cer este chiar centrul serviciului lui Hristos în favoarea omului. Acest serviciu interesează fiecare suflet
care trăieşte pe pământ. (36)
Când Hristos S-a înălţat la cer, El S-a înălţat ca Mijlocitor al nostru. Noi avem totdeauna un Prieten la tribunalul
ceresc. (37)
SE ÎNFĂŢIŞEAZĂ ÎN CER, PENTRU NOI
“Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de
închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu." Ev. 9:24
Problema sanctuarului... trebuie înţeleasă în mod clar de poporul lui Dumnezeu. Toţi au nevoie să ştie care e poziţia
şi lucrarea Marelui lor Preot...
Mijlocirea lui Hristos în favoarea omului din Sanctuarul de sus este tot atât de importantă în planul de mântuire, ca şi
moartea Lui pe cruce. Prin moartea Lui, El a început acea lucrare pe care, după învierea Sa, S-a înălţat s-o desăvârşească
în cer. Prin credinţă trebuie să intrăm dincolo de perdea, ”unde [Hristos] a intrat pentru noi ca înainte mergător."
(Ev.6:20) Acolo e reflectată lumina de pe crucea de pe Calvar. Acolo putem dobândi o înţelegere mai clară a tainelor
mântuirii. Mântuirea omului este săvârşită de către cer la un preţ infinit; jertfa făcută este echivalentă celor mai mari
pretenţii ale Legii lui Dumnezeu care a fost călcată. Isus a deschis calea spre tronul Tatălui, iar prin mijlocirea Lui,
dorinţele sincere ale tuturor acelora care vin la El prin credinţă, pot fi aduse înaintea lui Dumnezeu.
“Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare." (Prov. 28:13)
Dacă acei care îşi ascund şi-şi scuză greşelile ar putea vede cum Satana se bucură de aceasta, cum batjocoreşte el pe
Hristos şi pe îngerii sfinţi cu purtarea lor atunci, s-ar grăbi să-şi mărturisească şi să părăsească păcatele lor. Prin defectele
din caracter, Satana lucrează pentru a câştiga controlul asupra întregii minţi şi el va birui. De aceea, el caută permanent să
amăgească pe urmaşii lui Hristos cu sofistăriile lui ce duc la moarte, pe care e imposibil pentru ei să le biruiască. Dar Isus
invocă în favoarea lor mâinile Sale rănite, trupul Lui zdrobit, şi declară tuturor care doresc să-L urmeze “harul Meu îţi
este de ajuns." (2 Cor.12:9) Nimeni să nu-şi privească defectele ca fiind incurabile. Dumnezeu le va da har şi credinţă
pentru a le birui. (38)
MÂNTUIREA DESĂVÂRŞITĂ PENTRU COPIII LUI
“Dar El, fiindcă rămâne “în veac” are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul. De aceea şi poate să
mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească
pentru ei." Ev.7:24.25
Tot felul de asigurări au fost făcute pentru infirmităţile noastre şi mereu am fost încurajaţi de a veni la Hristos.
Hristos ne-a dat trupul Său zdrobit pentru a redobândi moştenirea lui Dumnezeu, pentru a da omului un alt timp de
probă... Prin viaţa Sa neprihănită, prin ascultarea Sa, prin moartea Sa pe crucea de pe Calvar, Hristos a intervenit pentru
salvarea neamului căzut. Iar acum, nu ca un solicitant, mijloceşte Conducătorul mântuirii nostre pentru noi, ci ca un
cuceritor prezentând biruinţa Sa. Jertfa Lui este desăvârşită şi ca Mijlocitor al nostru El îndeplineşte lucrarea întocmită de
El, ţinând înaintea lui Dumnezeu cădelniţa care conţine propriile Sale merite neprihănite şi rugăciunile, mărturisirile şi
mulţumirile poporului Său. Stropite cu mireasma neprihănirii Sale, acestea se înalţă la Dumnezeu ca un miros bine plăcut.
Jertfa este pe deplin acceptată, iar iertarea acoperă toate păcatele.
Hristos a făgăduit El Însuşi să fie înlocuitorul şi garantul nostru şi El nu neglijează pe nimeni. El care nu putea suporta
să vadă fiinţele omeneşti expuse mâniei veşnice, fără a-Şi da sufletul Său la moarte în favoarea lor, va privi cu milă şi
compătimire asupra fiecărui suflet care-şi dă seama că nu poate să se salveze el însuşi.
El nu va privi la nici un rugător tremurând, fără să-l ridice, El, care prin însăşi ispăşirea Sa a asigurat omului o rezervă
infinită de putere morală, nu va ezita să angajeze această putere în favoarea noastră. Putem aduce păcatele şi necazurile
noastre la picioarele Sale, pentru că El ne iubeşte. Fiecare privire şi cuvânt al Său ne invită la mărturisire. El va forma şi
va modela caracterele noastre după voia Sa.
În toată forţa satanică nu există nici o putere de a birui un suflet, care se predă lui Hristos cu o încredere copilărească.
”El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin." (Is.40:20)(39)
ADEVĂRATUL MIJLOCITOR
“Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos." 1
Tim.2:5
În lucrarea de mijlocire a lui Hristos, dragostea lui Dumnezeu S-a descoperit oamenilor şi îngerilor, în toată
desăvârşirea ei. (40)
El stă să mijlocească pentru tine. El este Marele Preot care pledează în favoarea ta; iar tu trebuie să vii şi să prezinţi
cazul tău Tatălui, prin Isus Hristos. În felul acesta poţi găsi acces la Dumnezeu; şi cu toate că ai păcătuit, cazul tău nu este
fără speranţă. ”Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit." (1 Ioan 2:1)
Hristos este Mântuitorul tău. El nu va folosi mărturisirea ta umilită în folosul Său. Dacă ai păcătuit într-un mod
particular, mărturiseşte aceasta lui Hristos, care este singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om. (42)
El ne prezintă Tatălui, ”îmbrăcaţi cu veşmintele albe”ale propriului Său caracter. El pledează pentru noi înaintea lui
Dumnezeu, zicând: ”Eu am luat locul păcătosului. Nu te uita la acest copil îndărătnic, ci priveşte la Mine. Dacă Satana
pledează cu glas tare împotriva sufletelor noastre... pretinzând că suntem victimele lui, sângele lui Hristos... pledează cu
mai mare putere." (43)
Lucrarea lui Hristos în sanctuarul de sus, prezentând propriul Său sânge în fiecare moment înaintea tronului de har, în
timp ce, mijloceşte pentru noi, trebuie să lase o impresie adâncă asupra inimii, ca noi să ne dăm seama de valoarea
fiecărei clipe. Isus trăieşte veşnic pentru a mijloci pentru noi, dar o singură clipă petrecută uşuratic, niciodată nu va fi
recuperată. (44)
Gândeşte la Isus. El este în locul Său Sfânt, nu izolat, ci înconjurat de zeci de zeci de mii de îngeri cereşti, aşteptând
să îndeplinească porunca Lui. Şi El îi roagă să meargă şi să lucreze pentru omul cel mai slab care şi-a pus încrederea în
Dumnezeu. Cel mare sau cel mic, bogatul sau săracul, au asigurat acelaşi ajutor. (45)
Gândeşte-te la acest mare fapt că Hristos nu încetează să se angajeze în lucrarea Sa solemnă din sanctuarul ceresc, iar
dacă tu porţi jugul lui Hristos, dacă ridici povara lui Hristos vei fi angajat într-o lucrare asemănătoare cu acea a viului
Conducător. (46)
Trăind în ceasul judecăţii 19 Iulie
LUCRURILE CEREŞTI CURĂŢITE
“Şi după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare! Dar, deoarece
chipurile lucrurilor, care sunt în ceruri, au trebuit curăţite în chipul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie
curăţite cu jertfe mai bune decât acestea." Ev. 9:22.23
Ce înseamnă curăţirea Sanctuarului? Faptul că există un astfel de serviciu în legătură cu sanctuarul pământesc, este
specificat în Vechiul Testament. Dar putea exista ceva în cer, care să trebuiască să fie curăţit? În Evrei capitolul 9 este
explicată în mod clar atât curăţirea Sanctuarului pământesc, cât şi a celui ceresc... Curăţirea, atât în serviciul
preînchipuitor cât şi în cel real, trebuie să se realizeze cu sânge: ”în primul sanctuar cu sângele animalelor şi în cel de-al
doilea cu sângele lui Hristos." (47)
Curăţirea nu consta într-o îndepărtare a necurăţiilor fizice, pentru că aceasta trebuia să fie făcută cu sânge, şi deci,
trebuia să fie o curăţire de păcat. (48)
Dar cum se putea înţelege această legătură a păcatului cu sanctuarul, în cer sau pe pământ?(49)
După cum în vechime, păcatele poporului erau transferate simbolic asupra sanctuarului pământesc prin sângele jertfei
pentru păcat, tot aşa şi păcatele noastre sunt transferate de fapt, asupra sanctuarului ceresc prin sângele lui Hristos. Şi
după cum curăţirea tipică era realizată prin îndepărtarea păcatelor cu care fusese murdărit sanctuarul, tot astfel curăţirea
sanctuarului ceresc trebuie să fie îndeplinită prin îndepărtarea sau ştergerea păcatelor care au fost înregistrate în el. Pentru
aceasta este nevoie de o examinare a cărţilor pentru a stabili cine sunt aceia care, prin pocăinţă de păcate şi credinţă în
Hristos sunt desemnaţi a beneficia de împărtăşirea Lui. (50)
Atunci, în marea zi a judecăţii, în virtutea sângelui ispăşitor al lui Hristos, păcatele tuturor adevăraţilor pocăiţi vor fi
şterse din cărţile cerului. (51)
El, Hristos, cere pentru poporul Său, nu numai iertare şi îndreptăţire deplină şi desăvârşită, ci şi un loc pe tronul Său şi
o parte în slava Sa. (52)
HRISTOS ÎNAINTEA CELUI ÎMBĂTRÂNIT DE ZILE
“M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un Fiu al omului; a
înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui." Dan. 7:13
După înălţarea Sa la cer, Mântuitorul nostru Şi-a început lucrarea ca Mare Preot. Pavel zice: ”Căci Hristos n-a intrat
într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer,
ca să se înfăţişeze acum pentru noi, înaintea lui Dumnezeu." (Ev.9:24)
Timp de 18 secole a fost săvârşită această lucrare de mijlocire în prima încăpere a sanctuarului. Sângele lui Hristos a
pledat în favoarea credincioşilor pocăiţi, le-a asigurat iertarea şi împăcarea cu Dumnezeu, dar totuşi păcatele lor au rămas
în cărţile cerului. După cum în serviciul simbolic era o lucrare de ispăşire la sfârşitul anului, tot aşa, înainte ca lucrarea
lui Hristos pentru mântuirea oamenilor să fie desăvârşită, există o lucrare de ispăşire pentru îndepărtarea păcatelor din
Sanctuar. Acesta e serviciul care a început când s-au sfârşit cele 2300 zile. La acea dată... Marele Preot a intrat în Sfânta
Sfintelor pentru a îndeplini ultima parte din lucrarea Sa solemnă - curăţirea Sanctuarului...
Intrarea lui Hristos în Sfânta Sfintelor, ca Mare Preot al nostru, pentru curăţirea sanctuarului, vestită în Daniel 8:14,
venirea Fiului omului înaintea Celui Îmbătrânit de zile, aşa cum e descrisă în Daniel 7:13 şi intrarea Domnului în Templul
Său, prezisă de Maleahi, sunt descrierile aceluiaşi eveniment, de asemenea acest lucru e simbolizat de intrarea Mirelui la
nuntă, descrisă de Hristos în parabola celor 10 fecioare din Matei 25. (53)
Curăţirea sanctuarului implică o lucrare de cercetare - o lucrare de judecată. Această lucrare trebuie să fie îndeplinită
înainte de venirea lui Hristos ca să mântuie poporul Său; pentru că atunci când vine, răsplata Sa e cu El pentru a da
oricărui om după faptele sale. (54)
În ziua judecăţii finale, poziţia, rangul sau bogăţia, nu vor influenţa cu nimic cazul cuiva, oamenii vor fi judecaţi de
Dumnezeul Atotvăzător, după ceea ce sunt în nobleţe, neprihănire, dragoste pentru Hristos. (55)
SEMNALUL DE ÎNCEPERE A JUDECĂŢII
“Şi el mi-a zis: ”Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi, apoi sfântul Locaş va fi curăţit." Dan. 8:14
Trebuie să fim cercetători serioşi ai profeţiei; nu trebuie să ne odihnim până ce nu ne lămurim pe deplin în ceea ce
priveşte problema Sanctuarului, care este prezentată în viziunile lui Daniel şi Ioan. Acest subiect răspândeşte o mare
lumină asupra lucrării şi situaţiei noastre prezente, şi ne dă o dovadă de netăgăduit că Dumnezeu ne-a condus în
experienţa noastră din trecut. Aceasta explică dezamăgirea noastră din 1844, arătându-ne că Sanctuarul care trebuia să fie
curăţit nu era pe pământ, după cum am presupus noi, ci că atunci, Hristos a intrat în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul
ceresc, unde săvârşeşte lucrarea de încheiere a serviciul Său preoţesc, aşa cum o găsim relatată în cuvintele îngerului,
spuse profetului Daniel. (56)
S-a găsit că cele 2300 de zile au început atunci când porunca lui Artaxerxe pentru restaurarea şi rezidirea Ierusalimului
a intrat în vigoare, în toamna anului 457. Considerând această dată punctul de pornire, a existat o armonie perfectă în
desfăşurarea evenimentelor profeţite şi explicate în Daniel 9:25-27. Şaptezeci de săptămâni sau 490 de ani, trebuiau să se
refere în mod deosebit la evrei. La terminarea acestei perioade, naţiunea ebraică şi-a pecetluit soarta prin lepădarea lui
Hristos, prin persecuţia Lui, iar ucenicii s-au întors spre Neamuri în anul 34, după Hristos. Primii 490 de ani din cei 2300
s-au încheiat atunci, şi mai rămân 1810. Din anul 34 d. H., 1810 ani se întind până în 1844. Atunci îngerul a zis:
”Sanctuarul va fi curăţit." (57)
Credinţa noastră cu privire la soliile primului, celui de al doilea şi celui de al treilea înger, a fost corectă. Marile
indicatoare pe care le-am pus, sunt neclintite. Deşi oştile iadului pot încerca să le smulgă de pe temeliile lor şi să triumfe
la gândul că au reuşit, totuşi nu reuşesc. Aceşti piloni ai adevărului stau fermi, ca şi munţii veşnici, nemişcaţi de toate
eforturile oamenilor unite cu acelea ale lui Satan şi ale oştilor sale. Putem studia mult şi trebuie să cercetăm continuu
Scripturile ca să vedem dacă aceste lucruri sunt într-adevăr astfel. (58)
OCHII NOŞTRI, AŢINTIŢI LA HRISTOS
“O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care
înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” 2 Cron.20:12
“Mă uitam ”zice profetul Daniel, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos.
Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile."
(Dan.7:9,10)
Astfel i-a fost arătată profetului în viziune, marea şi solemna zi când caracterele şi vieţile oamenilor vor fi cercetate
înaintea Judecătorului a tot pământul şi fiecărui om i se va da “după faptele lui." Cel Îmbătrânit de zile este Dumnezeu,
Tatăl... El, care este izvorul vieţii şi al Legii, este Cel care prezidează judecata. Iar îngerii sfinţi ca şi slujitori şi martori, în
număr de “zece mii de ori zece mii şi mii de mii”(Ap.5:11) sunt de faţă la acest mare tribunal.
“Şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un Fiu al omului, a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus
înaintea Lui." (Dan.7:13) Venirea lui Hristos descrisă aici, nu este a doua Sa venire pe pământ. El vine la Cel Îmbătrânit
de zile pentru a primi stăpânirea şi slava şi o împărăţie care Îi vor fi date la sfârşitul serviciului de Mijlocitor. Această
venire şi nu a doua Sa venire pe pământ, a fost prezisă în profeţie că are loc la sfârşitul celor 2300 de zile, în 1844. Însoţit
de îngerii cereşti Marele nostru Preot intră în Sfânta Sfintelor, şi acolo Se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu “şi acolo
săvârşeşte lucrarea judecăţii de cercetare şi face ispăşire pentru toţi acei care sunt arătaţi ca fiind îndreptăţiţi a fi părtaşi la
binecuvântările ei. (59)
Poporul lui Dumnezeu trebuie să aibă acum ochii îndreptaţi asupra Sanctuarului ceresc unde... Marele nostru Preot
mijloceşte pentru poporul Său. (60)
Curând vom fi cântăriţi în balanţa Sanctuarului, iar în dreptul numelui nostru va fi notată sentinţa judecăţii. (61)
JUDECAŢI DUPĂ CELE SCRISE ÎN CĂRŢI
“Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns; fie
bine, fie rău." Ecl.12:14
În marea zi a ispăşirii finale şi a judecăţii de cercetare, singurele cazuri judecate, sunt cele ale adevăratului popor al lui
Dumnezeu. Judecata celor răi constituie o parte separată şi distinctă şi are loc în ultima perioadă. Cărţile de înregistrare
din cer în care sunt înregistrate numele şi faptele oamenilor, vor hotărî sentinţa judecăţii...
Cartea vieţii conţine numele acelora care au intrat vreodată în serviciul lui Dumnezeu... Isus le-a zis ucenicilor Săi:
”Bucuraţi-vă căci numele voastre sunt scrise în ceruri." (Luca 10:20) Pavel vorbeşte despre tovarăşii săi credincioşi de
lucru: ”ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii." (Fil.4:3)
O carte de aducere aminte este scrisă înaintea lui Dumnezeu, în care sunt înregistrate faptele bune” pentru cei ce se
tem de Domnul şi cinstesc numele Lui." (Mal.3:16) Cuvintele lor de credinţă, faptele lor de iubire, sunt înregistrate în cer.
De asemenea există o carte unde sunt înregistrate păcatele oamenilor... Scopurile şi motivele ascunse, apar în registru
fără greşeală. Orice faptă a omului este prezentată înaintea lui Dumnezeu... În dreptul fiecărui nume din cărţile cerului
este înregistrat cu o precizie extraordinară fiecare cuvânt rău, fiecare faptă egoistă, fiecare datorie neîmplinită şi orice
păcat ascuns, tăinuit cu dibăcie. Mustrările şi avertismentele trimise din cer, clipele irosite, ocaziile nefructificate,
influenţa exercitată spre bine sau rău, cu consecinţele ei vaste, toate sunt notate de îngerul care înregistrează. (62)
Dacă numele tău este înregistrat în cartea vieţii Mielului, atunci totul va fi bine pentru tine. Fii gata şi nerăbdător
pentru a-ţi mărturisi greşelile şi părăseşte-le pentru ca greşelile şi păcatele tale să poată merge înainte la judecată şi să fie
şterse. (63)
FIECARE VIAŢĂ ESTE CERCETATĂ
“Bucură-te tinere în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute
ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată." Ecl.11:9
La timpul fixat pentru judecată - încheierea celor 2300 de zile - în 1844 - a început lucrarea de cercetare şi de
ştergere a păcatelor. Toţi acei care şi-au luat vreodată asupra lor numele lui Hristos trebuie să treacă prin cercetarea
amănunţită. Atât cei vii cât şi cei morţi trebuie să fie judecaţi “după faptele lor, după cele scrise în cărţile acelea."
(Ap.20:12) (64)
Judecătorul a zis: ”Toţi vor fi îndreptăţiţi după credinţa lor, şi judecaţi după faptele lor." (65)
Păcatele care n-au trezit remuşcări şi n-au fost lepădate, nu vor fi iertate şi nici şterse din cărţi, ci vor sta să
mărturisească împotriva păcătosului, în ziua lui Dumnezeu...
Există o luptă serioasă înaintea tuturor care vor să biruiască tendinţele rele, care caută să câştige stăpânire. Lucrarea de
pregătire, este o lucrare individuală. Nu suntem mântuiţi cu grămada. Neprihănirea şi devotamentul unuia nu vor
compensa lipsa acestor calităţi la altul. Deşi toate naţiunile trebuie să se înfăţişeze la judecată, înaintea lui Dumnezeu,
totuşi El va examina cazul fiecărei persoane, uzând de o cercetare atât de exactă şi amănunţită ca şi cum n-ar mai exista
altă fiinţă pe pământ. Fiecare trebuie să fie încercat şi găsit fără pată sau zbârcitură sau orice altceva de felul acesta.
Judecata are loc acum în Sanctuarul de sus. Mulţi ani s-a desfăşurat această lucrare. Curând, nimeni nu ştie cât de
curând, se va trece la cazurile celor în viaţă. În prezenţa maiestuoasă a lui Dumnezeu, vieţile noastre trebuie să fie
cercetate.
În această perioadă, mai presus de orice este de datoria fiecărui suflet de a da atenţie, avertismentului Mântuitorului:
”Vegheaţi şi rugaţi-vă, căci nu ştiţi când va fi ceasul acela." (Marcu 13:33) ”Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ şi nu vei
şti în care ceas voi veni peste tine." (Ap.3:3) (66)
ŞTERGEREA PĂCATELOR
“Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi
mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui." Ap.3:5
După ce se deschid cărţile de înregistrare la judecată, vieţile tuturor acelora care au crezut în Isus sunt prezentate
înaintea lui Dumnezeu. Începând cu acei care au trăit la început pe pământ, Mijlocitorul nostru prezintă cazurile fiecărei
generaţii succesive şi termină cu cei în viaţă. Fiecare nume este menţionat, fiecare caz cercetat amănunţit. Unele nume
sunt acceptate, altele sunt respinse. Când unii au păcate ce rămân în cartea de înregistrare, necăite sau neiertate, numele
lor vor fi şterse din cartea vieţii, iar înregistrarea faptelor lor bune va fi ştearsă din cartea de aducere aminte a lui
Dumnezeu...
Tuturor celor care s-au pocăit cu adevărat de păcat, şi care prin credinţă invocă sângele lui Hristos ca jertfă ispăşitoare
pentru ei, li se scrie iertare în dreptul numelui lor din cărţile cerului deoarece au devenit părtaşi ai neprihănirii lui Hristos.
Deoarece caracterele lor s-au găsit în armonie cu Legea lui Dumnezeu, păcatele lor vor fi şterse şi ei înşişi vor fi socotiţi
vrednici de viaţă veşnică...
Mijlocitorul divin pledează în apărarea acelora care au biruit prin credinţă în sângele Său, pentru a fi iertaţi de păcatele
lor, pentru a fi restabiliţi în căminul din Eden şi încununaţi ca moştenitori de drept cu El Însuşi la “prima stăpânire."
În timp ce Isus îi apără pe aleşii harului Său, Satan îi acuză înaintea lui Dumnezeu ca şi călcători de Lege...
Isus nu scuză păcatul lor, dar arată pocăinţa şi credinţa lor şi invocând iertare, pentru ei, El ridică înaintea Tatălui şi a
îngerilor sfinţi, mâinile Sale rănite, zicând: ”Îi cunosc pe nume." .. Numele lor stă scris în cartea vieţii şi referitor la ei stă
scris: ”Ei vor umbla împreună cu Mine îmbrăcaţi în alb fiindcă sunt vrednici” (Ap.3:4)(67)
Creştinii pot zilnic să-şi cultive credinţa, contemplându-L pe Acela care a preluat cazul lor, pe “milostivul şi
credinciosul lor Mare Preot. (68)
Sfârşitul păcatului 26 Iulie
O JUDECATĂ ANTERIOARĂ
“Păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă." 1 Tim.5:24
Lucrarea judecăţii de cercetare şi ştergerea păcatelor trebuie să fie îndeplinită înainte de a doua venire a Domnului.
Din moment ce morţii trebuie să fie judecaţi după lucrurile scrise în cărţi, este imposibil ca păcatele oamenilor să fie
şterse înainte de judecata la care sunt cercetate cazurile lor... Când judecata de cercetare se termină, Hristos va veni, iar
răsplata Lui va fi cu El pentru a da fiecărui om după faptele sale. (69)
Toţi trebuie să fie judecaţi după lucrurile scrise în cărţi şi să fie răsplătiţi după faptele lor. Această judecată nu are loc
când moare omul. (70)
În serviciul simbolic, marele preot după ce făcea ispăşirea pentru Israel, ieşea şi binecuvânta adunarea. Aşa şi
Hristos, la încheierea lucrării Sale ca Mijlocitor, va apare “fără păcat spre mântuire” pentru a binecuvânta cu viaţă veşnică
pe poporul Său care-L aşteaptă. După cum preotul, pentru îndepărtarea păcatelor din Sanctuar, le mărturisea asupra
capului ţapului ispăşitor, tot aşa şi Hristos, va pune toate aceste păcate asupra lui Satan, începătorul şi instigatorul
păcatului. Ţapul ispăşitor, purtând păcatele lui Israel, era trimis în pustiu, ”pe un pământ nelocuit”; tot aşa şi Satan
purtând vina pentru toate păcatele pe care le-a determinat să le facă poporul lui Dumnezeu, va fi ţinut legat o mie de ani
pe pământ, care va fi pustiu, fără locuitori, şi va suferi la sfârşit întreaga pedeapsă pentru păcat în flăcările care-i va arde
pe toţi cei răi. (71)
Puţini, da, numai puţini din mulţimea oamenilor care trăiesc pe pământ vor fi mântuiţi spre viaţă veşnică, în timp ce
mulţimea celor care nu şi-au desăvârşit sufletul în ascultare de adevăr vor fi pentru a doua moarte. (72)
În timp ce păcatele credincioşilor pocăiţi sunt îndepărtate din Sanctuar, există o lucrare specială de curăţire, de
îndepărtare a păcatului din poporul lui Dumnezeu de pe pământ. (73)
TIMPUL SE ÎNCHEIE
“Răscumpăraţi vremea căci zilele sunt rele." Efeseni 5:16
În dimineaţa zilei de 23 octombrie 1879, cam pe la ora două, Duhul Domnului a venit peste mine şi am văzut scenele
din timpul judecăţii care se apropie. Marea zi a executării judecăţii lui Dumnezeu, părea că a venit. Zece mii de ori zece
mii au fost adunaţi înaintea unui tron mare pe care sta o persoană de o înfăţişare maiestuoasă. Câteva cărţi erau înaintea
Lui şi pe coperţile fiecăreia era scris cu litere de aur, care păreau flăcările arzătoare ale unui foc: ”Marea Carte a Cerului."
Una din aceste cărţi, conţinând numele acelora care pretind a crede adevărul, a fost deschisă. În timp ce aceste persoane
erau numite, una câte una, iar faptele lor bune menţionate, înfăţişarea lor strălucea de o bucurie sfântă.
O altă carte a fost deschisă, în care erau înregistrate păcatele acelora care mărturisesc adevărul. Sub păcatul general al
egoismului, erau scrise alte păcate. În timp ce Cel Sfânt de pe tron răsfoia rar paginile Marii Cărţi, iar ochii Săi se opreau
o clipă asupra indivizilor, privirea Lui părea că arde în sufletele lor şi în acelaşi moment fiecare cuvânt şi faptă a vieţii lor
trecea pe dinaintea minţii lor atât de clar ca şi cum ar fi fost notate înaintea privirii lor cu litere de foc.
O clasă era notată ca fiind povară pentru pământ... Această clasă şi-a făcut din eul lor scopul suprem lucrând numai
pentru interesele egoiste.
Apoi s-a pus întrebarea: ”De ce nu v-aţi spălat veşmintele caracterului şi nu vi le-aţi albit în sângele Mielului? N-aţi
vrut să fiţi părtaşi cu El la suferinţele Sale şi nu puteţi fi acum părtaşi ai slavei Sale." Apoi cartea a fost închisă, iar
mantaua a căzut de pe Cel ce sta pe tron, descoperind slava înspăimântătoare a Fiului lui Dumnezeu.
Apoi scena a trecut, şi m-am trezit încă pe pământ, nespus de bucuroasă că ziua lui Dumnezeu n-a venit încă şi că
acea preţioasă perioadă de probă în care să ne pregătim pentru veşnicie ne este încă asigurată. (74)
CÂND TIMPUL DE PROBĂ SE ÎNCHEIE
“Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără
prihană, să trăiască şi mai departe fără prihană; şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe." Ap.22:11
Dumnezeu nu ne-a descoperit când se va încheia această solie (a îngerului al treilea) sau când se va încheia timpul de
probă. Mi-au fost trimise scrisori, întrebându-mă dacă am vreo lumină deosebită cu privire la timpul de probă; iar eu am
răspuns că am de dus numai această solie, că acum este timpul să lucrăm, cât timp e ziuă, pentru că vine noaptea când nici
un om nu mai poate lucra. (75)
Când Hristos se ridică de pe tronul din Locul Prea Sfânt, Îşi dezbracă hainele de Mijlocitor şi îmbracă veşmintele
răzbunării în locul hainelor preoţeşti. Atunci lucrarea pentru păcătoşi va fi încheiată... Timpul de probă pentru toţi se
încheie când apărarea păcătosului se retrage şi când se îmbracă hainele răzbunării. (76)
Cazul fiecărui suflet va fi decis, şi nu va mai exista sânge ispăşitor care să cureţe de păcat. Atunci stăpânirea Duhului
lui Dumnezeu este retrasă de pe pământ. (77)
În acel timp îngrozitor, neprihăniţii trebuie să trăiască înaintea unui Dumnezeu sfânt fără nici un mijlocitor. Interdicţia
care a fost pusă asupra celor răi este îndepărtată, iar Satan are stăpânire deplină asupra nepocăiţilor, la sfârşit. Satan va
arunca apoi pe locuitorii pământului într-un ultim mare necaz. Deoarece îngerii lui Dumnezeu încetează să mai ţină în
frâu vânturile aprige ale pasiunii omeneşti, toate elementele de luptă vor fi lăsate libere. Întreaga lume va fi implicată într-
o ruină mai groaznică decât acea care a venit asupra Ierusalimului. Nu ştim cât de repede se poate încheia timpul nostru
de probă... Hristos vine curând. (79)
Când timpul de probă se încheie, aceasta se va întâmpla dintr-o dată, imprevizibil, într-un timp când ne aşteptăm cel
mai puţin. Dar noi putem avea azi un raport curat în cer şi ştim că Dumnezeu ne primeşte şi în sfârşit, dacă suntem
credincioşi, vom fi adunaţi în împărăţia cerului. (80)
SFINŢII VOR JUDECA LUMEA
“De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, Care va scoate la lumină lucrurile ascunse
în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci fiecare îşi va primi lauda de la Dumnezeu." 1 Cor. 4:5
În timpul celor o mie de ani, între prima şi a doua înviere, va acea loc judecata celor răi. Apostolul Pavel se referă la
această judecată ca la un eveniment ce urmează celei de a doua veniri a lui Hristos: ”Să nu judecaţi nimic înainte de
vreme, până va veni Domnul." Daniel declară că atunci când a venit Cel Îmbătrânit de zile “judecata a fost dată Sfinţilor
Celui Prea Înalt." (Daniel 7:22)
În acest timp sfinţii domnesc ca împăraţi şi preoţi ai lui Dumnezeu. Ioan zice în Apocalips: ”Şi am văzut nişte scaune
de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata." (Ap.20:4)
În această vreme, după cum a prezis şi Pavel “sfinţii vor judeca lumea." (1 Cor.6:23) Uniţi cu Hristos ei judecă pe cei
răi comparându-le faptele cu Biblia şi hotărând fiecare caz în de acord cu faptele săvârşite în trup. Apoi, partea celor răi
este împărţită după faptele lor, şi este înregistrată în dreptul numelui lor în cartea morţii. (81)
Nu vom auzi o învinuire împotriva noastră pentru păcatele pe care le-am făcut, dar vom fi învinuiţi de neglijarea
datoriilor bune şi nobile impuse nouă de Dumnezeul iubirii. Defectele caracterelor noastre vor fi date la iveală şi se va şti
apoi că toţi acei care sunt astfel condamnaţi au avut lumină şi cunoştinţă, li s-au încredinţat bunurile Domnului şi au fost
găsiţi necredincioşi pentru încrederea ce li s-a acordat. (82)
Satan şi îngerii săi sunt judecaţi de Hristos şi poporul Său. Pavel zice: ”Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?”(1
Cor.6:3) (83)
Când Judecătorul a tot pământul, îi va cere lui Satan: ”De ce te-ai răsculat împotriva Mea şi M-ai jefuit de servii
împărăţiei Mele?”, începătorul răului nu va putea aduce nici o scuză. Orice gură va fi închisă şi toate oştile răsculării vor
fi aduse la tăcere. (84)

PLANURILE LUI SATAN
“Fiţi treji şi vegheaţi pentru că protivnicul vostru diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să
înghită." 1 Petru 5:8
Este periculos a te încrede în sentimente sau impresii; acestea sunt călăuze nesigure. Legea lui Dumnezeu este
singurul etalon desăvârşit al neprihănirii. Prin această Lege va fi judecat caracterul. Dacă o persoană care se interesează
de mântuire ar întreba: ”Ce trebuie să fac pentru a moşteni viaţa veşnică”, învăţătorii moderni ai sfinţirii i-ar răspunde:
”Crede numai că Isus te mântuieşte." Când I-a fost pusă lui Hristos această întrebare, El a răspuns: ”Ce este scris în Lege?
Cum citeşti?" Iar când cel care a pus întrebarea a răspuns: ”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta... Şi pe
aproapele tău ca pe tine însuţi." Isus a zis: ”Bine ai răspuns; fă aşa şi vei avea viaţă veşnică." (Luca 10:26-28) (85)
Nici o valoare nu are simpla mărturisire de a crede în Hristos; numai dragostea dovedită prin fapte este socotită
adevărată. Totuşi numai dragostea are valoare în faţa cerului.
Egoismul ascuns al oamenilor stă descoperit în cărţile cerului. Trist este jurnalul pe care-l poartă îngerii la cer. Fiinţe
inteligente, pretinşii urmaşi ai lui Hristos, sunt absorbiţi de dorinţa câştigurilor lumeşti, sau de desfătarea în plăcerile
pământeşti. Bani, timp şi putere sunt sacrificate pentru mândrie şi îngăduinţă de sine; dar puţine sunt clipele consacrate
rugăciunii, studiului Scripturilor, umilirii sufletului sau mărturisirii păcatului.
Satana inventează planuri nenumărate pentru a ne ocupa minţile, pentru ca ele să nu fie ocupate cu lucrări cu care s-ar
cuveni să fie cel mai familiarizate.
Arhiamăgitorul urăşte marile adevăruri care scot la iveală o jertfă ispăşitoare şi un Mijlocitor Atotputernic. El ştie că
biruinţa lui depinde de faptul de a abate minţile de la Isus şi de la adevărul Lui.
Acei care vor să împărtăşească avantajele mijlocirii Mântuitorului, nu trebuie să-şi permită să amestece nimic cu
datoria lor de a-şi desăvârşi neprihănirea în temere de Dumnezeu. (86)
STATORNICI ÎN ADEVĂRUL PREZENT
“De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea măcar că le ştiţi şi sunteţi tari în adevărul pe
care-l aveţi." 2 Petru 1:12
Noi credem fără îndoială, că Hristos va veni curând. Acest fapt nu e o fabulă pentru noi, este o realitate. Nu avem nici
o îndoială, şi nici n-am avut de-a lungul anilor, că aceste doctrine pe care le respectăm noi astăzi reprezintă adevărul
prezent şi faptul că noi ne apropiem de judecată. Noi ne pregătim pentru a-L întâlni pe Acela, care, însoţit de un cortegiu
de îngeri sfinţi, trebuie să se ivească pe norii cerului pentru a da celor credincioşi şi drepţi nemurirea. Când vine El, nu
trebuie să ne curăţească de păcate, să îndepărteze defectele din caracterele noastre sau să ne vindece de infirmităţile
temperamentelor sau dispoziţiilor noastre. Dacă se va realiza vreodată pentru noi această lucrare, ea va fi desăvârşită pe
deplin, înainte de acest timp.
Când vine Domnul, acei care sunt sfinţi vor fi sfinţi şi mai departe. Acei care şi-au păstrat trupurile şi spiritele în
neprihănire, în sfinţire şi onoare, vor primi atunci nemurirea. Dar acei care sunt nedrepţi, nesfinţiţi şi murdari, vor rămâne
la fel pe vecie. Nu se va mai face nici o sforţare pentru ei, pentru a le îndepărta defectele şi pentru a le da caractere sfinte.
Atunci Şlefuitorul nu va mai continua lucrarea Sa de şlefuire, sau de a îndepărta păcatele şi decăderea lor. Acum e timpul
când această lucrare trebuie să fie desăvârşită pentru noi. (87)
Dumnezeu îl încearcă şi-l pune la probă pe poporul Său. Caracterul se dezvoltă. Îngerii cântăresc valoarea morală, şi
ţin o înregistrare a tuturor faptelor copiilor oamenilor. Acest Dumnezeu care citeşte inima oricui, va aduce la lumină
lucrurile ascunse ale întunericului - unde sunt adesea cel mai puţin bănuite, pentru ca acele pietre de poticnire care au
stânjenit progresul adevărului să poată fi îndepărtate. (88)
Nu va exista nici un timp de probă în viitor, în care să ne pregătim pentru veşnicie. În această viaţă trebuie să ne
îmbrăcăm cu haina dreptăţii lui Hristos. Aceasta este unica noastră ocazie pentru a ne forma caractere pentru căminul pe
care Hristos l-a pregătit pentru acei care împlinesc poruncile Sale. (89)
AUGUST
UMBLÂND CA ŞI HRISTOS
Imitându-L pe Hristos 1 August
ISUS, MODELUL NOSTRU DESĂVÂRŞIT
“Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus." 1 Ioan 2:6
Avem înaintea noastră cel mai măreţ, cel mai sfânt exemplu. În cuget, vorbă şi faptă, Isus a fost neprihănit.
Caracteristica a tot ce a făcut El, era desăvârşirea... El ne îndreaptă spre cărarea pe care a urmat-o El, zicând: ”Dacă
voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze." (Mat.16:24) (1)
Hristos uneşte în persoana Sa plinătatea şi desăvârşirea dumnezeirii şi plinătatea şi desăvârşirea omenescului fără de
păcat. El a fost supus tuturor ispitelor de care a fost asaltat Adam şi a biruit aceste ispite, deoarece în natura Sa
omenească, S-a sprijinit de puterea divină. Acest subiect merită mult mai multă meditaţie decât i se acordă.Ţinta
creştinilor este prea joasă. Ei se mulţumesc cu o experienţă spirituală superficială şi de aceea au numai o lumină slabă
când... ar putea discerne mai clar minunata neprihănire a naturii omeneşti a lui Hristos, care se ridică mult deasupra a
toată măreţia şi puterea omenească. Viaţa lui Hristos este o descoperire a ceea ce fiinţele omeneşti căzute, pot deveni prin
unirea şi legătura frăţească cu natura divină...
Bărbaţi şi femei invocă multe scuze pentru înclinaţia lor spre păcat. Păcatul este prezentat ca un lucru inevitabil, un rău
care nu poate fi biruit. Dar păcatul nu e ceva inevitabil. Hristos a trăit în această lume din fragedă copilărie până la vârsta
bărbăţiei şi în acel timp El a întâlnit şi a rezistat tuturor ispitelor de care este asaltat omul. El este un Model desăvârşit în
copilărie, tinereţe şi bărbăţie. (2)
Viaţa lui Hristos a arătat ce poate face omenirea fiind părtaşă naturii divine. Tot ce a primit Hristos de la Dumnezeu şi
noi putem avea, de asemenea: ”Cereţi şi veţi primi." ... Lasă ca viaţa ta să fie strâns împletită prin legături ascunse cu
viaţa lui Isus. (3)
Prima dată, lucrurile dintâi 2 August
RELIGIA MAI PRESUS DE ORICE
“Isus i-a răspuns: ”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.
Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă." Matei 22:37.38
Este necesar ca tinerii să-şi dea seama că au nevoie de o experienţă adâncă în lucrurile lui Dumnezeu. O simplă lucrare
de suprafaţă nu ne va fi de nici un folos. Aveţi nevoie să aduceţi în inima voastră lumina Cuvântului lui Dumnezeu ca să-
L puteţi căuta ca şi cu o candelă aprinsă. (4)
Mulţi pretind că sunt de partea Domnului dar nu sunt; influenţa tuturor faptelor lor este de partea lui Satana. Prin ce
mijloace vom constata de partea cui suntem? Cine ne posedă inima? Cu cine sunt gândurile noastre? Cu cine dorim să
stăm de vorbă? Cine posedă cele mai calde afecţiuni şi cele mai bune puteri ale noastre? Dacă suntem de partea
Domnului, gândurile noastre sunt cu El şi cele mai plăcute cugete ale noastre sunt ale Lui. Nu avem nici o prietenie cu
lumea; am consacrat Lui tot ce avem şi suntem. Tânjim să purtăm chipul Lui, să respirăm duhul Său, să facem voia Lui şi
să-I fim plăcuţi în toate lucrurile? (5)
Religia Bibliei nu este o influenţă printre multe altele, ci influenţa ei este supremă, depăşind şi controlând orice altă
influenţă. Religia Bibliei trebuie să-şi exercite stăpânirea asupra vieţii şi comportamentului. Aceasta nu trebuie să fie ca
un adaos de culoare, aplicată ici şi colo pe pânze, ci trebuie să pătrundă întreaga viaţă ca şi când pânza ar fi fost înmuiată
într-o culoare până ce orice fir de aţă din material ar fi colorat într-o nuanţă intensă durabilă care nu se decolorează. (6)
Religia lui Hristos este un material trainic, alcătuit dintr-un număr infinit de fire ţesute împreună cu delicateţe şi
măiestrie. Numai prin înţelepciunea pe care o dă Dumnezeu putem ţese corect acest material. Încrezându-ne în noi înşine
noi aducem în el fire ale egoismului şi astfel modelul este stricat. (7)
Toţi să se întrebe în mod serios: ”Sunt un creştin adevărat? Port eu semnele adevărate ale creştinismului? Fac eu ce
este cel mai bine pentru a desăvârşi un caracter după modelul divin?”(8)
Religia adevărată este o copie a lui Hristos. (9)
DESPĂRŢIŢI DE LUME
“Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău." Ioan 17:15
Mulţi care mărturisesc a fi creştini, sunt bine reprezentaţi prin viţa care se târăşte pe pământ şi-şi încolăceşte cârceii în
jurul rădăcinilor şi a lucrurilor mărunte care se întind în drumul ei. Tuturor acestora le este adresată solia: “Ieşiţi din
mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul." (2 Cor.6:17)
Legăturile voastre care vă leagă de orice lucru pământesc, trebuie să fie tăiate. Este imposibil pentru voi să fiţi uniţi cu
cei decăzuţi şi totuşi să fiţi neprihăniţi. (10)
O, dacă tinerii şi-ar da seama că ei pot creşte ca nişte plante valoroase în grădina Domnului... Lăsaţi legăturile fine ale
sentimentelor să se împletească în jurul lui Isus, pentru a primi hrană de la El; şi în loc de a vă târî pe acest pământ,
întoarceţi-vă faţa spre Soarele Dreptăţii, pentru ca să puteţi primi razele divine de lumină. Zi de zi creşteţi apropiindu-vă
de chipul Său şi deveniţi părtaşi ai naturii divine, pentru ca la sfârşit să puteţi fi găsiţi neprihăniţi în paradisul lui
Dumnezeu...
Întăriţi-vă sufletul pe stânca veşnică; pentru că numai la Hristos va fi siguranţă. (11)
O unire cu Hristos printr-o credinţă vie este durabilă iar orice altă unire trebuie să piară... Dar această unire cere ceva
din partea noastră. Trebuie să depunem eforturi chinuitoare de lepădare de eu, tot aşa cum trebuie să lucrăm pentru unire.
Mândria, egoismul, vanitatea, lăcomia - adică păcatul sub toate aspectele sale - trebuie biruite dacă dorim să ne unim cu
Hristos. Motivul pentru care mulţi găsesc că viaţa de creştin este foarte grea şi pentru care sunt atât de nestatornici, este
că ei încearcă să se unească cu Hristos fără a se despărţi de aceşti idoli pe care îi nutresc. (12)
Dorim noi să acceptăm condiţia care e pusă în Cuvântul Lui - despărţirea de lume?... Consacrarea noastră lui
Dumnezeu trebuie să fie un principiu viu întreţesut cu viaţa, care conduce la sacrificiul de sine şi la renunţarea la eu.
Acesta trebuie să fie la baza tuturor gândurilor noastre şi să fie un izvor al oricărei fapte. Acesta ne va ridica deasupra
lumii şi ne va despărţi de influenţa ei nefastă. (13)
SIGURANŢA NUMAI ÎNTR-O GÂNDIRE DREAPTĂ
“Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii." Prov.4:23
“Ceea ce gândeşte un om în inima sa, aceea şi este." Prov.23:7

Multe gânduri alcătuiesc istoria nescrisă a unei singure zile; aceste gânduri au mult de a face cu formarea caracterului.
Gândurile noastre trebuie să fie păzite cu stricteţe, pentru că un gând necurat lasă o urmă adâncă în suflet. Un gând rău
lasă o urmă rea în minte. Dacă gândurile sunt curate şi sfinte, omul este mai bun din pricină că le-a nutrit. Prin ele, pulsul
spiritual capătă mai multă agerime, iar puterea de a face bine este mărită. Şi după cum o picătură de ploaie pregăteşte
calea pentru alta, în umezirea pământului, tot aşa şi un gând bun pregăteşte calea pentru un altul. (14)
Obiceiurile rele de a gândi, odată acceptate, devin o putere despotică ce ţintuieşte mintea ca într-o strânsoare de oţel.
(15)
Nu trebuie să îngăduim gândurile să hoinărească. Ele trebuie să fie ţinute strâns, aduse în robia ascultării de Hristos.
Aţintiţi-le la cele sfinte. Apoi, prin harul Domnului Hristos, ele vor fi curate şi drepte. Avem nevoie de a simţi, fără
încetare, puterea înnobilatoare a gândurilor curate. Unica siguranţă pentru orice suflet este de a gândi bine. (16)
Minţile noastre ajung la nivelul lucrurilor cu care se ocupă gândurile noastre, iar dacă ne gândim la lucrurile
pământeşti, atunci nu vom putea fi impresionaţi de cele cereşti. Am fi mult mai avantajaţi meditând la mila, bunătatea şi
iubirea lui Dumnezeu; dar vom suferi mare pierdere ocupându-ne cu acele lucruri care sunt pământeşti şi trecătoare. (17)
Deşi în jurul nostru s-ar putea să fie o atmosferă infectă şi coruptă, nu trebuie să respirăm miasmele ei otrăvitoare, ci
putem să trăim respirând aerul curat al cerului. Noi putem închide orice intrare închipuirilor necurate şi gândurilor
nesfinte, înălţând inima, fiinţa noastră în prezenţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni sincere. Cei ale căror inimi sunt deschise
ca să primească sprijinul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, vor umbla într-o atmosferă mai sfântă decât aceea a pământului
şi vor avea o continuă comuniune cu cerul. (18)
SCHIMBAŢI PRIN CERCETAREA CUVÂNTULUI
“Şi ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre
mântuire." 1 Petru 2:2
Nici un bărbat, nici o femeie sau tânăr nu poate atinge desăvârşirea creştină, neglijând studierea Cuvântului lui
Dumnezeu. Prin cercetarea atentă cu grijă a Cuvântului Său, vom asculta de porunca lui Hristos: ”Cercetaţi Scripturile
pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine." (Ioan 5:39) Această cercetare îl
face pe cercetător capabil să observe atent Modelul... Modelul trebuie să fie examinat adesea şi cu atenţie, cu scopul de a-
L imita. În timp ce cineva se familiarizează cu istoria Mântuitorului, descoperă defecte propriului său caracter;
neasemănarea sa cu Hristos este atât de mare încât el vede că nu poate fi un urmaş al Său fără a se face o mare schimare
în viaţa Sa. El studiază în continuare, cu dorinţa de a fi asemenea Marelui său Exemplu. El reţine expresiile, spiritul
iubitului Său Maestru, este transformat prin contemplare. (19)
Toate filozofiile naturii omeneşti au dus la confuzie şi ocară atunci când Dumnezeu nu a fost recunoscut ca fiind totul
în tot. Dar credinţa inspirată de Dumnezeu dă tărie şi nobleţe de caracter. Dacă se stăruieşte asupra bunătăţii, harului şi
iubirii Sale, puterea de înţelegere a adevărului va fi tot mai pătrunzătoare; dorinţa după curăţenia inimii şi claritatea
cugetării va fi tot mai sfântă. Sufletul, sălăşluind în atmosfera curată a cugetării sfinte, este preschimbat prin legătura cu
Dumnezeu adusă de studierea Cuvântului Său. Adevărul este atât de întins, atât de cuprinzător, atât de profund, atât de
mare, încât eul este pierdut din vedere. Inima este îmblânzită şi subjugată, ajungând la umilinţă, bunătate şi iubire. (20)
Biblia... instruieşte mintea să se lupte cu cele mai adânci probleme şi să urmărească cele mai largi cercetări. Ea
înflăcărează inteligenţa. Ea mântuieşte sufletul... Ia-o ca o oglindă a ta. Ea va fi un instructor credincios, descoperind
greşelile şi defectele din caracterul tău. Ea va întări orice trăsătură bună. (21)
Cuvântul care descoperă vina păcatului are o putere asupra inimii omeneşti de a-l face pe om drept şi a-l păstra aşa.
(22)
VEGHERE ŞI RUGĂCIUNE
“Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi
rugăciune pentru toţi sfinţii." Efes. 6:18
Rugăciunea şi vegherea sunt necesare pentru înaintarea în viaţa dumnezeiască... Unica ta siguranţă este în a trăi
asemenea unui străjer. Veghează şi te roagă neîncetat. Oh, ce mijloc minunat de a ne feri să nu cedăm ispitei şi să nu
cădem în cursele lumii! (23)
“Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă." (Marcu 13:33) Prima dată voi trebuie să vegheaţi. Vegheaţi ca nu cumva să
vorbiţi fără chibzuială, pe un ton violent şi nerăbdător. Vegheaţi ca nu cumva mândria să găsească loc în inima voastră.
Vegheaţi ca nu cumva pasiunile rele să vă biruie, în loc ca voi să le stăpâniţi. Vegheaţi ca nu cumva... să deveniţi uşuratici
şi neserioşi, iar influenţa voastră să fie un miros de moarte şi nu unul de viaţă.
În al doilea rând, trebuie să vă rugaţi. Isus nu v-ar fi poruncit aceasta, dacă nu era o necesitate reală. El ştie prea bine
că voi înşivă nu puteţi birui multe ispite ale vrăjmaşului şi multe curse întinse pentru picioarele voastre. El nu v-a lăsat să
faceţi voi singuri aceasta; dar v-a oferit un mijloc ca să puteţi obţine ajutor. De aceea v-a poruncit să vă rugaţi.
A vă ruga corect, înseamnă să cereţi lui Dumnezeu, în credinţă orice lucru aveţi nevoie. Mergeţi în odaia voastră sau
într-un loc retras şi cereţi Tatălui, în numele lui Isus, să vă ajute. Există putere în acea rugăciune care e înălţată dintr-o
inimă convinsă de propria ei slăbiciune şi care tânjeşte încă în mod serios după acea putere care vine de la Dumnezeu.
Rugăciunea serioasă şi fierbinte va fi auzită şi va primi răspuns...
Nu vă pierdeţi curajul. Aruncaţi-vă la picioarele lui Isus, care a fost ispitit şi ştie cum să-i ajute pe cei ispitiţi...
Aduceţi cazul vostru înaintea lui Dumnezeu, prin Isus, până când sufletul vostru se va încrede cu certitudine în El, pentru
putere şi veţi simţi că nu sunteţi lăsaţi să lucraţi singuri lucrarea de biruinţă. Dumnezeu vă va ajuta. Îngerii vor veghea
asupra voastră. Dar înainte ca să puteţi aştepta acest ajutor, trebuie să vă faceţi partea voastră: Veghere şi rugăciune. (24)
COMUNIUNEA INIMII CU DUMNEZEU
“Nădăjduieşte în Domnul!Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul." Ps.27:14
Lumea este stăpânită de o încordare cum nu s-a mai văzut vreodată mai înainte. În distracţie, în strângerea de bani, în
lupta după putere, în însăşi lupta pentru existenţă, se află o putere teribilă care absoarbe cu totul corpul, mintea şi sufletul.
În mijlocul acestei goane nebune, Dumnezeu vorbeşte. El ne îndeamnă să ne deosebim şi să ne alăturăm Lui. ”Opriţi-vă şi
să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu." (Ps.46:10)
Mulţi, chiar atunci când se consacră, nu ajung să primească binecuvântarea unei adevărate comuniuni cu Dumnezeu.
Ei sunt prea grăbiţi. Cu paşi grăbiţi, ei trec prin cercul prezenţei iubitoare a lui Hristos, poate rămânând o clipă înăuntru
acestui cerc sfânt, dar neaşteptând vreun sfat. Ei nu au timp să rămână cu Învăţătorul divin. Ei se întorc la lucru tot cu
sarcinile lor...
Nu rămânerea de o clipă în prezenţa Sa, ci legătura personală cu Hristos, adică să stăm jos în compania Lui - iată
nevoia noastră. (25)
Nu doar un răgaz de-o clipă pentru a fi în prezenţa Sa, ci o legătură personală cu Hristos, a sta mereu în compania Sa -
de aceasta avem noi nevoie. (26)
Calm, şi totuşi cu zel, sufletul trebuie să caute pe Dumnezeu; plăcută şi trainică va fi influenţa care porneşte de la
Acela, care vede în ascuns, a cărui ureche e deschisă la rugăciunea înălţată din inimă. Cel care printr-o credinţă simplă,
păstrează comuniunea cu Dumnezeu, îşi va aduna raze de lumină divină, ca să-l întărească şi să-l sprijine în lupta cu
Satan. (27)
Dacă totdeauna păstrăm pe Domnul înaintea noastră, îngăduind inimilor noastre să se reverse în mulţumiri şi laudă
pentru El, vom avea o continuă prospeţime în viaţa noastră de credinţă. Rugăciunile noastre vor lua forma unei
conversaţii cu Dumnezeu, ca şi când am discuta cu un prieten. El ne va descoperi personal tainele Sale. Adeseori vom
avea sentimentul plăcut, plin de bucurie, al prezenţei lui Isus... Rugăciunea abate atacurile lui Satan. (28)
PLINĂTATEA BUCURIEI
“Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta." Ps.16:11
Religia lui Hristos este bucurie, pace şi fericire. (29)

Cerul întreg este interesat în fericirea omului. Părintele nostru ceresc nu închide căile bucuriei nici uneia din creaturile
Sale. Poruncile divine ne cer să ne oprim de la acele fapte care ar aduce suferinţe, dezamăgiri şi care ar închide pentru noi
calea fericirii cereşti...
El, [Mântuitorul lumii] cere din partea noastră să îndeplinim numai acele îndatoriri care vor conduce paşii noştri pe
înălţimile binecuvântării, la care cei neascultători de voinţa Lui nu pot ajunge vreodată. Adevărata bucurie a vieţii celui
credincios este aceea de a avea în inima sa pe Hristos, nădejdea slavei. (30)
Acei care rămân în Isus, vor fi fericiţi, bucuroşi şi veseli în Dumnezeu. O nobleţe supusă va caracteriza vocea, faptele
vor exprima respect pentru lucrurile spirituale şi veşnice, iar muzica, muzica plină de bucurie, răsună de pe buzele lor;
căci va fi inspirată de la tronul lui Dumnezeu. Aceasta este tăria evlaviei care, deşi greu de explicat, totuşi nu e mai puţin
simţită şi aducătoare de bucurie. (31)
Nu se poate descrie în cuvinte pacea şi bucuria pe care le are cel ce crede pe Dumnezeu pe cuvânt. Încercările nu-l
tulbură, batjocurile nu-l jignesc. Eul este răstignit. Zi cu zi, datoriile sale devin mai grele, ispitele sale mai tari, încercările
mai aspre, dar el nu slăbeşte, pentru că în aceeaşi măsură primeşte şi tărie pentru nevoia sa. (32)
În acei care au religiunea lui Hristos, aceasta se va da pe faţă ca un principiu regenerator şi atotpătrunzător, ca o putere
vie, lucrătoare şi morală. Vigoarea, puterea şi bucuria unei tinereţi nesfârşite se vor vedea mereu. O inimă care primeşte
Cuvântul lui Dumnezeu, nu este ca un lac ce se evaporă, nici ca o fântână stricată, care seacă, ci ca un râu de munte, care
e alimentat de izvoare nesecabile, a cărui apă rece şi murmurândă, sare din stâncă în stâncă şi înviorează pe cei obosiţi,
însetaţi şi împovăraţi. (33)
Un puternic templu trupesc 9 August
LOCUL UNDE SĂLĂŞLUIEŞTE DUMNEZEU
“Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu?
Şi că voi nu sunteţi ai voştri?” 1 Cor. 6:19
Printr-un tablou minunat şi impresionant, Cuvântul lui Dumnezeu arată atenţia pe care El o acordă organismului nostru
fizic şi răspunderea care ne revine în ceea ce priveşte păstrarea lui în cea mai bună stare...
Corpul este templul în care Dumnezeu doreşte să locuiască..., el trebuie să fie ţinut curat, ca un loc în care să
sălăşluiască numai gânduri înalte şi nobile. (34)
Cunoştinţa că omul trebuia să fie un templu pentru Dumnezeu, un locaş în care să se descopere slava Lui, trebuie să fie
îndemnul cel mai ales pentru îngrijirea şi pentru creşterea puterii corpului nostru. Înfricoşător şi minunat a lucrat
Creatorul în făptura omenească, şi El ne îndeamnă să o studiem, să-i înţelegem nevoile şi să ne îndeplinim partea noastră
în apărarea ei de orice stricăciune şi întinare. (35)
Cea dintâi datorie a noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri este dezvoltarea personală. Orice facultate
dăruită nouă de Creator trebuie să fie cultivată până la cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii, ca să fim în stare să facem cel
mai mare bine posibil. Reiese de aici că acel timp este bine întrebuinţat care este folosit la statornicirea şi păstrarea
sănătăţii fizice şi mintale. Nu putem risca să pipernicim sau să schimbăm vreuna din funcţiile corpului sau minţii noastre.
Dacă facem aşa, vom suferi consecinţele inevitabile. (36)
Dorinţa lui Dumnezeu pentru fiecare om este arătată în cuvintele: ”Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile să-ţi meargă
bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău." ( 3 Ioan 2)
El este Cel ce “iartă toate păcatele tale; El îţi vindecă toate bolile tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te
încununează cu bunătate şi îndurare." (Ps.103:3,4)
Mai presus de orice Dumnezeu vrea ca noi “să fim sănătoşi”-sănătoşi la corp şi suflet. Iar noi trebuie să fim
conlucrători cu El atât pentru sănătatea sufletului cât şi a corpului. (37)
SĂNĂTATEA ESTE RĂSPLATA

OBICEIURILOR SĂNĂTOASE
“Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale,
şi-ţi vor aduce multă pace." Prov.3:1.2
Legile naturii sunt legile lui Dumnezeu, tot atât de dumnezeeşti ca şi preceptele Decalogului. Legile care guvernează
organismul nostru fizic au fost scrise de Dumnezeu pe fiecare nerv, muşchi şi fibră a corpului. Orice călcare, din neatenţie
sau voită a acestei legi, este un păcat faţă de Creatorul nostru. (38)
Există o legătură intimă între suflet şi corp şi pentru a ajunge la o desăvârşire morală şi spirituală, trebuie să respectăm
legile care guvernează corpul nostru. Pentru a dobândi un caracter puternic şi armonios, trebuie exercitate şi cultivate atât
puterile corporale cât şi cele spirituale. Ce studiu ar putea fi mai important pentru cei tineri, decât acela care tratează
despre organismul minunat, pe care Dumnezeu ni l-a încredinţat şi despre legile prin care el poate fi păstrat într-o stare de
sănătate bună? (39)
Sănătatea se poate câştiga numai prin obiceiuri sănătoase de vieţuire. Şi aceasta ne face să urmărim anumite interese şi
să trezim interes. Dar acest capital mai preţios decât orice capital bancar, poate fi jertfit prin necumpătare în mâncare şi
băutură, sau prin menţinerea organelor în inactivitate. Trebuie a renunţa la plăcerile preferate; trândăvia trebuie biruită.
(40)
Sănătatea trebuie să fie păzită cu aceeaşi sfinţenie ca şi caracterul. (41)
Corpurile noastre sunt proprietatea răscumpărată a lui Hristos, şi nu avem dreptul să facem cu ele ce ne place. Toţi acei
care înţeleg legile sănătăţii, trebuie să-şi dea seama de obligaţia lor de a asculta de aceste legi, pe care Dumnezeu le-a pus
în fiinţa lor. Ascultarea de legile sănătăţii trebuie să devină o chestiune de datorie personală. Noi înşine trebuie să suferim
urmările legii călcate. Noi trebuie să răspundem, fiecare personal, înaintea lui Dumnezeu, de obiceiurile şi deprinderile
noastre. De aceea, la noi, nu se pune întrebarea: ”Care este obiceiul lumii?” ci “Cum mă voi purta eu, ca individ faţă de
corpul pe care mi l-a dat Dumnezeu?”(42)
SĂNĂTATE ÎN ASCULTARE
DE LEGEA LUI DUMNEZEU
“Căci deprindearea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are
făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare." 1 Tim.4:8
Sănătatea se găseşte în ascultare de Legea lui Dumnezeu. (43)

Omul înţelept zice despre înţelepciune: ”Căile ei sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice."
(Prov.3:17) Mulţi au impresia că devotamentul faţă de Dumnezeu este în detrimentul sănătăţii şi al fericirii pline de
voioşie în relaţiile sociale din viaţă. Dar acei care umblă pe cărarea sfinţeniei şi a înţelepciunii, găsesc că “evlavia este
folositoare în toate lucrurile, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce are să vină." Ei sunt bucuroşi când trăiesc
plăcerile adevărate ale vieţii şi nu sunt chinuiţi de regretele zadarnice ale orelor irosite în zadar şi nici de întristarea sau
groaza minţii, aşa cum sunt adesea cei din lume, când nu se pot amuza pe seama plăcerilor excitante... Evlavia nu este
contrară legilor sănătăţii, ci este în armonie cu ele. Dacă oamenii ar fi ascultat veşnic de poruncile Decalogului, n-ar fi
astăzi blestemul de boală care inundă lumea.
Asigurarea aprobării lui Dumnezeu va sprijini sănătatea fizică. Aceasta întăreşte sufletul împotriva îndoielii,
încurcăturii şi a depărtării excesive, care atât de des epuizează forţele vitale şi cauzează boli nervoase. (45)
Cunoştinţa facerii de bine este cel mai bun remediu pentru corpurile şi minţile bolnave. Binecuvântarea deosebită care
repauzează peste cel ce o primeşte este sănătate şi putere.
O persoană a cărei minte este liniştită şi mulţumită în Dumnezeu, este pe cărarea sănătăţii. A avea convingerea că
ochii Domnului ne urmăresc şi că urechile Lui sunt deschise la rugăciunile noastre, este într-adevăr o satisfacţie. A şti că
avem un Prieten care niciodată nu ne părăseşte, căruia putem să-I încredinţăm toate secretele sufletului nostru, este un
privilegiu care niciodată nu poate fi exprimat prin cuvinte. (46)
Curajul, speranţa, credinţa, simpatia, iubirea, aduc sănătate şi prelungesc viaţa. O minte mulţumită, un spirit vesel, este
sănătate pentru corp şi putere pentru suflet. (47)
A MÂNCA PENTRU SĂNĂTATE ŞI FERICIRE
“Deci fie că beţi, fie că mâncaţi, fie că faceţi altceva; să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu." 1 Cor:10:31
Iată un principiu care stă la temelia oricărei fapte, a oricărui gând şi motiv: supunerea întregii făpturi, atât ca fizic, cât
şi ca spirit, călăuzirii Duhului lui Dumnezeu. (48)
Chiar şi faptul firesc de a mânca şi a bea trebuie făcut... spre a fi “spre slava lui Dumnezeu." (49)
Dacă satisfacerea apetitului avea să aibă o influenţă atât de puternică asupra neamului omenesc, încât pentru a-i zdrobi
puterea, Fiul lui Dumnezeu a trebuit să postească pentru om aproape şase săptămâni de zile, atunci ce lucrare trebuie să
facă un creştin, pentru a putea birui cum a biruit Hristos! Puterea ispitei de a satisface un apetit stricat, poate fi apreciată
numai meditând la durerea nemărginită suferită de Hristos în acea lungă postire în pustie. (50)
După cum primii noştri părinţi au pierdut Edenul prin satisfacerea poftei, singura noastră speranţă de a recâştiga
Edenul stă numai în tăgăduirea hotărâtă a poftei şi a patimilor. (51)
Dumnezeu i-a procurat omului mijloace pentru satisfacerea unui apetit nepervertit. El a răspândit înaintea lui roadele
pământului - o varietate bogată de hrană care este plăcută la gust şi nutritivă pentru organism. Mărinimosul nostru Tată
ceresc zice că din acestea putem mânca nestingheriţi. Fructele, cerealele, zarzavaturile, pregătite în mod simplu, fără
condimente şi grăsimi diverse, pregătite cu lapte sau smântână, reprezintă cea mai sănătoasă dietă. Ele... dau o putere de a
rezista şi vigoare intelectului, care nu sunt procurate printr-o dietă excitantă. (52)
Noi nu am trasat o linie precisă care să fie urmată în dietă, dar spunem că în ţările în care fructele, cerealele şi nucile
sunt din abundenţă, hrana carnată nu este o hrană potrivită pentru poporul lui Dumnezeu... Dacă mâncarea de carne a fost
sănătoasă vreodată, acum nu mai prezintă siguranţă. (53)
În repetate rânduri mi-a fost arătat că Dumnezeu încearcă să ne conducă înapoi, pas cu pas, la modelul Său original -
omul trebuie să trăiască din produsele naturale ale pământului. (54)
ABSTINENŢA DE LA PLĂCERILE DĂUNĂTOARE
“Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele pământeşti care se războiesc cu
sufletul." 1 Petru 2:11
Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează în mod clar, că până nu practicăm înfrânarea poftelor carnale, natura fizică va
fi mereu în conflict cu natura spirituală. Hrana necumpătată se războieşte împotriva sănătăţii şi a păcii. Astfel se naşte o
luptă între trăsăturile nobile şi cele josnice ale omului. Înclinaţiile josnice, puternice şi active, înăbuşă sufletul. Interesele
cele mai înalte ale fiinţei omeneşti sunt primejduite prin îngăduirea poftelor pe care cerul nu le aprobă. (55)
Sănătatea, caracterul şi chiar viaţa sunt în pericol, folosindu-se stimulente care excită energiile epuizate, la un efort
nefiresc, spasmodic. (56)
Condimentele sunt dăunătoare prin însăşi natura lor. Muştarul, piperul, aromatizantele, murăturile, oţetul, multe altele
de felul acesta irită stomacul, înfierbântă sângele şi-l umple de impurităţi...
Ceaiul şi cafeaua nu hrănesc corpul... Continua întrebuinţare a acestor excitanţi ai nervilor este urmată de durere de
cap, insomnie, palpitaţii, indigestie, tremurături şi multe alte rele; ele nu fac altceva decât să distrugă forţele vieţii...
Tutunul este o otravă care acţionează lent, este înşelător şi foarte dăunător. Sub orice formă ar fi folosit el lasă urmări
asupra organismului; el este cu atât mai primejdios cu cât efectele lui sunt lente şi la început greu de observat... Folosirea
lui aţâţă setea după băuturi tari şi în multe cazuri pune temelia pentru patima beţiei. (57)
În ceea ce priveşte ceaiul, cafeaua, tutunul şi băuturile alcoolice, singura cale sigură este de a nu le atinge, a nu le
gusta şi a nu umbla cu ele. (58)
Cumpătarea adevărată ne învaţă să renunţăm cu totul la orice lucru vătămător şi să folosim raţional ceea ce este
sănătos. (59)
Duhul lui Dumnezeu nu poate să ne vină în ajutor şi să ne sprijine în desăvârşirea caracterului creştin, atâta timp cât
noi îngăduim ca poftele noastre să ne vatăme sănătatea. (60)
BINECUVÂNTARE ÎN ACTIVITATEA FIZICĂ
“Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească." Gen. 2:15
Una din cele dintâi legi ale existenţei, este activitatea. Fiecare organ din corp are lucrarea sa bine stabilită de
dezvoltarea căreia depinde puterea Sa. Activitatea normală a tuturor organelor dă vitalitate şi viaţă; inactivitatea aduce
degenerare şi moarte. (61)
Locuitorilor Edenului le-a fost încredinţată îngrijirea grădinii “să o cultive şi să o păzească" ... Dumnezeu a hotărât
lucrul ca o binecuvântare pentru om, ca să-i ocupe mintea, să-i întărească corpul şi să-i dezvolte capacităţile. Adam îşi
găsea una din cele mai înalte plăceri ale existenţei sale sfinte, într-o activitate fizică şi spirituală. (62)
O folosire proporţională a tuturor organelor şi facultăţilor din organism este esenţială pentru activitatea fiecăruia. Când
creierul este solicitat în mod continuu, în timp ce alte organe ale maşinăriei vii sunt inactive, există o pierdere de putere
fizică şi mentală. (63)
Cei cu ocupaţii sedentare, ori de câte ori este timp favorabil, trebuie să facă mişcare în aer liber, în fiecare zi, vara şi
iarna. Mersul pe jos este preferabil călăriei sau plimbării cu trăsura, deoarece pune în mişcare mai mulţi muşchi. Plămânii
sunt antrenaţi în mişcare sănătoasă, deoarece este imposibil să faci un marş vioi fără ca plămânii să lucreze şi să se umple
cu aer...
Inspiraţiile profunde şi complete de aer curat, umplu plămânii cu oxigen şi curăţă sângele. Ele îi dau culoare vie şi îl
trimit ca un curent de viaţă în toate regiunile corpului. O bună respiraţie calmează nervii, stimulează pofta de mâncare şi
face ca mistuirea să fie mai completă; pe lângă aceasta ea mai aduce un somn sănătos şi reînviorător. (64)
Domnul Isus era un lucrător serios şi constant. Niciodată n-a trăit printre oameni vreun om împovărat de atâtea
răspunderi... Cu toate acestea viaţa Lui a fost o viaţă de deplină sănătate. Şi la corp şi la spirit, El era reprezentat prin
mielul de jertfă “fără cusur şi fără pată." (1 Petru 1:19) La corp şi la suflet, El era exemplul a ceea ce a vrut Dumnezeu să
fie toţi oamenii, prin ascultare de Legile Sale. (65)
VINO DE-O PARTE ŞI ODIHNEŞTE-TE
“Isus le-a zis: ”Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu şi odihniţi-vă puţin." Căci erau mulţi care veneau şi se
duceau, şi ei nu aveau vreme nici să mănânce." Marcu 6:31
El [Isus] n-a stăruit de ucenicii Săi să muncească fără încetare... ”Veniţi de o parte... şi odihniţi-vă puţin”, spuse El
către cei obosiţi şi apăsaţi. Nu este un lucru înţelept să fii fără încetare sub povara lucrului şi a agitaţiei... Pentru că astfel
este neglijată evlavia personală, iar puterile minţii, sufletului şi corpului sunt istovite. (66)
Trebuie avut grijă pentru a avea un program ordonat pentru somn şi pentru lucru. Trebuie să ne rezervăm perioade
pentru odihnă, perioade de timp pentru recreaţie şi perioade de timp pentru meditaţie. (67)
Există moduri de recreaţie care sunt foarte sănătoase atât pentru minte cât şi pentru corp... Recreaţia în aer liber,
contemplarea lucrărilor lui Dumnezeu în natură, vor fi de cel mai mare folos. (68)
Pentru sănătatea şi fericirea noastră, trebuie să ieşim din casele noastre şi să petrecem din timpul nostru în aer liber,
atât cât este posibil... Trebuie să facem ca sufletele noastre să fie interesate în toate lucrurile binecuvântate pe care
Dumnezeu ni le-a oferit din abundenţă. Şi meditând asupra bogatelor mărturii ale dragostei şi grijii Sale, putem uita
infirmităţile, putem fi voioşi şi să înălţăm lui Dumnezeu cântări din inimă. (69)
Aer curat, lumina soarelui, abstinenţă, odihnă, exerciţiu, dietă potrivită, tratamente cu apă, încredere şi puterea lui
Dumnezeu - acestea sunt adevăratele remedii... Natura, neîmpiedicată, îşi face lucrarea ei bine şi cu înţelepciune. Cei care
vor stărui în ascultare de legile ei vor fi răsplătiţi cu sănătate în corp şi la minte. (70)
El [Domnul Isus] găsea ocazie de recreaţie în mijlocul scenelor naturii... Orele de cea mai mare bucurie pentru El erau
acelea, când se putea retrage de la lucru, să meargă pe câmp să mediteze în liniştea văilor şi să cultive comuniunea cu
Dumnezeu pe coastele munţilor sau printre arborii pădurii. (71)
Noi putem... face din momentele noastre de recreaţie ceea ce implică acest nume - momente de adevărată zidire pentru
corp, minte şi suflet. (72)
În legătură cu alţii 16 August
PRIETENIA PRIETENILOR LUI HRISTOS
“Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine şi cu cei ce păzesc poruncile Tale." Ps.119:63
Este firesc a căuta prietenia altora. Fiecare îşi va găsi sau îşi va face tovarăşi. Şi tocmai după tăria prieteniei va fi şi
mărimea influenţei pe care prietenii o exercită unul asupra altuia, spre bine sau spre rău...
Persoane tinere care sunt introduse într-o altă societate, pot face această tovărăşie sau o binecuvântare sau un blestem.
Ei se pot zidi, binecuvânta şi întări unul pe altul, modelându-şi comportamentul, dispoziţia şi cunoştinţa, sau dacă îşi
îngăduie să devină nepăsători şi necredincioşi, ei vor exercita numai o influenţă demoralizatoare. (73)
Tot astfel lucrează Satan şi acum cu cel mai mare succes, pentru a ispiti pe urmaşii lui Hristos la păcat, făcându-i să
intre în relaţie cu nelegiuiţii şi să participe la petrecerile lor... Urmaşii lui Hristos trebuie să se despartă de lume şi să nu
caute a intra în legătură cu cei din lume, decât atunci când li se oferă ocazie să facă bine. Noi nu putem fi prea hotărâţi în
a evita să ne asociem cu acei care exercită o influenţă care ne îndepărtează de Dumnezeu. În timp ce ne rugăm “şi nu ne
duce pe noi în ispită”, trebuie să facem tot posibilul pentru a evita ispita. (74)
Prin alegerea companiilor viciate, mulţi au fost conduşi încet, încet, de la calea virtuţii în adâncurile neascultării şi
desfrânării, în care, într-o vreme, s-ar fi gândit că e imposibil pentru ei să cadă. (75)
Putem refuza să fim corupţi, stând acolo unde companiile viciate nu vor putea corupe inimile noastre. În mod
individual, tinerii trebuie să caute a se întovărăşi cu acei care se trudesc să ajungă mai sus, cu paşi siguri. (76)
Mai bună decât toată prietenia lumii este prietenia celor mântuiţi prin Hristos. (77)
Căldura prieteniei adevărate, iubitoare care uneşte inimile, este o pregustare a bucuriei cereşti. (78)
INFLUENŢA VOASTRĂ CONTEAZĂ
“Aceasta este porunca Mea, să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu." Ioan 15:12
De ce calitate este această dragoste?... O dragoste pentru suflet care se desparte de plăcerile egoiste şi practică aspra
lepădare a eului, cu scopul de a înălţa, a înnobila şi a sfinţi pe acei cu care ne asociem. ”Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru
ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr." (Ioan 17:19) Îi iubiţi voi suficient pe acei cu care vă asociaţi, astfel încât să renunţaţi
la dorinţa voastră pentru distracţie şi la plăcerea voastră egoistă, pentru a nu duce aceste suflete pe calea ispitei, pentru a
nu-i încuraja să adopte o conduită glumeaţă şi neserioasă care înăbuşă cugetele serioase în ce priveşte mântuirea lor?
Cultivaţi voi o evlavie personală... pentru ca prietenii voştri tineri să vă poată urma pe cărarea pe care-i conduceţi spre
ascultarea de Dumnezeu?... Care este calitatea iubirii voastre? Are ea trăsătura aceea care să-i facă mai creştini pe acei
care se asociază cu voi? Va avea aceasta tendinţa de a aduce material solid în construirea caracterului lor? (79)
Dumnezeu cere de la toţi urmaşii Săi, să dea o mărturie vie, într-un limbaj lămurit prin purtarea, îmbrăcămintea şi
vorbirea lor, în toate ocupaţiile vieţii lor, că puterea adevăratei evlavii este de folos la toţi, în această viaţă şi în viaţa
veşnică. (80)
Un caracter creştin superficial, este mai dăunător în lume, decât un caracter lumesc, pentrucă pretinşii creştini îi
conduc greşit pe alţii, pretinzând că Îl reprezintă pe Cel al cărui nume îl poartă. (81)
Dumnezeu este iubire. Oricine locuieşte în Dumnezeu locuieşte în dragoste. Toţi acei care s-au familiarizat cu
adevărat cu iubirea şi compătimirea gingaşă a Tatălui nostru ceresc, vor răspândi lumină şi bucurie oriunde vor fi.
Prezenţa şi influenţa lor vor fi pentru oameni ca parfumul dulce al florilor, deoarece ei sunt legaţi de Dumnezeu şi cer, iar
drăgălăşenia şi curăţia cerului sunt împărtăşite prin ei, tuturor acelora care ajung sub influenţa lor. (82)
Puteţi să vă înconjuraţi sufletele cu o atmosferă care va fi ca şi zefirul din Edenul ceresc. (83)
CUVINTE DE HAR
“Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia." Coloseni
4:6
Cum se poate, ca mulţi care mărturisesc numele lui Hristos, să rostească atât de multe cuvinte nefolositoare, de prisos?
Satana urmăreşte să obţină un avantaj asupra acelora care vorbesc într-un mod nechibzuit... Când rostim cuvinte fără sens
şi stupide, încurajăm şi pe alţii să-şi permită acelaşi fel de conversaţie... Singurele cuvinte care trebuie să se desprindă de
pe buzele noastre, trebuie să fie cuvinte curate, desăvârşite. Nimeni nu poate socoti câte păcate se fac prin rostirea de
cuvinte uşuratice, ridicole, fără sens... Fiecare cuvânt pe care-l rostiţi este ca o sămânţă care va încolţi şi va da naştere sau
la roade bune, sau la roade rele. (84)
Când suntem în compania acelora care îşi îngăduie conversaţii nebuneşti, este datoria noastră de a schimba subiectul
conversaţiei dacă e posibil. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu trebuie ca, discret, să strecurăm cuvinte sau să aducem în
discuţie un subiect care va schimba conversaţia, făcând-o de folos celor din jur. (85)
El [Dumnezeu] doreşte ca noi să fim veseli, dar nu uşuratici. El spune fiecăruia dintre noi: ”Ci după cum Cel ce v-a
chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră." (1 Petru 1:10) Dumnezeu vrea ca noi să fim fericiţi. El
doreşte să pună un nou cântec pe buzele noastre, chiar o laudă înălţată Dumnezeului nostru. (86)
Când vă faceţi un prieten, lăsaţi ca lauda lui Dumnezeu să fie pe buzele voastre şi în inima voastră. Aceasta va
îndrepta cugetele lui spre Isus. (87)
Cât de mulţumit ar fi Mântuitorul să-i audă pe urmaşii Săi discutând despre preţioasele Sale lecţii de învăţătură şi să
ştie că au găsit desfătare în lucrurile sfinte... Ceea ce este în inimă este şi pe buze. Această legătură nu poate fi înăbuşită.
Lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care-L iubesc vor constitui subiect de discuţie. Dragostea lui Isus este
în inimă ca un izvor de apă, ţâşnind în viaţa veşnică, răspândind curente vii, care aduc viaţă şi bucurie oriunde curg. (88)
Pierdem mult nediscutând mai mult despre Isus şi despre cer, moştenirea celor sfinţi. Cu cât contemplăm mai mult
lucrurile cereşti, cu atât mai mult vom avea noi bucurii şi cu atât mai mult, inima noastră va fi plină de mulţumiri faţă de
Creatorul nostru generos. (89)
CEVA MAI BUN
“Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei, când este El la dreapta mea, nu mă clatin." Ps.16:8
Pentru orice lucru la care ne cere Hristos să renunţăm, El ne oferă în loc ceva mai bun. Deseori, tinerii ţin la unele
lucruri, căi şi plăceri care poate nu se par a fi rele, dar prin ele nu se atinge binele cel mai înalt. (90)
Să nu îngăduiţi niciodată ca distracţiile sau prieteniile altora să se interpună între voi şi Isus, Prietenul vostru cel mai
bun... Când înclinaţia firească vă îndeamnă în direcţia satisfacerii unei dorinţe egoiste, aşezaţi-L pe Domnul înaintea
voastră ca sfătuitor şi întrebaţi-L: ”Îi va place aceasta lui Isus? Va mări aceasta dragostea mea pentru Prietenul meu cel
mai bun? Va aduce aceasta întristare iubitului Meu Mântuitor? Mă va despărţi aceasta de compania Lui? Mă va însoţi Isus
în societatea în care găsesc plăcere, unde totul va fi lumină şi veselie, unde nu va nimic religios, nimic serios, nici un gând
despre lucrurile lui Dumnezeu?” (91)
Creştinii au la dispoziţia lor multe izvoare de fericire şi ei pot spune cu exactitate care sunt plăcerile îngăduite şi care
sunt cele neîngăduite. Ei se pot bucura de recreaţii care nu slăbesc mintea şi nu pervertesc sufletul, care nu vor dezamăgi
şi nu vor lăsa întristare prin influenţa lor, care să distrugă sentimentul demnităţii personale, sau să bareze drumul spre
rodnicie. Dacă pot să-L ia pe Isus cu ei şi păstrează un spirit de rugăciune, sunt ocrotiţi în mod sigur. (92)
O minte luminată şi pătrunzătoare va găsi destule subiecte de conversaţie şi recreaţie care vin dintr-un izvor nu numai
nevinovat dar şi instructiv. (93)
În toate momentele noastre de recreaţie putem strânge din Izvorul divin de tărie, curaj şi putere proaspătă ca să putem
şi mai pe deplin să înălţăm vieţile noastre spre curăţie, adevărată evlavie şi sfinţire. (94)
Acei care cu adevărat se bucură de dragostea lui Dumnezeu, vor avea bucurie şi pace. Niciodată religia nu a avut
menirea de a face pe cineva nemulţumit. Ce poate aduce fericire mai mare, decât a te bucura de pacea lui Hristos, de
lumina strălucitoare a prezenţei Sale? (95)
ÎNCHIZÂND UŞA ISPITEI
“Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El." 1 Ioan 2:15
Între întrunirile urmaşilor lui Hristos, pentru recreaţii creştine şi cele lumeşti pentru plăcere şi distracţie, va exista un
constrast evident. În locul rugăciunii, al discuţiei despre Hristos şi al lucrurilor sfinte, se vor auzi de pe buzele lumeşti
râsul stupid şi conversaţia uşuratică. Ideea este de a avea în vedere valoarea timpului. (96)
Plăcerile lumeşti strică minţile şi pentru veselia lor de o clipă, mulţi sacrifică prietenia cerului, cu pacea, iubirea şi
bucuria pe care le aduce aceasta. Dar curând aceste lucruri alese pentru desfătare, devin dezgustătoare şi nesatisfăcătoare.
(97)
Multe din distracţiile populare, cum este fotbalul şi boxul, au devenit şcoli de brutalitate... Alte jocuri atletice, deşi nu
atât de brutale, nu sunt mai puţin dăunătoare, datorită excesului la care se ajunge cu ele. Astfel ele stimulează iubirea
după plăcere şi excitare, nutrind un dezgust pentru munca folositoare şi o tendinţă de a evita datoriile şi răspunderile vieţii
practice... În felul acesta este deschisă uşa către desfrâu şi risipă, cu toate urmările grozave ale acestora. (98)
Adevăratul creştin nu va dori niciodată să intre în nici un loc de distracţie sau să participe la vreo discuţie, la care nu
poate să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu. El nu va fi găsit la teatru, în sala de biliard sau la popice. El nu se va uni cu
cei care dansează şi nici nu-şi va permite nici o altă plăcere amăgitoare care îndepărtează pe Hristos din minte. Acelora
care pledează pentru aceste distracţii, noi le răspundem: ”Noi nu ne putem permite să participăm la ele, în numele lui Isus
din Nazaret... Nici un creştin n-ar dori să întâlnească moartea într-un asemenea loc. Nici unul n-ar dori să fie găsit acolo,
când va veni Hristos. (99)
Dacă ne aventurăm pe terenul lui Satana, nu avem nici o asigurare că vom fi ocrotiţi de sub puterea lui. Atât cât
depinde de noi, trebuie să închidem orice uşă prin care ispititorul poate avea acces la noi. (100)
COMORI ÎN BANCA CERULUI
“Religiunea curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în
necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume." Iac.1:27
Simpatiile gingaşe ale Mântuitorului nostru au fost nutrite pentru omenirea căzută şi suferindă. Dacă doriţi să fiţi
urmaşii Săi, trebuie să cultivaţi sentimente de simpatie şi compasiune... Văduva, orfanul, bolnavul şi muribundul,
totdeauna vor avea nevoie de ajutor. Aceasta este o ocazie de a vesti Evanghelia, de a-L face de cunoscut pe Isus, speranţa
şi mângâierea tuturor oamenilor. Când corpul suferind a fost uşurat... Inima este deschisă şi puteţi turna balsamul ceresc.
(101)
O grupă de credincioşi poate fi săracă, needucată şi necunoscută, dar în Hristos ea poate face în familie, între vecini, în
biserică şi chiar în locurile mai depărtate, o lucrare ale cărei urmări să ţină cât veşnicia. Tocmai pentru că lucrarea aceasta
este neglijată, mulţi ucenici tineri nu trec de simplul alfabet al experienţei creştine. Lumina care a strălucit în inima lor,
când le-a vorbit Hristos şi le-a zis: ”Iertate îţi sunt păcatele”, ei ar fi putut să o ţină aprinsă ajutând pe cei lipsiţi. Energia
neobosită, care de-atâtea ori este un izvor de primejdie pentru tineri, poate fi îndrumată pe canale prin care ar curge râuri
de binecuvântări. (102)
Orele petrecute atât de des în distracţii care nu reconfortează nici trupul nici sufletul ar trebui petrecute căutând să-i
ajutăm pe aceia care sunt în nevoie. (103)
Fiecare ocazie de a ajuta un frate care se află în nevoie, sau de a ajuta cauza lui Dumnezeu în răspândirea adevărului
este un mărgăritar pe care îl putem trimite din timp şi depozita în banca cerului, pentru a fi păstrat la loc sigur. (104)
Dragostea, politeţea, jertfirea de sine - acestea nu se pierd niciodată. Când cei aleşi ai lui Dumnezeu sunt schimbaţi
din moarte în nemurire, cuvintele şi faptele lor de bunătate vor fi descoperite şi vor fi păstraţi în veacurile nesfârşite... Prin
meritele dreptăţii lui Hristos atribuite, mirosul plăcut al unor asemenea cuvinte şi fapte este plăcut în veşnicie. (105)
DUMNEZEU ŞI CEZARUL
“Se cuvine să plătim bir Cezarului, sau nu?... Atunci El le-a zis: ”Daţi dar, Cezarului ce este al Cezarului şi lui
Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu." Luca 20:22.25
Răspunsul lui Hristos a fost... un răspuns sincer la întrebare. Ţinând în mână banul roman pe care erau imprimate
numele şi chipul Cezarului, El a declarat că, deoarece trăiau sub ocrotirea puterii romane, trebuiau să dea acelei puteri
sprijinul impus, atât timp cât aceasta nu venea în conflict cu o datorie mai înaltă. Dar, deşi supuşi paşnici faţă de legile
ţării, ei trebuiau să dea ascultare, în primul rând lui Dumnezeu. (106)
Noi trebuie să recunoaştem stăpânirile omeneşti ca pe o întocmire dumnezeiască şi să învăţăm ca o datorie sfântă
supunerea faţă de ele - atât timp cât ele acţionează în cadrul legitim. Dar când pretenţiile lor vin în contrazicere cu
pretenţiile lui Dumnezeu, atunci să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie
recunoscut ca fiind mai presus de orice legislaţie omenească. Un “Aşa zice Domnul” nu trebuie dat la o parte printr-un
“aşa zice statul." Coroana lui Hristos trebuie înălţată mai presus de diadema suveranilor pământeşti. (107)
Înţelepciunea şi autoritatea legii divine sunt supreme... Cele zece precepte ale lui Iehova sunt temelia tuturor legilor
drepte şi bune. Acei care iubesc poruncile lui Dumnezeu se vor conforma fiecărei legi bune pe pământ. (108)
Nu ni se cere să ne împotrivim autorităţilor... Trebuie să mergem înainte în numele lui Hristos şi să apărăm adevărurile
încredinţate nouă. Atunci când oamenii ne interzic să facem această lucrare, putem spune împreună cu apostolii: ”Judecaţi
voi înşivă, dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu. Noi nu putem să nu
vorbim despre ceea ce am văzut şi auzit." (Fapt.4:19.20)
Împărăţia noastră nu este în această lume. Noi Îl aşteptăm pe Domnul nostru din ceruri să vină pe pământ... pentru a
întemeia împărăţia Sa veşnică. (110)
Religia de fiecare zi 23 August
TINERII CREŞTINI ŞI CĂRŢILE LOR
“Încolo fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este
vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţescă." Fil. 4:8
Acei care nu doresc să cadă pradă uneltirilor lui Satana trebuie să-şi păzească bine căile sufletului; ei trebuie să se
ferească de a citi, vedea sau auzi ceea ce le-ar putea sugera gânduri nesfinţite. (111)
Multe din publicaţiile populare din prezent sunt pline de ştiri senzaţionale care îi învaţă pe tineri răutatea şi-i conduce
pe calea pierzării. Cei care sunt abia copii ca vârstă sunt de fapt bătrâni în cunoaşterea crimelor. Ei sunt incitaţi la rău de
povestirile pe care le citesc... Seminţele fărădelegii sunt semănate şi împrăştiate. Nimeni nu trebuie să se mire că
rezultatul este o recoltă de crime. (112)
Cititorii de ficţiune se lasă în voia unui rău care le nimiceşte spiritualitatea, umbrind frumuseţea paginii sfinte. Răul
acesta dă naştere unei excitări nesănătoase, înfierbântă imaginaţia, face ca mintea să nu fie pregătită pentru lucruri de
folos, îndepărtează sufletul de la rugăciune şi îl face neputincios pentru cele spirituale. (113)
Nu vă îngăduiţi să deschideţi coperţile unei cărţi care este dubioasă. Există o fascinaţie diabolică în literatura lui Satan.
Aceasta este o puternică armă cu care dărâmă o credinţă religioasă simplă. Niciodată să nu vă simţiţi suficient de tari, ca
să citiţi cărţi cu teme necredinciose, căci ele conţin o otravă ca cea a viperei. (114)
Tineri şi tinere, citiţi literatura care vă va da adevărata cunoştinţă şi care va constitui un ajutor pentru întreaga famillie.
Spuneţi în mod ferm: ”Nu-mi voi irosi timpul preţios citind ceea ce nu-mi va fi de nici un folos şi ceea ce mă va face
numai incapabil de a fi de folos altora... Voi închide ochii în faţa lucrurilor frivole şi păcătoase." (115)
Cu cât studiaţi mai des şi mai sârguincios Biblia, cu atât vi se va părea mai frumoasă şi cu atât veţi avea mai puţină
plăcere pentru literatura uşoară. Legaţi acest volum preţios de inima voastră. El vă va fi prieten şi călăuză. (116)
MELODIA DIN INIMĂ
“Vorbiţi între voi cu cântări de laudă, cu psalmi şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima,
laudă lui Dumnezeu." Efes. 5:19
Melodiile de laudă sunt atmosfera cerului, iar când cerul vine în legătură cu pământul, atunci e numai muzică şi
cântec...
Deasupra pământului nou-creat, aşa cum se afla sub graţia dimineţii” izbucneau cântări de bucurie, şi toţi fiii lui
Dumnezeu scoteau strigăte de veselie." (Iov 38:7) Astfel şi inimile omeneşti în legătură cu cerul au preamărit prin cântări
de laudă, bunătatea lui Dumnezeu. (117)
Tinerii şi tinerele... au o ureche pătrunzătoare pentru muzică şi Satana ştie ce organe să aţâţe, să captiveze şi încântă
mintea, astfel încât Hristos nu este dorit... Cântecele uşuratice, bucăţile muzicale populare care sunt la ordinea zilei par
potrivite gustului lor. Instrumentele muzicale le răpesc timpul care ar trebui devotat rugăciunii. Muzica, dacă e folosită
bine, este o mare binecuvântare, dar dacă e folosită rău, este un blestem teribil. Ea aţâţă dar nu dăruieşte acea putere şi
curaj pe care creştinul nu le poate găsi decât la tronul harului... Satana duce tineretul captiv... El este un încântător dibaci,
care îi pândeşte ca să-i piardă. (118)
Distracţiile muzicale care, dacă sunt desfăşurate corespunzător nu aduc vătămare, sunt adesea o sursă de nenorocire.
Talentul muzical prea adesea hrăneşte mândria şi ambiţia pentru afirmare, iar cântăreţii au doar puţine gânduri de adorare
pentru Dumnezeu. (119)
Toţi trebuie să-şi ia timp pentru cultivarea vocii, astfel încât să poată aduce laude lui Dumnezeu cu o voce clară şi
plăcută. Talentul de a putea cânta este un dar de la Dumnezeu; folosiţi-l spre slava Sa. (120)
Să ne amintim că rugăciunile noastre sunt însoţite de corurile oastei cereşti de sus. (121)
Acei care se unesc în cer cu corul îngeresc în cântările lor de slavă trebuie să înveţe de pe pământ muzica Cerului, a
cărei notă fundamentală este aducerea de mulţumiri. (122)
FRUMUSEŢEA CARE DĂINUIE
“Podoaba voastră să nu fie podoaba din afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în
îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de
mare preţ înaintea lui Dumnezeu." 1 Petru 3:3,4
Prin îmbrăcăminte, ca şi prin toate celelalte lucruri, este privilegiul nostru de a-L onora pe Creator. El doreşte ca
îmbrăcămintea noastră să fie nu numai îngrijită şi sănătoasă, ci şi potrivită şi să vină bine... Înfăţişarea noastră, trebuie să
fie caracterizată prin îngrijire, modestie şi curăţie din toate punctele de vedere ...
În timp ce este modestă şi simplă, îmbrăcămintea noastră trebuie să fie de bună calitate, în culori potrivite şi cum se
cuvine pentru serviciul divin. (123)
Când o onestă simplitate în îmbrăcăminte este unită cu o purtare modestă, aceasta va face mult în a înconjura pe o
tânără cu acea atmosferă de sfântă rezervă, care va fi pentru ea un scut contra a mii de primejdii. (124)
Este bine să se cumpere un material bun şi acesta să fie bine lucrat. Aceasta înseamnă economie. Dar garniturile
scumpe nu sunt necesare şi a le îngădui înseamnă a cheltui pentru satisfacerea eului, bani care ar trebui să fie folosiţi
pentru cauza lui Dumnezeu... Practicaţi economia atunci când cheltuiţi pentru îmbrăcăminte. (125)
Atunci când mintea este concentrată în a-i plăcea doar lui Dumnezeu, vor dispare toate podoabele inutile. (126)
El [Isus] va trimite în suflet razele strălucitoare ale Soarelui Dreptăţii care va împărtăşi vieţii spirituale frumuseţea şi
mirosul bine plăcut. El va îmbogăţi caracterul cu podoaba unui duh blând şi umil, care în ochii lui Dumnezeu este de
mare preţ. (127)
Este bine a iubi şi a dori frumosul; dar Dumnezeu pretinde de la noi ca să iubim mai întâi frumuseţea care nu piere
niciodată. Nici o podoabă exterioară nu poate fi comparată în valoare sau frumuseţe cu acel “spirit blând şi liniştit”,”inul
subţire, alb şi curat”, pe care îl vor purta toţi sfinţii pe acest pământ. Acest veşmânt îi va face chiar aici frumoşi şi plăcuţi,
iar în lumea viitoare el va fi pentru ei paşaportul de liberă trecere la palatul Împăratului. (128)
O ZECIME PENTRU DUMNEZEU
“Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru
închinat Domnului." Lev. 27:30
Dându-L pe Isus, Domnul ne-a împărţit cele mai de preţ bijuterii ale cerului. El ne-a dat toate lucrurile care să ne
înveselească pe deplin. Roadele pământului, recoltele îmbelşugate, comorile de aur şi argint sunt darurile Lui. Casele,
pământurile, hrana şi îmbrăcămintea, El le-a pus în posesia oamenilor; El ne cere să-L recunoaştem ca Dătător al tuturor
lucrurilor şi pentru acest motiv El zice: ”Din toate lucrurile voastre Eu Îmi rezerv a zecea parte, pe lângă darurile şi
jertfele care trebuie să fie aduse în casa Mea." (129)
Planul lui Dumnezeu în sistemul zecimii este minunat în simplitatea şi armonia sa. Toţi trebuie să-l susţină cu credinţă
şi curaj, pentru că este de origine dumnezeească. În el sunt unite simplitatea şi utilitatea; nu se cere o învăţătură înaltă
pentru a-l înţelege şi a-l aduce la îndeplinire. Toţi pot simţi că pot contribui fiecare cu partea lui la aducerea la îndeplinire
a preţiosului plan de mântuire. Orice bărbat, orice femeie şi orice tânăr poate deveni administrator al Domnului şi poate fi
un agent pentru a împlini nevoile tezaurului Domnului. Apostolul zice: ”Fiecare din voi să pună de o parte acasă, ce va
putea, după câştigul lui." (1 Cor.16:2) (130)
Fiecare să-şi examineze în mod regulat venitul său care, este tot o binecuvântare de la Dumnezeu şi să pună de o parte
zecimea, ca un fond separat, pentru a fi cu sfinţenie, al Domnului. Acest fond n-ar trebui să fie folosit în nici un caz,
pentru alt scop; acesta trebuie să fie consacrat numai pentru sprijinirea lucrării de predicare a Evangheliei. (131)
Zecimea din venitul nostru este “sfântă pentru Domnul." Noul Testament nu modifică legea zecimii, nici pe cea a
Sabatului. Valabilitatea ambelor este declarată de acesta. (132)
Eu vorbesc despre rânduiala zecimii, totuşi, cât de mică pare aceasta în faţa spiritului meu! Cât de deşartă este
străduinţa de a măsura cu regulile matematice timpul, banii, şi dragostea, faţă de o dragoste şi o jertfă care este de
nemăsurat şi incalculabilă. Zecime pentru Hristos! Oh, ce parte neînsemnată şi ce recompensă ruşinoasă pentru aceea ce a
costat atât de mult! De pe crucea de pe Golgota Hristos ne cheamă la o supunere necondiţionată... Tot ce avem trebuie
consacrat lui Dumnezeu. (133)
Religia din fiecare zi 27 August
JERTFELE DE RECUNOŞTINŢĂ
“Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci “pe cine dă cu bucurie, îl
iubeşte Dumnezeu!" 2 Cor.9:7
Nu numai zecimile noastre, pe care Dumnezeu le pretinde ca ale Sale trebuie să I le dăm cu credincioşie, ci trebuie să
aducem şi un dar în visteria Sa, ca o jertfă de recunoştinţă. Să aducem Creatorului nostru, cu inimi pline de voioşie,
primele roade din toate bogăţiile Sale, cele mai valoroase bunuri ale noastreşi serviciul nostru cel mai bun şi sfânt. (134)
Domnul cere ca să fie strânse daruri în anumite timpuri rânduind lucrurile astfel ca dăruirea să devină o obişnuinţă, iar
binefacerea să fie înţeleasă ca o datorie de creştin. Inima, deschisă la oferirea unui dar, nu trebuie să aibă timp să adoarmă
egoistă, rece şi zgârcită, până când se va ivi a doua ocazie de a dărui. Râul trebuie să curgă neîncetat, păstrând astfel
deschis canalul, prin fapte de binefacere. (135)
Contribuţiile cerute de la evrei, pentru scopuri religioase şi de binefacere, ajungeau până la un sfert din veniturile lor.
Cu astfel de taxe grele pe venitul poporului, era de aşteptat ca acest fapt să-i aducă în starea de sărăcie, dar respectarea cu
credincioşie a acestor prescripţii era, dimpotrivă, una din condiţiile bunului lor mers. (136)
Nu măreţia darului face jertfa bine plăcută lui Dumnezeu; intenţia inimii, spiritul de recunoştinţă şi dragostea
săvârşesc acest lucru. Săracii să nu îngăduie sentimentul umil că darurile lor sunt atât de mici încât nu merită a fi luate în
seamă. (137)
Sumele mici economisite prin fapte de sacrificiu vor face mai mult pentru înălţarea cauzei lui Dumnezeu, decât pot
face sumele mari care nu au necesitat o jertfire de sine. (138)
Nimic nu e prea valoros pentru noi, ca să-l consacrăm lui Isus. Dacă-I înapoiem talanţii pe care ni i-a dat spre păstrare,
ne va da mai mulţi. Orice strădanie pe care o facem pentru Hristos va fi răsplătită de El; şi fiecare datorie pe care o
săvârşim în numele Lui va contribui la propria noastră fericire. (139)
PE CĂRAREA BINECUVÂNTĂRII
“Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât
vedeţi că ziua se apropie." Ev.10:25
Niciodată să nu nutriţi gândul că puteţi fi creştini şi totuşi să vă retrageţi în voi înşivă. Fiecare reprezintă o parte din
marea familie a omenirii, iar natura şi felul experienţei voastre de viaţă, vor fi în mare parte determinate de experienţele
de viaţă ale acelora cu care vă întovărăşiţi... Să nu părăsim adunările noastre. (140)
Mulţi susţin că nu este absolut nici o pierdere să meargă la un concert şi să neglijeze adunarea de rugăciune, sau să
lipsească de la adunările unde servii lui Dumnezeu sunt rânduiţi să vestească o solie din ceruri. Este spre binele vostru să
fiţi chiar acolo unde Hristos a spus că va fi şi El... Isus a spus: ”Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu sunt
şi Eu în mijlocul lor". (Mat.18:20) Vă puteţi îngădui să alegeţi plăcerea voastră şi să vă lipsiţi de binecuvântare? (141)
Dacă creştinii s-ar aduna unii cu alţii, vorbind unul altuia despre iubirea lui Dumnezeu şi despre preţioasele adevăruri
ale mântuirii, atunci inimile lor s-ar înviora şi ei s-ar întări unul pe celălalt. (142)
Toţi trebuie să aibă ceva de spus pentru Domnul, deoarece făcând astfel, vor fi binecuvântaţi. O carte de aducere
aminte este scrisă pentru acei care nu părăsesc adunările, ci se îmbărbătează unii pe alţii. Cei rămaşi trebuie să biruiască
prin sângele Mieluşelului şi prin Cuvântul mărturiei lor... Când ne adunăm fiecare să aibă un cuvânt de spus. Dumnezeu
se află numai printre acei care se adună pentru a vorbi despre onoarea şi mărirea Lui şi pentru a mărturisi despre puterea
Sa; asupra unora ca aceştia se va repauza binecuvântarea lui Dumnezeu, iar ei vor fi reînsufleţiţi. (143)
Noi trebuie să profităm de orice ocazie de a ne aşeza pe calea binecuvântărilor... Convocările comunităţii, cum sunt
adunările în corturi sau în locaşul bisericii, ca şi toate ocaziile în care se face o lucrare personală cu sufletele, toate acestea
sunt ocazii rânduite de Dumnezeu pentru a ne dărui ploaia timpurie şi ploaia târzie. (144)
BRAŢUL AJUTĂTOR AL LUI DUMNEZEU
“Apoi le-a zis: ”Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură." Marcu 16:15
“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu." “El n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să
judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El." Ioan 3:16,17
Dragostea lui Dumnezeu îmbrăţişează întreaga omenire. Hristos, dând însărcinare ucenicilor, spune: ”Mergeţi în toată
lumea, şi predicaţi Evanghelia la orice făptură." (145)
Toţi cei ce sunt chemaţi la viaţă în Hristos, sunt chemaţi şi să lucreze pentru mântuirea semenilor lor. Inimile lor vor fi
în armonie cu inima lui Hristos. Aceeaşi dorinţă pe care a avut-o El, de a vedea suflete salvate va fi dată pe faţă şi de
dânşii. Nu toţi pot ocupa aceeaşi poziţie, dar există un loc şi o lucrare pentru fiecare... Orice dar primit trebuie folosit
pentru propăşirea Numelui Său. (146)
Hristos doreşte să-i folosească pe tineri în serviciul Său. El are nevoie de misionari. Câmpurile pustii din întreaga
lume, solicită cerul pentru a trimite lucrători. Dacă tinerii se vor preda lui Dumnezeu, El le va da înţelepciune şi
cunoştinţe, pregătindu-i pentru serviciu. Dacă se vor consacra Lui, El îi va face vase de cinste, în care poate turna
preţiosul ulei al Duhului, pentru a-L împărţi altora. Braţul ajutător al lui Dumnezeu - acesta este ceea ce puteţi fi dacă vă
veţi preda Lui. (147)
Fiecăruia care I se predă Domnului pentru servire, nereţinând nimic, îi este dată putere pentru obţinerea unor rezultate
nebănuite. Pentru aceştia, Dumnezeu va face lucruri mari. (148)
Bărbaţilor tineri, femeilor tinere, ca şi acelora mai în vârstă, Dumnezeu le va da putere de sus. Cu minţile, mâinile,
picioarele şi limbile convertite, cu buzele atinse de cărbunele aprins de pe altarul divin, ei vor intra în serviciul
Maestrului, mergând cu credincioşie pretutindeni, continuând lucrarea până la desăvârşire. (149)
Privind la Isus 30 August
PRIVIŢI MEREU ÎN SUS!
“Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care pentru bucuria care-I era
pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu." Ev.12:2
Câţiva ani în urmă, în timp ce călătoream de la Christiania din Norvegia, la Göteborg în Suedia, am avut favoarea
vederii celui mai măreţ apus din câte mi-au fost date să văd vreodată. Limba este insuficientă pentru a ilustra splendoarea
acestuia. Ultimele raze ale soarelui care se apropia de asfinţit, ce păreau ca argintul şi aurul, ca purpura de culoarea
chihlimbarului şi sângerii, îşi revărsau măreţia peste tot cerul, devenind tot mai strălucitoare, urcând tot mai sus în cer,
până când se părea că porţile cetăţii lui Dumnezeu au fost lăsate întredeschise, iar raze din splendoarea interioară
străfulgerau prin acestea. Timp de două ore, splendoarea inimaginabilă a continuat să lumineze recele cel nordic - o
pictură pictată de Marele Artist pe canavaua mişcătoare a cerurilor. Părea ca zâmbetul lui Dumnezeu deasupra tuturor
căminelor pământeşti, deasupra munţilor colţuroşi, deasupra pădurilor singuratice prin care treceam în călătoria noastră.
Îngeri ai harului păreau că şoptesc: ”Priviţi sus! Această măreţie este doar o licărire din lumina care se revarsă de la tronul
lui Dumnezeu. Nu trăiţi singuri pe pământ. Priviţi sus şi zăriţi prin credinţă locaşurile din căminul ceresc." Această scenă
mi se înfăţişă ca şi curcubeul făgăduinţei lui Noe, făcându-mă în stare să apuc asigurarea grijii statornice a lui Dumnezeu
şi să privesc mai departe la cerul tihnit, aşteptând servul credincios...
Ca şi copii ai lui Dumnezeu, este privilegiul nostru de a privi totdeauna sus, păstrând ochiul credinţei aţintit la Hristos.
Dacă tot timpul Îl avem în vedere, razele strălucitoare ale prezenţei Sale inundă odăile sufletului, lumina lui Hristos aduce
pace în templul sufletului. Sufletul rămâne în Dumnezeu. Toate nedumeririle şi temerile sunt încredinţate lui Isus. Dacă
noi continuăm să-L privim, chipul Său este întipărit în inimă şi se va descoperi în viaţa de fiecare zi...
Dragi prieteni tineri, să-L păstraţi pe Hristos veşnic în faţa voastră. Numai în acest mod puteţi să vă menţineţi ochii
îndreptaţi spre slava lui Dumnezeu. Isus este lumina şi viaţa voastră, pacea şi siguranţa pentru totdeauna. (150)
Privind în sus 31 August
MÂNA CARE NICIODATĂ NU SE ÎNDEPĂRTEAZĂ
“Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: ”Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în
ajutor." Is. 41:13
Sorele strălucea scânteietor pe zăpada orbitoare de pe unul din cei mai înalţi munţi din Alpi, în timp ce un călător îşi
urma călăuza de-a lungul unei cărări înguste. Avea încredere în călăuza sa şi păşea fără teamă pe urmele sale, deşi cărarea
îi era necunoscută până acum. Deodată el ezită; deoarece îndrăzneţul muntean păşi peste o prăpastie îngustă, dar foarte
adâncă, iar apoi, întinzându-i mâna, îl rugă să-l urmeze. Călătorul încă ezită, dar călăuza îl încurajă, zicându-i pe un ton
sigur: ”Apucă-mi mâna, niciodată aceasta nu-ţi va da drumul."
Dragi prieteni tineri, Unul mai mare decât orice călăuză omenească vă cheamă să-L urmaţi peste culmile răbdării şi
sacrificiului de sine. Cărarea nu este uşoară. De-a lungul întregului drum, Satan a pregătit capcane pentru picioarele celor
imprudenţi şi prea încrezători. Dar urmându-ne Călăuza, putem călători fără nici o teamă, deoarece drumul este sfinţit de
paşii Săi. Poate fi abrupt şi colţuros, dar El a trecut pe aici; picioarele Sale au îngropat spinii, pentru a face drumul mai
uşor pentru noi. Orice povară care ni se cere să o purtăm a purtat-o El Însuşi. O legătură personală cu El aduce lumină,
speranţă şi putere. Despre acei care-L urmează, El zice: “Niciodată nu vor pieri. Nimeni nu le va smulge din mâna Mea."
(Ioan 10:28) (151)
Zilnic trebuie să săvârşim lucrarea care aparţine zilei respective. Nu trebuie să facem în câteva ore un lucru de-o viaţă.
Nu trebuie să privim viitorul cu teamă, pentru că Dumnezeu a făcut posibil pentru noi să fim biruitori în fiecare zi. (152)
Prin exercitarea unei credinţe vii astăzi, noi trebuie să biruim pe vrăjmaş. Astăzi trebuie să căutăm pe Dumnezeu şi să
nu ne lăsăm mulţumiţi fără prezenţa Sa. Să veghem, să lucrăm şi să ne rugăm astăzi, ca şi când aceasta ar fi ultima zi din
viaţă, care ne mai este acordată. (153)
Dacă astăzi sunteţi împăcaţi cu Dumnezeu, sunteţi pregătiţi, dacă Hristos ar veni astăzi. (154)
SEPTEMBRIE
CĂMINUL CARE-L ARE ÎN MIJLOCUL SĂU PE HRISTOS
Căminul clădit de Dumnezeu 1 septembrie
CĂMINUL DIN EDEN
“Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit şi a pus acolo pe omul pe care îl întocmise." Gen.
2:8
Acel cămin [patria primilor noştri părinţi] împodobit de însăşi mâna lui Dumnezeu, nu era un palat luxos. Oamenii, în
mândria lor, îşi găsesc plăcerea în clădiri grandioase şi costisitoare şi se laudă cu faptele mâinilor lor proprii, dar
Dumnezeu l-a pus pe Adam într-o grădină. Aceasta era locuinţa lui. Cerul albastru era acoperişul ei, pământul cu florile
sale delicate şi cu covorul său de un verde viu era podeaua sa, ramurile pline cu frunze, ale pomilor maiestuos împodobiţi
erau baldachinul ei. Pereţii acesteia erau îmbrăcaţi cu cea mai grandioasă podoabă - opera mâinilor celui mai mare
Maestru Arhitect. (1)
Scopul lui Dumnezeu a fost ca omul să-şi găsească fericirea ocupându-se cu îngrijirea lucrurilor create de El şi ca
nevoile sale de hrană să fie asigurate de fructele pomilor din grădină (2)
În căminul perechii sfinte era o lecţie pentru toate timpurile - că adevărata fericire nu se află în satisfacerea mândriei şi
a luxului, ci în împărtăşirea cu Dumnezeu prin operele Sale create. Dacă oamenii ... ar cultiva o mai mare simplitate,
atunci ei ar corespunde mult mai bine scopului pentru care au fost creaţi... Ce sunt proprietăţile chiar ale celor mai bogaţi,
în comparaţie cu moştenirea care i-a fost dată distinsului Adam? (3)
Grădina Eden era un simbol a ceea ce dorea Dumnezeu să devină întregul pământ, iar scopul Său era ca atunci când
familia omenească se va înmulţi, să întemeieze alte căminuri... asemănătoare aceluia ce le fusese dat. În decursul
timpului, tot pământul ar fi fost umplut cu căminuri şi şcoli, unde s-ar fi studiat Cuvântul şi lucrările lui Dumnezeu şi
unde şcolarii ar fi fost pregătiţi tot mai pe deplin ca să reflecte în veacurile nesfârşite lumina cunoştinţei slavei Sale. (4)
PRIMA CĂSĂTORIE
“Domnul Dumnezeu a zis: “Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el." Gen. 2:18
Omul nu a fost creat ca să locuiască în singurătate; el trebuia să fie o fiinţă sociabilă. Fără societate, scenele grandioase
şi ocupaţiile încântătoare ale Edenului, nu i-ar fi adus fericirea desăvârşită. Chiar relaţiile sale cu îngerii, nu ar fi putut să-i
satisfacă dorinţa după înţelegere şi societate. Nu exista nici o fiinţă de aceeaşi fire cu el care să-l iubească şi să poată fi
iubită de el.
Dumnezeu Însuşi dădu lui Adam o tovarăşă. El îi prevăzu o tovarăşă ... care să fie asemenea lui - un ajutor potrivit
pentru el - o astfel de tovarăşă care să i se potrivească şi să poată fi una cu el în iubire şi înţelegere. Eva a fost creată dintr-
o coastă luată din Adam, ceea ce arăta că ea nu trebuie să-l stăpânească ca şi cap, dar nici să fie călcată de el în picioare,
ca fiind inferioară lui; ea a fost destinată să fie deopotrivă cu el, pentru a fi iubită şi ocrotită de el. Ca o parte a bărbatului,
os din oasele sale, carne din carnea sa, ea trebuie să fie un al doilea eu pentru el; aceasta dovedeşte ce legătură sfântă şi ce
simpatie reciprocă trebuie să domnească în această relaţie. “Căci nimeni nu-şi urăşte corpul său propriu, ci fiecare îl
hrăneşte şi-l încălzeşte." Efeseni 5:29
Dumnezeu a oficiat prima sărbătoare a nunţii. Astfel, această întocmire are ca autor al ei pe Creatorul Universului.
“Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea” (Ev. 13:4) Ea a fost unul din cele dintâi daruri date de Dumnezeu omului şi una
din cele două întocmiri pe care Adam le-a luat cu sine peste pragul Paradisului după cădere. Când principiile
dumnezeieşti sunt recunoscute şi urmate în această relaţie, atunci căsătoria este o binecuvântare; ea păzeşte curăţenia şi
fericirea neamului omenesc, satisface necesităţile sociale ale omului şi înalţă demnitatea sa corporală, spirituală şi morală.
(5)
Legătura familiei este cea mai strânsă, cea mai duioasă şi cea mai sfântă din câte există pe pământ. Scopul ei a fost de
a fi o binecuvântare pentru omenire. Şi ea este cu adevărat o binecuvântare oricând se păşeşte cu înţelepciune în
legământul căsătoriei, în temere de Dumnezeu şi cu respectul cuvenit faţă de răspunderile ei. (6)
UNIREA A DOUĂ VIEŢI
“De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup." Gen.
2:24
Dumnezeu a rânduit că trebuie să existe armonie şi iubire desăvârşită între cei doi care se căsătoresc. Fie ca mirele şi
mireasa, în faţa Universului ceresc, să făgăduiască în mod solemn să se iubească unul pe altul, aşa cum a rânduit
Dumnezeu... (7)
În jurul fiecărei familii este un cerc sfânt care trebuie să fie păstrat neatins. Înlăuntrul acestui cerc nici o altă persoană
nu are dreptul să pătrundă. Atât soţul, cât şi soţia, să nu îngăduie altcuiva să împărtăşească lucrurile tainice care sunt
numai ale lor. Fiecare să dăruiască iubire, mai degrabă decât s-o ceară. Cultivaţi tot ce este mai nobil în voi şi grăbiţi-vă
de a recunoaşte însuşirile bune ale celuilalt. (8)
Afecţiunea poate fi tot atât de curată ca şi cristalul şi atrăgătoare în nevinovăţia ei, dar totuşi poate fi superficială,
deoarece nu a fost pusă încă la probă. Faceţi din Hristos cel dintâi, cel din urmă şi cel mai bun din orice. Priviţi continuu
la El, şi astfel dragostea voastră pentru El, zilnic va deveni mai profundă şi mai puternică atunci când e supusă încercării.
Şi în timp ce dragostea voastră pentru El creşte, dragostea voastră reciprocă va fi mai adâncă şi mai tainică. (9)
Dacă într-adevăr în inimă locuieşte Hristos, nădejdea slavei, atunci în cămin va fi unire şi dragoste. Hristos care
locuieşte în inima soţiei, va fi în armonie cu Hristos care locuieşte în inima soţului. Ei se vor strădui împreună, să ajungă
în locaşurile pe care Hristos S-a dus să le pregătească pentru acei care Îl iubesc. (10)
Numai acolo unde domneşte Hristos poate exista iubire profundă, adevărată şi neegoistă. Atunci sufletul unuia se va
împleti cu sufletul celuilalt, iar cele două vieţi vor fi în armonie. Îngerii lui Dumnezeu vor fi musafiri în cămin, iar
privegherea lor sfântă va sfinţi camera maritală. (11) (Vezi Căminul Advent capitolul 18 “Datorii şi privilegii maritale p.
121-128)
Cel mai minunat model al cerului este un cămin unde cel ce conduce este Duhul Domnului. (12)
O UNIRE PE VIAŢĂ
“Aşa că numai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă." Matei 19:6
Legământul căsătoriei ... leagă destinele celor două persoane cu legături pe care nimic altceva, decât moartea, nu le
poate desface. (13)
În predica de pe munte, Isus declară lămurit că, afară de adulter, nu ar putea exista nici un motiv pentru desfacerea
unei căsătorii. El a zis: “Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să
preacurvească şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.” Matei 5:32
Isus îndreaptă atenţia ascultătorilor Săi către instituirea căsătoriei la creaţiune. Aici şi-au avut originea lor căsătoria şi
Sabatul, amândouă întocmirile fiind rânduite spre mărirea lui Dumnezeu şi spre fericirea oamenilor. Când Dumnezeu a
unit mâinile perechii sfinte în căsătorie... atunci a făcut El cunoscută legea căsătoriei pentru toţi fiii lui Adam până la
sfârşitul timpului. Ceea ce Tatăl ceresc Însuşi a declarat ca bun, era o lege de cea mai mare binecuvântare şi dezvoltare
pentru oameni. Ca şi orice alt dar al lui Dumnezeu încredinţat omului, căsătoria a fost degradată prin păcat, dar scopul
Evangheliei este de a o aduce iarăşi înapoi la curăţia şi frumuseţea ei originală. (14)
La începutul vieţii de căsnicie, bărbaţii şi femeile trebuie să se reconsacre lui Dumnezeu...
Acolo unde domneşte Duhul lui Dumnezeu nu va exista nici o discuţie despre nepotriviri în legături de căsătorie. (15)
Chiar dacă se pot ivi greutăţi, necazuri sau descurajări, nici soţul şi nici soţia să nu nutrească gândul că unirea lor este
o greşeală sau o dezamăgire. Luaţi-vă hotărârea de a fi tot ce este cu putinţă să fiţi unul faţă de altul. Continuaţi cu cele
dintâi atenţii. Încurajaţi-vă pe toate căile unul pe altul, să luptaţi luptele vieţii. Luaţi-vă timp să cercetaţi cum puteţi spori
fericirea unul altuia. Să se manifeste iubire şi îngăduinţă reciprocă între voi. Atunci căsătoria, în loc de a fi sfârşitul
iubirii, va fi doar începutul ei”. (16)
LĂSAŢI PE DUMNEZEU SĂ CONDUCĂ
“Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc, dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba
veghează cel ce o păzeşte.” Ps. 127:1
Dumnezeu... doreşte ca pământul să fie plin cu bucurie şi pace. El l-a creat pe om pentru a fi fericit şi El tânjeşte să
umple inima omenească, cu pacea cerului. El vrea ca familiile de pe pământ să fie un simbol al marii familii de sus. (17)
Căminurile creştine întemeiate şi conduse în deacord cu planul lui Dumnezeu sunt printre cele mai eficiente mijloace
ale Sale pentru formarea caracterului creştin şi pentru înaintarea lucrării Sale. (18)
Căminul trebuie făcut să fie tot ceea ce implică acest cuvânt. Acesta trebuie să fie o părticică de cer pe pământ, un loc
unde afecţiunile sunt cultivate în loc de a fi înăbuşite sistematic. Fericirea noastră depinde de cultivarea iubirii, a simpatiei
şi a curtuaziei reciproce. (19)
Faceţi astfel încât Hristos să poată intra în căminul vostru ca un musafir aşteptat. Faceţi-L să fie astfel încât oamenii să
cunoască faptul că aţi fost cu Isus şi aţi învăţat de la El.
Căminul în care membrii sunt creştini amabili şi curtenitori, exercită o influenţă bună de mare răsunet. Alte familii vor
observa rezultatele obţinute de un astfel de cămin şi vor urma acest exemplu pentru a-şi păzi căminurile de influenţe rele.
Îngerii cerului vizitează adesea căminul în care domneşte voinţa lui Dumnezeu. Sub puterea harului divin, o astfel de
casă devine un loc de reîntărire pentru pelerinii trudiţi şi istoviţi. Eul este jertfit. Se formează obiceiuri sănătoase. Există o
recunoaştere atentă a drepturilor celorlalţi. La cârmă stă credinţa care lucrează şi curăţă sufletul, conducând întreaga
gospodărie. (20)
Cea mai puternică dovadă a puterii creştine care poate fi arătată lumii, este o familie bine ordonată şi bine educată.
Aceasta va recomanda adevărul aşa cum nimic altceva nu o poate face pentru că aceasta este o mărturie vie a puterii ei
practice asupra inimii. (21)
Întemeiat pe iubire 6 septembrie
IUBIREA CARE DĂINUIE
“Apele cele mari nu pot să stingă dragostea şi râurile n-ar putea s-o înece de ar da omul toate averile din casa lui
pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ." Cânt. cânt. 8:7
Iubirea este un dar preţios pe care îl primim de la Isus. Iubirea curată şi sfântă nu este un sentiment, ci un principiu.
Aceia care sunt mânaţi de adevărata iubire, nu sunt fără judecată, nici orbi. (22)
Iubirea divină care porneşte de la Hristos, niciodată nu nimiceşte iubirea omenească, ci o cuprinde. Prin aceasta,
iubirea omenească este şlefuită şi curăţată, înălţată şi înnobilată. Iubirea omenească nu poate să-şi aducă roadele preţioase
până când nu este unită cu natura divină şi învăţată să crească spre cer. (23)
Iubirea adevărată nu este o pasiune puternică, aprigă, impetuoasă. Din contră, ea are un caracter liniştit şi profund. Ea
nu se uită la cele din afară şi este atrasă numai de trăsături bune. Ea este înţeleaptă şi pricepută, iar consacrarea ei este
reală şi durabilă. (24)
Inimile care sunt umplute cu dragostea lui Hristos, niciodată nu pot să se depărteze prea mult. Religia este dragoste, iar
căminul creştin este locul unde trebuie să domnească dragostea şi unde aceasta să-şi găsească expresia în cuvinte şi fapte
de bunătate chibzuită şi de politeţe serviabilă. (25)
Căminurile noastre trebuie să fie un Betel, iar inimile noastre un altar sfânt. Oriunde este nutrită în suflet dragostea lui
Dumnezeu, acolo va fi pace, lumină şi bucurie. (26)
Isus doreşte să vadă căsătorii şi căminuri fericite. (27)
Bărbaţii şi femeile pot atinge idealul lui Dumnezeu pentru ei, dacă vor lua pe Domnul Hristos ca ajutor. Ceea ce
înţelepciunea omenească nu poate face, va îndeplini harul Său pentru acei care se predau Lui în încredere plină de iubire.
Providenţa Lui poate uni inimile cu legături care sunt de obârşie cerească. Iubirea nu va fi un simplu schimb de cuvinte
dulci şi linguşitoare. Războiul ceresc ţese o urzeală şi o bătătură mai fină, dar mai trainică decât sunt în stare să ţeasă
războaiele de pe pământ. Materialul nu este o pânză ţesută, ci o împletitură ce va rezista la încercare, la purtare şi la
greutăţi. Inimile se vor uni prin legăturile de aur ale unei iubiri dăinuitoare. (28)
MULT MAI DE PREŢ DECÂT MĂRGĂRITARELE
“Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele. Inima bărbatului se încrede în ea şi nu
duce lipsă de venituri.” Prov. 31:10,11
Fericirea căminului depinde în mare măsură de cea care este soţie şi mamă. (29)
Tânărul să caute ca aceea care va sta alături de el, să fie pregătită să poarte partea ei din poverile vieţii, a cărei
influenţă să-l înnobileze şi să-l înalţe şi care îl va face fericit prin iubirea ei (30)
Căsătoria nu este doar o idilă; ea îşi are dificultăţile ei reale şi amănuntele ei familiale. Soţia nu trebuie să se considere
o păpuşă care să fie îngrijită, ci o femeie, una care să poarte pe umeri poveri reale şi nu închipuite şi să ducă o viaţă
chibzuită, înţeleaptă, considerând că există alte lucruri la care să se gândească decât la sine. (31)
O cunoaştere a datoriilor familiale este de nepreţuit pentru orice femeie. Există nenumărate familii a căror fericire este
distrusă de nepriceperea celei care este soţie şi mamă. (32)
Fiecare fată trebuie să înveţe să îngrijească de problemele familiale ale căminului, să fie gospodină, menajeră şi
croitoreasă. Ea trebuie să se priceapă la toate acele lucruri pe care trebuie să le ştie o stăpână a casei. (33)
Dacă este necesar, o tânără se poate lipsi de limba franceză sau algebră, sau chiar de pian, dar este de absolută nevoie
ca ea să înveţe să facă pâine bună, să croiască îmbrăcăminte care să vină bine şi să împlinească cu pricepere multe datorii
care aparţin treburilor gospodăreşti. (34)
“O nevastă pricepută este un dar de la Domnul”. (Prov. 19:14)
“Inima bărbatului se încrede în ea...” “Ea îşi deschide gura cu înţelepciune şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă. Ea
veghează asupra celor ce se petrec în casa ei şi nu mănâncă pâinea leneviei. Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul
ei se scoală şi-i aduce laude zicând: “Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate“. Prov. 31:11,12,28,29. Cel
care găseşte o astfel de soţie “găseşte un lucru bun şi capătă har de la Domnul. “ (35)
DRAGOSTEA REZISTĂ ÎNCERCĂRII
“El m-a dus în casa lui de ospăţ şi dragostea era steagul lui fluturat peste mine.” Cânt. cânt. 2:4
Înainte de a-şi da mâna în căsătorie, fiecare femeie trebuie să se întrebe dacă acela cu care ea este în perspectivă să-şi
unească destinul, este vrednic pentru ea. Care este raportul vieţii sale din trecut? Este viaţa lui curată? Este dragostea pe
care el o exprimă de un caracter nobil şi înălţător, sau este doar o patimă şi o emoţie? Are el trăsături de caracter care să o
facă fericită? Poate găsi ea adevărata pace şi bucurie în afecţiunile lui? I se va îngădui ei să-şi păstreze individualitatea sa,
sau trebuie să-şi supună judecata şi conştiinţa ei sub stăpânirea bărbatului ei? Ca o ucenică a lui Hristos, ea nu este a ei
însăşi, ci este cumpărată cu un preţ. Poate onora ea poruncile Mântuitorului mai presus de orice? Vor fi păstrate curate şi
sfinte trupul, sufletul, gândurile şi intenţiile ei? Aceste chestiuni au o înrâurire vitală asupra bunului mers al fiecărei femei
care intră în legătură de căsătorie. (36)
Dacă aveţi fericirea de a avea părinţi temători de Dumnezeu, cereţi-le sfatul. Aduceţi în faţa lor nădejdile şi planurile
voastre; primiţi învăţăturile pe care ei le-au învăţat din experienţele vieţii lor şi veţi fi feriţi de multe dureri. Mai presus de
orice faceţi-L pe Hristos Sfătuitorul vostru. Cercetaţi Cuvântul Său cu rugăciune. Sub o astfel de călăuzire tânăra să
primească de tovarăş în viaţă numai pe acela care are trăsături de caracter curate şi bărbăteşti, pe acela care este
sârguincios, cinstit şi care are idealuri înalte în viaţă, pe acela care iubeşte pe Dumnezeu şi se teme de El. (37)
Inima tânjeşte după iubirea omenească, dar această iubire nu este suficient de puternică sau suficient de curată, sau de
preţioasă pentru a ţine locul iubirii lui Hristos. Numai în Mântuitorul poate soţia să găsească înţelepciune, putere şi har
pentru a întâmpina grijile, răspunderile şi necazurile vieţii. Ea trebuie să-L facă puterea şi călăuza ei. Femeia să se predea
lui Hristos înainte de a se dărui vreunui prieten pământesc şi să nu intre în nici o relaţie care este contrară acestui
principiu. (38)
Numai în Domnul Hristos se poate încheia sigur, legământul de căsătorie. Iubirea omenească trebuie să-şi primească
legăturile cele mai strânse, din iubirea dumnezeiască. Numai acolo unde domneşte Domnul Hristos, poate fi o iubire
adâncă, adevărată şi neegoistă. (39)
STRĂLUCIRE SAU ÎNTUNECIME
“Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau
cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” 2 Cor. 6:14
Unul din cele mai mari pericole care se abat asupra poporului lui Dumnezeu de astăzi, este acela al unirii cu cei
necredincioşi, mai ales al unirii în căsătorie cu necredincioşii. (40)
Sute au jertfit pe Hristos şi cerul din cauza căsătoriei cu persoane necredincioase... Fericirea şi prosperitatea vieţii de
căsătorie depinde de unirea părţilor. Cum poate cel firesc să fie în armonie cu unul care a ajuns să aibă cugetul lui
Hristos?... Există o continuă nepotrivire de gusturi, de înclinaţii şi scopuri. Dacă cel credincios, prin alipirea sa statornică
de principii nu câştigă pe cel nepocăit, atunci aşa cum se întâmplă de obicei, el se descurajează şi îşi vinde principiile sale
religioase, pentru o biată tovărăşie cu unul care nu are nici o legătură cu cerul. (41)
Acei care mărturisesc a crede adevărul calcă în picioare voinţa lui Dumnezeu, atunci când se căsătoresc cu
necredincioşii; ei pierd favoarea sa şi fac amară lucrarea pentru pocăinţă. Partea necredincioasă poate avea un caracter
moral excelent; dar faptul că el sau ea nu a răspuns la cerinţele lui Dumnezeu şi a neglijat o mântuire atât de mare, este un
motiv suficient pentru a nu încheia o astfel de unire. (42)
Raportul Inspirat, zice despre Solomon: “... nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei şi inima nu i-a fost în totul a
Domnului Dumnezeului Său”. 1 Regi 11:4
Fie ca amintirea tristă a apostaziei lui Solomon să avertizeze fiecare suflet pentru a evita aceeaşi prăpastie. (43)
Dacă bărbaţii şi femeile obişnuiesc să se roage de două ori pe zi, înainte de a se gândi la căsătorie, ei trebuie să se
roage de patru ori pe zi, atunci când se gândesc să facă un astfel de pas. Căsătoria este ceva care va influenţa viaţa
voastră, atât în această lume, cât şi în cea viitoare. (44)
Dacă nu doreşti să ai un cămin din care umbrele să nu se mai îndepărteze niciodată, nu te uni cu unul care este vrăjmaş
al lui Dumnezeu. (45)
O TOVĂRĂŞIE CARE FUNCŢIONEAZĂ
“Căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.” Efes. 5:23
“Domnul l-a autorizat pe bărbat ca şi cap al soţiei, pentru a fi protectorul ei. El reprezintă legătura familiei (engl.
house-band) unindu-i pe membri, tot astfel cum şi Hristos este capul bisericii şi Mântuitorul trupului simbolic. Fiecare
bărbat care pretinde a iubi pe Dumnezeu să studieze cu atenţie cerinţele lui Dumnezeu referitoare la poziţia sa.
Autoritatea lui Hristos este manifestată prin înţelepciune cu toată amabilitatea şi blândeţea; tot astfel să-şi exercite şi
soţul puterea şi să imite marele Cap al bisericii. (46)
Tatăl trebuie să-şi amintească că o mare parte din povara educării copiilor săi zace asupra mamei... Aceasta ar trebui să
trezească sentimentele sale cele mai nobile şi să-l determine a se îngriji pentru uşurarea poverilor ei. El trebuie s-o
încurajeze a se sprijini pe marea sa iubire. (47)
Nici soţul şi nici soţia nu trebuie să încerce să exercite asupra celuilalt un control arbitrar. Să nu căutaţi să siliţi pe
celălalt să se supună dorinţelor voastre. Voi nu puteţi face aceasta şi totuşi să mai aveţi iubire unul pentru altul. Fiţi buni,
răbdători, îngăduitori, indulgenţi şi curtenitori. Prin îndurarea lui Dumnezeu, voi puteţi izbuti să vă faceţi unul pe altul
fericiţi, aşa după cum aţi făgăduit cu ocazia legământului căsătoriei. (48)
Căsătoria, o unire pe viaţă, este simbolul unirii dintre Hristos şi biserica Sa. Spiritul pe care Hristos îl manifestă faţă de
biserica Sa este spiritul pe care soţul şi soţia trebuie să-l manifeste unul faţă de celălalt. Dacă ei Îl iubesc pe Dumnezeu
mai presus de orice, ei se vor iubi unul pe altul în Domnul... Prin tăgăduirea lor de sine şi prin jertfirea de sine, ei vor fi o
binecuvântare unul pentru altul...
Dumnezeu doreşte ca cel mai fericit loc de pe pământ să fie căminul, o copie fidelă a căminului ceresc. Purtând
răspunderile căsătoriei în cămin, legând interesele lor de Isus Hristos, spriji-nindu-se pe braţul Său şi pe asigurările Sale,
bărbatul şi femeia se pot bucura de fericire în această unire pe care o călăuzesc îngerii lui Dumnezeu. Căsătoria nu
micşorează utilitatea lor, ci o întăreşte. (49)
REGI ŞI REGINE
“Prin înţelepciune se înalţă o casă şi prin pricepere se întăreşte.” Prov. 24:3
Planul lui Dumnezeu pentru Israel, era astfel întocmit ca fiecare familie să aibă o casă la ţară cu destul pământ pe care
să-l lucreze. Astfel le erau date oamenilor şi mijloacele şi încurajarea la o viaţă utilă, harnică pentru a putea trăi din
munca lor proprie şi nici unul din planurile oamenilor nu s-a dovedit mai bun decât acesta. (50)
Pământul are binecuvântări ascunse în adâncurile lui, pentru acei care au curaj, voinţă şi perseverenţă de a-i aduna
comorile. Părinţii, tatăl şi mama, care au o bucată de pământ şi un cămin confortabil, sunt regi şi regine. (51)
O locuinţă costisitoare, mobilierul bogat, strălucirea, luxul şi viaţa uşoară, nu oferă condiţiile în totul necesare pentru o
viaţă fericită şi folositoare. Domnul Isus a venit pe pământul acesta pentru a săvârşi cea mai mare lucrare care a fost
făcută vreodată printre oameni. El a venit ca ambasador al lui Dumnezeu, pentru a ne arăta cum să trăim, astfel încât să
dăm cele mai bune roade în viaţă. Care au fost condiţiile alese de Veşnicul Părinte pentru Fiul Său? O locuinţă ascunsă
undeva printre dealurile Galileii, o familie care se întreţinea prin muncă cinstită şi care dovedea respect faţă de muncă, o
viaţă de simplitate, luptă zilnică cu greutăţile şi cu necazuri, jertfire de sine, economie şi servire răbdătoare şi voioasă,
ceasul de studiu lângă mama lui, din pergamentul desfăşurat al Scripturii, liniştea zorilor şi amurgului prin valea verde,
sfintele servicii ale naturii, studiul creaţiunii şi al providenţei şi legătura strânsă a sufletului cu Dumnezeu - toate acestea
erau condiţiile şi privilegiile primei părţi a vieţii Domnului Isus...
Cea dintâi ţintă a voastră să fie aceea de a vă face un cămin plăcut. Străduiţi-vă să vă procuraţi lucrurile acelea bune
care uşurează munca şi susţin sănătatea şi starea bună a casei...
Mobilaţi-vă casele cu lucruri simple şi utile, lucruri rezistente care pot fi uşor păstrate curat şi care pot să fie înlocuite
fără mare cheltuială. Dând dovadă de bun gust puteţi face ca un cămin simplu să fie atrăgător şi plăcut, dacă iubirea şi
mulţumirea se dau pe faţă. (52)
COMOARA CARE ÎNCUNUNEAZĂ CĂMINUL

“Nevasta ta este ca o viţă roditoare înlăuntrul casei tale şi copiii tăi sunt ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei
tale.” Ps. 128:3
Copiii şi tinerii sunt comoara deosebită a lui Dumnezeu. (53)

Atunci când familia este alcătuită din doi membri, şi nu există copii, pentru a fi puse în practică răbdarea, stăpânirea de
sine şi adevărata iubire, este nevoie de o veghere permanentă, pentru ca egoismul să nu obţină supremaţie pentru ca să nu
deveniţi voi înşivă centrul pretinzând atenţia, grija şi interesul pe care nu simţiţi nici o obligaţie să le acordaţi altora. (54)
Grija şi afecţiunea faţă de copiii care depind de noi îndepărtează asprimea din natura noastră, ne face buni şi
înţelegători şi are o influenţă în dezvoltarea calităţilor nobile din caracterul nostru” (55)
După naşterea primului său fiu Enoh a dobândit o experienţă şi mai înaltă; el a fost atras într-o legătură mai intimă cu
Dumnezeu. El a înţeles mai lămurit obligativitatea şi răspunderea sa ca şi copil al lui Dumnezeu. Şi când a văzut iubirea
copilului faţă de tatăl său, încrederea sa nevinovată în ocrotirea acestuia, când a simţit adorarea gingăşiei propriei sale
inimi pentru întâiul său născut, el a făcut o experienţă preţioasă şi plină de învăţătură despre iubirea minunată a lui
Dumnezeu pentru oameni şi despre încrederea pe care fiii lui Dumnezeu o puteau pune în Tatăl lor Ceresc. (56)
Am un interes deosebit de gingaş faţă de toţi copiii.... Am luat mulţi copii în grijă şi am simţit întotdeauna că asocierea
cu simplitatea copilăriei a reprezentat o mare binecuvântare pentru mine...
Înţelegerea, răbdarea şi dragostea care sunt necesare în tratarea copiilor vor reprezenta o binecuvântare în orice cămin.
Ele vor îmblânzi şi vor supune trăsăturile de caracter moştenite, la acei care au nevoie să fie mai veseli şi mai liniştiţi.
Prezenţa unui copil în cămin îndulceşte şi înfrumuseţează viaţa. Un copil crescut în temere de Domnul este o
binecuvântare...
Fiii şi fiicele voastre sunt membri mai tineri ai familiei lui Dumnezeu. El i-a încredinţat purtării voastre de grijă,
pentru a-i instrui şi educa pentru cer. (57)
Sufletul copilaşului care crede în Hristos este tot atât de preţios în ochii Săi precum sunt îngerii din jurul scaunului Său
de domnie. (58)
Cel mai fericit loc de pe pământ 13 septembrie
CE FEL DE MOŞTENIRE?
“Manoah a zis: ‘Acum dacă se va împlini cuvântul Tău, ce va trebui să păzim cu privire la copil şi ce va fi de
făcut?’ ” Judec. 13:12
Cuvintele rostite soţiei lui Manoah conţin un adevăr pe care mamele de astăzi ar trebui să-l studieze. (59)
Copilul va fi influenţat spre bine sau spre rău, prin obiceiurile mamei. Ea însăşi trebuie să fie guvernată de principii şi
trebuie să practice cumpătarea şi tăgăduirea de sine, dacă doreşte bunăstarea copilului ei. (69)
Dacă înainte de naşterea copilului ei, ea este nestatornică, dacă este egoistă, irascibilă, pretenţioasă, caracterul
copilului ei va purta semnele modului ei greşit de a se comporta. Dar dacă ea rămâne cu statornicie fidelă faţă de bine,
dacă este amabilă, bună şi neegoistă, ea va transmite copilului ei aceste trăsături de caracter. (61)
Atât taţii cât şi mamele iau parte la această răspundere. Ambii părinţi transmit asupra copilului lor trăsăturile lor
spirituale şi corporale şi propriile lor înclinaţii şi pofte...
Fiecare tată şi fiecare mamă trebuie să-şi pună întrebarea: “Ce trebuie să facem pentru copilul ce se va naşte?” Efectul
influenţelor dinainte de naştere e foarte puţin luat în consideraţie de mulţi; dar instrucţiunea pe care cerul a dat-o acestor
părinţi evrei... ne arată cum priveşte Creatorul nostru această problemă. (62)
Mama care este un învăţător vrednic pentru copilul ei trebuie ca, înainte de naşterea lui să-şi formeze obiceiuri de
tăgăduire şi stăpânire de sine, deoarece ea transmite propriile ei calităţi, trăsăturile ei de caracter mai slabe sau mai
puternice. Vrăjmaşul sufletelor înţelege aceasta mult mai bine decât înţeleg mulţi părinţi. El aduce ispite asupra mamei,
ştiind că dacă ea nu rezistă acestora, ea poate influenţa copilul. Singura speranţă a mamei este în Dumnezeu. Ea poate
alerga la El pentru a-I cere milă şi putere. Ea nu va căuta în zadar pentru ajutor. El o va face în stare să transmită copiilor
ei calităţi care îi va ajuta să aibă succes în această viaţă şi să dobândească viaţa veşnică.” (63)
MODEL PENTRU COPII ŞI TINERI
“Iar Pruncul creştea şi se întărea, era plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El.” Luca 2:40
Isus este exemplul nostru... În viaţa petrecută în căminul părintesc, El este Modelul pentru toţi copiii şi tinerii. (64)
Mama Sa I-a fost primul învăţător omenesc. Din gura ei şi din scrierile profeţilor, El a învăţat despre lucrurile cereşti...
Cunoaşterea adâncă a Sfintelor Scripturi dovedeşte câtă stăruinţă a depus El în anii tinereţii Sale, pentru studierea
Cuvântului lui Dumnezeu... Chiar din anii tinereţii Sale a fost stăpânit de o singură ţintă: să trăiască pentru a face pe alţii
fericiţi. (65)
În tinereţea Sa, El a lucrat cu tatăl Lui în meseria de dulgher. Încă din copilărie a fost un model de ascultare şi hărnicie.
A fost ca o rază de soare plăcută în mijlocul căminului. Şi-a făcut lucrul Lui cu credincioşie şi voioşie, împlinind datoriile
umile pe care a fost chemat a le îndeplini, în viaţa Sa modestă. (66)
Viaţa lui Hristos a fost umilă, fără paradă sau îngâmfare. În cea mai mare parte a vieţii Sale, El a trăit sub cerul liber...
Păsările, florile naturale care împodobeau câmpiile cu frumuseţea lor strălucitoare, copacii maiestuoşi şi munţii semeţi,
stâncile colţuroase şi dealurile veşnice, toate aveau un farmec deosebit pentru El... Retras dintre oameni comunica în
aceste locuri singuratice, cu Tatăl Său ceresc. Puterile Sale morale erau întărite prin meditaţie şi comuniune cu
Dumnezeu.” (67)
Este favorul preţios... al părinţilor de a conlucra în educarea copiilor cum să-şi însuşească bucuria vieţii lui Hristos,
învăţând să urmeze exemplul Său. Primii ani ai Mântuitorului au fost ani folositori. El a fost ajutorul mamei Lui, în
cămin. El a fost tot atât de conştiincios în împlinirea datoriilor Sale în cămin sau atunci când lucra la dulgherie, ca şi
atunci când lucrarea Sa publică de predicator era săvârşită. (68)
Orice tânăr care urmează exemplul de credincioşie şi ascultare al lui Hristos în căminul său modest, poate pretinde
acele cuvinte spuse lui de Tatăl, prin Duhul Sfânt: “Iată Robul Meu pe care-L sprijinesc. Alesul Meu în care îşi găseşte
plăcere sufletul Meu”. (Is. 42:1) (69)
CEA MAI NOBILĂ LUCRARE
“Fiii noştri sunt ca nişte odrasle care cresc în tinereţea lor; fetele noastre ca nişte stâlpi, săpaţi frumos, care fac
podoaba caselor împărăteşti.” Ps. 144:12
Cea mai duioasă legătură pământească este aceea dintre mamă şi copilul ei. (70)
În copiii încredinţaţi grijii Sale, Dumnezeu a încredinţat fiecărei mame o sarcină sfântă. “Ia pe acest fiu, pe această
fiică”, zice El, “educă-i pentru Mine, zideşte-le un caracter minunat, asemenea unui palat ca să poată străluci în curţile
Domnului pe vecie.” (71)
Această lucrare de modelare, de şlefuire şi finisare îi aparţinea mamei. Caracterul copilului trebuie să fie dezvoltat.
Mama trebuie să întipărească pe tabla inimii, învăţături tot atât de dăinuitoare ca şi veşnicia. (72)
Educaţia copilului este cea mai nobilă lucrare încredinţată vreodată muritorilor. Copilul Îi aparţine lui Dumnezeu şi
încă de când este prunc în braţele mamei, trebuie să fie educat pentru El. (73)
Căminul trebuie să fie pentru copil locul cel mai atrăgător din lume, iar prezenţa mamei trebuie să fie cea mai mare
atracţie a lui...
Printr-o disciplină gingaşă, prin cuvinte şi fapte pline de iubire, mamele îşi pot lega copiii de inima lor. (74)
Există un Dumnezeu sus, iar lumina şi slava de la tronul Său se revarsă asupra mamei credincioase care se străduieşte
să-şi educe copiii pentru a se împotrivi influenţei răului. Nici o altă lucrare nu i se poate asemui în importanţă. Ea nu are,
ca pictorul, de pictat pe pânză un chip frumos, sau ca sculptorul, să-l cioplească în marmură.
Ea nu are ca scriitorul, de întruchipat în cuvinte puternice un cuget nobil şi nici ca muzicianul să exprime prin melodie,
un sentiment frumos. Ceea ce are ea de făcut este ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, să dezvolte într-un suflet omenesc,
chipul divin. (75)
Împăratul pe tronul său nu are de făcut o lucrare mai nobilă decât aceea a mamei. Mama este regina căminului ei. În
puterea ei stă modelarea caracterelor copiilor săi, pentru ca ei să fie pregătiţi pentru viaţa mai înaltă, nemuritoare. Un
înger n-ar putea cere o misiune mai nobilă. (76)
MIJLOCUL DE UNIRE AL FAMILIEI
“Şi voi părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului." Ef. 6:4
Deoarece mare este lucrarea mamei, niciodată nu trebuie să se uite faptul că şi tatăl are partea sa de împlinit în
educarea şi instruirea copilului său... Mai cu seamă pe măsură ce copiii cresc, este necesar ca influenţa tatălui unită cu cea
a mamei, să-i stăpânească, să-i conducă, să le fie o călăuză bună. (77)
Un tată creştin este mijlocul de unire al familiei sale, legându-i aproape de tronul lui Dumnezeu. Şi prin aceasta unind-
o strâns, el nu va slăbi interesul pentru copiii Săi. Tatăl care are băieţi, nu trebuie să-i lase neastâmpăraţi numai în grija
mamei... El însuşi trebuie să se facă tovarăşul şi prietenul lor. Trebuie să se străduiască să-i păzească de tovărăşii
nesănătoase... El trebuie să ia povara mai mare asupra lui, făcând tot ce-i stă în putere pentru a-i conduce pe copiii săi la
Dumnezeu. (78)
Când copiii îşi pierd controlul de sine şi rostesc cuvinte pătimaşe, părinţii trebuie să tacă o vreme... Tăcerea e de aur şi
va face mai mult pentru a aduce pocăinţa, decât orice cuvinte spuse. Satan este satisfăcut atunci când părinţii îşi irită
copiii, rostind vorbe aspre de supărare...”Părinţi, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.”(Col.
3:21)... Lăsaţi ca liniştea voastră sufletească să ajute la restabilirea în ei, a unei stări sufleteşti bune. (79)
Printr-o călăuzire amabilă şi raţională, atât taţii, cât şi mamele trebuie să-şi alipească pe copiii lor de ei, prin legăturile
puternice ale stimei, recunoştinţei şi dragostei şi să trezească în inimile lor tinere o dorinţă serioasă pentru adevăr şi
dreptate. În timp ce mamele caută să întipărească principii bune, tatăl trebuie să vadă dacă sămânţa preţioasă nu este
cumva înăbuşită de creşterea răului. Disciplina sa mai severă este necesară pentru ca cei mici să poată învăţa statornicia şi
autocontrolul...
Tatăl creştin lucrează amabil, răbdător, pentru bunăstarea copiilor săi. Sfătuiţi-vă să întoarceţi inimile lor spre razele
strălucitoare ale Soarelui dreptăţii. Învăţaţi-i prin principii şi exemple că spiritul lui Hristos este spiritul de a face bine.
(80)
ŢINÂND FRÂNELE CONDUCERII
“Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept." Ef. 6:1
Voinţa lui Dumnezeu este legea cerului. Atât timp cât această lege a fost regula de viaţă, toate familiile lui Dumnezeu
au fost sfinte şi fericite. Dar atunci când Legea divină n-a mai fost ascultată, invidia, gelozia, dezbinarea, au luat naştere,
iar o parte din locuitorii cerului au căzut. Atât timp cât Legea lui Dumnezeu este onorată în căminurile noastre
pământeşti, familia va fi fericită”. (81)
Una din primele lecţii pe care trebuie să le înveţe un copil este lecţia ascultării. Înainte de a fi suficient de matur pentru
a raţiona, singur, el poate fi învăţat să asculte. (82)
Mama este regina căminului, iar copiii sunt supuşii ei. Ea trebuie să-şi conducă gospodăria cu înţelepciune şi având
demnitatea ei de femeie. În cămin influenţa ei trebuie să fie foarte mare. (83)
Încăpăţânarea nu trebuie lăsată niciodată să treacă nemustrată. Viitorul prosper al copilului pretinde o disciplină
amabilă, iubitoare, dar hotărâtă... Este imposibil a descrie răul care rezultă din lăsarea copilului după bunul său plac. (84)
O conducere schimbătoare - odată păstrând o direcţie fermă, iar altădată una care a fost condamnată - este o ruinare
pentru copil. (85)
O fermitate uniformă şi o cârmuire lipsită de patimă, sunt necesare disciplinei în orice familie. Spuneţi ceea ce doriţi
calm, procedaţi cu băgare de seamă şi împliniţi ceea ce spuneţi fără a vă abate la stânga sau la dreapta. (86)
Pretenţiile părinţilor trebuie să fie totdeauna rezonabile, amabilitatea trebuie să fie exprimată nu printr-o indulgenţă
necugetată, ci printr-o îndrumare înţeleaptă. Părinţii trebuie să-şi înveţe copiii într-un mod plăcut, fără a-i mustra cu
asprime sau a-i cicăli, căutând să-şi lege de ei inimile celor mici cu funiile de mătase ale dragostei. (87)
Influenţa combinată a autorităţiii şi a iubirii, vor face posibilă păstrarea hotărâtă, dar amabilă a frânelor conducerii
familiei. Un ochi care urmăreşte slava lui Dumnezeu şi ceea ce-I datorează copiii noştri, ne va păzi de a slăbi disciplina şi
a sprijini răul. (88)
FUNIILE DE MĂTASE ALE DRAGOSTEI
“Dimpotrivă fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos."
Ef. 4:32
Principiul inspirat de porunca: “Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească” (Rom. 12:10) stă chiar la temelia fericirii
în familie. (89)
Răutatea, nemulţumirea şi supărarea închid uşa căminului, în faţa lui Isus. Am văzut că îngerii lui Dumnezeu se vor
depărta de căminul în care există cuvinte neplăcute, irascibile şi dezbinare. (90)
Manierele fine, conversaţia voioasă, faptele de iubire, vor lega inimile copiilor de părinţii lor prin funiile de mătase ale
iubirii şi vor contribui mai mult la crearea unei atmosfere plăcute în familie, decât cele mai rare podoabe ce pot fi
cumpărate cu aur. (91)
Iubirea gingaşă trebuie să fie totdeauna cultivată între soţ şi soţie, părinte şi copii, fraţi şi surori. Orice cuvânt de mânie
trebuie să fie împiedicat şi nu trebuie să existe nici chiar aparenţa lipsei de iubire a unora faţă de alţii. Copiii trebuie să-şi
respecte şi să-şi cinstească părinţii, iar părinţii trebuie să manifeste răbdare, bunăvoinţă şi iubire faţă de copiii lor. Fiecare,
la rândul său, trebuie să se străduiască, pe orice cale, să mulţumească şi să facă fericiţi pe membrii familiei. (92)
Faptele de amabilitate vor uni inimile şi le vor aduce mai aproape de inima Aceluia de la care izvorăşte fiecare pornire
de generozitate. Micile atenţii, micile fapte de iubire şi jertfire de sine care se revarsă din viaţă tot la fel de discret precum
parfumul unei flori - acestea reprezintă o mare parte din binecuvântările şi fericirile vieţii. (93)
O, ce raze de blândeţe şi de frumuseţe străluceau din viaţa zilnică a Mântuitorului nostru! Ce bunătate se revărsa din
prezenţa Sa! Acelaşi spirit va fi descoperit în copiii Săi; acei în care locuieşte Hristos, vor fi înconjuraţi de o atmosferă
dumnezeiască. Veşmintele albe ale curăţiei lor vor răspândi parfumul bine plăcut al grădinii lui Dumnezeu; feţele lor vor
străluci de lumina lui Hristos şi vor lumina cărarea pentru picioarele şchiopătânde şi obosite. (94)
LUCRÂND ÎMPREUNĂ
“Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” Gal. 6:2
“Copiii, ca şi părinţii, au de îndeplinit datorii însemnate în familie. Ei trebuie să fie învăţaţi că sunt o parte din tăria
căminului. Lor li se dă hrană, îmbrăcăminte, iubire şi îngrijire şi ei trebuie să răspundă la aceste multe faceri de bine,
purtând partea lor din poverile familiei şi aducând în familia lor toată fericirea cu putinţă. (95)
Chiar şi cei mici trebuie să fie instruiţi să ia parte la lucrarea de fiecare zi şi trebuie făcuţi să simtă că ajutorul lor este
necesar şi este apreciat. Cei mai mari trebuie să fie sprijinul părinţilor lor, participând la planurile lor, împărţind
responsabilităţile şi poverile. Taţii şi mamele să-şi rezerve timp pentru a-şi învăţa copiii, pentru a le arăta că preţuiesc
ajutorul lor, că doresc să le câştige încrederea, că se bucură de compania lor şi procedând astfel, copiii nu vor întârzia să
răspundă aşteptărilor lor. Nu numai că se va uşura povara părinţilor şi copiii vor primi o instruire practică de o valoare
inestimabilă, ci, în felul acesta, se vor întări relaţiile familiale şi se vor adânci temeliile caracterului. (96)
Munca este bună pentru copii; ei sunt mai fericiţi dacă sunt angajaţi într-o lucrare utilă, o mare parte din timp;
distracţiile lor nevinovate sunt gustate cu o mai mare plăcere după împlinirea cu succes a sarcinilor lor. Munca întăreşte
atât muşchii cât şi mintea. Mamele pot face preţioase micile ajutoare ale copiilor lor. (97)
Aprobarea lui Dumnezeu planează printr-o asigurare plină de iubire asupra copiilor care iau parte cu bucurie la
datoriile vieţii din gospodărie, împărţind poverile tatălui şi mamei. (98)
Dacă copiii ar fi învăţaţi să privească rânduiala umilă a datoriilor zilnice ca pe ceva rânduit lor de Dumnezeu... cu cât
mai plăcută şi mai onorabilă li s-ar părea munca lor. A împlini orice datorie ca pentru Domnul, aceasta revarsă un farmec
în jurul celor mai umile munci şi-i uneşte pe lucrătorii de pe pământ cu fiinţele sfinte care fac voia lui Dumnezeu în cer.
(99)
Pregătirea pentru căminul ceresc 20 septembrie
“VOI SCĂPA PE FIII TĂI”
“Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva
vrăjmaşilor tăi, şi voi scăpa pe fii tăi." Is. 49:25
Tinerii sunt ţinte ale atacurilor speciale ale lui Satan. (100)
Oriunde privim, lupta continuă fără încetare. O mulţime de tineri sunt biruiţi de avalanşa copleşitoare a răului. În
inima oricărui creştin serios se naşte întrebarea: “De ce, ah, de ce, pe un teren al învăţăturilor biblice creştine, vrăjmaşul
sufletelor poate să exercite asupra tineretului nostru o putere atât de mare şi de nestăpânit?” Motivul este evident: Părinţii
îşi neglijează responsabilitatea lor solemnă. (101)
Dacă un teren nu este cultivat, cu siguranţă că va apare pe el o cultură de neghină. La fel se petrec lucrurile şi cu
copiii. Dacă ogorul inimii rămâne necultivat, Satan îşi seamănă seminţele sale de tristeţe şi ură, egoism şi mândrie care
încolţesc foarte repede, dând naştere unei recolte pe care părinţii o vor secera cu regret amar. Prea târziu îşi văd ei
greşeala lor teribilă. (102)
Unul din semnele zilelor de pe urmă este neascultarea copiilor faţă de părinţii lor. (103)
Păcatul răsculării împotriva autorităţii părinteşti stă chiar la temelia mizeriei şi a crimei din lumea de azi." (104)
Isus iubeşte copiii şi tinerii. El vede pe Satan respins în eforturile sale de a-i birui. Mulţi dintre tineri se află într-un
pericol iminent datorită nenumăratelor ispite, dar Mântuitorul are cea mai gingaşă simpatie pentru ei şi-şi trimite îngerii
să-i păzească şi să-i ocrotească. El este Păstorul cel Bun care este oricând gata să caute oaia pierdută, rătăcită. (105)
Faţă de copiii lor, părinţii stau în locul lui Dumnezeu şi ei vor trebui să dea socoteală dacă au fost credincioşi faţă de
sarcina încredinţată lor. (106)
Părinţi creştini, fiţi loiali în încrederea voastră. Dumnezeu vă va ajuta. Călăuziţi de El, copiii voştri vor creşte spre
binecuvântarea şi onoarea voastră, acum şi în veşnicie. (107)
Pregătire pentru căminul ceresc 21 septembrie
COPILAŞII POT FI CREŞTINI
“Şi Isus le-a zis: Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei." Matei
19:14
Dumnezeu doreşte ca fiecare copilaş să fie al Lui, să fie înfiat în familia Sa. Deşi tineri fiind, ei pot fi membri ai
căminului de credinţă şi pot avea cea mai preţioasă experienţă. (108)
Aveam 11 ani când am primit adevărul. Am avut părinţi evlavioşi care au căutat pe orice cale să-şi familiarizeze copiii
cu Tatăl lor ceresc. În căminul nostru cântam laude lui Dumnezeu. În fiecare dimineaţă şi seară ne rugam Domnului în
familie. Eram opt copii în familie şi fiecare ocazie era folosită de părinţi pentru a ne conduce acolo încât să ne predăm
inima lui Isus. (109)
Copiii sunt cei mai sensibili la învăţăturile Evangheliei, inimile lor sunt deschise având o experienţă pe măsura anilor
lor. (110)
Fericiţi sunt părinţii ale căror vieţi sunt o adevărată reflectare a dumnezeirii, astfel încât făgăduinţele şi poruncile lui
Dumnezeu să trezească în copii mulţumire şi recunoştinţă, părinţii a căror blândeţe, dreptate şi îndelungă răbdare
înfăţişează copilului iubirea, dreptatea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, care învăţând pe copil să-i iubească, să aibă
încredere în părinţi şi să-i asculte, îl învaţă să iubească, să creadă şi să asculte de Tatăl său ceresc. Părinţii care dau
copilului un asemenea dar, l-au înzestrat cu o comoară mai preţioasă decât bogăţiile tuturor veacurilor, o comoară care
dăinuie cât veşnicia. (111)
Niciodată să nu îngăduiţi copiilor voştri să presupună că ei nu sunt copiii lui Dumnezeu până când nu sunt destul de
mari pentru a primi botezul. (112)
Dacă li se dă o educaţie adevărată, copiii foarte tineri pot dobândi o viziune clară a condiţiei lor de păcătoşi şi a căii de
mântuire prin Hristos. (113)
Părinţii să lucreze cu dragoste, credinţă şi rugăciune pentru căminul lor, până când cu bucurie pot veni la Dumnezeu,
zicând: “Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul." Is. 8:18 (114)
ONORÂND CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
“Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să
vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula." Deut. 6:6,7
Oferindu-ne Cuvântul Său, Tatăl nostru Ceresc nu a trecut cu vederea pe copii. În tot ce au scris oamenii, unde se
poate găsi ceva care să aibă o aşa influenţă asupra inimii, ceva atât de bine potrivit încât să deştepte interesul celor mici,
decât în povestirile Bibliei? În aceste simple pagini, sunt lămurite marile principii ale Legii lui Dumnezeu. (115)
Şcoala de Sabat oferă părinţilor şi copiilor o ocazie preţioasă pentru studiul Cuvântului lui Dumnezeu... Părinţi,
consacraţi în fiecare zi puţin timp pentru studiul lecţiilor din Şcoala de Sabat, împreună cu copiii voştri... Atât părinţii cât
şi copiii vor avea avantaj din acest studiu. Procedaţi astfel, ca cele mai importante evenimente din Scriptură care au
legătură cu lecţia, să fie învăţate pe de rost, dar nu ca o obligaţie, ci ca un privilegiu...
Acordaţi o atenţie deosebită studiului Scripturilor în familiile voastre. Lăsaţi la o parte orice lucru trecător... dar
asiguraţi-vă că sufletul este hrănit cu pâinea vieţii” (116)
Multe sunt avantajele dobândite din desfătarea sufletului în Cuvântul lui Dumnezeu. Se formează şi se întăresc
deprinderile stăpânirii de sine. Defectele de caracter ale copilăriei - irascibilitatea, egoismul, îndărădnicia, cuvinte
necugetate, fapte pătimaşe - dispar, iar în locul lor se dezvoltă calităţile de bărbaţi şi femei creştine. (117)
Este necesar să recunoaştem Duhul Sfânt ca şi călăuzitor al nostru. Acestui Duh Îi place să se adreseze copiilor cărora
le descoperă comorile şi frumuseţile Cuvântului. Făgăduinţele rostite de Marele Învăţător vor captiva simţurile şi vor
însufleţi sufletul copilului cu putere spirituală divină. Astfel mintea receptivă, cu timpul se va familiariza cu lucrurile
divine, fapt care va sta ca o barieră împotriva ispitelor vrăjmaşului. (118)
CELE MAI PLĂCUTE ORE ALE ZILEI
“Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept." Ps. 5:3
Dacă a existat vreodată un timp când orice cămin trebuie să fie un cămin de rugăciune, acum este acel timp. (119)
În fiecare cămin creştin, Dumnezeu trebuie să fie onorat prin jertfele de mulţumire, dimineaţa şi seara. Copiii trebuie
să fie învăţaţi să respecte şi să adore ora de rugăciune. Este datoria părinţilor creştini ca dimineaţa şi seara, prin rugăciune
serioasă şi credinţă stăruitoare să facă un gard protector în jurul copiilor lor. (120)
Orele de închinare de dimineaţă şi de seară trebuie să fie cele mai plăcute şi mai aducătoare de ajutor din toată ziua.
Este bine ca să înţelegem că în aceste momente nu trebuie să se ivească nici un gând neliniştitor sau de răutate; că părinţii
şi copiii se adună ca să se întâlnească cu Isus şi să invite pe îngerii sfinţi să vină în cămin. Acest serviciu de cult să fie
scurt şi plin de viaţă, potrivit ocaziei şi diversificat din timp în timp. Toţi să participe la citirea Bibliei, să înveţe şi deseori
să repete Legea lui Dumnezeu. (121)
La serviciul divin din cămin, copiii trebuie să înveţe să se roage şi să se încreadă în Dumnezeu... Veniţi în umilinţă, cu
o inimă plină de gingăşie şi cu un simţ al pericolelor şi ispitelor din faţa voastră şi a copiilor voştri; şi prin credinţă legaţi-i
la altar, implorând fierbinte pentru ei, grija Domnului. Instruiţi-i pe copii să-şi înalţe cuvintele lor simple de rugăciune.
Spuneţi-le că Dumnezeu găseşte plăcere în rugăciunea lor.
Va trece Domnul din cer pe lângă astfel de cămine, şi să nu lase acolo nici o binecuvântare? Cu siguranţă că nu. Solii
îngereşti vor păzi copiii care sunt astfel consacraţi lui Dumnezeu. Ei aud darurile de mulţumire şi rugăciunea de credinţă
şi vor duce cererile lor Mântuitorului, care mijloceşte în Sanctuar pentru poporul Său şi îşi oferă meritele Sale în favoarea
lor. (122)
Învăţăturile minunate din povestirile şi parabolele Bibliei, instrucţiunile simple şi curate din Cuvântul Sfânt al lui
Dumnezeu, constituie hrana spirituală pentru voi şi pentru copiii voştri. Oh, ce lucrare se află înaintea voastră! Veţi ţine
voi seama de aceasta, în dragoste şi teamă de Dumnezeu? (123)
CÂNTÂND PE CALEA VIEŢII
“Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina feţei Tale, Doamne." Ps. 89:15
După cum fiii lui Israel, în timpul călătoriei prin pustiu, îşi înveseleau calea cântând imnuri sfinte, tot astfel şi azi
Dumnezeu îndeamnă pe fiii Săi ca în acelaşi fel, să-şi facă plăcută viaţa lor de pelerini. Sunt puţine căi, mai pline de
succes, pentru imprimarea cuvintelor Lui în minte, decât repetarea lor prin cântec. Un astfel de cântec are o putere
uimitoare. El are puterea să biruie firea cea aspră şi needucată; are puterea de a însufleţi o idee... şi de a încuraja
conlucrarea armonioasă... El este unul din mijloacele cele mai bune pentru a imprima adevărul în inimă. Cât de adesea,
unui suflet greu apăsat şi gata să-şi piardă orice speranţă, memoria îi reaminteşte vreun cuvânt al Domnului, un cântec din
copilărie, de mult uitat, şi atunci ispitele îşi pierd puterea... Faceţi ca în familie să se audă cântece şi anume cântece
plăcute şi sfinte, iar atunci vor fi mai puţine cuvinte urâte şi mai multă bucurie, speranţă şi veselie. (124)
Isus a pus tact şi voie bună în lucrarea Sa... Deseori Îşi exprimă bucuria inimii Sale cântând psalmi şi cântări cereşti.
Deseori locuitorii din Nazaret Îi auzeau vocea înălţându-se în laude şi mulţumiri către Dumnezeu. El întreţinea legătură
cu cerul prin cântec, iar când tovarăşii Săi se plângeau de oboseala muncii, ei erau învioraţi de sublimele melodii ieşite de
pe buzele Sale. Imnurile Sale de laudă, păreau că izgonesc îngerii cei răi şi asemenea fumului de tămâie, umpleau locul cu
mireasmă. (125)
Cu cântece de bucurie întâmpina El lumina dimineţii. El asculta la ciripitul vesel al ciocârliei, închinat Dumnezeului ei
cu care îşi unea glasul său în laudă şi mulţumire. (126)
Cântecul este o armă pe care o putem folosi totdeauna împotriva descurajării. (127)
Glasurile îngerilor din cer se unesc cu glasurile copiilor lui Dumnezeu de pe pământ, atunci când aceştia aduc onoare,
slavă şi laudă lui Dumnezeu şi Mielului, pentru minunata mântuire oferită. (128)
Să învăţăm acum cântecul îngerilor ca să-l putem cânta atunci când ne vom alătura cetelor lor strălucitoare. (129)
CEA MAI MINUNATĂ ZI
“Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru."
Ezech. 20:20
Sabatul trebuie să fie făcut atât de interesant în familiile noastre, încât revenirea lui în fiecare săptămână să fie
întâmpinată cu bucurie. (130)
Şcoala de Sabat şi serviciul divin, ocupă numai o parte din Sabat. Timpul rămas pentru familie, poate fi făcut ca cel
mai sfânt şi mai preţios timp din toate orele Sabatului. (131)
Gândul copiilor despre Sabat trebuie să fie împletit cu frumuseţea lucrurilor care se văd în natură... Fericit tatăl şi
fericită mama care pot învăţa pe copii prin ilustraţiile din cartea deschisă a naturii şi care pot să se adune sub copacii
verzi, în aer proaspăt şi curat spre a cerceta Cuvântul lui Dumnezeu spre a cânta Tatălui ceresc cântări de laudă. (132)
Când vremea este frumoasă, părinţii trebuie să meargă cu copiii lor la plimbare, pe câmp şi prin păduri. În mijlocul
lucrurilor frumoase ale naturii, istorisiţi-le care este scopul instituirii Sabatului. Descrieţi-le opera solemnă a
creaţiunii lui Dumnezeu. Povestiţi-le că atunci când pământul a ieşit din mâinile Sale, el era sfânt şi măreţ. Orice floare,
orice ramură şi orice pom corespundea scopului Creatorului lor... Arătaţi-le că păcatul a fost cel care a stricat lucrarea
desăvârşită a lui Dumnezeu, căci spinii şi mărăcinii, grijile şi durerea şi moartea, sunt toate rezultatul neascultării de
Dumnezeu. Îndemnaţi-i să privească cum pământul, deşi stricat prin blestemul păcatului, totuşi ne descoperă încă
bunătatea lui Dumnezeu. (133)
Dacă putem cultiva în noi o frumuseţe a sufletului corespunzătoare frumuseţii naturii din jurul nostru, atunci va exista
o armonizare între puterile divine şi omeneşti. (134)
Când apune soarele, glasul rugăciunii şi al cântărilor de laudă trebuie să marcheze încheierea orelor sfinte şi să invite
prezenţa lui Dumnezeu ca să poarte grijă de ei în timpul săptămânii care vine.
În felul acesta, părinţii pot face din Sabat ziua cea mai plină de bucurie din săptămână. Ei pot călăuzi pe copiii lor ca
să-L considere, ca pe o desfătare, ziua zilelor, ziua cea sfântă şi onorată a Domnului”. (135)
VEŞMÂNTUL ÎMPĂRĂTESC DIN CER
“Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui, dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană” Prov. 20:11
Mai bun decât orice altă moştenire de bogăţie pe care o puteţi da copiilor voştri, va fi darul unui corp sănătos, o minte
integră şi un caracter nobil. (136)
Lecţiile învăţate, obiceiurile formate în timpul anilor de pruncie şi copilărie, au mai mult de-a face cu formarea
caracterului şi cu drumul vieţii, decât toată învăţătura şi educaţia anilor de mai târziu. (137)
Dumnezeu n-a oprit nici o binecuvântare care este necesară formării caracterului copiilor şi tinerilor, după modelul dat
lor, în tinereţea lui Isus. (138)
Constituţia fizică a lui Isus, ca şi dezvoltarea Lui spirituală, ne este prezentată în aceste cuvinte: “copilul creştea şi se
înălţa în statură." În copilărie şi tinereţe, atenţia trebuie acordată dezvoltării fizice. Părinţii trebuie să-şi instruiască în aşa
fel copiii în obiceiurile bune de a mânca şi a bea, a se îmbrăca şi a lucra, încât să le asigure o bună temelie pentru o
sănătate puternică în anii următori... Aceasta le crează copiilor şi tinerilor o situaţie favorabilă, astfel încât, cu o instruire
religioasă adecvată, pot să crească puternici în duh, ca şi Hristos. (139)
Învăţaţi tineretul şi pe copiii cei mici să-şi aleagă acel veşmânt ceresc care este ţesut în războiul ceresc - “in subţire,
strălucitor şi curat” (Apoc. 19:8), pe care-l vor purta toţi sfinţii de pe pământ. Acest veşmânt, caracterul nepătat al lui
Hristos, se oferă gratuit fiecărei fiinţe omeneşti. Toţi cei care îl vor primi, îl vor primi şi-l vor îmbrăca încă de aici.
Învăţaţi pe copii, că în timp ce îşi deschid minţile, să primească gândurile curate şi iubitoare, şi să săvârşească fapte
iubitoare şi de ajutor pentru alţii, ei trebuie să se îmbrace cu frumuseţea caracterului Său. Această podoabă îi vor face aici
plăcuţi şi iubiţi, iar în viitor le va da dreptul de a intra în palatul Împăratului. Făgăduinţa Sa este: “Ei vor umbla împreună
cu Mine, îmbrăcaţi în alb, pentru că sunt vrednici”. (Apoc. 3:4) (140)
Căminul care dăinuie 27 septembrie
UN LOC DE SCĂPARE
“Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit fără să ştie pe îngeri." Ev. 13:4
Simpatiile noastre trebuie să treacă dincolo de hotarele eului şi de zidurile familiei. Pentru acei care doresc să facă din
familia lor o binecuvântare pentru alţii, acestea sunt ocazii minunate. (141)
Noi suntem într-o lume păcătoasă şi plină de ispite; pretutindeni în jurul nostru sunt suflete care se pierd fără Hristos şi
Dumnezeu doreşte ca noi să lucrăm pentru ele pe orice cale posibilă. Dacă aveţi un cămin plăcut, invitaţi la voi pe tinerii
fără cămin, pe acei care au nevoie de ajutor, care doresc după compătimire şi cuvinte pline de bunătate, după respect şi
serviabilitate. (142)
Căminurile noastre trebuie să fie un loc de scăpare pentru tineretul ispitit. Mulţi dintre ei stau la răscruce. Orice
influenţă, orice impresie, hotărăşte alegerea care va forma soarta lor atât acum, cât şi în veşnicie. Răul îi ademeneşte.
Locurile lui de petrecere sunt făcute să fie strălucitoare şi atrăgătoare. Ele spun bun venit oricărui nou venit. Pretutindeni
în jurul nostru sunt tineri lipsiţi de familie şi mulţi a căror familie n-are putere ajutătoare şi înălţătoare şi mulţi dintre ei se
lasă duşi pe căi rele...
Tinerii aceştia au nevoie de o mână întinsă cu simpatie... Dacă... îi invităm în căminul nostru şi-i vom înconjura cu
influenţe înviorătoare şi ajutătoare, mulţi şi-ar întoarce paşii bucuros şi ar porni pe cărarea ce duce la cer. (143)
Timpul de rugăciune face impresie asupra acelora care primesc găzduire şi chiar o vizită poate însemna salvarea unui
suflet de la moarte. (144)
Purtaţi-vă astfel ca vizitatorii să vadă că ne străduim să ne conformăm voinţei lui Hristos... Chiar atmosfera dintr-un
adevărat cămin creştin este aceea de pace şi linişte. Un astfel de exemplu nu va fi fără efect (145)
Când deschizi uşa pentru cei nevoiaşi şi suferinzi ai lui Hristos, primeşti îngeri nevăzuţi. Primeşti astfel tovărăşia
fiinţelor cereşti. Ele aduc o atmosferă sfântă de bucurie şi pace. Vin cu laude pe buze, iar în cer se aude ecoul laudelor.
Fiecare faptă de milă produce muzică. (146)
UN CERC CE SE MĂREŞTE CONTINUU
“Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea”. Prov. 22:6
Taţii şi mamele trebuie să simtă că asupra lor planează datorii de a călăuzi înclinaţiile tinerilor, în aşa fel ca ei să se
întovărăşească cu astfel de persoane care să le fie adevăraţi soţi şi soţii. Ei trebuie ... să modeleze caracterele copiilor încă
de la vârsta cea mai fragedă, astfel ca ei să fie curaţi şi nobili, şi să se simtă atraşi de ceea ce este bun şi adevărat...
Adevărata iubire este un principiu înălţător şi sfânt, cu totul deosebită în caracter, de acea iubire care porneşte numai
dintr-un simplu impuls şi care se stinge pe neaşteptate, când trece prin încercări grele. Prin credincioşie faţă de datoria din
familia părintească, tineretul trebuie să se pregătească pentru propria-i familie. Învăţaţi-i să practice tăgăduirea de sine şi
să dea pe faţă amabilitate, politeţe şi iubire creştină. Iubirea va fi păstrată caldă în inimă, iar cel ce iese dintr-o astfel de
familie pentru a sta în fruntea propriei sale familii, va şti cum să facă să prospere fericirea aceleia pe care şi-a ales-o ca
tovarăşă de viaţă. (147)
Taţi şi mame, trebuie să construiţi în această viaţă caractere care vă vor ajuta să vă pregătiţi copiii pentru viaţa viitoare
nemuritoare, caractere care-i vor ajuta la rândul lor să-şi formeze astfel de caractere, încât nu vă va fi ruşine să-i vedeţi ca
părinţi, purtând grija propriilor lor copii şi transmiţându-le lor propriile voastre trăsături. (148)
Acei care se gândesc la căsătorie, să cântărească fiecare sentiment şi să urmărească fiecare dezvoltare a caracterului
celui cu care se gândesc să-şi unească destinul vieţii lor. (149)
Tineri prieteni, luaţi ca sfătuitori pe Dumnezeu şi pe părinţii voştri temători de Dumnezeu. Rugaţi-vă în privinţa
acestei probleme... Pasul pe care trebuie să-l faceţi este unul din cei mai importanţi din viaţa voastră şi nu trebuie făcut cu
grabă. Poate că iubiţi, dar fiţi cu băgare de seamă să nu iubiţi orbeşte.
Lăsaţi ca fiecare pas spre o unire în căsătorie, să fie caracterizat de modestie, simplitate, sinceritate şi de un scop
serios, de a mulţumi şi onora pe Dumnezeu. (151)
O LUMINĂ STRĂLUCITOARE ŞI SFÂNTĂ
“Ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care
străluciţi ca nişte lumini în lume." Fil. 2:15
Misiunea căminului se întinde dincolo de cercul restrâns al membrilor familiei. Căminul creştin trebuie să fie un loc de
studiu, reflectând frumuseţea adevăratelor principii de viaţă... Mult mai puternică decât orice predică ce se poate rosti,
este influenţa exercitată asupra inimii şi vieţii oamenilor de către un adevărat cămin. Când tinerii ies dintr-un astfel de
cămin, lucrurile pe care ei le-au învăţat aici, le împărtăşesc şi altora. Astfel sunt însămânţate principii mai nobile de viaţă
şi în alte familii şi o influenţă înălţătoare lucrează în societate. (152)
Din orice cămin creştin trebuie să se răspândească o lumină sfântă. Ea trebuie să se reverse în toate relaţiile casnice şi
să se dea pe faţă în atenţii gingaşe, într-o politeţe plăcută şi dezinteresată. Există familii în care acest principiu e pus în
practică şi căminuri în care se aduce lui Dumnezeu închinare, şi în care domneşte o adevărată iubire. Din aceste familii se
înalţă către Dumnezeu dimineaţa şi seara, rugăciuni ca un miros bine plăcut, iar darurile şi binecuvântările harului Său se
revarsă asupra rugăciunilor ca roua dimineţii. Toţi pot vedea că într-o astfel de familie domneşte o influenţă care are o
bună înrâurire asupra copiilor şi că Dumnezeul lui Avraam este cu ei. Dacă gospodăriile pretinşilor creştini ar avea un
caracter religios, cum se cuvine, atunci ele ar exercita o influenţă puternică spre bine. Ele ar fi cu adevărat lumina lumii.
(153)
Acel care în cămin trăieşte ca un creştin, va fi o lumină strălucitoare pretutindeni. (154)
O lumină, oricât de mică, dacă arde în continuu, poate să fie mijlocul de a aprinde multe alte lămpi. Sfera noastră de
influenţă poate părea strâmtă... totuşi avem posibilităţi minunate folosind cu credincioşie ocaziile în propriile noastre
căminuri. Dacă vom deschide inimile şi căminurile noastre pentru a primi principii dumnezeieşti de vieţuire, vom deveni
canale pentru râuri de vindecare, ducând viaţă, frumuseţe şi rodnicie, acolo unde acum este sărăcie şi uscăciune. (155)
UN BUN VENIT ÎN CĂMINUL CERESC
“Deschideţi porţile ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios.” Is. 26:2
Viaţa de pe pământ este începutul vieţii din cer. (156)

Noi suntem copiii Împăratului ceresc, membri ai familiei împărăteşti, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună
moştenitori cu Hristos. Locaşurile pe care Isus S-a dus să le pregătească, vor primi numai pe acei care sunt drepţi, curaţi,
care iubesc şi ascultă cuvintele Sale... Dacă dorim să ne bucurăm de fericirea veşnică, trebuie să cultivăm religia în
cămin... Pacea, armonia, dragostea şi fericirea, trebuie să fie nutrite cu stăruinţă în fiecare zi până când aceste preţioase
lucruri rămân în inima acelora care alcătuiesc familia. (157)
Ceea ce va face caracterul atrăgător în cămin, este ceea ce-l va face atrăgător în locaşurile cereşti. (158)
Dacă aici manifestăm caracterul lui Hristos păzind toate poruncile lui Dumnezeu, vom fi fericiţi şi binecuvântaţi
văzând locaşurile pe care Isus S-a dus să le pregătească. (159)
Fie ca tot ceea ce este minunat în căminul nostru pământesc să ne amintească de râul de cristal şi câmpiile verzi, de
pomii unduitori şi de izvoarele de viaţă, de oraşul strălucitor şi de cântăreţii îmbrăcaţi în alb, de căminul nostru ceresc -
acea lume de frumuseţi pe care nici un artist nu o poate zugrăvi şi nici o limbă muritoare nu o poate descrie. (160)
Acolo se va exercita în modul cel mai profund şi mai dulce, iubirea şi simpatia pe care Dumnezeu a sădit-o în suflet.
Comuniunea sfântă cu fiinţele sfinte, viaţa socială armonioasă, unirea sfântă care strânge la un loc întreaga familie din cer
şi de pe pământ - toate acestea fac parte din experienţele vieţii viitoare. (161)
Este privilegiul părinţilor să-şi ia copiii cu ei la porţile cetăţii lui Dumnezeu spunând: “Am încercat să-mi instruiesc
copiii să iubească pe Domnul, să facă voia Lui şi să-L slăvească." În faţa lor porţile se vor ridica, iar părinţii şi copiii vor
intra. (162)
OCTOMBRIE
O BISERICĂ CURĂŢITĂ
Obiectul atenţiei supreme a cerului 1 octombrie
SCUMP INIMII LUI DUMNEZEU
“Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar
uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip. Iată că te-am săpat pe mâinile Mele şi zidurile tale sunt totdeauna
înaintea ochilor Mei." Is. 49:15,16
Biserica lui Hristos este foarte preţioasă în ochii Săi. Aceasta este depozitarul comorilor Sale şi staulul turmei Lui. (1)
Hristos “a iubit biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea." Ef. 5:25 Acesta este preţul sângelui Său. Fiul divin al lui
Dumnezeu este văzut umblând prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. Isus Însuşi asigură uleiul pentru aceste lămpi care
ard. El este Cel care aprinde focul. “În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” Ioan 1:4. Nici un sfeşnic, nici o biserică
nu străluceşte de la sine. De la Hristos porneşte toată lumina acesteia... Domnul Dumnezeu Atotputernic şi Mielul sunt
lumina acesteia. (2)
Uneori pare că Domnul a uitat de pericolele bisericii Sale şi de rănile pe care i le-a făcut vrăjmaşul. Dar Dumnezeu n-a
uitat. Nimic în această lume nu este atât de drag inimii lui Dumnezeu cum este biserica Sa.
Nu este voia Lui ca politica lumească să păteze raportul ei. El nu părăseşte poporul Lui, ca să fie biruiţi de ispitele lui
Satan. (3)
Dumnezeu declară că chiar dacă o mamă îşi poate uita copilul ei, “totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip." Nu! Nici
un singur suflet care îşi pune încrederea în El, nu va fi uitat. Dumnezeu se gândeşte cu duioşie la copiii Săi şi păstrează o
carte de amintire înaintea Sa să nu uite niciodată pe copiii purtării Sale de grijă.
“Orice legătură omenească întreruptă poate fi
Prietenii între ei necredincioşi pot deveni
Mamele pot să uite de-ai lor a se-ngriji
Cerul şi pământul odată nu vor mai fi
Dar dragostea lui Iehova în veci nu va pieri” (4)
Obiectul atenţiei supreme a cerului 2 octombrie
O CETATE DE SCĂPARE
“Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuinţă a Lui şi a zis: “Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui
în el căci l-am dorit” Ps. 132:13,14
Dumnezeu a păstrat comunitatea Sa timp de secole de prigonire, de luptă şi de întuneric. Nici un singur nor nu a venit
asupra ei, pentru care El să nu fi luat măsuri; nici un împotrivitor nu s-a ridicat împotriva lucrării Sale, pe care El să nu-l
fi prevăzut de mai înainte. Totul s-a întâmplat aşa cum El a prevăzut mai dinainte. El nu a părăsit comunitatea Sa, ci i-a
arătat în profeţie viitorul şi tot ceea ce profeţii Săi luminaţi au prezis prin Spiritul Său, s-a împlinit. Toate intenţiile Sale se
vor împlini. Legea Sa este în strânsă legătură cu tronul Său şi nici o putere a întunericului nu o poate distruge. Adevărul
este inspirat şi ocrotit de Dumnezeu şi el va birui asupra tuturor împotrivirilor.
Timp de secole de întuneric spiritual, comunitatea lui Dumnezeu a fost asemenea unei cetăţi pe munte. De la un secol
la altul, de la o generaţie la alta, s-au descoperit într-însa învăţăturile curate ale cerului... Ea este locul de privelişte al
harului Său, unde El doreşte atât de mult să-şi descopere puterea Sa care transformă inimile. (5)
Comunitatea este fortăreaţa lui Dumnezeu, cetatea de scăpare pe care el o păstrează într-o lume răsculătoare. Orice
trădare faţă de comunitate, este o trădare faţă de Acela, care a răscumpărat omenirea cu sângele Fiului Său întâi născut. În
toate timpurile au existat suflete credincioase care au alcătuit comunităţile pământeşti şi în toate timpurile a avut
Dumnezeu păzitori, care au dat o mărturie credincioasă generaţiei lor. Aceşti păzitori au dat solia de avertizare, iar când ei
au trebuit să depună armătura, lucrarea au reluat-o alţii. Dumnezeu a adus pe aceşti martori într-o relaţie de legământ cu
Sine, a trimis pe îngerii Săi pentru servirea comunităţii Sale, iar porţile iadului nu putea birui pe poporul Lui. (6)
Dumnezeu iubeşte pe copiii Săi cu o dragoste nemărginită. Pentru El, cel mai scump lucru de pe pământ este biserica
Sa. (7)
Obiectul atenţiei supreme a Cerului 3 octombrie
DUMNEZEU SE VA ÎNGRIJI DE BISERICA SA
“Dacă vei trece prin ape, eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi
flacăra nu te va aprinde.” Is. 43:2
Dumnezeu are o biserică pe pământ, care este poporul Său ales care păzeşte poruncile Sale. El nu conduce mlădiţe
rătăcite, una aici şi una acolo, ci un popor. (8)
Nu este necesar să ne îndoim, să ne fie teamă că lucrarea nu va avea succes. Dumnezeu este la cârma lucrării şi El va
pune totul în ordine. Dacă problemele necesită ajustare la conducerea lucrării, Dumnezeu se va îngriji de aceasta, şi va
îndrepta orice greşeală. Să avem încredere că Dumnezeu călăuzeşte în siguranţă, până la liman, ambarcaţiunea nobilă în
care se află poporul Lui.
Cu mulţi ani în urmă, când am călătorit de la Portland Maine la Boston, s-a stârnit o furtună asupra noastră, iar
valurile mării ne aruncau dintr-o parte într-alta ca pe nişte mingi. Pasagerii erau înspăimântaţi şi mulţi strigau de teamă,
văzând moartea cu ochii.
După un timp pilotul a venit la bord. Căpitanul vasului stătea lângă pilot şi şi-a exprimat teama în legătură cu direcţia
în care era orientat vasul, când acesta a luat cârma: “Vrei să treci la cârmă?”, îl rugă pilotul. Căpitanul nu era gata de a
face aceasta, deoarece ştia că nu are experienţă la acest capitol. Apoi câţiva pasageri au devenit neliniştiţi şi spuneau că le
este teamă că pilotul îi va lovi de stânci. “Vreţi să treceţi la cârmă?”, i-a rugat pilotul, dar ei ştiau că nu puteau s-o
manevreze.
Când crezi că lucrarea este în pericol, roagă-te: ”Doamne, stai la cârmă. Scapă-ne de primejdie. Du-ne în siguranţă în
port." N-avem motiv să credem că Dumnezeu ne va scoate biruitori?...
Nu puteţi să înţelegeţi cu mintea voastră limitată lucrarea providenţei lui Dumnezeu. Lăsaţi pe Dumnezeu să poarte de
grijă lucrării Sale. (9)
O mişcare ce împlineşte profeţia 4 octombrie
SOLIA CEASULUI JUDECĂŢII
“Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească
locuitorilor pământului... zicând cu glas tare: ‘Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii
Lui...” Apoc. 14:6,7
Un agricultor cu suflet drept şi inimos, care fusese ispitit să pună la îndoială autoritatea Sfintelor Scripturi, dar care
dorea în mod sincer să cunoască adevărul, a fost omul special ales de Dumnezeu să fie în fruntea propovăduirii despre a
doua venire a lui Hristos. (10)
Dumnezeu trimise pe îngerul Său ... spre a-l călăuzi în cercetarea profeţiilor... El a văzut că locuitorii pământului trăiau
în perioada scenelor finale ale istoriei lumii, dar ei nu ştiau aceasta... Dumnezeu l-a chemat să părăsească ferma sa...
Cutremurându-se William Miller, a început să desfăşoare în faţa oamenilor tainele împărăţiei lui Dumnezeu, conducând
pe ascultătorii săi prin toate profeţiile până la a doua venire a lui Hristos...
Mii de suflete au îmbrăţişat adevărul vestit de William Miller, iar servii lui Dumnezeu se ridicau în spiritul şi puterea
lui Ilie pentru a vesti solia... Iar când s-a dat solia solemnă de a fugi de mânia viitoare, mulţi dintre cei care erau uniţi cu
bisericile, au primit solia ispăşitoare; au recunoscut starea lor decăzută şi cu lacrimi amare şi durere sufletească profundă,
s-au umilit înaintea lui Dumnezeu. (11)
Binecuvântarea specială a Domnului, atât în convertirea păcătoşilor cât şi în renaşterea vieţii spirituale între creştini...
dovedea că solia era din cer. (12)
Credincioşii lămureau... şi arătau motivul pentru care ei aşteptau pe Domnul lor în 1844. Împotrivitorii lor nu puteau
aduce nici o dovadă contra argumentelor lor puternice. (13)
Solia: “A sosit ceasul judecăţii Lui” indică spre lucrarea de încheiere a serviciului lui Hristos pentru mântuirea
oamenilor. Aceasta vesteşte un adevăr care trebuie să fie vestit până ce mijlocirea Mântuitorului va înceta, când El se va
reîntoarce pe pământ pentru a lua la Sine pe poporul Său. (14)
LUMINĂ PRIN ÎNTUNERIC
“Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire. Căci aveţi nevoie de răbdare, ca
după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit." Ev. 10:35,36
Subiectul acesta privitor la Sanctuar este cheia înţelegerii misterului dezamăgirii din 1844. Cheia aceasta deschidea
vederii un complet sistem de adevăruri, în strânsă legătură şi armonizând între ele, dovedind că Dumnezeu conduse marea
Mişcare Adventă. (15)
Adventiştii credeau şi ei că pământul sau o parte din el, era sanctuarul. Ei credeau că lucrarea de curăţire a
Sanctuarului însemna curăţirea pământului cu foc la ziua de apoi şi că aceasta va avea loc la a doua venire. De aici
trăgeau concluzia că Domnul va veni în anul 1844.
Dar anul 1844 trecuse şi Domnul nu se arătase. Credincioşii ştiau că Cuvântul lui Dumnezeu nu va da greş, numai
felul cum interpretau ei profeţia putea fi greşit; dar în ce consta oare greşeala?...
Cercetând în direcţia aceasta, ei constatară că nu există nici o dovadă în Scripturi, pe care să se sprijine credinţa
populară că pământul era Sanctuarul, dar găsiră în Biblie explicaţia deplină despre Sanctuar, despre natura lui, despre
locul aşezării Sale şi despre serviciile din el. (16)
Astfel cei ce au urmat după lumina cuvântului, au văzut că, în loc să vină pe pământ la sfârşitul celor 2300 de zile în
1844, Domnul Hristos a intrat atunci în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc, spre a îndeplini lucrarea de încheiere a
ispăşirii, ca pregătire pentru venirea Sa...
Acum ei au privit din nou în Sfânta Sfintelor la Marele lor Preot Milos, care curând avea să vină ca Împărat şi
Mântuitor. (17)
Urmând Domnului în credinţă ei înţeleseseră de asemenea şi lucrarea de încheiere a bisericii. El avea acum o mai clară
înţelegere cu privire la întâia şi a doua solie îngerească şi erau pregătiţi să primească şi să ducă lumii solia îngerului al
treilea din Apocalips 14. (18)
A CĂZUT BABILONUL
“Apoi a urmat un alt înger, al doilea şi a zis: ‘A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare care a adăpat toate
neamurile din vinul mâniei curviei ei’." Apoc. 14:8
Solia îngerului al doilea din Apocalips 14 a fost predicată întâi în vara anului 1844 şi atunci se referea mai direct la
bisericile din Statele Unite, unde solia judecăţii fusese vestită în cercuri mai largi şi fusese respinsă peste tot, şi unde
căderea bisericilor fusese mai rapidă. Dar solia îngerului al doilea nu s-a terminat în 1844. Bisericile au ajuns atunci la
decăderea morală, pentru că au refuzat lumina soliei advente; dar căderea aceasta nu era deplină. Continuând însă să
lepede adevărurile speciale pentru zilele noastre, ele au căzut din ce în ce mai jos. Totuşi, încă nu se poate spune: “A
căzut, a căzut Babilonul, pentru că a îmbătat toate naţiunile cu vinul mâniei curviei ei." Ea nu a îmbătat încă toate
naţiunile... Lucrarea apostaziei nu şi-a ajuns pe deplin culmea ei.
Biblia spune că înainte de venirea Domnului, Satan va lucra cu toată puterea şi cu toată amăgirea nedreptăţii, iar cei
care nu au primit iubirea adevărului, ca să fie mântuiţi, vor fi lăsaţi să primească lucrarea rătăcirii, ca să creadă o
minciună. Căderea Babilonului nu va fi deplină, până când nu se va fi împlinit aceasta şi până când nu se va fi realizat în
totul unirea Bisericii cu lumea în întreaga creştinătate. Lucrarea aceasta se va face în mod progresiv, iar deplina împlinire
a cuvintelor din Apoc. 14:8 este încă o chestiune de viitor.
Cu toată întunecimea spirituală şi înstrăinarea de Dumnezeu, care există în bisericile care alcătuiesc Babilonul,
majoritatea urmaşilor adevăraţi ai lui Hristos se găsesc încă în ele. Mulţi din ei n-au auzit niciodată adevărul special
pentru timpul prezent. (19)
ULTIMA AVERTIZARE SOLEMNĂ

“Apoi a urmat un alt înger, al treilea şi a zis cu glas tare: ‘Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte
semnul ei pe mână sau pe frunte, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei
Lui...’ ” Apoc. 14:9,10
Când serviciul lui Isus a fost terminat în Sfânta şi El a intrat în Sfânta Sfintelor şi a stat în faţa Chivotului care conţinea
Legea lui Dumnezeu, atunci El a trimis un alt înger puternic cu o a treia solie pe pământ... Această solie avea ca scop să
avertizeze pe copiii lui Dumnezeu, arătându-le ceasul de încercare şi de groază care le stă în faţă”. (20)
Simbolul acesta [fiara] aşa cum au crezut cei mai mulţi protestanţi, reprezintă papalitatea.
“Chipul fiarei reprezintă acea formă de protestantism decăzut care se va arăta când bisericile protestante vor căuta
ajutorul puterii civile pentru impunerea cu forţa a dogmelor lor...
Ca semn al puterii Bisericii Catolice, scriitorii papistaşi citează: “Chiar schimbarea Sâmbetei în Duminică”... Ce este
atunci schimbarea Sabatului, decât semnul puterii Bisericii Catolice - adică semnul fiarei? (21)
Ţinerea Duminicii nu este încă semnul fiarei şi nu va fi până când nu se va da decretul duminical, determinându-i pe
oameni să se închine acestui sabat fals.” (22)
Şi aceasta nu se va întâmpla până când chestiunea nu va fi pusă clar înaintea oamenilor care sunt determinaţi să aleagă
între poruncile lui Dumnezeu şi poruncile oamenilor, astfel acei care continuă să calce Legea lui Dumnezeu vor primi
“semnul fiarei.” (23)
Când Dumnezeu trimite oamenilor avertismente atât de importante încât ele sunt reprezentate ca îngeri sfinţi, zburând
prin mijlocul cerului, El pretinde de la fiecare persoană înzestratră cu capacitatea de a raţiona, să acorde atenţie soliei.
(24)
CINE VA PRIMI PECETEA LUI DUMNEZEU
“Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a
strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: ‘Nu vătămaţi
pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!’ “ Apoc.
7:2,3
Pecetea Dumnezeului Celui Viu va fi pusă numai pe acei care au în caracter asemănarea lui Hristos. (25)
Aşa cum se imprimă pecetea în ceară, tot astfel şi sufletul primeşte imprimarea Duhului lui Dumnezeu şi păstrează
chipul lui Hristos. (26)
Ascultarea de principiile poruncilor lui Dumnezeu este aceea care modelează caracterul după asemănarea divină. (27)
Sigiliul Legii lui Dumnezeu se află în porunca a patra. Numai această poruncă, dintre cele zece, aduce în atenţie atât
numele, cât şi titlul Dătătorului Legii. Aceasta mărturiseşte despre El că este Creatorul cerurilor şi al pământului arătând
astfel pretenţia Lui la respect şi adorare din partea tuturor. În afară de acest precept nu mai există nimic în Decalog care să
arate prin a cui autoritate este dată Legea. (28)
Israeliţii au mânjit uşiorii uşii cu sânge ca să arate că ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. Tot astfel copiii lui Dumnezeu
de astăzi vor purta semnul pe care l-a hotărât Dumnezeu. Ei vor ajunge în armonie cu Legea sfântă a lui Dumnezeu. Se va
pune un semn pe fiecare dintre copiii lui Dumnezeu, tot astfel cum a fost pus un semn pe uşiorii uşii locuinţelor evreilor,
pentru a feri poporul de nimicirea generală. Dumnezeu declară: “Le-am dat şi Sabatele Mele să fie un semn între Mine şi
ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul care-i sfinţesc." Ezech. 20:12 (29)
Îndată ce poporul lui Dumnezeu este sigilat pe frunte şi aceasta nu este vreun sigiliu sau semn care poate fi văzut, ci o
întemeiere pe adevăr, atât din punct de vedere intelectual, cât şi spiritual, astfel încât semnul nu poate fi îndepărtat -
îndată ce poporul lui Dumnezeu este sigilat şi pregătit pentru cernere, va veni sfârşitul. Într-adevăr a şi început deja;
judecăţile lui Dumnezeu sunt acum pe pământ... ca să ştim ce va veni. (30)
IDEALUL LUI DUMNEZEU

PENTRU BISERICA SA
“Ca să înfăţişeze înaintea Lui această biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci
sfântă şi fără prihană." Efes. 5:27
Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu gelos, dar totuşi îndelung răbdător cu păcatele şi greşelile poporului Său din
această generaţie. Dacă poporul lui Dumnezeu ar fi umblat după sfatul Său, lucrarea lui Dumnezeu ar fi înaintat, solia
adevărului ar fi fost dusă la toţi oamenii care locuiesc pe întreaga suprafaţă a pământului... Dar deoarece oamenii sunt
neascultători, nemulţumitori şi nesfinţiţi, aşa cum era şi vechiul Israel, timpul de probă este prelungit pentru ca toţi să
poată auzi ultima solie de har, rostită cu glas tare. Lucrarea lui Dumnezeu a fost întârziată, timpul sigilării a fost amânat.
Mulţi n-au auzit adevărul. Dar Domnul le va da ocazie de a-l auzi şi a se pocăi. (31)
Ce faceţi voi fraţilor, în marea lucrare de pregătire? Acei care se unesc cu lumea, primesc pecetea lumii şi se pregătesc
pentru primirea semnului fiarei. Acei care sunt neîncrezători în ei înşişi, care se umilesc înaintea lui Dumnezeu îşi
curăţesc sufletele prin ascultare de adevăr - aceştia vor primi pecetea cerească şi se pregătesc să primească sigiliul lui
Dumnezeu pe frunţile lor. Când se va da decretul şi pecetea va fi întipărită, atunci caracterele lor vor rămâne curate şi
nepătate pentru veşnicie. Acum este timpul de pregătire. Sigiliul lui Dumnezeu nu va fi pus niciodată pe frunţile
bărbaţilor şi femeilor cu limbi mincinoase sau cu inimi înşelătoare. Toţi acei care primesc sigiliul trebuie să fie fără pată
înaintea lui Dumnezeu - ca nişte candidaţi ai cerului. (31)
Fiecare suflet, individual, dacă doreşte să primească sigiliul viului Dumnezeu, trebuie să audă Cuvântul Domnului şi
să-L împlinească întocmai. Nu trebuie a se considera religia ca ceva întâmplător, dacă oamenii doresc să aibă un loc în
familia lui Dumnezeu. (33)
Acum este timpul să ne hotărâm şi să facem alegerea, în timp ce cei patru îngeri ţin cele patru vânturi. (34)
ÎNCERCAREA BISERICII
“De aceea bucuraţi-vă ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi pământ şi mare, căci diavolul s-a pogorât la
voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme." Apoc. 12:12
Acei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus vor simţi furia balaurului şi a oştilor lui. Satan numără
lumea printre supuşii lui; el a pus stăpânire asupra bisericilor apostaziate; dar există o mică ceată care se împotriveşte
supremaţiei lui. Dacă el ar putea să-i şteargă de pe faţa pământului, triumful lui ar fi desăvârşit. După cum el a influenţat
naţiunile păgâne să nimicească pe Israel, tot astfel şi în viitorul apropiat, el va aţâţa stăpânirile nelegiuite ale pământului,
ca să nimicească pe poporul lui Dumnezeu... Unica lor speranţă se află în mâinile lui Dumnezeu; unicul lor refugiu va fi
rugăciunea. (35)
Experienţele şi cercările prin care a trecut poporul lui Dumnezeu în zilele Esterei nu au fost ceva propriu numai pentru
acea generaţie. Vizionarul de pe insula Patmos, privind peste multe secole în viitor, la timpul sfârşitului, declară: “Şi
balaurul mâniat pe femeie s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţiei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin
mărturia lui Isus Hristos." Apoc. 12:17
Unii dintre cei ce trăiesc astăzi pe pământ vor vedea aceste cuvinte împlinindu-se. (36)
Mânia Satanei sporeşte cu cât timpul se scurtează, iar lucrarea sa de amăgire şi de distrugere îşi ajunge culmea în
timpul strâmtorării.
Semne îngrozitoare cu caracter supranatural se vor arăta în curând pe cer, ca dovadă a puterii demonilor făcători de
minuni. Spirite de diavoli vor merge la împăraţii pământului şi la toată lumea, spre a-i întări în rătăcire şi a-i grăbi să se
unească cu Satana în ultima sa luptă contra guvernării cereşti. Prin aceşti agenţi, atât cârmuitorii, cât şi supuşii vor fi la fel
amăgiţi. (37)
Acei care caută adevărul ca ei să-l poată asculta, sunt acei care stârnesc răutatea lui Satan şi-i măresc furia. El
niciodată nu poate să-i slăbească, atât timp cât ei ţin o strânsă legătură cu Isus. (38)
Adevăruri care ies în evidenţă 11 octombrie
ILIE ŞI BISERICA MODERNĂ
“Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va
întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva la venirea Mea să lovesc ţara cu
blestem." Mal . 4:5,6
Cuvintele de încheiere ale lui Maleahi sunt o profeţie referitoare la lucrarea care trebuia făcută la prima venire şi care
trebuie făcută la a doua venire a lui Hristos. (39)
Acei care trebuie să pregătească drumul pentru a doua venire a lui Hristos sunt reprezentaţi de credinciosul Ilie, după
cum Ioan a venit în spiritul şi puterea lui Ilie, să pregătească calea pentru prima venire a lui Hristos. (40)
În acest timp de apropiată apostazie generală, Dumnezeu pretinde de la solii săi să proclame legea în spiritul şi puterea
lui Ilie. După cum Ioan Botezătorul, pregătind un popor pentru prima venire a lui Hristos, le-a îndreptat atenţia asupra
celor zece porunci, tot astfel trebuie şi noi să vestim cu glas sigur solia: “Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a
venit ceasul judecăţii Lui." Cu acelaşi zel care l-a caracterizat pe profetul Ilie şi pe Ioan Botezătorul, trebuie să ne luptăm
şi noi pentru a pregăti calea pentru cea de a doua venire a lui Hristos. (41)
Ceasul judecăţii lui Dumnezeu a sosit, şi asupra membrilor comunităţii Sale de pe pământ zace o răspundere solemnă,
de a da un avertisment acelora care stau pe povârnişul unui prăpăd veşnic (42)
Fiecare poate face ceva în lucrare. Nimănui nu i se va spune că este nevinovat înaintea lui Dumnezeu, dacă nu a lucrat
cu zel şi fără egoism pentru salvarea sufletelor. (43)
Datoria noastră nu poate fi pusă asupra altora. Nimeni altcineva, ci numai voi înşivă puteţi face lucrarea voastră. Dacă
reţineţi lumina pe care aţi primit-o, unii vor fi lăsaţi în întuneric prin neglijenţa voastră. (44)
Domnul are un loc pentru fiecare în marele Său plan. (45)
O BISERICĂ CE PĂZEŞTE SABATUL
“Şi balaurul mâniat pe femeie s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţiei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu
şi ţin mărturia lui Hristos." Apoc. 12:17
În capitolul 12 din Apocalips este prezentată marea luptă dintre ascultare şi neascultare. (46)
Semnul ascultării este păzirea Sabatului cuprins în porunca a patra. (47)
Sabatul este o piatră de încercare pentru această generaţie. Păzind porunca a patra în spirit şi adevăr, oamenii vor păzi
toate poruncile Decalogului. Pentru a împlini această poruncă, trebuie să iubeşti cel mai mult pe Dumnezeu şi să nutreşti
această dragoste faţă de toate creaturile pe care le-a făcut El. (48)
Vine timpul când poporul lui Dumnezeu va simţi mâna persecuţiei, deoarece ei păzesc cu sfinţenie ziua a şaptea...
Omul fărădelegii care s-a gândit să schimbe vremurile şi Legea şi care totdeauna a asuprit pe poporul lui Dumnezeu, va
face legile (statului n. trad.) să constrângă oamenii la păzirea zilei întâi a săptămânii. Dar poporul lui Dumnezeu trebuie să
stea neclintit de partea Lui. (49)
Nimeni să nu cedeze ispitei şi să devină mai puţin zelos în respectarea Legii lui Dumnezeu datorită dispreţului cu care
este privită aceasta; pentru că acesta este chiar motivul care trebuie să ne determine să ne rugăm cu toată inima, cu tot
sufletul şi cu tot cugetul: “Este vremea ca Domnul să lucreze căci ei calcă Legea Ta” Ps. 119:126 De aceea, din cauza
dispreţului universal, eu nu voi fi un trădător, cînd Dumnezeu ar fi foarte mult preamărit şi onorat prin credincioşia mea...
Vor îngădui Adventiştii de Ziua a Şaptea să le scadă devotamentul atunci când toate facultăţile şi puterile lor trebuie să
fie puse de partea Domnului, când o mărturie neşovăitoare, nobilă şi înălţătoare trebuie să se desprindă de pe buzele lor?
“De aceea eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat." Ps. 119:27
Atunci când Legea lui Dumnezeu este cea mai batjocorită şi mai dispreţuită, atunci este timpul pentru fiecare adevărat
urmaş al lui Hristos ... să stea fără şovăire pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. (50)
DARURILE DUHULUI
“În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă... Şi fiecăruia i se dă arătarea
Duhului spre folosul altora.” 1 Cor. 12:1,7.
Pavel spune că darurile şi manifestările Duhului au fost revărsate în biserică..., până vom ajunge toţi la unirea credinţei
şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos." Ef. 4:13 (51)
Nu toţi oamenii primesc aceleaşi daruri, dar fiecărui serv al Domnului îi este făgăduit un dar al Duhului. (52)
Domnul are nevoie de tot felul de oameni iscusiţi. “Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti,
pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.”
(Ef. 4:11,12) (53)
În strânsă legătură cu scenele finale ale zilei celei mari a lui Dumnezeu, Domnul făgăduieşte prin proorocul Ioel o
manifestare specială a Duhului Sfânt (Ioel 2:28) Această profeţie s-a împlinit în parte cu ocazia pogorârii Duhului Sfânt în
ziua rusaliilor, dar ea se va împlini pe deplin în manifestările harului divin, care vor însoţi încheierea propovăduirii
Evangheliei...
Pentru un timp ca acesta Biserica trebuie să fie în mod special dotată cu harul şi puterea divină nu mai puţin decât în
zilele apostolilor. (54)
Dumnezeu va înzestra astăzi femei şi bărbaţi cu putere de sus, aşa cum i-a înzestrat pe acei care în ziua Cincizecimii
au auzit cuvintele mântuirii. Chiar în ceasul de acum, Duhul şi harul Său sunt pentru toţi acei care au nevoie de ele şi-L
cred pe cuvânt. (55)
Aceste daruri ne aparţin deja nouă în Hristos, dar adevărata lor posedare depinde de primirea din partea noastră a
Spiritului lui Dumnezeu... Dar când, dimpotrivă cel mai sărac şi mai neştiutor ucenic al lui Hristos este unit cu Domnul şi
posedă darurile Spiritului, el va avea o putere, a cărei înrâurire asupra inimilor nu va rămâne fără efect. Pe asemenea
oameni El îi face canale prin care se revarsă asupra universului cele mai nobile influenţe. (56)

GLASUL PROFETULUI ÎN ZILELE NOASTRE
“După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa
visuri şi tinerii voştri vor avea vedenii.” Ioel 2:28
În Cuvântul Său, Dumnezeu a dat oamenilor cunoştinţele necesare mântuirii. Sfintele Scripturi trebuie să fie primite ca
având o autoritate absolută, ca o infailibilă descoperire a voinţei Sale. Ele constituie măsura de atins în ce priveşte
caracterul, sunt descoperitorul învăţăturilor şi piatra de încercare a vieţii religioase...
Faptul că Dumnezeu a descoperit oamenilor voinţa Sa prin Cuvântul Său, nu a făcut fără rost pentru ei prezenţa
continuă şi îndrumările Duhului Sfânt...
În veacurile când au fost date scrierile Vechiului şi Noului Testament, Duhul Sfânt, afară de descoperirile care urmau
să fie incluse în Sfânta Scriptură, nu au încetat de a comunica lumină oamenilor în chip individual... Se pomeneşte de
profeţi în epoci diferite ale căror cuvinte nu au fost înregistrate. În acelaşi chip şi după încheierea Sfintelor Scripturi,
Duhul Sfânt trebuie să continue lucrarea Sa, de a lumina, a avertiza şi a mângâia pe copiii lui Dumnezeu. (57)
Dumnezeu ... a făgăduit că va da viziuni în zilele de pe urmă, nu pentru a aduce o nouă credinţă, ci pentru a mângâia
pe poporul Său şi pentru a îndrepta pe acei care se abat de la adevărul Bibliei. (58)
Când Duhul lui Dumnezeu mi-a descoperit marile adevăruri din Cuvântul Său şi scenele trecutului şi viitorului, am
fost rugată să fac cunoscut şi celorlalţi ceea ce mi-a fost revelat. (59)
Există unii care sunt bucuroşi să vă lase să dormiţi liniştiţi în siguranţă omenească, dar eu am o lucrare diferită de
aceasta. Solia mea este de a vă trezi şi a vă ruga să vă reformaţi vieţile şi să încetaţi răscularea voastră împotriva
Dumnezeului Universului. Luaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi vedeţi dacă sunteţi în armonie cu El. Este caracterul tău gata
de a suporta cercarea cerească? (60)
“NU TE TEME ... EU SUNT CU TINE”
“Nu te teme, căci Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi
vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” Is. 41:10
Nu mult după trecerea timpului din 1844, mi-a fost dată prima viziune. Eram în vizită la o soră scumpă în Hristos, a
cărei inimă era strâns legată cu a mea. Noi, cinci, toate femei, eram îngenuncheate la altarul familial. Pe când ne rugam
puterea lui Dumnezeu a venit asupra mea, cum n-o mai simţisem până atunci. Mi se părea că sunt înconjurată de lumină şi
mă ridicam tot mai sus şi mai sus de pe pământ. M-am întors să văd poporul adventist din lume, dar nu-l puteam găsi.
Atunci o voce mi-a zis: “Priveşte încă odată, dar ceva mai sus." La auzul acestor cuvinte mi-am ridicat ochii şi am văzut
o cărare dreaptă şi îngustă, întinsă sus deasupra lumii. Pe această cărare călătorea poporul advent către cetatea sfântă.
Eu am istorisit această viziune credincioşilor..., care erau pe deplin încredinţaţi că era de la Dumnezeu. Spiritul lui
Dumnezeu însoţea mărturia şi solemnitatea veşniciei repauza asupra noastră. Eu eram stăpânită de o teamă nespusă,
gândindu-mă cum se face că eu, o fiinţă atât de tânără şi slabă, să fiu aleasă ca uneltă prin care Dumnezeu să dea lumină
poporului Său...
Într-o a doua viziune, care urmă curând după cea dintâi, mi-au fost arătate cercările prin care va trebui să trec şi că era
de datoria mea să merg şi să spun altora ceea ce Dumnezeu mi-a descoperit.
M-am rugat cu seriozitate mai multe zile de-a rândul şi chiar până noaptea târziu, ca această povară să fie luată de la
mine şi să fie pusă asupra unuia mai capabil decât mine, pentru a o duce. Dar lumina datoriei nu se schimbă. (61)
Mântuitorul meu m-a desemnat să fiu solul Său. “Lucrarea ta”, m-a învăţat El, “este să duci solia Mea... Duhul şi
puterea Mea vor fi cu tine... Domnul este acela care dă soliile.” (62)
Eu nu scriu pentru a-mi face cunoscute propriile idei. Cele scrise sunt ceea ce Dumnezeu mi-a descoperit în viziune;
sunt raze de lumină care strălucesc de la tronul ceresc. (63)
MĂRTURIA LUI ISUS
“Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin. Dar el mi-a zis: “Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt
un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te. Căci mărturia
lui Isus este Duhul proorociei." Ap. 19:10
Mai presus de toate celelalte cărţi Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie marele nostru studiu, temelia oricărei educaţii.
(64)
[Mărturiile] nu au menirea de a micşora Cuvântul lui Dumnezeu, ci de a-L preamări şi a atrage minţile spre El , pentru
ca minunata simplitate a adevărului să poată impresiona pe toţi. (65)
Am luat preţioasa Biblie şi am înconjurat-o cu diferite Mărturii pentru Comunitate... Aici, am zis eu, sunt întâlnite
cazurile aproape la toţi. Păcatele de care ei trebuie să se ferească sunt arătate. Sfatul pe care ei îl doresc, poate fi găsit
aici, dat pentru alte cazuri, în împrejurări asemănătoare cu ale lor. Dumnezeu a găsit cu cale să vă dea poruncă peste
poruncă, învăţătură peste învăţătură. Dar nu sunt mulţi între voi care ştiu în realitate ce conţin Mărturiile. Voi nu sunteţi
familiarizaţi cu Scripturile. Dacă aţi fi făcut din Cuvântul lui Dumnezeu studiul vostru, cu dorinţa de a ajunge standardul
Bibliei şi desăvârşirea creştină, atunci n-ar fi fost necesare Mărturiile...
Domnul vrea să vă avertizeze, să vă mustre şi să vă sfătuiască prin mărturiile date şi să vă întipărească în minte
importanţa adevărului Cuvântului Său. Mărturiile scrise nu au ca scop să dea o lumină nouă, ci să întipărească mai viu în
inimă adevărurile inspiraţiei, descoperite deja. Datoria omului faţă de Dumnezeu şi semenii săi este lămurită în mod
deosebit în Cuvântul lui Dumnezeu; dar numai puţini dintre voi ascultă de lumina dată. Nici un adaos nu s-a adus
adevărului, dar, prin Mărturii Dumnezeu a simplificat marile adevăruri date deja şi le-a adus în faţa poporului pe calea
aleasă de El, ca să-i trezească şi să le întipărească în minte, pentru ca toţi să fie lăsaţi fără scuză. (66)
Dacă le desconsiderăm [avertismentele din Mărturii], ce scuză putem aduce? (67)
CERCETAŢI TOATE LUCRURILE
“Nu stingeţi Duhul. Nu dispreţuiţi proorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun." 1 Tes. 5:19,21.
“În timpurile vechi, Dumnezeu a vorbit oamenilor prin gura profeţilor şi apostolilor. În aceste zile însă El le vorbeşte
prin Mărturiile Spiritului Său. N-a existat niciodată un timp în care Dumnezeu să fi învăţat pe poporul Său cu mai multă
stăruinţă ca acum, cu privire la voinţa Sa şi la felul cum ei trebuie să umble. (68)
Instrucţiunea care a fost dată în primele zile ale soliei trebuie să fie păstrată ca o îndrumare sigură de urmat în aceste
zile de pe urmă. (69)
Faceţi ca Mărturiile să fie judecate după roadele lor. Care este spiritul învăţăturilor lor? Care a fost rezultatul influenţei
lor? Toţi cei ce doresc pot face cunoştinţă cu roadele acestor viziuni...
Această lucrare sau este de la Dumnezeu sau nu este. Dumnezeu nu face nimic în tovărăşie cu Satan. Lucrarea mea...
poartă sau pecetea lui Dumnezeu, sau pe cea a vrăjmaşului. În această privinţă nu poate exista o lucrare pe jumătate.
Mărturiile sunt sau de la Spiritul lui Dumnezeu sau de la diavolul. (70)
Chiar ultima amăgire a lui Satan va fi de a face fără efect mărturiile Duhului lui Dumnezeu. “Când nu este nici o
descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” Prov. 29:18. Satan va lucra ingenios în diferite moduri şi prin diferiţi
agenţi, pentru a tulbura încrederea poporului rămăşiţei lui Dumnezeu în adevărata mărturie. El va aduce viziuni false,
pentru a îndruma greşit şi pentru a amesteca adevărul cu neadevărul, pentru a dezgusta poporul, astfel ca ei să privească
ceea ce poartă numele de viziune, ca pe un fel de fanatism; dar sufletele sincere, prin contrastul care există între ceea ce
este fals şi ceea ce este adevăr, vor fi făcute în stare să facă deosebirea între ele. (71)
Când Mărturiile, care au fost crezute odată, sunt puse la îndoială şi lepădate, Satan ştie că cei amăgiţi nu se vor opri
aici, şi el îşi îndoieşte eforturile, până ce îi trânteşte într-o răsculare pe faţă, care devine incurabilă şi sfârşeşte cu pieirea.
(72)
Respectarea tuturor orânduielilor 18 octombrie
SERVUL OMULUI
“Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a
trimis.” Ioan 13:16
În viaţa şi învăţăturile Sale, Hristos a dat o desăvârşită pildă de slujire neegoistă, care îşi are originea în Dumnezeu.
Dumnezeu nu trăieşte pentru Sine. Prin faptul că a creat lumea şi că menţine toate lucrurile, El slujeşte fără încetare
altora... Idealul acesta al slujirii, Dumnezeu l-a încredinţat Fiului Său. Lui Isus i s-a dat să stea în fruntea omenirii, pentru
ca prin pilda Sa să înveţe pe alţii ce înseamnă a sluji. Întreaga Sa viaţă a fost stăpânită de legea slujirii... În felul acesta, El
a trăit Legea lui Dumnezeu şi prin exemplul Său a arătat cum să ascultăm de ea.
De multe ori încercase Isus să stabilească acest principiu între ucenici. Când Iacob şi Ioan ceruseră să li se dea locul de
frunte, El a spus: “Oricine vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru” Matei 20:26. În împărăţia mea nu are loc
principiul preferinţei şi al supremaţiei. Singura măreţie, este măreţia umilinţei. Singura distincţie se găseşte în devoţiunea
slujirii altora. (73)
Rânduiala spălării picioarelor este o rânduială de servire. Aceasta este lecţia pe care Domnul dorea s-o înveţe şi s-o
practice toţi. Atunci când această rânduială este corect sărbătorită, copiii lui Dumnezeu sunt aduşi într-o sfântă legătură
unul cu altul, pentru a se ajuta şi binecuvânta unul pe altul.
Pentru ca poporul Său să nu fie amăgit de egoismul care locuieşte în inima firească şi care se întăreşte prin satisfacerea
eului, Hristos însuşi ne-a lăsat un exemplu de umilinţă. El nu ar fi putut lăsa acest mare subiect în sarcina omului. Această
problemă el a considerat-o de o atât de mare însemnătate prin rezultatele ei, încât El Însuşi, Unul egal cu Dumnezeu, a
spălat picioarele ucenicilor Săi...
Această ceremonie este de mare însemnătate pentru noi. Dumnezeu doreşte ca noi să înţelegem întreaga însemnătate a
acestui act, nu doar actul exterior al curăţiei. Lecţia nu se referă doar la acest act. Ea trebuie să ne descopere marele
adevăr că Hristos este un exemplu a ceea ce trebuie să fim noi, prin harul Său, în relaţiile noastre unul cu altul. Ea ne arată
că întreaga viaţă trebuie să fie o viaţă de servire umilă şi credincioasă. (74)
EXEMPLUL LUI ISUS ÎN UMILINŢĂ
“Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru v-am spălat picioarele şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii
altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.” Ioan 13:14,15
În om există tendinţa de a se preţui pe sine mai mult decât pe fratele lui, de a lucra pentru sine, de a căuta locul cel
mai de frunte şi deseori, aceasta aduce cu sine bănuieli rele şi amărăciune. Rânduiala care precede Cina Domnului, are ca
scop să îndepărteze neînţelegerile acestea, să scoată pe om din egoismul lui, să-l coboare de pe piscurile înălţării de sine,
la umilinţa inimii, care îl va face să slujească pe fratele său.” (75)
Ceremonia spălării picioarelor ilustrează în modul cel mai evident necesitatea adevăratei umilinţe. În timp ce ucenicii
se luptau pentru locul cel mai de frunte, în împărăţia făgăduită, Hristos Însuşi S-a încins şi a săvârşit slujba de rob spălând
picioarele acelora care Îl numeau Domn. (76)
Împăcarea unuia cu altul este lucrarea pentru care a fost instituită spălarea picioarelor. Oriunde este sărbătorită, Hristos
este prezent prin Duhul Său. Duhul este acela care aduce convingerea în inimă.
Când Hristos a serbat această rânduială cu ucenicii Săi, toţi, cu excepţia lui Iuda, s-au convins de aceasta. Astfel vom
fi şi noi convinşi când Hristos va vorbi inimilor noastre. Izvoarele sufletului vor fi deschise. Mintea va fi umplută cu
energie şi ţâşnind în activitate şi viaţă, va doborî orice piedică ce a provocat dezbinare şi înstrăinare. Păcatele săvârşite
vor ieşi mai bine în evidenţă, decât înainte, pentru că Duhul Sfânt ni le va reaminti. (77)
După ce spălase picioarele ucenicilor, El [Isus] a zis: “V-am dat o pildă ca să faceţi şi voi cum v-am făcut Eu." ..
Hristos instituia acum o slujbă religioasă. Prin fapta Domnului, această ceremonie a umilinţei a devenit una din
rânduielile consacrate. Trebuia să fie practicată de ucenici pentru ca totdeauna să păstreze în minte învăţătura Lui despre
umilinţă şi slujire. (78)
O DOVADĂ DE CREDINCIOŞIE
“Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.”

Ioan 13:17
Ritualul spălării picioarelor a fost instituit ca serviciu religios... A fost dat ca un mijloc prin care să se testeze şi să se
dovedească loialitatea copiilor lui Dumnezeu. Când Israelul modern respectă rânduiala sfântă, această ceremonie trebuie
să preceadă împărtăşirea cu simbolurile morţii Domnului.
Această rânduială a fost dată spre folosul ucenicilor lui Hristos. Tot ce a dorit Hristos să spună referitor la această
rânduială, este cuprins în cuvintele pe care le-a rostit El: “V-am dat o pildă ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu... Dacă
ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.” (Ioan 13:15.17) El a plănuit ca prin aceasta să încerce starea adevărată a
inimii şi minţii acelora care au luat parte la acea ceremonie. (79)
Hristos a dat de înţeles ucenicilor Săi că spălarea picioarelor nu îndepărta păcatele lor, ci curăţia inimii lor era
încercată prin acest serviciu umilitor. Dacă inima era curăţită, acest act revela tot ce era esenţial, în acest sens. El a spălat
picioarele lui Iuda; dar a spus: “Nu toţi sunteţi curaţi." Cu această ocazie Iuda a venit cu o inimă de trădător, iar Hristos
le-a descoperit tuturor că El îl ştia pe Iuda că este trădătorul Domnului său şi că spălarea picioarelor nu era o rânduială
prin care să se cureţe sufletul de această murdărie morală. (80)
Când credincioşii se adună să serbeze sfintele rânduieli, sunt de faţă soli nevăzuţi de ochi omeneşti... Îngerii cereşti
sunt de faţă. Aceşti vizitatori nevăzuţi sunt prezenţi la orice ocazie de felul acesta.
Hristos este de faţă prin Duhul Său cel Sfânt pentru a pune sigiliul asupra întocmirilor Sale. El este de faţă pentru a
convinge inima. Nu-i scapă nici o privire, nici un gând de întristare. El aşteaptă pe cei pocăiţi şi cu inima zdrobită. Totul
este pregătit pentru primirea unui astfel de suflet. Acela care a spălat picioarele lui Iuda doreşte să spele orice inimă de
mânjitura păcatului... Toţi acei care vin cu credinţă în El, vor fi binecuvântaţi în mare măsură. (81)
ÎN AMINTIREA MEA
“Apoi a luat o pâine şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu a frânt-o şi le-a dat-o ucenicilor zicând: “Acesta este
trupul Meu care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Luca 22:19
La ultimul Paşte, când Domnul S-a întâlnit cu ucenicii Săi, a instituit Cina Domnului în locul Paştelui, pentru a fi
respectată în amintirea morţii Sale. (82)
Sărbătoarea naţională a iudeilor trebuia să fie pentru totdeauna desfiinţată. Slujba rânduită de Hristos trebuia să fie
respectată de urmaşii Lui în toate ţările şi în toate timpurile. (83)
Dumnezeu n-a lăsat oamenilor să spună cine trebuie să ia parte la asemenea ocazii. Pentru că cine poate să citească
inimile? Cine poate deosebi grâul de neghină? “Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta
şi să bea din paharul acesta." Deoarece “oricine mănâncă din pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip
nevrednic, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.” 1 Cor. 11:21.27.29
Împărţind cu ucenicii pâinea şi vinul, Hristos S-a obligat să le fie Mântuitor... Când primim pâinea şi vinul care
simbolizează trupul frânt al lui Hristos şi sângele Lui vărsat, cu gândul ne alăturăm la scena împărtăşirii din camera de
sus. Pare că trecem şi noi prin grădina consacrată prin agonia Aceluia care a purtat păcatele lumii. Suntem şi noi martori
la lupta prin care s-a câştigat împăcarea noastră cu Dumnezeu. Hristos ne este arătat ca răstignit între noi.
Privind la Mântuitorul răstignit, înţelegem mai bine măreţia şi însemnătatea jertfei adusă de Maiestatea cerului. Planul
Mântuirii este slăvit înaintea noastră, iar gândul despre Golgota trezeşte în inima noastră o emoţie vie şi sfântă. În inimile
şi pe buzele noastre vor fi laude pentru Dumnezeu şi pentru Miel, deoarece mândria şi adorarea de sine nu pot să crească
în sufletul care păstrează o vie amintire a celor petrecute pe Golgota. (84)
LEGĂMÂNTUL CEL NOU, FĂCUT ÎN SÂNGELE MEU
“Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l-a dat zicând: “Acest pahar este legământul cel nou făcut în
sângele Meu, care se varsă pentru voi.” Luca 22:20
Împărţind cu ucenicii pâinea şi vinul, Hristos S-a obligat să le fie Răscumpărător. El le-a încredinţat Noul Legământ
prin care toţi cei care Îl primesc devin copii ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos. Prin acest Legământ
primesc orice binecuvântare pe care cerul o poate da pentru viaţa aceasta şi pentru cea viitoare. Acest act al legământului
trebuie să fie ratificat cu sângele lui Hristos. Iar săvârşirea sacramentului trebuia să amintească ucenicilor jertfa Sa
nemărginită adusă prin fiecare în parte ca o părticică din marele întreg al neamului omenesc căzut.
Dar serviciul de împărtăşire nu trebuie să fie o ocazie de întristare. Nu acesta era scopul lui. Când ucenicii Domnului
se adună în jurul mesei Sale, nu trebuie să-şi amintească şi nici să deplângă slăbiciunile lor. Nu trebuie să se ocupe de
experienţele lor religioase trecute, fie că sunt înălţătoare, fie că sunt descurajatoare. Nu trebuie să-şi amintească
neînţelegerile cu fraţii lor. Serviciul pregătitor a cuprins toate acestea. Cercetarea de sine, mărturisirea păcatelor,
împăcarea neînţelegerilor, s-au făcut în totul. Acum ei vin să se întâlnească cu Hristos. Ei nu trebuie să stea în umbra
crucii, ci în lumina ei mântuitoare. Trebuie să-şi deschidă sufletul înaintea razelor strălucitoare ale Soarelui Dreptăţii. Cu
inima curăţită prin sângele prea scump al lui Hristos, conştienţi pe deplin că El este de faţă, deşi nevăzut ei urmează să
audă cuvintele: ”Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea, nu v-o dau cum o dă lumea.” Ioan 14:27 (85)
Jertfa ispăşitoare este deplină şi îndeajuns. Acesta este Noul Legământ, pecetluit cu sângele Lui, care a fost vărsat
pentru mulţi, pentru iertarea păcatelor. Acest adevăr l-a rostit Hristos la Cina cea de taină. Pentru acei care îl beau în
credinţă, în acest pahar există puterea făcătoare de pace şi curăţitoare a sufletului. Acesta este balsamul din Galaad, pe
care Dumnezeu l-a dat pentru restabilirea sănătăţii şi vigorii în sufletul lovit de păcat. (86)
ORI DE CÂTE ORI MÂNCAŢI ŞI BEŢI...
“Pentru că ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va
veni El!” 1 Cor. 11:26
Mântuirea oamenilor depinde de o continuă aplicare, pentru inimile lor, a sângelui curăţitor al lui Hristos. De aceea,
Cina Domnului nu trebuie să fie serbată doar ocazional sau o dată pe an, ci mai des decât Paştele anual. Această
rânduială solemnă comemorează un eveniment mult mai măreţ decât eliberarea copiilor lui Israel din Egipt. Acea izbăvire
era o reprezentare tipică a marii ispăşiri pe care Hristos a făcut-o prin jertfa vieţii Sale, pentru izbăvirea finală a poporului
Său. (87)
Această rânduială nu trebuie să fie exclusivă, aşa cum mulţi vor vrea s-o facă. Fiecare trebuie să ia parte la ea, în mod
public şi astfel să depună mărturie: Eu Îl accept pe Hristos ca Mântuitor al meu, personal. El S-a jertfit pentru mine ca să
fiu salvat de la moarte. (88)
Serviciul de împărtăşire arată către a doua venire a lui Hristos. El caută să păstreze viu în mintea ucenicilor, tocmai
acest lucru. Ori de câte ori se întâlneau pentru a pomeni moartea Lui, îşi reaminteau cum “El a luat un pahar şi după ce a
mulţumit lui Dumnezeu li l-a dat zicând: Beţi toţi din el căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou,
care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor. Vă spun că de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în
ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu." Matei 26:27-29
În necazul lor, ei au găsit mângâiere în speranţa că el va reveni. De un preţ ce nu poate fi exprimat în cuvinte, a fost
pentru ei gândul: “Ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va
veni El."
Hristos a instituit slujba aceasta pentru ca să ne poată vorbi despre iubirea lui Dumnezeu... Sufletele noastre nu se pot
uni cu Dumnezeu decât prin Hristos. Iubirea şi unirea dintre frate şi frate trebuie să fie cimentate şi făcute veşnice prin
iubirea lui Isus. Şi nimic mai puţin decât moartea lui Hristos, n-ar fi făcut ca iubirea Lui să aibă efect pentru noi. Numai
prin faptul că El a murit pentru noi putem să privim cu bucurie la a doua Lui venire. Jertfa Lui este centrul nădejdii
noastre. (89)
BOTEZUL ŞI PATIMILE LUI HRISTOS
“Fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui
Dumnezeu, care L-a înviat din morţi." Col. 2:21
Hristos S-a odihnit în mormânt în ziua Sabatului şi când fiinţele sfinte, atât din cer, cât şi de pe pământ erau active în
dimineaţa primei zile din săptămână El S-a sculat din mormânt pentru a-Şi relua lucrarea Sa de a-i învăţa pe ucenici. Dar
acest lucru nu sfinţeşte prima zi a săptămânii, făcând din ea un Sabat. Isus, înainte de moartea Sa, a stabilit un semn de
aducere aminte a frângerii trupului Său şi a vărsării sângelui Său pentru păcatele lumii, prin rânduiala Sfintei Cine,
spunând: “Pentru că oridecâteori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va
veni El.” 1 Cor. 11:26 Iar credinciosul pocăit, care parcurge treptele necesare în convertire, comemorează prin botezul
său, moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos. El se coboară în apă, tot astfel cum a făcut Hristos prin moartea şi
îngroparea Sa şi este scos din apă în mod asemănător învierii Sale... pentru a trăi o viaţă nouă în Isus Hristos. (90)
Am văzut că ceata îngerilor a fost umplută de uimire la vederea suferinţelor şi a morţii Regelui Măririi. Dar ... pentru
ei nu era nici o minune că Prinţul vieţii şi Domnul Măririi avea să rupă legăturile morţii şi să iasă din închisoarea Sa, ca
un biruitor triumfător. Prin urmare, dacă ar fi trebuit să fie sărbătorit vreunul din aceste evenimente, printr-o zi de odihnă,
atunci răstignirea ar fi fost evenimentul cel mai potrivit. Dar eu am văzut că niciunul din aceste evenimente n-a fost
hărăzit pentru schimbarea sau desfiinţarea Legii lui Dumnezeu, ci dimpotrivă ele sunt dovada cea mai puternică despre
caracterul ei neschimbător. Sabatul a fost instituit în Paradis înainte de căderea în păcat, şi a fost respectat de Adam şi Eva
şi de toate cetele îngereşti. Dumnezeu S-a repauzat în ziua a şaptea, a binecuvântat-o şi a sfinţit-o. Eu am văzut că Sabatul
nu va fi desfiinţat niciodată, ci va fi respectat în toată eternitatea, de toţi sfinţii mântuiţi şi de întreaga ceată îngerească
spre onoarea marelui Creator. (91)
Biserica luptătoare 25 octombrie
NUMELE PE CARE NI L-A DAT DOMNUL
“Vei fi pentru Domnul un popor Sfânt... dacă vei păzi poruncile Domnului Dumnezeului tău şi vei umbla pe căile
Lui. Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine.” Deut. 28:9,10
Dacă dorim să ajungem moştenitori ai cerului, un fapt măreţ şi veşnic, trebuie să fim în legământ cu Dumnezeu şi să
angajăm orice facultate a fiinţei noastre pentru a câştiga suflete pentru Hristos. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie un
popor deosebit în caracter şi obiceiuri faţă de lume, distinct faţă de toate religiile de azi. Ei trebuie să fie modele în ce
priveşte evlavia personală şi faptele bune. Există pentru noi o lucrare mai măreaţă, mai sfântă pe care s-o facem, aşa cum
n-am mai făcut până acum. Hristos a zis: “Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta.” Această Împărăţie nu are nici un
principiu care să se asemene cu cele din lume. Domnul Şi-a pus biserica Sa ca o lumină în lume, pentru a călăuzi lumea
spre cer. Ea trebuie să reprezinte o parte din cer aici pe pământ, şi să răspândească lumina divină pe calea sufletelor
rătăcite. (92)
Voi sunteţi o privelişte în faţa lumii, a îngerilor şi a oamenilor. Poporul lui Dumnezeu trebuie să primească acum
lumina şi s-o răspândească. Ei n-au nevoie să încerce să strălucească; dacă inimile lor sunt luminate de Hristos, nu este
nevoie ca ei să ajute această strălucire. Strălucirea va apare; fiecare adevărat ucenic va descoperi lumii pe Hristos ca pe un
Mântuitor iertător de păcate. (93)
Suntem Adventişti de Ziua a Şaptea. Ne este ruşine de numele nostru? Noi spunem: Nu, nu. Nu ne este. Acesta este
numele pe care ni l-a dat Domnul. Acesta scoate în evidenţă adevărul care trebuie să fie o încercare pentru biserici. De
aceea noi trebuie să privim veşnic spre Hristos. (94)
Numele de Adventist de ziua a şaptea poartă în frunte semnele caracteristice ale credinţei noastre şi va convinge pe
orice suflet care întreabă. Ca o săgeată din tolba Domnului, el va străpunge pe călcătorii Legii lui Dumnezeu şi-i va aduce
la pocăinţă către Dumnezeu şi la credinţă în Domnul nostru Isus Hristos. (95)
Sunt mulţi care privesc să vadă ce solie aduceţi. Dacă sunteţi credincioşi Dumnezeului vostru care v-a încredinţat
lucrarea, veţi face impresie bună şi veţi conduce sufletele pe calea neprihănirii. (96)
ZIDITORI, NU DISTRUGĂTORI
“Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit ‘Dregător
de spărturi’, ‘Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit’." Is. 58:12
N-are Dumnezeu o Biserică vie? El are o biserică, dar aceasta este o biserică militantă şi nu o biserică triumfătoare. Ne
pare rău că sunt membri în biserică ce au defecte de caracter... În timp ce Domnul aduce în biserică pe acei care sunt cu
adevărat convertiţi, Satan, în acelaşi timp, aduce persoane care nu sunt convertite. În timp ce Hristos seamănă sămânţa
bună, Satan seamănă buruieni. Există două influenţe opuse care se exercită continuu asupra membrilor din biserică. O
influenţă lucrează pentru curăţirea bisericii, iar cealaltă pentru a strica poporul lui Dumnezeu...
Deşi există rele în biserică şi vor fi până la sfârşitul lumii, biserica din aceste zile de pe urmă trebuie să fie lumina
acestei lumi care este murdărită şi demoralizată de păcat...
Există numai o biserică în lume care în timpul de faţă stă la spărtură şi drege zidurile, rezidind pe vechile dărâmături şi
orice om care atrage atenţia lumii şi a altor biserici la această biserică, denunţând-o ca fiind Babilon, face o lucrare în
armonie cu cel care este pârâtorul fraţilor...
Întreaga lume este plină de ură împotriva acelora care proclamă obligativitatea respectării Legii lui Dumnezeu, iar
biserica ce este credincioasă lui Iehova, nu trebuie să se angajeze în nici o luptă de rând... Acei care îşi dau seama de ceea
ce înseamnă acest conflict, nu-şi vor îndrepta armele lor împotriva bisericii luptătoare, ci cu toate puterile lor se vor lupta
împreună cu poporul lui Dumnezeu împotriva confederaţiei răului.
Acei care pornesc să vestească o solie pe propria lor răspundere, care, în timp ce pretind a fi învăţaţi şi conduşi de
Dumnezeu, fac încă o lucrare specială a lor din aceea că dărâmă ceea ce a zidit Dumnezeu ani de-a rândul, aceştia nu fac
voia lui Dumnezeu. Fiţi siguri că aceşti oameni sunt de partea marelui amăgitor. Să nu-i credeţi. (97)
BOGĂŢII PENTRU LAODICEENI
“Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc ca să te îmbogăţeşti şi haine albe ca să te îmbraci cu ele şi
să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi." Apoc. 3:18
Solia către biserica Laodiceană este aplicabilă tuturor care au avut marea lumină şi multe ocazii şi totuşi nu le-au
preţuit. (98)
Există un mare număr de pretinşi creştini care nu-L urmează cu adevărat pe Isus. Ei nu poartă crucea printr-o
adevărată lepădare şi jertfă de sine. Deşi fac mare caz, pretinzând că sunt creştini devotaţi ei ţes în războiul caracterelor
lor atât de multe fire ale propriei lor imperfecţiuni, încât modelul minunat este desfigurat. Hristos zice despre ei: “Voi vă
lăudaţi că sunteţi bogaţi că aţi crescut în presupusa cunoştinţă spirituală. În realitate nu sunteţi nici reci, nici în clocot, ci
sunteţi plini de trufie deşartă. Dacă nu vă pocăiţi, nu puteţi fi mântuiţi, pentru că aţi murdări cerul cu înţelepciunea voastră
nesfinţită. Eu nu pot aproba spiritul şi lucrarea voastră. Voi nu lucraţi în de acord cu Exemplul divin. Voi urmaţi un model
al propriei voastre fantezii. Deoarece sunteţi încropiţi trebuie să vă scuip din gura Mea”. (99)
Martorul credincios a zis: “Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti şi haine albe ca
să te îmbraci şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale.” (100)
Isus merge din uşă în uşă stând înaintea fiecărui templu al sufletului, declarând: “Iată, Eu stau la uşă şi bat." Ca un
negustor ceresc, El deschide comorile Sale... “Deschide uşa”, zice marele negustor, posesorul comorilor spirituale “şi
tratează cu Mine problema ta. Eu, Mântuitorul tău, te sfătuiesc să cumperi de la Mine.” (101)
Sfatul Martorului Credincios este plin de încurajare şi mângâiere. Bisericile încă pot obţine aurul adevărului, credinţei
şi dragostei şi să fie bogate în comorile cereşti. (102)
UN POPOR CARE PĂZEŞTE LEGEA LUI DUMNEZEU
“Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus." Apoc. 14:12
Ne aflăm în pragul unor evenimente mari şi solemne. Profeţiile se împlinesc. O istorie stranie şi plină de evenimente
se raportează în cărţile cerului. Totul este în agitaţie în lumea noastră...
Satan îşi face cu zel planurile sale pentru marea luptă finală, când fiecare va trebui să treacă de o parte sau alta...
Oamenii se laudă, în orbia lor, cu minunatele progrese şi cu înalta lor cultură, dar pentru ochiul Celui Atotştiutor,
lăuntrul lor plin de vinovăţie şi stricăciune, stă descoperit. Veghetori cereşti văd pământul plin de violenţă şi de crimă.
Bogăţia se câştigă prin tot felul de răpiri, nu numai prin răpirea drepturilor oamenilor, ci şi ale lui Dumnezeu. Oamenii
întrebuinţează mijloacele Sale pentru satisfacerea egoismului lor. Tot ce pot să apuce este pus în serviciul lăcomiei lor.
Dorinţa după bogăţie şi desfrânare ia proporţii. Oamenii nutresc însuşirile marelui arhiamăgitor... Ei au ajuns plini de
spiritul lui.
Dar norul mâniei dreptăţii pluteşte asupra lor, fiind plin de elementele care au distrus Sodoma. În viziunile despre
lucrurile viitoare, profetul Ioan vede această scenă. Lui i-a fost arătată această închinare la demoni, şi i se părea că toată
lumea sta pe marginea prăpastiei; dar pe când el privea cu cel mai adânc interes, a văzut ceata poporului lui Dumnezeu
care păzeşte poruncile Sale. Ei aveau pecetea viului Dumnezeu pe frunţile lor şi el a zis: “Aici este răbdarea sfinţilor care
păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” (103)
Acest stindard distinctiv: “Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin credinţa lui Isus”.
(Apoc. 14:12), trebuie să fie purtat în toată lumea, până la încheierea timpului de încercare. (104)
Acesta nu este timpul de a coborî stindardul nostru şi a ne ruşina de credinţa noastră. (105)
Fiecare om trebuie să stea în locul său, gândind, vorbind şi lucrând în armonie cu Duhul lui Dumnezeu. (106)
EVANGHELIA PENTRU ÎNTREAGA LUME
“Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor

neamurilor. Atunci va veni sfârşitul." Matei 24:14
“Răspunderea pentru înaintarea şi aducerea la îndeplinire a acestei însărcinări nu planează numai asupra predicatorilor
cu binecuvântare. Orice suflet care a primit pe Hristos e chemat ca să lucreze pentru mântuirea semenilor săi. “Duhul şi
Mireasa zic vino! Şi cine aude să zică: Vino!” Apoc. 22:17 Avertismentul de a da această invitaţie este adresat
comunităţii întregi. Oricine a auzit invitaţia: “Vino” s-o lase să răsune peste munţi şi văi.
Este o greşeală fatală a presupune că lucrarea pentru salvarea de suflete ar depinde numai de predicatori. Credincioşii
umili şi devotaţi asupra cărora Domnul viei a pus sarcina pentru suflete, trebuie îmbărbătaţi de acei asupra cărora Domnul
a pus răspunderi mai mari. Conducătorii din comunitatea lui Dumnezeu trebuie să ştie că însărcinarea Mântuitorului este
dată la toţi cei ce cred în numele Său. Dumnezeu va trimite pe mulţi în via Sa, care nu sunt deosebiţi prin punerea
mâinilor pentru misiunea de predicator.
Sute, ba şi mii dintre cei ce au auzit solia mântuirii, stau încă fără de lucru în târg, deşi ar putea fi activi în vreo ramură
oarecare a lucrării. Către aceştia, Hristos strigă: ”Mergeţi şi voi în via Mea” Matei 20:6.7.
Cum se face că acestei somaţii nu-i urmează decât puţine suflete? Este poate pentru că mulţi se scuză cu faptul că nu
se află la amvon? Aceştia pot şti că afară de amvon trebuie făcută o mare lucrare de către mii de membri laici devotaţi
Domnului.
Încă de mult timp aşteaptă Dumnezeu ca spiritul servirii să pună stăpânire asupra întregii comunităţi, astfel încât
fiecare să lucreze pentru El, potrivit capacităţilor sale. Dacă membrii comunităţii lui Dumnezeu ar face lucrarea
încredinţată lor în câmpurile lipsite, în ţara lor natală şi în afara ţării lor potrivit însărcinării biblice, atunci întreaga lume
ar fi avertizată în curând, iar Domnul Hristos ar veni iarăşi pe acest pământ, cu putere şi slavă mare.” (107)
IUBIREA NAŞTE IUBIRE
“El care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată împreună cu El
toate lucrurile!” Rom. 8:32
Acei care sunt cu adevărat convertiţi... vor distribui pentru înaintarea lucrării mijloacele pe care El le-a pus în mâinile
lor...
Noi suntem martorii lui Hristos şi nu trebuie să îngăduim ca interese şi planuri lumeşti să absoarbă timpul şi atenţia
noastră. Sunt în joc interese superioare...
Noi stăruim în ce priveşte banii care sunt cheltuiţi pentru lucruri care nu sunt necesare... Nu risipiţi banii voştri în
cumpărarea de lucruri care nu sunt necesare. Poate gândiţi că aceste sume nici nu înseamnă mult, dar multe sume mici fac
un total mare. Renunţaţi la orice cheltuială extravagantă. Nu vă permiteţi nimic ce este doar pentru paradă. Banii voştri
înseamnă mântuirea sufletelor. Să aibă loc o dăruire sistematică din partea tuturor. Unii poate nu vor fi în stare să dea o
sumă mare, dar toţi pot pune în fiecare săptămână ceva deoparte pentru Domnul. Şi copiii să-şi facă partea lor. Părinţii să
înveţe pe copiii lor să-şi economisească bănuţii pentru a-i da Domnului. Lucrarea de predicare a Evangheliei trebuie să fie
susţinută prin tăgăduire de sine şi prin sacrificiu...
Membrii bisericilor noastre să nu se plângă pentru faptul că atât de des sunt invitaţi să dea. Ce anume face să fie
necesare aceste cereri frecvente? Nu o rapidă creştere a întreprinderilor misionare?
Câtă vreme sunt suflete de mântuit interesul nostru faţă de salvarea de suflete nu trebuie să fie micşorat. Biserica nu
poate să-şi reducă sarcina fără a tăgădui pe Domnul ei...
Iubirea pentru sufletele pierdute a adus pe Isus Hristos la crucea de pe Golgota. Iubirea de suflete ne va conduce la
tăgăduirea de noi înşine şi la sacrificiu, pentru mântuirea a ceea ce este pierdut. Şi atunci când urmaşii lui Hristos Îi
înapoiază Domnului ceea ce este al Lui Însuşi, ei îşi adună o comoară care va fi a lor, când vor auzi cuvintele: “Bine slugă
bună şi credincioasă... intră în bucuria stăpânului Tău.” (Mat. 25:21) Bucuria de a vedea suflete mântuite pentru veşnicie
va fi răsplata tuturor acelora care calcă pe urmele Mântuitorului lor. (108)
ZIDIT PE STÂNCĂ
“Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui."
Matei 16:18
Cuvântul “Petru” înseamnă “piatră” - o piatră care se rostogoleşte. Petru nu a fost stânca pe care biserica a fost
întemeiată. Porţile iadului l-au biruit când a tăgăduit pe Domnul Său cu jurământ. Biserica este clădită pe Acela pe care
nu-L putea birui locuinţa morţilor... Biserica este clădită pe Hristos ca temelie a ei; ea trebuie să asculte de Hristos, Capul
ei. (109)
Dacă Isus ar fi dat o putere specială unuia dintre ucenicii Săi mai mult ca altora, nu i-am fi găsit adeseori certându-se
cine să fie mai mare. Ei s-ar fi supus dorinţei Domnului lor şi ar fi onorat pe acela pe care l-ar fi ales El.
În loc de a rândui pe unul de a fi şeful celorlalţi Hristos a zis ucenicilor: “Voi să nu vă numiţi Rabi”; “nici să nu vă
numiţi Învăţători, deoarece Unul este Învăţătorul vostru, Hristos." Matei 23:8,10.
“Capul oricărui bărbat este Hristos”, Dumnezeu care a pus totul sub picioarele Mântuitorului, “le-a dat căpetenie peste
toate lucrurile bisericii, care este trupul Lui, plinătatea celui ce plineşte totul în toţi.” 1 Cor. 11:3. Ef. 1:22,23 (119)
În prezenţa lui Dumnezeu şi a tuturor inteligenţelor cereşti, în prezenţa oştilor nevăzute ale locuinţei morţilor, Hristos
a întemeiat Biserica Sa pe Stânca cea vie. Stânca aceasta este El Însuşi - propriul Său corp, frânt şi zdrobit pentru noi.
Împotriva bisericii clădită pe o stâncă de felul acesta, porţile locuinţei morţilor nu pot să biruiască...
Timp de şase mii de ani credinţa s-a zidit pe Hristos. Timp de şase mii de ani, torentele şi furtunile mâniei satanice au
lovit în Stânca mântuirii noastre, dar ea a stat neclintită...
Stânca în care trebuie să credem, este prezenţa vie a lui Hristos în biserică. În aceasta poate să se încreadă şi cel mai
slab, iar acei care se socotesc cei mai tari, se vor dovedi cei mai slabi; dacă nu fac pe Hristos, ajutorul lor... Domnul “este
Stânca, lucrările Lui sunt desăvârşite." “Ferice de toţi câţi se încred în El." Deut. 32:4. Ps. 2:12 (111)
NOIEMBRIE
ÎNFRUNTÂND ULTIMA ÎNCERCARE
Zile zbuciumate ne stau în faţă 1 noiembrie
PENTRU O VREME CA ACEASTA
“Căci dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi
pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” Estera 4:14
Oricine care vede caracterul respingător al păcatului şi prin putere de sus se împotriveşte ispitei, cu siguranţă va stârni
mânia lui Satan. (1)
Acelaşi spirit care în secolele trecute a condus la prigonirea bisericii credincioase, va duce şi în viitor la urmarea unei
căi asemănătoare împotriva acelora care vor să-şi păstreze credincioşia lor faţă de Dumnezeu...
Edictul care va fi dat la urmă împotriva rămăşiţei poporului lui Dumnezeu se va asemăna foarte mult cu cel dat de
Ahaşveroş, împotriva iudeilor. Astăzi vrăjmaşii bisericii adevărate, văd în mica ceată care ţine porunca Sabatului, un
Mardoheu în poartă...
Satan va ridica învinuire împotriva minorităţii care refuză să primească obiceiuri şi tradiţii populare. Guvernatori,
miniştri şi membri ai bisericii, stăpâniţi de spiritul prigonirii vor conspira împotriva lor. Prin grai şi prin scris, prin laude
şi ameninţări, şi prin cuvinte batjocoritoare, ei vor căuta să-i facă să se lepede de credinţa lor... Neavând un “aşa zice
Scriptura”, pe care să-l aducă împotriva apărătorilor Sabatului biblic, ei vor recurge la măsuri de constrângere ca să
înlocuiască lipsa de dovezi. Pentru a nu-şi pierde popularitatea şi poziţia, legislatorii vor ceda cererilor după o lege
duminicală. Dar acei care se tem de Dumnezeu nu pot primi o întocmire care violează o prescripţie a Decalogului. Pe
acest câmp de luptă se va da ultima mare bătălie din marele conflict dintre adevăr şi rătăcire.(2)
Cuvintele lui Mardoheu către Estera, pot fi aplicate oamenilor şi tinerilor de astăzi: “Cine ştie dacă nu pentru o vreme
ca aceasta ai ajuns la împărăţie!”. Estera 4:14 (3)
PUTEREA NEMILOASĂ A VRĂJMAŞULUI
“Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se
va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită." Iac. 4:7,8.
“Şi astăzi sunt mulţi oameni care sunt stăpâniţi de duhurile rele, tot aşa cum era acel om din Capernaum, stăpânit de
cel rău. Toţi acei care în mod conştient ignoră poruncile lui Dumnezeu, se aşează sub influenţa lui Satan. Mulţi oameni
glumesc cu păcatul, crezând că pot renunţa la el, atunci când doresc; dar fără să-şi dea seama, sunt vrăjiţi până acolo încât
se văd stăpâniţi de o voinţă mai puternică decât a lor. Ei nu pot să scape de puterea ei misterioasă. Păcatele nemărturisite
sau poftele stăpânitoare pot să-i ţină captivi tot atât de neajutoraţi cum era şi îndrăcitul din Capernaum. (4)
Satan este dumnezeul acestei lumi; influenţa lui perverteşte simţurile, stăpâneşte mintea omenească, călăuzind-o la
păcat, şi-şi conduce victimele sale la violenţă şi crimă. El seamănă discordie şi întuneric în mintea omenească. Lucrarea
lui Hristos trebuie să distrugă puterea lui asupra copiilor oamenilor. Şi totuşi, cât de mulţi oameni din diferite sectoare ale
vieţii, în cămin, în afaceri, în biserică, închid uşa în faţa lui Isus, lăsând în schimb să intre acest monstru îngrozitor care
este Satan. (5)
Cărarea lui Satan este cea mai largă şi cea mai amăgitoare. Aceasta este făcută să pară cea mai atractivă, în timp ce
este grea, falsă şi plină de dezamăgire. (6)
Cel care simte pericolul veghează ca nu cumva să întristeze Duhul Sfânt, iar apoi să se îndepărteze de Dumnezeu,
deoarece el ştie că Lui nu-I place lucrarea sa. Cu cât mai bine şi mai sigur este să ne apropiem de Dumnezeu, pentru ca
lumina curată, strălucind din Cuvântul Său, să poată vindeca rănile făcute de păcat în suflet. Cu cât suntem mai aproape
de Dumnezeu, cu atât suntem în mai mare siguranţă, deoarece Satan urăşte şi îi este frică de prezenţa lui Dumnezeu. (7)
Şiretenia lui Satan nu va scădea, dar înţelepciunea dată oamenilor printr-o legătură vie cu Izvorul a toată lumina şi
cunoştinţa divină, va fi proporţională cu viclenia şi şiretlicurile lui. (8)
AMĂGIREA DEŞERTĂCIUNII
“Ca să nu lăsăm pe Satan să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă de planurile lui.” 2 Cor. 2:11
Solomon zice: “Cel ce se încrede în propria sa inimă este fără minte." Şi sunt sute din aceştia care se află printre
mărturisitorii religioşi. Apostolul zice: “Noi însă nu suntem în necunoştinţă de amăgirile lui [Satan]". O, câtă iscusinţă,
câtă dibăcie şi câtă viclenie se exercită ca să-i facă pe pretinşii urmaşi ai lui Hristos să se unească cu lumea şi să caute a-şi
găsi fericirea în plăcerile ei, cu iluzia că pe calea aceasta se poate câştiga ceva bun. În felul acesta cei neprevăzători merg
direct în cursa lui, măgulindu-se că nici un rău n-ar fi pe această cale...
Cum pot eu să suport gândul că cei mai mulţi dintre tinerii din această generaţie nu vor fi găsiţi demni pentru viaţa
veşnică. O, de ar înceta mai bine sunetul muzicii instrumentale, pentru ca ei să nu-şi mai piardă atât de mult din timpul
lor preţios cu satisfacerea fanteziei lor. O, de ar cheltui ei mai puţin din timp cu aranjarea îmbrăcăminţii şi cu conversaţia
deşartă, şi ar înălţa rugăciunile lor serioase din tot sufletul către Dumnezeu, ca să le dea o experienţă sănătoasă. Este mare
nevoie de o examinare de sine serioasă, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, întrebându-se fiecare: “Sunt eu sănătos, sau
am o minte stricată? Sunt eu reînnoit în Hristos, sau am încă o inimă firească, îmbrăcată cu o nouă haină pe dinafară?
Prezentaţi-vă în faţa marelui tribunal şi în lumina lui Dumnezeu cercetaţi şi vedeţi dacă nu cumva există încă vreun păcat
pe care nu l-aţi lepădat încă. Rugaţi-vă cum nu v-aţi rugat niciodată mai înainte, ca să nu fiţi duşi în rătăcire, prin
vicleniile lui Satan. Fireşte temelia speranţei voastre în viaţa veşnică nu poate fi pusă prea sigur... În timp ce acei care
sunt în jurul nostru, sunt poate plini de deşertăciune, iau parte la petreceri şi la nebunii, conversaţia noastră este despre
cele cereşti, de unde aşteptăm pe Mântuitorul; sufletul strigă după Dumnezeu pentru iertare şi pace, pentru neprihănire şi
adevărată sfinţire. (9)
Îndepărtaţi păcatul din inimile voastre, pentru că păcatul a cauzat moartea Fiului lui Dumnezeu. (10)
Dragi tineri, Isus a murit ca să vă mântuiască nu în păcatele voastre, ci din păcatele voastre. (11)
CERCETAREA GLASULUI PĂSTORILOR
“Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine.” Ioan 10:14
Fiecare din noi va fi aspru ispitit; credinţa noastră va fi încercată la maximum. (12)
Este necesar să fim ancoraţi în Hristos, înrădăcinaţi şi întemeiaţi în credinţă. Satan lucrează prin unelte. El îi alege pe
acei care n-au băut din apele de viaţă a căror suflete sunt însetate după ceva nou şi straniu şi care mereu sunt gata să bea
din orice fântână care li se oferă. Vor fi auzite glasuri zicând: “Aici este Hristosul” sau “Acolo este”; dar nu trebuie să le
credem. Avem dovezi de netăgăduit despre glasul Adevăratului Păstor care ne cheamă să-L urmăm. El zice: “Eu am păzit
poruncile Tatălui Meu." El călăuzeşte oile Sale pe calea ascultării cu umilinţă de Legea lui Dumnezeu...
“Glasul unui străin” este glasul unuia care nici nu respectă, nici nu ascultă de Legea Sfântă, dreaptă şi bună a lui
Dumnezeu. Mulţi fac mare caz pretinzând că sunt sfinţi şi se laudă cu minunile pe care le fac, vindecând pe cei bolnavi, în
timp ce ei nu respectă acest mare standard al neprihănirii. Dar prin a cui putere sunt făcute aceste vindecări? Sunt ochii lor
deschişi la călcările lor de Lege? Este poziţia lor ca a unor copii umili, ascultători, gata de a asculta de toate pretenţiile lui
Dumnezeu? Ioan îi cercetează pe cei ce pretind a fi copii ai lui Dumnezeu: ”Cel care zice ‘Îl cunosc’ şi nu păzeşte
poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el.” 1 Ioan 2:4... Dacă acei prin care se fac vindecări sunt dispuşi ca
pe baza acestor manifestări să-şi scuze călcarea Legii lui Dumnezeu şi continuă să trăiască în neascultare, deşi au putere
oricât de mare, aceasta nu înseamnă că această putere mare o au de la Dumnezeu. Dimpotrivă aceasta este puterea
făcătoare de minuni a marelui amăgitor... Trebuie să fim cu băgare de seamă faţă de pretinsa sfinţenie care îngăduie
călcarea Legii lui Dumnezeu... Acei care calcă în picioare Legea şi se apreciază pe ei înşişi după un standard al propriei
lor amăgiri, nu pot fi sfinţiţi. (13)
RUGĂCIUNE PENTRU BOLNAVI
“Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea
fierbinte a celui neprihănit.” Iac. 5:16
Hristos este astăzi acelaşi doctor milos cum a fost în timpul misiunii Sale pe pământ. În El există balsam vindecător
pentru orice boală. (14)
De ce sunt oamenii atât de nedoritori a se încrede în El, Cel care l-a făcut pe om, şi care poate vindeca orice boală
printr-o atingere, printr-un cuvânt sau o privire? Cine este mai vrednic de încrederea noastră decât Acela care a făcut un
sacrificiu atât de mare pentru mântuirea noastră? Domnul nostru ne-a dat instrucţiuni precise, prin apostolul Iacov,
referitor la datoria noastră în caz de boală. Când ajutorul omenesc eşuează, Dumnezeu va fi ajutorul poporului Său. “Este
vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în
Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, iar Domnul îl va însănătoşi, iar dacă a făcut
păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5: 14,15) (15)
Dar înălţarea unei astfel de rugăciuni este un act foarte solemn, care nu trebuie săvârşit fără o bună chibzuire...
Celor care doresc să se facă rugăciuni pentru însănătoşirea lor, trebuie să li se dea lămuriri, că atât călcarea legilor
naturale, cât şi a legilor morale ale lui Dumnezeu, constituie un păcat şi că pentru a primi ajutor de la Dumnezeu, ei
trebuie să-şi mărturiasescă păcatele şi să le părăsească...
Ştim că Dumnezeu ne ascultă, dacă cerem ceva după voia Lui. Dar ca să insistăm la Domnul cu cererile noastre, fără a
dovedi supunere faţă de voinţa Sa, aceasta nu este drept. Cererile noastre nu trebuie să fie nişte porunci, ci nişte
rugăminţi. Sunt cazuri când Domnul lucrează în mod hotărât prin puterea Sa divină şi face pe om sănătos. Dar nu toţi
bolnavii sunt vindecaţi. Mulţi sunt lăsaţi să adoarmă în Domnul...
Dorinţele şi interesele noastre ar trebui să ajungă să fie cuprinse în voinţa Sa. Aceste experienţe, care pun credinţa la
încercare, sunt spre binele nostru...
Credinţa se întăreşte prin exercitare. Trebuie să lăsăm ca şi răbdarea să-şi facă lucrarea ei desăvârşită, amindindu-ne că
Scriptura are făgăduinţe mari pentru cei ce aşteaptă cu răbdare ajutorul Domnului. (16)
SPIRITUL ADEVĂRATULUI EROISM
“Dar Domnul Dumnezeu M-a ajutat, de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene ştiind că
nu voi fi dat de ruşine.” Isaia 50:7
Tăria de caracter constă din două lucruri: puterea voinţei şi puterea stăpânirii de sine. Mulţi tineri, confundă patima
puternică şi nestăpânită cu tăria de caracter, dar adevărul este că acela care este stăpânit de patimile Sale este un om slab.
Adevărata mărime şi nobleţe a unui om se măsoară prin puterea simţurilor stăpânite de el şi nu prin puterea simţurilor
care îl stăpânesc. Cel mai puternic om, este acela care deşi simţitor la nedreptate, totuşi îşi înfrânează patima şi iartă
vrăjmaşilor Săi. Asemenea oameni sunt adevăraţi eroi.” (17)
Exemplul unei persoane energice are mare influenţă; are o putere electrizantă asupra celorlalţi. Ea poate că întâmpină
greutăţi în lucrarea sa; dar perseverează şi în loc de a permite ca drumul său să fie barat, ea dărâmă toate obstacolele...
Pe orice cărare există spini. Toţi acei care-L urmează pe Domnul trebuie să aştepte să întâmpine dezamăgiri, suferinţe
şi strâmtorări. Dar un spirit de adevărat eroism îi va ajuta să le biruiască. Mulţi exagerează dificultăţile aparente, iar apoi
încep să se compătimească, făcând loc astfel desnădejdii. Astfel de persoane au nevoie să se educe pe sine, să depună mai
multă stăruinţă şi să biruiască sentimentele copilăreşti. Ei trebuie să ia o hotărâre ca viaţa lor să nu fie irosită cu lucruri de
nimic.
Lăsaţi-i ca ei să hotărască să ducă la bun sfârşit un lucru, iar apoi să-l facă. Mulţi iau hotărâri bune, dar deşi totdeauna
au de gând să facă ceva, niciodată nu realizează ceea ce s-au hotărât. Toate hotărârile lor rămân doar simple vorbe...
Fiecare trebuie să aibă un scop, o preocupare în viaţă. Toate puterile minţii trebuie mobilizate, iar gândurile să fie
educate în direcţia scopului urmărit, întocmai cum acul busolei arată polul. Scopurile valoroase avute totdeauna în vedere
şi orice gând şi faptă trebuie să tindă spre realizarea lor. Totdeauna să existe o statornicie în scopul urmărit, pentru a
realiza ceea ce este început. (18)
PUNEREA LA PROBĂ A CARACTERULUI NOSTRU
“Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca ceva
ciudat care a dat peste voi, dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să
vă veseliţi şi la arătarea salvei Lui.” 1 Petru 4:12,13
Urmaşii Domnului Hristos cunosc numai puţin din comploturile urzite contra lor de către Satan cu îngerii săi. Dar
Domnul din cer va dejuca toate aceste planuri şi va veghea la îndeplinirea scopurilor Sale adânci. Domnul îngăduie ca
poporul Său să fie supus la cele mai teribile ispite, nu pentru că El S-ar bucura de întristarea şi suferinţele lor, ci pentru că
aceasta este neapărat necesar pentru biruinţa lor finală. (19)
Prin înţelepciunea puternică a adevărului lui Dumnezeu, am fost luaţi din cariera acestei lumi şi aduşi în atelierul
Domnului ca să fim şlefuiţi pentru locaşurile din Templul Său. În această lucrare ciocanul şi dalta trebuie să-şi facă partea
lor şi abia apoi urmează finisarea. Nu vă răzvrătiţi împotriva acestei lucrări a harului. Poate sunteţi pietre colţuroase, care
au nevoie de o lucrare îndelungată de şlefuire, înainte de a fi pregătiţi a ocupa locaşurile pe care Dumnezeu le-a destinat
pentru noi. Nu trebuie să fiţi surprinşi dacă Dumnezeu foloseşte dalta şi ciocanul pentru a îndepărta defectele din
caracterele voastre. Numai El poate desăvârşi această lucrare. Să fiţi siguri că nici una din loviturile Sale nu sunt de
prisos. (29)
Dumnezeu mi-a arătat că El a dat poporului Său o băutură amară pentru a-i curăţi şi lămuri. Această băutură amară
poate fi îndulcită prin răbdare, statornicie şi rugăciuni şi ... va săvârşi lucrarea destinată asupra inimilor acelora care o
primesc. În felul acesta şi Dumnezeu va fi onorat şi preamărit. Nu este puţin lucru a fi un creştin recunoscut şi primit de
Dumnezeu... (21)
Domnul mi-a arătat că harul Său va fi cu noi în toate încercările noastre şi deşi acestea vor fi mai mari ca oricând,
totuşi dacă ne vom pune încrederea în Dumnezeu, vom birui orice ispită prin harul Său...
Trebuie să ne încingem cu toată armătura lui Dumnezeu şi să fim în orice moment gata pentru a lupta împotriva
puterilor întunericului. (22)
Vegheaţi ca să nu cădeţi în ispită 8 noiembrie
SIGURANŢĂ ŞI VIGILENŢĂ
“De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji." 1 Tes. 5:6
Mi-a fost arătat Satan cum era el odată, ca înger fericit şi măreţ. Apoi mi-a fost arătat cum este astăzi. El are încă o
statură regească. Trăsăturile sale sunt încă nobile, căci el este încă un înger, deşi căzut. Dar expresia feţei sale e plină de
suferinţă, grijă, nemulţumire, răutate, ură, nenorocire, amăgire şi de toate răutăţile. Eu am privit cu o deosebită atenţie
acea figură care a fost odată atât de nobilă. Ochii săi erau ieşiţi înainte, iar fruntea trasă înapoi. Eu am văzut că el a căzut
din ce în ce mai adânc, până ce orice însuşire bună s-a stricat şi toate înclinaţiile rele s-au dezvoltat în el. Privirea sa era
vicleană şi arăta multă fineţe. Statura sa era înaltă, dar carnea atârna de pe mâinile sale şi de pe faţa sa. Când l-am văzut,
stătea cu bărbia pe mâna stângă. Părea a fi cufundat în gânduri. Un zâmbet se observa pe faţa lui care m-a făcut să mă
cutremur; acesta era plin de răutate şi viclenie satanică. Acest zâmbet apare pe faţa sa când este sigur de prada sa, iar după
ce a prins victima în laţurile sale, zâmbetul lui este fioros. (23)
Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie pregătit a rezista vrăjmaşului viclean. Tocmai de această rezistenţă se teme Satan.
El cunoaşte mai bine decât noi limitele puterii sale şi cât de uşor poate fi biruit, dacă ne împotrivim lui şi-l înfruntăm. Prin
puterea divină, chiar cel mai slab sfânt este mai mult decât un rival faţă de el şi faţă de toţi îngerii lui şi la încercarea
forţelor lor, el va fi în stare să-şi dovedească puterea lui superioară. De aceea paşii lui Satan sunt fără zgomot şi mişcările
sale le face pe furiş, iar bateriile sale sunt camuflate...
Omul este robul lui Satan şi este înclinat din fire să urmeze sugestiilor şi poruncilor lui. El nu are nici o putere în sine
de a se opune cu succes rezistenţă împotriva răului. Numai dacă Hristos rămâne în el, printr-o credinţă vie, influenţând
dorinţele sale şi întărindu-l cu putere de sus, poate îndrăzni omul a se împotrivi unui vrăjmaş atât de grozav. Orice alt
mijloc de apărare este în totul zadarnic. (24)
GLASURILE MISTERIOASE DIN ZILELE NOASTRE
“Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce faţa
împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui." Lev. 20:6
Vrăjitorii timpurilor păgâne îşi au corespondentul lor în mediile spiritiste, în necromaţii şi ghicitorii de astăzi.
Glasurile misterioase care vorbeau în Endor şi Efes, amăgesc încă mereu pe fiii oamenilor prin minciunile lor. Dacă s-ar
putea da la o parte vălul de la ochii noştri, atunci am vedea pe îngerii cei răi întrebuinţând scamatoriile lor pentru a amăgi
şi a distruge. (25)
Uneori, duhurile se arată oamenilor, îmbrăcând chipul amicilor lor care au murit şi povestesc evenimente care au
legătură cu viaţa lor, sau săvârşesc fapte pe care le făcuseră în timpul vieţii lor. Astfel ele fac pe oameni să creadă că
amicii lor morţi ar fi îngeri care plutesc în jurul lor şi comunică cu ei. Acei care pretind în felul acesta că ar fi spiritele
celor morţi, sunt priviţi cu o anumită idolatrie şi pentru mulţi cuvântul lor are mai mare greutate decât Cuvântul lui
Dumnezeu. (26)
Am văzut cu câtă repeziciune a fost răspândită această amăgire [spiritismul]. Mi-a fost arătat un tren care mergea cu
viteza fulgerului. Îngerul mi-a poruncit să priveasc cu atenţie şi eu mi-am îndreptat privirea spre acel tren. Se părea ca şi
când toată lumea ar fi fost în el şi nici unul nu ar fi lipsit. Îngerul a zis: “Ei sunt legaţi în snopi pentru a fi arşi." Apoi el
îmi arată pe conducător, care era maiestuos şi frumos la vedere şi asupra căruia priveau toţi călătorii şi îi arătau respect.
Mă simţeam în mare încurcătură şi am întrebat pe îngerul meu conducător, cine este acesta. El a zis: “Acesta este Satan.
El este conducătorul în chip de înger de lumină. El a luat captivă întreaga lume... Ei merg cu toţii spre pieire, cu viteza
fulgerului.” (27)
Aceste amăgiri vor lua proporţii, iar noi trebuie să ţinem piept la toate; dacă nu vom fi pregătiţi, atunci vom fi amăgiţi
şi biruiţi. (28)
Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie pregătit pentru a se împotrivi acestor spirite cu adevăruri biblice, că morţii nu ştiu
nimic şi că acei care apar sub înfăţişarea lor nu sunt decât spirite de demoni. (29)
O FORMĂ PERICULOASĂ DE VINDECARE

PRIN REMEDIU SPIRITIST
“Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu amăgirea deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile
începătoare ale lumii şi nu după Hristos." Coloseni 2:8
Există... o formă de vindecare prin influenţa minţii, care este unul din cele mai eficiente mijloace ce lucrează spre rău.
Prin această aşa numită ştiinţă, mintea unuia este adusă sub stăpânirea minţii altuia, astfel încât individualitatea celui mai
slab este absorbită şi supusă în totul de către cel mai tare. Astfel o persoană ajunge să stăpânească voinţa altei persoane.
Dar această aşa numită ştiinţă este întemeiată pe principii false. Ea nu conduce pe om la Domnul, care este viaţa şi
mântuirea noastră. Cel care atrage la sine minţile altora, tinde să-i despartă pe aceştia de Domnul, care este adevăratul
izvor al vieţii şi al puterii. (30)
În aceste zile când scepticismul şi necredinţa apar frecvent îmbrăcate într-un veşmânt ştiinţific, avem nevoie să fim
călăuziţi. Prin acest mijloc, marele nostru vrăjmaş amăgeşte mii de oameni cu voinţa lui. Avantajul pe care-l câştigă prin
ştiinţa care aparţine minţii omeneşti este imens. Aici întocmai ca un şarpe el se strecoară pe nesimţite, stricând lucrarea
lui Dumnezeu...
În timp ce se crede că spiritul unui om influenţează extraordinar pe altele, Satan care este gata să fructifice orice
anturaj, se furişează în suflet şi lucrează cu toată puterea. Şi în timp ce acei care sunt devotaţi acestor ştiinţe se proslăvesc
pe sine datorită lucrărilor măreţe şi bune pe care afirmă că le fac, ei cunosc prea puţin puterea diavolească pe care o
nutresc... Ia seama la aceste ştiinţe dragă cititor, pentru că lupta dintre Hristos şi Satan nu s-a sfârşit încă...
Neglijarea rugăciunii îi conduce pe oameni la încrederea în propria lor putere şi deschide uşa ispitei. În multe cazuri
imaginaţia este captivată de descoperirea ştiinţifică, iar oamenii sunt măguliţi de conştienţa propriei lor puteri. (31)
Îndepărtaţi de la voi orice lucru care are în el iz de hipnotism, ştiinţa prin care lucrează agenţii satanici. (32)
ŞTIINŢA - ÎN MOD GREŞIT NUMITĂ ASTFEL
“Timotee, păzeşte ce ţi s-a încredinţat, fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiiţei, pe nedrept numită
astfel.” 1 Tim. 6:20
Cunoştinţa omenească, atât cu privire la cele materiale, cât şi la cele spirituale, este redusă şi imperfectă, de aceea
mulţi nu sunt în stare să pună de acord vederile lor ştiinţifice cu spusele Scripturii. Mulţi iau simple teorii şi speculaţii
drept fapte ştiinţifice şi cred că Cuvântul lui Dumnezeu trebuie verificat cu învăţăturile “ştiinţei pe nedrept numită astfel."
Oamenii au încercat să fie mai înţelepţi decât Creatorul lor; filozofia omenească a căutat să cerceteze şi să explice
taine şi mistere care nu vor fi înţelese niciodată. (33)
Pentru mulţi, studiile ştiinţifice au fost un blestem. Dumnezeu a îngăduit ca un potop de lumină să se reverse asupra
lumii prin descoperirile ştiinţei şi ale artelor; dar chiar cele mai strălucite minţi dacă nu sunt conduse după Cuvântul lui
Dumnezeu în cercetările lor, cad în rătăcire, când umblă să cerceteze legăturile dintre ştiinţă şi revelaţie. (34)
Dumnezeu este temelia tuturor lucrurilor. Orice ştiinţă adevărată este în armonie cu operele Sale; orice cultură
adevărată duce la ascultare faţă de stăpânirea Sa. Ştiinţa deschide privirii noastre minuni noi, ea pătrunde atmosfera şi
cercetează noi adâncimi, dar nu aduce din studiul ei nimic care să vină în conflict cu descoperirea divină. (35)
Dumnezeu este autorul ştiinţei... Corect înţelese, ştiinţa şi Cuvântul scris sunt în armonie şi fiecare revarsă lumină
asupra celeilalte. Împreună, ele ne conduc la Dumnezeu învăţându-ne câte ceva din înţelepciunea şi generozitatea legilor
prin care lucrează El. (36)
O cunoştinţă despre adevărata ştiinţă este puternică... Dar, în timp ce cunoaşterea ştiinţei este puternică, cunoştinţa pe
care Isus personal a venit să ne-o împărtăşească este o putere încă şi mai mare. Ştiinţa mântuirii este cea mai importantă
materie ce trebuie să fie învăţată în şcoala pregătitoare de pe pământ. Înţelepciunea lui Solomon este de dorit, dar
înţelepciunea lui Hristos este cu mult mai de dorit şi mai esenţială. (37)
LUPI ÎN HAINE DE OAIE
“Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă
lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor." 2 Tim. 4:3
Cu iuţeală oamenii se vor înrola sub steagul pe care şi l-au ales, aşteptând cu nerăbdare şi urmărind mişcările
conducătorilor lor. Unii urmăresc, aşteaptă şi lucrează pentru venirea Domnului nostru; în timp ce cealaltă tabără trece cu
repeziciune sub stindardul primului mare apostat. Ei caută un Dumnezeu în ceea ce este omenesc, iar Satan personifică
ceea ce ei caută. Mulţimile vor fi astfel înşelate prin respingerea adevărului şi vor accepta contrafacerea. Ceea ce este
omenesc este socotit a fi dumnezeiesc. (38)
Satan este totdeauna în alertă pentru a înşela şi a induce în eroare. El foloseşte orice pare atractiv pentru a-i atrage pe
oameni pe calea cea largă a neascultării. El este la lucru pentru a perverti simţurile prin sentimente stricate şi schimbă
pietrele de hotar, punându-şi inscripţia sa falsă pe indicatoarele pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru a arăta calea cea
dreaptă. (39)
Învăţători mincinoşi se vor ridica spre a vă abate de la calea cea îngustă şi de la poarta cea strâmtă. Feriţi-vă de ei;
chiar atunci când umblă îmbrăcaţi în haine de oi, pe dinăuntru ei sunt lupi răpitori...
Nu ni se spune că îi vom cunoaşte după cuvântările lor frumoase, sau după mărturisirea lor solemnă, ci ei trebuie să fie
judecaţi după Cuvântul lui Dumnezeu...
“Încetează fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte”. (Prov. 19:27) Ce solie
vestesc aceşti învăţători? Vă călăuzeşte ea să-L onoraţi pe Dumnezeu şi să vă temeţi de El? Vă determină ea să arătaţi
iubirea voastră faţă de El, prin păzirea poruncilor Sale? (40)
Aceşti învăţători mincinoşi, care se vor ridica în comunitate şi care vor fi primiţi ca adevăraţi de către mulţi dintre
fraţii lor de credinţă, sunt comparaţi de către apostol cu nişte “fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună”, cărora “le
este păstrată negura întunericului." 2 Petru 2:17 (41)
Sunt picioarele noastre bine întemeiate pe stânca neclintită a Cuvântului lui Dumnezeu? Suntem noi oare pregătiţi să
stăm cu statornicie în păzirea şi apărarea poruncilor lui Dumnezeu şi a credinţei lui Isus? (42)
SUNTEŢI ÎN PRIMEJDIE?
“Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se
încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!” Isaia 50:10
Sunt mulţi tineri care umblă în întuneric şi n-au nici o lumină.

Mâna Domnului le-a fost întinsă cu cea mai duioasă compasiune şi dragoste; dar ei nu caută să se încreadă în El. Ei
doresc să se simtă pe deplin capabili de a plănui şi hotărî pentru sine... Domnul marchează o cale pe care doreşte ca ei să
meargă. El i-a binecuvântat cu talente pe care să le folosească spre slava Sa, pentru a face o anumită lucrare pentru
Stăpân; dar Satan zice: “Eu voi schimba porunca lui Hristos, voi găsi o altă direcţie de lucru pentru creierul activ şi
mâinile ocupate, prin care ei îmi vor servi mie. Voi pune în umbră interesele veşnice din faţa acestui tineret, şi-i voi ocupa
mintea cu interese lumeşti... Îi voi lega cu vrăji lumeşti ca şi cu nişte funii din cele mai fine, a căror putere de a lega va
ajunge la sfârşit ca a unor funii de oţel şi va fi legat în serviciul meu...”
Tineretul să-şi examineze în mod critic motivele lor, prin rugăciune şi căutări în Scripturi şi să vadă dacă nu cumva
voinţa şi înclinaţiile lor îi îndepărtează de cerinţele lui Dumnezeu...
Tineri bărbaţi şi femei, cercetaţi relaţiile voastre de afaceri şi întrebaţi-vă: Sunt eu acolo unde doreşte Dumnezeu să
fiu? ... Sunt eu pe calea datoriei mele? Binecuvântările lui Dumnezeu vor fi peste acei care sunt tocmai acolo unde planul
lui Dumnezeu doreşte ca ei să fie. Ţi-a dat Domnul lumină că pretinde de la tine să faci o anumită lucrare? Dacă este aşa,
nu este prudent să fii neascultător. Gândeşte-te serios la partea ta de lucru. Pune-ţi întrebarea: Îmi servesc eu Stăpânul,
pe Domnul Isus Hristos? Sau îmi satisfac plăcerea mea, uitând să împlinesc voia lui Dumnezeu şi să aduc onoare Numelui
Său Sfânt?
Vrei să schimbi fără întârziere această ordine a lucrurilor? Vrei să alegi să serveşti lui Dumnezeu? Atunci Isus te invită
să ai credinţă. Apucă mâna puterii infinite. Credinţa creşte prin exercitare. Hrăneşte-te cu făgăduinţe; fii mulţumit să te
sprijini pe Dumnezeu. Nu mai aştepta nici o clipă în necredinţă, pentru că eşti în pericol de a-ţi pierde sufletul. (43)
APUCÂND PUTEREA LUI DUMNEZEU
“Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine” Isaia 27:5
În Apocalips el [Satan] este declarat ca “pârâtorul fraţilor”, “care îi învinuieşte înaintea lui Dumnezeu ziua şi noaptea.”
Apoc. 12:10. Lupta se dă în jurul fiecărui suflet care este salvat de sub puterea celui rău şi al cărui nume este trecut în
cartea vieţii Mieluşelului. Nici unul nu va fi primit din familia lui Satan în familia lui Dumnezeu fără să provoace cea mai
înverşunată împotrivire din partea celui rău... El duce pe oameni la necredinţă, făcându-i să-şi piardă încrederea în
Dumnezeu şi să se despartă de iubirea Sa; el îi ispiteşte să calce legea Sa şi apoi îi pretinde ca prizonieri ai lui şi
tăgăduieşte lui Hristos dreptul de a-i smulge din mâinile lui. El ştie că acei care caută pe Dumnezeu cu seriozitate şi cer
iertare şi har, vor căpăta; de aceea el le pune în faţă păcatele lor, ca să-i descurajeze... Prin nenumărate planuri viclene şi
cu cea mai mare iscusinţă şi cruzime, el se străduieşte să-şi asigure condamnarea lor.
Omul nu se poate apăra singur împotriva învinuirilor lui. În veşmintele lui murdare de păcate şi mărturisindu-şi
păcatele, el stă înaintea lui Dumnezeu. Dar Isus, Avocatul nostru prezintă o apărare eficientă în favoarea tuturor acelora
care, prin pocăinţă şi credinţă I-au încredinţat Lui păstrarea sufletelor lor. El apără cauza lor şi biruieşte pe învinuitorul
lor, prin argumentele puternice ale crucii. Ascultarea Sa desăvârşită faţă de Legea lui Dumnezeu, chiar până la moartea pe
cruce, I-a dat toată puterea în cer şi pe pământ şi El pretinde de la Tatăl Său milă şi ispăşire pentru vinovăţia lor...
Hristos nu va îngădui niciodată ca vreun suflet care pretinde ocrotirea Sa în pocăinţă şi credinţă, să treacă sub puterea
vrăjmaşului. Cuvântul Său este pentru noi o garanţie: “Să se apuce de tăria Mea, să facă pace cu Mine; şi va face pace cu
Mine." Promisiunea dată lui Iosua este dată la toţi: “Dacă vei păzi poruncile Mele... te voi lăsa să intri împreună cu cei ce
sunt aici.” Zah. 3:7. Îngerii lui Dumnezeu vor umbla alături de fiecare dintre ei, chiar în această lume şi apoi vor sta
printre îngerii care sunt în jurul tronului lui Dumnezeu.” (44)
Staţi ca şi eroi! 15 noiembrie
DUŞMANI VĂZUŢI ŞI NEVĂZUŢI
“Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi, cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi
vor înţelege." Daniel 12:10
“Biserica trebuie să lupte şi va lupta împotriva duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi. Agenţii lui Satan în formă omenească
sunt pe pământ. Oamenii s-au unit pentru a se împotrivi Domnului oştirilor. Aceste confederaţii vor continua până ce
Hristos va părăsi locul Său de mijlocire înaintea tronului harului şi va îmbrăca hainele răzbunării. Agenţi satanici există în
fiecare oraş, fiind preocupaţi de organizarea în partide a acelora care se opun legii lui Dumnezeu. Pretinşii credincioşi ca
şi necredincioşii declaraţi, iau poziţie alături de aceste partide. (45)
Dumnezeu a descoperit ce va avea loc în zilele din urmă, pentru ca poporul Său să poată fi pregătit să stea împotriva
furtunii de prigoană şi de mânie. Acei care au fost avertizaţi despre evenimentele care le stau în faţă nu trebuie să aştepte
liniştiţi sosirea furtunii, măgulindu-se cu gândul că Dumnezeu va ocroti pe credincioşii Săi în ziua necazului... Acum nu
este timpul de a lăsa minţile noastre să fie ocupate cu lucruri de mică importanţă... Mişcarea duminicală îşi va face acum
drum prin întuneric. Conducătorii ascund însă scopul lor adevărat şi unii dintre acei care se unesc cu această mişcare nu
văd încotro duce acest curent de jos. Mărturisirile lor sunt blânde şi creştineşti în aparenţă; dar când vor vorbi se va da pe
faţă spiritul balaurului. Este de datoria noastră de a face tot ce ne stă în putere pentru a abate primejdia ameninţătoare.
(46)
Vine timpul când poporul lui Dumnezeu va simţi mânia persecuţiei pentru că sfinţeşte ziua a şaptea... Omul păcatului
care a plănuit să schimbe timpurile şi Legile, care a apăsat totdeauna pe poporul lui Dumnezeu, va face să se alcătuiască
legi în care să se impună ţinerea zilei întâi a săptămânii. Dar poporul lui Dumnezeu trebuie să stea tare pentru El. Şi
Domnul va lucra în favoarea lor, arătând lămurit că El este Dumnezeul dumnezeilor. (47)
REÎNSUFLEŢIRI ADEVĂRATE ŞI FALSE
“Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot aşa orice pom
bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele." Matei 7:16,17
Înainte de venirea judecăţilor asupra pământului, va avea loc printre oamenii lui Dumnezeu o aşa redeşteptare a vechii
evlavii cum nu s-a mai văzut din timpurile apostolilor. Spiritul şi puterea lui Dumnezeu vor fi revărsate asupra copiilor
Săi. În timpul acela mulţi se vor despărţi de acele biserici în care iubirea de lume a luat locul iubirii de Dumnezeu şi de
Cuvântul Său. Mulţi, atât din slujitorii bisericilor cât şi din popor, vor primi cu bucurie marile adevăruri pe care le-a
rânduit Dumnezeu să fie vestite în timpul acesta, spre a pregăti un popor pentru a doua venire a Domnului. Duşmanul
sufletelor omeneşti doreşte să împiedice lucrarea aceasta; şi înainte de a începe o astfel de lucrare, el va izbuti să o
împiedice, provocând o contrafacere a ei. În acele biserici pe care va izbuti să le supună puterii sale amăgitoare, el va face
să pară că Dumnezeu a revărsat binecuvântare specială, se va da pe faţă ceea ce se crede a fi un mare interes religios...
Oriunde oamenii neglijează studierea Bibliei întorcându-se de la adevărurile ei clare şi cercetătoare de suflet, care cer
lepădare de sine şi renunţare la lume, acolo putem fi siguri că nu se revarsă binecuvântarea lui Dumnezeu...
O idee greşită despre caracterul, durata continuă şi veşnică şi despre obligativitatea Legii lui Dumnezeu, a dus la mari
greşeli în ceea ce priveşte pocăinţa şi sfinţenia şi a avut ca rezultat coborârea standardului de pietate în biserică. Astfel se
explică lipsa de spirit şi de putere de la Dumnezeu, în redeşteptările din zilele noastre...
Redeşteptarea credinţei şi a temerii de Dumnezeu se va face numai dacă Legea lui Dumnezeu va fi restabilită în
poziţia pe care trebuie să o aibă. “Aşa zice Domnul: Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi,
care este calea cea bună şi umblaţi în ea; şi aşa veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre." Ier. 6:16 (48)
SARCINI ŞI LUPTĂ
“Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor, pe care mi le ridicau uneltirile
iudeilor." Fap. 20:19
Din zilele lui Adam până astăzi, Satan şi-a exercitat mereu puterile pentru a apăsa şi distruge. El se pregăteşte acum
pentru ultima sa luptă împotriva bisericii. (49)
Pentru a-şi deghiza mai bine caracterul său real şi planurile sale, el i-a determinat pe oameni să-l înfăţişeze astfel încât
vederea chipului său să nu provoace groaza, ci numai râsete şi glume. El se bucură foarte mult când se vede zugrăvit ca o
fiinţă ridicolă sau respingătoare, diformă sau pocită, jumătate animal şi jumătate om. (50)
Dacă Satan a fost atât de viclean la început, cum trebuie să fie el acum, după dobândirea unei experienţe de mii de ani?
Cu toate acestea, Dumnezeu şi îngerii sfinţi şi toţi acei care trăiesc în ascultare de întreaga voinţă a Domnului, sunt mai
înţelepţi decât el. (51)
Toţi acei care sunt în mod activ angajaţi în lucrarea lui Dumnezeu, căutând să arate oamenilor amăgirile celui rău şi să
le prezinte pe Hristos, vor ajunge să se unească cu Pavel în mărturisirea lui, când zice că el serveşte Domnului cu toată
umilinţa, dar cu multe lacrimi şi ispite...
Ispititorul nu are putere să stăpânească voinţa omului sau să silească un suflet la păcat. El poate aduce dureri şi
suferinţe; dar el nu poate corupe; El poate aduce chinuri de moarte, dar nu poate murdări. (52)
Satan nu poate citi gândurile noastre, dar el poate vedea faptele noastre şi auzi cuvintele noastre şi din cunoştinţa sa
îndelungată despre familia omenească, el poate să-şi dirijeze în aşa fel ispitele sale, încât să dobândească un avantaj din
defectele caracterului nostru. Şi cât de des îi îngăduim noi să afle secretul felului în care ne poate birui. Oh, de ne-am
controla cuvintele şi faptele! (53)
Satan a asaltat pe Domnul Hristos cu cele mai furioase şi mai viclene ispite, dar el a fost respins şi biruit în fiecare
luptă. Luptele acelea au fost purtate în favoarea noastră. Acele biruinţe ne dau şi nouă puterea de a birui. Domnul Hristos
dă putere tuturor celor care o cer. (54)
ATACURILE LUI SATAN ÎMPOTRIVA TRUPULUI
“Domnul a zis Satanei: ‘De unde vii?’ Şi Satan a răspuns Domnului: ‘De la cutreierarea pământului şi de la
plimbarea pe care am făcut-o pe el’.” Iov. 1:7
Satan a fost de la început un ucigaş. Ioan 8:44 (55)

Ispitele sale duc mulţimi întregi la ruină. Necumpătarea detronează raţiunea, după ea urmează în mod sigur dedarea la
pofte, conflicte şi vărsări de sânge. Satan are mare plăcere de război, căci războiul trezeşte în om cele mai rele patimi şi
astfel aruncă cu grămada în noaptea veşniciei victimele sale înnămolite în noroiul viciului şi în sânge. Ocupaţia sa este să
aţâţe naţiunile la război, una împotriva alteia; căci astfel poate cel mai bine să abată minţile oamenilor de la lucrarea de
pregătire pentru a sta la ziua judecăţii lui Dumnezeu.
Satan lucrează prin elementele naturii, ca să ducă în grânarele sale o cât mai bogată recoltă de suflete nepregătite. El a
studiat secretele laboratoarelor naturii şi foloseşte toată puterea ca să conducă el puterile naturii, pe cât îi permite
Dumnezeu. Când i s-a îngăduit să aducă suferinţe asupra lui Iov, cât de repede i-au fost spulberate turme, cirezi, case,
copii, nenorocirile venind una după alta. Dumnezeu este cel care apără creaturile Sale şi face zid în jurul lor contra puterii
distrugătorului...
Prin accidente şi mari nenorociri, pe mare şi pe uscat, prin încăierări şi vărsări de sânge, prin îngrozitoare furtuni, cu
ploi de piatră şi cicloane, prin inundaţii şi cutremure, în fiecare loc şi în diferite forme Satan îşi exercită puterea sa
distrugătoare. El distruge recolta gata coaptă, iar urmarea este foametea şi lipsa. El împrăştie în aer miasmele ucigătoare
şi mii de oameni mor astfel de molime. Aceste plăgi vor ajunge din ce în ce mai dese şi mai dezastruoase. (56)
Puterea şi răutatea Satanei şi a oştilor sale ar fi în stare să ne înspăimânte în mod cu totul justificat, dacă n-am şti că
putem găsi adăpost şi scăpare în puterea cu mult mai mare a Mântuitorului nostru...
Dar cei ce urmează lui Hristos sunt totdeauna în siguranţă sub ocrotirea Sa. Îngeri care se disting prin putere sunt
trimişi din cer în apărarea acestora. Cel rău nu poate pătrunde cu forţa prin garda de îngeri sfinţi pe care Dumnezeu i-a
rânduit în jurul poporului Său. (57)
ÎN CEASUL JUDECĂŢII
“Vin grămezi, grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii.” Ioel 3:14
Profeţia din Apocalips 13, arată că puterea reprezentată prin fiara cu coarne asemănătoare cu ale unui miel va face
“pământul şi locuitorii de pe el să se închine” papalităţii, simbolizată acolo prin fiara care este “asemenea unei pantere."
Fiara cu două coarne urmează să zică locuitorilor de pe pământ, să facă un chip pentru fiara care are rana” şi să facă pe
toţi cei mari şi mici, bogaţi şi săraci, liberi şi robi, să primească semnul fiarei." ..
Statele Unite sunt puterea reprezentată prin fiara cu două coarne ca de miel şi... această profeţie se va împlini când
Statele Unite vor impune cu forţa respectarea Duminicii, pe care Roma papală o prezintă ca un semn special al
recunoaşterii puterii ei supreme. Dar în închinarea lor faţă de papalitate, Statele Unite nu vor fi singure. Puterea şi
influenţa Romei papale în ţările care recunoşteau pe vremuri supremaţia ei, sunt departe de a fi fost distruse. Profeţia
prezice o restabilire a puterii ei. “Am văzut unul din capetele ei rănit ca de moarte; dar rana ei de moarte a fost vindecată.
Şi tot pământul se minuna după fiară.” (Apoc. 13:3)
Primirea rănii de moarte vorbeşte despre lovitura dată papalităţii la 1798. După aceea, zice profetul, că “rana ei de
moarte a fost vindecată. Şi tot pământul se minuna după fiară." Apostolul Pavel spune clar că omul fărădelegii va
continua până la a doua venire... Atât în Europa, cât şi în America, creştinii aduc închinare papalităţii prin ţinerea
duminicii, care a fost înfiinţată şi poruncită prin puterea bisericii Romano-Catolice...
Cuvântul lui Dumnezeu ne-a avertizat contra primejdiei care ne ameninţă. Dacă nu se va lua seama la aceste
avertismente, lumea protestantă va vedea care sunt în realitate scopurile Romei, abia când va fi prea târziu pentru a mai
scăpa de cursă. (58)
Acum trebuie să căutăm după o vie şi profundă experienţă în lucrurile lui Dumnezeu. N-avem nici o clipă de pierdut.
(59)

ZILE GRELE DE PERSECUŢIE
“De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.” 2 Tim. 3:12
Când vine timpul să fie vestită [solia îngerului al treilea] cu mare putere, Domnul va lucra prin unelte umile,
conducând minţile acelora care se consacră în serviciul Său. Vestitorii vor fi pregătiţi pentru aceasta mai mult prin
ungerea Duhului Sfânt, decât prin vreo educaţie în şcoli şi institute înalte. Oameni ai credinţei şi ai rugăciunii se vor
vedea constrânşi a ieşi cu zel să vestească cuvintele pe care li le dă Dumnezeu. Păcatele Babilonului vor fi arătate pe faţă.
Rezultatele înspăimântătoare ale impunerii preceptelor bisericeşti de către autorităţile civile, revărsarea năvalnică a
spiritismului, progrese ascunse dar repetate ale puterii papale - toate vor fi demascate. Prin aceste avertismente solemne
poporul va fi trezit...
Puterea care însoţeşte solia nu va face decât să-i facă mai înverşunaţi pe împotrivitorii ei... Biserica va apela la braţul
tare al puterii statului; în această lucrare, papistaşii se vor uni cu Protestanţii. Mişcarea pentru impunerea cu forţa a
serbării duminicii, devenind din ce în ce mai îndrăzneaţă şi mai hotărâtă, se va recurge la lege împotriva celor ce păzesc
poruncile lui Dumnezeu...
Se vor împlini literal cuvintele lui Pavel când a zis: “Toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi
prigoniţi." Pentru că apărătorii adevărului refuză să ţină duminica, unii din ei vor fi aruncaţi în închisoare, alţii vor fi
exilaţi, iar alţii trataţi ca sclavi. Pentru înţelepciunea omenească toate acestea par acum imposibile, dar când spiritul lui
Dumnezeu, care acum le ţine pe toate în frâu, Se va retrage de la oameni şi ei vor rămâne sub conducerea lui Satan, atunci
se vor petrece lucruri grozave...
Nimeni nu poate servi lui Dumnezeu fără să provoace opoziţia oştilor întunericului. (60)
Care a fost puterea acelora care în trecut au suferit persecuţia de dragul lui Hristos? Aceasta a constat în unirea cu
Hristos. Această relaţie cu Mântuitorul va face ca poporul lui Dumnezeu să fie în stare să rabde până la sfârşit. (61)
SIGURANŢA NUMAI ÎN ASCULTARE
“Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar faţa Domnului
este împotriva celor ce fac răul." 1 Petru 3:12
Nici un om nu poate fi sigur nici măcar o zi, sau un ceas, fără rugăciune. În mod deosebit trebuie să cerem de la
Dumnezeu în rugăciune pricepere ca să înţelegem Cuvântul Său. Acolo sunt descoperite vicleniile ispititorului şi
mijloacele prin care putem să ne împotrivim lui cu succes. Satan este dibaci în citarea textelor din Scriptură, cu tâlmăcirea
lui proprie, prin care el speră să ne facă să ne împiedicăm şi să cădem. Trebuie să studiem Biblia cu o inimă umilită şi să
nu pierdem niciodată din vedere, de a ne ţine tare de Domnul.
Totdeauna, având grijă să ne păzim de vicleşugurile lui Satan, trebuie să zicem cu credinţă Domnului în rugăciune:
“Nu ne duce pe noi în ispită.” (62)
Când Balaam, amăgit de bogata răsplată făgăduită, a făcut descântece împotriva lui Israel şi prin jertfe aduse
Domnului a încercat să blesteme pe poporul Său, Spiritul lui Dumnezeu a împiedicat răul pe care dorea să-l rostească, iar
Balaam a fost silit să exclame: “Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blesteamă Dumnezeu?" Numeri 23:8
Poporul Israel, pe timpul acela, era credincios faţă de Dumnezeu şi atâta timp cât ei au continuat să asculte de Legea
Lui, nici o putere din cer sau de pe pământ nu putea să-i biruiască. Dar blestemul pe care nu i-a fost îngăduit lui Balaam
să-l rostească împotriva poporului lui Dumnezeu, falsul profet a izbutit mai târziu să-l aducă asupra lor, când i-a amăgit la
păcat. Când au călcat poruncile lui Dumnezeu, prin aceasta ei s-au despărţit de Domnul şi au fost lăsaţi să simtă puterea
nimicitorului.
Satan ştie bine că şi cel mai slab suflet care rămâne în Hristos este mai mult decât un rival de luptă pentru oştile
întunericului. Numai prin umilă încredere în Dumnezeu şi prin ascultare de toate poruncile Sale, putem fi mereu în
siguranţă. (63)
Nimeni să nu se amăgească crezând că Dumnezeu îi va ierta şi-i va binecuvânta pe acei care calcă în picioare una
din pretenţiile Sale. Săvârşirea intenţionată a unui păcat cunoscut, aduce la tăcere mărturia glasului Duhului Sfânt şi
desparte sufletul de Dumnezeu. (64)
Ultima chemare a harului 22 noiembrie
O ALTĂ REVĂRSARE A DUHULUI SFÂNT
“Le voi face pe ele şi împrejurimile dealului Meu o pricină de binecuvântare, le voi trimite ploaie la vreme şi
aceasta va fi o ploaie binecuvântată." Ez. 34:26
Domnul a hotărât ca tineretul să fie mâna Sa ajutătoare. (65)

Mulţi tineri de azi, crescând ca şi Daniel în familia sa, studiind Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrările Lui şi însuşindu-şi
învăţăturile servirii credincioase, vor ajunge să stea în adunări legislative, în săli de judecată sau la curţile împăraţilor ca
matori ai Împăratului împăraţilor.
Cu o asemenea oştire, pe care ar putea-o alcătui tinerii noştri, bine pregătiţi, cât de repede ar fi dusă în lumea întreagă
solia Mântuitorului răstignit, înălţat şi care este gata să revină! (66)
Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o mai mică manifestare a puterii lui Dumnezeu decât aceea care a
caracterizat începuturile ei. Profeţiile care s-au împlinit prin revărsarea ploii timpurii la începutul predicării Evagheliei ,
se vor împlini din nou prin ploaia târzie, la încheierea lucrării de vestire a Evangheliei...
Servii lui Dumnezeu, cu feţele luminate şi strălucind de sfântă consacrare, se vor grăbi din loc în loc să vestească solia
din cer, solia va fi dată de mii de glasuri pe tot pământul. Se vor săvârşi minuni, bolnavii vor fi vindecaţi şi semne şi
minuni vor urma pe credincioşi. Şi Satan va lucra cu minuni mincinoase, făcând să cadă foc din cer pe pământ înaintea
oamenilor. Astfel locuitorii pământului vor fi aduşi într-o aşa situaţie, încât fiecare să ia poziţie pentru sau împotriva
adevărului.
Solia va fi adusă, nu atât de mult prin argumente, cât printr-o profundă convingere, făcută de Duhul Sfânt... Acum
razele luminii pătrund pretutindeni, adevărul este văzut în toată claritatea lui, iar copiii sinceri ai lui Dumnezeu rup
legăturile care îi ţineau captivi. (67)
Dumnezeu are o lucrare pentru poporul Său, pe care să o aducă la îndeplinire pentru lume, iar dacă ei vor lucra în
armonie unul cu altul şi cu cerul, El Îşi va dovedi puterea în favoarea lor, aşa cum a făcut-o cu primii Săi ucenici în ziua
Rusaliilor. (68)
PLOAIA TIMPURIE A DUHULUI LUI DUMNEZEU
“Şi voi copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme,
vă va trimite ploaia timpurie şi târzie ca odinioară." Ioel 2:23
Prin simbolul ploii timpurii şi ploii târzii, care în ţările orientale cade în vremea semănatului şi la timpul secerişului,
profeţii evrei au prezis revărsarea darului spiritual asupra comunităţii lui Dumnezeu într-o măsură extraordinară.
Revărsarea Spiritului în zilele apostolilor era începutul ploii timpurii şi cât de măreţ era succesul... Totuşi noi avem
făgăduinţa că puţin timp înainte de sfârşitul lumii, revărsarea darurilor spirituale va avea loc într-o măsură deosebită
pentru a pregăti comunitatea pentru venirea Fiului Omului. Revărsarea Spiritului e comparată cu căderea ploii târzii. (69)
Ploaia târzie, desăvârşind recolta de pe pământ, reprezintă harul spiritual care pregăteşte biserica pentru venirea Fiului
Omului. Dar până ce n-a căzut ploaia timpurie nu va fi viaţă, iar firul verde nu va răsări. Până când ploile timpurii nu-şi
fac lucrarea lor, ploaia târzie nu poate desăvârşi sămânţa...
Trebuie să aibă loc o continuă dezvoltare a virtuţii creştine, un continuu progres în experienţa creştină...
Fiecare persoană trebuie să-şi dea seama de propriile ei nevoi. Inima trebuie să fie golită de orice murdărie şi curăţită
pentru a face cu putinţă locuirea în ea a Duhului. Primii ucenici s-au pregătit pentru revărsarea Duhului Sfânt la ziua
Cincizecimii prin mărturisirea şi părăsirea păcatelor, prin rugăciune serioasă şi consacrându-se lui Dumnezeu. Aceeaşi
lucrare, dar într-o măsură mai mare, trebuie să fie făcută acum...
Nu trebuie să existe nici o neglijare a harului, reprezentat prin ploaia timpurie. Numai acei care trăiesc lumina pe care
o au, vor primi lumină mai mare. Dacă nu progresăm zilnic în practicarea virtuţiilor creştine active, nu vom recunoaşte
manifestările Duhului Sfânt, în ploaia târzie. Aceasta poate cădea în inimile celor din jurul nostru, dar noi nu o vom
discerne şi nici nu o vom primi. (70)
REVĂRSAREA PLOII TÂRZII
“Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele şi vă trimite o ploaie îmbelşugată,
pentru toată verdeaţa de pe câmp." Zah. 10:1
În Răsărit ploaia timpurie se revarsă în timpul semănatului. Ea este necesară pentru ca sămânţa să poată germina. Sub
influenţa ploii dătătoare de viaţă, mlădiţa delicată încolţeşte. Ploaia târzie, căzând aproape de încheierea sezonului, face să
se coacă grânele şi le pregăteşte pentru secerat. Domnul foloseşte aceste ilustraţii din natură pentru a reprezenta lucrarea
Spiritului Sfânt...
În timp ce noi dorim binecuvântarea ploii timpurii, nu trebuie, pe de altă parte, să pierdem din vedere faptul că, fără
ploaie târzie, care să umple spicele şi să coacă grânele, recolta n-ar fi gata pentru secerat şi munca semănătorului ar fi în
zadar. Harul divin este necesar la început, harul divin este indispensabil la fiecare pas al înaintării şi numai harul divin
poate desăvârşi lucrarea...
Nu vă lăsaţi în nădejdea că ploaia va cădea de la sine, prin derularea naturală a anotimpurilor. Cereţi-o... Noi trebuie să
căutăm graţia Sa cu toată inima, ca să se poată revărsa peste noi torentele harului. Trebuie să profităm de orice ocazie de a
ne aşeza în calea binecuvântărilor. Hristos a spus: “Căci acolo unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu, sunt şi Eu în
mijlocul lor." Mat. 18:20 Adunările bisericii, adunările în tabere, în biserica de acasă şi toate ocaziile în care se face
lucrarea personală pentru suflete, reprezintă ocaziile rânduite de Dumnezeu de a dărui ploaia timpurie şi ploaia târzie...
La fiecare adunare la care participăm trebuie să înălţăm rugăciuni ca Dumnezeu să dăruiască chiar acum căldură şi
ploaie sufletelor noastre. Pe măsură ce noi Îl căutăm pe Dumnezeu pentru a ne dărui Spiritul Sfânt, acesta va lucra în noi
umilinţa, modestia şi o dependenţă conştientă de Dumnezeu pentru primirea ploii timpurii care să ne desăvârşească. Dacă
ne rugăm pentru binecuvântarea credinţei, vom primi aceasta, după cum ne-a promis Dumnezeu. (71)
Spiritul Sfânt va veni asupra tuturor acelora care se roagă pentru pâinea vieţii, pentru a o împărtăşi şi tovarăşilor lor.”
(72)
MAREA STRIGARE A ÎNGERULUI AL TREILEA
“După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere, şi pământul s-a luminat de
slava lui." Apoc. 18:1
Am văzut un alt înger puternic care a fost trimis să coboare pe pământ, să-şi unească glasul cu îngerul al treilea şi să
dea putere şi tărie soliei lui. (73)
O lucrare de întindere mondială cu o putere neobişnuită, este prezentată aici. (74)
Îngerului i se dădu putere şi strălucire mare, iar când el s-a coborât, pământul a fost luminat de slava sa. Lumina care
înconjura pe acest înger pătrundea pretutindeni, iar el striga cu glas tare: “A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un
locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte.” (Apoc. 18:2) Solia
vestită de îngerul al doilea a fost repetată, adăugându-se la aceasta toate răutăţile care s-au strecurat în biserici de la 1844
încoace. Lucrarea acestui înger vine tocmai la timp potrivit spre a se ataşa la marea lucrare finală a soliei îngerului al
treilea, care creşte până ce devine o mare strigare. Poporul lui Dumnezeu va fi pregătit prin aceasta pentru a putea rezista
în ceasul încercării, care va veni curând peste el. Eu am văzut o mare lumină strălucind asupra lor, iar ei s-au unit spre a
vesti fără teamă solia îngerului al treilea.
Îngerii au fost trimişi spre a sprijini în lucrarea Sa pe îngerul cel puternic trimis din cer, iar eu am auzit glasuri care
pătrundeau pretutindeni: “Ieşiţi din mijlocul ei poporul meu." .. Slava lui Dumnezeu plana asupra sfinţilor care aşteptau
cu răbdare şi vesteau fără teamă ultima solie solemnă şi căderea Babilonului. Ei somau poporul lui Dumnezeu să iasă din
Babilon pentru a scăpa de soarta grozavă a acestuia.
Lumina care înconjura sufletele aşteptânde, pătrundea pretutindeni, iar cei din biserici care aveau ceva lumină şi care
încă nu auziseră şi nu lepădaseră cele trei solii, urmară strigării şi părăsiră bisericile. (75)
NECLINTIŢI ÎN VREMEA DE CRIZĂ
“Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui
Dumnezeu, o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică." Ev. 12:28
Acei care-L primesc pe Hristos şi la cea dintâi mărturisire zic: “Eu sunt salvat, sunt în pericol de a se încrede în ei
înşişi. Ei au pierdut din vedere propriile lor slăbiciuni şi nevoia lor continuă de puterea divină. Ei nu sunt pregătiţi pentru
amăgirile lui Satan... Singura noastră siguranţă constă într-o continuă lepădare a eului şi dependenţă de Hristos. (76)
Cel mai mare pericol al omului constă în amăgirea de sine, tolerarea mulţumirii de sine, despărţindu-se astfel de
Dumnezeu, izvorul puterii lui. (77)
Domnul vine foarte curând, iar noi suntem în faţa scenelor prăpădului. (78)
Nu trebuie să spunem: “Primejdiile zilelor din urmă în curând vor veni peste noi”. Ele au şi venit. Avem nevoie acum
de sabia Domnului, pentru a pătrunde chiar până în măduva şi sufletul poftelor pământeşti, a dorinţelor şi pasiunilor.
Minţi care au fost înclinate spre cugete uşuratice au nevoie de schimbare... Gândurile trebuie concentrate asupra lui
Dumnezeu. Acum este timpul să se depună un efort serios pentru a birui înclinaţiile fireşti ale inimii de carne. (79)
Când se apropie furtuna, mulţi dintre credincioşii soliei îngerului al treilea, care n-au fost sfinţiţi prin trăirea
adevărului, vor părăsi credinţa şi vor trece în rândurile opoziţiei. Unindu-se cu lumea şi împărtăşindu-se din spiritul ei,
aceştia ajung să vadă lucrurile cam în aceeaşi lumină, iar când vine încercarea ei sunt pregătiţi să aleagă partea uşoară şi
populară. Bărbaţi de talent şi cu o conduită plăcută, care altă dată se bucurau în credinţa adevărului, întrebuinţează acum
puterile lor ca să amăgească pe alţii şi să-i ducă în rătăcire. Ei ajung cei mai înverşunaţi duşmani ai fraţilor lor de altădată.
(80)
Trăim în vremuri zbuciumate, vremuri când orice lucru ce poate fi clătinat va fi clătinat. Domnul nu va ierta pe acei
care cunosc adevărul, dacă în vorbe şi fapte nu ascultă de poruncile Sale. (81)
PREGĂTEŞTE-TE
SĂ ÎNTÂLNEŞTI PE DUMNEZEUL TĂU
“De aceea îţi voi face astfel Israele, şi fiindcă îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău,
Israele!” Amos 4:12
Mulţi nu-şi dau seama cum trebuie să fie pentru a putea sta, înaintea Domnului fără Mare Preot în Sanctuar, când vor
trece prin timpul strâmtorării. Acei care primesc sigiliul viului Dumnezeu şi sunt ocrotiţi în timpul strâmtorării trebuie să
reflecte în mod desăvârşit chipul Domnului Isus. (82)
Veşmintele lor trebuie să fie fără pată, iar caracterele lor trebuie curăţite de păcat, prin stropirea cu sânge. Prin harul
lui Dumnezeu şi prin silinţele lor continue, ei trebuie să ajungă biruitori în lupta cu răul. În timp ce judecata de cercetare
se continuă în cer, în timp ce păcatele credincioşilor pocăiţi sunt îndepărtate din sanctuar, în acelaşi timp trebuie să aibă
loc o lucrare specială de curăţire şi îndepărtare a păcatelor din poporul lui Dumnezeu de pe pământ. (83)
Eu am văzut că mulţi neglijau pregătirea atât de necesară şi priveau la timpul de “reînviorare” şi la “ploaia târzie” care
să-i pregătească pentru a putea rezista la ziua lui Dumnezeu şi să poată trăi înaintea Sa. O, cât de mulţi am văzut fără nici
un scut în timpul strâmtorării! Ei au neglijat pregătirea necesară. Şi din această cauză ei nu au putut primi reînviorarea, pe
care toţi trebuie să o aibă, pentru a putea trăi în faţa unui Dumnezeu atât de sfânt. Acei care nu se lasă a fi avertizaţi de
profeţi, care neglijează a-şi curăţi sufletele prin ascultare de întregul adevăr şi care cred că starea lor ar fi mai bună decât e
în realitate, la timpul când vor veni plăgile, se vor deştepta şi vor recunoaşte necesitatea de a fi fost ciopliţi şi bine
pregătiţi pentru a putea fi întrebuinţaţi la clădire...
Eu am văzut că nici unul din acei care nu au câştigat biruinţa asupra fiecărui cuvânt nedrept şi asupra oricărei fapte
nedrepte nu se vor putea împărtăşi de “reînviorare." De aceea, noi trebuie să ne apropiem din ce în ce mai mult de
Domnul şi să căutăm cu toată seriozitatea a dobândi această pregătire, care ne face capabili pentru luptă şi să putem sta la
ziua cea mare a Domnului. Să ne aducem aminte că Dumnezeu este sfânt şi că numai fiinţe sfinte vor putea locui în veci,
înaintea Sa. (84)
LUCRAREA NEOBIŞNUITĂ A LUI DUMNEZEU
“Căci Domnul se va scula ca la muntele Peraţim şi se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-şi facă lucrarea lui
ciudată şi să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit!” Is. 28:12
Cu o exactitate care nu poate greşi, Cel nemărginit ţine încă cont de toate popoarele. Cât timp mai există încă
milostivirea Sa care cheamă la pocăinţă, acest cont rămâne încă deschis, dar când cifrele ajung la o anumită sumă fixată
de Dumnezeu, se începe administrarea mâniei Sale. Contul se încheie, iar îngăduinţa dumnezeiască încetează. Atunci nu
se mai face nici un apel la milostivirea Sa pentru ei.
Profetul privind peste veacurile care aveau să urmeze, vede acest timp prezentându-i-se în viziune. Popoarelor din
această generaţie li s-au dat dovezi despre o milostivire neîntrecută. Dar mânia, lăcomia şi idolatria crescândă, defăimarea
de Dumnezeu şi cea mai josnică nerecunoştinţă, stau scrise în dreptul numelor lor. Ele aproape şi-au încheiat contul lor cu
Dumnezeu.
Criza finală se apropie repede. Creşterea rapidă a cifrelor ne arată că timpul judecăţilor lui Dumnezeu aproape a sosit!
(85)
Pentru bunul şi milostivul nostru Dumnezeu, lucrarea de pedepsire este o lucrare “străină” de firea Sa. “Viu sunt, zice
Domnul, Eu nu am plăcere de moartea, celui nelegiuit." Ezech. 33:11
Dar El “nimica nu lasă nepedepsit." “Domnul este încet la mânie, dar nici pe cel nelegiuit nu-l lasă nepedepsit.” Ex.
34:6.7; Naum 1:3 Prin fapte teribile săvârşite pe drept, va face să reintre în drepturile ei autoritatea Legii Sale călcată în
picioare. Asprimea răsplătirii care aşteaptă pe cei ce calcă Legea poate fi înţeleasă din neplăcerea pe care o are El, de a
executa judecata. Dar poporul, faţă de care El a dovedit atâta îndelungă răbdare şi pe care nu-l va lovi până ce n-a umplut
măsura fărădelegii în conturile ţinute de Dumnezeu, va bea în cele din urmă cupa mâniei neamestecată cu har. (86)
După ce Dumnezeu a făcut tot ce se putea face pentru mântuirea oamenilor, dacă ei dovedesc încă prin vieţile lor că
dispreţuiesc harul oferit, moartea va fi partea lor, şi aceasta va fi o moarte groaznică pentru că ei vor simţi agonia pe care
Hristos a simţit-o pe cruce. Atunci îşi vor da ei seama că au pierdut viaţa veşnică şi moştenirea nemuritoare. (87)
Judecăţile de pe pământ 29 noiembrie
O VREME DE STRÂMTORARE
“În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului Tău, căci aceasta va fi o vreme
de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea poporul tău
va fi mântuit, şi anume, oricine va fi găsit scris în carte." Dan. 12:1
Când se încheie solia îngerului al treilea, atunci harul nu mai intervine în favoarea locuitorilor vinovaţi ai pământului.
Poporul lui Dumnezeu şi-a terminat lucrarea. Ei au primit “ploaia târzie”, înviorarea de la faţa Domnului şi sunt pregătiţi
pentru ceasul încercării, din faţa lor. Îngerii se grăbesc în toate direcţiile în cer. Un înger întors de pe pământ aduce vestea
că lucrarea lui s-a făcut; cei ce au dovedit credincioşie faţă de învăţăturile divine, au primit “sigiliul viului Dumnezeu."
Atunci Isus încetează lucrarea Sa de mijlocire în Sanctuarul din cer. El acum Îşi ridică mâinile şi zice cu glas tare: “S-a
făcut." ..
Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu a luat sfârşit. Lumea a respins mila Lui, a dispreţuit iubirea Sa şi a călcat în picioare
Legea Sa sfântă. Păcătoşii au depăşit graniţele puse cercării lor; spiritul lui Dumnezeu, căruia ei mereu I s-au împotrivit, a
fost retras de la ei. Neprotejaţi de harul divin, ei nu mai au nici o apărare contra celui rău. Satan va arunca pe locuitorii
pământului în marea strâmtorare finală...
Poporul lui Dumnezeu va fi cufundat în acele dureri şi suferinţe care sunt numite de profet, timpul strâmtorării lui
Iacov. (88)
Numai acei care au inima şi mîinile curate vor putea rezista în acel timp de încercare. Acum este timpul ca Legea lui
Dumnezeu să fie scrisă în mintea, pe fruntea şi în inimile noastre... Trebuie să întrebuinţăm orele noastre libere pentru
cercetarea Bibliei care ne va judeca la Ziua judecăţii...
Lăsaţi ca poruncile lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus Hristos să stăpânească continuu cugetele voastre pentru ca
gândurile lumeşti şi grijile lumeşti să fie înlăturate. Când vă culcaţi şi când vă sculaţi, ele să fie subiectul vostru de
meditaţie. Trăiţi şi umblaţi în armonie cu timpul solemn al revenirii Fiului omului. Timpul sigilării este foarte scurt şi
curând va fi trecut. Acum este timpul când cei patru îngeri încă ţin cele patru vânturi, pentru pecetluirea chemării şi
alegerii noastre. (89)
Judecăţile de pe pământ 30 noiembrie
ULTIMELE ŞAPTE PLĂGI
“Cei nenorociţi şi cei lipsiţi caută apă şi nu este; li se usucă limba de sete. Eu Domnul îi voi asculta, Eu
Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi." Is. 41:17
Când Domnul Isus încetează lucrarea Sa de mijlocire în Sanctuarul din cer, atunci se va vărsa mânia neamestecată,
care ameninţa pe cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi care primesc semnul ei. (Apoc. 14:9.10) Plăgile trimise asupra
Egiptului, când Dumnezeu tocmai voia să elibereze pe Israel, au fost asemenea la caracter cu cele mai teribile şi de mai
mare întindere care vor veni asupra lumii, imediat înainte de liberarea finală a poporului lui Dumnezeu. Profetul,
descriind acele plăgi teribile, zice: “Se făcu rana rea şi pricinuitoare de durere pe oameni, care au semnul fiarei şi se
închină chipului ei." Şi marea “se făcu sânge, ca de mort şi orice suflare de viaţă a murit, cele ce sunt în mare." “Şi
râurile şi izvoarele apelor... s-au făcut sânge.” (Apoc. 16:2-4) E adevărat că aceste urgii sunt teribile, dar dreptatea lui
Dumnezeu este deplin dovedită prin ele...
Aceste plăgi nu sunt generale, căci altfel locuitorii pământului ar fi distruşi toţi dintr-o dată. Totuşi, plăgile acestea
sunt cele mai îngrozitoare din câte au cunoscut muritorii vreodată. Înainte de încheierea timpului de probă, adică a
timpului de har, judecăţile venite asupra oamenilor erau amestecate cu milă. Sângele Mijlocitor al Domnului Hristos
apără pe păcătos de măsura deplină cuvenită vinovăţiei sale. Dar la judecata de apoi, mânia lui Dumnezeu va fi vărsată,
neamestecată cu milă. (90)
Este imposibil de imaginat experienţa poporului lui Dumnezeu, care va fi în viaţă, pe pământ, când vaiurile din trecut
şi slava cerească vor fi amestecate. Ei vor umbla în lumina ce se revarsă de la tronul lui Dumnezeu. Prin intermediul
îngerilor va exista o comunicare continuă între cer şi pământ. (91)
Poporul lui Dumnezeu nu va fi scutit de suferinţe; dar ... ei nu vor fi lăsaţi să piară...
În timp ce nelegiuiţii mor de foame şi de molimă, îngerii vor apăra pe cei drepţi şi se vor îngriji de nevoile lor. Celui
ce a umblat în dreptate îi este dată făgăduinţa că “pâinea îi va fi dată şi apa nu-i va lipsi.” Is. 33:16 (92)
DECEMBRIE
BIRUINŢA EVANGHELIEI
Profeţiile se împlinesc 1 decembrie
CA PE VREMEA LUI NOE
“Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului.” Luca 17:26
Avertismentele Domnului adresate din veac în veac lumii, prin servii Săi, au fost primite cu aceeaşi îndoială şi
necredinţă. Când din cauza fărădelegilor Domnul hotărâse să nimicească lumea antediluviană, printr-un potop, El le-a
descoperit mai întâi planul Său, pentru a da oamenilor ocazie să se întoarcă de la păcatele lor. Timp de o sută douăzeci de
ani răsună în urechile păcătoşilor îndemnul de a se pocăi, pentru ca mânia lui Dumnezeu să nu se manifeste prin nimicirea
lor. Dar această solie de avertizare li se păru o poveste şi nu au luat-o în seamă...
Aceşti batjocoritori luau ca mărturie natura: succesiunea invariabilă a anotimpurilor, bolta albastră a cerului, care până
aici nu lăsase să cadă nici măcar o picătură de ploaie, livezile înverzite prin roua dulce a nopţii, strigau cu glas tare: “Nu
spune el oare, poveşti?” Ei declarau cu dispreţ că predicatorul dreptăţii nu era decât un exaltat entuziast şi îşi văzură de
drumul lor absorbiţi mai mult decât oricând în satisfacerea plăcerilor vinovate şi hotărâţi să rămână în căile lor rele. Dar
necredinţa lor nu a împiedicat împlinirea evenimentului prezis.
Hristos a declarat că va fi o necredinţă asemănătoare la a doua Sa venire. După cum contemporanii lui Noe “n-au ştiut
nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa”, zice Isus, “va fi şi la venirea Fiului omului”. (Matei 24,39) (1)
Cu solemnitate ni se aduc de-a lungul veacurilor cuvintele de avertizare ale Domnului, rostite pe Muntele Măslinilor:
“Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările
vieţii acesteia; şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră." “Vegheaţi dar, în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi
putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea...” (2)
CRAINICII CARE VESTESC PACEA
“Când vor zice: ‘Pace şi linişte’ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia
însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare." 1 Tes. 5:3
Robul cel rău zice în inima lui: “Domnul meu zăboveşte să vină!” El nu spune că Hristos nu va veni; nu ia în râs ideea
celei de a doua veniri a Lui. Dar în inimă, prin purtarea şi cuvintele lui, el declară că venirea Domnului întârzie. El
izgoneşte din mintea altora convingerea că Domnul vine în curând. Influenţa lui duce pe oameni la o amăgire neglijentă şi
sfidătoare. Ei sunt întăriţi în viaţa lumească şi în nepăsare. Pasiuni fireşti, gânduri stricate pun stăpânire pe minte. Servul
cel rău mănâncă şi bea cu beţivii, se uneşte cu lumea în căutarea de plăceri. El bate pe cei care sunt credincioşi faţă de
Domnul lor.
Venirea lui Hristos va fi o surpriză pentru învăţătorii mincinoşi. Ei zic: “Pace şi linişte." Ca şi preoţii şi învăţătorii
dinaintea căderii Ierusalimului, ei caută ca biserica să se bucure de prosperitate şi slavă. Interpretează semnele timpului,
preînchipuind lucrul acesta. Dar ce zice cuvântul Inspiraţiei? “O prăpădenie neaşteptată va veni peste ei."
Oamenii socotesc îndepărtată venirea Domnului. Ei râd de avertismente. Cu îngâmfare se spune: “Toate rămân aşa
cum erau de la începutul zidirii." “Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău." 2 Petru 3:4; Is. 56:12. Ne vom afunda
şi mai mult în iubirea de plăceri. Dar Hristos zice: “Iată Eu vin ca un hoţ." Apoc. 16:15. Tocmai în timpul când lumea
întreabă cu batjocură: “Unde este făgăduinţa venirii Lui?” se împlinesc semnele. Când strigă pace şi linişte, vine deodată
nimicirea. Când batjocoritorul, cel care leapădă adevărul, a devenit îndrăzneţ, când oamenii caută să câştige bani fără să
ţină seama de principii, când cercetătorul caută cunoştinţe de tot felul, dar numai din Biblie nu, Hristos vine ca un hoţ. (3)
SEMNE PE PĂMÂNT ŞI PE MARE
“Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare! Da este aproape Ziua cea amarnică
a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar." Ţefania 1:14
Ne apropiem de sfârşitul timpului. Mi-a fost arătat că judecăţile de pedepsire ale lui Dumnezeu sunt deja pe pământ.
Domnul ne-a avertizat despre evenimentele care aveau să aibă loc... Acei care beau din acelaşi izvor de binecuvântări se
vor apropia mai strâns unii de alţii. Adevărul care locuieşte în inimile credincioşilor va duce la o armonizare
binecuvântată şi fericită. În felul acesta se va răspunde la rugăciunea lui Hristos ca ucenicii Săi să fie una, aşa după cum
El este una cu Tatăl. Orice inimă cu adevărat pocăită se va strădui să ajungă la această unire.
Printre nelegiuiţi va domni o armonie amăgitoare, care nu ascunde decât în parte o dizarmonie neîncetată. În
împotrivirea lor contra voinţei şi adevărului lui Dumnezeu ei sunt sfâşiaţi de ură, de vrajbă, gelozie şi certuri ucigătoare.
(4)
Domnul retrage de pe pământ restricţiile Sale şi în curând va fi moarte şi prăpăd, o creştere a crimelor, a cruzimii şi a
săvârşirii de rele împotriva bogaţilor care s-au înălţat împotriva celor săraci. Cei care sunt lipsiţi de protecţia lui
Dumnezeu nu vor afla siguranţă în nici un loc şi în nici o poziţie. Agenţi omeneşti sunt instruiţi şi folosesc puterea lor
învederată pentru a pune în funcţiune cea mai puternică maşinărie de rănire şi ucidere. (5)
Domnul se va scula să zguduie teribil pământul. Vom vedea tulburări în toate părţile. Mii de vapoare vor fi scufundate
în adâncurile mării. Corăbii vor merge la fund şi vieţi omeneşti vor fi sacrificate cu milioanele. Incendii vor izbucni pe
neaşteptate şi nici o sforţare omenească nu va fi în stare să le stingă. Palatele pământului vor fi mistuite de furia flăcărilor.
Dezastrele pe căile ferate vor ajunge din ce în ce mai dese; distrugeri, încurcături, ciocniri şi moarte fără o cât de scurtă
prevestire, vor avea loc pe marile linii de comunicaţie. Sfârşitul este aproape, timpul cercării este pe sfârşite. O, să căutăm
pe Dumnezeu câtă vreme poate fi găsit. (6)
SEMNE ÎN CER
“De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa ştiţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi,
când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, este chiar la uşi.” Matei 24:32,33
Mântuitorul prezintă semnele venirii Sale şi mai mult fixează timpul când va apare cel dintâi semn. “Îndată după acele
zile de necaz soarele se va întuneca, luna nu va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, iar puterile cerului vor fi
clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului; toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul
omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” Matei 24:29-31
Hristos a declarat că la sfârşitul persecuţiei papale, soarele avea să se întunece, iar luna să nu-şi mai dea lumina. Apoi
stelele aveau să cadă din cer. (7)
Astfel s-a împlinit ultimul semn premergător revenirii lui Hristos şi cu privire la care Isus spuse ucenicilor Săi: “Tot
aşa şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi." După acest semn,
Ioan, în viziunea sa, a văzut cerul “cum sta strâns ca un pergament şi toate insulele s-au mutat din locurile lor şi nelegiuiţii
s-au ascuns în peşteri şi în munţi de prezenţa Fiului omului.” (8)
Dar Hristos nu a descoperit ziua şi ceasul venirii Sale... Timpul exact al celei de a doua veniri a Fiului omului, este o
taină a lui Dumnezeu. (9)
Încă puţin şi vom vedea pe Împărat în frumuseţea Lui. Încă puţin şi El va şterge orice lacrimă din ochii noştri. Încă
puţin şi El ne va înfăţişa “fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale.” Iuda 24 De aceea când a prezentat
semnele venirii Sale, El a zis: “Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele,
pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:28)
STUDIAŢI PROFEŢIILE!
“Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea
este aproape." Apoc. 1:3
Cărţile lui Daniel şi Apocalipsa ne lămuresc cu privire la ridicarea şi căderea naţiunilor. Din ele învăţăm cât de fără
valoare este fastul exterior şi mărirea lumească, Babilonul, cu toată puterea şi splendoarea sa, asemenea căreia lumea n-a
mai văzut până acum - o putere şi măreţie care pentru oamenii de astăzi ar părea atât de stabile şi durabile - a dispărut
aproape fără urmă! A dispărut “ca floarea ierbii.” (Iac. 1:10) Tot astfel a dispărut şi împărăţia Medo-Persiei, Greciei şi a
Romei. Şi tot astfel vor pieri toate popoarele a căror temelie nu este în Dumnezeu. Numai acela poate dura care este în
legătură cu planul Său şi care dă pe faţă caracterul Său. Principiile Sale sunt singurele lucruri statornice din câte cunoaşte
lumea noastră. (11)
Când cartea lui Daniel şi Apocalipsul vor fi mai bine înţelese, credincioşii vor avea o experienţă religioasă cu totul
deosebită. Lor le vor fi arătate porţile deschise ale cerului, astfel încât inima şi mintea vor fi impresionate de caracterul pe
care trebuie să-l dezvolte toţi, pentru a înţelege fericirea care trebuie să fie răsplata curăţiei din inimă. Domnul îi va
binecuvânta pe toţi acei care vor căuta cu umilinţă şi sfială să înţeleagă ceea ce este descoperit în Apocalipsa. Această
carte cuprinde lucruri atât de măreţe încât cuprind nemurirea şi este plină de har astfel că toţi cei care o citesc şi o
cercetează cu seriozitate primesc binecuvântarea acordată acelora care “aud cuvintele acestei profeţii şi păstrează lucrurile
care sunt scrise în ea." Un lucru va fi cu siguranţă înţeles din studiul Apocalipsei: că legătura dintre Dumnezeu şi poporul
Său este strânsă şi hotărâtă. (12)
Să acordăm mai mult timp studiului Bibliei. Noi nu înţelegem Cuvântul aşa cum ar trebui. Cartea Apocalipsa începe
cu o poruncă pentru noi şi anume de a înţelege învăţăturile pe care ea le conţine... Când ... înţelegem ce reprezintă această
carte pentru noi, în mijlocul nostru va putea fi văzută o mare redeşteptare. (13)
Revenirea Domnului nostru 6 decembrie
ACTUL CULMINANT AL AMĂGIRII
“Drept răspuns Isus le-a zis: “Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în numele Meu şi vor
zice: “Eu sunt Hristosul! Şi vor înşela pe mulţi.” Matei 24:45
Ca act de încoronare a marii opere de amăgire, Satan însuşi va personifica pe Domnul Hristos. Biserica a mărturisit
timp de veacuri că aşteaptă venirea Mântuitorului ca împlinire a speranţelor ei. Acum marele amăgitor va face să apară
ca şi cum Hristos ar fi venit. În diferite părţi ale pământului, Satan se va arăta printre oameni ca o fiinţă maiestuoasă, de o
orbitoare strălucire, asemănându-se felului cum este descris Fiul lui Dumnezeu de către Ioan în Apocalips... Strigătul de
triumf va răsuna în văzduh: “A venit Hristos! A venit Hristos!” Oamenii vor cădea la pământ în adorare înaintea lui... În
cuvinte amabile şi compătimitoare, el prezintă o parte din aceleaşi adevăruri cereşti pline de har, pe care le rostea
Mântuitorul; el vindecă bolile din popor şi apoi dându-se drept Hristos, pretinde că a schimbat Sabatul în duminică şi va
porunci ca toţi să sfinţească ziua pe care el a binecuvântat-o...
Numai cei ce au studiat cu stăruinţă Scripturile şi au primit iubirea adevărului, vor fi la adăpost faţă de această
puternică amăgire care captivează lumea. (14)
Mântuitorul a avertizat poporul său... şi a prezis clar felul celei de a doua veniri a Sa: “Se vor ridica hristoşi
mincinoşi... De aceea, dacă vă vor zice: “Iată, El este în pustie, să nu mergeţi; iată, El este în odăiţe ascunse, să nu credeţi.
Căci după cum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului." Matei 24:24-27.
Această venire nu este cu putinţă să fie contrafăcută. Ea va fi cunoscută peste tot pământul deodată şi văzută de toată
lumea...
Dar este oare poporul lui Dumnezeu acum atât de bine întemeiat pe Cuvântul Său, încât să nu se ia după cele ce par
dovezi pentru simţurile lor? Într-o asemenea criză se vor ţine ei tare de Biblie şi numai de Biblie? (15)
SALVAŢI DIN CALEA VIOLENŢEI
“Voi însă veţi cânta ca în noaptea când se prăznuieşte sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă ca cel ce merge în
sunetul flautului, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel." Is. 30:29
Când păzitorii poruncilor lui Dumnezeu vor fi scoşi de sub scutul legilor omeneşti, atunci în diferite ţări se va produce
o mişcare simultană pentru distrugerea lor...
Poporul lui Dumnezeu - unii în celulele închisorilor, alţii ascunşi în locuri singuratice prin păduri şi prin munţi - cer
mereu în rugăciune protecţia divină, în timp ce în toate părţile, companii de oameni înarmaţi, mânaţi de oşti de îngeri răi,
se pregătesc pentru lucrarea lor de ucidere...
Cu strigăte de triumf, cu batjocuri şi blesteme, mulţimile de oameni răi sunt pe punctul de a se năpusti asupra prăzii
lor, când iată, deodată se lasă asupra pământului un întuneric des, mai des decât întunericul nopţii celei mai întunecate.
Apoi un curcubeu... se arată pe cer şi pare că încercuieşte fiecare grupă de credincioşi, care se roagă...
Poporul lui Dumnezeu aude atunci o voce clară şi melodioasă, zicând: “Uitaţi-vă în sus!” şi ridicând ochii spre cer, ei
văd curcubeul făgăduinţei. Norii negri şi mânioşi care acopereau cerul se despart iar ei, asemenea lui Ştefan, privind ţintă
spre cer, văd mărirea lui Dumnezeu şi pe Fiul Omului stând pe tronul Său. Pe chipul Său divin ei văd semnele umilirii
Sale, iar de pe buzele Sale ei aud cererea prezentată Tatălui înaintea sfinţilor îngeri: “Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu,
să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). Iarăşi se aude o voce melodioasă şi triumfătoare,
zicând: “Iată-i vin, vin! Sfinţii nevinovaţi şi fără pată. Ei au păstrat cuvântul răbdării Mele; ei vor umbla printre îngeri”;
iar buzele palide şi tremurânde ale celor ce au ţinut cu tărie credinţa izbucnesc într-un strigăt de biruinţă.
La miezul nopţii Dumnezeu Îşi va arăta puterea Sa pentru salvarea poporului Său. Soarele se arată strălucind în toată
puterea sa. Semne şi minuni urmează unele după altele în repede succesiune. Nelegiuiţii se uită cu spaimă şi cu
înmărmurire la scena aceasta, în vreme ce drepţii văd acum cu bucurie solemnă semnele liberării lor. (16)
“VINO, DOAMNE ISUSE”
“Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos." Tit
2:13
Unul din adevărurile cele mai glorioase şi mai solemne dintre toate adevărurile descoperite în Biblie este acela care
vesteşte cea de a doua venire a lui Hristos, pentru încheierea marii lucrări a mântuirii...
Învăţătura despre a doua venire a lui Hristos este cheia de bază a Sfintei Scripturi.
Venirea Domnului a reprezentat în toate veacurile speranţa adevăraţilor Săi urmaşi. (17)
Patriarhul Iov, în noaptea marii sale nenorociri, strigă cu încredere neclintită: “Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este
viu şi că se va ridica la urmă pe pământ. Voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor. Ochii mei Îl
vor vedea şi nu ai altuia”. (Iov 19:25-27)
Făgăduinţa dată de Mântuitorul la despărţire, pe muntele Măslinilor, că El va reveni, lumină înaintea ucenicilor
viitorul şi umplu inimile lor cu o bucurie şi nădejde pe care tristeţea nu le puteau înăbuşi, nici încercările nu le puteau
slăbi. În mijlocul suferinţelor şi prigonirilor, această perspectivă a arătării în mărire a “marelui Dumnezeu şi a
Mântuitorului nostru Isus Hristos” a rămas “fericita speranţă."
Pe stâncile de pe insula Patmos, ucenicul cel mult iubit de Isus a auzit făgăduinţa: “Iată, Eu vin curând!” şi răspunsul
său arzător, exprimă rugăciunea bisericii din tot timpul pelerinajului ei: “Amin, vino Doamne Isuse” Apoc. 22:20.
“Această lume învechită nu mai este departe de sfârşitul ei”, zicea Melanchton. Calvin îndemnă pe creştini “să nu ezite
a dori cu ardoare ziua revenirii lui Isus Hristos, ca evenimentul cel mai fericit pentru ei”. “Ideea revenirii Domnului”,
zicea Baxter, “îmi este peste măsură de dulce şi preţioasă." “A iubi revenirea lui Hristos... este lucrarea de credinţă şi
caracteristica sfinţilor." ..
“Aceasta este ziua pe care trebuie s-o dorească toţi drept credincioşii, pe care s-o aştepte toţi, după care toţi ar trebui să
suspine, căci ea va fi împlinirea lucrării pentru mântuirea lor, încoronarea dorinţelor şi aspiraţiilor sufletului lor."
“Doamne, grăbeşte venirea acestei zile fericite!” (18)
ÎMPĂRATUL APARE ÎN PERSOANĂ
“Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor şi împrejurul Lui o furtună puternică. El
strigă spre ceruri sus şi spre pământ ca să judece pe poporul Său.” Ps. 50:3,4
Regele regilor se coboară pe nor, învăluit în flacără de foc. Cerurile se înfăşoară ca un sul de pergament, pământul se
cutremură înaintea Lui şi fiecare munte şi insulă se mişcă din locul lor. (19)
Isus vine în frunte ca un puternic Biruitor. Nu mai vine acum ca “omul durerilor”, ca să bea cupa amară a ruşinii şi a
suferinţei, ci vine ca Biruitor, în cer şi pe pământ, ca să judece vii şi morţii. “Credincios şi Adevărat”, “judecă şi Se
războieşte cu dreptate." Şi “oştile din cer Îl urmau”. (Apoc. 19:11.14) Cu imnuri în melodii cereşti, sfinţii îngeri - într-o
vastă şi nenumărată mulţime, Îl însoţesc pe cale. Firmamentul pare umplut cu figuri strălucitoare - “zecimi de mii de zeci
de mii şi mii de mii." Nici o pană omenească nu poate zugrăvi această scenă; nici o minte muritoare nu-şi poate închipui
strălucirea aceea. “Măreţia Lui acopere cerul şi pământul este plin de slava Lui. Strălucirea Lui este ca lumina însăşi”.
(Hab. 3:3.4) Pe măsură ce norul cel viu vine tot mai aproape ochii tuturor pot să vadă pe Prinţul vieţii. Nici o coroană de
spini nu mai răneşte acum capul Său cel sfânt, ci o diademă de mărire împodobeşte fruntea Sa divină. Faţa Sa răspândeşte
o strălucire mai puternică decât a “soarelui la amiază." Şi El are pe haina Sa şi pe coapsa Sa scris un nume: “Împăratul
Împăraţilor şi Domnul Domnilor." Apoc. 19:16
La arătarea Sa “toate feţele îngălbenesc." Asupra celor ce au lepădat harul lui Dumnezeu, cade groaza deznădejdii
veşnice. “Inimile se topesc, genunchii tremură, iar feţele tuturor se fac negre ca fundul căldării.” (Ier. 30:6; Naum 2:10)
Drepţii strigă tremurând: “Cine va putea sta?” Cântarea îngerilor încetează şi se face o tăcere solemnă. Atunci se aude
vocea lui Isus, zicând: “Harul Meu vă este îndestulător." (20)
PREGĂTIRE PENTRU ÎNĂLŢAREA LA CER
“Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit pentru că Dumnezeu îl
mutase. Căci înainte de mutarea lui primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu." Ev. 11:5
Trăim într-o generaţie pervertită. Primejdiile zilelor din urmă se îngrămădesc în jurul nostru. Din cauza înmulţirii
fărădelegii, dragostea multora s-a răcit. Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani. Acum însă, scurtimea timpului pare
a fi invocată ca motiv de a căuta neprihănirea. Să fie oare necesar ca grozăviile zilei lui Dumnezeu să ne fie puse în faţă
pentru a ne constrânge să facem fapte de dreptate? Cazul lui Enoh este în faţa noastră. El a umblat cu Dumnezeu sute de
ani. El a trăit într-o generaţie coruptă, când murdăria morală inunda totul în jurul lui, cu toate acestea el şi-a educat
cugetul spre consacrare şi iubire curată. Conversaţiile sale erau despre lucrurile cereşti. El îşi instruia cugetele ca să se
reverse pe acest canal, iar chipul Său purta pecetea divină. Faţa sa era luminată de lumina care strălucea de pe faţa lui
Isus.
Enoh însă era ispitit ca şi noi. El era înconjurat de o societate tot atât de vrăjmaşă dreptăţii ca şi aceea care ne
înconjoară pe noi. Atmosfera pe are o respira el era mânjită de păcat şi corupţie, tot aşa ca şi a noastră. Totuşi el ducea o
viaţă sfântă. Tot astfel şi noi putem să rămânem curaţi şi nestricaţi. El este un simbol pentru sfinţii care trăiesc în mijlocul
primejdiilor şi corupţiilor zilelor din urmă. Pentru ascultarea Sa credincioasă de Dumnezeu, el a fost luat la cer. Tot astfel
şi credincioşii care trăiesc acum şi rămân statornici, vor fi luaţi la cer. Ei vor fi răpiţi din această lume păcătoasă şi
coruptă către bucuriile curate ale cerului. Calea poporului lui Dumnezeu trebuie să fie tot în sus şi înainte spre biruinţă.
(21)
Înălţarea lui Enoh la cer, chiar înainte de distrugerea lumii prin potop, simbolizează înălţarea tuturor sfinţilor în viaţă,
de pe pământ, înaintea distrugerii pământului prin foc. Sfinţii vor fi glorificaţi în prezenţa acelora care i-au urât pentru
ascultarea loială faţă de poruncile drepte ale lui Dumnezeu. (22)
ACEST ISUS SE VA REÎNTOARCE
“Şi au zis: “Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru
va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând spre cer." Fapte 1:11
Îngerii rămaşi pe muntele Măslinilor după înălţarea lui Hristos, repetară în faţa ucenicilor făgăduinţa revenirii Sale în
glorie: “Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (23)
Într-adevăr, preţioasă a fost făgăduinţa dată acelor ucenici întristaţi, că ei vor vedea din nou pe Isus, pe care toţi îl
iubeau foarte mult. De asemenea, preţioasă este această făgăduinţă pentru oricare adevărat urmaş al lui Hristos. Nimeni
dintre acei care-L iubesc cu adevărat, nu va regreta că El va veni iarăşi...
Isus vine! Dar nu să ia seama la nenorocirile omenirii sau să asculte pe păcătosul vinovat mărturisindu-şi păcatul şi
nici să-l ierte, deoarece atunci cazul fiecăruia va fi fost hotărât pentru viaţă sau moarte. Acei care au trăit în păcat vor
rămâne păcătoşi mai departe. Acei care şi-au mărturisit păcatele cât timp Isus era în Sanctuar, care şi L-au făcut Prietenul
lor şi care au dorit venirea Lui, vor fi iertaţi pentru păcatele lor...
Isus vine aşa cum S-a înălţat la cer, fiind acum înconjurat de o splendoare mult mai mare. El vine cu slava Tatălui Său,
însoţit de toţi îngerii sfinţi care-L însoţesc în drumul Său. În locul nemiloasei cununi de spini care să-I străpungă
tâmplele, o cunună de slavă orbitoare împodobeşte fruntea Lui sfântă. El nu va purta o simplă haină fără cusătură, ci un
veşmânt mai alb decât zăpada, de o strălucire orbitoare. Isus vine! Dar nu ca să domnească ca un prinţ trecător. El va
învia pe drepţii cei morţi, îi va schimba pe sfinţii cei vii spre o nemurire glorioasă şi împreună cu sfinţii, va lua împărăţia
dată de Dumnezeu...
Dragă tinere cititor, străduieşte-te să faci o pregătire serioasă pentru a-L întâlni pe Isus, pentru ca atunci când El se va
arăta, să poţi exclama cu bucurie: “Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care avem încredere că ne va mântui.” Is. 25:9.
Atunci viaţa veşnică va fi a ta şi vei fi împreună cu Hristos părtaş al slavei Sale; vei auzi veşnic glasul Său glorios şi vei
vedea mereu persoana Sa atrăgătoare. (24)
O CUNUNĂ PENTRU FIECARE SFÂNT
“Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu
celor ce-L iubesc.” Iacov 1:12
Am văzut un foarte mare număr de îngeri, aducând din cetate coroane de slavă, o coroană pentru fiecare sfânt, cu
numele acestuia scris pe ea. Atunci când Isus ceru coroanele, îngerii le prezentară înaintea Sa şi cu însăşi mâna Sa
dreaptă, bunul Isus aşează coroanele pe capetele sfinţilor. Îngerii conducători dădură tonurile şi apoi toate vocile au fost
înălţate în laude fericite, pline de recunoştinţă şi fiecare mână atinse cu îndemânare corzile harfei, făcând să răsune o
muzică melodioasă în tonuri ample şi desăvârşite...
Înăuntrul cetăţii era tot ce poate încânta ochiul. Ei contemplau pretutindeni o mare slavă. Apoi Isus a privit asupra
sfinţilor mântuiţi prin El; faţa lor strălucea de slavă şi aţintindu-şi ochii Săi plini de iubire asupra lor, El spuse cu vocea Sa
melodioasă pătrunzătoare: “Privesc lucrarea sufletului Meu şi Sunt mulţumit. Această slavă bogată este a voastră ca să vă
bucuraţi veşnic. Necazurile voastre s-au sfârşit. Nu va mai fi nici moarte, nici întristare, nici plânset şi nici durere.
Apoi L-am văzut pe Isus conducând pe poporul Său la pomul vieţii... În pomul vieţii erau fructe de cea mai aleasă
frumuseţe din care sfinţii puteau să se împărtăşească liberi. În cetate era un tron de mare slavă, din care se revărsa un râu
cu apa vieţii, limpede ca cristalul. Pe ambele părţi ale acestui râu se afla pomul vieţii, iar pe malurile râului se aflau alţi
pomi atrăgători, plini de fructe.
Limba este prea neputincioasă pentru a încerca o descriere a cerului. Când scena îmi apare înaintea ochilor sunt
cuprinsă de uimire. Transportată de splendoarea neîntrecută şi de slava măreaţă, eu las tocul jos şi exclam: “Oh, ce iubire!
Ce iubire minunată!” Cel mai înflăcărat limbaj nu reuşeşte să descrie slava cerului sau adâncurile fără egal ale iubirii
Mântuitorului." (25)
Captivitatea lui Satan 13 decembrie
SATAN LEGAT PENTRU O MIE DE ANI

“Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna
pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satan şi l-a legat pentru o mie de ani." Apoc. 20:1.2
“La venirea Domnului păcătoşii sunt nimiciţi de pe faţa pământului - mistuiţi de suflarea gurii Sale şi distruşi de
strălucirea măririi Lui. Domnul Hristos ia pe poporul Său sus în cetatea lui Dumnezeu, iar pământul rămâne gol, fără
locuitori...
Tot pământul se prezintă atunci ca o pustietate goală. Ruinele oraşelor şi satelor distruse de cutremur, copacii
dezrădăcinaţi, stânci colţuroase aruncate de valurile mării sau rupte din pământ stau răspândite pe suprafaţa lui în vreme
ce mari prăpăstii arată locul de unde au fost munţii mutaţi din temeliile lor. (26)
Aceasta trebuie să fie locuinţa lui Satan şi a îngerilor lui timp de o mie de ani. Aici trebuia să fie restrâns, pentru a
pribegi în sus şi în jos pe faţa sfâşiată a pământului şi să vadă rezultatele răscoalei lui împotriva legii lui Dumnezeu. Timp
de o mie de ani poate să se bucure de roadele blestemului pe care l-a pricinuit. Limitat numai la pământ, el nu va avea
privilegiul de a colinda pe la alte planete, ca să ispitească şi să tulbure pe cei ce n-au căzut. În timpul acesta Satan suferă
foarte mult. De la căderea lui, pornirile lui rele au fost puse la lucru fără încetare. Dar atunci va fi lipsit de puterea lui şi
va fi lăsat să cugete la partea pe care a îndeplinit-o de la căderea lui şi să aştepte cu cutremur şi groază viitorul înfiorător,
când trebuie să sufere pentru tot răul pe care l-a săvârşit şi să fie pedepsit pentru toate păcatele pe care le-a pricinuit.
Am auzit strigăte de biruinţă de la îngeri şi de la sfinţii răscumpăraţi, care sunt ca zece mii de instrumente muzicale,
deoarece ei nu urmau să mai fie necăjiţi şi ispitiţi de Satan şi deoarece locuitorii altor lumi fuseseră scăpaţi de prezenţa şi
de ispitele lui. (27)
NOI ÎI VOM JUDECA PE ÎNGERI
“Nu ştiţi că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieţii acesteia." 1 Cor. 6:3
În timpul celor o mie de ani dintre prima şi cea de a doua înviere, are loc judecata nelegiuiţilor. În acest timp drepţii
domnesc ca regi şi preoţi ai lui Dumnezeu. Ioan, în Apocalipsa, zice: “Am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au
şezut pe ele, li s-a dat judecata." “Ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.”
(Apoc. 20:4.6) Acesta este timpul când, după cum zice Pavel “sfinţii vor judeca lumea”. (1 Cor. 6:2) Împreună cu Hristos
ei judecă pe păcătoşi, comparând faptele lor cu Cartea Legii, Biblia - şi hotărăsc cazul fiecăruia după faptele făcute în
trup. Apoi partea de pedeapsă pe care trebuie să o sufere ei este măsurată potrivit cu faptele lor şi este scrisă în dreptul
numelui lor în cartea morţii.
Şi Satan şi îngerii săi sunt judecaţi de Hristos şi de poporul Său. Sfântul apostol Pavel zice: “Nu ştiţi că noi vom
judeca pe îngeri?” Iar Iuda zice: “Pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa El i-a păstrat în lanţuri
veşnice în întuneric pentru judecata zilei celei mari”. (Iuda 6)
La sfârşitul celor o mie de ani, va avea loc a doua înviere. Atunci nelegiuiţii vor fi înviaţi din morţi şi aduşi înaintea lui
Dumnezeu pentru a se executa judecata scrisă. Astfel scriitorul Apocalipsei, după ce descrie învierea drepţilor zice:
“Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani”. (Apoc. 20:5) Dar Isaia zice despre nelegiuiţi: “Aceştia
vor fi strânşi ca prizonieri şi adunaţi în groapă şi închişi în închisoare, iar după multe zile vor fi pedepsiţi.” (Is. 24:22)
(28)
Pedeapsa pentru călcarea Legii lui Dumnezeu este proporţională cu preţul plătit pentru mântuirea păcatelor. Ce fericire
de nedescris este pregătită pentru acei care vor fi mântuiţi prin Hristos şi ce cumplite nenorociri pentru acei care
dispreţuiesc şi refuză marea Sa mântuire”. (29)
COBORÂREA NOULUI IERUSALIM
“Şi m-a dus în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer
de la Dumnezeu." Apoc. 21:10
La sfârşitul celor o mie de ani, Domnul Hristos vine iar pe pământ. El este însoţit de oştile celor mântuiţi şi urmat de o
suită de îngeri. Când coboară cu maiestate înspăimântătoare, El porunceşte nelegiuiţilor morţi să se scoale ca să-şi
primească osânda. Ei ies din morminte, o oaste puternică, fără număr, ca nisipul mării. Ce contrast faţă de cei sculaţi la
întâia înviere! Drepţii au fost îmbrăcaţi cu frumuseţe şi tinereţe nemuritoare. Nelegiuiţii însă poartă urmele bolii şi ale
morţii.
Ochii tuturor din această mulţime sunt întorşi să privească mărirea Fiului lui Dumnezeu. Cu un glas strigă oştile
nelegiuiţilor: “Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” Nu iubirea pentru Domnul Isus îi inspiră să declare
astfel. Forţa adevărului sileşte îndărădnicele lor buze să rostească aceste cuvinte. Căci aşa cum au fost puşi în morminte
aşa înviază nelegiuiţii, cu aceeaşi duşmănie faţă de Domnul Hristos şi cu acelaşi spirit de rebeliune. Ei nu mai au un nou
timp de har în care să-şi îndrepte defectele vieţii din trecut. Un asemenea timp n-ar mai folosi la nimic. O viaţă întreagă
de călcare a Legii nu a îmblânzit inimile lor. Dacă li s-ar mai da un al doilea timp de har, el n-ar fi întrebuinţat de ei decât
tot ca primul, adică pentru a se sustrage de la păzirea poruncilor lui Dumnezeu şi a aţâţa la răscoală împotriva Lui.
Domnul Hristos Se coboară pe Muntele Măslinilor, adică acolo de unde, după înviere S-a înălţat la cer şi unde îngerii
au repetat făgăduinţa revenirii Sale. Profetul zice: “Atunci vei veni Tu, Doamne, Dumnezeul Meu şi toţi sfinţii împreună
cu Tine." “Şi vor sta picioarele Lui în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre Răsărit;
Muntele Măslinilor se va despica prin mijloc... şi se va face o vale foarte mare”. (Zah. 14:5.4)
Când Noul Ierusalim, în splendoarea Sa orbitoare se coboară din cer, el este aşezat pe locul curăţit şi pregătit a-L
primi, iar Domnul Hristos cu poporul Său şi cu îngerii intră în sfânta cetate. (30)
SUPREMAŢIA LUI ISUS
“Pentru ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice
limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu, Tatăl, că Isus Hristos este Domnul." Fil. 2:10.11
În faţa tuturor locuitorilor pământului şi ai cerului adunaţi, are loc încoronarea finală a Fiului lui Dumnezeu. Iar acum,
învestit cu maiestate şi putere supremă, Regele regilor rosteşte sentinţa asupra acelor ce au dus viaţă de rebeli împotriva
guvernării Sale şi execută dreptatea asupra celor ce au călcat Legea Lui şi au apăsat şi prigonit pe poporul Său... Când
ochii Domnului Isus se îndreaptă asupra nelegiuiţilor, ei devin conştienţi de fiecare păcat pe care l-au săvârşit cândva...
Deasupra tronului se arată crucea şi ca într-un film apar scenele ispitirii lui Adam şi ale căderii în păcat, cât şi treptele
succesive ale marelui plan al mântuirii...
Întreaga lume a păcătoşilor stă acum la bara de judecată a lui Dumnezeu sub învinuirea de înaltă trădare faţă de
guvernământul Domnului. Ei n-au pe nimeni care să pledeze pentru ei; ei sunt fără scuză şi sentinţa morţii eterne este
rostită pentru ei. Acum văd cu toţii că plata păcatului nu este o plăcută independenţă şi viaţă veşnică, ci este robie, ruină şi
moarte...
Satan pare paralizat când priveşte mărirea şi maiestatea Domnului Hristos; El care odată fusese heruvim acoperitor îşi
aduce aminte de unde a căzut. El, care a fost serafim strălucitor “fiu al zorilor”, cât de schimbat şi cât de degradat se vede
acum...!”
Satan vede că răzvrătirea provocată de el cu bună ştiinţă, l-a făcut nevrednic şi nepotrivit pentru cer. El şi-a format
puterile sale pentru împotrivire şi luptă contra lui Dumnezeu, curăţenia pacea şi armonia din ceruri ar fi pentru el suprema
tortură. Acuzaţiile sale împotriva bunătăţii şi dreptăţii lui Dumnezeu sunt acum reduse la tăcere. Învinuirea şi reproşul pe
care el se silise să le arunce asupra lui Dumnezeu se întorc cu toată greutatea asupra lui. Şi acum Satan se pleacă la
pământ şi mărturiseşte că sentinţa pronunţată de Dumnezeu este dreaptă... Având în vedere toate faptele mari ale luptei
milenare, întregul univers, atât cei credincioşi, cât şi cei răzvrătiţi, recunosc şi declară în deplin acord: “Drepte şi
adevărate sunt căile Tale, Împărate al Sfinţilor." Apoc. 15:3 (31)
NIMICIREA LUI SATAN ŞI A CELOR RĂI
“Tu pedepseşti neamurile, nimiceşti pe cel rău, le ştergi numele pentru totdeauna şi pe vecie." Ps. 9:5
Acum Satan se pregăteşte pentru ultima mare luptă pentru supremaţie... Când înviază nelegiuiţii şi când vede marea lor
mulţime de partea sa, atunci speranţele lui reînvie şi el se hotărăşte să nu se lase, ci să continue până la urmă marea sa
luptă... El se prezintă amăgiţilor săi supuşi ca mântuitor, asigurându-i că puterea sa i-a scos din morminte... În cele din
urmă se dă ordin de înaintare şi oştile nenumărate pornesc înainte... Armatele Satanei înconjoară cetatea şi se pregătesc de
atac. (32)
Foc se coboară de la Dumnezeu din cer. Pe pământ se produc mari crăpături. Armele ascunse în adâncul lui ies la
iveală. Flăcări mistuitoare izbucnesc din fiecare din aceste abisuri ameţitoare. Chiar şi stâncile sunt în flăcări. A venit ziua
ca ele să ardă ca un cuptor. Elementele se topesc de cădura dogoritoare, iar pământul şi toate lucrurile de pe el vor fi arse
de tot. (Mal. 4:1; 2 Petru 3:10) Suprafaţa pământului pare o masă topită de căldură, un vast lac de foc clocotitor.” (33)
Satan şi toţi cei ce i s-au alăturat în răzvrătire vor fi nimiciţi. Păcatul şi păcătoşii vor pieri cu rădăcină şi ramuri (Mal.
4:1), Satan fiind rădăcina, iar urmaşii săi ramurile... “Vor fi ca şi când n-ar fi fost niciodată." (Obadia 16) (34)
Atunci se va vedea că răscularea lui Satan contra lui Dumnezeu a adus ruina Sa proprie şi nimicirea tuturor acelora
care au preferat să devină supuşii Săi. El i-a măgulit că vor dobândi mult bine din călcarea legii, dar se va dovedi că
“moartea este plata păcatului”. (Rom. 6:23) Se va pune capăt pentru totdeauna păcatului cu toată mizeria şi stricăciunea
pe care el a adus-o. Psalmistul zice: “Pierdut-ai pe cei nelegiuiţi, numele lor l-ai şters pentru totdeauna şi pe vecie. S-au
dus vrăjmaşii! N-au rămas din ei decât nişte dărâmături veşnice”. (Ps. 9:5.6.) (35)
El [Satan] sperase să dărâme planul mântuirii; dar planul acesta avea temelii prea adânci... El însuşi trebuia să moară
iar împărăţia sa să fie dată lui Isus. (36)
DREPTATEA LUI DUMNEZEU
“Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte Cuvintele Mele, are cine-l osândi... Cuvântul pe care l-am vestit eu, acela
îl va osândi în ziua de apoi.” Ioan 12:48
Nelegiuiţii îşi primesc plata pe pământ... Unii vor fi distruşi într-o clipă, în timp ce alţii vor suferi multe zile. Toţi
sunt pedepsiţi “potrivit cu faptele lor." Păcatele iertate ale drepţilor fiind aruncate asupra Satanei, el este pus să sufere nu
numai pentru propria sa răscoală, ci şi pentru toate păcatele la care i-a ispitit pe copiii lui Dumnezeu să le facă. Pedeapsa
lui va fi mult mai mare, decât a acelora pe care el i-a amăgit. După ce pier toţi cei ce au căzut prin amăgirile lui, el tot va
mai trăi şi va suferi mai departe”. (37)
În flăcările curăţitoare, nelegiuiţii sunt în cele din urmă distruşi, rădăcină şi ramură - Satan, rădăcina şi urmaşii săi,
ramurile. Dreptatea lui Dumnezeu este satisfăcută, iar sfinţii şi toată oastea îngerească rostesc cu voce tare: “Amin”. (38)
În vreme ce pământul este învăluit de focul răzbunării lui Dumnezeu, cei drepţi stau în siguranţă în Cetatea cea Sfântă.
“Cea de a doua moarte nu are putere asupra acelora care au luat parte la prima înviere.” (Apoc. 20:6) În vreme ce
Dumnezeu este pentru cei nelegiuiţi un foc mistuitor, El este pentru poporul său “un soare şi un scut.” (Ps. 84:11) (39)
Un strigăt de preamărire şi de triumf general se ridică în întregul univers. Glasul unei mari mulţimi, “ca vocea multor
ape şi ca vocea de tunete puternice“ se aude zicând: “Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să
împărăţească”. (Apoc. 19:6)
Focul care consumă şi mistuie pe nelegiuiţi curăţă pământul. Orice urmă de blestem este ştearsă. Dar nu va exista nici
un iad care să chinuiască pe veci şi să păstreze mereu în faţa ochilor celor mântuiţi tabloul grozav al urmărilor păcatului.
Tot ce fusese pierdut prin păcat, este acum răscumpărat... Planul de la început al lui Dumnezeu cu crearea pământului
s-a îndeplinit acum, când el ajunge patria veşnică a celor mântuiţi. Căci “drepţii vor moşteni pământul şi vor locui în el pe
veci”. Ps. 37:29 (40)
O GREUTATE VEŞNICĂ DE SLAVĂ
“Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi o greutate veşnică de slavă." 2 Cor. 4:17
După aceea mi s-a arătat strălucirea cerului, şi comorile care se află acolo pregătite pentru cei credincioşi. Totul era
plăcut şi măreţ. Îngerii cântau cu glasuri dulci, apoi încetând ei au luat coroanele de pe capetele lor, le-au pus la picioarele
lui Isus şi strigau cu glas plăcut: “Aleluia, mărire Ţie." Eu i-am acompaniat la cântările lor de laudă, spre mărirea
Mieluşelului şi oridecâteori îmi deschideam gura, spre mărirea Sa, aveam un simţământ nespus de fericit de mărirea care
mă înconjura. Aceasta era o slavă peste măsură de mare, supranaturală, o greutate veşnică de slavă. Îngerul zise: “Ceata
cea mică, care iubeşte pe Dumnezeu şi păzeşte poruncile Sale şi rămâne credincioasă până la sfârşit, va moşteni această
strălucire şi va fi pentru totdeauna în prezenţa lui Isus şi va cânta cu sfinţii îngeri.
Apoi ochii mei au fost întorşi de la această strălucire şi îndreptaţi către rămăşiţa care se afla pe pământ. Îngerul a zis
către ei: Vreţi să scăpaţi de cele şapte plăgi din urmă? Vreţi să intraţi în strălucire şi să moşteniţi tot ce a pregătit
Dumnezeu pentru acei care Îl iubesc şi sunt binevoitori să sufere pentru El? Fiţi gata, fiţi gata, fiţi gata! Voi trebuie să fiţi
mult mai bine pregătiţi decât sunteţi acum, “căci ziua Domnului vine plină de groază, de urgie şi de aprindere a mâniei, ca
să prefacă pământul în pustiu şi să stârpească pe păcătoşi de pe el." Jertfiţi totul pentru Domnul, puneţi totul pe altarul
Lui, pe voi înşivă, avutul vostru şi toate bunurile voastre - ca o jertfă vie. “Adunaţi-vă comori în cer, unde nici un fur nu
le poate fura şi nici moliile nu le pot strica. Voi trebuie să fiţi aici părtaşi suferinţelor lui Hristos, dacă vreţi mai târziu să
fiţi părtaşi măririi Sale." Cerul este destul de ieftin dacă îl câştigăm prin suferinţă. Trebuie să ne tăgăduim pe noi înşine,
să murim în fiecare zi, lăsând numai pe Isus să apară în noi, având totdeauna mărirea Lui înaintea ochilor noştri. (41)
Lucrarea mântuirii nu este un joc de copil ca să te apuci de ea când vrei şi s-o laşi când nu-ţi mai place. Ea înseamnă o
hotărâre statornică, o străduinţă neîncetată şi aceasta va câştiga biruinţa în cele din urmă. Numai cel ce rabdă până la
sfârşit va fi mântuit. Numai cei ce stăruiesc în facerea de bine vor primi viaţa veşnică şi răsplata nemuririi. (42)
Un cer nou şi un pământ nou 20 decembrie
TRĂIND VIAŢA DIN EDEN

“Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai
era." Apoc. 21:1
Cerul este o şcoală, câmpul ei de studiu universul, învăţătorul ei este Cel Nemărginit. O ramură a acestei şcoli a fost
întemeiată în Eden; sfârşindu-se planul de mântuire, va reîncepe educaţia în şcoala edenică...
Profetul de pe Patmos, descrie în felul următor aşezarea şcolii viitoare:
“Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră... Şi eu, Ioan, am văzut
coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă, împodobită pentru bărbatul ei.”
Apoc. 21:2
Dăruirea pomului vieţii în Eden a fost condiţionată, iar la urmă a fost luat. Dar darurile vieţii viitoare sunt absolute şi
veşnice...
Restabilit înaintea Sa, la fel ca la început, omul va fi din nou învăţat de Dumnezeu... “Poporul meu va cunoaşte
Numele Meu... va şti în ziua aceea că Eu vorbesc şi zic: “Iată-Mă”. Isaia 52:6
Toate comorile universului vor fi deschise cercetării copiilor lui Dumnezeu. Cu o plăcere de nespus, vom intra în
bucuria şi înţelepciunea fiinţelor necăzute. Şi noi ne vom împărtăşi de comorile dobândite în cursul veacurilor şi care au
fost folosite în contemplarea lucrurilor mâinilor lui Dumnezeu. Iar anii veşniciei, în scurgerea lor, vor continua să aducă
mai multe descoperiri măreţe.
“Nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Ef. 3:20) din veşnicii în veşnicii vor fi împărţite darurile lui
Dumnezeu...
Viaţa de pe pământ este începutul vieţii din cer; educaţia de pe pământ este o iniţiere în principiile cerului; lucrarea din
viaţa noastră de aici este formarea pentru lucrarea de acolo. Ce suntem noi acum în caracter şi servirea noastră faţă de
Dumnezeu este imaginea sigură a ceea ce va fi. (43)
RAZELE STRĂLUCITOARE ALE SLAVEI
“Strălucirea Lui este ca lumina soarelui; din mâna Lui pornesc raze şi acolo este ascunsă tăria Lui”. Habacuc 3:4
Satan deveni “dumnezeul acestei lumi” (2 Cor. 4:4) prin mijloacele lui eficace de a abate pe oameni de la calea
ascultării. Stăpânirea pe care o posedă odată Adam, a trecut în mâinile uzurpatorului. Dar Fiul lui Dumnezeu Şi-a propus
să vină pe pământul acesta ca să plătească pedeapsa păcatului să se răscumpere în felul acesta, nu numai omul, dar să
recâştige şi stăpânirea pierdută... Apostolul Pavel se referă la aceasta [recâştigarea stăpânirii pierdute] ca la
“răscumpărarea moştenirii câştigate." Ef. 1:14. (44)
Nu numai omul, ci şi pământul ajunsese prin păcat sub puterea celui rău şi trebuia recâştigat prin planul mântuirii. (45)
Crucea de pe Golgota arată întregului univers că Legea este de neschimbat, dar şi că plata păcatului este moartea.
Strigătul de pe cruce al Domnului “S-a sfârşit” a fost sentinţa de moarte rostită asupra lui Satan. Marea luptă, care durase
atât de mult, s-a terminat atunci şi finala desfiinţare a răutăţii şi a păcatului rămâne definitivă. Fiul lui Dumnezeu a trecut
prin porţile mormântului, pentru ca “prin moarte să desfiinţeze şi să distrugă pe acela care avea puterea morţii adică pe
Diavolul” Ev. 2:14. Dorinţa de înălţare a lui Lucifer îl făcuse să zică: “Vreau să-mi înalţ tronul deasupra stelelor lui
Dumnezeu... Vreau să fiu asemenea Celui Prea Înalt”. Is. 14:13.14.
Dumnezeu zice despre el: “Te voi preface în cenuşă pe pământ... şi nu vei mai exista în veci." Ezech. 28:18.19
“Am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră”. (Apoc. 21:1) Fiecare urmă
de blestem este ştearsă...
O singură amintire despre păcat rămâne în veci şi anume: bunul nostru Mântuitor va purta pe vecie semnele răstignirii
Sale pentru noi. Pe fruntea Sa rănită de cununa de spini, în coasta Sa împunsă de suliţă şi pe mânile şi picioarele Sale
străpunse de piroane, se vor păstra pe veci urmele crudelor urmări ale păcătuirii. Privind pe Hristos venit în mărire,
profetul zice: “Strălucirea Sa este ca strălucirea soarelui; raze strălucitoare ies din mâna Sa; şi acolo este ascunsă puterea
Sa.” (46)
Crucea lui Hristos va constitui ştiinţa şi cântarea mântuiţilor în toată veşnicia. (47)
MOARTEA NU VA MAI FI - NICIODATĂ!
“El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere,
pentru că lucrurile dintâi au trecut." Apoc. 21:4
În căminul celor mântuiţi nu vor fi lacrimi, nu vor fi cortegii funerare, nici semne de doliu. “Nici un locuitor nu zice:
‘Sunt bolnav.’ Poporul care locuieşte acolo capătă iertarea fărădelegilor lui.” (Is. 33:24) Un râu bogat de fericire va curge
şi se va adânci pe măsură ce veşnicia se desfăşoară mai departe...
Să cerem cât se poate de stăruitor fericitul viitor. Credinţa noastră să străbată prin orice nor de întunecime şi să-L
privească pe Acela care a murit pentru păcatele lumii. El a deschis porţile Paradisului pentru toţi acei care-L primesc şi
cred în El... Să facem ca loviturile care ne chinuiesc atât de dureros să devină pline de învăţătură, învăţându-ne să stăruim
de a înainta către semnul premiului înaltei noastre chemări în Hristos. Să fim încurajaţi de gândul că Domnul trebuie să
vină în curând. Aceasta să fie speranţa care să încânte inimile noastre...
Mergem spre casă. Acela care ne-a iubit atât de mult încât să moară pentru noi ne-a zidit o cetate - Noul Ierusalim este
locul nostru de odihnă. În veci nu se va mai auzi vaiet de întristare, nici bocet de nădejdi sfărmate şi de afecţiuni
îngropate. În curând veşmintele întristării vor fi schimbate cu haine de nuntă. În curând vom fi martori la încoronarea
Împăratului nostru. Aceia a căror viaţă a fost cu Hristos, acei care pe acest pământ au luptat lupta cea bună a credinţei vor
străluci de slava Răscumpărătorului în împărăţia lui Dumnezeu.
Nu va dura mult până vom vedea pe Acela în care sunt adunate speranţele noastre de viaţă veşnică. Şi în faţa Lui toate
încercările şi suferinţele acestei vieţi vor fi ca nimic... Priviţi în sus, priviţi în sus şi faceţi credinţa voastră să sporească
fără încetare. Lăsaţi credinţa aceasta să vă călăuzească pe cărarea îngustă care duce prin porţile cetăţii lui Dumnezeu în
marele viitor, nemărginitul viitor de slavă, care este pentru cei răscumpăraţi. (48)
CAPITALA LUMII
“Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci slava lui Dumnezeu şi făclia ei este
Mielul” Apoc. 21:23
Acolo este Noul Ierusalim, capitala noului pământ glorificat, “cunună strălucitoare în mâna Domnului şi o diademă
regală în mâna Dumnezeului tău.” Is. 62:3. “Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca şi
cristalul." Apoc. 21:11 (49)
Străzile cetăţii sunt pavate cu aur curat, iar... porţile cetăţii sunt din aur încrustat cu perle. Bogăţiile strânse aici pot fi
folosite... Acolo nici un hoţ nu se va apropia, nici molia sau rugina nu le va distruge... Vei avea o coroană nepieritoare pe
care niciodată nu vei fi în pericol de a o pierde. (59)
În cetatea lui Dumnezeu “nu va mai fi noapte." Nimeni nu va avea nevoie şi nu va dori repaus. Acolo nu va mai fi
simţită oboseală în împlinirea voii lui Dumnezeu şi în a aduce laudă Numelui Său. Vom simţi totdeauna frăgezimea unei
eterne dimineţi. “Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va
lumina”. (Apoc. 22:5) Lumina soarelui va fi întrecută de o lumină care nu e supărătoare pentru ochi, dar care întrece cu
mult strălucirea soarelui la amiază. Mărirea lui Dumnezeu şi a Mieluşelului inundă sfânta Cetate cu o lumină puternică,
dar plăcută, care nu va păli niciodată. Cei mântuiţi vor umbla mereu în mărirea fără soare a unei zile perpetue.
“În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei”.
(Apoc. 21:22)
Copiii lui Dumnezeu au acolo privilegiul de a sta în comuniune directă cu Tatăl şi cu Fiul. “Acum vedem ca într-o
oglindă, în chip întunecos”. 1 Cor. 13:12 Vedem faţa lui Dumnezeu reflectată ca prin oglindă, în lucrările Lui din natură
şi în procedările providenţei Sale cu oamenii, dar atunci Îl vom vedea faţă în faţă, fără vreun văl întunecos. Vom sta
înaintea Lui şi vom privi mărirea feţei Sale. (51)
Să ne străduim să facem totul, oricât ne-ar costa, pentru a dobândi cerul şi a deveni părtaşi ai naturii divine. (52)
DOUĂ LUMI COMPARATE
“Dar după cum este scris: “Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au
suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc." 1 Cor. 2:9
Mi-a fost arătată slava lumii veşnice. Doresc să vă spun că merită să câştigăm cerul. Scopul vieţii voastre trebuie să fie
a vă forma un caracter desăvârşit pentru a putea intra în compania celor mântuiţi, a îngerilor sfinţi şi a lui Isus,
Mântuitorul lumii. Dacă am putea vedea doar o imagine a cetăţii cereşti, niciodată nu am mai dori să trăim din nou pe
pământ. Sunt peisaje minunate pe pământ şi mă bucur de toate aceste privelişti fermecătoare din natură. Eu le consider pe
toate ca fiind lucrarea Creatorului. Dar ştiu că dacă iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Sale, există o greutate
veşnică de slavă mult mai mare, care e pregătită pentru mine în cer. (53)
Acolo, când perdeaua care întunecă vederea noastră va fi ridicată şi ochii noştri vor vedea acea lume minunată despre
care nu ne facem decât o idee slabă, cu ajutorul microscopului, când vom privi măreţia cerurilor, acum cercetată de
departe cu telescopul, când va dispare orice urmă de păcat, şi întregul pământ se va înfăţişa “în frumuseţea Domnului
Dumnezeului nostru”, atunci ce câmp va fi deschis cercetării noastre! Acolo cercetătorul ştiinţei va putea citi rapoartele
creaţiunii şi nu va observa nici o urmă a păcatului. El va putea asculta muzica naturii şi urechile sale nu vor auzi nici o
melodie plângătoare sau plină de durere. În toate lucrurile create el va recunoaşte o singură semnătură - în universul cel
vast, va vedea scris în mod foarte vizibil numele lui Dumnezeu, iar pe pământ, mare sau cer nu va mai găsi nici un semn
al răului. (54)
Să lăsăm imaginaţia noastră să ne înfăţişeze căminul celor mântuiţi şi să nu uităm că el va fi mult mai măreţ decât
poate imaginaţia cea mai strălucită să şi-l închipuie. În diferite daruri pe care Dumnezeu le-a aşezat în natură noi nu
putem vedea decât cea mai slabă licărire a slavei Sale. (55)
Limba omenească este incapabilă să descrie răsplătirea celor drepţi. Aceasta va putea fi cunoscută numai de aceia care
o vor privi. Nici o minte mărginită nu poate înţelege măreţia Paradisului lui Dumnezeu. (56)
Un cer şi un pământ nou 25 decembrie
FERICIREA DIN CER
“Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu." Apoc. 21:7
Nici un om nu păcătuieşte în cer. Nici un om nu intră în cer legat la ochi. Dacă va consacra timp pentru meditaţie
atunci fiecare om poate şti dacă el este pe calea îngustă sau pe cea largă care duce la moarte şi-n iad. (57)
Dacă nu primim religia lui Hristos hrănindu-ne cu Cuvântul lui Dumnezeu, atunci nu vom fi îndreptăţiţi a intra în
cetatea lui Dumnezeu. Trăind cu hrană pământească, educându-ne gusturile pentru a iubi lucrurile lumeşti, noi nu vom fi
potriviţi pentru curţile cereşti; noi nu vom putea aprecia fluxul de viaţă curat, ceresc care circulă în cer. Glasurile îngerilor
şi muzica harfelor lor nu ne vor plăcea. Ştiinţa cerului va fi o taină pentru minţile noastre. Avem nevoie să flămânzim şi
să însetăm după neprihănirea lui Hristos; avem nevoie să fim modelaţi şi şlefuiţi prin influenţa transformatoare a harului
Său, ca să putem fi potriviţi pentru societatea îngerilor cereşti. (58)
Noi trebuie să avem o viziune a viitorului şi a fericirii din cer... Acolo, cei răscumpăraţi salută pe cei care i-au călăuzit
la Mântuitorul Cel Înălţat... Lupta a trecut. Toate necazurile şi luptele s-au sfârşit. Cântece de biruinţă umplu tot cerul, în
timp ce cei răscumpăraţi stau în jurul tronului lui Dumnezeu. (59)
Atunci, toate naţiunile nu vor avea altă lege decât legea cerului... Toţi vor fi o familie unită, fericită, îmbrăcată cu
veşmintele laudei şi mulţumirii... La priveliştea aceasta, stelele dimineţii vor cânta împreună, iar copiii lui Dumnezeu vor
striga de bucurie în timp ce Dumnezeu şi Hristos se vor uni pentru a proclama: “Acolo nu va mai fi păcat şi moartea nu va
mai fi”. (69)
Trebuie să dobândim obiceiul de a conversa despre lucrurile din cer, despre minunatul cer. Vorbiţi despre acea viaţă
care va dura atât cât va trăi Dumnezeu şi în felul acesta veţi uita micile voastre necazuri şi dureri. Lăsaţi ca mintea voastră
să fie atrasă la Dumnezeu. (61)
SPECULAŢII DESPRE VIAŢA VIITOARE
“Căci după ce vom învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.”
Marcu 12:25
Sunt astăzi oameni care cred că se vor face căsătorii şi că vor fi naşteri pe noul pământ, dar acei care cred Scripturile
nu pot accepta astfel de doctrine. Doctrina care susţine că se vor naşte copii pe noul pământ nu face parte din “cuvântul
sigur al proorociei." Cuvintele lui Hristos sunt prea clare pentru a fi înţelese greşit. Ele trebuie să lămurească pentru
totdeauna problema căsătoriilor şi a naşterilor pe noul pământ. Nici cei care vor fi înviaţi din morţi şi nici acei care vor fi
răpiţi la cer fără să fi gustat moartea, nu se vor căsători. Ei vor fi ca îngerii lui Dumnezeu, membri ai familiei împărăteşti.
Celor care susţin idei contrare acestei declaraţii clare a lui Hristos, eu vreau să le spun: “În asemenea chestiuni, tăcerea
este elocventă. Este îngâmfare a îngădui presupuneri şi teorii referitoare la chestiuni pe care Dumnezeu nu le-a făcut
cunoscut în Cuvântul Său. Nu este necesar pentru noi să facem speculaţii referitor la starea noastră viitoare...”
“Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp” 2 Tim. 4:2. Nu puneţi la temelie lemn, fân sau
paie: propriile voastre presupuneri şi speculaţii de pe urma cărora nimeni n-are nici un folos.
Hristos n-a tăinuit nici un adevăr esenţial pentru mântuirea noastră. Acele lucruri care sunt descoperite, sunt pentru noi
şi pentru copiii noştri, dar nu trebuie să îngăduim imaginaţiei noastre să întocmească doctrine privitoare la lucruri care nu
sunt descoperite.
Domnul a avut în vedere şi a asigurat tot ce este necesar pentru fericirea noastră din viaţa viitoare. El n-a făcut nici o
descoperire referitor la aceste gânduri, iar noi nu trebuie să facem speculaţii privitor la ele. Şi nici nu trebuie să apreciem
stările de lucruri în viaţa viitoare luând ca referinţă pe cele din viaţa aceasta... Îmi este arătat că fabulele spirituale
captivează pe mulţi... Tuturor care îşi îngăduie aceste închipuiri nesfinte, doresc să le spun: “Opriţi-vă! de dragul lui
Hristos, opriţi-vă îndată! Voi sunteţi pe un teren interzis." (62)
Paradisul restabilit la sfârşit 27 decembrie
CERUL ÎNCEPE PE PĂMÂNT

“Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Matei 11:28
Cerul trebuie să înceapă pe acest pământ. (63)

Acei care iau pe Hristos pe cuvânt şi-şi predau sufletul lor purtării Sale de grijă şi viaţa lor ca El s-o conducă, vor afla
pace şi linişte. Nimic din lume nu poate să-i întristeze când Isus îi înveseleşte cu prezenţa Sa. În supunere desăvârşită este
odihnă desăvârşită. Domnul zice: “Celui cu inima tare Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea căci se încrede în Tine”. Is. 26:3.
Viaţa ni se pare un nod încurcat, dar predându-ne înţeleptului Maestru - lucrător, El va scoate de acolo o viaţă şi un
caracter model spre mărirea Lui. Şi caracterul care exprimă mărirea - caracterul lui Hristos, va fi primit în Paradisul lui
Dumnezeu. Un neam omenesc nou va umbla cu El în alb, căci este vrednic.
Când intrăm în odihnă prin Hristos, cerul începe de aici. Noi răspundem la chemarea Sa: “Veniţi şi învăţaţi de la
Mine”, şi în această venire, începem viaţa veşnică. Cerul este o neîncetată apropiere de Dumnezeu prin Hristos. Cu cât ne
aflăm mai mult în cerul strălucirii, cu atât şi chiar mai multă slavă ne va descoperi şi cu cât vom cunoaşte pe Dumnezeu
mai mult, cu atât mai mare va fi fericirea noastră. (64)
Când poporul lui Dumnezeu va fi umplut cu blândeţe şi gingăşie ei îşi vor da seama că stindardul Lui deasupra lor este
iubire, iar fructul Lui va fi dulce pentru gustul lor. Ei vor face un cer aici pe pământ în care să se pregătească pentru cerul
de sus. (65)
Când umblăm cu Isus în această viaţă, putem fi umpluţi cu iubirea Lui şi mulţumiţi cu prezenţa Lui. Tot ce poate să
poarte natura omenească putem primi încă de aici. Dar ce sunt toate acestea în faţa celor viitoare? Ei stau acolo “înaintea
scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Lui; iar Cel care stă pe scaunul de domnie Îşi va
întinde peste ei cortul Lui... Pentru că Mielul care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la
izvoarele apei vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor”. Apoc. 7:15-17 (66)
CERUL, UN LOC ADEVĂRAT
“Poporul Meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite.” Is. 32:18
Teama ca nu cumva viitoarea moştenire să nu pară prea materială a determinat pe mulţi să spiritualizeze adevărurile
privitoare la ceea ce aşteptăm ca viitor cămin al nostru. Domnul Hristos a asigurat pe ucenicii Săi, că Se duce să le
pregătească locuinţe în casa Tatălui. Cei ce primesc învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu nu rămân cu totul în
necunoştinţă de aceste locuinţe cereşti...
În Biblie se spune că cei mântuiţi vor moşteni o ţară. Acolo, Păstorul ceresc conduce turma Sa la izvoarele de apă vie.
Pomul vieţii îşi produce roadele sale în fiecare lună; iar frunzele pomului servesc spre sănătatea naţiunilor. Acolo sunt
fluvii care curg permanent, limpezi ca şi cristalul, iar alături de ele, copaci aruncându-şi umbrele lor pe cărările pregătite
pentru cei mântuiţi ai lui Dumnezeu. Acolo câmpii întinse se ondulează cu coline de o mare frumuseţe şi munţii lui
Dumnezeu îşi înalţă falnic vârfurile lor. Pe acele câmpii paşnice alături de râurile vii, poporul lui Dumnezeu, care atâtea
veacuri au trăit ca străini şi călători vor găsi o patrie statornică şi un cămin permanent.
“Poporul Meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite.” Is. 32:18 Nu se va mai auzi
vorbindu-se de silnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale “mântuire” şi porţile tale
“laudă”. Is. 60:18
“Vor zidi case şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor mânca rodul. Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele, nu vor
sădi vii pentru ca altul să le mănânce rodul... Şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor”. Is. 56:21,22
“Acolo, pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul”. Is. 35:1 “În locul
spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul”. Is. 55:13. “Lupul va locui împreună cu mielul şi
pardosul se va culca împreună cu iedul... şi le va mâna un copilaş”. Is. 11:6 (67)
ALERGAREA PENTRU VIAŢA VEŞNICĂ
“Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul
care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” Ev. 12:1
În scrisoarea către evrei se scoate în evidenţă că o intenţie curată ar trebui să caracterizeze alergarea creştinului pentru
câştigarea vieţii veşnice. Invidie, răutate, cugete rele, calomnii şi lăcomie - de toate aceste poveri trebuie să se descarce
creştinul, dacă voieşte să-şi termine cu succes alergarea şi să ajungă la nemurire. Orice obicei sau faptă care duce la păcat
şi care aduce dezonoare trebuie îndepărtat oricât ne-ar costa aceasta. Binecuvântarea cerului nu poate însoţi pe nici un om
care violează principiile veşnice ale dreptăţii. Un singur păcat nutrit este îndeajuns pentru a înjosi caracterul şi pentru a
duce şi pe alţii în rătăcire.
“Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă , decât să ai două mâini şi
să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge... Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l, este mai bine pentru tine
să intri în viaţă şchiop, decât să ai două picioare şi să fii aruncat în gheenă.” Marcu 9:43-45. Dacă pentru a scăpa corpul
de la moarte trebuie a se tăia un picior, o mână sau a se scoate un ochi, cu cât mai serios ar trebui să se ostenească
creştinii ca să lepede păcatul care aduce moartea omului!
Chiar după o tăgăduire de sine destul de serioasă şi o disciplină aspră alergătorii de la vechile curse de întrecere nu
erau încă siguri de biruinţă...
Nu aşa se întâmplă însă în alergarea creştină. Nici unul dintre cei ce împlinesc condiţiile nu va fi înşelat la sfârşitul
alergării. Nici unul care depune seriozitate şi stăruinţă nu va rămâne fără succes. Alergarea nu este pentru cei iuţi, nici
lupta pentru cei puternici. Atât cel mai slab cât şi cel mai puternic dintre sfinţi poate purta coroana măririi nemuritoare.
Toţi acei care prin puterea harului dumnezeiesc îşi aduc viaţa în armonie cu voinţa lui Hristos, pot câştiga. (68)
RĂSPLATA PENTRU SUFLETELE BIRUITOARE
“Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca
stelele în veac şi în veci de veci." Dan. 12:3
În viaţa noastră de aici, de pe pământ, oricât ar fi de pământească şi păcătoasă, totuşi se vede lucrarea celei mai mari
bucurii şi celei mai înalte educaţii. Iar în viaţa viitoare, neîmpiedicată de îngrădirile firii noastre omeneşti păcătoase, se
găseşte la lucru cea mai mare bucurie şi cea mai înaltă educaţie ce se poate găsi”. (69)
Dacă lucrarea cuiva ... rămâne în picioare, el va primi o răsplată”. 1 Cor. 3:14 Glorioasă va fi răsplata acordată pentru
lucrătorii credincioşi, când ei se vor aduna în jurul tronului lui Dumnezeu şi al Mielului... ei au fost părtaşi cu Hristos la
suferiţele Lui, ei au fost lucrători împreună cu El în planul de mântuire şi sunt cu El la bucuria de a vedea sufletele
mântuite în împărăţia lui Dumnezeu pentru ca acolo să preamărească pe Dumnezeu în decursul veşniciei. (70)
Un creştin a zis odată că atunci când va ajunge în cer se aşteaptă să aibă acolo trei motive de a se mira. Se va mira să
găsească pe unii pe care nu s-a aşteptat să-i vadă acolo. Se va mira să nu vadă pe aceia pe care s-a aşteptat să-i vadă
acolo şi în sfârşit se va mira să vadă în Paradisul lui Dumnezeu un aşa păcătos nevrednic ca el. Mulţi dintre acei care au
avut poziţii înalte ca şi creştini pe pământ, nu vor fi găsiţi ca făcând parte din fericita gloată care va înconjura tronul.
Acei care au avut cunoştiinţă şi talent şi totuşi au găsit plăcere în lupta nesfântă, nu vor avea loc cu cei mântuiţi... Ei au
dorit să facă o lucrare mare, pentru a putea fi admiraţi şi măguliţi de oameni; dar numele lor nu era scris în cartea vieţii
Mielului. “Nu vă cunosc” sunt cuvintele triste pe care Hristos le adresează unor astfel de oameni. Dar acei a căror viaţă a
fost făcută minunată prin fapte mici de amabilitate, prin cuvinte duioase de iubire şi simpatie, a căror inimă s-a dat înapoi
de la ceartă şi dezbinare, care niciodată n-au făcut o lucrare mai mare cu scopul de a fi lăudaţi de oameni, aceia sunt găsiţi
scrişi în cartea de viaţă a Mielului. Deşi lumea i-a considerat ca fiind oameni fără importanţă, ei sunt acceptaţi de
Dumnezeu în faţa întregului univers. (71)
PĂMÂNTUL VA FI PLIN DE
CUNOŞTINŢA LUI DUMNEZEU
“Căci pământul va fi plin de cunoştinţa lui Dumnezeu ca fundul mării de apele care-l acoperă.” Is. 11:9
Când vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu pentru a trăi în veşnicie, încercările, necazurile şi încurcăturile pe care le-
am avut aici pe pământ, se vor termina. Viaţa noastră se va măsura cu viaţa lui Dumnezeu”. (72)
Acolo, minţi nemuritoare vor contempla cu nespus de mare şi crescândă bucurie minunile puterii creatoare şi tainele
minunate ale iubirii care ne-a mântuit. Acolo nu va mai fi nici un vrăjmaş crud şi viclean, care să ispitească pe oameni şi
să-i amăgească să uite pe Dumnezeu. Acolo fiecare facultate a omului va fi dezvoltată la maximum şi fiecare capacitate
sporită până la desăvârşire. Acolo dobândirea cunoştinţelor nu va mai obosi mintea şi nu va mai epuiza energiile. Acolo,
cele mai mari întreprinderi vor fi duse mereu înainte spre progres, cele mai grandioase aspiraţii şi cele mai înalte ambiţii
sfinte vor fi realizate, şi totuşi se vor prezenta mereu noi înălţimi de atins, noi minuni de admirat, noi adevăruri de înţeles,
noi obiecte care să atragă puterile minţii, ale sufletului şi ale trupului.
Toate comorile universului vor fi prezentate deschis spre studiere, mântuiţilor lui Dumnezeu.
Liberaţi de slăbiciunile muritorilor, ei îşi vor lua continuu zborul neobosit spre lumile îndepărtate... Cu bucurie de
nespus, copiii lui Dumnezeu de pe pământ ajung să facă cunoştinţă cu bucuriile şi înţelepciunea fiinţelor necăzute în
păcat. Ei se împărtăşesc acum din tezaurele de cunoştinţă şi de înţelepciune câştigate în cursul veacurilor prin
contemplarea şi studierea lucrărilor lui Dumnezeu... Pe măsură ce Domnul Isus deschide înaintea lor comorile tainei
mântuirii şi uimitoarele fapte mari săvârşite în marea luptă a Domnului cu Satan, inimile celor mântuiţi vibrează de o
devoţiune şi mai mare şi mai frecventă. Şi plini de bucurie ating harfele lor de aur; şi zeci de mii de zecimi de mii şi mii
de voci unite, intonează puternice cântări triumfale de preamărire a Mântuitorului nostru...
Un singur puls de armonie şi veselie bate prin întreaga creaţiune. De la Domnul care le-a creat pe toate curge viaţă,
lumină şi fericire prin toate nesfârşitele spaţii nemărginite. De la cel mai mic atom până la lumea cea mai mare, toate cele
însufleţite şi cele neînsufleţite, în deplina lor frumuseţe şi bucurie, neumbrită acum de nimic, toate declară că Dumnezeu
este iubire! (73)
ABREVIERILE
AUCR - Australasian Union

Conference Record, The
BE - Bible Echo, The
C.A. - Căminul Advent
C.B.(V.T.;
N.T.) - Comentarii Biblice
(Vechiul, Noul Testament)
C.c.H. - Calea către Hristos
C.H. - Counsels on Health
Cug. - Cugetări (Predica de pe munte)
C.S. - Counsels on Stewardship
D.H. - Dietă şi Hrană
Ed. - Educaţia
Ev. - Evanghelizare
E.V. - Experienţe şi Viziuni
F.E. - Fundamentele educaţiei creştine
F.F. - Fii şi fiice
GCB - General Conference Bulletin
G.C. - Ghidul Copilului
H.L.L. - Hristos Lumina Lumii
H.S. - Historical Sketches of SDA Missions
I.F.A. - Istoria Faptelor Apostolilor
I.M. - Istoria Mântuirii
I.T. - Instructorul Tineretului
Letter - Scrisori, Ellen G. White
L.S. - Life Sketches of. Ellen G. White
M.L. - My Life Today
M.M. - Marele Medic
M.m. - Medical Ministry
MS - Ellen G. White,
Manuscript
M.Sp. - Mărturii Speciale
P.D. - Parabolele Domnului Hristos
P.P. - Patriarhi şi Profeţi
P.R. - Istoria profeţilor şi Regilor
R.C. - Remnant Church, The
Redemption - Redemption: or. The Teachings of Christ, the Anointed One
RH. - Review and Herald, The
S.Ev. - Slujitorii Evangheliei
1 SG - Spiritual Gifts, vol. 1 (2 SG, etc, for. vols. 2-4)
SL - Sanctified Life, The
S.pt.S.S. - Mărturii ptr. Şcoala de Sabat
1 SM. - Selected Messages, Book 1 (2 SM for Book II)
S.pt.P.S. - Sfaturi ptr. părinţi, profesori şi studenţi
S.pt.T. - Solii ptr. Tineret
Sp.T. - Special Testimonies
S.T. - Semnele Timpului
S.V. - Străbătând Veacurile
S.W. - Southern Watchman, The
1T - Testimonies vol. 1-9
Te - Temperance
WM - Welfare Ministry
Paginile din paranteză reprezintă echivalentul în traducerea română a diverselor publicaţii.
Surse biblice
IANUARIE
1. 5 T 264 (254)
2. RH Iunie 11, 1908
3. PD. 41 (21)
4. S.pt.P.S. 442
5. S.pt.P.S. 461
6. S. T. iunie 1, 1882
7. 6 T. 160 (148)
8. S. T. Sept. 5, 1895
9. RH. mai 13, 1884
10. RH martie 19, 1889
11. S.T. martie 25, 1889
12. M.M. 122 (102-103)
13. I.T. martie, 23, 1893
14. 6 T. 81 (75)
15. 1 SM 16
16. S.V. v,vi (586)
17. 1 SM 22
18. S.V. 69 (50)
19. S.V. vi, vii, (586)
20. 1 SM 19, 20
21. P.D. 126 (82)
22. S.pt.P.S.462
23. 6 CB 1095 (CB.NT.171)
24. P.D. 126-128 (83-84)
25. C.c.H.88 (85)
26. S.V. vii (586-587)
27. 1 SM 15-17
28. 1 SM 15-18
29. C.c.H. 106-109 (104-108)
30. C.c.H. 106-107 (104)
31. Ed. 170 (143)
32. 5 CB 1124 (lipseşte în trad. română)
33. 8 T. 328 (259)
34. P.D. 39-40 (19)
35. S.V. 288 (229)
36. Ed. 183 (154)
37. Cug. 148 (108)
38. S.V. 288 (229)
39. C.c.H. 111-112 (111)
40. I.T. dec. 4, 1902
41. C.c.H. 112 (111)
42. 8 T. 320-322 (252-254)
43. 5 T. 576 (568)
44. 8 T. 286 (227)
45. 5 T. 576 (568-569)
46. F.E. 378
47. Ed. 260 (218)
48. R.H. oct. 1, 1901
49. 2 T. 409 (345)
50. M.S. 109, 1897
51. C.c.H. 67 (64-65)
52. I.F.A. 520 (406)
53. H.L.L. 391 (288)
54. C.c.H. 51-52 (50)
55. R.H. martie 29, 1906
56. H.L.L. 390 (288)
57. Ed. 126-127 (105-106)
58. MS. 4, 1880
59. P.D. 38 (18)
60. S.pt.P.S. 207
61. Ed. 172 (144)
62. S.T. sept. 5, 1895
63. R.H. oct. 1, 1901
64. S.T. mart. 25, 1889
65. AUCR oct. 1, 1903
66. R.H. iun. 11, 1908
67. M.M. 180 (156)
68. H.L.L. 123 (88)
69. 7 CB. 943 (CB. N.T. 263-264)
70. H.L.L. 123 (89)
71. M.M. 66 (55)
72. S.pt.P.S. 13
73. 8 T. 258-259 (206)
74. The Wactman dec. 17, 1907
75. 3 CB. 1154 (C.B. V.T. 199)
76. Ed. 134 (111)
77. P.D. 18 (7)
78. 5 CB. 1087 (CB. NT. 17)
79. I.T. mart, 24 1898
80. 5 CB. 1087 (CB. NT. 17)
81. C.c.H. 85 (83)
82. 5 CB. 1087 (C.B. N.T. 16)
83. 4 CB. 1145 (CB. VT. 234)
84. Letter 41, 1877
85. 4 CB. 1145 (CB. VT. 234)
86. 4 CB. 1153 (CB. VT. 246)
87. Ed. 128-129 (107)
88. PP. 112 (117)
89. Ed. 129 (107-108)
90. PP. 113 (119)
91. Ed. 130-131 (110)
92. Ed. 99 (82)
93. 8 T. 260 (207)
94. PP. 114 (120)
95. 8 T. 263 (210)
96. PP. 114 (120)
97. Ed. 132 (110)
98.99.100. PP. 44-45 (37-38)
101. I.T. apr. 16, 1907
102. Ed. 15 (10)
103. I.T. iun. 21, 1894
104. Letter 164, 1900
105. 106. I.T. iun. 21, 1894
107. M.m. 7
108. I.T. iun. 21, 1894
109. PP. 47,48 (40-43)
110. S.V. 455 (371)
111. PP. 48 (43)
112. H.L.L. 281,282 (204)
113. M.Sp. 136 (121)
114. PP. 336 (382)
115. 6 T. 349 (321)
116. 8 T. 198 (156)
117. H.L.L. 288,289 (208-209)
118. 6 T. 351 (323)
119. 6 T. 353-356 (325-328)
120,121. 6 T. 356 (328)
122. G.C. 529
123. 6 T. 362 (333)
124. 6 T. 357 (328)
125. MS. 34, 1897
126. MS. 32a, 1194
127. 2 T. 704-705 (593)
128. Ed. 251 (211-212)
129. Ed. 250-251 (212)
130. H.L.L. 207 (147)
131. Redemption 46
132. Ed. 251 (212)
133. 2 T. 583,584 (491-492)
134. G.C. 532
135. RH. iul. 21, 1904
136. H.L.L. 281-283 (204)
137. 6 T. 368 (339)
FEBRUARIE
1. M.S. 153, 1903

2. Cug. 74 (55)
3. P.D. 142 (92)
4. Cug. 74,75 (55-56)
5. Cug. 107 (79)
6. Ev. 614 (380)
7. 5 T. 301,302 (293)
8. 6 CB 1079 (C.B. N.T.148)
9. S.Ev. 178 (161)
10. M.M. 413 (352,353)
11. M.M. 418,419 (358)
12. E.V. 54 (38-39)
13. M.M. 428, 429 (366)
14. Cug. 106 (78)
15. E.V. 122 (95)
16. S.Ev. 176 (159)
17. E.V. 122 (95)
18. H.L.L. 613 (453)
19. Cug. 106,107 (78,79)
20. M.m. 92
21. M.M. 417 (356)
22. Redemption 101
23. 8 T. 23 (17)
24. I.T. iunie 10, 1897
25. F.E. 179,180
26. 5 T. 740 (728,729)
27. S.pt.T. 144,145 (119)
28. H.L.L. 311-312 (225)
29. S.pt.T.144,145 (119)
30. C.c.H. 21 (18)
31. 8 T. 288 (228)
32. H.L.L. 25-26 (19)
33. F.E. 179
34. 5 CB. 1126 (C.B.N.T. 72)
35. Ev. 615, 616 (381,382)
36. 5 CB. 1126 (C.B.N.T. 72)
37. Ev. 615 (381)
38. 5 C.B. 1127 (C.B.N.T. 73)
39. 6 C.B. 1082 (C.B.N.T. 152)
40. H.L.L. 530 (392)
41. P.P. 366,367 (415-417)
42. H.L.L. 24 (18)
43. H.L.L. 52 (37)
44. H.L.L. 24,25 (18-19)
45. 6 C.B. 1082 (C.B.N.T. 152)
46. S.T. iul. 4, 1895
47. S.T. sept. 24, 1902
48. 5 C.B. 1130 (C.B.N.T. 77)
49. H.L.L. 49 (35)
50. 7 C.B. 929 (C.B.N.T. 243)
51. H.L.L. 117 (84)
52. 5 C.B. 1131 (C.B.N.T. 78,79)
53. 2 T. 202 (170)
54. 5 C.B. 1128 (C.B.N.T. 75)
55. 5 C.B. 1131 (C.B.N.T. 78)
56.57.58. 7 CB 927 (CB.N.T. 240)
59. 6 CB. 1084 (C.B.N.T.158)
60.61. 5 CB 1108 (C.B.N.T. 50)
62. 5 C.B. 1114 (C.B.N.T. 54)
63. 7 C.B. 925 (C.B.N.T. 237)
64. S.T. aug. 1, 1900
65. H.L.L. 804 (589)
66. 5 CB.1113,1114 (C.B.N.T. 54)
67. 6 T. 230 (210,211)
68. 9 T. 286 (257)
69. Ev. 616,617 (382)
70. S.T. mart. 8, 1910
71. I.F.A. 53 (35)
72. H.L.L. 671 (495)
73. S.pt.P.S. 67
74. H.L.L. 672 (497)
75. R.H. aug. 25, 1896
76. R.H. mai 5, 1896
77. H.L.L. 672 (497)
78. 2 C.B. 1038 (C.B.V.T. 148)
79. S.T. aug. 22, 1892
80. Ed. 132,133 (110,111)
81. 4 T. 585 (605)
82. I.F.A. 52 (34)
83. H.L.L. 172 (123)
84. H.L.L. 671 (495)
85. C.c.H. 57 (55)
86. Ev. 288 (179)
87. R.H. nov. 29, 1892
88. H.L.L. 669-671 (494)
89. S.Ev. 289 (263)
90. S.pt.T. 278 (214)
91. H.L.L. 805 (539)
92. R.H. iunie 2, 1896
93. H.L.L. 388 (285)
94. 6 C.B. 1112 (C.B.N.T. 194)
95. I.T. dec. 13, 1894
96. 6 C.B. 1053 (C.B.N.T. 111)
97. 5 T. 120 (115)
98. S.Ev. 174 (157)
99. 5 C.B. 1093 (C.B.N.T. 24.25)
100.101. 5 T. 120 (115)
102. 5 C.B. 1093 (C.B.N.T. 25)
103. C.c.H. 32 (29)
104. P.P. 33 (32)
105. Cug. 75 (56)
106. P.P. 33 (32)
107. H.L.L. 57 (39)
108. RH. ian. 3, 1907
109. 5 T. 174 (166,167)
110. 3 T. 172 (173,174)
111. C.c.H. 30 (27)
112. C.c.H. 31,32 (29)
113. R.H. mart. 19, 1889
114. S.pt.P.S. 66
115. 3 C.B. 1141 (C.B.V.T. 177)
116. 8 T. 279 (221)
117. 3 C.B.1153, 1154 (C.B.V.T.198)
118. R.H. dec. 12, 1907
119. P.R. 50 (31)
120. C.c.H. 73-75 (72-74)
121. 7 T. 71 (50)
122. M.M. 85 (70)
123. M.M. 199 (172)
124. P.P. 293,294 (332)
125. M.M. 471 (409)
126. M.M. 479 (415)
127. 9 T. 286 (257)
128. Cug. 71 (53)
129. M.M. 481 (417)
130.131. M.M. 479 (415)
132. Cug. 105 (77)
133. P.R. 369-370 (259)
134. S.Ev. 46 (38)
135. P.R. 370 (259)
136. 4 T. 268 (276)
137. Cug. 105,106 (77)
MARTIE
1. 4 CB. 1163 (C.B.V.T. 262)

2. S.V. 492,493 (402)
3. 4 CB. 1162 (C.B.V.T. 261,262)
4. Letter 43, 1895
5. I.M. 13,14.
6. S.pt.P.S. 32,33
7. P.R. 60 (39)
8. 5 T. 702 (692)
9. H.L.L. 21,22 (16)
10. H.L.L. 435,436 (323)
11. P.R. 60 (39)
12. 4 T. 377 (390)
13. W.M. 202
14. 1 T. 132 (132)
15. 4 T. 376 (389)
16. P.P. 41 (34.35)
17. 4 CB. 1143 (C.B.V.T. 230)
18. MS. 82,1900
19. P.P. 309 (351)
20. 1 T. 216 (208)
21. P.P. 39.43 (36)
22. 6 T. 66 (61)
23. P.P. 78,79 (79,80)
24. S.V. 503,504 (412)
25. F.E. 376
26. MS. 82, 1900
27. 3 T. 526 (527)
28. S.V. 543 (445)
29. S.V. 672 (550)
30. S.V. 544 (445)
31. S.V. 673 (551)
32. S.T. apr. 8, 1889
33. 1 S.G. 18-21
34. P.P. 55 (52)
35. 1 S.G. 21-22
36. M.Sp. 141 (125)
37. Cug. 139,140 (101,102)
38. P.P. 65,66 (64)
39. 1 CB. 1085
40. 41. 1 CB. 1084
42. S.T. iun. 12, 1901
43. I.T. iun. 14, 1900
44. 7 C.B. 934 (C.B.N.T. 251)
45. MS. 128, 1897
46. P.P. 370,371 (420,421)
47. ST. aug. 24, 1891
48. 6 C.B. 1077 (C.B.N.T. 145)
49. P.P. 371,372 (420,421)
50. ST. sept. 5, 1892
51. P.P. 64,65 (62.63)
52. ST. mai 30, 1916
53. RH. ian 21, 1890
54. I.T. ian. 1, 1903
55. 1 CB. 1104 (C.B.V.T. 46)
56. ST. iun. 10, 1880
57. ST. ian 9, 1912
58. S.V. 434 (352)
59. P.P. 69 (68)
60. P.P. 338 (384)
61. RH. apr. 15, 1884
62. 1 SG. 109-111
63. S.V. 52 (35)
64. 4 CB. 1171-1172
65. P.P. 331,332 (377)
66. 2 T. 294 (249)
67. 6 C.B. 1120 (C.B.N.T. 206)
68. S.pt.T. 29,30 (25)
69. R.H. oct. 9, 1894
70. P.P. 363-365 (412-413)
71. ST. iun. 9, 1881
72. MS. 23a, 1896
73. 6 C.B. 1110 (C.B.N.T. 192)
74. MS. 21, 1891
75. 1 C.B. 1104 (C.B.V.T. 46)
76. Letter 42, 1893
77. 5 T. 388 (381)
78. 6 C.B. 1085 (C.B.N.T. 157)
79. I.T. sept. 22, 1903
80. S.L. 80
81. H.L.L. 308,309 (223)
82. F.E. 135
83. P.P. 305 (346)
84. 1 C.B. 1104,1105 (C.B.V.T.46)
85. I.F.A. 505 (394,395)
86. W.M. 49
87. 1 C.B. 1105 (C.B.V.T. 47)
88. M.M. 84,85 (69)
89. C.c.H. 43 (41)
90.91. M.M. 84-85 (69)
92. C.c.H. 43 (41)
93. I.T. oct. 20, 1898
94. Cug. 61 (46)
95. Cug. 60-61 (46)
96. F.E. 262
97. R.H. iul. 17, 1896
98. P.D. 128 (84)
99. P.P. 373 (423,424)
100. 6 C.B. 1072 (C.B.N.T. 139)
101. R.H. mart. 8, 1881
102. 3 C.B. 1153 (C.B.V.T. 197)
103. 1 C.B. 1120 (C.B.V.T. 73)
104. 4 T. 294,295 (304)
105. M.M. 451,452 (389)
106. 3 C.B. 1152 (C.B.V.T. 195)
107. ST. mart. 3, 1876
108. S.Ev. 259 (236)
109. C.c.H. 63,64 (62)
110. 6 C.B. 1080 (C.B.N.T. 150)
111. I.T. sept. 20, 1900
112. P.P. 73 (74)
113. 2 T. 162 (136)
114. 1 T. 704 (666)
115. MS. 1, 1878
116. RH. nov. 8, 1887
117. MS 1, 1878
118. RH. ian. 24, 1893
119. 6 C.B. 1073 (C.B.N.T. 139)
120. C.c.H. 59-61 (58)
121. M.M. 426 (363)
122. M.M. 161 (139)
123. S.pt.P.S. 538
124. 5 T. 48,49 (47)
125. 5 T. 17 (17)
126. C.c.H. 68 (66)
127. M.M. 161 (139)
128. P.D. 301 (205)
129. 1 C.B. 1105 (C.B.V.T. 47)
130. 1 C.B. 1104 (C.B.V.T. 46)
131. M.M. 503 (437)
132. S.V. 476 (388)
133. S.pt.T. 32 (27)
134. 3 T. 436 (434)
135. M.M. 503 (437)
136. 4 T. 16 (17)
137. ST. ian. 11, 1877
138. C.c.H. 18,19 (15,16)
APRILIE
1. ST. dec. 30, 1889

2. ST. aug. 22, 1900
3. C.c.H. 13,14 (9-10)
4. 6 T. 479 (442)
5. 2 T. 73 (61)
6. 5 T. 316,317 (308)
7. 3 T. 433 (430)
8. ST. ian 27, 1904
9. M.M. 25,26 (19,20)
10. H.L.L. 462 (346)
11. C.H. 502
12. Letter 2, 1889
13. H.L.L. 187 (132)
14. H.L.L. 195 (138)
15. S.Ev. 262 (235,236)
15. F.E. 348.349
17. H.L.L. 753 (553)
18. ST. iul. 22, 1913
19. C.c.H. 13 (10)
20. M.M. 502 (435)
21. P.D. 326 (320)
22. I.T. mart. 8, 1900
23. ST. iul. 4, 1892
24. 7 CB. 912,913 (C.B.N.T. 221)
25. MS. 21, 1895
26. I.F.A. 209 (162)
27. C.c.H. 49-51 (47-49)
28. I.F.A. 209-210 (163)
29. C.c.H. 55 (54)
30. 6 C.B. 1094 (C.B.N.T. 170)
31. MS. 58, 1900
32. I.M. 225
33. ST. nov, 25, 1889
34. M.Sp. 246 (217)
35. RH. nov. 28, 1912
36. Letter 192, 1906
37. ST. iul. 4, 1892
38.39. 7 CB. 913 (C.B.N.T.170)
40.41. M.M. 71 (59-60)
42. 6 C.B.1094,1095 (CB.NT.170)
43.44. 6 C.B. 1116 (C.B.N.T.200)
45. 7 C.B. 914 (C.B.N.T. 233)
46. 6 C.B.1071 (CB.NT. 137,138)
47. H.L.L. 439,440 (327)
48. H.L.L. 309,310 (224)
49. 5 C.B. 1122 (C.B.N.T. 66)
50. Cug. 18-21 (17-18)
51. 1 SM. 398
52. 1 SM. 390-391
53. 1 SM. 393
54. Sp.T.Ser.A.No. 9,62
55. P.D. 160 (107)
56. RH. aug. 8, 1899
57. S.Ev. 103 (1893 ed.)
58. 1 SM 391-394
59. RH. dec. 13, 1887
60. P.D. 311,312 (213,214)
61. MS 32a, 1894
62. GCB, apr. 23, 1901
63. MS 48, 1893
64. I.T. apr. 23, 1912
65. S.pt.T. 16
66. 7 C.B. 949 (C.B.N.T. 272)
67. MS 1a, 1890
68. RH. mai 23, 1899
69. RH nov. 4,1890
70. 7 C.B. 936 (C.B.N.T. (253)
71. W.M. 316
72. ST. mai 19, 1898
73. S.pt.T. 35 (29)
74. 6 C.B. 1072 (C.B.N.T. 138)
75. 6 C.B. 1070 (C.B.N.T. 136)
76. I.F.A. 560 (440)
77. D.H. 165 (142)
78. P.D. 100 (62)
79. S.L. 10
80. S.V. 470 (384)
81. ST. dec. 2, 1913
82. RH. ian. 22, 1895
83. 2 T. 145 (122)
84. 2 T. 320, 321 (271)
85. S.pt.T. 338 (261)
86. RH. mai 12, 1896
87. C.c.H. 64 (62-63)
88. RH. sept. 19, 1899
89. SL. 9-10
90. SL. 11
91. SL. 12
92. 1 C.B. 1095 (C.B.V.T. 29,39)
93. 6 T. 147 (135)
94. 95. S.W. sept. 25, 1906
96. ST. febr. 24, 1890
97. I.T. mai 18, 1893
98. C.c.H. 124,125 (124)
99. 2 T. 319-320 (270,171)
100. ST. mai 31, 1877
101. S.Ev. 260 (236,237)
102. F.E. 341.342
103. P.D. 100.101 (62,63)
104. R.H. mart. 12, 1889
105. C.c.H. 111 (111)
106. RH. iul. 29, 1890
107. F.E. 136,137
108. 9 T. 287 (258)
109. C.c.H. 69,70 (67)
110. S.V. 477,478 (389, 390)
111. S.Ev. 262.263 (239)
112. S.Ev. 259.260 (237)
113. 2 T. 319 (270)
114. S.Ev. 262 (236)
MAI
1. C.c.H. 37 (35)
2. C.c.H. 23 (29)
3. C.c.H. 29 (26)
4. H.L.L. 300,301 (219)
5. C.c.H. 37,38 (36-37)
6. 5 T. 645 (636-637)
7. C.c.H. (37)
8. I.F.A. 566 (444,445)
9. Cug. 114 (83,84)
10. P.D. 206,207 (139)
11. 7 CB. 951 (C.B.N.T. 274,275)
12. I.T. mai 18, 1893
13. S.pt.T. 73 (57)
14. M.M. 421 (359,360)
15. Cug. 113,114 (83)
16. P.D. 251 (167)
17. Cug. 114,115
18. H.L.L. 555,556 (411)
19. Cug. 59 (44)
20. C.S. 99-100
21. C.c.H. 30,31 (27)
22. 2 T. 564-565 (475)
23. ST. mai 21, 1902
24. C.c.H. 52-55 (51-53)
25. RH. oct. 30, 1900
26. 5 T. 46.47 (45)
27. R.H. dec. 16, 1884
28. 5 T. 47-48 (46)
29. Cug. 8 (10)
30. H.L.L. 280 (203)
31. P.R. 435,436 (305)
32. H.L.L. 300 (218)
33. 5 T. 636 (628)
34. 3 T. 239, 240 (233)
35. Ev. 510 (316)
36. H.L.L. 167.171 (120,121)
37. I.T. Sept. 9, 1897
38. RH. iun. 10, 1902
39. 9 T. 152 (134)
40. MS. 1, 1878
41. Letter 9, 1899
42. MS 1, 1878
43. 2 T. 294,295 (249-259)
44. S.pt.T. 278 (214)
45. MS 56, 1900
46. ST. febr. 26, 1885
47. I.F.A. 51 (34)
48.49. Letter 9, 1899
50. C.c.H. 51.52 (50,51)
51. I.F.A. 51 (34)
52. H.L.L. 37,38 (28)
53. M.Sp. 18 (13,14)
54. S.V. 649-650 (539)
55. M.Sp. 18,19 (14)
56. H.L.L. 111 (78)
57. MS 57, 1900
58. S.pt.P.S. 258
59. H.L.L. 111-113 (78-80)
60. H.L.L. 172 (123)
61. Ev. 306,307 (189-190)
62. 6 T. 91 (83)
63. Ev. 316 (192)
64. S.pt.T. 317 (245)
65. 6 C.B. 1074 (C.B.N.T. 142)
66. MS. 70 (1900)
67. 6 C.B. 1074 (C.B.N.T. 142)
68. 6 C.B. 1075 (C.B.N.T. 143)
69. Ev. 308 (190)
70. 4 T. 40-41 (41)
71. Ev. 313 (6 T. 88-89)
72. Ev. 372-375 (226)
73. S.V. 475,476 (388)
74. H.L.L. 822 (602)
75. 9 T. 20,21 (18)
76. S.Ev. 115 (102,103)
77. M.Sp. 388,390 (338,339)
78. P.D. 67 (40)
79. 3 T. 387,388 (383)
80. 2 T. 651 (548)
81. LS. 114
82. 9 T. 166 (146)
83. S.pt.P.S. 23
84. 5 T. 506 (500-501)
85. 4 T. 426 (441)
86. 4 T. 452 (467)
87. 2 T. 264 (224)
88. 2 T. 264-266 (225)
89. 1 T. 154 (151)
90. P.D. 338 (230)
91. 5 T. 520.521 (514)
92. I.F.A. 511 (399)
93. C.c.H. 43 (41)
94. 5 T. 513 (507)
95. C.c.H. 44-48 (42-46)
96. I.T. oct. 17, 1895
97. M.M. 176 (152)
98. P.D. 84,85 (53)
99.5 C.B. 1104 (C.B.N.T. 40)
100. R.H. nov. 13, 1900
101. P.D. 85 (54)
102. 3 T. 363 (557)
103. S.Ev. 265,266 (241,242)
104. P.R. 164 (114)
105. H.L.L. 679 (502)
106. 6 CB.1114,1115 (CB.NT.198)
107. 7 CB. 944 (CB.N.T. 265,266)
IUNIE
1. P.D. 342,343 (233,234)

2. P.D. 345 (236)
3. P.D. 344 (235)
4. P.D. 343, 344 (234, 235)
5. C.S. 65
6. P.D. 351 (241)
7. C.S. 95-98
8. 4 T. 480,481 (497)
9. 4 T. 481 (498)
10. P.D. 352 (241,242)
11. 4 T. 480,481 (496
12. P.D. 353-355, 360 (243-245,248)
13. H.L.L. 785 (576)
14. Ed. 197,198 (167)
15. Ed. 99-100 (81)
16. M.M. 414 (354)
17. CH. 41
18. I.F.A. 284 (221)
19. M.M. 112, 113 (94)
20.21. D.H. 56 (50,51)
22. Ed. 15,16 (10-11)
23. Ed. 297 (248)
24. M.M. 397,398 (339)
25. Te. 137
26. Ed.173,178,184 (146,150,154)
27. 5 T. 466,467 (461)
28. M.M. 472,473 (410)
29. P.D. 346 (237)
30.31. 5 T. 261 (251)
32. C.S. 149
33. CH. 375,376
34. M.M. 454 (392,393)
35. 2 SM. 258,259
26. 2 SM. 263,264
37. ST febr.13, 1912
38. 5 C.B. 1130 (C.B.N.T. 77)
39. 1 T. 344 (329)
40. S.V. 545,546 (446,447)
41. S.V. 549 (449)
42. S.V. 547 (447)
43. S.V. 545 (446)
44. H.L.L. 527 (390)
45. S.V. 535,536 (438)
46. S.V. 536 (439)
47. S.V. 541-543 (443-444)
48. H.L.L. 107 (76)
49. S.V. 544 (445)
50. E.V. 51 (36)
51. E.V. 218 (164)
52. 6 T. 230,231 (212)
53. 6 T. 230 (212)
54. 1 T. 342 (327)
55. S.V. 534,537,541(437,440,444)
56. PP. 52,53 (49,50)
57. M.Sp. 133,134 (119-120)
58. P.D. 263 (175)
59. 2 T. 691 (582)
60. 2 T. 102 (86)
61. H.L.L. 785,786 (576)
62. 6 C.B. 1092 (C.B.N.T. 167)
63. H.L.L. 787 (577)
64. ST iul. 9, 1902
65. 6 C.B. 1093 (C.B.N.T. 168)
66. S.V. 549, 550 (450)
67. M.L. 349
68. S.V. 636,637 (521)
69. E.V. 285 (212)
70. S.V. 637,640 (522,524)
71. H.L.L. 786,787 (576)
72. 7 C.B. 909 (C.B.N.T. 216)
73. S.V. 644,645 (527,528)
74. 5 C.B. 1110 (C.B. N.T. 48)
75. S.V. 661 (541)
76. E.V. 292 (179)
77. E.V. 52 (36)
78. S.V. 543 (444,445)
79. 4 C.B. 1143 (C.B.V.T. 230)
80. I.T. apr. 1858
81. 6 C.B. 1093 (CB.N.T.167,168)
82. R.H. nov. 22, 1906
83. S.V. 645 (528)
84. M.L. 349
85. 2 SM. 273,274
86. H.L.L. 530 (392)
87. H.L.L. 787 (577)
88. H.L.L. 530 (392)
89. H.L.L. 388 (285)
90. H.L.L. 454 (339)
IULIE
1. P.R. 48,49 (30)

2. S.pt.T. 265,266 (204,205)
3. 5 T. 491
4. P.P. 252 (284)
5. P.R. 50 (31)
6. S.pt.T. 265 (204)
7. 4 CB. 1138,1139 (C.B.V.T.223)
8. H.L.L. 161,162 (115)
9. I.F.A. 50 (33,34)
10. P.P. 314 (356)
11. Ed. 35,36 (28,29)
12. P.P. 343,344 (389-390)
13. 6 T. 450 (415)
14. R.H. mart. 2, 1886
15. P.P. 349 (395)
16. R.H. mart. 2,1886
17. P.P. 350-352 (396-398)
18. P.R. 684,685 (482)
19. C.c.H. 36 (34)
20. 1 C.B. 1111 (C.B.V.T.58)
21. P.P. 352-354 (398-399)
22. P.P. 354 (401)
23. P.P. 353 (400)
24. P.P. 354-356 (401-403)
25. S.T. nov. 22, 1883
26. 4 T.120,121,124 (124,125,128)
27. 4 T.121-123 (123-125)
28. P.R. 699 (487)
29. 5 C.B. 1109 (C.B.N.T. 46-47)
30. H.L.L. 757 (556)
31. E.V. 260 (68)
32. H.L.L. 166 (118)
33. ST. apr. 16, 1902
34. S.V. 417 (338)
35. S.V. 414,415 (336)
36. S.V. 488 (398)
37. M.S. 76, 1897
38. S.V. 488,489 (399,499)
39. P.D. 156,156 (104-105)
40. ST. iul. 19, 1910
41. 2 T. 591 (498)
42. CH. 374
43. Cug. 9 (10)
44. S.pt.S.S. 111 (96)
45. RH mai 29, 1900
46. S.pt.S.S. 112
47. SV. 417,418 (338,339)
48. I.M. 377
49. S.V. 418 (339)
50. I.M. 378
51. PP. 357,358 (403,404)
52. S.V. 484 (395)
53. S.V. 420,421,426 (341,342,345)
54. S.V. 422 (342)
55. ST.mart. 12, 1902
56. Ev. 222,223 (138,139)
57. S.V. 410 (332,333)
58. Ev. 223 (139)
59. S.V. 479,480 (391,392)
60. EV. 223 (139)
61. ST. sept. 21, 1891
62. S.V. 480-482 (392,394)
63. 5 T. 331 (323,324)
64. S.V. 486 (396)
65. 4 T. 386 (399)
66. S.V. 486-490 (396-400)
67. S.V. 483,484 (394)
68. ST. nov. 12, 1896
69. S.V. 485 (395,396)
70. ST apr. 16, 1885
71. S.V. 485,486 (396)
72. 2 T. 401,402 (339)
73. S.V. 425 (344)
74. 4 T. 384-387 (398-400)
75. RH. oct. 9, 1894
76. 2 T. 691 (581)
77. P.P. 201 (224)
78. S.V. 614 (502,503)
79. 8 T. 314 (248)
80. 7 C.B. 989 (C.B.N.T. 328)
81. S.V. 660,661 (541)
82. I.T. iun. 8, 1893
83. S.V. 661 (541)
84. S.V. 503 (412)
85. RH. oct. 5, 1886
86. S.V. 487,488 (397)
87. 2 T. 355 (300)
88. 1 T. 332,333 (319)
89. P.D. 319 (218)
AUGUST
1. RH apr. 26, 1906

2. MS 31, 1911
3. P.D. 149 (98)
4. Letter 2, 1895
5. 2 T. 262 (222)
6. Letter 2, 1895
7. ST. ian. 8, 1902
8. Letter 2, 1895
9. 6 C.B. 1101 (C.B.N.T. 179)
10. 6 C.B. 1102 (CB.NT. 180,181)
11. I.T. aug. 3, 1893
12. 5 C.B.1143,1144 (C.B.N.T.96)
13. RH ian. 2, 1900
14. S.pt.T. 144 (109)
15. S.pt.P.S. 402
16. M.M. 491 (426)
17. 6 C.B. 1100 (C.B.N.T. 177)
18. C.c.H. 99 (97)
19. S.pt.S.S. 17 (15)
20. M.M. 465,466 (402)
21. MS 4, 1880
22. M.Sp. 80,81 (72)
23. 2 T. 283 (240)
24. I.T. oct. 1855
25. Ed. 260, 261 (218,219)
26. 5 T. 200, 201 (193)
27. I.T. nov. 3, 1898
28. P.D. 129, 250 (85, 166)
29. 5 T. 579 (572)
30. C.c.H. 46, 47 (45)
31. 4 T. 626 (648)
32. S.pt.T. 98 (75)
33. P.D. 130 (85)
34. Ed. 200, 201 (169)
35. M.M. 271 (237)
36. CH 107
37. M.M. 113, 288 (94,95,251)
38. Ed. 196, 197 (166)
39. P.P. 601 (691,692)
40. 4 T. 408, 422
41. FE. 147
42. M.M. 310 (268)
43. 1 C.B. 1105 (C.B.V.T. 47)
44. CH 627
45. 3 C.B. 1146 (C.B.V.T. 186)
46. RH mart. 30, 1886
47. M.M. 241 (211)
48. 3 T. 84 (85)
49. D.H. 56 (59)
50. 3 T. 486 (486)
51. 3 T. 491 (492)
52. CH 114,115
53. 9 T. 159 (140)
54. CH 450
55. D.H. 382 (337)
56. M.M. 335 (288)
57. M.M. 325-328 (280-282)
58. M.M. 335 (288)
59. G.C. 398
60. D.H. 57 (51)
61. I.T. feb. 27, 1902
62. P.P. 50 (45)
63. F.E. 418
64. M.M. 240, 272 (210, 238)
65. M.M. 51 (41)
66. H.L.L. 361,362 (264)
67. C.A. 494
68. 4 T. 653 (676)
69. RH iul. 25, 1871
70. M.M. 127 (107)
71. M.M. 52 (43,44)
72. Ed. 211 (178)
73. 4 T. 587, 655 (607, 678)
74. P.P. 458,459 (525)
75. S.pt.P.S. 224
76. S.pt.T. 423 (325)
77. P.D. 374 (259)
78. M.M. 360 (309)
79. Letter 10, 1890
80. 4 T. 580, 581 (601)
81. Letter 2, 1895
82. S.pt.T. 363 (281)
83. 84. Letter 2, 1895
85. P.D. 337 (229,230)
86. I.T. dec. 27, 1900
87. R.H. mart. 26, 1889
88. S.pt.P.S. 342
89. 6 C.B. 1085 (C.B.N.T. 156)
90. Ed. 296,297 (248)
91. I.T. iul. 19, 1894
92. F.E. 84
93. 4 T. 653 (676)
94. S.pt.T. 364 (282)
95. Letter 10, 1890
96. S.pt.P.S. 336,337
97. C.A. 521
98. Ed. 210,211 (177)
99. C.A. 515,516
100. Cug. 118 (86)
101. WM 26
102. H.L.L. 640,641 (474)
103. 6 T. 276 (254)
104. 3 T. 249 (243)
105. F.F. 270
106. H.L.L. 602 (445)
107. I.F.A. 69 (48)
108. 1 T. 361,362 (345)
109. I.F.A. 69 (48)
110. 1 T. 360 (344)
111. I.F.A. 518 (405)
112. M.M. 444, 445 (382)
113. S.pt.T. 272 (210)
114. F.E. 93
115. 7 T. 64 (45)
116. S.pt.T. 274 (211)
117. Ed. 161 (135)
118. 1 T. 497 (470)
119. Letter 6a, 1890
120. 9 T. 144 (129)
121. 6 T. 367 (337)
122. 7 T. 244 (181)
123. G.C. 413,420
124. Ed. 248 (210)
125. G.C. 420,421
126. 4 T. 645 (668)
127. I.T. mart. 9, 1893
128. I.F.A. 523, 524 (409)
129. C.S. 65
130. 3 T. 388,389 (383)
131. C.S. 81
132. C.S. 66
133. 4 T. 119, 120 (123)
134. S.T. nov. 15, 1910
135. 3 T. 393, 394 (389)
136. P.P. 527 (605)
137. C.S. 73, 74
138. 9 T. 157, 158 (139)
139. S.T. mart. 9, 1876
140. 7 T. 190 (141)
141 S.pt.T. 140,141 (107)
142. C.c.H. 101, 102 (199)
143. E.V. 114,115 (88,89)
144. M.Sp. 508 (442,443)
145. 6 T. 273 (251)
146. P.D. 301, 204
147. I.T. ian. 1, 1902
148. M.M. 160 (137)
149. I.T. febr. 13, 1902
150. I.T. oct. 23, 1902
151. I.T. mai 1, 1902
152. R.H. mart. 26, 1889
153. 5 T. 200 (192)
154. MS 36, 1891
SEPTEMBRIE
1. P.P. 49 (45)
2. C.A. 27
3. P.P. 49,50 (45)
4. Ed. 22 (16,17)
5. P.P. 46 (39,40)
6. M.M. 356,357 (303)
7. C.A. 102,103
8. M.M. 361 (309)
9. 7 T. 46 (31)
10. C.A. 120
11. 5 T. 362 (355)
12. C.A. 15
13. 4 T. 507 (524)
14. Cug. 63,64 (48)
15. C.A. 103, 120
16. M.M. 360 (309)
17. P.D. 290 (197)
18. 6 T. 430 (396)
19. 3 T. 539 (541)
20. S.T. febr. 17, 1904
21. 4 T. 304 (314)
22. M.M. 358 (306)
23. C.A. 99
24. 2 T. 133 (113)
25. 5 T. 335 (327-328)
26. C.A. 19
27. C.A. 99
28. M.M. 362 (310)
29. 1 T. 306 (294)
30. M.M. 359 (307,308)
31. C.A. 110, 111
32. F.E. 74
33. C.A. 91
34. Ed. 216 (182)
35. M.M. 359 (308)
36. 5 T. 362 (355)
37. M.M. 359 (307)
38. 5 T. 362 (355)
39. M.M. 358 (306)
40. 2 C.B. 1000 (C.B.V.T. 194)
41. 4 T. 507, 508 (524)
42. 4 T. 505 (522)
43. 2 C.B. 1031 (C.B.V.T. 137)
44. S.pt.T. 460 (353)
45. 5 T. 363 (356)
46. C.A. 215
47. 1 T. 307 (294,295)
48. M.M. 361 (309)
49. C.A. 95, 102
50. M.M. 183, 185 (158,159)
51.F.E. 326,327
52. M.M. 365-370 (313-315)
53. C.A. 280
54. 2 T. 231 (195)
55. 2 T. 647 (545)
56. P.P. 84 (86)
57. C.A. 160, 161
58. C.A. 279
59. D.H. 218 (188)
60. P.P. 561 (646)
61. S.T. febr. 26, 1902
62. P.P. 561 (646)
63. D.H. 219 (188)
64. H.L.L. 74 (51)
65. H.L.L. 70 (48)
66. I.T. nov. 21, 1895
67. I.T. sept. 1873
68. C.A. 290
69. H.L.L. 74 (51)
70. F.E. 153
71. M.M. 376 (321)
72. C.A. 234
73. R.H. iul. 8, 1902
74. M.M. 388 (331)
75. M.M. 377, 378 (321)
76. C.A. 231
77. S.T. nov. 10, 1881
78. R.H. iul. 8, 1902
79. ST. ian. 1, 1902
80. ST. nov. 10, 1881
81. G.C. 79
82. Ed. 287 (241)
83. C.A. 232
84. S.pt.P.S. 112
85. C.A. 310
86. 3 T. 532 (534)
87. S.pt.P.S. 158, 159
88. C.A. 308
89. C.A. 421
90. 1 T- 307 (295)
91. C.A. 426, 427
92. S.T. nov. 14, 1892
93. Cug. 82 (61)
94. Cug. 135 (98)
95. M.M. 394 (336)
96. I.T. febr. 28, 1905
97. C.A. 286
98. S.pt.P.S. 148
99. P.P. 574 (660)
100. S.Ev. 207 (188)
101. S.T. nov. 3, 1881
102. S.T. ian. 1, 1902
103. G.C. 229
104. 2 C.B. 1009 (C.B.V.T. 101)
105. S.T. ian. 1, 1902
106. R.H. oct. 14, 1875
107. S.T. ian. 1, 1902
108. C.T. 169
109. 110. I.T. nov. 3, 1908
111. M.M. 375, 376 (320, 321)
112. G.C. 499
113. 1 T. 400 (380, 381)
114. P.D. 195, 196 (132)
115. Ed. 185 (155)
116. S.pt.S.S. 41,42 (36)
117. S.pt.P.S. 207
118. S.pt.P.S. 172
119. P.P. 144 (155)
120. S.pt.P.S. 110
121. Ed. 186 (156)
122. S.pt.P.S. 110
123. G.C. 506
124. Ed. 167,168 (149)
125. H.L.L. 73 (50)
126. 5 C.B. 1117 (C.B.N.T. 58)
127. M.M. 254 (222)
128. S.pt.P.S. 246
129. P.P. 289 (327)
130. 2 T. 585 (492)
131. 6 T. 358 (329)
132. Ed. 250, 251 (212)
133. 6 T. 358 (329)
134. Letter 132, 1900
135. 6 T. 359 (330)
136. M.M. 366 (313)
137. M.M. 380 (324)
138. I.T. aug. 23, 1894
139. G.C. 187
140. Ed. 249 (210)
141. M.M. 354 (303)
142. 6 T. 348 (319)
143. M.M. 354,355 (303)
144. 6 T. 347 (319)
145. C.A. 450
146. H.L.L. 639 (473)
147. P.P. 176 (192-193)
148. Letter 75, 1898
149. M.M. 359 (306,307)
150. F.E. 104
151. M.M. 359 (307)
152. M.M. 352 (302)
153. P.P. 144 (155-156)
154. C.A. 39
155. M.M. 355 (303, 304)
156. Ed. 307
157. S.T. nov. 14, 1892
158. G.C. 481
159. S.T. nov. 14, 1892
160. C.A. 545
161. Ed. 306, 307 (255)
162. G.C. 13
OCTOMBRIE
1. 2. 6 CB. 1118 (C.B.N.T. 204)

3. P.R. 590 (414)
4. 4 T. 329, 330 (340)
5. I.F.A. 11, 12 (5)
6. I.F.A. 11 (4-5)
7. P.D. 166 (112,113)
8. M.Sp. 61 (17)
9. R.H. sept. 20, 1892
10. S.V. 317 (254)
11. E.V. 229,230,233
12. S.V. 391 (316)
13. E.V. 237 (179)
14. S.V. 435,436 (535)
15. S.V. 423 (343)
16. S.V. 409-411 (332-334)
17. S.V. 422, 423 (342)
18. S.V. 432 (350)
19. S.V. 389, 390 (315-316)
20. E.V. 254 (192)
21. S.V. 439,445,448(355,361,363)
22. 7 C.B. 977 (C.B.N.T. 321)
23. S.V. 449 (366)
24. S.V. 594 (487)
25.26. 7 CB. 970 (C.B.N.T. 301)
27. F.F. 52
28. ST iun. 14, 1910
29. 7 C.B. 968,969 (C.B.N.T.299)
30. 4 C.B. 1161 (C.B.V.T. 260)
31. Letter 106, 1897
32. 5 T. 216 (207)
33. MS 20, 1899
34. E.V. 58 (42)
35. 5 T. 472, 473 (467-468)
36. P.R. 605 (424)
37. S.V. 623,624 (510)
38. 2 T. 105 (89)
39. SW mart. 21, 1905
40. 3 T. 62 (62)
41. 4 C.B. 1184 (C.B.V.T. 298)
42. P.R. 716 (504)
43. 5 T. 395 (388)
44. 5 T. 464 (459)
45. 9 T. 37 (34)
46. 7 C.B. 974 (C.B.N.T. 308)
47. 7 C.B. 981 (C.B.N.T. 317)
48. ST febr. 13, 1896
49. 7 C.B. 975 (C.B.N.T. 308.309)
50. 7 C.B. 981,982 (C.B.N.T.317)
51. S.V. viii, ix (588)
52. P.D. 327 (221)
53. 6 T. 291 (268)
54. S.V. ix, x (589)
55. 8 T. 20 (15)
56. P.D. 327, 328 (222)
57. S.V. vii, viii (586,587)
58. E.V. 78 (58)
59. S.V. xi (590)
60. R.H. iun. 22, 1911
61. 1 T. 58-62 (60-62)
62. 1 SM. 32
63. 5 T. 67 (65)
64. 6 T. 131 (121)
65. 5 T. 665, 656
66. 2 T. 605, 510
67. 8 T. 298
68. 5 T. 661 (652)
69. RH iul. 18, 1907
70. 5 T. 671 (662)
71. Letter 12, 1890
72. 5 T. 672 (663
73. H.L.L. 649,650 (480)
74. 5 C.B. 1138,1139 (C.B.NT.89)
75. H.L.L. 650 (481)
76. 5 C.B. 1139 (C.B.N.T. 89)
77. Ev. 275 (170)
78. H.L.L. 650 (480)
79. Ev. 275 (170)
80. 5 C.B. 1138 (C.B.N.T. 88,89)
81. H.L.L. 656 (487)
82. I.T. mai, 1873
83. H.L.L. 652 (481)
84. H.L.L. 656,661 (487,488)
85. H.L.L. 656,657 (486,487)
86. 5 C.B. 1102 (C.B.N.T. 37)
87. 3 SG. 228
88. R.H. mai 31, 1898
89. H.L.L. 659,660 (488))
90. 5 C.B. 1113 (C.B.N.T. 53)
91. E.V. 216,217 (163)
92. R.H. ian. 21, 1890
93. R.H. iul. 26, 1898
94. R.C. 58
95. 1 T. 224 (215)
96. R.H. oct. 16, 1888
97. M.Sp.45,46,49-51(30-31.34-35)
98. 7 C.B. 961 (C.B.N.T. 287)
99. 7 C.B. 963 (C.B.N:T. 291)
100. 7 C.B. 965 (C.B.N.T. 294)
101. 7 C.B. 965,966 (CB.NT.295)
102. 7 C.B. 965 (C.B.N.T. 294)
103. 6 T. 14,15 (13,14)
104. 105. 6 T. 144 (132-133)
106. 6 T. 293 (270)
107. I.F.A. 110, 111 (82,83)
108. 9 T. 53-59 (48-54)
109. H.L.L. 413,414 (307-308)
110. H.L.L. 414 (308)
111. H.L.L. 413,414 (307,308)
NOIEMBRIE
1. S.V. 507 (414)

2. P.R. 605,606 (424,425)
3. 5 T. 321 (313)
4. ST ian. 29, 1908
5. ST. mai 24, 1877
6. RH apr. 15, 1880
7. 7 CB. 937 (C.B.N.T. 255,256)
8. RH aug. 4, 1910
9. 2 T. 143-145 (121-123)
10. RH iul. 22, 1884
11. I.T. iul. 15, 1897
12. RH nov. 17, 1885
13. 5 C.B. 1099 (C.B.N.T. 33)
14. M.M. 226 (197)
15. C.H. 457
16. M.M. 227-231 (198-201)
17. 4 T. 656 (679)
18. R.H. apr. 6, 1886
19. S.V. 528 (433)
20. ST nov. 5, 1902
21. E.V. 47 (32)
22. E.V. 46 (32)
23. E.V. 152,153 (114,115)
24. 5 T. 293, 294 (284,285)
25. I.F.A. 290 (226)
26. P.P. 684,685 (789)
27. E.V. 263 (67)
28.29. E.V. 262 (66,67)
30. M.M. 242 (212)
31. 2 SM. 351,352
32. 2 SM. 350
33.34. S.V. 522 (427)
35. P.P. 115 (121-122)
36. S.pt.P.S. 426
37. S.pt.P.S. 19
38. M.Sp. 364, 365
39. 6 C.B. 1120 (C.B.N.T. 206)
40. Cug. 145 (105)
41. I.F.A. 535 (418,419)
42. S.V. 594 (486)
43. I.T. mart. 23, 1893
44. 5 T. 470, 471 (465)
45. 8 T. 42
46. 5 T. 452 (446)
47. 9 T. 229, 230 (205)
48. S.V.464,465,478(378,379,390)
49. S.V. 510 (417)
50. S.V. 516 (422)
51. R.H. aug. 4, 1910
52. S.V. 510 (417)
53. S.pt.T. 328 (250)
54. S.V. 510 (417)
55. P.P. 337 (383)
56. S.V. 589, 590 (482)
57. S.V. 517 (423)
58. S.V. 578,579,581 (473,475)
59. S.V. 601 (492)
60. S.V. 606-610 (496,497,500)
61. RH febr. 9, 1911
62. S.V. 530 (434)
63. S.V. 529,530 (433,434)
64. ST nov. 30, 1882
65. 7 T. 64 (45)
66. Ed. 262,271 (220,227)
67. S.V. 611,612 (501)
68. R.H. ian. 13, 1910
69. I.F.A. 54,55 (37)
70. M.Sp. 506,507 (441,442)
71. M.Sp. 506-509(440-443)
72. 6 T. 90 (83)
73. E.V. 277 (206)
74. S.V. 611 (500)
75. E.V. 277,278 (206)
76. S.T. ian. 18, 1910
77. 8 T. 315 (249)
78. 9 T. 62 (56)
79. 8 T. 315 (250)
80. S.V. 608 (498)
81. 6 T. 332 (304)
82. E.V. 71 (52)
83. S.V. 425 (344)
84. E.V. 71 (52,53)
85. 5 T. 208, 209 (200)
86. S.V. 627 (513,514)
87. R.H. aug. 5, 1884
88. S.V. 613,614,616 (502,504)
89. E.V. 58 (41)
90. S.V. 627-629 (514-515)
91. Letter 119, 1904
92. S.V. 629, 515
DECEMBRIE
1. S.V. 337,338 (273)
2. H.L.L. 636 (471)
3. H.L.L. 635 (470)
4. 5 T. 99-101 (95)
5. 8 T. 50 (40)
6. S.pt.T. 89,90 (68)
7. H.L.L. 631,632 (468)
8. S.V. 334 (270)
9. H.L.L. 632,633 (468)
10. H.L.L. 632 (468)
11. P.R. 548 (382)
12. M.Sp. 114 (103)
13. M.Sp. 113 (102)
14. S.V. 624,625 (511-512)
15. S.V. 625 (512)
16. S.V. 635-636 (520-521)
17. S.V. 299, 302 (239)
18. S.V. 299,302-304 (239-241)
19. S.V. 641,642 (525,526)
20. S.V. 641 (525)
21. 2 T. 121,122 (102,103)
22. I.M. 61
23. S.V. 301 (240)
24. I.T. apr. 1854
25. I.M. 413,414
26. S.V. 657 (538)
27. E.V. 290 (216)
28. S.V. 660,661 (541,542)
29. S.T. oct. 24, 1906
30. S.V. 662, 663 (542-543)
31. S.V. 666-671 (545-547)
32. S.V. 663,664 (543)
33. S.V. 672,673 (551)
34. H.L.L. 763 (561)
35. P.P. 341 (387)
36. E.V. 178 (134)
37. S.V. 673 (551)
38.39. I.M. 429
40. S.V. 673,674 (551,552)
41. E.V. 66,67 (48)
42. 2 T. 101, 102 (86)
43. Ed.301,302,307 (251,255,256)
44. P.R. 682 (480)
45. P.P. 67 (65)
46. S.V. 503,504,674 (412,551)
47. S.V. 651 (533)
48. 9 T. 286-288 (257-258)
49. S.V. 676 (553)
50. ST ian 31, 1878
51. S.V. 676,677 (554)
52. S.T. ian. 27, 1888
53. S.T. apr. 8, 1889
54. Ed. 303 (252,253)
55. C.c.H. 86,87 (84)
56. I.M. 430,431
57. BE. iul. 31, 1899
58. R.H. mai 4, 1897
59. 8 T. 44 (32)
60. 8 T. 42 (42)
61. HS 146
62. M.m. 99-101
63. 7 T. 131 (97)
64. H.L.L. 331 (241)
65. 7 T. 131 (97)
66. H.L.L. 331,332 (241,242)
67. S.V. 674, 676 (552,554)
68. I.F.A. 312,313 (242-243)
69. Ed. 309 (257)
70. 9 T. 285 (256)
71. ST febr. 24, 1890
72. GCB apr. 6, 1903
73. S.V. 677, 678 (554)
IANUARIE
CUVÂNTUL ŞI LUCRĂRILE LUI DUMNEZEU
Biblia - o călăuză desăvârşită

O lumină pe cărarea mea ...................................................... 7
Scutul meu în faţa ispitei ..................................................... 8
Făgăduinţele Bibliei sunt pentru mine ................................. 9
O carte de inspiraţie divină

Carte cu învăţături pentru întreaga omenire ....................... 10
Biblia din cer ...................................................................... 11
Toată Biblia este inspirată ................................................... 12
O descoperire infailibilă ..................................................... 13
Tainele nu le putem înţelege ............................................... 14
Cartea care dăinuie .............................................................. 15
Dovada experienţei ............................................................. 16
Puterea de viaţă a Cuvântului Hristos

Cuvântul viu ....................................................................... 17
Secretul puterii ................................................................... 18
Născut prin Cuvânt ............................................................. 19
Hrană pentru sufletul meu .................................................. 20
Viaţă în Cuvântul lui Dumnezeu ......................................... 21
O măsură pusă înaintea mea ................................................ 22
Uniţi cu divinitatea .............................................................. 23
Cuvântul lui Dumnezeu şi Creaţiunea

Lumile aduse la viaţă prin creaţiune ................................... 24
Natura vorbeşte despre Dumnezeu ..................................... 25
Cerurile vorbesc .................................................................. 26
Creaţiune şi nu evoluţie ...................................................... 27
Toată natura susţinută de Dumnezeu .................................. 28
Opera de încoronare a creaţiunii ......................................... 29
Ce este viaţa ta? ................................................................... 30
Sabatul lui Dumnezeu

Instituit la creaţiune ............................................................. 31
O sfântă aducere aminte ...................................................... 32
Un semn special .................................................................. 33
Pregătire pentru ziua sfântă ................................................. 34
Sfinţit pentru închinare ........................................................ 35
Cea mai fericită zi din săptămână ....................................... 36
Serbat în veşnicie ................................................................ 37
FEBRUARIE
CEI TREI REPREZENTANŢI AI CERULUI
Minunatul Părinte
Iubitul nostru Tată ceresc .................................................... 38
Maiestatea şi măreţia Lui .................................................... 39
Un Dumnezeu personal ...................................................... 40
Sfânt şi venerabil este numele Lui ...................................... 41
Credincios şi adevărat ......................................................... 42
Minunata Sa dragoste, arătată ............................................. 43
Desăvârşit în toate căile Lui ................................................ 44
Fiul cel veşnic
Darul lui Dumnezeu pentru neamul omenesc ..................... 45
Existenţa Sa, din veşnicie ................................................... 46
Marele “Eu sunt” ................................................................. 47
Creatorul Intrupat ................................................................ 48
Viaţa lui neprihănită ............................................................ 49
El a murit pentru noi ........................................................... 50
Învierea lui Isus şi noua viaţă ............................................. 51
Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu

A treia personală a dumnezeirii ........................................... 52
Darul lui Dumnezeu pentru voi ........................................... 53
O prezenţă tainică ............................................................... 54
Unealtă în lucrarea de mântuire .......................................... 55
Mângâietor şi învăţător ....................................................... 56
Duhul care locuieşte în suflet ............................................... 57
Nu întristaţi Duhul ............................................................... 58
Caracterul şi providenţa lui Dumnezeu
Dumnezeu este iubire .......................................................... 59
Nici o părtinire ...................................................................... 60
Nesfârşita înţelepciune şi bunătate ...................................... 61
Prezenţa divină veşnic cu noi ............................................... 62
Grija lui gingaşă şi iubitoare ............................................... 63
Providenţa salvatoare a lui Dumnezeu ................................. 64
Iubitor al tuturor oamenilor ................................................. 65
MARTIE
SATAN ŞI MAREA RĂSCOALĂ
Păcatul şi primul răsculător

Începutul răscoalei .............................................................. 66
Ambiţia aduce întristare ...................................................... 67
Mândria merge înaintea căderii ........................................... 68
Pavăză împotriva neadevărului ............................................ 69
Păcatul - ceva foarte imoral ................................................. 70
Viaţa sau moartea? .............................................................. 71
Răzvrătirea va fi nimicită .................................................... 72
Căderea omului şi mântuirea

Îndărătnicia omului .............................................................. 73
Calea celor stricaţi ............................................................... 74
Prima făgăduinţă de mântuire ............................................. 75
Un Mântuitor din veşnicie ................................................... 76
Planul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omului ............ 77
Neputinţa omului de a se salva singur ................................. 78
Îngerii - prietenii şi păzitorii noştri ...................................... 79
A murmura împotriva Legii lui Dumnezeu

Poruncile lui Dumnezeu sunt adevărate .............................. 80
Schimbarea poruncilor ........................................................ 81
Omul, o persoană cu conştiinţa liberă ................................. 82
În armonie cu cerul ............................................................. 83
Minunatele lucruri în Legea lui Dumnezeu ......................... 84
Exemplul lui Isus în păzirea Legii ....................................... 85
Marele principiu al Legii ..................................................... 86
Credinţa şi Evanghelia
Starea noastră neajutorată în păcat ...................................... 87
Evanghelia pentru ambele dispensaţiuni .............................. 88
Mult har pentru ascultare ...................................................... 89
Credinţa care lucrează .......................................................... 90
Cum este făcută credinţa desăvârşită ................................... 91
Ne contrazicem cu mărturia noastră? .................................. 92
Credinţa anulează ascultarea? .............................................. 93
Caracterul lui Dumnezeu descoperit
Marele element al puterii mântuitoare ................................ 94
A face rugăciuni pentru o experienţă mai mare ................... 95
Puterea mântuitoare a lui Isus ................................................ 96
APRILIE
REMEDIUL LUI DUMNEZEU PENTRU PĂCAT
Hristos este suficient

Mântuitorul oamenilor ......................................................... 97
Prietenul păcătosului ........................................................... 98
Un izvor de viaţă ................................................................. 99
Îndrumătorul şi călăuza mea ................................................ 100
Sângele de sacrificiu al lui Hristos ...................................... 101
Îndreptăţiţi prin sângele Său ................................................ 102
Spălat în săngele Mielului

Pace prin intermediul crucii ................................................. 103
O minunată înlocuire ........................................................... 104
O ispăşire desăvârşită ......................................................... 105
Tipul întâlneşte antitipul ...................................................... 106
Răscumpărare şi iertare ....................................................... 107
Îndreptăţiţi prin dreptatea Lui

Îndreptăţirea de sine este insuficientă ................................. 108
Săturaţi cu neprihănirea Lui ................................................ 109
Primii paşi în îndreptăţire .................................................... 110
Dreptatea lui Hristos este îndestulătoare ............................. 111
Neprihănirea Lui dobândită prin credinţă ............................ 112
Îmbrăcaţi în dreptatea Lui ................................................... 113
Voia lui Dumnezeu .............................................................. 114
Sfinţiţi prin viaţa Lui

Credinţa dovedită prin fapte ............................................... 115
Sfinţirea - lucrare de o viaţă întreagă .................................. 116
A urî păcatul ........................................................................ 117
“Dacă cineva a păcătuit ...” ................................................. 118
Încercarea caracterului ....................................................... 119
Scara ce duce la neprihănire .............................................. 120
Bucurie şi pace în Duhul Sfânt .......................................... 121
Credinţă, nu sentiment
Ce este credinţa? ................................................................. 122
Credinţa vine prin făgăduinţe ............................................ 123
Lupta bună a credinţei ........................................................ 124
Cel drept va trăi prin credinţă ............................................. 125
Credinţa este biruinţă ......................................................... 126
MAI
POCĂINŢĂ ŞI VIAŢĂ NOUĂ
Căinţa şi mărturisirea
Adevărata căinţă pentru păcat ............................................ 127
Mărturisirea sinceră e esenţială .......................................... 128
Iertare şi primire
Semnificaţia iertării ............................................................ 129
Fiii şi fiicele lui Dumnezeu ............................................... 130
Iertaţi în măsura în care iertăm .......................................... 131
Restituirea este necesară ..................................................... 132
Veniţi aşa cum sunteţi ........................................................ 133
O iertare personală ............................................................. 134
Unirea cu Hristos ............................................................... 135
Născut de sus
Ajutor pentru cei săraci ....................................................... 136
O schimbare a inimii e necesară .......................................... 137
Binecuvântări asupra omului unil ....................................... 138
O viaţă cu totul nouă .......................................................... 139
Sfinţirea vieţii ..................................................................... 140
Întăriţi prin Duhul ................................................................ 141
Uimitoarea transformare de caracter ................................... 142
Îngropaţi cu El în botez
Exemplul Domnului nostru ................................................. 143
“Aceasta este fiul Meu Prea Iubit” ...................................... 144
Năcut din apă şi din Duh ..................................................... 145
Botezaţi în moartea şi învierea Sa ....................................... 146
Păşind pe urmele Sale ......................................................... 147
Când este potrivită rebotezarea ........................................... 148
Porunca Domnului nostru .................................................... 149
Consacrarea şi experienţa creştină

Schimbaţi prin contemplare ............................................... 150
Luându-ne crucea ............................................................... 151
Cultivând obiceiuri sănătoase ............................................ 152
A nu-ţi fi ruşine de Isus ..................................................... 153
Exercitarea dreaptă a voinţei ............................................. 154
Timpul de semănat al vieţii ................................................ 155
Nu vă pierdeţi nădejdea ..................................................... 156
Ţinta ce trebuie atinsă

Un mod de asigurare al vieţii pentru noi ............................ 157
IUNIE
AICI ŞI ÎN VIAŢA VEŞNICĂ
Talanţi pentru toţi

Timpul, un talant valoros .................................................... 158
Un remediu pentru trândăvie .............................................. 159
Adevărata valoare a banilor ............................................... 160
O conştiinţă trezită .............................................................. 161
O bunăvoinţă vie ................................................................. 162
Credincioşi în lucruri mici .................................................. 163
Divinul Dătător de viaţă

Izvorul vieţii ....................................................................... 164
El ne poartă de grijă în fiecare clipă .................................. 165
Marea problemă a vieţii ..................................................... 166
O singură viaţă ................................................................... 167
Dincolo de scenele vieţii ................................................... 168
Trăieşte cât timp mai ai o şansă ......................................... 169
Căutând comoara cerească ................................................ 170
Răstimpul de linişte
Săgeata morţii .................................................................... 171
Lumină în întristări ............................................................ 172
Morţii noştri binecuvântaţi ................................................ 173
Omul un simplu muritor ..................................................... 174
Starea omului în timpul morţii ........................................... 175
O generozitate în dreptatea lui Dumnezeu ......................... 176
Partea celor răi .................................................................... 177
Nemurirea prin Hristos

Nemurirea naturală - o minciună ........................................ 178
Acum este timpul lui Dumnezeu ......................................... 179
Hristos, primul rod ............................................................. 180
Moartea, înghiţită de biruinţă ............................................. 181
O înviere specială ............................................................... 182
Învierea spre nemurire ....................................................... 183
Învierea spre osânda veşnică .............................................. 184
Speranţa învierii
Vine Dătătorul de viaţă ...................................................... 185
Speranţă în întristare .......................................................... 186
Când viaţa veşnică începe .................................................. 187
IULIE
SANCTUARUL LUI DUMNEZEU
Sfinţenia preoţiei divine

Domnul este în acest loc .................................................... 188
Tăceţi înaintea Lui ............................................................ 189
Curăţirea de păcat ............................................................. 190
Duhul, în templul sufletului .............................................. 191
Sanctuarul în Vechiul Testament

Scopul Sanctuarului .......................................................... 192
Un templu construit prin daruri .......................................... 193
Măreţie şi strălucire în locaşul Său .................................... 194
Mântuitor, preot şi împărat ................................................ 195
O consacrare zilnică lui Dumnezeu ................................... 196
Parfumul plăcut al nemuririi .............................................. 197
Hristos a murit pentru fiecare în parte ............................... 198
Hristos în Templul original

Jertfa de bunăvoie a lui Hristos ......................................... 199
Sângele folosit continuu .................................................... 200
În locul sfânt ....................................................................... 201
Centrul serviciului Său ...................................................... 202
Se înfăţişează în cer, pentru noi ......................................... 203
Mântuirea desăvârşită pentru copiii Lui ............................ 204
Adevăratul mijlocitor ......................................................... 205
Trăind în ceasul judecăţii

Lucrurile cereşti curăţite .................................................... 206
Hristos înaintea celui îmbătrânit de zile ............................ 207
Semnalul de începere a judecăţii ........................................ 208
Ochii noştri, aţintiţi la Hristos ............................................ 209
Judecaţi după cele scrise în cărţi ........................................ 210
Fiecare viaţă este cercetată ................................................. 211
Ştergerea păcatelor ............................................................. 212
Sfârşitul păcatului
O judecată anterioară ......................................................... 213
Timpul se încheie ............................................................... 214
Când timpul de probă se încheie ....................................... 215
Sfinţii vor judeca lumea ..................................................... 216
Planurile lui Satan ............................................................. 217
Statornici în adevărul prezent ............................................. 218
AUGUST
UMBLÂND CA ŞI HRISTOS
Imitându-L pe Hristos
Isus, Modelul nostru desăvârşit ......................................... 219
Prima dată, lucrurile dintâi

Religia mai presus de orice ................................................ 220
Despărţiţi de lume .............................................................. 221
Siguranţa numai într-o gândire dreaptă .............................. 222
Schimbaţi prin cercetarea cuvântului ................................. 223
Veghere şi rugăciune .......................................................... 224
Comuniunea inimii cu Dumnezeu ...................................... 225
Plinătatea bucuriei .............................................................. 226
Un puternic templu trupesc

Locul unde sălăşluieşte Dumnezeu ..................................... 227
Sănătatea este răsplata obiceiurilor sănătoase ..................... 228
Sătătate în ascultare de Legea lui Dumnezeu ..................... 229
A mânca pentru sănătate şi fericire .................................... 230
Abstinenţa de la plăcerile dăunătoare ................................ 231
Binecuvântare în activitatea fizică ...................................... 232
Vino de-o parte şi odihneşte-te .......................................... 233
În legătură cu alţii
Prietenia prietenilor lui Hristos .......................................... 234
Influenţa voastră contează ................................................. 235
Cuvinte de har .................................................................... 236
Ceva mai bun ..................................................................... 237
Închizând uşa ispitei .......................................................... 238
Comori în banca cerului .................................................... 239
Dumnezeu şi cezarul ......................................................... 240
Religia de fiecare zi
Tinerii creştini şi cărţile lor ............................................... 241
Melodia din inimă ............................................................. 242
Frumuseţea care dăinuie ................................................... 243
O zecime pentru Dumnezeu ............................................. 244
Jertfele de rcunoştinţă ...................................................... 245
Pe cărarea binecuvântării .................................................. 246
Braţul ajutător al lui Dumnezeu ........................................ 247
Privind la Isus
Priviţi mereu în sus! .......................................................... 248
Mâna care niciodată nu se îndepărtează ........................... 249
SEPTEMBRIE
CĂMINUL CARE-L ARE ÎN MIJLOCUL SĂU PE HRISTOS

Căminul clădit de Dumnezeu
Căminul din Eden .............................................................. 250
Prima căsătorie .................................................................. 251
Unirea a două vieţi ............................................................ 252
O unire pe viaţă ................................................................. 253
Lăsaţi pe Dumnezeu să conducă ....................................... 254
Întemeiat pe iubire
Iubirea care dăinuie ........................................................... 255
Mult mai de preţ decât mărgăritarele ................................ 256
Dragostea rezistă încercării .............................................. 257
Strălucire sau întunecime ................................................. 258
O tovărăşie care funcţionează ............................................. 259
Regi şi regine ...................................................................... 260
Comoara care încununează căminul ................................... 261
Cel mai fericit lor de pe pământ

Ce fel de moştenire? ........................................................... 262
Model pentru copii şi tineri ................................................ 263
Cea mai nobilă lucrare ....................................................... 264
Mijlocul de unire al familiei ............................................... 265
Ţinând frânele conducerii .................................................. 266
Funiile de mătase ale dragostei .......................................... 267
Lucrând împreună .............................................................. 268
Pregătirea pentru căminul ceresc

“Voi scăpa pe fiii tăi” ......................................................... 269
Copilaşii pot fi creştini ....................................................... 270
Onorând cuvântul lui Dumnezeu ....................................... 271
Cele mai plăcute ore ale zilei ............................................. 272
Cântând pe calea vieţii ....................................................... 273
Cea mai minunată zi .......................................................... 274
Veşmântul împărătesc din cer ............................................ 275
Căminul care dăinuie

Un loc de scăpare ............................................................... 276
Un cerc ce se măreşte continuu .......................................... 277
O limină strălucitoare şi sfântă ........................................... 278
Un bun venit în căminul ceresc .......................................... 279
OCTOMBRIE
O BISERICĂ CURĂŢITĂ
Obiectul atenţiei supreme a cerului

Scump inimii lui Dumnezeu ............................................... 280
O cetate de scăpare ............................................................ 281
Dumnezeu se va îngriji de biserica Sa ............................... 282
O mişcare ce împlineşte profeţia

Solia ceasului judecăţii ...................................................... 283
Lumină prin întuneric ......................................................... 284
A căzut Babilonul .............................................................. 285
Ultima avertizare solemnă ................................................. 286
Cine va primi pecetea lui Dumnezeu ................................. 287
Idealul lui Dumnezeu pentru Biserica Sa .......................... 288
Încercarea Bisericii ............................................................ 289
Adevăruri care ies în evidenţă

Ilie şi Biserica modernă ..................................................... 290
O Biserică ce păzeşte Sabatul ............................................ 291
Darurile Duhului ................................................................ 292
Glasul profetului în zilele noastre ...................................... 293
“Nu te teme... Eu sunt cu tine” ........................................... 294
Mărturia lui Isus ................................................................. 295
Cercetaţi toate lucrurile ..................................................... 296
Respectarea tuturor orânduielilor

Servul omului ..................................................................... 297
Exemplul lui Isus în umilinţă ............................................. 298
O dovadă de credincioşie .................................................. 299
În amintirea mea ................................................................. 300
Legământul cel nou, făcut în sângele Meu ........................ 301
Ori de câte ori mâncaţi şi beţi... ......................................... 302
Botezul şi patimile lui Hristos ........................................... 303
Biserica luptătoare
Numele pe care ni l-a dat Domnul ..................................... 304
Ziditori, nu distrugători ..................................................... 305
Bogăţii pentru laodiceeni .................................................. 306
Un popor care păzeşte Legea lui Dumnezeu ..................... 307
Evanghelia pentru întreaga lume ....................................... 308
Iubirea naşte iubire ............................................................ 309
Zidit pe stâncă ................................................................... 310
NOIEMBRIE
ÎNFRUNTÂND ULTIMA ÎNCERCARE
Zile zbuciumate ne stau în faţă

Pentru o vreme ca aceasta ......................................... 311
Puterea nemiloasă a vrăjmaşului ........................................ 312
Amăgirea deşertăciunii ......................................... 313
Cercetarea glasului păstorilor ......................................... 314
Rugăciune pentru bolnavi ......................................... 315
Spiritul adevăratului eroism ......................................... 316
Punerea la probă a caracterului nostru ................................. 317
Vegheaţi ca să nu cădeţi în ispită

Siguranţă şi vigilenţă ......................................................... 318
Glasurile misterioase din zilele noastre ................................. 319
O formă periculoasă de vindecare prin remediu spiritist ..... 320
Ştiinţa - în mod greşit numită astfel ..................................... 321
Lupi în haine de oaie ........................................................... 322
Sunteţi în primejdie? ............................................................ 323
Apucând puterea lui Dumnezeu ........................................... 324
Staţi ca şi eroi!
Duşmani văzuţi şi nevăzuţi .................................................. 325
Reînsufleţiri adevărate şi false .............................................. 326
Sarcini şi luptă ..................................................................... 327
Atacurile lui Satan împotriva trupului ................................. 328
În ceasul judecăţii ................................................................ 329
Zile grele de persecuţie ........................................................ 330
Siguranţa numai în ascultare ................................................ 331
Ultima chemare a harului

O altă revărsare a Duhului Sfânt ......................................... 332
Ploaia timpurie a Duhului lui Dumnezeu ............................ 333
Revărsarea ploii târzii ......................................................... 334
Marea strigare a îngerului al treilea .................................... 335
Neclintiţi în vreme de criză ................................................ 336
Pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău ..................... 337
Lucrarea neobişnuită a lui Dumnezeu ................................ 338
Judecăţile de pe pământ
O vreme de strâmtorare ....................................................... 339
Ultimele şapte plăgi ............................................................ 340
DECEMBRIE
BIRUINŢA EVANGHELIEI
Profeţiile se împlinesc
Ca pe vremea lui Noe ......................................................... 341
Crainicii care vestesc pacea ............................................... 342
Semne pe pământ şi pe mare ............................................. 343
Semne în cer ...................................................................... 344
Studiaţi profeţiile ............................................................... 345
Revenirea Domnului nostru

Actul culminant al amăgirii ............................................... 346
Salvaţi din calea violenţei ................................................. 347
“Vino, Domne Isuse” ........................................................ 348
Împăratul apare în persoană ............................................. 349
Pregătire pentru înălţarea la cer ........................................ 350
Acest Isus se va reîntoarce ................................................ 351
O cunună pentru fiecare sfânt ........................................... 352
Captivitatea lui Satan

Satan legat pentru o mie de ani .......................................... 353
Noi îi vom judeca pe îngeri ............................................... 354
Coborârea noului Ierusalim ............................................... 355
Supremaţia lui Isus ............................................................ 356
Nimicirea lui Satan şi a celor răi ....................................... 357
Dreptatea lui Dumnezeu ................................................... 358
O greutate veşnică de slavă .............................................. 359
Un cer nou şi un pământ nou

Trăind viaţa din Eden ......................................................... 360
Razele strălucitoare ale slavei ............................................ 361
Mortea nu va mai fi niciodată ............................................ 362
Capitala lumii ..................................................................... 363
Două lumi comparate ..................................................... 364
Fericirea din cer ................................................................. 365
Speculaţii despre viaţa viitoare ......................................... 366
Paradisul restabilit la sfârşit

Cerul începe pe pământ ..................................................... 367
Cerul, un loc adevărat ....................................................... 368
Alergarea pentru viaţa veşnică ......................................... 369
Răsplata pentru sufletele biruitoare .................................. 370
Pământul va fi plin de cunoştinţa lui Dumnezeu .............. 371
Geneza
1:27 - Ian. 23
2:2, 3 - Ian. 25
2:8 - Sept. 1
2:15 - Aug. 14
2:18 - Sept. 2
2:24 - Sept. 3
3:15 - Mar. 10
17:7 - Mar. 12
28:16, 17 - Iul. 1
Exodul
3:14 - Feb. 10
20:8 - Ian. 28
25:2 - Iul. 6
25:8 - Iul. 5
Leviticul
20:6 - Nov. 9
27:30 -Aug. 26
Deuteronomul
5:29 - Mar. 8
6:6, 7 - Sept. 22
28:9, 10 - Oct. 25 32:29 - Iun. 14
Iosua
1:9 - Mai 30
Judecători
13:12 -Sept. 13
1 Cronici
29:11 - Feb. 2
2 Cronici
20:12 - Iul. 22
Estera
4:14 - Nov. 1
Iov
1:7 - Nov. 18
4:17 - Iun. 17
14:14 - Iun. 28
Psalmii
5:3 - Sept. 23
9:5 - Dec. 17
12:6 - Ian. 7
16:8 - Aug. 19
16:11 - Aug. 8
17:15 - Mai 16
27:14 - Aug. 7
32:8 - Apr. 4
33:6 - Ian. 21
34:8 - Ian. 10
36:9 - Iun. 7
37:9 - Iun. 27
40:7, 8 - Iul. 12
50:3, 4 - Dec. 9
51:1 - Mai 8
89:15 - Sept. 24 90:12 - Iun. 1
96:6 - Iul. 7
100:3 - Iun. 8
111:4 - Ian. 26
111:7, 8 - Mar. 15 111:9 - Feb. 4
119:9 - Ian. 12 119:11 - Ian. 2 119:18 - Mar. 19 119:32 - Mar. 30 119:63 - Aug. 16 119:101 - Mai 26 119:105 - Ian. 1 119:165 - Mar.
18 122:1 - Ian. 29
127:1 - Sept. 5
128:3 - Sept. 12 132:13, 14 - Oct. 2 139:7, 8 - Feb. 25 144:12 - Sept. 15
Proverbe
3:1,2 - Aug. 10
3:9,10 - Iunie 3
4:23 - Aug. 4
10:22 - Martie 2
13:15 - Martie 9
16:18 - Martie 3
18:24 - Aprilie 2
20:11 - Sept. 26
21:6 - Iunie 21
22:6 - Sept. 28
24:3 - Sept. 11
31:10.11 - Sept.7
Eclesiastul
9:5.6 - Iunie 18
9:10 - Iunie 12
11:9 - Iulie 24
12:1 - Iunie 10
12:14 - Iulie 23
Cântarea Cântărilor
2:4 - Sept. 8
8:7 - Sept. 6
Isaia
6:5 - Iulie 3
11:9 - Dec. 31
26:2 - Sept. 30
27:5 - Nov. 14
28:21 - Nov. 28
30:29 - Dec. 7
32:18 - Dec. 28
40:26 - Ian. 20
41:10 - Oct. 15
41:13 - Aug. 31
41:17 - nov. 30
42:16 - Iunie 11
43:2 - Oct. 3
49:15,16 - Oct. 1
49:25 - Sept. 20
50:7 - Nov. 6
50:10 - Nov. 13
53:5 - Apr. 1
58:12 - Oct. 26
58:13 - Ian. 30
59:2 - Mart.1
61:10 - Apr. 17
66:23 - Ian. 31
Ieremia
13:23 - Mai 7
29:13,14 - Martie 22
Plâng. lui Ieremia
3:32-33 - Iunie 15
Ezechiel
18:4 - Iunie 20
20:12 - Ian. 27
20:20 - Sept. 25
33:15 - Mai 6
34:26 - Nov. 22
Daniel
7:13 - Iulie 20
7:25 - Martie 16
8:14 - Iul. 21
12:1 - Nov. 29
12:2 - Iunie 25
12:3 - Dec. 30
12:10 - Nov. 15
Ioel
2:23 - Nov. 23
2:28 - Oct. 14
3:14 - Nov. 19
Amos
4:12 - Nov. 27
Mica
7:18 - Mai 3
Naum
1:7 - Febr. 24
Habacuc
2:20 - Iulie 2
3:4 - Dec. 21
Ţefania
1:14 - Dec. 3
Zaharia
10:1 - Nov. 24
Maleahi
3:3 - Apr. 23
3:6 - Feb. 5
4:5.6 - Oct. 11
Matei
3:16,17 - Mai 18
5:3 - Mai 10
5:6 - Apr. 13
5:20 - Apr. 12
5:48 - Feb. 7
7:2 - Mai 5
7:16,17 _ Nov. 16
10:28 - Iunie 19
11:28 - Dec. 27
16:18 - Oct. 31
18:2,3 - Mai 12
19:6 - Sept. 4
19:14 - Sept. 21
22:37,38 - Aug. 2
24:4,5 - Dec. 6
24:14 - Oct. 29
24:32,33 - Dec. 4
24:35 - Ian. 9
28:19 - Mai 23
Marcu
6:31 - Aug. 15
12:25 - Dec. 26
16:15 - Aug. 29
Luca
2:40 - Sept. 14
4:4 - Ian. 14
9:23 - Mai 25
12:23 - Ian. 24
12:27 - Ian. 19
17:26 - Dec. 1
19:17 - Iunie 6
20:22,25 - Aug. 22
22:19 - Oct. 21
22:20 - Oct. 22
Ioan
1:12 - Mai 4
1:14 - Ian. 11
3:3 - Mai 11
3:5 - Mai 19
3:8 - Febr. 17
3:16 - Febr. 8
4:14 - Apr. 3
6:54,55 - Ian. 16
6:63 - Ian. 15
7:17 - Mart. 17
10:10 - Febr. 14
10:14 - Nov. 4
12:48 - Dec. 18
13:14,15 - Oct. 19
13:16 - Oct. 18
13:17 - Oct. 20
14:15 - Mart. 21
14:26 - Febr. 19
14:30 - Febr. 12
15:4 - Mai 9
15:10 - mart. 20
15:12 - Aug. 17
17:5 - Febr. 9
17:15 - Aug. 3
17:19 - Apr. 20
Faptele Apostolilor
1:11 - Dec. 11
2:38 - Feb. 16
3:19 - Mai 1
5:31 - Apr. 14
10:34,35 - Febr. 23
20:19 - Nov. 17
20:35 - Iunie 5
22:16 - Mai 22
Romani
1:16 - Mai 27
2:23,24 - Martie 27
3:13 - Martie 28
3:21,22 - Apr. 15
4:5 - Apr. 16
5:5 - Febr. 18
5:8 - Febr. 13
5:9 - Apr. 6
5:11 - Apr. 9
6:3 - Mai 20
6:4 - Mai 17
6:14 - Martie 24
6:23 - Martie 6
7:13 - Martie 5
8:1 - Apr. 7
8:28 - Febr. 27
8:32 - Oct. 30
10:17 - Apr. 27
11:33 - Ian. 8
12:1 - Iul. 9
12:2 - Apr. 18
12:11 - Iunie 2
14:17 - Apr. 25
16:20 - Martie 7
1 Corinteni
2:9 - Dec. 24
3:16 - Iul. 4
4:5 - Iul. 29
6:3 - Dec. 14
6:19 - Aug. 9
8:6 - Febr. 1
10:31 - Aug. 12
11:26 - Oct. 23
12:1,7 - Oct. 13
15:19,20 - Iunie 23
15:34 - Iunie 4
2 Corinteni
1:20 - Ian. 3
2:11 - Nov. 3
3:18 - Mai 24
4:7 - Ian. 5
4:17 - Dec. 19
5:4 - Iun. 24
6:2 - Iun. 22
6:14 - Sept. 9
9:7 - Aug. 27
12:9 - Martie 31
13:14 - Febr. 15
Galateni
2:16 - martie 13
3:13 - Apr. 8
6:2 - Sept. 19
6:7 - mai 29
Efeseni
1:3,4 - mart. 11
1:7 - Apr. 11
2:8,9 - Martie 29
2:13 - Apr. 10
3:14,15 - Febr. 28
3:16 - Mai 15
4:22-24 - Mai 13
4:30 - Febr. 21
4:32 - Sept. 18
5:2 - Iul 10
5:16 - Iul. 27
5:19 - Aug. 24
5:23 - Sept. 10
5:27 - Oct. 9
6:1 - Sept. 17
6:4 - Sept. 16
6:14 - Mart. 4
6:18 - Aug. 6
Filipeni
2:10,11 - Dec. 16
2:13 - Mai 28
2:15 - Sept. 29
3:14 - Iunie 9
4:8 - Aug. 23
Coloseni
1:17 - Ian. 22
2:6 - Apr. 29
2:8 - Nov. 10
2:12 - Oct. 24
3:1 - Mai 21
3:2 - Iun. 13
4:6 - Aug. 18
1 Tesaloniceni
4:13 - Iunie 29
4:14 - Iunie 26
5:3 - Dec. 2
5:6 - Nov. 8
5:19-21 - Oct. 17
1 Timotei
1:15 - Iulie 11
2:5 - Iulie 18
3:16 - Febr. 11
4:8 - Aug. 11
5:24 - Iul. 26
6:12 - Apr. 28
6:20 - Nov. 11
2 Timotei
3:12 - Nov. 20
3:16 - Ian. 6
4:3 - Nov. 12
Tit
2:13 - Dec. 8
Evrei
1:1-3 - Febr. 3
1:9 - Apr. 21
1:14 - Martie 14
7:24,25 - iul. 17
7:26 - Iul. 8
8:1,2 - Iul. 15
9:12 - Iul. 14
9:13-14 - Iul. 13
9:22-23 - Iul. 19
9:24 - Iul. 16
10:25 - Aug. 28
10:35,36 - Oct. 5
11:1 - Apr. 26
11:3 - Ian. 18
11:5 - Dec. 10
11:6 - Martie 25
12:1 - Dec. 29
12:2 - Aug. 30
12:14 - Mai 14
12:28 - Nov. 26
13:2 - Sept. 27
Iacov
1:12 - Dec. 12
1:17 - Martie 23
1:27 - Aug. 21
2:17 - Martie 26
2:18 - Apr. 19
4:7,8 - Nov. 2
5:16 - Nov. 5
1 Petru
1:18,19 - Apr. 5
1:23 - Ian. 13
2:2 - Aug. 5
2:11 - Aug. 13
3:3,4 - Aug. 25
3:12 - Nov. 21
4:12,13 - Nov. 7
5:7 - Feb. 26
5:8 - Iul. 30
2 Petru
1:3 - Apr. 24
1:4 - Ian. 17
1:10 - Mai 31
1:12 - Iul. 31
1:21 - Ian. 4
1 Ioan
1:9 - Mai 2
2:1 - Apr. 22
2:6 - Aug. 1
2:15 - Aug. 20
3:1 - Febr. 6
3:24 - Febr. 20
4:8 - Febr. 22
5:4 - Apr. 30
5:11,12 - Iunie 30
Apocalipsa
1:3 - Dec. 5
3:5 - Iul. 25
3:18 - Oct. 27
7:2,3 - Oct. 8
12:12 - Oct. 10
12:17 - Oct. 12
14:6,7 - Oct. 4
14:8 - Oct. 6
14:9,10 - Oct. 7
14:12 - Oct. 28
14:13 - Iunie 16
18:1 - Nov. 25
19:10 - Oct. 16
20:1,2 - Dec. 13
21:1 - Dec. 20
21:4 - Dec. 22
21:7 - Dec. 25
21:10 - Dec. 15
21:23 - Dec. 23
22:11 - Iul. 28

EG White - Credinta Prin Ca

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

EG White - Credinta Prin Ca

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

CREDINŢA

PRIN CARE TRĂIESC

Texte biblice inspiratoare

singura ei carte dedicată

CREDINŢA PRIN CARE TRĂIESC

Ianuarie: ........................ Cuvântul şi lucrările lui Dumnezeu

CUVÂNTUL ŞI LUCRĂRILE LUI DUMNEZEU

Biblia - o călăuză desăvârşită 1 Ianuarie

O LUMINĂ PE CĂRAREA MEA

SCUTUL MEU ÎN FAŢA ISPITEI

“Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” Ps.119:11

Biblia - o călăuză desăvârşită 3 Ianuarie

FĂGĂDUINŢELE BIBLIEI SUNT PENTRU MINE

O carte de inspiraţie divină 4 Ianuarie

CARTE CU ÎNVĂŢĂTURI PENTRU ÎNTREAGA OMENIRE

O carte de inspiraţie divină 5 Ianuarie

BIBLIA DIN CER

TOATĂ BIBLIA ESTE INSPIRATĂ

TAINELE NU LE PUTEM ÎNŢELEGE

CARTEA CARE DĂINUIE

Puterea de viaţă a Cuvântului 11 Ianuarie

HRISTOS, CUVÂNTUL VIU

NĂSCUT PRIN CUVÂNT

Puterea de viaţă a Cuvântului 14 Ianuarie

Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie hrana noastră spirituală. (55)

VIAŢĂ ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

Puterea de viaţă a Cuvântului 16 Ianuarie

O MASĂ PUSĂ ÎNAINTEA MEA

Cuvântul lui Dumnezeu şi Creaţiunea 18 Ianuarie

LUMILE ADUSE LA VIAŢĂ PRIN CREAŢIUNE

NATURA VORBEŞTE DESPRE DUMNEZEU

Cuvântul lui Dumnezeu şi Creaţiunea 20 Ianuarie

TOATĂ NATURA SUSŢINUTĂ DE DUMNEZEU

OPERA DE ÎNCORONARE A CREAŢIUNII

Cuvântul lui Dumnezeu şi Creaţiunea 24 Ianuarie

CE ESTE VIAŢA TA?

Sabatul lui Dumnezeu 25 Ianuarie

Sabatul lui Dumnezeu 26 Ianuarie

O SFÂNTĂ ADUCERE AMINTE

Sabatul lui Dumnezeu 28 Ianuarie

PREGĂTIRE PENTRU ZIUA SFÂNTĂ

“Adu-ţi aminte de ziua Sabatului ca s-o sfinţeşti.”Exod. 20:8

Sabatul lui Dumnezeu 29 Ianuarie

SFINŢIT PENTRU ÎNCHINARE

“Mă bucur când mi se zice: ”Haidem la Casa Domnului.” Ps. 122:1

Sabatul lui Dumnezeu 30 Ianuarie

CEA MAI FERICITĂ ZI DIN SĂPTĂMÂNĂ

Sabatul lui Dumnezeu 31 Ianuarie

CEI TREI REPREZENTANŢI AI CERULUI

Minunatul Părinte 1 Februarie

IUBITUL NOSTRU TATĂ CERESC

MAIESTATEA ŞI MĂREŢIA LUI

SFÂNT ŞI VENERABIL ESTE NUMELE LUI

Minunatul Părinte 5 Februarie

MINUNATA SA DRAGOSTE ARĂTATĂ

DESĂVÂRŞIT ÎN TOATE CĂILE LUI

Fiul cel veşnic 8 Februarie

DARUL LUI DUMNEZEU PENTRU NEAMUL OMENESC

EXISTENŢA SA, DIN VEŞNICIE

MARELE “EU SUNT”

Fiul Cel veşnic 11 Februarie

Întruparea lui Hristos este taina tainelor. (45)

Fiul cel veşnic 12 Februarie