calătoriilor noastre. Să ne legănăm si să zumzăim fiecare pe versurile celuilalt in ritm cu toate simturile, cu limba, cu ratiunea, dragostea, cu zbârnâitul sinelui. Să ne ascultăm inimile, ficaţii, rinichii. Să ne încleştăm nervii. Să ne aruncăm în regretul minciunii, în indiferenţa argumentelor. Să râdem cu duioşie, cu invidie, în aplauze ori regret. Să visăm în viforul pasiunii. Desigur, va trebui să variem melodia uneori şi poate din lipsă de imaginaţie, incapabili să ne schimbăm, vom căuta pe altcineva.
Deţii un lucru unic, nemaiaflat de mine. Mă tot
gandesc ce este, incerc sa mi-l descriu, sa-l identific, mă chinui să-l visez. Uneori stau treaz, nu vreau să-l scap - poate îmi va ieşi pe gură sau pe nas, poate e într-un gând răzleţ. Călătoresc, sper să-l găsesc în mugurii de brad, la asfiinţit, într-o scoică, în foşnetul universului. Mă stradui să-l cuprind prin figuri de stil. Dar s-ar părea că îşi este propria metaforă.. S-ar hiperboliza singur doar amintindu-se. Când se dublează îşi află contrariul. N-am să mă dau învins, dar mai vorbeşte-mi sau scrie-mi, mai arată-te o dată. Dă-mi încă o şansă să-l surprind. E al tău, ştiu, dar lasă-i şi pe alţii sa-l mai admire chiar şi un gram, un fir de aţă, o secundă, o literă…
Să mi te arăţi precum Zeus Semelei, în toată
splendoarea, iată de ce mă tem un pic. Mă mulţumesc cu ceea ce am vazut , căci fiinţa mea muritoare se teme să nu se mistuiască în flăcările tale.
Scriu doar pentru inconştientul tău. Citeşte şi lasă
cuvintele să-l imbogăţească. Poate astfel şi viaţa ta se va schimba.
Mi-am făcut propria psihanaliză. Nu e puţin lucru
pentru cineva care nu crede nici în psihic nici în analiză.
Să concurezi într-o cursă de 100 m cu un tigru,
să-ţi măsori forţa braţului cu o gorilă, să fuţi o iapă. Relativitatea.
La fiecare exact 3 luni o iau de la capăt, îmi creez
o noua viaţă, mor şi înviu. Trebuie să fiu foarte riguros şi să nu depăşesc termenul resurecţiei. Intotdeauna poate apărea tentaţia de a prelungi unul din aceste episoade şi dacă nu te opreşti la data stabilită rişti să amâni despărţirea zi dupa zi, la nesfârşit.
M-am cufundat în apă. Toţi peştii dansau deşi eu
nu auzeam nici o muzică. Nu voi niciodată peşte, mi- am spus.
Să stăm în echilibru pe unul din inelele lui Saturn
şi să te imortalizez cu Calea Lactee în fundal.
Un clovn mut urlând convins că lumea îl aude.
Un chirurg fără mâini muşcând dintr-un ficat. Un scriitor afazic ce creează în limba cimpanzeilor. Un trubadur fără limbă. Un îndrăgostit lipsit de organul iubirii, oricare ar fi acesta. Un porc copt.
Suntem în aceaşi barcă. Şi se scufundă, nene.
Când ajungi să rămâi doar cu morala morfinei.
Se spune uneori : Să scrii cu sânge. Parafrazând:
Să scrii cu căcat, cu diaree de scroafă.
Să ai libertatea deplină, dar să nu ai între ce să
alegi. Să fii la fel de liber precum un mort fără cadavru.
Cafeaua şi ţigara din dimineaţa Big Bang-ului.
Îşi ţinea iubita decedată într-un bloc de gheaţă
perfect transparent. O privea, îi vorbea…
Să te sinucizi din zgârcenie, pentru a evita
viitoarele cheltuieli.
Veni un om si spuse: Am nevoie de o faţă. Ştiu să
dansez, să cânt, să vorbesc, eram un mare seducător, dar îmi trebuie un chip. Într-adevăr, nu avea nici ochi, nici gură, nici nas. Doar un soi de orificiu prin care vorbea, respira, mânca, gâfâia, horcăia, asculta.
Să existe un gând pe care dacă îl ai ţi se
scurtcircuitează creierul. La Luvru, într-o toaletă, să expui şi tu un tablou.
Menţinerea entropiei: Un om urinând, altul
defecând.
Operat pe viu. Sună dureros. Dar ce aţi spune de
Operat pe mort?
Conştiinţa de care acum fug este singura speranţa
ca aş putea găsi într-o zi soluţia.
Să pariezi la cazino pe poziţia unui electron. Pe
unul din cele mai de jos niveluri ale norocului.
Nu-ţi scriu ţie, ci cărnii tale.
Dacă există ceva înainte de a fi perceput, gândit,
rostit sau visat.
Să exclami ceva pe un versant scriind cu schiurile
în zăpadă.
Să fii orfan, să nu cunoşti originea părinţilor tăi,
să nu ştii din ce popoare te tragi. Dar dacă nu ştii nici de ce specie aparţii?
Godot, aşteptând.
Momentele când, doar pentru că sunt un copil,
oamenii cred în inocenţa mea. Dacă eu sunt nevinovat, la fel este şi viitorul. Refuz nihilismul. Nimic nu merită negat.
Să fi ars toate cărţile omenirii iar ţie să-ţi revină
sarcina de a rescrie câteva din cele pe care le-ai citit
Sunt multe stângăcii în scrisul meu. E normal, de
vreme ce scriu cu stânga.
Am cerut un act de proprietate pe materia din care
sunt construit.
Căderea în paradis.
Dumnezeu, marele cavaler al zădărniciei
Să încerci să-ţi aminteşti zorii timpului, doar
pentru ca mai apoi să te chinui să îi uiţi.
Gândurile unui om dialoghează şi ele. E adevărat,
altfel decât într-o conversaţie obişnuită.
Posibilul, prea vast pentru a mai încerca sa fii
coerent.
Un Oedip cu zeci de taţi, de mame, de perechi de
ochi.
Moartea, ca o menstruaţie a vieţii. Simt uneori
nevoia ca şi creierul meu să aibă ciclu.
- Adun adeziuni pentru o nouă lege nescrisă
Această scrisoare îşi va găsi ea singură destinatarul.
În plictiseala asta ar fi o treabă să-ţi poţi vinde
sufletul diavolului.
Când însuşi Dumnezeu îşi vinde sufletul.
Toată viaţa a simţit o durere surdă în tot corpul.
Apoi, într-o zi durerea dispăru. Nici el n-o mai duse mult.
Nu, nu m-am schimbat, doar că una din personali-
tăţile mele, pe care n-ai mai avut ocazia s-o cunoşti, a ieşit azi la suprafaţă.
Managerul perfect: Cel care are puterea să se dea
singur afară pentru rentabilizarea afacerii.
Un lider înnăscut este un om care nu se poate
realiza prin el însuşi.
Dacă toată lumea va fi de acord cu teoria mea, voi
fi primul care o va respinge ca falsă.
- Citeşti poezie? - Da. - Atunci de ce n-ai şi trăi-o?
Viitorul ca o dereglare a prezentului.
Atunci când apropo de o religie, idee, sistem nu mai rămân decât criticii.
Când voi muri, să mă daţi la corbi, sau la tigri, să
nu mă băgaţi în pământ. Prefer mamiferele sau păsările viermilor.
Să te laşi condus de oameni platiţi din banii tăi,
să-i laşi să-ţi dea amenzi, să-ţi facă legi, să-ţi ceară socoteală.
Inchiziţia ar fi trebuit să se folosească de dentişti.
Am văzut un film ce plagia viaţa mea. Am pornit
pe urmele regizorului care de altfel scrisese şi scenariul. Cu fiecare pas devenea din ce în ce mai clar că mă urmăream pe mine însumi.
Sunt gata să joc la cazino, dar numai direct cu
patronul şi numai cu pachetul meu de cărţi.
Când am nevoie de o pagină întreagă sau chiar si
câteva fraze pentru a exprima un gând ce-mi trece prin minte într-o clipită îmi spun că fiecare are dreptul să ticluiască cuvinte.
Pe mine, un individualist, judecăţile generale
despre popoare mă irită.
În tramvai în Budapesta vin doua controloare de
bilete superbe. Dar vai, am bilet, nu mă vor aresta. Zilnic mă dezic de toate gândurile şi faptele anterioare. Le reneg sau le ignor. Ar trebui să opresc asta.
- De unde eşti? - Nu ştiu, încă mă mai caut.
Şi-a pus piciorul în ghips doar pentru că mergea
la o nuntă şi nu mai dansase niciodată în cârje.
Dacă timpul s-ar termina acum, am fi salvaţi de la
moarte?
Un parlament votând principii de morală.
De ce n-ar exista într-o limbă un cuvânt care să
nu insemne nimic? Să nu fie verb, substantiv, adjectiv sau orice altceva. Doar să fie.
Să ne iubim prin cuvinte grele, jigniri obscene.
Estetica înjurăturii.
Nemulţumit de ceea ce sunt, m-am hotărât să o
iau de la capăt, să redevin copil – un băieţel de 5 ani. O fiinţă ce încă poate deveni oricine.
Să scrii fără să sodomizezi cititorul.
Cine e Dumnezeu să judece?
Un vagabond ignorant nihilistului: Eu nu ştiu
nimic. Am dreptul totuşi să neg? E inutil să construieşti. Dacă realizezi doar planul, e cam acelaşi lucru.
Despre cât de sexy e Hristos reprezentat pe cruce.
Să se demonstreze în final că boala şi
ameninţarea morţii au doar rolul de a-mi trezi conştiinţa. Că de fapt sunt primul nemuritor.
Liberalismul şi toleranţa mea nu cunosc limite.
Accept orice, accept şi răul.
- Simt că îmi pregăteşti ceva chiar dacă nu o
spui, chiar dacă nu o ştii
Dupa ce epuizezi nihilismul şi gratuitatea.
Sfârşitul arbitrarului.
Un grai în care simbolul dragostei nu este inima.
Când iubesc mă înţeapă ficatul, splina, pancreasul ori ouşoarele. Mă ia şi de la stomac iar muşchii dau în frenezie.
Crapă motorul. Ai lua-o pe jos dar pe asfalt poţi
fierbe cafeaua iar umbră nu mai e pentru că au tăiat copacii să lărgească autostrada. În plus ai renunţat de mult la picioare, cine ar fi crezut că îţi vor mai folosi? Şi dacă El este un simplu inadaptat din vreo lume extraterestră ce a creat genele, proteinele pentru o diploma şcolară? Un fel de ochelarist stupid.
O credinţă politeistă: Fiecare poate fi un mic
Dumnezeu. Sau un mic automat.
Completând un aforism a lui Nietzche: Un da, un
nu, o linie dreaptă direct spre mormânt.
- Mă prefac am proprietăţi când de fapt îmi
lipseşte certitudinea propriului ego; când mă indoiesc de mine însumi.
- Nu găsesc nici una din actualele soluţie
acceptabilă: religie, ştiinţă, om….
Să fii tot tu, acelaşi pe care-l ştiai, dar să nu te
mai recunoască nimeni altcineva.
Esenţialul a fost surprins de atâtea ori… Mai greu
e să treci dincolo de el.
Teama de a te sfârşi inainte de a epuiza posibilul.
Imposibilitatea de a eluda aceasta tragedie.
- Trebuia să-mi fi spus că vei îmbătrâni, că nici
măcar tinereţea sufletească nu-ţi va rezista.
- Pot trăi doar înotând împotriva curentului.
Drama mea e să nu găsesc curentul sau mai rău, nici râul. Un anarhist recunoscător ordinii că are împotriva a ce lupta. Un nihilist mulţumind sistemului ca îl poate nega.
Fobie de viaţă.
Să scrii continuările la Naşterea filosofiei şi
Naşterea tragediei. Moartea celor două.
Se spune că înţelegerea deplină a posibilităţii, a
certitudinii morţii, a bolii, ameninţarea lor sunt singurele care nasc conştiinţa adevărată, creaţia veritabilă. De aici să înţelegem că D-zeu, etern, nu e cu adevărat conştient, nu e veritabil în născocirile sale?
- Iubesc toţi oamenii, mai puţin pe tine. Pentru
tine simt altfel.
Oferindu-i-se şansa să i se îndeplinească orice
dorinţa, bătrânul ceru să întinerească în loc să imbătrânească. După un timp ajunse la vârsta de o zi şi apoi dispăru în naştere.
Momentele de cel mai înspăimântător ridicol din
viaţa mea. Când privesc înapoi la ele nu le regret ci mă bucur de ele.
Nu încerc să mă descopăr ci să mă inventez.
Creează-te pe tine însuţi în loc de Descoperă-te. Imaginaţi-vă o melodie interpretată de un artist de clasă. Deşi publicul nu cunoaşte limba, toţi sunt înduioşaţi. Femeile plâng, bărbaţii le îmbrăţişază. Varsă lacrimi la rândul lor. Apoi, la sfârşitul piesei, luptându-se cu aplauzele interminabile, cântăreţul întreabă dacă spectatorilor le-ar face plăcere un bis, dar în limba lor maternă de astă dată. Şi cântă, cu acelaşi glas minunat, pe acelaşi ton tandru uneori, sfâşietor câteodată – un amalgam de înjurături, vorbe abjecte, obscenităţi, o cloacă.
Un psiholog constatând că oamenii nu mai se
comportă ca în manualele sale, că reacţionează altfel, că se face de râs continuând să se bazeze pe vechea lui experienţa.
Un făt refuzând să se nască din instinct de
conservare. Un spermatozoid fricos căruia îi e teamă sa devină om.
- V-am părăsit doar ca să vă salvez de mine.
- Nu prea ştiu cum să explic.
- Încearcă cu cuvintele tale. - Presmarin a anarat ix anafalc. - Ce-i asta? - Cuvintele mele.
Încercând să înoate în sus, către suprafaţa
mlaştinii. Cine ar bănui că şi acolo îi aşteaptă doar băşini de cal. Crăpa de sexualitate.
Un zeu ce lipseşte impardonabil din mitologie:
Zeul bunului plac, al arbitrarului, ar purtării aleatorii. - De fapt nimeni nu are nimic de spus. Dar ce aţi vrea să facă? Pălăvrăgesc, e de înţeles.
Îşi poartă sexul stânjenită, deşi e îmbibată de el.
Văd doar aparenţele. Ce altceva ar fi de văzut? E
tot ce am.
Scriu doar titlurile, n-am răbdare şi pentru cărţi.
Singurele lucruri pe care le putea vinde îi erau
defectele.
Apolitic corect, politic incorect.
Dacă aş pierde cuvintele: Incapabil să le mai
rostesc, scriu, gândesc ori imagina.
Să gândeşti în figuri de stil. Să percepi în metafo-
re. Să le metaforizezi pe acestea din urmă şi să ajungi uneori astfel la realitatea descrisă de ceilalţi.
Am fugit de acasă înainte să mă prăpădesc căci
rudele erau hotărâte să mă îngroape de îndată ce aveam să-mi dau duhul.
- Caut încă o beneficiară a artei mele.
Fiecare cu infinitul său.
Extaz, dar nu al meu ci al restului universului.
- Plictiseala este un fel de eternitate.
Un animal cu dublă personalitate.
Ascultându-ţi organele cum funţionează, absolvit
de orice răspundere.
Totul e o iluzie. Doar că trebuie să ţi-o creezi.
Nu creez personaje, ci bucăţele. Nu imaginez
dialoguri, ci fragmente. Nu am idei ci frânturi. Nu scriu despre timp ci despre clipe. Elogiul discontinuităţii.
Firimituri dintr-un roman prea lung. Caricaturi.
Cât despre titlu, e ascuns undeva în text, doar n-am să-l pun pe copertă ca toată lumea.
Să îngropi un cadavru. Să-i iei titularului ultimul
său drept, de a se descompune sub ochii noştri.
Fii străin în propria ţară sau viaţa, propriul oraş şi
trup. Străin de firea ta, de educaţia primită.
- Prefer să urinez pe stradă decât la toaletă.
Astfel gestul meu capătă o anume simbolistică. Omul, atât de bine antrenat încât şi in rebeliuni e dependent la dresajul la care a fost supus.
- Vreau să fac un studiu, dar nu mă interesează
nimic cu adevărat.
Pentru ca avea obsesia hiperbolei, punea câteva
zerouri după fiecare frază, cuvânt, silabă, după fiecare neuron, în finalul oricărei acţiuni.
- Profită la maxim de durere, căci e tot ce ţi
mai rămas de trăit.
A pus afişe în tot oraşul pentru a populariza un
spectacol în care avea să anunţe secretul ultim al vieţii. Cu toate astea, sala a fost goală.
Voinţa şi memoria ca element de îngrădire a
libertăţii.
Liberul arbitru dintr-un vis.
Libertatea unui copil ce acţionează haotic.
Ridurile de la încheieturile degetelor.
Natura încercând zadarnic să se explice singură,
prin om.
Născut înainte de naşterea timpului.
Un contract la fel de sigur precum cel cu moartea.
Vise erotice cu fecioara Maria. Dacă o ai pe ea, înseamnă că eşti D-zeu?
Isus plictisindu-se pe cruce.
Nu vreau să schimb lumea. Nici măcar nu cred în
ea. Asadar, sa incerc….
Cred ca de oriunde aş porni tot acolo voi ajunge, sau
mai degrabă aşa sper.
Penal . Nepal. My name is Bond, vagaBond. Şi
timpul poate putrezi. Îmi masturbez cuvintele. Cu ele, pentru ele. Le folosesc si doar uneori mă simt vinovat. Le siluiesc. Istoria artei, Isteria istoriei - alege titlul. Pseudoscorpie. Parazitoză, parascovenie, paranimfă, paranoia, parapitec, paramnezie, parafum, parfum, cerebromalacie. Oligosperm. Guvizi gravizi, însărcinaţi cu moartea. Poate voi avea şi eu un prunc reuşit, şi poate găsesc şi o moaşa decentă. Monument închinat jertfei scriitorilor alcoolici. Chiar putem dispărea dacă nu suntem atenţi la noi? Un muribund plecând să-şi trăiască ultimele luni din viată, dar după câteva săptămâni îşi dă seama că se plictiseşte. Plictiseala este un fel de eternitate. În lâncezeala asta ar fi o treabă să-ţi poţi vinde sufletul diavolului. Isus neavând nimic mai bun de făcut pe cruce decât să fluiere a pustiu. Din coşurile caselor din Amsterdam se înalţă fum de marihuana. Lirica cuantică. Femeia care nu râdea niciodată ca să nu facă riduri. Vine controlorul în tramvai. N-aveam nici bilet, nici bani aşa ca îi ofer o carte ponosită asigurându-l că citind-o va ieşi mai câştigat decât cu amenda ori şpaga.
Mă simt ca un condamnat a cărui execuţie a fost
amânată pentru că a făcut o criză de rinichi. Ea îmi spune: - Cineva joacă fotbal în uterul meu. Trage cu mingea la pereţi şi asta pentru că încă nu poate urla la ei. Nu are toate organele in acelasi timp – daca are gura nu are corzi vocale. Sau pe de-a- ndoaselea E fătul nefecundat ce uneori încearcă să-şi croiască loc în căutarea unei guri de aer proapăt. Câteodată reuşesc să dau noroc cu el. E ca şi cineva mă penetrează dinăuntru către afară. Micuţul, deşi nenăscut, nu mi se pare deloc inocent. Cel mai rău e când îşi şterge crampoanele pe ovarele mele. Nu ştiu de ce face asta. De parcă ar avea cu ce să le murdărească acolo, în raiul său matern.
Cum ziceam, nu ştiu de unde să încep. Şi am să tot
încep dacă mă vei mai asculta. Marele gol: L-am întrezărit. În sfârşit e prezent şi încerc să-l umplu. Eludarea nimicului general. Secretul ce va răsări într-un final.