Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică Şi, plutind deasupra luncii,

printre ramuri se despică. Râul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un

balaur Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur.
Eu mă duc în faptul zilei, mă aşez pe malu-i verde Şi privesc cum apa
curge şi la cotiri ea se perde, Cum se schimbă-n vălurele pe prundişul
lunecos, Cum adoarme la bulboace, săpând malul năsipos.
Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară, Când o mreană saltă-n
aer după-o viespe sprintioară, Când sălbaticele raţe se abat din zborul
lor, Bătând apa-ntunecată de un nour trecător.
Şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale Cu cel râu care-n veci
curge, făr-a se opri din cale. Lunca-n giuru-mi clocoteşte; o şopârlă de
smarald Cată ţintă, lung la mine, părăsind năsipul cald.\"
Definiţie: Pastelul este creaţia lirică în versuri, în care este descris un
tablou de natură, realizat prin îmbinarea planurilor uman-terestru şi
universal-cosmic. Poetul (eul liric) îşi exprimă în mod direct stările,
emoţiile, sentimentele trăite în faţa peisajului zugrăvit. Ca procedee
artistice, pastelul îmbină imaginile vizuale cu imaginile auditive,
motorii, cromatice, olfactive etc, un rol important avându-l figurile de
stil (tropii), eufonia şi coloristica elementelor ce compun tabloul
respectiv.
Vasiie Alecsandri (18187-1890) se situează în fruntea poeţilor
paşoptişti, pastelurile sale constituind primul moment de strălucire a
poeziei române înainte de Eminescu. Titu Maiorescu a considerat că
aceste creaţii lirice sunt \"însufleţite de o simţire aşa de curată şi de
puternică a naturei\" şi sunt scrise \"într-o limbă aşa de frumoasă\",
încât apreciază că Vasiie Alecsandri este \"Cap al poeziei noastre
literare în generaţia trecută\". Preţuirea frumuseţilor naturale ale ţării
constituie, poate, cea mai influentă componentă a inspiraţiei pentru
poeţii preromantici, fiind animaţi de o înălţătoare iubire de patrie şi de
o exaltare specifică epocii în descrierea peisajelor feerice. Chiar dacă
pastelurile au fost scrise în perioada târzie a prerotnantismului (1868-
1869), ele se încadrează tematic în spiritul paşoptist, prin ilustrarea
frumuseţilor patriei şi prin utilizarea în exces a figurilor de stil, între
câVe epitetul, comparaţia, personificarea şi hiperbola definesc limbajul
artistic specific manierei poetice paşoptiste. De altfel, bardul de la
Mirceşti se deosebeşte de romantici prin faptul că, în \"Pasteluri\",
succesiunea anotimpurilor nu simbolizează trecerea ireversibilă a
timpului, ci dimpotrivă, exprimă sentimentul stenic (care fortifică, dă
putere; întăritor) al eternei regenerări a naturii,, proces afectiv
definitoriu pentru lirica paşoptistă. Un alt argument în susţinerea
apartenenţei la preromantici este cromatica, procedeu artistic specific
acestor creaţii lirice, culorile fiind alese sugestiv în funcţie de
anotimpul descris.
Poezia \"Malul Şiretului\", publicată în \"Convorbiri literare\" la 1 mai
1869, este unul dintre cele mai izbutite pasteluri ale lui Alecsandri,
fiind o creaţie reprezentativă pentru întreg ciclul, atât prin tehnica
artistică, cât şi prin atmosfera emoţională.
(Structura textului poetic)
Poezia \"Malul Şiretului\" este structurată în patru catrene, cu versuri
lungi de 15-16 silabe, trăsătură tipică pastelurilor lui Alecsandri.
Această creaţie lirică, apreciată în mod deosebit de mai mulţi exegeţi
literari, se particularizează prin două aspecte inedite: lirismul obiectiv
din prima şi a \'treia strofa, definit de verbele şi pronumele la persoana
a IlI-a şi lirismul subiectiv evidenţiat de prezenţa persoanei întâi, în
.strofele a doua şi a patra, evidenţiind nota meditativă auctorială din
ultima strofa.
Din perspectivă preromantică, descrierea peisajului este realizată prin
îmbinarea discretă a planului uman-terestru cu cel universal-cosmic,
alcătuite din imagini artistice şi figuri de stil.
Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune
artistică specifică eului liric, a cărui interpretare implică reflectarea
sensibilă a lumii înconjurătoare prin funcţia expresivă şi estetică a
cuvântului, sunetelor şi culorilor.
Titlul ilustrează locul mirific ce 1-a inspirat pe Alecsandri în această
poezie, malul râului Şiret, care curgea prin apropierea meleagurilor
atât de dragi poetului, moşia de la Mirceşti. Incipitul este imaginea
artistică a momentului unic al zorilor, când dimineaţa se infiltrează
în \"aburii uşori ai nopţii\".
Strofa întâi descrie momentul incert al dimineţii devreme, când ziua se
îngână cu noaptea, întreaga natură pare adormită, iar deasupra luncii
Şiretului plutesc \"aburii uşor ai nopţii\", ce par \"fantasme\",
comparaţia provocând o puternică stare emoţională. Planul cosmic,
animat de imaginea motorie a cetii care \"se despică\" printre ramurile
copacilor, se îmbină cu planul terestru însufleţit de imaginea vizuală a
râului personificat, care \"se-ncovoaie\" pe sub arborii din luncă.
Comparaţia \"ca un balaur\" este de factură mitologică, asemenea
metaforei \"mişcă solzii lui de aur\", care sugerează curgerea lentă a
valurilor unduitoare ale râului: Epitetul cromatic \"solzii lui de aur\"
accentuează fiorul lăuntric provocat de lumina strălucitoare a dimineţii,
care se reflectă în undele Şiretului. Verbele la persoana a /77-a, \"se
ridică.\", \"se despică\", \"se-ncovoaie\", \"mişcă\" reprezintă mărcile
lexico-gramaticale care atestă lirismul obiectiv, distanţarea eului liric în
contemplarea naturii dinamizate.
Strofa a doua ilustrează natura terestră şi lirismul subiectiv prin
introducerea persoanei întâi singular, vocea auctorială exprimând în
mod direct admiraţia şi încântarea pentru peisajul de basm al dimineţii.
Aşezat pe \"malu-i verde\", eul liric, în ipostaza privitorului, este
fascinat de curgerea continuă a Şiretului, care \"la cotiri se perde\" şi
ale cărui ape somnoroase sapă \"malul năsipos\". Atracţia pe care
peisajul o exercită asupra eului liric este exprimată prin mărcile lexico-
gramaticale reprezentate de verbe şi pronume la persoana I
singular: \"mă duc\", \"mă aşez\", \"privesc\". Lirismul obiectiv
compune un tabloul dominat de imagini motorii: \"apa curge\", \"se
schimbă-n vălurele\". Epitetul cromatic \"malu-i verde\" sugerează un
anotimp călduros, iar alte epitete descriptive, contribuie, prin sugestie,
la crearea emoţiei pentru frumuseţea peisajului: \"prundişul
lunecos\", \"malul năsipos\", elemente ce constituie planul obiectului
privit de eul liric. Râul Şiret este personificat şi în această strofă,
deoarece \"adoarme la bulboace\".
In strofa a treia se manifestă lirismul obiectiv şi începe cu imaginea
delicată a sălciei pletoase care se apleacă deasupra undelor Şiretului,
tabloul fiind brusc dinamizat şi animat de un peşte care \"saltă-n aer
după-o viespe sprintioară\" şi de raţele sălbatice care \"se abat din
zborul lor\", aşezându-se pe undele primitoare. De remarcat în această
strofă sunt epitetele care evidenţiază detaliile peisajului: \"salcie
pletoasă\", \"viespe sprintioară\", \"apa-ntunecată\", \"nour-trecător\".
Epitetul în inversiune \"sălbaticele raţe\" accentuează ideea peisajului
viu prin specificul păsărilor care poposesc \"din zborul lor\" în aceste
locuri feerice, iar metafora \"un nour trecător\", sugerează stolul de
raţe care întunecă temporar albia râului. Ca element de compoziţie, se
remarcă, în această strofă, simetria sintactică realizată prin
conjuncţia \"când\" aşezată la începutul fiecărui vers pentru eufonie şi
accent ideatic.
Ultima strofă accentuează ideea că acest pastel nu descrie numai un
peisaj natural, exterior, ci şi un peisaj interior, al sufletului, evidenţiind
lirismul subiectiv al poeziei. Atitudinea auctorială este meditativă,
prezenţa eului liric în mijlocul naturii feerice evidenţiindu-se prin
mărcile lexico-gramaticale reprezentate de pronumele la persoana I
singular: \"mea\", \"mine\". Gândurile sinelui poetic sunt atrase hipnotic
de valurile mişcătoare, prin metafora curgerii Şiretului, care sugerează
trecerea ireversibilă şi implacabilă a timpului: \"Şi gândirea mea furată
se tot duce-ncet la vale/ Cu cel râu care-n veci curge, făr-a se opri din
cale\". Eul liric se detaşează, parcă, de natura înconjurătoare,
contemplând fascinat şi încremenit de admiraţie lunca Şiretului
ce \"clocoteşte\" şi privind captivat \"o şopârlă de smarald\" care,
personificată, se uită curioasă la el: \"Cată ţintă, lung la mine, părăsind
năsipul cald\".
(Limbajul şi expresivitatea textului poetic)
Sugestia textului liric este ilustrată prin figurile de stil (tropi) care
compun un tablou unic prin frumuseţe, un adevărat ansamblu estetic
realizat prin îmbinarea imaginilor vizuale cu cele motorii, provocând o
emoţie puternică de admiraţie şi încântare asupra cititorului.
Expresivitatea poeziei este susţinută de verbele aflate la timpul
prezent, care profilează permanentizarea aspectului dinamic al
ansamblului peisagistic, numind acţiuni care nu se finalizează, ci tind
să se eternizeze: \"se ridică\", \"se despică\", \"se-ncovoaie\", \"mişcă\",
\"adoarme\", \"se coboară\", \"saltă\", \"se
duce\", \"curge\", \"clocoteşte\".
în poezia \"Malul Şiretului\" se manifestă, în mod cu totul surprinzător,
ambele tipuri de lirism. Lirismul subiectiv se defineşte prin mărcile
lexico-gramaticale reprezentate de verbele şi pronumele la persoana I,
care susţin prezenţa eului liric în discursul poetic: \"mă duc\", \"mă
aşez\", \"privesc\", \"mea\", \"-mi\", \"la mine\". Detaşarea
contemplativă a poetului se distinge prin descrierea priveliştii
captivante, ilustrând lirismul obiectiv prin verbe şi pronume la
persoana a IlI-a: \"se ridică\", \"se-ncovoaie\", \"mişcă\", \"se
abat\", \"cată\", \"ea\", \"lor\".
Prozodia. Versurile lungi, de 15-16 silabe ca în toate pastelurile lui
Vasile Alecsandri, ritmul trohaic şi rima împerecheată creează un
tablou pictural, un adevărat spectacol al naturii, care provoacă eului
liric trăiri profunde de fascinaţie şi desfătare spirituală, duse până la
extaz.
Cu \"Pastelurile\", Vasile Alecsandri atinge treapta deplinei maturizări a
talentului său. Clasicismul acestor creaţii lirice se manifestă nu numai
în viziunea poetului asupra naturii, ci şi pe tărâmul expresiei. în
studiul \"Direcţia nouă în poezia şi proza română\" (1872), Titu
Maiorescu afirma că \"Pastelurile\" constituie \"cea mai mare podoabă
a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturii române îndeobşte\".