Diţoaia Adina Paula

Patrimoniu şi turism cultural, Master anul I

Disciplina: Patrimoniu greco-roman

Relaţiile grecilor din coloniile vest pontice cu autohtonii

*supunerea litoralului pontic de către Burebista*

Soarta coloniilor greceşti de pe litoralul românesc, cât şi a celor de pe litoralul bulgăresc,

a fost asemănătoare în liniile cele mai mari: întemeiate în general în mod paşnic, cu acordul sau
cel puţin fără împotrivirea războinică a autohtonilor, leagă cu aceştia relaţii economice, politice
şi culturale strînse, care s-au menţinut şi atunci cînd raportul de forţe a început să se modifice
treptat în defavoarea grecilor. Astfel, prin sporirea puterii militare a autohtonilor, prin
dezvoltarea unor formaţiuni politice şi prin declanşarea unei politici de cucerire, grecii de la
Marea Neagră s-au văzut expuşi în tot mai mare măsură atacurilor, raidurilor de pradă,
solicitărilor de tribut, sfârşind în cele din urmă dominaţiei politice directe din partea
formaţiunilor autohtone în ascensiune.

Astfel, pe măsură ce lumea barbară în general, cea geto-dacă în special, se află în plină
ascensiune, oraşele greceşti sunt tot mai slăbite şi mai amenintate, astfel încît sfîrşesc prin a
accepta stăpînirea străină1. Această evolutie îşi atinge punctul culminant în vremea lui Burebista,
care, după supunerea triburilor geto-dace, a bastarnilor şi celtilor, se îndreaptă spre litoralul vest-
pontic, în parte profitînd de pe urma unei conjuncturi care făcea să nu aibă momentan rival în
zonă, parte probabil pentru a da curs unor presiuni interne din sînul formatiunii pe care tocmai o
crease2. Politica lui Burebista faţă de oraşele greceşti nu constituie însă o continuare firească a
politicii celorlaţi conducători autohtoni, ci o clară ruptură faţă de aceasta. Burebista nu se
mulţumeşte să profite de pe urma relaţiilor, paşnice sau ameninţătoare, cu oraşele greceşti, ci
ameninţă însăşi existenţa acestora, nu în urma unui plan politic foarte limpede conturat, ci fiindcă

1
Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1998, p. 59-60.
2
D. M. Pippidi, D. Berciu, Din Istoria Dobrogei, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1965, p. 279.

1
puterea formaţiunii pe care o conducea era suficient de mare iar cea de rezistenţă a grecilor
insuficientă.

În urma războiului dintre Roma şi Regatul Pontic al lui Mithridates VI Eupator, câştigat
în cele din urmă de romani, prin cucerirea şi supunerea oraşelor greceşti de pe litoralul vest
pontic, de la sud spre nord până la Dunăre (între acestea se aflau şi oraşele de pe litoralul
românesc, după cum o arată o inscripţie de la Histria), spulberând astfel puterea regelui pontic, se
observă instalarea garnizoanelor romane pe litoral. Cu acelaşi prilej, sunt supuse şi populaţiile
învecinate: sciţii, geţii, bessi, etc.3 Spre deosebire de ceilalţi conducători autohtoni, Burebista îşi
dorea asigurarea graniţelor noului său regat, proaspăt format, prin cucerirea teritoriului de la
Dunăre, dar şi a litoralului (între anii 55-44 î. Hr.). Astfel, în decursul a câţiva ani, salba de oraşe
greceşti de pe litoralul pontic, de la Olbia la Apollonia, a intrat în cadrul vastului stat condus de
acesta. Ştiind să profite de golul lăsat de dispariţia lui Mithridates şi vidul de putere din zona
ţărmurilor Mării Negre, dar şi de slăbiciunea autorităţii romane asupra acestei zone 4, Burebista
îşi asigură regatul de la stânga Dunării prin învingerea celţilor, pentru ca mai apoi să preia locul
lăsat liber de fostul rege al Pontului.5 Modul în care oraşele au fost cucerite nu este foarte clar
cunoscut, sursele fiind foarte puţine. Datorită inscripţiei de la Dionysopolis, unde Acornion este
numit trimisul lui „Burebista cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Thracia şi stăpânind
toată ţara de dincolo de fluviu şi pe cea de dincoace”, considerăm că oraşul respectiv ar fi
scăpat de pustiire, porţile cetăţii fiind deschise, probabil, cuceritorilor6.

Se pare totuşi că nu toate cetăţile greceşti au avut aceeaşi soartă. La Histria, conform
săpăturilor arheologice, s-a descoperit în zona sacră, un strat de arsură, urmat de abandonarea
cetăţii spre mijlocul secolului I î. Hr, dar şi prezenţa ceramicii getice, în mare varietate
morfologică, fapt care ar pune în discuţie prezenţa geţilor în Histria, dată care coincide în mod
remarcabil cu cuceririle lui Burebista. Faptul că imediat după aceea, în perioada următoare, zona
sacră a oraşului a fost „desacralizată”, adică, la un moment dat în timp, posibil sfârşitul erei
păgâne, zona îşi pierde caracterul şi funcţia sacră, motiv pentru care a fost umplută cu pământ şi
nivelată, pe locul acesteia construindu-se un cartier civil în perioada romană. Se pene astfel
3
Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op. cit., p.65.
4
Octavian Bounegru, Comerţ şi navigatori la Pontul Stâng şi Dunărea de Jos, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2002,
p. 36.
5
Mircea Petrescu Dîmboviţa, Istoria românilor, vol. I, Moştenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2001, p. 647.
6
Ibidem, p. 70.

2
problema distrugerii, desacralizării şi abandonării acestei părţi a cetăţii 7. Această sursă constituie
o dovadă clară a cuceririi şi distrugerii cetăţii de către geţii lui Burebista l ajumătatea secolului I
î. Hr. Despre un simplu accident, un incendiu de pildă, nu poate fi vorba, deşi nu ar trebui exclus.
Pe când ideea conform căreia oraşul ar fi fost distrus de altă formaţiune a autohtonilorm nu poate
fi pusă în discuţie deoarece până la Burebista, restul conducătorilor s-au limitat la cererea
tributului contra oferirii protecţiei, nu au cucerit cetăţile, mai rău, nu le-au distrus. Acţiunea lui
Burebistă s-a dovedit a marca o rupere a relaţiilor anteriaore, care au fost în marea lor majoritate
paşnice.

Nu doar izvoarele arheologice ne vorbesc despre cucerirea cetăţii de către geţii lui
Burebista, ci şi înscripţiile găsite în urma săpăturilor arheologice. Astfel, o inscripţie histriană, ne
vorbeşte despre eveghezia lui Aristagoras, fiul lui Apaturias. Acesta donează oraşului o sumă
importantă de bani pentru a ajuta la reconstrucţia acestuia după „întoarcerea în patrie”. Dionisie
Pippidi afirmă în volumul Din Istoria Dobrogei că asemenea conducătorilor din perioada
respectivă, Burebista ar fi lăsat după cucerire detaşamente care trebuiau susţinute de locuitorii
cetăţii, acest lucru ducând la secătuirea tezaurului oraşului, de unde a venit ajutorul oferit de
Aristagoras, trei ani după cucerire, când geţii încă stăpâneau ţinutul.8

În ceea ce priveşte scopurile urmărite de Burebista în politica sa faţă de oraşele greceşti,

cercetătorii oferă diverse explicaţii divergente. Unii dintre ei consideră campania militară drept
o simplă expediţie de jaf şi pradă, fără intenţii politice cuprinzătoare; alţii, consideră campania o
expresie a unui plan politic bine gândit dinainte, pregătit de multă vreme, care implica
cuprinderea oraşelor greceşti în statul nou format. O altă idee ar fi cea a presupusei politici
antiromane a regelui get. Incursiunile la sud de Dunăre trebuie considerate, ceea ce au şi fost,
expediţii de jaf şi pradă, nu o clarviziune a fortificării frontierelor contra puterii romane. Iar
ideea conform căreia, Burebista ar fi continuat politica celorlalţi conducători faţă de oraşele
greceşti ar trebui exclusă în totalitate, deoarece vorbim aici de o ruptură totală9.

Contra acestor idei se pot aduce foarte uşor argumente: în primul rând, conform
inscripţiei de la Histria, despre care am vorbit mai înainte, oraşul a fost cucerit şi supus de geţi,
7
Petre Alexandrescu, Distrugerea zonei sacre a Histriei de către geţi, în SCIVA, 1993, tom 44, nr. 3, p. 234.
8
Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op. cit., p. 71; vezi, D. M. Pippidi, „A doua întemeiere a Histriei”, în lumina
unui document inedit, în Studii Clasice, IX, 1967, p. 153-154.
9
Ligia Ruscu, Relaţiile externe ale oraşelor greceşti de pe litoralul românesc al Mării Negre, Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2002, p. 301-302.

3
fiind lăsat un detaşament pentru stabilirea ordinii, dar şi pwentru întărirea puterii. Tot conform
inscripţiei, oraşul era la momentul donaţiei sub controlul geţilor de trei ani. Acrastă informaţie
scoate din ecuaţie in mod garantat prima idee, confprm căreia campania lui Burebista a fost doar
o campanie de jaf şi pradă. Ideea conform căreia Burebista ar fi continuat tradiţia în ceea ce
priveşte politica faţă de cetăţile greceşti este absurdă. Acest lucru este demonstrat de faptul că
regele get nu doar a cerut tribut de la oraşe, ci le-a cucerit, unele dinter ele fiind chiar distruse, pe
când ceilalţi conducători ai formaţiunilor autohtone cereau doar tribut şi anumite concesii în
schimbul oferirii protecţiei.

Presupusa politică antiromană nu îşi are locul aici, astfel nu am fi putut explica relaţia
dintre Burebista şi Pompei, aşa cum reiese din inscripţia de la Dionysopolis. De ce ar mai oferi
Burebista ajutor lui Pompei, dacă ducea o campanie contra Romei expansioniste? Se crede că
regele get ar fi dorit, prin aceasta, să obţină de la romani recunoaşterea stăpânirii sale asupra
litoralului, care nu ar mai fi fost astfel încadrat sistemului de administraţie roman10. Se pare totuşi
că deşi a cucerit litoralul vest pontic, stabilizându-şi astfel puterea politică, dar şi prestigiul de
„cel mai mare rege al tracilor”, Burebista a simţit nevoia să joace un rol considerabil în istoria
universală, motiv pentru care se implică în disputa dintre Caesar şi Pompei, oferindu-i acestuia
din urmă trupe şi arme, considerând că astfel ar reuşi să obţină beneficii pentru imensul său stat.
Dorinţele acestuia nu s-au îndeplinit căci câştigătorul războiului civil a fost Caesar (bătălia de la
Pharsalos din 48 î. Hr.) , la scut timp după aceea Burebista stingându-se din viaţă.11

O ipoteză privind scopurile politicii pontice dusă de Burebista, care poate fi mai degrabă
luată în consideraţie faţă de celelate, ar fi aceea că voinţa regelui şi dorinţa acestuia de afirmare,
de creare a unui prestigiu şi de detaşare faţă de ceilalţi indivizi ai formaţiunii proaspăt create.
Acest lucru este atestat şi de scrierile lui Strabon, care afirma faptul că în interiorul proaspătului
stat existau divergenţe între nobilime şi noul conducător, diergenţa care s-au soldat cu asasinarea
regelui12. Acestea şi dorinţa, poate, de a le oferi oamenilor săi noi perspective de jaf, câştig şi
afirmare a calităţilor militare ar if fost unul din motivele pentru care Burebista a decis cucerirea
oraşelor vest pontice. Assasinarea regelui get a determinat ca Pontul Stâng să revină la condiţia
sa anterioară cuceririi gete, mai apoi intrând iarăşi în sfera influenţei romane. Grecii se văd astfel
10
Ibidem, p. 304.
11
Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, op. cit., p. 72; vezi, D. M. Pippidi, D. Berciu, Din Istoria...., p. 284-285.
12
Strabon, Géographie, Tome IV, Livre VII, texte établi et traduit par Raoul Baladié, Les Belles Lettres, Paris,
1989, p. 94-95.

4
siliţi să accepte îmglobarea în Imperiul Roman, a cărei imagine era tot mai evidentă şi
inevitabilă.13

Astfel campania regelui Burebista contra cetăţilor greceşti poate fi interpretată, cel mai
probabil ca o posibilitate de a-şi spori prestigiul războinic şi de a-şi mulţumi nobilimea pe cale să
se răscoale, iar solia acestuia la Pompei, drept o perspectivă de a evita represaliile romanilor şi de
a obţine bunăvoinţa acestora.

Bibliografie
I Izvoare narative:
13
D. M. Pippidi, Studii de istorie şi epigrafie, Editura Academiei, Bucureşti, 1988, p. 243.

5
  Strabon, Géographie, Tome IV, Livre VII, texte établi et traduit par Raoul Baladié, Les
Belles Lettres, Paris, 1989.

II Lucrări generale:

 Bounegru, Octavian, Comerţ şi navigatori la Pontul Stâng şi Dunărea de Jos, Casa

Editorială Demiurg, Iaşi, 2002.
 Petrescu Dîmboviţa, Mircea, Istoria românilor, vol. I, Moştenirea timpurilor îndepărtate,
Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
 Pippidi, D. M., Studii de istorie şi epigrafie, Editura Academiei, Bucureşti, 1988.
 Idem, Berciu, D., Din Istoria Dobrogei, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1965.
 Rădulescu, Adrian, Bitoleanu, Ion, Istoria Dobrogei, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1998.

III Lucrări speciale:

 Alexandrescu, Petre, Distrugerea zonei sacre a Histriei de către geţi, în SCIVA, 1993,
tom 44, nr. 3, p.231-237.
 Pippidi, D. M., „A doua întemeiere a Histriei”, în lumina unui document inedit, în Studii
Clasice, IX, 1967, p. 154-167.
 Ruscu, Ligia, Relaţiile externe ale oraşelor greceşti de pe litoralul românesc al Mării
Negre, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002.

SCIVA: Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie

ANEXE:
Inscripţia de la Dionysopolis

6
[Acornion al lui Dionysios a condus o solie] pe cheltuiala sa […], călătorind
departe, împreună cu tovarăşii săi de drum […]; ajungând la Argedava la tatăl
[acestuia] şi întâlnindu-l, a obţinut în acelaşi timp de la el bunăvoinţă pentru oraş
[...] şi a dezlegat poporul [de tributul datorat]. Devenind apoi preot al Marelui Zeu,

7
a săvârşit cu pietate procesiunile şi jertfele, iar din carnea jertfelor a împărţit şi
cetăţenilor. Ales preot al zeului Sarapis, tot aşa a susţinut cheltuielile după cuviinţă
şi cu tragere de inimă. Cum zeul eponim al oraşului, Dionysos, nu mai avusese
preot de mai mulţi ani, iar el fiind aclamat de concetăţeni, s-a consacrat acestei
slujbe şi, luând coroana zeului, pe vremea când Caius Antonius îşi stabilise aci
cartierul de iarnă, a îndeplinit procesiunile şi jertfele frumos şi măreţ, iar carnea le-
a dat-o cetăţenilor din belşug. Şi luând coroana zeilor din Samothrace pe viaţă, a
săvârşit procesiunile şi jerfele pentru iniţiaţii misterelor şi pentru oraş. Iar mai de
curând, devenind regele Burebista cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din
Thracia şi stăpânind toată ţara de dincolo de fluviu şi pe cea de dincoace, a
ajuns şi la acesta în cea dintâi şi cea mai mare prietenie şi a obţinut cele mai bune
foloase pentru patria sa, vorbindu-i totdeauna şi dându-i sfaturi în cele mai
importante treburi şi atrăgând bunăvoinţa regelui pentru mântuirea oraşului. Iar în
toate celelalte prilejuri s-a oferit fără cruţare pentru îndeplinirea solii lor oraşului şi
şi-a asumat fără şovăire sarcini primejdioase ca să contribuie în tot felul la binele
patriei sale. Şi fiind el trimis ca sol de către regele Burebista la imperatorul roman
Cnaeus Pompeius fiul lui Cnaeus şi întâlnindu-l pe acesta în Macedonia, lângă
Heraclea Lyncestis, a dus la capăt nu numai treburile regelui, câştigând buna
dispoziţie a romanilor faţă de rege, dar şi pentru patria sa a negociat cu foarte
frumoase rezultate. Îndeobşte, în orice stare a împrejurărilor dăruindu-se cu trup şi
suflet, luându-şi din ale vieţii pentru a susţine cheltuielile şi învigorând din averea
sa unele din dregătoriile oraşului, el arătă cel mai mare zel pentru ridicarea patriei
sale. Aşadar, pentru ca şi poporul să arate că cinsteşte pe bărbaţii cei buni şi
destoinici şi care îi fac bine, Sfatul şi Poporul hotărăsc să fie lăudat Acornion al lui
Dionysios pentru acestea şi să fie încununat la sărbătorile lui Dionysos cu o
coroană de aur şi onorat cu o statuie de bronz, apoi să mai fie încununat şi pe
viitor, în fiecare an la sărbătorile lui Dionysos, cu o coroană de aur şi să i se dea
pentru ridicarea statuii locul cel mai de vază din agora“.