Read without ads and support Scribd by becoming a Scribd Premium Reader.
See Premium Plans
 
Nikolai Nosov
Vitea Maleevla şcoală şi acasă
 
CAPITOLUL I
Când te gândeşti ce repede zboară timpul! Nici nu ştiu când atrecut vacanţa, şi uite, a venit iar ziua să mă duc la şcoală! Cât a fostvara de lungă, n-am făcut decât să alerg pe străzi şi să bat mingea. Decărţi am şi uitat! La drept vorbind, am mai citit eu din când în cândcâte ceva, dar nu cărţi de şcoală, ci tot felul de poveşti şi de isto-rioare. Pe cartea de limba rusă sau pe aritmetică nici n-am pus mâna!La limba rusă ştiam bine şi aşa, dar cu aritmetica nu mă împac şipace! Cred că nu există pe lume ceva mai îngrozitor decât să rezolviprobleme de aritmetică. A vrut Olga Nikolaevna să-mi dea nişte pro-bleme şi exerciţii, pentru vacanţă, dar pe urmă i s-a făcut milă demine şi m-a trecut în clasa a patra şi aşa, fără exerciţiile astea. Nu vreau să-ţi stric vacanţa, mi-a spus ea. Uite, am să tetrec, dar să-mi făgăduieşti că ai să înveţi singur în timpul verii!Eu, bineînţeles, i-am făgăduit, dar cum s-a încheiat anul şcolar,am uitat şi ce ştiam; şi poate că nu mi-aş mai fi adus aminte dearitmetică, dacă n-ar fi venit vremea să înceapă iar şcoala. Mi-a fostruşine că nu m-am ţinut de cuvînt, dar era prea târziu!Gata şi vacanţa! Într-o bună dimineaţă – asta s-a întâmplat la 1septembrie – m-am sculat mai devreme, mi-am pus cărţile în ghioz-dan şi am pornit spre şcoală, În ziua aceea, pe stradă domnea – cumse spune – o mare animaţie.Toţi băieţii şi toate fetele, şi mari şi mici, dăduseră năvală, cala comandă, pe stradă şi se îndreptau spre şcoală. Mergeau câte unul,câte doi, ba chiar şi în grupuri; unii agale, ca mine, de pildă, alţiizoriţi, de parcă alergat să vadă un foc. Cei mai mici duceau flori înbraţe, ca să-şi împodobească clasa. Fetele vorbeau tare, câţiva băieţiţipau şi râdeau, şi toată lumea era veselă. Şi eu eram vesel. Măbucuram că am să-mi văd din nou detaşamentul de pionieri, pe toţipionierii din clasa noastră, şi pe Volodea, instructorul de anul trecut.Mă simţeam ca un călător plecat de multă vreme într-o călătorie a şicare acum, în drum spre casă, se bucură că o să-şi revadă meleagu-rile, rudele şi prietenii. Dar, la drept vorbind, prea vesel nu eram.Ştiam că pe Fedea Rîbkin, cel mai bun prieten al meu, cel cu care
 
stătusem în bancă anul trecut, n-am să-l mai văd. Plecase de curânddin oraşul nostru, cu părinţii lui. Cine dacă ne vom mai întâlni vreo-dată! Mă simţeam prost şi pentru că nu ştiam ce am să-i răspundOlgăi Nikolaevna când mă va întreba dacă am învăţat sau nu laaritmetică în timpul verii. Of, şi aritmetica asta! Uite, doar mi-amadus aminte de ea, şi gata, m-am şi întristat! Şi cât mă bucuram căîncepe iar şcoala! Mi-era aşa dor de şcoală!Pe cer, soarele strălucea ca vara; un vânt răcoros de toamnăsmulgea de pe copaci frunzele îngălbenite, care cădeau, rotindu-seîncet în văzduh. Vântul le gonea apoi pe trotuare cu atâta repeziciu-ne, încât ai fi zis că şi frunzuliţele se grăbesc, zorite, să ajungă maiiute undeva. Deasupra intrării şcolii am văzut încă de departe o pla-cardă uriaşă, roşie, împodobită cu ghirlande de flori, pe care scria culitere mari, albe: „Bine aţi venit!” Mi-am adus aminte că şi anultrecut, în prima zi de şcoală, şi acum doi ani, şi când, mic de tot,păşisem pentru prima oară pragul şcolii, atârna acolo una la fel.Mi-am amintit atunci de toţi anii trecuţi. Mi-am adus aminte cummai învăţam în clasa întâi şi cât de mult doream să creştem mairepede, ca să ajungem pionieri. Mi-am mai adus aminte de primaadunare, când am fost primiţi în rândurile pionierilor, deangajamentul nostru solemn şi de Asia Gheorghievna, instructoareasuperioară de pionieri, care ne-a legat la gât cravatele roşii, făcânddin noi, în sfârşit, adevăraţi pionieri leninişti!Mi-am amintit de toate acestea şi am simţit o bucurie cumsimţi numai atunci când ţi se întâmplă ceva foarte, foarte plăcut! Amsimţit că, fără să vreau, grăbesc pasul şi de-abia, de-abia m-am pututstăpâni să n-o iau la fugă. Frumos mi-ar fi stat! Doar nu mai sunt unbăieţel oarecare din clasa întâi, ci coşcogea elevul în clasa a patra!Curtea şcolii gemea de copii. Băieţii se adunaseră grupuri-gru-puri, pe clase. Pe colegii mei de anul trecut i-am găsit repede. Cândm-au văzut, s-au repezit spre mine cu strigăte de bucurie şi au înce-put să mă bată pe umeri şi pe spate. Nici nu visam c-au să se bucureatât de sosirea mea! Dar Fedea Rîbkin unde e? întrebă deodată Grişa Vasiliev. Chiar aşa! Unde e Fedea? se mirară băieţii. Că doar eraţinedespărţiţi. Pe unde l-ai pierdut? Fedea nu mai vine! le-am răspuns eu. Nu mai învaţă la noi. De ce?!
Search
Search History:
Searching...
Result 00 of 00
00 results for result for
  • p.
    • Notes
    Load more