Curtea de Arges

Curtea de Argeş este un municipiu din judeţul Argeş, Muntenia, România. Localitatea
poartă aura primei capitale a Ţării Româneşti.

Cuprins
[ascunde]

• 1 Aşezare
• 2 Istoric
• 3 Demografie
• 4 Monumente
o 4.1 Biserica Sân Nicoară
o 4.2 Biserica Domnească
o 4.3 Biserica episcopală
• 5 Oraşe înfrăţite
• 6 Bibliografie

• 7 Legături externe

[modificare] Aşezare
Oraşul Curtea de Argeş este localizat în partea de nord a judeţului Argeş, în depresiunea
intracolinară a bazinului superior al râului Argeş, la o altitudine de 450 m deasupra
nivelului mării, şi este înconjurat de dealurile şi muscelele sudice ale Munţilor Făgăraş.
Suprafaţa oraşului este de aproximativ 75 km², cadrul natural fiind condiţionat de
prezenţa zonei montane din apropiere, care se află la circa 28 km distanţă şi care
introduce variaţie şi diversitate. Este situat la o distanţă de 38 km de municipiul Piteşti, la
36 km de oraşul Râmnicu Vâlcea şi la 45 km de Câmpulung. Fiind situat în zonă
depresionară, oraşul se bucură de climă favorabilă, cu temperaturi moderate tot timpul
anului şi precipitaţii relativ abundente; iernile sunt mai puţin aspre decât la câmpie, iar
verile sunt în general plăcute, cu zile însorite.

[modificare] Istoric
Descoperirile arheologice atestă că, încă din prima epocă a fierului, pe aceste meleaguri
trăia o populaţie dacă, condusă de Dromichaites (secolele IV - III î.Hr.). De asemenea,
conform unor săpături arheologice efectuate de Nicolae Constantinescu, pe la 1200 aici
exista o mică reşedinţă voievodală şi o bisericuţă.
Unii specialişti afirmă că tot aici şi-ar fi avut curtea Seneslau, conducătorul unei
formaţiuni statale după cum apare pe diploma cavalerilor ioaniţi. Legenda spune că
Negru Vodă, coborând din Făgăraş, ar fi întemeiat oraşul pe la 1290; alţii îl considerau pe
Litovoi drept Negru Vodă. Aici s-a aflat curtea lui Basarab I care, până la atacul maghiar
din 1330, care a dus la probabila distrugere a oraşului, s-a mutat temporar la Câmpulung-
Muscel.

Numele iniţal al oraşului era Argeş. Numele actual al oraşului începe să fie folosit din
secolul al XVI-lea, prima menţiune cu denumirea actuala datand din 1510 de la
domnitorul Vlad cel Tânăr. Până dupa moartea lui Neagoe Basarab, cel ce ridică aici
cunoscuta mănăstire, în Argeş şi-a aflat reşedinţa Mitropolia Ungro-Vlahiei, întemeiată
aici de Nicolae Alexandru, în 1359, primul mitropolit fiind Iachint de Vicina, iar ultimul
Macarie al II-lea (1512-1521). Tot în timpul domniei lui Nicolae Alexandru a fost
terminată construcţia Bisericii Sf. Nicolae domnesc, prima necropolă a domnilor români
dintre Carpaţi si Dunăre, dar şi Biserica Sân Nicoară, numită de localnici Sf. Nicolae cel
Mic, despre care se spune că a fost ctitorită de Doamna Clara, mama voievodului. La
Curtea de Argeş este înfiintată şi prima monetărie a ţării de către Vladislav I (Vlaicu)
(1364 - 1367), domnitor care a sprijinit intensificarea legăturilor comerciale dintre
Muntenia şi orasele din Transilvania şi a "lăsat" cel mai vechi document intern, scris la
Argeş pe data de 25 noiembrie 1369. Tot în această perioadă este înfiintată şi prima
şcoală locală, unde învăţau fii orăşenilor.

[modificare] Demografie
Evoluţia populaţiei la recensăminte:

[modificare] Monumente
Biserica Domnească Sf. Nicolae din Curtea de Argeş, 2007

[modificare] Biserica Sân Nicoară

Biserica Sân Nicoară sau "Biserica Sf. Nicolae cel Mic", cum o mai numeau localnicii,
pentru a o deosebi de cea domnească, a fost clădită pe un platou înalt, probabil împreună
cu prima curte domnească, începutul secolului al XIV-lea. Arhitectura este tipică pentru
recepţia artei bizantine în Balcani, aşa cum este ea reprezentată de cetatea Severinului.
Planul acestui edificiu de mici dimensiuni este un dreptunghi compartimentat în pronaos
şi naos, încheiat în partea estică cu o absidă semicirculară. Aceasta este însoţită de două
absidiole pentru pastoforii. Se spune ca ar fi fost ctitorită chiar de vestita Doamna Clara,
mama vitregă a voievodului Vlaicu-Vodă. Aici îşi avea aşezarea, cândva, Episcopia
catolică. Turnul înalt, care domină aşezarea, era folosit şi ca foişor de foc şi post de
observaţie, între el şi turnul-donjon al Cetăţii Poienari existând un sistem de comunicare
la distanţă. De aici, prin intermediul unor făclii aprinse, era semnalizată apropierea
duşmanilor către ultimul refugiu al domnilor români, aflat la 25 de kilometri depărtare. În
vremurile îndepărtate exista un tunel, care astăzi este accesibil numai până la jumatăte, de
acces între acest edificiu şi Biserica Domnească, ce trece pe sub drumul ce le desparte,
şoseaua de legătura Piteşti-Curtea de Argeş-Transfăgărăşan.

[modificare] Biserica Domnească

Pentru detalii, vezi: Biserica Domnească Sf. Nicolae din Curtea de Argeş.
În centrul oraşului se află vestigiile Curţii Domneşti, întemeiată probabil în secolul XIII
şi reînnoită către anul 1340. Incinta patrulateră neregulată era mărginită de ziduri de
piatră. Din acest ansamblu s-au păstrat două pivniţe de case domneşti. Biserica
Domnească iniţială, Sf. Nicolae din secolul XIII, a fost o construcţie pe plan de cruce
liberă care a fost înlocuită în 1352 de o ctitorie a lui Basarab I, singurul monument
religios de mare amploare care s-a păstrat în Ţara Românească din secolul al XIV-lea.
Planul său aparţine tipului "cruce greacă înscrisă", varianta constantinopolitană, încheiată
cu trei abside la răsărit. Pronaosul impozantei clădiri rămâne îngust şi este boltit în
semicilindru transversal, având în mijloc o cupolă elipsoidală. Naosul pătrat este în
schimb foarte mare şi are un sistem de boltire în care patru semicilindri axiali sunt
orânduiţi sub forma unei cruci "greceşti" cu braţe egale. Boltirea este susţinută de patru
stâlpi de secţiune pătrată din mijlocul naosului, peste care se înalţă o turlă monumentală.
Pictura murală a bisericii datează în mare parte din vremea lui Vlaicu Vodă (1364-1366)
aparţinând stilului paleolog, dar s-au păstrat şi fragmente de frescă din secolul XVIII.
Aspectul exterior este dominat de zidăria aparentă cu piatră de râu şi cărămidă, cu rosturi
de mortar sclivisit. Biserica a servit mult timp ca necropolă domnitorilor munteni, ea
adăposteşte de pildă mormântul lui Vlaicu Vodă, şi a fost renovată în secolul XVIII. Din
această perioadă datează ancadramentele din piatră sculptată ale ferestrelor. În mormântul
lui Vlaicu Vodă s-au găsit numeroase mărturii arheologice ale secolului XIV, printre care
şi "paftaua de la Argeş".

Mănăstirea Curtea de Argeş, cromolitografie de pe o carte poştală din 1907

[modificare] Biserica episcopală

Pentru detalii, vezi: Mănăstirea Curtea de Argeş.

Mormintele perechii regale Ferdinand şi Maria

Mormântul Reginei Maria

Mormântul Regelui Carol al II-lea

Biserica episcopală, cunoscută mai bine sub denumirea de Mănăstirea Curtea de Argeş, o
ctitorie a lui Neagoe Basarab (1512-1517), este caracterizată printr-un naos larg şi turla
înaltă deasupra naosului. Faţada de vest este de asemenea încununată cu turle. În biserica
episcopală se găsesc mormintele regilor Carol I şi Ferdinand I (împreună cu soţiile lor).

Legenda cunoscutei Mănăstiri spune că Neagoe Basarab l-a angajat pe meşterul Manole
să o construiască. Însă tot ceea ce clădea în timpul zilei, noaptea se dărâma. Într-o noapte,
meşterul visă un înger ce îi spuse că trebuie sa îşi sacrifice soţia, Ana, pe care ar urma să
o clădească în zidurile Mănăstirii. A doua zi când Ana a venit la Manole să îi aducă
mâncare, a zidit-o, şi astfel, Mănăstirea a putut să fie construită.

[modificare] Oraşe înfrăţite

• Nevers, Franţa, 1992

[modificare] Bibliografie
1. ^ „Rezultatele recensământului din 2002 pentru Curtea de Argeş”.
http://www.edrc.ro/recensamant.jsp?
regiune_id=875&judet_id=876&localitate_id=879.

BRĂTULESCU, Victor, Curtea de Argeş, Institutul de arte grafice „Marvan”, S.A.R., s.a.
CONSTANTINESCU, Nicolae, Curtea de Argeş (1200-1400) asupra începuturilor Ţării
Româneşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1984.
DRĂGHICEANU, Virgiliu N., Curtea de Argeş. Călăuza vizitatorului monumentelor
oraşului”, CVLTVRA NAŢIONALĂ, s.a.
DRĂGUT, Vasile, Dicţionar enciclopedic de artă medievală româneasca, Bucureşti 2000,
p. 166-169.
IONESCU, Grigore, Curtea de Argeş, Istoria oraşului prin monumentele lui, Bucureşti,
Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol II”, 1940.
MOISESCU, Nicolae, Curtea de Argeş, Muzeul municipal Curtea de Argeş, 1998.
NEAGOE, Manole, Curtea de Argeş, Bucureşti, Editura Tineretului, 1968.
Studii şi comunicări, vol I-IV, Curtea de Argeş, 1980, 1987, 1990, 1992.
ŞERBAN, Constantin, MOISESCU, Nicolae, Curtea de Argeş în documente, Bucureşti,
Editura Sport-Turism, 1980.

Mănăstirea Curtea de Argeş este o mănăstire din România situată în oraşul Curtea de
Argeş. Ansamblul cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente
de arhitectură din Ţara Românească.

Cuprins
[ascunde]

• 1 Istoric
• 2 Descriere
• 3 Legenda
• 4 Bibliografie
• 5 Vezi şi
• 6 Legături externe
• 7 Imagini

• 8 Panorama virtuala

[modificare] Istoric
Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (1512 - 1517) pe locul vechii mitropolii
(1359). Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526,
în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Naţional
de Artă din Bucureşti. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 - 1886) de
arhitectul francez André Lecomte du Noüy, discipol al lui Eugène Viollet-le-Duc, care i-a
adus şi unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Construită
din piatră făţuită şi profilată, biserica are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii
Vodiţa II, reluat ulterior şi în alte construcţii (mitropolia din Bucureşti, biserica fostei
mănăstiri Cotroceni, mănăstirea Tismana etc.).

Printre cele mai vechi aşezări de care vorbeşte istoria noastră se numără şi Curtea de
Argeş cu împrejurimile ei. În veacul al XIII-lea, înalta cetate a Poenarilor, cu fortificaţiile
sale de piatră şi puţul care o lega direct cu albia râului de jos, făcuse să ajungă, până
departe, faima acestor locuri; iar pe la jumătatea secolului următor, curtea Basarabilor şi
biserica "Sfântul Nicolae Domnesc" răsfrâng această faimă asupra întregii aşezări
adunată cu timpul în preajma lor: Curtea de Argeş de mai târziu.
După documente şi inscripţii, ca şi din mărturiile săpăturilor arheologice, istoria acestui
străvechi ţinut voievodal, chiar dacă nu consemnează data precisă când s-au grupat aici
întâiele centre locuite, face însă dovada că: aceste centre s-au dezvoltat îndeajuns de
repede, pentru ca, pe la jumătatea veacului al XIV-lea, să ateste deopotrivă cu existenţa
unui scaun Domnesc, şi pe aceea a unei însemnate organizări bisericeşti. Astfel asociate,
puterea statală şi cea religioasă împodobesc valea Argeşului cu fapte de arme şi locaşuri
de închinare, care-i păstrează intactă funcţia ei spirituală, chiar atunci când capitala se
muta la Târgovişte.

Statuia lui Neagoe Basarab Curtea de Arges

Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit
Argeşul voievodal, de bună seamă că biserica înălţată de Neagoe Basarab (1512-1521)
este cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească.

Începută în 1514, din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de
frumos, lucrările s-au încheiat trei ani mai târziu, aşa încât la 7 ianuarie 1517, ctitorul
putea chiar să vorbească de "mănăstirea domniei mele de la Argeş", şi să-i hărăzească
"vama ce este la Ocna Mică de la Târgovişte..". Ascultând nu numai legenda, ci şi unele
ştiri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar
mai ales din lipsă de zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea
întru cele veşnice a lui Neagoe Basarab.
Mănăstirea Curtea de Argeş, nişă peste intrare cu mozaic semnat de arh. Lecomte în 1885

Aşadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumaţi (1522-1529), odată urcat pe scaun, a

consfinţit continuarea decorării aşezământului, prin pisania din 10 septembrie 1526, care
menţionează şi numele lui Dobromir zugravul.

După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundaţiile unui locaş mai
vechi, care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Ţării Româneşti. Pe aceasta,
Neagoe găsind-o "dărâmată şi neîntărită .. a zidit-o şi înălţat-o din temelii", fapt pe care
un cronicar al înfăptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, îl întăreşte. În această formă,
biserica Mănăstirii Curtea de Argeş cunoscută din 1793 sub denumirea de "Biserica
Episcopală", când a devenit reşedinţa Episcopiei Argeşului, rămâne, pentru arhitectura
veacului al XVI-lea, dacă nu monumentul cel mai de seamă, una dintre cele mai
reprezentative construcţii al sale.

Ca atare o pomenesc documentele şi o amintesc toţi călătorii străini, care şi-au aflat
adăpost în chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, în 1654, considerau vechea aşezare a
lui Neagoe drept "una din minunile lumii". Aceleaşi cuvinte de înaltă preţuire le notează,
în 1794, şi englezul Robert Ainslie şi - mai târziu - pictorii Bouquet şi Lancelot, ale căror
însemnări de călătorii şi stampe au făcut să circule şi în afara graniţelor ţării faima
mănăstirii lui Neagoe Basarab.

După unele refaceri parţiale şi întregiri în timp ale ansamblului sau, vătămată şi de un
puternic incendiu, Biserica Episcopală Curtea de Argeş a fost refăcută - astfel după cum
se vede astăzi - de arhitectul francez André Lecomte du Noüy şi de arhitectul român
Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrărilor de restaurare, în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. A fost isprăvită în anul 1885 şi sfinţită la 12 octombrie 1886.

[modificare] Descriere
Mănăstirea Curtea de Argeş, foto: aprilie 2010

Aşa cum se înfăţişează în prezent, biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralărgit,
contopit organic cu construcţia propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori susţin o turlă pe
mijloc şi două turnuleţe laterale care încununează colţurile vestice ale pronaosului.
Pronaosul este evidenţiat în acest fel deoarece îndeplinea şi funcţia de necropolă. Aceste
turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porţiunilor
de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt şi că se înşurubează în tăriile cerului.
Restul bisericii şi altarul - cu abside care îi împlinesc forma de cruce - susţin de asemenea
o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolţi, rezultând un tot
arhitectonic de o zvelteţe inegalabilă.

Aspectul iniţial al mănăstirii, înaintea restaurării din 1875 - 1886

În faţa intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se

sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri şi împodobite cu desene
(1516-1517). Precum întreaga biserică, şi acesta reprezintă o admirabilă operă de artă.
Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu invelitoarea de plumb şi crucea aurită se
proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaş şi pe rama care o
îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate şi modul de
cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, vechea decoraţie a construcţiei
lui Neagoe Basarab, decoraţie în care elementele din afară fuseseră armonizate de arta
meşterilor locali, într-un stil propriu. Iar cât priveşte acestă artă, chiar dacă au lucrat
alături de meşteri străini, privitorului de azi îi apare clar faptul că localnicii au izbutit nu
numai să egaleze, ci adesea să-şi impună propria lor personalitate, realizând armonii
decorative dintre cele mai originale.

În ansamblu biserica este aşezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din
blocuri de piatră, mai larg decât suprafaţa de bază a bisericii, marginile lui terminându-se
cu un fel de împrejmuire din floroni (în acest caz crini) sculptaţi din piatră. Pereţii
exteriori sunt împărţiţi în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în
suviţe. Faţadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene şi islamice. În partea de
jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt
înrămate în chenare cu ornamentaţii dintre cele mai felurite care, ca şi cele ale portalului
de la intrare, amintesc întretăierea geometrică de la Mănăstirea Dealu.

În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea

superioară, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative şi discuri în rozetă, iar ca nişte
paftale domneşti, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin
realizate. Pe ele sunt aşezaţi porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc
un clopoţel. La adierea vântului, aceşti clopoţei sunau lin, asemenea unor suave glasuri
tainice.

Deasupra, depăşind bordurile scurte ale acoperişului aşezate pe mai multe rânduri
paralele de cizeluri, construcţia bisericii creşte într-o suită de volume şi suprafeţe, pe care
se înalţă cele patru turle; de o rară bogăţie ornamentală, ele adună în jurul ferestrelor,
asemenea unor dantele în relief, aceleaşi modele prin care (ca, de altfel şi în restul
decoraţiei acestui monument) se străvad, armonizate specific de meşterii băştinaşi, o
seamă de elemente de artă arabă şi georgiană. Acoperişul turlelor, bogat împodobit, pare
ieşit din mâna unor aurari, iar lanţurile care susţin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii
lucind în soare.

În interior, pe lângă zugrăveală executată în ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch.

Renouard şi de românul N. Constantinescu din Curtea de Argeş, pe lângă panourile
votive, mormintele ctitorilor şi tâmplă făcută din marmură, bronz aurit şi onix, pe lângă
icoanele ei lucrate în mozaic, atrage atenţia, ca o excepţională realizare sculpturală,
grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfinţi
Apostoli; aceste coloane dau cu adevărat o impresie de viu şi mers aievea. Din
ancadramentul lor central - ţinând loc de despărţire între partea de la intrare şi sanctuarul
bisericii -, interiorul acesteia, discret înveşmântat în zugrăveala pictorilor aici amintiţi,
apără într-o calmă maiestate, ca un adânc îndemn la reculegere. În pronaos se află mai
multe morminte acoperite cu lespezi de piatră, cea mai valoroasă din punct de vedere
artistic fiind cea a lui Radu de la Afumaţi (1529), care îl înfăţişează pe viteazul domnitor
călare şi cu sceptrul în mână.

Vechea tâmplă din sec. al XVII-lea, de o reală originalitate ornamentală şi iconografică -

adăpostită temporar în biserica de sat din Valea Danului - se află acum în Colecţia de
obiecte de artă bisericească din Mănăstirea Curtea de Argeş. Această catapeteasmă a fost,
împreună cu câteva icoane, datată stilistic în timpul domnului Şerban Cantacuzino (1678-
1688), care în 1682, precum spune una din pisaniile de pe peretele vestic al bisericii, a
reparat sfântul locaş.

Mormântul Anei, soţia Meşterului Manole (peretele sudic al Mănăstirii

De asemenea, în imediata vecinătate a mănăstirii, susură neîntrerupt izvorul basmului, pe

care localnicii îl numesc "Fântâna lui Manole". Această denumire poartă peste timpuri
povestea meşterului, care, neputând coborî de pe biserică după isprăvirea ei, - luându-i-se
scările -, şi-ar fi făcut aripi din şindrilă şi, ca un alt Icar, a sărit de pe acoperişul sfântului
locaş, la temelia căruia se spune că-şi zidise propria soţie. În locul în care s-ar fi prăbuşit,
sufletul său s-a preschimbat într-un izvor.

De la "Fântâna lui Manole" se vede, spre apus, fosta bolniţă a mănăstirii: monument
istoric, despre care un document existent scrie că "se găsea alături de biserica lui Neagoe
Basarab încă din 1524".

[modificare] Legenda
În apropierea mănăstirii Curtea de Argeş se află fântâna meşterului Manole, constructorul
legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.

Balada Monastirea Argeşului spune că meşterul Manole şi-a zidit în zidurile acestei
magnifice mănăstiri soţia (Ana), deoarece în mod inexplicabil tot cea ce era construit în
timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda dă o explicaţie şi pentru fântâna meşterului
Manole: când domnitorul a văzut această măreaţă construcţie i-a întrebat pe cei zece
meşteri dacă pot construi o mănăstire şi mai frumoasă decât aceasta. Aceştia răspunzând
afirmativ, domnitorul, pentru a împiedica posibila construcţie a unei mânăstiri mai
frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcaţi meşterii să fie dărâmate şi astfel cei
"zece meşteri mari, calfe şi zidari" au rămas blocaţi pe acoperiş. Ei şi-au făcut aripi din
şindrile şi s-au aruncat de pe acoperişul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămaţi, dar
toţi au murit. În locul unde s-a prăbuşit meşterul Manole a apărut un izvor - fântâna
meşterului Manole.

Mănăstirea Curtea de Argeş într-o reprezentare din anul 1907

[modificare] Bibliografie
• Vasile Drăguţ: Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Bucureşti
2000, p. 166-169.

CURTEA DE ARGES
Curtea de Arges este un municipiu din judetul Arges din regiunea Muntenia, fiind prima
capitala a Tarii Romanesti. Orasul este situat in partea de nord a judetului la o altitudine
de 450 metri deasupra nivelului marii si are o suprafata de circa 75 km². Are o populatie
de aproximativ 32.000 locuitori si se invecineaza cu orasele Pitesti, Ramnicu Valcea si
Campulung.

Clima

Fiind situat intr-o zona depresionara, orasul Curtea de Arges are o clima cu temperaturi
moderate si precipitatii relativ abundente, cu veri placute cu zile insorite si ierni mai putin
aspre decat la campie.
Economia

In sectorul industriilor, orasul Curtea de Arges are activitati in domeniul prelucrarii

lemnului, al confectiilor, electronicii si electrotehnicii, portelan si ceramica si in
domeniul constructiilor.

Datorita amenajarii hidroenergetice a raului Arges, in oras s-a creat o puternica industrie
energetica.

Olaritul in Curtea de Arges si localitatile limitrofe, este un mestesug cu o lunga traditie,

acesta fiind atestat documentar inca din secolul XIV.

Cazare Curtea de Arges - Informatii utile despre Curtea de Arges

Orasul Curtea de Arges este situat in partea de nord a judetului Arges, la o distanta de 38
km de municipiul Pitesti, la 36 km de Ramnicu Valcea si la 45 km de Campulung, in
depresiunea intracolinara a bazinului superior al raului Arges si este inconjurat de
dealurile si muscelele sudice ale Muntilor Fagaras. Altitudinea medie fiind de 450 m.

Teritoriul orasului se desfasoara pe o suprafata de circa 75 kmp, intre urmatoarele

coordonate geografice : la nord paralela de 45 min 10sec latitudine nordica, la sud
paralela de 45 min 5sec latitudine nordica, la est meridianul de 24 m 45sec longitudine
estica si la vest meridianul de 24 min 37sec longitudine estica.

Cadrul natural al orasului Curtea de Arges este conditionat de prezenta zonei montane
din apropiere, care se afla la cca 28 km distanta si care introduce variatie si diversitate in
peisajul geografic.

Situat in zona depresionara, Curtea de Arges se bucura de o clima favorabila,

caracteristica versantilor adapostiti, cu temperaturi moderate tot timpul anului si
precipitatii relativ abundente. In aceasta depresiune, toamna si primavara sunt frecvente
ceturile, iernile sunt mai putin aspre decat la campie, iar verile sunt in general placute, cu
zile insorite. Temperatura medie anuala are valori de aproape 8g C.

Manifestari anuale majore Curtea de Arges

Festivalul international de folclor Carpati

Festivalul international de folclor pentru copii si tineret Brauletul
Festivalul international de poezie Noptile de poezie
Targul mesterilor populari
Festivalul Lumina din lumina - film religios
Festivalul Rugamu-ne-tie - concurs de icoane
Zilele orasului Curtea de Arges
Tabara de pictura
Etapa finala- Turul Ciclist al Romaniei
Invatamant Curtea de Arges

In Curtea de Arges functioneaza:

- 9 gradinite
- 6 scoli generale
- 2 scoli primare
- Colegiul National Vlaicu Voda
- Grup Scolar Ferdinand I
- Grup Scolar Forestier
- Grup Scolar Agricol
- Grupul Scolar Auto
- Seminarul Teologic
- Universitatea Titu Maiorescu
- Universitatea Ecologica- Centrul Teritorial Curtea de Arges
- ASE Bucuresti- Facultatea de Relatii Economice si Internationale

De asemenea, orasul dispune de o casa de cultura George Toparceanu cu o capacitate de

400 de locuri, 3 camine culturale si o biblioteca publica cu aproximativ 70.000 de
volume.

Obiective Turistice importante din Curtea de Arges si imprejurimi

• Manastirea Curtea de Arges

• Biserica Domneasca
• Biserica Olari
• Fantana Mesterului Manole
• Cetatea Poienari
• Barajul Vidraru
• Monumentul electricitatii
• Transfagarasanul
• Schitul Robaia
• Muzeul de etnografie Musatesti
• Ansamblul rupestru Corbi
• Manastirea Namaiesti
• Manastirea Aninoasa
• Manastirea Slanic
• Ruinele San Nicoara