Adrianei, Pentru Totdeauna

(instrucţiuni de folosire a disperării

(1)

Plouă cu răzmeriţe pe planetă

Cu dumnezei mici şi păroşi
Eternitatea mea secretă
Am împărţit-o la strămoşi

Cad grindini poleite în iatacuri

Cad crâşmele-n genunchi în catedrală
E ceaţă în otrăvuri şi în leacuri
E vijelie-n temniţa finală

Şi cad artere secţionate

Din norii sângerii, cărnoşi, bastarzi
Prin venele-mi vitrificate
Curg îngeri, şoimi şi leoparzi

Şi-acum când sânge plâng din pix

Pe placa albă de pirită
Şi mă îndrept alene către Styx
Mă mai loveşte-o aşchie de ispită

Dar nu! văzduhul nu mai doare

În mlaştini mi se-neacă teama
Şi zac pe funduri de pahare
Otrava, glonţul, ştreangul, lama
2)

priveşte-mi fix mireasma

şi caută s-o duci cu vorba
pân’ vine popa cu agheasma
şi până se acreşte ciorba

până când îngerii vomită

ambrozia-ngurgitată în exces
până în aripa lovită
din ce în ce mai mult, din ce în ce mai des

căci-existenţa-mi-e-strivită
de rozalii şi calde lanţuri
de viermi ce grandios palpită
prin gropi prin mâluri şi prin şanţuri
3)

comemorăm decuparea portretului tău din

spatele sternului meu vinul se zgribuleşte-n
paharele albe de plastic, florile din coroane fumegă-n
jurul panglicilor cernite :„pios omagiu...vecinică
amintire...nu te-om uita...te-om plânge...morţii mă-sii de
viaţă!“ târâte prin colb printre ecouri. pe crucile ce se
iţesc câteodată din umbră se scurg fanfare moi şi prăfuite

disperarea cândva de necuprins s-a chircit azi

între scânduri
4)

uneori sintagmele prăbuşite prin şanţuri se smulgeau

cu zvâcnete apocaliptice dintre
cotoare de verb substantive
deshidratate adjective din care
muşcau cu nesaţ viermii cei
neadormiţi

uneori ridicai tonul cu un singur

deget spre a-l arunca apoi chiuind
spre înaltul cerului

uneori tăcerile-ţi se-nfigeau în

sexul pietrei voluptuos
spintecându-l

uneori apa dulce-acrişoară ce

te-nconjura nimbându-te
era mai transparentă decât inexistenţa

uneori până şi poveştile despre tine

îmi ardeau pleoapele

uneori lacrimile aveau muchii

tăioase despicând epiderme decupând
frigul lipit de faţă

acum nu
5)

la miez de noapte
mi-au îngropat privirea în
pământul ud de la răscruce conform
străvechilor cutume
groparul cel nemernic
verzui dur şi brutal mânuia sapa şi
lopata-n scrâşnet
de mâţe sfârtecate rânjind
sistematic către
nu prea îndoliata adunare

mi te-au dezrădăcinat sângerândă

din retină ca pe o iederă
ruginită ca pe-un
animal mic şi bolnav
.................................

trecut-au milenii tăcute şi

reci privirii
-nhumate i-au înmugurit rădăcini
străvezii ca aripile
arhanghelului.
6)
sfârtecarea ruperea zvârcolirea vinului
pârjolit de soarele amiezii-ncarcă
văzduhul cu vibraţii. păianjenii-mi umplu
tăcut gura. c-o aşchie de vodcă
aş despica ceaţa cafenie şi
tărăganată ce ne separă. ce
mă desparte de vulturii înălţimilor. aş
mânca ceva pe la 13, 45. aş trage un pui de somn până
când începe mariustucăşou.
la ora 0, 07 aş huli. aş fuma o ţigară mi-aş
întinde apoi
aripile până ar trozni.
la 1, 13 aş privi.
la 1, 38 aş asculta.
la 2, 04 aş intra în panică.
la 2, 38 aş cânta aş benchetui m-aş scălămbăi aş face oareşce giumbuşlucuri.
la 3, 01 aş muri acompaniat de
rădăcinile pianului de
fluturii din calorifer de
mârâiala patului puhav şi
jilav precum însuşi ficatul insomniei.

dimineaţa. târziu. de la
capăt.
7)

senzaţiile s-au ascuns în codrii de la marginea inimii mele secetoase îngălbenite ca

jivinele mărunte şi gheroase . în catedrala părăginită într-o strană cariată copii străvezii şi
reci încropesc cu mâini tremurânde sacrilegii. peste oraşul bântuit de muzee blocate-ntr-o
eternă zi de luni se scurg sloiuri. mirarea s-a sleit în borcane iar ultimele fapte zac în
cronici colbuite

aici chiar dacă vii acum o mie de ani

prea

târziu
8)

oţelul lăncii ce mi-a străpuns odată

coastele îmi bântuie astăzi
arterele fremătându-mi vârfurile ascuţite
ale nervilor, sticlind sălbatic
în spatele retinei. cuvintele-mi miros metalic şi
umbra mea retează arbuştii de pe marginea trotuarului

oţelul mocneşte frenetic în fiinţa mea superbă

mă transform în ghilotină
9)

ţi-am lăsat la poartă acum

o mie de ani un buchet de leoparzi
pudraţi pomădaţi parfumaţi
fiarele s-au străvezit sub
rafalele de vânt ce-au împrăştiat
în cele patru zări duhoarea
indiferenţei. acum răsufli nisip
şi privirea ţi-a mai ruginit dar
buzele-ţi mai
miros încă a
sânge proaspăt

bestie
10)

apologia sângelui
apoteoza limfei
apocalipsa lichidă ce ne
frecventează diversele
coridoare cotloane hăuri
întunecoase ale trupului
cu ea e umbra molcomă a
existenţei cotidiene umbra-nlănţuită a
lupilor moi
şi reci
umbra
11)

vodca hohoteşte isterică cu

tendoanele tăiate cu meningele
sfârtecat de obrăznicia fructului
exotic. privirea obosită zăboveşte
o clipă asupra ei apoi linge lent
pereţii crăpaţi ai tavernei. totul nu e
decât un poster kitch ce ţi
s-a agăţat de retină un lanţ
cu bilă aninat de
pleoapă
12)

l-au înmormântat acolo sub

treptele alea mohorâte pe care
pelerini umezi îşi târşâiau paşii
coborând din creierul ei. peste veacuri
i-au încolţit omoplaţii sternul clavicula
împungând carnea bazaltică izbucnind
vesele şi verzi prin muchii de lespede. apoi a răsărit
femurul lucind sub prelingeri. profeţind
călcâiul şi aerul subţire de sub tălpi.
agale uimirea se scurge din ochii ei. un
delicios spasm îi străbate encefalul mucezit
de pofte şi surâsul îngheaţă pe undeva între
splină şi sentimentul neputinţei. pe privirea-i
disperată apar excrescenţe gelatinoase şi reci.
excresc ciuperci oloage plângând. arhanghelul
de sub trepte îşi distilează oasele fragede în
clepsidră dând naştere pumnalului

spre veşnică pomenire

13)

ieri ţi-am zărit surâsul aninat de genele

blonde ale sectoristului. fâlfâia zdrenţuit
şi mima nepăsarea. vodca a escaladat pereţii paharului
şi s-a târât şchiopătând prin beznă până în pod
unde s-a spânzurat de-o grindă. apoi gustul riscant
al sânilor tăi se prelingea pe-o ţeavă
de puşcă. păianjenii au orbit de duioşie alergând
de-a lungul mângâierilor tale. şi moartea-mi imită
ironic gesturile ruginite.

ieri am obosit de tristeţe iar azi

veselia-mi gâlgâie pe gâtul tăiat.
14)

râul negru sfârtecat de muchii colţuri tăişuri

paranghelii trădări flori de plastic târfe
păianjeni vodcă preţiozităţi jmekerii
orgolii căcaturi icoane inhibiţii complexe şi alte
invenţii jidăneşti poliţai ideologii jinduri
draci jungle personale conturi bancare siktiruri
duioşii giumbuşlucuri orori sex şi încă
1.437.284 de alte chestii

...şi pe urmă
mori
15)

dar dă-mi voie onorabilo să-ţi surp jugulara cu buldozerul să-ţi

strâng pelvisul cioburi în pumnul însângerat şi
să-l depun la bancorex să-ţi violez solemn
intimitatea şi bulbul rahidian să-mi rup
ochii şi să-i leg de gleznele tale aburite străvezii
să disper metodic călare pe privirea ta spinoasă să-mi
deşir glandele şi să tricotez din ele fulare
pentru lupi să-ţi iau limfa ostatecă să pun păianjenului
căluş să-ţi momesc fărâma de inocenţă în caleaşcă şi
s-o-ntind apoi fraudulos peste graniţa bunului simţ să-ntocmesc
aşa cum pot un cataclism pentru uzul tău personal să-ţi descânt
sprânceana-nserată să-ţi girez giumbuşlucurile
să-ţi extirp carnea de pe spirit să-ţi dezbat bezna-n
colocvii seminarii simpozioane
să-mi cioplesc chipul în chip de fluviu
atât îţi cer
16)

împăratul tristeţii mele îşi plimbă-n lesă

privighetoarea oarbă pe bulevard. regele
îşi tricotează-nfiorarea hlamidă verde-albastră
prevestind liniştea. califul s-a travestit azi
în lumânare aprinsă şi se preumblă
hărţuind despotic bezna. turnuri minarete piramide
se preling peste dunele pustiei
iar la sfârşitul nopţii se retrag sfioase-n
alcoovuri.

apoi dimineaţa îşi înfige ghearele murdare-n oraş.

17)

ce-am ajuns...! tricotez injurii blesteme imprecaţii precum

spumegă poemele-mi murdare-n pocalul apocaliptic al
juneţii mele târzii şi desfrânate. “per me si va
nella cita dolente....” s-ar putea să fie prea târziu s-ar
putea ca peste 1.573 de ani
să
nu
mai
îmi
pese
18)

împăienjenirea umărului moale şi alb şi cald pietrificarea

aurei şi restanţa la taxe - iar aerul din cameră se retrage din calea
nărilor mele . cu muchia-nsângerat-a unui blues îţi decupez un
zâmbet târziu în folia ce-ţi acoperă ochiul drept (cel îndeobşte mai mare).
îmi odihnesc ceafa pe tăişul catifelat şi timid al securii şi
plâng. alcoolul îşi continuă bântuirea bolborosindu-mi
meningele mototolit murdar şi obosit. n-aş vrea să şti că
irisu-mi duhneşte a şanţ. că pupila-mi exhală sulf şi metan. că
nu mai dorm nopţile-acasă şi cu proletarii-mping vodca în fiinţa mea-
ndoielnică prin taverne mohorâte - carii-n măselele cetăţii. n-aş vrea
să vezi cum craniul mi se-nroşeşte iar lumina toporului îmi desface
scârţâind oasele ţestei. s-auzi răcnetele rănilor înfigându-se-n
carnea ulceroasă a clopotului. să târăşti după tine năpraznica
mlaştină

ventriculul stâng mi-e-mprejmuit cu sârmă ghimpată nici

sângele nu intră fără să ştie parola. clanţa ventriculului
drept am conectat-o la curent iar înăuntru câinii
cărunţi ai disperării îşi rânjesc colţii.
19)

Bănuiam că e o defecţiune la centrala termică...

Ieri dimineaţa, când am voit a-mi răcori pleoapele, lincezinde după sinucigaşa
paranghelie de cu seara, pe ţeava din baie s-a scurs un arhanghel prelung, jenat de
situaţie. Rotesc robinetul cu bulină roşie şi abia apuc să-l închid înspăimântat, căci
din ţeava nichelată se iţeşte un scheletic braţ de ermit. Hidroforul bolboroseşte Kirie
Eleison , iar din calorifere se-aud dangăte solemne. De mistică emoţie îmi arde
gâtlejul. Mă reped în bucătărie şi beau pe nerăsuflate o carafă cu îngeri. Mă duc să-l
iau de gât pe administrator; la urma-urmei sunt cu taxele la zi...! Ies din bloc şi mă
opresc siderat: întreg cvartalul clipoceşte de imne şi psalmi. La centrala termică uşa
e larg deschisă. Intru furios, remarc în treacăt umbrele colorate aruncate de vitralii
(ce gusturi ciudate au ăştia de la RAGCL...!) şi dau să-njur fochista, muierea aia
faină şi-adracu’...! Femeia şade pe o banchetă cu ochii-n pământ. Întoarce capul
spre mine şi, culmea, nu mă miră nimbul ce-i străjuieşte chipul frumos. Ochii Ei
mari, dureroşi, nasc lacrimi cu muchii ascuţite ce-i sfâşie obrazul, lacrimi
înspinate...Privirea aceea-nsângerată, nemiloasa blândeţe...
Mă prăbuşesc în genunchi şi O recunosc şi O mărturisesc:
A.P.T.
şi ne iartă nouă...
APOCALIPSA LUI VASILE
I

(despre ea, pur şi simplu)

apocalipsă duioasă
trandafirie şi
uşor frenetică, dar cât de fastuos ţi
se împleticeau tentaculele în şiroaiele
de lacrimi cât de feroce ţi se-nfigeau
rădăcinile-n
orbitele sângerânde ale lupilor
cum plângeai pe umărul descojit al
crâşmei de cartier,
hei,
îţi mai aduci aminte de toate astea...?

te vor regăsi
descărnată cu oase trandafirii înflorite înmugurite-n ritmuri baroce
aşa va fi
atunci
când

II

(despre cum vom rata sfârşitu’ lumii)

din indolenţă ne
ratăm zilnic apocalipsa
personală, alene
zboară fâlfâie planează
asupra-ne mândreţe de catastrofe
aripi din colţi sângerii de
lupi peneturi heruvimice ne
par a fi, ambrozie ne parfumează cerul
înstelat
al gurilor noastre când cucuta ni se prelinge pe
esofag

şi am muşca din molecula de

zyklon b ca dintr-un clitoris pergamut
III

(întunericul când ea dansează)

haite de-ntunerici
creierele sclipindu-le vesel vineţiu
prin fisurile orbitelor goale

se holbează la tine
în timp ce
dansezi

IV

(anatomia şi fiziologia sfârşitului)

drapelele naţionale se
sinucid prin lichefiere se
insinuează tăcut
prin crăpăturile din
geamuri
cioburile au muţit
iar ficatul splina plămânii rinichii
se retrag fără torţe
zeii se-ascund în scrumiere
preajma se desface abrupt
cârmuitorii neamului crapă
elisabeta îşi numără
ridurile de pe gleznă
eu îmi las plete dalbe până
sub pământ şi-mi
tatuez motive folclorice pe
artere, îţi deşurubez aorta şi
o împart mulţimilor

trag aer în piept şi-o iau

de la capăt

(western în care doar vasile ştie)

...deci băiatu’ sta aşa pe

 marginea râpei, aşteptând-o...
cu o ţigară-n colţu’ gurii, cu
mustaţa lui de ciumeg sfidând
entropia. îţi dai seama ? era
pur şi simplu bestial, metacarpienele-i
sângerau pe patu’ puştii, falange
nu mai avea

între timp...

fata îşi dansa gonadele în

birtul de la marginea oceanului
frenetica zbatere a
sfârcurilor ei rujate închipuiau pe
retina amorţită de-absint a masculilor, crâncene
scene medievale, moartea căprioarei, bivolii roşii de pe pereţii
altamirei, lenin vorbind maselor, big-bang-ul
originar, gioconda stigmatizată cu zâmbetul nr. 54,
fraţii petreuş sfărtecându-şi jugulara unul
altuia, sabia lui fane spoitoru vâjâind stroboscopic prin ceaţă,
virginitatea mariei, mântuirea neamului, oamenii muncii de la oraşe şi
sate, evoluţia speciilor, pe mine cum stau în crâşmă
la nea ghiţă şi plâng şi beau şi cânt şi mor...

...băiatu’ sta el, aşa, pe

marginea râpei, puşca i se dizolvase-n
radius şi cubitus, divorţase deja de
propriu-i sânge şi limfa-i
locuia pălăria stetson cu cataramă de argint

ei, de fapt, nu mai ştiau unu’

de celălalt.

vasile ştia.

VI

(vocaţia naţionalistă a lui vasile)

patria se lăţeşte-n splina sfârtecată

de duioşie a camaradului vasile. el şi-ar
jertfi pe altarul cânepii amicii atlas
şi axis, pentru mântuirea neamului, pentru
biruinţă, dar indiferenţa-l ucide de
17 ori pe zi, metodic.
 galopează pe-un cal mort tăcerea
înverzind aerul în jur.

VII

(spaimele lui vasile)

ghemuit între coapsele ei vasile-şi

grava spaimele în
pântecul vălurit de lilieci
interiori

trăsura galbenă a tristeţii înfioară

caldarâmul.

ea tace violet. pe frica lui ancestrală

se plimbă furnici.
cărând bucăţi minuscule din mobilierul crâşmei, o frântură de tejghea,
un strop de cuier,o fârâmitură de
vitraliu...

e primăvară, e
cald.
a înflorit cuţitul.

VIII

(despre orbire)

vasile e ne-ndoios. ea
tremură absolut aiurea pe
teme de jazz. el
se prăbuşeşte in-
complet. celălalt râde şi
zace

mai dihai pare opera

nedesăvârşitului
ochiul lui homer pare a
fi
IX

(vasile socialu’...)

pe la colţuri ciobite, senzaţiile,

vasile, netezind cu palmele-i zgumţuroase visul
dă goldeanu’ al omenirii, sânii fleşcăiţi, terminaţi în coadă de peşte,
ai sirenei crescând din
palma onanistă a lu’ vasile
roaită
fazanii de proletari pierzându-şi
lanţurile ş-apoi declarându-le
nule, deplasarea spre roşu a clasei de mijloc (midle class) fracturând
sintagma brucaniană, ooo !, ş-ar mai fi suficiente motive de
nedumerire sinucigaşă, asta fără să mai ţii cont şi de vrăbiuţele dinamitate, de
iepuraşii autopsiaţi, de moşcrăciunii fezandaţi de-a căror tendoane dezgolite-ntind
hienele, de floricelele de pe câmpii
distilându-se-n retorte monstruoase...

fiara poate fi gingaşă, e, câteodată, dulcică , adie a aurolac, a

prenandez, duios-înţepător, îţi demolează, cărămidă cu cărămidă, simţu’
răspunderii, fiara e deseori luminoasă, palpitândă, şi are principii

şi-ar mai fi atâtea de spus

(inventar)

în fiecare seară-şi face

inventarul la stocul de spasme, ia să
vedem, deci două în
triceps, astea stacojii, booon !, trei
în muşchii gemeni, încă unu-n
mezencefal, p-ăsta-l punem
deoparte, că ce ştii când mai
poţi pune mâna pe aşa ceva
şapte-n art-cafe, astea-s
bestiale, şi încă vreo cinci în diverse locuri
neprecizate...

cam astea-s. poate două-trei să le

fi dat jos vântu’...

le ia-n palme sunt tare drăguţe colorate te

 fac să râzi. pe cele îngheţate le dezmorţeşte
cu bricheta celor posace le spune bancu’ cu monumentu’
eroului necunoscut
din tel-aviv

şi nu mai e singur

XI

(unele răspunsuri la unele întrebări...)

de ce ?
no, asta-i...! tu
chiar ai dilit, nu
vezi cum îi pâlpâie jugulara-n
pupile ...? nu

auzi vocea, nu
te-ai prins că ea nu
e, de fapt, acolo, că ea
tradusă-n birmaneză e
cam aceeaşi păi

se poate s-o
sau să n-o ?

XII

(tristeţea lui)

tristeţea de aluminiu mă
ghilotinează, ei, şi...?
nostalgia mi se ghimpează
şi cu durere-n suflet sunt
vesel şi voios şi duios căci
anumite temniţe
nepătrunse, in-
penetrabile şi

asta-i înc-o chestie pe care n-o s-o-nţelegi

XIII

(vasile-şi dă seama că se dileşte)

iluzie. şi sub bikini

ei, precum sub stratu-i adipos sub carne sub
oase

nu, adevăru’ e că vasile se

dilea langsam aber sicher şi
encefalu-i bântuia
cartieru’, virtual şi
rece, şi ce-i mai rău decât
un creier puhav-jilav adăstând pe
aceeaşi
pernă?

XIV

(vasile şi sexul)

...şi vasile urlă, uleios, din

toate orificiile din
beznele-i ce-i bântuie trupul
ca flamurile

să răgim împreună,
despreunato ! să demolăm blocuri
de locuinţe să ne
precum fiarele, precum...

vino ! feromonii mei

ţin discursuri. vino !
pe bune, te-aştept cu
pistolul sub pernă

culto, de ce n-ai voi

să ne-animalizăm, măcar
puţin, să ne-o
să tot felu’ că
dragostea-i mare şi viaţa scurtă şi
altele ce se
bâiguie-n cazuri
d-astea
 să ne-o frigem pe-altare, înflăcăraţi, să ne-
aghesmuim cu
cocktail
organic
orgiastic
orgasmic

XV

(pe la sfârşitul secolului trecut, de 1 mai, proletariatul din chicago

s-a caftit sângeros cu ocârmuirea. astfel ei au câştigat dreptul
de a munci opt ore într-o zi. vasile era într-una din zilele-acelea)

vasile era într-una din zilele-acelea

(ora 7)
sirenă. nasol. aerul din hală se cristalizează posac
în mici piramide albăstrui, oamenii
muncii îşi îndeasă conştiincioşi
mădularele în strunguri, în freze-raboteze,
în bormaşini, disperarea se condensează, tăcută
şi rece, pojghiţă deasupra
bălţilor de ulei
vasile era într-una din zilele-acelea
(ora 8)
prin rama de cornier ruginită unde fusese
odată intenţia unei ferestre, năvăleşte
-n atelier, verzui-îmbârligat,
semnul fiarei de pe clădirea bancorexului.
în veceu, meşterul atodiresei mângâie
,năuc, sexul unui şarpe.
prin crăpăturile
vasile era într-una din zilele-acelea
(ora 9)
prin crăpăturile podelei ţâşneşte
aburcă spre podul rulant duhoarea
subţire a seminţei Celui Nenumit,
rece şi sterilă. într-un colţ,
paraschiva îşi înfige vaginul în
mormanul de şpan, cioburi şi
carbid. zâmbind tâmp.
vasile era într-una din zilele-acelea
(ora 10)
consiliul de administraţie al societăţii se
dizolvă.
în acid. sus de tot, agăţat de-un
neon, se zbate un peşte-n agonie.
sindicatul împarte ,conspirativ,
cimitire volante “intră şi dă-l mai
departe!”, cauza noastră e justă,
tovarăşi !
vasile era într-una din zilele-acelea
(ora 11)
printre chitanţe, ştampile, pixuri, telefoane,
ambiguităţi, balanţe de plăţi,
managerul cotârlea îşi despreună
burta transpirată de fesele
domnişoarei madeleine. el plânge.
e un animal trist.
ea zâmbeşte.
tâmp.
e zâmbetul paraschivei
vasile era într-una din zilele-acelea
(ora 12)
“a venit vremea, a sosit ceasul, se-apropie
sorocul...!” - are plete lungi şi-ncâlcite, buze
palide, crăpate, bolboroseşte, are
veştminte largi ciudate murdare, e
desculţ şi unghiile-i de la
picioare agaţă cabluri electrice
spintecându-le.
lăcătuşul gigi îl trimite după o
găleată de ştrom. râde. face cu ochiul
colegilor.
apoi îşi dă foc
vasile era într-una din zilele-acelea
(ora 13)
brusc pauza de masă îşi
înfige colţii în trupurile lor.
halucinant, răzbate sunetul
de peste drum.
se-aude cum înmugureşte vodca-n
stacane la crâşma lu’ nea ghiţă.
se tace solemn.
vasile era într-una din zilele-acelea
(ora 14)
nu mai e scăpare, nu mai e salvare, nu
mai e. agregatele tac agresiv. personalul
TESA benchetuieşte acompaniat de
zdrăngănitul aparatului de depistat
valută falsă. proletarii amenajează
apocalipsa.
 un ucenic acneic îşi smulge, vesel,
ochii, cu patentul.
proletarii râd.
apoi îşi dau foc.
(ora 15)
sirenă.
uzina - târfă stacojie - duios trecea
vasile-şi regăseşte lanţurile pe
care le pierduse
cândva
iese salută portarul tuşeşte râgâie se scarpină râde
e vesel saltă inima-n el ţopăie
e ghiduş face giumbuşlucuri

apoi îşi dă foc în staţia de troleibuz

XVI

(cea în care vasile devine , oarecum, conştient)

fârtaţi, ţineţi aproape,

nu mai e mult, nu
vă cocliţi că oricum nu se mai lucrează şi
se şi fură-n draci

şi nu mai avem mai

nimic sacru, şi ne
regulăm ca mămăruţele-n Cimitiru’ Eroilor,suntem seropozitivi, sero-
mama dracu’ de panarame ce suntem!
ne nutrim din siktir, ţepuind inamicii
Neamului, folosim ca materie primă de făcut amor sau, mai rău,
labă selectă,
postăre cu encefalele lor
academice (murături în
formol pentru cumplita
iarnă ce va veni)
pe post de pizde virtuale.
aia-i că suntem naşparlii şi
arieraţi,

dilăi şi fantaşti precum

ana lu’ VASILEZECEMANOLESERGENTUL

se escavează-n sufletele noastre

se-ndoaie se
 rupe-n figuri se crapă se
sparge se
sfârtecă

consecinţele ultime ale

putrezirii
ce ne haleşte pe toţi în
cele din

URMĂ

XVII

(vasile să evadeze vrea, dar...)

...şi ce dacă ? parcă

mai contează sexul
lanţului, gradul de voluptate
al cătuşelor, când pe
sub uşă o zbugheşte
, aplatizat, laminat,
gândul de
ducă...?

rămâi singur

XVIII

(el o aşteaptă-ntr-o crâşmă ornată grotesc)

sexul lui mircea întors pe dos, multiplicat

piramidal pe pereţii tavernei, mădulare pe invers
străluminate verzui de display-ul
cuptorului cu microunde.
ai să râzi, dar toate astea mă lasă oarecum buimac
în timp ce b.b.c.-ul mă bântuie de jur împrejur
şi-mi şopteşte că poliţaii-mi dereglează personalitatea
aşa spune,mă rog, raportorul o.n.u.

dar cum mi se reflectă ochii mei felini

în labiile tale lucioase, roz-brune, cum
îmi dereglează personalitatea faptul că, spre
deosebire de tine, am păr pe piept, uneori barbă,
am 33 de ani şi sunt mesianic, îmi reprim tot felul de
 chestii gregare
şi te aştept,
ei bine, cine monitorizează ?!

întors pe dos, precum negativele falice

din aramă, cupru, zinc, plutoniu şi dracu’ mai
ştie ce, te aştept năuc sub platoşi, calm, deşi
poliţaii-mi dereglează personalitatea. scuturi platoşi, armuri...
cojeşte-mă cu gheare de titan, desfă-mă, curăţă-mă
de spasme, alcoolizează-mă şi, poate, - culmea! -
mă vei afla, pe acolo, pe undeva

...tu puştoaicăă micăhăă,ce mult te-aaam iubitîî, da’ eşti haladităăă, şi m-ai
jmecheerit !... - îs daţi în paşte nenorociţii ăştia de cioroi, ce să mai zic,
păi, ce să mai zici când tu, care te ţii intelectual mai
subţire decât Esenţa Lucrului în Sine, când auzi
d-ălea, muşti din pahar, na!
ş-apăi să nu bei pe datorie, să nu-l ameninţi
pe cumsecadele ospătar -pios faţă de ‘telectuali -
cu samsara, să nu zdrăngăni semnificativ lanţu’
karmic, să nu dai ostentativ din chakre...?!
dar - cum spuneam şi al’dată, nu mai ştiu când - s-a
dus putinica cu brânză, borcanu’ cu murături, azi
crema groasă, caldă, dulce şi calină ce-mi sălăşluia-n
coşu’ pieptului s-a vitrificat, semitele nisipuri au scos
gheruţe-micuţe (da’ multe...!) şi păinea-mi atârnă
cu lanţuri legată de gleznă
în beznă

...„şi când senzaţiile puse la murat pentru

iarnă comit revoluţii“...„lebăda mea de oţel
gonind prin zeama propriei tristeţi“...cele zece milioane
de degete ale lui malmsteen picurând
agale în sexul miezos al ghitarei, ei,
probabil,
atunci...

XIX

(invocaţia lu’ peşte nichelat)

nu ne-nspăimânta,
rogu-te, iartă-ne, dom’ne
Doamne, lasă-ne-n durerea
noastră şi ne iartă nouă greşalele
 noastre şi-ale lor
precum.

ne smerim, pe bune, ne
umilim, pe ochii noştri
pe oasele străbunilor spânzuraţi şi ciuguliţi de ciori, să
‘nebunesc de te mint, coane
Iisuse, să n-am parte de ce-am
mai scump, de nu mi se dilată
pupilele când intru-n
catedrală

şi mă-nchin şi mă
rup în figuri dau în gât lu’
popa toate jmekeriile toate jmenurile toate
cordelile da’
iartă-ne, nu fi bulangiu

fi boier, nu Te căca pe Tine, şi

nu ne du pe noi. şi dă-ne-o nouă astăzi.
şi ne iartă, zău ! c-om fi
băieţi valabili dac-om cădea la pace ş-om
făptui sbârna-n cauză...

doamne-doamne, Tatăl
IAHVE îl ascultă
cu-nduioşare pe ciumeg.
şi plânge. El !

apoi îşi dă foc

XX

(hip-hop)

vasile priveşte cu pizmă

prin lentila ceaiului de izmă
-viaţa-i o clismă-
un gândac îi urcă cizma
se duce dracului charisma
da’ el are şi calităţi şi defecte
i se cunosc doar unele aspecte
în encefal îi locuieşte-alcoolul
precum pe pleoape arabe kholul
mai turnaţi dracu’ un bol
ca să ne dăm rostogol
să şedem toţi pe reşou
şi s-o punem de-un talk-şhow
să vorbim de revelaţie
ecuaţie felaţie
trecut-au ani ca nouri lungi pe şesuri
când ne băteam joc de eresuri
trecutau peste noi puhoi de ani
de când râdeam de jidani
“o să arăţi cam macabru
spânzurând de candelabru”
zice ea cu voce dulce
ca instinctele să-ţi culce
zice ea ca o tâmpită
bântuind pe lâng-ispită
degeaba
mie nu-mi place
nici ABBA
nici treaba
nici graba
nici laba
mie-mi place, când se coace
extazu-n găoace,
mie-mi place
război nu pace
“make war not love”
să mă cac în el alcoov,
să mor sincer şi ciudat
să cad brusc în crâşmă lat
apocalipsa-i perenă
când ai o seringă-n venă
şi-n carotidă-ţi adie
o boare de b.u.g. mafie
şi
n-ai fost acolo, să vezi
capra cu trei iezi
n-ai fost acolo, bă
apollo (fiind gras
ţi se spune dolo’)
n-ai fost acolo-n vremi de odios
să ţi se cangreneze pân’ la os
acolo n-ai fost
d-aia o să mori prost
şi cam fără rost
ei au fost acolo, atunci
în ale styxului largi lunci
 care mai de care mai decis
paradis
deşucheat mirat disperat apucat
dar
în plămâni cu marijuana
o dezghioci chiar şi pe ana
jos pe argeş din cetate
frate !
vasile cu manole zece (şi sergentul)
plecat-au s-o frece
cu patentul
(care-i şi întrece)
plecat-au 9 din vaslui
hai-hui tehui pe tocuri cui

poveste fără sfârrr...!

SHIT !

zi-le, loredana !

XXI(...)

fiara se despleticeşte din

sălaşu-i, e jalnică, plânge.
din zid în zid, spasmodic,
fiara înaintează,
totuşi, şi carotida-ţi muşcă
din lama de ras ca
din măr. e frig.
fiara poartă fular jerpelit strănută are
mădularele-ngheţate ţi-e milă
de ea. şi ea
surâde serafimic şi
tace. şi

tu
mori

XXII

(cei doi vorbesc despre apocalipticul răposat vasile)

dar
- încerca el s-o convingă în timp ce ea-şi
deştepta, cu degete absente, sânii - apocalipsa-i
o chestie intimă, aşa, ceva, cum să-ţi
spun, ca o subsuoară ne-epilată pe
care nu-ţi vine s-o expui în public, la v’un
colocviu, la v’un simpozion, vernisaj, mă rog, undeva
unde e lume bună...

ce vorbeşti...!?- (rânjind superior,

agale) -da’ camaradu’ vasile care a dat la ziar că se-omoară şi şi-a
ţinut respiraţia până a dat în primire,
păi cum dracu’ să-l taxezi pe ăsta de
nesimţit, regulile, convenţiile sociale-s
nişte căcaturi pe lângă obrazul lui superb, albăstrui,
pe lângă limba lui uscată, strecurată şăgalnic ‘ntre
buze cianotice, e de-a dreptul
erotic,

ce mai...!

(terminaţiile nervoase i se iţesc

fioros în spatele genunchiului
iar el se înfioară)

şi spune: vasile ?! inadaptat,

exhibiţionist (se masturba în preajma
Monumentelor Eroilor Neamului) nici
nu ştia pe ce lume trăieşte,
(nici dacă trăieşte, nici dacă lume)
îndrăgea proştii, uneori era smerit,
mai era şi agresiv, uneori se prosterna,
plângea ca bou’ când
se uita la telejurnal, boteza
vodca cu sânge, cineva
(om de încredere!) mi-a spus că
avea acasă, pe noptieră, chip cioplit !
-Ce vrei să-ţi mai spun...!
era sărit rău, mă fată, pe bune !
ăsta e, pardon, ăsta a fost
vasile-al tău!!! (se uită
triumfal-violent-conclusiv la ea. femeia,
chircită-ntr-un fotoliu de lacrimi)

ea(dar nu către el): O , Vasile

Cât Îmi Lipseşti ! Cât Îmi
Apocalipseşti...!
el(către nimeni, dubitativ, uşor
ironic, truistic, conştient de penibilul situaţiei, livresc):
„BASIL, C’EST...!“

şi pleacă

ea...
cântare năucă

frenezie-notoşmănată-n siberiene blănuri

motanu-mi cizelează meticulos speranţa
amorţită
încrustate-n meninge testiculele
îmi luminează calea
desluşindu-mi drumul,TAO
buimăcitor, năuc, spre

infatigabila - ei,da!- odisee a reîncarnărilor mele se

prelinge pe-ai săi nimfatici sâni, se
propagă-n unde pe omoplatu-i - aprigă mireasmă de
lut, iarbă şi tundră - se
sparge-n 17.349 de picuri strălucitori ce
se prăbuşesc, mai apoi, năpraznic asupra
fantasmelor ei încochiliate( cochiliinde? cochiliante? ...)

şi, cam pe-acolo, se

pierde şirul,
cazinoul rugineşte brusc sub
uitătura piezişă a zeiţei mele
tutelare, ruleta îşi dezmiardă, ambetată,
zulufii, ehei!, ce viaţă!, ce panaramă...!

sintagma-mi - brusc! abrupt! intempestiv! - prinde culoare,

lumina gâfâie-n rafale ciobite
bufniţe fumurii se-nveselesc de nebune şi
comit oareşce orgii

consilierii elucubrează nesăţioşi

însuşi primarele masturbează de
zor senzaţia de zădărnicie cu
care, mă rog, toţi ne-am obişnuit să
păcătuim în mod - cum altfel? -
abject
xxx

(interzis minorilor şi vegetarienilor)

câtă carne, doamne,

câtă carne, abatoare-ntregi abia zăgăzuite-ntr-un petec de mătase
puşcării moi ce ne bântuie, ce-şi scurg vesel, gratiile roz-unsuroase
printre norii cumulus, nimbus şi cunilingus,
spre noi , amărâţii , blegii, deprimaţii...
păsări capcană explodează-n neştire, până şi oxigenu-n jurul lor
îmbăţoşându-se, iar ea e un gadaffi ce şi-a îmbrăcat voluptatea de camuflaj,
maro, negru şi verde, cu aruncător de miresme frenetice, cu
sâni ghimpaţi, cu colţi albi şi-ascuţiţi crescuţi pe pleoape,
phăloasă, crudă, aburindă...

câtă carne, doamne, câtă carne...!

ex-temporal

i-am conspectat bulbul rahidian

i-am trecut apoi meningele pe curat,
ea mi-a dictat multele-i glande, cutiuţe,
săculeţe, unele bizare
eu i-am deşirat metodic retina în
factori primi, conuri şi bastonaşe
rezumatul ficatului i-a smuls un sfios
rânjet satisfăcut
dar la rărunchi m-am încurcat
ce mai, i-am cam bâlbâit
apoi sintaxa hematiilor, topica
leucocitelor ciobite-nşirate pe aţă,
tonalităţile necesare numeroaselor ţevi
ce-i străbat alene trupul azuriu
sensul nerelevat încă al
păienjenişului galactofor, dilema gonadelor,
teorema lui eustache, conversia electricităţii în
spasme, fiori, alergii, depresii, strănuturi, înţelepciune

meduze ghimpate, în stoluri,

îmi sfârtecă nostalgia, o zdrenţuie,
o martelează
siesta post-prandială zace-ntr-un
colţ ca o cârpă veche
preludiul sexual a fost văzut furişându-se
cu paşi mărunţi de-a curmezişul autostrăzii

mângâierile au răguşit
întâlnire de taină

delirul n-a mai întârziat de

data asta
e frenetic şi trupu-i abureşte
de spasme pe umărul drept şi-a
tatuat chipul meu chinuit de crize existenţiale pe
sân are-ncrustat un poem cam licenţios sexul i s-a
chircit de-atâta alergătură

în fine! a venit

se-nfiltrează confortabil între corzile mele

vocale vegheat de lunetişti şi-
aşteaptă-nserarea ce-ţi va
desprinde curând genunchii
unul de
celălalt
doar atât

ah, surâsul leucemiei

plin de farmecul buimac al zorilor
rotogolindu-se moi
dinspre stadionul municipal
sau, poate, craniul acela sângeriu
uitat în cufărul cu acte...
¤¤¤¤¤
nici nu mai ştiu, în fond
ce căutai în ceaţa aia
ce zdrăngănea în urma ta
ca o pasăre umplută cu piuliţe şi bile ruginite
încercănată plânsă
cutreierândă
buzele-ţi muind în cupa plină de
minuscule zaruri
barbut lichid, hazard înfiorat în cercuri
¤¤¤¤¤
dar nu, nimic nu s-a schimbat
trezirea-mi cutreieră visele
noapte de noapte, aceiaşi fluturi zdrenţuie
nisipul de sub pleoapele mele
uriaşe
¤¤¤¤¤
...doar tu te depărtezi din ce în ce mai mult
de surâsa mea moarte
doar atât
duel arab

moliciunea, felinitatea
desperării nu cadrează cu
găleata plină de cioburi şi
cianură a unui macho

eu sparg pumnul cu
zidul castelului
prinţeso
eu tatuez jarul
ţigării cu sfârcurile cu
testiculele cu sideful încheieturii
palmei eu
pot.
renunţ la stângul valid renunţ
la stânga îmi exptirp hemoglobina
expectorez emisfera dreaptă
(dar justă)
îmi scuip meningele
îmi răvăşesc ideologia
îmi extirp
instinctele primare şi le curm din
rădăcină
pe cele secundare
nu mai am aer îmi
explodez glandele ganglionii sinusurile colapsez
neuronii şi
mor niţel
poem în patru părţi,
aparent fără nici-o legătură între ele

1.
boaşele arhimandritului
umflate de nostalgii lascive
rămân la latitudinea instinctului primar
primarul neagă.
negul de pe boaşele umflate
ale arhimandritului se
revoltă bălos, insignifianţa lui borţoasă lăţindu-se pe dreapta judecată a strungului
şi totuşi boaşele se umflă iremediabil precum
umflatu-s-au în pene gheare şi ghimpi
îndelungaţii menestrei de la curtea de fier
2.
a treia oară m-ai izbit muzo harule inspiraţie peroraţie
a treia oară de la a noastră revoluţie ca bradu’
trei cucuie şuie ornează organu-mi poeticesc post-revoluţionar
excrescenţe moi şi rozalii au tăbărât
intempestiv pe faţa de masă din aşa-zisa
bucătărie.
strungar nemernic, zise rabbi, elita nu-i mesianică
clasa nu e muncitoare, oculta nu e mondială, patul nu e conjugal.
s-a dus putinica cu brânză, s-a dus dracu’
borcanu’ cu murături.
au fost eludate, am fost eludaţi, aţi fost eludaţi şi
gurile vă miros a cenuşă şi a stuf
amară-i legea, coane, mândră corabia !
aşa credeam atunci, că din sticle sparte, din mileuri,
din chiuvete ruginite, din contestaţii şi cartofi prăjiţi,
îţi voi clădi podoabe, îţi voi anina de gâtul fin
mândră salbă de hidrocentrale, neiertato !
profanabilo, arghirofilo,concreto,
mi-am vestejit cu bună ştiinţă candela
de sub propria-mi icoană, mi-am
dactilografiat decesul la două rânduri, mi-am renegat genunchii, mi-am lustruit părul
de pe braţe, ştii tu!?
3.
Dar ce să mai vorbim discuţii, timpul s-a închegat, şi
fiindcă toate trebuiau să poarte un nume,
li s-a spus !
nouă nu ne-a spus nimeni, nouă nu ne-a spus nicăieri,
nouă nu ne-a spus niciodată!
4.
poate n-am fi crezut, poate clădeam altă biserică pe această piatră
poate n-am fi crezut
 poate n-am fi...

cântec despre evadare

(fragment)

...dar,alunecând pe pojghiţa nopţii îngheţate pe retină

poţi ajunge pe everestul predestinării
ceţos şi paradoxal hillary
iar de aici
nu e greu să urci pe scări genetice
în fundul abisului
post-destinarea nu există, totuşi o priveşti
şi ea îţi zâmbeşte cu miile de dimensiuni
căscate a mirare, a groază
iar tăcerea din tine înjunghie tăcerea din jur, scrâşnind abrupt
(nu te teme, continuă!)
festinul abia ieri va începe şi
oaspeţii abia au terminat stagiul militar
încă mai poţi auzi
cântecele lor rostogolindu-se greoi
pe acoperişurile suave şi fâlfâietoare ale cazarmei
(de ce te-ai oprit?)
în fond totul nu este decât urmarea logică
a evadării sau
a evaziunii
nici măcar nu trebuie să fii
în afara oricărui pericol sau să scapi
oricum, poate nu vei ajunge şi
atunci să vezi distracţie
important e să urci,să cobori, să fascinezi
să fii fascinat
dar să nu treci niciodată bariera dintre tine şi
creierul tău aburind
căci orice vei gândi sau doar vei făptui
va putea fi folosit împotriva sau în folosul tău actual
(ce se întâmplă, eziţi?)
priveşte în jurul tău, vei observa că eşti privit fără rezerve
de ochi mânioşi sau temători
lasă regretele ori ia-le cu tine
drumul trebuie continuat
the show must go on
angel radios

prin conductele cetăţii mai curg azi

doar îngerii
vâscoşi, bătrâni, radioactivi
ideea de zid, doar, mai stă în picioare
iar paingii şi-au ţesut pânza
peste cromozomii cariaţi ai clădirilor
peste robinetele de pirită şi oricalc
o rază de lumină ar putea fi buldozerul
demolând în dreapta
şi în stânga
ceea ce încă
a mai rămas
vertical

tocmai aici ţi-ai găsit să apari

tricotându-ţi nevinovăţia din radiaţii benigne
din tachioni zglobii şi perverşi, din fotoni
tacticoşi şi burghezi,

tocmai acum ţi-ai găsit să arunci giulgiul

ostentativei tale virginităţi
peste burgul
împăienjenit
de vicii
joc
ea propovăduieşte
el se resimte
ea se plăcinţeşte moale nudă fierbinte-
amăruie pe casta lui rotulă
de peşte-statuie udă-divulgând în gând
pe rând tot felul de
tentaţii şuie
la sugestia dumneavoastră
(prima întâlnire cu logofătul)

Lui Octavian Gornic

ai spune că din păru-i curg

biserici molatece şi negre
de n-ai şti că unul din străbunii ei
purta o lamă de buldozer în cizmă
şi creştea în ogradă
câteva cămine culturale ce-i ciuguleau
din palmă
ai mai spune că zâmbetul ei=rază de soare
dar ce te faci cu altă rudă de a ei
de pe la mama dracului, malu’ stâng al iordanului, colţ
cu sediul miliţiei, mă rog, cam pe acolo,
se îmbrăca duminica decent (costum negru, cămaşă albă, cravaşă
roşie) şi cutreiera dulcele
târg al ierusalimului
predicând cu elan despre
criza de penurie şi
şi încă vreo câteva chestii
ai mai spune tu multe logofătule
căci în casă e frig şi bine
iar afară e cald să nu scoţi
tapirul din casa de cultură
iar sectoriştii au dat în pârg
în bietul pârg
dar ea nu te mai ascultă de mult
stă şi tricotează şosele albe pentru
turişti negri
şi când ţi-e lumea mai dragă
trosc îţi trânteşte o vorbă dulce şi
simţi că de fapt nu eşti
acolo şi-ţi cade în cap o cărămidă cu
etichetă de fondu’ plastic „să-ţi intre
bine în cap“ încearcă ea să ridice tonul dar nu
reuşeşte tu, băiat bun, pui mâna s-o
ajuţi şi-ţi cade tonul pe picior
adio viaţă sportivă
te gândeşti cu sfială că mai bine ai fi stat acasă dar îţi
aminteşti că acolo te aşteaptă
în faţa porţii administratorii poştaşii sectoriştii acrobaţii
şi şarpele boa care
mai ales şarpele care
la ora asta probabil
stă la masa ta cea mică
şi compune-o scrisorică
scrisoare de-amor
pentru tov.Ganea de la consiliu
(pentru aşa ceva îţi trebuie tupeu, nu?)
îşi vin în minte la un moment dat versuri:
“şi-ai să te lupţi cu tigri, cu rafaela cara”
de pildă
vers la care tavi, săracu’, a lucrat eroic
te uiţi apoi mai atent la iubită şi observi
că de fapt nici ea nu e acolo ci cu
trei kilometri mai la sud se
plimbă la braţ cu sora ei care
e catedrală şi care
azi a îmbrăcat pe spate şi preşedintele comunităţii turco-cipriote
rauf dentkash pe faţadă
ceea ce
denotă
da, a sosit primăvara!

da,a sosit primăvara

la colţurile străzilor
încolţesc duios nebunii
purtându-şi stressul ostentativ împodobit
cu pene de corb şi brelocuri
pe când cetăţenii citavi ai
Marelui Oraş îşi scot plictiseala
din borcane şi o duc la grădina zoologică
să vadă maimuţele
ieri

ieri s-a inaugurat chipul

tău întru stropşirea norilor cei
aducători de lehamite ieri am
întemeiat frenezia am întocmit melancolia priponită-
n funde şi orhidee solemn triumfal am tăcut în cor până
când liniştea cea ascuţită s-a înfipt în altar
şi toate s-au dizolvat în ochiul şarpelui
întunecat

sfârşitul ne este din ce în ce mai intim

a venit aseară morga

aseară
bate cineva la uşă. eram
oarecum relaxat, m-am uitat pe vizor, păi cine era...? era
morga
toată, dezabiiată, nudă, mustind de pofte. i-am
zis intră dragă
dacă aşa vrea muşchiu’ tău
ăl necrozat, am zis, rupe-te-n sâni sfârtecaţi în sfârcuri deşirate
spiralat, aşa i-am zis, pă
ochii mei !
a venit aseară morga

(raportul plutonierului asmărăndiţei privind tentativa

morgii de a atenta la pudoarea organului)

a venit aseară morga

din coşciugu-i de mătase
şi în tonuri grave orga
ne ţinea subtil de şase

„căci viaţa-ţ-se petrece“

-zice ea cu voce oarbă-
„pe de-o ciment masă rece
-ţ vei şopti atunci în barbă:

«oh, organele-mi albastre

din propriu-mi azil de muţi
sunt faste caste dezastre...»
ş-o să vrei ca să mă fuţi

regulează-mă cu sete
bag-o straşnic în găoază
patima să ne îmbete
să ne mântuim de groază!“

simţind un fel de erecţie

tentativă de tentaţie
am dus-o atunci la secţie
ca să dea o declaraţie
SPOVEDANIA CATACLISMULUI
confesiune

cataclism sfios şi pudic

cristalizez fiori de ebonită
scriu poezii-bumerang
ce se-ntorc, într-un târziu, la mine
precum fiul risipitor precum
porumbelul lui noe
purtând agăţate de pene
bucăţi de moloz, de soft şi de hard
de metan şi plutoniu, chiştoace de
carpaţi, cioburi de sticlă,
prejudecăţi, flori de plastic, tenebre,
melci şi licheni

ferestre

„Computerul e masturbator“
(Umberto Eco)

sus, cu litere mici, bold, underlined

capitolul 9:deplasarea ferestrelor şi deplasarea în
cadrul ferestrelor
mai jos, titlu cu caractere mari:
vreau să mut fereastra asta din drum
încă un titlu:
ajutor !documentul meu nu încape în fereastră ! ce-i
de făcut?
psihanalizabil: frustrare determinată de tulburări ale
dinamicii sexual-birocratice.

să găseşti aşa ceva în troleibuzul hurducăind prin noapte

nu-i lucru de şagă, atunci când ai stomacul deranjat
lecturile dezordonate şi cultura enciclopedic-haotică !
e ca un râgâit de clopot, ca un
dobrogeanu-gherea inaugurând un atelier de manufacturat
mufe, duze şi gâlme, e un delirium tremens distilat
în clepsidre ghimpate, e, ca să zic aşa, un
cutremur existenţial ce-ţi fute una-n gură când ţi-e
lumea mai dragă, na !

ei, şi atunci vin şi mă-ntreb(două puncte)

ce rost mai are să găureşti biosfera cu
 barba ta imbecilă, cu geaca ta de blugi şi teoriile despre
inexistenţa Holocaustului ?!
la stuf cu voi, ‘raţ’ ai dracu’ de cioroi decoloraţi
la cules de şerpi în balta brăilei, la-nchisoarea cu
capace unde toţi borfaşii zace,
acolo
să mutaţi ferestre până vă sar ochii şi capacele
(toţi borfaşii, zace-le!)
să vi se atrofieze documentele până vă-ncap în fereastră şi în cap
să vă beţi cupa
până la fund
haladiţilor!
iată-l

omul zilei de mâine

aroganţa sa devorată aproape
de rugina timpurilor ce vor veni
zdrăngăne, agăţată cu lanţuri de
tendoanele atrofiate ale tăcerii
înconjurarea creierului

în miezul sticlos al creierului

încărunţesc frenetic catedrale
iar el
înmugurindu-se pe sine
armuri gelatinoase făptuindu-i umbra
creierul
precum o jivină
iese din cetate
urlându-şi bezna ce i se scurge
uleios printre riduri
picurând în tendoane şi cartilagii
otrava fumegândă a unei
temporare
nemuriri
să zicem nirvana

tăcerea cu trup de zeiţă

bântuie înnegurată galeriile sanctuarului
mireasma fulgerelor se împrăştie
încolţind apoi în fiecare clipă ce
ne desparte de tine
departe de oraş, crucificat pe un ţipăt
trupu-mi pare un delir
delir al unui cavou nostalgic, hălăduind peste ape
precum cuvântul primordial
 în căutarea gurii care
să-L rostească
poemul din preajmă

în preajma mea se
gasesc multe chestii verzi dar şi unele
albastre
în preajma mea se găseşte, din
când în când, preajma ta îmbucându-se una-
-ntr-alta precum păpuşile alea
ruseşti
în preajma mea se petrec multe
lucruri nici n-ai
crede
câte -ncap într-o
banală preajmă!
uneori preajma-mi se năruie-ntr-însa până
devine fără dimensiuni adică punct
punct de vedere ai fi tentat să scrii ca s-o
-nfloreşti da’ ştii că nu-i aşa
în preajma mea câteodată se află şefu’
odios şi vioi şi brunet-brunet şi sprâncenat
preajma mea e ca o tavernă mohorâtă cu
bănci de lemn preajma
mea e deseori atât de aproape de trupu-mi fumegând încât
aproape că-l atinge-nfiorată(cum altfel?!)prelingându-se
apoi fulgerător precum un glob de apă pe pielea cosmonautului
neatent da asta-i preajma mea în care
îndeobşte-noptează poeziile precum testicolele
-n abdomenul jos al picilor se chiar revarsă câteodată-n mii
de cercuri electrice ce se izbesc se sparg se condensează în
contact cu pereţii şi-apoi cad peste noi picături reci şi concrete

în preajma mea stă închisă sub lacăt preajma fiecăruia

dintre voi
sinuciderea zeilor

„only the good dies young

& the evil seems to live for ever“
Bruce Dickinson

lebădă de oţel gonind prin zeama propriei

tristeţi
mimând metalic moartea
atât nimic mai mult
şi-apoi zăngănitul festiv al cenuşii în cupe
 la petrecerile de adio
când senzaţiile puse în oţet pentru iarnă
comit revoluţii
şi noile cetăţi se dărâmă
şi pe planşetele proiectanţilor înfloresc
patimi însângerate
şi-apoi orgia corzilor
şi cele zece milioane de degete tremurânde
ale lui yngwie malmsteen
picurând pe treptele templului
în care preotul iuda oficiază
o nouă trădare
iar zeii se sinucid prin dinamitare
dar nu asta contează ci
acceptarea otrăvii căci
„numai cel bun moare tânăr
cel rău pare a trăi veşnic“

– ianuarie 1989 –
sinuciderea zeilor (3)

ciuperci de sticlă cresc, umede,

pe membrana difuzorului
hrănindu-se cu cioburi de melodii
voalând cu răsuflarea lor poleită
fardul de
pe obrazul cetăţii
porţi nebănuite se deschid
furibunde, în umbra metalică
a realităţii,
când îngerii molcomi ai disperării vor incendia din nou catedrala
tu nu vei fi decât
o sugestie de zeu insinuându-se
alunecos
de-a lungul pereţilor
raid

vineţii hoarde miliţieneşti bântuie cartierele rău famate

ale creierului meu rece şi umed. emisfera dreaptă mi-e cutreierată
de sereişti şi procurori tulburi
răvăşitori de circumvoluţiuni în căutare de
substanţe ilegale: e vorba de
pizdă
apocalipsă
jidani
vodcă
 dumnezeu
morgă
mântuirea neamului
pârnaie
carne
consiliul judeţean
imagini tarantulo-falice
zalmoxe
cyklon b
b.u.g. mafia
miliţia
sânge
târfe
vasile roaită
marijuana
holocaust
păianjeni
lupi
şi peşti
tăcerea ta

tăcerea ta
cu chenar înflorat

lupii muşcă din ea cu colţi

fumurii. ceaţa te-nvăluie lilieci
îşi fac sălaşuri în trupul
scorburos al secundei ce
ne desparte ne
secţionează

pânda rodeşte în mici

globuri electrice
a
obosit

şi nimic din ce-a fost nu mai

e
verde şi-albastru cu zamolxe

aburii se prăbuşesc pe caldarâmul smălţuit

cu verde. cu albastru. gânduri fugare năuce se lovesc unul de
altul sfios. clinchetind a jale. unii spun că trebuie să sosească. fiindcă le-a
promis. îl aşteaptă. cu mlaştini în braţe-l
aşteaptă. cu vuiete legate frumos cu panglici albastre. cu panglici verzi.
cu stindarde deşucheate. cu priviri dezlânate. cu tigri. cu
 paingi. cu sloganuri migălite. cu beţe ascuţite. cu
pistoale sub
pernă. cu drapele în bernă. cu dragoste-
ncolţindă. cu
cioburi de-
oglindă.

în cuştile văzduhului nouri

desveştmântaţi de piei şi
arome - venele
pulsându-şi unul altuia, arterele-şi zdrenţuind -
în ţipăt de şoim secţionează derizoria catastrofă. trebuie să
vină nu se poate altfel ne-a promis doar dă-o
-ncolo de
treabă.

desfrâu ambalat timid în cartoane verzi

pânza mocneşte lent abia aninată de
catargul moale lucios şi albastru ca o
arteră. valurile se despică-n aşchii ţipate strident. e cald. cuvintele se-nghesuie dau
buzna dau şpagă să
intre în
panică. nu încap toate. marea e pătată cu trupuri sfârtecate

Fiara le mângâie buzele cu tentacule lungi subţiri transparente. ţeasta ei

înspăimântătoare este deocamdată departe dincolo de orizont. râsul se
rostogoleşte bolovănos în apa amară. înebunim încet sigur metodic şi creierele-
ngheţate ne străbat colţuroase oasele craniului. alge verzi (unele albastre) se nuntesc sub
covorul de nepăsare ce-acoperă marea. ei tac şi rugina cuvintelor nerostite miroase a
vodcă. el nu dă încă semne. îl
aşteaptă. şi furia mijeşte în amurgul ce le
înlănţuie privirile. veşnicia clănţăne din fălci
metalice.

pe punte marinarii aruncă înspre zamolxe cu mese melaminate

cu taburete pliante de stat la
cozi cu flori de plastic cu poze cu bruce lee şi
b.u.g. mafia. în
uralele maselor în scandările puhoaielor de oameni ai muncii
zeul se îndreaptă-ncet spre tribuna oficială. ura înfloreşte într-o
orgie verde-albăstruie.

în ochiul lui imens gelatinos verde ei îngrămădesc

furibund cu patos şi elan tăcerile agonisite
de milenii. prăbuşite convoaie de lacrimi pornesc amarul drum al pribegiei. exilul şi
duhoarea lui subţire-dulceagă.
 are senzaţia că ...nu! de fapt senzaţia lui atârnă mustind de remuşcări
spânzurată de un smochin uscat. albastru. prăfos.
se geme solemn festiv. fluturi sticloşi bântuie
megafoanele . acum .

copii surâd inocent din pumnale.din topoare-nflorite gingaş. aerul se-nfioară

şăgalnic frecându-se de umerii lui.
dă să zică ceva în porta-voce. brasarda de pe braţul drept i
se prelinge uleioasă şi picură apoi de pe degete. vocea i se sparge în mii de
cioburi multicolore şi lanţurile ce-i ferecă aripile
zdrăngăne sec lemnos. păru-i lung-verde-sidefiu îi flutură-n
bătaia lunii. i se arată
Calea. surâde deodată
bizar. verde. albastru.

pădurea se-aruncă disperată de pe

balcon. o urmăreşte cu privirea. ea cade monstruos
lichidă pleoscăind prelung. acum se poate
distinge deplasarea verdelui
spre albastru. naţiunea chicoteşte încântată.
la poalele mării pasc jivine sperioase şi
reci. fără rost. în vârf tronează neputinţa rânjind umedă
indiferentă
voluptoasă. latră la noi
gesticulează niţel şi
pleacă. mai durează puţin nu mai e mult se apropie fiţi gata

se uită la el. da se uită acum la

el. el simte clipa sosind transpirată ambetată-mbujorată sinistrată.
pipăind transfigurată în jur. clipa cea oarbă. clipa cea
verde clipa
cea albastră. ochii i se chircesc . i se face milă. plânsu-l
podideşte.plânge în culori grave. reci. se umple
de ridicol.

pe umeri îi izbucnesc deodată copaci seculari gata-nscorburaţi miliarde de vietăţi

noctambule sălăşluiesc ca dintotdeauna-n despicătura bruscă
a pieptului său. barba i s-a-nverzit oxidată de ceaţa intempestivă şi ecoul
strigătelor s-a întors cărunt şi obosit cu tendoanele dezlânate de-atâta pribegie. cobra
din femurul drept i se fosilizează
-ndurerată. rădăcinile oarbe-i sparg călcâiul pietros. cuiburi de
lilieci îi freamătă orbitele. cu degete sterpe nisipoase
îşi mângâie alene
chipul măreţ.

corabie contorsionată-n beznă-ntre malurile de carne verzuie moale zdrenţuită ce se-

nchid spasmodic peste ocean. din ce în ce mai rar. mai temeinic. mai definitiv. mădulare
lucioase avântate confecţionează extazul
final şi-acoperă cu el obrazul lui
de ceară. ca un linţoliu. şi devine nevăzut. nu-l
mai aşteaptă nimeni. nici verde. nici
albastru.

luciri fanatice se-aprind în ochii

poporului. 32.597.000 de dinţi colţi măsele spini gheare coarne mandibule verzi
(unele albastre)
clănţăne voios. mândră corabia meşter cârmaciul !
oboseala îşi încropeşte imperiul mucegăit între
clavicule şi
omoplaţi. dihănii moi şi albastre (unele
verzi) se retrag cu torţe festiv. acum. da ! apoteoză. apocalipsă. şi
dulceaţa

ei.

***

moartea e un lucru verde.

e un lucru albastru.
atât.

16 Iulie 1999 A.D.

CU PIXU’ PRIN SATELE PATRIEI
umbra lui budha.
la haşag.

o, ce mai viaţă e în satu’ haşag, comuna loamneş, judeţul sibiu, românia, terra, !
aici nirvana şi beatitudinea sunt la ele acasă
precum eufemismele-n palatu’ cotroceni
sătenii joacă yoga pe bani, pe buzărai, pe cap de
locuitor, iar apatia lor tratată e cu binevoitoare indiferenţă de
primarele ras în cap ce, şăgalnic şi fulgurant, croşetează vestuţă legii
opşpe,
şefu’ de post şi jăndarii patrulează gracil, la şold legănându-li-se
bastoane de razachie...
dar croniceşte, cronicarule,
cum fondu’ funciar capătă, aci, noi şi inefabile valenţe, prin osârdia
consilierilor locali ce veghează duioşi la legalitatea
giumbuşlucurilor...

însuşi goswamii bhacktivedanta prabhupada îşi trimite, spun

 sătenii, corpu’ astral să dirijeze buna desfăşurare a balurilor din localitate.
aici, iarna , casele năpârlesc, ţiglele cad foşnind tandru, primăvara
alte ţigle-ncolţind, împrăştiind în jur sălbatică miroasnă de
pirită şi oricalc.

în haşag frenezia e interzisă prin strămoşeşti cutume, ultimul frenetic

al satului fiind expulzat pe vremea mariei tereza,
snoavele-n haşag sunt de-un tragism de-a dreptul suav,
iar duminica, în faţa căminului cultural, se-ncing năprasnice hore
krishna, hore rama, hore hore...

o, muzo, dă-mi harul de a cânta năvalnica, neostoita linişte ce bântuie uliţele

haşagului !
vice-primarul din buzd

„O, Abuz ! Numele tău este

Horvath...!“

– poem eroic –

vice-primarul din comuna buzd

(la 7 km. de municipiul cu turn înclinat în toate părţile deodată)
comite basculante întregi de abuzuri
în dauna cetăţenilor
indicele de incomunicabilitate ce-a crescut de-a dreptul logaritmic
în ultimul semestru
urlă stingher într-un colţ de diagramă
simţămintele cetăţenilor din comună vis-a-vis de viciile vicelui sunt
relativ alambicate
volburoase-s privirile agăţate (lanţuri clinchetinde) de gleznele
vice-primarului, când acesta îşi plimbă aroganţa
pe uliţi prăfuite
prin buzd
oamenilor de aici nu li s-a dat pământ
în timp ce vicele şi acoliţii
se scaldă, orgiastic, în tonele de ţărână ce le posedă
abuziv, bineînţels !
de aceea palma muncită a agricultorului
scântei asudă, când asudă !!
iar somnul legalităţii mitinguri naşte
cum a fost şi cel din 27 august a.c.
când cetăţenii au ieşit, ordonaţi, din starea de blegeală
ultimul stingând lumina blegelii
spre a se aduna în faţa reşedinţei vice-primăreşti, unde au manufacturat
sloganuri, sudalme, lozinci
şi-au pus de-o veselă intifadă
 intrând, aşadar, aţă-n posteritate
căci incidentu’ a fost nemurit, pe casetă VHS, de o echipă a televiziunii
locale...!

Aşa nu se mai poate !

SITUAŢIA ÎN COMUNA MOŞNA E A DRACU’
DE CONFLICTUALĂ!
– poem închinat aplicării legii nr.optâşpe în localitatea moşna judeţul sibiu unde
un cetăţean a furat jumate din terenul de sport al şcolii –

moşna
situaţie conflictuală la moşna,
-şcoala,
terenul,fondul
funciar,primarul,chestii,
curte,lege,tocmeală,pnţcd,ţigani,
contestaţii paşnice,şpagă,delirium,
trozneli,justiţie,corupţie,anacronisme,
plictiseală,borâre,co-borâre,evaziune,sictireală,
noimă desigur,je m’en fiche,haiu’ lumii,consiliul judeţean,
papa ioan paul doi,papagal,ZID,ZID,ZID,şi iarăşi,şi din nou,
şi totuşi,fraier,wolfram-ursul polar,vezi verso,versatil,buburuză,
gâlceavă,giumbuşluc,show,re-show,carantină,intestine,copârşeu,omu’
şi pogonu’,omu’ şi cuponu’,omu’ şi talonu’,balast,ciment,cărămizi,ZID,ZID,
ZID,irepresibil ZID,sanchi,sancho panza,kilu’ de pită ireversibil,
nirvana duminicală,orgolii,orgoliuţe,labilităţi şi iar şedinţe,vorbe,
vorbe,hirimicizdâc,siriconostrabil,balizumete,lupta ce mare,
slow-sound,
very-slow-sound,NO-SOUND,ioane,ioane,seliko,
rasputin,smirnoff,teachers,ballantine’s,
predicate,predator,predilecţie,se la
vi,se la gher,serios!
semn,menopauză,lirisme,
leţ toc ăbaut sex,virillium tremens,bohemian
rapsody,salvarea prin deces,dare-n primire,ortu’popii,dat colţu’,legea talionului,şi
încă o dată,şi iar linişte,din nou,iarăşi,iar şi iar,REVELAŢIA dă senzaţia,revoluţia dă
SOLUŢIA,voci lucind în beznă,delirăm,delirăm,liru-liru,pezevenghilor,ole,ole,unde
e,cine e,cum e,când e,dacă mai e..?!intrăm în cuplu cu milosârdie,cu patos,cu
nonşalanţă,cu respectul igrasios datorat ortografiei şi ortoepiei şi ortopediei şi orto-
doxiei,şi orto...

curat poezie,coane!!
DA’ UMFLĂ-L!!!
PEŞTI ŞI ALTE JIVINE
visul celuilalt
 o ceaţă vâscoasă se
lasă peste trup e coşmarul slab erotizat al
leviathanului ce mă
locuieşte

lupii au patimi subţiri din

ele-mpletesc funii cu care mă
sugrumă lent din dragoste

ierburi molatece îţi năpădesc

pe dinăuntru pleoapele şi
simţi cum deodată nu-ţi mai
pasă de lege ordine moralitate

catastrofa se-aşterne-alene pe
plaiul străbun moştenim de la strănepoţi puhoaie
de corbi ce ne-au ciugulit ochii
pe vremuri
mântuire

cu gheare de corb muiate-n

uraniu ne-am iscălit mântuirea pe
creştetul viperei. hoarde de
şerpi sângerii ne cer astăzi semne şi minuni pe lângă
noi alunecă uleioase
revelaţiile
stânca se scurge-agale-ntre noi
iar zarurile au umplut cupa
vipera din pian

vipera îşi acordează bulversarea pe

frecvenţa colbului. pruncul surâde tragic
arhanghelul îşi zdrăngăne lanţurile ce-i leagă
spada scutul platoşa de aripile-i
scorojite.
în noi zdrăngăne dezacordată
mila nostalgia şuierul
mut al viperei
din pian
acum când

acum
când bezna cade-n genunchi asupra
noastră rodind mugurii vulturilor ce ne-or
ciuguli mai apoi ficaţii cirozaţi
acum
 când răgazul dintre mine şi
imaginea ta se transformă-n lame
ace şi cioburi crestând
retina
acum
când carotida mi s-a
strâns - ghem în jurul pumnalului -
acum
când singurătatea bântuie buimacă
imense pieţe infestate cu
drapele naţionale şi
sublimăm plictiseala-ntr-o
monstruoasă şi fără noimă isterie
colectivă
acum
când arhanghelul zace năuc pe
o masă de ciment sub soarele vesel al
primăverii aşteptând duioasa
despicare a toracelui desfacerea
metodică a maţelor

acum
când nu mai pot să beau pe datorie şi
doar lupii-mi dau , pe credit, târcoale

acum
ar fi momentul
poetu’ lu’ peşte

io-s poetu’ lu’ peşte

într-adevăr, sunt poetul
peştelui
peştelui hulpav i-am creditat nişte
emoţii,-şte chestii
carele, nu’ş ce să zic, da’ or’şcât !
treaba-i că nu se munceşte şi, vorba aia,
de unde, fratele meu ?!
da’ peştii !!! PEŞTII, nene, ăia-s...!
ş-uite-aşa, coane, peşti cât cuprinde, peşti peste tot, peşti
de lut, de-argint, de nămol uscat, de carne, de beton,
de mama dracu’...! şi înoată, aşa, de nebuni,
cu guri căscate buimac, cu aerul că nu-s, cu
priviri înţelepte şi leneşe, da’ nu-i nimic,
noi să trăim, noi să fim barosani, şmecheri, ciumegi,
da’ sunt mulţi, mulţi şi bezmetici, mulţi şi degeaba, suntem
mulţi şi je m’enfiche,
 rien ne va plus, asta e ! şi
, până la urmă, ni se fâlfâie, ni se
defrişează, ni se isterizează, ni se crocodilează,
ni se aia...!

asta e !
animale

împrejurul conştiinţei se
află-ncolăcit un şarpe. nu
e hâd are privire zglobie solzi lucioşi şi
întreaga-i fiinţă tubulară inspiră simpatie şi
chiar poftă de viaţă

în interiorul globului ocular

stâng îşi are sălaşul de 17 zile un
păianjen roz translucid care se hrăneşte cu
imagini de târfe dizolvate-n diazepam
din ele-şi ţese pânze mileuri macrameuri
şi le vinde străinezilor senili ce ne
vizitează patria

pe undeva prin
scorbura ce se rotunjeşte între
libido testicule şi uter într-un abur nimbat azuriu
domiciliază liliacul
şobolan înflorit cu o
inteligenţă înhibantă

în rotulă agonizează o
hienă călcată pe esofag de un
jeep al legiunii străine ochii ei
debordează de blândeţe şi
îţi dau lacrimile
împrumut

delfinul se bălăceşte febril plin de

patos conştient de importanţa misiunii sale în
vertebra axis câteodată şi
în atlas urlând un fel de
mesaje fără
noimă

noi bântuim prin cetate

LAUDĂ TOPORULUI
 “Simbolul iubirii-toporul...”
(Octavian Gornic)
1.simpozion

aseară am
avut o lungă şi
interesantă discuţie cu
o muche de
topor

în fine, ne-am simţit mişto-

mpreună
2. îmbunarea bardei

barda stă-ntr-un colţ îmbufnată

tristă pendulândă
se lasă noaptea-n sufletul ei
lămos

o iau în braţe o iau în

rotulă o iau
în cap

şi o mai îmbunez
3. veselie

lama toporului luceşte

simpatic de cealaltă parte
a sternului

în torace e mare paranghelie

4. o părere

şi vreau să spun că nu mi se par deloc

sinistre frunzele lascive ale
securii înfipte între axis şi
atlas
5. absolut

topor înflorit în creier, ce

ţi-ai putea dori
mai mult?
6. dezamăgiri

artişti cât cuprinde

da’ nici unu’ cu
toporu-n
buzunar...!?
7. politeţuri

şi barda, barda cea dulce,

cum o
mai duce ?
8. cine suntem

suntem singuri noi

şi toporul poate
şi scrumiera noi şi
rachiul noi
şi restu’...
9.islam

sară ochii mei de

sară cu
securea scoşi afară de-o
molimă giafară
10. n-ai cum să ...

toporu-mi-n-encefal
îmi arde ca-n
pustiile bastarde şi n-ai cum să scapi
11. doină

o, ce dor mi-a fost de

tine, satârule-n pâine, nostalgie-n
franjuri reci
nopţile mi le
petreci
12. inadvertenţe

siktir, moi je m’ enfiche

et toi meme, toporu-i
mâini
bune, să ne trăiască !
EROUL ŞI MLAŞTINA
eroul
 el urlă vesel pe
străzile multi-seculare ale străvechiului burg. cetăţenii-l
privesc duios cu tandreţe văzându-şi totuşi de
treburile lor. el are-n mâna dreaptă un pumnal tremurând în
mâna stângă vreo 14 abţibilde din seria cu maimuţe
făcute ghem. pe urmele lui aleargă păianjeni.acum în
pumn strânge-un topor însângerat înflorit căruia i se
fâlfâie rădăcinile. prin pieţe prin scuaruri prin
tunele pe
poduri unii relatează plini de
patos isprăvi de-ale lui intrate-n legendă-n posteritate chiar
dacă posterităţile lor zac prăfuite prin v’un cufăr prin v’un pod chiar dacă
uneori mai sar şi ei calu’.
se întâmplă uneori ca-n
goana lui să se-
mpiedice şi să se prăbuşească monstruos în colb rănindu-se.
cetăţenii-l înconjoară şi-l lovesc cucernic cu picioarele.
într-un târziu se
ridică se scutură de praf şi-şi continuă
pelerinajul spre mlaştină.
eroul se grăbeşte

craniul său disperat ţinut tandru-n palmă

ar putea să constituie oricând un simbol o metaforă o chestie-acolo...
dar spaima ce răzbate prin zidurile mlaştinii detonează-n mare vuiet orice
tentativă de zicere
el se grăbeşte însă căci e
pe urmele lui
însuşi
pe urmă mai
vede el
penitenţa eroului

străbunul plai mârâie ameninţător sub

tălpile-i crăpate. jungla-nfioară bezna i ce s-a
strâns protector în jurul gleznelor lama pumnalului se scurge lent
în palmă strecurându-se spre încheietura unde agale
pulsează nostalgia. nisipul se zbate-ncolţit în spatele pleoapelor
locomotivele-s pustii şi mişună de nebune cu miile deasupra lui pe poduri
de sulf şi metan mlaştina tutelară nu poate fi chiar aşa de

departe
eroul şi şarpele

răsuflarea lui poleită cu-argint vocea fremătătoare ochii

îngenunchiaţi patetic-
 toate astea i-au trecut prin minte fără să lase
urme. şarpele-ncremenise-ntr-o aşteptare fluidă fără nici-o
finalitate. mai târziu, mult mai târziu avea să le povestească cum
s-a întâlnit cu

el
eroul. singur

el ar vrea să fie mulţi să-

ngroape mlaştina lăbărţată la orizont cu el cu
ei. e singur însă şi ceilalţi viermuiesc într-însul cu
un patos ce-l face câteodată să tresară să se-
abată de la linia sa directoare de la
destinul hărăzit
erou întemniţat

o lume meschin de-ngustă în care am

rămas încuiat pe dinăuntru.
temniţă. cum să ies din nou în
mine?
eroul şi toma

„cine ar putea crede că mlaştina nu

rage nu urlă nu pătimeşte
uneori
apăi ăla-i
tâmpit mă-sa-i curvă şi
tax-o plutonier minor, aşa
să ştiţi!“

-aşa-şi începu el discursul (putem spune

catilinar) în faţa a 17.236 de urechi
palpitânde şi ochi scurşi-

„ah doamne - continuă el - cum ai putea voi’

pentru ca să te convingi cât de
larg e largu’ meu cum să bagi deştu-n preajma mea
.mprejmuită de sânge...!?“

naşpa - grăi camaradu’ toma - astea-s abureli...

eroul. ultimul tren

se târa prăpăstuit spre mlaştina dragă

inimii lui. desperarea-i cutreiera aorta-n
locul sângelui pierdut în
bătălii deşarte, cerul luase chip de lup
 străveziu. mangrove-şi cuibăreau rădăcinile-n
lentoarea umerilor lui osoşi.

privi spre tunel.ultimul tren ţâşni străpungându-i

corneea cristalinul retina conuri bastonaşe.
ultimul dintre toate.

de la capăt
eroul şi crima

crima se trezeşte-n zornăit de lanţuri buimacă

el o priveşte-n tihnă relaxat aşteptându-şi sângele
blana ei mătăsoasă se zbârleşte pe ochi îi cresc spini
lucitori şi începe să devină dezirabilă. el tace mai
departe şi îi priveşte duios chipul
sânii metalici şoldurile
coapsele-ntre ele sexul profund pătruns de
tainice-nţelesuri.

printre blocuri se strecoară neştiută

mlaştina
eroul şi ea

i-au încolţit gheare pe şolduri. sfâşie

vântul şi-acesta sângereaz-a pustiu. pe la
colţuri ochii i-au înmugurit vineţiu umbre
iar toporul s-a vestejit de mult totuşi goana continuă şi
ea tace la fel de agresiv ca-n vremurile vesele de
al’dat’
eroul. mlaştina.
sfârşitul.

a ajuns fumegând de extaz. muchia

tăioasă a mlaştinii şi mireasma ei dulce. eroul
îşi explodează duios carotida într-un gest căruia
haite-ntregi de hermeneuţi îi vor căuta zadarnic semnificaţia.
mâl verde-albastru. din ochiul aligatorului
ţâşnesc violent zorile urlânde spre cartierele de
oameni buimaci ai muncii. el rânjeşte în timp ce nămolul îi
mângâie ochii larg deschişi. s-or duce-n mă-sa industria,
sexul, filozofia, sportul, umanitatea, fundamentalismul, nea ghiţă,
religia, vasile şi-apocalipsa lui de căcat, lupta de
clasă, şmenurile, iepuraşii, căţeluşii şi pisicuţele, noua ordine mondială
şi tumoarea asta de hârtie comisă
de mitea !