Professional Documents
Culture Documents
Pot fi traumatismele sportive intr-adevar prevenite? Evident norocul joaca un rol important in
cariera unui sportiv - dar daca avem in vedere zicala: "norocul si-l face fiecare", poate este bine
sa tineti cont si de urmatoarele sfaturi:
* respectati-va partenerii de joc - atat coechipierii (cu care ar trebui sa formati o echipa
adevarata) cat mai ales adversarii;
* formati-va o atitudine profesionista - modul de actiune de tipul "merge si asa" produce extrem
de rar rezultate favorabile; nu fiti imprudenti si nu va lasati influentati;
* "incalzirea" FIZICA buna (minim 20 minute) si stretching-ul lent - va pot scuti de cca. 50% din
afectiunile traumatice curente (procentul reprezinta o apreciere personala);
* "incalzirea" chimica NU POATE SUBSTITUI incalzirea fizica si streching-ul;
* cunoasteti temeinic "regulile jocului";
* concentrati-va la ceea ce faceti! - o "miuta" pe maidan poate avea consecinte neplacute;
* pregatiti-va fizic si psihologic pentru activitate;
* talentul NU poate substitui pregatirea fizica;
* folositi echipamente "adaptate" nevoilor Dvs. - testate obligatoriu mult inainte de competitie;
* folositi dispozitivele de protectie permise de regulament;
* cunoasteti-va starea de sanatate si punctele slabe ale dezvoltarii fizice - atat pentru a le
corecta cat si pentru a modifica tactica de joc;
* mentineti-va in limitele greutatii optime si in forma fizica buna;
* nu neglijati traumatismele si alte semne de boala - chiar minore - 3-5 zile de repaus sportiv
(chiar partial) insotit de un minim tratament va pot scuti de neplaceri serioase; de exemplu o
"jena" minora va poate modifica (inconstient - ca mecanism de protectie) activitatea
biomecanica, cu aparitia miscarilor "parazite" - sursa de modificare a tehnicii, prezentand risc
potential de accidentare; pentru intelegere - o durere minora la unul din degetele de la picioare -
va poate modifica insesizabil modul in care alergati (organismul dvs. incercand sa se protejeze)
- si astfel sunteti "candidati" la o entorsa de glezna;
* reintrarea in activitate dupa pauze / recuperare - se face lent - cresterea duratei si intensitatii
antrenamentelor - este obligatoriu a se face progresiv; in cazul pregatirii in sala de forta -
progresivitatea este esentiala;
* medicatia - poate influenta activitatea sportiva - crescand riscul traumatic - fie prin modificarea
simptomatologiei (cum este cazul antalgicelor in exces), fie prin reactii adverse, fie prin
modificarea reflexelor (substante dopante);
* refacerea dupa efort scade riscul accidentarilor ulterioare;
* invatati sa va cunoasteti limitele!
* este posibil ca si bioritmul individului sa joace un rol destul de important in aparitia
accidentarilor - viitorul o va demonstra sau infirma.
Deoarece fiecare activitate sportiva prezinta factori specifici ce pot actiona defavorabil asupra
sportivilor, nu se poate spune ca am epuizat subiectul - cred ca nici nu este posibil acest lucru -
dar daca am reusit sa atrag atentia asupra faptului ca exista totusi masuri de prevenire, scopul
acestui articol a fost atins.
Factori favorizanti ai traumatismelor sportive si ai reducerii performantei
sportivului.
1. Erori de antrenament.
Este importanta analiza modului de antrenament al sportivului (volum, intensitate, terenul
sau traseul etc). Leziunile de suprasolicitare sunt uneori determinate de ambitia sportivului ,
insuficint antrenati , in perioadele de trecere de la un sezon la altul cand recurg la exercitii
sustinute brusc.
4. Echipamentul sportiv.
Una dintre cele mai serioase accidentari in sporturile de contact (rugby, fotbal) o
reprezinta traumatismul cranio-cerebral inchis, fara leziune organica mai comun
cunoscuta sub numele de comotie.
Comotia cerebrala: este caracterizata prin abolirea brusca a starii de constienta sau
fara, survenita imediat postimpact, insotita sau nu de modificari tranzitorii ale functiilor
vegetative si vitale ( tensiune arteriala, tahicardie, scurta apnee). Fenomenul este de
scurta durata( cateva minute) si total reversibil, deoarece nu-i corespunde o leziune
organica.
Majoritatea comotiilor daca sunt recunoscute din timp si tratate corespunzator nu sunt
foarte severe.
Trebuie recunoscuta cat mai repede in teren pentru a evita consecinte tragice.
Continua?
- daca exista o pierdere de constienta chiar si de cateva secunde, nu i se va permite
sportivului sa ramana in teren .De asemenea, daca sunt prezente urmatoarele simptome
care atesta o comotie minora: – pierderea constientei
pierderea memoriei, confuzie si dezorientare
diplopie sau vedere “in ceata”
vertij, pierderea echilibrului
voma, cefalee
Daca prezinta unul din aceste semne este necesar ca sportivul sa fie scos din teren si
evaluat mai departe.
Exista insa situatii in anumite sporturi in care forurile superioare cum ar fi de exemplu
in rugby IRB-ul ( International Rugby Board) au impus propriul regulament in ceea ce
priveste comotiile, avand in vedere ca rugby-ul impune contact dur intre adversari si
microtraumatisme repetate la nivelul capului . Astfel, comisia medicala a IRB a decis
urmatoarele in ceea ce priveste reintoarcerea la sport in cazul comotiilor:
Entorsa acută a gleznei este o afecţiune traumatică a gleznei produsă printr-o mişcare
forţată peste limitele fiziologice ce determină leziuni variate ale capsulei articulare,
ligamentelor ce stabilizează glezna, uneori şi ale cartilajului articular al domului talar şi
tulburări vasomotorii reflexe: hiperemie, tumefacţie, durere, hemohidartroză.
În aproximativ 58% din entorse, s-a constatat ruperea ambelor ligamente (talo-fibular
anterior şi calcaneo-fibular). Ruperea tuturor celor 3 ligamente ce alcătuiesc ligamentul
colateral fibular al gleznei (talo-fibular anterior, calcaneo-fibular şi talo-fibular
posterior) a fost întâlnită doar la 3% din entorsele gleznei.
[modifică] Incidenţa
Entorsa acuta a gleznei este consultatia cea mai frecventa in traumatologia curenta.
Entorsa gleznei este cel mai frecvent traumatism în sport, reprezentând 40% din toate
traumatismele sportive. În SUA se produc zilnic 23000 de entorse de gleznă.
Entorsa laterală de gleznă prin inversiune este forma cel mai frecvent întâlnită. Ea
reprezintă 15% din totalul traumatismelor sportive.
[modifică] Clasificare
Entorsa acută de gleznă: se împarte în funcţie de severitatea leziunilor în 3 grade:
gradul II: ligamentul talo-fibular anterior este rupt parţial. Se constată o laxitate
crescută la testul sertarului anterior al gleznei.
gradul III: ligamentul talo-fibular anterior este rupt complet şi este afectat
întotdeauna şi ligamentul calcaneo-fibular.
În afara rupturii ligamentelor talo-fibular anterior şi calcaneo-fibular, în entorsa laterală
prin inversiune pot apărea şi alte traumatisme asociate:
I. Anamneză:
Palparea: sint palpate toate structurile antomice ce pot fi implicate într-o entorsă:
ligamentul deltoid
ligamentul talo-fibular anterior
ligamentul calcaneo-fibular
ligamentul talo-fibular posterior
fibula
teaca peronierilor
metatarsianul 5
maleola mediala
sindesmoza (daca exista sensibilitate la nivelul sindesmozei, va fi palpata si
fibula proximala pentru descoperirea unei fracturi Maisoneuve).
Examinarea trebuie facuta bilateral, intii pe partea sanatoasa. Astfel, avem un diagnostic
mai usor. Examinarea fiecarei structuri in parte da o imagine asupra a ceea ce este
traumatizat si ce nu.
In 1994, OTTAWA a emis criteriile clinice de diagnostic a unei entorse, criterii care
permit evitarea indicarii examenului radiologic:
Pe aceasta incidenta pot fi observate eventualele fracturi asociate entorsei acute sau
modificari artrozice in instabilitatea cronica a gleznei. De asemeni, permite vizualizarea
interliniei articulare si mai ales a unghiului supero-lateral al domului talar care poate fi
sediul unei fracturi osteocondrale (afectarea unghiului supero-medial este mai rara).
Poate arata o mica smulgere osoasa la nivelul colului talar, semn al unei entorse grave si
interlinia articulara talo-naviculara, la nivelul careia pot fi uneori prezente mici fracturi
prin avulsie, traducind si ele gravitatea entorsei.
Este indicat in entorsele grave care au indicatie operatorie. Radiografiile sint facute
intotdeauna comparativ cu partea contralaterala, de cele mai multe ori sub anestezie.
Radiografiile dinamice sint urmatoarele:
Tot pe aceasta radiografie se masoara unghiul de inclinare talara. El este unghiul dintre
tangentele la suprafetele articulare tibiala si talara. In mod normal, unghiul de inclinare
talara trebuie sa fie < 10 grade. Vorbim de instabilitate atunci cind inclinarea talara este
cu 5 grade mai mare comparativ cu partea contralaterala, sanatoasa, sau cind valoarea
acestui unghi este > 10 grade.
Se face mai greu decit radiografia AP in stress a gleznei. Consta in aplicarea unei forte
dozabile dinspre anterior asupra tibiei distale cu calciiul fixat. Pentru ca ligamentul
deltoid sa nu se opuna translatiei anterioare a talusului trebuie ca talusul sa se poata roti
medial atunci cind se aplica forta pe tibie.
Pentru obtinerea unei radiografii bune trebuie flectate genunchiul si glezna pentru
relaxarea complexului muscular gastrocnemieni-solear.
Desi fortarea gleznei se face cu ajutorul unui aparat cu forta quantificabila, gradul mare
de variabilitate a laxitatii gleznei normale face dificila stabilirea stricta a criteriilor
pentru reconstructia ligamentara doar pe baza testelor de masurare pe radiografiile in
stres. Mai mult, durerea provocata de fortarea articulatiei si reactia de aparare pe care o
declanseaza, pe gleznele neanesteziate, limiteaza mai mult acuratetea acestor date.
2) Instabilitatea cronica a gleznei: (cea mai frecventa este instabilitatea cronica laterala)
4) Probleme de impingement
7) Fracturi de stress
8) Traumatisme nervoase
9) Distrofia simpatica reflexa
10) Tumori
[modifică] Complicatii
1) Sindromul de instabilitate cronica laterala a gleznei:
Examenul clinic cauta o instabilitate cronica laterala de glezna prin testele dinamice,
dintre care sertarul anterior al gleznei este mai evocator decit varusul dinamic.
[modifică] Tratament
Tratamentul neoperator al entorsei acute
Entora de gradul I:
- gheata local
- medicatie antiinflamatoare
- diminuarea durerii
- diminuarea tumefactiei
- gheata
- pozitie procliva
Aceasta etapa dureaza intre 4 si 10 saptamini, dupa care pacientii trec la faza a III-a.
Recuperarea este completa atunci cind pacientul poate sa sara doar pe piciorul
traumatizat fara durere sau instabilitate.
Tratamentul chirurgical
- daca entorsa acuta sau instabilitatea cronica trebuie sau nu tratate chirurgical.
- laxitatea extrema a gleznei sau entorsele recidivante care apar la activitatea zilnica,
obisnuita.
- durerea
- sensibilitate cicatriceala
Tehnici chirurgicale:
Reconstructii nepotentate:
Reconstructii potentate:
Tehnica:
Este examinata si translatia anterioara a gleznei, care se face in usoara flexie a gleznei.
Este evaluata astfel stabilitatea pe care o da ligamentul talo-fibular anterior.
2) pasul 2: artroscopia.
Incizia este longitudinala, orientata oblic, pentru a pemite accesul atit pe structurile
anterioare, cit si pe cele posterioare. Dupa incizia pielii si a tesutului subcutanat se
identifica in partea distala a plagii retinacolul extensor superficial si apoi se izoleaza. Se
localizeaza ligamentul tibio-fibular anterior, cu scopul de a ajuta la localizarea
ligamentului talo-fibular anterior, apoi se identifica si ligamentul calcaneo-fibular.
Tinind piciorul in eversiune, se trec fire neresorbabile de sutura prin complexul capsulo-
ligamentar, apoi prin gaurile facute in fibula postero-laterala si se aduce complexul
capsulo-ligamentar in santul sapat pe partea antero-laterala a fibulei si se leaga sub
tensiune.
[modifică] Recuperare
Saptaminile 0-2 post-operator: imobilizare gipsata cu piciorul in eversiune si extensia
gleznei.