Professional Documents
Culture Documents
5
Vianu Tudor, Studii de literatură română, Editura didactică şi pedagogică, 1965, Bucureşti, p. 357.
Ca o adevărată femeie de afaceri, Mara are un singur scop, acela de a
strânge bani, conducându-se după o regulă specifică economiei de piaţă,
aceea că “vinde mai bucuros cu câştig puţin decât ca să-i clocească marfa”.
Portretul fizic, conturat cu detalii, trimite sugestiv la trăsăturile morale.
“Muiere mare, spătoasă, greoaie şi cu obrajii bătuţi de soare, de ploi şi de
vânt”, Mara stă toată ziua, neobosită şi energică, la tejgheaua plină de
poame, de turtă dulce, de peşte, în timp ce copiii se zbenguie printre
picioarele oamenilor.
Mamă iubitoare, Mara are modele de viaţă pentru copiii ei, pe fată vrea
s-o vadă preoteasă, ca Pecica, o femeie minunată şi dulce la fire şi bogată, şi
frumoasă, iar pe Trică visează să-l facă maistru-cojocar. Deşi copiii sunt
zdrenţăroşi şi desculţi, sunt în acelaşi timp sănătoşi şi rumeni, voinici şi plini
de viaţă, Mara fiind foarte mândră de ei şi exclamă cu satisfacţie: “Tot n-are
nimeni copii ca mine!”.
“Mara înfăţişează tipul comun al femeii mature de peste munţi şi în
general al văduvei, întreprinzătoare şi aprige. Proporţia aceea de zgârcenie şi
de afecţiune maternă, de hotărâre bărbătească şi de sentiment al slăbiciunii
femeieşti e făcută cu o artă desăvârşită.”6
Autoritară, Mara are o putere de muncă şi o inteligenţă pragmatică,
izvorâte din experienţa ei de viaţă şi de aceea nu cheltuieşte cu uşurinţă
pentru copiii ei, deşi îi iubeşte enorm. Deşi este zgârcită, Mara nu este
lacomă, fiind mereu motivată şi animată în acţiunile ei de dragoste maternă.
Fire energică şi ambiţioasă, femeia ascunde sub masca asprimii, o mare
sensibilitate şi suferă enorm, de fiecare dată când copiii ei trec prin
dificultăţi, fiind totdeauna de partea lor. Când căsnicia Persidei este în
declin, Mara este un sprijin moral pentru fata ei, îi dă dreptate şi o ajută să
treacă peste toate greutăţile.
Mara este o personalitate puternică, dârză, fermă şi tenace, urmărindu-
şi îndeaproape scopurile.
Calculată şi chibzuită, harnică şi inteligentă, cu o mare voinţă şi
stăpânire de sine, Mara întruneşte toate virtuţile ce compun viziunea etică a
lui Slavici, care construieşte astfel o eroină demnă de toată preţuirea şi faţă
de care are simpatie şi înţelegere.
Persida este fiica Marei, sora lui Trică, soţia lui Naţl şi nora lui Hubăr.
Aceasta este ilustrată de Slavici de la copilărie până la maturitate.
Fire sinceră şi voluntară, delicat şi pură, Persida învinge loviturile sorţii
cu multă cutezanţă, dar şi cu o calmă resemnare.
6
Călinescu George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, 1941, Editura
Fundaţia pentru literatură şi artă, pp. 451-453.
Persida este deosebit de frumoasă, având efecte surprinzătoare asupra
celor din jur: “Înaltă, lată în umeri, plină, rotundă şi cu toate acestea
subţirică s-o frângi din mijloc; iar faţa ei ca luna plină, curată ca floarea de
cireş şi albă, de o albeaţă prin care numai din când în când străbate, abia
văzut, un fel de rumeneală.” Asupra lui Naţl, înfăţişarea plină de farmec a
Persidei revarsă o văpaie mistuitoare.
Persida trăieşte o iubire pasionantă şi emoţie puternică. Pasiunea
statornică pentru bărbatul ei este însoţită de sinceritate şi delicateţe
sufletească, rugându-şi mama să nu-l blesteme pe Naţl, deoarece ea e de
vină. Ea îşi salvează căsătoria prin luciditate şi prin stăpânirea de sine, prin
bunătate şi blândeţe, făcând ca soţul să-i ceară iertare şi familia să iasă mai
întărită din aceste încercări.
Ca şi Mara, Persida are un acut simţ al realului, o personalitate
puternică în care domină calităţile sale ieşite din comun, devotamentul,
chibzuinţa şi voinţa puternică, reuşind astfel să învingă toate piedicile vieţii.
“Când susţinem că personajele din Mara sunt construite cu viziunea
artistică din povestirile săteşti şi romanul ţărănesc nu pierdem din vedere
faptul că Slavici urmăreşte şi o îmbogăţire a tipologiei, unul din aceste
personaje fiind Hubăr.”7
Celelalte personaje, Naţl, Bocioacă, Trică, Bandi, preotul Codreanu
sunt foarte puţin caracterizaţi. Trică este un erou mai prezent în roman prin
faptele sale şi integritatea morală. Personajele episodice se raportează, într-
un fel sau altul, la destinul Persidei, evidenţiind nobleţea sufletească şi forţa
personajului.
“Pentru epoca în care a apărut, Mara trebuie să însemne un eveniment
şi astăzi, privind înapoi, romanul acesta apare ca un pas mare în istoria
genului…Jumătate din roman notează încet, răbdător, aprinderea,
propagarea şi izbucnirea iubirii la o fată conştientă prin frumuseţe de
farmecele ei, întâi provocatoare şi nehotărâtă, apoi stăpânită şi în stare de
orice jertfă. Sentimentul se strecoară la început ca un simplu capriciu, se
îndreptăţeşte cu mila şi devine la sfârşit jeratic mistuitor.
Dragostea este văzută ca un destin şi autorul, scutit de a o mai motiva o
descrie doar. Treapta cea mai de sus a ei este, faţă de un bărbat sfios şi fără
voinţă, dezvăluirea femeii înseşi în care patima se amestecă cu milă maternă:
—Ce e, Ignatius, grăi dânsa. Ce s-a întâmplat [Naţl bătuse pe tatăl
său]. Cum a căzut o atât de groaznică nenorocire pe capul tău?
7
Vatamaniuc Dimitrie, Ioan Slavici. Opera literară, Editura Academiei Republicii Sociale România,
1970, p. 185.
Construcţia romanului e sigură, bine rostogolită, cu nimic artificial
nicăieri, iar încheierea vine când toate faptele sunt coapte de a-şi da rodul.”8
Ioan Slavici este un excepţional portretist, conturând prin detalii şi
sugestii puternice personaje complexe şi solid construite. Fiind un prozator
realist obiectiv, Slavici nu insistă atât asupra trăsăturilor fizice, cât asupra
celor psihologice, etice, de comportament şi de gândire.
Slavici foloseşte în naraţiune dialogul şi monologul interior, inserate
spontan în ţesătură epică a romanului. Deseori, replicile au valoare
aforistică, ilustrând precepte morale: “E mare stăpân ruşinarea, şi om să fii
ca să nu i te pleci dacă o cunoşti”.
Asemenea lui Rebreanu, a cărui precursor este, Slavici nu este un
scriitor descriptiv, ci pune accentul pe fapte, pe întâmplări, pe acţiune.
Procedeele stilistice sunt simple, fără împodobiri ostentative. Cele mai
întâlnite mijloace artistice sunt interogaţiile şi exclamaţiile, enumeraţiile şi
repetiţiile, inversiunile topice, care dau frazei culoare şi oralitate.
“Nonagenar, romanul Mara ni se înfăţişează ca o carte vie şi frumoasă,
a cărei reeditare e mai mult decât un simplu act de cultură.”9
8
Călinescu George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, 1941, Editura
Fundaţia pentru literatură şi artă, pp. 451-453.
9
Roman Ion, Mara, Prefaţă, Editura Minerva, Bucureşti, 1983, p.27.