Facultatea de ştiinŃe juridice şi administrative

Specializarea Drept
Anul IV
Titular curs Prof. univ. dr. Gheorghe Uglean

Drept diplomatic şi consular

Principalele caracteristici ale dreptului consular

DefiniŃie
Dreptul diplomatic şi consular este acea parte a dreptului internaŃional
public care reprezintă totalitatea normelor şi regulilor care reglementează
relaŃiile consulare dintre state, organizarea şi funcŃionarea oficiilor consulare,
precum şi cele care se referă la statutul juridic al oficiilor consulare şi a
personalului acestora. Este ansamblul normelor care reglementează raporturile
dintre instituŃiile subiectelor de drept internaŃional abilitate sa se ocupe de
relaŃiile externe ale acestor subiecte.
Termenul diplomaŃie este folosit pentru desemnarea priceperii de a
rezolva o problemă delicată cu tact, cu politeŃe.
Din punct de vedere istoric, relaŃiile şi activitatea consulară au apărut
înainte de activitatea diplomatică, pentru că, din momentul în care au început să
se dezvolte relaŃiile comerciale şi oamenii au început să călătorească în alte Ńări,
unii dintre ei stabilindu-şi chiar reşedinŃe într-o altă Ńară, au apărut probleme
legate de statutul lor, de protecŃia lor şi de promovarea intereselor lor în Ńările în
care trăiau.
Caracteristica principală a dreptului consular este aceea că el stabileşte
mecanismele care funcŃionează pentru a realiza un obiectiv foarte precis, acela
de protejare a cetăŃenilor şi a intereselor lor, precum şi a intereselor statului
trimiŃător.
Izvoarele dreptului diplomatic şi consular
Ca în toate domeniile de reglementare a dreptului internaŃional public,
unul din izvoarele principale ale dreptului consular îl reprezintă cutuma
internaŃională, care s-a creat de fapt, chiar înainte de apariŃia unor cutume
referitoare la activitatea oficiilor diplomatice.
Cutuma internaŃională are un rol important, mai ales din momentul în
care a început să fie codificată, luând forma unor convenŃii internaŃionale scrise,
tratate bilaterale sau multilaterale, care constituie al doilea izvor important al
dreptului consular. Cea mai însemnată convenŃie de codificare a dreptului
consular este ConvenŃia de la Viena, cu privire la relaŃiile consulare, semnată la
24 aprilie 1963, cu ocazia ConferinŃei NaŃiunilor Unite asupra relaŃiilor
consulare, care s-a reunit la Viena în perioada 4 martie-22 aprilie 1963. În
 2

conformitate cu art. 77, ConvenŃia de la Viena a intrat în vigoare la 19 martie

1967, cea de-a treizecia zi potrivit regulilor, după data depunerii la Secretariatul
General al ONU al celui de-al 22-lea instrument de ratificare. Este o convenŃie
internaŃională fundamentală pentru că ea codifică toate regulile în materie
consulară şi, este de asemenea importantă pentru faptul că România a ratificat
această convenŃie prin Decretul 481 din data de 20 decembrie 1971.
În cea de-a doua categorie de izvoare ale dreptului consular, pe lângă
tratatul multilateral (ConvenŃia de la Viena care a codificat regulile cutumiare),
există şi un număr însemnat de acorduri bilaterale încheiate de Ńările care doresc
să-şi deschidă oficii consulare. Deschiderea de oficii consulare se face pe baza
unor acorduri care se încheie între statul acreditant şi statul acreditar, acorduri
care conŃin reguli şi norme referitoare la organizarea, funcŃionarea, imunităŃile şi
privilegiile oficiilor consulare. Această a doua categorie de izvoare, cele care se
referă la tratatele internaŃionale, sunt compuse din convenŃii multilaterale
(ConvenŃia de la Viena) şi din convenŃii bilaterale, pe care statele (inclusiv
România) le încheie pentru a-şi deschide oficiile lor consulare.
Pe lângă ConvenŃia de la Viena, convenŃie fundamentală, care cuprinde
reglementările de bază în materie consulară, există şi o convenŃie europeană cu
privire la funcŃiile consulare, încheiată în 1967, şi care a urmărit să adapteze
prevederile generale ale ConvenŃiei de la Viena la cutuma, la practica europeană.
ConvenŃia europeană asupra funcŃiilor consulare din 1967, spre deosebire de
ConvenŃia de la Viena este mai limitată, în primul rând pentru faptul că părŃi la
această convenŃie sunt numai statele europene, şi în al doilea rând pentru faptul
că obiectul său de reglementare este mai limitat, în sensul că el se referă doar la
funcŃiile consulare şi nu tratează problemele generale, în ansamblul lor, ale
activităŃii consulare.
Misiunea diplomatică
În latină, cuvântul missio se referă la acŃiunea trimiterii. Misiunea este
treaba încredinŃată cuiva, sarcina cu care este învestită o persoană, calitatea care
i se atribuie pentru a o îndeplini. Misiunea poate fi şi funcŃia, şi rolul, precum şi
ansamblul de activităŃi specifice funcŃiei sau rolului.
Misiunile diplomatice sunt îndeplinite de agenŃi diplomatici, demnitari
şi funcŃionari ai statului. După rangul agenŃilor diplomatici există misiuni
diplomatice la nivel înalt şi misiuni diplomatice auxiliare.
Misiunile diplomatice la nivel înalt sunt misiunile şefului de stat , ale
şefului de guvern şi ale ministrului de externe , precum şi ale locŃiitorilor lor,
înfăptuitori ai relaŃiilor politice cu străinătatea. Constituirea misiunii diplomatice
este posibilă numai dacă statul în care misiunea diplomatică va funcŃiona
consimte. Se poate refuza primirea unei misiuni diplomatice. Nu există obligaŃia
juridică internaŃională de a primi o misiune diplomatică.
Îcheierea misiunii diplomatice depinde fie de acordul în această privinŃă
dintre statul care a constituit misiunea şi statul pe teritoriul căruia funcŃionează,
fie de decizia unuia dintre state notificată de celuilalt stat.
 3

Misiunea diplomatică este alcătuită din persoanele trimise să

îndeplinească funcŃii diplomatice şi să realizeze activităŃile necesare îndeplinirii
funcŃiilor diplomatice.
Misiunea diplomatică ad hoc are caracter temporar, este constituită
pentru a exercita funcŃia de reprezentare a statului şi, eventual, încă una sau alte
câteva funcŃii specifice, în vederea îndeplinirii uneia sau mai multor sarcini
precizate de statul care a constituit-o şi acceptate de statul pe teritoriul căruia
funcŃionează.
ComponenŃa misiunii diplomatice ad hoc
În conformitate cu dreptul diplomatic, stabilirea componenŃei misiunii
ad hoc constă în etapele următoare:
1.desemnarea – statul trimiŃător îi desemnează pe componenŃii misiunii
2. informarea – statul trimiŃător informează statul primitor despre
componenŃii desemnaŃi ai misiunii
3. consimŃământul – statul primitor acceptă componenŃa misiunii
4. numirea – statul trimiŃător îi numeşte pe componenŃii misiunii
5. notificarea – autorităŃile statului trimiŃător aduc la cunoştinŃa
autorităŃilor statului primitor componenŃa misiunii
Sediul misiuni ad hoc
În statul primitor, misiunea diplomatică ad hoc funcŃionează în locul sau
locurile stabilite, convenite de statul trimiŃător şi statul primitor. În cazul în care
se convine că sunt necesare mai multe sedii, se desemnează, tot prin convenŃie,
sediul principal.
Privilegiile misiunii diplomatice ad hoc
Statul primitor are obligaŃia de a-şi concretiza consimŃământul privind
activitatea pe teritoriul propriu a misiunii diplomatice ad hoc străine ,
înlesnindu-i îndeplinirea funcŃiilor specifice. Înlesnirile pe care statul primitor le
acordă misiunii diplomatice ad hoc străine sunt privilegii care fac posibilă
atingerea scopurilor misiunii, notificate de statul trimiŃător şi admise de statul
primitor.
Ambasada
În termeni juridici, ambasada este instituŃia administrativă constituită de
stat( subiect de drept internaŃional) pe lângă alt stat ( subiect de drept
internaŃional), cu consimŃământul acestuia, în vederea realizării relaŃiiopr
diplomatice bilaterale. Statul care constituie ambasada este acreditant. Statul
care consimte ca ambasada să fie constituită pe teritoriul lui este acreditar.
FuncŃiile ambasadei
În cursul elaborării textului ConvenŃiei privind relaŃiile diplomatice,
Comisia ONU pentru dreptul internaŃional a sintetizat îndatoririle ambasadei,
stabilind cinci funcŃii preponderente: reprezentarea statului acreditant, apărarea
intereselor statului acreditant, negocierea, informarea şi promovarea relaŃiilor
bilaterale.
 4

Ambasadorul şi ambasada reprezintă guvernul statului acreditant în

relaŃiile cu guvernul statului acreditar, ambasadorul fiind învestit cu autoritatea
necesară de a vorbi în numele guvernului din statul propriu.
DesfiinŃarea ambasadei este posibilă sub impactul unor evenimente
majore în relaŃiile bilaterale sau în evoluŃia statului care a constituit-o: ruperea
relaŃiilor diplomatice, evenimente care produc modificări structurale majore ale
statului, precum schimbarea de regim politic sau chiar dispariŃia temporară sau
definitivă a unui stat., urmată eventual de apariŃia unui stat nou sau a unor state
noi. Ambasada se desfiinŃează provizoriu sau definitiv şi în condiŃiile în care
statul acreditant nu poate asigura condiŃiile materiale minime pentru prezenŃa în
misiune a reprezentanŃilor săi. Ambasadele se suspendă prin decizia statelor şi
atunci când statele decid astfel ca urmare a deteriorării relaŃiilor politice
internaŃionale.
Structura personalului ambasadei
Ambasada este formată din şeful misiunii şi din membrii personalului
misiunii: personalul diplomatic, personalul tehnic - administrativ şi personalul
de serviciu. Şeful misiunii şi membrii personalului diplomatic sunt agenŃi
diplomatici.
În conformitate cu legile române, structura de personal şi regulamentul
de funcŃionare ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare se aprobă prin
ordin al ministrului.
Reglementările româneşti stabilesc, printre altele, că din personalul
diplomatic al ambasadelor României în străinătate pot face parte cei care sunt
îndreptăŃiŃi să ocupe o funcŃie publică, să-şi exercite drepturile civile şi politice,
nu fac parte din partide politice, au dobândit diploma de licenŃă la o instituŃie de
învăŃământ superior, cunosc cel puŃin o limbă străină.
Istoria relaŃiilor consulare româneşti
RelaŃiile consulare au apărut ca urmare a dezvoltării unor relaŃii
economice active cu caracter internaŃional, a dezvoltării comerŃului, în primul
rând, a circulaŃiei de persoane. România a fost una dintre Ńările care au intrat
imediat în acest sistem internaŃional, datorită şi faptului că era cea mai
importantă Ńară riverană la Dunăre. Până la apariŃia căilor ferate, schimburile
economice şi circulaŃia de persoane, se realizau în mare parte pe Dunăre. După
dezvoltarea sistemului de căi ferate, a şoselelor şi autostrăzilor, rolul
transportului fluvial s-a redus, însă, la începutul secolului al XIX-lea, Dunărea
era una dintre cele mai importante artere de circulaŃie, atât pentru transportul de
mărfuri, cât şi pentru cel de persoane.
Istoria relaŃiilor consulare ale României este strâns legată de istoria
luptei pentru independenŃă a statelor româneşti şi ea urmează într-un fel,
eforturile care s-au făcut pentru câştigarea independenŃei de stat a României.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, după Tratatul de la Adrianopol
din 1829, încep să apară şi în România consulatele străine, pe baza prevederilor
 5

acestui tratat, care încep să deschidă Imperiul Otoman în faŃa expansiunii

economice a Ńărilor occidentale într-un proces înglobat, în care intră şi România.
Primele două consulate din România au fost deschise de Rusia în anul
1781 în capitalele celor două Ńări româneşti, la Bucureşti şi la Iaşi, după care au
fost deschise consulate la GalaŃi şi Brăila. La momentul respectiv, Rusia a avut
un rol însemnat în apărarea credinŃei ortodoxe în provinciile care făceau parte
din Imperiul Otoman.

RelaŃiile consulare reprezintă un raport între state, dar un raport care se

stabileşte în interesul cetăŃenilor acestor state şi a dezvoltării relaŃiilor
economice dintre ele, un raport care are caracter convenŃional, este bazat pe
acordul statelor (al statului trimiŃător şi al statului primitor) şi sunt caracterizate
de principiile reciprocităŃii, caracterului direct şi al celui bilateral.
FuncŃiile specifice ale oficiilor consulare româneşti în străinătate.
- Prima funcŃie pe care o au toate consulatele româneşti este şi aceea de
a îndeplini acte diplomatice, cu excepŃia cazului în care există rezerve. Articolul
17 al ConvenŃiei de la Viena, pornind de la practica existentă în materie, are
următoarea formulare: „Într-un stat, unde statul trimiŃător nu are misiune
diplomatică şi nu este reprezentat de către o misiune diplomatică a unui stat terŃ,
un funcŃionar consular poate, cu consimŃământul statului de reşedinŃă şi fără ca
statutul său consular să fie afectat, să fie însărcinat să îndeplinească acte
diplomatice”. Se precizează imediat în paragraful 1 al acestui articol faptul că,
îndeplinirea acestor acte de către un funcŃionar consular, nu-i conferă acestuia
dreptul de a beneficia de imunităŃile şi privilegiile diplomatice.
Exercitarea de funcŃii diplomatice de către oficiile consulare are un
caracter excepŃional şi derogatoriu. Ea priveşte numai cazul în care un stat nu
dispune de misiune diplomatică în Ńara respectivă sau, dintr-un motiv sau altul,
misiunea diplomatică nu funcŃionează.
ConvenŃia de la Viena are o referire la aceste situaŃii introducând ideea
„poate, cu consimŃământul statului primitor”, fiind vorba deci de o posibilitate
care are nevoie să fie acceptată de către statul care primeşte agentul consular şi
mai ales, acest caz nu transformă agentul consular într-o persoană care dispune
de imunităŃile şi privilegiile diplomatice.
- A doua categorie de activităŃi le cuprinde pe cele cu caracter politic,
altele decât cele diplomatice. Oficiile consulare au ca obiectiv dezvoltarea
relaŃiilor prieteneşti, promovarea cooperării în diverse domenii, apărarea
intereselor statului trimiŃător şi activitatea de informare asupra situaŃiei
economice, politice şi sociale din Ńara în care funcŃionează consulatul respectiv.
În toată practica românească, care de fapt urmează practica internaŃională în
materie, sarcina promovării relaŃiilor pe diverse planuri dintre România şi Ńara
respectivă este una dintre sarcinile pe care le au consulatele. De asemenea,
apărarea intereselor statului român în străinătate, inclusiv prin încheierea de
 6

convenŃii, tratate internaŃionale, este unul dintre obiectivele activităŃii consulare,

precum şi activitatea de informare prin toate mijloacele licite asupra condiŃiilor
şi evoluŃiei vieŃii comerciale, economice, culturale şi ştiinŃifice, rapoartele
întocmite pe aceste teme fiind prezentate guvernului român şi chiar persoanelor
interesate de aceste informaŃii. Misiunea de informare a consulatelor, nu
urmăreşte doar să transmită evaluări ale situaŃiilor din Ńara pe teritoriul căreia îşi
desfăşoară activitatea, guvernului de la Bucureşti ci, urmăreşte să pună la
dispoziŃia cetăŃenilor care călătoresc în Ńara respectivă toate informaŃiile care le
sunt necesare pentru a evita problemele care se creează în asemenea cazuri.
- Cea de-a treia funcŃie importantă a consulatului român, care decurge
din practica internaŃională în materie şi din prevederile ConvenŃiei de la Viena
(art. 5; pct. b), o reprezintă promovarea relaŃiilor economice şi comerciale, o
sarcină esenŃială, alături de apărarea intereselor cetăŃenilor români.
Oficiile consulare sunt plasate în general în zone portuare, de interes
economic şi, în mod firesc, promovarea relaŃiilor economice şi comerciale este
nu numai o sarcină importantă ci şi posibilă în condiŃiile respective. Ca urmare,
pe lângă tot ceea ce înseamnă activitate de contact, de sprijinire, de propunere a
unor „afaceri” pentru cetăŃenii Ńării trimiŃătoare, oficiile consulare pot pregăti şi
negocia acorduri economice şi comerciale în materie care să fie încheiate între
statele lor, pot propune măsuri de dezvoltare a schimburilor comerciale prin
sugestii directe în legătură cu domeniile şi persoanele care urmează să fie
contactate, coordonează activitatea reprezentanŃilor economici ai firmelor, ai
instituŃiilor româneşti care se ocupă de promovarea relaŃiilor economice şi se
preocupă de asigurarea unui tratament favorabil pentru toŃi întreprinzătorii
români în străinătate.
Această activitate de promovare este una dintre activităŃile cele mai
importante nu numai pentru consulatele româneşti ci şi pentru consulatele altor
Ńări, iar consulii au această preocupare prioritară de a recomanda, de a descoperi
posibilităŃile concrete de dezvoltare ale schimburilor şi de a recomanda parteneri
în Ńara respectivă.