I.

Definire şi căi de apariţie a monopolului

Monopolul, în economie, defineşte situaţia unei pieţe pe care nu există

concurenţă din partea ofertei, întrucât nu se prezintă decât un singur vânzător.
În viziunea lui E. H. Chamberlin, monopolul exprimă controlul exercitat de un
singur vânzător al unui bun economic pentru care nu există înlocuitor sau situaţia când
o marfă este vândută pe o piaţă doar de o singură firmă care fixează preţul.

În raport cu aceste concepţii, pentru care trăsătura caracteristică a unei firme

monopoliste este situaţia pe piaţă, sunt orientări în care monopolul este determinat de
poziţia unei firme în producţie. Monopolul poate fi caracterizat ca situaţie a
întreprinderii ce furnizează totalitatea producţiei ramurii luată în considerare, respectiv
ca situaţia în care un producător unic al unui bun omogen se află în faţa unei infinităţi
de cumpărători, producătorul unic dispune de întreaga ofertă dintr-o ramură de
activitate.

Ambele concepţii au o trăsătură comună, şi anume, o singură firmă realizează

producţia ramurii, respectiv asigură oferta unui bun economic pe o anumită piaţă.
Aceste situaţii sunt rar întâlnite în economie. De aceea, în definirea monopolului,
adesea se apelează la noţiunea de elasticitate încrucişată. O firmă se află în situaţie de
monopol atunci când coeficientul de elasticitate încrucişată al cererii din produsul pe
care ea îl vinde, în raport cu preţul la care vând acelaşi produs toate celelalte firme,
este zero sau apropiat de zero.

Chiar dacă o firmă nu este unică în domeniu, are calitatea de monopol când
domină piaţă prin producţia şi oferta sa, poziţie care nu este influenţată de o
modificare de preţ din partea celorlalte firme. Rezultă că monopolul poate fi perfect
(absolut) sau imperfect.

Monopolul perfect (absolut) este întâlnit de fiecare dată când o singură firmă are
la dispoziţie întreaga ofertă şi se găseşte în faţa unei pluralităţi de cumpărători. Bunul

1
care face obiectul ofertei este diferit de altele şi imposibil de a fi substituit de către
consumator.

Monopolul imperfect apare în situaţia în care, pe lângă producătorul, respectiv

ofertantul, care domină ramura şi piaţa, sunt şi alte firme de o forţă economică
redusă.

Existenţa şi dezvoltarea monopolurilor are mai multe cauze care stau de altfel la
baza formelor în care ele se prezintă. În primul rând există un monopol determinat în
mod natural. Acesta rezultă din deţinerea în exclusivitate sau cvasi-exclusivitate a
unor factori de producţie naturali cu calităţi deosebite: terenuri cu resurse minerale,
hidroenergetice deosebite, terenuri agricole de mare fertilitate sau aflate în zone
naturale unice, terenuri de construcţii în perimetre echipate şi foarte căutate etc.
Deţinătorul unor astfel de resurse cu o raritate deosebită are posibilitatea să fixeze
preţul şi cantitatea pe care o livrează fiecărui cumpărător, să adopte un comportament
discriminatoriu în raport cu potenţialii beneficiari.

Tot în categoria monopolurilor naturale intră şi acele domenii în care nici

economic şi nici tehnologic nu este posibilă existenţa mai multor întreprinderi
concurente: reţele de distribuţie a energiei termice, a gazelor, a apei, a căilor ferate etc.
Multiplicarea acestor reţele pentru a crea o piaţă concurenţială nu ar fi justificată
economic, ar necesita dublarea sau triplarea investiţiilor, iar între întreprinderi ar fi
posibilă realizarea de înţelegeri cu privire la preţ şi piaţă.

În ultimele decenii, existenţa unor monopoluri naturale a început să fie pusă sub
semnul întrebării. În trecut, serviciile publice de telefonie erau considerate monopol
natural întrucât costurile fixe erau ridicate, iar costurile marginale erau relativ reduse.
În plus, existenţa a mai multor reţele de cabluri nu era rentabilă pentru a justifica
instalarea mai multor telefoane într-o singură locuinţă. Progresele tehnologice în
telecomunicaţii au făcut ca monopolul natural al serviciilor telefonice cu cablu să
piardă teren. O parte importantă din suprafaţa ţării este deservită de mai multe reţele
de telefonie celulară, care folosesc undele radio în locul cablurilor.

În al doilea rând, poate exista un monopol instituit juridic de către autoritatea

statală (monopolul legal sau monopol instituţional) asupra unor sectoare de interes

2
strategic (apărarea naţională) şi de interes public care trebuie să intre sub incidenţa
controlului public: producţia de armament, materiale radioactive, unele substanţe
farmaceutice (morfina), producerea şi comercializarea tutunului şi alcoolului,
producţia banilor şi a timbrelor etc. Activităţile din domeniile respective sunt realizate
de regulă de întreprinderi publice, dar nu sunt excluse nici cele particulare, şi se află
sub protecţia acordată de puterea publică prin legi juridice. Situaţia de monopol se
concretizează în aceea că există obstacole de reglementare sau legislative la intrarea
concurenţilor şi alţi agenţi economici nu au dreptul să producă bunuri materiale şi
servicii similare sau să le importe şi să le comercializeze.

În al treilea rând, ca expresie directă a concentrării producţiei şi a capitalului,

există monopolul economic, marea unitate economică sau grupul de unităţi
economice, care, prin poziţiile deţinute, reuşeşte să-şi impună condiţiile în ceea ce
priveşte cercetarea, inovarea, producţia, comercializarea, preţurile în domeniile
industriei şi agricol, sau în ceea ce priveşte tarifele, creditele, dobânzile, etc, în
domeniul serviciilor sau în cel bancar, determinând într-o măsură considerabilă
termenii concurenţei.

Firma de mare dimensiune beneficiază de avantajele producţiei de scară care, în

raport cu mărimea pieţei şi condiţiile tehnice, realizează randamente tehnice
crescătoare şi un nivel redus al costurilor, timp îndelungat. O astfel de situaţie face
dificilă pătrunderea pe piaţă a unei noi firme care pentru început are costuri ridicate.

Reducerea numărului de firme facilitează realizarea unor înţelegeri sau acorduri

între ele.

În al patrulea rând, există un monopol tehnologic generat de proprietatea asupra

unui brevet de invenţie, ceea ce conferă deţinătorului un drept exclusiv o anumită
perioadă de timp.

Brevetul se acordă unui inventator cu scopul de a-i permite să utilizeze temporar

şi exclusiv un produs sau un proces tehnologic. De exemplu, o firmă farmaceutică
poate deţine monopolul asupra unui nou medicament un număr de ani stabilit prin lege
datorită protecţiei pe care i-o oferă brevetul. Statul acordă brevete cu scopul de a
încuraja invenţiile.

3
 În categoria restricţiilor la intrare pe piaţă, dar care nu sunt legate de o invenţie, se
includ licenţele pentru prestarea unor servicii publice (telefonie, televiziune prin cablu,
radio etc.). În asemenea situaţii, firma primeşte dreptul exclusiv de a presta un
serviciu, obligându-se, între altele, să pună serviciul respectiv la dispoziţia tuturor
consumatorilor.

În al cincilea rând, poate fi monopol de “marcă” şi nu de produs. Marca

comercială, care este unică şi recunoscută de consumatori, este expresia originalităţii
modelelor şi garanţia calităţii produselor. În acest caz, pe piaţă se manifestă un
monopol psihologic, subiectiv, creat prin publicitatea făcută unei mărci pentru a-şi
afirma personalitatea şi superioritatea. În acest caz ne găsim într-un regim de piaţă
care se situează la jumătatea drumului între o piaţă concurenţială şi monopolul absolut
şi este rezultatul condiţiilor subiective. De aici, rezultă că agentul economic, pentru a
reuşi în afaceri, trebuie să-şi cucerească o anumită poziţie pe piaţă, o poziţie de
monopol, să fie diferit de ceilalţi, iar în concurenţă, ideea de monopol este întotdeauna
subînţeleasă.

Termenul de monopol evocă ideea de dominaţie, de stăpânire, dreptul de a

dispune de un sector de activitate sau de o piaţă. Funcţia esenţială a monopolului o
reprezintă dominaţia pieţei, a ofertei unui bun economic, iar mobilul căruia îi
subordonează

4
5