CUPRINS

INTRODUCERE

1.2 20
1.3 21
1.4 22
1.5 25
1.6 25
1.7 27
1.8
28
1.9 30
1.9.1 31
1.9.2 33

1.9.3 34
1.9.3.1 35
1.9.3.2 35
1.9.3.3 36
1.9.4 37
1.10
38
1.11 38
1.11.1
39
1.11.2 40
1.12 40

43
2.1 43
2.2 44
2.3 46
5
 2.4
47

2.5 49
2.6 49
2.6.1 51
2.6.2 52
2.6.3 53
2.6.4 54

CAPITOLUL 3
PLANURI EXPERIMENTALE 57
3.1 57
3.2 62
3.2.1
62
3.2.2 63
3.2.2.1
65
3.2.2.2 66
3.3 66
3.4 68
3.5 70
3.6 75
3.7 80
3.8 80
3.9 85
3.10 86
3.11 88
3.12 89

CAPITOLUL 4
91
4.1 91
4.1.1 92
4.1.2 94
4.1.3 95
4.1.4 96
4.1.5 97
4.2 98
6
4.2.1 99

4.2.1.1 100
4.2.1.2 100
4.2.1.3 100
4.2.1.4 100
4.2.1.5 101
4.2.1.6 101
4.2.1.7
102
4.2.1.8 103
4.2.1.9 103
4.2.1.10
104
4.2.1.11 104
4.2.1.12 104
4.2.2 105
4.2.3 106
4.3 107
4.4 107
4.5
108

111
5.1
111
5.2 113
5.2.1 114
5.2.2 114
5.2.2.1 115
5.2.2.2 116
5.2.2.3 116
5.3 117
5.3.1 117
5.3.2
118
5.3.3 119
5.3.4 120
7
 5.4
121
5.4.1 121
5.4.2 124
5.4.2.1 125
5.4.2.2 128
5.4.2.3 130
5.4.3 132
5.4.4 133
5.4.5 133
5.5
135
5.5.1 135
5.5.1.1
136
5.5.1.2 138
5.5.2 139
5.5.3 140
5.5.4 140
5.5.5 142
5.6 144
5.6.1
144
5.6.2
145
5.6.3
146
5.7
147
5.7.1 147
5.7.2 150

153
6.1 153
6.1.1 154
6.1.2 155
6.1.3 155
6.1.3.1 158
8
 6.2 159
6.3 160
6.4 161
6.5 161
6.6 162
6.6.1
163
6.6.2
164
6.6.3
166
6.7
167
6.8 169
6.9
169
6.9.1 170
6.9.1.1 171
6.9.1.2 176
6.9.1.3 178
6.9.1.3.1 178
6.9.1.3.2
183
6.9.1.4 186

CAPITOLUL 7
CVASIEXPERIMENTUL 189
7.1 189
7.2 190
7.3 193
7.3.1
193
7.3.2 194
7.3.3
195
7.3.4
196

9
 199
8.1
199
8.2
202
8.3
204
8.3.1 204
8.3.2 205
8.3.3 205
8.3.4
207
8.3.5
207
8.3.6 208

209
9.1 209
9.1.1 212
9.1.2 210
9.1.3 211
9.1.4 212
9.1.5 212
9.1.6 213
9.2 214

217

10
 PROBLEMATICA PSIHODIAGNOSTICULUI
PERSONALITATII
Relaţionarea noastră cu oamenii este influenţată de o
serie de estimări pe care le efectuăm în legătură cu unele
trăsături de personalitate, cum sunt gradul de cooperanţă,
deschiderea, generozitatea, maturitatea emoţională, echilibrul
psihic etc. Acestea şi altele asemenea sunt extrem de importante
în toate laturile vieţii curente, la fel de importante ca şi
capacităţile, respectiv aptitudinile despre care am vorbit într-o
lucrare recenta (Martin, 2007 a). Nu este de mirare – conchid L.
Tyler şi W. Bruce Walash (1979) – că psihologii acordă
evaluării trăsăturilor de personalitate un interes cel puţin egal cu
acela al măsurării capacităţilor.
Odată cu acestă temă pătrundem în unul dintre cele mai
pasionante domenii ale psihodiagnosticului, acela care încearcă
să descifreze personalitatea ca ansamblu integrat, ca structură.
Este în tradiţia limbilor anglo-saxone ca atunci când
vorbim de psihodiagnosticul personalităţii să avem în vedere
sondarea trăsăturilor organizatoare ale acesteia, adică cele care
ţin de caracater, temperament şi motivaţie.
Psihodiagnosticul personalităţii implică, mai mult decât
în alte domenii, susţinerea sa de către teoria psihologică.
Conceptele aparţinătoare diferitelor teorii ale personalităţii sunt
singurele instrumente de care dispunem pentru a trece dincolo
de factual, către determinaţii psihici ai comportamentului. Din
păcate la ora actuală nu se poate vorbi de un test sau teorie care,

11
singure, ne-ar putea releva personalitatea în atributele totalităţii,
integralităţii şi unicităţii ei. Acest demers către structurile
interne ale persoanei (Allport,1991) antrenează eşafodajul
conceptual al teoriilor cărora le aparţin testele utilizate şi prin
aceasta mijloceşte un “sentiment” al unei validităţi conceptuale
relative, numit de unii autori validitate subiectivă, privitor
rezultatul final al examenului psihologic. Rezultă de aici
importanţa teoriilor personalităţii în procesul psihodiagnozei nu
numai ca un mijloc de a encultura intuiţia psihologică dar mai
ales ca instrumente conceptuale prin care examenul psihologic
al personalităţii accede la esenţă, la ceeace este durabil şi deci
predictibil în manifestările ei. Este motivul căruia Anastasi
(1976,1979) îi dă conotaţii etico-deontologice când afirmă că
testele psihologice nu trebuie utilizate în afara contextului
ştiinţific, şi care determină orice discuţie despre teste să ia în
considerare, teoriile personalităţii.
Rezultă că datorită complexitatii sale psihodiagnosticul
personalităţii trebuie sa fie puternic sustinut de personologie –
un sistem integrat de concepte care explică modul de
functionare, dezvoltare, adaptare şi integrare al persoaneiîntr-un
context cultural-social dat. Cunoaşterea teoriilor personalităţii şi
operarea cu ele sunt aspecte indispensabile ale competenţei
psihodiagnosticianului. În afara lor, simpla administrare de teste
rămâne terenul de predilecţie al diletantismului. De aceea,
parafrazând dictonul înscris pe frontispiciul Lyceului peripatetic,
accesului liber la testele de personalitate ar trebui să-i opunem

12
avertismentul '' Nu are ce căuta aici cel ce ce nu stăpâneşte cum
se cuvine teoriile personalităţii !''. Evident că, dat fiind
specificul acestei cărţi, ne vom opri doar asupra conceptelor de
bază ale unor teorii ale personalităţii care stau la baza
interpreterii testelor de personalitate.
Abordarea psihodiagnostică a personalitatii se confruntă
cu o serie de insuficiente ce izvorasc fie din specificul evaluării
trăsăturilor de personalitate, fie din teoriile ei. În legătură cu
primul tip de dificultăţi L. Tyler şi W. Bruce Walsh (1979)
menţionează una cu valoare de principiu : Spre deosebire de
măsurarea capacităţilor, testarea personalităţii nu poate beneficia
de plasarea celui testat într-o situaţie standard în care trăsturile
măsurate să se manifeste cu mare autencitate. Presupunând că
vrem să evaluăm nivelul de maturizare afectivă ar trebui să
plasăm persoana testată în situaţii standardizate de frustrare,
iritare, mânie etc. Psihologii militari au produs aceste situaţii
standard în care subiecţii să eşuze în rezolvarea anumitor sarcini
complexe. Dar, remarcă în continuare autorii citaţi, a primi
remarci insultătoare din partea examinatorului nu este acelaşi
lucru cu a le primi de la superiorii militari. Prin urmare situaţia
experimentală nu este identică cu situaţiile reale de frustrare din
război. Cele mai multe dintre caracteristicile de personalitate
sunt de natură socială, ori este dificil să reproduci situaţii sociale
în care persoana să se comporte autentic, aşa cum se întămplă în
viaţa reală.

13
 Dificultatea a putut fi surmontată de către psihologi fie
substituind comportamentul relatat celui observat, cum este
cazul inventarelor de personalitate, fie apleând la stimuli
ambigui, cum este cazul testelor proiective, în ideea că
răspunsurile subiectului vor releva ceva din din stilul său
personal ori din orientarea sa generală.
Privitor la al doilea tip de dificultăţi, există următoarele
limite ale teoriilor personalitatii care se răsfrâng asupra
psihodiagnosticului:
-Lipsa unei elaborari integratoare ca o perspectiva coerenta
asupra personalitatii (P. Popescu Neveanu, 1992);
-Imprecizia termenilor si imixtiunea limbajului comun in teorie;
-Exista o dificultate aproape funciara datorata faptului ca
normalitatea este mai greu de investigat decit individul cu
tulburări de personalitate;
-Diagnosticarea personalitatii trebuie sa cuprinda mai mule
aspecte deodata şi anume pe cele dinamice, motivationale,
instrumentale, valorice;
-Încă nu sunt elucidate mecanismele de bază (vointa,
emotivitatea) după cum nu sunt elucidate nici trasaturile
substratului de antrenare al trasaturilor de personalitate (Ursula
Schiopu, 1978)
-Se surprinde cu greu unicitatea personalitatii. După Allport
caracteristicile de bază ale personalitatii sunt: unicitatea,
integralitatea, elanul spre viitor (= capacitatea de a formula

14
scopuri si de a le urmari cu asiduitate) şi intrepatrunderea
trăsăturilor sale.
In psihodiagnosticul personalităţii se pleacă de la
aspectele tipice dar oarecum exterioare ale personalitatii. Se
procedează apoi la generalizarea lor într-un concept, după care
este efectuat drumul invers, din nou către aspectele tipice care se
îmbogăţesc prin deducerea, pe baza conceptului, a altor note
specifice. Prin aceasta psihodiagnosticul personalităţii devine
diferenţial şi accede la unicitate.
- Intotdeauna în planul psihic profund există conduite
neantrenate in comportamentele curente dar care nu sunt mai
puţin importante şi psihodiagnostice pentru ceeea ce persoana
este în realitate. Astfel, potrivit tipologiei lui Jung, persoana
este nu numai ceea ce determină orientarea sa fundamentală,
care poate fi introvertită sau introvertită, ci si ceea ce determină
orientarea inconstientă, care de obicei este reversul celei
afirmate conştient. Nu doar Anima în stare manifestă, în cazul
femeilor, dar şi Animus-ul latent are valoare explicativă pentru
comportamentul real.

Taxonomia teoriilor personalităţii din perspectivă

psihodiagnostică
Pieron consideră ca “personalitatea” desemnează
modalităţile psihologice şi fiziologice ale individului. Allport
defineşte personalitatea ca fiind “organizarea dinamică în cadrul

15
individual a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea
şi comportamentul său caracteristic”(1991, p.40).
Guilford (1957,p.5) accentuează în definiţia sa unicitatea
şi caracterul integrat al persoanei : “ Personalitatea unui individ
este patternul său unic de trăsături. “
P.Popescu-Neveanu precizează dimensiunea socială în structura
personalităţii - personalitatea este tributară socialului şi definită
prin social (1978). Personalitatea este “un întreg individualizat,
cu o completitudine concretă, unitară şi stabilă în structura şi
dinamica sa” (Popescu-Neveanu,1994,p.87.).
Allport observă că personalitatea, din punct de vedere
biologic, este cea mai convenabilă formă de supravieţuire a
oamenilor. ''Ea este pentru individ ceea ce specia este pentru
tipurile biologice vii'' (G. W. Allport, 1961). Noi adăugăm în
consens cu P.P. Neveanu,1992) că, întrucât mediul de viaţă
dominant al persoanei este cel social, personalitatea este un
construct eminamente social. Teoria personaltăţii trebuie să
acorde locul cuvenit dimensiunii sociale a personalităţii, aşa
cum Allport, de altfel, o face.
Tabloul multitudinii teoriilor personalităţii şi al
definiţiilor asociate este prin, diversitatea şi eterogenitatea sa,
oarecum decorcentant (D. Schultz, 1990). Acest fapt are totuşi o
implicaţie pozitivă: teoriile reprezintă tot atâtea perspective din
care personalitatea este abordată, este adevărat fară a se fi ajuns
la o teorie integrală a acesteia. Mai există un alt aspect pozitiv
ce rezida din faptul că marea majoritate a teoriilor a fost

16
transpusă in instrumente de evaluare. Incrucişând aceste
instrumente, în procesul concret de psihodiagnoză, instrumente
sustinute conceptual de teorii diferite, obtinem o mai mare
validitate conceptuală.
V. Callan şi colaboratorii (1986) împart teoriile
personalităţii în: teorii psihodinamice care accentuează rolul
proceselor primare, inconştiente, teorii comportamentiste
potrivit cărora comportamentul uman este învăţat prin
condiţionare clasică, operantă, prin modelare sau întărire prin
vicariere, teorii fenomenologice focalizate pe modul individual
de percepere a lumii şi teorii ale trăsăturilor (trait theory) ca
determinanţi şi organizatori ai comportamentului. La acestea
putem adăuga odată cu Atkinson (1993) direcţia metodologică.

Orientarea psihanalitică
Impactul psihanalizei asupra psihologiei şi în general
asupra culturii sec.al XX-lea este imens. În domeniul
psihodiagnosticului testele proiective îşi revendică baza
teoretică în conceptele acestei psihologii.
Reprezentanţii cei mai de seamă ai acestei direcţii sunt Sigmund
Freud, Alfred Adler Adler şI Gustav Jung. Ne limităm la a
concluziona cu privire la impactul psihanalizei asupra
psihodiagnosticului personalităţii.
Freud nu a avut preocupări în domeniul psihodiagnosticului. El
considera că analiza viselor reprezintă calea regală către

17
inconştient - depozitarul adevăratelor mobiluri ale
comportamentului uman.
După Adler evaluarea persoanei trebuie să se bizuie pe
ceea ce el numea “das bewegungslinie”- linia imaginară care
uneşte evenimentele primilor ani de viaţă cu evenimentul sau
simptomul prezent.
Pentru psihanaliză libidoul este energia care susţine toate
actele psihocomportamentale. Jung consideră că energia
psihică ,libidoul, este canalizată în două direcţii, atitudini
fundamentale faţă de lume, extroversiunea şi introversiunea.
Când una este conştientă şi dominantă, cealaltă acţionează în
surdină în plan inconştient. Combinaţia introversiunii şi
extraversiunii cu ceea ce el numeşte funcţii psihologice
(manierele diferite de a percepe şi înţelege lumea; două sunt
raţionale: gândirea, afectivitatea iar celelalte două sunt
iraţionale: senzaţiile şi intuiţia) se obţin următoarele opt tipuri
psihologice: extravert cognitiv, extravert afectiv, extravert
senzitiv, extravert intuitiv, introvert cognitiv, introvert afectiv,
introvert senzitiv , introvert intuitiv. Dat fiind că asemeni
oricărei tipologii, tipologia jungiană încorsetează varietatea
aparent infinită a trăsăturilor psihologice omeneşti în nişte
categorii înguste, ea “este cel mai bine utilizată când te serveşti
de ea ca de o busolă”(Stevens,1996).
Impactul teoriei jungiene a personalităţii asupra
domeniului psihodiagnozei a fost mai direct decât în cazul altor
orientări aparţinând psihologiei profunzimilor. Jung însuşi este

18
părintele metodei asociaţiei libere - metodă psihodiagnostică
experimentală prin care pot fi evidenţiate cauzele complexuale
ale unor manifestăru actuale.
Încă din 1920 două pasionate autoare, Katharine Briggs
şi fiica sa Isabel Briggs Myers realizeză un chestionar pentru
investigarea tipologiei iungiene numit M.B.T.I ( Myers, Briggs
Tipe Indicator), care, în diverse variante, mai este utilizat şi
astăzi inclusiv în consilierea vocaţională ( Minulescu,1996).
Chestionarul încadrează subiectul în una din cele 16 tipuri care
rezultă din corelarea celor opt tipuri jungiene cu echivalenţii lor
care acţionează în mod secundar în plan inconştient.
Tipologia iungiană va constitui punctul de plecare al
concepţiei lui Eysenck privind extraversia - introversia,
concepţie asupra căreia vom reveni într-un alt context.
Consecinţele teoretice şi metodologice ale psihologiei
abisale pentru psihodiagnoza personalităţii pot fi schiţate astfel:
-Teoria freudiană promovează o viziune sistemică,
structurală şi dinamică asupra personalităţii. Sistemul
personalităţii dispune de elemente de stabilitate integrate, sine,
eu, supraeu, antrenate într-un determinism care explică şi face
previzibilă fenomenologia subiectivă. Personalitatea poate fi
înţeleasă numai ca totalitate ca structură globală mergînd pe firul
invers al determinismului, de la straturile superficiale,
constituite prin proiecţie şi raţionalizare, către straturile sale
profunde şi autentice. Tehnicile proiective vor fi construite pe
baza acestei paradigme.

19
-Odată cu primii dizidenţi ai psihanalizei , Adler şi Jung se
accentuează rolul eului, al structurilor conştiente în
psihodiagnosticul personalităţii. Amplificarea rolului eului în
sistemul personalităţii va pregăti terenul de consens cu
neobehaviorismul.
-Adler şi Jung atrag atenţia asupra determinismului teleologic
propriu fiinţei umane. Nu numai viaţa afectivă, inconştientul
determină evoluţia persoanei dar şi scopurile sale de viaţă.
Personalitatea tinde să-şi împlinească superioritatea, planul de
viaţă (Adler) prin individuaţie, pentru a atinge stadiul sinelui ca
unitate deplină a tendinţelor inconştiente şi conştiente (Jung).
Psihodiagnoza personalităţii trebuie să ia în seamă nu doar
determinarea proceselor secundare de către cele primare dar şi
scopurile în virtutea cărora se fasonează planul de viaţă al
omului. Este terenul paradigmatic pe care va evolua psihologia
umanistă .
Trebuie să menţionăm în continuare contribuţia lui H.
Murray. Meritul său constă în faptul că, elaborându-şi propriul
sistem de personalitate în imediata prelungire a modelului
freudian el este foarte preocupat de instrumentele
psihodiagnostice care pot măsura conceptele modelului său.
În sistemul său de personalitate conceptul de trebuinţă
este central. Împreună cu colaboratorii săi de la Harvard, Murray
dezvoltă chestionare pentru investigarea tuturor trebuinţelor. El
are meritul de a fi abordat pe cale experimentală, cu
instrumente, unele deja încorporate în arsenalul metodologic al

20
psihologiei (testul proiectiv, chestionarul, observaţia,
experimentul de laborator, etc.) altele noi şi ingenioase
(experimentul situaţional, consiliul de psihodiagnoză) concepte
psihanalitice, demitizându-le şi exprimându-le operaţional în
noţiunile psihologiei academice, mai pretabile verificării
empirice (trebuinţă, trăsătură, variabilă, factori, etc.).
În plan metodologic Murray realizeză Testul Tematic de
Apercepţie şi conduce în calitate de director ştiinţific al
Oficiului de Servicii Strategice ale armatei S.U.A. un complex
program de selecţie realizat din perspectivă ideografică,
constând în investigarea totală a personalităţii. Abordarea
cuprindea probe proiective, interviuri şi teste situaţionale.
Testele situaţionale modelau situaţii de viaţă reale care
confruntau subiecţii cu sarcini de conducere pline de obstacole
şi prilejuiau observaţii complexe asupra aptitudinilor de
conducere şi capacităţii lor de a face faţă unor împrejurări
frustrante. Metoda este astăzi larg utilizată în S.U.A. în selecţia
managerilor (Schultz,1991).

Orientarea fenomenologică
În acestă orientare personologică pot fi incluse direcţia
umanistă - cea de-a treia forţă în psihologie - reprezentată în
principal de Carl Rogers şi Abraham Maslow şi într-o oarecare
măsură ( Schultz,1991) de către Gordon Allport şi direcţia
cognitivistă reprezentată de George Kelly. Ceeace uneşte
aceste teorii este accentul comun pe experienţa subiectivă a

21
persoanei, pe modul în care aceasta percepe şi interpretează
lumea, deci pe fenomenologia sa (Atkinson,1993), precum şi o
nouă filosofie a naturii umane, un Weltanschauung umanist
(Maslow,1970).
Structura personalităţii, potrivit concepţiei lui Rogers cuprinde
ca element central self-ul, echivalent oarecum cu eul freudian.
După Rogers singura bază autentică pentru evaluarea
personalităţii este accesarea experienţelor sale interioare. Eului
îi este proprie tendinţa de actualizare de fapt o trebuinţă
fundamentală, înnăscută de dezvoltare a tuturor capacităţlor
fizice şi psihice ale persoanei. Sthepenson elaborează tehnica Q-
sort care constă în selectarea de către subiect a unor propoziţii
referitoare la self-conceptul său din punctul de vedere al
gradului în care acestea i se potrivesc.
Everett Shostrom (conf. Schultz,1990) dezvoltă intre
anii 1964 .-1974 un instrument de măsurare a atualizării self-
ului, P.O.I. (Personal Orientation Inventory) format din 150 de
perechi de propoziţii în care subiectul o alege pe aceea care i se
potriveşete cel mai bine. Inventarul are două scale majore -
Competenţa temporară (capacitatea de a trăi în prezent) ,
Direcţionare interioară (nivelul implicării propriului self în
judecăţi logice şi valorice) precum şi alte 10 subscale.
După G. Kelley, autorul Teoriei constructelor
personale, calea de acces către înţelegerea individului nu o mai
constituie sondarea stratului inconştient al personalităţii prin
analiza viselor sau prin asociaţia liberă ca în psihologia abisală,

22
nici interpretarea pattrn-urilor de răspuns la stimuli sau modele
ca în psihologia comportamentistă, nici evaluarea trăsăturilor
sau încadrarea individului într-o tipologie cum procedează
teoriile trăsăturilor ci racordarea la fenomenologia
subiectului, la constructele sale personale (pattern-uri
cognitive de interpretare a mediului de viaţă), prin evaluarea
comportamentului său raţional apelănd la interviu, la
autocaracterizarea acestuia sau la “Testul repertoar al
constructelor de rol”, tehnică elaborată de Kelley.

Personalitatea în concepţia behavioristă şi neobehavioristă.

Behaviorismului îi este specifică, mai ales la începuturile sale, o
orientare în studiul personalităţii diametral opusă psihanalizei.
Psihologia dacă doreşte să devină o ştiinţă trebuie să renunţe la
preocuparea pentru omul interior (conştient, inconştient, eu,
motivaţii, etc.), care nu este decât o deghizare a vechiului
concept teologic la sufletului, şi să se limiteze la măsurarea
faptelor observabile şi manipulabile, adică la comportament.
Personalitatea este un ansamblu de comportamente învăţate în
situaţii specifice.
Un exemplu sugestiv de construcţie al unor teste de personalitate
pe principiile teoriei învăţării îl costituie “Inventarul de
anxietate de tip S-R” elaborat de către Endler şi Hunt.
Chestionarul se bazează pe descrierea a 11 situaţii generatoare
de anxietate. Subiecţii evaluează în ceeace îi priveşte
intensitatea celor 11 reacţii posibile. Analizând datele obţinute

23
cu ajutorul chestionarului menţionat Endler si Hunt, citaţi de
Anastasi (1976), constată că cea mai mare parte a varianţei se
datorează nu atât situaţei sau diferenţelor individuale luate
separat, cât interacţiunii dintre situaţii si indivizi.

Orientări metodologice în studiul personalităţii

Atkinson (1993) distinge în cadrul acestei orientări psihologice,
care consideră că trăsăturile sunt factorii cauzali ai
comportamentului, trei teorii reprezentative şi anume Teoriile
tipurilor, Teoriile trăsăturilor (Trait Theories), Teoriile
factorialiste.

Teoriile tipurilor
Caracteristica lor comună este reducerea diversităţii
comportamentului uman la căteva tipuri explicative, sau
dimensiuni discontinui. Potrivit lui Cattell tipul psihologic este
un model particular şi repetabil de însuşiri. Apartenenţa unui
individ la un tip, odată stabilită, permite inferarea sau predicţia
unor comportamente viitoare. Tipologiile operează cu categorii
statistice, fapt care explică încadrarea doar parţială a indivizilor
reali. Cei mai mulţi oameni aparţin mai multor categorii
tipologice iar alţii nu pot fi încadraţi în nici un tip.
Sunt deja cunoscute tipologiile lui Hipocrat, Viola, Pende,
Kretschmer, Sigaud, Sheldon, ş.a. Tot aici sunt încadrabile
tipologia freudiană bazată pe stadiile libidoului, sau tipologia
adleriană privind nivelul de socializare.

24
Teoriile trăsăturilor
Aceste teorii concep trăsăturile ca pe nişte unităţi
fundamentale ale personalităţii, ca pe dispoziţii constante de
răspuns Pervin,1994). Sunt reprezentate de aproape toate
teoriile personalităţii care sunt operaţionalizate în diverse
instrumente de evaluare a personalităţii şi la care, într-o formă
directă sau indirectă, conceptul de trăsătură este prezent.
Tipurile jungiene operaţionalizate în chestionarul Mayers-
Briggs devin categorii continui adică trăsături. La fel, factorii
identificaţi în teoriile omonime sunt de fapt grupări (clusteri) de
trăsături ,şi ei înşişi pot fi trataţi ca trăsături în măsura în care
exprimă şi explică variabilitatea comportamentului.
Trăsăturile, spre deosebire de tipuri, sunt dimensiuni
continuui şi se bazează pe presupunerea că persoanele diferă
simultan din punctul de vedere al unor dimensiuni sau scale
(inteligenţă, stabilitate emoţională, agresivitate, dominanţă, etc.).
Persoana este recompusă pe baza poziţiei ocupată pe fiecare
scală (Atkinson,1993) sau este concepută nomotetic drept locul
de intersecţie al mai multor variabile cantitative(Allport,1991).
Un teoretician remarcabil al trăsăturilor este J.P. Guilford.
Trăsăturile în calitate de determinanţi ai comportamentului nu
pot fi observate direct. Accesul la acestea este posibil prin
inferenţe fondate pe observarea unor “cue-şi” comportamentali-
indicatorii trăsăturilor -care se referă la ce face, ce-i place, cât
de bine face şi în ce maneiră cineva face un anumit lucru.

25
Proprietăţile trăsăturilor se referă la scalaritate (semnifică faptul
că fiecare individ ocupă pe continuumul trăsăturii o pozitie
diferită - trait.positions, şi că poziţia zero este punctul zero al
semnifi-caţiei psihologice), la consistenţă (indivizii diferă din
punctul de vedere al variabilităţii trăsăturilor, cei mai predictivi
fiind subiecţii situaţi la capetele scalei unde variabilitatea este
mai mică, faţă de subiecţii situaţi la mijlocul ei unde
variabilitatea este cea mai mare.), la universalitate (gradul de
manifestare a trăsăturii în populaţia generală, unele instrumente
fiind mai valabile pentru un segment al populaţiei cecât pentru
altul), la generalitate (măsura în care trăsătura se manifestă în
comportamentul persoanei, cum este cazul nervozităţii care
vizează nivelul general al activităţii şi al autocontrolului), la
nivelul de organizare , mai mic sau mai mare al trăsăturilor , şi
in sfârşit, la patternurile de organizare ale trăsăturilor, diferite
de la un individ la altul (sociabilitatea cuiva se poate manifesta
în uşurinţa de a stabili prietenii, iar la altcineva prin uşurinţa de
a stabili contacte de afaceri). Trăsăturile personalităţii atăt la
nivel individual cât şi la nivelul populaţiei pot evolua
independent sau în clusteri.

a b

S A I N O

26
a b c d e f g h i j k l m n o p q r s
t u v

Structura ierarhică a personalităţii (După

Guilford,1959,p.100)

Guilford prezintă un interesant model structural al

personalităţii, compus din trei niveluri care sunt intercorelate
printr-o ierarhie determinativă şi una predictivă. Conform
figurii de mai sus primul nivel este numit hexis şi desemnează
dispoziţiile de comportare (a,b,c,d,etc.) într-o manieră constantă,
într-un număr limitat de situaţii . Acestea au drept indicatori
actele specifice de la nivelul inferior, reprezentate de totalul
răspunsurilor unei scale a unui chestionar. La un nivel superior
se află trăsăturile primare (S,A,I,N,O) obţinute prin analiza
factorială a intercorelaţiilor dintre trăsăturile hexis pe care le au
ca indicatori . În vârful piramidei se află sindroamele tipuri (a,b)
care se obţin prin intercorelarea trăsăturilor primare. Ierarhiile
determinative şi predictive funcţionează de sus în jos, de la
nivelurile superioare către cele inferioare , iar inferenţele au loc
în sens invers, adică indicatorii unei trăsături sunt reprezentaţi
de nivelul inferior. Cu cât gradul de structurare al nivelului

27
superior este mai mare cu atât creşte calitatea predicţiei . Astfel,
cunoscând că o persoană are o înaltă trebuinţă de a se conduce
după principii morale, ne putem aştepta să aibă o înaltă
onestitate şi o mare trebuinţă de a proceda cinstit în diverse
situaţii. După Guilford practicienii sunt interesaţi de modelul
ierarhic în măsura în care la unul dintre niveluri sau la altul va
găsi informaţia cea mai utilă despre trăsătura investigată.
Potrivit lui Allport trăsăturile sunt carămizile
organizării personalităţii şi reprezintă integrarea unei clase de
stimuli cu o clasă de răspunsuri (Allport, 1991) adică rezultatul
integrării a numeroase deprinderi care au acceaşi semnificaţie
adaptativă generală pentru persoană. Allport distinge între
trăsături comune (pe baza cărora oamenii pot fi comparaţi) şi
dispoziţii persoanle( pattern-uri unice de trăsături la nivel
individual, adevărate focare de organizare). Dispoziţiile
personale pot fi identificate printr-o calitate nucleară. Din
punctul de vedere al amplorii lor asupra comportamentului
dispoziţiile personale pot fi cardinale dacă influenţează în mod
global toate aspectele personalităţii, centrale sau secundare.
Numărul dispoziţiilor persoanle, la nivelul unui individ, este
cuprins între cinci şi zece. Evaluarea personalităţii este în
concepţia lui Allport o problemă de a găsi echilibrul între facorii
comuni şi factorii morfogenetici, genotip şi fenotip, nomotetic şi
ideografic şi este posibilă prin studierea dispoziţiilor personale
care implică următorii paşi : 1. Decelarea trăsăturilor comune
prin chestionare (etapa nomotetică,s.n.), 2. Studii de caz, 3.

28
analiza empirică a actelor persoanei investigate, 4. Abordarea
clinică (etapa ideografică, s.n.).

Orientarea factorialistă
R. Cattell în America şi H. J. Eysenck în Anglia sunt
principalii reprezentatnţi ai acestei orientări în studiul
personalităţii.
Raymond Cattell defineşte personalitatea ca pe ceva care ne
permite să facem predicţii asupra comportamentului viitor al
unei persoane (Cattell,1957). Predicţia comportamentului este
scopul central al studierii personalităţii. Nu putem însă face
predicţii acceptabile asupra comportamentului unei persoane
într-o situaţie dată decât în masura în care cunoaştem elementele
de continuitate şi de constanţă în structura personalităţii-
trăsăturile şi patten- urile acestora. Aşadar trăsăturile sunt
unităţile structurale ale personalităţii şi reprezintă modalităţile
constante ale unei persoane de a reacţiona la situaţiile stimul.
Trăsăturile de personalitate pot fi evidenţiate prin analiza
factorială a unei mase uriaşe de date obţinute prin efectuarea
unor multiple măsurători asupra personalităţii. Spre deosebire de
Allport , Cattell nu este de părere că trăsăturile au o existenţă
obiectivată în fiecare individ. El le concepe ca pe nişte
constructe ipoteteice deduse din observarea comportamentului
extern (Schultz,1990).
Cercetările lui Cattell privind factorii -trăsături ai personalităţii
pleacă de la lista de termeni englezi referitori la personalitate

29
extrasă din vocabular de către Allport şi Odbert. Această listă
redusă, într-o primă etapă, la 171 de denumiri prin gruparea
termenilor sinonimi este utilizată în evaluarea unui lot de
subiecţi. Rezultatele evaluării, interpretate corelaţional conduc
la o listă de 53 de grupuri de termeni. Fiecare subiect al unui
nou lot este evaluat de doi experţi, care cunosc foarte bine
persoanele testate, pe baza ultimei liste de termeni. Analiza
factorială a acestor evaluări s-a concretizat intr-o listă finală de
12 factori, care reprezintă, potrivit concepţiei lui Cattell,
trăsăturile primare ale personalităţii. La nivel individual ,
aceste trăsături identificate nomotetic, relizează patten-uri
specifice prin poziţiile diferite ocupate de subiecţi pe
continuumul fiecărui factor, pattern-uri pe care le aprofundăm
prin anliză ideografică. În acest sens Cattel obişnuia să utilizeze
metoda intensivă de studiu bazată pe date de observaţie,
interviu, pe probe proiective (pe care impropriu le numea probe
obiective) şi pe teste situaţionale care plasau subiecul în
condiţiile poprii de viaţă şi de activitate (Schultz, 1990).
Cattell utilizează trei modalităţi de clasificare a
trăsăturilor de personalitate. O primă distincţie împarte
trăsăturile de personalitate , la fel ca Allport, în trăsături
comune-specifice specifice tuturor oamenilor- datorate
bagajului ereditar similar şi pattern-urilor comune ale
influenţelor sociale, şi trăsături unice manifestate cu precădere
în domeniul intereselor şi atitudinilor specifice fiecărui individ.
Inteligenţa, introversia, tendinţa gregară sunt exemple de

30
trăsături comune. O altă clasificare distige trăsăturile abilităţi,
trăsături temperamentale şi trăsături dinamice
(motivaţionale). Cea mai interesantă clasificare deosebeşte
trăsăturile de suprafaţă de trăsăturile sursă. Trăsăturile de
suprafaţă sunt grupări de caracteristici ale personalităţii care
corelează între ele fără să fie determinate de o sursă unică.
Echivalentul lor în personalitatea morbidă o constituie
sindromul. Trăsăturile sursă derivă din analizele factoriale şi
sunt elementele de bază ale personalităţii. Ele pot fi
constituţionale sau modelate de mediu. Cattell a identificat în
total 16 astfel de trăsături sursă care stau la baza predicţiei
comportamentului în terapie învăţare, mediu ocupaţional,
accidente. Ele sunt măsurate cu ajutorul chestionarului 16PF.
Organizarea dinamică a personalităţii cuprinde trei nivele :
ergii, sentimentele şi atitudinile.
Ergii desemnează trăsături sursă înnăscute, sursele primare de
energie ale comportamentului, elemente permanente în strucura
personalităţii. Cattell preferă termenul erg (în gr. ergon=energie)
celor de impuls sau instinct.
Sentimentele sunt trăsături sursă care ţin de mediu şi sunt
rezultatul învăţării, deci nu au un caracter permanent. Ele sunt
pttern-uri de atitudini focaliazate pe aspectele importante din
viaţa fiecăruia : patrie, soţie, profesie, religie, etc.
Atitudinile reprezintă nu doar opiniile ci interesele, emoţiile şi
acţiunile unei persoane orientate către evenimente şi obiecte.

31
Imaginea interrelaţiilor dintre aceste nivele este numită de catre
Cattell latice dinamică iar modelul relaţiilor de determinare al
unui nivel de către altul se numeşte subsidiere. O atitudine este
determinată (subsidiată) de unul sau mai multe sentimente care
pot avea la origine unul sau mai mulţi ergi. Sentimentele unei
persoane se organizeză în jurul unui sentiment master care este
sentimentul de sine sau cum îi spune Cattell self- sentiment. El
determină toate atitudinile persoanei fiind echivalent cu eul sau
ego-ul abisal, sau cu self-ul neobehaviorist.
Concepţia lui Cattel despre personalitate şi despre evaluarea
ei este operaţionalizată în mai multe chestionare. Cele mai
cunoscute sunt Chestionarul 16 FF, Chestionarul pentru
adolescenţi - HSPQ şi Chestionarul de anxietate “ C ”. În
capitolul consacrat chestionarelor vom reveni asupra
instrumentului 16 PF.
Oricare abordare a teoriilor personalităţii nu poate face
abstracţie de contribuţia teoretică şi metodologică a lui
H.J.Eysenck, activitate care se întinde pe mai multe decenii şi
cuprinde arii care depăşesc încadrarea ei în orientarea
factorialistă. Coordonatele esenţiale ale concepţiei lui Eysenck
despre personalitate şi despre metodele de investigare ale
acesteia vizează pe de o parte numeroasele sale studii privitoare
la bazele biologice ale personalităţii şi la metodele
neurofiziologice utilizate în investigarea lor, iar pe de altă parte,
modelul său integrativ despre personalite. Aceasta este
structurată pe trei dimensiuni fundamentale- extraverisie,

32
nevrotism, psihoticism şi este ierarhizată pe patru nivele de
generalitate, în multe privinţe asemănătoare nivelelor modelului
ierarhic al lui Guilford. Enumerate de la bază către vârf cele
patru nivele sunt: actele mentale singulare, actele mentale
habituale, trăsăturile obţinute prin corelarea actelor habituale şi
constelaţiile de trăsături, adică sindroamele- trăsături sau
tipurile psihologice.
Structura personalităţii, cu dimensiunile ei fundamentale, nu
poate fi decelată decăt prin intermediul analizei factoriale dar
semnificaţiile psihologice ale rezultatelor acesteia nu pot fi
precizate decât prin coroborarea unor surse de informaţie cât
mai divese cum sunt cele provenite din măsurători din domeniul
neuroştiinţelor, din aplicarea testelor de personalitate, sau din
testele obiective.
Dimensiunile fundamentale, axele personalităţii au o
determinare ereditară manifestată în predispoziţii, iar influenţele
mediului se mişcă între aceste coordonate biologice. Ceeace
apare în comportamentul observabil, în chestionare, sunt
aspectele fenotipice care rezultă din interacţiunea ereditate-
mediu. Plomin şi Bergman vor confirma în anii 1990
componenta ereditară a trăsăturilor, a cărei pondere o estimează
a fi de 40%. Autorii citaţi de Pervin (1994) subliniază că
ereditatea nu acţionează numai direct în formarea personalităţii
dar şi indirect în măsura în care persoana selectează modifică şi
crează ea însăşi evenimentele.

33
 Operaţionalizarea modelului personalităţii al lui Eysenck îşi
gaseşte concretizarea în chestionarele elaborate împreună cu
colaboratorii săi timp de peste trei decenii. Ultima variantă a
seriei sale de chestionare pentru investigarea extra-introversiunii
şi nevrotismului este E.P.Q ( Eysenck Personality,
Questionnaire) din 1975. În acest chestionar apare a treia
dimensiune introdusă ulterior în modelul său, psihoticismul.
Conţinutul comportamental al dimensiunilor introversie-
extraversie şi stabilitate - neuroticism este asemănător accepţiei
date de Jung : introversie = comportament retras,
liniştit,autocontrolat, tinzând să dezvolte simptome de anxietate,
depresie, nervozitate,etc.; extraversie= deschidere, excitabilitate,
preferinţă pentru contacte sociale, glume, cooperare,etc.;
neuroticismul= labilitatea emoţiilor,tendinţe depresive,
anxietate, etc. Psihoticismul se caracterizează prin agresivitate,
impulsivitate , răceală, ostilitate, originalitate, potenţial
creativ,etc.

CHESTIONARELE SI INVENTARELE DE
PERSONALITATE

34
 Cea mai generala clasificare a chestionarelor de
personalitate împarte aceste instrumente, dupa cum masoara una
sau mai multe trasaturi ale personalitatii, în chestionare
unifazice şi multifazice
Funcţie de destinaţia lor ele se clasifică în chestionare de:
adaptare, atitudini, interese şi de personalitate (U. Şchiopu,
1976).

CHESTIONARELE DE ADAPTARE
Urmaresc sa evidentieze dificultatile de adaptare în
diverse medii ale activitatii umane: mediul scolar, universitar,
mediul muncii. Ele surprind aspectele diferentiale ale
adaptabilitatii, unele persoane fiind mai adaptabile sau mai
putin adaptabile în raport cu un anumit domeniu al activitatii
umane .
Exista trei feluri de adaptare: -prin asimilarea mediului
-prin acomodarea la
cerintele lui
-prin deplasarea sau
inlocuirea în caz de esec.
Acomodarea si asimilarea functioneaza sistemic, orice asimilare
este urmata, potrivit teoriei lui Piaget, de acomodarea la noile
achizitii.
Deplasarea se refera pe de o parte la o strategie a Eului,
explicată de psihanaliză, când centrul de interes se schimbă către
un alt domeniu al activitatii, ca în cazul în care inregistrând

35
esec în domeniul prezent (nu ne-am realizat ca psihologi) ne
orientăm către domeniul afacerilor sau invers. Pe de altă parte,
deplasarea se poate produce si imaginar, în sensul că, ne
compensăm eventualele răni ale stimei de sine, ale imaginii de
sine, proiectandu-ne în diverse situatii unde aceste caracteristici,
aceste trebuinţe ale Eului sunt satisfăcute. Adaptarea la
conditiile activitatii este un proces foarte complex si înglobeaza
componente fiziologice, psihologice, sociale angajând atât
mecanisme de diminuare cat si de compensare acordate la un
nou mediu, care este considerat cel mai confortabil.
Cele mai utilizate chestionare din această categorie, în
deceniile trecute, dar care
mai sunt utilizate si în prezent sunt Woodworth-Mathews, FPI,
Psychorater şi altele

Chestionarul Woodworth - Mathews

Este unul dintre cele cele mai utilizate chestionare de adaptare.
În varianata originară a fost utilizat în primul război mondial ca
o modalitate de standardizare a interviului psihiatric. La
elaborarea primei variante s-a utilizat un eşntion normativ de
2000 de subiecţi normali şi un grup de psihonevrotici. Se mai
numeşte inventar psihonevrotic deoarece poate decela unele
accentuări spre patologic ale unor însuşiri
psihocomportamentale larg întânlite în populaţie. Deşi operează
cu concepte psihiatrice el sesizează de fapt caracteristici
tipologice şi temperamentale atribuibile personalităţii normale.

36
Unii autori îl consideră pe bună dreptate ca fiind un chestionar
de temperament.
Descriere
Conţine un număr de 76 de itemi la care subiecţii răspund prin
sublinierea răspunsurilor ''Da'' sa ''Nu'' . Răspunsurile sunt
tipărite, în dreapta paginii, în continuarea fiecărui item. Testul
mai poate fi administrat cu o foaie de răspuns.
Itemii sunt alocaţi unui număr de opt caracteristici
temperamentale. Deşi acestea sunt denumite cu o terminologie
clinică semnificaţia lor poate deveni patologică doar prin
depăşirea considerabilă a anumitor limite.
1. emotivitate simplă; 2. psihastenie, obsesiuni; 3. tendinţe
schizoide; 4. tendinţe paranoide; 5. tendinţe depresive şI
ipohondrice; 6. tendinţe impulsive şI epileptoide; 7. tendinţe
instabile (instabilitate psihică); 8. tendinţe antisociale
(egocentrice).
Administrare.
În instructajul standardizat se insistă pe următoarele aspecte:
Subiecţii trebuie să citească fiecare întrebare cu toată atenţia şI
să cântărească foarte bine dacă întrebarea se referă la o
caracteristică ce se potriveşte felului lor de a fi şI de a acţiona, în
condiţiile în care cvasitotatlitatea chestionarelor, dimpotrivă,
solicită subiecţilor să dea primul răspuns care îi vine în minte.
Această schimbare de accent este explicabilă prin intenţia lui
Woodworth de a realiza odată cu acest chestionar o prescurtare

37
şI standardizare a interviului psihiatric pentru a putea fi
investigat un mare număr de combatanţi.
Un alt accent se pune pe necesitatea unei conduite sincere în
completarea chestionarului.

Corectarea şi interpretarea testului

Corectarea chestionarului se realizează trecând în revistă fiecare
răspuns semnificativ şI alocându-l, la fel ca într-un tabel de
frecvenţă, fiecărei trăsături sau tendinţe, într-un tabel
centralizator tipărit de obicei pe ultima pagină a chestionarului,
sau pe foia de răspuns. De obicei chestionarele conţin în stânga
numărului de ordine al fiecărui item o cifră romană de la I la
VIII care arată cărei tendinţe psihonevrotice îi este alocată
întrebarea respectivă. De asemenea mai sunt tipărite unele
semne distinctive ( de ex. un ''+'') la acei itemi pentru care
răspunsul semnificativ este ''Nu''. Numărul de răspunsuri pe
fiecare tendinţă se înmulţeşte printr-un coeficient care variază de
la o trăsătură la alta fiind cuprins între 20 şi 52. Va rezulta,
pentru fiecare trăsătură psihonevrotică un număr cuprins între 0
şI 360.
Interpretarea testului respectă următorii paşi: 1. Se evaluează
gradul de normalitate al celor opt trăsături temperamentale.
Dacă se situează sub valoarea de 120 le vom considera ca fiind
normale. Cu cât valorile vor fi mai mari de 120 şI se vor apropia
de 360 cu atât va fi mai îndreptăţită supziţia unor tendinţe
patologice. 2. Interpretarea profilurilor normale luând în

38
considerare ca dominante acele trăsături mai evident conturate.
Despre o persoană care a obţinut valori sub 120 la toate
trăsăturile dar la care caracteristica temperamentală cu nota cea
mai mare este tendinţa paranoidă vom emite ipoteza unei
persoane, bănuitoare, suspicioase, uşor de rănit, cu mult amor
propriu, ciu sete de prestigiu, etc. Aceeaşi trăsătură având o notă
peste 300 într-un protocol cu toate celelate note depăşind pragul
de 120 indică focalizarea morbidă a persoanei pe ideea de
insecuritate socială, de grandoare sau de persecuţie,
unilateralizarea trăsirilor sale sufleteşti pe ideea obsesivă de
prejudiciu.
3. Astfel de profiluri cu tendinţe morbide trebuie confirmate de
alte probe sau de examenul psihiatric.

CHESTIONARELE DE ATITUDINI ŞI
ASPIRAŢII
Pieron defineşte atitudinile ca pe reacţii generalizate faţă de
anumiţi stimuli. Ele sunt sisteme afectogene care impică un
sistem de valori, negative sau pozitive implicate în sfera
motivaţională a personalităţii (U. Şchiopu, 1976). Murray
consideră că trebuinţa are o sferă mai largă decât atitudinea pe
care de altfel o implică.
Contribuţii consistente în domeniul chestionarelor de atitudini
au adus Thurstone, Likert, Guttman Lazarsfeld, ş.a.

39
Thurstone a elaborat Scalele de atitudini generale (Generalized
Attitude Scales), intrument care investighează atitudini
referitoare la căsătorie, divorţ, libertatea negrilor şI alte
chestiuni cu caracter social. Odată cu acest chestionar
Thurstone a elaborat un aparat matematic special utilizat în
valorificarea acestui tip de instrumente psihodiagnostice.
Alain Sarton realizează un grupaj de chestionare care
investighează o serie de atitiduni cum sunt: atitudinea faţă de
sănătate, atitudinea faţă de satisfacţii imediate, faţă de bani, faţă
de prestigiul social şI faţă de muncă. Fiecare tip de atitudine
este evaluată pe trei dimensiuni, de exemplu ca atitudine faţă de
sănătatea proprie, faţă de sănătatea altora şI faţă de sănătatea în
general (faţă de conceptul de sănătate).
Psihodiagnosticul aspiraţiilor s-a centrat pe modelarea
unor situaţii experimentale. Este investigat de nivelul de
aspiraţii, adică nivelul pînă la care individul este gata să-şi
angajeze într-o sarcină propria sa stimă de sine. Nivelul de
aspiraţii se defineşte prin comparaţia performanţei reale cu
performanţa estimată de subiect. Diferenţa între cele două are
valoare de feed- back pentru ajustarea aspiraţiilor viitoare.
Dembo, elev al lui Lewin a elaborat un interesant dizain
experimental în acest domeniu. Subiecţii au de îndeplinit în
mod repetat aceeaşi sarcină. Înaintea fiecărei etape, subiecţii
comunică propriile expectaţii privind calitatea şI timpul de
rezolvare. Se constată un proces constant de ajustare a
expectanţelor în concordanţă cu performanţele reale. Situaţii

40
 experimentale cu valoare de test, similare au mai realizat
Dellay şi Pichot precum şi J. B. Miller. Testul lui J. B. Miller
constă din 20 de pagini de exerciţii aritmetice simple. Pe
măsură ce rezolvă fiecare pagină ( de la 2 la 13) cu timpul
limită de un minut, subiectul o atribuie, alternativ, contului său
sau clasei. Performanţele la paginile 14-19 le atribuie după
bunul plac sieşi sau clasei. Comparaţia celor două conturi,
personal şI al clasei, pune în evidenţă atitudini cum sunt
cooperarea sau individualismul.
Pentru informaţii detaliate cititorul poate consulta U. Şchiopu,
1976 p.404-410, H. Murray, Exploration de la personalite
(experimentele lui Frank privind nivelul de aspiraţie) şi Al.
Roşca Metode şi tehnici experimentale în psihologie, p.280-
282)

CHESTIONARELE DE INTERESE
Sunt utilizate în special în domeniul orientarii şcolare şi
profesionale a adolescentilor, dar este utilizat si în reorientarea
si reconversia profesională. Fiind definit ca fixare si
manifestare a unei trebuinte, interesul dinamizează activitatea
psihică, focalizează atentia, efortul si se obiectivizeaza în
performante. Interesele prezinta în randul oamenilor aspecte
diferentiale atât structural cat si din punct de vedere al calitatilor
care sunt: generalitatea, intensitatea, durata. U. Şchiopu (1976)
identifică trei tipuri de chestionare pentru testarea intereselor:

41
1. Chestionarele cu structură cognitivă. Conţin sarcini (întrebări)
de identificare a unor profesii cunoscute, de apreciere a unor
profesii interesante, dificile, pe cale de dispariţie sau a altora
noi.
2. Chestionare care conţin sarcini de identificare a unor profesii
pe baza prezentării unor secvenţe de activităţi specifice.
3. Chestionare de interese profesionale în care itemii conţin
descripţiile unor actvităţi proprii mai multor profesii. La fiecare
item subiecţii trebuie să aleagă acel tip de activitate care îi place
cel mai mult.
În domeniul chestionarele de interese profesionale cele mai
cunoscute sunt: Chestionarele de interese vocaţionale Strong
(Strong Vocational Interest Blank, Strong-Campbell Interest
Inventory), Chestionarul de interese Kuder (Kuder
Occupational Interest Survey), Lee-Thorpe, Lacerbeau şi
Martin Irle.
Chestionarul lui Strong conţine un număr de 400 de itemi
vocaţionali şi avocaţionali. Itemii vocaţionali sunt cei care
identifică interese specifice unei anumite profesii; itemii
avocaţionali se referă la interese care nu au legătură cu profesia
respectivă. Departajarea lor pentru 24 de profesii feminine şI 47
de profesii masculine a fost realizată de Strong prin compararea
unor loturi perechi de subiecţi. În unul din loturi toţi subiecţii
aveau aceeaşi profesie iar în celălalt aveau profesii diferite.
Ambele loturi erau egalizate d.p.d.v. al sexului şI vârstei.

42
Loturile omogene d.p.d.v. al unei anumite profesii au relevat
anumite modele (structuri) specifice de interese.
Chestionatul se adresează adolescenţilor. Familiile de interese
au fost reprezentate pe un glob. O astfel de reprezentare permite
consilierului vocaţional să indice subiectului locul său pe globul
profesiilor şI distanţele dintre locul său şI alte profesii.
Chestionarul Kuder are itemii grupaţi pe 10 grupe de interese
ocupaţionale care au fost identificate prin analiză factorială ca
de exemplu: interese ocupaţionale, persuasive, artistice, literare,
muzicale, servicii sociale, funcţionăreşti etc. Fiecare item este
format din descrpţia a trei tipuri de activităţi, fiecare evocând un
interes specific. Subiectul trebuie să opteze pentru una dintre
cele trei variante, astfel:
Ce crezi că este mai interesant ?
a) Să realizezi noi tipuri de aparate electrice ?
b) Să conduci un magazin de aparate electrice ?
c) Să primeşti comenzi telefonice pentru aparate electrice ?
Scorurile în percentile pe fiecare dintre cele 10 grupe de interese
permit decelarea profesiei ale cărei activităţi specifice au fost
cele mai preferate. Consilierea subiectului în alegerea profesiei
are în vedere atât profesia dominantă cât şI configuraţia generală
a intereselor subiectului.
Chestionarul Lee-Thorpe operează cu şase tipuri de profesii,
descrise succint câte două în fiecare item. Subiectul trebuie să
aleagă de fiecare dată profesia preferată. Profesiile sunt sociale,
naturale, mecanice, afaceri, artă, ştiinţă.

43
Chestionarul lui Lacerbeau este format din 72 de itemi redactaţi
cîte 18 pe patru pagini diferite. Itemii se referă la diferite
ocupaţii cum sunt cele tehnice, intelectuale, sociale, sportive,
legate de natură, din domeniul comerţului, artistice, manuale,
imaginative. În fiecare pagină subiectul alege şase profesii
preferate şI indică alte şase respinse. Se acordă un punctaj
diferenţiat de la 2 la 0 pentru profesii preferate, neutre sau
respinse.
Chestionarul lui Martin Irle identifică interesele specifice a
nouă tipuri de profesii din domeniul tehnic, ştiinţific, comerciale
etc. Este format din 162 de itemi. Fiecare item evocă patru tipuri
activităţi diferite, fiecare aparţinând unei anumite profesii.
Subiectul o alege de fiecare dată pe cea mai preferată. În partea
stângă a paginii este indicat printr-un simbol tipul de profesiune
evocat de ficare alternativă, ca în exemplu de mai jos:
65. (A) - A turna stâlpi de beton pentru poduri.
(H) - A cultiva răsaduri de zarzavat.
(D) - A lucra într-un laborator electronic.
(E) - a prezenta în magazin noutăţi tehnice.
Funcţie de punctajul rezultat pentru fiecare categorie de ocupaţii
se poate stabili interesele ocupaţionale dominante ale subiectului
consiliat.

CHESTIONARELE ŞI INVENTARELE DE
PERSONALITATE

44
Acestea se adresează atributelor caracteriale si temperamentale.
În domeniul psihodiagnozei sunt preferate inventarele
multifazice de personalitate deoarece oferă o perspectivă mai
amplă asupra patternului caracteristicilor unui subiect. Unele
inventare de personalitate cum este cazul M.M.P.I. opereaza cu
concepte din domeniul psihopatologiei, altele cum este C.P.I.
(Inventarul Psihologic California) opereaza în domeniul
normalitatii. Ambele pot fi utilizate atat în domeniul clinic cat si
în domeniul normalitatii.
M.M.P.I. (Inventarul Multifazic Minnesota) produce o
diferenţiere mai riguroasă a diverselor tulburări psihice care pot
apare ca fenomene dezadaptative.
Dintre chestionarele care au o lunga utilizare în laboratoarele de
psihologie din tara noastră menţionăm: M.M.P.I, C.P.I, F.P.I.
(Inventarul Freiburg); chestionarele 16 P.F. şI de anxietate ale
lui Cattell, inventarul de temperament al lui Guilford-
Zimmerman etc. Mai recent sunt în curs de adaptare pe
populaţia românească chestionarele NEO care au la bază
modelul BIG-FIVE.
Chestionarele de personalitate nu sunt instrumente
psihodiagnostice infailibile. Ele comportă o serie de dificultăţi
pe care este necesar să le cunoaştem pentru a avea o perspectivă
cât mai realistă cu privire la valoarea de încredere pe care o
atribuim rezultatelor obţinute prin administrarea lor.
Menţionarea mai întâi a limitelor lor are rolul de a invita la
prudenţă şI discernământ când le utilizăm. De asemenea,

45
configurarea chiar şi numai succintă a evoluţiei ''filosofiei'' care
ghidează construcţia acestor instrumente în ultimele decenii are
drept scop relevarea complexităţii travaliului care stă la baza
realizării lor.

Sursele de eroare intâlnite în utilizarea chestionarelor de

personalitate
Cele mai grave probleme cu care se confruntă
chestionarele de personalitate sunt acelea ale denaturarii
răspunsurilor. Spre deosebire de domeniul clinic si de cel al
consilierii unde subiectul este interesat în mod direct să dea
raspunsuri într-un mod cât mai adecvat, în alte domenii ca de ex.
în selectia profesionala apare tendinta de falsificare a
raspunsurilor. Ursula Schiopu clasifica sursele de eroare care ţin
de subiectul respondent in: efectul de fatadă, efectul de reputatie
bună, efectul de originalitate, efectul de fraudă, efectul de
convenienţă. (Pentru detalii vezi U. Şchiopu, 1976).
Falsificarea raspunsurilor, după Bloom si Naylor (1976), se
refera la tendinta subiectilor de a alege acele raspunsuri care îi
prezintă intr-o lumina cât mai favorabilă. Subiectii în mod
constient doresc sa îşi mareasca sansele de succes fie atunci
cand chestionarul serveste unor scopuri de selectie, fie atunci
când vor să beneficieze de un anumit regim preferential.
Exista insă si o motivatie inconstientă de falsificare a
răspunsurilor care angajează mecanismele de aparare ale Eului.
Posibilitatea falsificarii, modificarii raspunsurilor la

46
chestionarele de personalitate a facut obiectul unor experiente.
Intr-unul dintre experiente s-a cerut subiectilor primului esantion
experimental sa simuleze raspunsurile unor oameni fericiti, bine
adaptati (subiectii fiind studenti). Subiectilor din al doilea
esantion experimental li s-a cerut sa simuleze dezadaptarea
universitară (nefericirea, stresul), iar celor din esantionul de
control ,al 3-lea, li s-a cerut sa se refere la propriul
comportament. S-au obţinut diferente remarcabile care dovedesc
usurinta cu care pot fi generate profilurile dorite. În cele doua
loturi experimrntale subiectii au reusit să dea astfel de
raspunsuri încât, prin prelucrarea chestionarelor, s-au obtinut
exact caracteristicile propuse de experimentator.
Un excelent avertisment în ce priveste fragilitatea
chestionarelor de personalitate, şi respectiv tendinta de
falsificare a răspunsurilor, il reprezintă cercetarile întreprinse de
Weastman si Green. Ei au cerut subiectilor să raspundă la un
chestionar de personalitate, ca şi cand ar candida pentru
ocuparea postului de vânzator la o mare firma si ar trebui sa isi
măreasca sansele de succes. Dupa o saptamana acelorasi
subiectii li s-a cerut sa raspunda la fel de inalt motivati pentru a
fi angajati în postul de bibliotecari. Trasatura masurata,
increderea în sine, a inregistrat diferente notabile intre cele
doua etape ale experimentului, ''vânzatorii'' având scoruri mai
inalte decât bibliotecarii.
A doua sursă de eroare o reprezinta seturile sau
montajele de raspuns. Este vorba de efectul de set (montaj,

47
ustanoka). Acesti termeni desemneaza faptul ca noi percepem si
reactionam în fata evenimentelor în virtutea unor experiente
anterioare stocate în adevarate matrici perceptive. Setul are
rolul de a categorializa datele primare ale experientei, deci de a
le raporta la ceva cunoscut si în felul acesta de a le desprinde
semnificatia. Prin intermediul setului subiectii au tendinta să
interpreteze itemii în conformitate cu propria lor experienţă si să
dea raspunsuri mai mult sau mai putin deformate de aceste
asteptari. Una din consecintele setului il reprezinta tendinta de
răspunde într-o maniera dezirabilă social. Spre deosebire de
tendinta de falsificare constientă, conformarea la modelele de
raspuns acceptate social are la baza mecanisme mai profunde,
mecanisme inconstiente care sunt legate de nevoia de protectie
si de aparare impotriva criticilor sau impotiva dezaprobarii
sociale. O alta categorie de erori, legată de set, poate sa apară
datorita tendintei de a răspunde cu ''da'' sau cu ''adevarat''.
Incuviintarea echivalează cu incercarea de a raspunde asa cum
credem ca altii s-ar astepta sa raspundem. Tot aici în categoria
setului intra deviatia –sau tendinta de a da raspunsuri necomune
sau neobisnuite.
Diminuarea acestor surse de eroare se realizeaza prin
următoarele metode.
1.Construirea unor itemi neutri din punct de vedere social, dat
fiind ca dezirabilitatea sociala este sursa de eroare .

48
2. Furnizarea prin instructaje adecvate a explicaţiilor privind
importanţa unui comportament sincer care este în avantajul
subiecţilor.
3. Incorporarea în chestionarele de personalitate a unor scari de
control care detecteaza tendintele de falsificare.
4. Intoducerea unor variabile cu rol corectiv, asa cum este cazul,
scarii K din M.M.P.I.
5. Utilizarea tehnicii alegerii fortate a raspunsurilor prin care
subiectul trebuie sa aleagă intre doi sau mai multi termeni sau
fraze, egal de acceptabile dar diferite ca semnificatie
(Exemplu . : Aş dori sa am o casă : a) situată în mijlocul
pădurii; b) situata în centrul orasului; c) intre A si B).
6. Asigurarea unui numar egal de intrebari la care raspunsurile :
Da –adevarat; Nu - fals sunt semnificative.
7. Intercalarea acestor doua tipuri de intrebari astfel incat sa nu
se formeze setul, asteptarea faţă de un anumit tip de răspuns.
Trebuie semnalat, odată cu Anastasi (1978), că
experienţa acumulată de cercetători a produs o optică interesantă
în legatura cu aceste erori: dacă la inceput ele erau considerate si
tratate ca o sursa de deformare, şi în consecinţă erau introduse
măsuri de contracarare a lor, ca cele mentionate mai sus,
ulterior a apărut o a doua tendinţă potrivit căreia aceste
modalitati de raspuns falsificatoare pot fi tratate ca stiluri de
raspuns personale, deci ca indicatori ai unor caracteristici
durabile de personalitate. (Chiar tendinta de a minţi este o

49
caracteristică de personalitate foarte importanta pe care în
majoritatea profesiunulor este farte important sa o evaluam).

Dificultăţi specifice evaluării psihologice cu ajutorul

chestionarelor de personalitate
O serie de autori mai vechi (Anastasi, Crombach) sau mai noi
(Hofstee, Costa, Mc.Craye) au adus urmatoarele reprosuri
chestionarelor de personalitate si anume:
1.Chestionarele înregistreaza limite în operationalizarea
dimensiunilor de evaluat. De exemplu a operaţionaliza
sociabilitatea inseamna a-i gasi acele faţete care pot fi uşor
evaluate prin intrebari adecvate. A operationaliza un concept
psihologic inseamna a-l traduce în termeni usor evaluabili.
Aceleaşi limite sunt prezente şi în modul de utilizare a
limbajului în sensul că uneori limbajul stiintific este impregnat
de notiuni ambigue provenite din limbajul comun, natural.
Cattell este unul dintre autorii de chestionare, care a fost
preocupat de utilizarea unui limbaj standardizat. El chiar a
propus pentru factorii de personalitate o simbolistică
internatională tocmai pentru a elimina ambiguitătile.
De asemenea, chestionarul inregistreaza limite în privinta
modului în care sunt transmise catre subiect si în care sunt
receptate de catre acesta informatiile conţinute de itemi. Nu
putem fi siguri că subiecţii vor obţine aceleaşi înţelesuri ca cele
intenţionate de către cel care a redactat itemii.

50
2. O alta limita o reprezinta faptul ca starea de intentionalitate a
subiectului se reflecta asupra modului în care el intelege diferit
de altul, altfel nuanţat, sensul intrebarilor.
3. O alta limita este, “vizibilitatea” itemilor, faptul că sensul lor
favorabil poate fi intuit de subiect. Uneori este intuita insăşi
trasatura de personalitate care este ţintită.
4. O alta limita a chestionarelor e data de faptul ca există o mare
variabilitate a comportamentelor pe care le masuram. Noi nu
ajungem la trasaturi psihice direct ci prin intermediul
comportamentelor, în speţă prin comportamentele de raspuns, şI
aceasta functie de dispozitiile personale ale subiectului, de o
serie de alte caracteristici care ţin atât de mediul extern cat si de
mediul intern. Subiectul poate sa raspundă la un item intr-un fel
acum si în alt fel peste o anumita perioadă de timp.
5. O altă dificultate rezidă în faptul că, datorită dreptului
persoanlor testate la intimitate, utilizarea chestionarelor de
personalitate trebuie să asigure confidenţialitatea sau anonimatul
datelor investigaţiei iar testarea să aibă loc doar în beneficiul
persoanei sau în scopuri ştiinţifice.
6. Lipsa unui criteriu obiectiv de validare a chestionarelor de
personalitate constituie o altă deficienţă majoră (L. Tyler, W.
Bruce Walsh, 1979). În general sunt utilzate în calitate de
criteriu diferite evaluări efectuate de profesori, persoane
apropiate, şefi, ş.a., despre care se presupune că au o suficientă
cunoaştere a subiectului testat. Din păcate evaluările sunt

51
contaminate de către diferite surse de eroare, despre care care
am discutat în semestrul trecut.
7. Eforturile cercetătorilor de a realiza şi valida chestionare după
metoda grupurilor disjuncte (grupurile să fie cât mai
asemănătoare din cât mai multe puncte de vedere şi cât mai
diferite din perspectiva caracteristicii de personalitate măsurate)
s-au concretizat în disponibilitatea acestor instrumente de
măsura mai degrabă trăsturi negative decât pozitive.
Arsenalul psihodiagnostic este se pare mult mai bine
instrumentat pentru a decela, de exemplu unele deficite
psihosomatice decât trăsături cum sunt conştiinciozitatea,
credibilitatea sau onestitatea unei persoane. Aşa cum vom vedea
într-un curs viitor, eforturile actuale ale realizatorilor de
chestionare multifazice sunt destinate corectării acestei
deficienţe.
Datorită limitelor trecute în revistă eforturile autorilor de
chestionare s-au concentrat pe stabilirea unor principii şi metode
clare care să stea la baza construcţiei acestor instrumente.

Principii (metode) de construcţie a chestionarelor de

personalitate
1) Validitatea de conţinut. Ca metodă de constructie a
inventarelor de personalitate exprima exigenţa ca esantionul de
comportament desemnat prin itemi să acopere cât mai exact
gama comportamentelor reprezentative pentru atributul psihic
măsurat.

52
Prin analiza de itemi se stabileste gradul de reprezentativitate al
fiecarui item pentru trăsatura masurată. Analiza de conţinut se
realizeaza, aşa cum am văzut în cursul opt, fie conceptual prin
consultarea unui lot de judecatori (experţi), fie prin calcularea
saturaţiei fiecărui item în factorul investigat.
2.Acordul empiric cu criteriul. Aacest procedeu controlează
dacă răspunsurile subiecţilor sunt diagnostice sau simptomatice
pentru criteriul masurat. Spre deosebire de validitatea de
continut, acordul empiric cu criteriul se caracterizeaza prin
faptul ca se ia în considerare un anumit procentaj de raspunsuri
semnificative la chestionar pentru a respinge sau a reţine itemii
acestuia. Astfel, dacă un procentaj mai mare de 25 % din
eşantionul de persoane normale ar răspunde semnificativ la un
astfel de chestionar cu destianţie psihopatologică, itemii acestuia
nu ar putea fi reţinuţi pentru că ei nu ar fi diagnostici pentru
cazurile de anormalitate.
3. Rolul teoriilor personalităţii în constructia inventarelor de
personalitate
Acest principiu mai poate fi formulat ca un imperativ de a utiliza
teoria subiacentă drept fundament conceptual în constructia
inventarelor de personalitate.
Teoria si instrumentul coexistă în conceptia unor autori: Cattell,
Eysenck, Guilford-Zimmerman, Guilford. Teoria poate conferi
probei o puternica validitate conceptuala sau de construct. Este
motivul care ne-a determinat să procedăm în cursul trecut la o
incursiune în cele mai reprezentative teorii ale personalităţii.

53
4. Un alt principiu se referă la metoda intuitiva sau raţională.
El subliniază iportanţa culturii şI experienţei ştiinţifice ale
psihologului în alegerea acelor itemi care sunt cei mai adecvati
pentru trasatura psihică investigată. Uneori alegerea itemilor
poate avea la baza doar intuitia enculturată a psihologului sau
poate sa fie rezultatul operationalizării teoriei elborate de
psihologul respectiv.
5. Metoda empirica: aceasta este intr-un fel asemanatore cu
acordul empiric cu criteriul, prin faptul că psihologul nu se
intereseaza atat de conţinutul itemilor cât de capacitatea itemilor
de a diferentia subiectii din punctul de vedere considerat. În
cadrul acestei metode exista urmatorii pasi:
*se realizeaza un ansamblu (set) de itemi, atât pe baza raţională,
prin operationalizarea unei teorii sau, cel mai lesne, prin
imprumutarea unor itemi de la alte chestionare consacrate..
*se aplica acest chestionar ipotetic pe un lot de subiecti format
din două grupuri asemanatoare din toate punctele de vedere, mai
puţin din punct de vedere al trăsăturii masurate.
*se determină frecventa raspunsurilor la itemi intr-un esantion
sau altul si prin metoda semnificatiei diferentelor se vede în ce
masura itemii diferentiaza din punct de vedere al trasaturii
respective în cele doua esantioane (loturi).
Adjectivul empiric are rolul de a sublinia faptul că experienţa
mai degrabă decât teoria determină care răspunsuri ar trebui
cotate ca fiind semnificative pentru atributul psihic măsurat (L.
Tyler, W. Bruce Walsh, 1979). Autorii citaţi exemplifică

54
această metodă cu următorul exemplu : Un răspuns este scorat
pentru scara Paranoia numai dacă apare mult mai frecvent la
subiecţii paranoizi decât la cei normali. Bineînţeles că împărţirea
subiecţilor în normali şi paranoizi se realizează pe baza
diagnosticului psihiatric.
6. Metoda analizei factoriale. Cuprinde următoarele etape (L.
Tyler, W. Bruce Walsh, 1979) :
1. Alegerea unui eşantion de subiecţi cât mai reprezentativ
pentru populaţia căreia i se adresează chestionarul, pe
care este aplicat acest instrument.
2. Corelarea răspunsurilor la un item cu toţi ceilalţi itemi.
Rezultă o matrice a intercorelaţiilor foarte mare.
3. Analiza factorială traduce (condensează) aceste
intercorelaţii în factori. Aşa cum vom vedea într-un curs
viitor R. B. Cattell reprezintă unul dintre exponenţii cei
mai de seamă a acestei direcţii.
4. Sunt păstraţi itemii care corelează cel mai înalt cu
factorii decelaţi în etapa precedentă.
Elaborarea chestionarelor de personalitate, indiferent de
metoda utilizată, parcurge o serie de etape: se alege în primul
rand tipul de chestionar potrivit scopului urmărit (consiliere,
selecţie, orientare, etc.); se construieste un set de itemi dupa
pricipiile si metodele enunţate mai inainte. În aceasta etapa au
loc unele ajustari ale chestionarului (standardizarea
instructajului, a tipului de raspuns, realizarea unor itemi sau
scale de validare ale chesionarului); se realizează unele exemple

55
introductive care preced itemii şI servesc pentru antrenament
preliminar administrării chestionarului. Are loc validarea
statistică a chestionarului prin: analiza de itemi, prin validarea
cu criteriul sau prin analiză factorială. În acesta faza are loc
standardizarea interpretării chestionarului, etalonarea lui.
Trăsătura psihică măsurată poate fi definită ca un mod stabil de
comportament. Ea are insuşirea scalaritatii deci se prezinta ca un
continuum între două extreme. Pentru a evalua persoana printr-o
trasatura sau alta trebuie să verificăm în ce masură raspunsurile
(frecventa, intensitatea lor) exprimă un anumit grad de
dezvoltare a trasaturii pentru subietul respectiv. Acest lucru nu
ar fi posibil în lipsa tabelelor de norme.
In constructia chestionarelor există o adevarată tendinţă
evolutivă care merge de la focalizarea cercetărilor din deceniile
trecute pe unităţile molare reprezentate de scalele chestionarelor,
la atenţia specială acordată astăzi unor aspecte moleculare care
ţin de constructia itemilor. Această noua directie este
inaugurata de o serie de psihologi, realizatori de chestionare
cum ar fi De Raad, Hofstee Angleitner, Caprara, Perugini,
Ostehdorf ş.a., aparţinând scolilor germană, olandeză ,
respectiv, italiană.
Deceniile 9-10 ale sec. trecut pot fi considerate o adevarata
epocă de aur în cercetarile privind constructia chestionarelor.
Autorii de chestionare si-au pus pentru prima dată o serie de
probleme privind modul de construcţie a itemilor (Pentru detalii
vezi în M. Minulescu, 1996)

56
Problemele cercetate de autorii moderni în constructia
chestionarelor:
Cum trebuie construit lotul initial de itemi si cum trebuie ei
scrisi, redactati ?
Cum influenteaza caracteristicile formale si de conţinut ale
formularii itemilor modul în care subiectii vor intelege acesti
itemi.? Aceste probleme vor sa demonstreze implicaţiile
extraordinare pe care limbajul utilizat în formularea itemilor il
are asupra ceea ce inteleg subiectii si asupra comportamentului
lor de raspuns, implicit asupra validităţii chestionarului.
Ca urmare a acestor probleme s-au elaborat strategii
speciale de elaborare a itemilor, strategii care-si pun
probleme de limbaj. Primul dintre cei care au elaborat o astfel
de strategie este Jakson. Metoda lui este următoarea:
Se alege un grup de judecatori (experti). Ei vor fi solicitaţi să
evalueze gradul de adecvare a itemilor la trăsătura măsurată de
chestionar. Li se furnizează alături de chestionarul ipotetic o
descriere a unor persone tintă (de exemplu două personaje
publice foarte bine cunoscute) care exemplifică prin
comportamentul lor trăsatura care ne interesează. Urmează
evaluarea de catre experti a probabilitatii ca persoanele ţintă să
aprobe fiecare din itemii respectivi. Judecatorii mai trebuie sa
aprecieze relevanţa itemilor propuşi pentru trasatura în cauză .
Mai exista o alta strategie elaborată în 1983 de Buss si Craick.
Ei au pus la punct urmatorul algoritm:

57
-Se realizeaza un set de trasături selectate în mod sistematic
dintr-un model de comportament interpersonal;
-Un esantion larg de subiecti identifică comportamente
observabile care corespund trasaturii respective, adică acele
comportamente care sunt manifestarea obiectivă a trasaturii în
cauză;
-Un alt lot de subiecti apreciaza prin rangare gradul de
reprezentativitate al acestor comportamente pentru trasatura
dată. Se pune intrebarea de ce nu folosim judecatori ci folosim
“oameni de pe strada”. Raspunsul ar fi acela ca această metoda
doreste sa capitalizeze experienta sociala privind cunoastrea
oamenilor, experienţă stocată în limbajele naturale.
Una din paradigmele fundamentale ale acestei direcţii în
constructia chestionarelor este larg intalnita în construcţia
instrumentelor care evalueaza personalitatea din perspectiva
modelului Big Five. Potrivit ei limba encodează, adica stochează
experienţa sociala de cunoaştere a persoanelor. Totuşi folosirea
limbajelor naturale naşte o serie de probleme privind imprecizia
termenilor. Angleitner si Osterndoff propun trei modalităţi de
contracarare a acestui inconvenient: 1) taxonomia tipurilor de
personalitate care pot fi regăsite în limbajul natural. Acesta
taxonomie cuprinde sase categorii de conţinuturi pe care le-am
putea intalni mai frecvent în limbaj: trasaturi stabile, stari si
dispozitii psihice, activitati, roluri sociale, relatii si efecte
sociale, abilitati si calitati, caracteristici fizice; 2) specificarea
unor criterii de excludere. De ex. excudem termenii care nu sunt

58
diferentiatori cum ar fi cei care se refera la originea geografica
( clasificarea oamenilor în olteni, moldoveni, ardeleni nu
conţine o experienţă tipologică demnă de a fi transferată ştiinţei)
Acesta este un filtru prin care reţinem termenii cu valoare de
cunoastere a personalitatii proveniţi din limbajul comun, şi de
respingere a celor fără o astfel de valoare. Apelam la o grilă de
identificare prin care se exclud termenii care nu intră în mod
potrivit în propozitii standard. Exemplu pentru: adjective : cât
de ….este X?; adverbe: cât de …. s-a comportat X?
De Raad în 1981 identifică o directie de valorificare a
limbajului comun personalitatii pe baza distincţiei realizate cu
ajutorul partilor de vorbire (adjective, substanative, verbe).
Substantivele, spune autorul, conduc la trăsaturi mai corecte si
mai bine definite si cuprind cele mai extreme semnificatii ale
dimensiunii cercetate. Adverbele, în schimb, sunt mai puţin
relevante pentru personalitate si, în masura în care considerăm
că sunt determinate de anumikte dispoziţii, captaeză aspecte
temperamentale. Adjectivele captează cel mai bine
caracteristicile de personalitate si nu întâmplător unele
chestionare functionează ca listă de adjective unde subiecţii
trebuie să le alegă pe cele care li se potrivesc cel mai bine .
Exită şi o directie, contrară, în realizarea chestionarelor
pe care o vom întalni la C.P.I. unde autorul a plecat de la itemi
aparţinând altor chestionare. În acelasi timp H. Gugh, autorul
CPI, a construit si itemi proprii.

59
În construcţia chestionarelor s-a desprins următorul principiu
privind validitatea scalelor: scalele care evaluează constructe
similare dar provin din chestionare diferite, tind sa cuprinda
aceiasi itemi, sau itemi relativi asemanatori, indiferent de
metoda de constructie si de teoria subiacenta.

PSIHODIAGNOSTICUL PERSONALITATI
NORMALE

1) Chestionarele elaborate de R.B. Cattell

Cattel defineste personalitatea ca pe ceva care ne permite sa
facem predicţii asupra comportamentului viitor al unei
persoane. Cattell (1957) adoptă o perspectiva operationala
asupra personalitatii proprie oricarui teoretician care isi
prelungeste cercetarile prin instrumente de psihodiagnostic .
Predictia in conceptia acestui autor este scopul central al
studierii personalitatii. Nu putem sa facem predictii acceptabile
asupra unei persoane intr-o situatie data decât în măsura în care
cunoaştem elementele de continuitate şi de constanţă din
structura personalitatii. Aceste elemente de constanta sunt
trasaturile, precum si patternurile acestora care reprezintă
constelatii de trasaturi. Prin urmare, trasaturile sunt unitatile
structurale ale personalitatii si reprezinta modalitatile constante

60
ale unei persoane de a reactiona la situatiile stimul. Trasaturile
de personalitate în conceptia lui Cattel pot fi decelate prin
analiza factorială care este un procedeu statistic de valorificare a
unei mase uriase de date obtinute prin efectuarea unor multiple
măsurători asupra personalitatii. Spre deopsebire de Allport,
Cattell nu este de acord că trasaturile ar avea o existenţă
obiectivată in fiecare individ. El mai degraba le concepe ca pe
niste costructe ipotetice deduse din observarea
comportamentului extern. Cercetarile lui Cattell privind factorii
de personalitate se origineaza in cercetarile lui Allport si Odbert
asupra vocabularului limbii engleze. Ei au extras iniţial aproape
17000 de cuvinte care aveau valoare de descriptori ai diferitelor
caracteristici de personalitate. Intr-o prima etapă Cattell reduce
aceasta lista la 171 de termeni dupa ce a eliminat cuvintele
sinonime. Rezultatele evaluarii interpretată corelational au
condus la o alta listă mai scurtă de 53 de grupuri de termeni.
Fiecare subiect al unui lot de cercetare a fost evaluat de 2
cunoscatori pe baza acestui lot de 53 de grupuri. S-a efectuat
analiza factoriala a acestei evaluari care s-a finalizat cu o lista de
12 factori. Ei reprezentau, conform conceptiilor lui Cattell,
trasaturile primare ale personalitatii. La nivel individual aceste
trasaturi se consteleaza în petternuri specifice datorita poziţiilor
diferite ocupate de fiecare subiect pe continuumul bipolar al
fiecarei trasaturi. Sunt mai multe modalitati de clasificare al
trasaturilor. Allport le clasifica în trasaturi comune si unice, cele
comune apartin tuturor oamenilor iar cele unice se manifesta cu

61
precadere in domeniul intereselor si atitudinilor specifice
fiecarui subiect. Astfel inteligenta, introversia, tendinta gregara
sunt exemple de trasaturi comune. Altă clasificare face
distincţie între trasaturi abilităţi, trasaturi temperamentale si
trasaturi dinamice adica motivationale. Cea mai importantă
clasificare din punct de vedere psihodiagnostic împarte
trasaturile in: trasaturi sursa si trasaturi de suprafata.
Trăsăsturile de suprafaţă sunt grupări de carecteristici ale
persoanei care coreleaza intre ele fara insa sa fie determinate de
o sursa unica. Ele sunt reprezentate de factori de ordin secundar
pe când trăsăturile sursă sunt factori primari. De asemenea în
virtutea acestui fapt trăsăturile de suprafaţă sunt mai putin
predictive deci se manifesta cu o constanta mai redusa in
comportament. Trasaturile sursă deriva din analizele factoriale si
sunt elementele de baza ale personalitatii. Ele pot fi
constitutionale sau modelate de mediu. Cattell a identificat 16
trasaturi care stau la baza predictiei comportamentului.
1 Chestionarul 16 P.F. (Sixteen personality Factors)
2 H.S.P.Q. –conceput pentru subiectii intre 12-18 ani (High
School Personality Questionnaire)
3. C.P.Q. –pt. copii intre 8-12 ani (Cattell Personality
Questionnaire).
4. E.S.P.Q. pt. copii intre 6-8 ani (Elem. School.....)
5. C.A.Q. (Clinical Analysis Questionnaire) compus din 16
trasaturi primare si 12 trasaturi pentru evaluarea anormalitatii.
CHESTIONARUL 16 P.F.

62
A fost publicat în 1950 şi are ca scop măsurarea factorilor
identificaţi prin analiză factorială şi anume, 12 factori primari şi
4 factori secundari. Factorii primari ţintesc aşa cum am mai
arătat trăsăturile sursă. Cattel a propus un ''Index universal'',
adică un sistem de codificare a factorilor bazat la început pe
litere, apoi pe cifre, pentru a stabili un mod de referire unic în
comunitatea ştiinţifică, cu privire la factorii investigaţi. Astfel,
fiecare factor are alocat un cod U.I.
Construcţia testului
Factorii se referă la următoarele aspecte ale personalităţii:
inteligenţă, temperament şi caracter. Chestionarul se
administzrează individual sau colectiv de la 16 ani în sus.
Vocabularul utilizat în construcţia itemilor implică un nivel
şcolar secundar.
Itemii au fost selectaţi pe baza saturaţiei lor în cei 16 factori şi
sunt formulaţi fie ca aserţiuni referitoare la subiectul evaluat fie
ca opinii sau atitudini generale, fie ca teme de rezolutivitate.
Chestionarul 16PF ste unul dintre cele mai cunoscute
chestionare destinate investigarii in zona normalitatii. Este
format din 187 de itemi care sunt saturati in trasaturile sursa si
sunt construiti fie ca intrebari fie ca afirmatii. Obligatoriu
fiecare item este urmat de trei raspunsuri: a,b,c. Subiectul este
antrenat să aleaga raspunsul care îl reprezintă cel mai bine, care
este cel mai aproape de modul său de a fi, de a gândi, de a
actiona. Fiecare variantă de raspuns este cotată, are din start un
anumit punctaj de 0 , 1 sau 2 puncte.

63
De obicei chestionarul are aspectul unei broşuri (caiet). Se
obisnuieste ca raspunsurile să fie date pe pe foi de raspuns pe
care subiectii isi noteaza mai intai datele de recunoastere nume,
prenume, varsta etc.
Prima pagină a caietului conţine un instructaj in care subiectilor
li se precizeaza confidentialitatea rezultatelor, necesitatea de a
raspunde cat mai sincer si de a zabovi cat mai putin in alegerea
raspunsurilor. De asemenea li se cere subiecţilor să utilizeze cât
mai rar (de cel mult 3 -4 ori răspunsul de mijloc). Instuctajul se
termina cu patru exemple care au rolul de a-i familiariza pe
subiecţi cu modalitatea corectă de lucru. Subiecţii citesc cu
atenţie fiecare item si la numarul de ordine corespunzator, pe
foaia de raspuns, marcheaza cu o cruce căsuta a, b, c după cum
aleg unul sau altul dintre cele trei raspunsuri. Chestionarul se
administreaza fara timp impus. Există doua forme paralele ale
chestionarului. În a doua formă itemii sunt reformulati dar
tintesc acelasi aspect al comportamentului.
Putem administra fie o forma fie alta sau pe amandouă pentru a
efectua comparaţii.
Fiecărui factor îi sunt alocaţi între 10 şi 13 itemi. Cei 16 factori
sunt enunţaţi în cele ce urmează:
A. Schizotimie-ciclotimie
B. Inteligenţă generală - deficit intelectual sau gândire greoaie.
C. Stabilitate-instabilitate emotionala (forta eului)
E. Supunere-dominare (submisie/ascendenta)
F. Taciturn-expansiv

64
G. Constiinciozitate-lipsa constiinciozităţii (nepasator,
indiferent- forta supraeului)
H. Timiditate-cutezanţă, îndrăzneală (Threctia- Parmia.
I. Maturitate-imaturitate emotionala (Harria-Premsia)
L. Încredere-suspiciune (Alexia-protensia)
M. Practic-imaginativ (Praxernia- Autia
N. Naivitate-clarviziune
O. Încredere-neliniste
Q1 Conservatorism-radicalism
Q2 Dependenta-independenta
Q3 Caracter controlat-necontrolat (capacitatea de integrare,
conştiinţa de sine)
Q4 Relaxat-frustat (tensiunea ergică)
Literele cu care sunt notati factorii reprazinta ordinea lor de
extragere prin analiza factoriala.
Descrierea detaliată a conţinutului factorilor, indispensabilă
interpretării protocoalelor la test, se găseşte în M. Minulescu
(Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică, Ed.
Carell Publishing House, Bucureşti, 1996, p.227-240.

Prelucrarea protocolului
Peste foaia de raspuns se aplica o grilă cu orificii
corespunzatoare raspunsurilor semnificative. Examinatorul
insumează punctajele pentru fiecare factor si le raporteaza la un
etalon construit pe 11 clase normalizate.

65
Cotele brute corespunzatoare primului factor se transformă in
note standard, aceste note sunt reprezentate pe un profil grafic
marcând cu o cruce punctul corespunzator notei standard
obtinute de subiect la fiecare factor.
Pe baza acestui profil se realizează interpretarea rezultatelor
administrării chestionarului.

Principii de interpretare
Potrivit modului in care au fost elaborati, factorii sunt
independenti deci oferă fiecare o informaţie suplimentară.
Se elimina din interpretare factorii care se situeaza in zona de
semnificatie psihologica zero, adica in intervalul de note 4, 5, 6,
aceasta reprezentand media.
Un alt pas in interpretarea protocolului unui subiect il reprezinta
interpretarea notelor extreme ale factorilor cu cele mai mici
respectiv cele mai mari note standard. Considerăm că acestea
sunt trasaturi care, cu o probabilitate mai mare decat celelalte, il
caracterizeza pe subiect in virtutea principiului extremitatii
propus de Paunonen şi Jackson (1985). Aşa cum am văzut în
cursul trecut, potrivit acestui principiu, cu cât o trasătură este
mai extremă, adica se situeaza mai aproape de unul sau altul din
cele două capete ale continuumului bipolar, cu atât trăsătura
respectiva este mai predictivă.
Pasul următor constă în a interpreta in conexiune diversele
adjective care descriu factorii, fie prin augumentarea acelora
care se repeta in consonanta, fie prin excluderea acelora care

66
apar prin disonanta (manualul chestionarului contine descrieri
ale acestor dimensiuni realizate pe baza unor adjective).
Cattell precizează faptul că numai prin interpretarea în
conexiune a semnificaţiile tuturor factorilor se poate realiza o
predicţie validă cu privire la o trăsătură primară sau alta din
cadrul profilului psihologic rezultat. De exemplu, ar trebui ca
semnificaţia factorilor O şi Q4 să concorde în cazul unui subiect
nevrotic, în sensul că la ambii factori subictul ar trebui să se
situeze în zona defavorabilă care semnifică o anxietate generală
crescută.
Ultimul pas consta in desprinderea semnificaţiei unice a profilui
individual prin interpretarea acestuia în lumina informaţiilor
provenite din alte surse: alte chestionare, observaţie, date
biografice, interviu etc.
Cattel funizează şi o altă modalitate, mai rapidă dar şi mai
grosieră de valorificare şi de interpretare a datelor provenite din
administrarea chestionarului 16PF. Este vorba de posibilitatea
de a extrage patru factori secundari care echivalează cu
trăsăturile de suprafaţă. Aceştia sunt: Factorul I - Adaptare vs.
anxietate; factorul II - Introversie vs. extraversie; factorul III -
Emotivitate vs. dinamism; Factorul IV - Supunere vs.
independenţă. Unii dintre cei 16 factori sunt repartizaţi pe cei
patru factori de ordinul doi. Factorii de ordinul doi se obţin prin
însumarea notelor standard, obţinute de subiect la acei factori
primari alocaţi. Înainte de a fi adunate notele standard se
pondereză funcţie de contribuţia fiecurui factor primar la

67
factorul secundar respectiv. Aceste ponderi sunt furnizate de
manualul testului.
Pentru seminar (tutorial), privitor la prelucrarea şi interpretarea
testului studenţii vor consulta Minulescu, op. cit., în special, p.
243-244.

CHESTIONARUL CATTELL PENTRU

DETERMINAREA NIVELULUI DE
ANXIETATE
Se mai numeşte ''Foaie de auto-analiză''. Este un test care deşi a
fost validat pe cazuri de nevroze şi psihoze poate fi utilizat în
selecţie şi orientare şcolară şi profesională pentru a despista
subiecţii cu un nivel anormal de anxietate.
Câteva consideraţii despre anxietate
Anxietatea este un simptom central in psihopatologie iar
aprecierea sa ridica probleme serioase. Exista o relatie
neliniara intre anxietate si capacitatea adaptativa a subiectului
faţă de exigentele mediului. S-a constatat in psihologia muncii
ca persoanele cu un nivel moderat de anxietate sunt mai
constiincioase decat cele lipsite de anxietate sau decat cele cu
grad inalt de anxietate. Un nivel de anxietate moderat, combinat
cu un nivel peste mediu al capacităţii intelectuale reprezintă un
bun temei pentru un prognostic favorabil în multe tipuri de
activităţi umane.
Definită drept teamă fără obiect, anxietatea se distinge prin trei
caracteristici: sentimentul iminenţei unui pericol, alertă psihică

68
generalizată faţă de un pericol imaginar, sentimentul de
neputinţă în faţa pericolului real sau imaginat. Anxietatea ca
trăire subiectivă este însoţită de o serie de semne somatice:
dificultăţi respiratorii şi cardiace, contracţii, paloare, etc. Se
deosebeşte de angoasă al cărei tablou simptomatic cuprinde o
mai mare intensitate a semnelor somatice. Se deosebeşte de
nevroză, la ultima incapacitatea adaptativă şi rigiditatea
opţiunilor fiind mult mai manifeste. De altfel cercetări bazate pe
analiză factorială au relevat existenţa unui factor oblic (a cărui
corelaţie este diferită de zero) în raport cu nevrotismul (UI23)
care îmbrcă o simptomatologie specifică: tensiune psihică, lipsa
încrederii în sine, teama de a nu greşi, instabilitate, semne
psihosomatice, ca de ex. tremurul extremităţilor. Acest factor,
anxietatea, are indexul universal UI24. Nevrotismul este o
trăsătură unitară, o trăsătură sursă, pe când anxietatea este mai
degrabă efectul sumatoriu al unor factori sursă, ca cei care vor fi
enumeraţi în continuare. Deci factorul anxietate este secundar şi
rezultă din combinarea următorilor cinci factori primari: Q3-
conştiinţa de sine, C-forţa eului, L- suspiciune, tendinţă
paranoidă, O-culpabilitate şi Q4-tensiune ergică.
În concepţia lui Cattell anxietatea implică o stare tensională
interioară, instabilitate, lipsa curajului în faţa vieţii, precum şi o
componentă psihosomatică.
Prezentate în mod succint, conţinuturile factorilor sursă sunt
următoarele:

69
1. Conştiinţa de sine (Q3), nivelul de integrare al
comportamentului în jurul unui sentiment de sine unificator.
2. Forţa eului (C) - exprima capacitatea de control imediat si de
a exprima tensiunile intr-un mod adaptat si realist. Un eu
ingrijorat si apasat, incarcat este un eu anxios. Pe de altă parte o
anxietate ridicată împiedică maturizarea eului şi îl determină să
regreseze.
3. Insecuritate sau tendinte paranoide (L). Lipsa de securitate
alimentează comportamentele compensatoare: idei de grandoare,
de persecutie, subiectul devine procesoman, extrem de orgolios.
4. Înclinatie spre culpabilitate (O) caracteristica centrală este un
sentiment de nedeminitate.
5. Tensiunea ergica. Exprimă gradul în care anxietatea apare ca
o presiune exercitată de pulsiunile nesatisfacute; ea se manifesta
printr-o înclinatie catre emotivitate, încordare, nervozitate.
Descrierea probei
Chestionarul de anxietate este compus din 40 de itemi dintre
care primii 20 sunt destinaţi investigării formei manifeste (A) iar
ultimii 20 sunt alocaţi formei voalate, indirecte a anxietăţii (B).
Testul se prezintă ca un caiet cu patru pagini. Prima pagină
conţine instrucţiuni şi exemple de itemi. Celelate două pagini
conţin cele două grupări de itemi. Pe ultima pagină este tipărit
un tabel de interpretare unde se centralizează scorurile la test şi
unde acestea sunt transformate în scoruri stanfdard.
Modul de repartizare a itemilor pe factori în cadrul fiecărei
jumătăţi ţine seama de ponderea fiecărui factor primar şi este

70
următorul: Q3 - 4 itemi, C - 3 itemi, L - 2 itemi, O - 6 itemi,
Q4- 5 itemi.

Administrarea, corectarea şi interpretarea testului

Aplicarea testului nu necesită mai mult de 5-10 minute şi are loc
individual sau colectiv. Examinatorul evită termenul de
anxietate şi îi prezintă subiectului testul ca pe o foaie de
autoananliză.
Corectarea testului se realizează cu aj. grilelor. Notelor brute
pentru fiecare factor sursă li se aplică corecţii de vârstă şi sex.
În interpretarea testului se ţine seama atât de nota de anxietate
globală, atât de aspectul direct sau de cel manifest cât mai ales
de notele standard corectate pe fiecare factor, pentru a decela
sursele de anxietate ale subiectului. Astfel o astfel de sursă se
poate origina în pulsiuni refulate (Q4), într-un eu slab (C) sau
într-o lipsă de securitate socială (L) etc

CHESTIONARUL DE PERSONALITATE PENTRU

NIVEL SECUNDAR (H.S.P.Q.) (HIGH SCHOOL
PERSONALITY QUESTIONNAIRE)
A fost elaborat de către R. B. Cattell şi H.B. Beloff. Se aplică
subiecţilor între 12 şi 17 ani.
Descrierea probei
Investighează 14 factori de personalitate care s-au dovedit
experimental a fi independenţi Fiecăruia dintre ei îi sunt alocaţi

71
10 itemi. Chestionarul are două forme paralele A şi B samănător
probei 16PF.
Factorii de personalitate măsuraţi de chestionar sunt următorii:
A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, O, Q2, Q3, Q4. Studiul corelaţional
al acestor factori cu cei din 16 PF a relevat suprapunerea
conţinutului lor. De aceea simbolurile alocate sunt cele din
Indexul Universal. Remarcăm că în acest chestionar nu se mai
regăsesc următorii factori prezenţi în 16PF: L, M, N . De
asemenea apar în plus faţă de 16 PF factorii: D (temperament
flegmatic, greoi - excitabilitate) şi J (coasthenia-zeppia;
participant-individualist).

Date despre caracteristicile psihometrice ale chestionarului

Manualul testului furnizează date privitoare la relaţia dintre
magnitudinea factorilor şi succesul şi/sau interesul într-o serie
de activităţi: şcolare, sportive. Alte studii se referă la relaţia
factorilor HSPQ cu adaptarea şcolară, cu aptitudinile de
conducere sau cu comportamentul delicvent. Rezultă că testul
HSPQ are bune rezultate in psihodiagnosticul subiecţilor
adolescenţi.
Validitatea conceptuală a probei rezidă într-o serie de studii
întreprinse de Cattell şi Sealy (1966), Shaie (1966), Bernie
(1968), ş.a. care au relevat că unele aspecte majore ale
personalităţii se schimbă în cursul adolescenţei, pe măsură ce
sex - rolurile se diferenţiază, cu o amplitatudine care ţine de sex.
Astfel în cursul adolescenţei creşte nivelul de sociabilitate de

72
dominanţă şi de adaptare socială, dar acest progres are loc în
intervale diferite şi cu o dinamică diferită pentru baieţi şi fete.
Aceste modificări sunt menţionate de obicei la nivelul fiecărui
factor.
Atfel la nivelul factorului A (ciclotimie - schizotimie), s-a
constatat ca de la 11-17ani are loc o crestere a sociabilitatii si o
reducere a sentimentului de insingurare. La baietii peste 18 ani
are loc o crestere a obiectivitatii si in general a scepticismului.
Fetele inregistreaza in acelasi interval un declin slab catre
ciclotimie (mai vorbarete, mai comunicative).
Privitor la factorul B-are loc o crestere stadiala a inteligentei,
mai marcanta între 11-15 ani.
Factorul C (forta eului) nu înregistrează nici o crestere
semnificativa la nici unul dintre cele doua sexe.
Factorul D (flegmatic - excitabil). S-a constatat ca intre 11-17ani
are loc o scadere a excitabilitatii si nesigurantei paralel cu o
crestere a identitatii personale.
Factorul E (submisie - ascendenta sau supunere / dominanta). S-
a constatat ca la fete dominanta creste intre 11-17 ani, apoi (18-
23 ani) scade catre submisie . Dimpotriva, la baieti această
trăsătură sursă creste între 18-23 de ani.
Factorul F (insusirea de fi expansiv sau non expansiv, taciturn).
Creste constant în intervalul 11-17 ani, apoi între 17-19 ani
urmează o fază de platou, dupa care urmeaza o scadere a
expansivitatii. Adulţii nu mai sunt atat de exuberanti.

73
Factorul G (forta - slăbiciunea supraeului). Nu s-a consatat nici
o tendinta.
Factorul H (timiditate - îndrăzneală). Are loc un usor declin al
timidităţii odata cu vârsta.
Factorul I (realismul - lipsa de realism) inregistreaza o crestere a
realismului in preadoloscenta la baieti, iar la fete intre 15-18 ani.
Factorul J (coashenia-zeppia). Are loc o creştere a participării la
grup, mai intensă la fete comparativ cu băieţii.
Factorul O (încredere în sine - îngrijorare). Sentimentul culpabil,
temător este mai relevant la fete şi scade mai semnificativ la
băieţi.

Administrarea şi interpretarea testului

Chestionarul se administrează individual sau colectiv sub forma
unui caiet împreună cu o foiae de răspuns. Vocabularul testului
este la nivelul de înţelegere de 11 ani, totuşi dacă subiecţii au
dificultăţi de înţelegere este recomandabil ca întrebările să fie
citite. Pentru a evita rămânerile în urmă ale unor copii şi pentru
a păstra un ritm convenabil de lucru, examinatorul face apeluri
reânoite cu privire la momentul unde ar trebui să se găsească
subiecţii. Scorurile brute la nivelul fiecărui factor sunt raportate
la un etalon cu 11 clase normalizate. Se considera că intervalul
3-7 corespunzător sumei dintre medie şi plus sau minu abaterea
standard egală cu 1 ar cuprinde varianţa normalităţii. Devin
semnificative scorurile care depăşesc 7 sau sunt mai mici decât
trei.

74
Interpretarea rezultatelor la test implică două direcţii care nu ar
trebui să fie disjuncte ci mai degrabă complementare: a)
interpretarea bazată pe descrierile factorilor furnizate de manual;
b) predicţia unui anumit tip de comportament (scolar, sportiv) pe
baza ecuaţiilor de predicţie. De asemenea, principiile precizate
la 16PF sunt şi aici valabile.
Redăm în anexa 1 după Minulescu (1996) descripţia factorilor

CHESTIONARUL C.P.I. (CALIFORNIA

PSYCHOLOGICAL INVENTORY)
A fost realizat de directorul Deparatamentului de psihologie de
la universitatea Berkeley, Harrison G. Gough în 1965. Proba
inaugurează in optica de realizare a chestionarelor o directie
noua.
El este destinat in mod expres psihodiagnosticarii personlitatii
normale. Harrison Gough a avut intentia de construi un
instrument destinat normalitatii psihice pornind de la realitatile
fiintei normale, obisnute. C.P.I. difera nu numai de MMPI
(Inventarul Minnesota) dar si de chestionarul 16 P.F care, de
asemenea, vizeaza structura personalitatii normale.
Spre deosebire de directia factorialista care pleaca de la un
model conceptual al personalitatii pe baza caruia identifica
trasaturile, adica factorii de personalitate, pe cale statistica, H.
GAUGH a preferat sa utilizeze acei termeni discriptivi din
limbajul natural pe care oameni ii utilizeaza in atribuirile lor

75
reciproce. El le-a numit concepte populare. Gough nu cauta o
anumita tipologie sau o anumita dimensiune psihica la care
persoana să fie raportata Deci el nu adopta o teorie formala ci se
sprijina pe aceste concepte populare care apar in mod curent
interrelationarea sociala, care se pot gasi in toate culturile si
toate societatile. Poptrivit acestei poziţii, arată el, termenul
dominant a fost utilizat de Plutarh pentru a-l caracteriza pe
CEZAR dar il putem utiliza si noi pentru a descrie
comportamentul unei persoane dominante din viata publica
contemporană. Pe de altă parte termenul are aceeaşi conotaţie
oriunde, la noi şi în Zanzibar.
Metodei de realizare a chestionarului si chestionarului
insusi i s-au adus cateva critici carora Gaugh le-a raspuns cu
promtitudine. Iată câteva dintre ele:
1) Termenii ''populari'' nefiind definiti univoc ( asa cum a facut
Cattell) pot fi interpretati diferit de utilizatori in virtutea
propriilor lor ideosincrazii. Gaugh a replicat că inadevar
termenii nu sunt atat de precisi, dar utilizarea lor prezintă
avantajul că prin ei se realizeaza dezideratul fundamental al
chestionarului si anume acela de a facilita comunicarera intre
psihodiagnostician si subiect. Ei pot comunica astfel intr-un
limbaj uzual. Studii interculturale au arata ca instrumentul este
relevant indiferent ca este utilizat in Japonia sau in Romania.
2) Lipsa de independenta a scarilor. În adevar scarile, adica
grupurile de itemi nu sunt prea independente conţinuturile lor
suprapunându-se parţial. Acest lucru a fost constatat prin anliza

76
corelationala. Scările C.P.I. coreleaza foarte inalt, totuşi Gaug
sublinieaza ca din cercetarile facute pe datele rezultante din
aplicarea chestionarului, a rezultat ca totusi chestionarul are o
buna validitate de construct deoarece opereaza cu concepte din
zona normalitatii. El este un excelent instrument de investigare a
persoanei asa cum este ea, cum simte, cum gandeste in
imprejurarile cele mai obisnuite ale vietii, in primul rand în
imprejurarile sociale deoarece persoana traieste in primul rând
în contexte sociale.
Primele scari ale chestionarului sunt publicate de Gough in
1948. In 1951 apare prima editie cu 15 scale, iar 1972 apare
editia cu 18 scale alcatuita din 462 itemi, prima avand 480.
(Despre varianta din 1987 care are 20 scale si 462 itemi gasiti
informatii in Horia Pitaru si Monica Albu, Inventarul
psihologic California –prezentare si rezultate experimentale,
Revista de psih. nr. 3-1993. Este vorba de modelul cuboid de
interpretare a chestionarului unde se opereaza cu trei vectori).
Varianta 1972 este cea mai cunoscuta si mai usor de
administrat. Cele 18 dimensiuni de personalitate sunt grupate in
4 categorii mari:
Prima categorie include primele 6 dimensiuni (scale) care
relevează impreuna ceea ce se numeste competenta
interpersonala, adica potentialul de afirmare al persoanei in
context social şi care angajează siguranta de sine, imaginea de
sine, adecvarea interpersonală etc. Desi se foloseste termenul de
factor, acesta trebuie pus intre ghilimele deoarece nu toate

77
aceste trasaturi sunt obtinute prin analiza factoriala, marea
majoritate fiind construite pe baze rationale (metoda rationala
intuitiva). Primii sase factori sunt: dominaţa-Do, capacitate ade
statut-Cs, sociabilitate-Sy, prezenta sociala-Sp, acceptarea de
sine-Sa, starea (sentimentul) de comfort sau de bine-Wb,
A doua categorie în care sunt grupate următoarele şase scări
indica optiunile valorice si maturitatea, respectiv nivelul de
integrare in sistemul valorilor adică in ce masura aceste reguli
care functioneaza la nivelul societatii sunt interiorizate ca fiind
ale noastre. Scările incluse sunt: responsabilitatea-Re,
socializarea –So, autocontrolul-Sc, toleranta-To, tendinta de a
face impresie buna –Gi, alinierea, conformarea la modelul
comun de comportare al celorlalti oameni,comunalitatea- Cm.
A treia categorie cuprinde următoarele trei scale in care
potentialul de realizare personala si de focalizare pe valorile
intelectuale se exprima cu o anumita pregnananta: realizarea
prin conformism –Ac, realizarea prin independenta-Ai, eficienta
intelectuala (eficacitate)-Ie.
A patra grupa are in componenta scale care evaluaeza: stilul
personal si anume inclinatia sau intuitia psihologică – Py,
flexibilitatea – Fx, feminitatea - Fe (aceasta scara este pentru
feminitate /masculinitate).
Administrare
Mod de aplicare: chestionarul se compune din 462 itemi.
Poate fi administrat in colectiv sau individual, persoanele trebuie
sa aiba un nivel de instruire general, sa inteleaga sensul

78
intrebarilor. Modalitatea de raspuns este de a face o cruce pe o
foaie de raspuns la adevarat sau fals in casutele A-F dupa cum
unul sau altul dintre raspunsuri este acela care se potriveste
subiectului. Subiectii, printr-un instructaj prealabil care ocupa
prima pagina a chestionarului, sunt atentionati sa raspunda cat
mai sincer alegand primul raspuns care le vine in minte,
nezabovind prea mult in alegerea raspunsului si nelasand itemi
fara raspuns .Prelucrarea foii de raspuns se face fie cu ajutarul
calculatorului. Se citeste foaia cu aj scanner-ului, o duce intr-un
interpretator si fiecarei scale ii este alocata o cota bruta care
reprezinta totalizarea punctelor corespunzatoare raspunsurilor
semnificative intrunite de subiect. Raspunsurile la unii itemi
sunt semnificative daca au valoarea ''Nu'' iar la altele valoarea
''Da''. Varianta clasica este de a utiliza grile de corectie ca si la
16P.F. Cotele brute sunt transformate in note standard, de
obicei in note T care au media egala cu 50 si abaterea standard
egala cu 10. Prin unirea nivelurilor intrunite de subiect la fiecare
scala se obtine un profil grafic pe baza caruia se face
interpretarea.

Principii de interpretare
Persoane antrenate si calificate in C.P.I., interpretează profilurile
pe baza unor ipoteze care sunt controlate parcurgând o serie de
etape care conduc către o perspectivă structurală asupra
subiectului. Intrepretarea unei sacle se efectuează numai prin

79
intercorelaţie cu profilul în ansamblu şi cu alte scale. Etapele
interpretării sunt următoarele:
a) Validarea protocolului. Se procedează mai întâi la o validare
simplă controlând dacă subiecţii au răspuns la toate întrebările,
alegând pentru fiecare una dintre variantele de răspuns.
Interpretarea unui protocol incomplet are o scăzută validitate. Se
controlează de asemenea dacă există o predominanţă a
răspunsurilor ''Da'' sau ''Nu'' care ar reliefa un anumit montaj al
subiectului, care de asemenea ar invalida protocolul.
Urmeaza apoi o validare prin scale specializate: Wb,Gi,Cm.
De ex. daca un protocol intruneste la factorul Gi un scor sub 20
il vom interpreta cu multa prudenta. La scara Wb tendinta de
falsificare se pune in evidenta daca se obtine un scor sub 29. În
acest caz protocolul trebuie interpretat cu multă prudenţă. În
general sunt două modalităţi de falsificare: exagerarea
dificultăţilor sau negarea lor. Tendinta de a falsifica inconstient
raspunsurile mai poate fi evidenţiată de scorurile mici la: Sc
(self control), To (toleranta), Ai (realizare prin independenta) si
Fx (flexibilitate). Scorurile mari la toate scalele dar in special la
Gi arata că falsificarea raspunsurilor a urmarit punerea intr-o
lumina favorabila a subiectului.
b) Analiza scorurilor globală a scorurilor T pentru fiecare scală.
Prima impresie in interpretarea profilului ne-o da modul in care
scorurile sibiectului se situaza deasupra / dedesuptul liniei
medii reprezentata de T=50. Daca toate scarile se situeaza peste
T=50 atunci putem emite ipoteza ca avem o persoana

80
(personalitate) pozitivă care se adaptează la exigenţele mediului
său de viaţă. În acest stadiu al interpretării se ţine cont de
scorurile extreme, foarte mari şi foarte mici.
c) Se pleacă de la gruparea scalelor pe cei patru factori
menţionaţi, prilej cu care vedem in ce masura o grupa este mai
dezvoltata decat cealalta şi cat de sus, fata de medie, se situeaza
factorii respectivi. De exemplu dacă la factorul I cu scalele de la
Do la Wb, inclusiv, notele standard sunt superiuoare mediei
putem emite ipoteza că subiectul este extrovert, cu motivaţie şi
disponibilităţi de afirmare. Pentru cazul când notele sunt
scăzute, în special la Sp şi Sy presupunem o orientare
introvertită.
O serie de studii factoriale au relevat posibilitatea interpretării
pe baza grupării scalelor după alţi factori decât cei amintiţi:
I. Factorul sănătate mentală, adaptare şi conformism social
cuprinde scalele: Wb, Re, So, To, Gi, Ac.
II. Factorul eficacitatea interpersonală: Do, Cs, Sy, Sp, Sa.
III. Independenţă în gândire şi acţiune (opusă conformismului şi
rigidităţii): Ai, Fx, To, Py.
Trebuie să se ţină cont în interpretare de relaţia curbilineară între
nivelul unor scale şi comportament în virtutea căreia unele note
standard situate cu mult desupra mediei au o semnificaţie la fel
de negativă ca şi cele situate dedesubtul mediei.
d) Analiza de pattern ţine cont în interpretarea unei scale de
relaţia acesteia cu un alt grup de scale. Semnificaţia unei
tendinţe se precizează prin aportul de semnificaţie al altor scale.

81
Astfel Do se interpretează în raport cu Gi şi Sy, So în raport cu
Sc, Rs în relaţie cu Cs, etc.
Se procedează la analiza adjectivelor care sunt ataşate celor
două niveluri (mare- mic) ale fiecărei scale extreme, procedeu
prin care se obţine o primă descriere a persoanei.
Un alt pas in interpretare este apelul la ecuatiile de
regresie realizate pe anumite ocupaţii sau categorii de persoane.
Numeroase studii corelaţionale efectuate cu CPI au aratat ca
anumite scale au o valoare predictiva pentru diverse
comportamente :academic, delicvent, profesional. Daca un
subiect este delicvent, pentru a face diagnosticul personalitatii
sale, dupa ce am parcurs pasii enumeraţi, apelam la ecuatia de
regresie pentru a controla in ce masura cele cateva scari care
intra in ecuatia de regresie sunt predictibile pentru
comportamentul deviant ulterior. Iată o serie de ecuaţii de
regresie construite de Gough (1964):
Reuşita şcolară pentru băieţi = 24.737 + .45 Cs - .344 Sp + .373
So - .31 Gi + .175 Ac.
Reuşita şcolară pentru fete = 20.116 + .317 Re + .192So - .30Gi
+ .227Sc + .28 Ai + .24Ie.
Evident că aceste ecuaţii predictive fiind construite pe
eşantioane normative străine au o validitate limitată pentru
populaţia românească.
Alte ecuaţii de predicţie au fost realizate pentru
comportamentele creative şi delicvente.

82
CHESTIONARUL E.P.I (H.J. EYSENCK)
Eysenck are o originala conceptie despre personalitate,
fundamentata pe un foarte mare numar de cercetari ce se intind
pe mai bine de o jumatate de secol. El a consacrat toate
eforturile sale pentru a descifra bazele biologice ale
personalitatii. Personalitatea ca si inteligenta, in conceptia sa, au
o situaţie comună, sunt configurate printr-un dat genetic care
reprezinta aspectul lor genotipic, aspect care doar in limite
foarte restrinse poate fi modificat de condiţiile fenotipice, adică
prin ansamblul factorilor sociali, educationali care determina
istoria individuala.
Exista tendinta, in ultima vreme, in rindul unor cercetatorilor
americani, de a continua aceste cercetari, in laborator, pentru a
identifica anumiti cromozomi responsabili de anumite trasaturi
tipologice. Exista insa si cealalta persepectiva, care accentueaza
rolul social al educatiei si al invatarii,in dezvoltarea
personalitatii.
Eysenck este autorul unu model tridimensional al personalitatii
ce cuprinde:
1. extraversia / introversia
2. nevroticismul
3. psihotismul (personalitatea psihotica). La aceasta a treia
dimensiune ajunge in 1975, pina atunci operind doar cu primele
doua.

83
Cercetarile lui experimentale au urmarit sa descifreze bazele
fiziologice ale acestor dimensiuni fundamentale. Dupa Eysenck
personalitatea este suma totala a modelelor comportamentale
prezente sau potentiale asa cum sunt ele determinate de mediu si
ereditate, precum şi interactiunea functionala a patru mari
modele comportamentale:
-cognitiv – se refera in special la inteligenta,
-conativ – se refera la caracter,
-afectiv – se refera la temperament,
-constituţia somatica
Pe de altă parte, personalitatea este, pentru Eysenck, rezultatul
interacţiunii dinamice a 4 nivele:
1-nivelul bazal al actelor mentale care apar singular
2-nivelul deprinderilor sau al actelor mentale habituale
3-trasaturile care reprezinta corelatii intre actele mentale
habituale
4-tipul de personalitate care rezulta din corelarea trasaturilor de
la punctul trei; trasaturi care se consteleaza in sindroame de
trasaturi.
Cele 4 nivele corespund unor patru tipuri de factori care au
rezultat din analiza factoriala:
1. factorul de eroare corespunde nivelului 1
2. factori specifici corespunde nivelului 2
3. factori de grup corespunde nivelului 3
4. factori generali, primari - primii care se extrag prin analiza
factoriala.

84
In conceptia lui Eysenck factorii primari sunt niste trasaturi
continue unde persoanele se situeaza intr-un capat sau altul al
acestui continuum. El crede in analiza factoriala, considerând că
cel putin in aceasta etapa este singura metodă care poate
conduce la determinarea anumitor invarianti si trasaturi
constante ale firii pe baza carora personalitatea sa poata fi
explicata in mod pertinent.
Eysenck completeaza ca explorarea personalitatii nu se rezuma
doar la aplicarea analizei factoriale ci aceste date trebuie sa fie
completate cu informatii din alte surse: evaluari, autoevaluari,
informatii anamnestice si nu in ultimul rind cu rezultatul unor
cercetari experimentale. Deci, deseori când descriem tabloul
unuia sau altuia dintre acesti factori, se ataseaza drept trasaturi
sau caracteristici ale personalitatii respective: modul cum
indeplineste anumite sarcini, cum raspunde, timpul de reactie,
desenul in oglinda etc.
In “Biological bases of personality” (1967) Eysenck
semnalizeaza importanta bazei biologice a personalitatii si a
aportului limitat al influenţelor mediului care reusesc doar
usoare schimbari, un fel de poleiala asupra personalitatii
deoarece cind situatiile de criza impun manifestarea fortata,
acest invelis dispare si personalitatea se manifesta in toata
''goliciunea'' ei genotipica (acest lucru se intimpla mai ales cind
personalitatea se indreapta spre patologie).

85
 Eysenck leaga tipurile psihologice de nivelurile de
activare ale diverselor parti ale creierului. Astfel, rezulta o serie
de date cu carater experimental:
- introversia / extraversia ar fi influentata de sistemul reticulat
activator ascendent
- nervrotismul este influentat de un grad mai mare de activare al
sistemului limbic.
- psihoticismul este bazat pe sistemul hormonal, androgin, pe
glandele endocrine, care determina caracterul masculin.
Cauzalitatea genetica a personalitatii se manifesta prin
carateristicile fiziologice, hormonale si neurologice. Ereditatea
se manifesta ca predispozitie a organismului de a raspunde într-
un anumit fel la stimulii mediului. Comportamentul observabil
este ceea ce inregistram fie cu chestionare, fie prin observatie
directa ceea ce reprezinta mai degraba o sinteza a diferentelor
constitutionale in interactiune cu mediul.

Descrierea celor 3 superfactori ai personalitatii:

1. Extraversia / introversia - înseamnă capacitatea de afirmare,
sociabilitatea, energia, dominanta. Aceste descrieri sunt
manifestarile fenotipice, deci nu genotipice, ale personalitatii.
Personalitatii de tip extravert ii este proprie tendinta de a
dezvolta simptomele isteriei de conversie, tendinte ipohondrice.
Ea are un trecut profesional defavorabil (schimbarea frecventa a
locului de munca, a institutiei, absenteism etc), manifesta o mai
mare probabilitate de accidentare, are dureri, neplaceri fizice.

86
Din punct de vedere constitutional dimensiunea orizontala
prevaleaza in raport cu cea verticala, aceasta persoana este mai
degraba picnica. Nivelul de performanta generala este scazut dar
aceasta persoana are tendinta de a se supraevalua, de a-si
supraevalua rezultatele.
Eysenck incearca sa faca o conexiune intre tipologia sa si cea
freudiana subliniind ca extravertitul pare sa aiba o predominanta
a Id-ului (corespondentul inconstientului).
Introvertitul pare sa aiba o dominanta a Superego-ului, cealalta
extrema a unui acelasi continuum. El trateaza aceste 2 concepte
ca fiind capetele extreme ale aceleiasi dimensiuni. Introvertitul
are ca intentie fenotipica predispozitia la anxietate, la depresie,
preocupari obsesionale si este apatic. Are sentimente de
inferioritate, tulburari de somn si in general o capacitate de
afirmare redusa. Constitutional predomina dezvoltarea pe
verticala in detrimentul celei pe orizontala, el este mai degraba
un leptosom. Are o inteligenta buna, este persistent si limpede in
gindire, cu un nivel de aspiratie inalt dar, in general se
subestimeaza.
2. Nevrotismul = instabilitate emotionala. Se caracterizeaza prin
anxietate depresie, autoapreciere deficitara, timiditate, reactii
emotionale puternice, capacitate de adaptare slaba si aceasta
capacitate de adaptare slaba este determinata de predispozitia de
a avea reactii rationale, adica necumpanite sau rigiditate in
comportament.

87
Combinarea cu dimensiunea introversiune/extraversiune
furnizeaza informatii utile, atunci cind vom dori sa interpretam
mai nuantat rezistenta la chestionar:
- instabilul extravertit. În aceasta instabilitate combinata cu
extraversiune subiectul se caracterizeaza prin neliniste,
sensibilitate, excitabilitate, agresivitate
- instabilul introvertit are reactii emotionale lente si slabe, are
capacitate de a-si reveni rapid dupa anumite emotii. Nevroticul
este considerat de Eysenck o persoana cu inteligenta sub medie
si tot sub medie se situeaza din punct de vedere al continutului
emotional al acuitatii senzoriale si al capacitatii de a se afirma.
Nu este un tip cu inteligenta scazuta ci mai degraba cu
randament scazut, datorat dificultatilor sale de a se concentra,
deoarece este instabil emotional, ii este foarte greu sa se
concentreze un timp indelungat asupra unei probleme, este
sugestibil, lipsit de persistenta, lent in actiune si gindire,
nesociabil. În general tinde sa reprime faptele neplacute, deci in
loc sa incerce sa le caute rezolvarea el mai degraba le sterge din
amintire, le refuleaza.
3. Psihoticismul – este cea mai complexa dimensiune si se
caraterizeaza prin agresivitate, egocentrism, comportament
antisocial, lipsa de empatie, impulsivitate, uneori chiar cruzime,
solitudine, preferinta pentru lucruri ciudate, neobisnuite.
Unele studii intreprinse de Eysenck si colab. au aratat ca desi
aceasta terminologie utilizeaza concepte patologice poate foarte

88
bine sa descrie variatia comportamentului uman intre limitele
normalitatii.
Chestionarul lui Eysenck a dus la elaborarea mai multor
chestionare care operationalizeaza conceptia sa despre
personalitate:
- in 1952 elaboreaza MMQ – chestionar ce contine o scara
pentru nevrotism cu 40 de itemi.
- in 1959 realizează MPI - chestionar ce contine scale pentru
nevrotism si extraversie / introversie.
Interpretarea scalelor trebuie sa gaseasca dincolo de statistica,
conectind aceste dimensiuni, factori la conceptele teoretice, fapt
ce ar echivala cu fundamentarea interpretarii pe validitatea de
continut dar si apelindu-se la datele de laborator. Este esenţial să
treac de la fenotip la nivelul constitutional temperamental, adica
la genotip deoarece la Eysenck ce are valoarea explicativa cea
mai mare in domeniul personalitatii este baza biologica.
- in 1964 elaboreaza EPI - instrument de contine o scala de
minciuna (L) cu 9 itemi. El are 2 forme A si B, fiecare cu 57 de
itemi. Itemii au fost formulati special,intr-o terminologie
accesibila pentru a face chestionarul administrabil, aplicabil
unor subiecti cu nivel de instructie mai scazut.
Este o miscare a investigatiei de la ceea ce subiectul afirma in
chestionar, si care este comportamentul sau observabil, catre
aspectele, factorii rezultati din analiza factoriala si de la ei catre
bazele biologice ale personalitatii. Explicatia merge in sens
invers, bazele biologice ale personalitati sunt cele cu valoarea

89
explicativa cea mai mare, care explica factorii si variabilitatea
comportamentului uman.
Chestionarul E.P.I se administrează individual sau în grup. Este
format din trei pagini. Pe prima sunt tipărite instrucţiunile de
administrare, pe celelate două, itemii chestionarului. Corectarea
se realizează pe bază de grile. Scorurile brute devin
semnificative prin raportarea lor la tabele de norme, de obicei
formate din trei clase normalizate: pragul inferior, superior şI
media.
Chestionarul va fi studiat amănunţit şI aplicat la seminar,
respectiv în cadrul tutorialului.

Inventarul de temperament Guilford-Zimmerman

Pornind de la metoda interviului clinic şi anamnestic Guilford
construieşte începând cu 1950 o serie de chestionare fie singur
sau împreună cu alţi autori. Chestionarul reprezintă rezultatul
unor cercetări atât în domeniul personalitatii, la care ne-am
referit succint într-un curs anterior, cât şi în domeniul statistic
privind intercorelaţiile itemilor mai multor tipuri de chestionare.
În urma acestor cercetări Guilford identifică 13 factori:
-factorul S-introversie socială
-factorul T-introversie cognitivă
-factorul D-depresie, tendinţă cicloidă
-factorul R-rathimie, autocontrol, cenzura ,retinere.
-factorul G-activism general
-factorul A-ascendenţă-submisie

90
-factorul M-masculinitate,feminitate
-factorul I-inferioritate
-factorul N-nervozitate
-factorul O-obiectivitate
-factorul CO-cooperare
-factorul AG-agreabilitate
Unul din inventarele de personalitate este cunoscut cu iniţialele
STDCR care acoperă primii 5 factori enumeraţi, factori puşi în
evidenţă prin analiza factorială care a fost aplicată pe unele
rezultate obţinute la un chestionar de introversie-extroversie. Un
alt chestionar este GAMIN. El măsoară 5 factori. Ultimii 3 fac
obiectul GMPI. În 1949 Guilford publică instrumentul în
discuţie care include 10 trăsături majore ale personalităţii, 9
dintre ele identice cu unele din cele 13 deja enumerate. Pentru
unele dintre ele s-a schimbat denumirea din considerenate de
simplitate şi claritate.

Descrierea chestionarului
Cuprinde 300 de itemi tipăriţi în forma unui caiet. În preambul
se explică subiecţilor modalitatea de lucru şi li se solicită
colaborarea şi sinceritatea. Chestionarul este însoţit de o foaie de
răspuns pe care, la numerele de ordine corespunzătoare itemilor,
sunt tipărite cele trei modalităţi de răspuns: Da, ?, Nu.
Pe verso este configurat profilul în note T, separat pentru bărbaţi
şI femei, având pe verticală notele T cu scorurile brute

91
echivalente iar pe abcisă cei 10 factori. În dreptul fiecărui factor
pe verticală sunt trecute notele brute corespunzătoare notelor T.
Prin corectarea chestionarului cu două file, fiecare factor este
reprezentat de un punctaj brut. Examinatorul încercuieşte
punctajul brut pentru fiecare factor pe foaia de profil situat in
dreptul notei T corespunzatoare iar prin unirea acestor cerculeţe
se obţine profilul subiectului.
Factorii chestionarului Guilford-Zimmerman sunt:
“G”-activitate generală , 30 de itemi .
Notelor mari T corespund: -plăcerea pentru viteză, grabă,
vitalitate, însuşirea de fi plin de viaţă, productivitate, eficienţă.
Notelor mici T le corespund următoarele însuşiri:
-lentoare
-tendinţa de a cumpăni mult
-tendinţa fatigabilă, de a obosi uşor , deci ineficienţa
“R”-rathimie , autocontrolul , cenzura , reţinerea.
Note mari T semnifică:
-seriozitate
-deliberare , tendinta de a cumpani mult.
-perseverenţă
Notele mici semnifică:
-indiferenţă
-impulsivitate
-excitabilitate
“A”- ascendenţă.
Note mari semnifică:

92
-autoapărare (tendinţa de a nu-şi recunoaşte vina nici atunci
când greşesc , de a fi mereu în expectativă şi a nu admite nici un
prejudiciu al propriului eu)
-tendinţa de a conduce, de a domina.
-capacitatea de a vorbi în public , de a nu se pierde , de a nu
ezita.
-stăpânire de sine
Note mici înseamnă:
-supuşi
-docili
-ezitanţi
-tendinţa de a evita cu multă precauţie să vorbească în public ,
să-şi asume conducerea.
“ S”-sociabilitatea.
Notele mari semnifică:
-capacitate de a lega uşor prietenii
-nevoia de contact social
Notele mici:
-sunt proprii subiecţilor care au puţini prieteni
-sunt timizi
-manifesta introversie socială. (De aceea în prima clasificare,
cea cu 13 factori, acest factor se regăseşte şi sub denumirea de
introversie socială).
“E”- echilibru, stabilitate emoţională.
Note mari:
-subiecţi egali în dispoziţie

93
-optimişti
-calmi.
Note mici semnifică:
-subiecţii au fluctuaţii în dispoziţii, când veseli când trişti
-sar de la o extremă la alta
-mai degrabă pesimişti, balanţa înclinând în această direcţie
-au câteodată stări de exaltare , reverie
-excitabilitate adică tendinţa de a se lăsa uşor antrenaţi de
evenimente
-susceptibilitate
-sentimente de vinovăţie
-nelinişte
-singurătate
-proastă sănătate.
“O”- obiectivitate .
Note mari
- subiecţi de tip “piele tăbăcită”.
-se lasă greu atinşi
-au capacitatea să judece clar, obiectiv, acţiunile oamenilor.
Notele mici - specifice hipersensibililor (Hipersensibilii
apreciază injsust relaţiile lor, au tendinţa de a exagera
semnificaţia evenimentelor, nu sunt obiectivi în aprecierile
.Hiposensibilii -tin foarte mult la ironii, glume grosolane)
-centraţi pe ei înşişi, suspicioşi
-ghinionişti
-totul li se întâmplă numai lor.

94
-tendinţa de victimizare -semn al imaturităţii emoţionale;
persoanele care vor să atragă atenţia, să câştige simpatia, mila
celorlalţi. Poate să fie specifică tipului histrionic.
-slăbiciune interioară, ei sunt ca nişte clopote din acelea mari
care rezonează la cea mai mică atingere a evenimentelor, sunt
mai degrabă firi hipersensibile.
“F”- prietenie
Notele mari :
-toleranţă la acţiuni ostile , pina la acceptare
-respectul pentru ceilalţi.
Notele mici :
-proprii arţăgoşilor, beligeranţilor, persoanelor ostile, cu
resentimente, cu dorinţa de a domina
-manifestă dispreţ faţă de alţii.
“T”- gândire, reflexivitate.
Notele mari :
-specifice persoanelor cu bun simţ al observaţie
-se observă pe sine şi pe alţii
-au echilibru mental
Notele mici :
-persoanelor care au gândirea ancorată în concret
-se descumpănesc usor si nu au obisnuinţa de a reflecta
îndelung asupra faptelor.
“P”-relaţii personale
Notele mari :
-proprii persoanelor care tolerează oamenii

95
-au încredere în instituţii sociale
-nu bârfesc.
Notele mici :
-persoanelor care vânează greşelile
-care critică institutile
-sunt suspicioase
-manifestă un nivel scazut.
“M”-masculinitate/feminitate
Note mari:
-persoane care manifesta interes pentru activitati masculine
-nu de dezgusta uşor
-sunt aspre
-manifestă o doză de duritate
-işi pot controla şi reţine expresia emotiilor
-manifestă dezinteres pentru imbrăcaminte şi o lipsă de stil.
Note mici:
-au interes şi preocupări pentru activităţi feminine
-se dezgustă uşor
-temătoare
-romantice
-işi exprimă emotiile fie prin mimică (persoane cu tendinţă
histeroidă)
-tendinta de a atrage atenţia
-tendinţa de a-si exprima printr-o mimică vie sentimentele

96
-tendinţa de a falsifica realitatea (uneori într-o stare
semiconştientă, nu neapărat conştientă, dintr-un viu interes de a
face realitatea să semene cu propriile dorinţe, aşa face copilul).
-maturitate socială.
-exprimarea emotiilor se face datorită unei propensiuni
-nevoia de a comunica şi altora ceea ce simt

Interpretarea protocolului
Mai întâi se validează protocolul. Dacă pentru un factor
subiectul a încercuit mi mult de trei '' ? '', atunci interpretarea
scării respective trebuie efectuată cu prudenţă. În instrucţiuni
este absolut necesar să se specifice subiecţilor că nu trebuie
abuzat de semnele de întrebare, adică pe tot parcursul
chestionarului , 2-3 cel mult.
În urma corectării cu cele două grile a foii de răspuns, fiecare
factor va avea alocat un punctaj. Punctajul respectiv se
transformă în foaia de răspuns în note T. Se unesc punctele
corespunzătoare notelor T întrunite de fiecare factor şi se obţine
profilul S.
Unul din principiile fundamentale în interpretarea profilului
chestionarului Guilford-Zimmerman este acela că factorii nu se
interpreteaza separat ci în intercorelaţie.
Prin această strategie examinatorul are posibilitatea să desprindă
semnificaţii mult mai specifice comportamentului persoanei
examinate.

97
Exemplu: Nota ridicată la factorul G va augumenta toate
celelalte semnificatii pozitive ale celorlalti factori. Dacă
persoana are un mare nivel al activităţii generale, atunci, cu
privire la un scor ridicat al ascendenţei, semnificaţia dominării
va fi cu atât mai puternică. La fel valoarea de obiectivitate care
semnifică posibilitatea de a aprecia faptele va fi mai bine
potenţată de o notă ridicată la G.
O notă ridicată la G dacă se asociază cu o notă scăzută de
agreabilitate conduce spre imaginea unui stil dur, autoritar, după
cum dacă un grad ridicat de stabilitate emoţională e asociat unei
activităţi scăzute G conduce la ipoteza unui om comod, leneş.
Al doilea principiu este că, notele T ridicate nu semnifică
întotdeauna comportamente pozitive după cum notele mici nu
semnifică comportamente negative. O serie de studii au arătat că
pentru persoanele de conducere anumiţi factori să nu fie situaţi
nici prea mult în partea de sus iar alţii nici prea mult în partea de
jos.
În principiu este de presupus că persoanele din conducere nu
trebuie să manifeste aşa cum ne-am aştepta o prea mare
deschidere şi bunăvoinţă ci dimpotrivă nivelul lui P trebuie să
fie mai scăzut.
Se pot obţine astfel de profile, adică anumite marje optime
privind fiecare factor pentru diferite profesiuni.
Principala acuză adusă chestionarului este faptul că subiectul
poate intui răspunsul favorabil deci are itemii vizibili.

98
Chestionarul este utilizat în selecţia profesională , consiliere
profesională , selecţia managerilor.

Anexa 1
Descripţia celor 16 factori majori (informaţie preluată din M.
Minulescu, 1996)
FACTORUL A - Schizotimie - ciclotimie
Notele standard joase (de la 0 la 3) caracterizează un
comportament prin aspectele: schizotimie, orgoliu, spirit critic,
opozanţă, răceală si indiferentă, suspiciune, rigiditate. Polul
opus, incepând de la cota standard 7 spre 10, indică un
comportament caracterizat prin ciclotimie; individul este bun,
amabil, prietenos, serviabil, cu interes pentru ceilalti, bland,
încrezător, adaptabil şi cald. Datele de cercetare indică, pornind
de la dihotomia clinicâ între psihozele schizoide si dezordinea
ciclică maniaco-depresiva, o dimensiune definită quasisimilar si
in zona de normalitate psihica, intre răceala afectivă si căldură
afectivă Caracteristice ciclotimicului, sunt uşurinţa cu care
trăieste, se emotionează, interesul marcat pentru semeni si fiinte
in general care nu rareori se exprimă si in alegerea unei profesii
care inseamnă contacte interumane si o tendintă de a se
conforma convenientelor sociale. Un grup format din persoane
de tip ciclotimic este activ, mai putin axat pe critică, cu indivizi
mai generosi in raporturile interpersonale. Persoanele de la polul
opus sunt mai putin conciliante, preferă lucrurile, cuvintele,

99
viata solitara; sunt introspectivi, apar seriosi, preferă o
camaraderie intelectuală. In acelaşi timp, sunt mai profunzi in
aprecierea altora, mai siguri intr-o activitate care cere precizie,
uneori mai inventivi, mai atenti in a-si respecta promisiunile si
obigatiile ce le revin.

FACTORUL B - Inteligenţă
Scala măsoară măsoară nivelul mental dar altfel decât testele
obişnuite cu care de altfel nu are corelatii semnificative.
Cotele standard scăzute indică o sbabă abilitate mentală care
atrage după sine şi a moralitate inferioară, tendinta de a
abandona cu uşurintă, lipsa de interes pentru subiecte
intelectuale, lipsa de cultură in general. Polul opus, de la 7 la
10, in creştere, indică inteligenţă vie, conştiinciozitate şi
perseverenţă in rezolvarea problemelor, tendinta de a fi cultivat
şi de a gândi in plan abstract, logic. O notă ridicată la factorul B
este incompatibilă cu deterioarea umană.
FACTORUL C Forţa eului. Tendinţa la manifestări
nevrotice în general
Instabilitate - stabilitate emotională. Notele mici sugerează
caracteristici ale unui eu slab: emotivitate, imaturitate afectivä,
instabilitate; individul reacţionează la frustratie intr-o manieră
emotională, este inconstant in atitudini şi interese, este excitabil
şi hiperreactiv, fuge de responsabilitati, abandoneazä usor, este
neliniştit, implicat in conflicte, agitat, visător; poate fi implicat
in accidente. La poiul opus apar caracteristicile unui eu puternic,

100
matur, calm. Individul este stabil, constant in interese, calm
chiar flegmatic sau palcid; realist, se adaptează faptelor, nu se
manifestă uşor oboseala nervoasă, nu se amestecä in conflicte.
Forţa eului definită ca şi grad de realizare a integrării dinamice
si a controlului emotional nu este pentru Cattell, o problemă
care să tină preponderent de formare şi mediu. Tendintele
constituţionale fac ca formarea controlului emotional sä fie mai
dificilă pentru unele persoane. Diagnoza diferentială a felului de
a trăi frustrarea de exemplu, trebuie să se raporteze la acest
aspect constitutional.
Persoana cu note slabe ala acest factor tinde să fie cu uşurintă
contrariatä de lucruri şi oomeni, trăind un sentiment de
insatisfactie in familie, scoală sau profesie si are dificultăti in
păstrarea calmului, si în a se bucura; se descurajează uşor. In
acest sens, la ocest pol apar mai dese reactiile nevrotice
generalizate sub forma unor tulburări psihosomatice (tulburări
digestive, de somn) sau temeri irationale si comportamente
obsesive. Pe de altă parte, in multe cazuri de tulburări de
personalitate şi de nevroze se întâlnesc cote scăzute ale
factorului C.

FACTORUL E Supunere - dominanţă

Notele mici sunt specifice caracterului supus, bland indicând
dependenţă dar si o naturalete si o bunŕvointă caracteristice, o
persoană conformistă şi usor de dominat. PoIuI opus, indică un
comportament agresiv, combativ, încăpătânat, sigur de sine,

101
afirmativ, sever, chiar dur sau ostil, auster cu o gravitate
afectată. Nonconformist, dar dornic sŕ capteze atenta. Datele
empirice indică faptul ca această dimensiune comportă o relativâ
diferentiere in functie de sex: la femei se manifestă printr-o
nuanţă mai marcată de ipohondrie, prin tendinta de a atrage
atentia dar şi de echilibru social, care diferă de
comportamentullul orientat mai agresiv la bărbati. La ambele
sexe insă este specific faptul că o dominantă puternică poate
conduce la acel tip de voinţă obstinată şi chiar spre un
comportament antisocial, rebel.
Unele date de cercetare indicâ faptul că dominanta tinde să
coreleze cu statutul social, fund mai ridicată la liderii
recunoscuţi. Astfel de persoane se simt libere să participe,
se angajează fără eforturi sau ezitări in problemele de
grup, critică deschis imperfectiuniIe.
Notebe ridicate se asociazŕ de asemenea cu comportamentele
detip delictual din perioada adolescentei. Noteie scâzute se
intâlnesc adesea Ia nevrotici.

FACTORUL F - Expansivitate - nonexponsivitate

Factorul F este un constituient important ci extraversiei
introversiei, cc factor secundar.
PoiuI nonexpansiv indică un comportament moderat,
prudent, taciturn, introspectiv cu tendinta spre deprimare si
reverie. Subiectul cu note mici se prezintă în general
necomunicativ, multumit de sine, legat de vabori personale,

102
 lent, reflectant. Polul opus, al expansivităţii, indică un
comportament impulsiv, entuziast, vesel, direct, plin de viată,
guraliv, expresiv, legat de grup, spontan in reacţii.
Nonexpansivii sunt in general crescuti dupa name mai
severe, tind spre un plus de moderatie, apar visŕtori, îşi rod
unghiile.
Expansivitatea corelează cu preferinta pentru aglomerări
urbane dar si cu pozitia in famibie: Cel mai in vârstă tinde
spre nonexpansivitate, cel moi tânăr spre a fi si cel mai
expansiv. Dupä perioada adolescentei, expansivitatea prezintă
o descreştere, cu un declin mai marcat pentru perioada intre
17 şi 35 ani. De asemenea, sunt date care indică faptul că
nonexpansivitatea este asociată cu creşterea nivelului de
anxietate.

FACTORUL G Suproeu slab - forta supraeului.

Există doar o asemănare superficiala cu factarul C pentru că
factorul G este legat in principal de energie si perseverentă.
Notele mici indică un supraeu slab, caracteristizat prin lipsa
de tolerantă la frustrare. Este un individ schimbător, influentabil,
cu a emotivitate generalizata, oboseală nervoasă, iticonstant şi
nesigur care neglijeaza obligatiile sociale; manifestă dezinteres
faţă de normele morale colective.
Polul opus atrage dupa sine atitudini de conştiinciozitate,
perseverenţă. responsabiliate personală; subiectul este ordonat,
consecvent, atent la oamenii şi lucruriie din jur.

103
 Conform denuminii, factorul corespunde in viziunea lui
Cattell supraeului psihanalitic prin accentul pus pe consideratia
faţă de normele morale, prin tendinta de a sustine eul şi a frâna
impulsurile idului. Se poate distinge de stabilitatea emotională
dată de factorul C prin faptul că rezultă dintr-o integrare
dinamică adecvată dc-a lungul vietii.
Persoana cu un G ridicat se manifestă ca respectuoasa, metodică,
cu o bună capacitate de concentrare, reflectând inainte de a
vorbi, preferând compania celor eficienti. Acest pol indicá
reusita in activitaţi variate dar care impun perseverenţă,
regularitate si a bună organizare mentală, iind in genere un
prognostic bun pentru succesul profesional, aptitudinea pentru
rolurile de lider, popularitate. Polul scăzut se asociază cu
tendinta spre disimulare, vagabondaj, încălcare a legii, spre
accese de furie nestăpânite.

FACTORUL H Timiditate -îndrăzneală (Threctia - parmia)

Cele două denumiri provin din aglutinarea termenilor englezi
corespunzători şi indică la un pol timiditatea, sensibilitote la
amenintare iar la polul opus curajul si lipsa de sensibilitote.
PoluI threctia indică un comportament dominat de tendinta de
repliere asupro propriei persoane, prudent, rezervat, distant,
contemplativ, cu tendinta de a apare acru si rece, dezinteresat de
sexul opus, moderot si conştiincios dar cu interese limitate cu un
redus interes artistic sau afectiv. Persoana are o susceptibilitate
ridicată faţă de pericol.

104
Polul parmia indică o sociabilitate gregară, o persoană
îndrăsneaţă, căreia ii place să intălnească oameni, care este
activă, curojoasă, cu interes pentru sexul opus, impulsivă,
frivolă, neliniştită, care nu vede uşor semnele pericolului, cu
interese artistice şi cu o bogată rezonanţă emoţională. este un
factor puternic dominat de ereditate şi indică ceea ce Cattell
considera a fi un temperament constitutional schizotim,
leptosom (C scăzut). Replierea pe propria persoană, grija pentru
o “bunăconduită poate fi la schizoizi prepsihotici a trăsătură
diferentială. Un astfel de comportoment poate fi considerat
normal in circumstante traumatizante pentru individ. Sbiectul
este excesiv de temător, lent, cu greutăti in exprimare care fuge
de profesiuni sau de situatii care îi solicită contacte sociale,
meticuios, evitând marile reuniuni, preferând un număr mic de
prieteni intimi; îi este teamă de situatiile noi sau de competitiile
publice, este relativ malitios dar atent la sentimentele altora,
trăieşte un sentiment de relativă inadecvare faşă de tot ceea ce se
intâmplă in jur. Persoanele parmia se simt libere să participe,
dar apar prolixe, insensibile, iar în grup tind spre remarci de
ordin personal mai degrabă decât legate de problema in cauză.
Termenul de threctia vine de la englezescul threat,
amenintare indicând o corelatie cu reactivitatea ridicată a
sistemului nervos autonom fată de amenintare; opus temenului
parmia, care indică predominanţa parasimpatică.

105
 FACORUL I Harria - premsia (sensibilitate - asprime,
duritate)
Note standard ridicate scăzute ( harria) indică un
comportament realist dar dur, tipul de persoană care nu se
asteaptâ la lucruri extraordinare de la ceilalti, se bazează pe sine,
are spirit practic si relativă insensibilitate fată de ceilalti, matur
emotional, aspru, chiar cinic, fără simt artistic, reacţionează prea
putin la cspecte estetice (fără ca în mod necesar sa fie lipsit de
gust), si nu ia in seamă incomoditătile fizice.
Polul premsia, indică un comportament sensibil la estetic,
exigent dar nerăbddator, relativ imatur emotional; insul caută
ajutorul si simpatia altora, este prietenos, blând, indulgent cu
sine şi cu ceilalti, dificil de satisfăcut în probleme de artă,
introspectiv, imaginativ şi cu o bogată viaţă interioară,
acţionează prin intuiţie sensibilă; în plan social manifestă o
relatvă frivolitate, dornic să atragă atenţia, este neliniştit, chiar
ipohondru.
Notele scăzute (polul premsia) corelează cu placerea pentru
călătorii şi experiente noi, cu tendinta spre a imaginatie labilă,
gustul pentru teatru şi cu o relativă incapacitate practică in
modul de a-si conduce afacerile în general. Artiştii prezintă
adesea cote rdicate la acest factor. Factorul este insä sensibil la
modele culturale, normele europene fund mai ridicate decât cele
americane. De asemenea, există o diferentiere sexuală: femeile
şi fetele prezintä în genere cote mai ridicate decât bărbatii sau
băietii. Există o relatie invers proportională intre rezultatele

106
muncii in grup si nivelul cotei factorului I: rezultatele tind să fie
cu atât mci scăzute cu cât cota medie a indivizilor e mai ridicatä,
membrii fund descrişi ca lenti in munca de grup, in decizii,
actionând inutil, cu tendinta spre remarci de natură emotională si
socială, negativisti.
Harria reprezintă o dominantă comportamentală a durităţii,
masculinitătii şi a spiritului practic. Comportamentul este matur
social, generează solidaritate de grup şi realism. Factorul este
din categoria celor formati prin influenta mediului şi a culturii.
Termenul de premsia vine de la expresia engleză protected
emotional sensitivity, deci o sensibilitate emotională protejată,
ceea ce echivalează cu a implica formarea in interiorul unei
culturi rafinate, care protejeazâ sensiblitatea si gustul estetic.
Termenul harria vine de la hardness and realism, indicând
aspectul de duritate şi realism in mediul de formare. Studii
comparative şi longitudinale indică pentru cotele ridicate la
acest factor, asemănări cu sindromul isteriei de conversie,
angoasei si ipohondriei; de asemenea, indică o tendinţă mai
marcată spre forme de angoasă la copiii cu cote inalte la acest
factor. Specialistii în psihiatrie, artiştii şi femeile in genere tind
să prezinte cote mai ridicate. La polul opus se situează oamenii
politici, cei care conduc şi directionează, electricienii, mecanicii
5i contabilii.

FACTORUL L Alexia - protension (shizotimie paranoidă -

încredere acceptabilă)

107
Comportamentul specific notelor mici ( polul alexia) este
caracterizat prin incredere, adaptabilitate, cooperare, absenta
geloziei sau invidiei, printr-o gravitate amabilă, dar plină de
spirit, prin interesul fată de ceilalti. Polul protension (note mari)
reprezintâ tesiunea: un mod neincrezător, inclinat spre gelozie,
indărătnic, suspicios şi timid, relativ rigid, dur si indiferent fată
de alţii.
Note joase caracterizează un subiect care se acomodează uşor,
nu caută rivalitate, se preocupă de tot soiul de oameni, exceleaz
în munca de echipa. In general suspicios, individul caracterizat
printr-o cotă ridicată apare adesea egocentric, rigid in interelatii,
interes mai degrabă pentru viata sa interioară decât faţă de
oameni. În general circumspect, este un element tensionant in
cadrul unui echipe. Totuşi s-a constatat că nu există o corelaţie
consistenă între L ridicat şi comportamentul paranoid.

FACTORUL M Praxernia - autia ( orientare practică -

orientare boemă)
Notele scăzute sunt simptomatice pentru un comportament
practic si constiincios. Persoana praxernia tine la formă, este
capabilă sa-si păstreze sângele rece şi prezintă o relativă lipsă de
imaginatie, este un spirit logic, expresiv, deschis ca interese, cu
sânge rece in caz de urgenţă sau pericol. Polul autia defineşte
ceea ce am putea numi nonconventionalul excentric: imaginativ,
boem, mai putin preocupat de constinciozitate, cu un aspect
exterior calm, are ocazionale izbucniri emotive de natură

108
isterică. Polul praxernia prezintă imaginea unei persoane
preocupate de a face orice lucru “cum trebuie”, care acordă
importanţă aspectelor practice, nu actioneozd hazardat, este
atentă la detalii. Persoana autia este un imaginativ centrat in
intregime pe instantele interioare, prea putin preocupat de
contingenţe, adesea original si ignorând realitătile cotidiene isi
urmează calea proprie. Este dotată cu cu imaginatie creatoare si
este preocupată de marile idei. Dezinteresată de valorile
materiale, motivatiile interioare o aduc uneori in posturi
extravagante acompaniate de reacţii emolionale violente.
Conştient de propria personalitate se poate intâmpla să ignore
activitâţile colective.

FACTORUL N Naivitate - subtilitate

Polul naivitătii, respectiv al cotelor joase, indicä un
comportament direct, naiv, sentimental, natural, uneori stângaci
şi neindemánatec. Subiectul se interesează de alţii şi este uşor de
satisfăcut. Polul opus, indică perspicacitate si luciditate în opinii,
un mod de a fi în general rafinat, civilizat si subtil, dar rece,
indiferent faţă de alţii, şi dificil de satifäcut; comportament
politicos, experimentat, modern, subtil, cu spirit analitic şi cel
mai adesea rece, cu alură inteiectuală, cu o viziune
nesentirnentală asupra lucrurilor si a vietii, uneori frizând
cinismul.
Aspectele caracteristice polului opus indică lipsă de afectare,
naturaleţe şi spontaneietate, uneori stângăcie, bruschetea

109
reactiilor. Trebuie menţionat că acest factor nu afectează decisiv
comportamentul.

FAC1ORUL O Încredere clamă - neâncredere neliniştită

Polul cotelor joase indică un comportament calm, cu încredere
in sine, senin, liniştit, rezistent la stres, eficient, viguros, uneori
chiar brutal, fără fobii, se angajează în genere în activităţi
simple.
Polul cotelor inalte indică lipsa de securitate, un mod anxios,
depresiv, agitat de a se raporta la existenţă, fără incredere in
ceilalti, bănuitor, cu sentimente de culpabilitate.
S-au obtinut date care indreptăţesc definirea sa ca tendinţă
depresivă, sensibilitate emotionalä, depreciere de sine,
nevrotism. Persoana apare obosită de situatiile excitante, se
simte incapabilă să infrunte exigentele existentiale cotidiene, se
descurajează cu usurintă, este plină de remuşcări si este
deprimată descoperind că oamenii nu sunt nici morali, nici atenti
fată de aspectele importante; O astfel de persoasnă este este
inclinată spre milă, lecturi, spre liniştea semenilor.
Reactionează viu la dificultăti, se descurajează facil.
La copiii cu note ridicate (9 sau 1 0) apar temeri, sentimentul de
solitudine si insuficienţă. Experimentele privind dinamica
grupului demonstreazŕ că astfel de persoane nici nu se simt
acceptati de grup sau liberi să pariticipe, sunt foarte sensibili la
normele de grup. De aitfei nici nu sunt acceptati uşor de ceilalti,
iar din punct de vedere social sunt prost adaptati. Clinic, O

110
ridicat apare in toate formele de nevroză, psihoza, in tulburări de
personalitate si infirmităti psihice.
Urmŕtorii 4 factori denumiţi Q, sunt mai putin exprimati si
clarificati, dar au o contributie in comportament atunci când sunt
activi. Au fast derivati din analiza factoriaiă realizată asupra
celorlalţi factori. Mai ales validitatea prognostica, privind
tendinte specifice de comportament, le-a asigurat locul in cadrul
chestionarului.

FACTORUL Q1 Conservatorism - radicalism

Polui conservator indică un mod relativ necritic de acceptare a

normelor; polul opus reprezintă un comportament deschis spre
nou, inovator, critic, cu un ascutit gust pentru analiză.

FACTORUL Q2 Dependenta de grup - independertta

personală
Nu este un factor clar stabilit in variatiile comportamentale,
manifestându-se mai ales Ia nivelul atitudinilor interioare. De
fapt mci unul dintre acesti factori Q2, 3, 4 nu au fost găsiti cu
maxima certitudine in validările empirice, apărând mai ales in
raspunsurile la chestionare. Factorul Q2 contribuie la factorul
secund introversie.
Persoana cu cote Q2 ridicate este ratională, capabilă să se decidă
singură. La polul opus, este tipul de individ care merge odatâ cu
grupul, caută aproborea socială, urmeazâ moda. Datele de

111
cercetare indică corelarea comportamentului Q2 scăzut cu
profesii din sfera cercetării, cadrelor de conducere şi de decizie,
in general indivizi care gândesc mult prin ei inşişi.
Cercetŕri privind dinamica grupului indicŕ de asemenea cŕ cei cu
Q2 ridicat trŕiesc insatisfactii legate de integrarea in grup, fac
remarci care cel mai adesea sunt solufii iar grupul tinde sŕ-i
refuze. In colectivul scolar astfel de copii sunt tinuui Ia distantä,
par sâ aibe interese mai mature decât ceilalti ~i ating usor
succesul academic.

FACTORUL Q3 - Sentiment de sine slab -

sentiment de sine puternic
Notele mici corespund persoanelor caracterizate prin lipsa de
control, conflicualiatate interioară, neglijarea regulilor. Polul
opus trimite la disciplina de sine, exigenţă, voinţă dezvoltată.
Factorul se pare că exprimá gradul in care individul a
acceptat o imagine de sine ideală prin care işi dirijeazô
comportamentul real. Un astfel de factor depinde de mediu in
sensul dependentei de incurajare, stimularea valorilor
constructive şi a respectului de sine. Copilul cu o cotă Q 3
ridicată prezintă un bun autocontrol, incearcă să aplice si şă
aprobe normele etice acceptate, doreşte să facă bine, are
consideratie pentru altţii, este prevăzotor si dispus să-şi
controleze exprimarea emotiilor. Factorul prezintă empirc o
corelatie substontială cu sentimentul de sine, cu integrarea

112
pulsională care vizează mentinerea unei adecvate imagini de
sine.
Q3 scăzut prezintă in principal a emotivitate necontrolată,
care se aseamănă cu factorul D, factor care dispare practic ca
atare la vârsta adultá. O cotă scăzută la acest factor este asociată
cu delincventa juvenilŕă Factorul Q3 contribuie semnificativ la
factorul secund anxietate.
În cercetările privind dinamica de grup, Q3 ridicat
caracterizează de obicei pe cei alesi ca lideri eficienti: sunt
stäpáni pe sine, fac multe judecăti in legătură cu grupul, nu apar
ca jenanti sau inoportuni. Q3 ridicat indică de asemenea reuşita
in profesiuni mecanice, in matematică, in activităti de
organizare, ca directori şi ca functionari in servicii publice.
Unoori a fost numit şi factor “giroscopic” al personaiitatii,
indicând stabilitatea şi orientarea acesteia.

FACTORUL Q4 Tensiune ergică

Comportamentul Q4 la polul cotelor joase indică un mod destins,
calm, nonsalant, satisfăcut de a trăi. Polul opus este caracterizat
prin incordare, tensiune, excitabilitate şi sentimente de frustrare.
Q4 caracterizează un comportament nelinistit fără motiv,
incordat, iritabil, agitat.
Datele clinice indică pentru factorii O si Q4 capacitatea de
a diferentia normalul de nevrotic, fiind unele dintre dimensiunile
semnificative pentru contributia la indicele de anxietate
generalä. In acelaşi timp, clinic, se întâlneşte Q4 ridicat in

113
tulburările de personalitate, infirmitţtile fizice şi in psihoze.
Cattell interpretează acest factor in sensul nivelului de excitatie
şi tensiune datorate pulsiunilor nedescărcate sau frustratiei.

CHESTIONARE ŞI TEHNICI DESTINATE EVALUĂRII

DIZARMONIILOR DE PERSONALITATE

Spre deosebire de chestionarele precedente următoarele sunt

construite din perspectiva următoarei paradigme: trăsăturile
personalităţii pot fi considerate ca un continuum bipolar în care
un pol se originează în normal, pe când celalalt poate migra în
patologic. Ambele manifestări având la origine acceaşi sursă,
terenul predispozant, este posibil să utilizăm conceptele
psihopatologice pentru a descrie atât personalitatea normală cât
şi personalitatea morbidă. O serie de tipologii pentru care
114
trăsătura este o dimensiune discontinuă operează din aceeaşi
perspectivă.

INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE

MINNESOTA
(M.M.P.I)
Autorii acestui chestionar sunt SR. Hathway si Mc Kinley. În
1940 autorii publica primele studii privind testul. In 1943,
Universitatea din Minnesota publica acest test in mod oficial
impreuna cu manualul insotitor.
In decursul anilor el s-a dovedit a fi unul dintre cele mai
importante instrumente ale clinicianului psiholog. Editia
revizuita din 1951 cuprinde toate instructiunile si indicatiile
indispensabile folosirii M.M.P.I. - ului.
Autorii avertizeaza ca utilizarea acestui instrument trebuie sa fie
efectuata de catre persoane care au a buna competenta in
domeniul diagnosticului clinic si serioase cunostinte de teoria
personalitatii si de psihometrie.
Punctul de vedere de la care au plecat autorii in constructia
testului este un punct de vedere clinic. Aceasta inseamna ca
autorii au incercat să realizeze un instrument care sa distinga
trasaturile care sunt de obicei implicate in psihopatologie. Totuşi
ei avertizeaza ca acest test nu este un instrument care sa se
substituie diagnosticului clinic, care sa puna in evidenta
sindroame clinice ci doar o metoda care ajuta intr-o astfel de
activitate psihodiagnostica, raspunzind la unele ipoteze si

115
generând alte ipoteze.
Testul cuprinde 550 de itemi care înglobează domenii ample de
interes, de la comdiţia fizică a persoanei pina la atitudinile
morale, conduita sociala a indivizilor examinati.
Subiectul este rugat sa clasifice aserţiunile în 3 categorii
:Adevărat, Fals si Nu ştiu.
În varianta din 1951 testul cuprinde 4 scari de validare si 9 sc ari
clinice. La acestea se mai adauga si altele, pentru ca in ultimii
20 - 30 de ani s-au elaborat mai multe sute de studii pe baza
M.M.P.l.-ului, studii care au comunicat diverse alte scale. Dintre
acestea menţionăm scala de introversiune socială.
TestuI poate fi administrat persoanelor de la 16 ani în sus, care
au cunostinte generale, nivel de instructie general minim.
Administrarea testului dureaza intre 30 si 90 do minute. El poate
fi administrat atit individual cit si colectiv.
Caracteristicile personalitatii pot fi determinate dupa rezultatele
obtinute de subiect la cele 9 scale clinice, acestea fiind:
1. Ipohondria
2. Depresia
3. Isteria,
4. Personalitatea psihopată
6. Masculinitatea-Feminitatea
6. Paranoia
7. Psihastenia ( deviatia psihastenica),
8. Schizofrenia
9. Hipomania (mania).

116
Desi denumirile scarilor se refera la un sindrom clinic, este un
fapt demonstrat ca ele, toate, poseda o semniflcatie si în
domeniul normal. S-a dovedit ca cei 550 de itemi pot fi grupati
in diferite scari, pe baza unor studii, existind posibilitatea să
scoatem din cei 550 de itemi pe cei care nu sunt alocaţi, insa
autorii nu recomanda aceasta pentru ca, la fel ca si la C.P.I.,
exista posibilitatea de a se realiza noi scari.
La baza elaborarii testului a stat un esantion de pacienti ai
spitalului Universitatii din Minnesota precum si persoane
normale, persoane care au declarat ca nu au nici un fel de
tulburare psihică sau antecedent psihiatric.
Scarile au fost obtinute prin comparatia grupelor de normali cu
cazurile patologice care au fost studiate cu grija in cadrul
serviciului neuropsihiatric al spitalului universitatii.
Despre caracteristicile psihometrice ale testului: s-a dovedit prin
diverse studii ca M.M.P.L-uI are o buna fidelitate la un interval
între cele 2 aplicari de la 3 zile la mai mult de un an. De
asemenea, in ceea ce priveste validarea, la fel, testul reuseste sa
discrimineze cazurile patologice sau departate de normal, de
cazurile normale.

FORMELE INVENTARULUI M.M.P.I.

Exista doua forme: o foma individuala si o forma colectiva
Forma individuala nu consta într-un caiet ci in 550 do mici fise
pe care sunt tiparite cele 550 de propozitii. Fisele sunt colorate
pe muchia superioara si pe o latura. Testul este compus din

117
aceste 5500 de fise si din instructiunile de aplicare care sunt
trecute pe capacul cutiei unde sunt păstrate.
Sarcina subiectului este simplă. El trebuie sa sorteze, citind,
fiecare fisă intr-una din catogoriile Adevarat, Fals sau Nu Stiu
( de obicei Adevarat este la dreapta, Fals la stinga şi Nu Stiu la
mijloc). Daca avem persoane mai putin inteligente sau batrâni
care inteleg mai greu instructiunile, atunci le dam citeva
exemple simple. Subiectul nu are voie sa vorboasca cu nimeni.
Dupa ce subiectul a sortat toate cele 550 de fise, avem grija, sa
vedem, daca in categoria “Nu Stiu” sunt mai mult de o zecime
(mai mult de 55 de fise). În acest caz trebuie să-l rugam sa
plaseze cât mai multe dintre aceste fise in catogoriilo extreme
(A sau F).

Extragerea si despuierea raspunsurilor

Psihologul are de facut 3 paşi:
1) Mai întai trebuie sa extraga fisele care contin raspunsurile
semnificative. Autorii inteleg prin raspunsuri semniticative (fie
ca e vorba de “adevarate”, fie ca e vorba de “false”) acele
raspunsuri care sunt mai putin frecvente in rândul subiectilor
normali.
2) Să le înscrie în foaia de despuiere.
3) Sa aplice pe această foaie de despuiere, grilele de
corectare, prilej cu care numara coincidentele dintre semnele de
pe grila si semnele de pe foaie. Cu acest prilej transcrie pe foaia
de extragene a rezultatelor, in dreptul scarii respective, punctajul

118
obtinut.
Iata cum procedeaza psihologul: in privinta raspunsurilor clasate
ca find “adevarate”, eI extrage acele fise din teanc care au coltul
din dreapta jos taiat, acestea find raspunsurile “adevarate” mai
putin frecvente in populatia normala. Cele care au coltul din
stinga jos taiat si reprezinta raspunsurile cu mai mare frecventa,
nu sunt valorificate.
Având pachetul cu raspunsuri semniflcative in mina incepem să
luam fiecare lista si facem un “x” rosu pe foaia de despuiere, in
casuta corespunzatoare fisei, identifiata pnintr-o litera si un
numar. Asa procedăm cu toate raspunsurile “adevarate” putin
frecvente. Apoi luam raspunsurile “false” si din teanc alegem pe
ceIe care au coltul din stinga jos taiat, acestea fiind raspunsurile
mai putin frecvente, deci semniflcative. In continuane, mergem
iar pe foaia de despuiere si facem un “x” rosu acolo unde este
cazul. Dupa aceea raspunsurile “Nu ştiu” sunt întabelate fara să
le soatem marcând semnul intrebarii, cu negru, in casuţele
corespunzatoare. Trebuie sa tinem cont ca “x”-unile nu
inseamna neaparat raspunsuri patologice pentru ca desi testul a
fost construit prin camparatia loturilor de oameni bolnavi cu
oameni sanatosi, etalonarea a fast facuta numai pe oameni
sanatosi, pe persoane normale ( controlul acestora a constat in
faptul ca ei au declarat ca nu sunt inregistrati la nici un serviciu
psihiatric cu vreo problema).
Urmatorul pas catre interpretare îl reprezinta obtinerea
rezultatelor care valideaza testul.

119
Testul are urmatoarele scari de validare (care ne spun cita
incredere sa acordam atitudinii subiectilor fata de chestionar):
1) Scara ? = scara îndoielnic
2) Scara L
3) Scara F
4) Scara K (pentru unele dintre cele 9 scari clinice aceasta
scara are rolul de a augmenta rezultatele ,adaugându-le un
anumit punctaj). Obţinem rezultatele la scarile de validare
asezind grilele corespunzatoare scarilor ?, L si “Nu stiu” pe
foaia de despuiere. Întrebarile scarii L sunt ultimele 15 (de la
41- 56), deci nu este nevoie de grilă. Pentru scara F se utilizeaza
o grila pe care sunt imprimate 64 de “x” -uri rosii si acolo unde
un “x” de pe grilă este suprapus pe un “x” rosu de pe foaia de
despuiere acordam un punct. In felul acesta obtinem scorul
pentru aceasta scară. La fel se procedeaza pentru scara K.
Rezultatele brute pentru celelalte scari sunt obtinute cu grile
corespunzatoare, in acelasi fel ca si pentru scara F, cu
deosobirea ca anumite grile au pe lânga “x” -ri si zerouri.
Atunci când pe foaia de despuiere o casuta goaIa corespunde
unui zero pe grilă se va socoti de asemenea un punct. Semnele
de intrebare nu se socotesc indiferent daca sunt in fata unui zero
sau a unui “x”. Cotele brute pentru fiecare sxară sunt raportate la
tabele de norme. De aici încolo procedura de interpretare este
identică cu accea utillizată pentru forma colectivă.

Forma colectiva a fast realizata pentru a fi administnata mai

120
multor subiecti. Itemii sunt aceiasi dar cuprinsi intr-un caiet.
Autorii fac observatia ca etaloanele obtinute la forma
individuala nu sunt concludente pentru farma colectiva. Deci
trebuie realizate etaloane separate.

Realizarea profilului psihologic

Rezultatele fiecarei scari obtinute cu ajutorul grilelor sunt
trecute pe foaia de despuiere in dreptul scarii respective.
Manualul testului contine pentru populatia americana si
respectiv franceza un tabel care ne ajuta sa convertim rapid
scorurile brute in note T. Dupa ce am transformat notele brute in
note T le putem reprezenta intr-un profil pe verso-ul foii de
despuiere. Dupa ce am transformat in note T, unele scari clinice
sunt corectate cu anumite fractiuni de K, altfel spus, fractiuni
din totalul obtinut de subiect la scara K. Astfel scara clinica Hs
(ipohondrie) primeşte 0,5K, scara Pd = + 0,4K, scara Pt =
+1,0K, scara Sc = + 1,0K, scara Ma = + 2K.

Descrierea scărilor
A. Scarile de validare ( control)
Scara indoielnic. Un rezultat mare la aceasta scară invalideaza
toate celelalte scari (daca subiectul obtine o nota foarte mare —
adica note T peste 70. Rezultatele cu valoare mare au fost
obtinute de psihastenici si de deprimatii inhibati. Nu întotdeauna
o nota mare inseamna ca subiectul a avut o atitudine
necorespunzatoare fata de test, adica situatia de nehotarâre poate

121
uneori să insemne ca persoana este psihastenica sau depresiva.
Scara L — permite să se aprecieze în ce masura subiectul s-a
străduit să falsifice rezultatete alegind raspunsurile care îl pun in
lumina cea mai favorabila din punct de vedere social. O nota L
ridicata nu invalideaza celelalte rezultate dar ne arata ca probabil
notel reale sunt mai mari decit cele obtinute de subiect
Scara F - permite să se controleze validitatea ansamblului
testului. Daca rezultatul F este mare celelalte scari, probabil, ca
nu sunt valabile fie ca subiectul a fost neatent, fie ca s-au facut
erori importante la despuiere. Un rezultat F mic este o excelenta
indicatie asupna validitatii protocolului.
Scara K. Rezultatul sau este folosit ca factor de corectie pentru a
sensibiliza puterea discniminatorie a altor scari. Scara K
masoara atitudinea subiectulul fata de test; ea face de fapt acest
lucru ca si scara L si scara F, dar mult mai subtil si atinge de
asemenea si un ansamblu de factori de deformare diferiti. De
exemplu un rezultat K ridicat indica o atitudine de aparare a
subiectului impotriva slabiciunii sale psihologice. Un rezultat K
slab arata ca subiectul este sincer, sensibil la autocritica şi
capabil de a admite anumite simptome oricât de slabe ar fi. De
asemenea poate sa insemne si dorinta subiectului de a obtine
rezultate proaste.
B. Scarile clinice
B1. Scara ipohondrie (Hs) - masoara cât de mare este interesul
persoanei pentru functiile sale corporale. Persoanele cu Hs mare
sunt exagerat de neliniştite in legătură cu starea sanatatii lor. Ele

122
se plâng in continuu de dureri si de tulburari greu de identificat
pentru care de obicei nu se gaseste nici a cauza. Ceea ce
frapeaza Ia aceste persoane este lipsa de maturitate in felul in
care abordeaza problemele specifice adultului. Acuzele
ipohondrului se deosebesc de cele ale istericului; cele ale
istericului sunt mai detaliate pe când ale ipohondrului sunt mai
vagi. Se mai deosebesc si prin faptul ca la ipohondru acuzele nu
urmaresc obtinerea unor avantaje sau nu sunt determinate de
intentia de a scapa de o situatie penibila gratie simptomelor sale.
B2. Depresia (D) - poate să fie anomalia principala a subiectului
sau să fie factorul care insoteste sau care rezulta din alte
probleme ale personalitatii. Un rezultat D ridicat indica un moral
prost, un sentiment de inutilitate, incapacitatea de a privi viitorul
cu optimism. Uneori in cazuri grave este unul dintre elementele
de prognoza ale tendintei suicidare. In anumite cazuri depresia
poate fi mascata in comportamentul subiectului adica poate să se
manifeste sub forma a cee ce se cheama “depresie surâzătoare”:
persoanele braveaza, tinind cumva depresia in surdina
comportamentului. Acesti subiecti fac caz de realismul lor ( “eu
doar sunt realist; cu toţii o să murim oricurm odataă şi odată”).
Depresivul se caracterizeaza prin lipsa de incredere in sine, prin
tendinte spre neliniste, prin ingustarea intereselor sale, prin
introversiune. Aceasta scară, asociata cu scara ipohondrie si
isterie, detecteaza impreuna cea mai mare parte a indivizilor
netratati medical numiţi “nevrozati”.
B3. Isteria (Hy) - masoara gradul in care unii subiecţi se

123
aseamănă cu bolnavii care au manifestat simptome isterice de
tipul conversiunii. Aceste sinptome pot fi tulburări functionale
sau tulburări mai specifice: paralizii, contractii, crampe
musculare, tulburări gastro-intestinale etc. Aceste categorii de
subiecţi sunt predispusi la ameteli, lesinuri sau chiar la convulsii
epileptiforme. De obicei criza de isterie se produce cu spectatori.
Cazurile de isterie prezinta mai multa lipsa de maturitate
psihologica decit orce alt grup. Acest grup răspunde foarte bine
la psihoterapie dar simptomele pot reapărea daca apar din nou
constrângerile.
B4. Personalitatea psihopata (Pd) - masoara gradul in care
subiectul se aseamana cu persoanele avind diflcultati majore,
care rezida in absenta reacţiilor emotionale profunde, in
incapacitatea de a profita de experienta lor, si in dispretul lor
pentru uzantele sociale. Aceasta scară echivaleaza cu aspectul
defavorabil la scara “socializare” din testul C.P.I., adica aceste
persoane introiecteaza foarte deficitar normele sociale; ele pot să
le invete foarte bine daca traiesc într-o familie buna dar
totdeauna ei vor iesi din aceste cadre pentru ca supraeu-uI lor nu
este atit de puternic; ei nu au introiectat normele sociale ca pe
propriile lor exigente; ei ramân totdeauna in afara lor. Iată deci
că şi aspectul nommativ- valoric poate să fie afectat de o
manieră mai mult sau mai puţin psihopatologica. Devierile cele
mai frecvente ale acestor indivizi de la normele sociale sunt:
minciuna, furtul, înclinarea spre abuz de alcool, de droguri,
promiscuitatea sexuala etc. Ei difera de unele tipuri de criminali

124
prin aceea ca nu sunt capabili de a profita de experienta
capatata. De altfel ei nu sunt motivati de profit dar nici de
precauţiile care ar duce la evitarea situatiilor dificile in care se
plasează. Nici o terapeutică nu prea este efcienta pentru astfel de
subiecti.
B5. Scara de interes (Mf) = Masculinitatea - feminitatea.
Aceasta scara masoara tendinta spre sex-rolul feminin sau
masculin. In fiecare caz, un rezultat nidicat ca valoare indica o
deviere a structurii de interese in directia sexului opus. In
legatura cu devierile barbatilor catre sex-rolul feminin se stie ca
acestia pot fi invertiţi sexual, manifesti sau refulati, adica au
schimbat turnura libidoului. Pentru femei lucrurile nu sunt prea
clare in sensul ca rezultate ridicate ca valoare la aceasta scară nu
pot fi considerate ca avind cu siguranta o semnificatie clinica
analoaga situatiei la barbati. Rezultatul la aceasta scară este
important nu numai din punct de vedere clinic ci si din punct de
vedere al alegerii profesionale, al consilierii maritale, al
cansilierii de viata etc.
B6. Paranoia (PA). Persoanele cu note nidicate la aceasta scară
sunt caracterlzate prin insecuritate sociala, neincredere, gelozie,
suspiciune, hipersensibilitate, sunt uşor de jignit, au
“egodiastola” ( umflare a Eu-lui, a pretentiilor), se simt cu
uşurinţă persecutati. În situatii patologice subiectul isi va
sistemnatiza intreaga viata psihica pe citeva idei, ca de exemplu
ideea de persecutie sau de grandoare. Daca pensoana are note
nidicate si traieste intn-un context conciliant, care ii satisface

125
propriile nevoi, nevoi deloc realiste, atunci ea se poate purta ca o
persoana foarte cooperanta, rezonabila dar repede poate să -si
schimbe comportamentul şi să devina razbunatoare fata de
oricine incearca să o controleze. Daca o persoana obtine o
nota de 80 sau mai mare esto vorba de o anomalie grava; intre
70 - 80 persoana respectiva trobuie indrumata la o clinica de
specialitate.
B7. Psihastenia (Pt). - masoara asemanarea subiectului cu acele
persoane care sunt chinuite de convulsii. Aceste persoane se
caracterizeaza prin imposibilitatea de a scapa de un gând inutil
sau do o idee obsedanta. Comportamentul lor este caractenizat
ca find compulsiv, adica el trebuie sa-si satisfaca mereu o
anumita trebuinta, o anumita fobie. Pensoanele se tem fie de
microbi si se spală mereu pe maini. Aceste persoane au o
anumita nesiguranta pe care o alimenteaza prin repetarea
anumitor gesturi. Ele sunt dominate de o uşoară depresiune, de
neincredere in sine, de incapacitatea de a se concentra. Aici
putem incadra toate tipunile de teamă irationala, nejustificata
care se mianifesta compulsiv.
B8. Schizofrenia (Sc). Ca boala, este o gravă psihoză.cea mai
grava boala Persoanele cu aceasta boala se caracterizeaza prin
ginduri sau comportari bizare. Aceasta scara detecteaza cca 60%
din cazurile diagnosticate. Viata subiectiva a schizofrenicului
este separata de realitate. Majoritatea profilurilor care au un
rezultat “Sc” mare va avea obligatoriu rezultate ridicate si la alte
scari, inclusiv la “Psihastenie” iar clasificarea clinica ulterioara,

126
diagnosticul diferential va fi posibil numai pnintr-un studiu
intens al cazului. In orice caz clinicianul va trebui să fie foarte
circumspect in adaugarea la diagnostic a termenului de
schizofrenie, din cauza implicatiiIor sale defavorabile dar si din
punct de vedere al dificultatilor acestui diagnostic.
B9. Hipomania (Ma). - este aspectul mai atenuat al maniei. În
timp ce maniacul se apropie de patologic, hipomaniacul deviaza
doar de la normal. Aceste prsoane se caracterizeaza prin
hiperactivitate in gindire si actiune. Principala greutate in
punerea la punct a unei astfel de scari a fost dificultatea
diferentierii persoanelor normale de persoanele cu tulburări
clinice. Subiectii normali spre deosebire de hipomaniaci sunt
doar ambiţioşi, activi si plini de idei. Hipomaniacul ajunge să
compromita scopurile pentru ca el vrea să faca mai mult şi
uneori reuşeşte foarte putin. El este activ si entuziast intr-un
mod foarte necritic si uneori poate să-i contrarieze pe ceilalti.
Deseori el poate intra in conflict cu anturajul deoarece incearcă
să reformeze uzantele sociale, dupa cum poate să imbratiseze
proiecte de care se dezintereseaza dupa aceea. O buna parte
dintre subiectii cu diagnosticul de personalitate psihopata
(deviatie psihopata) ar putea tot atit de bine să fie denurnite
persoane hipomaniace.
B10. Scara de introversiune sociala (Si) - este o scară care se
ataseaza scarilor clinice. Ea poate fi aplicata atit cazurilor
patologice cit si subiectilor normali.

127
Câteva principii generale de interpretare a profilului
M.M.P.I.-ul are drept scop furnizarea unei aprecieri riguroase
asupra subiecţilor care prezinta probleme clinice. Testul insa nu
demonstreaza in mod evident si sigur alienarea.
Scanile M.M.P.I.-ului inregistreaza variatii considerabile de la o
adrninistrare la alta si aceasta variabilitate se manifesta la citeva
ore. Acest lucru prezinta un avantaj: ne permite să urmărim
evolutia unei boli sau efectele programelor terapeutice;
dezavantaj-arunca o lumina nefavorabila aspra fidelităţii
testului.
Ca un principiu in interpretarea protocolului este să nu se
foloseasca scarile izolat ci in conexiune.
H. Gough (autorul C.P.I.-ului) propune să se foloseasca
diferenta: F - K, in note brute, drept indice de deformare a
protocolului, a raspunsurilor. Este important să subliniem ca
marea majoritate a subiectilor care au profiluri ce deviaza de la
normal nu sunt in sensul curent al cuvintului persoane bolnave
mintal si nu au nevoie de tratament psihologic. Daca unica
informaţie despre un subiect este profilul sau deviant la
M.M.P.I. trebuie totdeauna să incepem interpretarea cu supozitia
ca el este o persoana normala.

INVENTARUL PSIHOLOGIC FREIBURG (F.P.I.)

F.P.1.-ul a fost elaborat de 3 autori: J. Fahrenberg, H. Selg şI R.
Hampell.

128
F.P.I.-ul este un chestionar multifaziç de personalitate si a fost
realizat prin imbinarea
unui sistem psihologic clasic cu unul extras din nosologia
psihiatrica. Se poate folosi atit in domeniul clinic cit si in cel
neclinic. El contine 212 itemi, grupati in 9 scale la care se mai
adauga încă 3 scari suplimentare. Paralel cu forma completa a
chestionarului au mai fost construite in scop de testare rapida
diverse variante precum: F.P.I.-K (76 de itemi), F.P.I-HA (114
itemi) si F.P.I. — HB (114 itemi). Exista si o varianta recenta
elaborata de Konig si Schimdt, care contine doar 54 de itemi.
F.P.I. se administreaza în grup sau individual, fara limita de
timp. În mod obisnuit administrarea se încadreaza in 30—40
minute. Poate fi administrat persoanelor cu nivel de instruire
mediu, adica capabile sa inteleaga semnificatia itemilor.
Pentru valorificarea chestionarului se utilizeaza o foaie de
raspuns pe care este trasat (de obicei pe verso-ul foii duble) un
profil grafic, asemănătoare celei de la C.P.I.
Corectarea foii de raspuns se face cu ajutorul unor grile,
cartoane decupate in dreptul raspunsurilor semnificative “Da /
Nu”. Foaia de raspuns se noteaza cu cite o cruce san un “x”, la
fel ca si Ia C.P.I., in locul raspunsurilor “Da / Nu”.
Chestionarul utilizeaza terminologia clinica dar el se aplica
foarte bine şI personalitatii normale. reusind sa surprindă
dificultăţile de adaptare, de aceea el mai poate fi incadrat in
categoria “chestionarelor de adaptare”.
Chestionarul este construit pe baza metodei clasice adica in

129
elaborarea itemilor si a scarilor s-a utilizat metoda corelationala
si factoriala. Prin metoda corelationala s-a putut stabili ca intre
scari exista anumite corelatii de care trebuie sa se tina seama
atunci cind sc face interpretarea chestionarului.
De asemenea chestionarul F.P.I se caracterizeaza prin faptul ca
factorii (scarile) nu sunt complet independente.

Etalonarea şI trasarea profilului

Autorii au lucrat cu 2 tipuri de etaloane: unul in stanine (9 clase
normalizate), celalalt in note T (acest sistem permite pe de o
parte interpretarea pe baza etalonului de9 clase si pe urma
efectuarea unor diferentieri mai fine, utilizund etalonul in note
T)
In etalonul in stanine, dupa regula obisnuita, media se situeaza
in clasa 5, considerind 4 media inferioara si 6 media superioara.
Deci intervalul 4-6 îl consideram in cele din urma intervalul de
semnificatie psihologica 0 (zero) si ca urmare vom considera
clasele 2,3,4,7,8, ca semnificind ''tendinte catre...'' , iar clasele 1
si 9 le vom considera ca fiind note dominante specifice.
Deci, suprapunem grilele peste foaia de raspuns, apoi numaram
in fiecare scala numarul de raspunsuri semnificafive “Da INu”
dupa cum unul sau altul dintre răspunsuri este cel semnificativ.
Numarul respectiv il transformam dupa aceea pe baza etalonului
in note T sau in clase normalizate si reprezentam nota respectiva
in profil. Dupa aceca unim punctele corespunzatoare tutunor
scarilor şi obtinem o linie frântă care este proflul grafic al

130
persoanei investigate.

Aplicare
Pentru a efectua o investigatie cu F.P.I.:
- trebuie sa avem chestionarul propriu-zis, adica, caietul sau
cartea cu colectia de itemi.
- foaia de raspuns,
- grilele sau mai modern un PC pe care am implementat
chestionarul; cu un scanner putem sa citim foaia de raspuns si s-
o interpretam. Putem, de asemenea, sa introducem de la tastatura
raspunsurile Ia chestionar, urmind sa obtinem la imprimantă sau
pe monitor profilul final al subiectului investigat.
Instructiunile de aplicare sunt pe prima pagina a chestionarului.
Câteva propozitii lamuresc subiectul in legatura cu o serie de
principii care trebuie respectate: sa raspunda la toate intrebarile,
sa nu zaboveasca prea mult asupra raspunsului, sa-l aleaga de
prima data pe cel care i se pare cel mai reprezentattiv pentru
persoana sa, să raspunda sincer. Este util ca subiecul sa stie ca
intrebarile nu se valorifica fiecare in parte ci în ansamblu, in
ansamblu, deci examinatorul nu se interesează de fiecarew
răspuns în parte.
Ne putem confrunta in timpul administrarii cu diverse
dificultati. Una dintre ele si cea mai frecventa este ca subiectul
se poate arata nesatisfacut de numarul mic de alternative de
raspuns, adica doua. Noi trebuie sa subliniem ca desi subiectul
nu se situeaza pe nici unui dintre raspunsurile extreme, totuşi

131
este foarte greu ca cineva sa se situeze complet la mijloc Si
atunci trebuie sa aleaga acea varianta care este cea mai apropiata
de feluI lui de a gindi, de a fi, de a actiona.
Dc asemenea unii subiecti se pot manifesta ca find dezamagiti,
socati de numarul mare de intrebari. Trebuie cu calm sa-i
incurajam sa raspunda la toate intrebarile specificind ca unui om
normal nu îi ia mai mult de 30 de minute.
Tot ca o dificultate, cind observam ca unii subiecti au tendinta
de a zabovi mult asupra fiecarei intrebari, că le cintaresc prea
mult, trebuie sa incercam sa-i determinam sa depaseasca aceasta
lentoare si sa ii stimulam cumva sa mearga mai repede.

Interpretare
Trebuie sa facem un prim pas in interpretarea testului prin a
verifica validitatea protocolului. Acest Iucru îl facem astfel:
fiecare scara (factor) are o anumita valoare preconizata, care este
de fapt valoarea medie obtinuta in eşantionul normativ. Cel mai
bine este sa avem notele in stanine sau in note T şi atunci vom
sti ca valoarea expectata este valoarea 5 (clase normalizate) sau
valoarea 50 (note T), adică valorile medii. În felul acesta nu
trebuie sa mai calculam noi mediile dar se presupune sa fi
transformat notele subiectului, notele brute, fie in lase
normalizate fie in note T.
Putem sa procedam si mai elegant: stabilind intervalul de
incredere pentru fecare scara, acesta calculindu-se ca fiind egal
cu media ± (plus, minus) eroarea standard a mediei. (Amintesc

132
că eroarea standard a mediei ne arata, in populatia respectiva, cu
cât variaza media esantioanelor care compun esantionul general.
De exempiu daca vreau sa vad inaltima tinerilor cu virstele
cuprinse intre 15— 17 ani, merg la Liceul “Ovidius” unde
constitui aleator 5 grupe; Determin inaltimea medie pe fiecare
grupa. Merg apoi la Liceul “Mircea” şI determin alte cinci medii
ş.t.a..m departe la alte licee constrănţene. Dacă voi calcula
media mediilor voi constata că mediile grupelor variaza ca orice
variabila în jurul mediei mediilor si că pot calcula abaterea
standard a mediilor adica gradul lor de imprastiere. Aceasta este
eroare standard a mediei (s).
Ideea este ca noi putem sa manifestam un grad de incredere
diferentiat fata de un factor sau altul al chestionarului, functie de
imprejurare, daca valoarea obtinuta de un subiect se incadreaza
sau un in acest interval. Daca nu, atunci vom privi cu multa
circumspectie acel factor.
De asemenea mai exista posibilitatea sa controlam validitatea
chestionarului prin factorul FPI8, care masoara atitudinea
sincera, deschisa a subiectnlui sau dimpotriva.

Descrierea scalelor

F.P.I.1 = nervozitate (tulburat psihosomatic — netulburat

psihosomatic) Valoarea mare de testare semnifica tendinta spre
acuze somatice, respectiv semnifca afectiuni de ordin vegetativ,
adica probleme hemodinamice, de respiratie, tulburari motorii

133
etc. Un scor nidicat inseamna disconfort psihosomatic, tulburari
de somn, dureri, stare generala proasta, fatigabilitatc, senzatie de
epuizare, neliniste, meteoropatie. Afectelc sunt foarte puternic
somatizate, adica starile de iritare afectivă sunt insotite de
tulburari vegetative: roseata, tremur, transpiratii reci etc.
Valoarea mica, dimpotriva, arată că subiectul nu prezinta astfel
de simptome, el este echilibrat, sanatos.
Valoarea de testare mare coreleaza puternic cu FPI 3, FPI 8 si
FPI 4.
Interpretarea acestei dimensiuni “nervozitate” trebuie sa
accentueze caracterul subiectiv al tulburarilor psihosomatice,
adica caracterul de traire penibila.
FPI 2 = agresivitate (imaturitate emotionala. agresivitate —
neagresivitate, matur)
Valoarea mare de testare: subiectul prezinta spontan acte de
agresivitate verbala, corporala sau doar imaginara, reactioneaza
agresiv la obiecte si animale. Subiectul poate fi impulsiv, face
glume grosolane, se poate bucura de răul altuia, se amuza de
glumele penibile, este nestapinit, nelinistit, cu pregnanta nevoie
de schimbare, sete de aventura, are uneori tendinte spre exaltare.
Reprezinta tabloul clar al imaturitatii emotionale.
Vaboarea mica de testare, dimpotriva, semnifica stapânire de
sine, comportament stabil si constient.
FPI 2 este independent de gradul de cultura, de sex dar nu si de
virsta, adica daca la tinerete valorile sunt mai ridicate, o data cu
virsta ele diminueaza.

134
Nu trebuie sa intelegem neaparat ca valorile mari conduc la note
agresive ci mai degraba la o disponibititate faţă de astfel de
tendinţe.
FPI 3 = depresie (indispus. nesigur de sine — multumit. sigur de
sine)
Valoarea mare de testare: subicctul are stari de indispozitie,
fluctuanta mare in dispozitii, cu predominarea notelor depresive.
Subiectul se caracterizeaza prin iritabilitate, proasta dispozitie,
anxietate, cu sentimentul unui pericol nedefinit, sentimente de
singuratate gol launtric, apatie. Desi se simte singur prefera
totusi singuratatea, are o putere de concentrare redusă, se lasa
dus pe gânduri, viseaza cu ochii deschisi, nu sunt cxcluse
complexele de inferioritate.
Valoarea mica semnifica dispozitie echilibrata, subiectul este
relaxat, optimist fara griji, aflat in raportuni emotionale bune cu
ceilalti, se simte in stare sa isi croiasca drum in viata.
FPI 3 este in general independent de virsta, sex si gradul de
cultura.
Valoarea mare la FPI 3 coreleaza cu valoarea mare la FPI I, FPI
2, FPI 4, FPI 8 si cu valorea mica la FPI 9.
FPI 4 = emotivitate (iritabilitate.,frustratie — calrn, apatic)
Valoarea mare de testare: subiectul prezinta stari de indispozitie,
de iritabilitate, este tensionat, excitabil si emotiv, cu redusa
toleranta la frustratie, adica se simte deranjat de situatiile banale,
este nerabdator, nelinistit si devine usor irascibil, furios, chiar
agresiv, are putine inhibitii. Valoarea mica de testare arata ca

135
subiectul este in general calm, apatic, flegmatic, stapinit
emotional, rabdator, cu toleranta mare la frustrare. FPI 4 nu
depinde de sex, virsta si instructie. Valorea mare la FPI 4
coreleaza puternic cu vaioarea maxima Ia FPI 3, FPI 2, FPI 1,
FP1 7, FPI 9.
FPI 5 = sociabilitate (sociabil. vioi — nesociabil. retras)
Valoarea mare de testarc arata ca subiectul prezinta dorinta si
tendinta de a stabili contacte, este sociabil, leaga repede
prictenii, are un cerc mare de cunostinte, manifesta vioiciune,
este intreprinzator, activ, comunicativ, vorbaret.
Valoarea mica de testare: subiectnl pnezinta o dorinta de contact
social rcdusa, să multumeste cu propria persoana, stabileste greu
prietenii, este o fire ciudata, retrasa, distanta rezervata, taciturna
si putin intrepninzatoare.
FPI 5 nu depinde de sex, virsta si gradul de cultura.
Valorile maxime ale lui FPI 5 coreleaza cu valori minime la FPI
8.
Dimensiunea acestui factor este interpretata drept caracter
sociabil. In acest caz este evidenta dorinta subiectului de contact
social, nevoia de a stabili contacte spre deosebire de FPI 8 unde
este testata capacitatea efectivă de a stabili contacte.
FPI 6 = caracter calm (incredere in sine. buna dispozitie -
iritabilitate, ezitare)
Valoarea mica de testare: subiectul prezinta iritabilitate, este
deceptionat sau poate fi deceptionat usor, este susceptibil si
descurajat pentru ca ia lucrunile prea in serios, poate fi usor

136
deanjat si pus intr-o situatie penibila, se poate ingrijora usor,
ezita, prefera sa astepte, nu-i plac situatiile si hotarârile
impulsive, in general este pesimist.
VaIoarea mare de testare arata ca subiectul are incredere in sine,
nu se abate de la drumul lui, greu poate fi enervat in general este
rabdator, dârz si neclintit, enengic, actionind repede si eficient.
FPI 6 nu depinde de virsta, instructie dar depinde de sex.
Valoarea mare de la FPI 6 coreleaza cu valorile negative ale lui
FPI 8.
FPI 7 = tendinta de dominare (stie sa se impuna — fire care
cedeaza)
Valoarea mare de testare semnifica sete de putere, acte de
agresiune fizice, verbale, imaginative, persoana are conceptie
egocentnica, are tendinte de suspiciune, de neincrederc fata de
ceilalti, tinde catre o gindire autoritara, caracteristicile sale sunt
agresivitatea reactiva, vina si pedeapsa.
Valoarea mica de testare arata ca subiectii prezinta tact si
atitudine ponderata, este intelegator, maleabil, nu-i place
agresivitatea, manifesta o atitudine de toleranta si incredere in
judecati morale, diferentiatoare.
FPI 7 nu depinde de virsta dar depinde de sex si de gradul de
cultura. Barbatii si subiectii cu un nivel mai scazut de instructie
prezinta valori mai ridicate.
Valorile mari de la FPI 7 coreleaza cu vabori mari la FPI 4.
FPI 8 = inhibitie (inhibat in tensiune — degajat. capabil de
contacte)

137
Valoarea mare de testare arata ca subiectul este timid, stingher,
inhibat incapabil de contacte sociale, are trac, neplaceri fizice
înaintea anumitor evenimcnte:: tremuraturi, paloare, roseata,
bâlbe, tulburari digestive. Persoanele se caracterizeaza pnintr-o
putere scazuta de actiune, prin nesiguranta in luarea deciziilor,
sunt persoane fricoase, speriate si foarte iritate cind se stiu
supravegheate.
Valoarea mica este caracteristica subiectilor cu dezinvoltura,
siguri pe ei, increzatori care prezinta putine fenomene fizice
datorate tensiunii psihice, deci o slaba participare fizica la
actiunea afectogena, au disponibilitate pentru actiuni sunt
persoane eficiente.
Valoarea lui FPI 8 nu depinde de virsta, de cultură dar depinde
de sex, femeile au valori mai mari, sunt mai timide.
Valorile mari la FPI 8 sunt in legatură cu valorile mari la FPI 3,
FPI 1 si coreleaza cu valorile minime la FPI 5 si la FPI 6.

FPI 9 sinceritate (fire deschisa. autocritica — fire inchisa. fara

simt autocritic)
Valoarea mare de testare arata ca subiectul isi recunoaste micile
defecte, este autocritic si poate avea in anumite imprejurari o
atitudine dezinvolta.
Valoarea mica de testare este specifica subiectilor care tind sa
disimuleze unele slabiciuni si defecte, ei vor sa produca o
impresie buna, se caracterizeaza pnin lipsa de sinceritate si de
sirnt autocritic.

138
FPI 9 nu depinde de gradul de cultura, dar depinde de sex si de
virsta, tinerii prezinta valori mai scazute. Valorile mari la FPI 9
corelaza cu valorile mari la FPI 2, FPI 3, FPI 4.

ScaIele suplimentare
FPI - E = extroversiune — introversiune
Valoarea mare de testare inseamna extroversiune, adica
sociabilitate, nevoie de contact si capacitate de a stabili contacte,
de a lega usor prietenii; semnifica fire intreprinzatoare, capabila
sa se impuna in anumite situatii si uneori nestapânita.
Valoarea mica de testare inseamna introversiune, adica persoane
singuratice care se mulutmesc cu sine insasi, calme, rezervate;
nu sunt intreprinzatoare, sunt pasive, necomunicative, evita sa
fie in centrul atentiei si preferă mai degraba sa fie lasate in pace.
FPI-E nu depinde de sex si instructie dar depinde de virsta,
tinerii au valori mai ridicate, sunt mai exuberanti.
FPI-N = labilitate emotionala (labilitate — stabilitate)
Vaboarea mare de testare arata ca subiectul prezinta indispozitie
sau in orice caz o dispozitie labila, schimbatoare dar cu
preponderenta depresiva, lipsit de vlaga, iritabil, usor de lezat,
cu proasta dispozitie, suparacioase si mereu in tensiune, cu
meditatii inutile. cu tendinta de a visa, cu sentimente culpabile,
se simte adesea gresit înteles si nedreptatit.
Vaioarea mica de testare arata ca subiectul este stabil
emotinonal, echilibrat, bine dispus, rabdator, calm, stapin pe
sine.

139
Valoarea lui FPI-N nu depinde de virsta, sex, sau grad de
cultura.
Valorile la FPI-N si FPI-M sunt independente din punct de
vedere matematic, dar din punct de vedere ecologic sunt legate
pentru ca valorile mici la FPI-N sunt concordante cu valorile
mari la FFI-M.
FPI-M = masculinitate — feminitate
Valoarea mare de testare este proprie comportamentului
masculin, adica subiectul se impune activ in anumite situatii,
este constient de sine, intreprinzator, gata de a actiona, cu
dispozitie echilibrata, cu putine tulburari fizice sau trac si la fel
cu putine tulburari somatice. Comportamentul feminin este
invers.
M.M.P.I si F.P.I. şI Psychorater sunt incadrate in categoria
instrumentelor elaborate din perspectiva clinica si opereaza cu
conceptele personalitatii morbide. Totuşi sunt utilizate si in
domeniul personalitatii normale.

CHESTIONARUL BERNREUTER
A fost realizat de R. Bernreuter. De fapt primele 4 scari sunt
scarile de tip B (elaborate de Berreuter), ultimele 2 sunt F
(elaborate de J. Flanagan).
Acest chestionar reprezinta o incercare de masurare ale
unor aspecte ale personalitatii dintr-o perspectiva clinica.
Cele 6 scari sunt:

140
Scara B1 – N = scara tendintelor nevrotice. Persoana care
obtine note mari la aceasta scara are tendinta sa fie instabilă
din punct de vedere emotional. Daca scorul depaseste 98
perceptile atunci trebuie sa consulte un psihiatru. Când
cotele sunt reduse atunci este vorba de o persoana bine
echilibrata emotional.
Scara B2 – S = scara de autosuficienta. Persoana face fata
singură problemelor, isi este siesi suficienta, prefera sa fie
singura, cauta rar simpatia si incurajarea. O nota mica la
aceasta scara arata ca persoanei nu ii place singuratatea si
cauta suportul celorlalti.
Scara B3 – I = scara introversiune – extroversiune. Nota
mare arata ca persoanele au predispozitii catre
introversiune, imaginative, retrase in ele insele. Persoanele
care depasesc nota de 98 in percentile (2 dintr-o suta le sunt
superioare) trebuie sa consulte un psihiatru. Nota mica arata
extroversiune; aceste persoane isi fac putine griji, sufera in
mod exceptional tulburari, firi practice. Rareori inlocuiesc
actiunea cu visarea.
Scara B4 – D = factorul dominanta – submisivitate. Nota
mare la aceasta scara arata tendinta de a-i domina pe altii;
nota mica arata tendinta de a se supune, de a se lasa
dominat.
Scara F1 – C = scara incredere in sine. Nota mare este
proprie persoanelor timide, stangace, neajutorate,
“handicapate”, care sufera sentimente de inferioritate. Daca

141
persoana depaseste nota 98 percentile trebuie sa consulte un
psihiatru. Nota mica denota o persoana increzatoare, bine
adaptata, cu putine probleme.
Scara F2 – S = scara sociabilitate. Nota mare la aceasta
scara este proprie firilor nesociabile, solitare sau in orice caz
independente. Notele mici arata sociabilitate.
Acest chestionar poate fi aplicat cu succes elevilor,
studentilor, adultilor si ambelor sexe.

Instructiuni de aplicare.
Acestea se afla pe prima pagina si odata citite cu glas tare de
către examinator se realizeaza aceasta etapa preliminara de
pregatire a subiectilor. Nu exista limita de timp in
administrare si este important sa se obtina cooperarea cu
subiectul. Examinatorul trebuie sa insiste asupra faptului ca
valoarea rezultatului depinde de sinceritate. Trebuie de
asemenea insistat si asupra faptului ca rezultatele sunt strict
confidentiale.

Corectarea si notarea testului

Fiecare raspuns este datator de seama pentru toate cele 6 scale.
Fiecare raspuns se evalueaza de 6 ori pentru a se obtine 6
estimari diferite. Se lucreaza cu grile potrivite care pentru
fiecare scara in parte au notat pe ele punctajul care se acorda in
contul fiecarei intrebari. Fiecare intrebare primeste 3 raspunsuri:
Da, Nu, Nu stiu. Scarile B primesc un punctaj diferential de la

142
+7 la –7, in functie de raspuns. Scarile de tip F primesc un
punctaj de la +8 la –8. Nota totala pentru o trasatura este suma
algebrica a coeficientilor care corespund raspunsurilor date de
subiect asa cum sunt ele inscrise pe grila, pentru o trasatura sau
alta. S-a convenit ca daca subiectul nu a raspuns la o intrebare se
considera “Nu stiu”. Punctajele brute sunt cele raportate la
tabelele de norme, care permit efectuarea interpretarii.

CHESTIONARUL SMIESCHEK
Smieschek - medic psihiatru in clinica Humbold – Berlin
(unde a functionat ca director K. Leonhard). În cartea sa
''Personalităţi accentuate...'' Leonhard isi exprima conceptia
sa despre personalitatea normala si accentuata dar şi unele
rezerve privind psihdiagnosticul prin chestionarul discutat
acum.
Prin trasatura accentuata se intelege aceea caracteristica a
carei dezvoltare depaseste pragul normalitatii, fie in sens
pozitiv, fie in sens negativ, determinind fie rezultate
deosebite, creative, fie comportamente dezadaptative.
Personalitatea accentuata este aceea structura de
personalitate in care una dintre cele 10 trasaturi ale firii, pe
care K. Leonhard le considera fundamentale, capata o
dezvoltare care o indeparteaza de la comportamentul
normal.

143
 Chestionarul Smieschek este operational printr-un set
de 88 itemi, repartizati intr-un numar inegal unor 10 grupe,
care corespund celor 10 trasaturi ale firii.
I. Demonstrativitate, contine 12 intrebari
II. Hiperexactitate, contine 12 intrebari
III. Hiperperseverenta, contine 12 intrebari
IV. Nestapinire – neinfrinare, contine 8 intrebari
V. Hipertimie, contine 8 intrebari
VI. Distimie, contine 8 intrebari
VII. Ciclotimie, contine 8 intrebari
VIII. Exaltarea, contine 4 intrebari
IX. Anxietatea, contine 8 intrebari
X. Emotivitatea, contine 8 intrebari
Pe populatia romaneasca, acest chestionar a fost adaptat de
catre I.M. Nestor in 1975. In versiunea romaneasca
chestionarul are 4 pagini. In prima pagina sunt mentionate
indicatiile care stau la baza administrarii testului, datele
personale ale subiectului si o sinteza pentru a usura efortul
psihologului in interpretarea testului.
Cei 88 de itemi, in afara de numerotarea obisnuita, au
fiecare, lângă numărul de ordine o cifra romana de la I – X,
corespunzatoare acelui tip de personalitate caruia ii
apartine.
Tehnica de administrare a chestionarului implica mai multe
variante. Intr-una dintre ele, fiecare subiect isi primeste
exemplarul sau 4 pagini si lucreaza chiar pe el. In a doua

144
varianta se utilizeaza foaia de raspuns dupa tehnica
obisnuita. A treia varianta prevede ca examinatorul sa
citeasca fiecare intrebare iar subiectul urmareste pe caiet
continutul lui. Se faciliteaza astfel intelegerea mai exacta a
sensului intrebarilor. Exista si posibilitatea ca subiectul sa
redea verbal raspunsul iar examinatorul îl consemneaza
intr-o foaie de raspuns.
Chestionarul se aplica individual,prilej cu care se pot
face observatii suplimentare, (ezitari, tensiuni, miscari,
gesturi semnificative) privind atitudinea subiectului fata de
situatia pe care o invoca itemul respectiv. In instructajul
iniţial trebuie sa precizam ca nu trebuie lasate intrebari fara
raspuns si asteptam cooperarea sincera a subiectului.
Timpul de administrare , liber se incadreaza de obicei intre
30 – 60 minute.
Corectarea este simpla, nu avem nevoie de o grila. La fel ca
in tabelul de frecventa (sau la fel ca la Woodworth), pe o
foaie de protocol, pe verticala, I – X, se trage o liniuta pentru
fiecare item la care subiectul a raspuns conform asteptarilor.
Mai întâi se iau in consideratie intrebarile polarizate
negative (nesemnificative) dupa care se parcurge de la
itemul unu la 88 acolo unde raspunsurile sunt semnificative.
Se tabeleaza dupa metoda precizata. Va rezulta o cota bruta
pentru fiecare tip de personalitate in parte. Cum insa fiecare
categorie are un numar variabil de intrebari pentru a face
rezultatele comparabile se inmulteste fiecare notă brută

145
maxim posibilă cu o constanta, astfel incit sa dea 24 (de
exemplu 12x2 = 24 sau 8x3 = 24). Daca apoi 24 reprezinta
procentajul de 100%,, este simplu de calculat prin regula de
trei simplă, cât la sută reprezintă fiecare scor brut din scorul
maxim posibil.. Procentul arata cit de semnificativ de
indepartata de medie, este trasatura respectiva. Acolo unde
cota trece de 50% sau mai mult, caracteristica respectiva de
personalitate se accentueaza (aceasta doar in cazul
procentajelor foarte mari).
Este posibil sa se calculeze numarul total de raspunsuri
semnificative si sa se determine un coeficient de dezechilibru
emotional global.
Cercetarile in legatura cu chestionarul Smieschek au aratat ca
acesta are capacitatea de a depista anumite tipuri umane si ca,
prin urmare, indica mai mult decât o tipologie de tip clinic. În
anexă este prezentată o sinteză a celeor zece tipuri de
personalitate descrise de K. Leonhard în cartea Personalităţi
accentuate în artă şi literatură, Ed.Şt şi Encl. Bucureşti, 1979.

TEHNICA PSYHORATER -ului

Intra in aceeasi categorie ca si M.M.P.I.-uI si F.P.I.-ul. A fost

elaborat de F. Laurent, specialist in medicina muncii, in
colaborare cu alti specialişti neuropsihiatri, manageri s.a.
Chestionarul provine dinspre o directie clinica si are ca menire

146
depistarea anurnitor tulburări de personalitate sau a unor stari
marginale.
Psyhorater-ul se vrea o tehnica de sprijin a diagnozei
psihologice si medicale. În nici un caz nu este un inventar de
personalitate pentru ca nivelul sau de elaborare este mai redus şI
pentru că nu are scari bazate pe analiza factoriala ci mai degraba
pe grupari de intrebari care tintesc anurnite interese.
Chestionarul poate clasifica subiectii in
1. subiecti normali
2. sutbiecti fragili
3. subiecti cu tulburari de personalitate (persoane care necesita
un examen psihiatric)

Normalul (N)
In aceasta categorie intra subiectii cu constitutii psihologice
stabile, armonioase, al caror echilibru explica rezistenta lor pina
acum la situatii neprevazute, la situatiile de nesinguranta. Daca
persoanele, in urma examinarii cu psihorater-ul, se incadreaza in
aceasta categorie este justificata predictia unui comportament
adaptativ la exigentele vietii. Aceasta predictie creste o data cu
virsta. Cu alte cuvinte, daca persoana se incadreaza in aceasta
situatie, inseamna ca toate achizitiile pe care ea le-a dobindit
pina la virsta respectiva îi vor servi in continure la adaptare si cu
atit mai mult daca este in virsta. Aceste achiziţii adaptative s-au
stabilizat atit de mult incit persoana poate fi prognosticata pentru
viitor ca se va incadra in zona normalitatii.

147
Fragilul (F)
Persoanele din aceasta categorie, sunt persoane care au avut cel
mai adesea, un traumatism psihologic, care s-a petrecut in trecut.
O astfel de persoana este echilibrată dar mai instabilă. Este
vorba de o usoara dizarmonie care în prezent pare compensata,
dar poate sa existe suspiciuni in vederea unei modificari
nefavorabile in viitor, datorita unor modificari de structura a
mediului. Deci daca se inrautateste mediul, cu siguranta aceasta
persona din zona F sa va misca in zona patologicului.

Patologicul (P)
Aceasta persoana manifesta simptome de dezadaptare fie din
cauza unei afectiuni psihosomatice, a unei nevrozc sau chiar a
unei psihoze.

DESCRIEREA TESTULUI
Psyhorater-ul cuprinde 236 de întrebări care explorează 3 mari
domenii:
a) mediul familial şi adaptarea la acest mediu.Este vorba de
mediul familial din copilarie si de adaptarea la acest mediu.
Apoi este vorba de adaptarea matrimoniala si de adaptarea
profesionala
b) integrarea socială la virsta adulta. Adaptarea sociala
constituie cel mai bun criteriu de normalitate al unei
persoane.Contextele sociale au o foarte mare importanta pentru

148
ca ele invoca puterea de insertie a subiectului. In acest context
pot fi depistate sentimentele
de inferioritate care ii diminueaza capacitatea de adaptare la
mediul social.
c) structura psihologică sau psihopatologică
Partea cea mai importanta a chestionarului (numarul cel mai
mare de întrebări ) este acordata decelării structurii psihologice
şi psihopatologice. Aici sunt incluse 169 intrebari şi sunt avute
in vedere urmatoarele aspecte ale structurii personalitatii:
1. hiperemotivitatea
2. anxietatea
3. astenia sau ipohondria
4. tendintele schizotimice
5. tendintele paranoice
6. instabilitatea psihica
7. hipomania
S. simptomele psihiatrice, sunt investigate de 18 intrebari
9. antecedentele neurologice si psihiatrice
10. tendintele histrionice (histeroidia)

La baza elaborarii chestionarului au stat 600 de subiecti care au

permis evidentierea caracteristicilor personalitatii normale si
morbide enuntate precum: astenia, tendintele paranoide,
schizotimice, anxietatea etc.
Întrebarile ca şi raspunsurile sunt catalogate in 5 categonii dupa
cum urmeaza:

149
I. întrebari si raspunsuri necotabile, numite banale (B). Ele nu
se coteaza dar au importanta pentru ca ne lamuresc din punct de
vederc clinic asupra unor aspecte pe care nu le-am putut lamuri
pe deplin prin intrebarile cotabile. Ele figureaza pe grila de
corecţie in culoarc alba.
II. întrebarile şi raspunsurile caracteriale slabe (K) cotate cu 1
punct. Vizeaza circumstantele care au putut influenta
personalitatea sau care au determinat dezvoltarea anumitor
atitudini caracteriale sau chiar constitutia psihologica. Ele sunt
colorate pe grila in culoarea verde.
III. Intrebarile şi raspunsurile caracteriale puternice (K) sunt
cotate cu 2 puncte si sunt semnificative la pragul de semnificatie
de 0 la 10%, adică din 100 de cazuri luate la întâmplare vom
găsi doar 10. Ele sunt colorate in culoarea portocaliu.
IV şi V. Sunt intrebarile si raspunsurile care după gradul lor
patologic sunt clasificate fie P1 fie P2. P1 sunt cotate 4 puncte,
sunt semnificative la pragul de semnificitate 0,05 şi sunt
colorate în albastru pe grilă iar P2 sunt cotate cu 6 puncte şi
sunt semnificative la pragul P =0,01; sunt colorate pe grila de
corecţie în roşu.
Psychorater-ul este format dintr-un caiet format din 25 de
pagini. Pe fiecare pagină sunt tipărite în jur de 10 itemi.

Tehnica de aplicare
Trebuie sa insistam pe caracterul confidential al raspunsurilor.
Exista 4 posibilitati de raspuns:

150
- afirmativ. Subiectul colorează în negru căsuţa corespunzătoare
pe foaia de răspuns.
- negativ. Idem.
- refuzul sau nerezolvarea. Subiectul taie cu o linie orizontala
fiecare din cele 2
raspunsuri,
- retinerea totala, atunci când întrebarea nu îl vizeaza pe subiect
de exemplu cind exista întrebarea “Cind ai ramas vaduv?”
pentru un tânăr adolescent. Căsuţa rămâne albă.
Trebuie sa ne asiguram ca subiecţii au inteles clar
modalitatea de raspuns si in general modalitatea de lucru cu
chestionarul.

Interpretare
Testul se valorifica in doua moduri:
A. Prin nota globala, care claseaza subiectii intr-una din cele 3
categorii (normal, fragil, patologic). Deci nota globala ne spune
in care dintre aceste 3 categorii se incadreaza subiectul si
anume:
- daca nota globala este infenioara lui 63 rezulta ca subiectul
se afla in zona “Normal”
- daca nota este intre 63 si 130 atunci subiectul se afla in zona
“Fragil”
- daca el obtine o nota mai mare de 130, este vorba de
necesitatea ca persoana respectiva sa fie indrumata la un examen
psihiatric complet. In acest caz este necesar sa luam in

151
consideratie baremurile individuale la fiecare din caracteristicile
psihopatologice. Daca una sau mai multe dintre astfel de
caracteristici au depasit pragul F (patologic) atunci subiectul
prezinta o tulburare a personalitatii si este justificat un examen
complex.
B. Prin explorarea analitica a persoanei investigate, tinind cont
de notele obtinute la fiecare dintre caracteristicile enuntate. De
asemenea este important să numaram si refuzurile. La subiectii
normali, refuzurile la clasele 6 — 9 (instabilitate psihica —
antecedente neurologice si psihiatrice) nu trec peste 10. Daca
trec de 10 atunci este clar ca acolo este o problerna. De
asemenea daca la rubrica 9 (antecedente neurologice şi
psihiatrice) apar casute innegrite, deci raspunsuri “Da / Nu”
(căci unele raspunsuri semnificative sunt “Nu”), atunci si acolo
este clar ca identificam diverse probleme pe care prin dialog,
interviu pot fi clarificate.
Pe grila, autorii dau pentru populatia franceza, orientativ, unele
baremuri, dincolo de care incepe zona semnificativa. Daca
subiectii la scara “Tendinte paranoice” (5) obtin un prag anume,
atunci inseamna ca acolo este vorba de anumite tendinte
caracterizate prin: nesiguranta sociala, invidie, sentiment de
prejudiciu etc.
Ceea ce trebuie menţionat in legatura cu acest chestionar este
faptul ca el se constituie de abia intr-o premisa pentru un
adevarat examen psihiatric. Mai trebuie spus sa nu ne asteptam
ca dupa aplicarea unui astfel de instrument să elucidăm cazurile

152
clinice. Astfel, o persoana care contine o cota de peste 230 nu
inseamna ca este o personalitate bolnava ci doar ca este necesar
un examen mai aprofundat pentru a vedea care circumstante au
determinat respcctivele raspunsuri.

Anexa 1.
FIREA DEMONSTRATIVĂ
I
Persoana se caracterizează printr-o mare capacitate de refulare.
Aceasta o ajută să trăiască rolurile atât de intens încât, în
cazurile de accentuare a acestei trăsături, falsifiică realitatea fără
să-şi dea seama. Dacă în limitele normalităţii demonstrativitatea
se manifestă printr-o mare capacitate emapatică, prin imaginaţie,
adaptabilitate, mobilitate a expresiei, în cazurile morbide se
manifestă ca personalitate isterică cu însuşirile: minciună,
inconsecvenţă, delicvenţă, etc.
Accentuarea acestei caracteristici poate să se exprime în
comportamanete creative, cum este cazul actorilor talentaţi, dar
la alte persoane poate să conducă la comportamente
dezadaptative.

FIREA HIPEREXACTA
II

153
Se manifesta gradual, de la tendinţe de hiperexactitate la
psihopatia anancastă, nevroza anancastă (nevroza obsesivă).
Esenţa – lipsa capacităţii de refulare (contrariul firii
demonstrative).
Apare tendinţa de a chibzui totul pentru a înlătura orice
posibilitate de greşeală, sau pentru că nu pot înlătura din
conduită ideea că poate există o soluţie mai bună. Nu sunt în
stare să refuleze teama, se inhibă şi au greutăţi în activitate.
Chestiunile de mica importanta nu îl determină însă să ia
hotărâri. La anancaşti nu se pot lua hotărâri nici când există
toate premisele de a le lua (contrar firii isterice).

Mod de manifestare
a) Hiperexactitatea (când doar este accentuată) prezintă
avantaje: hiperconştiinciozitate, meticulozitate,
exactitate, spirit de ordine, trăsături ale persoanei valoroase,
poate ajunge la unele exagerări care îi complică viaţa; are –
sens altruist, sens egoist (grija exagerată pentru propria-i
bunăstare), care în limite moderate este pozitiv, manifestându-se
prin: evitarea primejdiilor inutile, evitarea exceselor la băutură şi
fumat
b) Psihopatia anancastă (hiperexactitatea are o intensitate mare,
psihopatică) prezintă dezavantaje:
-capacitatea de decizie este prejudiciată
-munca nu se mai desfăşoară fluent (îndoieli continue,
verificări permanente, rămâneri în urmă)

154
 -îi vine greu să plece de la lucru
-întoarce pentru verificări
-neliniştea persistă şi în timpul liber, al odihnei (nu se
odihneşte)
-minuţiozitate exagerată
-grija excesivă de a evita accidente
-pierde mult timp
-o muncă de răspundere îi creează multe motive de teamă
Pe fondul psihopatiei anancaste se poate dezvolta nevroza
obsesivă.
c)Nevroza anancastă (nevroza obsesivă) se
caracterizează prin:
luarea hotărârilor este o problemă chiar în lipsa pericolului
primejdie minimă pare ameninţătoare datorită nehotărârii
permanente asupra existenţei sau nu a motivului de teamă.
Oscilarea între cei doi poli ai frământării dă naştere fricii
patologice a nevroticilor obsesivi, fricii pe care ei o consideră
neîntemeiată fără a o putea învinge. Încearcă să lupte împotriva
obsesiei încă din perioada dezvoltării afectului, dar deoarece
capacitatea de refulare este insuficientă chiar lupta împotriva
obsesiei creează obsesia, căci alternanţa sporeşte frica.
Dezvoltarea obsesivă porneşte de la prima ezitare atunci când ar
fi necesară o hotărâre. Următoarele ezitări în împrejurări
similare fac să crească inhibiţia mult peste punctul de plecare.
Se produc fixaţii, în unele domenii subiectul nu se mai comportă
normal(nu face ce ar trebui,sau are o activitate pe care nu ar

155
trebui să o aibă). Prin dezvoltări, obsesia se fixează unilateral.
Cu cât nevroza obsesivă este mai înaintată cu atât e mai clară
limitarea la un domeniu(individul nu mai are timp să stea în
cumpănă lacelelalte domenii).

Exemple de nevroze anancaste (obsesivă).

Nevroza hipocondrică(teama patologică de a avea o boală
serioasă). E determinată de împrejurări ca examenele medicale
care ţin omul în indecizie. Nevrozele hipocondrice nu se pot
delimita precis de nevrozele obsesive şi se pot însoţi una pe
cealaltă. Exemple de nevroze hipocondrice :
cardiofobia(teama obsesivă de a avea o boală de inimă)
nosofobia(teama de a fi bolnav)
Ablutomania(tendinţa obsesivă de a se spăla pe mâini pentru a
înlătura urmele infime de murdărie, microbi).
La copii dezvoltarea anancastă presupune persistenţa
afectului(ori copiii nu prea au afecte prea persistente) şi ca
urmare ea nu are loc în copilărie. Doar în împrejurări prea
persistente, ca nevroza obsesivă a părinţilor, are loc şi la copii.

TERAPIE. Prin terapie se înlătură nevroza obsesivă, nu şi

hiperexactitatea. Terapia constă în sfătuirea persoanei de a lua
măsurile cerute de impuls şi să nu mai lupte împotriva
impulsului. Să nu mai mediteze prea mult când are îndoieli, ci să
treacă la acţiune sau la alt gând. Cu timpul persoana anancastă
renunţă singură la măsurile exagerate.

156
 FIREA HIPERPERSEVERENTĂ
III
Se manifestă gradual de la hiperperseverenţă la firea paranoidă.
Esenţa—perseverenţa anormală a afectului. În general după ce a
provocat reacţii (actul comportamental), sau când gândul se
îndreaptă în alte direcţii, dacă actul nu este posibil, afectul
descreşte lent, dispărând după un timp. La hiperperseverent
estomparea are loc mai lent. Când se gândeşte la cele întâmplate
afectele reapar, putând să să nu dispară săptămâni, luni în şir,
deşi a fost alimentat de noi evenimente. Se manifestă în mod
anormal în special afectele egoiste, datorită intensităţii proprii.
Firea hiperperseverentă se manifestă întotdeauna când sunt
atinse interesele personale. Se formează afecte contra unor
prejudicii sau acte de opresiune, chiar dacă obiectiv sunt
neînsemnate. La prejudicii însemnate nu iartă poate niciodată,
sunt ranchiunoşi.

MOD DE MANIFESTARE
Firea hiperperseverentă:
susceptibili, tendinţa de a se simţi jigniţi uşor
setoşi de prestigiu, resimt acut sentimentul onoarei( de aceea se
simt uşor jigniţi)
suportă greu şi prejudiciul adus intereselor materiale
sentimente egoiste mai intense

157
au sentiment mai pronunţat al propriei valori
ranchiunoşi, nu iartă, nu uită jignirile
sensibilitatea mai puţin lezată în cazul sentimentului de
dreptate(acest sentiment fiind mai puţin profund decât
sentimentele egoiste).
Sub masca luptei pentru dreptate ei revendică de fapt un drept al
lor, pe care îl generalizează pentru a-i da mai multă forţă
evoluează în sens pozitiv sau negativ în general nu ajung să se
bucure de stimă, ambiţioşi, ambiţia îi îndeamnă la realizări
pozitive, dar şi pentru realizări prin discreditarea altora, a
eventualilor concurenţi, pentru combaterea a tot ce i se
împotriveşte.

Firea paranoidă
Perseverent, bănuitor, neîncrezător, neîncredere generalizată,
fără motiv exterior, izvorâtă din psihicul lor se simte mereu
nedreptăţit îşi pierde încrederea în oameniidei fixe obsesive,
vrea să aibă totdeauna dreptate, încăpăţânare, teama este
prezentă ca şi la anancaşti (nu atât de frecvent apare şi
dezvoltarea hipocondrică), afectul stă pe primul plan. Aruncat
din succese în insuccese, ţelul devine izvor de desfătare, încât
raţiunea critică nu mai ţine piept afectelor. Dorinţele sunt luate
drept realităţi(ex.: se crede mare inventator), pierde din vedere
alte ţeluri şi se formează ideile prevalente, cu influenţă
dominantă se explică nu prin repetarea şi însumarea
experienţelor de viaţă neplăcute, ci prin alternanţa dintre succes

158
şi insucces.În aceste condiţii poate apare şi la cel care nu este
hiperperseverent. Afectele care ating o intensitate mare persistă
timp îndelungat, subjugă gândirea, ducând la idei prevalente,
chiar idei fixe, obsesive (paranoid înseamnă tendinţa spre idei
fixe).
Pot apărea dezvoltări paranoice cu caracter delirant(ca gelozia
care derivă din oscilaţia dintre speranţaă şi teamă, ce conduce la
intensitatea afectului)

FIREA NESTĂPÂNITĂ
IV
Se manifestă gradual de la firea nestăpânită la psihopatia
epileptoidă(fără o adevărată legătură cu epilepsia).
ESENŢA: Pentru comportament sunt hotărâtoare impulsurile,
instinctele, sentimentele şi nu considerentele raţionale. Raţiunea
e mai puţin luată în seamă. Se manifestă dorinţie de descărcare
nervoasă, resimţită mai mult fizic decât psihic.

Manifestare:
Reacţionează impulsiv. Când nu le convine ceva, îşi arată
nemulţumirea prin mimică , cuvinte, formulează pretenţii sau se
retrag supăraţi. Se ceartă pentru nimicuri cu şefii şi
colaboratorii, devin agresivi, trântesc lucrarea pe birou, îşi dau
demisia, nu se gândesc la urmări. Au încăierări cu oamenii
pentru că dacă mânia lor creşte, cuvintele sunt urmate de fapte.
Sunt mai iuţi la fapte decât la vorbe.

159
Nu se poate spune că acţiunile lor sunt pripite, ci mai degrabă că
iritaţia lor creşte aşa de mult în intensitate, încât presupune o
descărcare.
Dominarea de către impulsuri se manifestă în faptul că :
mănâncă şi beau ce le place. Devin alcoolic nestăpâniţi în
domeniul sexual(au raporturi sexuale foarte frecvente.
Psihopatele epileptoide în tinereţe cedează foarte uşor, unele
devenind prostituate).
Înclinaţie deosebită pentru munca fizică, care nu li se pare grea
şi în acest domeniu obţin rezultate mult mai bune ca alţii. Îi
supără mai degrabă perturbările din activitatea lor Nestatornicia
în viaţa profesională se datorează stării de proastă dispoziţie şi
iritabilitate. Îşi schimbă des serviciul.
Nu prea au tendinţa de a vorbi, căci a vorbi înseamnă a gândi,
ceea ce nu le e caracteristic
Fire greoaie, care nu permite o dezvoltare în ritm rapid a
reacţiilor afective. Afectele se umflă excesiv, în loc de a se
intensifica exploziv. Au o predispoziţie spre ample manifestări
de mânie şi mai puţin pentru explozii bruşte cum au colericii.
În timpul examenelor medicale sunt tăcuţi, morocănoşi şi nu
răspund decât la strictul necesar. Examenele medicale sunt
dezagreabile.
Nu prea au scrupul moral. Comit în împrejurări favorabile, cu
uşurinţă, acte necinstite, furturi.Crima premeditată nu le e
caracteristică, ci numai cea sub forma violenţei fizice.
Adolescenţii atacă fetele. Nu au înţelegere pentru cerinţele

160
sociale pentru că acestea reclamă o judecată mai profundă. Ei nu
se gândesc decât prea puţin la ceea ce depăşeşte prezentul.
Manifestă fuga impulsivă, din dorinţa de a se depărta de locul
supărării.
Manifestă fuga nemotivată (la adolescenţi), fără un motiv de
moment.
Au efecte. Când sunt liniştiţi sunt grijulii cu copiii lor,I ubitori
de animale, gata să ajute. Violenţa lor se datorează marii
tensiunimafective şi nu lipsei de afecte .
Conformaţie atletică a corpului. Sunt foarte puternici(element de
înrudire cu psihopatia epileptoidă şi epilepsia).
Nu totdeauna există o astfel de conformaţie a corpului.
Gândire greoaie şi lentă. În unele cazuri capacitatae de
înţelegere este mai scăzută(în special la psihopaţii epileptoizi).
Nu reuşesc la testul de productivitate
Mobilitate lăuntrică mică dovedită de gândirea lentă şi greoaie şi
dezvoltarea în ritm lent a afectelor.
Pedanterie(ordonaţi, conştiincioşi, meticuloşi, exacţi) La
epileptici este mai pronunţată.
Amănunţire exagerată a naraţiei, dau detalii multe şi nu reuşesc
decât cu greu să spună esenţialul.
Stările depresive apar la unele personalităţi nestăpânite şi pot
duce la sinucideri
Epileptoizii faţă de actele săvârşite de ei manifestă
insensibilitate pentru că nu le e specifică reflecţia.

161
O bună inteligenţă mai poate să mai atenueze câte ceva, dar nu
mult atunci când vine în contact cu pornirile impulsive.
Ceea ce isi propun in clipa de ratiune este răsturnat prin
exploziile afective.
Influentarea prin educaţie este dificilă pentru că educaţia se
adresează personalitaţii conştiente ,nu şi sferei impulsurilor. Cu
maturizarea personalitaţii apare o ameliorare in autocontrolul
impulsurilor si tentaţiilor.
Cele trei trăsături: comportamentul greoi, insuficienţa
stăpînire de sine şi exagerata detaliere a gîndirii pot să nu fie
prezente concomitent.
La nestăpâpîniţi şi epileptoizi trăsăturile caracteristice se
reliefează deosebit de puternic din copilărie

FIREA HIPERTIMICĂ
V
Se manifestă gradual de la hipertimie la hipomanie
Manifestare:
HIPERTIMICI
-Combinaţie între veselie (viaţa privită sub latura plăută, ca fiind
plăcută, trecându-se uşor peste necazuri); dorinţa de acţiune(care
poate duce la realizări de valoare, invenţii, inovaţii); nevoia de a
vorbi(sociabili, de aceea apare înclinaţia de a bea ca urmare a
numărului mare de prieteni. În reuniuni sunt antenanţi, cu umor,
nu plictisesc,au teme noi de discuţie); digresiuni în

162
gândire(însoţite de bogăţia de idei, stimulatoare pentru munca
productivă,dar care pot duce şi la fuga de idei)
Componentele comportamentului hipertimic care se referă la
afectivitate, gândire şi voinţă nu coexistă întitdeauna în acelaşi
grad. În general trăsăturile sunt legate ca şi în cazul hipomaniei.
HIPOMANIACI: combinaţie între veselie (care constituie în
acest caz o primejdie, căci lucrurile sunt tratate cu
uşurinţă,superficialitate. Lipseşte simţul datoriei, lipsesc
remuşcările, apar uşor abaterile de la estică). Îşi periclitează
reputaţia şi situaţia materială.Veselia se transformă frecvent în
iritabilitate, nevoia de acţiune(în măsură excesivă duce la
activitate febrilă dar sterilă.Indivizii sunt împrăştiaţi).
Digresiuni în gândire(care conduc la fanteziecu
idei nerealiste).

FIREA DISTIMICĂ
VI
Se manifestă în grad înalt ca temperament subdepresiv.
Gravitatea depresiunii psihice nu merge în paralel cu gravitatea
evenimentului, fiind accentuată de firea distimică.

Manifestare:
Afectaţi în mai mare măsură de evenimentele triste de viaţă
decât de cele vesele. Evenimentele zguduitoare pot duce la
depresiune reactive(când starea de depresiune este accentuată de

163
lunga durată). Serioşi din fire, ţinută etică serioasă; imboldul
spre acţiune este diminuat; gândirea este lentă; în reuniuni
participă puţin la conversaţie. În prim plan apar sentimente
contrare tendinţelor egoiste. Firea distimică este mai accentuată
la adulţi.

FIREA LABILĂ
VII
Se manifestă gradual de la firea labilă la cea ciclotimică,iar în
gradul cel mai înalt sub forma bolii maniaco-depresive.

ESENŢA: alternanţa stării hipertimice cu starea distimică.

Gravitatea depresiunii nu merge paralel cu gravitatea
evenimentului, fiind accentuată de fire.
Atmosfera graduală a mediului poate duce la efecte oscilante. La
ciclotimici, fărăa motive exterioare se trece de la un pol la altul,
dar se trece alte ori şi datorită evenimentelor exterioare.
Manifestare:
evenimentele fericite conduc la hipertimie cu întregul său tablou
(veselie, dorinţa de a acţiona, de a vorbi, digresiuni în gândire).
evenimentele triste conduc la depresiune cu încetineală în
gândire şi acţiune.

FIREA EXALTATĂ
VIII

164
 Se manifestă gradual de la firea exaltată la temperamentul
anxios-fericit(psihopatie).
ESENŢA: exaltaţii reacţionează intens la evenimente.
Evenimentele îmbucurătoare provoacă repede extazul, cele triste
conduc la disperare.

Manifestare:
Firea lor se asociază mai puţin cu egoismul şi mai mult cu
altruismul; manifestă dragoste faţă de oameni, bucurie pentru
prosperitatea lor, care pot atinge o intensitate mare. Au
sentimente nobile.
Sunt mai puternice impulsurile din sfera aspiraţii-
inclinaţii(dragostea pentru muzică, artă, natură, sport,f ilozofie,
religie). Se emoţionează pentru ele până la extaz. Din rândul lor
fac parte in mai mare măsură artiştii, poeţii, căci raportul afectiv
dintre indivizi şi artă e mai puternic, fiind prezentă sensibilitatea
afectivă. Firile artistice se descurcă greu în viaţă pentru că nu
sunt înarmate pentru a face faţă cerinţelor brutale ale vieţi.
Reacţia la celălalt pol e provocată de cauze baale. Pot fi profund
nefericiţi din cauza unor banalităţi. Frica şi frica pentru propria
lor persoană pot deveni excesive. Teama este deosebit de
susceptibilă de accentuare devenind copleşitoare:pentru
sentimente egoiste acest lucru nu este valabil. Disperarea
profundă poate ajunge la sinucidere.

FIREA ANXIOASĂ.

165
 IX
Manifestare:
La copii frica se manifestă atât de intens încât domină întreaga
personalitate. Copiilor anxioşi :
-le e frică seara singuri în pat
-le e frică de de întuneric
-le e frică de câini
-le e frică de furtună
-le e frică de alţi copii şi de aceea sunt persecutaţi de aceştia
-le e frică de profesori.
La adulţi frica e mai puţin vizibilă sînt incapabili de a se afirma
in cazul divergenţei de opinii cu alte persoane cînd întîmpină
atitudini mai energice dau înapoi, devin timizi
manifestă docilitate şi timiditate, determinate de observarea
anxioasă a mediului(teama), manifestă timiditate anancastă,
derivată din nesiguranţă lăuntrică ,provenită din faptul că
propriul lor comportament şi-l ştiu sub observaţie (jenă),
manifestă supracompensaţie prin atitudine sigură de sine sau
aroganţă, dar acestea sunt voite,artificiale. Din timiditatea
anxioasă poate să apară atitudinea de încredere in ceilalţi,prin
care se încrarcă obţinerea comportamentului lor favorabil.
La femei timiditaţii ise adaugă tendinţa spre spaima, ori ca
reflex a ceva ori ca frică resimţită subit.
Tendinţa spre spaimă, pe masură ce e mai clară, conduce la
certitudinea unei hiperiritabilităţi a sistemului nervos vegetativ,

166
şi care prin intermediul sistemului nervos al inimii poate să
intensifice şi frica.

FIREA EMOTIVĂ
X

ESENŢA – reacţii de mare sensibilitate (cu prag scăzut de

declanşare) şi profunzime în sfera sentimentelor subtile.
Numai evenimentul ca atare exercită influenţă asupra
sentimentelor. Intensitatea sentimentelor merge mână în mână
cu gravitatea evenimrntelor exterioare.

Manifestări:
Sunt impresionaţi de sentimentele din domeniul spiritual, nu şi
de cele grosolane
Reacţiile afective nu sunt exagerate şi nu progresează atât de
rapid ca la exaltaţi. Reacţionează mai puţin vehement,mai
sentimental. Cauze minore duc la sentimente profunde.
Sentimente altruiste mai puternice decât cele egoiste. Simt mila
mai repede,se înduioşează mai repede, sunt mai accesibile
bucuriile produse de artă şi natură Mimica lor trădează firea
afectivă
Le dau uşor lacrimile la filme, la povestiri triste. Le dau uşor
lacrimile de bucurie sau înduioşare
O traumă psihică poate produce depresiune reactivă(ca urmare a
sensibilităţii afective) şi care poate duce la tentativă de

167
sinucidere. Gravitatea depresiunii merge paralel cu gravitatea
evenimentelor exterioare.
Nu are predispoziţie deosebită pentru depresiune. Se bucură mai
repede şi mai intens decât alţii.
COPIII sunt anxioşi

TESTELE PROIECTIVE

Elemente introductive privind testele proiective

Enachescu, autorul cartii “Elemente de psihologie
proiectiva”(1963) considera ca am putea defini un sector aparte
al psihologiei, anume psihologia proiectivă
Fie ca vorbim de un capitol al psihologiei, de un
domeniu al psihologiei aplicate, psihologia proiectiva reprezinta
analiza globală a personalitatii din punctul de vedere structural
si dinamic, ea apeland in scopul descifrarii mecanismelor
profunde ale personalitatii la fenomenul proiectiv. Psihologia
proiectiva este pe de o parte o conceptie teoretica privind
personalitatea, iar pe de alta parte reprezinta un ansamblu de
tehnici si de analiza psihodiagnostica si evaluarea a
personalitatii. Aceste tehnici reprezinta, în unele situaţii, si o
forma de psihoterapie, adeseori nonverbala pentru ca prin
proiectie, deci de obiectivarea unor continuturi psihice interne,
are loc fenomenul de catharsis de care vorbea Freud, de
eliberare a tensiunilor psihice interne.

168
 Instrumentul de psihodiagnostic proiectiv apeleaza la
fenomenul proiectiei, care reprezinta maniera în care un continut
psihic e pus in conjuctie cu fenomenele care se petrec în afara
psihismului, cu stimulii obiectivi, care pot sa fie teste, sau
situatii care stimuleaza fenomenul proiectiei.
Primul carea a utilizat termenul de test proiectiv a fost
L.A .Frank desi fenomenul proiectiei, ca atare, a fost teoretizat
de catre S. Freud si mai ales de Ana Freud (fiica acestuia) care
s-a preocupat pe larg de mecanismele de aparare a Eului,
proiectia fiind unul dintre ele.
In privinta testelor proiective primii care incearca sa
elaboreze astfel de teste sunt RB Cattell in Anglia si Frank in
America. De fapt, ei nu-si puneau problema legaturii dintre
fenomenul proiectiei, asa cum a fost teoretizat de Freud si
probele proiective. Ei mai degraba au creat o serie de teste fie în
forma frazelor fara final, fie în forma unor sarcini de desen,
care permiteau exprimarea, obiectivarea unor continuturi psihice
interne.
Frank insa teoretizeaza efectiv despre proiectie ca fenomen
ce poate fi operationalizat sub forma probelor psihologice. In
acest sens el vorbeste despre trei sensuri posibile ale proiectiei si
anume: Primul sens fixeaza aspectul ei de descarcare pulsionala
si emotionala. Al doilea sens stabileste conexiunea dintre
structura de personaliate si productiile sale artistice, practice, in
oricare alt domeniu de activitate umana. Al treilea sens leaga

169
reprezentarile, tendintele pulsionale, tendintele ascunse de
continuturile extrapsihice de lumea inconjuratoare.
Exista o varietate mare de probe cu acest nume, insa marea
lor majoritate poarta o serie de caracteristici comune, in sensul
ca se bazeaza pe aceleasi mecanisme psihologice: Proiectie
naiva: potrivit acestui tip de obiectivare a continuturilor interne
în diversele aspecte ale productiilor activitatii umane, daca, de
exemplu, o persoana dominantă care ar intra in conflict cu
cultura sa datorita acestei tendinte, ar proiecta un astfel de
continut, ea ar gându astfel: “Oamenii sunt in general
dominatori”.
Proiectie veritabila: aceeasi persoana intr-o astfel de modalitate
de proiectie ar afirma: “Oamenii sunt dominatori”’
Proiectie de coerenta: aceeasi persoana ar incerca sa dea
coerenta tendintei sale de dominare si ar afirma: “Oamenii sunt
facuti sa fie supusi, dominati”
Proiectie de fantezie: persoana ar afirma: “O tema interesanta e
aceea a dominarii”
Proiectie de identificare: “Oamenii dominatori sunt admirabili”
Proiectie de atitudine reactională: “O atitudine dominatoare
este o trasatura care trebuie evitata”
Proiectie de rationalizare: are o legatura directa cu
mecanismul de aparare elaborat de A Freud prin care persoana
în cauză ar incerca sa gaseasca o justificare a atitudinii sale
dominante: “Dominarea este uneori foarte necesară”.

170
Proiectie cu un anumit sens ce ţine de umor: “O dominare
reusita asupra oamenilor mă amuza”
Marile probe proiective sunt:-testul Rorschach, Testul
Tematic de Aperceptie, Testul Szondi şi altele.

Clasificare:
-Teste fundamenate pe imaginatie libera. Nu prezinta o
situatie experimentala bine definita. Un exemplu il reprezinta
TAT. Este in acelasi timp o proba de imaginatie libera, dar si o
proba proiectiva; se caracterizeaza printr-o slaba structurare a
temelor sale pentru a stimula subiectul sa introducă el însuşi în
interpretare o modalitate de structurare a materialului
aperceptiv. Aperceptia, termen introdus de Herbart, desemnează
fenomenul psihic prin care o experienta noua este interpretata
prin prisma unor experiente trecute.
-Testele bazate pe introiectie si identificare. Introiectia, dintr-
o perspectiva abisală este autoatribuirea acelorasi calitati ale
unei persoane,valorizate ca model, de o altă persoană.
Investigând din acest punct de vedere ce admira o persoana,
aflam în mare parte ceea ce ea a introectat, doar în parte,
deoarece nu tot ceea ce este admirat este şi introectat.
-Testele bazate pe atitudini reactionale. Atitudinile reactionale
ca si mecanisme de aparare determina trasaturi de caracter, exact
inversele celor care s-ar dezvolta daca nu ar fi blocata natura
esentiala a individului, a persoanei. Atitudinile reactionale pot fi

171
supracompensate sau pot sa reprezinte o inhibare excesiva a
unor tendinte puternice. In astfel de teste se obisnuieste a fi
incluse diverse aprecieri morale in raport cu sine si cu ceilalti,
subiectului cerandu-i-se sa indice importanta unor inhibitii.
-Teste bazate pe rationalizare. Folosesc ca itemi inlocuirea
unor legaturi logice cu altele iluzorii.
O alta modalitate de clasificare, dupa materialul utilizat,
ii aprtine lui John Bell. El utilizeaza asociatii de cuvinte,
stimuli vizuali, utilizarea miscarilor expresive, a jocurilor.
Alţi autori utilizeaza o alta modalitate de clasificare si
anume dupa natura reactiei subiectului fata de stimulii
proiectivi si disting din acest punct de vedere:
-teste constitutive-subiectul aplica o structura la un material
nestructurat;
-teste constructive- subiectul realizeaza structuri mai
largi pornind de la un material definit;
-teste intepretative- subiectul da semnificatii unei
experiente proprii, o interpreteaza;
-teste catartice. Interiorizarea tensiunilor emotionale in
fata stimulilor productivi produce reducerea tensiunilor psihice
si in general armonizarea trairilor subiectului cu fenomenele din
viata interna, le pune in consonanta ( imaturitatea emotionala).
Celelate aspecte care tin de dezechilibrul emotional se
caracterizeaza prin acest baleiaj al emotiilor care nu insoteste
semnificatia reala a evenimentelor, ele fiind mult mai puternice
in raport cu evnimente minore, sau dimpotriva.

172
 In sfarsit, un alt tip de clasificare facută de Eysesck este
dupa natura sarcinii pe care subiectul o indeplineste deosebind
astfel trei mari tipuri:
-teste de completare: Testul “Cine sunt eu?”
-teste de productie: Testul arborelui, Satului, Omului s.a.
-teste de observare: Testul Rorschach
Privitor la tehnicile proiective care nu sunt prezentate în acest
curs studenţii vor consulta M. Roşca, Metode de psihodiagnostic
şi A. Anastasi, Psychological Testing.

TESTUL RORSCHACH
Acest test este mai mult decat o proba psihologică, este o
instituţie, deoarece exista scoli, curente, congrese unde periodic
sunt dezbatute diverse aspecte teoretice, metodologice si ale
practicii curente legate de acest test.
A fost elaborat de H. Rorschach, psihiatru elvetian,
pasionat de desen, de unde si preocuparea de a gasi o forma
grafica, de expresie, de obiectivare a unor continuturi
emotionale inconstiente.
In 1921 cand apare lucrarea sa “Psichodiagnostic”,
marile curente psihologice erau psihanaliza si gestaltismul. Ele
isi vor pune pecetea asupra conceptiei testului pentru ca testul
de-a lungul timpului si-a recrutat din diverse zone ale
psihologiei diverse paradigme conceptuale, una dintre ele fiind
cea holista din punctul de vedere al careia personalitatea este
tratata ca un intreg.

173
 Odata cu dezvoltarea psihanalizei, prin directiile ei
culturologice, prin directia umanista, psihologia proiectiva si
testul Rorschach isi recruteaza principiile de baza ale acestei noi
orientari din punctul de vedere al careia persoana trebuie privita
ca totalitate, ca sistem structurat si testul tocmai aceasta
incearca, sa investigheze structura de profunzime a acesteia.

Materialul testului
Testul se compune din 10 planse care au fost obtinute de
Rorschach prin metoda realizarii desenelor simetrice (pete de
cerneala). Ulterior el a constatat ca petele de culoare au o mare
importanta in relevarea aspectelor legate de afectivitate, si de
aceea le-a introdus în unele planşe.

Mod de administrare
Examenul este INDIVIDUAL, fara martori. Subiectului îi vine
lumina din stanga, examinatorul este asezat lateral fata de
subiect. Psihologul trebuie sa faca tot posibilul pentru a incuraja
participarea subiectului, sa stabileasca punti de comunicare si
pentru acest lucru o serie de psihologi recomanda ca proba sa
fie precedata de alte examinari care sa pregateasca cumva
atmosfera fiind indicata tot o proba individuala cum ar fi proba
cuburilor Kohs. Această proba nu angajeaza imaginea de sine,
lucru care ar putea trezi suspiciunea subiectului, ci dimpotriva il
stimulează ca el sa participe.

174
 In continuarea conditiilor de examinare mai trebuie
adăugat: camera bine luminata, ambianta placuta, liniste. Daca
subiectul foloseşte ochelari, trebuie neaparat sa-i poarte. Ar fi
util daca prin diferite probe s-ar descoperi diverse cecitati
cromatice, iar daca exista le notam.
Plansele sunt administrate una cate una cu urmatorul
instructaj:
“Va voi arata cateva planse si dumneavoastra va trebui sa-mi
spuneti ce credeţi că ar putea fi acolo. Aveti dreptul sa intoarceti
plansele dupa bunul dumneavoastra plac. Cand ati terminat imi
inapoiati plansa”.
Atentie asupra modului cum sugerati intoarcerea
planselor, nu o faceti independent de instructaj, ci in contextul
acestuia, deoarece altfel poate funcţiona ca o sugestie. Veti
intalni persoane ce vor invarti plansele de nenumarate ori.
Acestia sunt nervosii care vor sa umple prin rotirea excesivă
anumite goluri în productivitatea mentală. Si anxiosii, la randul
lor, le vor roti.
Examinatorul noteaza cat mai discret spusele
examinatului, pentru ca subiectului sa nu i se pară ostentativă
notarea răspunsurilor sale. Poziţia examinatorului în unghi drept
faţă de subiect facilitează caracterul discret al notaţiilor.
Înregistrarea cuvînt cu cuvânt a verbalizărilor subiectului
reprezintă faza de luare a protocolului.

175
 Primul lucru pe care il notam este timpul de inceput. Cu
un ceas cu secundar, dispus pe peretele din spatele subiectului,
masuram timpul de interpretare al fiecări planse.
Exista doua mari scoli cu privire la testul Rorschach:
-scoala elvetiana, careia ii este specific faptul ca merge pe o
slaba standardizare a probei si pe o mai mare larghete a
interpretarii din partea examinatorului;
-scoala americana ( J. Exner, Wiener) care merge pe
sistematizarea protocolului si a rezultatelor.

Cotarea răspunsurilor
Valorificarea raspunsurilor subiectului se face din perspectiva
urmatoarelor mari aspecte: modul de aprehensiune,
determinanti, continutul, caracterul original sau banal al
răspunsurilor.
-originalitate/ banalitate se refera la frecventa raspunsurilor pe
care le dau subiectii aceleiasi culturi; s-au constatat prin studii
antropologice diferente culturale.
1.Modul de aprehensiune se refera la aspectul global
sau partial al imaginii interpretate de subiect. Prima forma de
raspuns este raspunsul global care ia in considerare intreaga
imagine (G). Al doilea tip de raspuns este detaliul ordinar,
caracterizat prin faptul ca are aspect de insula si pregnanta in
raport cu celelalte detalii. Se noteaza cu (D). Alt tip de raspuns
este cel de tip detaliu mic (Dd) care se caracterizeaza prin
faptul ca rezulta din interpretarea unor detalii minuscule care pot

176
fi degajate dupa ce din punct de vedere statistic au fost date la o
parte detaliile ordinare. Ele insa nu mai au atributul pregnantei si
nu mai pot fi interpretate ca insule. Din cauza acestui fapt
raspunsurile detalii mici pot cuprinde zone mari deoarece nu
mai au aspectul pregnantei.
Raspunsurile globale se impart in doua mari categorii:
a) Primare, rezulta din interpretare dintr-o data, simultană a
aspectului global al plansei. La randul lor, aceste răspunsuri pot
fi:-simple şi combinatorii succesive. Acestea din urma
presupun faptul ca subiectul nu interpreteaza planşa, ca intreg de
prima data. El are in vedere, la inceput, dintr-o perspectiva
analitica, parti componente, dar imediat dupa aceea le
interpreteaza ca un intreg. Ex: la planşa I ''Masca'' - raspuns
global simplu. Răspunsul la aceeaşi planşă '' Doi vulturi care se
lupta'' este combinatoriu succesiv pentru că subiectul a inceput
prin a analiza plansa in doua elemente pe care apoi le-a
combinat intr-un raspuns unic.
b)secundare
Un alt tip de raspuns este detaliul oligofren (Do) - acea
maniera de interpretare fragmentară a desenului in timp ce
marea majoritate vede un întreg. Nu numai oligofrenii dau
astfel de raspunsuri, ci si oamenii normali care sunt preocupati
de exactitatea raspunsului, psihastenicii care au aceasta grija a
exactitatii, şi nervoşii.
La plansa V marea majoritatea persoanelor interpreteaza
imaginea ori ca pe doua balerine, ori ca pe un liliac (raspuns

177
global simultan). Daca spun « doua balerine in timpul unei
reprezentatii», atunci avem un raspuns global combinatoriu
succesiv. Insa alte persoane pot interpreta doar un fragment, ca
pe un picior, de exemplu. Acolo unde subiectul vede doar un
element al corpului uman in loc sa vada corpul uman in
ansamblu, acela este considerat detaliu oligofren.
Modul de aprehensiune trebuie precizat printr-un interviu final
cu subiectul. In acest interviu precizam si ceilalti determinanti
nu numai modul de aprehensiune, precizam si chestiuni de
originalitate/banalitate. Exista si autori care sustin ca ar fi
oportun sa clarificăm chestiunile care ne sunt neclare chiar în
timp ce subiectul protocolează, desi prin acest lucru s-ar parea
ca-i sugeram raspunsurile. La sfarsit, acest lucru nu mai are
importanta deoarece oricum noi ne-am notat raspunsul.
Un alt mod de notare a modului de aprehensiune este
Dbl ( răspunsuri intermaculare = interpretarea unor pete albe sau
nuante de alb mărginite de negru. Exemplu de Dbl tehnic:
''Napoleon'' - Planşa VIII, sau ''Rachetă , lampadar'' la planşa a
II-a. Exista si situatii cand raspunsul intermacular poate fi un
raspuns general G, atunci când in interpretarea raspunsului
întraga pata alba joaca un anumit rol. Uneori pata alba este
introdusă in mod secundar, ca în cazul plansei I (''Un portal'').
Este un Dbl. Dar avem si Blg atunci cand pata alba a avut un rol
primar in elaborarea raspunsului , ca in cazul plansei I - ''Masca
cu ochi si gura.''

178
 2.Determinantii - se refera la factorii care
conditioneaza formarea raspunsurilor de catre subiect.
Principalii determinanti sunt: forma, kinestezia, culoarea,
nuanţele de clar-obscur.
Forma: La parima plansă un subiect poate să dea răspunsul ''
Un bondar (gandac)'' Notam cu G modul de aprehensiune si ne
intrebam ce anume a determinat raspunsul, repectiv faptul daccă
gândacul, în adevăr, se aseamănă cumva cu aceasta forma. In
cazul determinantului formal, subiectul ia in consideratie in mod
evident si pregnant, pentru a-si formula raspunsul, forma petei.
În exemplu nostru vom nota alături de G, simbolul F.
Raspunsul forma poate fi forma buna F(+) sau rea F(-). De
exemplu : subiectul ar fi putut da raspunsul :”O combina care
secera in Baragan”. Nu exista nici o legatura intre raspunsul
subiectului si desen si atunci notaţia este F(-). Mai exista si
raspunsuri cu forma nedeterminata., când nu putem sa precizam,
fie datorita experientei noastre limitate cu Rorschach, fie
datorita caracterului unic, am putea spune, al răspunsului, daca
este vorba de un raspuns bun sau rau.
Toate raspunsurile anatomice sunt cotate ca forme rele
(F-). Din punct de vedere tehnic ele sunt peninsule.
Raspunsurile kinestezice sunt cele unde interpretarea plansei
are la baza actualizarea unor reprezentari ale subiectului despre
miscari vazute sau traite.
In general raspunsurile kinestezice sunt raspunsuri care
au in vedere fiinta umana. Exista insa si exceptii. Putem avea

179
raspunsuri animale. Daca subiectul vede doua maimute care
danseaza, este vorba un raspuns determinat de engramele
kinestezice ale unor mişcări umane. În astfel de cazuri animalele
sunt antropomorfizate, adica li se atribuie insusiri umane.
Una din conditiile pentru a nota un raspuns ca fiind
kinestezic este sa evoce o miscare traita de subiect, nu doar
observata. Chiar atunci cand interpreteaza miscarea animalului,
el actualizeaza engrame kinestezice care s-au format din
propriul lui contact activ cu lumea inconjuratoare.
Exista si unele raspunsuri kinestezice care sunt atribuite
obiectelor minuscule (sau fiinte minuscule)= Kp. Kp sunt acei
determinanti care, d.p.d.v. al modului de aprehensiune, sunt Dd.
Informatia stocata in legatura cu miscarile respective a putut fi
reactualizata si obiectivata ca raspuns la acest determinant
minuscul.
Un alt determinant este culoarea. Răspunsul poate fi
determinat de culoarea desenului. Atunci cand formuleaza
raspunsul, subiectul are in vedere o nuanta. De exemplu la
planşa a X-a răspunsul “ Cal de mare”, care este, d.p.d.v.al
modului de aprehensiune, un detaliu ordinar, are ca
determinanti forma şi culoarea, deci cotarea adecvată este FC.
Raspunsurile culoare se impart in: forma culoare (FC) unde
forma joacă rolul principal in determiarea răspunsului, Culoare
formă (CF) unde culoarea are rol de determinant principal şi
răspunsul culoare (C) unde forma nu mai are nici un rol în
construcţia răspunsului.

180
 Uneori elementul kinestezic si elementul culoare sunt
incluse in cadrul aceluiasi raspuns. Ele sunt foarte rare si au loc
doar atunci cand ambii factori actioneaza simultan (la planşa IX:
'' O patroana impodobita cu mii de culori patrude in sala de
bal'').
Nota: În mod absolut nici unul dintre raspunsurile
culoare nu reprezinta indiciul unei perturbari a echilbrului
emoţional. Aceasta decizie o luam numai pe baza interpretarii
ansamblului protocolului testului Rorschach si intotdeauna in
conjuctie cu alte informatii de la alte teste, chestionare,
convorbire s.a.m.d.
Un tip special de determinant il reprezinta raspunsurile
clar-obsucre. Rorschach nu a vorbit despre ele. Raspunsurile
clar- obscure (Binder este cel care le-a descoperit) rezulta din
interpretarea nuantelor de gri ale planselor sau din interpretarea
liniei care desparte o nuanta mai inchisa de una mai clara. Ele se
impart in:
-raspunsuri clar-obscure detaliate F(C )
-raspunsuri clar-obscure difuze: Clob F=Clob(F)
-raspunsuri clob, raspunsuri difuze sau clar-obscure pure, cotate
Clob
In primul tip este interpretata o nuanta din toate celelalte care-l
impresioneaza puternic pe subiect (ex: plansaIX-raspuns tipic-
''Coasta norvegiana tipica'' deoarece contururile petei sunt foarte
abrupte si ondulate). In acest raspuns forma, momentul formal a

181
jucat un anumit rol, dar impresia de difuz a fost si ea importanta.
Este deci un F(C ).
În raspunsurile de tip Clob F momentul formal este
secundar, iar impresia de clar- obscur are rol primar in
formularea raspunsului : plansa VII- ''Imagine de furtuna'' este
un răspuns clar-obscur pur Clob. (Persoanele care dau
raspunsuri Colb sunt persoane care isi stapanesc greu
pulsiunile, afectele si mai ales persoane care sunt dominate de
propria lor anxietate).
Raspusurile de tip ClobF sunt de obicei referiri la radiografii de
animale, nori, etc. Raspunsurile Clob pure sunt cele unde
momentul formal lipseste cu desăvârşire. Ex: Plansa
IV-''Atmosfera de furtuna''; Plansa I - ''Piscul vulturilor''.
N.B. Cand subiectul a înapoiat planşa terminat plansa V notam
din nou timpul, (nu timpul fiecarei planse, ci), timpul total. Mai
notam o data timpul la sfarsitul testului, deoarece se pot
evidentia anumite modificari la nivelul ritmului de protocolare,
respectiv a fluenţei proceselor psihice.
În protocol trebuie notata si pozitia plansei, precum şi
eventualele rotiri efectuate de subiect în timpul asocierilor. Se
utilizezază diferite coduri pentru poziţie. Rotirile planşelor sunt
importante deoarece nervosii rotesc plansa de foarte multe ori.
3. Continutul se refera la aspectul uman, animal, antomic,
vegetal care este invocat in raspunsurile subiectilor. Principalele
moduri de abreviere: H- răspuns uman, Hd- detalii umane, A-
răspuns animal, Ad- detaliu animal, Pl-plante, Geo- geografic,

182
Arh- arhitectural, Peis- peisaj, Abstr-abstractiuni: cinste, datorie,
iubire, Sex- raspunsuri sexuale, Obj- răspuns obiect, Orn-
ornament. Anat- răspunsuri anatomice etc. Răspunsurile
anatomice sunt considerate forme rele şi sunt cotate F(-) in cele
mai multe cazur. Când sunt mai multe de 60% nu putem
interpreta protocolul. Dacă sunt mai putin de 50% putem face
totuşi o interpretare. Aceste raspusuri sunt, potrivit lui Bohm,
''crucea testului Rorschach'', şi arata ca este vorba de o
stereotipie în gândire, sterotipie cu temă anatomica.
4. Originalitatea răspunsurilor
Raspunsuri originale sunt cele care apar cu o frecvenţă de 1-3 la
100 raspunsuri Raspunsuri banale au frecven-a 1 la 3 raspunsuri
din o sută.
Originalitatea se poate manifesta ca originalitate in interpretare
sau in cuprindere, privind modul in care este abordată plansa.
Mai sunt si raspunsuri individuale, autorii recomanda sa nu le
notam ca fiind individuale chiar daca ele nu se repeta si la alti
subiecti pentru ca aceasta notatie este proprie experţilor cu
multa experienta in Rorschach. Noi trebuie sa le notam ca fiind
originale.
Originalitatea in tema cuprinde acele raspunsuri care aduc in
discutie un continut ideatic nou, pe cand cele care sunt originale
din punct de vedere al elaborarii reprezinta infrumusetari aduse
unor continuturi nu intotdeauna noi sau originale.

Valorile simptomatice ale elementelor formale

183
1.Modul de aprehensiune (modul de cuprindere al plansei). G-
semnifica capacitate de sinteza, gandire sistematica, energie
asociativa, tensiuni psihice intelectuale, calităţi ce duc la
productivitate intelectuala, interes fata de preocupari spirituale
G(+) Daca modul de aprehensiune este insotit si de o forma
buna (F+), atunci vorbim de o buna capacitate intelectuala. G
împreună cu originalitatea răspunsului(Orig) semnifică
inteligenta creativă; G cu raspunsuri banale (Ban) = simt
comun, gandire comuna.
G combinat cu răspunsuri forme bune şi rele (F+/F- ) semnifică
o anumita pasiune pentru stiinta fara sa fie insotita de o
capacitate pe masura. A fost numita pe scurt “dragoste
nenorocita pentru stiinta”.
O specie aparte de raspunsuri globale (G) sunt raspunsurile DG-
confabulatorii generale.
Daca întâlnim răspunsuri DG(-) acestea sunt un indiciu pentru
o gandire inexacta. Dimpotrivă, DG(+) = gandire constructiva
Raspunsurile detaliu ordinar (D) sunt (conf. Rausch de
Trobemberg) din punct de vedere psihogenetic mai dificile
decat raspunsurile G si apar după 6-7 ani. Daca G-urile,
raspunsurile globale, semnifică capacitatea de a globaliza, de a
percepe ansamblurile, raspunsurile detaliu semnifica activitatea
de analiza si diferentiere. D (detaliu ordinar) este interpretat ca
un factor de bun simt, ca un simt comun.
Raspunsurile de detaliu mic (Dd) depind mai mult de
subiect decat de structura perceptiva a plansei, pentru ca ele

184
cuprind un element mult mai personal si mai proiectiv, unde
subiectul mai mult crează decat percepe, pentru ca, intr-un
detaliu mic, cum sunt “Stropii de noroi” la pl. I, se introduc în
interpretare mai multe elemente personale decat are plansa
însăşi. Deci detaliu mic (Dd): = activitate, rigoare, minuţie,
capacitate de observare, imaginatie, spirit de observatie. Cand
apare la inceputul plansei, este vorba de prudenta, circumspectie
anxioasa. In orice caz, limitarea constienta a câmpului perceptiv
la aceste mici detalii reprezinta mecanisme de aparare fata de
reactiile provocate de stimulii plansei. In psihopatologie,
raspunsurile detaliu mic semnifica: tulburari ale atentiei şi sau
incoerenta in gandire.
Raspunsurile intermaculare au ca semnificatie: afirmare
de sine, bogatie intelectuala, capacitate de combinare si
plasticitate şi opozanţă daca este vorba de un Dbl tehnic. Daca
este vorba de un Dbl format de contur, are semnificatia
capacitatii de diferentiere perceptriva. Dbl-urile văzute ca
intrari in grota, lacune, pun accent pe fantasma relatiei mama-
copil (concept freudian). In determinarea comportamentului
subiectului, in primii ani de viata, relatiile mama-copil sunt
determinante in dezvoltarea caracteristicilor de personalitate.
Simbolul sexual matern are o puternica incarcatura afectiva in
filogeneză. Alti autori considera ca raspunsurile intermaculare ar
reprezenta negativismul, a spune mereu nu, principiul negativ,
distructiv, agresiv. Tot atât de adevarat este ca numai
ansamblul protocolului poate preciza directia acestei

185
agresivitati indiscutabile pe care o semnifica Dbl (expresie a
agresivitatii).
Raspunsurile detaliu oligofren: semnifică o retragere
psihica, o limitare perceptiva, in acelasi timp o limitare
asociativa. Aceste limitari pot fi voluntare sau inconstiente. Cele
voluntare au ca semnificatie grija constienta, exagerata pentru
obiectivitate, vigilenta. Pe când daca este inconstienta, aceasta
scotomizare perceptiva, mărunţire perceptiva, se datoreaza
semnificatiei pe care subiectul o dă stimulului respectiv si
semnificatia este legata de o incapacitate de a lega elementele
intre ele intr-o sinteza, din varii cauze: deficitul intelectual,
diminuarea energiei asociative, inhibitii afective, intrarea in
actiune a unui mecanism de aparare a Eului care reprima un
continut dezagreabil si limiteaza perceptia la un detaliu care pare
mai dezirabil in raport cu cerintele Eului.
Un detaliu oligofren poate sa fie prezent in protocolul
unui subiect foarte inteligent si atunci este vorba despre o
inhibitie nevrotica a inteligentei, in orice caz de caracteristici
nevrotice; intervin anumite elemente de aparare ale subiectului
in raport cu anumite continuturi psihice care sunt activate de
anumite detalii ale desenului sau pot sa fie semnul unei reduceri
a energiei asociative, adica a unei slabiri a capacitatii
intelectuale, care poate fi congenitala si sa tina de nivelul
intelectual al oligofrenului. Losli Usteri vorbeste de un Do, care
este insotit de raspunsuri intermaculare şi care este indiciul unui
sindrom de inceritudine.

186
Valori simptomatice ale determnanţilor
Formele bune F(+) semnifica: buna capacitate de
observare, capacitate de concentrare, atentie, perseverenta.
Formele rele F(-) semnifica: lipsa de inteligenta, capacitate de
observare diminuata, tulburari ale atentiei mai ales la nervosi.
L. Usteri spune ca raspunsurile formale (F) semnifica aportul
formei la stapanirea haosului.
Procentajul de raspunsuri forma F% semnifica: distanta
mare fata de problemele afective, lipsa de spontaneitate sau
teama de a se manifesta, dificultati in a manipula reactiile
afective.
Rauch de Traubenberg aduce cateva precizari mai fine:
F(+) semnifică: precizia perceptiei, vigilenta atentiei, bun
control al proceselor mentale, putere reglatoare a Eului, adica
putere de organizare si planificare
Semnificatia raspunsurilor kinestezice (K): viaţă mentală,
adaptare realizată predominant prin gandire decat prin afect,
viata orientata spre interior- introspectie, stangacie, inhibare,
stabilitate a afectivitatii, viata interioara creatoare. Raspunsurile
K sunt in raport cu fortele creatoare ale personalitatii. O
persoana creativa, trebuie că are răspunsuri originale (Orig),
puţine raspunsuri banale (Ban), multe G si K.
Raspunsurile kinestezice mai pot fi impartite astfel: de flexie
(retragere, detasare de lume) şi de extensie (deschidere catre
lume, in afara).

187
Exista si cazuri de kinestezii rele K(-). Subiectul vede ceva in
miscare dar nu corespunde cu imaginea. In elaborarea
raspunsului, engrama kinestezica a jucat un rol foarte important
in elaborarea raspunsului, dar forma a fost rea si atunci avem
K(-). In cazul raspunsurilor kinestezice rele K(-) exista o
semnificatie patologica. Este vorba, potrivit clasificarii
psihiatrice din vremea lui Rorschach, de epileptici, boala
maniaco-depresiva (boala circulara) sau de schizofrenie. Pentru
persoanele normale este semnul productivitatii necontrolate si
nefrânate de realitate. Mai exista raspunsuri kinestezice primare
cand miscarea este sesizata dintr-o data si secundare unde
subiectul incepe sa interpreteze si abia apoi sesizează miscarea.
Acestea din urma au semnificatie patologica fie ca este vorba de
stari delirante, acces maniacal sau derealizare schizofrena,
rupere de realitate, slabire a contactului cu realitatea.
După L. Usteri kinesteziile au doua semnificatii majore: una
intelectuala, alta proiectiva. Cea intelectuala ne sugereaza faptul
ca raspunsul kinestezic este generat de nivelul intelctual, de
imaginatie, de plasticitatea structurilor intelectuale sugerând
capacitatea de amânare si integrare a functiilor Eului. Aspectul
proiectiv se refera la un anumit element incostient profund. În
aceste raspunsuri sunt proiectate propriile raspunsuri de miscare,
trebuintele sunt subliniate pintr-o activitate motrica imaginativa.
Trebuie sa notam nu numai prezenta raspunsurilor K intr-un
protocol, ci si absenta, deoarece mai ales absenta lor este foarte
diagnostica. In astfel de situaţii este vorba de o saracie ideativa,

188
sărăcie a introspectiei, a capacitatii de autoanaliza; este vorba de
o slabire a frânelor, care controlează pulsiunile inconştiente.

Semnificatia raspunsurilor culoare (C )

Raspunsurile culoare fac trimitere la afectivitate.
Raspunsurile forma - culoare (FC) semnifica: capacitate de
contact cu lumea si cu exigentele ei, lucru posibil datorita
faptului ca sentimentele tin cont de ratiune, sunt plasate sub
controlul ratiunii.
Raspunsurile forma- culoare negative FC(-): arata ca persoana
face eforturi sa se adapteze afectiv, dar datorita unei capacităţi
intelectuale modeste nu reuseste sa faca acest lucru decat cu
dificultate.
Raspunsurile culoare- forma (CF)semnifica: labilitate afectiva,
subiect care nu poate stabili o relatie durabila cu obiectul pentru
ca pulsiunile libidinale nefiind satisfacute, ii dau o stare de
agitatie, nerabdare.
Raspunsurile culoare C: descarcare afectiva pura, impulsivitate
ce nu serveste decat la descarcarea afectelor. Este expresia cea
mai clara a impulsurilor de descarcare afectiva.
Traubemberg subliniază: FC semnifică controlul rationalului
asupra irationalului. Încercand o interpretare freudiana am putea
adăuga ca FC semnifica principiul realitatii caruia i se
subordoneaza functionarea Eului.
Răspunsurile C (= explozie afectiva) si partial raspunsurile CF
exprima principiul placerii caruia I se subordoneaza

189
functionarea Sinelui. Deci Sinele spune “Vreau acum !”, Eul
spune “Nu e vremea acum”. Supraeul, la fel de nerealist şi
categoric în cerinţe ca sinele spune : ''Categoric, NU !''
C si CF- corespund comportamentului copilului precum si
oamenilor imaturi, explozivi, pe cand FC exprima
comportamentul matur, adult.
Culoarea pură dezorganizeaza comportamentul, pe cand in
raspunsurile FC este vorba de de importanta aspectului formal
care exprima aportul gandirii, inteligentei, aspect căruia i se
adaugă simţirea, feeling-ul care dă poezie şi farmec vieţii.

Semnificatia psihodiagnostică a conţinutului

Continutul semnifica orizontul subiectului. Orizontul copilului
fiind mai ingust datorita experientei mai reduse se regăseşte in
raspunsurile sale care implică notiuni mai familiare cum sunt
raspunsurile animale, plante etc.
Raspunsurile umane (H) reprezinta rolul intereselor sociale si
omenesti din viata subiectului.
Raspunsurile animale (A) sunt semnul stereotipiei gandirii.
Raspunsurile anatomice (An), atunci cand abunda pot semnifica
un sentiment de inferioritate intelectuala.
Raspunsurile sex cand abunda semnifica atitudinea artificiala cu
care aceste persoane iau in deradere propriile lanturi. Sunt foarte
normale, nu au nimic patologic in ele.

190
Raspunsurile plante (Pl) sunt mai frecvente la copii de 6-8 ani.
Daca le gasim la asubiectii adulţi sunt necesare si alte
investigatii.
Raspunsurile tip arhitectura (Arh) –lipsa de siguranta interioara.
Raspunsurile hrana (Hr)- puternica realitate.

Semnificaţia psihodiagnostică a originalităţii

Raspunsurile originale (Orig) in tema: daca si forma este buna,
atunci semnifica aptitudini pentru literatura, persoane dotate
pentru arta. Daca sunt Orig profesionale poate fi vorba de
persoane al caror orizont se limiteaza doar la profesiune.
Originalitateatea in cuprindere semnifica o slabire a simtului
realitatii; persoana este originala in modul cum interpreteaza
plansa, adica in actul perceptiv, dar cu cat este mai originala cu
atat se indeparteaza de realitate, adica elementul proiectiv pe
care il adauga interpretarii este cu atât mai mare. Ori cu cât este
mai mare proiecţia cu atât este mai mică priza la realitate.
Daca răspunsurile Orig. sunt F(-) este vorba de tulburari
nevrotice sau chiar psihotice ale contactului cu realitatea.
Răspunsuri originale intanlim si la schizofrenici, insa nu şi la
tipul maniaco-depresiv pentru ca el este prea grabit sa traiasca
lumea si prea putin preocupat sa o inteleaga.

Semnificaţia psihodiagnostică a răspunsurileor clar -

obscure

191
Apar nuantari de la o scoala la alta. Un autor, interpret si
comentator al operei lui Rorschach, Binder, a dezvoltat o
intreaga teorie legata de interpretarile clar-obscure. Potrivit lui
în timp ce culorile avantajeaza, mobilizeaza, fac trimitere la
sentimente izolate, culorile clar-obscure avantajeaza
sentimentele globale centrale ale Eului, adica trairile cu aspect
mai difuz ce tin de dispozitii de anxietate ( o teama fara obiect).
El le numeste stimmungen.
Raspunsurile clar-obscure detaliate F(C) semnifica aproximativ
ceea ce inseamna FC, adică predominanta intelectului, si de
asemenea, o adaptare afectiva nuantata de realitate. În
interpretarile FClob (difuze) subiectii reusesc sa-si controleze
reactiile lor afective gratie aspectului formal, in spatele caruia
stau ratiunea, judecata, amanarea. Răspunsurile F Clob (-)
semnifică faptul că interpretarea nuantelor clar- obscure se face
cu sesizarea incorecta a elementului formal. Aici este vorba de
un efort de adaptare si control care este ineficace.
Clob F unde elementul formal joaca un rol secundar semnifică o
tendinta insuficienta de a controla reactii profunde.
In cazul raspunsurilor Clob pure este vorba de absenta fortelor
formatoare şi frenatoare ale eului: Anxietatea, afectele
deslănţuite pot avea aici efecte devastatoare.
Traubemberg spune ca in general raspunsurile clar-obscure
semnifica adaptabilitatea afectiva, prudenta anxioasa, sentimente
de inferioritate, efort de autocontrol in relatiile cu altii. Binder

192
face aceasta distinctie: culoarea avantajeaza sentimente izolate
pe cand nuantele de clar-obscur angajeaza sentimente centrale .
Culoarea ne releveaza afectivitatea pe cand nuantele de clar-
obscur relevează anxietatea.
Clobfer arata ca reactiile clar-obscure exprima atitudinea
subiectului fata de tendintele sale de securitate si sentimentul de
dragoste mai ales la copii.

Etalonarea testului Rorschach

Aceasta reprezinta munca psihologului pentru valorificarea
protocolului. Există foi de protocol şi foi de etalonare special
concepute. În lipsa lor, psihodiagnosticianul va utiliza o foaie de
hârtie, având menţionate datele de recunoaştere ale subiectului
unde va mai adăuga o serie de numere şi procentaje necesare
interpretării.
Se notează mai întâi numărul total de răspunsuri date subiect.
1.Separat de planşele I-V, sau in paranteza, se noteaza numarul
de raspunsuri pentru plansele VIII si X. deoarece productivitatea
de protocolare scade dramatic în cazul şocurilor culoare.
Acestea din urmă au mare valoare diagnostică şi reprezintă
starea de stupoare, de blocaj a subiectului în faţa culorii roşii
(şoc la roşu) sau negre (şoc la negru). Nu este spaţiu suficient
pentru a zăbovi asupra mecanismelor psihologice ale acestor
fenomene, dar studentul interesat va putea consulta bibliografia
Rorscach.. Media raspunsurilor la acest test este de 34 ( la
subiectii normali).

193
 Daca la planşele VIII-X sunt mai multe răspunsuri decât
la primul set de planşe, este posibil să fi avut loc un soc la negru
( deseori este provocat de negrul masiv al planşelor IV, V, VI).
Dupa socul la negru, culorile produc o adevarata eliberare,
subiectul inmulteste numarul de raspunsuri, dar are si reactii
vizibile, se relaxeaza.
Al doilea pas este notarea timpului de reactie.
T  = timp total/ nr de raspunsuri. Calculam apoi timpul mediu
pentru fiecare plansa in parte.
Putem calcula pentru fiecare plansa timpul de reactie deoarece
socul culoare poate fi manifest sau larvat. Daca este manifest il
sesizăm prin intermediul unor reacţii tipice: subiectul
zăboveşte mult în faţa planşei si astfel timpii de reactie se
maresc.
2.Gruparea elementelor formale .Se face din urmatoarele puncte
de vedere:
-Modul de cuprindere. Prin aceasta stabilim tipul de
aprehensiune ce semnifica proportia modurilor de aprehensiune
intr-un protocol ( câti de G, D, Dd, Do etc.).
Modul de aprehensiune poate fi:
a)de tip G, adica gandirea este orientata spre ansambluri,
structuri informaţionale globale, fiind vorba de o gandire
sistematica, teoretica;
b)de tip D- inteligenta practica sau mai rar Dd fiind vorba de
ambitia cantitatii, de o modificare depresiva a dispozitiei. În

194
general depresivii au tendinta de a interpreta detaliile foarte
mici. Tipul de aprehensiune ne ajuta sa evaluam inteligenta.
3.Stabilirea procentajelor si tipurilor:
a)calculul procetajului de raspunsuri formale F%.
F% reprezinta numarul de raspunsuri forma buna (F+) raportat
la totalul raspunsurilor forma (F) totul inmultit cu 100. Aici nu
ne intereseaza raspunsurile de tip K, F(C), Clob(F). Fiecare
raspuns formal este cotatl cu un punct. '' F+/-'' se noteaza cu
0.5 puncte.
Raspunsurile A%. A%= (raspunsuri A+ Ad/total
raspunsuri)*100
Raspunsurile Ban. Ban%= numar raspunsuri Ban/ total
raspunsuri
Raspunsurile Orig. Orig%= numar raspunsuri Orig/ total
raspunsuri
Raspunsurile Orig se coteaza astfel: acolo unde
consideram ca predomina aspectul pozitiv le luam ca (+) si
acolo unde consideram ca predomina aspectul negativ le luam ca
(-).
Nu există consens între autori cu privire la limitele potrivit
cărora stabilim tipul de aprehensiune. Se acceptă totuşi
următoarea convenţie: Din totaluri de raspunsuri date de un
subiect, ca sa fie vorba de tip aprehensiune G, ar trebui ca
acestea să fie distribuite astfel: pentru fiecare G să existe 2 sau 3
răspunsuri detaliu ordinar D, un Dd şi pentru întreg protocolul
un Dbl.

195
Un pas următor implică stabilirea succesiunii modurilor de
aprehensiune care se refera la ordinea in care modurile de
aprehensiune se gasesc intr-un protocol. Ordinea firească ar fi:
G, D, Dd, Dbl.
Tipurile de succesiune sunt: normala, ordonata, relaxata.,
incoerenta (ordine complet dereglata), integrata (cand subiectul
da un detaliu oligofren ca apoi sa ajunga să dea G sau D). In
practica vom intalni hibrizi, tipuri intermediare de succesiune,
adica succesiune usor relaxata, puternic relaxata, relaxata cu
tendinta de incoerenta sau partial integrata, etc. Ordinea este
dereglata dacă după o succesiune de răspunsuri G, D, Dd, la un
moment dat apare D si după aceea G. Din punct de vedere
psihogenetic este normal si mai usor ca mai intai sa vezi
aspectul global si apoi detaliile. Sesizarea detaliilor implică
dezvoltarea perceptiei.
Determinarea tipului de rezonanta intima este un următor pas al
etalonării protocolului (Observaţi că etalonarea are aici un alt
sens decât cel pe care l-am consacrat în cursul nr.7 !). Tipul de
rezonanţă intimă reprezintă raportul dintre punctajul
raspunsurilor miscare si punctajul raspunsurilor culoare.
Punctajele alocate determinanţilor este următorul: K = 1punct;
FC = 0.5puncte, CF=1punct; C = 1.5p
Exista cinci tipuri de rezonanta intima: coartat ( cele doua valori
opuse sunt 0 si 1), cuartiv (maxim 3 din ambele parti), ambiegal
(ambele superioare lui 3), introversiv (raspunsurile K sunt
superioare), extratensiv (raspunsurile C sunt superioare). Exista

196
si forme intermediare: introversiv fara extraversiune (de
exempul 0/2) extratensiv egocentric (2/0).

Valoarea simptomatica a procentajelor si tipurilor

Conţinut
H > Hd - normal inteligent
Hd > H -lipsa de inteligenta
-inhibitie nevrotica
-modificare depresiva a dispozitiei
A > Ad -normal
Ad > A -inteligenta inferioara
-inhibitie
-depresie
Determinanţi
F(+) -finete de observare
-capacitate de concentrare
F% -inteligenta slaba
-la nervosi tulburarea capacitatii de concentrare
A% -stereotipie daca este mai mare de 50%
-capacitate de adaptare intre 20-30%
Persoanele foarte inteligente si creative dau procentaje A% sub
30%, deoarece inteligenta lor este in afara stereotipiei.
Ban%- capacitate de adaptare si contact social
Orig%- tulburare nervoasa sau mentala (daca este foarte
crescut).
Tipul de aprehensiune:

197
G- gandire teoretica, sistematica
D- inteligenta practica
Succesiunea modurilor de aprehensiune:
-normalii au succesiune ordonata
-nervosii, artisti si persoane imaginative - succesiune ralaxata
-schizofrenie, schizoidie- incoerenta
Tipul de rezonanta intima ne arata atitudinea fundamentala a
persoanei fata de sine si faţă de altii. Introvesivii sunt inteligenti,
orientati spre interior, afectivitate stabilizata, mica capacitate de
adaptare la realitatile vietii, nu sunt facuti sa lupte.
Extraversivii manifesta stereotipie, viata orientata spre exterior,
afectivitate mai labila, adaptabilitate sociala, abilitate.
Cuartivii si cuartatii sunt persoane seci, orientate spre
pedanterie, au slaba capacitate de adaptare sociala.

INTERPRETAREA TESTULUI RORSCHACH

Implică realizarea aşa-zisei psihograme. Psihograma, conform
lui Bohm, cuprinde trei faze: 1) Dobindirea unei impresii
globale, intuitive care se degaja din protocolul brut. 2) Controlul
ştiinţific al partilor. Princpiul esential al acestei faze este ca se
pleca intotdeauna de la aspectul formal si numai dupa aceea se
trece la continut.
3.) Această fază se refera la rezultatul intuitiv si critic al
ansamblului. In aceasta etapă se reconstruieste profilul
subiectului pe baza elementelor care au fost decelate in etapa a
doua.

198
In principiu schema unei psihograme cuprinde urmatoarele mari
capitole:
2) Evaluarea calitativa a inteligentei. Sunt considerate o serie
de aptitudini particulare abstracte sau artistice ori tehnice. Este
evaluata inteligenta din punct de vedere calitativ dupa aceea si
imaginatia. Notam daca persoana are caracter creator daca
manifesta originalitate si excentricitate daca are tendinta de a fi
cu capul in nori sau dacă are un simt diminuat al realului, daca
persoana manifesta tendinte maniace, de infrumusetare a
realităţii, sau de a o mistifica. Se evalueaza aspectul de fidelitate
al relatiilor dintre produsul imaginativ si realitate.
2) Evaluarea cantitativa a inteligentei Se evalueaza eventualele
inhibitii afective ale inteligentei bineinteles de natura nevrotica
si /sau depresiva sau eventualele retarduri mentale de anumite
nivele de gravitate.
3) Evaluarea afectivităţii. Se evalueaza: strutura afectivitatii,
maniera de control a trairilor afective, respectiv maniera de
frenaj si de inhibitie, atitudinile generale cum ar fi sentimentele
de inferioritate agresivitate, opozitie, jena, ambitia cantitatii,
calitatii, nevoia subiectului de a se face pretuit, dispozitia care
poate fi neutra animata, deprimata, anxioasa
4) Evaluarea trăsăturilor nevrotice. Trasaturile nevrotice, tip de
trasatura, caracteristici si structura. Eventualele particularitati
constitutionale sunt puse in evidenta. Sunt luate in consideratie
in vederea unei imagini cit mai corecte despre persoana

199
informatiile de la alte teste. Sunt valorificate rezultatele
anamnezei, obiceiurile de viata, conflictele majore.
Se incearca un prognostic in legatura cu persoana respectiva si
eventual daca situatia ei implica eventuale dezordini se indica
metode psihoterapeutice.
Se formuleaza indicatii de continuare a examenului intr-o
anumita directie pentru aprofundare daca este cazul.

Evaluarea inteligentei
Evaluarea cantitativa tine cont de urmatoarele aspecte pe care
protocolul subiectului ar trebui să le conţină. Pentru a putea fi
considerata o persoana normala d.p.d.v.a al inteligenţei
protocolul trebuie sa contina un procent ridicat de forme bune
(F+) si anume intre 80 – 95%. Aceste raspunsuri F+ trebuie sa
fie raspunsuri globale (G) si kinestezice bune (k+). Acest aspect
vizeaza finetea de diferentiere specifica inteligentei si partial
intensitatea tensiunii intelectuale. Succesiunea modurilor de
aprehensiune sa fie ordonata. Daca este rigida in cazul
inteligentei atunci este vorba de subiecti pedanti, obsesivi. Daca
este puternic relaxata banuim anumite tendinte maniace, o
inteligenţă de suprafaţă. Succesiunea depinde de stabilitatea
atentiei. Subiectul trebuie sa dea cel putin 7 – 10 raspunsuri
globale (G). Tipul de aprehensiune, o maniera relativ constanta
in raspunsurile subictului de a cuprinde fie în mod global sau in
detaliu imaginea interpretată, se refera la relatia dinte D, G si d.
Este de dorit pentru un subiect normal sa aiba un tip de

200
aprehensiune G, GD, GDd (adica sa aiba si rasunsuri globale
detaliu si detaliu mic). Tipul de aprehensiune vizeaza
sensibilitatea la factorii formali ai inteligentei
Dupa Meilli factorii formali ai inteligentei sunt: sensibilitatea
sau finetea de discriminare, complexitatea, globalitatea,
soliditatea structurii invers proportionala cu mobilitatea si
originalitatea. Mai contează intensitatea tensiunilor interioare
(rapiditatea gindirii).
In evaluarea inteligentei, Rorschach a tinut cont de acesti 5
factori. Succesiunea ordonata impreuna cu modul de cuprindere
(G) vizeaza intensitatea, mai departe F+%, vizeaza finetea ,
solidaritatea structurilor inteligentei este evaluta cu urmatoarele
aspecte, care sunt obligatoriu prezente in profilul inteligentei
unui subiect normal: A% mai mic decit 50%; la persoanele
depresive procentajul rapunsurilor animale este mai mare.
Ban% aproximativ de 20 – 25%; copii dau intre 10 – 15%.
Răspunsurile Ban. au importanta lor psihidiagnostica pentru care
ne dau informatii in legatura cu capacitatea de adapatare a
persoanei la situatie si la anturaj. O persoana normala dă un
procentaj de Ban = 50%. Daca procentajul e mai mare persoana
pluteste cu capul in nori. Trebuie ca persoana sa dea si un
anumit numar de raspunsri k+. Răspunsurile K+ reprezinta
introversie, capacitate de autocontrol fundamentată raţional,
raspunsurile k fiind semn al inteligentei. Ele ne arata aptitudinile
creatoare, inspiratia artistica, productivitatea inteligentei
deoarece unindu-le cu raspunsurile produc un puternic adaos

201
proiectiv; persoana se proiecteaza, miscarea este inventata la fel
ca si raspunsurile detalii mici care mai mult aduc in intereptare
decit iau din plansa.
Etalon de k: intre 0 - 1k inteligenta este slab mijlocie
2 – 5k inteligenta este mijlocie, eventual buna
5k inteligenta buna si foarte buna.
Nu neaparat daca o persona are k-uri are si o inteligenta buna,
procentajul trebuind să fie interpetat impreuna cu celelate
elemente. Daca raspunsurile F+ ar fi 100% apare o personalitate
rigida, prudenta axata pe aspectul formal. Lipsa de intelgenta
(diversele tipuri de handicap mental) se caracterizeaza prin
procentaj mic de raspunsuri F+ = 45 – 60%..
Daca avem un procentaj de F+ sub 45%, este vorba de un caz
sever de deficit intelectual cu procentajul de raspunsuri animale
ridicat, peste 65%. Raspunsurile G sunt putine (1-3). Ban este
redus deoarece si capacitatea de insertie sociala este foarte
scazuta. Tipul de aprehensiune D, Dd raspunsuri detaliu
ordinare in care elementele detaliu mic (d) joaca un rol mai
mult sau mai putin confabulator adica initiava , procesul de
interpetare al detaliului ordinar (Do). Succesiune este ordonata
citeodata tinzind la relaxare. Subiectul nu dă nici un raspuns k
sau cel mult un “k de tip Ban”. Tipul de rezonanta intima este
extratensiv cu elemente de egocentricitate. Raspunsurile detaliu
uman tind sa le depaseasca pe cele ale raspunsurilor umane (H).
Un astfel de subiect are constiinta atitudinii intepretative
diminuata, in fata plansei. Normalii stiu ca plansa nu este chiar

202
realitatea, pe când persoanale care fie au handicap mental sau
contact cu realitatea mai scazut mergind spre patolgic nu au
constiinta interpetativa. Ele chiar se straduiesc sa descifreze, sa
gasesca o anumita realitate in spatele acestor imagini.
Subiectii supradotati au o aprehensiune bogata, numar mare de
rapsunsuri Orig. Rezonanta intima este ambiegala (câte puncte
la k atitea de C) , G-uri multe, determinanti in care kinestezia
se combina cu culoarea.
Diagnosticul calitativ = modul cum este structurata inteligenta.
Un procent de F+ ridicat dar nu chiar 100% caci 100% poate
inseamna sterilitatea gindirii proprie oamenilor preocupati de
aspectul formal. Daca este sub 70% este vorba de scaderea
capacitatii de concentrare sau a capacitatii de control al realitatii.
Persoanele normale sunt caraterizate printr-o succesiune usor
relaxata (la artisti) iar daca este vorba de o mare capacitate de
abstractizare este vorba de o persoana rigida. Raspunsurile G si
F+ arata gustul pentru sistematizare stiintifica pentru pespectiva
de ansamblu. Putem descifra prin intermediul raspunsurilor
globale daca persona e lipsita de talent natural. În acest caz
numarul mare de G se obtine prin suprasolicitare dovedită de
forma ea (F-) a G-urilor. Persoanele din această categorie dau
putine rapunsuri k+ si la fel de puţine Orig+.
Daca persoana exceleaza in raspunsuri ordinare bune (F+)
inseamna ca are o imaginatie vie. Daca da rapsunsuri
confabulatorii GD si F+ atunci este vorba de o orientare
teoretica iar in cazul DG este vorba de o orientare practica.

203
Procentajul de raspunsuri animale ne da posbibiltatea sa facem
urmatoarea demarcaţie: artistii, deoarece lumea lor este in afara
banalitatii, dau putine raspunsuri animale (25%). Muncitorii care
lucreaza mult in domeniul practic, concret dau insa mai multe
(35 – 50%).
Procentajul slab de raspusuri animale coexista cu un procentaj
mare de rasunsuri originale.
Raspunsurile Ban ne dau informatii in legatura cu capacitatea
de contact a inteligentei deoarece joaca un rol important. Daca
lipsesc raspunsurile Ban este vorba de un autism schoizofrenic
sau de o gindire autista care se orienteaza mai mult pe ea insăsi
decit asupra realitatii. Daca Ban % este ridicat si insotit de un
procentaj slab de raspunsuri Orig poate fi vorba de o persoana
banala plictisitoare. Daca procentajul de raspnsuri Ban este
insotit de putine raspunsuri animele dar de un procentaj ridicat
de raspunsuri Orig atunci persoana respectiva fie este un
politician, fie un functionar cu idei orginale , fie ca are
aptitudini pentru cariera politica sau de funtionar.

Diagnosticarea afectivitatii
Culorile ne dau indicii despre afectivitatea persoanei,
rapunsurile forma culoare (FC) ne dau indicii despre capacitatea
de adaptare pe baza controlului ratiunii. Raspunsurile culoare-
forma (CF) ne dau indicii in legatura cu afectivitatea inadaptata
labila, agitata sau in orice caz o afectivitate fara obiect, dupa
cum raspunsurile culoare pure C ne duc cu gândul la o

204
afectivitate impulsiva. Daca descriem subiectul din punctul de
vedere al raportului FC, CF si C am putea situa subiectii pe un
continuum de la stinga la drepta.

FC CF multe C
Adulti si FC putine
C + FC
inseamna copii tipic
infantila, specific
prescolari
sinelui, functioneza
(morala heteronoma: pe baza
principiului
“a zis mama, a zis tata”)
placerii.
Nu morala copilului
determina comportamentul
ci autoritatea.
Traubemberg spune: impulsivitatea poate fi diagnostica prin
urmatoarele semne: C+ putine sau deloc k, in cazul acesta este
vorba de o descarcare a impulsivitatii in salve frecvente, multe
raspunsuri C si numerosi k este vorba de o descarcare ca de
bomba. Daca avem multi C, k si Dbl atunci este vorba de o

205
persona periculoasa. Raspunsurile C+ si k determina o
descarcare de afectivitate ca de bomba, pentru ca in calitate de
reprezentanti ai gindirii, raspunsurile k nu fac decit sa amâne
descaracrea tensiunii care se acumuleaza si la un moment dat
explodeaza.
Putem avea urmatoarele trei situatii: raspunsuri clar obscure
detaliate F(C) si raspunsuri FC+ : este vorba de empatie,
sensibilitate. Daca atunci cind raspunsurile FC sunt intr-un
numar mai mic decit raspunsurile F(C) este vorba de o
sensibiltate excesiva. Traubemberg spune: raspunsurile clar
obscure detaliate sunt un fel de “frisca adaugata prajiturii” FC+,
adica raspusurile clar obscure detaliate adauga un plus de
control al ratiunii, indicata de catre raspusurile FC.
Daca intinlim situatii cind raspunsurile FC sunt insotite de
raspunsuri culoare pura, atunci este vorba de o lupta interioara
dusa impotriva propriilor afecte; poate fi vorba de o disociatie.
Traubmerberg afirma ca este vorba de o sensibilitate schizoida
tipica. Stabilitatea afectivitatii se poate realiza din punct de
vedere ai indicilor Rorschach din doua perspective: a indicilor k
ce tempereaza afectivitatea subiectului indiferent daca este
nevrozat, psihotic sau normal. Totuşi afectivitatea labila ramine
labila chiar daca este instiota de k-uri. Reglajul afectivitatii
poate fi realizat si prin procentajul de F+ care inseamna ratiune.
De asemenea, o alta forma de autoreglaj al afectivitatii este G+
care reprezinta o privire de ansamblu asupra stiuatiei. Un frenaj
insuficient al afectiviatii este caraterizat prin raspunsuri culolare

206
numeroase, k putine, procentaj de forme bune slab si G rele. Un
frenaj eficace se traduce prin C acoperit de k (C = k). Un tip de
rezonanta intima ambiegal si un procentaj de raspunsuri forma
semnificativ. In situatia in care dintr-u protocol lipsesc
raspunsurile culoare ne putem gindi la tocirea afectiva de
natura psihotica, debilitate mentala, inhibitie afectiva de natura
depresiva/psihotica.
Contactul social (capacitatea de contact) se realizeaza functie de
afectivitate. O persoana cuartiva, cuartata, relationeaza foarte
greu în mediul social.
Sunt 6 factori care determina din punct de vedere al indicilor
Rorschach capacitatea de contact: Ban si Ban% (pentru o
inteligenta superioara trebuie sa se situeze intre limitele
precizate). Cei doi indici dau masura contactului intelectual cu
lumea. Pentru persoanele oligofrene un Ban% rezonabil ne da ă
speranţă privind adapatabilitatea persoanei la mediul sau. Pentru
depresivi, este un indiciu porivind gravitatea depresiei. Pentru
psihotici in general prin Ban % apreciem egocentrismul,
slabirea contactului cu realitatea sau chiar gravitatea maladiei.

Diagnosticul psihopatologic cu testul Rorschach

Diagnosticarea nevrozelor se bazeaza pe urmatoarele elemente:
soc culoare, lipsa raspunsurilor k , interpetari de figuri
intermaculare, tip de rezonta intima cuartiv, cuartat. Cu ajutorul
Rorschach diferiti indicatori pot fi pusi in evidenta: punctul de
fixare in evolutia libidinala. Astfel, daca subiectul este fixat in

207
stadiul oral putem afla acest lucru prin raspunsurile globale;
daca este fixat in stadiul genital putem afla prin raspunsurile de
tip detaliu ordinar; raspunsurile detaliu mic ne dau indicii despre
fixarea sa in stadiul anal, dupa cum Dbl-urile ne dau indicii
despre agresivitatea anală a persoanei. Tulburarile de libidou se
vad in tipul de raspuns culoare in care se incadreaza subiectul.
Fenomenul de soc arata daca exista o refulare a energiilor
libidinale. Socul la negru sau rosu ne confirma faptul ca este
vorbe de o anxietate manifesta. Socul la negru este indicatorul
cel mai general al anxietatii fobice. Cu ajutorul Rorschach pot fi
puse in evidenta diferite tipuri de nevroze, poate fi facuta
deosebirea dintre ele (daca este vorba de o nevroza de caracter,
obsesiva, anxioasa sau de neurastenie). Astazi DSM4 recurge la
alte clasificari.
Psihopatiile un alt domeniu de psihodiagnoza cu ajutorul
Rorschach sunt evidentiate de soc negru-rosu. Exemplu: pentru
simptomele suicidale: autocritica (referiri autocritice la sine în
timpul protocolării de tipul: '' Eu nu prtea sunt bun la desene''),
accentuari ale simetriei planselor, raspunsuri de tip “unde”,
insistenta raspunsurilor pe mijolcul plansei, raspunsuri
perspectiva, critica obiectelor si pedanteria formelor.
Pot fi decelate prin Rorschach diverse tipuri de psihopatii: de tip
schizoid, labila, antisociala etc.

208
 TESTUL SZONDI
Testul intră in categoria testelor proiective. Asemenea celorlalte
probe proiective, pe baza unui material–stimul, mai mult sau
mai putin ambiguu, este stimulata atitudinea subiectului de a-si
exprima lumea sa interioara, in alegerile sale, fară ca el sa fie
constient de acest lucru.
Testul este utilizat astazi, dupa citeva decenii de experienta, nu
numai in domeniul clinic dar si in domeniul investigari
personalitatii normale, cu scopul orientarii scolare, profesionale,
in diverse studii de psihologie sociala, experimentala, etc. Este
interesant sa remarcam, de la inceput, ca teoria testului (o teorie
despre personalitate) este intrucâtva diferita de traditia scolilor
personologice si anume aceasta teorie cuprinde două mari teorii:
1) teoria genotropismului (tropism = a alege in context social
persoanele care ni se aseamana; genotropism = a alege
persoanele care au aceleasi gene pulsionale ca si noi); 2) teoria
destinului pulsional (cursul vieţii reprezintă îmlinirea unui plan
de viaţă htârât de genele noastre pulsionale). În virturtea acestor
două teorii Szondi si-a numit testul când “diagnostic
experimental al pulsiunilor” cind “genotest” sau “analiza
destinului”.
El pleaca de la urmatorul principiu: alegerile afective legate de
simpatie/antipatie sunt caracteristice personalitatii. La aceste
alegeri participa intregul sistem motivational-afectiv. În mod
total eronat, Szondi reduce sfera conditionarilor, a alegerilor
doar la citiva factori pulsionali. Astazi in psihologia americana

209
exista tendinta de a reconsidera rolul factorilor ereditari in
determinarea anumitor caracteristici sau capacităţi ale
personalitatii. Cu toate acestea nu putem accepta pozitia
biologizanta a lui Szondi, care considera ca noi ne alegem
partenerul de viata, profesia, prietenii, in virtutea unor gene
pulsionale, adica gene determinate de anumite trebuinte
fundamentale, functionale ale individului.
Validitatea teoriei lui Szondi este discutabila, insa testul a
capatat un destin diferit. Dacă teoria este infirmata, testul si-a
dovedit validitatea prin faptul ca a fost confirmat în clinica,
indiferent de cadrul său teoretic. De altfel unii dintre elevii săi,
cum este cazul, Susanei Deri, au furnizat testului o nouă bază
teoretică interpretativă apelând la conceptele psihologiei abisale.
Pe scurt, Szondi spune ca orice o alegere pe care o facem in
viata ar fi dirijata de o rezonanta instinctuala care se cheama
genotropism. Aceasta rezonanta instinctuala este caracterizata
printr-un substrat biologic autonom. Prin actele nostre, spune
autorul, noi implinim un destin, de unde si denumirea conceptiei
sale de “analiza a destinului”, adica analiza acelor factori care
determina evolutia (destinul) individului.

Teoria genotropismului se refera la atractia inerenta pe care o

persoana o simte fata de alte persoane. El considera ca este
vorba de o atractie instinctuala, determinata de gene (adica de
factori ai ereditatii). Practic ar exista anumite gene latente care
se manifesta pe cai indirecte in alegerile mentionate. Bineînteles

210
ca persoanele care se simt atrase reciproc, dupa Szondi, sunt
purtatoarele acelorasi gene. In perioada in care Szondi si-a
elaborat teoria, in psihiatrie era recunoscuta baza ereditara a
urmatoarelor grupe de tulburari mentale:
- grupul tulburarilor schizoforme, in care intrau paranoia si
catatonia;
- grupul tulburarilor circulare: depresia si mania
- grupul tulburarilor paroxistice: isteria, epilepsia.
Acestor 3 grupe Szondi le mai adauga categoria bolilor sexuale:
homosexulaitatea si sadismul.
Dupa Szondi am avea de a face cu 4 categorii de instincte.
Instinctul, in conceptia sa, reprezinta tendinta inconstienta, la
nivelul organismului, de a reface starea trecuta. În acest punct
Szondi adoptă poziţia lui Freud exprimată în « Dincolo de
principiul plăcerii ». Aceste patru categorii de instincte,
corespunzatoare celor 4 categorii de boli, sunt: instinctul sexual,
instinctul paroxistic, instinctul schizoform, instinctul circular.
Fiecare dintre cele 4 instincte ar cuprinde la rindul lor cite 2
trebuinte sau factori instinctuali. La rindul lor aceste trebuinte
inregistreaza 2 laturi complementare, adica 2 tendinte. Aceasta
schema reprezinta nucleul teoriei lui Szondi.
Vectorul sexual cuprinde 2 trebuinte: homosexuala si sadica.
Vectorul paroxistic, inseamna trebuinta instinctuala de a
descarca tensiunea acumulată in salve si cuprinde: tendintele
epileptoide si isterica. Vectorul schizoform cuprinde: trebuintele
catatonica si paranoica Vectorul circular cuprinde: trebuintele

211
depresiva si maniacala. Fiecare trebuinta la rindul ei cuprinde o
tendinta pozitiva si una negativa manifestată ca simpatie,
respectiv ca antipatie faţă de fizionomiile prezentate ca stimuli.
Teoria testului operează deci cu 4 vectori, 8 trebuinte si 16
directii. Este vorba intr-un final de 8 categorii de tulburari
psihice: Homosexualitatea (h), Sadismul (s), Epilepsia (e),
Isteria (hy), Paranoia (p), Depresia (d), Mania (m), Catatonia
(k). Aceste 8 categorii de boli au corespondent in testul lui
Szondi in 8 categorii de trebuinte. In stadiul patologic aceste
trebuinte imbraca formele morbide ale homosexualitatii,
sadismului, epilepsiei etc, fiind totusi specifice si oamenilor
normali. Din acesta cauza, cu acest test putem sa evaluam atit
personalitatea mordida (mai ales stadiul ei, tabloul nosologic in
care se incadreaza persoana) sau putem stabili diversele tendinte
care determina comportamentul observabil al persoanei normale.
Utilitatea clinica a testului se datoreaza faptului ca rezultatele
furnizate de acest test nu sunt expresii ale unor criterii biologice,
cit mai degraba ale unor criterii socio-culturale.

212
Valorificarea clinica a testului Szondi nu se bazeza pe teoria
genelor pulsionale recisive, latente, ci incearca sa recruteze
in ultimă instanta o serie de concepte explicative pentru
tendintele personalitatii evidentiate de cele 8 categorii de
trebuinte si de cele 16 directii. Susan Dery (1999) incearcă sa
puna testul pe baze psihanalitice ceea ce nu-l intriga pe
maestrul ei, care dimpotriva, o lauda în prefaţa cărţii
privitoare la test publicată de autoare.

Prezentarea testului
Se compune din 48 de fotografii, ale unor persoane ce au fost
pacienti ai serviciului de psihiatrie, bolnavi incadrabili in cele 8
tipuri de boli psihice. Pe spatele fiecarei fotografii este indicată
seria pozelor (sunt şase) din care face parte portretul respectiv.
Cu o litera, este indicata boala sau tabloul nosologic specific
bolnavului respectiv.
Sunt 48 fotografii, deoarece sunt 6 serii a cite 8 tipuri de boli,
fiecare tip de boala regasindu-se in setul de fotografii de 6 ori
adica avem 6 fotografii de sadici, epileptici, etc.

Modul de administrare
Fotografiile sunt etalate în faţa subiectului, pe
serii, si in fiecare serie, intr-o ordine prestabilita, adică în
ordinea numerătării lor cu cifre arabe.

VI VI VI VI
D Hy S P
1 2 213 3 4
 VI VI VI VI
C
5 6 7 8

Examinatorul soune: ''Aveti in fata d-voastra niste fotografii. Va

trebui sa alegeti două fotografii care va sunt foarte simpatice si 2
fotografii care va sunt foarte antipatice. Aici nu exista alegeri
bune sau gresite'' (aceasta precizare o face S. Dery). Fotografiile
simpatice se pun in dreapta, cele antipatice in stinga, cele care
ramân le punem de-o parte (si avem grija sa nu amestecam
simpaticele cu antipaticele)”. Acest lucru se face de 6 ori.
Este posibil ca unii subiecti sa spuna la un moment dat: ”Toate
sunt la fel de simpatice” sau “Toate sunt la fel de antipatice”.
Pentru a-i stimula să faca totusi diferente îi intrebam: “Daca ar fi
sa intilniti aceste persoane intr-un compartiment, linga care ti-ar
plăcea sa te asezi ?”.
Exista două variante fundamentale de administrare a testului:
aceea originala, a lui Szondi, care consta în luarea a două
protocoale. Intre cele două protocoale pot fi administrate alte
probe, tot proiective ca testul Rochart, TAT s.a.m.d. Aceasta
forma este doar o modalitate de a formula ipoteze sau de a gasi
niste raspunsuri la ipotezele clinice pe care ni le-am formulat.

214
Varianta mai laborioasa, consta in a lua 6 – 10 protocoale la 1-2
zile distanta intre ele. Este mult mai diagnostica, ne da indicii
despre evolutia tendintelor subiectului.
Este recomadat ca la sfirsitul testului, fie ca este vorba de
varianta scurta sau cea lunga, sa se elaboreze ceea ce se numeste
testul final, adica din cele 12 fotografii alese ca simpatice îi
cerem subiectului s-a aleaga patru care ii sunt cele mai simpatice
iar din cele 12 antipatice sa le aleaga alte patru care ii sunt cele
mai antipatice.
Urmează realizara experimentului asociatiei factoriale, care
consta in a cere subiectului sa construiasca o povestire in
legatura cu fotografiile alese la testul final, sau daca avem timp
e bine sa cerem subiectului, dupa metoda experimentului
asociativ – verbal a lui Jung, pentru fiecare imagine, sa ne spuna
ce ii evocă fiecare fotografie. Iata de ce este important
experimentul asociativ – verbal: se poate întâmpla ca la
fotografia “5h” subiectul sa spuna: ''Este tinar, este elev,
locuieste inca cu parintii, toata lumea il iubeste, cind va ajunge
la virsta mea ii va lipsi dragostea, poate ca este emotiv, dar daca
este asa sunt singur ca se afla inca la inceput etc''. La fotografia
“4e” subiectul spune: ''Este la fel de batrin ca mine, apare ca un
om cu o profesie liberala, se pot spune multe despre acest
subiect, are un aer amenintator dar nu este brutal « . Deci
subiectul scoate la lumina, prin procesul identificarii si
deplasarii, mecanismele psihice specifice pe care le teoretizeaza

215
psihanaliza. În felul acesta putem intregi informatia despre
subiectul respectiv.

Consemnarea si cotarea alegerilor

În urma administrării testului rezultă două grupe de fotografii
de: simpatice şi antipatice.

S P Sch C
h s E Hy p k d M

X
X X X X
X X X X X X X

X X X X X X X
X X X
X X

0 - + + 0 + + -

Într-un tabel ca cel de mai sus, alegerile simpatice se

simbolizează cu un ''x'' rosu (cele îngrosate) iar cele antipatice
cu albastru.
Alegerile sunt cotate cu urmatorele 4 semne conventionale:
reactie nula sau zero, pozitivă, negativă sau ambivalentă.

216
Sistemul pulsional elaborat de Szondi
Conform lui Leopold Szondi viata psihica se desfasoara in
limitele a 4 vectori sau cercuri instinctuale (vectorul sexual,
paroxistic, schizofrenic si de contact). Fiecare vector cuprinde
cite două tendinţe rezulta in total opt. Acesti 8 factori reprezinta
8 trebuinte fundamentale, care sunt comune tuturor oamenilor.
Este adevarat ca in cazurile patologice ele inregistreaza un grad
de tensiune mai ridicat.
Descrierea succinta a acestor factori:
Vectorul sexual
homosexualitatea (h) – reprezinta tendinta catre tandrete,
feminitate, tendinta de a fi iubit, dezmierdat. Este vorba de
iubirea de tip feminin de a fi cucerit. Dery spune ca, dimpotriva,
este o dorinta de contact pasiv, de abandonare fata de obiectul
iubirii si exprima nostalgia iubirii materne.
Sadismul (s) dimpotriva, inseamna masculinitate, agresivitate,
respectiv tendinta sado–masochista. In timp de factorul “h”
reprezinta, dorinta de a fi obiectul tandretii, de a fi posedat, de a
fi condus, factorul “s” reprezinta agresivitatea masculina , pofta
de a ataca, de a stapini, de a conduce, de a cucerii.
Aceste 2 tendinte se gasesc la persoanele de ambele sexe iar in
cazuri anormale tendinta catre masculinitate–sadism, respectiv
feminitate-homosexualitate este intruchipata in sexul opus. Este
anormală la barbatii care prezinta o tendinta homosexuala
crescuta, o dorinta de afectiune, de a fi mingiiat, de a ceda, etc.

217
Daca tendinta feminina, de tandrete este exprimata in “h+”,
dimpotriva “h-“ semnifica sublimarea acestei tendinte care se
manifesta ca o tendinta culturala. Dupa cum “s+” inseamna
tendinta agresiva iar “s-“ inseamna tendinte civilizatoare,
combinatia “h+ si s+” inseamna oameni realisti iar combinatia
“h- si s-“ oameni irealisti.
In cazul in care este vorba de o alegere puternica, de o relatie
plina, “h+” care inglobeaza toate cele 6 alegeri posibile din
factorul respectiv, poate sa insemne un veritabil comportament
antisocial dar acest lucru este posibil numai in corelatie cu
semnificatia celorlalti factori
Vectorul paroxistic cuprinde tendinta epileptioda (e) şi tendinta
isterica (hy). Ceea ce este comun celor doi factori este faptul ca
înregistreaza o izbucnire, o explozie, dupa o faza prealabila de
incarcare: dupa descărcarea paroxistică urmeaza o noua faza de
incarcare, apoi o noua faza de acces.
Acest lucru este intilnit si la oamenii normali însa, pentru Szondi
modelul paroxistic, al descarcarilor de agresivitate si de afect, il
reprezenta boala epileptica. De aceea a si numit unul dintre
factori “tendinta epileptoida” (e).
S. Dery arată că cest vector paroximal este o structura de
acomodare, periodic incarcata cu energie, care atinge un apogeu,
apoi se descarca brusc. Ea mai spune, ca prototipul descarcarii
paroximale este evolutia gradata si explozia brusca a unei crize
epileptoide - aceasta fiind una din premisele teroetice ale lui
Szondi.

218
Interpretarea factorului “e” este fondata pe ipoteza ca el se
raporteaza la controlul si descarcarea energiei agresive si
reflecta aspectele care sunt legate de dezvoltarea Supraeu-lui.
Factorul “e+” ne arata un Supraeu dinamic, activ, puternic, deci
“e+” este un semn de control etic. In copilarie se reduce la o
seamă de interdicţii de tipul “nu e voie asta”, “nu face cealaltă''.
Sunt mai mici sau mai mari exigentele care ni le impun parintii,
dupa aceea, toata viata noastra, in societate, aceste interdicţii nu
inseamna altceva decit acordul, autoreglajul in virtutea unor
constrângeri pe care noi le introectam sub forma acestui aspect
functional pe care il reprezinta Supraeul.
Factorul “e-“ inseamna, dimpotriva, autoncotrol, bunavointa,
bunatate dar totodata “e-“ mai are si semnificatia tendintei la
rautate, rea vointa, invidie, geloze, nervozitate si explozii
agresive, intr-un cuvint un Supraeu slab.
Trebuie retinut ca “e-“ alaturi de “s+” este cel mai semnificativ
aspect al “sindromului antisocial” sau “un sindrom de tendinte
antisociale”.
Dimpotriva, factorul “hy” reprezinta vanitatea, tendinta de a se
evidentia cu orice pret, orientarea catre imbracaminte mai
batatoare la ochi, catre extravaganţă. S. Dery o denumeste
“nevoia de a-si exprima emotiile intr-un mod mai perceptibil”.
Ea dă o interpretare foarte interesanta si spune ca “exista o
legatura intre “hy+” (adica intre isteria pozitiva) si orientarea
motrica a personalitatii”. In schema personalitatii, o constelatie
“hy+” indica o slabiciune a barierei fractionale dintre regiunea

219
afectiva si regiunea motrica, adica persoana are tendinta de a-si
exprima afectele la nivel motor, prin gesturi largi, prin
exagerari. Factorul “hy+” inseamna tendinta la exhibitionism, de
a fi in centrul publicului, de a fi teatral, de a arata mai mult decit
este (ceea ce este la Karl Leonhard personalitatea
demonstrativa).
Pe de alta parte factorul “hy-“ inseamna teama de exhibitionism,
teama de manifestare, de a-si arata deschis sentimentele, teama
de a se manifesta in public, fuga de ochii lumii, adica persoana
care sta in spate, exact inversul sindromului “hy+”. Persoanele
nu vor sa-si exprime sentimentele intr-o maniera perceptibila,
ceea ce poate fi semnul unui Surpaeu care functioneaza bine si
care domina aceasta nevoie infantila de a satisface narcisist, de o
maniera exhibitionista anumite trebuinte. Aceste personae au o
rezerva afectiva care nu exclude totusi nevoia unei vieti afective
intense. Atit ca ele nu pot si nu vor sa exprime acest lucru, se
retin datorita unui Surpaeu care functioneza bine, asa cum un
supraeu care functioneza bine exista si la “s+” .
Vectorul schizoform
Acest vector include, prin excelenţă, instinctele eului, fiind
vorba de trebuinte.
El este, dintr-un anumit punct de vedere, vectorul cu
semnificatia cea mai bogata pentru ca atit in topica freudiana cit
si in sistemul personalitatii altor psihologi (care au urmat lui
Freud) Eul reprezinta instanta care regleaza comportamentul si

220
ne asigura priza cu realitatea, cu lumea inconjuratoare , ne ajuta
sa ne integram în mediul nostru de viaţă.
Eului, nu ii este nimic strain din pulsiunile personalitatii. El le
inglobeaza pe toate: si pe cea sadica si pe cea homosexuala,
depresiva etc. In conceptia lui Szondi, constiinta si Eul au
semnificatie diferita decit cea din psihologie. Dupa Szondi,
vectorul schizoform, desi instinctiv, este unica instanta care
intervine cu efect reglator, constient la nivelul personalitatii.
Vectorul Eului (schizoform) exprima forma dinamica a
pulsiunilor innascute, maniera in care intensitatea acestor
pulsiuni le face fie sa devina constientizabile sau să se exprime
intr-o forma simbolica - in constiinta - sub forma factoului p -
sau să fie integrate intr-o organizare coerenta a vietii psihice,
numita Eu - integrarea fiiind functia lui “k-“.
Factorul “p” (paranoiform), dupa Szondi, este partea care indica
acea tendinta a personalitatii de a se exprima pe sine in toate
actiunile in care este implicata. Se refera la nevoile de
comunicare a sistemului personalitatii cu lumea. Functia lui “p”
fiind de a largi lumea, facind eul sa inglobeze cit mai multe
obiecte in el; el vrea sa desfiinteze pur si simplu limitele dintre
subiect si lumea obiectelor de aceea inseamna “productie” in
sensul cel mai larg psihanalitic. Adica tendinta de a atribui ceva
care imi apartine in interiorul meu obiectelor din afara.
Dimpotriva factorul “k” insemna tendinta de a ridica bariere
intre sinele meu si structura intima a personalitatii pe de o parte,
si lumea obiectelor pe de altă parte. De aceea el reprezinta mai

221
degraba nu o structura proiectiva ci o tendinta narcisista de a mă
delimita de obiecte.
“p+” inseamna delimitarea sferei Eului; individul se simte tare,
puternic, atotstiutor, crede ca totul este posibil si admisibil, toata
lumea este a lui. In cazurile patologice, aceasta tendinta duce la
“megalomanie paranoida”: el este nu ştiu care geniu sau
personalitate istorică, reformatorul lumii, reprezentantul binelui
absolut. Szondi numeste aceasta “inflactie a eului”, adica
tendinta de largire a eului pentru a deveni indistinct in raport cu
obiectul.
“p-“ inseamna o restringere a sferei eului, persoana se simte si
se apreciaza mica, slaba, ignoranta, in raport cu atotputernicia
lumii, fiind un sentiment de inferioriate si, bineânteles, legat de
aceasta, se dezvolta sentimentul de persecutie, de banuiala. In
general subiecţii, cu astfel de sentimente, se considera mai
valorosi decit sunt recunoscuti de catre ambianta.
Factorul “k” are tendinta de a mentine integritatea narcisista a
Eului. Scopul lui este de a elimina tensiunea din factoul “p”,
deci este o forta organizatoare care tinde sa conserve structura
Eului. El este cu alte cuvinte “Eul care ia atitudine”, atitudine
prin care permite satisfacerea sau refuza satisfacerea unor
pulsiuni (exact functia Eului descrisa de Freud in cadrul celei
de-a doua topici).
In timp de “p-“ actioneaza prin proiectie, factorul “k+”
acapareaza in sine tendintele exterioare pe care le introecteaza,
aceasta inseamna ca are loc o interiorizare (introiecţie) a unei

222
insusiri, a unei idei din lumea exterioara, pe are persoana si-o
face proprie. Trebuie retinut faptul ca “p-“ functioneaza prin
introiectie incorporind lumea, ideile, obiectele din afara,
considerindu-le ale sale. Este tendinta de a cuprinde idealul care
poate fi formulat in aceste cuvinte: “Vreau sa fiu similar
idealului meu”; pe când o alta modalitate de a opera a lui k+ o
reprezinta opertropismul (termen inventat de Szondi după care
“k+” determină alegerea partenerului de viata, a iubitului, a
profesiunii, deci se exprima in alegeri sociale). De asemenea “k”
se mai manifesta ca narcisism, autoiubire. El desemnează nu
numai ca ma iubesc pe mine dar si faptul ca imi aleg ca prieteni
persoanele care imi seamană.
O alta forma prin care se manifesta este egoismul: imi procur
mai multe obiecte, valori din afara, pe care mi le insusesc.
Egocentrismul: accept lumea numai in masura in care imi este
conformă mie, eu fiind centrul universului la care se raporteaza
toate celelalte. O alta forma este autismul care se manifesta prin
adaptare, retragere, introversie. Aici “k+” se manifesta prin
adaptare, adica prin renuntare la atitudinea proprie, persoana
cere totdeauna parerea altora, nu ia atitudine in felul in care ar
dori si se supune orbeste dorintei altora.
Factorul”k-“ se poate manifesta prin refulare, adica respingerea
in subconstient a unor tendinte care nu sunt indezirabile.

Vectorul circular se mai numeste si vectorul de contact

pentru ca semnifica contacul subiectului cu realitatea.

223
Factorul “d” exprima raportul tipic anal, de relatie cu obiectele
care fac obiectul investiei libidinale.

Trebuie amintit faptul ca potrivit lui Freud, libidoul, energia

pulsionala sexuala, inregistreaza o dezvoltare stadiala. Copilul
trece prin mai multe stadii in care libidoul este investit in
anumite obiecte ale iubirii. Primul stadiu este stadiul oral si
corespunde satisfacerii unor trebuinte fundamentale, acea de
încorporare (hranire) a obiectului investirii libidinale,
reprezentat de sinul matern. Nerezolvarea in cazul acestui stadiu
sau mai precis frustrarile care pot exista in acest stadiu pot
conduce mai tirziu, in existenta adulta, la unele caracteristici de
personalitate care se pot manifesta in asa zisul tip depresiv. Al
doilea stadiu este cel anal, de educare a sfincterelor. In aceasta
perioada copilul are tendinta de a trata fecalele sale ca pe o
valoare proprie de unde si tendinta de retinere, care mai tirziu,
viu pastrata, se va transforma in tendinta de a pastra, acumula
obiecte, tendinta a carei tenta patologica este avaritia.

Deci simptomele depresive sunt:

“d+”: semnifică obiectivitate si simtul realitatii, starea de
multumire care se poate referi la situatia sociala; “m+ exprima
capacitatea de fericire echilibrata a unei persoane care se
intereseaza de lumea inconjuratoare, care stie sa savureze viata
sub toate aspectele ei. Teoretic este vorba de o persoana care se

224
agata, care cauta sa parvina, insa nu intotdeauna aceasta tendinta
este si satisfacuta.
“m-“: reprezinta o caracteristica a omului care se detaseaza
voluntar de ambianta, se simte parasit, vitregit, solitar, se
acomodeaza greu la cerintele sociale, nu are simtul realitatii si
nu se misca lejer in sfera ideilor. Astfel de persoane se
caracterizeaza prin lipsa unei orientari sigure in fata realitatii.
Acest aspect ste in legatura cu frustrarile din stadiul oral al
dezvoltarii; libidoului dupa stadiul oral îi urmeaza stadiul anal
iar frustrarile din acest stadiu sunt semnificate pentru factorul
depresie.
“d”': se caracterizeaza prin inalta pretuire care este acordata
obiectelor si este insotit întotdeauna de tendinta de cautare,
manipulare activa a obiectelor. Aceasta explica atit pulsiunea de
colectionar cit si tendinta de acumulare care se poate exprima
prin avaritie.
“d+”: inseamna tendinta de a risipi obiecte, valori, idei. Acestea
sunt persoane neglijente, dezordonate, superficiale, cu un
sentiment redus al responsabilităţii.
“d-“: inseamna atasament voluntar fata de un obiect, ideal, o
profesiune. Subiectii din aceasta categorie sunt susceptibili sa fie
extrem de fideli unui obiect odata ce l-au investit libidinal. Ei
sunt conservatori, le repugna inovatiile si schimbarile pentru ca
nu sunt capabili sa-si investeasca libidoul in noi obiecte. De
asemenea, “d-“ inseamna grija fata de obiecte iar in planul

225
ideilor inseamna un tip analitic, sceptic, mereu in indoiala pina
la obsesie.

Clasificarea si interpretarea alegerilor

Relatiile de alegere pot fi clasificate din punctul de
vedere: al cantitatii si al directiei. Sub aspectul cantitatii avem:
reactii goale sau zero, reactii pline si reactii medii, adica acele
reactii care implica de o parte si de cealalta 2-3 alegeri.
Trebuie precizat faptul ca reactia goala sau nula inseamna
manifestarea pulsionala normala sau anormala, adica ne arata
comportamentul observabil. Absenta aproape completa a
alegerii reprezinta la factorul respectiv trebuinta pulsionala pe
care subiectul o traieste din plin, trebuinta actualmente fiind
satisfacuta.
Reactia plina, dimpotriva, reprezinta factorul pulsional cu
actiunea cea mai dinamica, reprezinta asa cum spunea S. Dery
baza pulsionala subiacenta a comportamentului, adica dupa
limbaj szondian, tensiunea acumulata la nivelul factorului care o
inregistreaza.
Reactia plina se va manifesta genotropic in alegerile sale, in
atitudinile sale fata de viata, adica determina alegerile
manifestarile, pe cind reactia nula arata cum procedeaza
persoana, cum se dezvaluie modul ei de a proceda ( “p”
inseamna proiectie, tendinta de a distruge bariera instituită de
eu). In inflatia eului (egodiastolă) exista aceasta tendinta de a
incorpora intreaga lume; eul se simte puternic, omnipotent,

226
omniprezent, pe cind “k” reprezinta tendinta de introiectie adica
de incorporare din afara in Eu, si de intarire, intr-o maniera
narcisista, a acestei bariere).

S. Dery precizează că reactia goala ne arată factorul cu

rezistenta cea mai mica, adica factorul care este mereu pe cale sa
se descarce. De aceea el si arată maniera observabila in care
procedeaza persoana iar reactia plina exprima factorul dinamic,
cu incarcatura cea mai mare si care se manifesta genotropic.
Cel de-al treilea tip de reactie, reactia ambivalentă rezulta când
subiectul dă cel putin 2 alegeri simpatice si antipatice (2/3; 3/2;
2/2; 3/3; 2/4; 4/2) astfel incit numaratorul si numitorul sa dea cel
mult valoarea 6 (pentru ca sunt 6 fotografii din fiecare vector).
Intr-un protocol nu pot fi la un loc mai mult de 6 alegeri, fie ca
sunt pozitive, fie negative.
Reactiile ambivalente semnifica tendinta pulsionala pe cale de a
se descarca. O reactie ambivalenta conduce la ideea unei
tensiuni interne, a unei probleme interioare la nivelul persoanei
dar in acelasi timp semnifica si o anumita tendinta de
autocontrol a tensiunii pulsionale. De aceea raportul intre suma
reactiilor zero si a reactiilor ambivalente, in cadrul unui
protocol, ne da capacitatea de supracontrol sau autocontrol a
comportamentului.

Valorificarea diagnostica a rezultatelor

227
 Dupa ce rezultatele au fost inregistrare in foaia de
protocol se interpreteaza profilul instinctual al subiectului.
O alegere oarecare din protocol nu se interpretează izolat ci
numai in interdependenta cu factorul pereche din cadrul
vectorului, si in conexiune cu toate grupele instinctuale. Deci
interpretarea unei reactii se face in contextul celorlalte reactii.
Exista o tehnica cu doua profile si una cu 6 – 10 profile. Tehnica
cu doua profile apartine chiar lui Szondi insa ea nu este de foarte
mare ajutor.
Interpretarea profilului, dupa cum s-a vazut, nu se face din
perspectiva teoriei lui Szondi - teoria genotropismului - care nu
este valabila ci chiar naiva, reactionara prin presupunerea ei
fundamentala că alegerile noastre de toate zilele ar putea fi
influentate de un fundament pulsional, de catre asa zisele gene
latente sau recisive, ci din perspectiva unor diverse teorii
personologice, în special din perspectivă abisală.
Din cele 2 profile, obtinute la interval de 2-3 ore de
experimentator psihologul extrage acele constelatii de reactii
care sunt contante de la un profil la altul.
De retinut că niciodata nu se intimpla ca un subiect sa dea un
protocol identic cu primul a doua oară. Daca se intimpla totusi,
putem fii siguri ca este vorba de o tenta accentuat patologica,
persoanei normale fiindu-i proprie aceea elasticitate a adaptarii
la lumea obiectuala pentru că micile schimbari de fotografii,
care au fost alese in acelasi numar pentru un factor, reprezintă

228
un fapt normal. Aceste modificari nu indica probleme, ele sunt
normale.
Psihologul pastreaza constelatiile ramase neschimbate de la un
protocol la altul si interpretarea o face pe baza acestor invarianti.
Exista in vederea interpretarii protocolului o serie de sindroame
tipice care functioneaza ca repere clinice ce au fost confirmate
frecvent in practica psihodiagnostica. Aceasta ar insemna un fel
de interpretare mecanica apelind la o experienţă clinică
sedimentată. Totuşi nterpreatrea subtila se face pe baza
semnificatie psihologice a constelatiilor, semnificatie prezentata
pe larg in cartea lui S. Dery.
Exemplu: factorul sexual (constelatia “h0” – “h-“). “h0” =
subiectul, a descarcat in mod curent, probabil acum, trebuinta
de afectiune. Ea practic nu se mai manifesta , nu mai are valoare
genotropica, adica nu influenteaza din inconstient alegerile
noastre. “H0” repreztina modalitatea observabila de descarcare a
unei pulsiuni. Ea arata ca persoana in momentul acesta are
tensiunea reprezentata de nevoia de afectiune descarcata si nu se
manifesta in plan inconstient ca o forta genotropica ce ar
influenta alegerile noastre de toate zilele.
Dimpotriva factorul “s” reprezinta tendinta de a manipula mai
curind conceptele, abstractiile decit obiectele caci “s+”
inseamna pulsiunea agresiva de a manipula obiectele. Avem in
cazul acesta mai degraba trairea ca sentiment axiogen, relatia cu
obiectele exterioare, caci anxietatea este definita de catre Freud
ca fiind aceea “teama fara obiect”. Anxietatea este in general

229
caracterizata si printr-o anumita avizare sociala, persoana nu
incalca regulile, dimpotriva, este grijulie. De exemplu, factorul
paroxistic este tendinta epileptoida si se manifesta mai ales sub
aspect etic ca Supraeu.

Exista varianta celor 10 protocoale care in conceptia lui Szondi

este cea mai adecvata scopurilor diagnostice. În urma prelucrării
celor 10 profile se calculeaza suma totala, intr-un tabel
centralizat, a reactiilor zero si ambivalente deoarece stim ca
raportul dintre reactiile zero si cele ambivalente ne dau un
indiciu despre capacitatea de autocontrol a subiectului (raportul
dintre suma de reactii zero 'supra suma de reactii ambivalente).
Reactiile zero si ambivalente sunt acelea care releva atit canalele
de reducere a tensiunilor cit si supapele adecvate de formare a
diverselor simptome.
In continuare se determina tensiunea intravectoriala, adica
diferenta de tensiune dintre cei 2 factori ai vectorului dat. De
exemplu, sa zicem ca la factorul “s” in urma celor 10 protocoale
rezulta “8 hy” si “2 s”. Diferenta este 6. Factorul cu incarcatura
dinamica cea mai mare este factorul “h”. În felul acesta aflam
tensiunea intravectoriala. Cu cit aceasta diferenta este mai mare
cu atit este mai probabil ca factorul cu indicele maxim, adica cu
cele mai multe reactii zero sau ambivalente, sa fie relevant prin
aspectul genotropic, adica sa determine in cea mai mare masura
reactiile subiectului si prin aceasta sa fie cel mai relevant pentru
caracterizeaza personalitatii.

230
Din punct de vedere al semnificatiei diagnostice factorii
pulsionali se impart in 2 categori: factori simptomatici si
factori radacina. Factori simptomatici sunt cei care genereaza
simptomatologia si acestia sunt factorii zero si reactiile
ambivalente. Alegerele constante sau aproape constant
ambivalente, denota simptome interne. Simptomele externe sunt
relevate, asa cum am spus, de reactiile zero.
Factorii radacina sunt determinatni ai caraterului sau ai
patogenezei. Ei sunt evidentiati prin ansamblul factorilor
constanti +/- (si pe baza reactiilor alegerilor constante pozitive
sau negative).
In urma determinarii, pentru fiecare factor in parte, a sumei
reactiilor pozitive si ambivalente, de-a lungul a 10 protocoale, se
obtine o valoare in virtutea careia pot fi separati si factorii
simptomatici de catre factorii radacina.
Suma reactiilor ambivalente si zero dă gradul de tensiune al
tendintelor factorului in cauza, adica tendinta pozitiva sau
negativa.
Factorii simptomatici, adica aceia incarcati predominant pozitiv
sau negativ, poseda gradul cel mai ridicat de tensiune a
tendintelor, in timp ce factorii radacina gradul cel mai scazut.
Ordonarea factorilor pulsionali dupa gradul de tensiune a
tendintelor duce la decelarea factorilor simptomatici separat de
factorii radacina. În felul acesta, se ajunge la formula pulsionala
care este un raport, o fractie, in care la numarator se scrie initiala

231
factorului simptomatic, adica cel mai incarcat in reactia
ambivalenta.
Formula pulsionala completa cuprinde si factorii submanifesti
adica factori cu grad mediu de incarcare. De-a lungul a doua
protocoale, şi cu atât mai mult pe parcursul a 10 protocoale, se
schimba aspectul de incarcare a factorilor.
Aceste aspecte ale variabilitatii le vom discuta pe scurt
împreună cu semnificatia lor psihopatologica.
“Semnificatia constelatiilor” sau “schimbarilor reactiilor
factoriale”, cum numeste S. Dery reactia factoriala de alegere
sau de respingere a pozelor, din punct de vedere clinic, probabil
ca este cel mai important aspect in interpretare. Autoarea citată
clasifica aceste schimbari astfel:
1) Numarul absolut, respectiv directia alegerilor pozitive sau
negative ale unui factor nu se schimba dar se schimba
fotografiile care au fost alese, respectiv respinse. Acest tip de
schimbari nu produce modificari in interpretare pentru ca reactia
ramâne pozitiva/neagativa, indiferent de fotografiile alese sau
respinse, avind aceeasi semnificatie psihologică.
2) Variatia in tensiuni sau in distributiia factorilor, in conditiile
in care
factorul ramine neschimbat. De exemplu: factorul “h” va avea
prima oara 3 alegeri si o respingere apoi patru alegeri si o
respingere. Va fi tot o reactie pozitiva. Acesta este un caz
dezirabil de suplete in raport cu atitudinea fata de pulsiunea
respectiva si este un semn favorabil in psihodiagnoza.

232
Dimpotriva absenta acestor alegeri de balans intr-unul sau altul
din factori este o reactie carateristica psihoticilor, gradul maxim
de constanta ne fiind carateristic sanatosilor ci, din contra,
nevrozelor compulsive sau caracterelor compulsiv rigide.
3) Deplasarea de la pozitiv spre negativ. In aceasta categorie
incadram modificarile care comporta o schimbare a directiei
factorilor, de la pozitiv la negativ sau la ambivalent sau de la
ambivalent la zero sau de la pozitiv la negativ. Aceasta
schimbare este specifica populatiei normale.
4) Schimbari de deplasare de la pozitiv la negativ sau
ambivalent spre nul si invers de la nul spre pozitiv-negativ spre
negativ sau ambivalent. Ceea ce este comun acestor schimbari
este o modificare in dinamica trebuintei respective, de o
descarcare brusca de tensiune sau, in celalalt caz, de o formare
de tensiune pulsionala. Cu cit este mai mare contrastul, cu atât
este mai probabil ca eliminarea factorului tensioal sa se faca
descarcind trebuinta respectiva intr-un simptom oarecare.; ca
atunci cind un pozitiv tensionat trece intr-un negativ tensionat.
Autoarea citată comenteaza asa zisa reactie in oglinda a
vectorului, fiind vorba de o schimbare. Iată exemplul factorului
P unde configuraţia “e-“, “hy-“ schimbată in oglinda este : e+,
hy+ (ceilalti factori capata directia exact inversa in protocolul al
doilea). Este vorba de cel mai distinctiv semn al unui proces
patologic care are loc in domeniul pulsional respectiv. Daca
avem o inversare in oglinda la factorul schizoid “Sch” atunci
este vorba intr-adevar de un veritabil proces schizoform, dupa

233
cum o modificare in oglindă a factorului circular ne conduce la
prezumtia tulburarii ciclotimice.

TESTUL TEMATIC DE APERCEPŢIE (T.

A. T.)
Autorul acestui test este Henry Murray. La elaborarea lui
a participat şi colaboratoarea sa Cr. Morgan. Este un test
proiectiv de personalitate.
Henry Murray este autorul unei teorii originale despre
personalitate. In vederea elaborarii acestei teorii el a întreprins o
serie de cercetari intensive, efectuate pe o serie de pacienti ai
clinicii de psihologie de la Harvard.
H. Murray isi propunea înca din perioada interbelica,
1930, sa elaboreze o teorie originala despre personalitate, al
carui fundament il constituie conceptul de trebuinta, dupa
propria sa marturisire, efectuata intr-una din cele mai importante
carti ale sale, si care reprezinta sinteza cercetarilor sale
“Exploration in Personality”.
La baza teoriei sale personologice, asa numeste el teoria
sa despre personalitate, stau conceptele lui McDougall despre
impuls si teoria psihanalitica (Freud, Adler) si o serie de
conceptii novatoare pe care le-a adus in psihologie Jung.

234
 Conceptul fundamental al teoriei sale este conceptul de
trebuinta.
H. Murray este autorul celor mai originale clasificari a
trebuintelor umane. El identifica un numar de 28 de trebuinte
dar opereaza in cadrul TAT-ului doar cu 8 dintre ele.
Conceptul de trebuinta este potrivit opiniei sale sursa de
dinamism a comportamentului uman, sursa de energie care
asigura atit declansarea activitatii si sustinerea ei dar reprezinta,
in acelasi timp, si caracter de vector (directionare a
comportamentului)
H. Murray considera biografia unei persoane,
comportamentul sau de-a lungul tuturor etapelor importante de
timp ca fiind o succesiune de teme complexe adica de episoade.
Ce inţelege Murray prin noţiunea de teme? Tema
reprezinta o unitate dinamica intre o trebuinta si conditiile
externe care se pot opune sau pot facilita satisfacerea acelei
trebuinte. Dintr-o alta viziune, tema reprezinta modul in care
persoana percepe influentele mediului. Asa cum trebuintele nu
actioneaza izolat ci in interactiune unele cu altele, pe baza
principiului subsidialitatii, la fel subsistemele in sistemul
personalitatii trebuie privite in interrelatie. astfel incât mai multe
teme simple formeaza o tema complexa si astfel succesiunea
temelor reprezinta biografia personalitatii.
Conceptia despre personalitate a lui Murray exprima,
intr-adevar, influenta psihanalitica in aceea ca autorul vorbeste
despre procese primare si procese secundare. Procesele primare

235
sunt reprezentate de catre procesele neuropsihice pe cind
procesele secundare sunt procesele psihice. El concepe
personalitatea ca un sistem integrat de trebuinte care se
obiectiveaza in comportament prin actiunile pe care persoana le
desfăşoară intr-o activitate. Actiunile sunt numite actoni care la
rindul lor se impart in: verboni si motoni, dupa cum actele se
impart in actiuni motorii si verbale. Trebuintele si procese
secundare se exprima in comportament intr-un grad variabil in
sensul ca doua persoane, manifestind o aceeasi trebuinta, cu
aceeasi intensitate este posibil sa aibă comportamente diferite.
Dacă pentru H. Murray, psihanaliza reprezintă doar un
punct de plecare în elaborarea teoriei sale personologice şi, ca
atare, baza interpretativă a testului nu se limitează la psihologia
abisală, în ultimele decenii, în Franţa, Vica Shentoub iar mai
apoi elevii sai au fundamentat interpretarea TAT-ului aproape
exclusiv pe teoria psihanalitică.
Testul Tematic de Aperceptie isi propune sa dezvaluie
unui interpret antrenat anumite trasaturi fundamentale ale
personalitatii, fiind vorba de impulsuri, emotii, sentimente,
convingeri. Autorul său a intentionat sa elaboreze un instrument
care sa evidentieze trebuintele fundamentale refulate pe care
subiectul sau bolnavul refuza sa le recunoasca sau este incapabil
sa le admita pentru ca pur si simplu nu isi da seama de ele.
TAT isi gaseste de asemenea utilitatea in orice studiu aprofundat
al personalitatii si in interpretareaa diverselor tipui de dezordini
de comportament, in maladii psihologice, psihoze si nevroze.

236
Aceasta forma este administrabila subiectilor care au depasit
virsta de 4 ani, iar intrebuintarea lui este recomadabilă in
conjunctie cu alte probe proiective. Altfel poate fi utilizat
impreuna cu Rorschach.

Materialul testului
Se compune dintr-un set de 30 de planşe, cu ajutorul carora pot
fi realizate 4 seturi de planse.
Setul contine deci o serie de planse care sunt administrabile
tuturor categoriilor de subiecti: barbati, femei, baieti, fete.
Barbatii si femeile sunt persoane care au depasit 14 ani, baietii si
fetele sunt cei care au pina la 14 ani. De aceea unele planse sunt
administrabile pentru toate categoriile de subiecti, altele au
destinatie numai pentru fete, altele numai penru baieti, sau doar
pentru barbati ori femei. Exista si o plansa alba.
Plansele infatiseaza diverse teme. Folosind limbajul lui Murray
ele infatiseaza anumite conflicte intre trebuintele indivizilor si
circumstantele exterioare, pe baza carora este posibil sa se
realizeze o serie de povestioare.
Exemple de teme tratate in plansele TAT :
Planşa I. Plansa realizarii de sine, infatiseaza un baiat care sta
ingindurat in fata unei viori
Plansa II. Planşa armoniei sau dezacordului – infatiseaza o scena
la arat.
Planşa III. Tema necazului, pedepsei , sinuciderii. (pentru
baieţi).

237
Nota: Este vorba de semnificatiile cele mai probabile ale
planselor care au fost obtinute pe un esantion de subiecti.
Plansa nr. 3 (pentru fete) Fată nenorocita
Plansa 4 - Un cuplu in dezacord; un barbat si o femeie care au o
discutie
Plansa 5 - Stapina sau menajera casei
Plansa 6 - Mamă si fiu, amenintarea cu o veste proasta (pentru
baieti) etc.

Modul de administrare
Testul in sine este un test proiectiv, care prin caracterul ambiguu
al
planselor stimuleaza proiectia.
Subiectul are sarcina sa realizeze istorioare. In efortul de a da o
interpretare planselor el ajunge, fara sa stie, sa ne relateze foarte
multe despre propria persoana: dorinte, sentimente, trebuinte, in
cea mai mare parte inconstinete. Testul, dupa o frumoasa
expresie a lui H. Murray, livreaza experimentatorului un fel de
radiografie refuzata a Eului său profund.
Valoarea efectiva psihodiagnostica a primei planse a fost
evaluata de Murray, impreuna cu colaboratorii sai pe baza
testarii complexe a personalitatii subiectilor care au format
esantionul experimental, si care a stat la baza elaborarii teoriei
personalitatii. Ei au dat apoi o cota valorii imaginii, dupa
calitatea informatiilor pe care T.A.T. A furnizat-o, bine-nteles

238
prin intermediul povestirilor elaborate. Alte teste au participat la
descrierea aceloraşi subiecţi cu ponderi diferite.
S-a obtinut pe baze experimentale principiul ca: validitatea
interpretarilor este cu atit mai mare cu cit subiectul care
interpreteaza plansa are sexul si aproximativ aceeasi virsta cu
personajul din plansa (aceasta nu inseamna ca este obligatoriu ca
subiectii sa aiba exact aceeasi virsta cu personajul din plansa,
testul fiind valid si in celelate cazuri).

Administrarea
Trebuie spus ca in functie de sexul şI virsta subiectilor se
realizeza un set de 10 planse care este administrat intr-o prima
sedinta. Dupa cel putin o zi se administreaza al doilea set de
planse care sunt mai ambigui si care suscita proiectarea unui
nivel mai profund al personalitatii.
In cadrul primei sedinte subiectul este asezat confortabil, fie
sezind, fie intins pe o canapea, obligatoriu cu spatele catre
examinator, exceptie facind psihotocii si copii.
Subiectului i se spune: “Veti face o proba de imaginatie,
imaginatia este o forma de inteligenta. Am sa va arat citeva
imagini, una cite una, iar d-voastra veti inventa pentru fiecare
din aceste imagini o povestioara, o istorie, cit mai bine cu
putinta. (Se spune ce a provocat evenimentul reprezentat in
imagine.) Veti descrie ce se intimpla in acest moment, ce simt,
ce gindesc, personajele respective iar dupa aceea veti indica
deznodamintul. Exprimati-va gindurile d-voastra asa cum va

239
vin in minte. Dispuneti de 50 de minute, cite 5 minute pentru
fiecare imagine”.
Exista si o alta forma de instructaj, care este aplicabila copiilor
si adultilor cu intelect redus sau psihotocilor. In instructajul dat
acestor persoane nu se mai precizeaza faptul ca este un test de
imaginatie ci pur si simplu le cerem sa inventeze o poveste, intr-
un mod asemenator cerut subiectilor din prima categorie.
Dupa ce subiectul a terminat prima poveste, trebuie felicitat
bineânteles daca lucrul acesta este justificat, dupa care ii
reamintim consemnele, in cazul in care el nu s-a conformat
acestor consemne.
Exemplu: “Povestea d-voastra a fost foarte interesanta, insa ati
uitat sa specificati cum personajul respectiv a ajuns sa se certe
(daca este vorba de o cearta in imagine) cu mama lui, ce a
determinat acest conflict si deznodamintul, cum se incheie
aceasta poveste”.
In general insa daca lucrurile merg bine, este recomandabil ca
examinatorul sa nu intervina pe parcursul desfasurarii probei.
In general validitatea unei istorioare este apreciata foarte rapid
prin amploarea ei, lungimea medie a unei povestioare fiind de
300 de cuvinte. Daca povestea este sub 150 cuvinte ea nu este
valida in sensul ca nu o putem interpreta.
In timpul cit subiectul povesteste este bine sa notam. Murray
spune ca este bine sa avem o stenografa in alta camera care sa
auda prin intermediul unui microfon sau printr-un perete subtire.

240
Este acceptat sa se utilizeze si reportofonul, pentru a inregistra
povestioara, sau orice alt mijloc cit mai discret.
La a doua sedinta, care poate fi peste o zi dar nu mai mult de 15
zile, nu trebui spus subiectului si nici lasat sa inteleaga ca i se
cere din nou sa inventeze povesti. El se poate astepta la aceasta,
dar in nici un caz sa nu aiba sentimentul sa se pregateasca,
pentru ca el intre timp poate sa citesca ziare, carti si sa-si fixeze
in minte anumite sabloane de raspuns, falsificind sau denaturind
spontaneitatea obisnuita a povestioarelor si in felul acesta
calitatea psihodognostica.
La a doua sedinta i se spune ca desfasurarea va fi aceeasi ca si
la prima sedinta, doar ca de data aceasta subiectul va trebui sa
dea friu liber imaginaţiei sau ii spunem: “Primele 10
povestioare au fost excelente. Am vrea acum sa vedem daca
sunteti capabil sa va indepartati de realitatile banale si sa va
lasati imaginatia sa vagabondeze, ca intr-o fictiune, ca intr-o
nuvela . Iata prima imagine''.Şi aici exista mai multe serii
diferenţiate pe vîrstă şI sex: a, b, c. Cind se trece la a doua serie,
functie de nivelul intelectual al subiectilor, de gradul lor de
sanatate mentala, explicatia va fi mai speciala.
Dupa administrarea celei de-a doua serii de planse are loc
convorbirea sau ancheta finala, este asemenatoare ca si la
Rorschach si Szondi. Adica cu acest test noi incercam sa
clarificam anumite aspecte legate de sursele ideilor pe care
subiectii le-au transpus in povestile lor. Vrem sa stim daca tema

241
dintr-o plansa a decurs din proprie experienta, daca nu cumva ea
a decurs din experienta prietenilor, lecturilor, filmelor.

Analiza si interepetarea datelor

Exista mai multe curente in interpretarea planselor lui Murray.
Exista interpretarea originala a lui H.Murray, exista interpretarea
lui S.Tomkis, interpretarea dupa P.Aron, cea dupa Bella si Vika
Schantoub. Noi ne vom axa pe interpretarea lui H. Murray.
Murray spune ca exista posibilitatea ca o persoana cu multa
intuitie si cu un nivel de inteligenta deosebit, fara un
antrenament special sa reuseasca sa traga o serie de concluzii
valabile si importante, daca el ajunge prin tatonare sa patrunda
in redutele gindirii subiectului, autorul istorioarelor.
Insa de obicei, in interpretarea datelor este nevoie de o intuitie
antrenata.
Se pare ca un prim pas in antrenamentul viitorului interpret
trebuie sa cuprinda cel putin 50 de povestioare, dupa acestea de
abia se considera ca au fost dobindite unele deprinderi. O
intuitie critic antrenata si in acelasi timp deprinderea de a
observea, nu le putem dobindi decit prin mentorat, fiind asistati
de un psiholog antrenat in interpretare si bine-nteles prin buna
stapinire a teoriei psihanalitice, a conceptelor teoriilor ei
fundamentale, din perspectiva carora se face interpretarea
acestor rezultate.
De aceea H. Murray considera, cu citeva decenii bune in urma,
ca viitorul TAT-ului va fi legat de posibilitatea de perfectionare

242
a interpretului –''psihologul, acel instrument, de mult uitat al
psihologie'' - cum scria Murray.
In interpretare trebuiesc luate in seama:
- În primul rind o serie de date de baza: sex, virsta, daca parintii
sunt morti sau divortati, virsta si sexul rudelor apropiate, frati,
surori, profesiunea sa, situatia materiala.
- in al doilea rind analiza formala. In aceasta etapa se evalueaza:
gradul de intelegere a instructiei de catre persoana examinata
b) gradul de cooperare
c) exactitateapercetiei
d) aspectul de: coerenta, precizare, concizie si de bogatie a
detaliilor pe care le indeplinesc povestirile.
e) tonul cu care abordeaza povestirea.
f) absenta unor faze ale povestiri, daca lipseste introducerea,
deznodamintul sau cuprinsul.
Trebuie să insistăm în instructajul preliminar pe ideea: “Nu
trebuie sa interpretati plansele ci inventati o povestioara folosind
elementele din cadrul planselor”.
g) daca subiectul descrie sau interpreteaza.
h) Facem notatii cu privire la limbaj, daca este bogat, sarac, daca
lipsesc anumite categorii verbale. De exemplu, unii se exprima
numai prin substantive (tata, fiu, mama), altii pot sa uzeze de
adjective, altii de verbe etc.
i) Facem notatii cu privire la lungimea povestioarelor.
Se procedează la analiza de conţinut.

243
In aceasta faza se identifica personajul, eroul povestirii cu care
subiectul se confunda. Cine este eroul din povestirea
respectiva ? El poate sa fie:
-Personajul de care subiectul se simte cel mai interesant, fie ca ii
acorda punctul de vedere, fie ca il descrie amanuntit din punctul
de vedere al sentimentelor, actiunilor sale
-Personajul cu care subiectul se aseamana cel mai mult, fie ca
are acelasi sex, virsta, fie ca are acelasi statut social, fie ca
manifesta aceleasi sentimente
-Persoana care apara in povestire de la inceput, joaca un rol
principal si este implicat de la inceput in povestioara.
Pot exista si o serie de cazuri particulare de care trebuie sa tinem
cont:
Este posibil, si nu de putine ori se intimpla, ca subiectul sa se
identifice cu mai multe personaje, cu mai multi eroi, chiar in
cazul aceleasi povestiri. Pot sa existe asa numitele “teme-
endopsihice”, atunci cind sunt două personaje cu convingeri
opuse iar aceasta dovedeste ambivalenta afectiva a subiectului.
Putem vorbi de un eroul principal si de un erou secundar - fapt
care exprima tendinte inacceptate, inconstiente bineînteles,
tendinte refulate, tendinte conflictule sau rau integrate.
Nu rareori se intimpl sa gasiti eroul cu sex opus subiectului si
atunci este vorba de o prevalenta a tendintei animei (termen luat
de la Jung), contrar sexului subiectului. Adica, mai direct
exprimat, subiectul manifesta tendinte feminine sau subiectul
fenimin manifesta tendinte masculine.

244
Eroul poate fi caracterizat, si este de obieci caracterizat, in
povestirile subiectilor printr-o serie de criterii si anume:
superioritate, care este data de puterea de autoritate, competenta.
inferioritate, criminalitate, anormalitate mentala, izolare,
dependenta, conflictualitatea.
Odata identificat eroul, in povestirea subiectilor, evaluam
urmatoarele: mobilurile, tendintele, sentimentele, adica ce
gindesc, ce simt, ce fac acesti eroi.
Trebuie sa notam, tot cu acest prilej: tipul de personalitate, de
temperament, maladia mentala de care sufera personajul
respectiv, daca subiectul face referire la acest aspect, de
asemenea tot ce este exceptional in comportamentul si in
manifestari subiectului. Exceptional insemnind aici ceva foarte
rar, unic, puternic sau deosebit de slab.
În aceasta faza a investigatiei interpretarii luam in consideratie,
pe linga mobiluri, sentimente, si urmatoarele variabile, care sunt
evaluate pe o scala cu 5 grade, de la foarte slab la foarte puternic
(aceste valori se raporteaza la un tabel de corectie ) : supunerea
( se evalueaza daca eroul este o persoana respectuoasa,
admirativa, sau daca manifesta sugestibilitate). De asemenea se
ia in consideratie orice acceptare a unei constringeri, a unei
singhereli, a unei greutati, insulte sau injurii. Dominarea, se
refera la capacitatea de a influenta pe altii, la capacitatea de a
administra, conduce, reprima, guverna, constringe, a aresta sau
la capacitatea de a seduce, sugestiona, argumenta (in scopul de
a convinge pe altii). Acestia sunt indici ai dominatiei. In

245
patologie, o tendinta dominatoare se exprima in idei delirante:
de grandoare.
Trebuinta de realizare. In legatura cu aceasta exista foarte
multe cercetari, atit cele realizate de Murray cu colab sai cit si
cele realizate de unii continuatori, printre care un loc important
il ocupa McLelland. Ce este trebuinta de realizare, in copncetia
lui Murray ? Este trebuinta de
a muncii cu energie, perseverenta; ea inseamna efort straduinta,
centrare pe scop. Semnele, indiciile, din comportamentul
personajelor, pe baza carora identificam existenta acestei
trebuinte sunt: ii convinge pe altii sa realizeze ceva, sa faca
lucrurile cit mai bine posibil, orientarea spre performanta,
depasirea obstacolelor, dobindirea unei pozitii privilegiate, zelul,
ambitia, capacitatea de a-si invinge lenea, oboseala.
Daca in povestirile subiectilor identificam, la eroi, asemenea
caracteristici atunci putem deduce ca aceasta trebuinta este
prezenta.
Trebuinta de sprijin, insemana a acorda ajutorul, consolare,
incurajare protectie, de asemenea, inseamna placerea de a primi
simpatie, mijloace de subzistenta, cadouri utile etc
Trebuinta de solicitudine, capacitatea de a exprima simpatie si
bunavointa pentru sentimentele cuiva, a incuraja, a plinge pe
cineva, a consola, a ajuta, a proteja, a adora. Aceste aspecte sunt
indici ale prezentei acestei trebuinte la eroul, care este figura
centrala a povestirii.

246
Trebuinta de sexualitate, este identificata la eroul principal
prin cautarea companiei sexului opus, daca personajul se
indragosteste, daca se casatoreste;
Nota. Numai trebuintele aflate intr-un stadiu semnificativ de
exprimare le luam
in consideratie.
Pasivitatea - preferinta pentru destindere, odihna, somn, de
asemenea de a ceda altora, contemplare pasiva, a se simti obosit
dupa un mic efort, a fi lenes. Toate acestea ne duc la concluzia
ca eroul actualizeaza in povestire o trebuinta activă subiectului,
pe care il investigam in privinta pasivitatii.
Agresiunea, poate fi fizica sau verbala. Intr-o prima
aproximatie o putem recunoaste dupa comportamentul
combativ, revendicativ, distructiv, despotic. Agresivitatea poate
sa imbrace: fie o forma emotionala sau verbala, si o
identificam prin comportamentul eroului de a urî, de a se infuria,
de a se certa, de a blestema, de a deprecia, reproba, critica,
blama, a ironiza etc.
Daca agresivitatea este: materiala sau sociala decidem prin
faptul ca personajul fie bate, omoara, razbuna, raspunde la
insulta, sanctioneaza prin delict fie apara o cauza dreapta fie are
o orientare antisociala de a aresta, a rani, a omori, a lupta
impotriva propriei tari.
(Putem identifica astfel de indici pentru ca sunt si teme care
d.p.d.v.tehnic declanseaza manifestarea unor astfel de aspecte).

247
De asemenea, agresivitatea poate sa fie: distructiva: a ataca, a
omori, a sparge, a rupe.
Autoagresivitate. O identificam prin urmatorii actoni: (care
sunt actiuni – verbe, aici) a blama, a critica, a se autocritica,
autodeprecia, autoblama, a se sinucide pentru o greseala anume (
mai sunt si alte trebuinte ale eroilor).

Emotiile si sentimentele
Conflictul - este vorba de indecizie, incertitudine, perplexitatea
eroului sau eroilor, opozitia si lupta progresiva dintre impulsuri,
conflicte morale, inhibitie.
Versatilitatea emotionala – este exprimata prin instabilitate in
sentimente, dispozitii schimbatoare, entuziasm, depresiune,
nesuportarea uniformitatii, slaba toleranta la frustrare. De
exemplu, daca exista o propozitie in povestire de,forma
“Personajul nu are rabdare”, putem sa inferam despre
versatilitatea emotionala. Cautarea continua de oameni si
experiente, schimbarea profesiunilor, a intereselor, apoi
sentimentul de descurajare, daca este identificat un astfel de
sentiment prin nemultumire, deziluzie, nenorocire, melancolie ,
toate sunt indicii ale versatilităţii emoţionale.
Anxietatea, neincrederea si gelozia sunt alte aspecte care trebuie
evaluate cu privire la eroul principal.. Tot in aceasta categorie
mai trebuie cotate de la -3 la +3 pe o scala urmatori factori
interni: eul, idealul eului, narcisismul, cestea fiind instante
psihice postulate de psihanaliza

248
ca intervinind alaturi de trebuinte in declasarea conflictelor.
H.Murray mai vorbeste de un “Supraeu integrat”, aici fiind
vorba de eul care se poate conforma si de supraeul in conflict,
care exprima criza de constiinta, sentimentul de vinovatie,
culpabilitate, depresie.
Se mai evalueaza si alte categorii de fenomene psihice si anume:
Trasarurile generale, adica starile interne si alte emotii
precum: angoasa, creativitatea, conjunctivitatea respectiv
disjunctivitatea (= capacitatea sau lipsa de coordonare a
actiunilor sau gândirea. O persoana este conjunctiva atunci cind
este concordanţă intre ceea ce supune si cea ce face.)
emotivitatea, persistenta efortului, intensitatea acestuia,
endocatexia si exocatexia (acestea sunt concepte introduse de
H.Murray, şi desemneaza investirea energiei psihice in viata
interioara.respectiv în comportamentul extern.
O altă dimensiune a eroului care trebuie evaluată este
extraceptia si introceptia (exprima tendinta subiectului de a fi
dominat, fie de catre fapte fie de catre sentimente, emotii, adica
fie de fapte externe fie interne). Exocatexia si endocatexia se
imbina cu introceptia si extroceptia, adica subiectul poate sa
manifeste extraceptie si sa fie orientat, sa aiba endocatexie ca
orientare fundamentala.
Alte însuşiri de evaluat sunt: Impulsivitataea, deliberarea,
proiectivitatea, obiectivitatea ( tendinta de a exterioriza in
povestiri, si in general, in comportament trairi profunde; a
adauga de la noi, atunci cind observam ceva sau a ne limita la

249
fapte observabile: De aceea unele persoane sunt mai obiective,
altele mai subiective. O astfel de dimensiune o gasim si in
chestionarul Guilford – Ziemermman. Este vorba de factorul O-
obiectivitate.
Radicalismul si conservatorismul trebuie, de asemenea evaluate.
Toate aceste variabile se evalueaza cu note de la 1 – 5 si se ia in
consideratie modul in care interactioneaza între ele.
Pina acum, ne-am referit la evaluarea acelor aspecte care tin de
persoana. Dar s-a spus ca destinul unui individ (pulsiunile,
trebuintele) nu depinde doar de energia interna ci depinde (intr-
un limbaj pe care Murray il preia de la K.Lewin) si de presiune,
adica de barierele, de opozitia pe care mediul o manifesta fata de
indeplinirea, realizarea, trebuintelor noastre.
Exemplu: Eu vreau acum sa plec acasa dar d-voastra nu imi dati
voie deci d-voastra reprezentati o presiune externa in raport cu
trebuinta mea de a ma odihni, cu trebuinta mea de pasivitate.
Deci, pentru a intelege persoana trebuie sa evaluam si exigentele
mediului extern, cu alte cuvinte trebuie sa tinem cont si de
situatie.
Presiunea externa reprezinta formele care provin din mediu si de
cele mai multe ori ele sunt trebuintele altor indivizi care pot sa
vina in conflict cu propriile noastre trebiunte.
Aceste presiuni externe le evaluam identificind care dintre
elementele obisnuite ale mediului lipsesc.Uneori ele sunt
semnificative prin lipsă.

250
Daca depasesc, sau sunt sub medie, din punctul de vedere al
fortei sau al frecventei, se noteaza obiectele si fiintele care sunt
introduse de subiect din imaginatie, fără ca ele să existe in
imaginea interpretată.
De asemenea, se noteaza trasaturile personajelor cu care eroii
vin in contact, adica daca personajele sunt binevoitoare sau
ostile. Se noteaza de asemenea referirile la persoanele in virsta,
masculine sau feniminine, pentru ca ele de obicei reprezinta
imago-urile paterne si materne (adica imagini inconstiente,
depozitate in inconstient).
Presiunele externe sunt trebuintele personajelor cu care eroii vin
in contact sau lipsa, privarea, pierderea, deposedarea iar acestea
sunt situatii care ne dau indicii despre presiunea externa pentru
ca ele sunt rezultatul actiunii altor indivizi.
Suferintele corporale carora eroul trebuie sa le faca fata, de
exemplu: suferinta fizica, desfigurarea, boala, toate sunt tot
presiuniexterne pe care trebuie sa le evaluam pe o scara de la
1–5 din punct de vedere al :intensitatii, duratei, frecventei al
gradului de semnificatie.
H. Murray identifica 30 de tipuri de presiuni exterioare insa el se
refera in mod expres doar la 7 dintre ele, in renumita sa carte
(“Exploration in personality”):
afiliatia – daca eroul are mai multi prieteni, daca se afilieaza
emotional sau asociativ cu alte persoane. Afiliatia emotionala se
refera in special daca eroul este iubit.

251
agresiunea – este o alta presiune exterioara si poate fi verbala
sau emotionala, materiala si sociala. Aici este vorba de
agresiunea celorlalte personaje sau ale mediului. Poate sa fie
materiala si antisociala sau o agresiune prin care sint distruse
bunuri.
dominarea, care se manifesta prin constringerea, restrictia,
persuasiunea, seductia manifestata de personaje sau de mediul
extern asupra eului.
solicitudinea,
privatiunea,
pierderea sau
respingerea de ordin material sunt alte forme pe care H.Murray
le comenteaza.
In sfirsit, o chestiune foarte importanta pe care o evaluam este
Deznodamintul povestirii.
Cu privire la acesta se noteaza daca eroul provoaca sau sufera
evenimentele. Intr-un limbaj modern (in limbajul lui J. Rotter)
faptul de a fi efectul sau cauza evenimentelor este exprimat in
conceptul de locus of control (locul controlului). Persoana isi
justifica reusita sau nereusita prin actiunea factorilor externi, de
exemplu prin faptul ca a avut noroc. Cind persoana are un locus
control inferior atunci cauzele efectelor sunt in propria persoana.
Persoana îşi justifică nereuşita sau reuşita astfel: “Nu am fost
destul de…” sau “am fost destul de…” (puternic, curajos,
independent, perseverent).

252
De asemenea, este interesant sa notăm: cum se comporta eroul,
prin: disimulare, agitatie, abandon sau triumf in fata
greutatilor, cu ce vigoare lupta impotriva fortelor care ii sunt
potrivnice, cum face el ca situatia sa evolueze spre
deznodamintul, prin impulsivitate sau in mod controlat, dacă
este el energic sau este slab, este tenace sau labil, suplu, felxibil,
coordonat sau necoordonat, dacă procedeaza cu initiativa sau
este inert. Se notează cum se produce deznodamintul: prin
actiunea voluntara a eroului sau a anturajului sau lucrurile se
aranjeaza de la sine.
Natura deznodamintului. Notăm daca el se produce in
conformitate cu motivatia eroului sau
dimpotriva, in opozitie, dacă deznodamintul este compormis,
adica nu invinge nici mediul nici eroul sau poate este un esec
partial sau total, sau scopul este ratat pur si simplu.
In interpretarea testului H.Murray propune 2 postulate
fundamentale: 1) Atitudinile eroilor respectiv trebuintele, starile
emotionale si sentimentele reprezinta tendinte ale
personalitatii subiectului investigat. Tendintele pot fi trecute,
prezente sau viitoare deci ele exprima energia partiala, care
temporal este in stare de latenta. Povestirile pot releva deci
fortele elementare ale personalitatii subiectului, de care
subiectul nu este intotdeauna pe deplin constient, si tocmai
datorita fenomenului proiectiei el le scoate la lumina, le
obiectiveaza. Toate aceste atitudini ale eroului le putem
transfera asupra subiectului testat.

253
2) Presiunile exterioare trecute, prezente sau viitoare, ale
mediului,
asa cum sunt ele percepute de catre subiect, exprima viziunea
pe care o are subiectul despre lumea inconjuratoare.
Dupa H.Murray, personalitatea este strucurata pe doua nivele si
pe 3 straturi.
1. Primul nivel – functional, se exteriorizeaza fara dificultate in
comportamentul observabil si reprezinta in principiu atitudinea
subiectului fata de proba si fata de examinator. Exemplu: faptul
ca subiectul se uita la mine chiar cu ostilitate si intoarce plansele
cu lehamite reprezintă un comportament observabil care se
exprima in acest nivel functional.
2. Al doilea nivel functional exprima ideile, proiectele,
fantasmele si reveriile subiectului. Aici este vorba mai degraba
de un nivel mai profund al personalitatii.
Cele 3 straturi sunt:
Primul este stratul profund, el contine tendintele inconstiente,
refulate care nu se traduc sau se traduc foarte rar in acte si la fel
de rar se exprima in ginduri. H.Murray vorbeste de o obiectivare
diferentiata a continuturilor psihice, adica nu toate ajung sa se
exprime in actiuni. Actiunile pot fi calificate drept indicii ai
trebuintelor si ale emotiilor interne. Deci o emotie, o trebuinta
nu se poate consuma sau satisface decit printr-o actiune: interna
(gând) sau externa (actiune)

254
Stratul intermediar conţine tendinte traductibile in: acte,
ginduri, trebuinte cunoscute si afirmate public care dau
subiectului nivele de comportament motor.
Continutul istorioarelor apartine nivelului 3 – functional, in
timp ce stratul 1si 2 exprima proiecte fanteziste care se exprima
rar.
Nu intotdeauna variabilele puternice sau slabe, deci cele
care le-am notat fie cu 1 fie cu 5, exprimate in povestirile TAT,
sunt la fel de slab sau puternic exprimate in comportamentul
real al subiectului. In acest sens trebuie sa fim preveniti că
adesea TAT-ul releva exact tendinta contrara. Adica uneori ceea
ce este exprimat foarte subtil si cu intensitate foarte slaba poate
sa aiba o semnificatie foarte puternica in comportamentul
subiectului si invers.

Alte interpretari ale TAT-ului

Interpretarea lui Tomkis: El propune ca interpretarea sa se
faca pe o analiza a fiecarei propozitii fundamentale. Deci
instorioarele sunt impartite in propozitii fundamentale, compuse
pe baza urmatoarelor elemente: vectorul, adica tendinta spre un
comportament oarecare nivelul, adica functia psihica implicata,
conditiile adica starile in care se gaseste eroul: starea psihica,
sociala, fizica si functie de caracteristicile eroului.
Analiza povestirilor trebuie sa degaje zonele cu probleme ale
subiectului. Aceste zone sunt: familiala, de dragoste, relatii
sociale, relatii profesionale, atitudini fata de munca.

255
Interpretarea dupa P. Aron muta accentul de pe opozitia
erou-presiune externa - opozitie pe care am intilnit-o la Murray -
in opozitia dintre trebuintele si mecanismele de aparare ale eului
care sunt proprii subietului.

Interpretarea dupa Bellak considera subiectul d.p.d.v. a cea ce

eul accepta ca este sau ar dori sa fie, in timp ce personajele sunt
alte tendinte ale subietului. Interpretarea are următoarele reguli:
-Actiunile contrare ale diverselor personaje sunt alternative ale
dilemei interioare in care subiectul se gaseste.
-Fiecare personaj exprima un aspect al personalitatii
subiectului.
-Dorintele subiectului tind sa fie atribuite unor personaje ale
caror caracteristici le justifica cel mai bine.
- Cu cit motivatia este mai acceptabila pentru constiinta
subiectului cu atit va fi mai mare asemanarea dintre subiect si
personajul din TAT caruia i se vor atribui aceste motivatii.
Alte precizari se refara la atitudini stereotipe si superficiale din
povestiri si la diversitatea si incompatibilitatea motivatiilor din
povestire, la frecventa de aparitie a temei.
La interpretarea lui H. Murray mai trebuie adăugat faptul cheie
că din povestirile respective, pe baza analizelor efectuate privind
sentimentele, emotiile, caracteristicile presiunii externe,
motivatiile eroului este nevoie să decelam citeva teme
fundamentale - teme complexe cu care, privindu-le in relatie,

256
putem reface biografia potentiala a subiectului. Radiografia
acelor trebuinte reprimate de catre subiect si care sunt
responsabile de determinarea dintr-o zona inconstienta a
comportametului sau observabil ne conduce la la adevăratele
mobiluri ale conduitei.

DIAGNOSTICUL PSIHOLOGIC PROVIZORIU SI

DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL

Principii generale ale psihodiagnosticului

1. Diagnosticul psihologic trebuie sa se desfasoare pe

baza unei scheme.
O schema de diagnostic implica:
- ipotezele legate de problema subiectului pe care il
investigam, de starea lui trecuta, de cauzele problemelor cu care
se confrunta
- precizarea metodologiei cu care abordam cazul
respectiv,
- pasii pe care ii urmam pentru a obtine o imagine cit
mai corecta si mai precisa despre subiectul investigat.
De aceea psihodiagnoza poate fii impartita in :

257
- psihodiagnoza provizorie, in cadrul careia noi
formam o serie de ipoteze legate de situatia subiectului, ipoteze
care sunt alimentate de primul contact cu subiectul sau de o serie
de date pe care le obtinem din documente (catalog, fisa scolara,
fisa medicala), din discutiile dcu parintii, anturajul, colegii etc
- pshodignoza diferentiala

Ipotezele sunt adevarate instrumente de operare in domeniul

realitatii psihice, si nu numai, ele sunt cu atit mai pertinente si
cu atit mai utile cu cit se bazeaza pe un fond teoretic consistent
(caci fondul teoretic in sine, bagajul de cunostinte, constituie un
fond de ipoteze latente). De exemplu: un nepsiholog, in fata unei
persoane dezorientate, care nu stie de unde vine – incotro se
indreapta, este un om complet dezarmat, nu poate sa emita nici
un fel de ipoteza dar daca avem cunostinte de psihopatologie ne
putem gindi ca are o stare depresiva, la un episod de pierdere a
memoriei, sau la alta afectiune, putem formula o ipoteza, dupa
aceea prin contact cu subiectul, prin discutii, prin utilizarea altor
mijloace putem sa ajungem la diagnosticare.

2. Al doilea principiu este acela al dezvoltarii, acesta este

un principiu fundamantal al psihologiei. Persoana daca este
copil sau adolescent este intr-o continua evolutie a structurilor
sale cognitive, afective iar daca este de virsta a treia cu siguranta
ca inregistreaza anumite procese de involutie. Din aceasta cauza
diagnosticul este in sine provizoriu si valabil doar pentru o

258
perioada scurta de timp, mai ales la copii. De asemenea el este
provizoriu pentru persoanele aflate in tratament si in general
pentru acele situatii si etape de virsta care sunt mai mobile in ce
priveste starea psihica a subiectilor.

Diagnosticul psihologic provizoriu reprezinta doar o punere a

problemei, urmind ca situatia subiectului sa fie clarificata prin
ceea ce se cheama diagnosticul psihologic progresiv – adica o
data cu administrarea unor probe psihologice are loc adincirea
cunoasterii subiectului, pe diverse coordonate si anume:
- coordonate intelectuale, daca problema subiectului
este una care are legatura cu capacitatea intelectuala (randament
scolar scazut, incapacitatea de a tine pasul cu programa scolara,
tendinta de a ramine in urma, incapacitatea de a asimila noile
cunostinte pe care le implica schimbarile tehnologice, in cazul
persoanelor incadrate in procesul muncii
- coordonate conative, legate de echilibrul emotional –
afectiv (emotivitate excesiva, tendinta de a exagera semnificatia
evenimentelor, instabilitatea atitudinilor si a sentimentelor fata
de diversele aspecte ale realitatii, explozii afective bruste).

3. Cel de-al treilea principiu este acela ca: “Niciodata nu facem

abuzuri de teste psihologice ; ele trebuie sa ramâna doar niste
instrumente valide, bine minuite, ele nu sunt si solutia
problemei, ele sunt calea, metoda”. Atunci cind avem
posibilitatea sa cunoastem persoana, prin relatarile ei, prin datele

259
de observatie, prin contactul nemijlocit trebuie sa adoptam o
atitudine selectiva fata de probele psihologice. Este, de aceea,
mai oportun, in loc sa bombardam subiectul cu tot felul de teste,
sa facem o alegere, bine documentata, a metodelor si sa le
folosim intensiunea lor, adica sa incercam sa obtinem maximul
de informatie prin minim de probe.
4. Aici apare necesitatea unei noi cerinte cu valoare de principiu:
“Intotdeauna rezultatele la o proba trebuiesc confruntate , printr-
o verificare incrucisata, cu rezultatele la alte probe, cu acelasi
specific”.
Ultima faza este faza diagnosticului diferential. Acesta se refera
la acel proces
de cunoastere psihodiagnostica prin care ajungem sa eliminam
alternativele privind etiologia diferitelor stari psihice, morbide
sau dezadaptative, si sa marim gradul de certitudine privind
etiologia efectiva a perturbarii respective. De exemplu: pe baza
informatiilor obtinute din discutia cu invatatoarea sau cu
profesorul, pe baza consultarii documentelor (lucrarile de
control, catalogul), pe baza discutiilor cu parintii, atit cit au
putut sa fie ei sinceri si nu au denaturat adevarul, pe baza
discutiilor cu copilul, a aplicarii probelor psihologice, ajungem
la concluzia ca randamentul scolar scazut se datoreaza
incapacitatii copilului de a asimila respectivele cunostinte din
programa scolara. Atunci apar 2 alternative (ipoteze):
- copilul manifesta un retard mental
- copilul prezinta o dificultate tranzitorie;

260
Prin probele psihologice pe care le administram putem face o
evaluare corecta a nivelului intelectual si putem sa ne dam
seama daca este vorba de o anumita retardare sau daca este
vorba de o anumita situatie provizorie care s-ar putea datora
unui anumit ritm propriu de dezvoltare. Pentru ca, atit evolutia
proceselor psihice cit si involutia lor nu se produce la toti la fel,
este stiut faptul ca functioneaza aici procesul ………………
potrivit caruia anumite procese psihice pot sa o ia inaintea
altora.
Este chiar normal sa vedem ca inteligenta, in perioada studiului
preoperational-operational (dupa 12 – 14 ani) cind se constituie
operatiile formale, se dezvolta mai bine in comparatie cu
gindirea formala si ipotetico-deductiva, care incepe sa se
definitiveze dincolo de 15 – 16 ani.
Potrivit lui Erik Erikson apare criza de identitate care
vizeaza, un alt aspect al personalitatii, capacitatea de insertie
sociala, capacitatea Eu-lui de a se restructura si structura in
conformitate cu exigentele mediului social, deci pe primul plan
apare aspectul conativ – trebuinte, interese, motivatii etc.
Urmeaza perioada tineretii: perioada terminarii scolii,
casatoria, primul copil – deja aici aspectul subiectivitatilor este
acela solicitat si care se dezvolta.
Apoi urmeaza, potrivit lui Erik Erikson si nu numai lui ci si lui
Jung, virsta adulta – 40 de ani – cu o criza, este vorba de criza
existentiala (poate aparea si o criza sentimentala) care se
datoreaza accentuarii perspectivei introvertite in raport cu

261
atitudinea general extrovertita care a dominat pina la aceea
virsta; fie ca sunt extrovertiti orientati cate achizitie de bunuri,
de valori, de subidentitati. Dupa 40 de ani suntem orientati mai
mult catre cele spirituale, incepem sa ne interiorizam, sa ne
aplecam catre credinta, Dumnezeu, mergem mai des la biserica,
daca suntem la necaz apelam mai des la ajutorul divin – fara sa
se modifice locusul, adica fara ca El sa se externalizeze.
In sfirsit, la virstele mai inaintate apar interogatiile, un fel de
evaluare a intregii existente, de unde poate sa apara si
sentimentul de satisfactie sau dimpotriva de insatisfactie.
Asadar, evolutia personalitatii, a psihicului in general, nu este
liniara pe tot parcursul vietii. Avem momente de ridicari si
coboriri, cind suntem pe culmile inalte, cind suntem la pamint si
in dragoste si in ceea ce priveste succesul profesional si in ceea
ce priveste relatiile cu ceilalti dar exista si o calitate intrinseca
care se refera la ritmurile proprii in care evolueaza si involueaza
diverse procese psihice. La inceput ne lasa asa zisele procese
mecanice, adica cele care sunt mai intens relationate cu zestrea
biologica (acuitatea vizuala, auditiva, sensibilitatea pragurilor
senzoriale s.a.), dupa aceea slabesc in intensitate memoria de
scurta durata, apare sindromul amneziei retrograde, dupa aceea
capacitatea de invatare (ea se focalizeaza, se specializeaza pe
anumite domenii care au fost mai intens solicitate) si apoi, dupa
60 de ani, apare usor involutia intelectuala.
Concluzia.

262
 De aceea psihodiagnostica trebuie sa tina seama de toate
aceste probleme, pentru un diagnostic corect (U.Schopu).
Trebuie sa cunoastem bine ce se intimpla in fiecare etapa de
virsta, ce este specific ei – trebuie sa cunoastem bine
“Psihologia virstelor”. De exemplu: daca vedem la un copil de 4
ani ca el nu pronunta corect anumite cuvinte, stiind ce se
intimpla in aceasta perioada cu evolutia vorbirii copilului, putem
sau nu sa ne ingrijoram intemeiat, in legatura cu aceste semne de
dislalie. Dar daca copilul este de 6 – 7 ani si prezinta aceste
probleme sau alte forme de tulburare a limbajului? Daca copilul
pina in 7 ani este foarte credul–naiv nu trebuie neaparat sa-l
suspectam de debilitate mintala ci probabil de o intelegere
insuficienta a operatiilor intelectuale, daca insa se intimpla la un
copil de 10 – 12 ani deja trebuie sa ne punem serioase semne de
intrebare etc.

Diagnosticul diferential
- trebuie sa se conformeze principiului individualizarii
examenului psihologic, principiu pe care l-a atins si “Psihologia
muncii” atunci cind s-a vorbit despre sistemele de decizie (acele
puncte peste care trec subiectii si dincolo de care decizia
secventiala – testele moderatoare). Deci principiul
individualizarii examenului psihologic se refera la necesitatea de
a adinci cunoasterea subiectului, pe coordonatele care-i sunt
specifice structurii sale psihologice, curiculumului sau
educational, biografiei sale. El se conformeaza unui alt principiu

263
si anume acela ca succesul intr-o activitate sau alta este
multifactorial si la el nu conduce o singura linie, eventual
vocationala, ci un ansamblu de posibilitati. Deci succesul la
invatatura poate fi obtinut: fie gratie unui nivel intelectual
deosebit, exceptie gratie unei supradotari, fie gratie unui nivel
intelectual mediu – asa cum se pare ca a avut si Einstein dar la
care se adauga dupa cum spune Edison “99% transpiratie”. Deci
efortul calitatii, care tine de palierul conativ (motivatia,
interesul, capacitatea de mobilizare a energiei, temperamentul
etc), deci vom cauta sa descifram persoana o dat functie de
probleme, in virtutea problemelor pentru care ea ajunge in
situatia de a fi examinata de psiholog, dar si functie de propriul
ei specific
TESTUL LUSCHER

Autorul testului este Max Lusher.

Pavel Muresan, in cartea sa intitulata “Culoarea in viata
noastra”, prezinta destule referinte despre importanta culorii in
viata cotidiană, rezonanta ei afectiva, capacitatea ei de a proiecta
prin alegere unele continuturi interne si de asemenea incarcatura
social-istorica pe care aceasta o capata in existenta omului
precum si semnificatia pe care omul o acorda diverselor culori.
Testul a fost utilizat atit si in domeniul clinic, de catre
medicii psihologi, in scopul evidentierii rapide a unor dezordini
psihosomatice precum si a altor tulburari ale caror tablou
psihogen anticipează suferinţa fizică.

264
 Testul a fost utilizat in Ungaria de catre Merey, in
domeniul selectiei soferilor, in domeniul orientarii scolare si
profesionale. In tara noastra testul este foarte mult utilizat atit in
cabinetele de psihologie clinica, in psihologia industriala a
muncii, in orientarea scolara si profesionala.
Este un test rapid, care ne dezvaluie unele tendinte fundamentale
in structura persoanei dar si o serie de indepartari de la
patternurile psihiofiziologice normale. Fiind un test rapid are si
o serie de inconveniente: nu permite un sondaj profund si foarte
complex al personalitati, motiv penru care autorul acestui test,
dar si alti autori, recomanda recurgerea si la alte teste proiective,
pentru aprofundarea unui caz, sau la varianta extinsa a testului,
varianta originala. Trebuie adaugat si faptul ca, desi M. Lusher
nu a intentionat, o serie de autori au dezvaluit mai tirziu
posibilitatea ca acest test sa fie intrepretat dintr-o perspectiva
psihanalitica. Asa se face ca testul este considerat un test
proiectiv, de alegere a unor culori, la fel ca testul Szondi.

Instructiuni pentru administrare

Se etaleaza in fata subiectului intreaga suita de 8 culori,
cu un spatiu intre ele, pentru a putea fi distinse cu usurinta si pe
un fond de culoare mai inchis.
Îi spunem subiectului astfel: ”In fata d-voastra sunt
etalate 8 culori, am sa va rog sa alegeti pe aceea care in acest

265
moment va este cea mai simpatica, va place cel mai mult”. I se
dă recomandarea sa nu se gindeasca la culorile care ii plac in
viata de toate zilele ci sa se refere in mod special la culorile
etalate in fata lui.
Dupa ce subiectul alege prima culoare, o intoarcem cu fata alba
in sus si o asezam departe de suită. Pe urma îi vom spune in
acelasi mod: “Acum am sa va rog dintre cele care au ramas sa o
alegeti pe aceea care va place cel mai mult” si vom proceda tot
asa, rind pe rind, pina cind subiectul alege toate culorile. Daca
se intimpla ca subiectul sa manifesta o anumita rezistenta in,
sensul ca fie toate culorile ii plac la fel de mult fie ca nici una nu
ii place ii vom sugera sa aleaga totusi pe aceea care i se pare ca
este mai simpatica decit celelalte.
La sfirsitul protocolării citim, pe spatele cartonaselor, cifrele cu
care sunt inscriptionate, acestea reprezentând poziţia fiecărei
culori în şirul standard, si le trecem pe o linie orizontala.
Culorile sunt numerotate astfel :
1 – albastru
2 - verde albastru
3 – rosu portocaliu
4 – galben
5 – mov
6 – maro
7 – negru
0 – gri

266
La 2 – 3 minute, maxim, dupa ce subiectul a ales primul
protocol, in aceesi maniera vom obtine cel de-al doilea protocol.
La al doilea protocol vom avea grija sa precizam ca nu este
vorba de un test al memoriei culorilor, ca subiectul poate sa
aleaga fie in aceeasi ordine, ca in primul protocol, fie in alta
ordine. Important este insa sa aleaga confom preferintelor sale.
Exemplu:
2 3 5 0 4 6 1 7 prima
alegere
3 2 0 5 4 1 6 7 a doua alegere

Etape pregătitoare pentru interpretarea protocolului

1. Stabilirea grupurilor, de câte două culori, care se repetă
de la prima la a doua alegere.
2. Determinarea grupurilor care primesc o interpretare
standard din manualul testului :
Într-un protocol standard (teoretic) aceste grupuri sunt:
++ culorile care ocupă poziţia 1 şi 2 în şir, numerotarea
efectuându-se de la stânga la dreapta ; Semnificaţia
acestui grup este «  Persoana doreste să fie sau sa aibă
ceea ce semnifică grupul ++ »
xx culorile care ocupă poziţia 3 şi 4. Semnificaţia
acestui grup este “ Persoana simte că se află în situaţia
semnificată de culorile grupului xx“ .
== culorile care ocupă poziţiile 5 şi 6. Semnificaţia
acestui grup este “ Persoana considera ca nu este

267
 oportun, nu este potrivit să fie sau să aibă cee ace
semnifică culorile grupului ==” Acest grup este numit
“situaţia actuală “ deoarece el semnifică, aşa cum deja
am arătat, comportamentul pe care subiectul îl considera
potrivit in acest moment.
- - culorile care ocupă poziţiile 7 şi 8. Semnificaţia
acestui grup este “ Persoana nu vrea sau nu se simte
capabilă sa fie sau sa aibă ceea ce semnifică culorile
din grupul - -“
+- grupul plus – minus este format din culorile aflate pe primele
două poziţii din şir combinate cu cele situate pe ultimele două
poziţii. Se numeşte “Problema actuală“ deoarece culorile
grupului semnifică combinaţia dintre sursele de anxietate
(culorile respinse) şi compensaţiile echivalente (culorile
preferate), adică ceea ce Murray a numit temă complexă,
respectiv, maniera in care individul face faţă în prezent unor
situaţii mai mult sau mai puţin stresante, modul în care trebuind
să satisfacă anumite trebuinţe trebuie sa faca faţă unor oprelişti
exterioare sau interne.

3. Odata stabilitate grupurile de culori, acestora li se vor

ataşa semnificaţiile psihocomportamentale descrise în
manualul testului.
4. Evaluarea nivelului anxietăţilor şi compensaţiilor
(numărul de « ! »)

268
 5. Evaluarea stabilităţii-instabilităţii sistemului nervos
vegetativ ; Calculul indicelui psihoenergetic.
6. Evaluarea grupului muncă
7. Conturarea profilului psihologic de ansamblu.

Dintre cele 8 culori, 4 sunt fundamentale şi reprezinta sau

sunt echivalente cu patru tipuri de trebuinte fundamentale
(rosu-portocaliu, galben, verde, albastru). Celelate sunt
culori derivate (violet, maro, gri, negru).

Prezentarea pe scurt a semnificatiei structurale a

celor 4 culori fundamentale
1) Albastrul-întunecat reprezinta adincimea sentimentelor.
Acestei culori ii pot fi asociate urmatoarele carateristici:
concentric, pasiv, heteronom, incorporant, sensibil, unificator.
Aspectele sale afective: multumirea., linistirea, tandretea,
dragostea, afectiunea.
2) Verdele reprezinta elasticitatea vointei; lui ii pot fi atasate
urmatoarele semnificatii: concentric, pasiv, defensiv, autonom,
posesiv, neschimbabil, retentiv (retinator). Semnificatia sa
afectiva este data de urmatoarele adjective: persistenta,
incapatinare, afimare de sine, apreciere de sine
3) Rosu-portocaliu=oranj reprezinta forta vointei. I se pot atasa
urmatoarele adjective: excentric, activ, ofensiv-agresiv,
autonom, locomotor, competitiv, operativ. Corelatele sale
afective sunt: dorinta, excitabilitatea dominare, sexualitate.

269
4) Galben stralucitor reprezinta spontaneitate. Are atasate
urmatoarele semnificatii adjectivale: excentric, activ, proiectiv,
heteronom, expansiv, investigativ, aspiratii mari. Aspectele sale
afective sunt: variabilitatea, expectanta, originalitatea, veselia.
Nota: concentric = preocupat, subiectiv, doar partial sfera se
acopera cu cea a introversiei. A fi preocupat subiectiv insemana
a fi interesat in mod prioritar de ceea ce reprezinta Eul si propria
sa extindere. Excentric inseamna a fi interesat, obiectiv acest
termen fiind mai apropiat de extroversiune decit primul de
introversiune ; semnifica orientarea catre mediul, preocuparea
faţă de oameni si lucruri. Autonomia – inseamna a fi cauza pe
cind heteronomia efectul.
In protocoalele normale, ale subiectilor normali, lipsiti de
tensiuni, echilibrati, fara conflicte si refulari, culorile
fundamentale stau pe primele 4–5 pozitii. Orice indepartare a
acestor culori de la pozitia lor normala este un indiciu de
dezechilibru. Nu este vorba de un dezechilibru psihic, este vorba
de anumite stari de tensiune, stari de stres. Culorile derivate,
adică maro, violet, gri, negru sunt sunt considerate culori
auxiliare. Preferinta pentru una dintre aceste culori acromatice
poate fi considerata ca indicind o atitudine negativa in fata vietii.
Daca culoarea de baza este respinsă, şi astfel situată către
sfirsitul sirului, atunci trebuinţa reprezentată de aceea culoare a
ramas nesatisfacută, datorita faptului ca circumstantele actuale
sunt nefavorabile, iar Eul nu recunoaste oportunitatea acestei
satisfaceri. O astfel de trebuinta nesatisfacuta reprezinta o sursa

270
de anxietate, stres, o sursa de stres arata ca aceea persoana este
incarcata intr-una din trebuintele fundamentale (semnificata de
culoarea fundamentala respinsa). Aceasta trebuinta nesatisfacuta
va da nastere unor tulburari psihice sau de natura functionala.
Cînd una din culorile fundamentale este respinsa ii acordam
automat semnul minus, ei si tuturor celor care urmeaza
(incepind cu pozitia 6). De asemenea, o data ce i-am dat semnul
minus o si notam cu A, aceasta reprezentind sursa de anxietate.
Sursele de anxietate sunt cu atit mai puternice cu cit avem mai
multe culori fundamentale respinse. Daca pe primele pozitii
avem una dintre culorile 6, 0, 7 atunci automat acestor culori le
vom da semnul plus si le vom nota cu C (simbolul
compensaţiilor):

0 7 0 1 5 4 3 2 1
+ + + x x = - - -
C C C A A A
!!! !! ! ! !! !!!
Total =12 !

Intr-o astfel de situatie 4, 3, 2 se noteaza cu A iar 6, 7, 0

se noteaza cu C, C reprezentind trebuinte care compenseaza
nesatisfacerea trebuintelor fundamentale, respinse.
Deci ele (6, 7, 0) indica un comportament compensator si
exprima o anumita atitudine compulsiva, excesiva care nu
permite o alta alegere manifestindu-se ca o atitudine

271
generalizata. De obicei pentru a masura intensitatea anxietatilor
si compensatiilor culorilor fundamentale respinse (notate cu - ) li
se acorda pentru pozitia 6 un semnul exclamarii, pentru pozitia 7
doi « ! » iar pentru pozitia 8 trei « ! ». La fel, se notează cu
« C » sursele de compensatie (semnul exclamarii arata gradul de
intensitate).
In manualul lui Luscher, pe 1000 de cazuri sunt date
procentajele subiectilor care intrunesc de la unu la 12 semne
ale exclamarii. Cînd o persoana intruneste maximum (12!)
inseamna ca ea trebuie sa faca fata unor puternice surse de stres
si ca atare compensatiile la care apeleaza sunt exagerate,
indepartate de normal.
Atunci cind in primul protocol numarul de semnul exclamarii
este mai mic decit numarul de semnul exclamarii din cel de-al
doilea protocol prognoza in legatura cu persoana respectiva este
favorabila, adica ea va raspunse in mod eficient la tehnicile
psihoterapeutice. Cind in al doilea protocol numarul semnelor de
exclamatie este mai mare decit in primul atunci prognoza este
defavorabila, tulburarea este mult mai adinca, mai profunda si
este posibil ca modificarile in conditiile de mediu sa nu aiba
influentele asteptate.

Problema actuala

272
În conceptia lui Luscher problema actuală este data de grupul ( +
-), adica culoarea de pe
prima pozitie (marcata cu plus) si cea de pe ultima pozitie
(marcata cu minus).
Este vorba deci de sursa de anxietate cu care se confrunta
persoana si de compensantia prin care ea incearca sa faca fata
acestei dificultati.
Ea are o inalta semnificatie psihodiagnostica si la fel ca celelalte
grupuri beneficiaza, in manualul lui Luscher, de tabele
interpretative.
In legatura cu problema actula, intr-un protocol mediu, cea mai
intensa va fi aceea data de prima culoare si ultima. Functie de
protocol mai poate fi interpretata prima cu penultima, a doua cu
penultima etc.

Ambivalentele

In mod ocazional este posibil sa intilnim protocoale in care o

culoare fundamentala ocupa in primul protocol prima pozitie sau
a doua, iar in al doilea protocol (7, 8). De exemplu, rosu in
primul protocol sa stea pe pozitia unu si in al doilea protocol pe
pozitia 8.
3 1 5 0 6 7 4 2
2 4 1 6 0 4 7 3
Prin acest exemplu este sugerat faptul ca aceasta persoana are o
ambivalenta in raport cu trebuinta - semnificata de culoarea

273
verde, acest lucru fiind o sursa de anxietate. Persoana manifesta
ambivalenta si pentru culoarea roşie ceea ce arata o oscilatie a
persoanei intre dorinta de a avea propriul destin, de a fi activa,
de a avea un efect determinant, cauzativ si intre a doua alegere
tendinta de a fi lasata in pace, de a fi supusa cit mai putin
solicitarii.

Instabilitatea sistemului nervos vegetativ

Indicii de instabilitate ai sistemului nervos vegetativ apar

atunci cind la o extrema se situateaza culorile 3, 4 si la celalata
extrema 1, 7; atunci cind 3, 4 se afla pe primele pozitii (3, 4, 2,
5, 0, 6, 1, 7) in acest caz instabilitatea este mai putin grava decit
daca culorile 3, 4 ar fi pe ultimele pozitii (1, 7, 2, 5, 0, 6, 3, 4).
În acest ultim exemplu există o prevalenta simpatica, deci
persoana va consuma multa energie, mult zgomot pentru nimic
se va irosi in obţinerea unor rezultate modeste. In cazul acesta,
dimpotriva, a intervenit oboseala caci culorile care exprima
activismul sunt respinse si pe prima pozitie apare dorinta de a fi
lasata in pace, dorinţa de liniste si tendinta de a nega orice
solicitare care îi este adresată În cazul acesta instabilitatea este
mult mai puternica.
Scoala maghiara de psihologie a produs o extensiune a
semnificatiei acestui dezechilibru, Merey este unul dintre autorii
care s-au ocupat de aceasta problema dar si altii. El calculeaza
asa numitul “indice neuro-vegetativ”.

274
Indicele neuro-vegetativ sau indicele psihoenergetic este egal cu
raportul dintre poziţiile culorilor active (la numărător) si ale
culorilor pasive (la numitor). Indicele neuro-vegetativ exprimă
echilibrul sau dezechilibrul între latura simpatica si cea
parasimatica a sistemului nervos vegetativ. Pentru calculul
acestui raport culorile din şir vor fi numerotate de la dreapta la
stânga, prima poziţie primind valoarea cea mai mare, adică cea
mai favorabilă ,egală cu opt. Echilibrul ar fi semnificat, după
unii autori de valoarea egală cu unitatea a raportului menţionat.
Orice abatere in sus sau in jos de la cifra 1 ar reprezenta un
dezechilibru care ar merge fie catre ergotropie, adica catre
cheltuirea de energie prin implicare activă, dinamism, fie catre
trofotropie adica apatie, lentoare, încetineală etc.
Rosu si galben exprima o conduita activa
Verde si albastru conduita pasiva
Verde si rosu, conduita autonoma
Galben si albastru conduita heteronoma
Rosu si galben exprima conduita de a fi excentric si activ, adica
orientata catre lume in timp ce verde si albastru exprima
conduita pasiva si concentrica.

Grupul muncă
Trei dintre culorile fundamentale: verde, galben si rosu
au fost interpretate, pentru prima data de Max Luscher apoi si de
alti autori, ca reprezintind grupul munca.

275
Verdele exprima elasticitatea vointei, capacitatea de a persevera
in ciuda oprelistilor.
Rosu - forta vointei adica actiune, eficacitate, energie, vitalitate.
Galbenul - satisfactia in munca, capacitatea persoanei de a se
proiecta si de a privi inainte spre rezultatele viitoare ale actiunii.
Intr-un protocol ideal acest trei culori ar trebui sa stea impreuna
si sa fie situate la inceputul sirului. Daca in primul protocol
culorile sunt la inceptul sirului iar in al doilea protocol la fel,
atunci pot putem face o buna prognoza despre modul in care
persoana isi va desfasura munca in viitor. Daca in al doilea
protocol, grupul respectiv se va destrama atunci prognoza va fi
mai mult sau mai putin defavorabila, functie de gravitatea
destructurarii grupului.
Prioritatile personale, prin prisma carora individul isi va aborda
sarcina, sunt exprimate de culoarea care in acest caz va sta pe
prima pozitie.
Daca este verdele atunci scopul muncii, efortului persoanei va fi
indicarea aprecierii de sine in ochii sai si in ochii altora.
Daca este rosul atunci persoana simte satisfactie in insasi
activitatea pe care o desfasoara adica in insusi efortul pe care il
depune ; ea vede munca drept o incercare personala prin care
are posibilitatea sa-si masoare propriile capacitati.
Daca va fi galben inseamna ca o persoana va inregistra o
satisfactie, crescind pe masura ca va inainta in sarcina.
Epuizarea este semnificata in acest test atunci cind exista o
deteriorare a grupului de munca, de la prima la a doua selectie,

276
mai ales pentru rosu si verde. Acolo unde verdele da inapoi,
perseverenta este cea care pune probleme, adica tenacitatea,
capacitatea de a persevera vor ceda in fata obstacolelor.
Cind este rosu, inseamna ca rezistenta la suprasolicitare, la efort,
este cea care impiedica performanta in munca.
Daca este galben inseamna ca persoana se descurajeaza repede
si isi pierde repede satisfactia in ceea ce face.

Prezentarea pe scurt a intelesului culorilor

Gri (0) – este o culoare neutra, este un fel de pamint al
nimanui. Cei care aleg pe prima pozitie aceasta culoare vor sa se
separe de orice, sa ramina liberi si neimplicati adica persoana nu
vrea sa participe la actiune, vrea sa stea deoparte, nu vrea sa fie
implicata in nici un fel de actiune. In aceasta pozitie griul este in
intregime compensator deci este vorba de a ameliora anxietatea
traita ca urmare a nesatisfacerii trebuintelor fundamentale,
semnificate de culorile fundamentale respinse - printr-o atitudine
de neimplicare. Deci griul devine semnificativ (ca semnificatie
psihologica) in momentul cind migreaza catre inceputul sirului.
Albastrul (1) – reprezinta calmul complet, linistitor
asupra SNC, reprezinta granitele pe care persoanele le
construiesc in jurul lor. Persoana care alege albastrul pe primul
loc va tinde catre liniste catre o situatie relaxata, netulburare,
unitate si siguranta. Deci liniste, pace, armonie, multumire,
inseamna aceasta culoare pe pozitia intii. Daca este ales pe
pozitiile 6, 7, 8 semnifica desfacerea legaturilor, tulburarea

277
echilibrului, a linistii, subiectul va fi tentat sa evadeze in plan
mental intr-o activitate compensatorie el va avea un
comportament nelinistit fara pace si cu o oarecare agitatie
mentala, se va concentra greu si va avea dificultati in invatare.
Verde (2) – este de fapt un amestec, in cazul testului, de
albastru cu galben, el corespunde simbolic capacitatii de a
persevera si cind este situat pe pozitiile 6, 7, 8 semnifica o
slabire a rezistentei precum si o depreciere a statutului
sentimente de inferioritate, persoana se simte depreciata si
putem suspecta anumite disfunctii ale cordului si in general ale
sistemului circulator. Daca verdele este respins si este
compensat de rosu semnificatia va tinde catre o anumita stare de
iritare, de nerabdare, pierderea controlului de sine. Aceasta
combinatie va insemna o considerabila impetuozitate si tendinta
la izbucniri intolerabile.
Rosu (3) – energie, activism. Daca este respins e vorba
de epuizare, golire, suprasolicitare, tendinta la iritabilitate, lipsa
de vitalitate, persoana percepe situatia ca insuportabila, se
simpte cu alte cuvinte depasita.
Galben (4)– este cea mai stralucitoare culoare din test,
poate fi asociata cu culoarea luminii zilei, de aceea inseamna
activism, expansivitate, larghete. Pe prima pozitie poate sa
insemne o anumita nota de superficialitate. Acolo unde galbenul
este puternic subliniat, fiind pe prima pozitie, persoana are
tendinta de a se proiecta in viitor, de a gasi o cale de salvare
imaginara si de a cauta schimbarea de dragul schimbarii. Daca

278
este respins atunci inseamna ca asteptarile persoanei au fost
dezamagite, deci in afara de dezamagire sentimentul major este
acela al descurajarii, neincrederii, suspiciunii fata de altii si fata
de intentiile lor.
Violetul (5)– este un ameste ce albastru si rosu.
Persoanele mature mental il vor situa catre mijlocul sirului si cu
cit este situat catre sfirsit inseamna capacitatea de a judeca
lucrurile la rece. Cu cit este catre inceputul sirului este vorba de
o imaturitate atit comportamentala, afectiva cit si glandurala.
Poate fi suspectata o disfunctie tiroidiana. Deci este firesc pentru
copii si prima parte a adolescentei ca violetul sa se afle in
primele pozitii, in cazul persoanelor tinere si adulte situarea pe
prima pozitie inseamna imaturitate dar si homosexualitate,
alcoolicii facind si ei aceasta alegere. Deci persoanele care intr-u
fel sau altul sunt rezidente in stadiul oral exprima o anumita
imaturitate a libidoului care se intoarce cu nostalgie mereu si
mereu in stadiul oral.
Maro (6)- este un amestec de galben si rosu. Cind este
ales pe primele pozitii poate sa semnifice fie dezradacinare fie
faptul ca propriul corp a ajuns obiect de contemplatie deci el
fizic ajunge prin egodiastolizare, folosind termenul lui Szondi,
prin umflarea acestei dimenisuni ajunge sa domine viata psihica
a persoanei. Fie ca este preocupata excesiv de trebuinta de
confort, de relaxare, fie ingrijorata de propria sa sanatate, fie o
excesiva trebuinta de confort. Atunci cind nu este
compensatorie, cind culoarea maro este asezata in prima pozitie

279
semnifica compensarea respingerii unor culori fundamentale
atunci semnificatia ei de diagnostic este mult mai profunda.
Negrul (7) – este negarea culorii. Situat pe prima pozitie
reprezinta negativism, tendinta de a se exalta impotriva vietii, a
mediului, in orice caz extremism in comportament.
Ca o concluzie, putem sa spunem ca aceste culori neutre cind
sunt impinse pe primele pozitii capata semnificatie psihologica
mai accentuata. La fel si culorile fundamentale pe masura ce
migreaza catre sfirsitul sirului capata o semnificatie
psihopatologica mai acuta.
Exista modalitati de administrare a acestui test pe
calculator, prin existenta unor programe care structureaza in
forma algoritmica toate etapele administrarii si intrepretarii
testului.

BIBLIOGRAFIE
Abraham, A., 2004 - Desenul Persoanei. Testul Machover, ed.
Profex
Allport, G., 1981 - Structura şi dezvoltarea personalităţii,
Editura Didactică si Pedagogică
Anastasi, A., 1968   - Psychological Testing, New York, Mac
Millian. (vol.1 şi 2)
Anzieu,  D., 1960    - Le methodes proiectives, Paris, P.U.F.
Brelet-Foulard, Fr. Chabert, C.,  2003  - Noul manual TAT, Ed.
Trei
Dafinoiu, I.,    2002   - Personalitatea. Metode calitative de
abordare. Observaţia şi interviul, Editura Polirom, Iaşi
Dery, S., 2000   Testul Szondi, Ed Trei
280
Kline, P.   1983     - Personality: Measurement and Theory,
London : Hutchinson
Marica, M., - EROSUL o istorie filosofică a iubirii, Ed.
Muntenia
Martin, N., 2004 (a) - Introducere in psihologia compensarii,
Ed. Muntenia
Martin, N., 2004 (b) - Elemente de psihologie experimentală,
Ed. Muntenia
Martin, N., 2004 (c) - Compensare şi predicţie, Ed. Muntenia
Martin, N., 2007 (a) - Bazele teoretice ale psihodiagnosticului,
Ed. Ovidius, Univ. Press
Martin, N., 2007 (b) - Psihodoagnosticul aptitudinilor şi
inteligenţei, Ed. Ovidius Univ. Press
Meilli, R.,  1979    - Manuel de psychodiagnostique, Paris (orice
ediţie)
Sintion, F., 2007 - Introducere în psihologia socială, Ed.
Ovidius, univ. Press
Schafer, R., 2003   - Interpretarea psihanalitica a testului
Rorschach, Ed. Polirom
Minulescu, M.,  2001   - Tehnici proiective, Ed. Titu Maiorescu,
Bucuresti, 2001 - Rozorea, M. şi Sterian, M. 2000 - Testul
Arborelui, Ed. Paidea, Bucuresti, 2000

C H E S T I O N A R

1. În concepţia lui Murray tema reprezintă :

a) unitatea dinamică dintre sentimentele şi trebuinţele
eroului;
b) unitatea dinamică dintre trebuinţele eroului şi
presiunile mediului

281
 c) interacţiunea dintre deznodământul povestirii şi
acţiunile eroului care pot sau nu
influenţa deznodământul povestirii;
d) influenţele eului ideal asupra nivelului de aspiraţie al
subiectului examinat.
2. Care dintre următoarele reprezintă o limită reală a teoriilor
personalităţii care se
repercutează asupra psihodiagnosticului ?
a) teorii personalităţii sunt prea complicate;
b) teoriile personalităţii au prea puţine puncte de
convergenţă;
c) nu există o terminologie comună în abordarea
personalităţii;
d) imixtiunea limbajului comun în teorie.
3. Trăsăturile de personalitate determinate prin analiză factorială
de către R. B. Cattell
mai sunt denumite:
a) factori secundari;
b) trăsături sursă.
c) trăsături de suprafaţă;
d) factori dinamici;
4. Bateria P.M.A (Primary Mental Aptitude) este destinată
evaluării:
a) aptitudinii tehnice;
b) unor factori de inteligenţă.
c) factorilor primari ai aptitudinilor senzoriomotorii;

282
 d) aptitudinii artistice;
5. Care dintre variante conţine factori care sunt investigaţi cu
ajutorul bateriei G.A.T.B.?
a) V, N, F, O, M.
b) g, R, H, M;
c) G, R, S, E, O, V;
d) B1, B2, B3, B4, F1, F2.
6. Differential Ability Scales (D.A.S.) este destinată investigării
aptitudinilor intelectuale în intervalul de vârstă:
a) 5.11 ani - 14.6 ani;
b) 17.11 ani - 25 ani;
c) 2 ani - 16 ani;
d) 2.6 ani - 17.11 ani.
7. Testele de dexteritate măsoară:
a) aptitudinea verbală, spaţială, numerică, flexibilitatea,
rigiditatea, coordonarea;
b) coordonarea, viteza, înţelegerea, spontaneitatea;
c) precizia, rapiditatea, corectitudinea, cadenţa şi ritmul
execuţiei
d) abilităţile vizual spaţiale, îndemânarea, reprezentarea
spaţială, înţelegera
tehnică;
8. Temele endopsihice din unele povestiri T.A.T. se referă la:
a) tendinţele inacceptabile, refulate, conflictuale sau rău
integrate de subiect;

283
 b) tendinţele feminine sau masculine exprimate de
subiecti de sex masculin,
respectiv feminin;
c) identificarea subiectului cu mai puţini eroi;
d) identificarea subiectului cu doi eroi care au convingeri
opuse.
9. Unul dintre cele două postulate fundamentale ale interpretării
T.A.T. afirmă că:
a) stările interne atribuite eroului aparţin de fapt
subiectului investigat
b) stratul profund al personalităţii conţine tendinţele
inconştiente, refulate;
c) nu întotdeauna variabilele puternice sau slabe sunt la
fel de puternice sau slabe
în comportamentul real al subiectului;
d) Fiecare personaj exprimă un aspect distinct al
personalităţii
investigate;
10. Analiza de conţinut a povestioarelor T.A.T. constă în:
a) evaluarea limbajului, tonului, absenţei unor faze ale
povestirii;
b) analiza părţilor de vorbire frecvent utilizate în
povestiri de către subiect,
evaluarea lungimii povestirilor;
c) identificarea eroilor povestirilor, a temelor,
mobilurilor, tendinţelor şi

284
 sentimentelor eroilor.
d) raportarea cotelor brute la etaloane în cinci clase;
11. Tipul de rezonanţă intimă la testul Rorschach exprimă:
a) punctajul răspunsurilor intermaculare raportat la
punctajul răspunsurilor clar-
obscure;
b) proporţia de răspunsuri banale raportată la proporţia
răspunsurilor originale;
c) raportul dintre punctajul răspunsurilor kinestezice şi
punctajul răspunsurilor
culoare
d) An să fie mai mic decât A;
12. Succesiunea modurilor de aprehensiune la testul Rorschach
se referă la:
a) ordinea modurilor de cuprindere într-un protocol.
b) ordinea de apariţie a determinanţilor într-un protocol;
c) ordinea modurilor de aprehensiune la prima, a şasea şi
a zecea planşă, pentru a
putea pune în evidenţă eventualele şocuri culoare;
d) ordinea de apariţie într-un protocol a răspunsurilor
clar-obscure şi
intermaculare;
13. Un subiect cu inteligenţă medie poate obţine la Rorschach
un F+% de:
a) 60 -70%;
b) 40 - 70%;

285
 c) 80 - 100%;
d) 80 - 95%.
14. A% într-un protocol normal este de obicei:
a) mai mare de 60%;
b) mai mare de 40%;
c) mai mic de 50%.
d) mai mic de 25%;
15. Chestionarul 16PF operează cu 16 factori de personalitate
primari şi cu 4 facori secundari. Care variantă conţine factorii
secundari ?
a) ciclotimie-schizotimie, dominanţă-supunere,
conservatorism-radicalism,
timiditate- îndrăzneală;
b) adaptare-anxietate, introversie-extraversie,
emotivitate-calm,
supunere.independenţă.
c) A, B, C, D, E;
d) L, M, N, O;
16. Factorul G din 16 PF investighează:
a) forţa supraeului
b) maturitatea eului (predispoziţia la tulburări nevrotice);
c) insecuritatea socială;
d) conştiinţa de sine;
17. Anxietatea măsurată cu ''Foaia de autoanaliză'' a lui R.B.
Cattell este, în concepţia autorului:
a) un facor primar;

286
 b) un factor sursă;
c) un factor secundar.
d) un factor obţinut prin analiză factorială;
18. Factorii cuprinşi în '' Foaia de autoanaliză'' (Cherstionarul de
anxietate- R.B. Cattell) sunt:
a) Q3, C, L, O, Q4
b) Q1, Q2, Q3, Q4;
c) H, L, M, J, D;
19. H.S.P.Q operează cu următorii factorii care nu se regăsesc în
16 PF:
a) Q1, L;
b) D, J.
c) Q3, Q4;
d) A, C;
20. Cattell nu a constatat modificări datorate vârstei sau sexului
la următorii factori:
a) C, G.
b) O, J;
c) D, J;
d) H, I;
21. Chestionarul EPI elaborat de Eysenck este format din
următoarele scale:
a) minciună, ciclotimie-schizorimie, psihoticism,
introvesie-extraversie;
b) psihoticism, intro-extraversie, nevrotism, minciună;
c) intro-extroversie, instabilitate emoţională, minciună

287
 d) conservatorism-radicalism, deschidere la noi
experienţe, conştiinciozitate;

22. Chestionarul EPI:

a) are două forme paralele a câte 57 de itemi, fiecare.
b) are o singură formă cu 57 de itemi;
c) are două forme paralele totalizând, al un loc, 57 de
itemi;
d) are o singură formă de 75 de itemi;
23. Unul dintre principiile interpretative ale chestionarului
Guilford-Zimmerman afirmă că:
a) notele mari au semnificaţie pozitivă iar notele mici au
semnificaţie negativă;
b) notele foarte mari nu au o semnificaţie neapărat
pozitivă dar notele mici sunt
indiciul unor aspecte negative.
c) notele brute tebuie transformate în note ''T'';
d) trebuie realizate profiluri diferite, separat, pe sexe.
24. Chestionarul Guilford-Zimmerman are:
a) 240 de itemi alocaţi unui număr de 10 factori şi trei
modalităţi de răspuns;
b) 300 de itemi alocaţi unui număr de 15 factori şi două
modalităţi de răspuns;
c) 240 de itemi alocaţi la 10 factori şi două modalităţi de
răspuns;

288
 d) 300 de itemi alocaţi la 10 factori şi trei modalităţi de
răspuns.
25. ''Vizibilitatea'' itemilor este acea limită a chestionarelor care
înseamnă:
a) variabilitatea mare a comportamentelor măsurate;
b) sensul întrebărilor depinde de starea de intenţionalitate
a subiectului;
c) intuirea de către subiect a răspunsului favorabil.
d) utilizarea dublei negaţii în formularea itemilor;
26. Metoda intuitivă sau raţională de construcţie a chestionarelor
de personalitate se referă la:
a) alegerea itemilor pa baza experienţei ştiinţifice şi a
culturii psihologului.
b) alegerea itemilor pe baza unor studii statistice;
c) alegerea itemilor de către un grup de judecători care
utilizezază persoane ''ţintă'';
d) alegerea itemilor prin utilizarea distinctă a diferitelor
părţi de vorbire:
substantive, adjective, adverbe, verbe.
27. M.M.P.I. are următoarele scări de validare:
a) Hs, Hy, D şi Pd;
b) ?, L, K, F.
c) Gi, Cm, Wb, K;
d) Cm, Wb, L, F;
28. M.M.P.I. este format din:

289
 a) 480 de întrebări alocate la 10 scări clinice şi 4 de
control;
b) 212 întrebări alocate la 8 scări clinice şi 3 de control;
c) 300 de întrebări alocate la 9 scări clinice şi 4 de
control;
d) 550 de întrebări alocate la 9 scări clinice şi 4 de
control.
29. Scările suplimentare ale chestionarului FPI sunt:
a) extraversie, labilitate emoţională, masculinitate.
b) dominare, sociabilitate, emotivitate;
c) nervozitate, depresivitate, labilitate;
d) calm, inhibiţie, dominare;
30. Chestionarul Freiburg se caracterizează prin:
a) lipsa corelaţiilor semnificative între factorii săi;
b) corelaţii ridicate între factorii săi.
c) corelaţii mici între notele mici şi corelaţii înalte între
factorii la care se obţin
note ridicate;
d) independenţa celor 12 factori;
31. Vectorul eului în sistemul pulsional elaborat de Szondi este:
a) vectorul sexual;
b) vectorul paroximal;
c) vectorul schizoform
d) vectorul circular;
32. Proba (experimentul) asociaţiei factoriale la testul Szondi
constă în:

290
 a) a răspunde cu primele cuvinte care îi vin în minte
subiectului la auzul cuvintelor
inductoare, după o procedură asemănătoare cu acea
dezvoltată de Jung;
b) analiza factorială a formulelor pulsionale determinate
într-un lot de subiecţi;
c) realizarea de către subiect a unor povestiri pe baza
fotografiilor desemnate ca
fiind cele mai simpatice, respectiv cele mai antipatice.
d) Controlul reacţiilor afective prin efectul galvano-
cutanat determinat de
prezentarea fotografiilor la care subiectul a manifestat
rezistenţă în privinţa
formulării alegerilor, respectiv respingerilor.
33. Reacţia plină la testul Szondi semnifică:
a) factorul pulsional în care subiectul este cel mai
încărcat.
b) calmul ce urmează descărcării pulsionale;
c) ambivalenţa subiectului faţă de exigenţa sa pulsională;
d) preludiul unei descărcări pulsionale iminente;
34. O reacţie (tendinţă) pozitivă la testul Szondi constă în
alegerea de către subiect, la acelaşi factor pulsional, :
a) a cel puţin două fotografii simpatice şI cel puţin două
antipatice;
b) a cel mult două fotografii simpatice şI cel puţin două
antipatice;

291
 c) cel puţin două simpatice şI cel mult una antipatică.
d) cel mult una simpatică şi cel mult una antipatică;
35. Conceptele populare cu care operează C.P.I. sunt definite de
H. Gough drept:
a) conceptele unei teorii formale asemănătoare cu teoriile
lui R.B. Cattell, J.
Eysenck sau Guilford;
b) factori obţinuţi prin analiză factorială;
c) tipuri psihologice asemănătoare acelora elaborate de
Pavlov, Viola, Pende,
Berger, Freud, Sheldon, Kretschmer, ş.a.;
d) termeni utilizaţi în atribuirile receproce, comuni unor
diverse culturi.
36. Cele 18 dimensiuni ale variantei CPI din 1972 sunt grupate
în patru categorii care
poartă denumirile:
a) (1) flexibilitatea, (2) competenţa, (3) autoritatea, (4)
submisivitatea;
b) (1) competenţă interpersonală, (2) maturitatea şI
integrarea, (3) potenţialul de
realizare personală, (4) stilul personal.
c) (1) sănătate mentală, (2) eficacitate interpersonală, (3)
delicvenţă, (4) reuşită
academică;
d) (1) nevrotism, (2) extraversie, (3) deschidere la noi
experienţe, (4) agreabilitate;

292
37. În chestionarul MMPI dintre răspunsurile ''adevărat'' şi ''
fals'' date de subiect sunt diagnostice şI deci sunt valorificate
acelea care:
a) sunt mai frecvente în eşantionul normativ;
b) sunt mai rare în eşantionul normativ.
c) apar cel mai des în protocolul subiectului investigat;
d) apar cel mai rar în protocolul subiectului investigat;
38. Scara ''Hipomanie'' a MMPI măsoară:
a) hiperactivismul în gândire şI acţiune.
b) gravitatea tulburării de tip maniacal;
c) nivelul de inteligenţă al hipomaniacilor;
d) nivelul de sugestibilitate al hipomaniacilor;
39. Care dintre următoarele situaţii conţine numai personalităţi
accentuate evaluate cu chestionarul Smiescheck?
a) anxietatea, ascendenţa, obiectivitatea;
b) hipertimia, echilibrul emoţional, toleranţa;
c) comunalitatea, responsabilitatea ciclotimia;
d) exaltarea, anxietatea, emotivitatea.
40. Prin tehnica Psyhoraterului subiecţii sunt clasificaţi în:
a) trei categorii, adică nevroze, psihopatii, psihoze;
b) trei categorii, adică normal, fragil, patologic.
c) patru categorii, adică boli sexuale, paroxistice,
schizoforme, maniaco-depresive.
d) patru categorii, adică, mincinoşi, nevrozaţi, extro-
introvertiţi, psihotici;

293
294