Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Herman Hesse - Calatoria Spre Soare-rasare

Herman Hesse - Calatoria Spre Soare-rasare

Ratings: (0)|Views: 39 |Likes:
Published by amaliabis

More info:

Categories:Topics, Art & Design
Published by: amaliabis on Mar 25, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/25/2011

pdf

text

original

 
Hermann Hesse
CĂLĂTORIA SPRE SOARE-RĂSARE
O povestire(1932)IDeoarece mi-a fost hărăzit să trăiesc împreună cu alţii cevamăreţ, deoarece am avut norocul să aparţin „Confreriei" şi să mi seîngăduie a mă număra printre participanţii la acea călătorie unică, alcărei miracol a scăpărat atunci ca un meteor, pentru ca mai apoi săcadă uimitor de repede în uitare, ba chiar să dobândească o faimărea, am luat hotărârea să mă încumet la o scurtă relatare a acesteinemaiauzite călătorii: o călătorie cum oamenii n-au mai cutezat săfacă din zilele lui Huön şi ale mâniosului Roland până în vremurilenoastre bizare, vremurile tulburi, deznădăjduite şi totuşi atât deroditoare de după marele război. În ce priveşte dificultăţile acesteiîncercări, presupun că nu-mi fac deloc iluzii. Sunt foarte mari şi nusunt doar de natură subiectivă, cu toate că şi acestea ar fi fost, elesingure, demne de luat în seamă. Căci pe lângă faptul că nu maiposed astăzi nici un fel de obiecte care să-mi ţină treze amintirile,nici un fel de suveniruri, documente sau jurnale — nu, ci în anii grei,scurşi între timp, urmărit fiind de neşansă, de boală şi de cumpliteîncercări, am pierdut şi mare parte din amintiri, iar datorităloviturilor sorţii şi descurajărilor mereu reînnoite, însăşi memoriamea ca şi încrederea în această memorie, altădată atât de fidelă, auslăbit în chip ruşinos. Însă, abstracţie făcând de aceste suferinţestrict personale, am mâinile legate, într-o anumită măsură, prinjurământul de odinioară al Confreriei; căci acest jurământ îmiîngăduie, ce-i drept, să-mi comunic fără oprelişti experienţelepersonale, dar îmi interzice orice dezvăluire privitoare la taina însine a Confreriei. Şi chiar dacă, de ani şi ani, Confreria nu pare sămai aibă o existenţă palpabilă, iar eu n-am mai revăzut pe nici unuldintre membrii ei, totuşi nu există pe lume ispită sau ameninţarecare m-ar putea împinge să-mi calc jurământul. Dimpotrivă: dacăastăzi sau mâine s-ar întâmpla să fiu adus în faţa unei curţi marţialeşi obligat să aleg între a mă lăsa executat sau a trăda tainaConfreriei, o, cu ce bucurie fierbinte mi-aş pecetlui prin moartejurământul făcut!În treacăt fie spus: începând cu jurnalul de călătorie al conteluiKeyserling, au apărut câteva cărţi ai căror autori lăsau impresia,parţial involuntar, însă parţial intenţionat, că ar fi membri ai Confre-riei şi că ar fi luat parte la călătoria spre Soare-Răsare. Chiar şiaventuroasele însemnări de drum ale lui Ossendowski au trezit
 
uneori această onorantă bănuială. Dar toţi aceştia nu au câtuşi depuţin de-a face cu Confreria şi cu călătoria noastră spreSoare-Răsare, ori în cel mai bun caz nu mai mult decât aupredicatorii micilor secte pietiste cu Mântuitorul, apostolii şi SfântulDuh, a căror graţie deosebită şi împărtăşire o invocă. Poate că,într-adevăr, contele Keyserling a făcut înconjurul lumii la bordul uneinave cu tot confortul, poate că, într-adevăr, Ossendowski astrăbătut ţările pe care le descrie, totuşi perindările lor dintr-un locîn altul n-au fost miraculoase şi n-au descoperit ţinuturi noi, pe cândunele etape ale călătoriei noastre, renunţând la toate accesoriilecomune ale voiajelor moderne de duzină, precum trenurile,vapoarele, telegraful, automobilul, avionul şi aşa mai departe, aupătruns cu adevărat pe tărâmul eroicului şi al magicului. Ne aflamatunci la puţină vreme după sfârşitul războiului mondial şi exista,mai ales în conştiinţa popoarelor învinse, o stare extraordinară deirealitate, de disponibilitate pentru suprareal, chiar dacă, în fapt,s-au petrecut doar puţine străpungeri ale graniţelor şi înaintări înimperiul unei psihocraţii viitoare. Drumul nostru pe Marea Lunii pânăla Famagusta, unde am fost conduşi de Albert cel Mare, saudescoperirea Insulei Fluturilor, la doi paşi de Zipangu, ori nobilaceremonie de la mormântul lui Rüdiger, acestea sunt fapte şi trăiridăruite o singură dată, atunci, oamenilor din vremea şi din parteanoastră de lume.Încă de aici, după cum văd, întâmpin unul din cele mai mariobstacole ridicate în calea relatării mele. Planul pe care şi-au găsitîmplinirea acţiunile noastre, zona trăirilor sufleteşti căreia ele îiaparţin, s-ar putea explica destul de uşor cititorului, dacă mi-ar fipermis să-l introduc în ceea ce reprezintă esenţa tainică aConfreriei. Aşa însă, multe lucruri sau poate chiar toate îi vor păreacu neputinţă de crezut, rămânându-i neînţelese. Însă trebuie săriscăm mereu paradoxul, să pornim iarăşi şi iarăşi la realizareaimposibilului. Împărtăşesc părerea lui Siddhartha, înţeleptul nostruprieten din orient, care spusese cândva: „Cuvintele nu sunt deajutor înţelesului tainic, de fiecare dată totul devine puţin altfel,puţin fals, puţin nebunesc, da, şi asta e bine, eu încuviinţez şi asta,faptul că pentru un om este un lucru de preţ şi un dar alînţelepciunii ceea ce altuia i se înfăţişează ca o nebunie." De altfel,încă în urmă cu secole, membrii şi istoricii Confreriei noastre şi-audat seama de această dificultate, înfruntând-o cu bravură, iar unuldin ei, unul dintre cei mai mari, a amintit-o astfel într-un versnemuritor:„Cine călătoreşte-n depărtareAdesea vede lucruri ce-l uimesc.Acasă-apoi le spune cu glas tareŞi-ai lui ca mincinos îl dojenesc.Căci omul mărginit nu dă crezareLa tot ce ochii nu-i adeveresc.Deci cei neştiutori eu nu m-aştept
 
Să creadă în cuvântul meu cel drept."Întocmai aceşti „neştiutori" sunt cei ce au izbutit să facă în aşafel, încât nu numai că astăzi lumea a uitat călătoria noastră, careodinioară înflăcărase până la extaz mii de oamenii, dar memoria ei afost stigmatizată cu un adevărat tabu. La urma urmei, istoriaabundă de exemple asemănătoare. Adesea mă gândesc că întreagaistorie a lumii nu e altceva decât o carte cu poze, în care se poatevedea oglindită cea mai nestinsă şi mai oarbă sete a omului: seteade uitare. Oare nu şterge fiecare nouă generaţie, folosindu-se deinterdicţii, de conjuraţia tăcerii, de ironie, exact ceea ce generaţiaprecedentă socotise a fi mai important? Şi n-am văzut noi înşine, cuproprii noştri ochi, cum un război monstruos, îngrozitor, care a duratani, a fost apoi, timp de alţi ani, uitat, tăgăduit, împins în abisurilesubconştientului, alungat din minte ca prin farmec de popoareîntregi, pentru ca astăzi aceste popoare, după ce s-au odihnit puţin,să citească romane pasionante de război, căutând să-şi aducăaminte din nou de ceea ce chiar ele au săvârşit şi au suferit cucâţiva ani mai devreme? La fel şi pentru faptele şi pătimirileConfreriei noastre, care acum sunt uitate ori au devenit obiect debatjocură, va veni ziua când vor fi redescoperite, iar consemnărilemele reprezintă obolul pe care încerc să-l aduc, după slabele meleputeri.Printre particularităţile călătoriei spre Soare-Răsare a existat şiaceea că, deşi Confreria urmărea cu această expediţie scopuriextrem de precise, de natură superioară (ele fac parte din sferasecretă, aşadar nu pot fi dezvăluite), totuşi fiecare participant puteaavea, mai bine zis, trebuia să aibă o ţintă particulară la capătuldrumului său, pentru că nimeni nu era acceptat, dacă nu sedovedea însufleţit de un asemenea ţel personal, aşa încât fiecaredintre noi părea că se supune idealurilor şi scopurilor comune, căluptă sub un stindard comun, însă totodată purta neîncetat în inimă,ca pe o forţă ascunsă şi mângâiere supremă, propriul său visnesăbuit, de copil. În ce priveşte ţinta călătoriei mele, asupra căreiaam fost chestionat în faţa Înaltului Scaun înainte de admiterea înConfrerie, ea era simplă, în vreme ce unii confraţi mărturiseau ţeluripe care eu mă declaram, fireşte, gata să le stimez, dar nu izbuteamsă le pătrund pe de-a-ntregul. Unul din ei, de pildă, era căutător decomori şi nu-l preocupa nimic altceva decât să ajungă la un tezaurpreţios, numit de el „Tao", în timp ce altul îşi pusese în minte săprindă un şarpe anume, pe care îl credea înzestrat cu puteri fer-mecate şi îl numea Kundalini. În schimb, scopul călătoriei şi al vieţiimele, ce mi se înfiripase ademenitor în visuri încă din adolescenţă,era acesta: să dau ochii cu frumoasa prinţesă Fatme şi, de va fi cuputinţă, să-i câştig dragostea.În momentul acela, când am avut norocul să fiu primit înConfrerie, adică îndată după sfârşitul marelui război, ţara noastrăera plină de mântuitori, profeţi şi apostoli, de presimţiri aleapocalipsei ori nădejdi legate de naşterea unui al treilea Reich.

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->