Anexa 1

Ionică mincinosul
Alexandru Mitru

1. Trăia odată un băiat căruia nu-i plăcea să-şi ajute părinţii. Îi spunea
tatăl său:
- Ionică, vezi de fă cutare sau cutare lucru!
- Îl fac îndată, tătucă! răspundea băiatul.
Se prefăcea că ajută. Şi n-ajuta. Merge treaba asta o dată, de două ori, de
trei ori.
Începe să simtă tătâne-su că umblă cu lucruri necurate. Pune la cale să-l
lecuiască.
*

2. Odată vine feciorul înaintea tatălui său şi rosteşte cu glas mieros:

- Tătucă! Mi-ai făgăduit că-mi vei face şi mie nişte opincuţe, dacă oi fi
vrednic. Uite opincuţele astea vechi s-au ponosit!
-Păi, eu, băiete mi-am ţinut făgăduiala. Acum rămâne să-mi arăţi şi tu cât
eşti de vrednic. Urcă-te chiar acum în pod şi vântură bine grâul de acolo, apoi o
să-ţi primeşti răsplata.

*
3. Se urcă-n pod băiatul. Se pitulează sub scară şi stă acolo un ceas. Pe
urmă se întoarce.
- Am vânturat grâul, tătucă, să-mi dai opincile!
- Aleei, măi băiete, ţi-am spus să vânturi grâul. Fă treaba cum se cuvine,
apoi îţi vezi opincile făgăduite.
Aşa că pleacă, se suie-n pod, se joacă cu mâţele şi se întoarce.
- Ai vânturat, măi, grâul, ori ba? întrebă tatăl.
- L-am vânturat, zise băiatul bucurându-se dinainte de opincuţele
cele noi.
- Nu e adevărat! se amărăşte tatăl. Haide cu mine şi-am să-ţi arăt.

*
4. Se urcă amândoi în pod. Vântură tatăl grâul înaintea lui Ionică. Şi
ce credeţi? Sub grâu el ascunsese o pereche de opincuţe cum nu se văd pe
oriunde.
S-a plecat băiatul să pună mâna pe opinci. Tatăl nu l-a lăsat. Le-a pus
într-un cui, deasupra laviţei pe care dormea Ionică. Să vadă, să înţeleagă bine,
că minciuna are picioare scurte şi întotdeauna o ajunge din urmă adevărul.