Professional Documents
Culture Documents
Rezumat........................................................................................................i
Justificarea temei.......................................................................................ii
I. Plan de idei................................................................................................1
1. Introducere..............................................................................................2
2. Tipuri şi caracteristici ale materialelor inteligente..........................6
2.1 Clasa materialelor care îşi pot schimba proprietaţile...........................8
2.2 Clasa materialelor care fac schimb de energie..................................11
3. Aplicaţii în arhitectură şi design ale materialelor inteligente.....15
3.1 Sisteme şi elemente de control..........................................................15
3.2 Produse inteligente............................................................................16
3.3 Sisteme, ansamble şi componente inteligente..................................17
3.4 Sisteme structurale............................................................................19
4. Nanotehnologia....................................................................................19
5. Energia: Comportament, Fenomen şi Mediu................................22
6. Reconceptualizarea mediului uman................................................23
6.1 Mediul termal.....................................................................................24
6.2 Mediul luminos...................................................................................25
6.3 Mediul acustic....................................................................................26
6.4 Mediul inteligent determinat de emergenţă........................................27
V. Concluzii....................................................................................................39
VI. Bibliografie................................................................................................40
Motto
Această nouă epocă inteligentă trebuie salutată cu o minte deschisă şi acceptată ca o
noua etapă ce ne va conduce într-un bun final către culmile universului.
Rezumat
Justificarea temei
1
II. Materiale şi medii inteligente aplicate în arhitectură
1. Introducere
S-a presupus că abilităţile magice ale materialelor inteligente erau chestiuni tehnice
pe care nu un arhitect sau designer le-ar fi putut desluşi, ci mai degrabă un inginer.
Designerii considerau că aceste noi şi sofisticate tehnologii şi materiale se potrivesc perfect
în practica lor, astfel obiectul era creat mai simplu şi responsabilităţile designerului erau
bazate pe materialul în sine ca intenţii de manifestare. Conturând aceste tehnologii din
punctul de vedere al designului, arhitecţii şi designerii ratau oportunitatea de a exploata
proprietăţi şi comportamente fără precedent care puteau conduce către modalităţi de
abordare radicale în design, în comparaţie cu manifestarea îngrădită a designului de către
hegemonia practicii anterioare.
Dacă ne uităm în acelaşi timp la activitatea desfăşurată de către oamenii de ştiinţă şi
ingineri, ne lovim de aceleaşi probleme echivalente. Multe dintre descoperirile timpurii au
fost direcţionate către minituarizare şi/sau simplificare a tehnologiilor existente. Astfel,
procesele de producţie au fost adaptate acestor materiale, şi progresul a permis fabricarea
la nivelul nano, dezvoltarea a trecut de la rezolvarea problemelor la accelerarea
tehnologiei. Nenumărate materiale şi tehnologii au apărut, toate căutându-şi o casă sau o
potenţiala aplicaţie.
În general arhitecţii şi designerii nu trebuie să ştie cum funcţionează un anumit lucru,
doar, pragmatic vorbind, trebuie să ştie cât de mare e şi cum arată. Această abordare
limitează profesia de designer, care nu exploatează în totalitate aceste tehnologii şi
totodată neagă o viziune coerentă a viitorului în care să ajute în mod direct la dezvoltarea
ştiinţei şi ingineriei, creând un mediu fluid între cunoaştere şi aplicaţie.
Plecând de la afirmaţia “ce este sus este şi jos”, chiar dacă arhitecţii doresc să
producă faţade inteligente, aceste tehnologii nu pot acţiona la nivel normativ, la nivelul
clădirii, deoarece cele mai multe dintre aceste noi tehnologii prestează la nivel molecular şi
micro, care în viitor poate vor fi demodate dar dezvoltarea structurii teoretice va transcede
toate specificaţiile şi va fi aplicabilă oricărui material nou cu care ne vom confrunta. Avioane
inteligente, locuinţe inteligente, textile care memorează forma, maşini micro, structuri care
se asamblează singure, vopsea care îşi shimba culoarea, nanosisteme. Vocabularul
materialelor s-a schimbat radical din anii ’90, când schiurile pentru zăpada erau considerate
2
obiect reprezentativ pentru un material in
nteligent. Definite
D ca
a “materiale
e de ultimă
ă generaţie
e
und într-un
care răspu n mod inte
eligent asu
upra acţiun
nii exercita
ată de med
diul înconjurător” [2],
materialele
e inteligentte au deve
enit răspun
nsul mult aş
şteptat al marilor
m întrrebări tehnologice ale
e
secolului 21.
2
“Prin ana
alogie cu ştiinţele biologice,
sistem
mele intelig
gente pot îndeplini funcţii de
e
activattori (muşchi), de se
enzori (nerrvi) sau de
e
control (creier). Noţiunea d
de materia
al inteligent
ă la un nivel mai înalt de
poate fi extinsă e
intelige
enţă artificcială, prin
n încorporrarea une
ei
"funcţii de învăţa
are". Rezultă un material foarte
e
ent care poate deteccta variaţiille mediulu
intelige ui
şi-şi po
oate modiffica caracte
eristicile prroprii astfe
el
Figura 1. Peretele
P polivvalent imagin nat de Mike încât să
s controleze variaţţiile care au
a generat
Davies în 19 981 descria o faţadă care e putea prote
eja
aceasttă modificcare. S-au dezvolttat, astfel,
împotriva so oarelui, vântu ului şi ploii, dar
d în acelaşii
timp asigura a izolarea, ve entilaţia şi păătrunderea noţiunile de "inte
eligenţă pasivă" (ca
are permite
e
luminii şi al cărei
c straturii cuprinse înttre cele douăă
foi de sticlă urmau să aibă doar câţţiva microni în î doar re
eacţia la mediu)
m şi d
de "intelige
enţă activă"
grosime.
(http://facad
desconfidentiial.blogspot.ccom/2010_08 8_ (care reacţione
ează în mod discret
d la
a
01_archive.h html)
constrrângeri me
ecanice, te
ermice sau electrice
e
exterio
oare, ajusstându-şi ccaracteristiicile printr-
un sistem de fee
ed-back)”[1
1].
Spre de
eosebire de multe
e domeniii
ştiinţifice în care
e tehnologiile benefic
ciază de un
n
flux co
ontinuu, multe
m dome
enii legate de design
n
şi în particular
p a
arhitectura nu au schimbat prea
a
multe în privinţa utilizărrii tehnolog
giilor şi a
materialelor din
n secolul 19. Relaţia între
e
Figura 2. Ca
F apricorn Housse din Düsse eldorf, arhitec
ctura şi materiale a fost destul de
e
G
Germania, prooiectat de Ga atermann + Schossig
S
A
Architektenîn 2006 reprezzintă unul din n numeroase ele eviden
ntă până
ă la Re
evoluţia Industrială.
exemple ale faţadei
f intelig
gente, care se
s bazează pep
in
ntegrarea într-un modul-ffaţadă ceva mai m Materiialele erau
u alese pra
agmatic, pentru
p uzu
ul
m
macroscopic şi deci mai re ealistică a ellementelor de
în
ncălzire, ventilaţie, iluminnare etc. lor şi disponibillitate, sau erau ale
ese formal,
(h
http://www.niikiomahe.com m/architecturre-
pentru
u calităţile lor ornamentale şi frumuseţea
f a
d
design/capriccorn-house-by-gatermann n-schossig-in
n-
g
germany/) aparen
ntă. Şi tottuşi, materialele au progresatt,
3
apărând drept cea mai potrivită şi deci vizibila manifestare a identităţii unei construcţii atât
în exterior cât şi în interior. Drept rezultat, arhitecţii din zilele noastre se gândesc la
materiale ca parte a unei palete de design din care materialele pot fi alese şi aplicate
precum suprafeţe vizuale şi compoziţionale.
Materialele inteligente sunt deseori considerate a fi extensia logică a traiectoriei în
dezvoltarea industriei materialelor către performanţe mult mai selective şi specializate.
Proprietăţile acestora sunt schimbătoare şi astfel răspund nevoilor tranzitive, fluctuante. De
exemplu, materialele fotocromice îşi schimbă culoarea când sunt expuse la lumină: cu cât
lumina incidentă este mai intensă cu atât suprafaţa este mai întunecată. Acest exemplu
reprezintă o proprietate destul de atractivă pentru un material şi pentru designul unei
construcţii, deoarece acestea se confruntă mereu cu schimbări din exterior şi interior.
Arhitecţii au încercat să integreze în practica lor materialele inteligente alături de cele
convenţionale, dar din păcate cele dintâi reprezintă o deviere radicală de la “normativ”. În
timp ce materialele standard sunt statice, în sensul că ele sunt folosite pentru a rezista
forţelor diverse, materialele inteligente sunt dinamice, în sensul că reacţionează
răspunzând câmpurilor de forţe. De multe ori un design este realizat cu intenţia de a stabili
o imagine sau multiple imagini secvenţiale, pe când în cazul unui material inteligent trebuie
să ne gândim ce vrem ca el să facă, nu cum am vrea doar să arate. Astfel înţelegerea unui
material trebuie să depăşească proprietăţile lui şi să se concentreze pe fizica şi chimia
fundamentală a interacţiunilor materialului cu mediul său înconjurător.
O constrângere majoră care
ne limitează gândirea noastră
curentă despre materiale este
acceptarea faptului că învelişul
spaţial se comportă precum o
graniţă. Noi concepem o cameră ca
fiind un container plin cu aer şi
lumină, care este mărginit şi
diferenţiat prin suprafeţele sale. De
Figure 3. Tunelul ce duce într-o singură direcţie realizat de asemenea considerăm că învelişul
Olafur Eliasson în 2008 ce deschide graniţele fizice către o unei clădiri marchează şi separă
experienţă unică în lumină şi spaţiu.
(http://www.wired.com/culture/art/news/2007/09/eliasson) mediul exterior de cel interior.
Presupunerea că graniţele fizice sunt tot una cu cele ale spaţiului a condus către o
4
concentrare ridicată asupra sistemelor faţadelor integrate şi multifuncţionale, cât şi pentru
alte elemente de interior, precum tavanele şi pardoselile. În 1981, Mike Davies a
popularizat termenul “perete polivalent”, care descria o faţadă care putea proteja împotriva
soarelui, vântului şi ploii, dar în acelaşi timp asigură izolarea, ventilaţia şi pătrunderea
luminii (Fig.1). Imaginea sa a secţiunii peretelui ca un sandwich format din reţele
fotovoltaice, senzori în straturi, folii radiante, membrane microscopice şi pelicule
meteorologice, a influenţat mulţi arhitecţi şi ingineri în căutarea “super faţadei”. Acest scop
a condus şi către căutarea unui “super material” care poate integra într-unul cele mai
diverse funcţii necesare unei faţade atât de complexe (Fig. 2).
Ca exemplu reprezentativ ilustrat în
Figura 4, aerogelul a luat naştere, devenind
materialul de vis pentru arhitecţi: acest material
izolează bine, deşi permite pătrunderea luminii,
este foarte uşor dar îşi păstrează forma iniţiala
fără probleme. Deşi, la origine, materialul este
hidrofil, prin intermediul unui tratament chimic, el
poate fi convertit la hidrofobie; se topeşte numai
la temperaturi de peste 1200 grade Celsius, are
o conductibilitate apropiată de zero şi este
considerat materialul solid cu cea mai mică
densitate posibilă, conţinând aer în proporţie de
99,8%. Un centimetru cub din aerogel cântăreşte
Figura 4. Aerogelul are o densitate de doar trei 3 miligrame, puţin mai mult decât aerul, iar
ori mai mare decât aerul, dar poate suporta
greutăţi deosebite şi este un foarte bun izolator. dimensiunea totală a golurilor din interiorul său
Aerogelul a fost descoperit în 1931 dar
este similară cu cea a unui teren de fotbal,
exploatarea acestuia a inceput din anii 1970.
(http://dornob.com/aerogel-see-through-strong- aproximativ 7000 metri pătraţi. Mai mult de atât,
as-steel-ligher-than-air/)
un burete de aerogel de numai două grame
poate susţine greutatea unei cărămizi de 2.5 kilograme. Pe baza matricei aerogelului
oamenii de ştiinţa au mai creat câteva variaţiuni, care îi imită în general caracteristicile, dar i
le şi modifică sau sporesc. Este vorba despre materiale precum: nanogelul, sol gelul,
hidrogelul, xerogelul, seagelul sauchalcogelul, şi acestea, probabil, promisiuni ale unei vieţi
mai bune în viitor. Cum va evolua povestea materialului-minune vom vedea în deceniul
următor [2].
5
Pentru a pune capăt paradigmei instituite
hegemomic a materialului de a fi nimic mai mult
decât un artifact visual, este necesară
schimbarea gândirii; astfel în loc doar să
vizualizăm rezultatul final, trebuie să ne
imaginăm acţiunile şi interacţiunile
transformatoare. Ce era odată un perete
albastru poate fi simulat de către o pânza
subţire ca de păianjen plină de minuscule
puncte care-şi schimbă culoarea şi care
răspund poziţiei luată de privitor cât şi locaţiei
soarelui pe cer (Fig. 5). Acele imense sisteme
de încălzire, ventilare şi condiţionare, pot fi
înlocuite cu micro maşini, poziţionate discret,
6
evenimentele schimbătoare ale mediului, procesează
acele informaţii senzoriale şi apoi acţionează asupra
mediului. Inteligent ca descriere este abilitatea de a
aduna cunoştinţe, de a demonstra o bună judecată şi de
a poseda rapiditate în înţelegere. Aceste descrieri nu le
fac întru totul dreptate materialelor inteligente dar sunt
un început.
Fie că este vorba de o moleculă, un material, un
Figura 7. Material textil imprimat Figura 8. Substanţă fotocromicăîn Figura 9. Placă pentru decor din
cu cernuluri fotocromice. suspensie expusă treptat luminii solare. material termocromic.
(http://www.fashioningtech.com/pr (http://www.icmm.csic.es/solgel/sol- (http://www.despoke.com/2010/05/
ofiles/blogs/smart-materials-kit) gel_photochromic_coatings.html) 23/multi-sensory-materials/)
mediu sau printr-un input de energie asupra materialului. Acest tip de material își poate
schimbă una dintre proprietăţi ca răspuns al unei schimbări a condițiilor de mediu, și face
acest lucru fără a necesita un control extern.
a) Materialele fotocromice (Fig. 7, 8) beneficiază de o gamă largă de aplicații,
începând de la ochelari de soare la tratarea ferestrelor și elementelor de fațada,
toate cu scopul de a controla amplificarea luminii solare.
b) Materialele termocromice (Fig. 9) absorb căldura, ceea ce conduce la o reacție
chimică indusă termic sau o transformare a a fazei. De exemplu, filmul de cristale
lichide poate fi formulat să-și schimbe temperatura între 30 şi 120 de grade
Celsius și poate fi suficient de sensibil încât să detecteze temperaturi de 0.2
grade Celsius.
Aceste materiale pot fi disponibile în multe forme precum cristalele lichide în filme
termocromice, utilizate pentru testarea bateriilor sau termometre, sau leucovopseluri care
8
au de asemenea multe aplicări.
În arhitectură şi designul de mobilier,
căutarea unui mijloc de expresie pentru localizarea
prezenței umane în cadrul unui element sau pe o
piesă de mobilier, a luat sfârșit prin găsirea unor
materiale care spre exemplu, sunt sensibile la
Figure 10. Luminiscenţă mecanocromică căldura corpului uman și păstrează “amprenta” unei
(http://blog.everydayscientist.com/?p=1383)
persoane care luase loc pe obiectul respectiv de
mobilier. Acesta imagine dispare cu timpul. Aceeași
inițiativă a prins interes și pentru configurarea
exteriorului unei clădiri, dar are dezavantajul unui
comportament degradabil atunci când este expus
lungimilor de undă ultraviolete.
9
de material polarizator unite printr-o soluție de cristale lichide. Un curent electric
traversează lichidul şi determină alinierea cristalelor, așa încât lumina nu poate
pătrunde printre ele. Fiecare cristal este precum un cofraj care fie permite luminii
să treacă, fie o blochează.
f) Polimerii conductori și conductorii inteligenți sunt și ei un subiect de interes
pentru designeri și arhitecţi, datorită numărului mare de aplicații. Unii polimeri pot
avea comportamente de semiconductori și pot fi chiar emițători de lumină.
Mușchii artificiali au fost dezvoltați prin utilizarea polipirorilor sau filmelor de
polianilină. Alți conductori inteligenți sunt fotoconductorii şi fotorezistorii care
manifestă schimbări în conductivitatea electrică atunci când sunt expuși unei
surse de lumină. Piroconductorii sunt materiale ale căror capacitate de
conductivitate este dependentă de temperatură și pot avea conductivitate minimă
când se află în prezența unei temperaturi critic redusă. Conductivitatea
magnetoconductorilor răspunde puterii aplicării unui câmp magnetic. Toți acești
conductori sunt sau pot fi aplicați multor tipuri de senzori.
g) Materialele reologice
schimbătoare de proprietăți cuprind
materialele fluide și vâscoase, care
răspund prin schimbarea proprietăților în
urma aplicării unui câmp magnetic (Fig. 13)
sau electric. Fluidele electroreologice în
special sunt ceva mai interesante. Atunci
când un câmp electric este aplicat unui
fluid electroreologic, vâscozitatea acestuia
Figure 13. Ferofluid situat pe sticlă deasupra unui
magnet. Acesta este un material magneto-reologic crește sesizabil, iar când câmpul electric
constituit din particule coloidale feromagnetice
suspendate într-un lichid purtător, utilizat în prezent este îndepărtat, vâscozitatea revine la
în diverse domenii (electronică, medicină, artă,
optică etc). stadiul inițial. Acest fenomen poate fi
(http://en.wikipedia.org/wiki/Ferrofluid) utilizat în fabricarea multor produse, în
particular în design poate fi folosit de exemplu, pentru scaune care conțin fluid
reologic încastrat în tăblie sau mânere, și care își pot modifica rigiditatea în
funcție de confortul dorit printr-un impuls electric. Același principiu se poate folosi
și pentru pături, în particular saltelele de dormit.
h) Alte materiale care își pot schimbă proprietăţile.
10
O schimbare a stării din solidă în lichidă sau din lichidă în gazoasă și vice-versa
are loc la o temperatură exactă, astfel locația unde energia este absorbită sau
degajată poate fi prezisă bazată pe compoziția materialului. Aceste procese sunt
reversibile și materialele care permit schimbarea stărilor de agregare pot suporta
un număr nelimitat de cicluri fără degradare. Exemple ca hidrații de sare, parafină
și acizii grași sunt bine cunoscute, dar aici putem adauga tehnologiile bazate pe
pelete care sunt folosite în conexiunea sistemelor de radiere a căldurii
pardoselilor, şi tehnologiile bazate pe materialele schimbătoare de stări aflate în
microcapsule încastrate în textile care sunt proiectate să existe într-o stare
jumătate solidă, jumătate lichidă apropiate ca temperatură de cea a pielii umane.
Astfel, când corpul unei persoane generează căldură, materialul își schimbă
starea de agregare absorbind căldura în exces, păstrând corpul la o temperatură
comfortabilă, răcoroasă, iar atunci când acesta se răcește și încălzirea este
necesară, aceste materiale degajă căldură schimbându-şi starea de agregare [3].
11
a) Materiale emițătoare de lumină
În această categorie se numără materialele cu următoarele proprietăți:
Luminiscența reprezintă capacitatea unui material
de a emite lumină care nu este cauzată de fenomenul de
incandescență, ci mai degrabă prin alte mijloace, cum ar
fi acțiunea chimică. Dacă emisia are loc mai mult sau
mai puțin instantaneu, este utilizat termenul de
fluorescență. Dacă emisia este mai lentă sau întârziată
la ordinul de microsecunde sau milisecunde, se
utilizează termenul de fosforescență. În unele cazuri,
Figura 14. Meduza bioluminiscentă emisia de lumină poate continua mai mult timp după
(http://www.zientzia.net/argazkia_ikusi.
îndepărtarea sursei de alimentare, astfel electronii devin
asp?Artik_kod=6302)
captivi datorită caracteristicilor materialului și apare
fenomenul de inerție luminoasă.
Fotoluminiscența se referă în general la un soi de
luminiscență care are loc atunci când energia incidentă
asociată cu o sursă externă de lumină acționează
asupra unui material care atunci reemite lumina la un
nivel energetic mai scăzut.
Figura 15.Fir electroluminiscent Chimoluminiscența are loc atunci când excitarea
(Addington M.D., Schodek D.L., Smart
Materials and New Technologies for provine de la o acțiune chimică de un fel sau altul. O
architecture and designprofessions, ed. sub-clasă a chimoluminiscenței, numită uzual
Architectural Press, UK, 2005)
bioluminiscență este în mod particular interesantă,
deoarece asigură fenomenul de incandescență (Fig. 14) al diverselor tipuri de insecte
emițătoare de lumină precum licuricii, peștii de Malacosteus care străbat mările întunecate
cu ajutorul luminii proprii, unele specii de calamari care îşi pot modifica luminiscența pentru
a se potrivi cu cea a lunii sau a soarelui etc.
Materialelor electroluminiscente (Fig 15) le corespunde o sursă de excitare sub
forma unui voltaj aplicat sau al unui câmp electric. Culoarea emisă de aceste materiale
depinde de nivelul de impuritate al materialului care formează ionii activi.
Electroluminiscentă materialelor este larg utilizată pentru a crea benzi şi panouri luminoase
de toate tipurile. Câteva exemple sunt panourile din polimeri care pot fi realizate în diverse
12
forme care totuși pot susține un câmp electric, şi alte materiale care pot fi utilizate ca
substrat precum sticla, ceramica şi masele plastice.
Un exemplu des folosit este lampa luminiscentă
care consumă puţină energie şi nu generează
căldură. Astfel realizează luminarea uniformă a
suprafeţei care apare la fel de intensă din toate
unghiurile şi neavând multe componente, nici nu se
sparg la fel de uşor.
Alte materiale/compuse emiţătoare de lumină
Figure 16. Tavan acoperit cu o “pânză” Aici putem menţiona tehnologiile fotovoltaice,
formată din mii de fire din fibră optică.
(http://ilanel.posterous.com/delight-cloth- fibra optica, fototranzistorii care sunt similari în
light-emitting-textile-comprise) sensul ca convertesc energia radiată din lumină în
curent. “Fibra optică (Fig. 16) este o fibră de sticlă sau plastic care transportă lumina de-a
lungul său folosindu-se de proprietaţile reflectorizante ale materialului din care este
constituit. Fibrele optice sunt utilizate in numeroase aplicaţii, pentru iluminat și
transportarea imaginii, permițând astfel vizualizarea în zonele înguste, iar unele fibre optice
proiectate special sunt utilizate în diversi senzori și laseri”[4]. Led-urile (diode emiţătoare de
lumină) sunt bazate pe inversul efectului fotovoltaic. Acesta este un semiconductor care
luminează când un curent electric îl traversează, proces opus celulei fotovoltaice.
Laserele reprezintă un mijloc important în
tehnologia de astăzi. Lumină laserului este creată
prin intermediul emisiei stimulate. Într-un laser, un
electron poate fi provocat să se deplaseze dintr-o
stare de energie în alta datorită unui input de
energie şi astfel să emită un foton de lumină. Există
multe tipuri de lasere care se bazează pe diferite
Figura 17.Laser verde şi rubiniu. metode de excitare şi utilizează diferite materiale.
(http://partywarehouse.co.nz/zen/index.php?
Astfel sunt lasere cu rubin (Fig. 17) , lasere cu gaz
main_page=disco_lights_pw)
şi altele, care au puterea diferită şi pot fi folosite
pentru tăierea diverselor materiale, în imprimante, în construcţii etc.
b) Materialele piezoelectrice (Fig. 18)
Efectul piezoelectric implică utilizarea unui material piezoelectric în care o forţă
mecanică aplicată produce o deformaţie care în schimb produce un curent electric sau
invers, un curent electric aplicat care cauzează o deformaţie mecanică în material care
13
poate fi folosită pentru generarea unei forţe. Acest efect
piezoelectric este utilizat în multe produce precum
microfoane şi boxe, sonerii, senzori, dispozitive de
comandă, reducătoare de vibraţii în general.
a) Aliaje cu memoria formei
Poate suna surprinzător dar, ramele de ochelarii
care se pot îndoi, stenturi medicale (tuburi artificiale)
care se folosesc pentru deschiderea arterelor,
Figura 18.Un nou tip de material
piezoelectric are capacitatea de a microvalve şi diverse sisteme de acţionare împart
converti 80% din energia cinetică în aceeaşi tehnologie. “Cercetări de dată recentă au arătat
energie electrică. Acesta reprezintă un
film cauciucat compus din silicon şi că fenomenul pe care îl numim „memorie” nu este
nanopanglici din zirconat de titaniu.
caracteristic, în exclusivitate regnului animal. După ce s-
(http://www.psfk.com/2010/01/princeton
-university-creates-new-piezoelectric- a vorbit despre o memorie a organelor din corpul uman,
material.html)
despre memoria firului de nailon, despre păstrarea
îndelungată a amprentelor energetice, ca nişte
„semnături” ale diferitor corpuri, sau despre aşa-zisa
memorie a apei (sau mai corect a gheţii), iată că a venit
şi rândul sistemelor materiale să prezinte nu numai
fenomene de memorie termică sau mecanică ci chiar
şi„inteligenţă”[5]. Comportamentul acestor dispozitive se
15
corespunde cu cele ale corpului uman, devenind o suprafaţă aproape nervoasă (pg. 32).
Există multe tipuri de senzori şi traductori printre care menţionăm senzorii de lumină,
de sunet, termali, de umiditate, de poziţie, de proximitate, de mişcare, de atingere, chimici,
magnetici, de mediu, biosenzorii s.a.
16
Textile care sunt în legătură cu
lumina şi culoarea, acestea transmiţând sau
reflectând lumina sau radiaţiile.
Ţesături din fibră optică şi
electroluminiscente care au remarcabile
caracteristici vizuale.
Textile respirabile care sunt în
legătură cu porozitatea sau permeabilitatea.
Figura 21. Materialul luminiscent schoeller®- Textile termocromice şi fotocromice
dynatec apare ca o structură 3D formată dintr-
o reţea filigranatăşi lână care poate fi utilizată care îşi schimbă proprietăţile atunci când apare
cu succes în designul interior.
un stimul exterior. Acestea totuşi tind să se
(http://www.news-
messefrankfurt.com/techtextil/index.php?sprac degradeze când sunt expuse radiaţiei ultraviolete
he=eng&start=0)
şi nu pot fi utilizate pe termen lung în exterior [7].
Textile care conţin materiale ce-şi schimbă starea de agregare, astfel putând
absorbi, depozita şi elibera cantităţi mari de energie sub forma căldurii latente.
17
Au fost dezvoltate diverse tipuri de faţade deosebite din punct de vedere estetic şi
funcţional dar cele mai interesante produse care poate pe viitor pot fi aplicate şi pentru
faţade au fost experimentate prin crearea unor pereţi puţin spus interactivi. Aici voi prezenta
două exemple: Peretele Aegis Hyposurface şi peretele de gheaţă “Ice”.
Figura 21.Peretele de gheaţă “Ice” dezvoltat de Klein Dytham Architecture and Toshio Iwai reprezintă o
instalaţie de 5x3.5 m de sticlă suspendată asemenea unei stalactite. Senzorii infraroşii din spatele suprafeţei
detectează prezenţa vizitatorului de la 500 de milimetri distanţă, moment în care peretele interacţionează cu
mişcările corpului creând fluctuaţii.
(http://createanddestroy.wordpress.com/2006/11/22/bloomberg-ice-marunouchi-tokyo/)
a) Peretele de gheaţă “Ice” dezvoltat de Klein Dytham Architecture and Toshio Iwai
reprezintă o instalaţie de 5x3.5 m de sticlă suspendată asemenea unei stalactite
(Fig. 21). “Senzorii infraroşii din spatele suprafeţei detectează prezenţa vizitatorului
de la 500 de milimetri distanţă, moment în care peretele interacţionează cu mişcările
corpului creând fluctuaţii. Senzorii transformă mişcările şi contactele în semnale
acustice şi optice care se desfăşoară sub forma unor modele inteligente, ca o flacăra
ce poate fi manipulată ce distribuie umbre electronice pe ecran” [8].
b) Peretele Hyposurface va fi discutat pe larg pe post de studiu de caz în finalul lucrării.
Aceste două suprafeţe îşi pot găsi diverse aplicaţii, în principal în domeniul
divertismentului, al spectacolului, putând fi prezente în spaţii generoase pentru a anima
atmosfera şi a-i conferii clădirii o aură modernă. Acest gen de suprafeţe experimentale
pot fi utilizate în cadrul centrelor SPA care prin jocurile de lumină şi semnalelor acustice
încântă vizitatorii şi oferă unicitate, atrăgând pe viitor alţi clienţi.
18
3.4 Sisteme structurale
“Structura unei clădiri sau ansamblu se comportă precum un schelet uman, astfel
când sunt solicitate de forţe exterioare, acestea se deformează, se mişcă în diferite direcţii.
Aici apare noţiunea de structură inteligentă care poate avea capacitatea de a-şi monitoriza
starea de sănătate şi de a trimite alerte atunci când este în pericol. Astfel se propune
dezvoltarea “învelişului inteligent” care reprezintă o structură de suprafaţă cu capacitatea
de a simţi prin toate punctele sale, dar şi structuri cu senzori incorporaţi de detecţie şi
sisteme de analiză care vor monitoriza starea de sănătate a structurii”[9].
Cercetătorii din Japonia au introdus noi metode care pot preveni degradările şi
avariile structurale prin mijloace care utilizează tehnologiile de fibră optică, piezoelectricele,
magnetostrictivele, rezistenţă electrică, magnetoreologia şi electroreologia.
Desigur că multe dintre materialele, ansamblele şi metodele prezentate mai sus
depăşesc bugetul impus pentru majoritatea construcţiilor şi a proiectelor de infrastructură,
dar potenţialul acestora impune reformularea practicii de arhitectură şi design.
4. Nanotehnologia
19
Senzori care detectează şi identifică agenţi chimici sau biologici periculoşi în aer
Tehnici de a curăţa chimicalele periculoase din mediu înconjurător” [10].
Multe produse care utilizează nanotehnologia
sunt deja disponibile iar posibilităţile viitoare par să
fie fără margini în diferitele domenii precum
biomedicina, computerele, energetica şi designul de
material. Scopul cercetărilor este de a aduce la
lumina posibilităţile de aplicare oferite de
nanomateriale într-un anumit sector şi de a examina
noile materiale din punctul de vedere al arhitecţilor,
designerilor de interior şi al designerilor în general.
Lumea materialelor ştiinţifice este martora unei
revoluţii în explorarea materiei la o scară redusă.
Particulele subatomice au fascinat lumea încă din
Figura 22. Nanotuburile de carbon care prima jumătate a secolului 20, iar acceleratoarele
reprezintă folii de grafit având grosimea de
doar un atom care se formeazăîntr-un care utilizează energie înaltă permit penetrarea
cilindru, sunt nu numai de 50 de ori mai constituentelor particulelor subatomice.
rezistente decât oţelul şi de 10 ori mai
uşoare, dar sunt şi transparente şi Putem să ne imaginăm dispozitive mişcătoare
conductoare electric. care sunt de 1000 de ori mai mici decât o bacterie, şi
(http://www.nanotechblog.org/page/27/)
maşinării complexe de mărimea unui virus. De fapt,
chiar virusul în sine reprezintă o maşinărie creată de
natură. Reducerea dimensiunii şi consecvenţa
explorării proprietăţilor este fără limită.
Nanoarhitectura este conversia arhitecturii
către revoluţia nano a secolului 21. Nanotehnologia
împreună cu arhitectura marchează stilul
nanoarhitectural, care este de fapt reprezentat de
utilizarea nanotehnologiei în arhitectură care
contribuie cu noi materiale, forme şi configuraţii ale
Figure 23. Peri adunaţi în jurul unei sfere clădirilor. Arhitecţii şi designerii vor trebui să fie
de polistiren. deosebit de conştienţi în privinţa compoziţiei şi
(http://nanoscale-materials-and-
nanotechnolog.blogspot.com/search) consecinţelor care derivă din materialul ales. Astfel,
este foarte important ca designerii să fie informaţi în legătură cu descoperirile ştiinţifice.
20
Astazi designerii au fost chiar inspiraţi de nanotehnologie din punct de vedere artistic în
acest caz, creând nano-arta (Fig.23). Un domeniu de design care va fi influenţat de
nanotehnologie este mediul inteligent. Aici, nanosenzorii încastraţi vor produce recepţia ca
răspuns exact al aspectelor arhitecturale. De vreme ce arhitectura inteligentă va avea stări
schimbătoare şi o comunicare greoaie, arhitecţii se vor concentra pe relaţii şi pe aspectele
şi formele de design din faza de creaţie. Este destul de posibil ca ambele, adică formele si
relaţiile dintre ele, să producă regula unui sistem după care spaţiile arhitecturale inteligente
vor funcţiona.
Materialele minune Nanotech au potenţialul de a revoluţiona ce şi cum vom construi.
Într-o bună zi nanotuburile de carbon şi alte nanomateriale vor transforma radical paleta de
materiale, astfel încât folii de grosimea hârtiei vor putea susţine greutatea unei întregi
clădiri. Cercetări concrete în acest domeniu au fost efectuate de către doi cercetători de
origine rusă, Andre Geim şi Konstantin Novoselov, distinşi cu premiul Nobel în anul 2010
pentru pentru lucrările lor revoluţionare asupra grafenului .
Nanotuburile de carbon (Fig.22) care reprezintă folii de grafit având grosimea de
doar un atom care se formează într-un cilindru, sunt nu numai de 50 de ori mai rezistente
decât oţelul şi de 10 ori mai uşoare, dar sunt şi transparente şi conductoare electric.
Nanotuburile beneficiază deja de sute de aplicaţii, de exemplu sunt folosite în armarea
betonului şi distribuirea medicamentaţiei către celulele individuale. Alte câteva exemple
care sunt în acelaşi timp şi aşteptări ale viitorului apropiat sunt nanocompozitele
consolidate ale oţelului, betonului, sticlei şi maselor plastice care vor îmbunătăţi
performanţele, durabilitatea şi media de rezistenţă la greutate ale acestor materiale. Sticla
nano-armata poate fi utilizată în curând şi pe post de închidere dar şi de structură.
Cercetările în derulare care vor apăra vehiculele armatei împotriva bombelor, folosind
nanofibre din policarbonat armat, pot fi aplicabile suprafeţelor vitrate ale clădirilor.
Funcţiile nano ale materialelor au fost utilizate prea puţin sau chiar deloc în designul
interior. Spaţiile interioare necesită optimizare prin utilizarea strategică a nanosuprafetelor
ţinând cont de principiile estetice, economice şi ecologice. Îmbunătăţirea confortului şi
eficacitatea costului trebuie să meargă mână în mână. Estimarea costurilor ar trebui să ţină
cont nu numai de cheltuială iniţială dar şi de costurile următoare, care se reduc
considerabil.
Unul din studiile de caz prezente în această lucrare va consta în aplicarea
nanotehnologiei, in particular nanotehnologia “verde” în cadrul designului interior al unui
salon de spital.
21
5. Energia: Comportament, Fenomen şi Mediu
22
lumina are un comportament la scară micro, şi aceleaşi rezultate pot fi obţinute prin
schimbări microscopice în condiţionarea suprafeţei ca acelea care au loc acum prin
schimbări majore în cadul clădirii. Luând în considerare scara în noua definiţie a graniţei ca
zonă de tranziţie, putem începe să recunoaştem ca mediile energetice pot apărea şi
dispărea în locaţii multiple şi fiecare va marca o stare unică şi singulară. Mediul nostru
înconjurător nu este atât de omogen pe cât presupunem, ba chiar reprezintă o colecţie
tranzitorie a multiplelor şi diferitelor comportamente aflate între graniţe.
23
câmpuri de energie stimulatoare care pot produce schimburi de căldură, apariţia luminii sau
recepţia sunetului. Decât să caracterizăm un întreg mediu ca reprezentat de o mărime a
temperaturii, sau un nivel constant de iluminare, vom defini mediul doar prin tranzacţiile sau
schimburile sale de energie de-a lungul graniţelor, incluzând cele ale corpului uman.
Această abordare este consistentă cu înţelegerea actuală a sistemului senzorial al corpului
uman. Fie că este vorba de caracteristicile termale, optice sau aurale, simţurile corpului
uman nu răspund condiţiilor existente de temperatură, iluminare etc, dar mai degrabă
răspund ratei de schimbare a energiei de-a lungul unei graniţe (Fig. 24). De exemplu,
senzaţia de frig nu reprezintă un mediu la o temperatură scăzută, ci mai degrabă ne indică
faptul că rata de schimb a transferului de energie termală dintre mediu şi corpul uman este
în creştere, iar temperatura poate să fie sau poate să nu fie unul dintre contribuitorii la
această creştere [12]. În mod esenţial, corpul uman se simte pe el însuşi prin intermediul
acestei reacţii la mediul înconjurător, nu simte pur şi simplu mediul. Acesta lume reală
omniprezentă care ne este atât de familiară prin senzaţii, nu este de fapt ceea ce pare.
Figure 25. Mediul termal dintr-o încăpere fluxuri laminare şi turbulente, stratificări de
diagnosticat cu ajutorul unui scanner termal temperatură si densitate, fluctuaţii de presiune –
3D.
(http://www.hitachi- toate simultane. Mecanismul termal al corpului
pt.com/products/ac/building_system/datacente uman este chiar mai complex decât cel al unei
r/diagnosis_heat.html)
încăperi.
Scopul unui arhitect sau designer este de a lua toate măsurile pentru a asigura
sănătatea, bunăstarea şi buna dispoziţie a corpului uman. Corpul uman are capacitatea de
a-şi menţine sănătatea proprie într-o măsură destul de mare, chiar dacă temperatura
periferică a pielli poate varia de la 10 la 40 grade celsius şi totuşi fără consecinţe grave.
Receptorii pielii răspund celor două clase ale stimulilor de mediu, energia mecanică şi
electromagnetică. Termoreceptorii nu simt deloc temperatura ambientală, mai degrabă
24
răspund diferenţei dintre temperatura pielii şi împrejurimi. Temperatura pielii reprezintă una
dintre cele mai variabile răspunsuri termo-regulatoare ale corpului uman, şi deci putem
presupune ca diferenţa se comută încontinuu. Putem spune că devenim conştienţi de
împrejurimi când apare o diferenţă în “diferenţă”. Corpul uman nu este un termometru, dar
reprezintă cea mai comună entitate de schimbare de căldură în cadrul unei clădiri [13].
Temperaturile de suprafaţă ale unei clădiri, în particular cele orientate spre exterior
precum pereţii, ferestrele, acoperişurile şi pardoselile, sunt aproape tot timpul diferite faţă
de temperatura ambientală a aerului, astfel producând fluxuri de plutire de-a lungul
suprafeţelor. Mediul termal de interior, decât să fie o stare delimitată singulară, reprezintă
de fapt o colecţie vastă de stări, fiecare având limite sale. Sistemele de încălzire, ventilare
şi condiţionare sunt proiectate în relaţie cu scara clădirii, dar regimul termal operează la
scări mult mai mici. Răspunsul ideal se petrece la limită, iar scara este comportamentul.
Tehnologiile şi materialele inteligente, datorită scării lor reduse, într-un bun final vor asigura
o acţiune locală şi directă care ne va permite să proiectăm mai degrabă un mediu termal
decât unul care reduce la zero împrejurimile.
25
Producerea luminii artificiale este cel mai ineficient proces în cadrul unei clădirii, şi
astfel se întrevăd posibilităţi de înlocuire cu dispozitive fluorescenţe, care sunt de cinci ori
mai eficiente decât cele incandescente şi lămpi cu descărcare de intensitate mare (HID),
care sunt de două ori mai eficiente decât mijloacele fluorescente. Materialele inteligente pot
avea un impact major asupra economisirii energiei, în special prin sistemul pe care îl pot
forma.
26
6.4 Mediul inteligent determinat de emergenţă
Emergenţa este strâns corelată cu biologia evoluţionară, inteligenţa artificială, teoria
complexităţii şi cibernetică. Una din cele mai simple şi mai comune definiţii ale emergenţei
este aceea de sumum al proprietatiilor unui sistem care nu pot fi deduse din componentele
acestuia – ceva mai mult decât suma tuturor părţilor. O definiţie mai riguroasă, mai
ştiinţifică, este aceea că emergenţa se referă la studiul producerii formelor şi la studiul
sistemelor naturale care au o complexitate ireductibilă (Fig. 26), dar şi la aparatul
matematic necesar pentru a modela asemenea procese într-un mediu computaţional.
Pentru a folosi cuvinte mai simple, putem spune că, pentru ca arhitectura să poată
beneficia de ideile emergenţei, trebuie să căutăm principiile şi dinamica organizării şi
Figura 26. Pavilionul Oceanic
proiectat de Emergent Architecture şi
Kokkugia ca propunere pentru
expoziţia Yeosu 2012 din Korea,
reprezintă un exemplu al aplicării
emergenţei în arhitectură. Această
structură celebrează oceanul ca fiinţă
plină de viaţăşi co-existenţa culturii
umane şi a ecosistemelui oceanic.
Construcţia se bazează pe
conglomerarea de bule din membrana
moale îmbinate prin intermediul unui
fuzelaj-coca.
interacţiei, legile matematice pe care sistemele naturale le urmează şi care pot fi utilizate la
sistemele construite artificial.
Deşi matematica a jucat un rol vital în arhitectură încă de la începuturi, se simte
nevoia unei abordări matematice mai avansate în arhitectura curentă. Acest lucru este
datorat: 1) eliberarea de sub dominarea geometriei ortogonale necesită o precizie mai mare
în ceea ce priveşte interfaţa dintre definiţia arhitecturală a formei şi procesele constructive
generate de computer; 2) proiectul ingineresc pentru geometriile complexe trebuie să aibă
un fundament matematic solid.
Forma şi comportamentul sunt rezultatul proceselor ce au loc în sistemele complexe.
Procesele produc, elaborează şi menţin forma sistemelor naturale, şi aceste procese sunt
cele care includ schimburi dinamice cu mediul înconjurător. Există modele generice în
procesul de autogenerare al formelor, şi în formele însele. Geometria joacă atât un rol local
cât şi unul global în dinamica interrelaţionată a modelelor şi a formelor în morfogeneză
(crearea de forme care evoluează în timp şi spaţiu) autoorganizata.
Formele îşi menţin continutatea şi integritatea prin schimbarea aspectului lor, dar şi
27
Figure 27. Acoperirea Curţii Principale a British Museum, Londra. Exemplu de arhitectură emergentă rezultat
din proiectarea unei suprafeţe complexe (imagine dreapta) în cadrul unui experiment al Genr8.
(www.courses.arch.hku.hk)
al comportamentului, şi prin iteraţii continue desfăşurate de-a lungul mai multor generaţii.
Formele pot fi găsite ca manifestare în orice populaţie, şi acolo unde apare o comunicare
efectivă între forme, apare un comportament colectiv şi implicit inteligenţa. Sistemele din
care reiese o formă sunt menţinute de către fluxul de energie şi informativ din sistem.
Modelul de curgere are variaţii constante ajustate să menţină echilibrul prin aşa numitul
efect de “feedback” cu mediul înconjurător. Evoluţia naturală nu este un sistem individual,
dimpotrivă, reprezintă mai multe sisteme care colaborează şi " co- evoluează ” cu o
autonomie parţială şi cu o anumită interacţiune între ele. O formă emergent întreagă poate
fi o forma a altui sistem emergent de nivel mai înalt, iar ceea ce numim proces pentru un
sistem, pentru celalat poate reprezenta mediul înconjurător [15].
Aparatul matematic la care face referire teoria emergenţei este unul destul de
complicat şi cu siguranţă nu îşi are locul aici. Cu toate acestea, ideile principale sunt cele
exprimate deja în această lucrare. Nu putem trece însă mai departe fără să amintim măcar
câteva dintre numele teoriilor care stau la baza emergenţei: teoriile proceselor şi ale
formelor, modele de comportament şi autoorganizare, geometrie şi morfogeneză, dinamica
diferenţierii şi a integrării, teoria sistemelor, teoria complexităţii, genetic comportamentului
colectiv etc.
Emergenţa este de o importanţă monumentală pentru arhitectură, necesitând o
reviziure substanţială în modul în care realizăm design-ul (Fig. 27). Putem folosi modelele
matematice menţionate mai sus pentru a genera design-uri, forme şi structuri evolutive în
procesele morfogenetice în cadrul mediilor computaţionale. Criteriile natural pentru
selectarea “celui mai bun” pot fi dezvoltate într-o manieră necesară pentru a corespunde
cerinţelor de performanţă arhitecturală, incluzând aici şi cerinţele de integritate structurală.
28
Strategiile de design nu sunt cu adevărat revoluţionare dacă nu includ iteraţii ale modelării
fizice (interacţii ale “genotipului” cu “fenotipul”), încorporând efecte de autoorganizare a
materiei, acolo unde nanotehnologia (subiect abordat în capitolul 4 al lucrării) poate juca un
rol vital.
Logică emergenţei ne cere să
recunoaştem că totuşi, clădirile au un timp
de viaţă, de cel puţin câteva decenii în
mod normal, şi că pe întreg parcursul
vieţii lor trebuie să menţină un sistem
complex de energie şi sisteme de
materiale. La sfârşitul acestei vieţi, aceste
locuinţe trebuie dezasamblate şi materia
Figura 28. Rampa din cadrul clădirii parlamentului fizică refolosită. Sistemul mecanic hibrid
German Reichstag. Exemplu de arhitectură emergentă.
(http://archide.wordpress.com/2008/11/12/reichstag- cu procesor central folosit în prezent
german-parliament-by-foster-and-partners-berlin- limitează potenţialul unei locuinţe
germany/)
”inteligente”. Comportamentul inteligent al clădirilor individuale poate fi mult îmbunătăţit
dacă se va trece la un comportament colectiv al sistemelor distribuite.
Trebuie să extindem această gândire dincolo de răspunsul oricărui sistem individual
la mediul înconjurător. Fiecare clădire este parte a mediului înconjurător pentru vecinii săi;
rezultă că inteligenţa urbană individuală poate fi atinsă prin extinderea comunicării de date
între sistemele de clădiri învecinate. Infrastructura de transport urban trebuie să fie
organizată pentru a avea sisteme de răspuns similar, nu numai pentru a controla mediul
intern al staţiilor de autobuz sau metrou, dar şi pentru a reuşi să răspundă fluctuaţiilor
traficului de călători. Dacă vom reuşi să facem o legătură între sistemele de infrastructură şi
grupurile de clădiri inteligenţe vom reuşi să ducem gradul de emergenţă la un nivel
superior.
Ne aflăm la începutul unei schimbări sistematice, de la design-ul şi producerea
clădirilor individuale la o ecologie în care design-urile revoluţionare au o inteligenţă
suficientă pentru a se adapta şi a comunica, şi din care vor rezulta în final oraşele
“inteligente”. Un exemplu reprezentativ al aplicarii energentei este în cazul „Proiectului
Venus”, numit utopic de unii critici. Acesta susţine un plan de acţiune durabil care propune
schimbarea socială către pace şi capacitatea de a se susţine. Soluţiile propuse sunt
revoluţionare din punct de vedere arhitectural, urbanistic, ecologic şi economic.
29
III. STUDII DE CAZ
Figura 29. Ilustraţie a procesului de igienizare prin spitale a super-gandacilor, iar trusturile de
aplicarea nanotehnologiei verde, care are ca scop sănătate încearcă să găsească noi
producerea de nano materiale şi produse care nu
dăunează mediului înconjurător sau sănătăţii omului, modalităţi de a menţine standardele de
şi care vor oferi soluţii în rezolvarea problemelor
igienă în spitale. Aceleaşi preocupări se
legate de mediu.
(http://bertmaes.wordpress.com/2009/07/15/part-2- regăsesc şi în industria alimentară şi
green-technology/)
farmaceutică.
Vopselurile nano-tehnologice pentru pereţi, tavane şi diverse suprafeţe ar putea fi
folosite pentru a distruge super-gandacii din spitale atunci când luminile fluorescente sunt
aprinse (Fig. 29). De asemenea unităţile pentru îngrijirea copiilor, centrele de tratament dar
şi grupurile sanitare domestice ar beneficia de un bun control al igienei. În toate aceste
locuri, igiena de suprafaţă ar putea fi îmbunătăţită prin acţiunea luminii fluorescente asupra
suprafeţelor catalitice, cum sunt vopselurile care conţin nanotitaniu. Acestea ar încetini
contaminarea şi reduce costurile de întreţinere [16].
30
O nouă abordare a lansării nanotehnologiei în materialele textile, care reprezintă o
preocupare majoră a sănătăţii publice, este reducerea răspândirii germenilor rezistenţi la
medicaţie, precum infecţiile cu MRSA (Methicillin-resistant Staphylococcus aureus). Un
factor important din cazul problemei MRSA este rezultat din folosirea textilelor
convenţionale precum halatele, perdelele, aşternuturile şi feţele de pernă din cadrul
spitalelor. Ca rezultat sterilitatea mediului spitalicesc reprezintă o preocupare majoră. Este
plănuită dezvoltarea industriei fabricării textilelor nanoderivate care vor ajuta spitalele în
lupta lor împotriva MRSA.
Figura 30. Saloane de spital. Nanotehnologia va ajuta arhitecţii să realizeze proiecte şi facilităţi pentru
spitale mult îmbunătăţite pentru beneficiul societăţii şi al sănătăţii publice. Funcţii precum modul de lucru
eficient, siguranţa, igiena şi întreţinerea fără costuri mari, continuă să fie prioritare când e vorba de design.
(http://www.niagarahealth.on.ca/construction/new-health-care-complex/)
Spitalul şi igiena merg mână în mână. Aspectul igienei se adresează prin funcţiile
antibacteriene. Este foarte folositor ca toate întrerupatoarele, butoanele de atenţionare,
mânerele şi suprafeţele de gresie şi faianţă să beneficieze de un strat antibacterian care în
acelaşi timp să nu fie lipicios (Fig. 30). Membrana protectoare anti-bacteriană omoară
bacteria iar suprafaţa nelipicioasă asigură ca bacteria distrusă să nu formeaza un bio-film,
care ar face procesul reversibil. De asemenea aceste materialele pot contribui şi la
creearea unui mediu confortabil, dar mai ales sigur. Toate obiectele şi instalaţiile sanitare
sunt echipate cu o suprafaţa nelipicioasăşi usor de curăţat care uşurează procesul de
igienizare. Datorită suprafeţei hidrofobă, murdaria nu se lipeşte uşor şi de asemenea este şi
rezistentă la zgârieturi. Suprafaţa meselor şi garniturile sunt de asemenea rezistente la
zgârieturi şi anti-amprente. Toate aceste calităţi sunt bine venite şi în cadrul centrelor de
tratament de tip spa şi balneoclimaterice, care utilizează ape de izvor iodurate,
clorurosodice, calcice, magnezice şi sulfuroase şi care în timp pot degrada obiectele
sanitare şi instalaţiile.
Textilele pot servi de asemenea la purificarea aerului şi asigurarea unei atmosfere
31
confortabile la care pot contribui vopselurile, perdelele, pernele de scaun şi alte
elemente.Mirosurile deranjante pot fi descompuse chimic fără probleme, dar şi cataliza
oxidativă, mirosuri şi poluanţi precum nicotina şi formaldehida sunt eliminaţi în câteva ore,
mai ales că acestea sunt cauzele altor efecte asupra pacienţilor precum alergii, lăcrimare,
migrene.
În cadrul spitalului pot fi folosite suprafeţe vitrate care se curăţă singure, asigurând
Figure 31. Saloane de tratament SPA. Proprietăţile nano-suprafeţelor antibacteriene, uşor de curăţat,
hidrofobe şi antizgârieturi crează un mediu inteligent şi sunt bine venite şi în cadrul centrelor de tratament de
tip spa şi balneoclimaterice, care utilizează ape de izvor iodurate, clorurosodice, calcice, magnezice şi
sulfuroase şi care în timp pot degrada obiectele sanitare şi instalaţiile.Utilizarea nano-suprafeţelor reduce
costurile, economiseşte resurse precum apa şi energia, şi nu în ultimul rând sporeşte calitatea vieţii
pacienţilor dar şi a angajaţilor.
(http://www.la2day.com/health_beauty)
astfel vederi clare. Lumina UV provoacă o reacţie foto catalitică care descompune murdăria
cu ajutorul bioxidului de titaniu. Datorită faptului că este o suprafaţă hidrofilă, ploaia nu
produce picături pe geam ci pelicule de apă care curăţă şi ce reziduri au mai rămas.
Intervalele de curăţare se pot mări semnificativ. Ferestrele electro-cromatice pot întuneca
lumina din cameră în mod eficient şi prietenos printr-o singură comutare, în contrast cu
ferestrele eletro-cromatice tradiţionale care necesită curent continuu. Astfel cu o singură
comutare a întrerupătorului, fereastra optimizată este întunecată şi rămâne în acest stadiu
pana cand o noua comutare o transforma din nou intr-o fereastra transparenta. până când
o nouă comutare o transformă din nou într-o fereastră transparentă. Ferestrele foto-
cromatice care se întuneca odată ce soarele apune, sunt folositoare pe partea sudică a
clădirilor pentru a proteja pacienţii care sunt imobilizaţi în pat de lumină orbitoare şi pentru a
asigura o atmosferă comfortabilă. Ambele ferestre, electro şi foto-cromatice întunecă
cameră dar permite pacientului de a vedea afară [16].
32
2. Peretele interactiv Aegis Hyposurface
33
Pistoanele pot crea forme în relief de aproximativ 60 de cm şi pot ajunge la o viteză de
deplasare de până la 100Km/h.
Interfaţa sistemului este prietenoasă şi conectează Hyposurface direct la mouse-ul
utilizatorului care poate coregrafia secvenţele de mişcare ale afişajului în timp real.
Costurile sistemului de afişaj sunt destul de mari, iar montarea este realizată sub
îndrumarea unui specialist [17].
Peretele Hyposurface este în sine un organism, care răspunde, impresionează şi apare
organic ca natura, oferind nesfârşite posibilităţi de manifestare (Fig. 34). Acesta poate
transforma orice spaţiu într-o experienţă de neuitat, în special pentru faptul că poate fi
montat pe atât pe verticală cât şi pe orizontală, creând tavane sau pereţi dinamici.Datorită
acestor multiple calităţi, utilizările suprafei Hyposurface pot începe de la simple afişaje în
holuri şi foyere clădirilor (Mall-uri, Centre de frumuseţe, Clădiri de birouri etc) la camere de
jocuri asemenea unui întreg Hypo-spatiu. Potenţialul cel mai ridicat al acestui afişaj este în
publicitate şi marketing, în special datorită caracterului de „neuitat” al Hyposurface.
Această piesă marchează tranziţia de la spaţiul autoplastic (determinat) către cel
aloplastic (interactiv, nedeterminat), o nouă specie de arhitectură reciprocă. Nu puţini sunt
de acord cu această afirmaţie, dovada fiind numeroasele premii pe care le-a strâns în
decursul anilor şi expoziţiile la care a participat din anul 2000 încoace.
Figura 34. Sistemul electronic are rolul de a transminte extrem de rapid informaţiile
suprafeţelor acţionând pistoanele pentru a deforma suprafaţa complexă 3D de metal şi
cauciucîn sincronizare cu un spectaculos joc de lumini inclus. Pistoanele pot crea forme
în relief de aproximativ 60 de cm şi pot ajunge la o viteză de deplasare de până la
100Km/h.
(http://www.hyposurface.org/) 34
3. Viaţa artificială în arhitectură
“Inteligenţa artificială, care poate fi modelată prin simulare pe calculator, implică cinci
caracteristici de bază: 1-senzitivitatea; 2-impresionabilitatea (memorie); 3-modificabilitatea
(adaptare şi învăţare); 4-activitatea (realizare de sarcini şi acţiuni) şi 5-imprevizibilitatea
(posibilitatede abatere de la experienţa anterioară). Totuşi, manifestările
inteligenţeiartificiale nu pot fi privite drept produse ale conştiinţei artificiale,
deoareceaceasta nu poate fi încă modelată” [18].Preocuparea de-a crea
inteligenţăartificială a pornit de la noţiunea de structură adaptivă. Spre deosebire
destructurile convenţionale, care au doar rolul de-a suporta sarcinile statice şidinamice,
structurile adaptive îşi pot modifica caracteristicile în funcţie desolicitări, putând face faţă,
de exemplu unor modificări de formă.
Sistemele şi formele complexe ale naturii se nasc din procese evoluţionare. Pe langă
aceasta, formele vii cresc, iar creşterea este un proces complex, interrelaţionând contribuţii
ale genotipului cu contribuţiile variabile ale dependenţelor fenotipice. În natură, genotipul
reprezintă suma constituţiei genetice a unui individ, în timp ce fenotipul este produsul
interacţiunii dintre genotip şi mediul înconjurător. Proprietăţile emergente şi capacităţile
naturale rezultă din procesele generative care lucrează asupra versiunilor succesive de
genom. Acest genom reprezintă date în formă compactă care sunt transformate în biomasă
de o complexitate structurală din ce în ce mai mare.
Un scop fascinant este acela de a instrumenta procesele naturale de creștere și
evoluție, de a modela ideile esențiale ale emergenței, și apoi de a le combina într-un cadru
computațional. Scopul este acela de a da naștere unui instrument de design generativ care
poate produce forme arhitecturale complexe și adaptive.
La Universitatea MIT a fost creat un grup de experți în tehnologie computaționalăși
arhitecți. Aceștia au examinat potențialul sinergiei arhitecturii cu inteligența artificială, viața
artificialăși cu știința materialelor, și au dezvoltat un prototip software pentru un instrument
încorporat într-un sistem CAD.
Încorporând tehnici computaționale generative avansate și tehnici de modelare a
mediului fizic, Genr8 este ultimul instument de design de acest fel. Acesta folosește pentru
adaptare un algoritm bazat pe studiul populatiei, algoritm înrudit cu evoluția, și un algoritm
generativ înrudit cu creșterea. Genr8 este o combinație unică de algoritmi computaționali
revoluționari și algoritmi generativi bazați pe sistemele Lindemmayer. Un sistem
Lindemmayer este un tip particular de sistem dinamic simbolic în care evoluția sistemului
35
posedă o interpretare geometrică bazată pe grafica turtleși a fost introdus de Aristid
Lindemmayer pentru a modela dezvoltarea biologică. Seymour Papert a inventat grafica
turtle ca un sistem pentru translatarea unei secvenţe de simboluri ale unui alfabet în mişcări
ale unui automat, numit broască (turtle) pe un mediu de vizualizare (ecran grafic), oferind
astfel copiilor un obiect programabil pentru facilitarea învăţării informaticii (prin intermediul
limbajului LOGO). Sistemul de bază este următorul: fixăm un pas d reprezentând distanţa
în pixeli parcursă de broască în cadrul unei operaţiuni de mişcare. Se mai defineşte un
unghi u, în mod uzual u fiind de tipul 360/n, cu 1 n 360. Pentru reprezentări mai
complexe se poate modifica şi culoarea segmentelor de dreaptă figurate. În acest mod,
sistemul Lindemmayer (L-sistemul) este definit complet.
Genr8 a fost implementat ca un plug-in
pentru modelatorul 3D Maya și fiind bazat
pe selecții dinamice, variații și moșteniri,
acesta permite o simulare stocasticăși
revolutionară a structurilor și a suprafețelor
geometrice (Fig. 35).
Pentru a putea realiza puterea
generativă a acestui instrument
revoluționar este necesar săîntelegem mai
bine cadrul teoretic și mediul
Figure 35. O formă emergentă complexă dezvoltată
utilizând Genr8 ca un plugin pentru Maya. computațional. Genr8 permite explorarea și
(http://www.creativecrash.com/maya/downloads/scripts
dezvoltarea suprafețelor geometrice în
-plugins/modeling/surface-tools/c/genr8-for-maya-
2011x64-windows-7x64) spațiul 3D care are condițiile virtuale ale
unui mediu real. Această explorare este facilitată de un instrument revoluționar care
produce populații de suprafețe în mai multe generații iar dezvoltarea este guvernată de un
algoritm ce mimează creșterea organică (Fig. 36). Inițial fiecare suprafață este un poligon
echilateral. După aceea, fiecare suprafață devine mai mare și mai complexă dupe ce este
revizuităîn mod repetat folosind un set de reguli unic. Procesul de creștere este inspirat de
sistemele Lindemmayer, care dau naștere la forme exploatând interacțiunea dintre două
componente: o sămânță a unei forme și reguli care specifică cum se schimbă elementele
formei, și un proces grafic care reinterpreteazăîn mod repetat regulile în raport cu forma
actuală.
36
Modelul specific de creștere
implementat în Genr8 este bazat pe
sistemele extinse Hemberg-Lindenmayer
care sunt o extensie a sistemelor
Lindenmayer prin faptul că permit creșterea
suprafețelor în spațiul tridimensional. De
asemenea include algoritmi complecși și un
mediu fizic simulat. De aceea, sistemele
extinse generează suprafețe care sunt
Figure 36. Genr8 permite explorarea şi dezvoltarea crescute efectiv, în comparație cu
suprafeţelor geometrice în spaţiul 3D care are
sistemele clasice care doar incrementează
condiţiile virtuale ale unui mediu real. Această
explorare este facilitată de un instrument revoluţionar suprafețele, deoarece toate părțile unei
care produce populaţii de suprafeţe în mai multe
generaţii iar dezvoltarea este guvernată de un algoritm
suprafețe sunt modificate de-a lungul
ce mimează creşterea organică. întregului proces. Suprafața este construită
(http://www.creativecrash.com/maya/downloads/scripts
-plugins/modeling/surface-tools/c/genr8-for-maya- de jos în sus,iar toate părțile sistemului
2011x64-windows-7x64) răspund la interacții locale. Suprafața este
reprezentată de o structură de date care conține un set de margini, verticale și regiuni.
Deoarece toate marginile pot fi rescrise de-a lungul întregului proces de creștere, toate
părtile unei suprafețe se modificăîn mod continuu. Aceste interacții sunt complexe iar
interpretarea sistemelor extinse este neliniară, astfel încât rezultatul procesului de creștere
este imprevizibil. Rezultatele fenotipice sunt influențate atât de specificațiile genotipice cât
și de condițiile de mediu. Atunci când se combină un proces de creștere cu generarea de
forme este imperativ să situăm sistemul în contextul unui mediu virtual – în cazul lui Genr8,
unul care are gravitație, frontiere și atractori. Folosind Genr8, un designer poate specifica
mediul înainte de folosirea instrumentului, ceea ce are un impact semnificativ asupra
procesului de creștere [19].
Combinarea unui algoritm generativ cu unul de creștere face din Genr8 un
instrument extrem de interesant. Oamenii de știință din domeniul IT-ului sunt interesați de
evoluție de câteva decenii, și au creat algoritmi bazați pe selecție, moștenire și variație, și
alți operatori. Calculul evoluțional a fost aplicat până acum în domeniul optimizării. Cu toate
acestea, conține un proces adaptiv și orientat spre descoperire, care este foarte potrivit ca
instrument de design. În Genr8, o populație de design-uri individuale poate fi generatăși
testată pentru a-l găsi pe cel mai bun, iar acestea pot fi apoi recombinate și modificate
pentru a produce design-uri „descendente” îmbunătațite care mai păstrează ceva din forma
37
inițială, totul integrat într-o formă neliniară. (Cu alte cuvinte, într-o populație de suprafețe,
cea mai „bună” este cel mai probabil aleasă ca părinte al generației următoare. Aceasta
transmite mai departe materialul genetic care este supus la variații. Această variație este
mutația biologicăși crossover-ul genelor din biologie). În Genr8 unele criterii de evoluție
sunt cuantificabile în mod explicit și surprind trăsături pertinente, locale sau globale pentru
suprafața geometrică, cum ar fi mărimea, gradul de netezire, simetrie și subdiviziuni. În
abordarea tradițională a algoritmilor evolutivi, utilizatorul reglează funcția care stabilește
starea cea mai „bună” prin atribuirea unei valori fiecărui membru al populației. În contrast,
Genr8 are un sistem încorporat care îi permite automatizarea acestei funcții. Acest lucru
deschide posibilitatea unei noi interacții mai puternice între designer și procesul evolutiv
prin intermediul întreruperii, intervenției și al reluării anumitor pași. Acest lucru crează un
feedback între evaluarea internă făcută de Genr8și alte criterii externe de-a lungul unui
proces evolutiv. Întreruperea permite designerului să oprească căutarea evolutivăîn orice
moment. În acest punct, designerul este liber să exporte și să analizeze populații
individuale sau întreaga populație de forme, inclusiv mediul înconjurător. În final, utilizatorul
poate relua căutarea evolutivă din punctul în care a fost întreruptă. Această abilitate de a
schimba parametrii și de a cartografia caracteristicile fenotipice emergente în interiorul
genotipului permite o evoluție deosebit de performantă a suprafeței care este deschisă unui
spectru larg de procese externe.
Genr8 aduce trei lucruri inovative. În primul rând acesta folosește pentru suprafață
atât o reprezentare a genomului (sistemele extinse Hemberg-Lindenmayer) cât și o
reprezentare a fenotipului (suprafața). În al doilea rând sunt procesele evolutive în care
genomul este interpretat în mod repetat pentru a genera o suprafață. Și, în al treilea rând,
posibilitatea întreruperii, intervenției, informării și al reluării procesului evolutiv. Prin toate
aceste caracteristici, se indică o potențială folosire a tehnologiei computaționale evolutive în
arhitectura care merge dincolo de o înțelegere simplistă a geometriei computaționale
născută „peste noapte” și culeasă „de dimineață”.În schimb, posibilitățile incluse în structura
computațională a lui Genr8 indică un proces integrat de evoluție adaptivă, evaluare
continuă și sistematizare a speciilor,sugerează recunoaşterea şi instrumentarea modelelor
performante de suprafeţe complexe. O dată ce modelări complexe şi tehnici de evaluare
noi, cum sunt analiza elementului finit şi dinamica fluidelor, pot fi unite cu tehnica
computaţională evolutivă, un nivel necunoscut de complexitate a design-ului va putea fi
atins.
38
IV. Relaţia diserţatie-prediplomă
V. Concluzii
Multe dintre materialele şi tehnologiile inteligente explorate în această lucrare sunt
din punct de vedere economic greu de atins de către majoritatea bugetelor alocate
clădirilor sau proiectelor de infrastructură, iar multe dintre ele pot părea legate de
domeniul SF, dar avantajele sunt importante deoarece condiţiile şi implicaţiile acestor
materiale pot pătrunde în fiecare etapă a proiectării şi la fiecare nivel.
Potenţialul regândirii normativului de materiale prin includerea materialelor
inteligente se extinde mult în afara noţiunilor de eficienţă şi promptitudine. În prezent
dispunem de tehnologii cu ajutorul cărora am putea realiza aproape orice, chiar dacă
rareori acele lucruri sunt vizibile. Astfel obiectul creat de om poate susţine mai degrabă
scopul proiectării acestuia decât existenţa ca manifestare fizică proprie.
Această nouă epocă inteligentă trebuie salutată cu o minte deschisă şi acceptată ca
o noua etapă ce ne va conduce într-un bun final către culmile universului.
39
VI. Bibliografie:
[1] Newham R.E. si Rushau G.R. , ”Electromechanical properties of smart materials”, J.
Intell. Mater. Syst. and Struct., 1993.
[2] Addington D.M. si Schodek D.L., “Smart Materials and New Technologies for
architecture and design professions”, Architectural Press, UK, 2005.
[4] Gersil K.N., “Fiber Optics in Architectural Lighting”, McGraw-Hill, USA, 1999.
[6] Ashby M.F., “Materials and Design: The Art and Science of Material Selection”,
Elsevier Science, Oxford, UK, 2002.
[7] Braddock S.E. si Mahoney M.O.,“Technotextiles”, Thames and Hudson, New York,
USA, 1998.
[8] Michael Fox, “Interactive Architecture”, Miles Kemp, Princeton Architectural Press,
New Jersey, USA, 2009.
[9] Gandhi M.V. si Thompson B.S., “Smart materials and structures”, Chapman and Hall,
London, 1992.
[12] Lupton E., “Skin: Surface, Substance and Design”, Princeton Archiectural Press,
UK, 2002.
[13] Banham R., “The Architecture of the Well-Tempered Environment”, 2nd ed., The
Architectural Press Ltd., USA, 1984.
[14] Plummer H., “The Architecture of Natural Light”, London: Thames & Hudson, 2009.
[15] Mark Goulthorpe and DECOi Architects, “The Possibility of (an) Architecture:
Collected Essays”, Routledge , UK, 2008.
40
[16] Smith G.B. si Granqvist CG. S., “Green Nanotechnology: Energy for Tomorrow's
World”, CRC Press, USA, 2010.
[17] Weinstock M., “The Architecture of Emergence: The Evolution of Form in Nature
and Civilisation”, Wiley, Hoboken, USA, 2010.
[18] Green H.S. si Triffet T., ”Modelling intelligent behavior”, J. Intell.Mater. Syst. and
Struct., 1993.
[19] Schmitt G. et al., “Future Cities”, eCAADe 2010 Conference, ed. Vdf
Hochschulverlag AG, Zurich, Elvetia, 2010.
41