CUVÂNT ÎNAINTE
Este aproape o banalitate să spui că trăim într-o civilizaţie a contradicţiilor.În fiecare zi omul îşi demonstrează geniul în domeniul ştiinţific şi suntemconvinşi că acest geniu – dacă de el este vorba, nu are limită, într-atât de mult ş
i-ademonstrat puterea de câteva decenii încoace.
Dar această evoluţie ştiinţifică fulgerătoare nu se produce în mod uniform,deoarece există multe domenii unde mentalitatea omului se opune oricărei forme deprogres sau – şi mai rău – uneori are tendinţa d
e a regresa.
Nutriţia este, din nefericire, una dintre aceste discipline rămase în urmă, undemai domneşte şi o totală anarhie. Fiecare consideră că are dreptul de a spune ceva şitoată lumea se îndeamnă să spună ce dă Dumnezeu.Ş
i a
ş
a vor r
ă
mâne lucrurile, atât timp cât problema va fi deschis
ă
, iar solu
ţ
ia definitiv
ă
nu va fiacceptat
ă
de to
ţ
i.
Adevărul în privinţa nutriţiei este cunoscut totuşi, dar el rămâne privilegiulcâtorva oameni de ştiinţă şi membri foarte specializaţi ai corpului medical. Adevărulştiinţific este ascuns – din rutină şi din ultra-conservatorism – de către cea mai mareparte a pseudo-profesioniştilor în dietetică.E greu să accepţi aceasta realitate, deoarece ea se bazează pe patru criteriice se opun credinţelor tradiţionale şi zdruncină de-a dreptul ideile moştenite şipracticile curente ce decurg din ele. Aceste patru criterii sunt următoarele:
1. –
Teoria caloriilor este falsă.
Aceasta constituie o ipoteză fără fundamentştiinţific, iluzorie în măsura în care adoptarea regimurilor hipocalorice duceîntotdeauna la eşecuri.
2. –
Proastele obişnuinţe alimentare
şi, în special, excesiva rafinare a unoralimente, precum şi natura lor îndoielnică, stau la originea dereglării metabolismuluicontemporanilor noştri. De aceea trebuie să învăţăm să alegem bine în privinţaglucidelor.3. – De asemenea, este foarte important să deosebim grăsimile binefăcătoarede grăsimile dăunătoare, alegându-le pe cele bune.
4. –
Trebuie sa ne îmbogăţim alimentaţia cu fibrele
pe care le conţin mai alesfructele, legumele verzi, legumele uscate şi pâinea integrală."Secretele nutriţiei" constituie, întrucâtva, adevărul în această problemă,esenţialul a ceea ce trebuie să ştim despre un subiect a cărui importanţă este maimare decât ne imaginăm. Căci aceste taine îi privesc nu numai pe aceia care vor saslăbească ori să-şi stabilizeze greutatea – fără constrângeri şi privaţiuni – ci şi peaceia care vor să-şi regăsească vitalitatea fizică şi intelectuala optimă.
OBEZITATE ŞI CIVILIZAŢIE
Îngrăşarea – şi ca urmare obezitatea – este un fenomen social. Este,întrucâtva, sub-produsul civilizaţiei.Daca observăm ce se petrece în societăţile primitive, putem constata că, îngeneral, această problemă nu există.De asemenea, obezitatea este inexistentă la regnul animal, cel puţin laspeciile care trăiesc în mediul lor natural, numai animalele domesticite de om cunoscaceastă suferinţă.Paradoxal, tocmai în societăţile cele mai evoluate se întâlneşte cel mai desexcesul ponderal. Se pare că acesta este corolarul nivelului de viaţă. De altfel,fenomenul a fost constatat de-a lungul întregului curs al istoriei.Cu unele excepţii, cei mai graşi indivizi se găseau întotdeauna la categoriilesociale cele mai bogate.
Deseori, excesul de greutate era considerat ca o virtute. Era sim
bolul reuşitei sociale, dar şial sănătăţii înfloritoare.Nu se spunea gras şi sănătos?Astăzi mentalităţile au evoluat, deoarece – în afara faptului că s-au modificatcanoanele de frumuseţe – oamenii au devenit conştienţi de neajunsurile greutăţiiprea ma
ri.
Obezitatea este considerată un pericol, deoarece se ştie că reprezintă unmare factor de risc pentru sănătate.Dacă analizăm problema obezităţii în lume, suntem obligaţi să constatăm căîn Statele Unite, cea mai bogata ţară din lume, este cea mai catastrofală situaţie.Or, dacă luăm în consideraţie modul de hrană al americanilor, este uşor sădeducem că tocmai proastele obişnuinţe alimentare stau la baza obezităţii lor. Iaraceastă realitate se înrăutăţeşte pe zi ce trece.Contrariu a ceea ce lasă să se înţeleagă unii practicieni, obezitatea nu este ofatalitate şi, chiar daca originile sale sunt – în majoritatea cazurilor – ereditare, nueste mai puţin adevărat că ele sunt consecinţa relelor obişnuinţe alimentare.A aborda acest subiect lăsând în urmă aspectul esenţial al problemei,înseamnă a ne ocupa numai de simptome (greutatea), neglijând cauza. Eşeculdieteticii tradiţionale se datorează tocmai acestei abordări trunchiate. În loc săcăutăm să scăpăm de simptome, prin intermediul unor regimuri de înfometare, amface mai bine să analizăm de ce ne îngrăşam. În loc să adoptăm prosteşte liste demeniuri gata făcute, numărând caloriile sau cântărind alimentele, mai bine amîncerca să înţelegem cum ne funcţionează organismul şi în ce fel va putea el săasim
ileze diferitele categorii de alimente.
Slăbirea şi stabilizarea greutăţii trec, după părerea mea, printr-o fazăeducativă obligatorie şi, înainte de a începe punerea în practică a metodei descrise înaceasta carte, eu vă propun să străbateţi trei etape, care constituie o adevăratăconştientizare a principiilor ei.Mai întâi, conştientizarea jalnicelor obişnuinţe alimentare dobândite în câtevadecenii, asociate cu rafinarea excesivă a unor alimente, care stau la origineadestabilizării progresive a metabolismului nostru. Această situaţie este cea careduce, în consecinţa, la obezitate şi boală.Apoi, o conştientizare a modului în care ne funcţionează corpul. Trebuie săînvăţăm efectiv cum ne funcţionează metabolismul, ca şi sistemul digestiv.În sfârşit, o conştientizare a naturii alimentelor, a proprietăţilor lor şi a familieidin care acestea fac parte.În acest fel, vom putea construi concret o dietetică inteligentă, pe baza căreiane vom asuma responsabilitatea propriului corp şi vom realiza nu numai controlulalimentaţiei, ci şi echilibrul ponderal.Iată ce va invit să descoperiţi în capitolele care urmează.
INTRODUCERE
În ultimii ani, când eram întrebat cum am slăbit sau cum fac să-mi păstrezgreutatea, răspundeam invariabil “mâncând la restaurant şi luând mese de afaceri”,ceea ce stârnea zâmbete, dar nu convingea pe nimeni.Fără îndoială că şi dumneavoastră vi se pare paradoxal, mai ales daca puneţiexcesul de greutate pe seama obligaţiilor familiale, sociale şi, poate, profesionale,care vă impun să onoraţi puţin cam prea des gastronomia. În orice caz, asta credeţidumneavoastră.Cu siguranţă că aţi încercat deja să aplicaţi un număr incalculabil de metodecare circulă şi figurează demult printre locurile comune. Dar întotdeauna aţiconstatat că – pe lângă faptul că sunt deseori contradictorii şi nu au decât rezultatenule sau efemere – aceste principii erau, în majoritatea cazurilor, imposibil de aplicatîntr-un regim de viaţă normal. Chiar şi acasă, ele impun atâtea constrângeri, încât telaşi păgubaş în foarte scurt timp.Prin urmare, sunteţi azi, ca şi acum câţiva ani, preocupaţi de ceea ce, în modpudic, am putea numi
exces de greutate.
La începutul anilor 60, pe când trecusem deja de treizeci şi cinci de ani,cântarul îmi arăta vreo optzeci de kilograme, adică un plus de şase kilograme faţa degreutatea mea ideală.În fond, nu era nimic alarmant pentru un om cu înălţimea de 1,81 m şi caremai avea câţiva ani până să împlinească patruzeci.Până atunci, avusesem o viaţă socio-profesională destul de regulată, iarexcesul meu ponderal părea stabilizat. “Excesele alimentare”, dacă puteam vorbiîntr-adevăr de excese, nu erau decât foarte ocazionale şi aveau, în mod esenţial, uncaracter familial. Când te tragi dintr-o regiune din sud-vestul Franţei, gastronomiaface obligatoriu parte din educaţie. Ea devine chiar un dat cultural fundamental.Abandonasem deja, de mult timp, zahărul, cel puţin în cafea. Sub pretextulunei alergii, nu mai mâncam cartofi şi, cu excepţia vinului, nu mai beam alcoo
l.
Cele şase kilograme în exces le luasem într-o perioadă de zece ani, ceea cereprezenta o curbă de progresie relativ modestă. Când mă uitam în jurul meu, măregăseam în limite normale, mai curând chiar sub acestea.Apoi, de la o zi la alta, a trebuit să-mi exercit profesiunea în condiţii cu totuldiferite, atunci când mi s-a încredinţat o responsabilitate la nivel internaţional, încartierul general al unei societăţi multinaţionale americane la care eram angajat.Acum călătoream în cea mai mare parte a timpului, iar vizitele făcute lafilialele pe care le controlam, în specialitatea mea, erau invariabil însoţite de reuniunicu caracter gastronomic.Întors la Paris, trebuia – în cadrul funcţiilor mele de la serviciul Relaţii PubliceInterne – să însoţesc vizitatori, în majoritatea cazurilor străini, la cele mai bunerestaurante din capitală. Asta făcea parte din obligaţiile mele profesionale şimărturisesc că nu era cea mai dezagreabilă latură a activităţii.Dar, la trei luni după ce îmi asumasem noile responsabilităţi, nu aveam maipuţin de 7 kg în plus. Trebuie spus că în acea perioadă făcusem un stagiu de treisăptămâni în Anglia, ceea ce nu aranjase deloc lucrurile.Semnalul de alarmă fusese tras. Prin urmare, trebuia neapărat să fac ceva.
La început, am
încercat şi eu, ca toată lumea, să aplic, mai mult sau mai puţin,locurile comune cunoscute, cu rezultatele tot mai decepţionante pe care lecunoaştem.
Apoi, foarte repede – întâmplarea potrivind bine lucrurile – am întâlnit un medic generalistpasionat de
problemele nutriţiei; acesta mi-a dat câteva sfaturi, ale căror principiipăreau să demoleze fundamentul dieteticii tradiţionale.Foarte curând după aceea, obţinusem rezultate deosebit de promiţătoare.Atunci, m-am hotărât să aprofundez problema, ceea ce era destul de uşor, deoarece
Search History:
Result 00 of 00
00 results for result for
p.
Recommended
More From This User
Notes
Load more
