Welcome to Scribd. Sign in or start your free trial to enjoy unlimited e-books, audiobooks & documents.Find out more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
04. Taticul

04. Taticul

Ratings: (0)|Views: 2|Likes:
Published by Andrei Posea

More info:

Published by: Andrei Posea on Mar 30, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/13/2013

pdf

text

original

 
TĂTICUL
^•N BIROUL TĂTICULUI cel gras şi rotund ca un cărăbuş, I intră inamica, sfrijită ca o senin bie de Olanda, şituşeşte. J[ La intrarea ci, fata din casă, sare de pe genunchii tăticuluişi o zbugheşte după perdea; mămica nu dă acestui fapt nici c atenţie, fiindcă a avut tot timpul să se deprindă eumicile slăbiciuni ale tăticului, pp care Ic priveşte prin prisma unei soţii înţelepte, înţelegătoare faţă de civilizatulci brubat."—Pompieule-, spune ea, aşrzmdu-ee pe genunchii tăticului,
un
venit la tinr ca să ne sfătuim, dragul meu.Şterge-ţi buzele, vreau să te sărut.Tăticul începe să clipească şi îşi şterge buzele cu mîneea.— Ce vrei? — întreabă ci.Uite ce e, tăticule. Ce ne facem cu băiatul nostru?— Dar ce e-a întîmplat?■—A, nu ştii? Doamne! Ce nepăsători sînteţi voi, taţii! E groaznic! Pompicule, hotărăşte-te să fii măcar o datătată, dacă
EU
vrei... dacă nu poţi să fii soţ!— Iar începi? Am mai auzit de o mie de ori povestea asta... Tăticul face o mişcări
1
de nerăbdare şi mămica e cîtp-aci săcădii de po genunchii lui.— Voi, bărbaţii, gînteţi toţi la fel; nu suportaţi să vi se spună adevărul.•— Ai venit să-ini vorbeşti de adevăr sau de băiat? ■— Bine, bine, gata... Pornpicule, băiatul nostru a venit iar cu note proaste de la liceu.— Ei şi?— Cum ,,ei şi"? N-o să. fie primit la examen şi n-o să. treacă Sii clasa a pat ni!— N-are decît sft nn treacă. Atîta pagubă! Numai să meargă la şcnitlă şi să nu facă nă/bitii acasă.l);tr are cincisprezece ani, tăticule! Nu se poate să mai iii' în clasa a treia la vîrsta asta. înehipuieşte-ţi eanemernicii! de profesor de aiitmHicâ iar i-a piis un „doi"*... E admisibilItacâ o i-ii-i tragi ştrengarului vreo cîteva nuiele, n-o să niai IV..Mămica îşi plin.brt un degeţel pe buzele grase ale tăticului ţi — drfi^filaş, en de ea — din sprîncene.
131
— IVu, Pompieule, nu-mi vorbi de pedepse... Copilul nu-i vinovat... La mijloc trebuie să fie o persecuţie... Fiulnostru — de ce sa facem exces de modestie? — e atH de inteligent, incit nu se poate Bă nu ştie, ia acolo, otîmpita de aritmetică oarecare. El Ic ştie po toate foarte bine, despre asta sînt convinsă!Degeaba îl aperi, fiindcă-i un chiulangiu şi jumătate! Ar trebui să se. zbenguie mai puţin şi să înveţe maimult... Dar de c« nu stai tu pe scaun, mămico? Nu cred să fie prea comod pe genunchii mei.Mămica se ridică de pe genunchii tăticului şi se îndreaptă spre fotoliu cu graţii de lebădă — crede ea.Doamne, cîtă nepăsare! şopteşte dîusa aşczîndu-se şi închizînd ochii. înseamnă nu-ţi iubeşti copilul.Fiul nostru care e atît de drăguţ, de deştept, de frumos... Căci e persecutat, pot să jur că e persecutat. Nu, nutrebuie să rămmă repetent, n-am să admit aşa ceva.Ba o să trebuiască să admiţi, dacă puşlamaua im se ţine de carte... Of, voi, mamele!... Şi acum, du-tefrumuşel, că eu mai am ceva... treabă!Tăticul se apleacă pe birou, îşi bagă nasul în nişte hîrţoage şi trage cu coada ochiului spre perdea, aşa cum se uităcăţelul la farfurie.-~ Nu plec, tăticule... nu pled Văd eu că te plictisesc, dar ai şi tu niţel răbdare... Tăticule, du-te la profesorul dearitmetică şi poruneeşte-i să pună fiului nostru o notă bună... Spune-i că fiul nostru e tobă de aritmetică, dar eă-itimid şi că de aceea nu poate să strălucească chiar de fiecare dată. Conviiige-l pe profesor. Expli-că-i că un băiatde vîrsta asta nu poate să mai fie în clasa a treia! Fă şi tu un efort, Pompicule! Sofia Nikolaevna a găsit că fiulnostru seamănă cu Paris, înehipuieşte-ţi!— Mă simt foarte măgulit, dar nu mă duc! N-am timp de pierdut.— Ba da, tăticule, trebuie să te duci!Nu mă duc... eînd am spus un lucru, aşa rămîne... Şi-acum lasă-mă, drăguţo, că... mai am ceva treabă...Mămica se scoală şi ridică glasul.— Ai să te duci!-- Nici nu mă gîndesc.— Ba ai să te duci 1 — strigă mămica. Dacă n-ai să te duci, dacă n-o să-ţi fie milă de unicul tău fiu, atunci...Mămica scoate un ţipăt ascuţit şi, cu gestul unui tragedian înfuriat, arată perdeaua... Tăticul roşeşte, se fîstîceşte,începe tam-ncsam să fredoneze, îşi scoate haina... întotdeauna gc Eîstî-
332
coste şi se prosteşte cu dcsăvîrşire eînd mămica arată spre perdea. Se predă. Este chemat fiul, căruia i se cere să-şi dea cuvîntul că jso va îndrepta. Fiul se supără, se încruntă, se bosumflă şi declară că el ştie aritmetică mai binedeeît profesorul şi că nu este vinovat că pe lumea asta nota „cinci" nu o obţin decît elevele de pension, bogătaşiişi linguşitorii. Pe urmă începe să plîngă cu hohote şi se "giabeşte să indice cît mai exact adresa profesorului.
 
Tăticul se bărbiereşte, îşi trece de cîtcva ori cu pieptenele peste chelie, se îmbracă mai îngrijit şi se duce să-şi„manifeste mila de unicul său fiu".Potrivit obiceiului mai tuturor tăticilor, intră la profesorul de aritmetică fără să se anunţe. Cîte lucruri poţi să vezişi să auzi eînd intri fără să fii anunţat! Tăticul îl aude, de pildă, pe profesor spunînd nevestei sale: „Mă coştifoarte scump, AriadnaL. Mereu alte şi alte capricii!" Şi o vede pe nevastă aruneîndu-sc de gîtu! soţului şisusurînd: „Iartă-mă! Tu nu mă coşti nimic, dar cu te preţuiesc atît de mult!" Tăticul găseşte că nevastaprofesorului Cbte tare nostimă şi că, dacă n-ar fi atît de sumar îmbrăcată, nu ar avea atîta farmec.Bună ziua! — spune el, apropiindu-sc foarte degajat de cei doi soţi şi înclinîndu-ee. Profesorul se îîstîceşte oclipă, iar nevas-tă-sa se aprinde la faţă şi dispare, ca fulgerul, în odaia vecină--— lartă-mă — începe tăticul zîmbind — poate că tc-am cam... deranjat... Eşti sănătos? Am onoarea să mărecomand... Precum vezi, ivu sînt chiar un necunoscut... Sînt şi eu un funcţionar de stat... Ha-ha-ha! Dar nu teosteni, te rog!Domnul profesor zîmbeşte uşor, de politeţe, şi arată cu mîna un scaun. Tăticul se răsuceşte pe un picior şi ia loc.— Am venit, continuă el, jucîndu-se cu ceasul de aur ca sa-l vadă proiesorul, am venit 6ă stau de vorbă cudumneata... Mda... Sper că ai să mă ierţi... Nu prea ştiu să mă exprim savant. îmi place să spun lucrurilor penume. Ha-ha-ha! Care va să zică, ai studiat la universitate?— Da, la universitate.— Mda... Ce vreme frumoasă e astăzi!... Dumneata, Ivan Fi* dorici, ai plasat puştiului meu o serie de „doiuri"...Hm... Nu-i nici o nenorocire... După faptă şi răsplată... Orice bir este bir, şi o învăţătură de minte e o învăţăturăde minte. Ha-ha-ha!... Totuşi, cum'să-ţi explic?... E neplăcut. Oare fiul meu nu pricepe chiar deloc aritmetica?— Ce să vă spun? N-aş zice că nu pricepe, dar nu învaţă. Nu stic materia.
133
Şi de ee n-o ştie?I Profesorul cască ochii.* —Clini de ee? —spune el. Fiindcă nu ştie şi nu-şi dâ silinţa.— Vai de mine, Ivnn Fiodoriei! Fiul meu îşi dă toată osteneala. Mă ocup chiar eu de el... Munceşte şi noaptea...Ştie totul foarte bine... Faptul că mai face eîte o şotie din <înd în cînd... Ce vrei, e vîrsta! Am fost şi noi tineriodată... Spor că nu te-aiu deranjat?— Vai, se poate?... Vă sîut chiar recunoscător... Dumneavoastră, părinţii, sînteţi musafiri prea rari la noi,dascălii... Vizitele dumneavoastră dovedesc încrederea pe care o aveţi în noi, şi lucru] cel mai important în toateeste încrederea.— Bineînţeles... Principalul e că nu ne amestecăm... Va să zică, fiul meu n-o să treacă în clasa a patra?— Nu, fiindcă nu are numai la aritmetică media anuală ,.doi".— Am să mă duc şi la ceilalţi. Dar deocamdată ce facem cu aritmetica? îm!... Cum să facem ca să-i îndrepţinota?— Imposibil! (Profesorul zîtnboşte.) Nu pot!... Eu am vrut ca fiul dumneavoastră să treacă, mi-ani dat toatăosteneala, dar nu învaţă, şi e şi obraznic pe deasupra... M-a pus de mai multe ori în situaţii foarte neplăcute.— E un copil. Ce să-i fac?l Hai, zău, îndreaptă-i nota, pune-l măcar un „trei"!— V-am mai spus: nu se poate.— Ei, fleacuri!... Ce tot vorbeşti, Ivan Fiodorîci? Ca şi cum n-aş şti ce se poate şi ce nu se poate. Eu îţi spun căse poate.Şi eu vă spun că nu. Cc-au să zică ceilalţi cu nota „doi"? Nu-i drept, daţi-vă şi dumneavoastră seama. Zău cănu potlTăticul ii face cu ochiul.— Poţi, Ivan Fiodorîci! Hai să nu mai pierdem timpul. Nu-i o treabă chiar atît de importantă, ca eă ne tocmimtrei ceasuri.. Totuşi, spune-mi, ce socoteşti câ e drept, în cugetul diunitale de ou> învăţat? Ştim şi noi ceînseamnă dreptate la dumneavoastră. He he-he! Mai bine mi-ai vorbi deschis, Ivan Fiodorîci, făocoli şuri. I-aipus dinadins nota „doi"... Aşa că, unde-i dreptatea''Profesorul deschide ochii mari şi se mulţumeşte cu atît; d^ ee nu se arată jignit — asta va rămîne pentru minetotdeauna o taină a sufletului de dascăl.— Ai făcut-o dinadins, continuă tăticul. Aşteptai un musafir. He-he-he!... Ce să zic! Poftim!... Sînt de acord...orice bir este bir... înţeleg viaţa, precum vezi... Oricît am progresa... mda... obiceiurile din vechime rămîn totuşi,mai bune, mai practice... Cit am,
atîta dan.
I
RulTind zgomotos, tăticul scoate portofelul din buzunar şi întinde spre mîna profesorului o hîrtie de douăzeci şi

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->