You are on page 1of 9

Una din tacticile preferate de Napoleon era să trimită întreaga sa

armată împotriva unei părţi din armata inamică, şi în acest fel, încet,
încet îi cucerea. Având duşmanul împărţit în părţi mici,
manevrabile,victoria îi era asigurată.

Orice sistem când este împărţit este mult mai usor de utilizat decât
întregul.
Franklin era convins că fiecare parte din activităţile sale trebuia să
aibă un timp special alocat. O pagină din jurnalul său conţine
urmatoarea schemă a sarcinilor, pentru cele 24 de ore ale unei zile.”

Pentru un leader, ordinea şi disciplina sunt ingrediente esenţiale ale


succesului.
Winston Churchill a condus lumea în timpul celui de-al doilea război
mondial dormind mai puţin de 4 ore pe zi. Nici acestea nu erau
consecutive. Avea programat în fiecare zi la amiază 45 de minute de
“cat nap” după care mai dormea noaptea în reprize. Nici un fel de
pastile nu i-ar fi putut îmbunătăţi energia pe care o avea când se
trezea sau să-l facă să doarmă mai mult. Winston era un maestru în
a-şi satisface cât mai bine nevoia de somn şi nici nu suferea de
insomnie.
 
Leaderii puternici îşi cunosc limitele şi au metode de
reîmprospătare a rezervelor de vitalitate.
După ultimle sondaje de opinie, Ronald Reagan este cel mai popular
dintre preşedinţii americani în istoria modernă a SUA.

Unul dintre secretele succesului lui Ronald Reagan a fost că, pe


parcursul întregii sale cariere el şi-a urmat convingerile cu “nepăsare”
faţă de “crema societăţii”.

Reagan se caracteriza printr-o profundă credinţă Creştina, care l-a


îndrumat pe parcursul distinsei sale cariere şi l-a condus spre succes.
  
Leaderii de succes au convingeri de nezdruncinat.
Vremurile grele în care a crescut, si toate suferintele îndurate de
Genghis Han au avut rolul de a-l întari în credinta, l-au călit, l-au
cizelat şi l-au pregătit pentru ceea ce urma să înfăptuiască. Timpul şi
obstacolele pe care le-a întâmpinat i-au dezvăluit talentele ascunse şi
i-au oferit un scop in viaţă. Şi a meritat. Genghis Han a devenit un
mare conducător, probabil cel mai mare cuceritor din toate
timpurile, chiar mai mare decât Alexandru cel Mare din punct de
vedere al teritoriilor cucerite.
 
Abilitatea de a conduce nu se dezvoltă peste noapte, ci în timp.
Mahatma Gandhi a inspirat milioane de oameni din toată lumea să ia
parte la mişcările împotriva violenţei. Deşi a trăit şi a studiat la
Londra, având posibilităţi financiare mari, Gandhi a preferat calea
modestiei. De-a lungul vieţii sale el a făcut diverse experimente
pentru a descoperi diete ieftine cu care să poată trăi şi să rămână
sănătos. Hrana lui zilnică era compusă din fructe, lapte de capră şi
ulei de măsline.
 
Leadershipul nu este în mod necesar asociat cu luxul. Modestia este
o caracteristică a marilor leaderi.
Secrete de leadership
1.Curajul nu înseamnă absenţa fricii ci inspiraţie pentru ceilalţi să o
depăşească
2.Condu din faţă, dar nu ignora spatele
3.Condu din spate şi lasă-i pe ceilalţi să creadă că sunt în faţă
4.Cunoaşte-ţi duşmanul – şi învaţă câte ceva despre “sportul” lui
preferat
5.Aparenţele contează – aminteşte-ţi să zâmbeşti
6.Nimic nu este negru sau alb
7.Să ştii să renunţi este tot un act de leadership
 
Lecţiile de leadership ale lui Mandela par simple dar sunt profunde
şi probabil că merită citite în fiecare zi.

You might also like