Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
64Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Constitutia din 1923

Constitutia din 1923

Ratings: (0)|Views: 2,807 |Likes:
Published by ddanitzu

More info:

Published by: ddanitzu on Apr 04, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/13/2013

pdf

text

original

 
Constituia din 1923
ț
Constituia din 1923
ț
este Constituia
ț
 Românieiadoptată dupăMarea Unire. A fost în vigoare până la adoptareaConstituiei din 1938
. A fost repusă în vigoare în1944până la30 decembrie 1947, când a fost proclamatărepublica. Potrivit Constituiei din
ț
 1923, România era o monarhie constituională, stat
ț
 naional, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituia unificării, cum mai e
ț ț
 numită, consfinete realizarea României Mari i are la bază constituia din
ț ș ș ț
 1866,dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la1866.Regele Ferdinand I(1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieii politice. El
ț
 exercita puterea executivă, numea i revoca minitrii, sanciona i promulga legile,
ș ș ț ș
 era eful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decoraii, avea
ș ț
 drept de amnistie i graiere, convoca i dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea
ș ț ș
 devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituiaputerea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul i
ș
 Adunarea deputailor) i avea rolul de a vota legile, de a le abroga i avea drept de
ț ș ș
 control asupra activităii guvernului.
ț
Societatea Romaneasca in per. interbelica:Familia si locuinta
Întemeierea unei familii începe odată cu
căsătoria
.Românii erau familişticonvinşi.Căsătoria se încheia, de regulă, în cadrul aceluiaşi grup social, definit prinavere (dotă sau zestre), statut moral, studii. Ofiţerii nu se puteau căsători decât cufete înstărite; un ordin al ministrului de Război din 1927 stabilea că ofiţerii (de lasublocotenent la maior) se puteau căsători numai cu fete ca aveau o dotă de pesteun milion de lei.Legea pentru căsătoria militarilor, din 9 aprilie 1931, prevedea cămilitarii se puteau căsători numai cu consimţământul scris dat de autoritatea militarăsuperioară, după ce au împlinit 25 de ani; pentru obţinerea acestuia, ofiţerii urmau să justifice vârsta pe care o aveau, dota miresei şi averea personală.De regulă, fetele de la ţară se căsătoreau la 14–15 ani; acelaşi obicei era şi în mahalalele oraşelor. În familiile burgheze, fetele se căsătoreau după terminareapensionului (17–18 ani) sau a facultăţii (21–22 ani). Băieţii de la ţară se căsătoreau înainte de a pleca să-şi satisfacă stagiul militar (21 ani), astfel că la “liberare” aveaudeja 1–2 copii. Mai întâi se întâlneau părinţii, care stabileau zestrea pentru viitoriisoţi, apoi urma logodna, care dura 1–2 luni. Dacă acordul era deplin, tinerii secununau civil, apoi religios. Nunta era un adevărat spectacol. La ţară şi în mahalauaoraşelor, aceasta dura trei zile, în timp ce în “lumea bună” se încheia într-o singurăzi.Darul de nuntă îi ajuta pe tinerii căsătoriţi în viaţa de familie.Familia românească tradiţională era de tip
lăstar 
: pe măsură ce fecioriicreşteau şi le venea vremea căsătoriei, ei plecau din casa părintească; pe celproaspăt căsătorit, tatăl îl înzestra cu un lot de pământ şi, împreună cu ceilalţimembri ai familiei, îl ajuta să-şi construiască o casă nouă. În casa bătrâneascărămânea cel mai mic dintre feciori, care o moştenea, cu obligaţia de a-i întreţine pepărinţi până la moarte şi de a le face apoi slujbele bisericeşti şi pomenile, potrivittradiţiei din localitatea respectivă.
 Natalitatea în România era extrem de ridicată, mai ales în mediul rural. Dar şimortalitatea, mai ales cea infantilă, făcea adevărate ravagii.
 
Viaţa de familie era puternic influenţată de mediul de locuire şi de condiţiilemateriale. La sate, viaţa curgea relativ simplu, după calendarul muncilor agricole.În zilele desărbătoare, soţul şi soţia mergeau la biserică. La întoarcerea acasă, bărbatul rămânea lacârciumă, pentru a sta de vorbă cu oamenii din sat, iar femeia mergea acasă pentru a aveagrijă de gospodărie. În familie exista o “diviziune a muncii”; bărbatul se ocupa de treburiledin curte (îngrijirea vitelor, tăiatul lemnelor, diverse reparaţii), iar femeia de cele din interior (bucătărie, spălatul rufelor, tors, împletit, ţesut etc.). Vara, toţi cei valizi (inclusiv copiii de 6– 7 ani) mergeau la muncă pe ogor, de unde se întorceau pe înserate.În oraş, viaţa de familie era mai diversificată. În “familiile bune”, soţul pleca laservici, de unde se întorcea pe la orele 15–16, pentru a lua masa împreună cu familia. Doamnase scula mai târziu (pe la 9
30
10) şi, după ce servea ceaiul, făcea o plimbare prin oraş (cel mai
–
 adesea pe la magazinele de modă). Copiii mici erau crescuţi de doică, iar cei mari de"nemţoaică", al cărei rol era, pe lângă cel de a le face educaţie, şi acela de a-i învăţa o limbăstrăină. În familiile de muncitori, de regulă, numai soţul avea servici, în timp ce soţia se ocupade gospodărie şi de copii.Fidelitatea era o virtute, căsătoria fiind considerată de romni o instituţie sacră. Lasate, infidelitatea feminină era aspru sancţionată, astfel că persoana în cauză era nevoită să părăsească localitatea. Infidelitatea bărbaţilor era tolerată, iar concubinajul cu o femeievăduvă nu genera prea multe discuţii.La oraş exista mai multă “libertate” din partea soţilor. În lumea artiştilor şiscriitorilor, dar şi a politicienilor, infidelitatea era un fapt aproape obişnuit. A fi amanta unui“domn ministru” era chiar o virtute, deoarece astfel se deschideau anumite uşi şi se obţinea –  pentru soţ, rude, amant – un post în aparatul administrativ sau unele înlesniri în domeniuleconomic (credite, permise de export etc.). Existau şi infidelităţi “dezinteresate”. Dar cel carea făcut din viaţa personală o adevărată problemă de stat a fost principele Carol, care în 1925şi-a părăsit soţia şi copilul (principesa Elena şi principele Mihai), pentru a trăi alături de ofemeie cu o moralitate dubioasă (Elena Lupescu). Unele soţii de ofiţeri se “plictiseau” stândmereu acasă şi de aceea trăiau cu ordonanţa sau cu vreun student care le medita copiii.În mediile modeste, fidelitatea soţilor era mult mai mare. Bărbatul îşi trata nevastaca pe un bun personal, iar cel care atenta la “onoarea” lui putea sfârşi tragic. Numărul divorţurilor a crescut, comparativ cu perioada antebelică; cele mai multe seînregistrau în primii cinci ani de căsătorie, când soţii ajungeau la concluzia că nu pot alcătui ofamilie temeinică. Existenţa copiilor contribuia la sudarea relaţiilor dintre soţ şi soţie,orizontul vieţii lor căpătând noi dimensiuni.Locuinţa – spaţiul privat al unei familii sau al unei persoane – constituia un elemental vieţii cotidiene. Distrugerile din timpul primului război mondial, creşterea demografică, precum şi migraţia forţei de muncă de la sat spre oraş au impus constituirea unui mare număr de locuinţe.La sate o locuinţă adăpostea, de regulă, o familie, dar nu erau puţine cazurile când înaceeaşi casă locuiau bunicii şi copiii căsătoriţi.Deşi o casă aveau două–trei camere, toţi membrii familiei trăiau doar într-una; nuerau puţine cazurile când – mai ales iarna – în această cameră erau găzduiţi şi viţelul, mielulsau chiar purceii abia născuţi; de regulă, cloştile aveau amenajat cuibarul sub pat. Ferestrelenu se deschideau, pentru a nu intra frigul; pe sobă se uscau obielele şi încălţămintea; gunoiulse strângea în spatele uşii şi era “dus afară” la două-trei zile. Mobilierul consta din unul saudouă paturi, două-trei scaune, eventual şi o măsuţă. În tindă, aflată de obicei între camera “dezi” şi cea “de curat”, se afla vatra, pe care se gătea în ceaune de tuci sau oale de pământ. Încamera “de curat” se aflau lada de zestre, patul acoperit de velniţe ţesute în casă, pe care erauaşezate perine mari şi mici, masa cu faţa de masă din in sau borangic, scaunele pentrumusafiri. Această cameră era deschisă la momente deosebite: nuntă, botez, înmormântare, sauatunci când venea preotul în Ajunul Crăciunului, de Bobotează sau de Paşti. Iluminatullocuinţelor se făcea cu lumânări din ceară sau său de oaie; familiile mai înstărite aveau lămpicu petrol. Curentul electric era aproape necunoscut în mediul rural. Pentru încălzit se foloseau
 
lemne (în zonele de deal şi de munte), coceni, paie, tizic, (în cele de câmpie), mangan (înValea Jiului), gaz de sondă (în Valea Prahovei); în câteva localităţi din Transilvania se utilizagazul metan. Iarna, soba se încălzea puternic seara, ajungându-se la o temperatură de 36–40°C, dar în cursul nopţii camera se răcea până la 6–10° C. Evident, asemenea oscilaţii aveauconsecinţe grave asupra stării de sănătate a ţăranilor.În aproape fiecare sat era şi câte un conac, aparţinând moşierului sau altei persoaneînstărite din oraş, care venea aici din când în când pentru odihnă sau creaţie. Între conacelerenumite, se remarca cel de la Florica (jud. Argeş), aparţinând familiei Brătianu, de laButoieşti (jud. Mehedinţi), proprietatea lui Constantin Rădulescu – Motru, de la Valea Mare(jud. Argeş) construit de Liviu Rebreanu, de la Vînători (jud. Neamţ), unde se retrăgea MihailSadoveanu etc.La oraşe, locuinţele erau mai diversificate. Cei 3.632.178 locuitori din mediul urbantrăiau în 560.558 clădiri. În Transilvania şi Bucovina o clădire revenea la 7,2 persoane, învechiul Regat la 6,1, iar în Basarabia la 6,8. Cea mai mare aglomeraţie era în Bucureşti – 9,8locuitori într-o clădire.Dimensiunile şi calitatea locuinţelor depindeau de starea materială şi de nivelulintelectual al proprietarului. Marea burghezie – potrivit
 
 Enciclopediei României
 
era
–
 compusă din resturile boierimii şi ale latifundiarilor, din statul major al partidelor politice, dinconducătorii culturali (profesori universitari, academicieni, scriitori, artişti cu reputaţie),diplomaţi, ofiţeri superiori, conducători de mari administraţii de stat, secretari generali, liberi- profesionişti cu mare reputaţie: avocaţi, medici, arhitecţi, din conducători economici avea,
–
 de regulă, locuinţa în centrul oraşului.O asemenea locuinţă beneficia de toate elementele confortului urban, era amenajatăşi decorată în interior sub influenţa curentelor europene, supu-..nându-se fluctuaţiilor modei.Acest tip de locuinţă se regăsea în mai micile sau mai marile palate aflate pe unul din bulevardele centrale, în vilele din cartierele aristocratice sau de-a lungul străzilor din imediatavecinătate a centrului. Cele mai multe fuseseră construite înainte de 1918; ele aveau camereînalte, mobilier de bună calitate, realizat în ateliere occidentale, covoare scumpe de provenienţă stăină - de la cele orientale până la cele franceze, italiene sau germane – perdeleşi draperii grele din catifea verde, maron sau de culoarea vişinei, adesea cumpărate din ţărieuropene sau asiatice. Plafonul era realizat din lemn sculptat sau acoperit de picturi. Deşi eraalcătuit din piese extrem de scumpe şi cu reale valenţe estetice, interiorul acestui tip delocuinţă crea o atmosferă încărcată, greoaie şi întunecoasă. Noile case – vile construite în perioada interbelică aveau camere mai puţin înalte şierau luminoase; s-a renunţat la draperiile de catifea şi au fost eliminate piesele greoaie demobilier; culoarea tapetului era rozul sau albastrul deschis, pentru a mări senzaţia de lumină.Locuinţele marii burghezii beneficiau de canalizare, apă curentă, încălzire centralăsau cu sobe de teracotă, crematoriu pentru gunoi, de radio, telefon şi alte asemeneacomodităţi. Una dintre cele mai reprezentative locuinţe de acest fel se afla pe strada ŞtirbeiVodă din Bucureşti (la intrarea în Cişmigiu): avea două apartamente, unul la parter şi celălaltla etaj; la parter era un hol mare, în jurul căruia se aflau: salonul cu sera (grădina de iarnă), biroul cu biblioteca, un salonaş, sala de mese cu oficiu, un dormitor mare, baia. Scara principală urca la etaj; aici se găsea un apartament, având aceeaşi grupare în jurul holului, cuexcepţia salonului mare. Scara de serviciu ducea în curtea de serviciu şi la subsol; acestacuprindea bucătăria, pivniţele şi depozitele de combustibil. La înălţimea terasei s-a amenajat osufragerie de vară şi un fumoar. Intrarea secundară ducea spre curtea de serviciu, unde seaflau garajul, spălătoria şi camerele pentru personalul de serviciu. Alături de salonul mare,frumos decorat, biblioteca era mândria proprietarului; cărţile erau legate în piele, aşezate cumultă grijă, după dimensiuni şi conţinut. În asemenea locuinţe, eticheta se afla la mare cinste,iar invitaţii erau datori să se conformeze fără nici o abatere unor reguli specifice lumiimondene.O parte din marea burghezie locuia în apartamente la bloc. Un asemenea apartamentavea, de regulă, două–trei camere, bucătărie, baie, unul sau două holuri. Mobila era simplă,

Activity (64)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Aliona Chistol liked this
Cristina Chirica liked this
Birliga Daniel liked this
Viorika Marii liked this
Ursachii Radu liked this
Vinty Kashe liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->