Professional Documents
Culture Documents
Introducere
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Teza clasică a echilibrului bugetar, care a existat de-a lungul sec. XIX şi până la
începutul sec. XX, implică egalitatea între cheltuielile bugetare şi veniturile bugetare
ordinare. Această teză se inspiră din regulile bunei gestiuni a finanţelor private, conform
cărora un particular nu poate cheltui pe termen lung decât ceea ce încasează.
Această abordare se bazează pe modelul unei economii echilibrate a ocupării
complete, care conduce la principiul neutralităţii bugetare, integrând o viziune specifică
asupra rolului statului: aceea a neintervenţiei decât ca simplu consumator, interzicându-şi
orice activitate productivă, directă sau indirectă1. În acest sens, proiecţiile bugetare vor
trebui să fie prezentate în echilibru, urmărindu-se în execuţia bugetară realizarea
echilibrului. În această optică, chiar dacă un deficit bugetar devine indispensabil, datorită
încasărilor insuficiente, acoperirea cheltuielilor publice prin împrumut sau creaţie
monetară nu este acceptată decât în situaţii excepţionale (de exemplu, războaie).
În general, echilibrul bugetar nu se poate rezuma la o simplă comparare şi
egalitate a veniturilor şi cheltuielilor. El este rezultatul acţiunii unui complex de factori
care stau la baza constituirii şi utilizării resurselor băneşti şi se realizează în anumite
condiţii sociale şi economice.
Multitudinea de relaţii existente între echilibrul financiar-monetar şi echilibrul
economic general, precum şi complexitatea proceselor economice şi financiare pe care se
întemeiază elaborarea şi execuţia sa necesită o analiză minuţioasă a abaterilor şi
semnificaţiilor acestora faţă de valorile previzionate.
1
Gheorge Manolescu, Buget –Abordare Economică şi Financiară, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, p.141.
Şi în prezent, legea finanţelor publice (L500/2002) defineşte necesitatea unui
echilibru financiar şi economic, prin faptul că insuficienţa resurselor ordinare în raport cu
cheltuielile proiectate presupune aprobarea prealabilă, de către Parlament, a unui deficit
prevăzut.
Existenţa generalizată a deficitelor publice în economiile occidentale, în ultimele
decenii, se explică prin contestarea caracterului neproductiv al activităţii statului,
manifestată atât în domeniul alocării resurselor prin investiţiile realizate sau favorizate,
dar şi în domeniul stabilizării conjuncturale prin politicile bugetare.
Evidenţa unor imprecizii doctrinare referitoare la regula echilibrului bugetar a
contribuit însă la centrarea gestiunii bugetare riguroase asupra unei probleme mai extinse:
restituirea marjelor de manevră ale politicilor bugetare şi monetare, mult reduse după
şocul petrolier, atât prin acumularea accentuată a deficitelor bugetare, cât şi prin creşterea
rapidă a ratelor dobânzii şi cheltuielilor generate de această creştere.
În cadrul ansamblului economic, chiar dacă constituie o realitate în gestiunea
finanţelor publice, deficitele bugetare sunt dificil de măsurat, atât din motive conceptuale,
cât şi politice, însăşi interpretarea economică a acestora ridicând probleme.
2
Ion Bucur, Bazele macroeconomiei, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p.210.
taxele, deci o politică de austeritate. Aceasta va avea ca efect accentuarea declinului
venitului naţional şi al activităţii economice. Efectele sunt similare şi pentru situatia de
excedent bugetar, când statul va trebui să promoveze o politică bugetără expansionistă.
Datorită limitelor sale, această politică are astăzi foarte puţini adepiţi în lumea
economiştilor. Principiul echilibrului bugetar anual a fost progresiv abandonat sub
impulsul conceptului de finanţe funcţionale în cadrul abordării ,,bugetelor ciclice’’ şi în
continuare a bugetelor reglatoare, abordare impusă de randamentele fiscale insuficiente.
Bugetul echilibrat ciclic presupune compensarea deficitelor bugetare apărute în
timpul unei depresiuni economice cu excedentele caracteristice avântului economic. În
practică, însă, utilizarea unui asemenea procedeu presupune rezolvarea a cel puţin trei
probleme:
1. Deoarece perioadele de creştere economică şi recesiune nu coincid ca durată,
este posibil ca deficitele din timpul recesiunii să nu fie compensate cu excedentele
apărute în timpul avântului. Dacă intervalul de timp caracteristic depresiunii este mai
lung decât cel al dezvoltării, guvernul va trebui să promoveze o politică contracţionistă la
un moment dat în timpul depresiunii (reducând cheltuielile bugetare sau mărind taxele)
sau politică mai puţin expansionistă în timpul dezvoltării, pentru a asigura echilibrarea
generală. Se va acţiona în sens invers atunci când perioada de dezvoltare este mai lungă
decât cea de depresiune. Ca urmare, în anumite perioade politică bugetară va fi
prociclică, iar în altele contraciclică sau neutră;
2. Determinarea nivelului venitului la care poate fi considerat bugetul ca fiind
echilibrat;
3. Asigurarea compatibilităţii dintre echilibrul caracteristic bugetului folosirii
integrale a resurselor cu cel al bugetului real, echilibrate ciclic.
În principiu, echilibrul bugetar este definit de egalitatea dintre economiile şi
taxele personale, pe de o parte, cu investiţiile nete la care se adaugă cheltuieli publice, pe
de altă parte3. Rezultă relaţia de egalitate:
E + T = I + G, în care:
E = economii personale;
T = taxe personale;
3
Se face abstracţie de comerţul exterior; se consideră că toate taxele şi impozitele sunt percepute din
veniturile personale, toate investiţiile sunt nete
I = investilii nete;
G = cheltuieli guvernamentale.
În aceste condiţii, deficitul bugetar apare ca surplus al cheltuielilor
guvemamentale faţă de taxele (impozitele) percepute şi excedentul bugetar ca un surplus
al taxelor faţă de cheltuielile guvernamentale. Egalitatea anterioară devine:
(T - G) = (I - E)
De aici rezultă că excedentul (deficitul) bugetar este complementar surplusului de
investiţii (economii) faţă de economiile efective (investiţiile).
Din raportarea cererii globale la oferta globală rezultă condiţia de echilibru a
venitului naţional. Dacă cererea globală este inferioară ofertei este posibilă o reducere a
producţiei.
În situaţia inversă, suma investiţiilor şi a cheltuielilor publice va depăşi suma
economiilor şi a taxelor, iar producţia va creşte. Nivelul de echilibru al venitului va
interveni atunci când se realizează egalitatea dintre cererea şi oferta globală.
Autorităţile pot determina variaţii ale nivelului de activitate economică fie prin
modificarea cheltuielilor publice, fie prin modificarea taxelor şi impozitelor. În caz de
recesiune, politica bugetară poate stimula cererea globală.
Bugetul folosirii integrale a resurselor este definit ca valoarea bugetului în
condiţiile în care în economie se înregistrează folosirea integrală a resurselor, având în
vedere nivelul existent al cheltuielilor guvernamentale şi structura taxelor existente.
După cum am menţionat mai sus, doctrina bugetară consideră tehnica bugetelor
ciclice ca find contradictorie cu principiul echilibrului bugetar anual. Într-adevăr,
bugetele ciclice au ca scop realizarea unui echilibru între încasările şi cheltuielile publice
nu atât în cadrul unui buget anual, ci mai curând în cadrul unui buget plurianual, luând în
considerare variaţiile raportului şi ale nivelurilor cheltuieli-încasări în cursul diferitelor
faze ale ciclurilor economice.
În acest sens s-a încercat să se ţină seama de observaţiile studiilor de conjunctură
economică, care au semnalat expansiunea încasărilor fiscale, a încasărilor publice, în
general, în perioadele de prosperitate, expansiune explicată în mare măsură prin creşterea
PIB.
Elasticitatea pozitivă a încasărilor faţă de PIB în perioada de creştere a preţurilor
poate contribui la formarea excedentelor bugetare:
ΔI/ΔPIB > 0
unde:
ΔI = creşterea absolută a încasărilor
ΔPIB = creşterea absolută a PIB.
Invers, în perioada de depresiune, diminuarea activităţii economice şi a preţurilor
are drept corolar o contracţie importantă a veniturilor publice, făcând iluzorie realizarea
echilibrului bugetar şi, deoarece cheltuielile publice sunt de regulă greu de comprimat,
acest comportament al încasărilor poate genera eşecul politicilor deflaţioniste.
În scopul ,,aplatizării’’ iregularităţilor de mărime şi sens înregistrate de soldurile
bugetare anuale s-a evidenţiat posibilitatea compensării deficitelor bugetare înregistrate
în perioadele de recesiune prin excedentele înregistrate în perioadele de expansiune.
Această tehnică a fost conceptual realizată în două moduri: constituirea unor fonduri de
rezervă sau adaptarea gestiunii datoriei publice.
4. Capacitatea şi nevoia de finanţare a administraţiilor publice
Sunt mai dificil de aplicat într-o politică bugetară antiinflaţionistă, când este
necesară reducerea cheltuielilor, decât în perioadele de relansare.
Dificultăţile în aplicarea acestei metode sunt generate de faptul că4:
- multe cheltuieli publice (cele de funcţionare a unor instituţii publice) nu pot fi
reduse, pentru că aceasta ar echivala cu renunţarea la existenţa lor şi, implicit, la
îndeplinirea funcţiilor publice respective;
- programele sociale nu pot fi amputate deoarece ar acutiza tensiunile sociale;
- cheltuielile publice pentru investiţii nu este recomandabil să fie reduse, pentru
că, în perioada de început a relansării economice, au un efect pozitiv asupra economiei
(dar nu imediat). Este ilustrativ exemplul SUA în anii ’30 şi al Germaniei după primul
război mondial, când guvernul a preluat la bugetul public finanţarea unor ample lucrări de
infrastructură care au resorbit şomajul;
- cheltuielile de transfer şi prestaţiile sociale nu pot fi diminuate în conjuncturi
nefavorabile pentru că ele încurajează consumul şi au un efect stabilizator asupra
economiei.
4
Ionel Micu, Economie şi politici guvernamentale, p. 83
- în concepţia liberalismului economic clasic, regula de aur a gestiunii financiare
era echilibrul bugetar, dezechilibrul era privit ca un semn al incapacităţii managementului
financiar;
- în perioada postbelică, opiniile de inspiraţie Keynesistă, susţin posibilitatea
menţinerii macrostabilităţii economice prin dezechilibre bugetare, deficitul devenind
astfel un instrument al relansării şi prosperităţii economice. Gestiunea guvernelor care
închid bugetul cu deficit nu trebuie să fie condamnată, întrucât deficitele bugetare au şi
efecte benefice: guvernul cheltuind mai mult pentru proiecte de investiţii, creatoare de
locuri de muncă şi/sau prestaţii sociale (ajutoare, alocaţii), stimulează cererea, consumul,
dezvoltarea activităţilor şi a veniturilor viitoare, mărindu-se astfel baza impozabilă în
perspectivă.
Pornindu-se de la nonnecesitatea echilibrului bugetar anual, se susţine ideea
echilibrării bugetului pe cicluri de afaceri, care ar asigura compensarea deficitelor din
perioadele de recesiune cu excedentete din fazele de expansiune.
Dacă guvernul înregistrează deficit bugetar, va cheltui mai mult decât încasează şi
va fi nevoit să se împrumute pe pieţele de capital, reducând astfel valoarea sumelor
disponibile sectorului privat. Această dezeconomisire a guvernului reduce economiile
naţionale. Deficitul duce la creşterea nivelului de echilibru al ratei reale a dobânzii şi
reduce nivelul de echilibru al investiţiilor.
Dacă guvernul înregistrează un surplus, cheltuind mai puţin decât încasează, va
mări economiile disponibile sectorului privat. Aceste economii guvernamentale duc la
creşterea economiilor naţionale. Surplusul determină reducerea nivelului de echilibru al
ratei reale a dobânzii şi majorează nivelul de echilibru al investiţiilor.
În mod tradiţional, economiştii au sustinut că împrumuturile contractate de
guvern, la fel ca împrumuturile contractate de un individ, au sau nu au sens, în funcţie de
destinaţia acestor sume de bani. Are sens contractarea unui împrumut pentru achiziţia
unei locuinţe în care veţi locui mai muţi ani sau a unui autovehicul pe care îl veti utiliza o
perioadă îndelungată de timp. Contractarea împrumutului permite repartizarea
cheltuielilor pe o perioadă îndelungată, plătind pentru bunurile achiziţionate, pe măsura
utilizării acestora. De asemenea, merită să vă împrumutaţi pentru finanţarea studiilor care
vă vor permite în viitor angajarea pe un loc de muncă mai bine remunerat. Însă dacă în
acest an veţi plăti costurile vacanţelor din următorii doi ani, împrumutul nu este rentabil.
Ţările se află într-o situaţe asemănătoare. Contractarea de împrumuturi în vederea
finanţării infrastructurii, a construcţiei de şcoli sau pentru demararea unui proiect din
domeniul industrial care va fi utilizat mai multi ani este justificată economic.
Contractarea de împrumuturi care nu vor fi realizate integral (sau nici măcar
demarate) sau realizarea de împrumuturi pentru finanţarea plăţii salariilor angajaţilor
guvernului ridică probleme serioase. Multe guverne au contractat mai multe datorii decât
pot rambursa, ceea ce le-a pus în situaţia să majoreze impozitele şi să reducă în
consecinţă nivelul de trai. Altele nu au reuşit să plătească, ceea ce a periclitat capacitatea
lor de a contracta în perioadele următoare alte împrumuturi.
Finanţarea din împrumuturi a cheltuielilor guvernamentale, şi nu prin majorarea
impozitelor - finanţarea deficitului - determină creşterea consumului pe termen scurt,
deoarece venitul disponibil este mai mare. Dacă economia este la nivelul ocupării
depline, un consum mai mare implică mai puţine investiţii. Pentru a menţine economia la
nivelul ocupării depline, fără accelerarea inflaţiei, rata reală a dobânzii trebuie să crească.
Finanţarea deficitelor determină reducerea investiţiilor pe termen lung, pentru a
putea reduce productia şi consumul.Reducerea deficitului sau înregistrarea unui surplus
are efecte opuse. Aceasta permite reducerea ratei reale a dobânzii, ceea ce stimulează
investiţiile private şi susţine creşterea economică şi un nivel mai ridicat al nivelului de
trai.
Efectele deficitelor şi surplusurilor sunt diferite în situaţa unei economii deschise
de mici dimensiuni. Un deficit bugetar determină contractarea de împrumuturi din
străinătate - intrări de capitaluri - fără să aibă loc modificarea ratei dobânzii. Investiţiile
private nu se reduc, aşa cum se întâmplă într-o economie închisă. Dimpotrivă, ţara trebuie
să plătească în fiecare an o parte a veniturilor naţionale către nerezidenţi, în contul
dobânzilor la împrumuturile contractate. Un surplus va avea efectele opuse, determinând
ieşirea capitalurilor din ţară.
3. Cheltuielile bugetului UE
Cheltuielile înscrise în bugetul UE reprezintă expresia în cifre a priorităţilor şi
politicilor UE. Din acest punct de vedere, aproape 80% din cheltuielile bugetului UE pe
anul 2006 sunt pentru realizarea obiectivelor a doua politici: politica agricolă comună şi
politica de convergenţă economică şi socială (operaţiunile structurale).
Structura şi evoluţia Cheltuielilor bugetului UE este prezentată în tabelul nr. 1.
1992 2006
Mld. ECU % Mld. %
EURO
Plafon de cheltuieli din care: 58,6 111,99
- agricultură 31,2 53,2 55,99 45,6
- operaţiuni structurale 17,7 30,3 35,6 31,8
- politici interne 4,0 6,8 8,9 7.9
- acţiuni externe 1,9 3,2 5,4 4.9
- administraţie 2,9 5,0 6,6 5,9
- ajutor pentru pre-aderare 0,9 1,5 0,45 0,4
- rezerve 2,9 2,6
- compensări 1,07 0,9
Pălafon de plăţi 58,6 mld 111,99 mld.
ECU EURO
Pondere în PNB al UE 1,00 1,01
Concluzii:
Teza clasică a echilibrului bugetar, susţinută liberalismul clasic, care a existat de-
a lungul sec. XIX şi până la începutul sec. XX, implică egalitatea între cheltuielile
bugetare şi veniturile bugetare ordinare, echilibrul bugetar fiind regula de aur a gestiunii
financiare. Această teză se inspiră din regulile bunei gestiuni a finanţelor private,
conform cărora un particular nu poate cheltui pe termen lung decât ceea ce încasează, iar
dezechilibrul era privit ca un semn al incapacităţii managementului financiar.
Această abordare se bazează pe modelul unei economii echilibrate a ocupării
complete, care conduce la principiul neutralităţii bugetare, integrând o viziune specifică
asupra rolului statului: aceea a neintervenţiei decât ca simplu consumator, interzicându-şi
orice activitate productivă, directă sau indirectă. În acest sens, proiecţiile bugetare vor
trebui să fie prezentate în echilibru, urmărindu-se în execuţia bugetară realizarea
echilibrului. În această optică, chiar dacă un deficit bugetar devine indispensabil, datorită
încasărilor insuficiente, acoperirea cheltuielilor publice prin împrumut sau creaţie
monetară nu este acceptată decât în situaţii excepţionale (de exemplu, războaie).
Analiza keynesiană a condus la integrarea finanţelor publice în activitatea
economică generală. Bugetul de stat a devenit un instrument esenţial al politicii
economice, o pârghie foarte utilă în asigurarea echilibrului economic.
În perioada postbelică, opiniile de inspiraţie Keynesistă, susţin posibilitatea
menţinerii macrostabilităţii economice prin dezechilibre bugetare, deficitul devenind
astfel un instrument al relansării şi prosperităţii economice. Gestiunea guvernelor care
închid bugetul cu deficit nu trebuie să fie condamnată, întrucât deficitele bugetare au şi
efecte benefice: guvernul cheltuind mai mult pentru proiecte de investiţii, creatoare de
locuri de muncă şi/sau prestaţii sociale (ajutoare, alocaţii), stimulează cererea, consumul,
dezvoltarea activităţilor şi a veniturilor viitoare, mărindu-se astfel baza impozabilă în
perspectivă.
Conform doctrinei intervenţioniste se impune creşterea eficienţei măsurilor
financiare, politica bugetară actionând în direcţia înfăptuirii obiectivelor de politică
economică. Frecvenţa şi amplificarea fenomenelor de criză, şomaj, inflaţie şi necesitatea
relansării economice au condus la intensificarea folosirii instrumentelor bugetare şi
monetare în scopul echilibrării economiei. Astfel, statul intervine crescând sau micşorând
cererea de consum a populaţiei ori a investiţiilor.
În general, echilibrul bugetar nu se poate rezuma la o simplă comparare şi
egalitate a veniturilor şi cheltuielilor. El este rezultatul acţiunii unui complex de factori
care stau la baza constituirii şi utilizării resurselor băneşti şi se realizează în anumite
condiţii sociale şi economice.
Şi în prezent, legea finanţelor publice (L500/2002) defineşte necesitatea unui
echilibru financiar şi economic, prin faptul că insuficienţa resurselor ordinare în raport cu
cheltuielile proiectate presupune aprobarea prealabilă, de către Parlament, a unui deficit
prevăzut.
Evidenţa unor imprecizii doctrinare referitoare la regula echilibrului bugetar a
contribuit însă la centrarea gestiunii bugetare riguroase asupra unei probleme mai extinse:
restituirea marjelor de manevră ale politicilor bugetare şi monetare, mult reduse după
şocul petrolier, atât prin acumularea accentuată a deficitelor bugetare, cât şi prin creşterea
rapidă a ratelor dobânzii şi cheltuielilor generate de această creştere.
Uniunea Europeană are la dispoziţie un buget format din contribuţiile statelor
membre din care finanţează programele şi acţiunile sale pentru îndeplinirea politicilor
sale comune. Modul cum UE îşi asigură veniturile spune foarte multe despre măsura în
care statele membre sunt dispuse să transfere la UE parte din atribuţiile naţionale în
materie de impozite şi taxe, după cum ponderea unei categoriide cheltuieli sau alteia în
totalul bugetului UE poate fi considerată o dimensiune a intervenţiei UE asupra
economiilor şi politicilor naţionale.
UE respectă principiile bugetare cunoscute în practica statelor membre, cea mai
importantă diferenţă în aplicarea acestor principii bugetare la bugetul UE este
obligativitea ca veniturile să fie mai mari sau egale cu plăţile.
Veniturile proprii ale UE cuprind veniturile proprii tradiţionale, veniturile din
TVA şi o cotă din PNB al statelor membre. Consiliul European stabileşte plafonul maxim
al veniturilor proprii al UE ca procent din PNB statelor membre. Acest plafon este de
1,27 pentru perioada 2000-2006.
Statele membre ale UE nu au reuşit încă să ajungă la un consens în privinţa
propunerilor pentru perfecţionarea sistemului de venituri al UE care să mărească
autonomia financiară a UE.
Cheltuielile din bugetul UE exprimă, în cifre, priorităţile şi politicile UE. Aproape
80% din cheltuielile UE sunt pentru realizarea a două politici: politica agricolă comună şi
politica de convergenţă economică şi socială.
Pentru respectarea disciplinei bugetare pe o bază multianuală şi prevenirea
crizelor bugetare, Parlamentul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană redactează
un acord instituţional pe o perioadă de şapte ani, denumit perspectiva financiară, prin care
sunt precizate plafoanele maxime pentru fiecare cheltuială în parte şi plafonul maxim al
totalului cheltuielilor, ca procent din PNB al statelor membre.
UE descurajează aprecierea relaţiilor dintre un stat membru şi UE prin prisma
soldului dintre sumele primite şi sumele vărsate la bugetul UE, pe considerentul că aceste
relaţii nu pot reprezenta fidel avantajele care decurg din apartenenţe unui stat la UE. Cu
toate acestea, statele membre care au solduri negative solicită compensări bugetare. Până
în prezent doar Marea Britanie primeşte compensări.
Statele membre UE au un grad de fiscalitate ridicat – 40,6 % din PIB în anul 2002
– comparativ cu SUA care este principalul competitor economic şi care înregistra la
nivelul aceluiaşi an un grad de fiscalitate de 26,4 % din PIB, sau cu Japonia cu un grad de
fiscalitate de doar 25,8 % din PIB.
Trecerea la Uniunea economică şi monetară şi adoptarea monedei unice de către
12 state membre au pus pe prim plan necesitatea asigurării stabilităţii economice a UE, în
primul rând a monedei unice euro, în condiţiile în care politica monetară a devenit
comună, în timp ce politicile bugetare au rămas naţionale, la nivelul statelor membre.
În prezent în UE există 25 de sisteme de impozite diferite, iar numărul acestora va
creşte, pe măsura acceptării ţărilor candidate. Diferenţele în sistemele de impozite
constituie o sursă de ineficienţă în funcţionarea pieţei unice şi premisa competiţiei fiscale
care poate deveni dăunătoare pentru finanţele statelor membre şi poate genera conflicte în
disputa provocată de atragerea de către unele state, cu o mobilitate mai mare, a bazelor de
impozitare din alte state membre.
Coordonarea politicilor bugetare se bazează pe respectarea a două principii:
acceptarea reciprocă a politicilor bugetare naţionale, atât timp cât acestea nu produc
distorsiuni şi discriminări în cadrul pieţei unice; subsidiaritatea care impune ca decizia în
politicile bugetare să fie lăsată la nivel naţional, cu excepţia cazurilor în care deplasarea
acesteia la nivelul UE aduce beneficii certe. Această coordonare se realizează pe două
căi: prin armonizare fiscală, respectiv prin adoptarea de reguli comune pentru toate
statele membre şi prin identificarea obstacolelor fiscale existente într-un stat membru sau
altul şi înlăturarea acestora.
Armonizarea fiscală este mai pronunţată în domeniul impozitelor indirecte, care
au impact nemijlocit asupra circulaţiei libere a produselor şi serviciilor în cadrul pieţei
unice. Impozitele directe necesită o anumită coordonare fiscală, în special pentru
impozitele cu o bază de impozitare mobilă. Pentru cheltuieli, armonizarea acţionează în
cazul ajutoarelor de stat, iar coordonarea fiscală poate fi întâlnită în anumite zone cum
sunt fondurile structurale, anumite domenii de interes european, ca de exemplu reţelele
transeuropene etc.
Anexa:
Art. 1
(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv
sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in
valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind
salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor
categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si
alte masuri in domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%.
(2) In situatia in care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezulta o valoare mai mica
decat valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, suma care se
acorda este de 600 lei.
Art. 2
(1) Se reduc cu 25% urmatoarele drepturi de natura salariala de care beneficiaza
personalul din cadrul autoritatilor si institutiilor publice, indiferent de modul de
finantare al acestora:
a) cuantumul drepturilor reprezentand salarizarea in valuta si alte drepturi in valuta
si in lei ale personalului trimis in misiune permanenta in strainatate si, respectiv, ale
personalului roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter
temporar, prevazute in Anexa nr. V/3 la Legea-cadru nr. 330/2009 si in Hotararea
Guvernului nr. 837/1995 cu privire la criteriile de salarizare in valuta si celelalte
drepturi in valuta si in Lei ale personalului trimis in misiune permanenta in
strainatate, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv in
Hotararea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi si obligatii ale personalului
roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu
modificarile si completarile ulterioare;
b) drepturile prevazute la art. 104 alin. (3) si art. 107 alin. (4) din Legea nr.
128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile
ulterioare;
c) cuantumul drepturilor specifice pentru activitatile desfasurate in Institutiile de
aparare, ordine publica si siguranta nationala, prevazute la pct. 3 alin. (1) si (2), pct.
4 alin. (1), pct. 6, 8, 10, 11 si 12 din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009;
d) cuantumul compensatiei banesti, respectiv al alocatiei valorice pentru drepturile
de hrana si, respectiv, valoarea financiara anuala a normelor de echipare, precum si
valoarea financiara a drepturilor de echipament;
e) compensatia lunara pentru chirie.
(2) Valoarea drepturilor/cheltuielilor cu asistenta medicala, medicamente si proteze
aferente personalului propriu, pentru care legislatia in vigoare la data publicarii
prezentei legi prevede decontarea integral de la bugetul de stat, bugetele de
asigurari sociale, bugetele locale sau, dupa caz, bugetele fondurilor speciale, se
reduce cu 25%.
(3) Prevederile alin. (1) nu se aplica in cazul alocatiilor de hrana acordate
personalului incadrat in institutiile publice de aparare, ordine publica si siguranta
nationala pe perioada participarii la misiunile prevazute la art. 2 lit. a)—d) din Legea
nr. 42/2004 privind participarea fortelor armate la misiuni in afara teritoriului statului
roman, cu modificarile ulterioare.
(4) Suma forfetara prevazuta la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind
Statutul deputatilor si al senatorilor, republicata, destinata platii drepturilor banesti
ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputatilor si senatorilor, se
diminueaza cu 25%.
Art. 3
(1) Prevederile art. 1 si 2 se aplica si personalului din cadrul Bancii Nationale a
Romaniei, Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a
Sistemului de Pensii Private si Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.
(2) Sumele rezultate prin reducerea drepturilor salariale pentru personalul prevazut
la alin. (1), precum si pentru personalul din autoritatile si institutiile publice finantate
integral din venituri proprii se vireaza integral la bugetul de stat, potrivit
mecanismului stabilit prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului
finantelor publice, in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
Art. 4
Prevederile art. 1—3 se aplica incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi.
Art. 5
De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cuantumul indemnizatiei de somaj
stabilit in conditiile prevazute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor
pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile
ulterioare, si aflat in plata la data intrarii in vigoare a prezentei legi sau care se
stabileste ori se repune in plata dupa suspendare, potrivit prevederilor legale,
ulterior datei intrarii in vigoare a prezentei legi, precum si drepturile banesti care se
acorda lunar din bugetul asigurarilor pentru somaj in functie de cuantumul
indemnizatiei de somaj stabilite potrivit legii se diminueaza cu 15%.
Art. 6
(1) Drepturile banesti prevazute la art. 72, 73^1, 74 si 75 din Legea nr. 76/2002, cu
modificarile si completarile ulterioare, care se stabilesc ulterior datei intrarii in
vigoare a prezentei legi, se diminueaza cu 15%.
(2) Conventiile incheiate in vederea acordarii subventiei prevazute la art. 78 din
Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si aflate in derulare la
data intrarii in vigoare a prezentei legi isi produc efectele juridice pana la expirarea
termenului pentru care au fost incheiate.
Art. 7
(1) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, in cuprinsul actelor normative in
vigoare, sintagma „pensie sociala minima garantata” se inlocuieste cu sintagma
„indemnizatie sociala pentru pensionari”.
(2) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, nivelul indemnizatiei sociale pentru
pensionari, acordata potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2009 privind
instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobata prin Legea nr. 196/2009, nu
va fi mai mica de 350 lei.
(3) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, nivelul indemnizatiei sociale pentru
pensionari prevazute la alin. (2) se stabileste anual, prin legile bugetare, si poate fi
modificat, in raport cu evolutia indicatorilor macroeconomici si cu resursele
financiare.
Art. 8
Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, Casa Nationala de Pensii si Alte
Drepturi de Asigurari Sociale nu mai contracteaza bilete de Odihna in anul 2010.
Art. 9
Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi nu se mai acorda ajutoare sau,
dupa caz, indemnizatii la iesirea la pensie, retragere ori la trecerea in rezerva.
Art. 10
(1) Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, in sistemul public de pensii,
precum si in sistemele de pensii neintegrate acestuia, dispozitiile legale privind
inscrierea la pensie anticipata si pensie anticipata partiala nu se mai aplica.
(2) Cererile de inscriere la pensie anticipata si pensie anticipata partiala, depuse in
conditiile legii, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se vor solutiona cu
respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data depunerii.
Art. 11
De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cuantumul drepturilor banesti, acordate
sau suportate din bugetul asigurarilor pentru somaj ori din bugetul de stat, dupa caz,
pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective, efectuate in conditiile
prevazute de actele normative enumerate la art. 15 alin. (1) lit. b)—f), cu exceptia
indemnizatiei de somaj diminuate potrivit art. 5, aflate in plata la data intrarii in
vigoare a prezentei legi sau care se repun in plata dupa suspendare, potrivit
prevederilor legale, ulterior aceleiasi date, se diminueaza cu 15%.
Art. 12
Cuantumul indemnizatiilor acordate in temeiul art. 1 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si
completarile ulterioare, precum si cele care se afla in plata la data intrarii in vigoare
a prezentei legi se diminueaza cu 15%. Daca din calcul rezulta un cuantum mai mic
de 600 lei, se acorda 600 lei.
Art. 13
De la data intrarii in vigoare a prezentei legi se reduc cu 25% urmatoarele categorii
de drepturi:
a) cuantumul sprijinului statului pentru salarizarea personalului clerical si neclerical;
b) indemnizatia lunara, prevazuta la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind
organizarea si functionarea Academiei de Stiinte Agricole si Silvice „Gheorghe
Ionescu-Sisesti” si a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii,
silviculturii si industriei alimentare, cu modificarile ulterioare;
c) cuantumul indemnizatiilor acordate membrilor Academiei Romane, membrilor
Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, membrilor Academiei de Stiinte
Medicale din Romania si membrilor Academiei de Stiinte Tehnice din Romania.
Art. 14
De la data intrarii in vigoare a prezentei legi se reduc cu 15% urmatoarele drepturi:
a) cuantumul sprijinului material acordat urmasilor membrilor Academiei Romane si
urmasilor membrilor Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania;
b) ajutorul lunar pentru sotul supravietuitor, acordat in temeiul Legii nr. 578/2004
privind acordarea unui ajutor lunar pentru sotul supravietuitor, cu modificarile
ulterioare;
c) indemnizatia prevazuta de Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizatiei de
merit, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) indemnizatiile prevazute de Legea recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii
care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, precum si fata
de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revoltei
muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu
modificarile si completarile ulterioare.
Art. 15
(1) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se abroga:
a) art. 78 si 79 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si
stimularea ocuparii fortei de munca, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) art. 12 si 13 din Ordonanta Guvernului nr. 7/1998 privind unele masuri de
protectie sociala a personalului militar si civil, care se vor aplica in perioada
restructurarii marilor unitati, unitatilor si formatiunilor din compunerea Ministerului
Apararii Nationale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 34 din 29
ianuarie 1998, aprobata cu modificari prin Legea nr. 37/2001, cu modificarile
ulterioare;
c) art. 12 lit. a), b) si d), art. 12^1 si 12^2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 95/2002 privind industria de aparare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 463 din 28 iunie 2002, aprobata cu modificari si completari prin Legea
nr. 44/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 174/2006 privind unele masuri de protectie
sociala a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Nationale a Padurilor —
Romsilva, prin concedieri colective, ca urmare a restituirii padurilor catre fostii
proprietari, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 438 din 2 mai
2006, cu modificarile ulterioare;
e) art. 7 lit. a) si c) si art. 8 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2006
privind protectia sociala acordata persoanelor disponibilizate prin concedieri colective
efectuate ca urmare a restructurarii si reorganizarii unor societati nationale, regii
autonome, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat,
precum si a societatilor comerciale si regiilor autonome subordonate autoritatilor
administratiei publice locale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
1.042 din 28 decembrie 2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.
171/2007, cu modificarile si completarile ulterioare;
f) art. 7 lit. a) si c) si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2010 privind masuri
pentru diminuarea consecintelor restructurarii si reorganizarii unor societati
nationale, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat din
domeniul feroviar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 70 din 30
ianuarie 2010;
g) Legea nr. 482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-nascuti, cu
modificarile ulterioare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.028
din 27 decembrie 2006;
h) Ordonanta Guvernului nr. 5/2010 pentru modificarea art. III alin. (1) din
Ordonanta Guvernului nr. 3/2007 privind unele masuri financiar-fiscale din domeniul
protectiei sociale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 29
ianuarie 2010;
i) Legea nr. 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 892 din 2 noiembrie 2006;
j) art. 25 si 26 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu
modificarile si completarile ulterioare;
k) Legea nr. 315/2006 privind stimularea achizitionarii de carti sau de programe
educationale pe suport electronic, necesare imbunatatirii calitatii activitatii didactice,
in invatamantul preuniversitar.
(2) Persoanele disponibilizate prin concedieri colective, efectuate in conditiile
prevazute de actele normative enumerate la alin. (1) lit. b)—f), ale caror drepturi de
protectie sociala acordate sau, dupa caz, suportate din bugetul asigurarilor pentru
somaj au fost stabilite pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi si se afla in
plata sau se repun in plata dupa suspendare ulterior acestei date, beneficiaza de
aceste drepturi in conditiile prevazute de respectivele acte normative, astfel cum se
aflau in vigoare pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, diminuate cu 15%.
(3) Pentru nasterile survenite pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, precum
si pentru casatoriile incheiate pana la aceasta data, drepturile se stabilesc in
conditiile actelor normative prevazute la alin. (1) lit. g)—j) si se solicita la plata pana
cel Tarziu la data de 31 august 2010.
Art. 16
(1) Prevederile art. 1—3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum si cele ale art. 9—14 se
aplica pana la 31 decembrie 2010.
(2) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale si de personal
care sa asigure incadrarea in nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a
aplicarii masurilor de reducere a acestora adoptate in cursul anului 2010, in conditiile
Legii-cadru nr. 330/2009, precum si cu respectarea prevederilor legii bugetului de
stat si ale legii bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2011.
Aceasta lege a fost adoptata in temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constitutia
Romaniei, republicata, in urma angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei
Deputatilor si a Senatului si in conditiile art. 147 alin. (2), cu respectarea
prevederilor art. 76 alin. (1), din Constitutia Romaniei, republicata, in sedinta
comuna din data de 29 iunie 2010.
Bibliografie
DĂIANU, Daniel, VRÂNCEANU, Radu, România şi UE, Ed. Polirom, 2002, Iaşi
MICU, Ionel, Economie şi politici guvernamentale, Ed. Era, 1999, Bucureşti
MOŞTEANU, Tatiana, Buget şi Trezorerie Publică, Ed. Du Style, 2000,
Bucureşti.
STOLOJAN, Theodor, TĂTĂRCAN, Raluca, Integrarea şi politica fiscală
europeană, Ed. Infomarket, 2002, Braşov.
Site-uri:
http://www.cdep.ro
http://ec.europa.eu
http://europa.eu
http://www.oecd.org
http://ro.wikipedia.org
http://www.worldbank.com
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_118_2010