Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

- reprezintă acea componentă a sistemului electronic de calcul în care se stochează intrucţiunile

programelor aflate în curs de execuţie, datele de prelucrat, rezultatele intermediare şi finale ale
procesului de prelucrare.
Timpul de acces la memoria internă trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu timpul
necesar Unităţii Centrale de Prelucrare pentru a executa o instrucţiune.
Dispozitivele fizice din care e construită memoria internă trebuie să îndeplinească
următoarele cerinţe:
 să fie constituită din materialele care au două stări stabile (pentru a putea reprezenta
informaţia în formă binară)
 să aibă un volum cât mai mic
 să aibă un cost pe unitatea de memorie cât mai mic
 să aibă un timp de acces cât mai redus
 să permită realizarea modulară. Pentru a răspunde acestei cerinţe, memoriile au fost
construite din inele de ferită sau film magnetic. În prezent, memoria calculatoarelor personale e
construită din circuite semiconductoare integrate pe o pastilă de siliciu.
Celulele binare sunt dispuse sub formă de matrici cu 8 linii şi 8 coloane astfel:

Încărcarea celulelor binare se realizează trimiţând curent electric mai întâi pe liniile de
adresă (semnal RAS) şi apoi pe liniile de coloană (semnal CAS). La intersecţia liniilor încărcate
electric, celulele binare sunt poziţionate pe valoarea binară 1, iar celelalte rămân poziţionate pe 0.
Memoria internă a calculatoarelor personale e formată din două tipuri de memorie care
stochează informaţiile în mod diferit şi pe durate diferite de timp:
⇒ memoria ROM (Read Only Memory) – memorie permanentă pentru citire
⇒ memoria RAM (Random Access Memory)

1
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

e o memorie al cărui conţinut poate fi doar citit, dar nu poate

fi modificat de utilizator. Citirea informaţiilor din această memorie e nedestructibilă, conţinutul ei
e fix din construcţie, de aceea se mai numeşte şi memorie statică sau memorie moartă.
În cipurile de memorie ROM se păstrază programele de maximă generalitate sau frecvent
utilizate, care trebuie să fir permanent prezente în memoria calculatorului. La memoria ROM se
pot adăuga următoarele variante de memorii permanente:
► memoria PROM (Programmable Memory) – e o memorie permanentă, programabilă pentru
citire şi funcţioneazăla fel ca memoria ROM, dar utilizatorul e cel care stabileşte conţinutul
acesteia. O dată inscripţionată, conţinutul ei poate fi doar citit, nu şi şters sau modificat
► memoria EPROM (Erasable PROM) – conţinutul ei poate fi citit sau şters cu ajutorul unui
dispozitiv special cu raze ultraviolete şi apoi reinscripţionată. Pentru a putea fi ştearsă, memoria
EPROM trebuie să fie scoasă din sistem
► memoria EEPROM (Electrically EPROM) – poate fi ştearsă pe cale electrică
 înlătură dezavantajul memoriei EPROM, care pentru a putea fi ştearsă trebuia să
fie scoasă din sistem. Memoria EEPROM este ştearsă sub controlul sistemului de operare folosind
tensiuni electrice ridicate şi este reînscripţionată la aceeaşi adresă
 spre deosebire de memoria EPROM, care trebuie să fie ştearsă integral, la
memoria EEPROM ştergerea şi reînscripţionarea se realizează la nivelul fiecărui byte independent
► FLASH – ROM e memoria care poate fi şterasă pe cale electrică şi reprogramată
într-un timp relativ scurt, de unde şi denumirea de flash
 conţinutul memoriei FLASH-ROM e împărţit în blocuri de anumite dimensiuni,
ştergerea şi rescrierea realizându-se la nivelul fiecărui bloc independent, sub controlul sistemului
de operare şi folosind tensiuni electrice normale.

e memoria vie a sistemului, al cărei conţinut poate fi citit şi

scris (şters şi modificat de utilizator).
E o memorie cu acces direct realizată din circuite semiconductoare integrate pe pastile de
siliciu conform tehnologiei MOS (Metal Oxyd Semiconductor).
Citirea sau scrierea datelor din / în orice celulă de memorie se realizează în acces direct.
Din punct de vedere al amplasării, cipurile de memorie RAM se găsesc pe placa de bază, la
început lipite direct pe placa de bază, astăzi sunt introduse în conectorii de extensie ai plăcii de
bază. Cipurile sunt:
◘ SIMM (Single IN-line Memory Module)
◘ DIMM (Dual IN-line Memory Module)
◘ RIMM (Rambus IN-line Memory Module)
Cipurile SIMM au fost realizate în două variante constructive cu 30 sau 72 pini (conectori)
dispuşi pe o singură parte a plăcii de memorie SIMM. Se deosebesc între ele prin capacitatea de
memorie şi timpul de acces.
Cipurile DIMM – 168 pini dispuşi pe amblele părţi ale plăcii de memorie. Se montează sub
formă de perechi, formând bancuri de memorie.
Cipurile RIMM realizează trabsferul informaţiilor serial (bit cu bit).

Tipuri constructive de memorie RAM

În esenţă, memoria RAM cunoaşte două tipuri constructive:
• DRAM (Dynamic RAM)

2
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

• SRAM (Static RAM)

DRAM este memoria al cărei conţinut se pierde dacă prin circuite de comandă nu se
specifică încărcarea ei cu anumite informaţii. Pentru a remedia această situaţie are loc operaţia de
reîmprospătare a memoriei, care presupune citirea continutului anterior al memoriei şi rescrierea
acesteia la aceleaşi adrese de memorie. Operaţia se realizează la intervale de milisecunde.
SRAM este memoria care îşi păstrează conţinutul, fără să fie necesară operaţia de
reîmprospătare, a unei memorii cu timp de acces foarte redus, de 6-15 ns. E foarte scumpă şi se
foloseşte ca suport pentru memoria de capacitate mică (memoria cache).

Evoluţia procesorului

Creşterea frecvemţei plăcii de bază a determinat perfecţionări ale memoriei DRAM.

 Memoria FPM (Fast Page Mode) este o îmbunătăţire a memoriei DRAM tradiţională,
care permite accesul la o linie de celule pe care o numim pagină. Dacă adresa următoare de
memorie se află pe aceeaşi pagină, nu mai e necesară faza de căutare a adresei de linie, fiind
necesară doar indicarea valorilor coloanei. În felul acesta, timpul de acces se reduce la 25-30 ns.
 Memoria EDO-DRAM (Extended Data Out DRAM) funţionează ca o memorie
DRRAM clasică, dar care a adăugat la intrarea fiecărei linii de adresă un circuit care autorizează
încărcarea în memorie a unei noi adrese fără să aştepte semnalul de validare al citirii anterioare.
Timpul dintre două lecturi se numeşte ciclu (stare) de aşteptare. În felul acesta ciclul de
aşteptare se reduce foarte mult, iar memoria EDO-DRAM, la o rată de transfer egală cu FPM, e cu
30% mai rapidă decât FPM.
 Memoria BURST-EDO-DRAM (BEDO-DRAM). Începând cu procesorul 486, firma
Intel a adăugat un nou cip de meemorie care realizează operaţiile de citire şi scriere de câte 4
cicluri = BURST. Funcţionează la o frecvenţă a plăcii de bază de 66 MHz, are un ciclu de aşteptare
de 0 şi un timp de acces de 52 ns
 Memoria SRAM este o memorie DRAM sincronă. Spre deosebire de memoria DRAM
acest tip de memorie e destinat afişajului, funcţionează sincron cu procesorul, ceea ce elimină
ciclcul de aşteptare. Are un timp de acces de 5-6 ns şi o frecvenţă aplăcii de bază de 100MHz.
Firmele Samsung, NEC, Toshiba au dezvoltat o specificaţie a acestei meorii numite DDR-
SDRAM (Double Data Rate) sau SRAM II, care dublează rata de transfer a actualelor memoriei
SRAM. Are o rata de transfer de 1.66 GB/s şi o frecvenţă de 133MHz.
 Memoria RDRAM (Rambus DRAM) este o memorie care necesită controler special de
memorie, fapt pentru care e utilizată la calculator pentru jocuri sau pentru adaptoarele grafice. Are
o rata de transfer de 1.6 GB/s.
Intel a dezvoltat o specificaţie a acestei memorii, numită DR-DRAM (Direct Bus DRAM),
care e prevăzută să asigure o rată de transfer de 4,6GB/s, un timp de acces mai mic de 5 ns şi o
frecvenţă de 133 MHz.
 VRAM (Video RAM) – este o memorie destinată plăcii video, funcţionează ca o
memorie DRAM , dar cu 2 porturi: unul destinat citirii datelor, care se vor afişa pe ecranul
monitorului, sau reîmprospătării imaginilor pe ecran şi un port destinat intrării datelor, date care
provin de la procesor sau de la adaptorul grafic. Această memorie îmbunătăţeşte cu 40%
performanţele sistemului.
 WRAM funcţionează ca o memorie VRAM, dar, folosind caracteristicile memoriei
EDO, îmbunătăţeşte performanţele memoriei cu 50%.
 SGRAM este o memorie destinată plăcii grafice, este o extensie a memoriei SDRAM şi
permite accesul la date atât în blocuri, cât şi în serie.

3
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

Configurarea memoriei RAM

Din punct de vedere logic, memoria RAM e împărţită în mai multe zone:
 memoria convenţională
 memoria superioară
 memoria extinsă
 memoria înaltă
 memoria expandată
Memoria convenţională de bază sau inferioară este memoria utilizator. Primul PC avea un
spaţiu de adresare la memorie de 1 Mb, dar programele se puteau încărca numai în zona de
memorie convenţională, care avea o capacitate de 640 KB.
Memoria superioară (UMA = Upper Memory Area) este o zonă de memorie rezervată, cu
o capacitate de 384 KB (1024-640), împărţită în 3 zone de câte 128 KB:
• Prima zonă – 128 KB rezervaţi pentru memorarea datelor care se vor afişa pe ecranul
monitorului. Se mai numeşte şi memoria RAM video
• A doua zonă – 128 KB – e destinată memorării programelor BIOS (Basic Input-Output
System) (sistemul de bază pentru operaţiile de intrare-ieşire) de pe plăcile adaptoare introduse în
conectorii de extensie ai plăcii de bază. Programele BIOS sunt încorporate în cipuri de memorie
ROM. Părţi din memoria acestei zone sunt utilizate de plăci adaptoare, cum ar fi plăcile de
comunicaţie, plăcile de memorie expandată, controlere de Hard Disk. Volumul memoriei
disponibile depinde de numărul plăcilor adaptoare instalate în sistem.
• A treia zonă – 128 KB – e destinată memorării programelor BIOS de pe placa de bază.
Deoarece programele BIOS sunt memorate în cipuri de memorie ROM =› memoria ROM-BIOS.
Programele memoriei în această componentă asigură controlul calculatorului din momentul punerii
sub tensiune până în momentul preluării controlului de către sistemul de operare.
Principalele funcţii ale programelor din componenta ROM-BIOS:
☺ autotestarea. La pornirea calculatorului, un set de programe, numite POST, testează
placa de bază, memoria, Hard Disk-ul şi tastatura
☺ încărcarea sistemului de operare. La pornirea sistemului, un program al acestei
componente, numit încărcător de sistem, asigură controlul sistemului până la preluarea acestuia de
către sistemul de operare, caută sistemul de operare pe discul sistem, îl încarcă în memorie şi îi
“predă” controlul sistemului de operare
☺ programele BIOS constitzie interfaţa soft pentru toate componentele hard ale
sistemului.

Magistralele reprezintă o cale electronică de comunicaţie între componentele procesorului

sau între procesor şi memorie sau între procesor şi echipamentele periferice instalate.
Caracteristicile magistralei:

4
 Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

 lăţimea de bandă a magistralei e de 8, 16, 32, 64 biţi. Cu cât lăţimea de bandă e mai
mare, cu atât volumul informaţiilor transferate pe magistrală e mai mare;
 frecvenţa de tact a magistralei reprezintă viteza cu care circulă biţii pe magistrală.
Se determină ca un multiplu al frecvenţei plăcii de bază sau prin divizarea frecvenţei plăcii de
bază;
 rata de transfer reprezintă cantitatea de informaţii transferată într-o unitate de timp.
Se determină înmulţind lăţimea de bandă a magistralei cu frecvenţa de tact a magistralei.
După modul de amplasare şi rolul pe care îl au în transferul informaţiilor, magistralele pot
fi:
☺ interne
☺ externe
Magistralele interne fac parte din microprocesor şi asigură comunicarea între elementele
componente ale acestuia. Viteza de vehiculare a informaţiilor pe magistralele interne este egală cu
frecvenţa procesorului, fiind determinată de impulsurile transmise de ceasul intern.
Magistralele externe asigură transferul informaţiilor între procesor şi memorie sau între
Unitatea Centrală de Prelucrare şi perifericele de intrare-ieşire. În consecinţă, magistralele externe
sunt: magistrala procesor şi magistrala de intrare-ieşire. Legătura dintre cele două tipuri de
magistrale externe e asigurată de un set de chipuri numite chipset.

PROCESOR
MAGISTRALA PROCESOR

MAGISTRALA CHIPSET DE INTRARE-IEŞIRE

(CONTROLLER
DE MEMORIE)
MAGISTRALA PROCESOR

MEMORIE
Magistrala procesor asigură legătura dintre procesor şi memoria principală a sistemului,
mai exact între procesor şi memoria RAM şi între procesor şi memoria cache de nivel 2.
Magistrala care face legătura dintre chipset şi memorie se numeşte magistrală de memorie.
Din punct de vedere material magistrala procesor se găseşte sub formă de trasee electrice
gravate pe placa de bază.
Din punct de vedere al semnificaţiei informaţiilor transmise, magistrala procesor poate fi:
• magistrală de date – transmite date
• magistrală de adrese – transmite adrese
• magistrală de comenzi – transmite semnale de control către perifericele de intrare-ieşire
Magistrala de date reprezintă un traseu electronic bidirecţional format din reuniunea a 8,
16, 32, 64, 128 de linii paralele de comunicaţie. Pe magistrala de date circulă date între procesor şi
memoria internă, date între procesor şi perifericele de intrare-ieşire, rezultate intermediare de lucru
destinate să rămână în memorie, semnale către perifericele de intrare-ieşire.
Magistrala de adrese reprezintă un traseu electronic unidirecţional. Pe ea circulă adresele
care ies din procesor către memorie pentru a determina locaţiile din memorie unde sunt stocate
instrucţiunile programelor aflate în curs de execuţie sau adresele care activează perifericele de
intrare-ieşire. Prin magistrala de adrese procesorul coordonează funcţionarea întregului calculator.

5
PROCESOR
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

Lăţimea magistralei de adrese determină spaţiul de adresare la memorie. Dacă lăţimea de bandă a
magistralei de adrese este de n niţi, atunci spaţiul de adresare la memorie este de 2n.
Magistrala de comenzi reprezintă un traseu bidirecţional. Pe ea circulă semnalele care ies
sau intră într-un procesor. Aceste semnale pot fi:
◘ semnale de control, transmise de procesor perifericelor de intrare-ieşire
◘ semnale de stare, prin care perifericele comunică procesorului starea acestora
Magistrala de comenzi e formată dintr-un număr mic de linii de comunicaţie; acest lucru e
în favoarea magistralei de adrese.
Magistrala de intrare-ieşire = magistrala principală a sistemului = magistrala sistem =
magistrala pe care circulă cele mai mari volume de informaţii.
Magistrala de intrare-ieşire asigură transferul informaţiilor între Unitatea Centrală de
Prelucrare şi perifericele de intare-ieşire în ambele direcţii.
O dată cu perfecţionarea microprocesoarelor s-a perfecţionat şi arhitectura magistralelor de
intrare-ieşire.

Standarde de arhitectură:
► XT-BUS este magistrala pe 8 biţi folosită la primul PC XT. Are o frecvenţă de 4,77
MHz şi o rată de transfer de 1 MB/s.
► ISA (Industry Standard Architecture) (AT-BUS) este folosită de microprocesorul
286 pentru PC-ul AT. Această arhitectură s-a dezvoltat pe 16 biţi, rămânând perfect compatibilă cu
XT-BUS. Are o frecvenţă a ceasului intern de 8 MHz şi o rată de tranfer de 8 MHz.
► EISA (Enhanced ISA) (ISA îmbunătăţită) e un standard compatibil cu standardul
ISA, construit pe 32 biţi, cu o frecvenţă de tact a magistralei de 8,33 MHz şi o rată de transfer de
aproximativ 33 MB/s.
► IBM-MCA (IBM Micro Channel Architecture) a fost construită pe 16, 32 biţi, are o
frecvenţă maximă de 10 MHz, o rată de transfer de 20, 40 MB/s. Nu e compatibilă cu stanardele
precedente.
Apariţia aplicaţiilor informatice multimedia şi a sistemului de operaţie multitasking, cum
sunt Windows, Unix, OS/2, au determinat creşterea vitezei de prelucrare şi a volumului de date
transferate pe magistrală. Aceste probleme au fost rezolvate de pariţia standardului de magistrală
locală.
Principiul de funcţionare a magistralei locale îl constituie asigurarea unei căi de
comunicaţie directe între procesor şi periferice. Standardele de magistrală locală sunt:
▬ VL-BUS (Vesa Local BUS) (VLB) este perfect compatibilă cu ISA şi EISA, este
construită p 32, 64 biţi, are o frecvenţă maximă de 50 MHz şi o rată de transfer de 160 MB/s, 276
MB/s. Este imcompatibilă cu sistemul Pentium.
▬ PCI conectează între ele un număr foarte mare de periferice diverse, degrevând
procesele de realizarea anumitor sarcini. Este construită pe 32, 64 biţi, are o frecvenţă de 33, 66
MHz şi o rată de transfer de 264, 528 Mb/s. Este conectată la magistrala procesor printr-un circuit
special destinat acestui scop şi e perfect compatibilă cu sistemul Pentium.
▬ AGP (port adaptor de accelerare) este destinat transferului de mare viteză al
datelor video între memorie şi placa video şi cuplează un singur tip de dispozitiv.

INTERFEŢELE SISTEMULUI

6
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

Legătura între Unitatea Centrală de Prelucrare şi perifericele de intrare-ieşire se asigură

prin circuite specializate numite interfaţă. Interfeţele preiau datele de la microprocesor şi le
transferă către perifericele de intrare-ieşire, convertindu-le într-un format acceptat de acstea.
Invers, preiau datele de la perifericele de intrare şi le transferă către procesor, convertindu-l în
formate caracteristice calculatorului.
Denumirea generică de interfaţă poartă denumiri speciale în anumite cazuri: adaptor
(pentru a denumi interfaţa procesorului cu monitorul), controller de disk (pentru a defini interfaţa
cu unităţile de discuri) sau controller (pentru a defini interfaţa cu anumite componente).
Omunicaţia între procesor şi perifericele de intrare-ieşire poate fi serială sau paralelă.
Comunicaţia paralelă se realizează pe un singur fir de comunicaţie, bit după bit, cu un bit
de început şi unul de sfârşit pentru a marca începutul şi sfârşitul transmisiei de date. Are o viteză
mică (se măsoară în biţi pe secundă = bps)
Comunicaţia paralelă realizează transferul unui şir de biţi, transmiţând în acelaşi timp
biţii pe linii paralele de comunicaţie => viteza de trasmitere a biţilor creşte.
Corespunzătoare celor două tipuri de comunicaţie avem porturi seriale şi porturi paralele,
fiecare port reprezentând punctul de conectare între periferic şi interfaţă. Fiecare interfaţă
controlează un anumit tip de periferic:
☻ unul sau două porturi seriale (COM 1, COM2) – 1 MB/s
☻ unul sau două porturi paralele (PRM 1, PRM 2, LPT1, LPT2) – 12 MB/s
☻ un port de mouse
☻ un port de tastatură
Calculatoarele mai noi au şi porturi universale de USB (60 MB/s), care pot să cupleze
periferice foarte diverse.
Ultimele tehnologii în materie de porturi de comunicaţie reprezintă portul FireWire şi
Device Bay; pot realiza transfer de informaţii între 400-800 MB.
Există comunicaţia prin raze infraroşii utilizate de anumite calculatoare, care se realizează
printr-un port numit IrDA.

Dispozitive periferice de intrare

1. Tastatura

Cel mai utilizat dispozitiv periferic de intrare este tastatura, care asigura introducerea informatiilor
in memoria calculatorului.Cel mai intalnit standard de tastatura este QWERTY.Tastatura are cinci
grupe de taste, corespunzatoare cu urmatoarele zone :
-taste functionale
-taste alfanumerice
-taste speciale
-taste numerice
-taste de deplasare

2. Mouse-ul

Denumirea provine de la similitudinea ce exista intre acest dispozitiv si un soarece,atat din punct
de vedere al formei,cat si al miscarilor efectuate de acesta.De obicei mouse-ul are doua sau trei
butoane folosite pentru transmiterea de comenzi si date de intrare catre calculator.Poate fi utilizat
pentru selectarea textului in cadrul editoarelor de text,alegerea si selectarea unei optiuni dintr-un
meniu , deplasarea rapida pe ecran si pentru realizarea tehnicilor speciale care, in alte conditii , ar

7
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

necesita un timp mult mai mare de lucru (ca de exemplu tragere-si-copiere , tragere-si-duplicare
etc.)

3. Trackball-ul

Este un dispozitiv asemanator mouse-ului.Foarte multi utilizatori il prefera in locul mouse-

ului,datorita faptului ca,prin pozitia fixa pe care o are,ocupa mai putin spatiu si,cu ajutorul
bilei,permite o mai mare libertate de miscare a cursorului pe ecran.

4. Joystick-ul

Este un dispozitiv asociat de obicei jocurilor.Este ergonomic,special proiectat pentru a oferi

comoditate in manevrarea sa cu ajutorul mainii.Datorita tehnologiei avansate utilizate la fabricarea
sa,permite miscari compuse.

5. Creionul optic

Este un dispozitiv asemanator unui creion,avand in varf un senzor optic.Ofera posibilitarea

desenarii si scrierii direct in calculator prin intermediul unor monitoare speciale .

6. Scanner-ul

Este un dispozitiv ce permite transformarea imaginilor sub forma de date recunoscute de

calculator.Scanner-ele moderne au capacitatea de a recunoaste textul in cu ajutorul unor programe
tip OCR (Optical Character Recognition),care convertesc imaginea scanata in siruri de caractere ce
pot fi prelucrate ulterior cu ajutorul editoarelor de text.

Dispozitive periferice de iesire

7. Monitorul

Este dispozitivul care permite vizualizarea rapida a rezultatelor executarii unei

explicatii.Principalele caracteristici ale unui monitor sunt : claritatea imagini , numarul de
culori permis pentru afisare si nivelul de radiatii.Imaginea este formata din puncte individuale
numite pixeli.Calitatea imginii este data in principal de rezolutie,care reprezinta numarul de
pixeli ai ecranului.

8. Imprimanta

Este dispozitivul care afiseaza informatiile din calculator pe suport de hartie.Principalele

caracteristici ale unei imprimante sunt viteza de tiparire (in pagini pe minut) si rezolutia.

Tipuri de imprimante :
• Cu jet de cerneala
• Laser
• Termice
• Matriceale

8
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

9. Plotter-ul

Este un dispozitiv asemanator cu imprimanta,dar de dimensiuni mult mai mari.Este folosit pentru
tiparirea graficelor si a schitelor din domenii cum ar fi ingineria,arhitectura,proiectarea etc.

Sistemele de calcul pot fi : monoprocesor si multiprocesor.

Sistemul de calcul monoprocesor presupun existentza unui singur processor si executarea la un
moment dat a unei singure instructiuni.
Sistemul de calcul multiprocesor presupun existenta a 2 sau mai multe procesoare , ceea ce
permite executia la un moment dat a mai multor instructiuni, procesarea poate fi
simetrica/asimetrica in cadrul sistemelor multiprocesoare.
Procesarea simetrica presupune existentza unor procesoare cu statut egal
Procesarea asimetrica presupune existenta unui processor master cu rol in procesarea si
corelarea celorlalte procesoare sau existentza mai multor procesoare care permit executia
independenta a unor module ale aceluiasi program.
In cazul multiprocesarii se poate face o clasificare in functie de tipul de procesoare folosite:
1 sisteme cu procesor master si procesoare slade specializate pe tipuri de operatii.
2 sisteme cu procesoare independente cu sarcini de calcul proprii.
1) Sisteme de tip Pipeline – presupune descompunerea in micro-inctructiuni si executarea
acestora pe diferite directii.

2) Sisteme de tip vectorial – presupun existenta unui vector de operatii carese executa asupra
aceluiasi flux de date.

3) Sisteme de tip masiv – presupun existenta unei UCC si a mai multor unitati aritmetice si
logice UAL – acest lucru permite executarea paralela a mai multor
microinstructiuni/executarea in paralela aceleiasi operatii asupra mai multor date.
4) Sisteme cu procesoare paralele – procesoarele executa secvente diferite apartinand
aceluiasi program.

MICROPROCESORU sau PROCESORU – elementul de baza al unui microcalculator..un

set de circuite integrate intr-o pastila de siliciu.
- indeplineste rolul de prelucrare automata a datelor/decodificarea
instructiunilor si executia acestora si rolul de coordonare a functionarii intregului sistem
- un circuit integrat care contine UCC si UAL.
UCC – prelucreaza instructiunile programelor care ruleaza furnizand semnale de comanda
pentru functionarea unitatilor su dirijand schimburile de informatii din calc.
Elemente componente :
a) contorul ordinal – localizeaza un program aflat in memorie furnizand adresa de memorie
pentru instructiunea in curs de executie si pentru urmatoarea instructiune de executare.
Contine 4 registri de segment si un pointer de instructiune.
Registri de segment :

9
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

1 Registru de segment de cod care indica pozitia unui program in memorie.

2 Registru de segment de date care localizeaza datele fol de programul in executie.
3 Registru extra segment care suplimenteaza registru de segment de date.
4 Registru de segment de stiva care localizeaza stiva procesorului
Registru de instructiune – are rolul de a stoca instructiunea in curs de executie.
b) decodorul de functiune – recunoaste functia definita de instructiunea care va fi executata. –
deosebeste tipuri de operatiuni elementare care semnificacitirea, scrierea , transerul,
afisarea , tiparirea , saltul la o noua adresaetc.
2 contine un set de indicatori de conditie stocati in registri de conditie care permit semnalarea
si configurarea starii calculatorului.
1. indicatori- pt a caracteriza rez operatiilor aritmetice pt
control ( ciclice)
2. indicatori speciali.
c) Ceasul intern = circuit cu cuartz care distribuie regulat impulsuri pentru sincronizarea
operatiunilor elementare ce se deruleaza in timpul executiei unei instructiuni.
d) Circuitele de comanda = permit efectuarea unei anumite actiuni asupra unitatilor
comandate dup ace s-au format diferitele comenzi corespondente operatiunilor elementare.
UAL – are rolul de a prelucra informatia prin calcule matematice si operatii logice.
- contine dispozitive de lucru si dispozitive de stocaj intermediar.
1) Dispozitive de lucru – contin registri aritmetici si registri logici.
3 Registri aritmetici – au rolul de a prelucra informatia prin op de calcul aritmetice si op
simple, cum ar fi mutarea datelor.
4 Registri logici – au rolul de a prelucra informatia prin teste,ramificari ale executiei si
iteratii.
2) Dispozitive de stocaj intermediar contin registri si memorii specializate de capacitate
limitata pt inregistrarea la fiecare operatie a operatiilor si a rezultatelor intermediare.
CARACTERISTI : a) viteza de lucru
b) cap max de memorie pe care o poate accesa
c)setul de instructiuni pe care le poate executa.
Arhitecturi de microprocesoare
d.p.d.v al modului in care sunt tratate instructiuni in cod masina se deosebesc (arhitecturi CISC
si arhitecturi RISC)
Arhitecturi de tip CISC – implementeaza in decodorul de functii din UCC peste 400 de
instructiuni.Instructiunile se descompun in elementare sau microinstructiuni care se vor
executa. O instructiune complexa se poate executa in 1 sau mai multe cicluri de baza. Cu cat
sunt mai multe instructiuni implementate cu atat microprocesorul va fi mai lent.Aceasta
arhitectura e fol pe majoritatea PC-urilor.
Arhitectura de tip risc- implementeaza in decodorul de functii din UCC un set redus de
instructiuni. Aceste instructiuni sunt in nr minim, au o lungime fixa, o codificare intensa si sunt
des utilizate
Arhitectura presupune optimizarea fiecarei functii pentru cea mai rapida executie, totodata
permite prelucrarea paralele a mai multor aplicatii.Arhitectura risc e mai rapida cu peste 50 %
decat arhitectura CISC.
Tipuri de arhitecturi RISC :
5 power PC
6 sparc
7 alfa
Arhitectura Power PC – este o arhitectura de tip RISC.

10
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

-UCC-ul contine 2 unitati de decodare , 1 unitate pt instructiuni si 1 unitate pt date

- UAL-ul contine 3 unitati, 1 pt calcul in virgula fixa, a 2-a pt calcul in virgula mobila si a 3-a
in virgula de decizie.
- magistrala de date e pe 64biti.
-arhitectura e super scalara permitand executia mai multor instructiuni pe tact
- memoria cache are o zona pt date si o zona pt instructiuni.
-arhitectura permite stabilirea anticipata a adreselor de salt pt instructiunile conditionale prin
analiza sirului de asteptare al comenzilor.
Functia previzionala de decizie statistica anticipeaza desfasurarea programului dupa
instructiunea de salt.
Intre arhitecturile de tip CISC si de tip RISC exista 2 dif majore :
a) la nivel hardware , prin tehnologiile folosite
b) la nivel software, prin setul de instructiuni si sistemele de operare utilizate.

Curs 9 Windows
sistem de programe si comenzi conceput si dezvoltat de un mediu de interfara grafica
care permite configurarea calculatorului in functie de resursele softwear si hardwear.
WINDOWS1.0-apare in 1985/aspect grafic neprietenos/mecanism de gestionare a
memoriei neperformant/se foloseste pe echipament de calcul cu procesor extern.
WINDOWS 2.0-apare in 1987/se instaleaza pe procesor 8086/capacitate redusa de
memorare/mod de lucru real
WINDOWS2.86-apare in 1987/multitasking primitiv/permite gestionarea memoriei\
WINDOWS3.86-apare in 1988/multitasking cooperant\
WINDOWS3.0-apare in 1990/utilizeaza pictograma pe scara larga/multitasking
cooperativ/instabilitatea sistemului/interfata grafica superioara/apar facilitatile(file
manage,print manager)
WINDOWS 3.1-apare in 1991/interfata imbunatatita,apar elemente de 3D,utilizeaza
tehnologia OLE,file manager imbunatatit/memorie virtuala/gestionarea superioara a
driverilor/creste siguranta sistemului.\par
WINDOWS 3.11-apare in 1993/este versiunea lui win3.1 doar ca se utilizeaza pe
retele de tip pear to pear/are facilitati de interfata si de mail.
WINDOWS95-APARE IN 1995/multitasking controlat/permite rularea aplicatiilor de 32
biti/are sistem de operare propriu/interfata imbunatati,api/se respecta standardut plug
and play.
WINDOWS98-apare in 1998/versiune imbunatatia si mai stabila/elemente de interfata
agp si port usb/permite conectarea mai multor calc la aceeasi sursa de internet prin
internet connections and sharing
WINDOWS2000-combina utilitatea lui 98 cu stabilitatea si siguranta lui windows
NT/prezinta mai multe procesoare,avand ca rezultat imbunatatirea timpului de
raspuns/accepta sisteme de fisiere de fip fat si ntfs/a introdus un utilitar pt
defragmentarea discului care asigura o gestiune superioara.
WINDOWS XP-integreaza elementele caracteristice ale lui
win2000(securitate,administrare,fiabilitatea)/integreaza elementele win98(interfarat
grafica facila,standardul plug and play,servicii de suport)/imprementarea si integrarea
facila/securitatea e la niver bussines ceea ce presupune o securitate ridicata pt fisiere
cu informatii sau a activitatii pe internet.
WINDOWS NT-apare in 1992/facilitati avansate de gestionare si pt lucru in
retea/ruleaza in mod exclusiv protejat/poate accesa pana la 4 giga.

11
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

COMPONENTE WINDOWS;NUCLEU,USER SI GDI

NUCLEU=indeplineste sarcinile elementare/incarcare programelor/gestionarea
memoriei/gestionarea time sharingului/nu indeplineste functia de intrare-iesire si nici
interfata cu utilizatorul\par
USER=ferestre de comanda si administratie.casete de dialog/asigura comunicarea
dintre ferestre/gestionare resurselor aplicatiilor din ram/controlul cursorului si al
iconurilor/incarca driverele perifericelor.\par
GDI=asigura afisarea pe diverse suporturi de iesire\par
Comunicarea inrte aplicatii\par
TEHNOLOGIA CLICKBOARD-permite gestionarea unei zone din memoria
interna utilizand clickboard viewer.
TEHNOLOGIA OLE=set de servicii care pune la dispozitia utilizatorului posibilitatea de
a creea documente complexe(text,sunet,animatii)/contine set de protocoale,de
comunicatii intre aplicatii

Curs 6 memeoria ram

Memoria ram e memoria vie a sistemului, al cărei conţinut poate fi citit şi scris (şters şi modificat
de utilizator).E o memorie cu acces direct realizată din circuite semiconductoare integrate pe
pastile de siliciu conform tehnologiei MOS (Metal Oxyd Semiconductor).Citirea sau scrierea
datelor din / în orice celulă de memorie se realizează în acces direct.Din punct de vedere al
amplasării, cipurile de memorie RAM se găsesc pe placa de bază, la început lipite direct pe placa
de bază, astăzi sunt introduse în conectorii de extensie ai plăcii de bază. Cipurile sunt:SIMM
(Single IN-line Memory Module),
DIMM (Dual IN-line Memory Module),RIMM (Rambus IN-line Memory Module).Cipurile
SIMM au fost realizate în două variante constructive cu 30 sau 72 pini (conectori) dispuşi pe o
singură parte a plăcii de memorie SIMM. Se deosebesc între ele prin capacitatea de memorie şi
timpul de acces. Cipurile DIMM – 168 pini dispuşi pe amblele părţi ale plăcii de memorie. Se
montează sub formă de perechi, formând bancuri de memorie.Cipurile RIMM realizează trabsferul
informaţiilor serial (bit cu bit).În esenţă, memoria RAM cunoaşte două tipuri constructive:DRAM
(Dynamic RAM),SRAM (Static RAM).Dram este memoria al cărei conţinut se pierde dacă prin
circuite de comandă nu se specifică încărcarea ei cu anumite informaţii. Pentru a remedia această
situaţie are loc operaţia de reîmprospătare a memoriei, care presupune citirea continutului anterior
al memoriei şi rescrierea acesteia la aceleaşi adrese de memorie. Operaţia se realizează la intervale
de milisecunde.Sram este memoria care îşi păstrează conţinutul, fără să fie necesară operaţia de
reîmprospătare, a unei memorii cu timp de acces foarte redus, de 6-15 ns. E foarte scumpă şi se
foloseşte ca suport pentru memoria de capacitate mică (memoria cache).Din punct de vedere logic,
memoria RAM e împărţită în mai multe zone:memoria convenţională,memoria
superioară,memoria extinsă,memoria înaltă,memoria expandată.Memoria convenţională de bază
sau inferioară este memoria utilizator. Primul PC avea un spaţiu de adresare la memorie de 1 Mb,
dar programele se puteau încărca numai în zona de memorie convenţională, care avea o capacitate
de 640 KB.Memoria superioară (UMA = Upper Memory Area) este o zonă de memorie
rezervată, cu o capacitate de 384 KB (1024-640), împărţită în 3 zone de câte 128 KB:Prima zonă –
128 KB rezervaţi pentru memorarea datelor care se vor afişa pe ecranul monitorului. Se mai
numeşte şi memoria RAM video.A doua zonă – 128 KB – e destinată memorării programelor
BIOS (Basic Input-Output System) (sistemul de bază pentru operaţiile de intrare-ieşire) de pe
plăcile adaptoare introduse în conectorii de extensie ai plăcii de bază. Programele BIOS sunt

12
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

încorporate în cipuri de memorie ROM. Părţi din memoria acestei zone sunt utilizate de plăci
adaptoare, cum ar fi plăcile de comunicaţie, plăcile de memorie expandată, controlere de Hard
Disk. Volumul memoriei disponibile depinde de numărul plăcilor adaptoare instalate în sistem.A
treia zonă – 128 KB – e destinată memorării programelor BIOS de pe placa de bază. Deoarece
programele BIOS sunt memorate în cipuri de memorie ROM =› memoria ROM-BIOS. Programele
memoriei în această componentă asigură controlul calculatorului din momentul punerii sub
tensiune până în momentul preluării controlului de către sistemul de operare.Principalele functi ale
programelor din componenta ROM-BIOS:autotestarea. La pornirea calculatorului, un set de
programe, numite POST, testează placa de bază, memoria, Hard Disk-ul şi tastatura.///Incărcarea
sistemului de operare. La pornirea sistemului, un program al acestei componente, numit încărcător
de sistem, asigură controlul sistemului până la preluarea acestuia de către sistemul de operare,
caută sistemul de operare pe discul sistem, îl încarcă în memorie şi îi “predă” controlul sistemului
de operare.Programele BIOS constitzie interfaţa soft pentru toate componentele hard ale
sistemului.

Magistralele de comunicati:.

reprezintă o cale electronică de comunicaţie între componentele procesorului sau între procesor şi
memorie sau între procesor şi echipamentele periferice instalate.Caracteristici:lăţimea de bandă a
magistralei e de 8, 16, 32, 64 biţi. Cu cât lăţimea de bandă e mai mare, cu atât volumul
informaţiilor transferate pe magistrală e mai mare;frecvenţa de tact a magistralei reprezintă viteza
cu care circulă biţii pe magistrală. Se determină ca un multiplu al frecvenţei plăcii de bază sau prin
divizarea frecvenţei plăcii de bază;rata de transfer reprezintă cantitatea de informaţii transferată
într-o unitate de timp. Se determină înmulţind lăţimea de bandă a magistralei cu frecvenţa de tact a
magistralei.După modul de amplasare şi rolul pe care îl au în transferul informaţiilor, magistralele
pot fi:interne sau externe.Cele interne fac parte din microprocesor şi asigură comunicarea între
elementele componente ale acestuia. Viteza de vehiculare a informaţiilor pe magistralele interne
este egală cu frecvenţa procesorului, fiind determinată de impulsurile transmise de ceasul
intern.Cele externe asigură transferul informaţiilor între procesor şi memorie sau între Unitatea
Centrală de Prelucrare şi perifericele de intrare-ieşire. În consecinţă, magistralele externe sunt:
magistrala procesor şi magistrala de intrare-ieşire. Legătura dintre cele două tipuri de
magistrale externe e asigurată de un set de chipuri numite chipset.Magistrala procesor asigură
legătura dintre procesor şi memoria principală a sistemului, mai exact între procesor şi memoria
RAM şi între procesor şi memoria cache de nivel 2.Magistrala care face legătura dintre chipset şi
memorie se numeşte magistrală de memorie.Din punct de vedere material magistrala procesor se
găseşte sub formă de trasee electrice gravate pe placa de bază.Din punct de vedere al semnificaţiei
informaţiilor transmise, magistrala procesor poate fi:magistrală de date – transmite date;magistrală
de adrese – transmite adrese;magistrală de comenzi – transmite semnale de control către
perifericele de intrare-ieşire.Magistrala de date reprezintă un traseu electronic bidirecţional format
din reuniunea a 8, 16, 32, 64, 128 de linii paralele de comunicaţie. Pe magistrala de date circulă
date între procesor şi memoria internă, date între procesor şi perifericele de intrare-ieşire, rezultate
intermediare de lucru destinate să rămână în memorie, semnale către perifericele de intrare-
ieşire.Magistrala de adrese reprezintă un traseu electronic unidirecţional. Pe ea circulă adresele
care ies din procesor către memorie pentru a determina locaţiile din memorie unde sunt stocate
instrucţiunile programelor aflate în curs de execuţie sau adresele care activează perifericele de
intrare-ieşire. Prin magistrala de adrese procesorul coordonează funcţionarea întregului calculator.
Lăţimea magistralei de adrese determină spaţiul de adresare la memorie. Dacă lăţimea de bandă a
magistralei de adrese este de n niţi, atunci spaţiul de adresare la memorie este de 2n.Magistrala de

13
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

comenzi reprezintă un traseu bidirecţional. Pe ea circulă semnalele care ies sau intră într-un
procesor. Aceste semnale pot fi: semnale de control, transmise de procesor perifericelor de intrare-
ieşire;semnale de stare, prin care perifericele comunică procesorului starea acestora.Magistrala de
comenzi e formată dintr-un număr mic de linii de comunicaţie; acest lucru e în favoarea
magistralei de adrese.Magistrala de intrare-ieşire = magistrala principală a sistemului = magistrala
sistem = magistrala pe care circulă cele mai mari volume de informaţii. Magistrala de intrare-ieşire
asigură transferul informaţiilor între Unitatea Centrală de Prelucrare şi perifericele de intare-ieşire
în ambele direcţii.O dată cu perfecţionarea microprocesoarelor s-a perfecţionat şi arhitectura
magistralelor de intrare-ieşire.

3.1 Structura şi arhitectura sistemului UNIX

S
istemul de operare UNIX este un sistem multitasking şi multiuser destinat pentru diverse tipuri de
calculatoare (microcalculatoare, minicalculatoare, supercalculatoare) şi pentru reţele puternice de
calculatoare, fiind cel mai vechi sistem de operare ce a rezistat şi s-a impus până azi.
La ora actuală sistemul UNIX este singurul sistem de operare care funcţionează simultan pe
microcalculatoare şi supercalculatoare. Este practic singurul sistem de operare pentru
minicalculatoare şi staţii de lucru. Este sistemul de operare care a stat la baza conceperii şi elaborarii
altor sisteme de operare performante, cel mai recent exemplu fiind sistemul de operare Linux -primul
sistem de operare free software (elaborat în 1992).
Sistemul Unix este primul sistem care a inclus clasa de protocoale (set standard de servicii
pentru transmiterea de informaţii între calculatoare) TCP/IP ( Transmission Control Protocol /
Internet Protocol) utilizată astăzi de cea mai mare reţea de calculatoare la nivel mondial: sistemul
Internet, cu milioane de abonaţi pe toate continentele. Unii utilizatori ai sistemului Internet trebuie să
fie familiarizaţi cu filosofia şi comenzile sistemului UNIX, deoarece multe servicii oferite utilizatorilor
vor fi mai eficiente dacă sunt cunoscute unele comenzi UNIX.

În prezent există mai multe implementări (variante) ale sistemului UNIX:

ϒ System V (licenţă Unix Support Group-AT&T);

ϒ Solaris (licenţă Sun Microsystems);
ϒ AIX (licenţă IBM, pentru calculatoare RISC RS-6000);
ϒ ULTRIX , OSF ( produs de firma DEC-Digital);
ϒ HP-UX ( produs de firma Hewlett-Packard);
ϒ Linux (free software-Linus Torvalds; Finlanda ).

Sistemul UNIX lucrează în time-sharing fiind constituit dintr-un nucleu (Kernel) şi un număr
foarte mare de utilitare accesibile prin intermediul interpretorului de comenzi Shell ce reprezintă
interfaţa dintre sistemul de operare şi utilizator:

14
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

Nucleul (Kernel) este un intermediar între interfaţa furnizată de apelurile sistem şi

echipamentele fizice din sistemul de calcul. Nucleul UNIX este partea rezidentă a sistemului de operare
care asigură funcţii de supervizare şi gestiune a resurselor sistemului de calcul (memorie internă,
dispozitive I/O):

ϒ organizarea şi gestiunea memoriei;

ϒ organizarea şi gestiunea fişierelor;
ϒ execuţia şi gestiunea proceselor;
ϒ planificarea unităţii centrale (UC) între procese;
ϒ controlul şi gestiunea perifericelor;
ϒ protecţia datelor şi programelor.

Eleganţa interfeţelor sistemului UNIX şi calitatea remarcabilă a abstracţiilor pe care le oferă

utilizatorilor, au influenţat şi vor continua să influenţeze profund arhitectura sistemelor de calcul. De
asemenea, în ultima perioadă s-au adus noi facilităţi pentru a lucra cu un număr mare de
microprocesoare şi pentru a realiza integrarea completă a aplicaţiilor Windows NT şi Novell
Netware. Sistemele UNIX comerciale sunt încă realizări impresionante, care oferă funcţionalităţi
superioare sistemelor Linux şi Windows NT.

Sistemul de operare UNIX este constituit din:

ϒ Nucleu (Kernel) - partea rezidentă;

ϒ Shell - interpretor de comenzi;
ϒ Utilitare - servicii accesibile prin intermediul interpretorului de comenzi.

Interfaţa utilitarelor şi a aplicaţiilor utilizatorilor cu nucleul, se face prin intermediul unui

ansamblu de funcţii de sistem. Utilizatorul are trei nivele de acces la aceste funcţii :

ϒ prin utilitare ( nivel extranucleu);

ϒ prin funcţii de bibliotecă standard a limbajului C/C++ (nivel intermediar);
ϒ prin directive sistem (nivel inferior).

Structura sistemului UNIX

15
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

Din figură se poate observa că nucleul este intermediarul între interfaţa furnizată de apelurile de
sistem şi echipamentele fizice. Nucleul realizează gestiunea fişierelor şi memoriei, planificarea unităţii
centrale între procese. Apelurile sistem definesc interfaţa cu programatorul. Apelurile sistem pot fi
grupate în trei categorii:
ϒ pentru prelucrarea fişierelor şi perifericelor;
ϒ pentru controlul execuţiei proceselor;
ϒ pentru prelucrarea informaţiei.
Versiunile actuale de UNIX oferă pentru utilizator atât interfeţe de tip linie de comandă,
desemnată prin Shell -cele mai utilizate fiind sh (Bourne Shell, după numele creatorului S.R. Bourne),
ksh (Korn Shell), csh (C Shell)-, cât şi interfeţe grafice moderne (GUI-Graphical User Interface).

16
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

Nucleul (Kernel) UNIX este constituit din două componente principale:

ϒ sistemul de gestiune a fişierelor;

ϒ sistemul de gestiune a proceselor.

Funcţiile generale ale sistemului de gestiune a fişierelor sunt:

ϒ operatii cu fişiere (creare, citire, scriere, copiere, ştergere, concatenare,etc.);

ϒ alocare de spaţiu dinamic pentru fişiere pe HD sau FD;
ϒ accesul la fişiere;
ϒ administrarea spaţiului liber pe HD sau FD;
ϒ schimbarea structurii sistemului de fişiere.

17
Bazele tehnologiei informaţiei - CURS

Funcţiile generale ale sistemului de gestiune a proceselor sunt:

ϒ trecerea proceselor prin diverse stări (creare, aşteptare, execuţie, terminare);

ϒ planificarea proceselor pentru a avea acces la procesor;
ϒ comunicarea între procese;
ϒ sincronizarea proceselor.

18