Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
9Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
NIETZSCHE-NAŞTEREA TRAGEDIEI

NIETZSCHE-NAŞTEREA TRAGEDIEI

Ratings:

5.0

(1)
|Views: 697|Likes:
Published by peano1974
filosofie
filosofie

More info:

Published by: peano1974 on Apr 10, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/23/2014

pdf

text

original

 
de la apollo la faust
Dialog între civilizaţii, dialog între generaţii
Toate drepturileasupra prezentei ediţii In limba română sînt rezervate Editurii Meridiane
Antologie,Cuvînt înainteşi note introductive de
VICTOR ERNEST MAŞEK
Traducere de
LUCIAN BLAGAION DOBROGEANU-GHEREAION HERDANEDITURA MERIDIANE BUCUREŞTI, 1978
„Fiecare să fie, în felul său, un grec,dar să fie!".
GOETHE 
Pe coperta I:
Cap de miel învingător 
Bronz. Sfirjitul sec. al V-le» !.e.n. Muzeul luyru, Pari»
CUV1NT ÎNAINTEUN DIALOG AL CLASICISMELOR
Antologia de faţă îşi propune să evidenţieze un dublu şi pasionant dialog. Unul în adîncime, cobo-rlnd milenii pe verticala istoriei, şi altul la suprafaţă, pe orizontala extensiunii şi maturizării unei culturi.Dacă în prim plan se va desfăşura permanent dialogul dintre clasicismul sau romantismul german şicultura şi civilizaţia clasică a Greciei antice, cel purtat în fundal, adesea în contradictoriu şi cu odeosebită vervă polemică, între reprezentanţii aceleiaşi culturi, ni se pare la fel de interesant deurmărit. Din această încrucişare şi suprapunere de replici sperăm să obţinem o imagine mai vie şimai pregnantă a unui moment deosebit de important pentru întreaga evoluţie ulterioară a culturiigermane şi europene din secolele XVIII şi XIX:
contactul dintre cele două clasi-cisme.
Ni s-a părut pasionant să urmărim modul în care spiritualitatea germană a epocii care l-a dat pe Lessing,Winckelmann, Goethe sau Schiller a receptat şi asimilat, la distanţă de milenii, sugestiile artei şigîndirii eline, precum şi evoluţia spectaculoasă a acestei receptări în epoca romantismuluinietzschean.Fenomenul acesta, pe care l-am putea numi, referindu-ne la spiritul celor două culturi, «dialogul dintre Apollo şi Faust», nu este nici întîmplă-tor şi nici produsul spontan al unui capriciu cultural saual unui interes de strictă specialitate, ci expresia unui «don, adînc resimţit de acest grup
etnic «nordic», mistuit de nostalgia sudului, «suferind 
— 
cum spunea Novalis
— 
de a nu fi avut părinţi greci şiînşelîndu-se pe sine, dorind să imite sau să posede pentru sine acele obiecte-mărturii ale unui trecut considerat ca ideal».Sub semnul unei atari Idealizări si admiraţii fără rezerve a antichităţii eline s-a desfăşurat acea «mică Renaştere germană, pe seama ei» (T. Vianu), inaugurată de Winckelmann prin lucrarea de re-strînsă întinderedar mare răsunet în care înfăţişa contemporanilor exemplul unei lumi de armonie, înălţată sublim deasupracontrastelor şi sfîşierilor prezentului. îndeosebi arta ţi literatura germană, anemiate încă după îndelungatacriză a războiului de 30 de ani, vor dobîndi, în urma acestui prim contact cu antichitatea greacă, un nouconţinut umanist şi o nouă dimensiune interioară. Puntea boltită de Winckelmann deasupra declinului general făcea legătura între clasicitatea greacă (cu influenţa ei asupra Renaşterii şi Iluminismului) şiclasicismului german, între spiritul apolinic şi cel faustic, a cărui cristalizare include în sine receptareaprimului. Replica germană, în cadrul acestui dialog, exprima un bnbucurător elan progresist, despiritualizare şi motivare pe planul artei, şi de revendicare a libertăţii politice şi respingere a absolutismului, peplan social (reflex al admiraţiei faţa de statutul democraţiei ateniene). S-a identificat uneori această orientarespre Grecia, proprie culturii germane din secolul al XVHl-lea, ca o fugă de prezent şi o refugiere în trecut.Dar nostalgia resimţită de Lessing, Winckelmann sau Goethe, şi mai tîrziu de Nietzsche şi Hb'lderlin,pentru această lume a sudului, nostalgie care i-a făcut să revină adesea pe malurile Mediteranei în urmărireaacelei iluzii, întruchipare a unui ideal de perfecţiune şi frumuseţe proprie unei lumi mai mult închipuite decît reale, exprima de fapt ple-naritatea unui sentiment 
contemporan:
nevoia de puritate şi adevăr. Prin studiile saleistorice şi arheologice Winckelmann nu se refugia în trecut, ci aducea trecutul în actualitate. Desigur, din pers-pectiva viziunii noastre filosofice, această încer-
6
care de reînviere a anumitor perioade istorice pe o traiectorie considerată ciclică era un demers anistoric şi înultimă instanţă neştiinţific. Dar nu mai puţin expresia unui crez înaintat totuşi, dacă ţinem seama de sensul alternativei pe care o oferea, deci de ceea ce, implicit, respingea prin afirmarea acestui ideal, şi de înrîurirea, în
 
mare parte salutară, pe care a avut-o asupra spiritelor contemporane.în dialogul pe care-l urmărim, Grecia îşi spusese cuvîntul, dar înţelesul lui era estompat de distanţa milenară dintre interlocutori, de unde şi posibilitatea unor interpretări şi ca atare a unor răspunsuri şi replici atît dediferite.Cei care au dat prima replică 
— 
Winckelmann şi Lessing 
— 
au interpretat operele de artă ale antichităţii drept produsul unei umanităţi apropiate de natură (în sens rousseau-ist), trăind într-o paşnică şi fericită comuniune cuea. Se inaugvira astfel mitul «seninătăţii calme şi armonioase» a culturii greceşti, mit ce avea să-şi pună pecetea, timp de aproape un secol, asupra modalităţii de reflectare literară istorică sau filosofică a spirituali-tăţii eline în cultura germană. în această imagine idilică, viaţa grecilor se desfăşura sub un cer blînd şi limpede.Frumuseţea fizică, cultivată şi celebrată în întreceri sportive, era apărată de degradare prin cumpătare şiechilibru în viaţa zilnică. Bolile nu-şi făcuseră încă simţită prezenţa, legile erau blînde şi drepte. Sensibilitateaşi rafinamentul grecilor nu se complăcea în sîngeroasele lupte de gladiatori, ce aveau să desfete mai tîrziuRoma. Necunoscînd invidia, ura, meschinăria, sufletul grec trăia într-o fericită împăcare cu sine. Nu este demirare, ne spune Winckelmann, că luîndu-şi ca model o asemenea umanitate armonioasă şi fericită, arta greacă a produs opere ce pot reprezenta idealul estetic al tuturor timpurilor. «Nobila simplitate şi măreţia liniştită»caracteristice acestei arte vor trebui să însufleţească şi elanul creator al contemporanilor, generînd acea artă neoumanistă pe care Winckelmann şi Lessing o puneau la baza mult doritei reforme morale.
A fost un îndemn cu larg răsunet în epocă. Mengs, Winckelmann si Lessing, devin marii preoţi ai noiireligii a frumuseţii ideale greceşti, şi în ceremonialul pe care-l profesează, numeroase sînt glasurile celi se vor. alătura în proslăvirea acestui ideal. Schiller concepe în acest spirit unul din poemele salecele mai reprezentative
Zeii Greciei (Die GStter Griechenlands),
în care laudă darul grecilor de aînsufleţi natura în mituri, cultul lor pentru frumuseţe şi echilibru, inocenţa şi puritatea hedonismuluilor, acceptarea senină a morţii. Venerarea artei şi culturii greceşti este şi steaua sub care se dezvoltă destinul literar şi uman al lui Holderlin, care studiază cu fervoare, încă de tînăr, limba greacă şicultura antică elină. într-o odă scrisă în această perioadă 
Griechenland
(1794), Holderlin doreşte ca«ultima sa lacrimă» să curgă pentru Elada, pentru acea «Arcadie» de vis, în care:.. .
tinerii-şi visau izbînda Şi Socrate-i cucerea grăind, Unde-Aspasia prin munţii-n floare Rătăcind, dinagora prindea Aprigă-a mulţimilor suflare, Unde Platon naiuri zămislea, Unde vara, aromind de cînturiStrălucea.....
1
.
Elada devine o adevărată obsesie pentru Holderlin, care foloseşte pentru poemele sale metrul antic,în a cărui readaptare la ritmul unei limbi şi al unui mediu lingvistic total diferit, vede contopireamiraculoasă dintre spiritualitatea elină şi cea germană, modul unei fericite transfuzii de substanţă între el şi Elada. Nici Goethe n-a rămas în afara acestui entuziasm general. în
Faust
de pildă, exprimă în mod simbolic aspiraţia epocii sale către acea frumuseţe senină, calmă, împăcată cu sine, a lumiigreceşti. Iar în studiul pe care îl dedică lui Winckelmann şi îndeosebi în eseul 
Antik und Modern
elogiază de asemenea, fără rezerve,
1
Traducere de Şt. Aug. Doinaş şi Virgil Nemoianu
stilul de viaţă al lumii antice în care „luminozitatea, graţia, seninătatea primează". Nu e de miraredeci că atribuind grecilor şi îndeosebi „inegalabililor" artişti ai antichităţii „claritate a vederii",„seninătate a reproducerii", „uşurinţă a comunicării", realizate în „cel mai nobil material" şi cu „ceamai desăvîrşită execuţie" Goethe adresează contemporanilor săi îndemnul: „Fiecare să fie, în felul său, un grec. Dar să fie!" Tonul replicii germane în dialogul dintre cele două culturi avea să se schimbe însă în mod sensibil,prin intrarea în discuţie a generaţiei romantice sau a personalităţilor cu o orientare mai mult ştiinţifică decît poetică (]. Burckhardt, Wilamo-witz-Moellendorff, E. Rohde). în dialogul «pe ver-ticală» se interferează acum replicile dialogului «din planul doi»
— 
purtat între reprezentanţiiaceleiaşi culturi
— 
privind fie semnalarea unor exagerări ce denaturau imaginea reală a Greciei, fiecontestarea globală a viziunii anterioare. Herder îi va reproşa, astfel, lui Winckelmann, faptul că a ab-solutizat influenţa ambianţei climaterice, a cerului şi vecinătăţii mării, asupra spiritului şi artei eline,neglijînd factorii politici şi religioşi ce au conlucrat la conturarea şi devenirea lor treptată. Alteobiecţii vizau faptul că în numele idealului estetic grecesc era defăimat tot ceea ce era mai viu în artacontemporană. Optica firească 
— 
afirmau cu justeţe aceste critici
— 
fusese inversată: «în loc catrecutul să fie privit prin prisma unui gust format pe măsura artei contemporane, tocmai dintr-o artă mitică a trecutului au fost extrase unele norme privind perfecţiunea, norme cu ajutorul cărora să sejudece arta prezentului. Schemele sînt întotdeauna moarte, nu e viu decît prezentul şi numai el poateda viaţă trecutului^. Este ideea sub care îşi va dezvolta şi Jakob Burckhardt întreaga sa concepţieasupra culturii eline. Imaginea propusă de el şi care va influenţa puternic noile replici pe care le vor 
 
da, în dialogul greco-german, Nietzsche
1
Cf. L. Venturi — 
Istoria criticii de artă,
Bucureşti, 9 Ed. Univers, 1970, p. 185.
şi Rohde, avea să domine secolul al XlX-lea şi să se substituie celei devenite tradiţionala, datorită luiWinckelmann şi Lessing. Perspectiva din care Burckhardt privea
— 
nu mai puţin admirativ, dar mai lucid 
— 
spre ţărmurile Eladei, era acum aceea a timpului şi afinităţilor sale. «Nu putem descoperi decît ceea ce este înnoi înşine şi ceea ce răspunde preocupărilor noastre» va scrie el, subliniind faptul că experienţa arteicontemporane este aceea care ne învaţă să desluşim arta trecutului şi nu invers. Nu vom putea asimila gustul grecilor din antichitate dacă nu vom fi în stare să ne orientăm în gustul contemporan. Tocmai lipsa uneiasemenea orientări i se va reproşa lui Winkelmann, care, fundamentîndu-şi judecăţile de valoare asupra arteicontemporane, pe superioritatea absolută a artei greceşti, a sfîrşit prin a înţelege greşit atît arta greacă cît şiarta modernă.Dar să ne întoarcem la Burckhardt, cel căruia i se datorează în mare parte această schimbare de optică, vizînd nu numai restabilirea raportului firesc dintre trecut şi prezent, ci şi destrămarea legendei despre «grecul senin».între 1872
— 
1880 istoricul elveţian ţine la Universitatea din Basel o serie de prelegeri despre civilizaţia Grecieiantice, sintetizîndu-le mai apoi într-o celebră lucrare publicată postum
Griechische Kulturgeschichte (Istoriaculturii greceşti,
1902). Afirmaţiile pe care le făcea ilustrul profesor apăreau studenţilor şi auditorilor săi
— 
înrîndul cărora se afla şi Nietzsche, numit de curînd profesor la aceeaşi Universitate
— 
de-a dreptul senzaţionale,într-atît se deosebeau de vechea viziune tradiţională. «Colocviul de vară ţinut de Burckhardt, devine tot maimult un eveniment unic. Pierzi enorm că nu poţi lua parte la el» îi scrie entuziasmat, în 1872, Nietzsche,prietenului său Gensdorff.Sintetizînd rezultatele unor cercetări mai vechi sau mai noi din domeniul istoriei şi filosof iei clasice, Burckhardt va ajunge la concluzia că religia greacă era lipsită de moralitate şi că teama de zei n-a însemnat niciodată şiun respect pentru ei.
10
Structura socială a Greciei era şi ea departe de imaginea idilică a armoniei şi dreptăţii depline. Polis-ul grec,de la ale cărui drepturi erau excluşi sclavii, metecii şi femeile, era plin de nedreptăţi. Virtutea greacă prinexcelenţă,
cumpătarea,
era în fapt reacţia negativă la ameninţările ce porneau de la zei, de la natură şi de lasoartă. Nici cu morala nu stăteau, ne spune Burckhardt, atît de strălucit cum se crede. Un poet ca Theogniscîntă virtuţile linguşirii, iar minciuna era o «monedă de schimb» foarte uzitată. Sentimentele umane, chiar aleeroilor, erau nu numai lipsite de generozitate, dar, în mare măsura, crude. Să ne reamintim, de pildă, jubilareaînvingătorului în faţa deznădejdei celui învins, aşa cum apare adesea la Homer sau la tragici. Cetăţenii trăiausub teroarea denunţătorilor de profesie, a sicofanţilor. In faţa răutăţii generale, sufletul ie înăspreşte, cinicii şistoicii făcînd din resemnare o virtute a filosofului.In contrast fundamental deci cu viziunea idilică a lui Winckelmann, pesimismul 
— 
ca răspuns negativ dat întrebării despre valoarea vieţii
— 
era considerat de Burckhardt drept trăsătură de bază a concepţiilor filosofice greceşti. El adună din literatura şi filosofia greacă o serie de mărturii grăitoare pentru conturarea aceea ce numeşte el «preistoria pesimismului grecesc». In textele reproduse de Burckhardt ni se spune, de pildă,că viaţa omenească «este făcută din frică şi durere şi după ce norocul a zîmbit cuiva, Nemesis urmează ne-apărat». Euripide consideră şi el că «nimeni nu se poate sustrage suferinţei, dar înţelept este cel care o suportă cu nobleţe». «Nu există viaţă fără jale
— 
continuă lamentaţia Sofocle
— 
dar fericit este acela care o încearcă mai puţin». Viaţa omului este, după Pindar, «ca visul unei umbre», iar corul bătrînilor din
Oedip, la Colona,
deplînge şi el omul pentru neşansa de a se fi născut^.Bazat pe o asemenea «ontologie» a pesimismului grec, Burckhardt nu putea ajunge, evident, la
1
 
Cf. T. Vianu,
Studii de literatură universală şi com-
11
parată,
Ed. Academiei, 1963, p- 586-587.
FILIAL
 
-OR Str. Observatorului nr. 1
o altă concluzie decît cea exprimată la începutul celui de al doilea volum al amplei istorii la care ne-am referit: «Odată cu umanismul german în secolul al XVIH-lea, s-a crezut că lucrurile sînt cu totul clare în ce-i priveşte pe vechii greci: acordîndu-se atenţie doar eroismului lor războinic si conştiinţeilor cetăţeneşti, artei şi poeziei lor, frumoasei lor ţări şi climei sale fericite, grecii au fost socotiţifericiţi. Poezia lui Schiller,
Zeii Greciei
a cuprins această presupunere într-o singură imagine, al căreifarmec nu şi-a pierdut nici azi puterea. Se socotea cel puţin ca atenienii secolului lui Pericle au trăit numai în fericire. Este una din cele mai mari falsificări ale judecăţii istorice, cu atît mai irezistibilă cucît era făcută cu nevinovăţie şi convingere. Se omitea astfel protestul strigător al întregii tradiţiiliterare, care, începînd cu mitul, a acuzat şi a deplîns viaţa omenească. Cît despre viaţa întregiinaţiuni greceşti, privirea era atinsă de orbire cînd se lua în consideraţie numai faţetele eiatrăgătoare»^.Dacă ne vom reaminti acum că printre ascultătorii entuziaşti ai acestor prelegeri se afla şi Nietzsche,vom înţelege mai bine una din originile concepţiei sale, potrivit căreia, tragedia greacă nu poate fiexplicată decît ţinînd seama de fondul de durere al sufletului grec.

Activity (9)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 thousand reads
Ionut Radu liked this
1 hundred reads
schimbdecarti liked this
Adene93 liked this
daniluz8888706 liked this
schloss liked this
miocika liked this
miocika liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->