Simbolismul a fost o mişcare artistică şi literară de la finele secolului XIX, care se opunea

naturalismului şi parnasianismului, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect şi fenomen din lumea
înconjurătoare poate fi exprimat şi descifrat cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de
manifestare propriu acestui curent

Adesea se consideră că poeţi ca Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud şi Paul Verlaine fac parte
din acest curent, dar Stephane Mallarmé e cel care îl încarnează cel mai bine în poezie.

Definit în sens strict, simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care făceau parte poeţi
cum ar fi Stuart Merrill, Albert Samain şi Jean Moréas. Ultimul a publicat manifestul mişcării în
1886, în ziarul Le Figaro.

eşi simbolismul francez a durat foarte puţin, el a fertilizat poezia modernă, negând gândirea
ştiinţifică, raţionalistă. Pe drumul deschis de simbolism au păşit ulterior Arthur Rimbaud cu
experieţa clarviziunii, s-au născut tema lui Charles Baudelaire a corespondenţelor şi una din
temele poeziei lui Stephane Mallarmé în care lumea întreagă e doar o imensă carte.

Dintre temele simboliste pot fi citate: impalpabilul, angoasele identitare ale Eului, imaginea
femeii, decadenta, arta pentru artă.

Manifestul simbolist a fost ulterior pus în versuri de Arthur Rimbaud în poemul Les Voyelles
(„Vocalele”), un exemplu perfect de sinestezie literară şi Charles Baudelaire în poemul
Correspondances („Corespondenţe”), în care natura este definită drept un "templu de simboluri".

În opoziţie cu retorismul romantismului, simbolismul preferă un ton mai intim şi confesiv, iar spre
deosebire de răceala şi formalismul parnasianismului, se îndreaptă spre emoţia şi muzica interioară a
ideii.

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea ca o
reactie impotriva parnasianismului (miscare literara aparuta la randul ei ca o reactie impotriva
romantismului, a efuziunii sentimentului in poezie si care a impins poezia in extrema cealalta,
ajungandu-se ca aceasta sa devina un simplu exercitiu de virtuozitate tehnica, poezia sa fie lipsita
de sentiment, sa fie o simpla relatare impersonala). y9s16sy
Termenul de „simbolism” a fost intrebuintat pentru prima data ca nume dat unei miscari literare
de catre Jean Moreas in articolul „Le Symbolisme”, aparut in revista „Figaro Letteraire” din
1886. Departe de a se fi manifestat ca un curent unitar, simbolismul francez se prezinta ca un
conglomerat de scoli si grupari literare dintre care numai cea a lui Moreas se considera propriu-
zis simbolista. In ciuda diferentelor de terminologie, pe toti poetii francezi ai momentului i-a unit
reactia impotriva parnasianismului, dorinta de innoire a liricii prin readucerea sentimentului in
poezie si, in special, cultivarea simbolului. Toti poetii simbolisti francezi il recunosc drept
parinte literar pe Charles Baudelaire, din poezia caruia „Corespondente” se desprind principalele
trasaturi ale curentului: surprinderea corespondentelor dintre lumea exterioara si universul
interior al sentimentelor, a analogiilor intre notiuni, elemente, a sinesteziilor (amestecul de
senzatii de natura diferita). Ex: „parfum, culoare, sunet se-ngana si-ti raspund”.
Pentru exprimarea corespondentelor, a legaturilor ascunse dintre lucruri, poetul trebuie sa se
abtina de la a descrie, de la a povesti, caci potrivit esteticii simboliste, poezia nu-si numeste
obiectul, ci il sugereaza, asa cum se exprima un alt reprezentant al simbolismului francez,
Stephan Mallarme: „a numi un obiect este a suprima trei sferturi din desfatarea poemului, care e
facut din fericirea de a ghici putin cate putin, a-l sugera -; iata visul!”. Poezia ne transmite
sensuri, rostul ei este de a trezi anumite sentimente prin puterea de sugestie a cuvintelor, de a
comunica chiar inefabilul si prin aceasta se inrudeste cu muzica. Un alt poet simbolist francez,
Paul Verlaine, preda in poezia sa, „Arta poetica”, pentru nuanta in defavoarea culorii, dar si
pentru muzicalitatea versurilor, considerand ca versul impar creeaza o mai buna acustica pentru
exprimarea starilor vagi, nedefinite, pentru renuntarea la sintaxa traditionala, si chiar la rima.

Simbolismul romanesc s-a dezvoltat sub influenta simbolismului francez, avand continut si
evolutie proprii. A aparut intr-un anumit stadiu evolutiv al poeziei noastre, in imprejurari care
reclamau innoirea liricii, fara a nega poezia romaneasca anterioara, dar depasind orizontul rural
in care fixasera literatura poetii semanatoristi si poporanisti. Tematica poeziei se largeste prin
patrunderea in versurile lor a orasului cu parcuri, gradini, statui, a tinuturilor indepartate, exotice,
a instrumentelor muzicale, a pietrelor pretioase, a parfumurilor, a florilor de gradina, a navelor,
iahturilor, porturilor etc. Aceste motive se reunesc in cateva teme specifice: iubirea -; motiv de
reverie, de nevroza; targul provincial -; spatiu al izolarii; natura -; loc al corespondentelor.
Cel care a deschis portile simbolismului romanesc a fost Alexandru Macedonski, prin activitatea
sa din cadrul cenaclului si al revistei „Literatorul”. Inca din 1880 Macedonski publica articolul
„Despre logica poeziei” in care se fac apropieri intre muzica si poezie („Arta versurilor nu este
nici mai mult, nici mai putin decat arta muzicii”) si este revelata deosebirea dintre poezie si
proza, poezia avand „logica” ei, diferita de proza („Logica poeziei e, daca ne putem exprima
astfel, nelogica la modul sublim”). Intr-un alt articol, „Poezia viitorului”, in care apreciaza ca
sunetele joaca rolul imaginilor, ajunge la concluzia ca „poezia viitorului nu va fi decat muzica si
imagine”.
Privita in ansamblu, creatia poetica a lui Macedonski ne este intru totul simbolista. Astfel, in
„Ciclul noptilor” intalnim mult mai multe teme si motive romantice, asa cum este „Noapte de
decemvrie”, scrisa pe tema conditiei geniului, in timp ce „Poema rondelurilor” se incadreaza in
estetica simbolista prin cultivarea corespondentelor, a sugestiei.

Simbolismul este un current literar aparut in Franta in a doua jumatate a

sec. al XIX-lea, ca o reactive impotriva retorismului romantic si a
impersonalismului parnasian (impersonalitate – aici raceala in exprimarea
emotiilor).
Reprezentantii simbolismului in Franta sunt: Paul Verlaine, Maurice Rollimat,
Stephane Mallarme, Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Jules Laforgue. Alti poeti
simbolisi din literatura universal sunt: Emile Verhaeren, Gustave Kahn, Andrei
Belai.
Simbolistii doresc sa scrie o poezie de cunoastere, de aceea o apropie de
muzica. Ei considera ca muzica este arta care permite revelarea absolutului.
Astfel, ei aspira spre poezia pura.
Simbolismul se naste dintr-o anumita stare de spirit. Scriitorii sunt
deceptionati de pozitivismul secolului al XIX-lea, care asigurase progresul in
stiinta si in tehnica, dar determinase un regres in plan spiritual (positivism – ceea
ce tine de stiintele exacte). Se pare ca simbolismul s-a nascut dintr-un nou “mal
du siècle”, altul decat cel al romanticilor.
Elemente simboliste se intalnesc inca din 1857 in poemul
“Corespondente”, al lui Charles Baudelaine. Este vorba despre folosirea
simbolurilor, a corespondentelor si a sinesteziei (sinestezie – figura de stil realizate
prin participarea simultana a mai multor simturi, ex: pictura parfumata, lavanda
Sonora).
Principiile noului current sunt illustrate de catre Verlaine in “Arta poetica”,
scrisa intre 1871 – 1874. Dar denumirea curentului provine de la numele
articolului lui Jean Moreas, “Le Symbolisme”, publicat in “Le Figaro” in 1886.
(simbol – semn de recunoastere; figura de stil prin care o idée abstracta este
redata intr-un mod concret pe baza unor asemanari, exemplu: “plumb” pt
apasare sufleteasca). Simbolismul este sustinut de doua reviste: “Le Decadent”
si “Le Symbolisme” (primii simbolisti francezi au fost numiti “decadenti”, pentru
ca in poezia lor apareau starile de spirit negative: plictis, spleen – amestec de
tristete, dezgust, amaraciune).
Principiile simbolismului sunt: utilizarea simbolului, a corespondentelor, a
sugestiei, a imaginilor neclare, incetosate, diafane, combaterea retorismului,
promovarea muzicalitatii versului, folosindu-se laitmotivul, refrenul, repetitiile si
versul liber.
Temele si motivele predilecte sunt: conditia poetului inadaptat societatii,
natura, ca loc al corespondenteleor, iubirea ca reverie sau asociata cu
moartea, orasul de provincie su monotonia lui, marea plecare, poezia lucrurilor
(a obiectelor), simbolismul culorilr si al instrumentelor muzicale, amurgul, floriele
(rozele mai ales), plictisul, vagabondajul, toamna (anotimpurile in general), frigul
vantul, ftizia (tuberculoza), tusea, ceata, ploaia, corbii.
Nu numai parnasienii ci si simbolistii se inspira din peisajul exotic. Dar
acesta nu le fusese strain nici romanticilor.
Simbolismul poate fi considerat un neoromantism deoarece exacerbeaza
sensibilitatea.
Simbolismul romanesc
Teoretician al simbolismului romanesc este Alexandreu Macedonski.
Cunoscand experientele inovatoarea ale poeziei din Franta, scrie doua articole
in care expune principiile simbolismului si ale instrumentalismului: “Despre logica
poeziei” (1880) – “nelogica intr-un mod sublim” si “Poezia viitorului” (1892).
In 1880 infiinteaza revista “Literatorul” in jurul careia se constituie cenaclul
cu aceeasi denumire. Revista apare, cu intermitente, pana in 1919.
Multi dintre poetii simbolisti frecventeaza cenaclul macedonskian.
Cei mai cunoscuti reprezentanti ai simbolismului romanesc sunt, pe langa
Alexandru Macedonski, George Bacovia, Traian Demetrescu, denumit de
prietenii lui Tradem, Stefan Petica, Dimitrie Anghel (“poetul florilor”), Ion
Minulescu, Ovidiu Densusianu.
Apogeul poeziei simboliste romanesti este atins intre 1905 si 1915.
Clasa a XI-a
Simbolismul ca forma de trecere spre modernism
- a aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea in Franta, extinzandu-se si in
celelalte tari ale Europei
- in poezia romaneasca se dezvolta in primele doua decenii ale sec. al XXlea,
cu unele infiltratii chiar in perioada interbelica
Trasaturi:
Se foloseste:
- simbolul
- corespondenta, sugestia
- imaginile sunt difuze, neclarem vaporoase
Se doreste apropierea poeziei de muzica, deoarece in acest fel se obtine
revelatia divinului. Simbolistii aspira spre “arta pura”, spre poezia de
cunoastere.
- pentru a realiza muzicalitatea versurilor utilizeaza repetitia, laitmotivul,
rimele interioare, versul liber
Teme si motive: natura ca loc al corespondentelor, orasul de provincie cu
atmosfera lui monotona, evadarea in spatii exotice, conditia poetului inadaptat
societatii; plictisul, vagabondismul, spleem-ul (amaraciune, dezgust), ploaia,
vantul, ceata, tizia.
Culorile si instrumentele muzicale au o anumita simbolistica.
Reprezentanti ai curentului in literatura universala sunt: Charles Baudelaire,
Paul Verlaine, Jules Laforgue, Maurice Rollinat, Arthur Rimbaud, Stephanne
Mallarme.
In literatura romana: Alexandru Macedonski (teoretician al simbolismului),
Traian Demetrescu (Tradem), Stefan Petica, Ion Minulescu, Elena Farago, Emil
Isac, Dimitrie Anghel. George Bacovia reprezinta simbolismul autentic.
Simbolismului din poezie ii corespunde in pictura impresionismul.
Simbolismul este o reactie impotriva romantismului retoric si impotriva
parnasianismului impersonal, prea rece, cu emotie cenzurata.
Criticul francez Albert Thibaudet considera simbolismul un neoromantism,
prin exacerbarea sensibilitatii.

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca reactie
impotriva romantismului si parnasianismului. Precursor al simbolismului in Franta este
considerat Charles Baudelaire, prin volumele de versuri "Les Corespondences"
("Corespondente") si "Les fleurs du mal" ("Florile raului"). Precursor al simbolismului romanesc
a fost Mihai Eminescu, prin poeziile "Dintre sute de catarge" si "Melancolie".

 Numele curentului a fost dat de Jean Moreas in articolul-manifest intitulat "Le

symbolisme" (1886). Simbolismul are meritul de a reface sensibilitatea poeziei, apeland
la simbol, aluzie, sugestie. Poetul francez Mallarme (1842-1898) a definit rostul si rolul
poeziei simboliste: "A numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din bucuria
poemului care e facuta sa ghiceasca putin cate putin; a sugera, iata visul".
 in Romania, simbolismul a aparut sub auspiciile revistei "Literatorul" a lui Alexandru
Macedonski, care s-a evidentiat mai ales ca teoretician al acestui curent si mai putin ca
poet simbolist.
  Reprezentantii romani ai simbolismului au fost: Ion Minulescu, George Bacovia, Stefan
Petica, Dimitrie Anghel, Traian Dcmetrescu, Elena Farago etc.
 Exegetii au distins doua etape de manifestare a simbolismului romanesc:

    -  1880-1914 - o prima perioada de inceputuri si incercari;

    -  1914-1920 - faza efervescentei creatoare, a poeziei simboliste reprezentative;

Trasaturile simbolismului:

 tema generala a poeziilor simboliste o constituie conditia nefericita a poetului intr-o

societate superficiala, meschina, incapabila sa perceapa, sa inteleaga si sa aprecieze
nivelul artei adevarate; alte teme si motive simboliste: orasul de provincie sufocant, tema
naturii, tema anotimpurilor dezintegratoare de materie, iubirea, moartea, motivul apei ca
substanta eroziva, motivul instrumentelor muzicale, solitudinea etc.
 raportul dintre simbol (semn, cuvant) si eul poetic nu este exprimat, ci sugerat, deci
sugestia este o modalitate obligatorie simbolismului;
 poezia simbolista exprima numai atitudini poetice sau stari sufletesti specifice acestui
curent literar: spleen-ul, angoasa, oboseala psihica, disperarea, apasarea sufleteasca,
nevroza, toate fiind insa sugerate, fara a fi numite: "a numi obiectul este a suprima trei
sferturi din farmecul poemului; a sugera, iata visul!" (Stephane Mallarme);
 corespondenta dintre cuvinte si elemente din natura este principala modalitate de
realizare literara a poeziilor; de exemplu: cuvantul plumb are drept corespondent in
natura un metal greu, de culoare cenusje, maleabil si cu o sonoritate surda (patru
consoane si doar o vocaia), care simbolizeaza starile sufletesti sugerate de trasaturile
acestui metal: greutate sufleteasca, angoasa, instabilitate psihica, monotonie, claustrare
intr-un spatiu fara solutii de evadare;
 muzicalitatea versurilor: fie prin prezenta instrumentelor muzicale sau a ariilor ca simbol
("Muzica inainte de toate" - P.Verlaine), fie prin muzicalitatea interioara a versurilor
( "Arta versurilor e arta muzicii" Al. Macedonski);
 versul liber, ca noutate prozodica, rima fiind considerata o simpia conventie, accentul
punandu-se pe forma si ritmul versului;
 cromatica este, de asemenea, fie exprimata direct prin culori cu putere de simbol, fie
sugerata prin corespondente (ex. simbolul plumb = cenusiu), toate simbolizand stari si
atitudini poetice;
 olfactivul sugereaza in poezia simbolista stari ale eului poetic, fiind in general sugerate
mirosurile puternice prin simboluri foarte sugestive (cadavre, mort).

Este, asadar, un lucru cert faptul ca poezia simbolista apeleaza la toate simturile omului, pentru o
receptare totala si profunda a starilor poetice exprimate.