Proprietăţile ordonării descrescătoare ale ratei

de degradare pentru Statisticile de Ordine și

pentru Sisteme Coerente

Articol publicat de Jorge Navarro

Facultatea de Matematică, Universitatea din Murcia, Spania

ABSTRACT : Se studiază proprietăţile ordonării descrescătoare ale ratei de

degradare pentru sisteme coerente folosind reprezentarea distribuţiei unui sistem
coerent ca și un amestec de distribuţii ale sistemelor serie obţinute din mulţimile
traiectoriei. De asemenea câteva proprietăţi de ordonare sunt obţinute pentru
statisticile de ordine care, în acest context, reprezintă duratele de viaţă a
sistemelor k din n. Acordăm atenţie deosebită sistemelor cu componente care
satisfac modelul ratei de degradare proporţională sau cu distribuţii exponenţiale,
Weibull și Pareto de tip II.

1
1. INTRODUCERE
Exemplele stochastice de sisteme coerente sunt importante în statistică, teoria
fiabilităţii și în analiza de supravieţuire. În practică, aceste exemple sunt folosite pentru a
alege cele mai bune sisteme și cele mai bune elemente pentru aceste sisteme. Ideea se
păstrează pentru statisticile de ordine care, în acest context, reprezintă durata de funcţionare a
sistemelor de tip k din n.
Distribuţiile sistemelor coerente pot fi scrise ca un cumul de distribuţii al sistemelor
serie obţinute din mulţimile de traiectorie.
În acest articol câteva proprietăţi de ordonare descrescătoare ale ratei de degradare
sunt obţinute atât pentru statisticile de ordine (sisteme de tip k din n), cât și pentru sistemele
coerente cu componente independente. Aceste rezultate sunt bazate pe reprezentările funcţiei
de supravieţuire a unui sistem, sub forma unui amestec negativ de funcţii de supravieţuire ale
sistemelor serie obţinute din mulţimile de traiectorie. Aceste rezultate pot fi folosite în
practică pentru a alege sistemul cu cea mai mică rată de degradare descrescătoare.
Lucrarea este organizată după cum urmează. Rezultatele preliminare generale sunt
prezentate in Secţiunea 2. Cazul modelului ratei de degradare proporţională este studiat in
Secţiunea 3. În final, în Secţiunea 4, sunt analizate cazurile particulare ale sistemelor cu
componente exponenţiale, cele de tip Weibull și respectiv, Pareto de tip II (Lomax).

2. NOŢIUNI PRELIMINARE
Fie ( X 1 , X 2 ,..., X n ) și ( X 1* , X 2* ,..., X n* ) doi vectori aleatori absolut continui și fie

( X 1:n , X 2:n ,..., X n:n ) și ( X 1:*n , X 2:* n ,..., X n*:n ) vectorii aleatori ordonaţi (crescător) corespunzători.

Fie Si , Si* , Si:n , Si*:n funcţiile de supravieţuire definite prin Si (t ) = P( X i ≥ t ), Si* (t ) = P( X i* ≥ t ) ,

d
etc. Astfel, funcţiile ratei de degradare sunt date de hi (t ) = − log Si (t ) ,
dt
d
hi* (t ) = − log Si* (t ) , etc.
dt
Presupunem că X i și X i* aparţin intervalului (0, ∞) pentru i = 1, n , condiţie uzuală în
studiul fiabilităţii și cel al supravieţuirii. Totuși, câteva rezultate nu necesită această condiţie.

2
 O variabilă aleatoare X univariată pozitivă se spune a fi mai mică sau egală decât
variabila aleatoare Y univariată pozitivă în rata de degradare (notat X ≤ hr Y ), dacă funcţia de

degradare corespunzătoare satisface hX (t ) ≥ hY (t ) pentru (aproape) toţi t > 0 .

O variabilă aleatoare X univariată este mai mică sau egală asimptotic în rata de
degradare decât o variabilă aleatoare Y (notat X ≤ a − hr Y ), dacă există a > 0 astfel încât

funcţiile de degradare corespunzătoare satisfac hX (t ) ≥ hY (t ) pentru (aproape) toţi t > a . În

mod cert, X ≤ hr Y implică X ≤ a − hr Y .

Dacă X 1 , X 2 ,..., X n reprezintă duratele de viaţă a n componente dintr-un sistem

coerent, atunci durata de viaţă a sistemului poate fi scrisă ca :
T = τ ( X 1 , X 2 ,..., X n ) = max min X i ,
1≤ j ≤ s i∈Pj

unde mulţimile P1 , P2 ,..., Ps sunt mulţimile traiectoriei minimală. Mulţimea P j este mulţimea

minimală cu proprietatea că dacă toate componentele din P j funcţionează, atunci sistemul

funcţionează. În acest context, statistica de ordine X n − k +1:n reprezintă durata de viaţă a

sistemului de tip k din n, și în particular, X 1:n reprezintă sistemul serie și X n:n reprezintă
sistemul paralel. Evident, mulţimile traiectoriei minimală ale unui sistem de tip k din n sunt
toate mulţimile de cardinal k.
Funcţia ST de supravieţuire a sistemului poate fi scrisă cu ajutorul funcţiilor de
supravieţuire din sistemul serie și a mulţimilor traiectoriei minimală astfel :
(2.1) ST = ∑
A⊆{1,2,..., s}
(−1)
A +1
P(min{ X i , i ∈ ∪ Pj } ≥ t ) ,
j∈A

unde A este cardinalul lui A. De reţinut că S PA (t ) = P(min{ X i , i ∈ ∪ Pj } ≥ t ) este funcţia de

j∈A

supravieţuire a sistemului serie X PA = min{ X i , i ∈ ∪ Pj } cu componente în mulţimea

j∈A

traiectoriilor PA = ∪ Pj . În particular, dacă ( X 1 , X 2 ,..., X n ) sunt variabile aleatoare

j∈A

independente, atunci S PA (t ) = ∏ Si (t ) .
i∈PA

3
 Din (2.1), distribuţia sistemului este un cumul de distribuţii ale sistemelor serie, câteva
valori din acest amestec pot fi însă negative. Astfel, pentru a obţine proprietăţi de ordonare
descrescătoare, avem nevoie de proprietăţile distribuţiilor cu posibile valori negative.

Teorema 2.1 : Fie S o funcţie de supravieţuire astfel încât

n
S (t ) = ∑ pi Si (t ) ,
i =1

pentru t ≥ 0 , unde S1 , S2 ,..., Sn sunt funcţii de supravieţuire și p1 , p2 ,..., pn numere reale astfel
n
încât pi ≠ 0 și ∑p
i =1
i = 1 . Fie r funcţia ratei de degradare asociată cu S și fie ri funcţia ratei

de degradare asociată cu Si , pentru i = 1, n . Dacă

ri (t )
(2.2) lim inf >1
t →∞ r1 (t )
și
ri (t )
(2.3) lim sup <∞
t →∞ r1 (t )

pentru i = 2,3,..., n , atunci p1 > 0 și

r (t )
lim = 1.
t →∞ r1 (t )
În plus, condiţia (2.3) poate fi înlocuită cu una mai slabă
f i (t )
(2.4) lim =0
t →∞ f1 (t )

pentru i = 2,3,..., n , unde f i (t ) = − Si' (t ) pentru i = 1, n .

În particular, putem aplica Teorema 2.1 (când este posibil) reprezentării (2.1). Dacă
duratele de viaţă ( X 1 , X 2 ,..., X n ) ale componentelor sunt independente, atunci rata de

degradare a sistemului serie X P = min{ X i , i ∈ P} este dată de hP (t ) = ∑ hi (t ) .

i∈P

Astfel, în acest caz, membrul principal al sumei (2.1) este unul din sistemele serie
obţinute din mulţimile traiectoriei minimală întrucât hPA > hPj pentru j ∈ A .

4
 Aplicăm acest rezultat general pentru a studia proprietăţile ordonării descrescătoare
pentru statisticile de ordine și pentru sisteme în câteva modele de fiabilitate importante. În
acest scop, avem nevoie de ordonările parţiale din ℝ n . Dacă x = ( x1 , x2 ,..., xn ) este un vector

real, atunci ( x(1) , x(2) ,..., x( n ) ) este aranjamentul crescător al componentelor lui x . Un vector

x = ( x1 , x2 ,..., xn ) majorează un alt vector y = ( y1 , y2 ,..., yn ) (scris x ≥ m y ) dacă

j j n n

∑ x(i ) ≤ ∑ y(i ) pentru j = 1, 2,..., n − 1 și

i =1 i =1
∑ x(i ) = ∑ y(i ) . Un vector x = ( x1 , x2 ,..., xn )
i =1 i =1

j j
majorează slab un alt vector y = ( y1 , y2 ,..., yn ) (scris x ≥ w y )dacă ∑ x(i ) ≤ ∑ y(i ) pentru
i =1 i =1

j = 1, 2,..., n . Evident, x ≥ m y implică x ≥ w y .

3. MODELUL RATEI DE DEGRADARE PROPORŢIONALĂ (RDP)

În această secţiune luăm componentele cu durate de viaţă independente
( X 1 , X 2 ,..., X n ) având distribuţii de tip RDP, cu rata de degradare a componentelor

hi (t ) = λi h(t ) pentru t > 0 și i = 1, n , unde λi > 0 și h(t ) funcţia ratei de degradare. Deci,

sistemele serie au distribuţii de tip RDP, întrucât rata de degradare a lui TP = min X i este dată
i∈P

de
(3.1) hP (t ) = (∑ λi )h(t ) .
i∈P

Într-un mod similar, presupunem de asemenea că celelalte componente au durate de

viaţă independente ( X 1* , X 2* ,..., X n* ) cu distribuţii de tip RDP, astfel hi* (t ) = λi*h* (t ) pentru

t > 0 și i = 1, n , unde λi* > 0 și h* (t ) funcţia ratei de degradare. Astfel, avem următorul
rezultat pentru statisticile de ordine (sisteme de tip k din n).
h(t )
Teorema 3.1 : Dacă (λ1 , λ2 ,..., λn ) ≥ w (λ1* , λ2* ,..., λn* ) și lim sup < 1 , atunci
t →∞ h* (t )

X i:n ≥ a − hr X i*:n pentru i = 1, n .

5
 Demonstraţie : Mulţimile traiectoriei minimală pentru X n − k +1:n sunt toate submulţimile

din {1, 2,..., n} cu exact k elemente. Fie P1 o submulţime de indici cu cele mai mici k numere

în (λ1 , λ2 ,..., λn ) . Astfel,

hPj (t ) ∑λ
i∈Pj
i

1≤ = <∞
hP1 (t ) k

∑λ
i =1
(i )

pentru j = 2, 3,..., s , unde (λ(1) , λ(2) ,..., λ( n ) ) este vectorul ordonat obţinut din (λ1 , λ2 ,..., λn ) .

Proprietăţi similare sunt valabile pentru PA = ∪ Pj și A ⊆ {1, 2,..., n} . Deci, (2.2) și

j∈A

k
(2.3) respectă condiţia (2.1). Dacă ∑ λi = ∑ λ(i ) , atunci SP = S P și pot fi simultan in
i∈Pj i =1
1 j

reprezentarea (2.1). Astfel, Teorema 2.1 se aplică pentru X n − k +1:n și avem

hn − k +1:n (t ) k
lim = ∑ λ( i )
t →∞ h(t ) i =1

pentru k = 1, n . În mod similar, obţinem

hn*− k +1:n (t ) k *
lim = ∑ λ( i )
t →∞ h* (t ) i =1

h(t )
și din lim sup < 1 și (λ1 , λ2 ,..., λn ) ≥ w (λ1* , λ2* ,..., λn* ) , avem
t →∞ h* (t )
k

h (t ) ∑λ (i )
h(t )
(3.2) lim n*− k +1:n = i =1
lim <1
t →∞ h* (t )
n − k +1:n (t )
t →∞ h k

∑λ i =1
*
(i )

pentru k = 1, n , și rezultatul este verificat.

Pledger și Proschan [21] au demonstrat că dacă și h(t ) = h* (t ) , atunci X i:n ≥ st X i*:n

pentru i = 1, n . În particular, din (3.2), obţinem următoarele rezultate imediate.

6
 * * h(t )
Corolar 3.2 : Dacă λ(1) + λ(2) + ... + λ( k ) < λ(1) + λ(2) + ... + λ(*k ) și lim sup ≤ 1 , atunci
t →∞ h* (t )

X n − k +1:n ≥ a − hr X n*− k +1:n .

Corolar 3.3 : Dacă λ(1) < λ( n ) ,

λ1 + λ2 + ... + λn h(t )
λ1* = λ2* = ... = λk* = λ * ≥ λ = și lim sup ≤ 1 , atunci X n − k +1:n ≥ a − hr X n*− k +1:n .
n t →∞ h* (t )

Pentru a obţine Corolarul 3.3, observăm ca dacă λ(1) < λ( k ) , atunci

λ(1) + λ(2) + ... + λ( k )

< λ pentru k = 1, 2,..., n − 1 . Dacă h(t ) = h* (t ) , putem considera că
k
λ1 + λ2 + ... + λn
(3.3) λi* = , i = 1, n
n
este o condiţie suficientă pentru a compara sisteme cu componente neomogene și omogene
(dacă componentele unui sistem sunt mai bune decât componentele altui sistem, atunci nu este
suficient sa comparăm sistemele). În cazul Corolarului 3.3, cu cât componentele sunt mai
diverse, cu atât sistemul de tip k din n este mai bun (în sensul ordonării asimptotice în rata de
degradare). Mai mult, în acest caz, X i:n = st X i*:n și dacă (3.3) și h(t ) = h* (t ) au loc, atunci

h1 (t ) + h2 (t ) + ... + hn (t )
(3.4) hi* (t ) = , i = 1, n .
n
Khaledi și Kochar [12] au demonstrat că dacă h(t ) = h* (t ) și

(3.5) λi* = (λ1λ2 ...λn )1/ n , i = 1, n ,

atunci X n:n ≥ hr X n*:n . Totuși, în unele modele, (3.4) și (3.5) ar putea sa nu fie condiţii

suficiente pentru a compara sistemele din ( X 1 , X 2 ,..., X n ) și ( X 1* , X 2* ,..., X n* ) . În aceste cazuri,

considerăm următoarea condiţie suficientă
µ1 + µ 2 + ... + µn
(3.6) µi* = , i = 1, n ,
n
unde µi = E ( X i ) și µi* = E ( X i* ) , sau condiţia mai tare

S1 (t ) + S2 (t ) + ... + Sn (t )
(3.7) Si* (t ) = , i = 1, n .
n

7
 ∞
Observăm că dacă mediile există, atunci µi = ∫ Si (t )dt are loc și prin urmare, (3.7)
0

implică (3.6). Putem folosi următorul rezultat pentru a compara sisteme cu componente
omogene și neomogene.

h(t )
Corolar 3.4 : Dacă lim = 1 și
t →∞ h* (t )

* *
λ(1) + λ(2) + ... + λ( k )
(3.8) λ(1) = λ(2) = ... = λ(*k ) = λ * < (respectiv > ),
k
atunci X n − k +1:n ≤ a − hr X n*− k +1:n (≥) . În plus, dacă h(t ) = h* (t ) și λ * ≤ λ (≥) , atunci

X 1:n ≤ hr X 1:*n (≥) .

Teorema 3.5 : Dacă T = τ ( X 1 , X 2 ,..., X n ) și T * = τ * ( X 1* , X 2* ,..., X n* ) sunt două sisteme

coerente cu mulţimile traiectoriei minimală P1 , P2 ,..., Ps și respectiv Q1 , Q2 ,..., Qk , care satisfac

min
j =1,2,..., s
∑λ
i∈Pj
i < min
j =1,2,..., k
∑λ
i∈Q j
i
*

h(t )
și lim sup *
≤ 1 , atunci T ≥ a − hr T * .
t →∞ h (t )
Tabelul 1 arată comportamentul descrescător al tuturor sistemelor coerente cu trei
componente și distribuţii de tip RDP.

8
 Aceste rezultate pot fi folosite pentru a compara sisteme obţinute din permutările
componentelor, în cazul în care h = h* și λ(i ) = λ(*i ) , i = 1, n . Aceste comparaţii pot fi folosite

pentru a studia locul potrivit al componentelor astfel încât să se obţină cel mai bun sistem. De
exemplu, mulţimile traiectoriei pentru sistemul serie-paralel T = min( X 1 , max( X 2 , X 3 )) sunt

hT (t )
P1 = {1, 2} și P2 = {1,3} . Astfel, lim = min(λ1 + λ2 , λ1 + λ3 ) .
t →∞ h(t )

Dacă componentele sunt diferite astfel încât λ1 < λ2 < λ3 și vrem să comparăm cele 3

sisteme serie-paralel T1 = max( X 1 , min( X 2 , X 3 )) , T2 = max( X 2 , min( X 1 , X 3 )) și

T3 = max( X 3 , min( X 2 , X 1 )) , atunci din Tabelul 1, T1 ≥ a − hr T2 ≥ a − hr T3 , adică cea mai bună

variantă ar fi să plasăm cea mai bună componentă singură.
Rezultatele date în această secţiune pot fi aplicate în câteva modele de fiabilitate
(exponenţial, Weibull cu aceeași parametrii de formă). Multe din ele pot fi aplicate cazului de
sisteme cu componente dependente, dacă următoarea proprietate pentru sistemele serie are loc
hP (t )
lim = ∑ λi .
t →∞ h(t )
i∈P

De exemplu, dacă ( X 1 , X 2 ,..., X n ) au funcţia de supravieţuire Farlie-Gumbel-

Morgenstern cu distribuţii marginale de tip RDP date de
n n
S ( x1 , x2 ,..., xn ) = (∏ Si ( xi ))(1 + α ∏ (1 − Si ( xi ))) ,
i =1 i =1

t
unde α ≤ 1 , Si (t ) = exp(−λi ∫ h(t )dt ) pentru t ≥ 0 , și h funcţia ratei de degradare, atunci
0

hP (t ) = h(t )∑ λi pentru toţi P ⊂ {1, 2,..., n}( P ≠ {1, 2,..., n}) și

i∈P

h (t ) n
∑ λ S (t )∏ (1 − S (t ))
i i j n
lim 1:n = ∑ λi − lim α = ∑ λi .
i =1 j ≠i
t →∞ h (t ) t →∞ n
i =1 i =1
1 + α ∏ (1 − S j (t ))
j =1

Astfel, rezultatele date în această secţiune pot fi aplicate sistemelor obţinute din acest
model.

9
4. SISTEME CU COMPONENTE EXPONENŢIALE, WEIBULL SAU PARETO DE
TIP II
În această secţiune presupunem că duratele de viaţă ale componentelor au distribuţii
independente exponenţiale, Weibull sau Pareto de tip II.
Dacă au distribuţii exponenţiale, atunci funcţiile ratei de degradare sunt date de
hi (t ) = λi și hi* (t ) = λi* pentru t > 0 și i = 1, n , unde λi > 0 și λi* > 0 . Evident, acest caz este

inclus în modelul RDP cu h(t ) = h* (t ) = 1 pentru t > 0 . Astfel, rezultatele din secţiunea
precedentă pot fi aplicate statisticilor de ordine și sistemelor cu distribuţiile componentelor
* *
exponenţială. De exemplu, din Corolarul 3.2, dacă λ(1) + λ(2) + ... + λ( k ) < λ(1) + λ(2) + ... + λ(*k )

are loc, atunci X n − k +1:n ≥ a − hr X n*− k +1:n .

În acest caz, există niște rezultate precedente asupra ordonării ratei de degradare a
statisticilor de ordine. Boland [6] a arătat că h2:2 (t ) este concavă Schur pe ( λ1 , λ2 ) . Dykstra

λ1 + λ2 + ... + λn
[10] a demonstrat că dacă λi* = λ = pentru i = 1, n , atunci X n:n ≥ hr X n*:n ,
n
respectând condiţia satisfăcătoare (3.3) (sau echivalent (3.4)). Evident, în acest caz,
X 1:n = st X 1:*n . Khaledi și Kochar [11] au îmbunătăţit acest rezultat, arătând că dacă

λi* = λ = (λ1λ2 ...λn )1/ n pentru i = 1, n , atunci X n:n ≥ hr X n*:n . Cum λ ≤ λ , atunci X 1:n ≤ hr X 1:*n (cu

ajutorul condiţiei λi* = λ , adică cu cât mai diverse componentele, cu atât sistemul serie este
mai slab).
Putem considera condiţiile satisfăcătoare (3.6) și (3.7) care, în acest model, sunt
n
echivalente cu λi* = λɵ = pentru i = 1, n . În acest caz, dacă λ(1) < λ( n ) , atunci
λ + λ + ... + λn−1
1
−1 −1
2

λ(1) < λɵ ≤ λ ≤ λ și astfel, X 1:n ≤ hr X 1:*n și X n:n ≥a − hr X n*:n . Pentru acest model, condiţia (3.6)
(sau (3.7)) pare a fi mai bună decât condiţia (3.3) (sau (3.4)). Mai mult, avem următoarele
rezultate asimptotice generale.

10
 Propoziţia 4.1 : Dacă ( X 1 , X 2 ,..., X n ) este un vector de variabile aleatoare

exponenţiale independente cu funcţiile ratei de degradare hi (t ) = λi pentru t > 0 și i = 1, n ,

k
atunci lim hn − k +1:n (t ) = ∑ λ(i ) pentru t > 0 .
t →∞
i =1

Propoziţia 4.2 : Dacă ( X 1 , X 2 ,..., X n ) este un vector de variabile aleatoare

exponenţiale independente cu funcţiile ratei de degradare hi (t ) = λi pentru t > 0 și i = 1, n și

( X 1* , X 2* ,..., X m* ) este de asemenea un vector de variabile aleatoare exponenţiale independente

n − i +1 m − j +1
cu funcţiile ratei de degradare hi* (t ) = λi* pentru t > 0 și i = 1, m , și ∑ λ( k ) >
k =1
∑λ
k =1
*
(k ) (< ) ,

atunci X i:n ≤a − hr X *j:m (≥) .

Demonstraţiile sunt imediate din rezultatele pentru modelul RDP. În particular, dacă
m = n , λi* = λ * pentru i = 1, n , și

1 n −i +1
(4.1) λ * < mn−i +1 = ∑ λ( k ) (>) ,
n − i + 1 k =1

atunci X i:n ≤ a − hr X i*:n (≥) . Se vede ușor că, în general, X i:n și X i*:n nu sunt neapărat ordonate in
RD (a se vedea Exemplul 4.3). Rezultate similare pot fi obţinute pentru sisteme coerente
generale utilizând Teorema 3.5.
Exemplul 4.3 : Fie ( X 1 , X 2 , X 3 ) un vector de variabile aleatoare independente cu

funcţiile de degradare hi (t ) = λi pentru t > 0 și λ1 = 1/ 3, λ2 = 1/ 2 și λ3 = 1 . Pentru a

compara sisteme de tip k din n folosind (4.1), avem nevoie de mediile aritmetice m3 = 11/ 18 ,

m2 = 5 / 12 și m1 = 1/ 3 . Dacă considerăm (3.6) ca și o condiţie suficientă, atunci λ este egal

cu media armonică, λ = 3(λ1−1 + λ2−1 + λ3−1 ) −1 = 1/ 2 . Astfel, m1 < m2 < λ < m3 și dacă

( X 1* , X 2* , X 3* ) este un vector de variabile aleatoare independente cu funcţiile de degradare

hi* (t ) = λ pentru t > 0 și i = 1, 2,3 , atunci X 1:3 ≤ hr X 1:3

*
și X i:3 ≥ a − hr X i*:3 pentru i = 2,3 .
În acest caz, funcţiile ratei de degradare pentru sistemele de tip 2 din 3 nu sunt
ordonate în RD, cum se poate vedea în Figura 1.

11
 Liniile punctate arată limita când
*
t → ∞ . Să observăm că X 2:3 este

mai slab în RD decât X 2:3 . Mai

mult, se calculează ușor a ≅ 3.033

*
astfel încât h2:3 (t ) > h2:3 (t ) , pentru

t > a . De asemenea, observăm că

*
X 2:3 tinde spre defectare, în timp ce

X 2:3 nu tinde. Se vede ușor că

funcţiile ratei de degradare pentru
sistemele paralele nu sunt ordonate
în RD. Totuși, sunt asimptotic ordonate în RD pentru că m1 < λ și este ușor a calcula valoarea

numerică a ≅ 1.826 .
De asemenea, vom compara sistemele coerente. De exemplu, dacă considerăm
sistemele paralel-serie obţinute din ( X 1 , X 2 , X 3 ) avem trei opţiuni cu diferite comportamente
asimptotice (a se vedea Tabelul 1). Evident, pentru sistemele paralel-serie obţinute din
( X 1* , X 2* , X 3* ) avem doar o alegere. Cele patru funcţii ale ratei de degradare sunt date în Fig. 2.

12
 Observăm că cea mai bună (slabă) din ( X 1 , X 2 , X 3 ) este

T1 = max( X 1 , min( X 2 , X 3 )) (T3 = max( X 3 , min( X 2 , X 1 ))) și este mai bună (slabă) decât a

sistemului paralel-serie T * , obţinută din ( X 1* , X 2* , X 3* ) . Mai observăm că sistemele

T2 = max( X 2 , min( X 1 , X 3 )) și T * nu sunt ordonate în RD și sunt echivalente asimptotic în

RD, cu limita 0.5.
Acum presupunem că duratele de viaţă ale componentelor au distribuţii independente
*
Weibull, cu funcţiile ratei de degradare ale componentelor hi (t ) = α i t βi −1 și hi* (t ) = α i*t βi −1

pentru t > 0 , unde α i , β i , α i* , βi* > 0 . Acest caz este inclus doar în modelul RDP, când
componentele au parametrii de aceeași formă. Astfel, rezultatele date în secţiunea 3 pot fi
aplicate acestui model doar când β1 = β 2 = ... = β n = β și β1* = β 2* = ... = β n* = β * . Cazul

β = β * a fost studiat în [12]. Astfel, vom acorda atenţie cazului parametrilor de forme
diferite. Observăm că unele componente pot avea distribuţii exponenţiale.
Să considerăm că vectorii (α[1] , α[2] ,..., α[ n ] ) și ( β[1] , β[2] ,..., β[ n ] ) obţinuţi din parametrii

vectorului ( X 1 , X 2 ,..., X n ) care satisfac α[i ] = ασ (i ) și β[i ] = βσ (i ) pentru i = 1, n și pentru o

permutare σ a mulţimii {1, 2,..., n} astfel încât

(4.2) β[1] ≤ β[2] ≤ ... ≤ β[ n ]
și
(4.3) α[i ] ≤ α[i +1] când β[i ] = β[i +1] .
Atunci, avem următorul rezultat.

Propoziţia 4.4 : Dacă ( X 1 , X 2 ,..., X n ) este un vector de variabile aleatoare

independente Weibull cu funcţiile ratei de degradare hi (t ) = α i t βi −1 pentru t > 0 , i = 1, n ,

atunci
hn − k +1:n (t )
(4.4) lim β −1
= γ [k ] ,
t →∞ t [k ]
k
unde γ [ k ] = ∑α
j = jk
[ j] și jk = min{ j : β[ j ] = β[ k ]} .

Ca și consecinţă imediată avem următoarea proprietate de ordonare descrescătoare.

13
 Propoziţia 4.5 : Dacă ( X 1 , X 2 ,..., X n ) este un vector de variabile aleatoare

independente Weibull cu funcţiile ratei de degradare hi (t ) = α i t βi −1 pentru t > 0 , i = 1, n și

( X 1* , X 2* ,..., X n* ) este un alt vector de variabile aleatoare independente Weibull cu funcţiile

*
ratei de degradare hi (t ) = α i*t βi −1 pentru t > 0 , i = 1, n , atunci

∞ dacă β[ k ] > β[*k ]

hn − k +1:n 
lim = 0 dacă β[ k ] < β[*k ]
t →∞ h*
n − k +1:n γ / γ * dacă β[ k ] = β[*k ]
 [k ] [k ]
și X n − k +1:n ≤ a − hr X n*− k +1:n (≥) când β[ k ] > β[*k ] (<) sau când β[ k ] = β[*k ] și γ [ k ] > γ [*k ] (<) .
*
În particular, pentru sistemul paralel (k=1), avem X n:n ≤ a − hr X n*:n (≥) când β[1] > β[1] (< )
* *
sau când β[1] = β[1] și α[1] > α[1] (<) . Pentru a compara statisticile de ordine obţinute din

populaţiile neomogene cu cele obţinute din populaţii Weibull omogene, presupunem

h1* (t ) = h2* (t ) = ... = hn* (t ) = α t β −1 pentru t > 0 . În acest caz nu este ușor să alegem o condiţie
suficientă. Observăm că (3.4) duce la
h1 (t ) + h2 (t ) + ... + hn (t ) 1 n
hi* (t ) = = ∑ α it βi −1
n n i =1
pentru t > 0 , care ne dă doar un model Weibull când β1 = β 2 = ... = β n . Acest caz este inclus
în modelul RDP. Același lucru este valabil pentru (3.7), care ne dă
S1 (t ) + S2 (t ) + ... + Sn (t ) 1 n
Si* (t ) = = ∑ exp(−α i t βi )
n n i =1
pentru t > 0 , care, în general, nu este o funcţie de supravieţuire. Pentru acest model, putem
considera următoarea condiţie suficientă particulară
β1 + β 2 + ... + β n
(4.5) β =β =
n
și, în acest caz, obţinem următorul rezultat.

Propoziţia 4.6 : Dacă ( X 1 , X 2 ,..., X n ) este un vector de variabile aleatoare

independente Weibull cu funcţiile ratei de degradare hi (t ) = α i t βi −1 pentru t > 0 , i = 1, n și

14
( X 1* , X 2* ,..., X n* ) este un alt vector de variabile aleatoare independente Weibull cu funcţiile
*
ratei de degradare hi (t ) = α i*t βi −1 pentru t > 0 , i = 1, n , care satisfac condiţia (4.5), atunci

X n − k +1:n ≥ a − hr X n*− k +1:n pentru k = 1, 2,..., j1

X n − k +1:n ≤ a − hr X n*− k +1:n pentru k = j2 , j2 + 1,..., n

X n − k +1:n ≥ a − hr X n*− k +1:n pentru k = j1 + 1,..., j3

X n − k +1:n ≥ a − hr X n*− k +1:n pentru k = j4 ,..., j2 − 1 ,

unde j1 = sup{k : β[ k ] < β } , j2 = inf{k : β[ k ] > β } , j3 = sup{k : j1 < k < j2 , γ [ k ] < kα } și

hn − k +1:n (t )
j4 = inf{k : j1 < k < j2 , γ [ k ] > kα } . Mai mult, lim = 1 pentru k = j3 + 1,..., j4 − 1 .
t →∞ h*
n − k +1:n (t )

Observăm că dacă β[1] < β , atunci β[1] < β < β[ n ] și astfel, X n:n ≥ a − hr X n*:n și

X 1:n ≤ a − hr X 1:*n , sau cu cât sunt mai diverse componentele, cu atât este mai bun (slab) sistemul
paralel (serie). O proprietate asemănătoare are loc pentru media geometrică și media armonică
sau orice alt β care satisface β[1] < β < β[ n ] . Dacă β[1] = β[ n ] , atunci modelul este inclus în

modelul RDP.
Exemplul 4.3 : Fie ( X 1 , X 2 , X 3 ) un vector de variabile aleatoare independente cu

funcţiile de degradare hi (t ) = α i t βi pentru t > 0 și α1 = 1, α 2 = 1 , α 3 = 2 , β1 = 1, β 2 = 2 și

β3 = 2 și fie ( X 1* , X 2* , X 3* ) este un vector de variabile aleatoare independente cu funcţiile de

degradare hi* (t ) = α t β −1 pentru t > 0 și i = 1, 2,3 . Dacă alegem condiţia suficientă (4.5), de

exemplu, β = ( β1 + β 2 + β 3 ) / 3 = 5 / 3 , atunci β[1] = 1 < β = 5 / 3 < β 2 = 2 = β 3 = 2 . În acest caz,

se verifică ușor că sistemele serie sunt ordonate în RD. Totuși, nu sunt ordonate în RD când
*
α1 = 1/ 10 . Sunt asimptotic ordonate în RD pentru toţi parametrii scalari ( X 1:3 ≥a − hr X 1:3 )

întrucât β = 5 / 3 < β 3 = β[3] = 3 .

Funcţia ratei de degradare a sistemului de tip 2 din 3 obţinut din ( X 1* , X 2* , X 3* ) are

*
același comportament asimptotic cu h1:2 (t ) = 4t 2/3 . Analog, funcţia ratei de degradare h2:3 (t ) a

sistemului de tip 2 din 3 obţinut din ( X 1 , X 2 , X 3 ) are același comportament asimptotic cu

h1:2 (t ) = 1 + t . Nu sunt ordonate în RD (vezi Fig. 3), dar sunt asimptotic ordonateîn RD

15
 *
( X 2:3 ≤ a − hr X 2:3 ) întrucât β = 5 / 3 < β 2 = β[2] = 2 . Mai mult, a poate fi dat numeric astfel

a ≅ 4.21937 .

*
Într-un mod similar, funcţiile ratei de degradare ale sistemelor paralele h2:3 și h2:3 au
*
comportament limitat, asemănător cu h2:3 (t ) = 1 și respectiv, h2:3 (t ) = t 2/3 .Se observă ușor că
sistemele paralele nu sunt ordonate în RD. Totuși, sunt asimptotic ordonate în RD
*
( X 3:3 ≥ a − hr X 3:3 ) întrucât β1 = β[1] = 1 < β = 5 / 3 . În plus, a poate fi obţinut numeric, astfel că

a ≅ 2.23968 .
În final, presupunem că duratele de viaţă ale componentelor au distribuţii
independente Pareto de tip II (Lomax), sau că funcţiile ratei de degradare sunt
hi (t ) = 1/ (α i + β it ) și hi* (t ) = 1/ (α i* + β i*t ) pentru t > 0 și i = 1, n , unde α i , α i* > 0 și

16
βi , βi* ≥ 0 . Observăm că unele componente pot avea distribuţii exponenţiale când snt nule.
Acest caz este inclus în modelul RDP doar când
(4.6) β1 / α1 = β 2 / α 2 = ... = β n / α n = γ
cu h(t ) = 1 / (1 + γ t ) pentru t > 0 și λi = 1/ α i . Astfel, rezultatele date în Secţiunea 3 pot fi
aplicate în acest model doar când are loc (4.6).
Pentru a studia cazul general, să considerăm din nou vectorii vectorii (α[1] , α[2] ,..., α[ n ] )

și ( β[1] , β[2] ,..., β[ n ] ) obţinuţi din parametrii vectorului ( X 1 , X 2 ,..., X n ) care satisfac (4.2) și

(4.3). Atunci, avem următorul rezultat.

Propoziţia 4.8 : Dacă ( X 1 , X 2 ,..., X n ) este un vector de variabile aleatoare

independente Pareto cu funcţiile ratei de degradare hi (t ) = 1/ (α i + β it ) pentru t > 0 , i = 1, n ,

atunci
hk :n (t ) 1 1 1
(4.7) lim − 1
= γ [ k ] := + + ... +
t →∞ t β[ k ] β[ k +1] β[ n ]
când β[ k ] > 0 și

1
(4.8) lim hk :n (t ) = δ[ k ] :=
t →∞
∑
j≥k , α[ j ]
β [ j ] =0

când β[ k ] = 0 .

Ca și consecinţă imediată, obţinem următoarea proprietate de ordonare descrescătoare.

Propoziţia 4.9 : Dacă ( X 1 , X 2 ,..., X n ) este un vector de variabile aleatoare

independente Pareto cu funcţiile ratei de degradare hi (t ) = 1/ (α i + β it ) pentru t > 0 , i = 1, n și

( X 1* , X 2* ,..., X n* ) este un alt vector de variabile aleatoare independente Pareto cu funcţiile ratei

de degradare hi* (t ) = 1/ (α i* + β i*t ) pentru t > 0 , i = 1, n și are loc una din condiţiile

1. β[ k ] > 0 , β[*k ] > 0 și γ [ k ] > γ [*k ] (<) ,

2. β[ k ] > 0(= 0) și β[*k ] = 0(>) ,

3. β[ k ] = β[*k ] = 0 și δ[ k ] > δ[*k ] (<) ,

atunci X k :n ≤ a − hr X k:n (≥) .

17
 Pentru a compara statisticile de ordine obţinute din componentele Pareto neomogene,
cu cele omogene, presupunem că h1* (t ) = h2* (t ) = ... = hn* (t ) = 1/ (α + β t ) pentru t > 0 . În acest
caz nu este ușor a alege o condiţie suficientă. Observăm că (3.4) ne dă doar un model Pareto
cât timp (4.6) are loc. Acest caz este inclus în modelul RDP. Dacă (3.7) are loc și Si ≠ S j

pentru i ≠ j , atunci X i* nu are o distribuţie Pareto. Condiţia (3.6) ( β i < 1) duce la

α 1 n αi
1− β
= ∑
n i =1 1 − βi
,

și, în particular, dacă α i = α pentru i = 1, n , atunci

1 1 n 1
= ∑ ,
1 − β n i =1 1 − βi

1 n
sau dacă β i = β pentru i = 1, n , atunci α = ∑ α i . Pentru modelul Pareto, putem considera
n i =1
următoarea condiţie suficientă particulară
n
(4.9) β= .
β + β + ... + β n−1
1
−1 −1
2

În general, putem folosi următorul rezultat.

Propoziţia 4.10 : Dacă ( X 1 , X 2 ,..., X n ) este un vector de variabile aleatoare

independente Pareto cu funcţiile ratei de degradare hi (t ) = 1/ (α i + β it ) pentru t > 0 , i = 1, n și

( X 1* , X 2* ,..., X n* ) este un alt vector de variabile aleatoare independente Pareto cu funcţiile ratei

de degradare hi* (t ) = 1/ (α + β t ) pentru t > 0 , i = 1, n cu β > 0 , atunci

X k :n ≥ a − hr X k*:n pentru k = j1 , j1 + 1,..., n

X k :n ≤ a − hr X k*:n pentru k = 1, 2,..., max( j2 , j3 ) ,

unde j1 = sup{k : β[ k ] > 0, γ [ k ] < k β } , j2 = sup{k : β[ k ] > 0, γ [ k ] > k β } și j3 = sup{k : β[ k ] = 0} .

hn − k +1:n (t )
Mai mult, lim = 1 pentru k = max( j2 , j3 ) + 1,..., j1 .
t →∞ h*
n − k +1:n (t )

Dacă β[1] > 0 , β satisface (4.9) și toţi β –parametrii vectorului ( X 1 , X 2 ,..., X n ) sunt

diferiţi, atunci X k :n ≥ a − hr X k*:n pentru k = 2,3,..., n , întrucât funcţia

18
 γ [k ] 1 1 1 1
φ (k ) = = ( + + ... + )
k k β[ k ] β[ k +1] β[ n ]
este strict descrescătoare în k și astfel
k
γ [ k ] = kφ (k ) > γ [*k ] = = kφ (n)
β
h1:n (t )
Mai mult, lim = 1 . Următorul exemplu ne arată că în general sistemele de tip k
t →∞ h (t )
1:n

din n nu sunt neapărat ordonate în RD.

Exemplul 4.11 : Fie ( X 1 , X 2 , X 3 ) un vector de variabile aleatoare independente cu

funcţiile de degradare hi (t ) = 1/ (α i + β it ) pentru t > 0 și β1 = 1, β 2 = 2 , β 3 = 3 și

α1 = α 2 = α 3 = 1 și fie ( X 1* , X 2* , X 3* ) este un vector de variabile aleatoare independente cu

funcţiile de degradare hi* (t ) = 1/ (α + β t ) pentru t > 0 și i = 1, 2,3 . Dacă alegem condiţia

suficientă α = 1 și (4.9) cu β = 18 /11 , atunci

* 1 11 1 1
γ [1] = = > γ [1] = = ,
β 18 β3 3

* 2 11 1 1 5
γ [2] = = > γ [2] = + = ,
β 9 β 2 β3 6
și
* 3 11 1 1 1 11
γ [3] = = = γ [3] = + + = .
β 6 β1 β 2 β3 6

*
Prin urmare, sistemele serie sunt asimptotic echivalente deoarece γ [3] = γ [3] . Mai mult,
*
în acest caz este ușor de verificat că ele sunt ordonate în RD ( X 2:3 ≥ hr X 2:3 ) . Totuși, ele nu

sunt ordonate în RD când α1 = 1/ 10 .

19
 *
Figura 4 ne arată că th2:3 (t ) și th2:3 (t ) nu sunt ordonate în RD.

* * 11 5
Totuși, ele sunt asimptotic ordonate în RD ( X 2:3 ≥ a − hr X 2:3 ) întrucât γ [2] = > γ [2] = . Mai
9 6
mult, numeric obţinem a ≅ 7.06543 . Se vede ușor că sistemele paralele sunt ordonate în RD
* 5 * 11
X 3:3 ≥ hr X 3:3 și că nu sunt asimptotic echivalente în RD întrucât γ [2] = < γ [2] = .
6 9

20