You are on page 1of 11

RUGĂCIUNE ÎN CINSTEA

SFÂNTULUI ANTON DE PADOVA

Preaslăvite Sfinte Antoane, între toţi sfinţii lui


Dumnezeu tu ai fost înzestrat cu o putere deosebita în
a-i ocroti şi ajuta pe toţi aceia care îşi pun speranţa lor
în tine. Morţii au înviat la porunca ta, celor necăjiţi de
orice boală le-ai înapoiat sănătatea şi nimănui dintre
cei evlavioşi către tine nu i-ai refuzat mângâierea
sprijinului tău.
Această grijă a ta faţă de nevoile oamenilor ne
umple şi pe noi de încredere sfântă cu care alergăm la
tine, cerându-ţi ajutorul.
1. Mângâie-ne în pagubele suferite, ajută-ne să aflăm
lucrurile care din vina sau fără vina noastră le-am
pierdut, şi să le găsim pe cele sustrase de o mână
duşmană.
2. Îndrumă-i pe calea cea dreaptă pe toţi aceia care şi-
au pus în tine speranţa lor spre a încheia legământul
sfânt a1 căsătoriei. Menţine-i pe cei căsătoriţi în
iubirea pe care au avut-o la începutul căsniciei lor şi
pe care şi-au jurat-o la sfântul altar. Păstrează-i în
credinţa căsătoreasca şi în dragoste unul faţă de altul,
aşa cum Cristos şi-a iubit Biserica.
3. Apăra-ne de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, de cei
ştiuţi şi de cei neştiuţi. Scapă-ne de prietenii făţarnici
şi linguşitori.
4. Ajută-ne să ne îndeplinim cu statornicie datoriile
creştineşti şi ale stării noastre.
5. Împacă-i pe cei învrăjbiţi, întoarce-i pe calea cea
dreaptă pe cei rătăciţi, ocroteşte-i pe cei care se află în
primejdii. Sprijină-i pe cei nenorociţi, ridică-i pe cei
căzuţi în necaz, alină-i pe cei încercaţi.
6. Celor care trăiesc in duşmanii şi judecăţi nedrepte
aminteşte-le că sunt creştini, că trebuie să se împace,
că trebuie să se iubească unii pe alţii aşa cum ne-a
poruncit Isus Cristos.
7. Pe cei lipsiţi de cele trebuincioase, pe cei sărăci şi
pe cei neputincioşi, ajută-i Sfinte Antoane să-şi
dobândească pâinea cea de toate zilele.
8. Fii ocrotitorul acelora care se prezintă la examene;
alungă-le frica şi sfiala, sprijină-le memoria şi
luminează-le mintea ca să aibă răspunsuri bune şi la
timp.
9. În sfârşit, priveşte Sfinte Antoane la suspinele şi
rugăciunile pe care le îndreptăm către tine; ascultă-le
şi nu ne părăsi. Nu lăsa ca speranţa noastră în tine să
rămână zadarnică. Făgăduim că vom îndrepta trecutul
nostru şi ne vom întoarce de la păcatele noastre la
calea cea bună, şi-l vom sluji pe Dumnezeu cu mai
multă râvnă şi mai multă sfinţenie. Ajută-ne, Sfinte
Antoane, nu ne părăsi!
RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR

 ca să-l preamărim totdeauna pe Domnul


R. Sfinte Antoane, ajută-ne!
 ca Domnul să nu ne pedepsească după păcatele
noastre
 ca cei care au alergat la rugăciunile noastre să
fie ascultaţi
 ca cei rătăciţi pe căile pierzării să-şi
redobândească credinţa
 ca cei recomandaţi nouă în mod deosebit să fie
izbăviţi de patima beţiei şi a necurăţiei
 ca dragostea creştină să înlocuiască ura în
inimile acelora care se duşmănesc
 ca cei plecaţi de acasă, la şcoală, la muncă sau
în armată, să fie ocrotiţi şi să se întoarcă cu bine
în familiile lor
 ca mintea copiilor să se deschidă la lumina
înţelepciunii şi să aibă reuşită la învăţătură şi
examene şi astfel să fie pregătiţi pentru viaţă
 ca toţi copiii să crească în frica lui Dumnezeu şi
ascultare faţă de părinţi şi mai marii lor
 ca tinerii sa-şi păstreze neîntinată curăţia inimii,
să-şi cinstească părinţii, iar aceia care şi-au
încredinţat viitorul în mâinile sfântului Anton să
aibă parte de o căsătorie fericită
 ca săracii şi orfanii să simtă ajutorul Domnului,
iar cei bolnavi să-şi recapete sănătatea ori să
primească alinare în durerea lor
 ca Domnul să dea şi să păstreze roadele
pământului şi să ne dea ploaie bună şi curată şi
cer senin la timpul potrivit
 ca milostivul Dumnezeu să ne dăruiască tărie şi
resemnare în suferinţă
 ca cei bătrâni să primească mângâiere, curaj şi
uşurare în neputinţa lor
 ca muribunzii să se împace cu Dumnezeu şi să
poată adormi cu linişte în speranţa dulce a
mântuirii
 ca Domnul să se miluiască de toţi aceia care au
intrat plini de cucernicie în această biserică
 ca să dobândim acele haruri de care avem mai
mare nevoie
Îngenunchiaţi în faţa ta, Doamne, ascultă-ne şi
îndură-te de noi, şi nu trece cu vederea cererile
noastre. De aceea îţi spunem din tot sufletul şi cugetul
nostru:
- Tatăl nostru, Bucură-te Marie, Slavă Tatălui
- Sfinte Antoane de Padova, roagă-te pentru noi (de 3
ori)
IMN ÎN CINSTEA SFANTULUI ANTON

1. De doreşti să ai minuni,
Prin Anton le dobândeşti.
Crede celor ce-au aflat
Marea lui putere.

Refren: Prin a sale rugăciuni


Vei obţine ce doreşti.
Cel bolnav e vindecat
De orice durere.

2. De veţi cere-ncrezători
Spor, iertare, gând curat,
Vă va da îmbelşugat
Fără-ntârziere.

3. Slavă fie Tatălui,


Slavă fie Fiului
Şi Duhului Sfinţitor
Azi şi-n vecii vecilor.

Pr. Roagă-te pentru noi, Sfinte Antoane!


R. Ca să ne facem vrednici de făgăduinţele lui
Cristos!
Pr. Să ne rugăm.
Dumnezeule, fă ca puternica rugăciune a Sfântului
Anton de Padova, mărturisitorul tău, să aducă bucurie
Bisericii tale, dobândind pururea haruri sufleteşti şi
fericirea veşnica. Prin Cristos Domnul nostru.
BINECUVÂNTAREA COPIILOR

Pr: Ajutorul nostru este în numele Domnului.


R: Care a făcut cerul şi pământul.
Pr: Lăudaţi copii pe Domnul, lăudaţi numele
Domnului.
R: Fie numele Domnului binecuvântat, de acum şi
până-n veac.
Pr: De la răsăritul soarelui şi până la apus, să fie
proslăvit numele Domnului.
R: Căci Domnul e înălţat deasupra neamurilor iar
slava lui cuprinde cerul.
Pr: Slavă Tatălui …
R: Precum era la început …
Pr: Să ne rugăm: Doamne Isuse Cristoase, care ai
îmbrăţişat pe copiii care veneau la Tine, i-ai
binecuvântat punând mâinile asupra lor şi ai zis:
„Lăsaţi pe copii să vină la mine, căci a lor este
Împărăţia cerurilor şi îngerii lor văd mereu faţa
Tatălui meu”, priveşte te rugăm la nevinovăţia copiilor
prezenţi şi la evlavia părinţilor lor, şi plin de îndurare
bine†cuvântează-i astăzi prin mâinile noastre, pentru
ca să înainteze mereu în harul şi în mila Ta, să te
cunoască, să te iubească, să se teamă de Tine, şi astfel,
păstrând poruncile Tale, să ajungă cu bine la scopul
dorit, prin Tine Mântuitorul lumii, care împreună cu
Dumnezeu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, vieţuieşti şi
domneşti în vecii vecilor. R: Amin.

Pr: Să ne rugăm: Te rugăm Doamne, prin mijlocirea


Sfintei Fecioare Maria, să aperi această comunitate de
orice nenorocire, pentru ca fiindu-ţi supusă din totă
inima, s-o ocroteşti plin de îndurarea de cursele
vrăjmaşilor. Prin Cristos Domnul nostru.
R: Amin.

Pr: Să ne rugăm: Dumnezeule, care printr-o pronie


nespusă ai binevoit să trimiţi pentru paza noastră pe
sfinţii îngeri păzitori, dă celor care te roagă, ca să fie
apăraţi totdeauna prin ocrotirea lor şi să se bucure de o
prietenie veşnică. Prin Cristos Domnul nostru.
R: Amin.

(apoi binecuvântează copii zicând:)


Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, să vă
bine†cuvânteze şi să păzească inimile şi minţile
voastre.
R: Amin.
BINECUVÂNTAREA CRINILOR
ÎN CINSTEA SFÂNTULUI ANTON
Pr: Ajutorul nostru este în numele Domnului
R: Care a făcut cerul şi pământul
Pr: Domnul să fie cu voi
R: Şi cu duhul tău

Să ne rugăm: Dumnezeule, Creatorul şi


susţinătorul neamului omenesc, iubitorul sfintei
curăţii, dătătorul harului spiritual şi împărţitorul
mântuirii veşnice bine†cuvântează cu sfânta Ta
binecuvântare aceşti crini, pe care îi prezentăm astăzi
drept mulţumire pentru darurile primite, rugându-te
totodată să-i binecuvântezi în cinstea sfântului Anton,
mărturisitorul tău.
Prea bune Doamne, care ai hărăzit aceşti crini
spre a-ţi fi miros de bună mireasmă şi spre a folosi
oamenilor la îndepărtarea slăbiciunilor trupeşti,
binevoieşte a revărsa în ei astfel puterea ta, încât fiind
folosiţi în orice boală sau păstraţi cu evlavie în casele
şi familiile noastre, aceşti crini să alunge duhurile rele,
iar noi să dobândim harul înfrânării creştineşti,
îndepărtarea tuturor slăbiciunilor sufleteşti şi trupeşti,
şi slujindu-ţi ţie, să primim pacea şi harul tău. Prin
Cristos Domnul nostru. Amin.
(se stropesc crinii şi se cântă „Stropeşte-mă
Doamne”)
Pr: Roagă-te pentru noi sfinte Antoane
R: Ca să ne facem vrednici de făgăduinţele lui Cristos
Să ne rugăm: Te rugăm Doamne, ca rugăciunea
sfântului Anton să vină în ajutorul poporului tău, şi
această rugăciune a sa să ne facă vrednici de a primi
harurile tale, iar în viaţa viitoare să ne aducă bucuriile
cele veşnice. Amin.

You might also like