TERAPIE

INDIVIDUALĂ ŞI DE
GRUP
DESPRE CREDINŢE
 1. Ken Evans, Maria Gilbert : “Modelul integraţional, transcultural. Propria vedere a
psihoterapeutului asupra lumii şi sistemul valoric”

 2. Psihoterapia şi credinţele. Credinţe în timp

 3. Tipurile de credinţe. Credinţe pozitive. Credinţe limitative

 4. Posibilitate. Abilitate. Merite. Importanţa limbajului folosit de către pacient

 Aplicaţie practică. Explorarea unui obiectiv important prin metoda de identificare a
credinţelor limitative
 5. Metoda schimbării credinţelor
Aplicaţie practică - Axa credinţelor.
Aplicaţie practică – Conştientizarea trecutului ce influenţează prezentul
Aplicaţie practică - Conştientizarea prezentului, cele 5 prize de conştiinţă(prin
învăţare, prin hărţile proiectate, propriile proiecţii, conştientizarea conflictelor,
conştientizarea proceselor)
 6. Credinţele proprii psihoterapiei.
 7. Convingerile excelenţei
 Exerciţiu de identificare – Examinaţi ce gândesc oamenii despre ei înşişi
 Tema 1: Pe ce se fundamentează deciziile pe care le luăm
 Tema 2: Convingerile excelenţei
 Tema 3: A fi în acord cu sine
 Exerciţiu practic pentru identificarea credinţelor
 
 CREDINŢELE: principiile acţiunilor noastre
 1.Credinţele sunt regulile vieţii noastre, normele după care trăim. Aceste reguli pot fi
eliberatoare şi stimulative, oferindu-ne şansa de ne atinge obiectivele şi de a trăi
conform propriilor valori. În acelaşi timp, ele se pot dovedi obstacole în calea atingerii
obiectivelor fixate sau ne pot aduce în situaţia de a crede că nu suntem suficient de
capabili pentru a obţine ceea ce dorim.
 2.Credinţele sunt principii în acţiune, nu pure teorii. Prin urmare, atunci când ne dorim
să aflăm care sunt credinţele unei anumite persoane, examinăm comportamentul
acesteia şi nu ce spune ea despre propriile principii. Credem în gravitaţie şi acţionăm ca
şi cum e de la sine înţeles că există. Nu încercăm să o testăm sărind pe geam sau
străduindu-ne să mergem în aer. La rândul ei, gravitaţia nu pare să fie influenţată în
vreun fel sau altul de faptul că noi credem în ea. În schimb, relaţiile, aptitudinile şi
posibilităţile noastre sunt influenţate decisiv de credinţele care le privesc.
 3.Ne formăm credinţele în urma experienţelor trăite. Apoi, acţionăm ca şi cum ele ar fi
adevărate. Într-un fel, credinţele sunt profeţii care se împlinesc prin propria forţă.
Atunci când avem convingerea că suntem o persoană agreabilă, ne vom comporta
conform acestei credinţe: ne vom apropia de oameni mult mai deschis, vom fi mult mai
sociabili şi ne vom simţi bine printre ei. La rândul lor, aceştia ne vor trata cu simpatie,
confirmându-ne astfel credinţa. Convingerea noastră este aceea conform căreia
credinţele sunt formate de experienţă şi, în aceeaşi măsură, experienţele sunt rezultatul
credinţelor.
 Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că ne putem alege credinţele. Dacă
rezultatele pe care le oferă ne sunt pe plac, atunci le păstram şi continuăm să
acţionăm în aceeaşi manieră. Dacă rezultatele sunt neplăcute, ne schimbăm
credinţele şi acţionăm diferit.
 Credinţele pot facilita schimbarea dorită şi chiar o produc. Dar convingerea
conform căreia credinţele pot fi schimbate este, în sine, o provocare pentru
mulţi oameni, întrucât ei tind să se gândească la credinţe ca la posesiuni.
Oamenii vorbesc despre "a avea" şi "a păstra" sau despre "a pierde" şi "a
câştiga" credinţe. Nimeni nu îşi doreşte "să piardă" ceva. Prin urmare, e
recomandabil să discutăm cu pacienţii despre "depăşirea" sau "abandonarea"
credinţelor, nu despre "pierderea" lor.
 Nu vrem să ne pierdem credinţele, întrucât avem o inves­tiţie personală în ele.
Atunci când sunt confirmate de eveni­mentele din jur, încep să capete un sens.
Lumea devine pre­vizibilă, iar ele ne oferă un sentiment de siguranţă şi certitu­
dine. Sunt momente în care simţim o satisfacţie chiar şi în faţa unui dezastru,
acesta oferindu-ne o plăcere vinovată ca urmare a faptului că l-am prezis. "Ţi-
am spus că aşa se va întâmpla" este un enunţ ce exprimă satisfacţie, nu pentru
că ne-am fi dorit ca acea nenorocire să aibă loc, ci pentru că aceasta a fost
prezisă de credinţele noastre.
 Psihoterapia şi credinţele
 Nu este obligatoriu ca toate programele de psihoterapie să abordeze problema
credinţelor. Atunci când pacientul apelează la o şedinţă de psihoterapie pentru a
dobândi o nouă abilitate sau pentru a-şi îmbunătăţi una existentă, este foarte
posibil ca el să fie deja convins că îi stă în puteri să facă acest lucru. Un alt client ar
putea solicita asistenţă pentru o problemă profesională sau una personală, iar
psihoterapeutului i-ar fi posibil să îl ajute fără a-i lua în vizor credinţele.
 Atunci când clientul are totuşi îndoieli în ceea ce priveşte capacitatea sa de a atinge
obiectivul propus, psihoterapia este nevoită să-i exploreze credinţele.
 Programele de psihoterapie care abordează problema credinţelor sunt mai
puternice, întrucât nu numai că rezolvă problema în cauză, dar şi modifică tipul de
gândire care a condus la apariţia ei. Aceste procese au un „ciclu dublu", întrucât
integrează credinţele clientului în cercul feedbackului. Prin urmare, în contextul în
care credinţele operează ca reguli universale privind ceea ce este şi nu este posibil,
clientul va deveni mai creativ şi în celelalte domenii ale vieţii sale.
 În acest caz, clientul învaţă că înseşi credinţele sale sunt parte a problemei cu care
se confruntă. Prin schimbarea credinţelor, el ajunge să adopte noi acţiuni, care nu
numai că soluţionează situaţia, dar şi conduc către noi experienţe în afara
contextului problemei.
na dintre modalităţile prin care putem începe să abordăm problema credinţelor clientului este
eea de a completa tabelul „Credinţe în timp”. Tabelul explorează credinţele în funcţie de
verse aspecte, de la vârstă, frumuseţe şi fericire până la dragoste, locuinţă, carieră şi
sibilităţi. Spre exemplu, ce părere aveaţi despre vârstă atunci când eraţi copil? Cel mai
obabil, aţi împărţit lumea în două categorii: copiii, cei care erau de vârsta dumneavoastră, şi
ulţii, oamenii mai în vârstă. În perioada adolescenţei, existau copiii, tinerii din generaţia
mneavoastră şi persoanele mai în vârstă (probabil, cei aflaţi la vârsta a treia). După ce depăşiţi
agul de douăzeci de ani, categoria "bătrânilor" începe să se restrângă, fiind formată din
meni cu vârste tot mai înaintate. Care era părerea dumneavoastră despre dragoste, în
rioada în care eraţi doar un copil? Dar în vremurile adolescenţei? Dar după vârsta de douăzeci
ani? Tabelul este foarte revelator, demonstrând că oamenii îşi schimbă credinţele pe măsură
înaintează în viaţă. Ele se pot modifica în urma unor experienţe marcante sau pot evolua în
mp, în mod natural.

cursul şedinţelor de psihoterapie, când abordăm problema credinţelor pozitive, verificăm

că ele se confundă cu pacientul, la nivelul identităţii. De pildă, un pacient ar putea afirma ceva
genul "Vreau să am fericire", iar altul ar putea spune "Vreau să fiu fericit". Cu toate că
mbele enunţuri sună asemănător, înţelesul lor profund este diferit. Lucrurile pe care le vreţi nu
reprezintă, ele sălăşluiesc în afara fiinţei şi nu sunt parte din dumneavoastră. Acest lucru
esupune că puteţi "avea" un lucru astăzi, dar este posibil să-l pierdeţi mâine. Este mult mai
ne să trăiţi ceea ce vă doriţi, ca parte a ceea ce sunteţi.
 anumite limbi, în portugheză, de pildă, există două verbe echivalente lui "a fi". Unul implică
rmanenţa şi este folosit atunci când se face referire la un lucru care face parte din existenţa
ei persoane. În portugheză, verbul este ser. Celălalt verb descrie ceva ce este temporar şi care
e legătură mai mult cu o anumită stare de spirit sau cu o senzaţie trupească. În limba
rtugheză, el este estar. Prin urmare, atunci când afirm "Sunt obosită", mă refer la o senzaţie
upească (şi chiar mentală) temporară. Aşadar, enunţul corect este "Eu estou cansada", prin
osirea verbului estar. Dar dacă spun "Eu sunt Andrea", mă refer la ceva permanent, motiv
ntru care folosesc verbul ser: "Eu sou Andrea". Obosită nu pot fi decât uneori, însă Andrea sunt
t timpul. Atunci când sunt obosită nu-mi pierd identitatea, căci este vorba despre o stare
mporară; nu sunt o persoană obosită. Deci pot să spun "Sunt fericită!". Nu contează că uneori
ai sunt şi tristă, important e că, în general, sunt o persoană fericită.
te limbi nu fac această distincţie asupra verbului "a fi", însă un psihoterapeut este obligat să o
că. Uneori, clienţii generalizează pornind de la stări de spirit şi credinţe temporare, pe care le
aşează identităţii lor; ei sunt induşi în eroare de propriul limbaj. Credinţele negative temporare
nt mai uşor de abordat. Iată aici o regulă utilă, pe care îndrumătorii ar trebui să o urmeze:

ansformaţi credinţele negative într-unele temporare, iar pe cele pozitive într-unele

rmanente.

plicaţi-le clienţilor distincţia dintre cele două stări, chiar dacă limbajul pe care îl folosesc nu
mite diferenţa.
 Credinţele pozitive

sihoterapia funcţionează pe baza credinţelor pozitive. Iată câteva dintre presupoziţiile

sihoterapiei. Acţionaţi ca şi cum acestea sunt adevărate şi totul se va schimba în bine.

acă vreţi să înţelegeţi, acţionaţi.

rimul principiu este acela conform căruia învăţarea se află în acţiune. Schimbările vin din
ntreprinderea unei acţiuni, nu din înţelegerea raţională. Acţiunea produce feedback şi învăţare.
n psihoterapie, a acţiona înseamnă a te apropia de obiectivele fixate, a-ţi trăi valorile şi a-ţi
esta credinţele despre tine şi ceilalţi.
u exista eşec, există doar feedback.
şecul este doar o apreciere subiectivă a rezultatelor pe termen scurt. Dacă nu aţi obţinut ceea
e vă doreaţi, înseamnă doar că încă nu v-aţi atins obiectivul. Eşecul nu este un termen
erificabil, întrucât înţelesul său negativ nu poate fi dovedit. Nu puteţi spune că aţi eşuat, decât
tunci când renunţaţi să vă mai urmăriţi scopul, iar în acest caz vorbim despre o alegere
oluntară.
eţinem deja toate resursele de care avem nevoie sau ni le putem crea oricând.
u există oameni lipsiţi de resurse, ci doar stări de spirit fără resurse. Rolul psihoterapiei este
cela de a readuce la viaţă resursele latente ale pacientului. Comorile noastre cele mai
rofunde aşteaptă să fie descoperite.
 În spatele oricărui comportament există o intenţie.
 Acţiunile noastre nu se desfăşoară la întâmplare; întotdeauna încercăm să
realizăm ceva prin ele. Ne îndreptăm neîncetat spre atingerea anumitor obiective,
chiar dacă uneori se întâmplă să nu fim conştienţi de ele. Nu-i lăsaţi pe ceilalţi să
vă conducă viaţa. Stabiliţi-vă propriile obiective. Dacă nu o faceţi, vor exista destui
care le vor fixa cu cea mai mare plăcere în locul dumneavoastră.
 
 A avea o singură opţiune e mai bine decât a nu avea niciuna.
 Dacă îi oferiţi clientului opţiuni conforme valorilor şi credinţelor sale, acesta le va
accepta şi le va pune în practică.
 
 Faceţi tot ce puteţi mai bine în acest moment şi probabil că, pe viitor, veţi avea
rezultate şi mai bune
 Sunteţi creatorul propriei realităţi.
 Avem experienţe, interese, dispoziţii, angajamente, simpatii, antipatii şi preocupări diferite.
Drept urmare, prin prisma experienţelor trăite, începem să ne formăm credinţe diferite, să
ne dorim lucruri diferite şi să ne construim valori diferite. Aceste obiective, credinţe şi
valori formează hărţile noastre mentale, cele care ilustrează lumea aşa cum o percepem.
Acţionăm ca şi cum aceste hărţi mentale ar fi reale. Ele pot fi pozitive, permiţându-ne să
explorăm liberi lumea de afară, sau restrictive, încorsetându-ne şi limitându-ne acţiunile în
interiorul unor graniţe bine definite. Psihoterapia are propria sa hartă mentală, dar
respectă perspectiva clientului asupra lumii şi încearcă să-l ajute în funcţie de aceasta.
Scopul psihoterapiei nu este acela de a-l aduce pe client în stadiul în care să aibă o hartă
mentală precum cea a psihoterapeutului, ci acela de a-i oferi cât mai multe opţiuni în
propria sa lume.

 Psihoterapia este un parteneriat sinergic, pe picior de egalitate.

 Relaţiile înseamnă mai mult decât suma părţilor lor.

 Dacă vă gândiţi că unu şi cu unu fac doar doi, o faceţi doar pentru că aţi uitat de puterea lui
"şi" - puterea conexiunii.
 deţine răspunsurile.
hoterapeutul are întrebările. Să ne închipuim că un pacient se confruntă cu dificultăţi în relaţia sa cu
ul de viaţă. Dacă persoana respectivă ar înceta să se mai comporte într-un anumit fel, clientul ar fi mulţumit. El
partenerul de viaţă este vinovat pentru neajunsurile relaţiei. Ce poate face un psihoterapeut în acest caz?
, îl putem examina pe client cu multă atenţie, ascultându-i tonul vocii şi urmărindu-i gesturile - pe scurt, îl
alibra. Apoi, am putea ori să-i cerem să aleagă una din­tre presupoziţiile puternice de mai sus, ori să-l
m să se gândească el însuşi la o idee pozitivă în contextul situaţiei descrise şi să-şi imagineze că e reală. Să ne
m că presupoziţia aleasă de client este "Faceţi tot ce puteţi mai bine în acest moment şi probabil că, pe viitor,
rezultate şi mai bune". Psihoterapeutul i-ar cere să-şi imagineze pentru o clipă că această afirmaţie se aplică
n situaţia dată. Cum este? Cum se simte? În ce fel va gândi diferit?
exemplu, probabil că persoana în cauză nu s-ar mai învinovăţi pentru faptul că relaţia sa merge prost - ar
face tot ce poate. Apoi, ar înţelege că şi partenerul de viaţă face acelaşi lucru, în conformitate însă cu harta sa
Prin urmare, dacă i s-ar oferi o opţiune mai bună, ar accepta-o.
acientul renunţă să-şi mai dorească să schimbe felul de a fi al partenerului şi începe să gândească diferit în
ituaţiei – el vede lucrurile atât din punctul său de vedere, cât şi din cel al partenerului de viaţă.
p, îndrumătorul trebuie să calibreze clientul. Este de aşteptat ca acesta să vorbească şi să se comporte diferit
um o făcea înainte. Clientul nu trebuie să creadă că acea credinţă care a produs schimbarea este universal
ea se aplică doar situaţiei respective.
psihoterapeutul îl va însărcina pe client cu o temă pentru acasă: pe viitor, când va sesiza toate premisele unei
prinse cu partenerul de viaţă, să-şi amintească presupoziţia aleasă şi să acţioneze ca şi cum aceasta ar fi
ă. Apoi, să observe rezultatele. Vor fi diferite faţă de cele de până acum? Mai mult ca sigur, da. În următoarea
psihoterapeutul şi clientul vor putea discuta pe seama efectelor pozitive pe care noua atitudine le-a avut
laţiei, cât şi despre lucrurile învăţate de client din această experienţă.
 Credinţele limitative

 Credinţele limitative sunt obstacole majore în demersul nostru de a ne atinge

obiectivele şi de a ne trăi valorile. Ele acţionează ca nişte reguli, care ne împiedică să
obţinem ceea ce e posibil: lucrurile pe care le putem dobândi prin forţe proprii şi pe
care le merităm. Atunci când un psihoterapeut întreabă "Ce vă opreşte să vă atingeţi
obiectivele?", răspunsul implică deseori credinte restrictive.
 Ele îşi pot avea sursa în copilărie, perioadă a vieţii în care ne-am imitat părinţii - dar
aceştia n-au fost niciodată perfecţi. Aceste credinţe dobândite la vârste fragede
rămân în stare latentă, iar ca adulţi nu ajungem niciodată să fim conştienţi de ele şi
să le examinăm. Alte credinţe limitative provin din sursele de mass-media. Serialele
melodramatice, de pildă, zugrăvesc circumstanţe în care actorii trebuie să
întruchipeze personaje anxioase şi încorsetate, altfel, povestea n-ar mai fi una
tragică.
Iată câteva credinţe limitative tipice:
 "Trebuie să trudesc din greu ca să-mi pot asigura un trai
decent".
 "Fără durere, nu există câştig".
 "Trebuie să fiu bogat, ca să pot fi fericit".
 "Succesul necesită eforturi îndelungate".
 "Nimeni nu poate fi de încredere".
 "Nu e om mai ghinionist decât mine".
 "Sărac te naşti, sărac mori".
 "Nu ştiu să folosesc un computer".
 "Nu aş putea supravieţui fără acest loc de muncă".
 "Nu pot să câştig decât atunci când ceilalţi pierd ceva".
 "Nu obţin niciodată ceea ce-mi doresc".
 "Ceilalţi sunt mult mai pricepuţi decât mine".
 "Psihoterapia este dificilă".
 "Nu sunt o persoană flexibilă".
 "Nu merit să am succes".
 "Nu sunt capabil să-mi ating scopurile".
 "Mi-am atins limitele".
 Identificarea credinţelor limitative

 Uneori, în psihoterapie, a fi capabil să articulezi credinţele limitative şi să sesizezi

efectele acestora este suficient pentru a ne schimba credinţele şi, prin urmare,
realitatea. De obicei, nu suntem conştienţi de credinţele restrictive care le
obstrucţionează acţiunile. De aceea, primul pas pe care trebuie să-1 facem este acela
de a le introduce în limbaj. În acest fel, ele vor ieşi la iveală şi vor putea fi examinate.
Sunt două căi simple prin care putem realiza acest lucru.
 În prima, se utilizează "metoda credinţelor limitative".
 
 Metoda de identificare a credinţelor limitative:
 Cereţi clientului să se gândească la un obiectiv important.
 Cereţi-i să păstreze în minte lucrul dorit şi să ros­tească cu voce tare fiecare dintre
propoziţiile care vor urma. În fiecare caz, cereţi-i să-şi numească scopul în partea
propoziţiei unde "obiectivul" se află în paranteze. Prin urmare, dacă obiectivul este
acela de a avea relatii mai bune cu cei din jur, prima poziţie ar trebui să arate cam
aşa: "Merit să am relaţii mai bune cu ceilalţi".
 Pe parcurs, atât dumneavoastră, cât şi clientul trebuie să încercuiţi una
dintre cifrele ce apar sub fiecare propoziţie. Ele reprezintă calificative
acordate în funcţie de cât de real pare enunţul. Alegerea primei cifre (1)
semnifică faptul că enunţul nu este considerat conform cu realitate a, în
timp ce ultima (10) simbolizează o concordanţă perfectă afirmaţie-
realitate.
 1. "Merit să am [obiectivul].
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Eronat Complet adevărat
 2. "Dispun de aptitudinile şi abilităţile necesare pentru a avea
[obiectivul].
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Eronat Complet adevărat
 3. [Obiectivul] este realizabil.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Eronat Complet adevărat
 4. [Obiectivul] este clar.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Eronat Complet adevărat
 5. [Obiectivul] este dezirabil.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Eronat Complet adevărat ,
 6. [Obiectivul] este ecologic.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Eronat Complet adevărat
 7. [Obiectivul] este valoros.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Eronat Complet adevărat
 Metoda poate fi extrem de revelatoare. Calificativele mici (sub şapte) pot semnala
existenţa unei credinţe limitative sau faptul că persoana în cauză nu a meditat
suficient asupra obiectivului. Psihoterapeutul trebuie să verifice aceste lucruri: "De
ce sunteţi nesigur?", "Ce anume v-ar putea procura incertitudini în privinta acestui
obiectiv?
 Ca îndrumător, aţi acordat enunţului aceleaşi calificative ca şi clientul? Spre
exemplu, acesta spune "Merit să-mi ating obiectivul", iar dumneavoastră încercuiţi
cifra şapte, ca urmare a sesizării unei şovăieli în tonul vocii şi în limbajul trupului.
Clientul însă a ales cifra zece. Provocaţi-l: "Sunteţi convins?". Amintiţi-vă că faceţi
acest lucru spre binele său. Uneori, clientul alege calificativele în funcţie de ceea ce
ar dori să creadă si nu de ceea ce crede cu adevărat. Încredinţaţi-vă că persoana în
cauză este congruentă şi sinceră în afirmaţiile sale.
 A doua cale de identificare a credinţelor restrictive este aceea prin care cereţi
clientului să vă spună de ce crede că nu-şi poate atinge obiectivul propus. Ce crede
el că îl împiedică să obţină ceea ce-şi doreşte? Răspunsul va indica lucrurile pe care
clientul le percepe ca pe nişte limite. În cea mai mare parte a cazurilor, aceste
limite se referă mai mult la client şi mai puţin la lume.
 Două principii bune ce pot fi extrase din această metodă sunt:
 Oricare ar fi lucrurile pe care clientul le consideră obstacole în demersul
său de a-şi atinge obiectivul, acestea sunt credinţe şi vin din percepţia
clientului, nu din realitate.
 Obstrucţiile sunt create în lumea exterioară de credinţele limitative
prezente în mintea clientului
 Utilizarea credinţelor pozitive
 Calibraţi clientul atunci când vorbeşte despre situaţie.
Cum sunt gesturile şi mimica lui?
Cum sună vocea sa?
 Ce cuvinte foloseşte?
 Cereţi clientului să aleagă una dintre presupoziţiile coaching-ului sau o credinţă pozitivă
proprie, pe care o respectă. Ce fel de credinţă va intui el că va ajuta la soluţionarea
situaţiei?
 Îndemnaţi-l pe client să-şi imagineze că acea credinţă este adevărată. El poate ori să-şi
închipuie ce s-ar întâmpla dacă aceasta ar fi reală, ori să se gândească la o perioadă din
viaţă În care credinţa respectivă era aplicabilă. Calibraţi clientul.
 Cereţi clientului să-şi imagineze din nou dificultatea cu care se confruntă, aşa cum era ea
în stare originală, dar de data aceasta prin prisma noii credinţe. În ce fel va acţiona el
diferit? Va privi cealaltă persoană cu alti ochi? Calibrati din nou clientul. Asiguraţi-vă că
fizionomia sa se schimbă conform credinţei pozitive.
 Atunci când clientul va raporta o diferenţă pozitivă ca rezultat al presupoziţiei, iar
dumneavoastră veţi putea confirma acest lucru prin calibrare, îndemnaţi-l să utilizeze
presupoziţia respectivă cu prima ocazie în care situaţia problematică se repetă.
 În cadrul următoarei şedinţe, veţi discuta pe marginea rezultatelor pe care noua
abordare le-a avut asupra situaţiei.
 Pentru a-şi atinge obiectivul, clientul trebuie să creadă în
Posibilitate - Obiectivul poate fi atins.
Abilitate - Clientul are capacitatea de a-l atinge.
Merite - Merită să obţină ceea ce îşi doreşte.
 Posibilitatea, Abilitatea şi Meritele sunt cele trei chei pentru poarta
succesului.
 
 Posibilitate

 Mai întâi, clientul trebuie să creadă că obiectivele sale, că sunt posibile şi că îi

stă în puteri să le realizeze. Altfel, nici măcar nu se va osteni să obţină ceea ce
şi-a propus. Cu toţii avem limite fizice, căci până la urmă suntem oameni, nu
supereroi. Totuşi:
 Nu ştim care sunt aceste limite.
 Nu putem şti care sunt, până când nu le vom atinge.
 Deseori, confundăm posibilitatea cu competenţa. Credem că ceva nu este
posibil, când, de fapt, nu ştim cum putem realiza acel lucru.
 Abilitate

 Atunci când clientul crede că obiectivul său este posibil, se află în cărţi pentru
îndeplinirea acestuia. Nu putem şti dacă scopul fixat poate fi atins decât dacă
încercăm. Prin urmare, e mai bine să credem că putem. A avea convingerea că vom
reuşi e o atitudine la fel de realistă ca şi cea în care ne îndoim de succes. Nu vom
putea demonstra că nu suntem capabili să atingem un anumit obiectiv, întrucât
ipotezele negative nu pot fi niciodată dovedite. Singurul lucru pe care îl putem afirma
e acela că încă nu ne-am atins scopul.
 Cândva, se credea că e imposibil ca un om să alerge o milă (1.609 metri), în mai puţin
de patru minute. Roger Bannister a dovedit contrariul la Oxford, la 6 mai 1954. După
acest episod, uimitor pentru toată lumea, din ce în ce mai mulţi atleţi au început să
alerge mila într-un interval mai scurt de patru minute. Acum, realizarea care cândva
era considerată "imposibilă" a devenit una banală. Reuşita lui Bannister a schimbat o
credinţă universală, convertind imposibilul în posibil Aşadar, cereţi clientului să
gândească pozitiv în privinţa abilităţilor sale.
 Uneori, clienţii declară foarte senin că nu deţin abilitatea de a face un anume lucru.
Sunt cazuri în care chiar se fălesc cu propriile limitări, confundându-le cu modestia.
Ascultaţi-i cu atenţie pe cei din jurul dumneavoastră şi nu va trece mult până când îi
veţi auzi cum descriu lucrurile la care nu se pricep:
 "Nu mă pricep la finanţe".
 "Nu-mi pot controla dieta".
 "Nu pot fi niciodată punctual".
 Când constataţi că persoana pe care o îndrumaţi face astfel de afirmaţii, îndemnaţi-o
să-şi schimbe limbajul, după cum urmează:
 „În acest moment, nu mă pricep la finanţe”.
 "Nu prea cred că mă pricep la finanţe”.
 „În acest moment, nu-mi pot controla apetitul”.
 „Până acum, n-am dat niciodată dovadă de punctualitate”.
 Modificarea limbajului este primul pas în transformarea modului de gândire şi, prin
urmare, a credinţelor. O sarcină utilă pentru un client care îşi declară în exces
incompetenţa este aceea de a renunţa să mai facă astfel de afirmaţii. A nu se
înţelege că trebuie să susţină că se pricepe la activităţile menţionate sau că
excelează în toate. Pur şi simplu este spre binele său să nu-şi mai proclame
neputinţa. Poate că la început se va simţi stânjenit, dar este primul pas către o
atitudine realistă, în ceea ce priveşte abilităţile de care dispune
 Necazul cu mărturisirile publice legate de propria incom­petenţă este acela că
cei din jur vor ajunge să le creadă. Ei nu se vor aşteapta să reuşim şi, din
această cauză, nu ne vor încuraja şi nici motiva în vreun demers, consolidându-
vă astfel credinţele limitative.
 Un alt clişeu pe care veţi avea ocazia să-l descoperiţi la clienţi este acela în care
găsesc pretexte în avans, pentru incompetenţa declarată. Ei vă vor explica
motivele pentru care vor eşua sau vă vor prezenta circumstanţe total
nefavorabile, înainte de a vă mărturisi îndoiala privind abilităţile proprii. De
obicei, atunci când un client avansează pretexte, o face pentru că simte că
acestea vor fi necesare. Ei se pregătesc anticipat pentru insucces. Suntem
oameni, iar nereuşita este într-adevăr una dintre variante. Este posibil, de pildă,
ca o persoană să contracteze o răceală chiar înainte de o prezentare crucială,
motiv pentru care nu va putea gândi (sau vorbi) la fel de clar pe cât ar fi făcut-o
în mod normal. Totuşi, chiar şi în astfel de cazuri, e de dorit să nu căutaţi scuze
înaintea evenimentului cu pricina. Justificările premergătoare nu fac altceva
decât să vă faciliteze nereuşita.
 Merite

 Nu în ultimul rând, clientul trebuie să creadă că merită să obţină ceea ce-şi

doreşte. Foarte mulţi oameni rămân, chiar şi la maturitate, sub influenţa unei
credinţe ce-şi are sursa în copilărie - aceea conform căreia nu merită lucrurile
pentru care n-au trudit din greu. Alţii cred că obţin, uneori, anumite
 beneficii, doar prin prisma generozităţii altora şi nu datorită meritelpr personale.
Apoi, există persoane care sunt convinse că pentru a reuşi e nevoie să eşueze cei
din jur, motiv pentru care devin incongruente în privinţa succesului.
 O sarcină pentru clienţii aflaţi în astfel de situaţii este aceea de a-şi reevalua
copilăria, pornind de la ideea că merită toate lucrurile pe care şi le doresc, doar
că ceilalţi nu sunt de aceeaşi părere - credinţa este de provenienţă străină. În
unele cazuri, o discuţie client-părinţi se va dovedi necesară.
 Una dintre cele mai importante misiuni ale coaching-ului este aceea de a-i face
pe clienţi să simtă că merită să aibă ceea ce-şi doresc - merită să aibă
sentimentele pe care le au, merită să-şi îndeplinească visele.
 Se poate ajunge, astfel, la conversaţii profunde, în urma cărora clienţii simt
nevoia să-şi reevalueze viaţa. Credinţele culturale au şi ele efecte nocive
asupra oamenilor. În Europa de Nord, de pildă, ideea conform căreia nu
meriţi un lucru atâta timp cât nu ai trudit din greu pentru el este o credinţă
comună. Este o versiune mai sofisticată a credinţei de origine americană "No
pain, no gain" (Fără durere, nu există câştig). Această convingere este pur şi
simplu eronată. În alte culturi, în special în cele latine, ideea contrară este
predominantă: dacă un anume obiectiv necesită un efort asiduu, atunci nu
merită să-I urmăreşti. Puteţi pune sub semnul îndoielii acest tip de credinţe,
adresând întrebări de genul celor care urmează:
 "Ce ar trebui să se întâmple, astfel încât să meritaţi atingerea obiectivului?"
 "Sub ce circumstanţe aţi merita acest lucru?" "Cunoaşteţi pe cineva despre
care credeţi că ar merita?"
 Exerciţiu
 Următorul exerciţiu este foarte eficient şi poate fi utilizat pentru contracararea
credinţelor limitative ale clienţilor.
 Cereţi clientului să exploreze unul dintre obiectivele sale importante, prin
intermediul metodei de iden­tificare a credinţelor limitative. Astfel, el va putea
descoperi eventualele credinţe restrictive din sferele posibilitatii.
 Asiguraţi-vă că îşi doreşte cu adevărat atingerea obiectivului, după care verificaţi
ecologia.
 Obiectivul fixat îi va aduce beneficii? Este conform valorilor sale? Îndeplinirea
scopului va afecta în mod negativ persoanele din anturajul său?
 Întrebati-l ce îl împiedică să-şi atingă scopul? Trataţi obstacolele pe care le descrie ca
pe credinţe, nu ca pe lucruri reale. În general, aceste obstacole se regăsesc în cinci
categorii:
 Nu are resursele necesare – persoane, echipament, timp.
 Dispune de resursele necesare, dar nu ştie ce are de făcut.
 Ştie cum ar trebui să acţioneze, dar nu crede că are aptitudinile necesare.
 Are aptitudinile necesare, dar nu crede că obiectivul merită îndeplinit.
 Obiectivul este valoros, dar simte că nu-l merită sau că nu e corect, din punct de
vedere moral.
ndemnaţi-l să mediteze asupra credinţelor limitative pe care le-a descoperit.
n privinţa cărora este foarte sigur?
n privinţa cărora nu este sigur?
are sunt credinţele necesare pentru atingerea obiectivului?
are sunt, în viziunea sa, cele mai importante obstacole?
are sunt cele uşor de depăşit?
lienţii pot completa răspunsurile în Axa Credinţelor. Credinţele în privinţa cărora sunt siguri şi
are sunt necesare în vederea atingerii obiectivului vor fi plasate în partea din stânga-sus.
redinţele în privinţa cărora nu sunt siguri, dar sunt importante, merg în colţul din stânga-jos.
redinţele în privinţa căroar sunt siguri, dar nu sunt necesare, se enumeră în partea dreaptă-
us. În fine, credinţele, în privinţa cărora nu sunt siguri şi nici nu sunt importante trebuie
lasate în partea dreaptă-jos.
ereţi clientului să aleagă una dintre credinţele pe care le consideră importante - din grupul
elor din partea stângă a schemei. Gândiţi-vă împreună la o sarcină care ar testa această
redintă. Ideea nu este aceea de a demonstra că aceasta este eronată, ci de a primi feedback.
redinţele limitative cresc şi se proliferează În abscons, atunci când nu primesc lumina
eedbackului din lumea exterioară. Procesul nu are drept scop schimbarea credinţelor, ci
coaterea lor la lumina feedbackului. Clientul demonstrează exis­tenţa credinţei în timpul
xecutării sarcinii. Cu aju­torul feedbackului, aceasta este estompată, iar la un moment dat
ientul va renunţa la ea în mod spontan.
 Sigur
(sunt sigur în privinţa acestei credinţe)

A CREDINŢELOR

portant Neimportant
est lucru este foarte (Acest lucru nu are importanţă)
ortant pentru scopul meu)

Nesigur
(Nu sunt deloc sigur în privinţa acestei credinţe
Conştientizarea trecutului ce influenţează prezentul.
Trebuie să avem discuţii cu părinţii, cu prietenii din copilărie pentru a vedea cum a trăit
fiecare dintre noi acelaşi evenimet.
Este necesar să discutăm cu persoane care caută răspunsuri la aceleaşi întrebări ca şi noi.
Conştientizarea prezentului
Prima priză: vine din interior prin învăţare (profesorul predă şi noi descoperim în noi ceea ce
trebuie să învăţăm)
A doua priză: hărţile pe care noi le proiectăm tot timpul (a fi conştient de aceste proiecţii şi
transferuri tot timpul)
A treia priză: să devenim conştienţi de proiecţiile noastre cele mai frecvente (teamă,
agresivitate, etc.)
A patra priză: conştientizarea conflictelor pe care le creem prin proiecţiile noastre (supărări,
reproşuri – suntem în luptă). Trebuie să clarificăm: am autoritate dar sunt autoritar;
autoritate – mediere – siguranţă interioară, putere interioară.
autoritar – persoane slabe.
Este important să creăm relaţii deschise.
A cincea priză – conştientizarea proceselor ce se desfăşoară în noi înşine. Sunt importante
discuţiile cu persoane ce au aceeaşi hartă cu noi, persoane în care avem încredere.
 Un copil liber care stimulează copilul liber din noi, să ne căutăm părintele protector ces
pune: „eşti capabil”, „poţi”, „eşti liber” şi copilul liber din noi să spună: „sunt liber”,
„pot deveni”, „sunt în stare”. Să-mi întreb adultul şi să cântăresc lucrurile pentru a găsi
răspunsul în exterior. 
 În 1800 se ştia că celula este ceva rotund, în 1940 s-a descoperit că celula are şi nucleu.
Dacă în 1800 spuneam că „celula are nucleu” eram consideraţi vizionari eretici. Totul se
explică doar prin perfomanţa instrumentului prin care privim realitatea
 Cu cât eşti mai împlinit, cu atât mai repede găseşti un răspuns la problemele tale, cu
atât mai puţin ai nevoie de celălalt pentru a simţi că eşti iubit. Celălalt nu este obiectul
meu, dar eu continui să aştept de la celălalt lucruri importante.
 „Trebuie să fim responsabili de nevoile noastre înainte de a fi responsabili de nevoile
celorlalţi.”
 Când mama este superprotectoare copilul fuge şi se ascunde, se interiorizează sau
devine agresiv. Poţi deveni agresiv când cineva îţi oferă iubire, se deschide spre tine.
 Anumite lucruri nu se mai fac de 2000 de ani, concepţiile s-au schimbat, noi trebuie să
ne schimbăm.
 Metoda schimbării credinţelor
dentificaţi credinţa limitativă la care clientul doreşte să renunte. Cereţi clientului să o descrie, în
cris, prin cuvinte exacte. Odată ce o credinţă este identificată prin cuvinte, ea îşi pierde jumătate
in putere, devenind vulnerabilă. Descoperiţi intenţia pozitivă din această credinţă. Ce lucru
ozitiv obţine clientul din această credinţă, chiar dacă îl limitează în numeroase feluri?
ntrebaţi-l pe client cu ce ar dori să schimbe această credinţă.
oua credinţă ar trebui să aibă următoarele caracte­ristici:
ă fie enunţată în termeni pozitivi (nu trebuie să conţină niciun cuvânt negativ, precum "nu",
deloc", "niciodat sau "nimic).
ă poată oferi feedback, pentru a fi testată prin intermediul experienţei.
ă fie ecologică (clientul trebuie să se simtă mulţumit cu ea şi să fie convins că aceasta nu va
ăuna relaţiilor sale cu alte persoane).
ă îndeplinească aceeaşi intenţie pozitivă ca şi cea pe care o va înlocui.
ereţi clientului să noteze noua credinţă. E important ca aceasta să fie atent concepută - va
ebui să se refere la progres personal şi să fie descrisă la timpul prezent, ca şi cum ar avea loc
xact în acel moment. Spre exemplu, dacă obiectivul va fi acela de întărire a încrederii în sine,
redinţa ar trebui să sune cam aşa:
Cred, din ce în ce mai mult, în mine şi în abilităţile mele"
redinţa devine, astfel, una relevantă pentru situatia prezentă, beneficiind de direcţie şi energie.
u enuntaţi niciodată o convingere pozitivă ca şi cum deja s-a produs.
se întâmplă când vă îndoiţi de o anume convingere?
eţi pacientului să-şi amintească o perioadă în care a pus sub semnul înţrebării o convingere
i veche. Completarea tabelului "Credinţe în timp" este un exerciţiu perfect înaintea acestei
cini. Îndemnaţi-l, apoi, să se gândească la vechea convingere limitativă, aşa cum se prezenta ea
momentul îndoielii.
re timp, începeţi să subminaţi credinta, întrebându-l:
are sunt neajunsurile acestei foste credinţe?"
te ea conformă cu ceea ce este important pentru dumneavoastră?" (Aici se face apel la valorile
ntului).
existat vreo întâmplare care a negat această credinţă?" (Prin această întrebare clientul este
emnat să găsească un contraexemplu).
um era când acţiunile dumneavoastră se ghidau după această credinţă?" (Întrebarea îl
ermină pe client să se gândească la evoluţia convingerii în timp, nu doar la forma ei prezentă).
pă primirea răspunsurilor, distrageţi-l pe client din starea prielnică îndoielii. Acest procedeu
e cunoscut sub numele de "spargerea stării". Atunci când clientul se află concentrat într-o
ume stare, iar dumneavoastră doriti să îl readuceţi la cea initială, distrageţi-l cumva, spunând o
mă sau invitându-l să se ridice şi să se plimbe prin cameră.
se întâmplă atunci când sunteti receptiv la o nouă convingere? Rugaţi-l pe client să se
ndească la o perioadă în care era receptiv în raport cu o nouă credinţă.
 Ca şi mai înainte, completarea tabelului "Credinţe în timp" se poate dovedi foarte
utilă. Îndemnaţi-l pe client să se gândească la noua sa convingere, în timp ce se
află în această stare.
 "Care este senzaţia?"
 "Prin ce caracteristici pozitive se diferenţiază de vechea convingere?"
 "Cât de mult respectă intenţia pozitivă a fostei convingeri?"
 "Cum ar fi dacă aţi avea această convingere?"
 "Ce schimbări ar aduce ea vieţii dumneavoastră?"
 "Ce acţiuni imposibile în prezent ar deveni posibile cu ajutorul ei?"
 "Ce anume aţi înceta să mai faceţi, dacă aţi avea această convingere" 
 Cereţi clientului să evalueze atât vechea credinţă, cât şi pe cea nouă.
 Simte nevoia de a aduce unele retuşuri noii convingeri?
 Există vreun "da, dar"?
 În ce fel este noua credinţă mai utilă decât cea veche?
 Sfătuiţi-l pe client să plaseze vechea credintă într-un "Muzeu al fostelor credinţe"
(unde va fi oricând disponibilă, în cazul în care va avea vreodată nevoie de ea).
 Nu uitati acţiunea! Ce anume va face diferit ca urmare a acestei noi convingeri?
 Prezentaţi-i o sarcină, imediat ce noua credinţă devine parte a fiinţei sale.
 În psihoterapie, modificarea convingerilor este o interventie extrem de puternică.
Ea deschide calea către schimbări majore în experienta clientului şi micşorează
distanta pe care acesta o mai are de parcurs până la atingerea obiectivului.
 Credinţele sunt reguli despre viaţă. Ele pot fi ori pozitive, ori limitative.
 Credinţele sunt principii de acţiune, iar noi acţionăm ca şi cum ele ar fi adevărate.
 Putem avea orice credinţe dorim. Credinţele ne influenţează experienţele. Ele pot
face posibile sau imposibile anumite experiente. Realitatea fiecărui om este creată
şi susţinută de credinţele sale. În acest sens, oamenii acţionează conform acelei
realităţi.
 Credinţele se schimbă ca rezultat al experienţei, uneori gradual, alteori brusc.
Putem aprecia care sunt credinţele unei persoane examinând felul în care
acţionează, nu ceea ce spune.
 Credinţele proprii psihoterapiei sunt:
 Dacă vrei să înţelegi, acţionează.
 Nu există eşec, ci doar feedback.
 Deţinem, deja, toate resursele de care avem nevoie sau ni le
putem crea oricând.
 În spatele oricărui comportament există o intenţie.
 A avea o opţiune e mai bine decât a nu ave a niciuna.
 Faceţi tot ce puteţi mai bine în acest moment şi probabil că, pe
viitor, veţi avea rezultate şi mai bune.
 Sunteţi creatorul propriei realităţi.
 Coaching-ul este un parteneriat sinergic, pe picior de egalitate.
 Relaţiile înseamnă mai mult decât suma părţilor lor.
 Clientul deţine răspunsurile.
 Primul pas în abordarea credinţelor limitative constă în transpunerea acestora în cuvinte.
De obicei, credinţele limitative se regăsesc în trei cate­gorii:
 Posibilitate: Credem că obiectivul este imposibil.
 Abilitate: Credem că nu suntem capabili să-I îndeplinim.
 Merite: Credem că nu merităm să obţinem ceea ce ne dorim.
 A crede în posibilitate, abilitate şi merite reprezintă cheia succesului. Nu ne putem
cunoaşte limitele atâta timp cât nu le vom atinge. Este imposibil să demonstrezi că nu
poţi face un lucru sau că ceva este irealizabil.
 Nu faceţi afirmaţii publice în privinţa limitelor pe care consideraţi că le aveţi. Nu găsiţi
explicaţii în avans pentru un posibil eşec. Credinţele se schimbă în mod natural, de-a
lungul vieţii. Procesul decurge astfel:
 nemultumire fată de evenimentele curent
 îndoială faţă de credinţa actuală
 aspiraţie către o nouă credinţă
 adoptarea unei noi credinţe
 vechea credinţă se alătură grupului convingerilor ieşite din uz
 Psihoterapia se foloseşte de acest proces natural, pentru a schimba convingerile care
îlobstrucţionează pe client.
 Cum se nasc convingerile?
ne era noul manager al unui magazin de lux din Londra. Produsele destinate vânzării constau în
uterii şi obiecte scumpe din piele, aranjate în spatele unor vitrine de sticlă. Se închidea la ora
se seara. Exact ora la care unul dintre subordonaţii lui jane, Robert, începea să încuie vitrinele,
diferent dacă în magazin încă se mai aflau clienţi sau nu. Jane nu era de acord: nu-i plăcea
presia pe care acest fapt o putea lăsa asupra clienţilor. Voia ca Robert să încuie vitrinele numai
pă plecarea tuturor clienţilor. I-a explicat lui robert că politica magazinului era aceea de a
cuia vitrinele doar după plecarea clienţilor, dar acest lucru nu a avut niciun efect. Data
mătoare când s-a întâmplat acelaşi lucru, ea i-a spus că direcia nu este de acord să se încuie
mic în preznţa clienţilor; dar tot fără vreun efect. Jane s-a străduit să-şi impună autoritatea şi a
mţit că subalternii nu o ascultă.
timpul unei discuţii cu prieten, Jane şi-a dat seama că ar fi putut să-i spună angajatului: „Vreau
laşi vitrinele deschise până la plecarea ultimului client.” Până atunci nu mai vorbise cu sine. Şi-
dat seama că procedând astfel poate începe să-şi facă simţită autoritatea. Şi a înţeles că există
ulte alte situaţii în care ar putea să comunice ceea ce doreşte folosind „vreau” sau „aş vrea”.
ne s-a întrebat de ce nu reuşise acest lucru mai înainte şi a înţeles în cele din urmă că spunea
arte rar „vreau”. Şi-a adus aminte de copilăria ei. Mama ei îi spusese de nenumărate ori: „Nu
ntează ce vrei tu.”
 Convingerile excelenţei:

 Cum a reuşit Cristofor Columb să se agaţe de viziunea legată de descoperirea unui nou
traseu de navigaţie în jurul lumii şi să-şi menţină curajul şi tenacitatea de a străbate
mărilempe care nu se mai navigase nicicând înainte?
 Cum au reuşit americanii să depăşească limitele posibilului şi să trimită un om pe
Lună?
 Cum a reuşit britanicul Terry Waite, în timp ce era prizonier în Liban, să-şi păstreze
cumpătul şi minţile, fiind ţinut singur în captivitate, în beznă şi ameninţat cu moartea?
 Cum au reuşit Yahoo! şi Amazon, două companii necunoscute, să devină peste noapte
nişte titani pe o piaţă inexistentă cu un an înainte?
 Cum a reuşit Richard Branson să criască un drum pentru compania Virgin Airlines, într-
o afacere dominată deja de organizaţii puternice şi bine ancorate?
 Imaginaţi-vă că încercaţi o nouă garderobă. Hainele pot fi ale dumneavoastră,
aşa că este bine să vedeţi dacă vi se potrivesc, dacă arătaţi bine în ele, ce reacţii
trezesc ele în rândul celorlalţi şi aşa mai departe. Dacă nu vă plac aceste haine,
le puteţi returna şi veţi continua să purtaţi vechile haine sau puteţi păstra una
sau două piese vestimentare proaspăt achiziţionate şi să le asortaţi cu cele
vechi. Sau le puteţi păstra pe toate, ele urmând să intre în garderoba
dumneavoastră.
 La fel se întâmplă şi cu convingerile. Puteţi prespune că ele sunt adevărate; le
puteţi chiar „proba”. Dacă funcţionează, se vor transforma în convingeri. Dacă
nu, le puteţi da la o parte.
 Teme:
 
 Gândiţi-vă la o situaţie (A), în care aveţi mai multe opţiuni şi în care
consideraţi că, folosind una dintre convingerile excelenţei, veţi ajunge la
ceea ce vă doriţi. Selectaţi acea convingere a excelenţei care credeţi că este
cea mai potrivită în context.
 Identificaţi o altă soluţie (B), în care aţi fost animat de această convingere
sau de una asemănătoare.
 Asociaţi-vă cu momentul situaţiei (B) şi ancoraţi sentimentul pe care l-aţi
avut în timp ce eraţi animat de această convingere care a funcţionat în
favoarea dumneavoastră.
 Repetaţi procesul, până când veţi ajunge la punctul în care va fi ca şi cum
aţi deţine acea convingere.
Odată ce aveţi această convingere, reluaţi experienţa
situaţiei (A), urmând paşii de mai jos:
 Conştientizaţi locul în care vă aflaţi şi cum vă simţiţi în acel mediu.
 Faptul că ştiţi ce spuneţi şi ce faceţi demonstrează că deţineţi această nouă
convingere.
 Identificaţi competenţele şi calităţile pe care le-aţi folosit în această situaţie.
 Descoperiţi ce este important pentru dumneavoastră şi cum veţi satisface aceste
necesităţi, atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru oicine altcineva implicat în
această situaţie.
 Apreciaţi în ce fel ceea ce faceţi şi felul în care vă simţiţi se potrivesc cu
personalitatea dumneavoastră.
 Descoperiţi cum aţi influenţat sistemele mai cuprinzătoare din care faceţi parte, în
acest moment şi altă dată.
 Reflectaţi cum a fost atunci când aţi avut această convingere, astfel încât să
puteţi retrăi situaţia.
 Ce simţiţi acum în legătură cu această experienţă şi cum o veţi putea retrăi în
viitor?
 Ce simţiţi în legătură cu această convingere şi cum poate ea funcţiona pentru
dumneavoastră?
 Repetaţi procesul în cazul altor două situaţii despre care ştiţi că vor apărea
săptămâna următoare.
 Decideţi ce anume vă asumaţi să faceţi sau să credeţi în viitor
 Temă:
 Devenind conştient de felul în care gândiţi la fiecare dintre nivelurile existenţei
dumneavoastră , începeţi să influenţaţi procesul de a fi în acord cu sine. Următorul pas
este să decideţi ce doriţi să fie adevărat pentru dumneavoastră la fiecare nivel. Puteţi
începe prin a răspunde la următoarele întrebări:
 Din ce sistem faceţi parte/ce sistem aţi vrea să influenţaţi? Care este contribuţia
dumneavoastră la sistemul mai mare din care faceţi parte? Ce contribuţie aţi dori să
aveţi?
 Care este identitatea/misiunea dumneavoastră? V-ar lua luni întregi sau chiar ani
pentru a vă clarifica identitatea sau misiunea. Începeţi prin a scrie care sunt acestea în
cazul dumneavoastră. Cum v-aţi descrie? Care este ţelul dumneavoastră în afaceri, în
viaţă? Gândiţi-vă ce roluri v-ar face să simţiţi că aveţi o viaţă împlinită şi care ar fi
rolurile pe care vi le-aţi dori indiferent de circumstanţe.
 Care sunt convingerile şi valorile dumneavoatră? Fiţi sincer cu dumneavoastră înşivă.
Notaţi care sunt convingerile şi valorile cu care funcţionaţi acum, şi nu pe acelea „bune”,
„corecte”, împrumutate din cărţi. Gândiţi-vă la deciziile pe care le luaţi zilnic. Care sunt
factorii pe baza cărora luaţi aceste decizii?
 
mă pentru acasă:

ce se fundamentează deciziile pe care le luaţi? Pe fapte? Pe experienţa de viaţă? Pe opiniile

ora? Deseori, se întâmplă să luăm decizii în funcţie de ceea ce spun cei din jurul nostru, de
ea ce citim pe Internet şi în ziare sau de ceea ce vedem la televizor. Acestea pot fi surse bune
fundamentare a unei decizii, dar rămân experienţe la mâna a doua. Ce au făcut aceste surse
ntru a vă câştiga încrederea?
unci când luaţi o decizie, sunteţi convins că vă aparţine cu adevărat?
ata viitoare, când va trebui să adoptaţi o hâtărâre, luaţi două coli de hârtie. Pe una dintre ele,
rieţi toate experienţele personale privind problema în cauză. Pe cealaltă, notaţi opiniile
lorlalţi şi tot ceea ce aţi citit sau auzit despre subiect. Apoi, luaţi cea de-a doua coală şi
uncaţi-o la coş.
tiţi ceea ce aţi scris pe prima foaie.
decizie veţi lua, provenind de la propria experienţă?
re sunt primele trei obiective pe care aţi încerca să le atingeţi, dacă aţi şti că nu veţi eşua?
otaţi-le pe o foaie de hârtie.
re sunt motivele pentru care nu încercaţi dobândirea lor chiar acum?
umeraţi motivele pe o altă coală.
iviţi cea de-a doua foaie. Cât de sigur sunteţi că lucrurile înşiruite sunt obstacole reale în
lea îndeplinirii acestor scopuri?
m într-o lume complexă, imprevizibilă, o lume în care singura parte din sistem la care ne putem
cta se află în interiorul nostru. Şi totuşi, aceasta este partea din sistem care, pentru multe
oane, rămâne neexplorată. Trebuie să fim încredinţaţi de faptul că, dacă suntem sinceri cu noi
e, rezultatele noastre vor apărea în conformitate cu adevărul personal.
ce avem nevoie este să fim în acord cu ceea ce credem cu adevărat, pentru a ne afla în poziţia
oricare oportunitate ce ni se arată. Fiind în acord cu noi înşine, decoperim că atragem de
ea noastră oportunităţile care se potrivesc cu direcţia pe care vrem să o urmărim.
ca şi cum am fi nişte sportivi care joacă un joc. Nu ştim de unde va veni mingea următoare şi
cum va veni. Dar reuşim să facem faă situaţiei pentru că avem un sentiment puternic al
tatului pe care dorim să-l obţinem şi suntem mereu pregătiţi şi flexibili pentru a atrage şansele
iat ce ele îşi fac apariţia.
ăpâni complexitatea nu înseamnă a lăsa complexitatea să ia ce-i mai bun în tine. Înseamnă să
n punct de vedere coerent, care să ghideze acţiunea în ciuda confuziei, a nesiguranţei şi a
guităţii, prezente în vârtejul de evenimente şi interacţiuni care au loc în jurul nostru. Arta la
facem aluzie este aceea a unui navigator. Capacitatea de a acţiona coerent în faţa complexităţii
a face acest lucru pe o bază actuală reprezintă marca unui adevărat maestru.”
ael Lissack şi Johan Ross
 Având un simţ personal al direcţiei, rezolvând conflictul interior şi gestionaându-ne
schimbarea personală, ne putem mişca spre o stare de acord sau de coerenţă. Când ne
aflăm în această stare, devenim una cu cel care suntem – există foarte puţin sau deloc
conflict ori stres. Suntem pe cale să devenim cei mai buni.
 
 Un exemplu ecolvent ar cazul lui Lance Armstrong, care, diagnosticat cu cancer extins
aproape în fiacare parte a corpului său, a câştigat Turul Franţei la ciclism. La începutul
carierei sale de ciclist, nu era un sportiv cunoscut; din cauza aroganţei şi a tacticilor sale
agresive, a devenit o ţintă a presei franceze.
 Merge cu bicicleta pentru a le atrage oamenilor atenţia asupra cancerului. Merge cu
bicicleta pentu soţia sa, pentru fiul său şi pentru gemenii săi. Lance Armstrong merge pe
bicicletă cu voinţă, cu un simţ total al propriei identităţi, întocmai unui sportiv de calsă,
cu principii şi convingeri nu numai în ce priveşte sportul pe care îl practică, dar şi ceea ce
este posibil atunci când totul pare pierdut. Îşi etalează principiile de integritate prin tot
ceea ce face şi demonstrează o abilitate remarcabilă di punct de vedere artistic în mersul
cu bicicleta – dansează cu pedalele.
 rciţiu:
cum o companie poate poate funcţiona mai eficient atunci când toate grupurile din interiorul său
perează şi lucrează pentru acelaşi scop, şi un individ poate funcţiona mai eficient atunci când
are „parte” a sa cooperează cu celelalte. Această stare de acord poate fi obţinută prin controlarea
mbării la anumite niveluri.
siţi acest model pentru a vă clarifica felul în care gândiţi despre dumneavoastră înşivă, despre
pa dumneavoastră şi despre compania dumneavoastră. Începeţi prin a aplica modelul la propria
soană. Schimbarea vine din interior; odată ce modelul nostru mental este în acord, suntem
gătiţi să facem faţă mediului exterior, din jurul nostru.
elul scopului este descris uneori ca nivel al spiritualităţii. Înţelegând nivelul spiritual, înţelegem
exiunile noastre cu sistemele mai cuprinzătoare. La acest nivel, ne putem da seama cu ce valoare
tribuim la acele sisteme mai mari din care facem parte. De exemplu, am putea spune că un sistem
mare din care facem parte poate fi oricare dintre următoarele:
ilia noastră.
nicia noastră sau parteneriatul nostru.
pa noastră.
munitatea nostră.
mpania noastră.
dinţa noastră.
mea noastră.
 Exerciţiu: identificaţi-vă
 
 „Eu sunt o persoană de succes.”
 „Sunt optimist.”
 „Sunt timid.”
 „Sunt pragmatic.”
 
 Sistemele noastre de convingeri şi valori sunt conturate de scopul şi identitatea noastră şi,
invers, ele sprijină ceea ce suntm şi ceea ce dăm.
 Convingerile noastre sunt pucte de vedere despre noi înşine, despre alţii şi despre
situaţiile pe care le considerăm adevărate. Sunt puncte de vedere emoţionale, nu bazate
pe fapte:
 cred că, în general, oamenii sunt de încredere.
 Cred că pot să învăţ din orice experienţă pe care o am.
 Cred că nevoile clienţilor sunt esenţa afacerilor de succes.
 Cred că integritatea reprezintă cheia unei afaceri de succes.
 În cazul unei companii, acestea ar putea fi convingerile pe care se întemeiază
organizaţia şi modul de administrare al afacerii.
 Convingerile funcţionează sub forma valorilor în funcţie de care luăm decizii tot timpul
în viaţă. Acestea sunt calităţile pe care le considerăm importante pentru felul în care
ne conducem afacerea sau viaţa. De exemplu:
 Onestitatea
 Francheţea
 Integritatea
 Distracţia
 Învăţarea 
 „Toate călătoriile sunt, în cele din urmă, o excursie în timp şi în minte. Ca mulţi alţi
oameni, am convingerea că peisajele din natură sunt oglinda sau poate cheia
peisajului nostru interior.”
Brian Keenan, Between Extremes (Între extreme)
 „Dă-i unui om un peşte şi îl hrăneşti o zi. Învaţă un om să pescuiască şi-l vei hrăni o
viaţă întreagă.”
 „Oamenii au înlăuntrul lor toate resursele necesare pentru a obţine ceea ce îşi
doresc.”
 
 Exerciţiu:
 Imaginaţi-vă în următoarea situaţie:
 În ultimele şase luni aţi muncit la un nou proiect al companiei dumneavoastră. Acum,
aproape că l-aţi terminat, iar rezultatele au fost conform planului. Credeţi că rezultatele
acestui proiect reprezintă o contribuţie importantă va viitorul companiei la care lucraţi.
Contribuţia dumneavoastră personală vă satisface şi vă aşteptaţi ca lansarea proiectului să
vă sprijine planurile privind o eventuală promovare. Cu două săptămâni nainte de lansare,
conducerea anunţă o reorganizare majoră a companiei. Se anunţă că toate proiectele
începute în ultimul an urmează să fie puse la păstrare şi că asupra lor cnducerea va lua
ulterior o decizie. Dumneavoastră şi colegii de proiect vă simţiţi extrem de dezamăgiţi şi de
descurajaţi.
 Pe care dintre următoarele atitudini o veţi adopta?
 Acceptaţi situaţia şi vă întristaţi.
 Vă supăraţi sufleteşte.
 Vă plângeţi celor din jur despre felul în care aţi fost tratat.
 Speraţi ca cineva să ia o iniţiativă pentru a schimba situaţia.
 Solicitaţi o întrevedere cu managerul dumneavoastră pentru a discuta asupra acestei
decizii.
 Acceleraţi terminarea proiectului pentru a anunţa că e gata de lansare.
 Părăsiţi compania.
Exerciţiu :
Examinaţi ceea ce cred oamenii despre ceilalţi:
Până la urmă cred că am fost norocos , atât în carieră cât şi în viaţa personală. Nu mi-am
pierdut niciodată locul de muncă , iar acum sunt propriul meu patron , în mod surprinzător,
munca pare să te înalţe întotdeauna. Viaţa mea personală a fost mai puţin lină şi , deşi am
avut multe regrete , în special în ce-i priveşte pe copii , am trăit multă bucurie. Mă bucură
faptul că mă simt împlinit , îmi place munca mea , îmi face plăcere să-mi folosesc
aptitudinile şi să-mi petrec timpul alături de copii.
Sunt o tânără care ştie ce vrea , cum anume şi când să obţin acel lucru. M-am decis să
devin specialist în fizioterapie. Am studiat şi chiar am şi ceva experienţă .Această muncă
este potrivită pentru mine, iar eu sunt potrivită pentru ea. Sunt o persoană fericită, căreia îi
place să-i ajute pe ceilalţi. Mă înţeleg cu toţi şi cu fiecare în parte - e o calitate a mea de
care sunt mândră.
Găsesc că este foarte greu să scriu despre mine , poate pentru că sunt o persoană timidă şi
introvertită. Nu-mi prea place să-i las pe oameni să ştie ceea ce simt. Ştiu , de asemenea ,
că sunt o persoană negativistă. Îmi lipseşte încrederea în mine şi , prin urmare , nu am
niciodată încredere în ceea ce fac. Mi-aş dori să am o atitudine mai pozitivă , în privinţa
vieţii şi îmi doresc să am aptitudinea de a mă îngrijora şi de a fi mai relaxat.
Exerciţiu practic pentru identificarea credinţelor limitative:
Etape:
 nu pot să ..
 cred , gândesc că sunt incapabil..
 ceilalţi gândesc...
 cred că ceilalţi cred despre mine că sunt incapabil..
Credinţele conduc lumea , dar credinţele ne dirijează viaţa Terapia ne
ajută să transformăm regretele în amintiri .
Tehnici de formulare a întrebărilor pentru a permite descoperirea de
noi resurse în rezolvarea problemelor.
Afirmaţia : Noaptea trecută am dormit puţin şi bine.
Terapeut : Cum crezi că ai făcut asta ?
Afirmaţia : M-am împăcat cu tatăl meu .
Terapeut : Cum ai făcut asta ?
 Tema: Raportarea la sine şi la ceilalţi semeni 
 1)Sine:
 Exprimaţi printr-o frază, propoziţie, ceea ce vă defineşte „aici şi acum" Paşi:
 fiecare participant în funcţie de dorinţa sa de exprimare în faţa grupului citeşte ceea ce a gândit
despre sine
 în funcţie de cadru şi de obiectivele urmărite vor începe discuţiile între formator şi participanţi
 în cazul în care există persoane în grup care nu doresc să se exprime, se respectă libertatea de
decizie; ele putând să participe la celelalte discuţii 
 nu se fac evaluări calitative cu privire la conţinutul raportărilor la Sine
 se urmăreşte:
 realismul celor exprimate
 caracterul concret, abstract, metaforic al celor exprimate
 trăirile psihice: emoţii, catharsis, frustrări, mecanisme de apărare
 prezentarea elementelor de Sine ideal
 preocuparea autistă de Sine
 retragerile schizoide
 capacitatea de a comunica
 flexibilitatea
 deschiderea faţă de experienţe de viaţă
 2)Relaţia cu părinţii
 relaţia cu mama
 relaţia cu tata 
 a) relaţia cu mama
 Paşi: se creează climatul de relaxare dat prin comandă: găsiţi o poziţie cât mai comodă
în scaun şi imaginaţi-vă că sunteţi adolescent, amintiţi-vă câteva evenimente plăcute
din acea perioadă, lăsaţi-vă cuprinşi de reverie; se lasă timp de câteva zeci de secunde
pentru această stare după care se dă comanda trecerii regresive spre copilărie despre
care se cer câteva evenimente plăcute timp de câteva minute de reamintire după care
se dă comanda să se treacă la perioada intrauterină: aici se pot da comenzi cu privire
la mediul protectiv existent dar se poate lăsa libertatea de imaginaţie pentru fiecare în
parte.
 Ultimul pas
 Sunteţi gata să părăsiţi acest mediu, aţi apărut pe lume ; gândiţi-vă ce i-aţi spune
mamei în acest moment. Participanţii sunt lăsaţi să gândească şi să scrie mesajul
dorit. 
 Urmează discuţii cu privire la mesaj şi motivaţiile care-l susţin
 b) relaţia cu tata
 b1- pentru ce anume din viaţa dumneavoastră tatăl ar trebui să primească
mulţumiri de la dumneavoastră
 b2 - ce anume aţi dori să-i reproşaţi tatălui dumneavoastră
 
 Exerciţiul se discută pe baza celor scrise de fiecare participant
 
 Obiective:
 apreciere cu privire la tata
 fantasme şi fantazări
 idealizări
 revendicări
 descoperirea unor trăsături ale tatălui la care participantul nu se gândise
 reproşuri timpurii cu privire la abandonul timpuriu
 3) Relaţia cu ceilalţi
 Exerciţiu : atomul social este format trei cercuri concentrice: în mijloc prieteni foarte
buni, în al doilea prieteni şi în al treilea cunoştinţe.
 Prima etapă
 Se cere fiecărui participant să se gândească la atribute pe care le asociază: prietenilor
foarte buni, prietenilor şi cunoştinţelor.
 A doua etapă
 Se împart participanţii într-un număr de cinci membri pentru fiecare grup în care se
negociază atributele.
 A treia etapă
 Se reface grupul mare şi fiecare reprezentant ales de echipă (1,2,3,4,5 ...) va da curs
deciziei comune cu privire la trăsăturile asociate celor trei categorii de interacţiune:
prieteni foarte buni; prieteni; cunoştinţe.
 Obiective:
 ce accepţiuni sunt prezente cu privire la prieteni în general, prieteni intimi
 cum se raportează fiecare la aceste valori în funcţie de care îţi alegi prietenii
 în ce măsură există delimitare în privinţa sentimentului individualităţii şi independenţei
 în ce măsură se înţelege dependenţa, independenţa şi interdependenţa în relaţii
 ce este fuziunea relaţională
 cum se trăieşte ambivalenţa