CONCEPTUL DE RELIGIE LA ROMANI

Viata religioasa a romanilor era infinit mai complexa decît o

relevă cei care nu iau ăn consideratie decăt religia oficiala şi ămpinge
ăn umbră manifestările cotidiene extrem de numeroase şi inzestrate
cu o ăntelegere a ceea ce este sacru, care n-a lipsit niciodată
romanilor.
Chiar termenul de „religio” este obscur , el nu indica cultul
divinitatilor, ci un sentiment destul de vag, de ordin instinctiv care
ăndeamna catre abtinerea de la un act dat , impresia confuz resimtita
de cei ce se afla ăn fata unei primejdii supranaturale.
Religia romanilor din primele secole ale istoriei lor se prezenta
sub forma primitiva a unimismului. Fortele misterioase, obscure
divinitati sau spirite, malefice sau binefacatoare, erau banuite că
impregnează întraga natură, că rezidă in fiecare vietuitoare şi în
fiecare obiect., prezidînd fiecare moment şi orice act din viata omului
şi a Universului. Fiecare om ăşi avea semidivinitatea , spiritul său
protector. Fiecare act al vietii lui statea , ăncă de la naştere , sub
puterea unei vointe divine individuale., fiecare moment din activitatea
sa practică avea semidivinitatea sa protectoare. Omul îsi cinstea
„geniul său „, aceasta fiind fiinta divina care tutela fiecare persoană.
Acestor infinităti de forte misterioase , amorfe, omniperzente le
adresau romanii numeroasele lor acte de cult.
Piaton , intr-o pagină celebră , scrie că dragostea nu constituie
altceva decăt dorinta omului de a se eterniza ăn şi prin frumusete. Însă
Roma nu se apăra prin frumuseti împotriva mortii; ea realizeaza
aceasta apărare prin virtuti si prin glorie, deoarece pentru un roman
nimic nu este mai important decit buna reputatie in timpul vietii si
amintirea unei virtuti nepatate dupa moarte. Mormintul nu reperezinta
pentru ei acel loc de odihnă , unde cenuşa va regasi „ somnul
pămîntului” ci un monument un semn pentru oamenii vii şi un mijloc
de a perpetua amintirea actiunilor defunctului . Această nazuintă spre
glorie , spre o reputatie vesnică, reprezintă revensa individului pe care
societatea l-a constrîns în timpul vietii.

1
 Religia este efectiv perzentă in viata morală , dar ea intervine
ca o extindere a disciplinei , ca o prelungire a ierarhiei. Considerata
din acest punc de vedere , religia romana pare adesea cu adevarat
rece , si istoricii moderni ii reproşează reducerea vietii religioase la
împlinirea formala a unui contract între om şi divinitate, astfel
formalismul gol al religiei romane a preparat calea
CREŞTINISMULUI.
Ianus, spiritul protector al porţilor casei, care priveste spre trecut şi
spre viitor, a devenit divinitatea oficială a oricărui ănceput de an de
unde şi denumirea lunii IANUARIE, fiind invocat primul în formulele
de rugăciune. Lipsit de sensibilitate metafizică, romanul nu era
preocupat să cugete asupra morţii, a lumii de dincolo, sau a destinului
după moartea sufletului. Ca urmare zeii nu trezeau în sufletul
romanilor nici sentimente , nici emotii. Ei urmareau o religie sever
organizată, dar formală, fără zboruri metafizice şi elanuri mistice, O
RELIGIE PUR UTILITARĂ.
Din stravechile credinte ale lumii maditeraniene romanii au preluat
cultul Zeiţei Mame , care era divinitatea pămîntului şi a fortelor
generatoare ale vietii.Etruscii au fost aceia care le-au transmis mai
multe credinţe şi practici religioase , precum şi divinităţi , pe care
romanii le-au acceptat, asimilindu-le , acestea fiind divinitati preluate
de la greci si de la alte popoare.O alta caracteristica a religiei romane
este spiritul tolerant si permanenta disponibilitate de a adopta zei
straini precum si culte straine.
Centrul vietii religioase era situat chiar în casa fiecărui roman.
Capul familiei era cel care oficia cultul domestic:” pe un mic altar de
lîngă vatră el aducea zeilor casei ofrande- flori, fructe, ouă, vin – si
foarte rar miei şi iezi. „
Cu aceeasi meticulozitate şi exacitate trebuiau îndeplinite şi actele
de cult public. Acestea erau ordonate, supravegheate şi controlate de
pontifi, care nu erau propriu zi preoti ci administratori ai
cultului.Colegiul pontifilor îndeplinea functii teologice dar ţi de juriţti
ţi istoriografi.Ei tineau evidenta tuturor sarbatorilor „stabileau
calendarul” şi toate regulile de ritual ; vegheau ca legile civile sau
penale să nu vină în contradicţie cu cele religioase ; stabileau
formulele rugăciunilor şi invocaţiilor ; conduceau şi supravegheau
toate celelalte colegii şi confrerii religioase .

2
 Colegiul pontifilor care a dat religiei romane acest caracter raţional
şi formalist era prezidat de supremul pontif PONTIFEX MAXIMUS
care era ales pe viaţă. Sub autoritatea sa directă erau sacerdoţii flamini
şi fecioarele VESTALE. Flaminii trebuiau să cunoască toate detaliile
ceremoniilor lgate de cultul divinităţii pe care o slujea fiecare fără sa li
se ceara o pregătire teologică.
Preotesele zeiţei VESTA erau dedcate cultului simbolicei vetre
sacre a Romei.În număr de 6 erau alese de Marele Pontif dintre fetele
csub vîrsta de 10 ani , din familiile nobile. În perioada de 30 de ani cît
dura sacerdoţiul şor , vestalele trebuiau să ramînă caste, in caz contrar
eau ingropate de vii. Prestigiul şi autoritatea vestalelor erau imense ,
ofensele aduse unei vestale eau pedepsite cu moartea. Un condamnat
la moarte era graţiat dacă în drum spre locul de execuţie întălnea o
vestală.. Ele erau dăruite de împăraţi cu daruri bogate , locuind în
apropierea Forului într-un fel de manastire, singurul caz de „manastire
„ din Antichitate.
Un alt colegiu sacerdotal era cel al EPULONILOR în sarcina
carora rămînea organizarea solemnităţilor religioase publice şi
abanchetelor sacre. Pe lîngă aceste colegii pontificale mai erau alte
trei.
Cel mai imporatnt era colegiul ghicitorilor (augurii), care
interpretau intenţiile şi voinţa zeilor, observînd zborul şi cintecul
păsărilor. Al doilea era colegiul haruspiciilor , care preziceau cercetînd
maruntaiele animalelor, in special ficatul. Un alt colegiu a fost instituit
pentru a controla cultele străine tolerate la Roma şi pentru a indica
modul de apărare sau de salvare a statului”CARŢILE SIBILINE”, CE
CONŢINEAU ORACOLELE PROFETESEI LEGENDARE DIN
COLONIA GREACA CUMAE.
În afara acestor colegii mai existau şi 4 confrerii:
- cea a FEŢIALILOR- experţi in prebleme juridice;
- cea a SALILOR- AVEAU FUNCŢII CONSULTATIVE CU
CARACTER TEHNIC;
- cea a LUPERCILOR;
- CONFRERIA CELOR 12 FRAŢI ARVALI- al carei sef era
adeseori chiar împăratul, care organiza în luna mai ceremoniile
agrare, cu rugaciuni, jertfe şi cîntece religioase, în cinstea zeiţei
ogoarelor.

3
 Religia romanilor s-a resimtit adinc in dezvoltarea ei istorica de
influenta religiei astruscilor si de aceea a grecilor , păstînd amprenta
spiritului specific roman:spirt practic, mărginindu-se in religie la
paracticarea strictă a riturilor . De aceea nu putem întîlni la romani
opere religios-literare , în care să se glorifice faptele zeilor , ca la
greci, nici filosofie religioasă . Mitologia nu ia la romani o dezvoltare
atît de mare ca la greci, iar zeitătile , înainte de înrăurirea grecească ,
nu iau înfătişări omeneşti şi nu sunt prezentate plastic prin statui.
În unele aspecte importante ale ei religia romanilor a fost
influenţată de religia estrucilor.
G. Dumezil spune că” religia romană rezuma, personaliza în figuri
divine şi în raporturi între aceste figuri ideile care o constituiau , şi
cultul era , în partea sa esenţială , serviciul destinat acestor zei , nu o
colecţie incorectă de reţete magice”.În perioada arhaică a vieţii
romanilor au existat ,forme inferioare de religiozitate , în care magia şi
religia erau amestecate şi în care intrau elemnte din cultul pietrelor , al
plantelor, al animalelor , al păsărilor.
Cultul Tibrului, era un element imporatnt în religia
romană.Caracterul conservator al religiei romane a păstrat multă
vreme neschimbat doar cultul. Dar şi aici încep să se producă înnoiri şi
schimbări , mai intîi prin introducerea cultului lui Herakles şi al
Hestiei , apoi prin acela al eroilor Castor şi Pollux.De asemenea
Cărţile sibiline la Roma a deschis drum larg cultului grecesc ,
deoarece acestea recomandau împlinirea anumitor rituri greceşti.
Elenizarea oficială a religie romane a început însă după dezastrulde
la Cannae, când romanii , după recomandarea Cărţilor sibiline , au
recurs pentru mântuirea patriei la ceremonii de rit grecesc. Astfel au
ridicat în forul din Roma statui aurite pentru cele 12 zeităţi principale
greceşti , ele fiind aşezate cîte două , după sistemul grecesc.
Literatura , teatrul,mai ales comedia ,artele plastice au contribuit la
răspândirea ideilor noi şi deci la slăbirea credinţelor religioase .Cu un
gest re reacţiune împotriva decadenţei rereligiei poate fi socotită
dizolvarea congregaţiilor bachice în anul 186 î. Hr..Spre sfârşitul
reoublicii nu mai rămăsese mare lucru din vechea religie romană.
Sărbătorile religioase afară de unele mai importante , fuseseră uitate.
Înaltele funcţii nu mai erau râvnite de nimeni, astfel încât postul
important de flamen Dialis a rămas vacant din anul 87 până în anul 11
î.Hr.

4
 Octavia August poate fi socotit pe drept ca restauratorul religie
romane , restaurare care a făcut ca aceasta să mai dureze încă 300 de
ani.Înlţelept cum a fost nu putea să nu-şi dea seama că religia formase
în trecutul poporului roman elementul de cimentare a bunelor
moravuri şi deci de tărie a statului.De aceea , în dorinţa sa de a sigura
Imperiul roman o bază solidă, el s-a adresat în primul rând religiei,
îmtreprinzând o vastă operă de restaurare a cultului public şi
particular.
Vechile serbări religioase , întrerupte în timpul războaielor
civile, părăsite sau al căror înţeles se pierduse , au fost reintroduse ,
dându-li-se splendoarea de odinioară.Octavian s-a îngrijit de asemenea
ca numărul preoţilor să fie sporit .Postul de flamen Dialis , care era
vacant de aproape 80 de ani , a fost ocupat de un titular iar demnitatea
de rex sacrificiorum a fost restabilită.În acest efort al său de a
restaura religia romană , August a fost secundat cu toată înţelegerea
de scriitori.
Restaurea religioasă şi morală efectuată de August , cu un tact
politic excepţional, i-a format acestuia un piedestal solid pentru noua
poziţie pe care şi-o crease . Poporul roman era entuziasmat de
măsurile luate de el şi îl răsplătea cu stima sa dusă până la
religiozitate.
Ca doctrină , mithraismul avea o cosmogonie , care era în acelaşi
timp şi o teogonie şi care avea la bază dualismul avestic.Cultul
mithraic se efectua într-un fel de grote , în care preoţii imbrăcaşi în
vechile veşminte iraniene, sacrificau animale şi cântau rugăciuni. Ca
zi de sărbătoare aveau Duminica, ziua soarelui .Sărbătoarea naşterii lui
Mithra pare să fi avut loc în Occident la 25 decembrie , cînd se
sărbătorea naşterea soarelui . Din aceste asemănări între mithraism şi
creştinism s-a tras concluzia unor înrâuriri reciproce între cele două
religii.
Politeismul greco-roman se topeşte încetul cu încetul într-un fel
de panteism solar,ajungându-se la cunoscutul sincretism religios,
amestec curios de credinţe şi rituri orientale cu credinţe şi rituri greco-
romane, cu predominarea elementelor astrale din religia siriană , pe
care mitrhaismul, cult predominant şi aproape unic spre sfârşitul
religiei romane , şi le încorporase.
Prin răspândirea cultelor orientale în Occident şi prin închegarea
unei teologii astrale în lumea greco-romană , s-au înteţit însă practicile

5
oculte.Sub presiune religiilor orientale , vechea religieromană s-a
transformat întâi, apoi a decăzut încetul cu încetul şi s-a sfârşit.
Necredinţa începuse să se întindă încă din ultimii ani ai
republicii.Poporul neinstruit continuă să creadă în zei şi să
împlinească riturile oficiale, dar dădea din ce ăn ce mai puţină crezare
oracolelor , care cu vremea au tăcut.Un filosof grec din secolul al II
lea s-a amuzat adunând toate bâiguielile oracolului de la Delfi, iar
scriitorul satiric Lucian îşi bătea joc de riturile religioase , fără să-şi
atragă vreo neplăcere.
Iulian Apostatul a încercat să reacţioneze împotriva dezastrului
religiei păgîne , dar rezultatul a fost foarte slab şi de scurtă durată.
Noua religie a lui Hristos care venea cu o înaltă morală, cu un duh de
dreptate socială , de pace şi înfrăţire între toţi oamenii, avea să pună
capăt păgânismului greco-roman. Persecuţiile îndreptate de unii
împăraţi împotriva creştinilor, în loc să distrugă creştinismul, au
contribuit la răspândirea lui. Sângele martirilor a fost” sămânţa
creştinismului”, cum se exprima Tertulian. Prin Edictul de la Milan
s-a dat libertate tuturor cultelor , iar sub Constantin cel Mare religia
creştină a devenit cultul dominant al Imperiului roman.Prin sate
vechile culte păgâneau mai dăinuit încă multă vreme.
Templele au fost dărâmete sau transformate în biserici creştine ,
iar sărbătorile cele mai înrădăcinate s-au încreştinat şi au fost
adoptate.În felul acesta , lua sfârşit păgânismul greco-roman şi începea
o eră nouă în istoria omenirii.
Religia romanilor a urmat linia de evoluţie a acestui popor .La
început prezenta forme mai simple , apoi s-a îmbogăţit cu elemente
etrusce şi greceşti.În cele din urmă s-a topit într-un amalgan de culte
orientale , pentru a apune definitiv în faţa creştinismului biruitor.
S-a spus despre creştinism că n-ar fi decât produsul
sincretismului religios şi că atât dogmele cât şi formele sale de cult ar
fi împrumutate din celelalte religii , care acum fuzionau în tot felul
între ele.Creştinismul s-a substituit Misterelor aşa cum s-a substituit
celorlalte forme religioase ale antichităţii.Dacă nu, această religie
riscă să se confunde cu nenumăratele gnoze şi religii sincretiste.
Cercetările facute pe seama acestui subiect au dus la concluzia
că intre cele două religii este o deosebire fundamentală de natură nu
numai de valoare , atît în ce priveşte doctrina cât şi în ce priveşte
spiritul general.:”Botezul mitrhaic, este o spălare ca oricae

6
alta;”comuniunea” mitrhaică este o simplă ofradă de pâine şi apă ;
fixarea datei naşterii Mântuitorului în ceeaşi zi cu Natalis Solis Invicti
poate fi socotită ca o dovadă a concurenţei între cele două religii.
Prin urmare, creştinismul nu se prezintă nici ca o copie a
mitrhaismului, nici ca o sinteză superioară a religiilor existente în
momentul apariţiei sale.