Professional Documents
Culture Documents
201
2. STĂRI ŞI MĂRIMI ELECTRICE. CÂMPUL ELECTRIC
In acest capitol se vor prezenta şi explica principalele stări şi fenomene de natură electrică
ale corpurilor şi câmpului electromagnetic macroscopic şi se vor defini mărimile fizice primitive şi
derivate ce caracterizează aceste stări şi fenomene. Este inclusă aici şi problema capacităţii
condensatoarelor electrice.
Corpurile sunt în stare de electrizare atunci când, fiind situate în vid, în repaus,
între ele se exercită acţiuni ponderomotoare (forţe, cupluri) de natură electrică,
suplimentare faţă de cele de natură termo-mecanică. Transmiterea din aproape în
aproape a acestor acţiuni se face prin câmpul electric creat de corpurile în stare de
electrizare.
In două situaţii corpurile sunt în stare de electrizare:
a) când sunt încărcate cu sarcini electrice;
b) când sunt polarizate electric.
Fiecare dintre aceste doua situaţii se studiază cu ajutorul unor mărimi fizice
primitive distincte: sarcina electrică, respectiv momentul electric, la care ne vom referi
mai jos.
Sunt cunoacute mai multe procedee tehnice prin care corpurile sunt aduse în
starea de încărcare cu sarcini electrice: prin frecare, prin contactul cu un corp
electrizat, prin influenţă (inducţie electrostatică), prin acţiuni electrochimice (disociere
electrolitică), prin iradiere (efect fotoelectric extern), prin încălzire (emisiune
termoionică) etc.
Starea de polarizare electrică o pot obţine numai mediile (corpurile)
dielectrice (izolatoare), sub influenţa unui câmp electric exterior. Mediul poate fi cu
polarizare electrică permanentă sau/şi cu polarizare electrică temporară. În cazul
general, un corp poate fi atât încărcat cu sarcini electrice cât şi polarizat electric.
2.2. Sarcina electrică
2.2.1. Definirea sarcinii electrice
Sarcina electrică este mărimea fizică primitivă, scalară, notată Q , sau q , prin
care se caracterizează starea de încărcare electrică a corpurilor. Fiind mărime fizică
primitivă, se defineşte, la scară macroscopică, printr-un raţionament inductiv, pornind
de la experienţe. In cadrul experienţelor se recurge la un mic corp în starea de încărcare
cu sarcină electrică, denumit corp de probă, care se aşează într-un punct al câmpului
electric din vid. Fără a intra în detalii, experienţele conduc la următoarea concluzie:
forţa exercitată asupra corpului de probă depinde atât de starea de încărcare electrică a
corpului, caracterizată prin sarcina electrică Qp a acestuia, cât şi de o mărime specifică
câmpului din punctul unde este aşezat corpul, E0 , denumită intensitatea câmpului
electric din vid :
F
F = Q p E0 , respectiv Q p = (2.1)
E0
202 Stări şi mărimi electrice. Câmpul electric.
Sarcina electrică poate avea valoare pozitivă sau negativă. Unitatea de măsură
a sarcinii electrice se numeşte coulomb (C).
O mai bună înţelegere a noţiunii de sarcină electrică poate fi făcută la scară
microscopică, adică referindu-ne la structura corpusculară a atomului. Experienţele au
evidenţiat că electronul şi protonul deviază în sensuri opuse în timpul mişcării lor într-
un câmp electric, ceea ce a condus la ideea ca electronul să fie considerat încărcat cu
sarcina electrică negativă, iar protonul încărcat cu aceeaşi sarcină, dar pozitivă. Sarcina
electronului (cuanta de sarcină electrică) are valoarea q =- 1,602 × 10 - 19 C .
Un atom (sau moleculă) este în stare neutră dacă are numărul de electroni egal
cu numărul de protoni din nucleu, este încărcat negativ când are un surplus de electroni
şi este încărcat pozitiv când are un deficit de electroni.
În cadrul teoriilor macroscopice, sarcina electrică este o marime continuă,
putând obţine orice valoare, ori cât de mică. În schimb, în cadrul teoriilor microscopice,
sarcina electrică poate obţine numai valori discrete (cuantificate).
Sarcinile electrice adevărate, sau reale (pozitive/negative) sunt cele care
determină starea de încărcare electrică a corpurilor, putând fi măsurate. Spre deosebire,
sarcinile electrice de polarizare, pozitive şi negative, nu pot fi separate între ele şi nu
pot fi măsurate.
Precizări: 1. Valoarea sarcinii electrice este independentă de alegerea referenţialului şi se
supune legii de conservare.
2. La început, sarcina electrică a fost considerată ca un "fluid", care se scurge de la un corp la
altul, de unde provine şi denumirea improprie, folosită şi în prezent, de "cantitate de sarcină electrică".
Realitatea este că un astfel de fluid nu există, sarcina electrică fiind o mărime fizică ce caracterizează o
anumită proprietate a corpurilor.
Q = ò rv d v .
(2.3)
vS
rot E = 0 (2.12)
(v. § 2.6)
Conform acestei relaţii, vectorul câmp E derivă dintr-o funcţiune scalară V ,
denumită potenţialul electrostatic, conform relaţiei:
E = - gr ad V , (2.13)
cu care întotdeauna r ot g r a d V = 0 .
Totalitatea liniilor câmpului electric dintr-un plan constituie spectrul câmpului
în acel plan. In zonele unde liniile de câmp sunt mai dense, intensitatea câmpului are
valoare mai mare în raport cu valoarea din zonele în care liniile de câmp sunt mai
îndepărtate între ele.
În figura 2.2 sunt prezentate câteva exemple de linii ale câmpului electrostatic
produs
u12 = òE dl , (2.16)
P1
P2 P2 P2
V1 - V2 = ò E dl , (2.19)
P1
P2
sau V1 = V2 + ò E dl . (2.20, a)
P1
V = V0 + ò E dl . (2.20, b)
P
= Q p (V 1 - V 2 ) + Q p (V 2 - V 3 )+ Q p (V 3 - V 1 ) = 0 .
Aceasta însemnează valabilitatea relaţiei
Câmpul electromagnetic. 209
∫E d l
Γ
=0 ,
(2.23)
care exprimă, teorema potenţialului electrostatic în
forma integrală, cu următorul enunţ:
În câmpul electrostatic, integrala de linie a
intensităţii câmpu-lui electric, efectuată în lungul
unui contur închis Γ este egală cu zero, dacă
acest contur nu străbate suprafeţe de
discontinuitate ale potenţialului.
Suprafeţele de discontinuitate sunt cele încărcate cu
Fig.2.7. Deplasarea corpului de sarcini electrice duble. Aplicând transformarea
.probă pe o traectorie închisă Stokes, integrala din relaţia (2.23) devine
ò rot E d s = 0 , adică rot E = 0 .
SG
(2.24)
Această relaţie reprezintă forma diferenţială (locală) a teoremei potenţialului
electrostatic.
In puncte ale unei suprafeţe care separă două medii dielectrice, teorema
potenţialului electrostatic se exprimă prin relaţia:
r ot s E = 0 . (2.25).
Aceasta însemnează conservarea (continuitatea) componentelor tangente la suprafaţă ale
lui E , în puncte foarte apropiate, situate de o parte şi de alta ale suprafeţei:
E1t = E 2 t (2.26)
Teorema potenţialului electrostatic se deduce din legea inducţiei
electromagnetice aplicată în regimul static al câmpului.
Precizare. Din relaţia (2.22) rezultă:
L1 2
V1 - V 2 = (2.27)
Qp
adică, în regimul static (şi staţionar) al câmpului electric, diferenţa de potenţial dintre două puncte este
numeric egală cu lucrul mecanic corespunzător forţei exercitate de câmp asupra corpului de probă
încărcat cu sarcina unitară pozitivă când acesta se deplasează între acele puncte.
F = Q p E0 . (2.28)
Pe de altă parte, conform cu teorema lui Coulomb
Q Qp
F = ur . (2.29)
4π ε0 r 2
Comparând relaţiile (2.28) si (2.29) se obţine:
Q Qr
E0 = 2
ur = , (2.30)
Fig. 2.8. Sarcina electrică 4 pe0 r 4pe0 r 3
punctiform ă
în care, u = r /r este versorul distanţei r . Se
observă că intensitatea câmpului electrostatic în punctul P are valoarea invers
proporţională cu pătratul distanţei r .
Potenţialul electrostatic în punctul P se calculează cu o relaţie de forma (2.21),
valabilă pentru V∞ = 0 , în care se introduc E0 din (2.30) şi dl = dr . Se obţine:
Q
V = . (2.31)
4π ε0 r
Deci, valoarea potenţialului în punctul P este invers proporţională cu distanţa
r.
1 r
Intrucât ∇ = - 3 , se verifică cu uşurinţă că E0 = - ∇ V .
r r
Dacă câmpul electrostatic din vid este produs de mai multe sarcini
punctiforme, atunci, prin superpoziţie, se obţin:
Q rk
E0 = Sk 4 p ke 3
rk
(suma geometrică) (2.32)
0
Qk
V = Sk 4 p e0 r k
(sumă algebrică) (2.33)
rv d v rs d s r l dl
d E0 = u +
2 r
u +
2 r
ur ,
4 p e0 r 4 p e0 r 4 p e0 r 2
rv d v rs d s r l dl
dV = + + ,
4 p e0 r 4 p e0 r 4 p e0 r
unde ur este versorul vectorului de poziţie, orientat de la sarcină spre punct. Prin
integrare se obţin:
r dv r ds r dl
E0 = ò v u + ò l
2 r
u + ò l 2 ur ,
2 r (2.34)
v 4 p e0 r s 4 p e0 r 4pe0 r
ρv dv ρs ds ρl dl
V = ∫ 4π ε
v 0 r
+ ∫ 4π ε
s 0 r
+ ∫ 4π ε
l 0 r
. (2.35)
212 Stări şi mărimi electrice. Câmpul electric.
Observaţii: 1. In aplicaţiile practice câmpul electrostatic prezintă anumite simetrii (sferică,
cilindrică etc.) care uşurează calculele.
2. In cazul unor extensii infinite ale corpurilor, potenţialul de referinţă egal cu zero nu poate
aparţine punctului de la infinit. Ca urmare, potenţialul nu mai poate fi calculat cu relaţia (2.35), ci
prin integrarea ecuaţiei E0 = - ∇V , cu alegerea potenţialului de referinţă într-un punct arbitrar.
(v. § 2.10.1).
Aplicaţia 2.4. O spiră circulară, filiformă, având raza a, situată în vid, este încărcată
uniform cu sarcina electrică de densitate ρl . Să se calculeze E 0 şi V într-un punctul P de pe axa
spirei (Fig.2.11).
Rezolvare. Intensitatea E 0 a câmpului se calculează astfel:
ρl d l
d E0 = ur r
4ε0 r 2
ρl d l
d E0 = ;
4 π ε0 r 2
ρl d l x
d E o x = d E 0 cos β = ; unde s-au înlocuit c o sa = x/r şi s i n a = a/r. Prin
4 π ε0 r 3
ρl d l a
d E o y z = d E 0 sin β = ,
4 π ε0 r 3
integrare pentru lungimea l =2 πa a spirei se obţin E o y z = 0 şi
rl x
E0 = E o x i = 3/2
i , (2.36)
2 e0 ( a 2 + x 2 )
în care s-a introdus r = ( a 2 + x 2 ) 1/2 .
Calculul potenţialului:
ρl d l ρl d l ρl
dV = = ; V = . (2.37)
4 π ε0 r 4 π ε0 ( a + x )
2 2 1/2
2 ε0 ( a 2 + x 2 )
1/2
ρl
In centrul spirei (x = 0) E 0 = 0 şi V = ( V ∞ = 0) .Se poate verifica relaţia
2a
E0 = - g rad V .
Aplicaţia 2.5. O suprafaţă plană, de extensie infinită, situ-ată în vid, este încărcată cu
sarcina electrică având densitatea ρs = ct . ( ρs > 0) . Să se calculeze E 0 şi V într-un punct
Câmpul electromagnetic. 213
situat la distanţa x de suprafaţă.
Rezolvare. Intensitatea câmpului produs de sarcina de pe elementul de suprafaţă ds în
punctul P (Fig. 2.12) este:
ρs d s rs d s
d E0 = ur , cu care d E0 x = cos a .
4 π ε0 r 2 4 p e0 r 2
Intensitatea câmpului rezultant nu are componente după axele y şi z, astfel că
rs d s co sa rs 2p
rs
E0 = E0 x =
4 p e0
ò r2
=
4 p e0
òd W = 2 e0
,
0
ds cos a
Unde d W= 2
este unghiul solid sub care se vede elementul de suprafată ds din punctul P.
r
Deci
ρs
E0 = i (2.38)
2 π ε0
1 r
V=- ( pd × 3 . (2.41)
4 pe0 r
1 1 1 ¶ 1
sau V=
p( ul ×Ñ ) = p ( ), (2.42)
4pe0 r 4pe0 ¶l r
∂ 1
unde ( ) este derivata după direcţia lui p d a
∂
l r
1
lui .
r
D P0 ( pd ×r) = D P0 [ p d x (x - x0 ) + p d y (y - y0 ) + p d z (z - z0 )] =
= - ( p dx i + p dy j + p dz k ) = - p d
( pd este un vector constant). Astfel, relaţia (2.43) devine:
1 3 r (pd ×r) pd
E0 = [ - ] . (2.44)
4 p e0 r
5
r
3
1 1 1 1 1
dV = d p ∇ = τe n ∇ ds =
4πε0 r 4πε0 r 4πε
(2.50)
1 d s co s α
în care n ∇ d s = = dΩ
r r2
este unghiul solid corespunzator suprafeţei d s . Prin integrare rezultă:
1 1
V1 =
4pe0 òt e dW = 4pe0
t e W1 , (2.51)
W1
unde Ω1 este unghiul solid sub care se vede suprafaţa finită S din punctul P1 .
Potenţialul de referinţă are valoarea zero în punctele de la infinit.
Analog, în punctul P2 , situat de partea sarcinilor dipolare negative, rezultă:
Câmpul electromagnetic. 217
şi E0 2 = E0 1 (2.52)
1
V2 = − τe Ω2
4 πε0
τ
atunci V1 = e
şi V2 =
τ
− e
(2.53)
2ε
2ε 0
0
Deci, la trecerea prin suprafaţa încărcată cu sarcini electrice duble potenţialul
electric suferă o discontinuitate (Fig. 2.16), astfel că
t
V1 - V2 = e . (2.54)
e0
Precizare. În punctele suprafeţei încarcată cu sarcini electrice duble se operează cu
gradientul superficial al potenialului electric, definit în Anexa ?
= = m 1 , ( 2R − x ) + y = m 1 ( x + y ) ,
rA x 2 + y 2
1 3 r (p d ⋅ r ) p
adică E0 = [ - 3d ] . (2.60, a)
4 π ε0 r
5
r
2 R m1
R01 = şi cu centrul
O1 −
2R
, 0 .Dând lui m1 diferite valori se
m12 −1 m12 −1
care determină forţa F scrisă mai sus. Separarea sarcinilor încetează în momentul
când E = 0 ( F =0), adică atunci când s-a sabilit starea de echilibru electrostatic.
Principalele consecinţe ce decurg din stabilirea echilibrului electrostatic sunt :
1. Intensitatea câmpului electrostatic din metal este egală cu zero: Emetal = 0 .
2. Potenţialul electrostatic în metal este constant: Vm e t a l = ct .
3. Suprafaţa corpului metalic M este echipotenţială deci, liniile câmpului
electrostatic din exterior sunt perpendiculare pe suprafaţa corpului respectiv.
Câmpul electromagnetic. 221
4. Sarcinile pozitive/negative ce se separă sunt repartizate pe suprafaţa
corpului. Dacă ar exista şi o repartiţie volumetrică a acestor sarcini, ar însemna
E m e t a l ≠0 . .
Electrizarea corpului metalic descrisă mai sus este denumită electrizarea prin
influenţă (sau inducţie) electrostatică.
Legând corpul metalic la masă (pământ) printr-un fir conductor, potenţialul lui
devine egal cu zero (v. Aplic.2.8).
Experienţa poate continua cu extragerea din câmp a corpului metalic M . Ră-
mâne numai câmpul E ' , care readuce sarcinile electrice negative în poziţiile lor
iniţiale, iar corpul redevine neutru.
Aplicaţia 2.8. In centrul unei coji metalice sferice se găseşte sarcina electrică punctiformă
Q > 0. Coaja fiind situata în vid (sau aer), să se explice rolul de ecran electrostatic al cojii metalice.
Rezolvare. Dacă coaja metalică nu este legată la pământ (Fig. 2.21, a), aceasta nu
îndeplineşte rolul de ecran deoarece sarcina Q din interiorul cojii produce câmp electric şi în spaţiul
exterior ei. In schimb, dacă este legată la pământ (Fig. 2.21, b), ea devine un ecran electrostatic în
sensul că în spaţiul exterior câmpul este nul. Acest rol se realizează prin scurgerea de la pământ la
coajă a unor sarcini negative (electroni) care compensează sarcinile pozitive de pe suprafaţa ei
exterioară.
Observaţie. Dacă sursa câmpului electrostatic este în spaţiul exterior cojii, atunci E i n t = 0 ,
indiferent dacă coaja este legată sau nu la pământ.
∫( V ε∇V − V εV ' ) d s = 0 .
'
(2.62)
S 1 3 ,S 2 3 S i ∞
Pentru Si∞ integrala este nulă deoarece integrandul descreşte spre infinit cu 1/r.
Înlocuind aceste rezultate în (2.60), se obtine :
V1' Q1 − V1 Q1' + V2' Q2 − V2 Q2' = 0
C = p x E0 , (2.65)
care roteşte micul corp astfel încât axa lui de
polarizare electrică să se alinieze cu liniile
câmpului electric, precum şi o forţă,
F = ( p g r a d ) E0 , (2.66)
care tinde să deplaseze micul corp spre zona în
Fig. 2.23. Corp polarizat care câmpul electric este mai intens.
electric. In relaţiile (2.65) şi (2.66) intervine
momentul electric p , pe baza cărora se defineşte
această mărime. De exemplu, din (2.65) rezultă:
C ma x
p = , (2.67)
E0
unde C m a x este valoarea maximă a cuplului.
224 Stări şi mărimi electrice. Câmpul electric.
Micul corp poate avea atât starea de polarizare electrică permanentă, p p ,
care se menţine independent de câmpul electric exterior, cât si starea de polarizare
electrică temporară, pt , care se menţine numai în prezenţa câmpului electric exterior.
Deci:
p = p p + pt . (2.68)
Corpurile cu polarizare electrică permanentă se numesc electreţi.
Observaţie: Micul corp polarizat electric poate fi echivalent cu un dipol electric (Fig. 2.23),
al cărui moment electric este:
p d = Q+ ∆ l (2.69)
Teorema echivalenţei dintre dipolul electric şi micul corp polarizat electric are următorul
enunţ:
In regimul static, un dipol electric, având momentul electric p d , şi un mic corp polarizat
electric, având momentul electric p , sunt echivalente atât din punctul de vedere al acţiunilor
ponderomotoare (forţă şi cuplu) exercitate asupra de-un câmp electric exterior, cât şi din punctul de
vedere al câmpului electric produs în vid, dacă este îndeplinită condiţia:
pd = p . (2.70).
Aplicaţia 2.9. Să se calculeze cuplul şi forţa ce acţionează asupra dipolului electric situat
într-un câmp electric.
Rezolvare. Pentru calculul cuplului considerăm câmpul electric uniform, având intensitatea
E (Fig. 2.24, a). Momentul electric al dipolului este p d = Q d ∆ l . Se obţine:
C d = F ∆l si n α = Q d E ∆l s i n α = p d E si n α ,
C d = pd ´ E . (2.71)
Se observă că acest cuplu roteşte dipolul astfel încât momentul electric p d se orientează în
lungul liniilor câmpului electric.
Pentru calculul forţei se consideră câmpul neuniform (Fig. 2.24, b), astfel că
Fd = F 1 + F 2 = Q d ( E 2 - E 1 ) .
¶E
Se înlocuieşte E2 = E1 + D l = E1 + D l (u l g r a d) E şi rezultă:
¶l
F d = (pd g r a d) E , (2.72)
Câmpul electromagnetic. 225
∂E
în care = (u l ∇ ) E este derivata de direcţie a vectorului E după direcţia vectorului ∆ l .
∂l
Forţa F d tinde să deplaseze dipolul spre zona în care câmpul electric este mai intens. Dacă câmpul
electric este uniform, atunci E = ct . şi Fd = 0 Având în vedere că r ot E = 0 şi efectuând
operaţia
↓
_ ,
p d ( ∆ x E ) = ∇ (p d E ) - (p d ∇ ) E = 0
rezultă şi următoarea formă de scriere a relaţiei (2.55):
↓_
(2.73)
F d = ∇ ( pd E ) .
Aplicaţia 2.10. Să se calculeze momentul electric al unui dipol elementar, constituit prin
"deformare" sub acţiunea câmpului electric exterior cu intensitatea E
Rezolvare. In figura 2.26 este reprezentat dipolul rezultat prin polarizarea de "deformare".
Forţei determinată de câmpul electric, F1 = - Q d E , i se opune forţa elastică Fe = - K ∆ l ′ , în
care K este o constantă. Din condiţia de ecilibru a celor două forţe se obţine
∆l ′ = - Q d β E , unde ß = 1/K. (2.74)
Momentul electric al dipolului elementar este:
p = Q d ∆l ′ = Q d β E
2
(2.75)
unde D l = - D l ¢şi s-a ţinut seama de relaţia (2.57). Adeseori relaţia (2.58) se scrie în forma
pd = αe E (2.76)
p = ∫ P dv (2.79, a)
∆v
In cazul polarizării electrice uniforme P = c t. şi
p = P∆ v , (2.79, b)
respectiv P = N pd , (2.80)
unde N este numărul dipolilor elementari din unitatea de volum.
Polarizarea electrică a corpului este însoţită de apariţia sarcinilor electrice de
polarizare, având repartiţie în volum şi/sau superficială, cu densităţile ρv, , respectiv
ρ,s . O explicaţie intuitivă referitoare la sarcinile electrice de polarizare poate fi
prezentată la scară microscopică. In acest sens se consideră în figura 2.27 un corp fără
polarizare electrică permanentă, introdus într-un câmp electric. Mediul corpului se
polarizează temporar, adică momentele magnetice ale dipolilor elementari (moleculari)
se ordonează în lungul liniilor câmpului electric. Pe suprafaţa corpului din direcţia
liniilor de câmp apar sarcinile electrice de polarizare superficiale, pozitive, +Q s' , iar
pe suprafaţa din direcţia opusă apar sarcinile de polarizare negative −Qs' . In volumul
∆v din interiorul corpului apar sarcini electrice de polarizare numai dacă mediul
corpului este neomogen ( ε ≠ ct ) .
Precizare. Sarcinile electrice de polarizare nu
pot fi separate cele pozitive de cele negative
şi nu pot fi măsurate, ceea ce le deosebeşte de
sarcinile electrice adevărate (sau libere).
∫ P d s = - Q′ .
Σ
(2.81)
Q′ = ∫ ρ v, d v . (2.82)
vΣ
Pe de altă parte, în condiţiuni de continuitate, se poate efectua transformarea de
integrale de tip Gauss-Ostrogradski (G-O):
òP ds = ò d i v P dv . (2.83)
S vS
Câmpul electromagnetic. 229
După înlocuirea relaţiilor (2.82) şi (2.83) în (2.81) se obţine următoarea relaţie
pentru divegenţa volumetrică a polarizaţiei:
d i v P = - r v, . (2.84)
Dacă în domeniul de volum v Σ există suprafeţe care separă medii dielectrice
diferite (Fig. 2.29), pe astfel de suprafeţe apar sarcini de polarizare superficiale. In
puncte ale unei astfel de suprafeţe se operează cu divergenţa superficială a vectorilui
polarizaţiei electrice:
d iv s P = - r s, . (2.85)
Dacă P1 şi P2 sunt polarizaţiile în puncte foarte
apropiate, situate de o parte şi de alta a suprafeţei
S 1 2 , încărcată cu sarcina de densitate ρ,s , atunci
1 P ds 1 r 'v d v
V' = ò + ò ,
4pe0 S ,S ' r 4pe0 vS r
unde S este suprafaţa încărcată cu sarcini de polarizare superficiale,
'
care provocă
discontinuitatea componentelor normale la ea ale vectorului P .
Pentru ca transformarea de integrală menţionată-să să fie posibilă, este necesar
ca suprafaţa S ' să fie excusă din domeniu, adică să fie considerată ca suprafaţă ce
delimitează domeniul (suprafaţă de limită), aşa cum se arată în figura 2.30. În acest
scop, integrala pentru suprafaţa S ' se face de două ori, adică pentru suprafeţele S1' şi
S 2' situate de o parte şi de alta a suprafeţei S ' , reprezentate în figură prin linia
întreruptă.
Pecizări: 1. Relaţiile stabilite mai sus pentru calculul mărimilor V ' şi E ' sunt, aparent,
simple. În realitate, densităţile sarcinilor electrice de polarizare temporară depind de intensitatea locală
a câmpului electric pe care dorim să-l determinăm, ceea ce conduce la rezolvarea unei ecuaţii integro -
diferenţiale.
2. Dacă câmpul electrostatic din vid este produs atât de corpuri încărcate cu sarcini electrice
adevărate (volumetrice şi superficiale) (par. ), cât şi de corpuri polarizate electric, calculul câmpului
se face aplicând teorema superpoziţiei, adică
1 ρ v + ρv, 1 ρ s + ρ,s
V =
4 πε 0 v ∫ r
dv +
4 πε 0 S ∫ r
ds ; (2.91)
Σ
1 ( ρ v + ρ v, ) d v 1 ( ρ s + ρ ,s ) d s
E =
4 πε 0 ∫
vΣ
r2
ur +
4 πε 0 ∫
S
r2
ur . (2.92)
2.16. Mărimile de stare locală ale câmpului electric din medii dielectrice
Câmpul electric dintr-un mediu dielectric este caracterizat local (într-un punct)
prin două mărimi fizice vectoriale, derivate: E - intensitatea câmpului electric şi D -
inducţia electrică. E depinde de sarcinile electrice adevărate şi de polarizare, iar D
depinde exclusiv de sarcinile adevărate.
Important. Există un raţionament prin care mărimile E şi D se definesc în funcţiune de
intensitatea câmpului electric din vid E 0 . In acest sens se recurge la două cavităţi vide, de dimensiuni
foarte mici, realizate în jurul punctului considerat, în care se situează corpul de probă adecvat, şi se
admite că s-ar putea măsura forţa exercitată asupra lui. Se impune condiţia ca prin practicarea
cavităţilor şi prin introducerea corpului de probă să nu se producă o perturbaţie sensibilă a câmpului
electric exterior acestora. Considerând mediul dielectric anizotrop, dacă cavitatea vidă are forma unui
canal foarte îngust, situat în lungul vectorului polarizaţiei electrice P (Fig. 2.31, a), atunci se poate
demonstra că E 0 c în punctul M din cavitate coincide cu E din acelaşi punct în lipsa cavităţii
E0 c = E . (2.93)
Spre deosebire, dacă cavitatea are forma unei fante extrem de plată, cu versorul normal al
ariei bazei aşezat în lungul direcţiei polarizaţiei electrice P (Fig. 2.31, b), atunci D0 f în punctul M
din cavitate, coincide cu D din acelaşi punct în lipsa cavităţii şi se exprimă în funcţie de intensitatea
câmpului electric din cavitate, E 0 f , prin relaţia
D0 f = D = ε0 E 0 f . (2.94)
Raţionamentul prezentat este irealizabil experimental din cauza dimensiunilor foarte mici ale
cavităţilor şi a impsibilităţii măsurări forţei exercitate asupra corpului de probă introdus în ele.
Fig. 2.31. a)
Intensitatea
E ; b) Inducţia
D .
232 Stări şi mărimi electrice. Câmpul electric.
Fig. 2.32. Câmpul electric din vid (a) şi câmpul electric din mediul dielectric
(b) .
Permitivitatea electrică relativă a mediului dielectric se defineşte prin relaţia:
εr = E 0 > 1 , (2.95)
E
iar permitivitatea absolută este
e = e0 er (F / m) . (2.96)
Ψ = ∫ D ⋅ d s = ∫ D d s = D cS.
Sc Sc
După înlocuiri rezultă:
Q b
Ψ= (1 - ).
2 2
a +b
2
P1
Tubul de flux electric este elementar dacă D = ct . pe ∆S , adică fluxul
electric este uniform distribuit pe secţiune. In acest caz, având în vedere că D = ε E , şi că
vectorii D , E , ds şi dl sunt coliniari, relaţia (2.100) devine:
P2
dl
R d 12 = ò e DS . (2.101)
P1
ψ = ∫ D d s = Q1 .
∑
(2.110)Rezultă:
Q1
D S = Q1 , E = D = ,
ε εS
respectiv
Q1
V1 − V2 = E d = d .
εS
Capacitateă electrică a condensa-
torului plan este:
εS
C = Q1 = .
( V − V2 ) d
Fig. 2.38. Condensatorul electric plan
(2.111)
b. Neglijând efectele de margine, fluxul electric este uniform distribuit pe secţiunea
S. Ca urmare se calculează rezistenţa dielectrică cu relaţia (2.111), adică:
M2
dl d (2.112)
Rd = ò eS =
eS
.
M1
Apoi, C= 1
R d şi rezultă aceeaşi relaţie (2.111) a capacităţii electrice a
condesa-
torului plan.
Observaţie. Efectele de margine se referă la neuniformitatea câmpului electric la marginile
condensatorului.
240 Stări şi mărimi electrice. Câmpul electric.
Aplicaţia 2.13. Să se calculeze capacitatea electrică a condensatorului plan cu două straturi
dielectrice, de grosimi constante (Fig. 2.39).
Rezolvare. Condensatorul constă din două condensatoare cu capacităţile
e1 S e2 S
C1 = , C2 =
d1 d2
legate în serie, având capacitatea echivalentă
C1C 2 ε1 ε 2 S
C = = . (2.113)
C1 + C ε 2 d 1 + ε1 d 2
Deoarece D1 S = D 2 S = Q1 , rezultă
D1 = D 2 , respectiv ε1 E1 = ε 2 E 2 , adică
E1 ε 2.114)
= 2
E2 ε1
r1
ε 2π h r 2π ε h r1
Apoi, C = 1 / R d şi se obţine aceeaşi formulă (2.116) pentru capacitatea
condensatorului cilindric.
Aplicaţia 2.14. Să se calculeze capacitatea electrică a unui condensator cilindric la care
permitivitatea electrică relativă a dielectricului variază în funcţie de raza r
conform relaţiei:
r1
εr = , unde r1 este raza armăturii interioare. Raza armăturii exterioare, respectiv lungimea
r
sunt r2 şi h .
ε 0 r1
Rezolvare. Permitivitatea electrică absolută a dielectricului este ε(r) = .
r
Calculăm rezistenţa dielectrică:
r2 r2
dr dr r2 - r1
Rd = ò e(r) 2 p r h = ò 2p r h
=
2 p r1 h
.
r1 r1 1
D Q1 (2.118)
E = = rr
e 4 p er 2
Deci, atât E cât şi D variază invers pro-porţional cu pătratul razei. Cu
relaşia (2.116) se calculeazã
r2
Q1 r2 - r1
V1 - V2 = ò E dr = × ,
r1 4 p e r1 r2
din care se obţine capacitatea condensa-torului sferic
Q1 4 p e r1 r2 (2.119)
C = = .
V1 - V2 r2 - r1
b. Acelaşi rezultat se obţine calculând rezistenţa dielectrică:
r2
dr r2 - r1
Rd = ò 4 pe 2
=
4 p e r1 r2
(2.120)
r1 r
242 Stări şi mărimi electrice. Câmpul electric.
şi luând valoarea inversă a acesteia,
C = 1/ R d .
Dacă raza armăturii exterioare a
condensatorului sferic tinde la infinit
(r2 ® ¥ ) , se obţine din (2.119)
următoarea formulă de calcul a capacităţii
electrice proprii a unei sfere conductoare
de rază r1 , situată în vid (sau aer):
4 p e0 r1 r2 (2.121)
C = lim
s f = 4p r e0 1
r2 ®¥ r2 - r1
unde a j k = a k j sunt coeficienţii de potenţial (mărimi pozitive), ale căror valori depind
de aşezarea în spaţiu a celor n corpuri şi de permitivitatea electrică a mediului.
Forma a doua este reciproca primei: sarcina electrică a unui corp metalic este
univoc determinată dacă se cunosc potenţialele tuturor corpurilor în raport cu
potenţialul de referinţă:
n
Qj =
k=1
Σb jk Vk (j = 1,2,...,n) , (2.123)
Σb
j=1
jk = 0 ( k = 1, n ) , echivalent cu Σb
k =1
jk = 0 ( j = 1, n )
(2.125)
Multiplicăm a doua relaţie din (2.125) cu V j şi o scădem- din (2.123). Se
obţine:
n
Qj = å - b jk (V j - V k ) . (2.126)
k =1
P R O B L E M E (P2)
P2.1. In vârfurile unui triunghi echilateral cu latura a sunt aşezate sarcinile electrice
punctiforme egale, Q. Mediul având permitivitatea electrică ĺ 0, să se calculeze E şi V în punctul din
centrul triunghiului.
R: E = 0, V = 3aQ ( V ∞ = 0) .
P2.2. Două sarcini electrice punctiforme, Q1 şi Q2, sunt situate în vid la distanţa d între ele.
Să se determine poziţia punctului situat pe dreapta ce uneşte cele două sarcini, în care intensitatea
câmpului electrostatic este egală cu zero. (Discuţie privind poziţia punctului în raport cu valorile celor
două sarcini).
P2.5. Două spire circulare concentrice, filiforme, având razele a şi b, situate în vid, sunt
încărcate uniform cu sarcini electrice ce au densităţile ń la şi ńlb. Să se calculeze E şi V într-un punct
situat pe axa comună a spirelor la distanţa x de planul lor.
1 r r
R: E= [ 2 la 2 3/2 + 2 lb 2 3/2 ] x i ,
2 e0 ( a + x ) (b + x )
1 ρla ρlb
V= [ 1/2
+ ].
2 ε0 ( a 2 + x 2 ) ( b 2 + x 2 )1/2
R: 4 p e0 k c b
C = .
b
b c l n + k (c - b)
P2.7. Un condensator electric variabila are plăcile
semicirculare de rază a. Numărul total al plăcilor este n
(număr impar), dintre care (n-1)/2 sunt mobile. Distanţa
dintre o placă fixă şi una mobilă este d , iar spaţiul
respectiv este aer (fig.2.45).
Să se calculeze capacitatea electrică a conden-satorului,
corespunzătoare unghiului α de rotire a plăcilor mobile
faţă de cele fixe.
R: ε0 a 2
Cα = ( n − 1 ) α.
2d
Fig.2.45. Condensator
electric variabil