3.

Proiectarea cercetării ştiinţifice

În acest subcapitol ne propunem să identificăm problemele specifice

proiectării unui demers investigativ în domeniul socio-umanului şi modul
în care se procedează pentru rezolvarea acestor probleme. Desigur nu am
putea analiza în detaliu toate aspectele, ci vom încerca să oferim doar o
imagine de ansamblu şi succintă despre modul în care se desfăşoară
cunoaşterea ştiinţifică, semnalând principalele momente şi niveluri ale
acestui proces.

3.1. Nivelul selectiv

Acestui nivel îi sunt specifice următoarele etape:
a) Stabilirea/selecţia temei de cercetare – în toate ipostazele este
recomandat ca cercetătorul să se orienteze după semnificaţia socială a
temei, să urmărească să „răspundă“ unei comenzi sociale, să contribuie la
rezolvarea diferitelor probleme sociale.
b) Documentarea preliminară – aşa cum subliniam în primul
subcapitol, nici o cercetare empirică nu poate fi imaginată fără prezenţa
unui fundal teoretic pe care se sprijină şi din care îşi trage seva ideatică.
c) Elaborarea obiectivelor cercetării – în funcţie de tema de
cercetare, se pot formula următoarele categorii de obiective: evidenţierea
particularităţilor unui fenomen (descrierea); formularea unor explicaţii
privind relaţiile dintre fenomene/fapte; elaborarea unor prognoze
referitoare la evoluţia fenomenului; identificarea unor soluţii pentru
fundamentarea unor decizii; evaluarea efectelor unor decizii etc.
d) Formularea ipotezelor – în practică, ipoteza este o propoziţie
cauzală şi ia forma unui model ipotetic care încearcă să surprindă relaţia
dintre două sau mai multe fenomene (variabile).
e) Selectarea surselor de informare – luând în calcul rezultatele
documentării preliminare, a posibilităţilor efective de informare, precum şi
a cerinţelor care decurg din etapele menţionate mai sus, urmează să fie
precizate sursele de informare care vor fi utilizate (bibliografia).
f) Stabilirea universului populaţiei şi tipului de eşantionare – în
funcţie de obiectivele cercetării şi resursele diplomatice se stabilesc natura,
caracterul şi volumul populaţiei care va intra în atenţia cercetătorului,
pentru a fi investigată.

3.2. Nivelul proiectiv

a) Operaţionalizarea conceptelor – definiţia operaţională are o mare
importanţă în proiectarea cercetărilor deoarece, prin acest tip de definiţie,
stabilim o relaţie între „simbolurile“ ce apar la nivel teoretic şi
„elementele“ direct observabile, relative la orice concept. Altfel spus o
definiţie operaţională reprezintă un procedeu eficient de a decide dacă o
calitate observabilă şi măsurabilă poate fi atribuită unui fenomen social.
b) Alegerea metodelor de cercetare – presupune realizarea unei
corelaţii între toate etapele amintite la primul nivel (selectiv) astfel încât să
se atingă, în mod eficient, obiectivele propuse.
Din motive lesne de înţeles, în acest manual vom prezenta, pe scurt,
doar trei metode de culegere a datelor, câte una pentru fiecare tip al
demersului investigativ (vezi clasificarea de la punctul 4.2.1.).
y Ancheta este principala metodă cantitativă de culegere sistematică
de fapte despre un grup social definit şi se utilizează pentru a furniza
statistici descriptive despre populaţii locale, regionale sau naţionale, pentru
a examina gruparea diferitelor fenomene sociale, pentru a identifica
situaţia socială şi carac-teristicile grupurilor sau pentru a analiza diverse
procese cauzale (testarea unor ipoteze). Diversitatea manierelor de aplicare
a acestei metode ne obligă să prezentăm câteva tehnici de anchetă, dintre
cele mai des utilizate:
– ancheta orală (faţă în faţă), pe stradă, la domiciliu etc.;
– ancheta orală, prin telefon;
– ancheta în scris, prin serviciile poştale;
– ancheta în scris, prin completarea chestionarului, în prezenţa
operatorului (individual sau în grup).
Alegerea tehnicii de anchetă se face în funcţie de considerente
ştiinţifice, dar şi de elemente de constrângere, de natură practică (buget,
timp la dispoziţie, mijloace etc.).
y Studiul de caz este o metodă calitativă prin care sunt integrate
diverse fapte, fenomene sau procese sociale, dintr-o entitate socială
(indivizi, comunităţi sau organizaţii), cu scopul de a ajunge la o imagine
cât mai completă despre acea entitate. Cazurile din practica juridică,
medicală, economică sau socială se constituie ca bază empirică pentru
elaborarea sau ilustrarea unor teorii. Principala observaţie care trebuie
făcută aici vizează relevanţa cazului ales sau reprezentativitatea lui pentru
domeniul respectiv.
y Analiza de conţinut reprezintă o metodă de intersecţie între
cantitativ şi calitativ ce presupune scoaterea în evidenţă a unor teme,
tendinţe, atitudini şi valori, cuprinse în conţinutul unei comunicări. Se
urmăreşte, în fapt, identificarea sensurilor denotative şi conotative ale unui
mesaj (oral sau scris). Dezvoltarea tehnicii analizei de conţinut oferă în
prezent un larg evantai de procedee, iar alegerea unui procedeu sau a altuia
se face în funcţie de tema de cercetare, de materialul de analiză şi de
obiectivele urmărite. Cele mai des utilizate procedee de analiză sunt:
– analiza frecvenţelor – determinarea numărului de apariţii ale
unităţilor de înregistrare în sistemul categoriilor de analiză;
– analiza tendinţei – pune în evidenţă orientarea (atitudinea)
emiţătorului în raport cu o idee, fapt sau fenomen social;
– analiza contingenţei – evidenţierea structurilor de asociere a
termenilor (conceptelor) dintr-un text.
c) Elaborarea instrumentelor de lucru – servesc nemijlocit la
culegerea datelor şi reprezintă concretizarea activităţilor descrise până
acum. Construirea instrumentelor presupune rezolvarea a două tipuri de
probleme: de conţinut şi de formă. Prima categorie de probleme vizează
convertirea indicatorilor (indicilor), rezultaţi în urma operaţionalizării
conceptelor, în itemi de chestionar, întrebări din ghidul de interviu,
comportamente din protocoalele de observaţie, categorii din schemele de
categorii etc. A doua categorie de probleme presupune aranjarea, într-o
ordine logică şi psihologică, a itemilor, precum şi stabilirea manierei de
înregistrare a răspunsurilor.

3.3. Nivelul constructiv

a) Colectarea şi verificarea datelor – în funcţie de natura surselor de
informare şi a procedeelor de lucru elaborează un program de culegere a
datelor, de măsurare sau înregistrare a modalităţilor de manifestare a
faptelor sociale, cu alte cuvinte, aplicarea instrumentelor de lucru.
Verificarea datelor este obligatorie şi constă în a urmări:
y Completitudinea – înregistrarea răspunsurilor sau compor-
tamentelor pe fiecare instrument de lucru sau pe protocoalele anexe. De
cele mai multe ori, nonrăspunsurile pot fi semnificative, oferind indicii
privind existenţa unor cazuri speciale sau particularităţi.
y Exactitatea – modalitate esenţială de verificare a datelor ce
presupune parcurgerea tuturor comportamentelor înregistrate, în scopul
stabilirii coerenţei sau a sincerităţii acestora.
y Uniformitatea – are în vedere maniera unitară de înregistrare a
datelor.
b) Prelucrarea şi analiza datelor – impune alegerea unei metode de
prelucrare şi analiză în funcţie de profunzimea investi-gaţiei, a gradului
său de complexitate. Distingem aici:
y Prelucrarea şi analiza sumară oferă cercetătorului informaţii
generale care îi vor ghida viitorul demers investigativ şi constă în
clasificarea cazurilor ce formează obiectul de cercetare în funcţie de
anumite criterii, validarea sau invalidarea unor ipoteze, stabilirea
frecvenţei de producere a unor fenomene sau a distribuţiei acestora la
nivelul populaţiei, validarea eşantionului sau studiul gradului de
reprezentativitate, validarea instrumentului de lucru şi consistenţa datelor
obţinute.
y Prelucrarea avansată a datelor presupune continuarea demersului
pe trei posibile direcţii: construcţia de tipologii; construcţia de scale
complexe sau indici capabili să stabilească diferite ierarhii; elaborarea de
modele deterministe, adică de relaţii cauzale între diverse variabile. Aceste
tehnici de analiză intră în sfera de preocupare a specialiştilor, motiv pentru
care nu vom insista asupra lor.
c) Întocmirea raportului de cercetare – elaborat sub forma unui text
clar şi uşor de parcurs, presărat cu cifre sau exemple absolut necesare
pentru înţelegerea ideilor prezentate. În interiorul său pot fi inserate şi
câteva tabele sau grafice sugestive care rezumă, într-o manieră mai clară,
informaţia prezentată. Pe lângă prezentarea fenomenului sau a faptelor
studiate, se pot formula şi propuneri de rezolvare a diferitelor situaţii, de
sporire a eficienţei activităţii etc.
 3.4. Ghid de proiectare a unei cercetări
Nivelul selectiv
y Ce mă interesează? - formularea temei de cercetare
- identificarea particularităţilor su-
y Care este subiectul de biectului supus investigaţiei
cercetat? - documentarea preliminară
- formularea obiectivelor cercetării
y De ce mă interesează? - motivaţia privind alegerea temei
y Ce ştiu despre subiectul - formularea ipotezelor
ales? - selectarea surselor de informare
y Cum voi găsi răspunsul la - operaţionalizarea conceptelor
Nivelul proiectiv

întrebări? - alegerea metodelor

y Cu cine mă voi consulta? - universul populaţiei
y Pe cine voi întreba? - eşantionarea

y Ce anume voi întreba?

- construirea instrumentului de lucru
y Ce anume voi urmări?
y Ce am constatat pe teren? - culegerea şi validarea datelor
Nivelul constructiv

y Cum folosesc informaţiile

obţi-nute? - prelucrarea şi analiza datelor
y Ce am obţinut?
y Ce am aflat?
y Cum pot optimiza procesul? - întocmirea raportului de cercetare
y Ce propuneri voi face?

REZUMAT
9 Fiecare individ îşi însuşeşte o sumă de cunoştinţe despre realitatea
mediului social. Unele cunoştinţe provin din experienţa directă a
individului (cunoaşterea comună), iar altele sunt rodul unui efort
intelectual susţinut şi sistematic (cunoaşterea ştiinţifică).
9 Căutarea unui drum mental scurt, în realizarea cunoaşterii, are
numeroase limite şi poate produce anumite deformări.
9 Cunoaşterea ştiinţifică se fondează pe câteva postulate, a căror
valoare de adevăr este acceptată de majoritatea cercetătorilor din ştiinţele
sociale (principiul realismului, principiul determinis-mului, principiul
cognoscibilităţii, principiul regularităţii).
9 Metodologia cercetării ştiinţifice cuprinde ansamblul elementelor
care intervin în cercetarea vieţii sociale (principii, reguli, metode de
investigaţie, instrumente de culegere şi interpretare a datelor, precum şi
strategii de construcţie şi reconstrucţie a teoriei).
9 Proiectarea cercetării ştiinţifice se realizează pe trei niveluri
(selectiv, proiectiv şi constructiv), iar fiecărui nivel îi sunt specifice
anumite etape. Aceste etape pot fi diferite, funcţie de tipul cercetării şi de
metodologia adoptată.

TERMENI – CHEIE

y cunoaştere comună y tehnică de cercetare

y cunoaştere ştiinţifică
y percepţie socială
y paradigmă
y investigaţie teoretică
y investigaţie empirică
y metodologia cercetării
y metodă de cercetare
y instrument de cercetare
y abordare cantitativă
y abordare calitativă
y validitate şi fidelitate
y operaţionalizarea conceptelor
y ipoteză de lucru
y raport de cercetare

BIBLIOGRAFIE

1. Chelcea, S., Cunoaşterea vieţii sociale, Bucureşti, Editura INI,

1995.
2. Chelcea, S., Cercetarea sociologică. Metode şi tehnici, Deva,
Editura Destin, 1998.
3. Durkheim, E., Regulile metodei sociologice, Iaşi, Editura Polirom,
2002.
4. Iluţ, P., Abordarea calitativă a socioumanului, Iaşi, Editura
Polirom, 1997.
5. Mărginean, I., Proiectarea cercetării sociologice, Iaşi, Editura
Polirom, 2000.
6. Mihu, A., Introducere în sociologie, Cluj Napoca, Editura Dacia,
1992.
7. Mucchielli, A., (coord.), Dicţionar al metodelor calitative în
ştiinţele umane şi sociale, Iaşi, Editura Polirom, 2002.
8. Rotariu, T., Iluţ, P., Ancheta sociologică şi sondajul de opinie.
Teorie şi practică, Iaşi, Editura Polirom, 1997.