Professional Documents
Culture Documents
www. Pagini-scolare.ro
În perspectiva unei concepţii moderne asupra instruirii, perfecţionarea lecţiei
reprezintă o necesitate evidentă. În acest scop s-au cristalizat câteva direcţii
importante,şi anume:
-deschiderea lecţiei către viaţă, valorificarea experienţei de viaţă a elevilor,
sistematizarea informaţiilor provenite din alte surse decât cele ale şcolii, transferarea
lecţiei în cadrul vieţii reale (în natură, laborator sau în mijlocul faptelor cotidiene).
-accentuarea caracterului activ, participativ al lecţiei: este necesară angajarea
conştientă şi realizarea învăţării prin activitatea proprie a elevului, utilizarea unor
metode active: dialogul euristic si mai ales, învăţarea prin descoperire şi învăţarea
bazată pe investigatia experimentală solicită în mod deosebit efortul propriu şi
activitatea independentă , specifice învăţării active.
-diferenţierea activităţii de predare-învăţare este considerată un factor esenţial
pentru reuşita acestei activităţi, organizarea procesului de învăţământ în aşa fel încât
activităţile diferenţiate să aibă o pondere cât mai mare. Aceste activităţi permit
desfăşurarea mai suplă şi mai nuanţată a procesului didactic şi o stimulare mai eficientă
a dezvoltării aptitudinilor individuale ale elevilor.
În primul rând, diferenţierea învăţării presupune o individualizare a acesteia, în sensul
adaptării la posibilităţile, capacităţile şi interesele fiecărui elev. Adecvarea învăţării la
particularităţile individuale şi de vârstă ale elevilor permite o valorificare cât mai bună
posibilităţilor fiecăruia dintre ei.
Diferenţierea se poate realiza la toate nivelele acţiunii didactice.
În formularea obiectivelor, se pot stabili obiective minimale obligatorii
(ex: elevul să enunţe/aplice legea conservării energiei mecanice în căderea liberă a
unui corp) şi obiective de performanţă pentru o parte dintre elevi (ex:elevul să
demonstreze legea conservării energiei mecanice în căderea liberă a unui corp).
Conţinutul învăţării poate fi şi el diferenţiat; se poate adapta la nivelul unor
grupuri de elevi, conform posibilităţilor şi nivelului lor intelectual. Unele teme se pot
simplifica şi restrânge, altele pot fi extinse,astfel încât conţinutul programei de
învăţământ să fie prezentat nuanţat, adecvat caracteristicilor individuale ale elevilor.
Diferenţierea se poate face şi în ceea ce priveşte metodele şi mijloacele
didacticefolosite în procesul de predare-învăţare. Cunoaşterea vârstei , nivelului
intelectual , a gradului de interes, a ritmului, aptitudinilor şi a capacităţilor individuale ale
elevilor permite alegerea metodelor celor mai eficiente şi folosirea mijloacelor didactice
celor mai adecvate într-o situaţie dată. La clasele mai mici sunt utile metodele bazate
pe reprezentările concrete ale obiectelor şi fenomenelor, iar la clasele mai mari se pot
folosi metode bazate pe un grad înalt de abstractizare şi generalizare.
Diferenţierea învăţării este esenţială în alegerea formelor de organizare a
activităţii.Se pot îmbina într-o manieră optimă munca frontală, pe grupe mici sau
individuală.În organizarea activităţii diferenţiate pe microgrupuri se va ţine seamă de
mai multe variabile. În cadrul colectivului clasei care constituie un grup relativ constant,
pentru îndeplinirea anumitor sarcini pot fi create echipe temporare mai mici (pentru
rezolvarea unor probleme, pentru efectuarea unor lucrări practice, pentru
confecţionarea de aparate sau materiale didactice). Profesorul trebuie să identifice
grupurile de elevi cu acelaşi nivel şi să lucreze diferenţiat cu ele. O diferenţiere mai
nuanţată o reprezintă individualizarea procesului didactic. Pe fondul muncii frontale,
profesorul desfăşoară o muncă specială cu unii elevi, adresează solicitări diferite
elevilor, îi antrenează în anumite activităţi practice, de cercuri, de participare la
concursuri şcolare, etc. Dacă elevii mai puţin dotaţi au nevoie de o adecvare a învăţării
la nivelul posibilităţilor lor, nu trebuie neglijată activitatea specială cu elevii foarte
dotaţi; valorificarea potenţialului acestora presupune o preocupare deosebită în vederea
creşterii performanţei lor.
Diferenţierea se poate realiza şi la nivelul temelor pentru acasă; acestea nu vor
fi identice, ci vor cuprinde o gradare a nivelului de dificultate.
Şi în evaluarea învăţării diferenţierea reprezintă o necesitate. Formele de
evaluare pot fi diferite, ca şi nivelul de dificultate al testelor de evaluare. Se vor folosi
cerinţe distincte pentru diferitele grupuri de nivele şcolare; notarea va ţine cont de
posibilităţile individuale ale elevilor şi de gradul de valorificare a acestor posibilităţi de
către fiecare elev în parte.
În articolul sau " Une approche de la definition de l" enfant precoce" ( 1989),
Paul Merchat prezinta urmatoarele caracteristici psihocomportamentale
frecvent întâlnite la precoci:
Sensibilitate si imaginatie / precocele încearca sentimente într-o acceptie
nemasurata de placere sau durere;
" Capacitate de a crea irealul;
Curiozitate pentru diferite domenii, abordeaza de la vârste mici ( � ani) "
probleme des limites" ( problema limitelor) : viata, timp, Univers;
Rationament complex fata de vârsta sa;
Întoarcere catre sine si ocupatii solitare;
Creativitate adesea decalata în raport cu vârsta / creeaza opere personale
datorate imaginatiei lor, care depind- în mare masura- de mediul socio-
cultural si material pus la dispozitie;
În fantasmele lui cautî solutii la inadaptarea pe care o prezinta /
imaginatia lui poate merge catre reprezentari, cel mai adesea iluzorii sau
câteodata halucinatorii care obsedeaza spiritul copilului;
Concentrare maxima în activitatea aleasa / toate energiile ( afective,
intelectuale, organice) se îndreapta catre activitatea în curs de desfasurare,
putând astfel atinge perfectiunea; câteodata uita unde se afla;
Usurinta în a-si justifica actele;
Încetineala în activitatile sportive colective / el prefera sportul individual
atunci când face sport; prezinta interes pentru tehnica sportului;
Angoase nocturne generate de bogata sa imaginatie;
Întelege cu usurinta raporturile dintre lucruri;
Prezinta o viziune globala asupra lucrurilor care dau impresia celui ce stie
tot;
Povestesc în detaliu evenimentele, cu încântare, cu placere;
Impresia de pierde-vreme / asimileaza mult mai repede decât ceilalti
copii, o parte a cunostintelor predate sunt cunoscute;
Discurs în care înlantuirea dintre ideile imaginate sunt adesea anacronice.
Bibliografie:
Binet, Al., 1975, " Ideile moderne despre copii", E.D.P, Bucuresti
Bogdan, T., Nica, I., 1970 " Copiii exceptionali", E.D.P., Bucuresti
Bogdan, T. ( coord.), 1981, " Copiii capabili de performante superioare"
�n Caiete de pedagogie moderna nr. 9, E.D.P., Bucuresti
Cretu, C.,1993, Aria semantica a conceptuli de individ dotat. Evolutia
conceptelor psihopedagogice despre fenomenul dotarii superioare, �n
Revista de Pedagogie nr. 4-7, Bucuresti
Cretu, C.,1997, Psihopedagogia succesului, Ed. Polirom, Iasi
Cretu, C., 1998, Curriculum diferentiat si personalizat. Ghid metodologic
pentru �nvatatorii, profesorii si parintii copiilor cu disponibilitati aptitudinale
�nalte, Ed. Polirom, Iasi
Jigau, M., 1991, Copiii supradotati si problemele actuale ale
�nvatam�ntului, �n Revista de Pedagogie nr. 3
Jigau, M., 1993, Copiii supradotati si �nvatarea precoce a lecturii, �n
Revista de Pedagogie, nr 4-7
Jigau, M., 1994, Copiii supradotati, Societatea Stiinta si Tehnica,
Bucuresti