Professional Documents
Culture Documents
Managementul conflictelor
Atunci cand ne referim la studiul ergonomic avem in vedere dispunerea mobilierului din clasa,
vizibilitatea si pavoazarea salii de clasa. Referirile se fac la:
simplitate;
functionalitate;
1
biologici, medicali si se au in vedere indeosebi la copii cu cerinte educationale
speciale.
- pavoazarea salii de clasa se refera la stabilirea unui simbol, a unei mascote
care sa dea identitatea clasei respective. Fiecare clasa, ca grup organizat,
poate sa se identifice la nivelul culturii manageriale printr-un element
individual. Clasa de elevi are o cultura care promoveaza valori instrumentale si
valori expresive, sloganuri, simboluri, ceremonii, ritualuri de realizare. Cultura
expresiva a clasei se poate concretiza printr-un simbol, o medalie preferata,
seturi de fotografii cu membrii clasei etc.
3
resursele comportamental - instrumentale (deprinderi,
comportamente, conduite).
In concluzie: vointa se dobandeste prin actiune educationala si capacitatile manageriale ale cadrului
didactic transpar privitor la formarea si educarea vointei in primul rand in buna organizare a procesului instructiv-
educativ.
Perspectiva sociologica de studiu a clasei de elevi a fost de mare interes pentru autori ca Emil Paun,
Mielu Zlate, Ioan Nicola, Vasile Popeanca etc.
Investigatiile sociologice s-au referit la: sintalitatea, problematica liderilor, grupul mic si altele.
Clasa de elevi este nu numai o entitate psihologica dar si o realitate sociala si psihosociala ce rezulta
din interactiunile dintre membrii sai.
- normele explicite ce se impart in norme substitutive (decurg din caracteristicile procesului de predare
invatare) si normele institutionale (decurg din prezentarea scolii ca institutie sociala). Normele explicite
se aplica uniform si unitar la toti elevii, iar cadrului didactic ii revine sarcina de a trece grabit de la
caracterul impus acestora la caracterul acceptat, interiorizat;
- normele implicite sunt norme produse de viata in comun a grupului si au surse:
aducerea de norme din exteriorul clasei respective (de la alte grupuri);
4
interactiunile din viata grupului.
Profesorul nu trebuie sa excluda cultura elevilor, ci trebuie sa inteleaga elementele culturii lor
normative implicite in favoarea si considerarea culturii normative explicite. Netratarea cu tact a elementelor
culturii implicite determina la elevi structurarea a doua tipuri de culturi: proscoala (valorile practicate nu sunt in
contradictie cu valorile fundamentale ale scolii) si antiscolara (valorile sunt nonconformiste, deviante,
manifestarile comportamentale sunt in functie de sexul elevilor, mai frecvent la baieti). Competentele manageriale
ale profesorilor se remarca si in identificarea, diagnosticarea la timp a devierilor comportamentale.
Cadrul didactic poate adopta una sau chiar doua strategii de interventie mentionate mai jos (R.B.
Iucu)5[5]:
2. negocierea cunoaste doua forme: explicita (consensuala, deschisa) si implicita (ascunsa, practicata de
elevii care depasesc limitele de toleranta) ale culturii normative explicite;
3. fraternizarea practicata de profesorii care alinta pedagogic elevii datorita neputintei de a domina si de a
intervenii;
4. strategia bazata pe ritual si rutina, creeaza profesorului predictia si determina adaptarea unor interventii
standardizate si uniforme;
5. terapia ocupationala determina cresterea dinamicii clasei, cultura fiind o forma de tratament si de
interventie in cazul abaterilor;
6. strategia de sustinere morala accentueaza functia moralizatoare a discutiei directe, iar reusita scolara a
elevului este asociata cu reusita sa sociala.
In plan relational, inovatia este rezultatul presiunii fortelor sociale inovatoare si al presiunii elevilor
care actioneaza din interes.
Managementul conflictelor
In diferite lucrari de specialitate, conflictul este abordat ca un fenomen negativ sau ca un fenomen
pozitiv, dar mai exista si o alta maniera de abordare ca potential distructiv.
5
exercitarea unui sistem de control eficient. Conflictele nu pot fi evitate, ele trebuie
rezolvate deoarece pot fi surse pentru alte conflicte.
- L. Stern – „conflictul este o forma de opozitie care este centrata pe adversar si
bazata pe incompatibilitatea scopurilor, intentiilor sau valorilor partilor
oponente, directa si personala in care adversarul controleaza scopul sau
intentia dorita de ambele parti”;
- R.M. Steers – „conflictul este un proces in care indivizii sau grupurile
considera ca alti indivizi sau grupuri au impiedecat sau impiedica (cu
suprematie) planurile, scopurile sau activitatile lor”;
R.M. Steers (in D. Virga, P. Virga 1997) a identificat urmatoarele nivele ale conflictului:
6
3. Conflictul intergrupuri – se intalneste intre grupuri cand exista
dezacorduri intre parti cu privire la scopuri sau la distributia de resurse;
Tipuri de conflicte
a. Conflictele de scop, cand exista incompatibilitate intre dorintele unei persoane
si ale altor persoane. Situatia poate fi intalnita si in conditiile incompatibilitatii
dorintelor intre doua grupuri;
c. Conflictul afectiv, intalnit cand sentimentele si atitudinile unei persoane sunt
incompatibile cu ale altor persoane;
Diagnoza conflictului
2) Marimea mizei. Miza inseamna ce poate fi castigat sau pierdut. Cel mai
adesea oamenii se implica emotional in conflicte, implicarea emotionala fiind
privita ca o irosire de energie. Cel mai bine este atunci cand se realizeaza
7
intelegerea intre parti, ele nefiind foarte implicate emotional pot rezolva
obiectiv neintelegerile pe care le au.
„suma pozitiva” – cand exista convingerea ca ambele parti pot obtine
beneficii din situatia conflictuala.
5) Structurarea partilor, se refera la prezenta unui lider care daca este:
8
interactiunilor lung
- Structura partilor Amorfa, fractionata, Criza, leader-schip
leader-schip slab puternic
- Implicarea unei terte Nu are efect prezenta Determina
persoane in criza a celei de-a incredere, putere
treia parti si obiectivitate
Procesualitatea conflictelor
9
cand managerul e convins ca solutia propusa de el este cea
corecta;
Observatie: Stilurile prezentate nu exista in stare pura la un singur manager, oricare dintre manageri practica o
forma combinata: confruntare-adaptare, rezolvare-compromis, evitare-izolare etc.
Din prezentarea de la punctul anterior a stilurilor practicate in rezolvarea conflictelor, reiese ca una
din masurile managerilor este de a alege strategiile de rezolvare cele mai bune la situatiile si partile importante,
dar nu odata, managerii din graba si din necunoastere aleg modalitati ineficiente de rezolvare a conflictelor.
10
a) Neglijarea sau ignorarea problemei, a conflictului, in ideea ca se va rezolva
singur;
c) Dubla non-actiune, managerul nu numai ca nu rezolva problema dar tine sub
control si angajatii, subalternii pe care-i franeaza in posibila solutionare a
problemei;
conflict cooperare pura de tipul amandoi pot castiga, amandoi pot
pierde;
- inselare,
- inducerea in eroare;
- seducerea;
- santajul.
- conflict cu motiv mixt - solutionarea problemelor;
- solutionarea rationala.
a) Exista o diferenta intre interese si pozitii – pozitiile pot fi opuse dar interesele
nu pot fi aceleasi, dar situate pe pozitii diferite.
e) In timpul unui conflict aprins apar manifestari de jignire – perceptii eronate,
gindire stereotipa care influenteaza comunicarea si scad sansele de
solutionare a problemei. Apare eroarea fundamentala de atribuire exprimata
prin tendinta de a atribui actiunile agresive ale adversarului, personalitatii
acestuia, pe cand actiunile agresive personale sunt atribuite circumstantelor
externe.
g) Fiecare trebuie sa-si cunoasca reactiile tipice la diferite conflicte. Conflictul
determina anxietate si e bine ca fiecare sa-si cunoasca predispozitiile de a
raspunde la conflict.
In defavoarea invatarii prin cooperare s-au creat mai multe mituri (Johnson Holubek, 1986):
a. Lumea adulta este foarte competitiva si invatamantul prin cooperare nu pregateste elevi buni.
Contraargumente: elevii buni prin faptul ca ii ajuta pe elevii mai slabi isi intaresc propriile
cunostinte, invata cum sa-i ajute pe altii, cum sa se respecte reciproc.
d. Invatarea prin cooperare faciliteaza lumea intelectuala, elevii buni fac toata treaba, iar elevii
lenesi primesc totul pe gratis.
Contraargument: invatamantul prin cooperare are o responsabilitate individuala: gafa unui elev
devine problema grupului, care poate fi solutionata cu ajutorul profesorului.
Starile tensionale au ca sursa diferite aspecte din procesul educational. Aceste aspecte pot fi determinate de
neconcordanta dintre asteptarile elevilor si asteptarile profesorilor, contradictia dintre normele culturii implicite si
explicite din scoala si nu in ultimul rand starile tensionate sunt determinate de un management defectuos
practicat la nivelul clasei de elevi.
Relatiile interpersonale din clasa genereaza cele mai multe stari tensionale, conflictele. Literatura de specialitate
este marcata in ultimul timp de o serie de studii cu privire la aceasta problema (R.M. Niculescu, 1994, E.Joita,
1995, R.B. Iucu, 1999, S. Iosifescu, 2000).
Astfel, in contextul relatiilor profesor-elev, sursele starilor conflictuale sunt reprezentate de (E. Joita) 11[11]:
neoferirea sprijinului pentru depasirea unor situatii critice in clasa de elevi;
practicarea frecventa a evaluarii frontale blocandu-se afirmarea unor elevi buni si foarte buni;
respingerea unor opinii opuse, modificate contradictorii cu unele opinii ale profesorului;
nemotivarea elevilor la inceputul unei activitati, daca nu li se precizeaza scopul, obiectivele, finalitatea a
ceea ce se doreste;
comunicarea slaba cu parinsii pentru cunoasterea evolutiei copiilor si ignorarea parteneriatului cu
parintii;
neintelegerea si lipsa preocuparii profesorului pentru explicarea esecurilor inregistrate de elevi;
aplicarea unui stil excesiv de permisiv sau excesiv de autoritar al profesorului;
toleranta de catre profesor a unor stari agresive, a unor elevi la lectie impotriva altor elevi.
Rezolvarea situatiilor conflictuale generate de cauzele mai sus mentionate, cunoaste sanse de reusita in conditiile
elaborarii unui plan comun cu elevii. Astfel, din punct de vedere managerial, rezolvarea situatiilor tensionate se
realizeaza pe o perioada de timp scurta, medie sau lunga. R.B. Iucu12[12] ofera urmatoarele repere:
identificarea si stabilirea tipului de conflict, a partilor implicate si oferirea primelor explicatii;
11
12
analiza situatiei cu precizarea: cauzelor, factorilor si a continutului;
stabilirea deciziei de rezolvare pe baza unor criterii manageriale, psihopedagogice impreuna cu elevii;
alcatuirea impreuna cu elevii a programului de interventie educativa pe etape, operatii si cu anumite
metode;
evaluarea finala, analiza eficientei si a succesului dar si continuarea unei bune colaborari pentru a
preveni noi stari prin care se poate redeschide conflictul.
In situatiile de criza educationala, profesorul are la dispozitie strategii de interventie (R.B. Iucu)13[13]. Astfel se
pot realiza:
a) Interventia in cazul copiilor cu nevoi speciale in clasa. La nivelul managementului clasei de elevi
s-a conturat o noua perspectiva integrarea. Din aceasta perspectiva se urmareste scolarizarea
copiilor cu cerinte educationale speciale CES in scolile de masa sub o indrumare atenta a
cadrelor didactice de specialitate si pe baza unor programe speciale;
b) Interventia in cazul abaterilor comportamentale grave. Prin abatere comportamentala grava
intelegem o atitudine antiscolara de incalcare a regulilor, a legilor de drept, urmata de o
sanctiune cel mai adesea pe cale judiciara. In asemenea situatii, drept strategie avem:
consilierea – este relatia dintre cadrul didactic si elev cu scopul declarat de a-l ajuta.
Inainte de a realiza consilierea, profesorul trebuie sa-si puna urmatoarele intrebari:
- clasificarea obiecti-velor;
Formulare - intelegerea corecta a - valorifica in functie de
situatiilor cunostintele de psiho-logie si
gandeste critic asupra
consecintelor;
13
Interventie - trecerea activa a scopului - intervine cu cunos-tinte
esential al consilierii; practice si-si foloseste
abilitatile metodologice;
Incheiere Tranzitia spre relatii normale - formuleaza concluzii si
intre elev si cadrul didactic. continua consilierea prin
abordari periodice.
c) Strategii de consiliere in clasa de elevi. Cel mai adesea conflictul este un factor destructurant,
perturbator pentru echilibrul colectivului de elevi. Ca strategii in vederea depasirii lor amintim:
Strategia de interventie elaborata de cadrul didactic este determinata de raspunsurile la urmatoarele intrebari:
Pe ce durata s-ar intinde una sau mai multe alternative si care ar fi beneficiul in urma
aplicarii unora sau altora?
A. Acland si Souni (1998) considera ca interesele sunt intotdeauna negociabile, dar nevoile nu se negociaza,
conflictul scoate la lumina nevoile.
Intelegerea este concluzia oricarei negocieri si prin ea se pot satisface interesele si nevoile comune. Eficienta
intelegerii creste cand se includ aranjamente realiste, practice, realizabile.
1. negociatorul cooperant caracterizat prin : transparenta, loialitate fata de partener, generator de stari
pozitive;
2. negociatorul afectiv tine seama de starile sale de moment si se caracterizeaza prin subiectivism fiind
dominat de dorinta;
3. negociatorul conflictual, tine seama de forta si nu de diplomatie, face uz de santaj, amenintari, abuz de
forta;
d) Strategii de interventie in plan atitudinal – pedeapsa. In scoala traditionala pedepsele erau
apreciate, elevii realizau performante din teama de a nu fi pedepsiti, dar s-a creat un mit al
anxietatii.
- Din punct de vedere moral are o conotatie de vina, ispasire, mijloc de dirijare, stimul cu trei acceptiuni
(R.B. Iucu)14[14]: dezavantaj (datorita ispasirii), mijloc de corectie (pedeapsa ca norma), experienta
manageriala (pedeapsa naturala);
14
- Din punct de vedere managerial pedeapsa este un mijloc de dirijare, o norma cu influenta educativa.
Pedeapsa poate fi o arma foarte buna in mana unui cadru didactic cu experienta. Un profesor care
impune respect, dovedeste competenta profesionala, atasament pentru clasa respectiva, atunci cand
aplica o pedeapsa, are toate sansele ca aceasta sa aiba efecte pozitive mari. Dar pedeapsa nu se aplica
oricui si oricand, de aceea subiectii care vor suporta pedeapsa trebuie sa aiba o anumita maturitate
psihica, deoarece in caz contrar pedeapsa genereaza efecte opuse celor asteptate.
Unii autori, E. Geissler, Collier, diferentiaza intre pedeapsa disciplinara si pedeapsa educativa. Formele pedepsei
disciplinare sunt: lucrul, arestul, amenintarea si pedepsirea prin notare si pedepsirea indirecta prin parinti.
Pedepsele educative urmaresc transformarea in sens pozitiv a vointei celui pedepsit, copilul poate sa-si asume
responsabilitatea faptelor sale. Formele pedepsei educative sunt: privarea de afectivitate, repararea greselii si
ispasirea.
Deci, daca amenintarile provoaca anxietate, pedepsele educative determina intelegerea valorica a faptelor
produse.