1.

Apariţia şi evoluţia limbajului C

Apariţia limbajului C a fost precedată şi anunţată de diverse încercări de a

construi un limbaj care să corespundă cerinţelor apărute o dată cu dezvoltarea
calculatoarelor: portabilitate, uşurinţă în folosire, libertate de exprimare, text sursă
compact etc. Motorul cercetărilor a fost dezvoltarea unui nou sistem de operare:
UNIX. Evoluţia limbajului şi a sistemului de operare a avut loc în paralel, fiecare
impulsionând dezvoltarea celuilalt. Se consideră că C a fost creat special pentru
sistemele de operare din familia UNIX. De fapt C este un rezultat al experienţei
acumulate în aceste cercetări, chiar dacă este considerat un limbaj de autor.

În 1969 a fost lansat limbajul BCPL (Basic Combined Programming

Language), conceput la Universitatea Cambridge. Era un limbaj dependent de
structura maşinii pe care era folosit şi nu avea conceptul de tip de dată – datele se
reprezentau binar, pe cuvinte de memorie. În multe cercuri anul 1969 este
considerat anul apariţiei limbajului C.
În 1970 a apărut o formă mai avansată, limbajul B, utilizat sub sistemul de
operare al calculatoarelor DEC PDP. Numele limbajului este o prescurtare a
acronimului BCPL.
În 1978 Dennis Ritchie şi Brian Kernighan şi-au finalizat cercetările
publicând The C Programming Language (Limbajul de programare C), care este
limbajul cunoscut astăzi. Limbajul a fost denumit astfel pentru că C este litera care
urmează după B. Lucrarea lui Kernighan şi Ritchie este considerată momentul
oficial al apariţiei limbajului C.

După apariţia limbajului C au existat încercări de îmbunătăţire, dar fără ca

vreuna să producă un impact asemănător. Dennis Ritchie a propus diverse variante,
mulate pe noile versiuni de UNIX (între acestea K&R C, creat pentru sistemul
UNIX de pe maşinile DEC PDP).
În perioada următoare, pornind de la specificaţiile limbajului, s-au creat
numeroase compilatoare C, fiecare aducând propriile diferenţe faţă de limbajul
iniţial, ajungându-se la variante foarte mult diferite unele faţă de altele. În acest fel
s-a pus în pericol ideea iniţială de portabilitate. Ca urmare, în 1988 Comitetul
pentru limbajul C al Institutului Naţional de Standardizare al SUA (ANSI) a impus
 Ştiinţa învăţării unui limbaj de programare. Teorie

un standard cunoscut drept ANSI C. Acesta este implementat în toate versiunile de

compilatoare ulterioare. O dată cu acest standard legătura implicită cu sistemul
UNIX a dispărut, limbajul fiind disponibil pe orice platformă.

În paralel cu activitatea comitetului ANSI C, au existat şi alte dezvoltări.

Bjarne Stroustrup de la AT&T a propus extensia C++ (C îmbunătăţit, extinzând
semnificaţia operatorului de incrementare ++ din C). Impactul extensiei este
aproape la fel de mare ca al limbajului iniţial, astfel încât ea a devenit cea mai
populară formă a limbajului, fiind prezentă în toate implementările curente.
Pornind de la C++ s-au încercat şi alte extensii. Joel E. Richardson,
Michael J. Carrey şi Daniel T. Schuh de la Universitatea Wisconsin Madison au
propus limbajul E. Acesta este proiectat pentru crearea de programe de sistem, în
general, şi de sisteme de gestiune a bazelor de date, în particular. Una din facilităţi
este crearea şi utilizarea obiectelor persistente.
Bell Laboratories a propus în paralel limbajul O, echivalent limbajului E.
Pentru a veni în întâmpinarea soluţiilor de calcul distribuit, a fost creat
limbajul Avalon/C++.

Aventura dezvoltării limbajelor de programare continuă.