TIPOLOGIA DECIZIILOR

- referat -

Decizia poate fi definită ca fiind un act social, deliberat, al unei persoane sau al unui grup de
persoane, prin care se stabilesc scopul şi obiectivele unei acţiuni, direcţiile şi modalităţile de realizare a
acesteia, toate determinate în funcţie de o anumită necesitate, pe baza unui proces de informare, reflecţie şi
evaluare a mijloacelor şi a consecinţelor desfăşurării acţiunii respective.
În ceea ce priveşte managementul organizanizaţional, decizia constituie expresia sa cea mai activă,
cea mai dinamică, prin care îşi exercită funcţiile. Toate activităţile de conducere se finalizează prin luarea
unor decizii de a face sau nu ceva, de a acţiona sau nu într-un domeniu sau altul, ceea ce ne îndreptăţeşte să
spunem că decizia este esenţa activităţii de conducere.
Organizaţia reprezintă mijlocul pe care îl are la dispoziţie managerul pentru atingerea anumitor obiective,
iar conducerea organizaţiei are tocmai rolul de a asigura atingerea obiectivelor printr-o serie de decizii şi
comenzi aferente de îndrumare a eforturilor organizaţiei spre scopul său final.
Decizia este procesul de alegere a unei căi de acţiune în vederea realizării unor obiective, prin a
cărei aplicare se influenţează activitatea a cel puţin unei alte persoane decât decidentul.
Situaţia decizională presupune în mod obligatoriu:
• unul sau mai multe obiective de atins;
• două sau mai multe alternative de acţiune care pot asigura realizarea obiectivelor propuse;
• necunoaşterea anticipată a alternativei care va optimiza atingerea obiectivelor;
• influenţarea acţiunilor şi, implicit, a comportamentului a cel puţin unei alte persoane decât
decidentul, prin aplicarea variantei alese.
Decizia este un act de creaţie în care se împletesc: gândirea, cunoştinţele, logica şi imaginaţia de
aceea putem spune că fundamentarea ştiinţifică nu înlătură în totalitate posibilitatea luării unei decizii
bazate pe intuiţie.
Intuiţia, cunoştinţele şi experienţa conducătorului sunt de neînlocuit pentru deciziile ce trebuiesc
luate fără a dispune de suficient timp pentru prelucrarea informaţiilor necesare unei hotărâri ştiinţifice
fundamentate sau pentru deciziile ce trebuiesc luate în condiţii de incertitudine. Trebuie luată în
considerare eficienţa procesului decizional, raţionalitatea utilizării unor mijloace costisitoare în condiţiile
unor decizii minore din punct de vedere al efectelor lor asupra modului cum organizaţia îşi atinge scopurile
sale.
Din acest punct de vedere deciziile pot fi grupate în două mari categorii:
 • Decizii care nu solicită în mod necesar o fundamentare ştiinţifică; de regulă, acest
tip de decizii se iau exclusiv pe baza experienţei, a intuiţiei şi a precedentului.
• Decizii pentru a căror fundamentare e posibilă şi strict necesară
fundamentarea ştiinţifică; sunt decizii care au un impact major asupra viitorului organizaţiei.
Pe parcursul desfăşurării activităţilor specifice procesului decizional, trebuie respectate
următoarelecerinţe:
• deciziile trebuie să fie fundamentate ştiinţific ori de câte ori e posibil şi recomandabil;
• deciziile şi dispoziţiile ce decurg din activitatea managerilor sunt transmise executanţilor clar,
concis, astfel încât să nu dea posibilitatea unor interpretări diferite;
• deciziile trebuie să fie legale;
• decizia trebuie integrată în ansamblul deciziilor, în linia strategică urmată la nivelul întregii
organizaţii;
• decizia trebuie să fie luată operativ;
• deciziile trebuie să fie formulate în termeni corespunzători nivelului căruia i se adresează.
De regulă dintr-o decizie nu trebuie să lipsească:
• obiectivul urmărit;
• modalitatea practică de acţiune;
• locul şi responsabilul aplicării ei;
• perioada de valabilitate, dacă e cazul;
• momentul de când se aplică, dacă e cazul;
• sursa de finanţare;
• resursele puse la dispoziţie ( umane, informaţionale, economice)
• rezultatele parţiale urmărite;
• decidentul.
Tipologia deciziilor este determinată de criteriile utilizate în abordarea lor. Cele mai importante criterii de
clasificare a deciziilor:

1. După gradul de cunoaştere şi control ale factorilor de influenţă:

Decizii certe
Atunci când managerii ştiu cu siguranţă care sunt alternativele şi rezultatele asociate fiecărei alternative,
spunem că există condiţii de certitudine.
În organizaţii, însă, sunt puţine deciziile care sunt luate în astfel de condiţii, datorită complexităţii şi naturii
schimbătoare a societăţii. Condiţia de certitudine furnizează un cadru al evaluării condiţiilor de risc în
luarea deciziei. Gradul în care un manager are încredere într-o anumită decizie depinde de gradul de
certitudine în care este luată decizia respectivă.
Decizii incerte
În multe situaţii managerului îi lipsesc informaţiile, determinarea obiectivă a probabilităţilor cu privire la
eventualele rezultate devenind astfel dificilă. Această situaţie este des întâlnită de manageri, motiv pentru
care baza luării deciziei o reprezintă intuiţia acestora. Încrederea în reuşita deciziei luate în astfel de
situaţii este mai mică, datorită absenţei datelor istorice, a precedentului.
Decizii de risc
Se apreciază că există condiţii de risc atunci când trebuie luată o decizie pe baza unor informaţii
incomplete. Deşi informaţiile sunt incomplete, managerii au posibilitatea să calculeze probabilităţile
evenimentelor, precum şi ale rezultatelor şi costurilor acestora, selectând apoi alternativa cea mai
favorabilă. Probabilităţile pot fi determinate în mod obiectiv din date istorice, sau în mod subiectiv, pe baza
experienţei trecute sau a intuiţiei.

2. După amploarea în timp a consecinţelor şi după natura obiectivelor urmărite:

Decizii strategice - neprogramate
• sunt elaborate pentru perioade mari de timp;
• stabilesc linia de urmat pentru ca organizaţia să-şi realizeze obiectivele fundamentale;
• vizează acţiuni de mari proporţii privind dezvoltarea viitoare a organizaţiei;
• fundamentarea lor presupune o muncă complexă şi include utilizarea metodelor ştiinţifice şi un
bogat volum de informaţii;
• se includ în planurile pe termen lung sau mediu ale organizaţiei;
• se iau la cel mai înalt nivel ierarhic
• neprogramate - se referă la probleme noi sau la obiective deosebite în activitatea organizaţiei, în
afara programului sau a planului. Caracteristica distinctivă, în ambele cazuri, este imposibilitatea
programării anticipate a momentului când trebuie luată o astfel de decizie precum şi a modului în care
trebuie elaborată şi adoptată. - presupun soluţii imediate, decizii neprogramate
Sunt deciziile care stabilesc orientările de perspectivă; ele se iau în colectiv, vizează ansamblul activităţii
economice a societăţii comerciale. Un exemplu de decizie strategică îl constituie decizia de înfiinţare şi
punere în funcţiune a unei secţii de terapie intensivă în cadrul unui spital clinic - spital care nu deţine o
asemenea secţie.
Deciziile neprogramate sunt deciziile luate în condiţii nestabilite sau în situaţii unice. Pentru rezolvarea
acestor probleme nu există proceduri prestabilite, fie datorită faptului că nu au mai fost întâlnite, fie pentru
că sunt foarte importante şi complexe.
Pe măsură ce un manager urcă în ierarhia organizaţională, devine tot mai importantă capacitatea lui de a
lua decizii neprogramate, iar timpul alocat luării acestor decizii creşte în detrimentul timpului alocat luării
de decizii programate, care reprezintă preocuparea principală a ocupanţilor nivelelor manageriale
inferioare.
Decizii tactice - programate
• perioada acoperită este de la o lună la un an;
• vizează activitatea curentă a compartimentelor sau a organizaţiei;
• asigură realizarea obiectivelor şi a deciziilor strategice prevăzute în planurile pe termen lung;
• sunt adoptate la niveluri ierarhice superioare sau medii;
• sunt integrate în planurile, respectiv în programele pe termen scurt;
• sunt luate în urma unui lung proces decizional, în care sunt folosite metode ştiinţifice de prelucrare
a informaţiilor relevante.
• sunt elaborate şi adoptate pe baza unor procedee integral reglementate, mai ales la niveluri
ierarhice medii şi inferioare; - se iau pentru acţiuni concrete, imediate şi cu înalt caracter de repetabilitate);
Deciziile programate sunt decizii repetitive şi de rutină. În condiţiile frecvenţei ridicate a apariţiei unei
anumite situaţii, managerul îşi creează un obicei (o regulă, o procedură) prin care va rezolva această
situaţie. Organizaţiile au politici scrise şi nescrise care au rolul de a simplifica luarea deciziilor, de a
economisi timp şi de a permite organizaţiilor să îşi coordoneze şi controleze activitatea. Deciziile
programate sunt cel mai uşor de luat, datorită faptului că managerii au la dispoziţie o serie de reguli,
proceduri şi politici. În luarea unei decizii managerul trebuie să ţină însă cont de faptul că aceste planuri
sunt aplicabile doar în anumite condiţii.
Deciziile de rutină nu sunt neapărat simple şi sunt importante pentru organizaţie. În situaţia în care o
problemă apare în mod repetat şi dacă elementele ei pot fi definite, prevăzute şi analizate, atunci poate fi
definită o decizie programată în legătură cu problema respectivă. Un exemplu de decizie programată îl
reprezintă decizia de angajare luată de departamentul de resurse umane al unui spital, sau decizia de
colectare şi eliminare periodică şi repetitivă a deşeurilor rezultate în urma activităţii medicale, pe baza unor
procedee integral reglementate la nivelul spitalului, după normele legale în vigoare.
Decizii curente - operaţionale
• sunt luate pentru o perioadă de maxim o lună ;
• sunt extrem de numeroase;
• se adoptă cu precădere la niveluri ierarhice medii şi inferioare;
• vizează desfăşurarea activităţilor zilnice, curente;
• pregătirea lor nu necesită un timp îndelungat şi adesea se iau pe baza experienţei decidentului,
intuiţiei şi flerului acestuia.
 • au în vedere unele situaţii sau obiective limitate în activitatea compartimentelor sau chiar a întregii
organizaţii; - sunt elaborate şi adoptate pe baza unor elemente programate, a căror combinare în soluţia
finală, nu poate fi anticipată, datorită marii varietăţi a situaţiilor, dar se face de la caz la caz, de către
decident în decizii de fiecare dată inedite. Sunt decizii care se referă la perioade scurte, ce vizează
îndeplinirea obiectivelor specifice şi individuale. Un exemplu pentru acest tip de decizie: ca urmare a unei
avarii la alimentarea cu gaze la blocul alimentar al spitalului, pacienţii internaţi în spital vor primi hrană
rece la masa de prânz.

3. După nivelul de competenţă al decidentului

Decizii independente:
Sunt luate din iniţiativa şi pe răspunderea managerului în a cărui sferă de competenţă intră decizia
respectivă; hotărârile luate sunt aplicate de la data stabilită de decident fără o prealabilă aprobare a
managerilor aflaţi pe niveluri ierarhice superioare; intră aici deciziile curente şi o bună parte din cele
tactice.
Decizii dependente:
Luarea şi aplicarea lor sunt condiţionate de aprobarea şi avizarea de către managerul situat pe un nivel
ierarhic superior celui care a luat decizia; se includ aici deciziile privind problemele ce depăşesc parţial
competenţa unui nivel ierarhic.

4. După frecvenţa elaborării

Decizii periodice:
Sunt hotărâri luate în intervale regulate de timp; se referă la decizii de planificare sau decizii de verificare,
care au o frecvenţă de elaborare cunoscută cu anticipaţie. Exemplu: întocmirea graficului de lucru de către
asistenta şefă pentru personalul din subordine, sau aprovizionarea lunară cu materialele consumabile
sanitare şi de curăţenie, necesare desfăşurării activităţii intr-o secţie.
Decizii aleatorii:
Adoptarea lor se face la intervale necunoscute, întâmplătoare; este imposibil să se anticipeze momentul în
care apare necesitatea luării unei astfel de decizii; în consecinţă sunt influenţate soluţiile de fundamentare a
lor, iar eficienţa lor depinde strict de capacitatea cadrului de conducere , de a le adopta , fără multe
informaţii şi cercetări prealabile.
Decizii unice:
Au caracter excepţional ; e greu de anticipat repetarea lor; cu ajutorul lor trebuie să se facă faţă în mod
operativ unei situaţii - favorabile sau nu – dar nerepetabile ; corectitudinea lor depinde de talentul,
pregătirea şi experienţa cadrului de conducere, care nu are la dispoziţie nici timp şi nici un precedent care
să-i servească ca model. Un exemplu ar fi reorganizarea activităţii unei secţii sau chiar a întregului spital în
cazul izbucnirii unei epidemii.
 5. După domeniul în care se aplică
Decizii politice
Un set de decizii interrelaţionate, luate de un actor politic sau de un grup de actori, privind o serie de
scopuri şi mijloacele necesare pentru a le atinge într-o situaţie dată. O decizie politică presupune existenţa
unui obiectiv (interes) cu o recunoaştere largă în comunitate şi care impulsionează declanşarea procesului
prin care părerile şi interesele celor ce se regăsesc în obiectivul fixat sunt aduse laolaltă. O decizie politică
nu se reduce la un act punctual luat în considerare în mod izolat. În spatele unui act, în spatele unor
activităţi se află un cadru mai general în care se integrează actul sau activităţile respective.
Decizii economice
În esenţă, decizia economică, constă în actul prin care informaţia economică este pusă în valoare.
Decizia economică reprezintă linia de acţiune aleasă în mod conştient în cadrul procesului de conducere al
firmei dintr-un număr oarecare de posibilităţi în scopul atingerii unor obiective în condiţii de eficienţă
maximă.
Decizii militare
Decizia militară, reprezentând scopul şi finalitatea procesului informaţional, descrie, prin informaţii,
acţiunile care trebuie declanşate în sistemul real militar în vederea atingerii unui anume obiectiv.
Cadrele de conducere din organizaţia militară iau constant decizii atunci când realizează funcţiile de
previziune, organizare, coordonare, antrenare şi control. În activitatea cadrelor de conducere din
organizaţia militarã adoptarea deciziilor implică experienţă, cunoaştere, spirit de discernământ şi
creativitate.
Decizii administrative
Decizia administrativă poate fi definită ca un proces complex de alegere a unei variante decizionale din
mai multe posibile, în vederea realizării unui obiectiv al administraţiei publice şi care influenţează
activitatea a cel puţin unei alte persoane din sistem, a sistemului administrativ în ansamblul lui sau a
societăţii, în general.
Particularităţi ale deciziei administrative :
• Rezultă din colaborarea a diferitelor persoane din compartimente diferite;
• Există un volum mare de muncă;
• Avizarea este făcută de una sau două persoane;
• Responsabilitatea aparţine mai multor persoane – titulare ale unor funcţii publice;
• Presupune derularea unui proces în mai multe etape.
Orice decizie administrativă trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
• Să fie fundamentată ştiinţific.
• Să aibă un caracter realist.
 • Să intervină în timp util.
• Să fie integrată în ansamblul deciziilor administrative adoptate anterior.
• Să fie oportună.
Există mai multe tipuri de clasificări ale deciziilor administrative:
După situaţia concretă la care se referă:
• Decizii normative, care se fundamentează în situaţiile cu caracter de generalitate şi se regăsesc în
conţinutul diferitelor acte normative integrate în cadrul general al managementului public;
• Decizii individuale, care se fundamentează în situaţii concrete, particulare de către funcţionari
publici care au competenţe decizionale în acest sens.
După nivelul ierarhic pe care se află decidentul:
• Decizii de nivel superior, fundamentate de către preşedinte, parlament, guvern;
• Decizii de nivel mediu, fundamentate de regulă de instituţiile administrative situate pe nivelul
mediu al managementului;
• Decizii de nivel inferior, fundamentate în instituţiile publice de funcţionari publici ai instituţiilor şi
autorităţilor administraţiei locale situate pe nivelurile inferioare ale structurilor organizatorice din
administraţia centrală şi locală.
Decizii juridice
Decizia juridică este hotărârea prin care instanţa se pronunţa asupra unui apel, recurs, recurs în anulare,
recurs în interesul legii, precum si hotărârile pronunţate de instanţa de recurs în judecarea cauzei, fiind
redactată de unul din judecătorii completului de judecată care a participat la soluţionarea cauzei. Decizia
juridică este soluţia dată cu prilejul dezlegării unei cauze de către un organ de jurisdicție prin interpretarea
unei norme prevăzute de lege sau de alt act normative, ori prin determinarea normei juridice aplicabile
cazului cu ajutorul principiilor legislaţiei.
Decizia, ca esenţă a actului de conducere, poate antrena, în funcţie de conţinutul ei, consecinţe
pozitive sau negative , care pot merge de la înregistrarea unui mare succes la erori grave.
Indiferent de resursele utilizate sau de urmările posibile, decizia luată la un moment dat presupune
existenţa unui mecanism din care fac parte mai multe sisteme:
• un sistem de analiză – care are rolul de a depista variantele, acţiunile posibile;
• un sistem de previziune – care are rol de a anticipa consecinţele deciziei ce urmează a fi luată
pentru fiecare variantă în parte;
• un sistem de evaluare – care apreciază fiecare variantă în parte şi, în mod deosebit, cea aleasă;
• un sistem de referinţă – adică un sistem de criterii în funcţie de care se analizează măsura în
care acţiunile declanşate evoluează în direcţia stabilită şi, în final, dacă obiectivele stabilite prin
decizie au fost îndeplinite, şi în ce măsură.
 Luarea deciziilor este o parte a muncii tuturor managerilor. Un manager ia constant decizii când
exercită funcţiile de planificare, organizare, motivare-antrenare, coordonare şi control. Luarea deciziilor nu
este o funcţie separată, izolată a managementului, ci, mai curând, punctul cheie al funcţiilor manageriale.

Bibliografie:

• Mielu Zlate “Tratat de psihologie organizaţional-managerială”, Editura Polirom, Iaşi, 2007

• Mielu Zlate “Leadership şi management”, Editura Polirom, Iaşi, 2004

• Mihaela Vlăsceanu “Organizaţii şi comportament organizaţional”, Editura Polirom, Iaşi, 2003

• Prof. univ. dr. Aurel V. David, “Diagnoza şi decizia în managementul organizaţional”, tematică de
curs MORU, semestrul III