Venituri fiscale

Definitie: Cuprind: Impozit pe profit, Accize, Impozit pe veniturile din salarii,

Impozit pe veniturile din dividende, Impozit pe dividende de la societatile
comerciale, Impozit pe veniturile realizate din activitatile de expertiza contabila,
Taxa pe valoarea adaugata etc.

Impozitele directe

O prezentare a diferitelor prelevari bugetare presupune clarificarea a doua

domenii de ordin fiscal si anume:

Obligatia fiscala reprezinta indatorirea de a plati la stat impozitele, taxele

si alte prelevari fiscale 626d35g reglementate prin lege.

Creanta fiscala reprezinta dreptul statului de a percepe, prin aparatul fiscal,

impozite, taxe si alte venituri in contul bugetului statului sau in fonduri bugetare
speciale.

Obligatia fiscala se stinge in momentul in care relatia juridica nu mai exista,

iar dreptul de creanta al statului asupra contribuabilului inceteaza.

Caile si modalitatile de stingere a obligatiei fiscale sunt:

- plata (numerar, virament);

- compensarea (din plati exigibile la o anumita scadenta sunt deduse

sumele platite in plus la buget, la scadentele anterioare);

- scaderea (in caz de insolvabilitate sau daca se constata eroarea in

percepere);

- anularea (amnistie fiscala, anularea totala sau partiala);

- prescriptia, executarea silita.

Din numeroasele impozite directe, taxe, contributii operabile in sistemul

fiscal romanesc, cele mai importante ca semnificatie fiscala sunt urmatoarele:

- impozitul pe profit;
 - impozitul pe salarii;

- impozitul pe dividende de la societatile comerciale;

- taxa pe valoarea adaugata;

- taxa pe jocurile de noroc;

- taxe vamale;

- taxe pentru eliberari de licente si autorizatii de functionare;

- taxa pe activitatea de exploatare a resurselor minerale;

- taxa asupra tranzactiilor cu valori mobiliare;

- taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat;

- impozitul pe cladiri si impozitul pe terenuri;

- taxa asupra mijloacelor de transport;

- impozitul pe venitul agricol;

- taxe de timbru;

Contributii la diferite fonduri publice, dupa cum urmeaza:

- contributia la asigurarile sociale;

- contributia angajatorului si angajatilor la fondul pentru ajutor de

somaj;

- contributia personalului pentru pensia suplimentara;

- contributia unitatii si a personalului la fondul pentru asigurari de

sanatate;

- contributia la fondul special al drumurilor publice;

 - contributia la fondul special pentru sanatate;

- contributia la fondul special pentru modernizarea punctelor de

trecere a frontierei precum si a celorlalte unitati vamale;

- contributia la fondul special de risc si accident pentru protectia

persoanelor cu handicap;

- contributia la fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic;

- contributia la fondul special pentru protejarea asiguratilor;

- contributia la fondul cultural national;

- contributia la fondul pentru promovarea turismului;

- contributia la fondul special al aviatiei civile;

- contributia la fondul cinematografic national etc;

7.1 Caracterizarea generala a impozitelor indirecte

Alaturi de impozitele directe orice tara apeleaza si la cele indirecte care imbraca forma
impozitelor pe cheltuieli (pe consum).

Pentru a pune in evidenta continutul si necesitatea impozitarii indirecte se impune compararea

diferentelor ce exista, atat din punct de vedere stiintific, cat si juridic-administrativ, intre cele
cele doua mari categorii de impozite: directe si indirecte.

Din punct de vedere stiintific, o prima deosebire reiese din aceea ca, daca in cazul impozitelor
directe obiectul acestora il reprezinta existenta venitului/averii, in cazul celor indirecte
obiectul impunerii il constituie cheltuirea/consumul venitului/averii.

O a doua diferenta intre cele doua tipuri de impozitare rezida in incidenta si repercursiunea
lor, adica a modului in care impozitele afecteaza pe cineva si ceva.

Impozitele directe au o incidenta directa, adica platitorul este aceeasi persoana cu suportatorul
si nu pot fi repercutate (de regula) asupra altor persoane.

In cazul impozitelor indirecte, incidenta (sarcina fiscala) este indirecta, acest lucru fiind
prevazut prin lege.
Din punct de vedere juridic-administrativ se distinge o alta diferenta importanta intre cele
doua categorii de impozite.

Astfel, in cazul impozitarii directe a venitului sau averii exista asa numitul rol nominativ (o
pozitie, un fisier in memoria calculatorului); orice platitor are o pozitie deschisa la fisc. Acest
lucru nu se regaseste insa si la impozitele indirecte unde nu se cunoaste dinainte
contribuabilul.

Printre avantajele impozitelor directe putem aminti echitatea fiscala si faptul ca asigura
statului venituri relativ stabile.

Impozitarea directa are marele dezavantaj al perceperii lente, la mari intervale de timp a
impozitului. De asemenea, impozitarea directa este vizibila si, mai ales, iritabila pentru
contribuabili si, nu independent de acestea, prezinta un randament destul de scazut.

Impozitarea indirecta prezinta marele avantaj al randamentului, deoarece se impun nu un

profit, un venit, o avere ci o circulatie, o vanzare, o cumparare, un consum. Un alt avantaj este
rapiditatea perceperii impozitului si in acelasi timp este si mai putin costisitoare decat
impozitarea directa.

Marele inconvenient al impunerii indirecte il reprezinta inechitatea fiscala, pe de o parte, ca

urmare a proportionalitatii cotei de impunere, iar, pe de alta parte, din cauza faptului ca nu
tine seama de situatia personala a platitorului.

Principalele categorii de impozite indirecte sunt:

• taxele de consumatie;
• taxele vamale;
• monopolurile fiscale;
• taxele de inregistrare si de timbru.

7.2 Taxele de consumatie

Cea mai raspandita forma de asezare a impozitelor indirecte o reprezinta taxele de

consumatie. Poarta denumirea de taxe dintr-o simpla obisnuinta, in fond acestea sunt impozite
in sensul ca sunt obligatorii, nu presupun o contraprestatie si sunt fara o destinatie speciala.

Taxele de consumatie se aseaza in doua moduri: fie ca taxa generala pe consum – taxa pe
valoarea adaugata -, fie ca un impozit (taxa) special asezat numai pe vanzarea anumitor bunuri
– accizele.

7.2.1 Taxa pe valoarea adaugata (TVA)

Forma sub care exista in prezent taxa generala de consumatie este taxa pe valoarea adaugata
(TVA).

Taxa pe valoarea adaugata (impozitul unic incasat fractionat cum mai este denumit) se
calculeaza asupra cresterii de valoare, adaugata de fiecare agent economic care participa la
ciclul realizarii unui produs sau la executarea unei lucrari care intra sub incidenta acestui
impozit.
Platitori de TVA sunt toti agentii economici care vand produse, executa lucrari sau presteaza
servicii.

Obiectul impozabil este reprezentat de valoarea bunurilor, a lucrarilor si a serviciilor la

preturile de facturare.

Materia impozabila este suma globala a vanzarii.

Suportatorul este consumatorul final.

Pentru a determina sumele de plata catre autoritatea publica orice agent economic infiinteaza
cel putin patru conturi: TVA colectata, TVA deductibila, TVA de plata, TVA de recuperat.

Mecanismul prin care se determina TVA datorata bugetului statului il prezentam in continuare
succint. In contul TVA colectata se inregistreaza TVA incasata la vanzarea produsului sau
lucrarii. In contul TVA deductibila se inregistreaza TVA platita la cumpararea de catre
agentul economic a valorilor materiale, la receptionarea lucrarilor care i s-au facut sau la plata
prestatiilor in favoarea sa. Aceasta TVA deductibila exprima un drept (o creanta) al
platitorului fata de stat. Scazand din TVA colectata TVA deductibila rezulta ceea ce are de
platit agentul economic statului (TVA de plata). Daca aceasta diferenta este negativa, adica
TVA colectata este mai mica decat TVA deductibila, atunci inseama ca agentul economic are
de recuperat de la stat acesta suma. Se observa usor ca agentul economic nu este afectat de
TVA, acesta doar il plateste. Cel care il suporta efectiv este consumatorul final.

In ceea ce priveste comertul exterior, nu se plateste TVA pentru exporturi, iar la importuri
exista taxa de compensare. Pentru exporturile facute statul restituie firmei TVA deductibila
(platita in amonte). In activitatile de export datorita detaxarii marfurile acestea devin mai
competitive prin pret. TVA perceput la import are rolul de a compensa pierderile la export
care apar datorita detaxarii. Daca marfurile s-ar livra la intern incasarile statului ar creste. De
asemenea, prin acest TVA la importuri are loc si o egalizare a sanselor pentru firmele
nationale in raport cu cele straine, pentru ca daca nu ar exista TVA de import marfurile
externe ar fi mai competitive prin pret decat cele nationale.

TVA are o mare elasticitate fata de procesele economice in sensul ca, daca afacerile se
dezvolta si TVA colectata, respectiv TVA de plata vor fi mai mari. Daca vanzarile stagneaza
si cuantumul TVA va fi mai mic si in consecinta si incasarile statului. Astfel, TVA ca de altfel
toate impozitele indirecte "copiaza" mersul economiei.

TVA este un impozit cu un randament fiscal ridicat, insa ca orice impozit indirect este
inechitabil. Acest lucru se traduce prin aceea ca devine regresiv in raport cu cresterea
veniturilor si nici nu se preteaza la un minim neimpozabil. Astfel, TVA afecteaza mai
pronuntat persoanele cu venituri mici si pe cele care isi afecteaza o mare parte a veniturilor lor
pentru cheltuieli de consum (de multe ori independent de vointa lor fiind vorba de cheltuieli
de stricta necesitate).

In tara noastra TVA a fost introdus in urma ca catava ani, din urmatoarele considerente:

• necesitatea inlocuirii formulei anacronice a fostului impozit pe circulatia marfurilor;

• pentru cresterea resurselor statului;
• din ratiuni de compatibilizare cu sistemele fiscale din tarile europene.
Actualmente cota unica de TVA in Romania este de 19%.

7.2.2 Accizele

Distinct de TVA in toate statele exista taxe speciale de consumatie care "lovesc" numai
anumite produse. Accizele sunt aceste taxe speciale de consumatie si se aseaza, de regula, pe
vanzarea acestor grupe aparte de produse.

In prezent, aceste grupe speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt reprezentate, in
principal, de bunurile care dauneaza sanatatii si de produsele considerate de lux.

Spre exemplu, in tara noastra se platesc accize pentru urmatoarele grupe de produse:

• alcoolul etilic alimentar, derivatele sale si orice alte bauturi alcoolice;

• produsele petroliere (exceptie face pacura);
• produsele din tutun;
• alte produse si grupe de produse: cafea, bijuterii (cu exceptia verighetelor),
autoturisme, parfumuri, blanuri naturale, articole din cristal, ape minerale, armele de
vanatoare si de uz individual.

Prezentam selectiv, cateva produse accizate in alte tari:

• Franta: vinul, cidru, berea, apele minerale;

• Germania: tutunul, cafeaua, ceaiul, uleiurile minerale;
• Marea Britanie: spirtul, berea, tutunul, uleiurile minerale

Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, si anume formarea de resurse la dispozitia statului.
Cel putin la fel de importanta este insa si motivatia de ordin social a accizelor, prin faptul ca
aceste pot fi folosite ca si parghii fiscale pentru controlarea consumurilor, in sensul
descurajarii acelora care, spre exemplu, dauneaza sanatatii.

Platitorii accizelor sunt agentii economici care importa produsul respectiv pentru vanzare,
producatorii sau vanzatorii acestuia. Ca si in cazul TVA, suportatorul este insa, cel care
cumpara produsul respectiv, adica consumatorul final.

Acciza se calculeaza de regula in doua moduri, in functie de cum este exprimata cota de
impunere pentru fiecare produs accizat in parte. Astfel, cota de impunere poate fi:

• fie o cota fixa in lei sau in euro pe unitatea de masura specifica (de exemplu pe litru,
pe gradul de concentratie, pe cifra octanica etc);
• fie o cota procentuala care se aplica asupra bazei de impozitare.

7.3 Taxele vamale

Taxele vamale sunt un impozit indirect care apar ca urmare a interventiei statului in comertul
international. Aceasta interventie a statului in economie se realizeaza pe doua cai: direct si
indirect.

Pe cale directa statul poate interveni, fie prin masuri cantitative asupra importurilor sau
exporturilor (este vorba de contingentari, prohibitii etc), fie prin reglementarea schimburilor.
Interventia directa ridica probleme destul de delicate, deoarece poate conturba relatiile dintre
state si poate avea efecte paguboase asupra raporturilor economice in perioadele urmatoare.

Interventia indirecta se realizeaza prin taxele vamale, adica prin impozitarea schimburilor
internationale. Ceea ce se impune este valoarea in vama a produselor care fac obiectul
tranzactiei externe. Cota de impunere, adica nivelul taxei vamale, este prevazuta prin lege.

Deoarece taxele vamale sunt multiple ca numar, ca mod de asezare si fiecare avand efecte
diferite, pentru a elabora o politica vamala corespunzatoare intereselor generale ale statului se
impune o clasificare a lor. Multimea taxelor vamale poate fi ordonata dupa cel putin patru
criterii:

a. in functie de sensul fluxurilor comerciale;

b. dupa modul de fixare;
c. dupa modul de percepere al taxei;
d. dupa scopul instituirii taxelor vamale.

a)In functie de sensul fluxurilor comerciale regasim:

• taxe vamale de import;

• taxe vamale de export;
• taxe vamale de tranzit.

Taxele vamale cu ponderea cea mai mare sunt cele de import si acestea se platesc de catre
importatori o data cu depunerea documentelor ce atesta efectuarea tranzactiei. Aceasta taxa
vamala se adauga la pretul de cumparare, sporind astfel pretul la care se vor vinde aceste
produse in interiorul tarii importatoare. In final taxa va fi suportata de consumatorul
individual, ca de altfel, in cazul tuturor impozitelor indirecte.

Taxele de export se intalnesc rar, deoarece statele sunt interesate in general in incurajarea
exporturilor. Ratiunea lor este una fiscala si se intalneste in tarile care au nevoie stringenta de
venituri si le pot obtine in principal doar prin taxarea exporturilor (spre exemplu in tarile care
exporta masiv bogatii naturale: minereuri, cafea, cacao etc). Un alt scop al acestor taxe
vamale ar fi acela al descurajarii exporturilor de materii prime neprelucrate.

Taxele vamale de tranzit sunt introduse doar cu scop fiscal, deoarece nu afecteaza nici
productia, nici consumul, dar fiind utilizat teritoriul national, statul impune taxa. Sunt
practicate in cazuri foarte rare deoarece statele sunt interesate in general in tranzitarea
teritoriului lor, obtinand diverse beneficii de pe urma acestui lucru.

b)Dupa modul de fixare taxele vamale pot fi:

• taxe vamale autonome;

• taxe vamale conventionale;
• taxe vamale autonom-conventionale;
• taxe vamale asimilate.

Taxele vamale autonome se aplica la importurile din tarile cu care nu exista acorduri privind
"clauza natiunii celei mai favorizate".
Taxele vamale conventionale au un nivel mai redus decat cele autonome si se aplica asupra
relatiilor comerciale intre tarile care fac parte din anumite uniuni vamale. Se mai numesc si
taxe vamale preferentiale.

Taxele vamale asimilate sunt temporare, ele fiind introduse cu ocazia preluarii sistemului
vamal al unei alte tari.

c)Dupa modul de percepere al taxei intalnim:

• taxe vamale ad valorem;

• taxe vamale specifice;
• taxe vamale mixte.

Taxele vamale ad-valorem presupun utilizare unei cote procentuale definite care se aplica
asupra bazei de impozitare (valoarea in vama). Acest tip de taxe vamale sunt cel mai intalnite.
Utilizarea lor are avantajul simplitatii, dar prezinta neajunsul fiscal al variatiei randamentului,
ca urmare a modificarilor frecvente a preturilor pietele mondiale.

Taxele vamale specifice sunt stabilite ca suma fixa pe unitatea de masura a utilitatii importate.

d)Dupa scopul instituirii taxelor vamale regasim:

• taxe vamale cu scop fiscal;

• taxe vamale cu scop protectionist;
• taxe vamale cu scop preferential;
• taxe de sanctiune.

Taxele vamale preferentiale sunt determinate de negocierile intre guverne si constau intr-o
reducere reciproca a taxelor vamale.

Taxele vamale de sanctiune pot imbraca urmatoarele forme:

• taxe anti-dumping (=pret mondial - pretul de dumping);

• taxe compensatorii – se aplica la produsele importate care beneficiaza in tara de
origine de subventii ilegale;
• taxe de retorsiune – se aplica atunci cand un un stat partener in relatii comerciale isi
ridica taxele vamale, fara a se fi cazut de comun acord asupra acestui lucru sau fara o
consultare reciproca prealabila.

Asezare taxelor vamale porneste de la declaratia vamala de import. Fiecare declaratie de

import este insotita de licenta care atesta legalitatea tranzactiei, factura, documentele de
transport international, certificatul care atesta originea marfurilor si alte documente.

Baza o reprezinta factura deoarece pornind de la aceasta se calculeaza valoarea in vama.

Valoarea in vama cuprinde pretul extern transformat in moneda nationala la cursul oficial al
zilei, la care se adauga cheltuielile de transport, cheltuielile de asigurare si alte cheltuieli
efectuate pentru transportul marfii pana la vama.
Asupra acestei valori in vama se aplica taxa vamala. Dupa achitarea acesteia se primeste in
scris "liberul de vama" si operatia de vamuire s-a incheiat. Vamuirea se face de obicei la
punctele vamale de frontiera, dar se poate face si la vamile de interior cu respectarea anumitor
conditii privind garantarea efectuarii platii taxelor.

Ansamblul taxelor vamale ale unei tari se constituie in tariful vamal. Tariful vamal stabileste
modul concret de aplicare al taxelor vamale pe fiecare produs in parte. Practic este reprezentat
de o lista vamala care cuprinde toate produsele ce fac obiectul comertului international si
contine precizari precise privind modul de percepere al taxelor vamale.

7.4 Monopolurile fiscale

Prin monopol fiscal se intelege dreptul statului de a produce si/sau comercializa, in regim de
exclusivitate, anumite produse.

Veniturile realizate stat din monopolurile fiscale sunt reprezentate de profitul obtinut din
activitatea de productie sau comercializare in regim exclusiv si de taxa cuprinsa in pretul de
vanzare incasat de la consumatori. Practic, acest impozit (taxa) fixat asupra pretul de vanzare
si care se include in acesta, se numeste monopol fiscal.

7.5 Taxele de inregistrare si de timbru

Aceste taxe sunt obligatorii numai in cazul in care cetateanul solicita un serviciu din partea
statului.

In prezent exista o multitudine de astfel de taxe si cateva dintre ele le vom prezenta mai jos.

Taxele judecatoresti si notariale sunt printre cele mai des intalnite si se platesc pentru diferite
procese. Taxele notariale reprezinta o taxa datorata bugetului statului pentru diferite
inregistrari.

Pe langa taxele de inregistrare mai exista si sase tipuri de taxe de timbru: timbrul literar,
cinematografic, teatral, muzical, folcloric si al artelor plastice, care alimenteaza diferite
fonduri publice destinate sustinerii unor activitatidin domeniul culturii etc.

Deosebit de taxele de inregistrare si de timbru mai exista si diverse tarife, ca de exemplu:

• tarifele pentru servicii prestate de Oficiul National de Cadastru;

• tarifele pentru servicii prestate de Oficiul de Autorizare si Control in Turism etc.

6.1 Caracterizarea generala a impozitelor directe

Impozitele directe reprezinta contributii banesti ale celor care realizeaza venituri sau poseda
avere si care se particularizeaza prin impactul imediat si direct asupra platitorului. Ca regula
generala, impozitele indirecte nu pot fi repercutate asupra altei persoane.

Impozitele directe constituie forma de impunere nu doar cea mai veche si mai simpla, ci si
forma de impunere care poate asigura echitatea fiscala.
Indiferent ca este pe venit sau pe avere, acest tip de impozite are o incidenta directa, adica
platitorul este aceeasi persoana cu suportatorul.

O caracteristica importanta a impozitelor directe este aceea ca, de regula, acestea au un

cuantum si termen de plata ce pot fi precizate in prealabil si, ca atare, pot fi cunoscute din
timp de catre contribuabil.

Impozitele directe se manifesta sub doua forme: impozite reale si impozite personale.

Impozitele directe reale se caracterizeaza prin aceea ca aici obiectul impunerii se defineste in
mod cantitativ. Din categoria acestor impozite fac parte impozitele pe cladiri, pe pamant etc.
Astfel de impozite se stabilesc pe baza unor indici exteriori si de aceea, de multe ori, sarcina
suportata de platitor nu este echitabila, netinandu-se seama de capacitatea platitorului de a
realiza venit si de a plati impozite. Din aceste motive s-a trecut treptat tot mai mult la
impozitele personale.

Impozitele personale se definesc prin aceea ca, la asezarea lor se tine seama si de situatia
personala a platitorului (conteaza nu doar veniturile si averea dar si obligatiile personale etc).
Cel mai bun exemplu de impozit personal este impozitul pe venitul global.

Impozitele directe imbraca in principal doua forme: impozitele pe venit si impozitele pe

avere.

6.2 Impozitul pe venit

Impozitele pe venit sunt acele impozite la care platitorul (una si acceesi persoana cu
suportatorul) sunt persoana fizica sau juridica care realizeaza venit.

Modul de asezare si perceperea impozitului pe venitul persoanelor fizice difera de cel pe

venitul persoanelor juridice si de aceea le vom analiza separat.

Astfel, impozitul pe venit imbraca doua forme principale:

• impozitul pe venitul persoanelor fizice;

• impozitul pe venitul persoanelor juridice.

6.2.1 Impozitul pe venitul persoanelor fizice

In practica finantelor publice se cunosc doua modalitati principale de asezare a impozitelor

directe in raport de tratamentul veniturilor:

a) impunerea separata a fiecarui tip de venit realizat din surse si locuri diferite;

b) impunerea globala ce presupune cumularea tuturor tipurilor de venit indiferent de sursa

acestora.

Mai poate exista si o modalitate de impunere mixta, situatie in care se foloseste impunerea
globala dar, exista si unele venituri care nu se globalizeaza si se impoziteaza separat.
Prima modalitate este mai simpla si usor de realizat, se micsoreaza cheltuielile de colectare a
impozitelor dar, nu se realizeaza echitatea fiscala. Impozitarea globala conduce la impartirea
egala a sarcinii fiscale asupra contribuabilor si la echitate fiscala prin impozitarea in functie
de posibilitatile economice concrete ale subiectului impozabil si prin introducerea deducerilor
personale.

In tara noastra s-a trecut la impozitarea globala incepand de la 1 ianuarie 2000. Prezentam in
continuare impozitul pe venitul global (pe cazul Romaniei).

6.2.2 Impozitul pe venitul global

Impozitul pe venitul global este suma datorata de contribuabil pentru toate veniturile sale
realizate in anul fiscal.

Venitul anual global impozabil este reprezentat de suma veniturilor anuale nete realizate din
activitati independente, din salarii si din cedarea folosintei bunurilor, din care se scad
pierderile fiscale si deducerile personale.

In afara acestor venituri ale persoanelor fizice care se globalizeaza exista si alte venituri, cum
sunt cele din dividende si dobanzi si altele, a caror impunere este finala si se impoziteaza
separat, asupra carora vom reveni.

De asemenea exista si venituri care nu se impoziteaza, deci care nu trebuie declarate si nu vor
fi impuse, din care enumeram selectiv: bursele, bunurile primite sub forma de sponsorizare,
sumele incasate din asigurari cu titlu de compensatiei pentru pagubele suportate, veniturile din
agricultura si silvicultura etc.

Venitul anual global impozabil se poate determina dupa formula:

unde:

V1 – venituri nete din activitati independente;

V2 – venituri nete din salarii;

V3 – venituri nete din cedarea folosintei bunurilor;

V4 – venituri de aceeasi natura, obtinute din strainatate;

Pf – pierderi fiscale reportate;

Dp – deduceri personale.

Veniturile din activitati independente (V1) provin din trei surse principale:

o activitati comerciale;
o profesii liberale (medici, avocati, consultanti etc);
o drepturi de proprietate intelectuala (brevete, marci, drepturi de autor etc).
Veniturile nete din activitati independente se determina astfel:

V1 = Venituri brute incasate – Cheltuieli aferente deductibile

(inclusiv echivalentul in lei al veniturilor in natura)

Pentru ca o cheltuiala sa fie considerata deductibila trebuie sa indeplineasca cumulativ

urmatoarele trei conditii:

• sa fie efectuata in interesul direct al activitatii;

• sa fie cuprinsa in cheltuielile exercitiului financiar in cursul caruia au fost platite;
• sa fie justificata cu documente.

Exista insa si cheltuieli care nu sunt deductibile si dintre acestea prezentam cateva, selectiv:

• amenzi si penalitati, altele decat cele de natura contractuala;

• donatiile;
• heltuieli de sponsorizare, de protocol, de deplasare si detasare care depasesc un anumit
nivel;
• valoarea bunurilor constatate lipsa din gestiune sau degradate si neimputabile, precum
si sumele care reprezinta depasirea limitelor de perisabilitati stabilite conform legii.

Veniturile din salarii (V2)

In vederea determinarii venitului net impozabil, din venitul brut din salarii se scad o serie de
cheltuieli deductibile:

V2 = Venituri obtinute in baza – Cheltuieli deductibile

unui contract de munca

(in bani sau natura)

Aceste cheltuieli deductibile sunt:

o contributia la fondul de somaj (1%);

o contributia pentru pensia suplimentara (5%);
o contributia pentru asigurarile sociale de sanatate (7%);
o cheltuieli profesionale (15% din deducerea personala de baza, o data cu aceasta
si la acelasi loc de munca).

Venituri din cedarea folosintei bunurilor (V3)

Veniturile din cedarea drepturilor de folosinta a bunurilor reprezinta in fapt, inchirieri de

bunuri mobile sau imobile, subinchirieri, arenzi, etc.

Venitul net impozabil se obtine scazand din venitul brut (format din suma incasata de la
chiriasi plus cheltuieli facute de chiriasi care ar fi in sarcina proprietarului) cheltuielile
aferente deductibile in suma egala cu 30% din venitul brut:
V3 = Venituri brute + Cheltuieli - Cheltuieli deductibile
incasate in bani ce cad in sarcina (30% din venitul brut
si/sau natura proprietarului dar recalculat)
efectuate de chirias

Pierderea fiscala (Pf)

In cazul activitatilor independente si/sau la cedarea folosintei bunurilor, daca veniturile brute
sunt mai mici decat cheltuielile aferente deductibile, se inregistreaza o pierdere fiscala.
Aceasta se poate compensa cu rezultatele pozitive de la celelalte categorii de venit, cuprinse
in globalizare, cu exceptia veniturilor din salarii. Daca nu poate fi compensata, pierderea
fiscala se poate reporta pentru anul urmator.Pierderea fiscala necompensata se poate reporta
timp de cinci ani fiscali.

Deducerile personale (Dp)

Deducerile personale care se acorda personalului imbraca doua forme: deduceri personale de
baza si deduceri personale suplimentare.

Deducerea personala de baza reprezinta o suma neimpozabila acordata

contribuabilului.Incepand cu luna ianuarie 2000 aceasta a fost in suma de 800.000 lei/luna, iar
de la 1 iulie a fost modificata fiind actualizata la inflatie devenind astfel 926.000 lei/luna1.

Deducererile personale suplimentare se acorda in functie de situatia proprie, de persoanele

aflate in intretinere si de alti factori, calculandu-se dupa cum urmeaza:

• 0,6 inmultit ce deducerea personala de baza pentru sotia/sotul aflat in intretinere;

• 0,35 inmultit cu deducerea personala de baza pentru fiecare din primii doi copii aflati
in intretinere;
• 0,20 inmultit cu deducerea personala de baza pentru fiecare din urmatorii copii aflati
in intretinere;
• 0,20 inmultit cu deducerea personala de baza pentru fiecare membru de familie aflat in
intretinere;
• 1,00 inmultit cu deducerea personala de baza pentru invalizii de gradul I;
• 0,50 inmultit cu deducerea personala de baza pentru invalizii de gradul II.

Suma tuturor deducerilor personale nu poate depasi de 2,5 inmultit cu deducerea personala de
baza.

Perioada impozabila si cotele de impunere

Perioada impozabila este anul fiscal care, corespunde in fapt anului calendaristic. Impozitul
anual se determina prin aplicarea asupra venitului anual impozabil a urmatorului barem de
impunere1:

Transe de venit lunar Impozit lunar-lei

impozabil-lei
Pana la 1.061.000 18%
1.061.001 – 2.603.000 190.980 + 23% pentru ceea ce depaseste
 1.061.000
2.603.001 – 4.146.000 545.640 + 28% pentru ceea ce depaseste
2.603.000
4.146.001 – 5.785.000 977.680 + 34% pentru ceea ce depaseste
4.146.000
Peste 5.785.000 1.534.940 + 40% pentru ceea ce depaseste
5.785.000

Determinarea si plata impozitului datorat

In baza datelor din declaratia de venit global organul fiscal determina venitul anual impozabil
dupa formula prezentata mai sus.

Decizia de impunere a organului fiscal stabileste:

- impozitul datorat pentrul anul precedent;
- diferentele de impozit anual ramase de achitat sau de restituit;
- platile anticipate cu titlu de impozit.

Venituri a caror impunere este finala

In aceasta categorie se cuprind veniturile care nu se globalizeaza si sunt impozitate separat.

Impozitul in aceste cazuri se retine la sursa de catre platitorul acestui fel de venit in momentul
calcularii sale si se vireaza pana la termenul stabilit. Astfel, beneficiarul venitului nu are nici
un fel de obligatie privind declararea acestuia.

• Veniturile a caror impunere este finala sunt reprezentate de:

• veniturile din dividende impozitate cu 5%;
• veniturile din dobanzi impozitate cu 1%;
• veniturile din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare impozitate
cu 1%;
• veniturile din jocuri de noroc impozitate cu 10% (sumele sub 3.000.000 sunt scutite de
impozit);
• alte venituri impozitate cu o cota de 10%.

6.2.3 Impozitul pe venitul persoanelor juridice(impozitul pe profit)

Platitorii de impozite persoane juridice sunt societatile comerciale de orice tip, companiile
nationale si regiile autonome, adica toate organizatiile cu scop lucrativ.

Impozitul pe venitul persoanelor juridice imbraca urmatoarele forme:

• impozitul pe profit;
• impozitul pe dividende;
• impozitul pe venituri din vanzarea activelor.

Dintre acestea, impozitul pe profit este cel mai important avand in vedere ca profitul este
principala forma de venit a societatilor comerciale.
In sens, larg profitul reprezinta diferenta dintre veniturile unui agent economic realizate din
activitatile pe care le desfasoara si cheltuielile aferente obtinerii lor.

Obiectul impunerii este profitul anual impozabil care este reprezentat de diferenta dintre
veniturile obtinute de agentul economic intr-un an fiscal si cheltuielile deductibile aferente
efectuate. Daca exista si cheltuielile nedeductibile acestea nu pot fi scazute din venituri, ci se
insumeaza acestora in vederea determinarii profitului anual impozabil. Impozitul pe profit se
obtine prin aplicarea cotei de impunere asupra bazei de impozitare astfel determinate.

Cota de impunere in Romania este de 25% insa exista si cateva exceptii:

-pentru profitul obtinut din activitati de export cota de impunere este de5%;
-pentru baruri si cluburi de noapte se plateste o cota aditionala de 25%;
-pentru profitul Bancii Nationale cota este de 80%.

6.3 Impozitul pe avere

Impozitul pe avere imbraca trei fome principale:

a. impozit aspra averii propriu-zise;

b. impozit asupra circulatiei averii;
c. impozit aspra cresterii averii.

a) Impozitele asupra averii propriu-zise au ca obiect, in general, proprietatile imobiliare

(terenurile, cladirile, etc) si activul net. Acest tip de impozite se plateste fie din profitul adus
de avere, fie din alte venituri ale contribuabilului. In acest ultim caz, spunem ca acesta este un
impozit pe substanta averii si se intalneste rar, din cauza ca determina scaderea materiei
impozabile, adica a averii respective. O problema esentiala o constituie evaluarea averii.
Aceasta poate fi facuta fie pe baza declaratiei contribuabilului, fie potrivit unor documente ce
atesta dobandirea averii, fie conform unor norme fixate de autoritatea publica, fie in baza unei
expertize.

b) Impozitul asupra circulatiei averii se plateste ca urmare a trecerii dreptului de proprietate

de la o persoana la alta. Aceste impozite sunt reprezentate de:
-impozite pe vanzarea averii (baza de impunere o reprezinta valoarea vanzarii);
-impozite pe succesiuni;
-impozite pe donatii.

c) Impozitul asupra cresterii averii are ca obiect plus-valuta imobiliara, castigul de capital si
averea dobandita in conditii cu totul speciale (spre exemplu imbogatitii de razboi).