Tradiţionalismul (Gândirismul)

Vasile VOICULESCU: „În Grădina Ghetsemani”

Isus lupta cu soarta şi nu primea paharul...

Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întrune.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-I alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mână ne-ndurată, ţinând grozava cupă,

Se cobora-mbiindu-l şi i-o ducea la gură...
Şi-o sete uriaşă sta sufletul să-i rupă...
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere

Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă...
Dar fălcile-ncleştându-şi cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!

Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii,

Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă...
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi uliii de seară dau roate după pradă.

Poezia „În Grădina Ghetsemani” a apărut în volumul „Pârgă”, publicat în anul 1921,
primul în care iese la iveală individualitatea poetică şi originalitatea stilistică
voiculesciană. Perioada 1921-1927 reprezintă apropierea poetului de cercul revistei
„Gândirea”, afiliindu-se programul estetic al tradiţionalismului interbelic.
Creaţia „În Grădina Ghetsemani” se încadrează în lirica filosofică-religioasă şi are
drept temă rugăciunea lui Iisus pe Muntele Măslinilor, scenă prezentă în Evanghelii.
Ilustrând o scenă biblică, poemul aparţine lirismului obiectiv, prin absenţa mărcilor
eului liric, dar gradarea suferinţei este marcată prin punctele de suspensie dispuse
înaintea unor afirmaţii importante şi prin propoziţia exclamativă.
Iisus şi ucenicii s-au adunat joi sera la „Cina cea de Taină”. La sfârşit, au mers cu toţii
„în Grădina Ghetsemani” şi Iisus le-a cerut să vegheze în timp ce El se ruga. Iuda
pornise după soldaţii romani care-L vor aresta pe Iisus. Mântuitorul era căzut cu faţa la www.referat.ro
pământ rugându-se. Întorcându-se i-a găsit pe ucenici adormiţi, iar Iisus şi-a repetat încă
de doua ori rugăciunea.
Scena este prezentă în pictura lui El Greco, Durer, Giovani Bellini sau Andrea
Mantegua.
Titlul trimite la contextul biblic şi prin etimologie. Ghetsemani provine din ebraicul
Gat Shemen „grădina unde se presau măslinele” şi denumeşte un loc sacru, unde îşi
înalţă rugăciunea spre Tatăl, dar şi locul pământesc unde îşi petrece ultima noapte de
libertate.
Imaginea lui Iisus din poem preia atributele divinului şi pe cele ale umanului, Iisus
constituindu-se în modelul desăvârşit pentru orice creştin.
Structura. Poemul este alcătuit din patru catrene, cu măsura de 14 silabe şi rimă
încrucişată, ritm iambic, putând fi identificate trei secvenţe poetice şi două planuri, unul
uman, terestru, exterior şi altul divin, interior, aflate într-o permanentă contopire în
poezie.
 Secvenţele poetice sunt:
1. imaginea iconică a lui Iisus;
2. metafora paharului;
3. cadrul natural străbătut de premoniţii.
Prima strofă înfăţişează imaginea lui Iisus, rugându-se, scenă prezentă în icoanele
creştine, dar şi în pictura Renaşterii. Accentul este pus pe zbuciumul ce aparţine omului
şi este redată prin verbele cu sens profund, la timpul imperfect: „lupta”, „se-
mpotrivea”, „stârnea”. Natura umană este redată prin metafora „sudori de sânge”, iar
latura divină, puritatea, prin comparaţia „chipu-i alb ca varul”. Durerea, ce poate fi a
oricărei fiinţe obişnuite, capătă proporţii cosmice prin hiperbola „Şi-amarnica-i strigare
stărnea în slăvi furtuna”, dar ilustrează o forţă demiurgică ce reordonează lumea.
Catrenele al doilea şi al treilea conţin metafora potirului „grozava cupă”. Destinul este
redat prin epitetul „mână ne-ndurată”, ce poate reda batjocorirea lui Iisus silit să bea
oţet. Epitetele „mână ne-ndurată”, „grozava cupă”, „infama băutură” exprimă
dramatismul situaţiei. Suferinţa în plan fizic este redată printr-o senzaţie ce ţine
instinctele priamre, dar se transferă în plan spiritual, al aspiraţiei „Şi-o sete uriaşă sta
sufletul să-i rupă...”. Construcţia adversativă „Dar nu voia s-atingă infama băutură”
sugerează împreună cu verbul folosit la negativ, un gest de eliminare a ispitei.
Oximoronul „Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă...” redă dulaitatea viaţă-
moarte, păcat-izbăvire. Paradoxul „Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!” ilustrează
sfâşierea interioară, sacrificiul lui Iisus desemnând dobândirea vieţii veşnice prin spirit.
Cupa poate simbloliza potirul din care a băut Iisus la „Cina cea de Taină”, Gralul.
Epitetul „infama băutură” ilustrează păcatele omenirii asumate de Mântuitor.
Catrenul final conţine elementele cadrului natural personificat ce presimte jertfa lui
Iisus: „se frământau măslinii,/Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă...”.
Metafora „vraiştea grădinii” sugerează sfârşitul unei lumi. Metonimia „bătăi de aripi”
sporeşte ambiguitatea, putând conţine referirea la soldaţii veniţi să-l aresteze pe Iisus,
sau aripile îngerilor.
Verbele la timpul imperfect, redau evocare, exprimă o acţiune începută în trecut şi
neîncheiată, înscrisă într-un moment etern. Acelaşi sens este susţinut şi de verbele la
gerunziu „bătând”, „încleştând”. Trei verbe redau o acţiune viitoare, incertă: „vor”,
conjunctivele „să fugă”, „să nu-l mai vadă”.
Elementele tradiţionaliste:
Tema: poezie religioasă (cerul spiritualităţii romăneşti este ortodoxismul)
Conservarea versificaţiei clasice.