Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
44Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
conditia omului de geniu in scrisoarea I

conditia omului de geniu in scrisoarea I

Ratings: (0)|Views: 4,538 |Likes:
Published by chaotic_failure

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: chaotic_failure on May 07, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/05/2013

pdf

text

original

 
 
Condiţia omului de geniu în „Scrisoarea I”
 III. 1. Condiţia omului de geniu în „Scrisoarea I” 
Al doilea motiv fundamental din „
 Scrisoarea
este motivul omuluide geniu în raport cu lumea şi societatea căreia îi aparţine. Acest motiv estetratat cu mijloacele satirei. Lirismului eminescian îi trebuia un pretext de ase manifesta artistic, şi în cazul de faţă el reprezintă condiţia geniului, asavantului într-o societate limitată, mărginită.Versurile 7-38 nuanţează motivul lunii ca astru tutelar al faptelor meschine sau nobile ale oamenilor. Această parte a poeziei fascinează prindensitatea ideilor, sugestiilor şi motivelor şi are ea însăşi structură de sinestătătoare. Poetul creează imaginea globală, de dimensiuni terestre, a priveliştilor ce se oferă ochiului contemplativ al lunii, pentru a o restrângeapoi treptat: de la pustiuri, la codri şi izvoare; de la „
mişcătoarea mărilor  singurătate
”, la ţărmuri, palate şi cetăţi, şi de aici „…
în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti, / te frunţi pline de nduri, nditoare la privelişti
!”Lumea e înfăţişată ca o scenă pe care se perindă regele, săracul,tânărul uşuratic, negustorul, savantul. Următoarele versuri ilustrează unmotiv din filosoful german Schopenhauer, acela al identităţii oamenilor înfaţa morţii:
 Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii, Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii; La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!”
 
Antiteza din planul al doilea al poeziei, reprezentând condiţia vitregăa omului de geniu într-o societate care nu-l înţelege, are ca elementenobleţea geniului şi mizeria posterităţii sale:
Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,Universul fără margini e în degetul lui mic
.”Partea a patra a poezie este consacrată poziţiei vitrege a cugetătoruluide geniu în lumea semenilor săi şi urmează imediat cosmogoniei. Cugetareasavantului are acum ca obiect nu destinul lumilor cosmice, ci destinulindividului şi al lumii terestre. Frământarea voinţelor mărunte se loveşte descurgerea necruţătoare a timpului ireversibil:
Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,Şi în noaptea nefiinţei totul cade, totul tace,Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace…”
Reapare ideea identiţii oamenilor cu ei înşişi şi cu omenireaîntreagă, prin versificarea unei fraze dintr-un text indic: „
Unul e în toţi, tot astfel precum
 
una e în toate
.”Pesimismul schopenhauerian este prezent în satira care dezvăluiesoarta geniului, pus în imposibilitatea cunoaşterii propriei vieţi, lăsândconsiderarea operei omului de geniu la discreţia răuvoitoare a invidioşilor laadresa cărora Eminescu face câteva sarcastice aprecieri:
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost? Poate vreun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac, Aticismul limbii tale o să-l pună la cântări,Colbul ridicat din care-ţi l-o sufla din ochelari
 
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-se la coadă, În vro notă prizărită sub o pagină neroadă 
.”Moartea este cea care pune semnul egalităţii între frământările şiambiţiile muritorului de rând şi capacitatea gândirii atotcuprinzătoare:
 Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune, Peste toate o lopată de ţărână se depune.Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduriCe-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri…”
Funeraliile au o falsă solemnitate şi poetul are prilejul să satirizezeindiferenţa, ipocrizia, lauda interesată. Precum omul, nici opera nu va aveaîn posterioritate o soartă mai bună. Incompetenţa şi nepăsarea, comoditateaşi reaua-credinţă vor conduce la ignorarea adevăratei opere, totulrezumându-se la „
biografi subţire
”, căreia-i vor găsi „
 pete multe, răutăţi şimici scandale
”,
 păcatele şi vina / Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt / Într-un mod fatal legate de o mână de pământ 
.” Pentru că „
 Astea toate se apropie de dânşii… Nu lumina
/
Ce în lume-ai revărsat-o
…”Ironia creşte în violenţă şi devine sarcasm amintind de critica incisivăa politicianismului din „
 Scrisoarea III 
” Dar starea de spirit ce alimenteazăaici lirismul textului nu pare a fi indignarea ci amărăciunea, compasiunea şidezavuarea.Împletirea atâtor motive poetice în viziunea tragică asupra societăţii seexplică şi prin intenţia de a întări efectul asupra societăţii se explică şi prinintenţia de a întări efectul principal al întregii poeme şi anume sugestiazădărniciei şi a fatalităţii universale. Totul devine material poetic: identitateade esenţă a fiinţei omeneşti, identitatea lor de destin şi diferenţele ce secreează între ele în viaţa socială devin astfel teme de meditaţie pentru un poet înzestrat deopotrivă cu nervul satirei şi cu spirit reflexiv.

Activity (44)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Adriana Moraru liked this
Richard Neamtu liked this
Laura Sofifticat liked this
Andrei Cristea liked this
Rodinciuc Emilia liked this
Răzvan Lupu liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->